Compozitorii Epocii Renascentiste

1. Giovani Pierluigi da Palestrina

Giovanni Pierluigi da Palestrina s-a nascut n 1525 la cteva mile de Roma, n oraselul Palestrina (numele de Palestrina nu e dect porecla

compozitorului, pe atunci, artistii de seama erau adesea numiti dupa orasul n care se nascusera). n 1537, la vrsta de 12 ani, el figura printre cntaretii uneia din bisericile romane. n anul 1551, conducea corul

catedralei Sf. Petru din Roma. Aceasta avansare rapida a lui Palestrina se explica, poate, prin faptul ca noul papa Iuliu III fusese, nainte de

numirea sa, cardinal la Palestrina si-l cunostea probabil pe Giovanni nca de atunci ca pe un muzician remarcabil. n anul 1555, Palestrina a devenit cantor al Capelei Sixtine, dar nu pentru multa vreme, deoarece a fost

concediat pentru ca era casatorit, lucru care nu era admis ca un cantor papal sa fie casatorit.

Alungat din capela papala, Palestrina este angajat sa conduca activitatea muzicala la alte biserici din Roma, iar din anul 1571 si pna n 1594, anul

mortii sale, a condus din nou corul catedralei Sf. Petru.

A compus n vast majoritate muzic sacr, n special compozi ii corale pentru liturghia de rit catolic, numeroase motete i imnuri.

Stilul lui Palestrina a corectat excesele tehnicii imita iei care au dus uneori la imposibilitatea n elegerii textului n interpretare.

Tehnica contrapunct a lui Palestrina a stat la baza sistematizrii ulterioare a contrapunctului renascentist

Mostenirea artistica a lui Palestrina este formata exclusiv din lucrari vocale polifonice mai multe zeci de misse, sute de motete, madrigaluri religioase si laice, executate a cappella, adica de cor fara acompaniament de orga sau

alt instrument muzical.

2.Orlande de Lassus

Orlande de Lassus sa nascut in Mons si-a inceput cariera ca un baiat de cor.Cu certitudine se stie ca prin 1544 el a intrat in serviciul

lui Ferrante Gonzaga, vicerege de Sicilia.

O escala in Mantua a permis lui Lassus de a asimila predominante influente italiene.Lassus a stat mai putin de un an in Sicilia dupa care a plecat la Milano unde a ramas pana in 1540. El a folosit de multe ori

o forma italiana a numelui sau, Orlando di Lasso.

In 1551, a fost facut Lassus maestru de cor la Sfantul Ioan din Lateran din Roma, dar a ramas doar pana in 1553, fiind urmat de Palestrina.

Lassus a revenit la Mons, in 1554, primeste instintare ca parintii lui erau bolnavi, dar la sosirea lui i-a gasit morti. In 1555,apare prima

carte Lassus "de madrigale si o colectie de diverse lucrari seculare a aparut simultan in Anvers si Venetia.

In 1557, ducele german Albrecht V la angajat pe Lassus ca si cantaret la curtea din Munchen.Statutul lui Lassus a avansat la Kapellmeister in

1561.

Pozitia sa i-a permis sa faca calatorii . Lassus a facut calatorii frecvente la Venetia, unde sa intalnit si imprietenit cu Gabrielis .

Lassus in acesti ani, reiese el a fost rugat sa furnizeze muzica pentru o mare varietate de evenimente de la curtea ducelui Albrecht. In

acest timp el a fost stabilit ca cel mai popular compozitor din Europa, si in 1574 el a fost facut Cavaler al Spur de Aur de catre Papa Grigore

al XIII-lea.

In 1579, ducele Albrecht V a murit, si extravaganta indelungata de la curte a ramas in seama succesorului sau, ducele Wilhelm, cu putine

posibilitati acesta a facut reduceri drastice in bugetul de divertisment. Aceasta a avut un efect direct si negativ asupra averi lui Lassus , dar cu toate acestea el a refuzat o oferta in 1580 sa se mute la Curtea din

Dresda.

Pana la sfarsitul anului 1580, numarul de piese noi compuse deLassus au inceput sa scada. In lunile inainte de moartea sa, Lassus a reusit sa aduca la viata marea sa capodopera , Lagrime di San Pietro, in sine, o

insumare de cele mai inalte forme de arta Renasterii muzicale.

