Scoala Sanitara Postliceala ”Carol Davila” Galati

Referat Psihologie Medicala

Relatia Asistent Medical - Pacient

Elev: Chiriac Ionut Irinel

Relatii asistent medical – pacient

A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica. Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o activitate intensa pentru principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoască mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in boala” cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament, cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa, posibil si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti să-i tratam neconditionat pe toti.

Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect, caldura si intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe ori, asistentul medical este considerat o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si pleaca, pe cand asistentul este cel care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul.

Din aceasta cauza, relatia dintre asistentul medical si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare.

Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa coincida cu starea lui actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort.

La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentului medical cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea empatică, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare, generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul, care trebuie inteles si acceptat asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri cand esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa o faci.

Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt : asistarea medicului la efectuarea investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor paraclinice uzuale, programarea pacientilor pentru investigatii de specialitate, administrarea tratamentelor, interventii in situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea documentelor de evidenta a medicamentelor, de evidenta a pacientilor si de observatie clinica medicala, sterilizarea instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor igienico-

sanitare generale la locul de munca, precum si asigurarea conditiilor necesare desfasurarii tratamentelor si recoltarilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic, asistentul medical explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia recomandata de medic, local si general.

In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire individualizata, personalizata, competenta si umana.

Comunicarea diagnosticului

Simptomele si semnele bolii alcatuiesc ,,un limbaj al corpului" ce trebuie sesizat si decodificat.

In practica medicala se cere de multe ori consimtamantul bolnavului, care are rezonante etice si implica libertatea pacientului.

Adeziunea personala nu trebuie ignorata, nu trebuie sa se abuzeze de slabiciunea momentana a vointei bolnavului din cauza bolii, pentru a-i smulge consimtamantul pentru acte terapeutice discutabile sau riscante. De asemenea trebuie respectata alegerea bolnavului in deplina cunostinta de cauza, daca religia ii interzice anumite practici medicale.

Relatia de ingrijire medicala pacient- asistent nu se reduce la modul simplist ,,eu-tu" ci se extinde in ambele parti: echipa medicala - familia pacientului. Cu aceasta se creeaza o legatura ca

suport de sprijin pentru bolnav pe plan psihic, dar si ca ajutor la ingrijirea bolnavului (ingrijiri primare sau prin educatie sanitara pana la ingrijiri mai complexe ce pot continua si la externare).

Oricum pacientul are dreptul de a primi asistenta medicala de calitate, indiferent de statutul sau social, de culoarea pielii, de religie sau etnie.

Ne punem intrebarea cand, cum si cat din adevar si detalii asupra bolii trebuie comunicate pacientului. Forma sub care urmeaza sa-i prezentam realitatea este in functie de personalitatea bolnavului si de natura bolii. Sunt pacienti care nu vor sa stie si la care putem ramane cu relatarea unor date aproximative. Insa sunt cazuri unde trebuie acordat timp bolnavului pentru a-si accepta boala sau cand, in boli grave se pune problema protectiei contra diagnosticului. Consideram ca familiei trebuie sa i se comunice diagnosticul, dar si aici cu anumite rezerve.

Pacientul nu apreciaza intotdeauna efortul si ajutorul nostru, nu ne acorda incredere si respectul cuvenit, mai mult nu ni se admite nicio greseala. In fata acestora ramanem la cea mai mare multumire ,,constiinta datoriei indeplinite". ,,Am facut tot ce este omeneste posibil" este o expresie deseori intalnita dar oare nu se asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in cadrul actului medical raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a eticii, dar mai ales in fata constiintei.

Ca sa fii impacat cu tine insuti trebuie sa fii convins ca profesional nu ai gresit, ca totul a fost corect, prompt si eficient. In plus, toate cunostintele trebuie imbunatatite continuu, pentru ca in aceasta meserie nu se poate spune: ,,nu am stiut".

De calitatea actului medical depinde prestigiul care reflecta pe de o parte stadiul de dezoltare a practicii medicale si deci eficienta, iar pe de alta parte atitudinea bolnavului fata de echipa medicala de la care asteapta totul si nu i se iarta nimic. Si nici acest lucru nu e

suficient. Apare arta de a sti sa lucrezi in echipa. De obicei exista un cod nescris al comportamentului in fiecare sectie ca intr-un grup de oameni.

