STATUL ȘI POLITICA

DEMOCRAȚIE-FASCISM ÎN SECOLUL AL XX-LEA

Conferința de pace de la Paris 1919-1929 Dictatura lui Salazar 1926-1974 În Italia se constituie Marele Consiliu Fascist 1928 Concordatul de la Laterano 1929 Criza economică 1929-1933 Extremiștii francezi atacă sediul Parlamentului II- 1934 Italia anexează Etiopia 1936 Războiul civil din Spania 1936-1939 Italia anexează Albania 1939 Războiul Rece” 1946-1989 Dictatura coloneilor în Grecia 1967-1974 Prăbușirea comunismului în Europa 1989

Repere cronologice:

DEMOCRAȚIA ÎNTRE AFIRMARE ȘI SLĂBICIUNE

 

Secolul al XX-lea a evidențiat viabilitatea democrației , bazată pe „guvernarea poporului de către popor”( Abraham Lincoln, 1865).

Societățile democratice au câteva trăsături distincte:

separația puterilor în stat; pluripartidismul; pluralismul valorilor; legitimarea guvernării prin votul cetățenilor;respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Abraham Lincoln

DEMOCRAȚIA ÎNTRE AFIRMARE ȘI SLĂBICIUNE

După anul 1918, în numeroase țări s-au adoptat reforme importante: Constituții democratice, împroprietărirea țăranilor cu pământ, accesul femeilor la viața publică ș.a.

Democrația s-a afirmat , câștigând soliditate și tradiție nu numai în SUA, Franța și Marea Britanie, ci și în state precum România, Belgia, Cehoslovacia ș.a.

În același timp, secolul al XX-lea a evidențiat o serie de slăbiciuni și de amenințări la adresa regimului democratic: lipsa de experiență și de instrucție a milioane de cetățeni chemați să-și exercite dreptul de vot, nemulțumirile sociale accentuate în timpul crizei economice din anii 1929-1933, „răvășirea ” produsă îndeosebi în Europa de cele două conflagrații mondiale( milioane de victime, imense distrugeri materiale, probleme sociale, accentuarea rivalităților dintre state), amenințarea reprezentată de regimurile totalitare fasciste și comuniste, „proba de foc” a celui de-al Doilea Război Mondial(1939-1945), care a însemnat un pericol la adresa lumii libere, prelungitul „Război Rece” (1945-1989) dintre Est și Vest, îndeosebi între URSS și SUA.

Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX(1900- 1945)

„ În aparență, războiul întâi mondial se

sfârșește cu o victorie a democrațiilor. De fapt, extinderea geografică a acestora maschează fragilitatea acestui tip de regim , amenințat de apariția modelelor autoritare: bolșevismul și fascismul.”

Sarcini de lucru: Comentați documentul.

DEMOCRAȚIA ÎNTRE AFIRMARE ȘI SLĂBICIUNE

Apariția fascismului în anii 20 a reprezentat un real pericol pentru democrație , fapt reflectat în Italia, Germania, Portugalia, dar și în alte țări. Fascismul și nazismul, prin sloganurile lor antimarxiste și prin naționalismul fanatic, au devenit modele pentru diverse țări. Ca urmare, unele dintre ele au evoluat spre regimul de nuanță fascist-totalitară, care în 1939 era deja instaurat în majoritatea statelor europene.

Înfrângerea Axei Roma-Berlin-Tokyo în cel de-al Doilea Război Mondial și prăbușirea socialismului totalitar în Europa (1989) au contribuit la revigorarea democrației .

Benito Mussolini Adolf Hitler

Contribuția poloneză la înfrângerea Germaniei Naziste în cel de-al Doilea Război Mondial- afiș propagandistic

Deosebiri între fascism și democrație

Fascismul italian și varianta sa germană Nazismul, au apărut în anii 20, într-o atmosferă de revoltă și de umilință națională, generată de mai multe cauze: dificultățile economice (șomajul), amplificate de urmările războiului și de criza din anii 1929-1933, nemulțumirea față de hotărârile Conferinței de pace de la Paris (1919-1920) care, pentru italieni, însemnau o „victorie mutilată”, iar pentru germani un „dictat”, criza morală, resentimentele împotriva unor guverne considerate răspunzătoare pentru dificultățile existente, schimbările de mentalitate în care își găseau loc intoleranța și violența cultivate de război. La aceste se adăuga lipsa unei tradiții democratice solide.

Deosebiri între fascism și democrație Naționalismul promitea nu numai să redea

onoarea națională, ci să reînvie gloria Imperiului Roman (Mussolini) sau să obțină „spațiul vital” și să întemeieze un imperiu pentru o mie de ani (Hitler). Ca urmare, se încurajau violența și războiul. Democrația promovează patriotismul și toleranța față de alte popoare și naționalități. Fascismul și nazismul au eliminat formele de reprezentare democratică , puterea fiind concentrată în mâna unui conducător numit „ Il Duce” ( în Italia) sau „ Fuhrer” (în Germania), în jurul căruia, printr-un vast aparat de propagandă, se „clădea” cultul personalității.