El a murit la varsta de aproximativ 62, si in 1604 fii lui au publicat o editie a operelor sale colectate dreptul Magnus musicum opus. Acest

lucru a fost folosit ca baza pentru prima editie moderna a muzicii Lassus , publicat la Leipzig intre 1894 si 1926.

3.Claudio Monteverdi

Raspandirea noului stil rappresentativo la alte curti italiene, a inceput cu

reprezentarea operei Orfeo de Claudio Monteverdi, la Mantua in 1607.

Libretul, de Alessandro Striggio, foloseste aceeasi poveste ca si Euridice a lui Rinuccini, largita si cu un final diferit, mai apropiata de mit. Muzica lui Orfeu

imbratiseaza de departe un vocabular afectiv mai larg decat Euridice.

Claudio Monteverdi (1567-1643) este primul mare nume in istoria operei. El a

dat noului gen dramatico-muzical o stralucire si totodata o profunzime care cu greu

a putut fi depasita. Orfeu este unica printre operele de atunci prin impunerea formei muzicale pe elementele neorganizate ale poeziei, un rezultat al inclinarii lui

Monteverdi catre simetrie si formalizare. Diferenta dintre el si membrii Cameratei

lui Bardi este ca florentinii s-au dovedit in primul rand teoreticieni decisi sa-si

croiasca un drum nou, iar Claudio Monteverdi a fost cel dintai artist de geniu

care a mers pe acest drum, largindu-l, infrumusetandu-l, deschizandu-i noi

perspective. El s-a dovedit a fi in primul rand muzician si nu s-a complacut intr-o

imitatie a trecutului oricat de glorios a fost acesta. Imaginatia, inspiratia si

inclinatia sa catre tensiunea dramatismului isi cautau elementul de expresie cel

mai potrivit, iar madrigalul polifonic pe care il stapanea i se parea insuficient

pentru a reda tumultul unui conflict puternic.

Opera Orfeu a fost comandata de Ducele de Mantua, Vincenzo Gonzaga, la a carui curte Monteverdi lucra ca maestro di cappella. Reprezentarea operei, la 24 februarie 1607, in sala Academiei Iubitorilor de Arte Frumoase (Accademia

degli Invaghiti) din Mantua poate fi considerata ca prima izbanda totala a teatrului liric care inscrie in paginile istoriei lui cea dintai capodopera.

Libretul nu era lipsit de conventionalismele epocii. Nu lipsesc nici dansurile

pastorale, nici interventia supranaturala a lui Apollo care in final il duce pe Orfeu

in Olimp, nici scenele campenesti cu nimfe si pastori. Ceea ce aduce nou

Monteverdi este expresivitatea directa. Toate resursele pe care i le putea oferi

experienta sa de contrapunctist au fost imbinate genial cu noul stil recitativ al

florentinilor ceea ce a dus la ridicarea rangului operei de la simpla povestire

muzicala pastorala la rangul de adevarata drama.

In timp ce in Euridice Peri incredinta din cand in cand doar cateva masuri instrumentelor, Orfeo cuprinde nu mai putin de paisprezece piese orchestrale independente, intitulate sinfonie in care farmecul pastoral se imbina cu expresia

dramatica. Datorita cunostintelor sale, Monteverdi este primul compozitor de opera

care stie sa foloseasca contrastele si combinatiile timbrale ale diferitelor

instrumente pentru a reda un anumit efect dramatic. Stilul introdus de Monteverdi

in opera a ramas cunoscut sub numele de concitato (animat), care traduce in

muzica si sentimentele de incordare, de neliniste si framantare, care lipseau din

creatiile inaintasilor.

A doua opera a lui Monteverdi pentru Mantua a fost LArianna reprezentata la 28 mai 1608. Libretul este scris de Rinuccini. Din aceasta opera s-a pastrat doar

scena a VI-a, scena din care face parte acel lamento (tanguire) al eroinei parasita de iubitul ei necredincios.

