Chendrean Mircea - Răzvan Istorie, Anul I, Grupa I

Societatea epocii bronzului – o societate războinică?

Epoca Bronzului este o perioadă din dezvoltarea civilizaţiei când cele mai avansate

tehnologii de prelucrare a metalelor (cel puţin din punct de vedere al răspândirii) erau tehnicile de

extragere a cuprului şi staniului (cositor) din minereul disponibil, şi apoi crearea unui aliaj din

aceste metale pentru a turna bronzul. Epoca Bronzului face parte din sistemul celor trei epoci ale

societăţilor preistorice. În acest sistem, ea urmează neoliticului în unele zone de pe glob.

Ea a fost împărţită în trei perioade distincte: Bronzul timpuriu ( 2.000/ 1.800-1.550 î.H),

Bronzul mijlociu ( 1.550- 1.300 î.H) şi Bronzul târziu ( 1.300- 1.150 î.H). În această epocă

principalele ocupaţii rămân agricultura si creşterea animalelor. De asemenea asistăm la o

extindere considerabilă a comerţului înlesnită de inventarea şi folosirea mijloacelor de transport1.

Acestea fiind caracteristicile principale ale epocii, rămâne de văzut dacă societatea epocii

bronzului era sau nu una războinică. Deoarece nu dispunem de un sistem de scriere pe teritoriul

României în aceasta perioadă, implicit nici de dovezi scrise, trebuie să recurgem la dovezile

arheologice. Astfel, cu ajutorul acestor dovezi, putem reconstitui veridic societatea epoocii

bronzului. În acest sens vom analiza aşezările, uneltele şi armele dar şi ritul folosite de societatea

propriu-zisă.

A. Aşezări:

În ceea ce priveşte aşezările în Epoca Bronzului avem de-a face cu două tipuri de aşezări

în cadrul culturii Otomani: fortificate si nefortificate2. Aşezările fortificate aveau sistemul de

fortificaţie format din şanţ si val şi a fost folosit în toată aria de răspândire a culturii Otomani.

Existenţa unor aşezări fortificate denotă existenţa unor conflicte militare, altfel ele nu ar fi fost

necesare. Ritul de înmormântare folosit de purtătorii culturii Otomani a fost atât incineraţia cât si

inhumaţia. Cele mai importante necropole de incineraţie sunt cele de la Ciumeşti, Pir (unde au

fost descoperite 31 de morminte de înhumaţie şi unul de incineraţie) şi Diosig. Ritul incineraţiei

este un indiciu important pentru a stabili caracterul războinic al societaţii deoarece incineraţia era

folosită preponderent de către războinici şi este o caracteristică a populaţiilor indo-europene.

1 Tiberiu Bader, Epoca Bronzului în Nord-Vestul Transilvaniei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag. 1142 Ibidem, pag. 33

1

Chendrean Mircea - Răzvan Istorie, Anul I, Grupa I

În cadrul culturii Suciu de Sus aşezările sunt plasate pe terasele inferioare ale râurilor şi

sunt lipsite de fortificaţii atât naturale cât si artificiale. Aşezările deschise ale culturii Suciu de

Sus au un singur strat de cultură, care variază între 0,20 si 0,80 m.3 O cauză pentru existenţa unui

singur strat de cultură ar putea fi lipsa fortificaţiilor si atacurile succesive ale unor triburi

învecinate, însă atunci nu se poate explica de ce locuitorii aşezărilor nu le-au fortificat pe acestea

ci au ales în schimb să le părăsească. Cu toate acestea, a fost cercetată cetatea de pământ de la

Boineşti. Sistemul de fortificaţie al cetăţii este format dintr-un şanţ de apărare (0,80 m), un val

de apărare (3 m), interioriul fiind întărit cu un pavaj din pietre de râu, iar exteriorul cu bolovani

mari. De asemenea cetatea din Boineşti este asemănătoare cu cele din cultura Otomani.

Aceste aşezări fortificate ne dezvăluie o epocă în care conflictele între diverse triburi dar

şi jafurile erau destul de frecvente. Rolul aşezărilor fortificate era aşadar să adăpostească

populaţia care locuia în aşezări deschise în cazul unui atac.

B. Arme:

Pe teritoriul României au fost descoperite şi un număr impresionant de arme datând din

Epoca Bronzului. Pe lângă faptul că se găsesc în număr foarte mare, armele descoperite sunt şi

extrem de diverse. Astfel s-au descoperit cuţite în cadrul culturii Otomani (11 cuţite), în Banat la

Periam, dar si la Satu Mare4. O altă categorie de arme descoperite o reprezintă vârfurile de lance

care sunt prezente în Banat si pe cursul inferior al Mureşului. De asemenea, avem de-a face şi cu

un tipar de vârf de lance descoperit la Pecica5, acest lucru demonstrând că oamenii din Epoca

Bronzului aveau nevoie să îşi producă singuri armele pentru a putea face faţă conflictelor armate.

De departe însă, cele mai numeroase tipuri de arme descoperite sunt topoarele de luptă.

