REGNUL FUNGI

LICHENII

Curs an I Sistematica Criptogamelor

Dr. biol. Oana Danci

Introducere

S-au format în urma unei simbioze

îndelungate între o algă şi o ciupercă.

20.000 specii de licheni.

Morfologia talului

Talul = micobiontul + fotobiontul

Micobiontul – ciuperca

Fotobiontul – algă verde sau cianobacterie

Au caracteristici diferite faţă de cele ale organismelor componente.

13.500 specii de ciuperci care formează licheni (increng. Ascomycotina, Basidiomycotina, Deuteromycotina).

Marea majoritate a ciupercilor care se găsesc în licheni nu există libere în natură.

Morfologia talului

Peste 70% dintre fotobionţi sunt alge verzi unicelulare şi filamentoase.

Cele mai comune alge verzi aparţin genurilor: Trebouxia, Pseudotrebouxia, Pleurococcus, Chaenoteca, Hyalococcus.

Dintre cianobacterii se găsesc: Nostoc, Scytonema, Rivularia, Glocapsa.

Marea majoritate a lichenilor prezintă o singură specie de fotobiont, totuşi unele specii mai pot prezenta o a doua specie de cianobacterie localizată în cefalodii.

Morfologia talului

Cefalodiile = protuberanţe pe corpul lichenilor care pot deveni uneori licheni individuali, prin separare.

Principalele tipuri morfologice: crustos, foliaceu, fruticulor.

Talul foliaceu este simetric dorso ventral si este fixat de substrat prin formatiuni numite rizine.

Lichenii fruticuloşi prezintă simetrie radiară.

Morfologia talului

Anumiţi licheni fruticuloşi corticoli se fixează pe substrat cu ajutorul unui rizoid.

Culoarea talului: albă, galbenă, brună, verde, etc.

Pe suprafaţa lichenilor se pot observa formaţiuni specifice precum:

Sorediile – formaţinui sferice alcătuite din celule algale înconjurate de hife de ciuperci.

Izidiile – formaţiuni columnare cu aceeşi alcătuire.

Cefalofiile – caracteristice lichenilor din genul Peltigera.

Lichenii care conţin ciuperci Aacomycotina formează apoteci sau periteci în care se găsesc asce cu ascospori.

Apotecile au formă de cupă, sunt sesile sau pedicelate şi se formeză pe suprafaţa talului, peritecile sunt cufundate în tal.

Structura talului

Din punct de vedere morfologic hifele ciupercilor din structura talului lichenilor sunt destul de asemănătoare cu cele care nu formează licheni.

În funcţie de structura lichenilor: tal homeomer şi heteromer.

Talul homeomer are cei 2 fotobionţi distribuiţi uniform. Hifele ciupercilor sutn împletite lax şi forează o reţea în ochiurile căruia se găsesc celulele fotobiontului.

Tal homeomer prezintă lichenii gelatinoţi din familia Collemataceae.

Structura talului

Talul heteromer prezintă în secţiune o

distribuţie neuniformă a celor 2 simbionţi.

Lichenii crustoşi si foliacei au talul heteromer,

alcătruit din cortex superior, medulă, cortex

inferior.

Inmulţirea

Inmulţirea vegetativă – foarte frecventă, se

realizează prin soredii, izidii şi cefalodii şi fragmente

de tal.

Înmulţirea asexuată – prin conidii.

Înmulţirea sexuată – prin ascospori.

Sporii ciupercii sunt eliberaţi în mediu, germinează

şi dau naştere la hife caracteristice. Daca au norocul

să întâlnească celulele fotosimbiontului formează un

nou lichen.

Procese fiziologice

Celulele fungice oferă fotobiontului apă şi săruri pe

care le iau din mediu.

În interiorul celullor fotobiontului are loc procesul de

fotosinteză şi se sintetizează substanţe organice.

Peste 80% din substanţele organice secretate de

fotobiont trec la ciupercă.

Lichenii cu simbionţi cianobacterii au capacitatea de

a fixa azot la nivelul heterocistelor. Ulterior azotul

este metabolizat în celulele fotobiontului.

Procese fiziologice

Aceste procese dovedesc curgerea unidirecţională spre partenerul fungic a sumbstanţelor sintetizate, de aceea unii autori consideră lichenii ca fiind caz particular de parazitism.

În cadrul grupului lichenilor pot fi întâlnite atât caracteristici ale relaţiei parazitare cât şi simbiotice. Relaţia simbiotică în cazul lichenilor este de lungă durată şi a menţinut un anumit grad de mutualism.

Creşterea

Rata de creştere a lichenilor este foarte scăzută (0,1 – 0,2mm-an la lichenii crustoşi şi 2 cm-an la cei foliacei şi fruticuloşi).

Lichenii prezintă o capacitate eficientă de absorbţie a nutrienţior din mediu. Un dezavantaj al acestei capacităţi este faptul că metalele radioactive din aer sunt încorporate în tal.

În regiunile nordice lichenii constituie hrana ierbivorelor, astfel ei fiind incluşi în lanţul trofic.

Aceştia sunt sensibili la poluarea cu SO2 şi metale grele.

Sunt consideraţi bioindicatori ai poluării şi sunt utilizaţi în cartografierea poluării.

Compoziţia chimică

În talul lichenilor se găsesc produşi specifici,

rezultaţi în urma simbiozei îndelungate.

Aceşti produşi sunt numiţi substanţe lichenice.

Numărul substanţelor chimice de natură mixtă se

estimează la mai mult de 300 (acizi, terpene,

chinone, etc.).

Unele substanţe precum: acidul usnic, acidul

evernic, acidul rizocarpic sunt specifice doar

lichenilor.

Unele substanţe au acţiune antibiotică.

Clasificare

Ascolicheni

Clasa Ascolichenes a fost desfiinţată şi

lichenii au fost încadraţi în calsa

Ascomycetes.

Subclasa Lecanoromycetidae

Ord. Graphidales, fam. Graphidaceae

Graphis scripta – lichen crustos, comun,

întâlnit pe fag, carpen, arin, paltin.

Subclasa Lecanoromycetidae

Ord. Lecanorales, fam. Rhizocarpaceae

Rhizocarpon geograficum (lichenul hartă), se

dezvotă pe roci silicioase;

Subclasa Lecanoromycetidae

Ord. Lecanorales, fam. Cladonaceae

Cladonia rangiferina (lichenul renilor) – nu

este consumat de reni datorită gustului amar.

Conţine acid usnic cu efect antimicrobian.

Acidul usnic inhibă dezvoltarea bacilului

tuberculozei.

Subclasa Lecanoromycetidae

Ord. Lecanorales, fam. Parmeliaceae

Parmelia furfuracea - răspândit în pădurile

de fag şi conifere.

Cetraria islandica – lichen de Islanda, lichen

de piatră, folosit în scop medicinal.

Usnea florida – mătreaţa bradului.

Ecologie

Sunt ultimele plante care se întîlnesc la poli şi primele care colonizează orice terenuri.

Categorii ecologice: Licheni tereştri (epigeoici)

Licheni epifili

Licheni epilitici

Licheni acvatici

Distribuţia lichenilor este condiţionată de: capacitatea de a rezista la condiţii nefavorabile de mediu, înmulţirea în masă, viteza şi distanţa de răspândirea fragmentelor de tal.

Importanţa

În perioadele de foame au fost consumate

speciile Cetraria islandica şi Cetraria nivalis

sub formă de făină sau fierţi în lapte.

70-90% din furajul renilor constă din licheni.

Din licheni se extrag glucoză, coloranţi,

substanţe folosite în industria farmaceutică

(acid usnic).