Dupa moartea ducelui Vincenzo Gonzaga in 1612, Monteverdi obtine, datorita

faimei sale deja raspandita in toata Italia, functia muzicala cea mai dorita, aceea

de maestru de cor si dirijor la catedrala San Marco din Venetia. In aceasta perioada

compune, pe langa muzica bisericeasca, Peleus si Thetis(1616), Amorul Dianei si al lui Endimione (1618), Andromeda (1620), Falsa

pastorita Licori (1627), Rapirea Prosperinei (1630), Biruinta lui Amor (1627) si Adone (1639). Partiturile celor mai multe dintre piese sunt

pierdute. S-a pastrat insa capodopera maturitatii creatoare a lui Monteverdi, opera

Il Nerone ossia LIncoronazione di Popeea (Nero sau Incoronarea Popeei) reprezentata in 1642, pe scena teatrului SS Giovanni e Paolo din

Venetia. Compusa la saptezeci si cinci de ani, ea a fost asemuita in istoria operei,

cu triumful creator de la sfarsitul vietii unui alt mare compozitor italian de mai

tarziu, cu Falstaff al lui Giuseppe Verdi.

LIncoronazione di Popeea (Incoronarea Popeei) se deosebeste fundamental de operele anterioare: in locul eroilor mitologiei sau imaginari, ea

aduce pe scena personaje cunoscute din istorie si, prin aceasta, creeaza un model

de opera istorica, model ce va deveni traditional secole de-a randul. Acesta este

aportul cel mai insemnat pe care Monteverdi il aduce in dezvoltarea teatrului

muzical, pe care l-a slujit cu toate resursele geniului sau.

.

O istorie cuprinzatoare a dezvoltarii muzicii rappresentativa in prima jumatate a

secolului al XVII-lea era deja scrisa. Productii ale spectacolelor de opera erau

sporadice si episodice urmand drumuri diferite in concordanta cu caracterul si

traditiile curtilor si oraselor. La Florenta opera a jucat un rol relativ mic in cursul

constant al spectacolelor cu muzica ( balli, intermedi, mascheratas,

cocchiate) din aria curtii de Medici si a fost limitata la evenimente nationale. In 1619 Il Medoro a lui Gagliano (pierduta; textul de Andrea Salvadori) a celebrat

alegerea cumnatului lui Cosimo de Medici, Imparatul Ferdinand al II-lea. La liberazione di Ruggiero dallisola dAlcina de Francesco Caccini (1625, textul de Ferdinando Saracinelli) jumatate opera jumatate balet a fost prezentata

cu ocazia vizitei printului Wladislas Sigismund al Poloniei; iar La Flora de Peri si Gagliano (1628, textul de Salvadori) a facut parte din festivitatile casatoriei

Margheritei de Medici cu Ducele de Parma. Insa cea mai reusita dintre toate a fost

favola lui G.C. Coppola Le nozze degli dei pusa pe muzica de cinci compozitori principali ai orasului si jucata fara a chema vreun

muzician strain, pentru casatoria Marelui Duce Ferdinando al II-lea cu Vittoria della Rovera in 1637.

Bolognia, care nu avea curte, pentru mult timp a fost supusa unui regim de

intermedi ca acelea ale lui Girolamo Giacobbi Aurora ingannata (1608, textul de Campeggi) sau Ulise si Circe de Ottavio Vernici (1619, text de

Branchi), in general reprezentate la academiile locale; putina cantitate de muzica

ce a supravietuit arata cateva influente ale stilului recitativ florentin. Alte

reprezentari au fost date, mai rar, in alte orase, printre care Vicenza si Viterbo, si

de asemenea la curti cum e cea de la Parma, unde in 1628, montarea a cinci

intermedi de Monteverdi pe versuri de Ascanio Pio di Savoia, si turneul lui Claudio Achillini Mercurio e Marte, au servit drept replica la Flora

florentina.

Compozitorii Barocului

1.Antion Vivaldi

S-a nscut n urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi, violonist n orchestra Domului San Marco, i a Camillei Calicchio.

mbri nd de timpuriu calea preo iei, Antonio Vivaldi a fost supranumit i Il Prete Rosso (Preotul Ro u ), datorit culorii prului su (mo tenit de la tat l

su). Primul nucleu al familiei Vivaldi, despre care exist referin e documentare certe, a ajuns la Vene ia n prima jum tate a anului 1665 .