Propaganda nazista

Deosebiri între fascism și democrație În același timp, s-au înregistrat regimuri

autoritare bazate pe sistemul monopartid , în care se foloseau represiunea, violența, ura de rasă, încălcarea drepturilor cetățenești, subordonarea sistemului educațional și a mijloacelor de informare în masă, dirijismul economic, formarea „omului nou”, formațiunile paramilitare, promovarea unei politici externe agresive.

Democrația se bazează pe voința liber exprimată a cetățenilor și pe pluralismul opiniilor. Fascismul și nazismul, ca ideologii și ca forme de organizare și acțiune politică, au fost invalidate de istorie, în vreme ce regimurile democratice s-au extins în majoritatea țărilor.

Benito Mussolini, Fascism- doctrină și insttituții

„Liberalismul a negat statul în numele individului; fascismul reafirmă drepturile statului ca expresie a esenței adevărate a individului (...). Statul fascist, o sinteză și o unitate a tuturor valorilor, interpretează , dezvoltă și potențează întreaga viață a unei persoane.”

Winston Churchill, Discurs rostit în Camera Comunelor, 11 noiembrie 1947 „ Democrația este cea mai rea formă de

guvernământ, cu excepția tuturor celorlalte forme care au fost experimentate din timp în timp.”

Sarcini de lucru: Exprimați-vă opinia în legătură cu

documentele citite.

De la fascism la democrație: Italia Mișcarea fascistă a fost fondată de Benito Mussolini

în anul 1919, promițând reînvierea gloriei Romei antice. Ajuns la putere în urma „ marșului asupra Romei” din octombrie 1922, Mussolini a instaurat un regim totalitar. Din 1928, el va fi asistat de un Mare Consiliu Fascist, parlamentul și regele Victor Emmanuel al III-lea având numai rol decorativ. Deși încălca regulile jocului democratic, Ducele dorea ca regimul său să aibă o largă susținere populară. În acest sens, a inițiat diverse măsuri: a atras sprijinul Bisericii catolice, recunoscând statul papal prin Concordatul de la Laterano(1929), a lansat programe pentru realizarea de construcții și căi de transport, a intensificat propaganda care îl reprezenta ca „un salvator al patriei”.

Marșul asupra Romei

De la fascism la democrație: Italia Adept al statului corporatist, a înlocuit

sindicatele cu corporații profesionale, în cadrul cărora muncitorii și industriașii trebuiau să acționeze pentru a elimina tensiunile sociale.

În plan extern, a anexat Etiopia (1936) și Albania( 1939). Eșecul înregistrat în diverse domenii( administrație, unele sectoare economice, nemulțumiri sociale) și mai ales înfrângeri de pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial au adus sfârșitul acestui regim. După 1945, în Italia s-a instaurat un regim democratic.

Enrico De Nicola- primul președinte al Republicii Italiene

Germania Spre deosebire de regimul mussolinian, instaurat

printr-o demonstrație de forță, cel nazist a apărut în Germania odată cu numirea lui Hitler în funcția de cancelar (ianuarie 1933), ca urmare a succesului electoral obținut de partidul său (Partidul Naționalist Socialist) în alegerile parlamentare din 1932.

Hitler a instaurat un regim totalitar. Deținând puterea în calitate de Fuhrer (conducător), el a inițiat măsuri dure pentru lichidarea democrației : dizolvarea sindicatelor și a partidelor politice ( cu excepția celui nazist), reprimarea oponenților politici, promovarea urii de rasă, persecutarea evreilor, intensificarea propagandei naționaliste, întărirea forțelor de represiune și a armatei.

Germania În același timp, succesele obținute în relansarea

economiei și diminuarea șomajului, exacerbarea naționalismului, discursurile sale, victoriile militare din prima parte a războiului mondial i-au adus lui Hitler popularitate în rândul majorității germanilor. Dar înfrângerile militare din anii 1942- 1945 și marile privațiuni la care a fost supus poporul german au grăbit sfârșitul regimului nazist.

După război, Germania a cunoscut o experiență tristă, fiind împărțită de marile puteri învingătoare în două state: vestul democratic și estul socialist. Acestea s-au reunificat abia în 1990, formând un stat democratic.

Reunificarea Germaniei

Alte țări Regimuri totalitare cu nuanțe fasciste au existat

în alte state. În Portugalia, Salazar a instaurat o dictatură inspirată de modelul corporatist italian (1926-1974), iar în Spania, generalul Franco, sprijinit de Germani și Italia, în urma unui sângeros război civil (1936-1939), a preluat puterea pe care a deținut-o până în 1975.

Grecia a cunoscut dictatura coloneilor (1967-1974). Toate aceste țări au revenit la democrație. Acolo unde au existat puternice tradiții democratice, ca de exemplu Franța și Marea Britanie, încercările grupărilor extremiste de a impune o politică „de mână forte” au eșuat.

António de Oliveira Salazar

Ultimul conducator al “dictaturii coloneilor”, Dimitrios Ioannidis

Dicționar:

Democrație= mod de funcționare a sistemului politic în care se realizează dreptul poporului de a se guverna pe sine însuși;

Dictatura coloneilor= regim autoritar

instaurat în Grecia, bazat pe forța armatei (1967-1974).

Realizat de :

profesor Raluca Bonteanu, Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan”, Giurgiu