Se cunosc 300 de topoare6 cu gaură de înmănuşare transversală descoperite atât în depozitele

unor aşezări cât şi în necropole. Acest tip de topor este legat de culturile Otomani şi Suciu de

Sus, dar descoperiri de acest tip au fost făcute atât în nord-estul Ungariei cât şi în Ucraina

Subcarpatică. Pe langă topoarele cu gaură de înmănuşare au mai fost descoperite şi topoare cu tub

de înmănuşare deşi sunt foarte rare, în ţară noastră fiind descoperit un singur exemplar, însă ele

sunt mult mai răspândite în Ungaria, Cehia, Bavaria şi Mecklenburg7.

3 Tiberiu Bader, op. cit.,. pag. 654 Florin Gogâltan, Bronzul Timpuriu şi Mijlociu în Banatul Românesc şi pe cursul inferior al Mureşului, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 1999, pag. 1505 Ibidem, pag. 1536 14 în Transilvania7 Tiberiu Bader, op. cit. , pag. 90

2

Chendrean Mircea - Răzvan Istorie, Anul I, Grupa I

Cele mai numeroase topoare de luptă sunt topoarele de luptă cu disc şi spin. Numărul lor

este impresionant fiind descoperite 105 topoare în Câmpia Someşului, respectiv 400 în ţară.

Numărul lor mare este datorat faptului că au fost produse local, existând în acest sens centre de

prelucrare a bronzului. Existenţa acestor centre de prelucrare a brnozului dar şi a numărului mare

de arme reprezintă o dovadă grăitorare pentru caracterul războinic al societăţii pe teritoriul

României. Dacă această societate nu ar fi fost una razboinică atunci producerea armelor nu ar fi

avut nici un sens. Admiţând faptul că unele arme erau folosite pentru vânătoare sau aveau o

funcţie socială, numărul lor mare nu ne poate face să credem decât că ele erau folosite în caz de

război.

Un alt tip de arme sunt spadele. Au fost descoperite 13 spade pe teritoriul Transilvaniei.

Este foarte probabil ca aceste spade să fie de provenienţă miceniană datorită tipologiei

asemănătoare între spada descoperită la Apa şi cele miceniene8. Tot în N-V Transilvaniei au fost

descoperite 22 de pumnale. Aceste pumnale provin din aşezările şi necropolele culturii Otomani,

iar o particularitate a acestor pumnale este faptul că nu există două la fel.

În afară de arme mai avem de-a face şi cu anumite piese care aveau un rol de protecţie în

cazul unui atac. Astfel de piese sunt apărătoarele de braţ, care puteau sa aibă rol atât de podoabă

cât si pentru protejarea braţului în timpul luptei. Astfel de piese au fost găsite in sud-vestul

României, în număr de cinci, dar şi la Satu-Mare unde au fost găsite doar două piese9.

Coifurile sunt un alt tip de piese folosite cu scop defensiv de către societatea Epocii

Bronzului. Majoritatea coifurilor descoperite în Transilvania sunt fragmentate, fiind descoperit un

singur coif întreg la Pişcolt10. Apariţia acestor piese defensive nu poate fi legată decât de existenţa

conflictelor, oamenii acestei epoci adaptându-se condiţiilor lumii de atunci, o lume şi o societate

conflictuală.

C. Societatea

Societatea Epocii Bronzului era o societate tipic indo-europeană lucru dovedit de

generalizarea ritului de incineraţie pe teritoriul României. Societatea indo-europeană era una

tripartită, compusă din preoţi, războinici şi ţărani. Acestor categorii sociale le corespundeau trei

8 Ibidem, pag. 939 Florin Gogâltan, Bronzul Timpuriu şi Mijlociu în Banatul Romanesc şi pe cursul inferior al Mureşului, Editura Orizonturi Universitare, Timisoara, 1999, pag. 16410 Tiberiu Bader, Epoca Bronzului în Nord-Vestul Transilvaniei, Editura ştiinţifica şi enciclopedică, Bucuresti, 1978, pag. 96

3

Chendrean Mircea - Răzvan Istorie, Anul I, Grupa I

zeităţi, fiecare fiind protectoarea unei categorii sociale.11 Prezenţa clasei conducătoare de

războinici ne demonstrează încă o dată că societatea epocii bronzului era una razboinică. De

asemenea, pe plan spiritual cultul fecundităţii a fost înlocuit de cel solar12, cult specific

războinicilor.

În concluzie, consider că existenţa aşezărilor fortificate, a numărului impresionant de

arme, a pieselor cu caracter defensiv dar şi a organizării societăţii sunt dovezi destul de grăitoare

pentru a ne putea lămuri cu privinţă la caracterul războinic al societăţii Epocii Bronzului. Faptul

că o bună parte a pieselor din bronz o constituie armele13 ne permite să afirmăm nu doar că Epoca

Bronzului a fost una marcată de război ci că aceasta a fost cea mai razboinică perioadă din

preistoria omenirii de până atunci.

11 http://www.enciclopedia-dacica.ro/invaziile/indoeuropenii/indo.htm12 Tiberiu Bader, Epoca Bronzului în Nord-Vestul Transilvaniei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag. 11613 Ibidem, pag. 115

4

Chendrean Mircea - Răzvan Istorie, Anul I, Grupa I

Bibliografie

1. Bader, Tiberiu - Epoca Bronzului în Nord-Vestul Transilvaniei, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978

2. Gogaltan, Florin - Bronzul Timpuriu şi Mijlociu în Banatul Românesc şi pe

cursul inferior al Mureşului, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 1999

3. http://www.enciclopedia-dacica.ro

5