Bunicul Agostino, fusese brutar sau croitor i murise la Brescia, probabil n 1665 sau 1666. Bunica Margherita, prsise acest ora fie cu pu in nainte, fie dup moartea so ului ei i era inso it de cei doi fii ai lor, Agostino ([n vrst de 21 de ani) i Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urm avea s

devin n 1678, tatl compozitorului Antonio Vivaldi. Adolescentul Antonio a primit tonsura la 15 ani i a fost hirotonit preot la vrsta 25 ani.

Atins de o maladie cronic despre care se presupune c era astm, Il Prete Rosso s-a ndeprtat cu ncetul de ndatoririle sale ecleziastice ncepnd din

1703, iar din acel moment a putut s se consacre compozi iei i nv mntului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioar la

Ospedale della Piet (a ez mnt rezervat orfanelor i fiicelor ilegitime abandonate), n pofida unor ntreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi

ani la Mantova, ntre 1718 i 1720), Vivaldi avea s rmn fidel acestei func ii pn n 1740.

n ciuda sntii precare, a nceput s cltoreasc din ce n ce mai mult ca virtuoz i compozitor la Roma, n 1722 i 1724, unde a cntat n fa a Papei; probabil la Dresda i n Darmstadt; cu siguran la Amsterdam, unde a fost publicat cea mai important parte a crea iei sale; la Floren a, Praga i la Viena, unde a murit, uitat de prieteni i rude. La Ospedale della Piet, a

instruit i dirijat orchestra de fete a Institu iei (devenit celebr n ntreaga Europ) i s compun intens pentru concertele publice pe care a ez mntul

le oferea duminica.

Acestor ocupa ii, deja solicitante pentru un om care se plngea f r ncetare de sntatea sa ubred , din 1713 li s-a adugat o debordant activitate de impresar i de compozitor de opere, domenii n care a c ptat o autoritate

suficient de mare pentru a provoca rivaliti tenace, concretizate chiar ntr-un pamflet redactat de Benedetto Marcello (Il Teatro alla moda, 1720). Se

pare c de-a lungul ntregii vie i, Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat n afara normelor, extravagant de bun voie, chiar scandalos (du manii lui

aveau cum s rspndeasc brfe, mai ales n legatur cu atrac ia lui afi at fa de bani si de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele fa de o mezzo-sopran pe nume Anna Gir, fiic a unui peruchier francez

numit Giraud i pentru care a scris un mare num r de pagini vocale; dup ce s-au cunoscut, Anna Gir a fost primadon n aproape toate operele lui

Vivaldi).

Consacrarea n toate genurile muzicale avea s-i confere compozitorului o glorie interna ional incontestabil fr precedent n istoria muzicii. Mul i

cltori care treceau prin Vene ia c utau s-l vad i s -l asculte pe "Preotul ro u" , de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz,

epistolarul De Brosses i pn la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Exist numeroase i pre ioase m rturii asupra ceea ce reprezenta via a

muzical vene iana i asupra efectului electrizant al interpret rii i crea iilor lui Vivaldi.

Multe dintre partiturile lui publicate au fost dedicate unor personalitati ale vremii:

Ferdinand al III-lea al Toscanei (L'Estro armonico, 1711); Contele Morzin (Il Cimento dell'armonia e dell'invenzione, 1725, culegere con innd

Anotimpurile); Carol al VI-lea de Habsburg (La Cetra, 1728)

Culegeri tiprite i copii n manuscris (mai ales concerte) ale lui Vivaldi au circulat n ntreaga Europ pn n jurul anului 1750 i se tie c, ncepnd din 1720, Johann Sebastian Bach a avut pentru aceste lucrri un asemenea entuziasm, nct a recopiat sau a transcris un mare numr dintre ele (cea mai cunoscut i mai interesant dintre aceste transcrip ii fiind aceea a Concertului pentru patru viori (Op. 3 Nr. 10) n Concertul pentru patru clavecine (BWV 1065), asigurnd astfel, fr s fi inten ionat, supravie uirea lucrrilor modelului su

2.Johann Semastian Bach

Johann Sebastian Bach (n. 21 martie 1685, Eisenach - d. 28 iulie 1750, Leipzig) a fost un compozitor german i organist din perioada baroc,

considerat in mod unanim ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectual, stpanirea

mijloacelor tehnice i expresive, pentru frumuseea artistic.