In cadrul echipei medicale se intalnesc oameni cu vederi diferite fata de scrupulozitatea respectarii valorilor morale, atat in activitatea profesionala, cat si in viata personala, transferul incarcarilor morale facandu-se mai adesea dinspre particular spre profesional.

In general se creeaza un consens al regulilor morale care trebuie respectate in raporturile cu colegii sau subalternii bazate pe corectitudine, cinste, sinceritate, datorie, respect. Cinstit si corect ar insemna si cand se ia atitudine critica asupra unui act medical defectuos efectuat de catre oricare dintre membrii echipei medicale.

Recunoasterea superioritatii profesionale, a uneia sau unora dintre membrii echipei ,,de la care ai ce invata’’, perseverenta de a-i ajunge pe acestia, stiinta rezolvarii conflictelor la locul de munca, atitudinea pozitiva fata de noii colegi care trebuie ajutati sa se integreze dovedesc inteligenta sociala.

Oricare ar fi tipul de relatie, fie pacient- asistent, fie asistent- restul echipei medicale, trebuie sa intelegem ca ,,autoritate" nu inseamna lipsa politetii, iar ,,amabilitate" nu inseamna slabiciune.

Rolul de bolnav

Implica un comportament specific definit de T. Parson prin:

- scutirea de responsabilitatile rolurilor sociale;

- drept la ajutor din partea celorlalti (poate varia intre asumarea exagerata a rolului de bolnav si respingerea dreptului la ajutor datorita generarii unui complex de inferioritate);

- obligatia bolnavului de a considera starea sa indezirabila si a coopera pentru vindecare;

- obligatia bolnavului de a cere ajutor specializat, competent pentru vindecare, ceea ce implica acceptarea diagnosticului si mai ales a tratamentului.

Comportamentul in fata bolii

Presupune capacitatea individului de a-si percepe starea de boala, de a o interpreta adecvat si de a lua decizii care faciliteaza insanatosirea. Oscileaza intre un pol de normalitate si unul de exacerbare, catastrofizare.

Factorii de mentinere a comportamentului de bolnav sunt: trasaturile de personalitate (depresia, hipocondria, anxietatea), educatia (invatati sa se planga sau dimpotriva, sa nu spuna nimic), modelul cultural, starea socio-economica (asigurarile de sanatate, etc), beneficiile secundare.

Boala poate sa determine asupra pacientului: inactivitate, izolare, incertitudinea vindecarii, sentimentul de neputinta, culpabilizare, frica de moarte.

Pacientul poate percepe boala ca si:

- ,,situatie normala’’desi nedorita – determina individul sa se mobilizeze si sa lupte contra ei, in acest fel, creste aderenta la tratament;

- ,,dusman’’, uneori apare ,,fuga in sanatate’’, adica ignorarea, negarea bolii, capitulare in fata bolii;

- ,,pedeapsa meritata’’- bolnavul nu se mobilizeaza suficient;

- ,,pedeapsa nemeritata’’ – furie, revolta, cu mobilizarea resurselor;

- ,,salvare’’, ,,castig’’ – mecanism inconstient (ex. soldatii raniti pe campul de lupta);

- ,,beneficiu’’, manipulare constienta;

- ,,slabiciune’’, stare ascunsa de bolnav, ca fiind ceva rusinos;

- ,,pierdere iremediabila’’(ex.extractia dentara, apendicectomia, la care bolnavul reactioneaza cu depresie);

- ,,valoare aparte’’, ajuta bolnavul sa-si reevalueze viata si valorile.

Raspunsurile emotionale in fata bolii pot fi de:

- iritabilitate, furie;- negare partiala sau totala;

- depresie;

- anxietate;

- resemnare, etc.

Acceptarea bolii presupune recunoasterea bolii, intrarea in rolul de bolnav. Poate fi:

- realista, rationala (la persoanele echilibrate emotional, cu un nivel cultural satisfacator, fara probleme existentiale importante) duce la prezentarea la medic si aderenta la tratament;

- disproportionata (la persoane nevrotice, cu tulburari de personalitate,etc.);

- ignorarea bolii (la oligofreni, bolnavi psihici, neurologici, cei cu un nivel cultural scazut, cei focalizati pe alte probleme);

- negarea, refuzul starii de boala si constientizarea unor tulburari);

- prin subestimarea simptomelor, amanarea deciziei de a merge la medic in speranta ca boala va trece de la sine;

- mecanism de aparare.