S-a nscut la Eisenach (Germania) in 1685 dintr-o familie de muzicieni profesioniti. Tatl su, Johann Ambrosius Bach, era muzician de curte, avand sarcina de a organiza activitatea muzical cu caracter profan a oraului, dar i

funcia de organist al bisericii locale. Mama sa, Elisabeth Lmmerhirt, a murit de timpuriu, urmat curand dup aceea de tatl su, cand Johann Sebastian

avea numai 9 ani.

Rmas orfan, plec la fratele su mai mare, Johann Christoph Bach, care era organist la Ohrdurf. Aici a inceput s execute primele motive muzicale la org,

dovedind o inclinaie deosebit pentru acest instrument. Dorina de a se perfeciona l-a fcut s viziteze pe cei mai cunoscui organiti din acel timp, ca Georg Bhm, Dietrich Buxtehude i Johann Adam Reinken. In 1703 obine

primul post de organist in orelul Arnstadt; datorit virtuozitii lui deja evidente, a fost angajat intr-o poziie mai bun ca organist in Mhlhausen.

Unele din primele compoziii ale lui Bach dateaz din aceast epoc, probabil i celebra Toccata i Fuga in Re minor BWV565.

In 1708, Bach obine postul de organist de curte i maestru de concerte la curtea ducelui de Weimar. In aceast funcie avea obligaia de a compune nu

numai muzic pentru org, dar i compoziii pentru ansambluri orchestrale, bucurandu-se de protecia i prietenia ducelui Johann Ernst, el insui

compozitor. Pasionat de arta contrapunctului, Bach a compus majoritatea repertoriului de fugi in timpul activitii sale in Weimar.

Din aceast perioad dateaz celebra compziie Clavecinul bine temperat, care include 48 preludii i fugi, cate dou pentru fiecare gam major i minor, o

lucrare monumental nu numai prin folosirea magistral a contrapunctului, dar i pentru faptul de a fi explorat pentru prima dat intreaga gam tonal i

multitudinea intervalelor muzicale.

Din cauza deteriorrii raporturilor cu ducele Wilhelm Ernst, Bach este nevoit s prseasc Weimarul in 1717, transferandu-se la curtea prinului Leopold de Anhalt-Cthen. In acest timp, compune cele 6 Concerte brandenburgice,

precum i Suitele pentru violoncel solo, Sonatele i Partitele pentru vioar solo i suitele orchestrale.

In 1723, Johann Sebastian Bach este numit Cantor i director muzical la biserica St. Thomas din Lipsca. Bach avea sarcina, pe de o parte, de a preda muzica elevilor de la coala de canto, pe de alt parte, s furnizeze compoziii muzicale celor dou biserici principale din Lipsca, compunand cate o cantat

in fiecare sptman, inspirate din lecturile biblice duminicale.

Pentru zilele festive, Bach a compus cantate i oratorii de o deosebit frumusee, ca Pasiunea dup Matei pentru Vinerea patimilor, Magnificat

pentru Crciun .a. Multe dintre operele acestei perioade sunt fructul colaborrii cu Collegium Musicum din Lipsca sau reprezint compoziii aa zise erudite, ca cele patru volume de exerciii pentru clavecin, partitele pentru

pian, Variaiunile Goldberg, Arta Fugii, Concertul italian .a.

Johann Sebastian Bach s-a cstorit in 1707 cu Maria Barbara, cu care a avut 7 copii, din care 4 au supravieuit bolilor copilriei. Dup moartea primei lui soii,

Bach s-a recstorit in 1721 cu Anna Magdalena Wilcke, o tanr sopran, cu care - dei cu 17 ani mai tanr ca el - a avut o lung csnicie fericit. Impreun au avut 13 copii. Toi fiii lui Bach au artat o deosebit dotare pentru muzic, muli dintre

ei devenind muzicieni consacrai, ca Wilhelm Friedemann Bach, Johann Gottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian

Bach i Carl Philipp Emanuel Bach.

3. Georg Friederich Handel

Handel s-a nscut la 23 februarie 1685 n ora ul Halle/Saxonia (Germania), unde a luat i primele lec ii de muzic de la Friedrich Wilhelm Zachow. n

vrst de 17 ani, n 1702, este deja organist n Halle, un an mai trziu este angajat ca violonist i "Maestro al Cembalo" n orchestra Operei din

Hamburg condus de Reinhard Keiser. Aici realizeaz n 1705 prima sa oper, "Almira" pe un libret de Feustking, cu care atrage aten ia publicului.

n primvara anului 1707 pleac n Italia i r mne timp de doi ani n Floren a i Roma, studiind cu compozitorii italieni Arcangelo Corelli,

Alessandro i Domenico Scarlati i cu Augustino Scarlati. n Italia compune opere, oratorii i un mare num r de cantate religioase, nsu indu- i stilul i mijloacele muzicii italiene . n 1709 are loc cu mult succes premiera operei sale "Agrippina" (pe un text de Vincenzo Grimani) la Vene ia. Alternan a parodiei ironice cu stri de emo ie profund , trecerile de la comic la intrigi rafinate, oferite de libretul avut la dispozi ie, sunt transpuse cu deosebit

mestrie n spiritul operei vene iene.

n primvara anului 1710, Haendel revine n Germania pentru a prelua postul de Kapellmeister la curtea prin ului de Hanovra, dar deja c tre sfr itul anului pleac la Londra, unde ob ine succes cu opera feeric

"Rinaldo" la Haymarket Theatre. Rmne definitiv n Anglia n calitate de compozitor i muzician al cur ii regale. Din anul 1713 prime te o pensie

anual din partea casei regale britanice, iar n 1727 Haendel devine cetean britanic. Este propriul su impresar la concuren cu al i

compozitori de oper din Anglia, ca Giovanni Bononcini i Nicola Porpora. Pe lng activitatea sa operistic, compune sub patronajul ducelui de Chandos oratoriul "Esther" i unsprezece motete pentru soli ti, cor i orchestr (1717-1720). n 1719 prime te ns rcinarea s pun bazele unui teatru de oper la Londra, "The Royal Academy of Music", pentru care compune nu mai pu in

de 14 opere. Aici nregistreaz i marile sale succese cu operele "Radamisto" (1720), "Giulio Cesare in Egitto" (1724), "Tamerlano" (1724) i

"Rodelinda" (1725), care l fac celebru n toat Europa.

ntre timp, interesul publicului londonez pentru opera n stil italian ncepe s scad, opera regal nregistreaz pierderi financiare i este nevoit s- i

nchid por ile. Haendel ncearc s- i reprezinte noile compozi ii ( "Ezio" - 1732, "Ariodante" - 1735 i "Alcina" - 1735) ntr-un teatru mai mic, dar se

mbolnve te i proiectul e ueaz

Haendel se orienteaz spre compozi ia de oratorii pe teme laice i spre muzica instrumental, n tradi ia muzicii engleze a lui Henry Purcell.

Astfel d la iveal oratoriile "Athalia" (1733) i "Saul" (1739) i compune concerte pentru org i orchestr (1736), precum i cele 12 Concerti grossi opus 6 (1739). n 1742 realizeaz celebrul oratoriu "Messiah",

executat n premier la Dublin, rmas exemplar n acest gen pn astzi (Halleluja din acest oratoriu este una din cele mai cunoscute i mai des

executate buci muzicale). Alte oratorii din aceast perioad sunt: "Israel n Egipt" (1739), "Samson" (1743), "Iuda Maccabeul" (1747) i

"Solomon" (1749). Cu ocazia ncheierii tratatului de pace din Aachen n 1748, Haendel compune bucata "Foc de artificii" care, mpreun cu

"Muzica apelor" compus mai nainte (1717) cu ocazia urcrii pe tron a regelui George I, a cptat o mare popularitate. n timp ce lucra la

compozi ia oratoriului "Jephta" (1751), Haendel i pierde vederea. Moare la Londra pe 14 aprilie 1759, fiind nmormntat cu deosebite onoruri n

"Col ul Poe ilor" din Westminster Abbey.