8
ravi im um A PROPRIETAR: SOC. AN. „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, BREZOIANU 25 DIRECTOR ŞI AD-TOR DELEGAT, ST ELI AN POPESCU nscrisă sub Nr. 163 Trib. Ilfov. ABONAMENTE : L e i P e î f" • 120 p e 6 luni APARE SĂPTĂMÂNAL PREŢUL 5 LEI TELEFON : 3.30.10 ANUL XLVI I • Nr. 39 SÂMBĂTA 12 NOEMBRIE 1938 Redactor responsabil : MIHAI NICULESCU NOEMBRIE TIPOLOGIE LITERARĂ Se desfrunzăreşte toamna peste case, Toamna resfirată pom de 'ntunecime. Câte nu picară, frunzele rămase, Tremură şi par'că nu mai au pe nime. Poate-o fi că zarea aue a hrubă, Nu ştiu ce 'mpietreşte sus ca o secure. Zilele rămase anilor cu şubă Tremură pe golu 'n care o să cure. Luna bea din geamuri par'că mai aseară; Azi, o cotitură ne-a trezit năluci. Fă-ţi legăturica inimă stelară, O să-ţi spună vântul încotro s'apuci! GEORGE GREGORIAN INFIRMII VOINŢEI Omagial IV. In mulţimea de oameni, pe care operele nuimite până acum o cuprind, am deosebit tipul voluntar. Repetarea iui în condiţii sociale variate alcătu- eşte, peste drama particulară fiecărei repetări, un lanţ psiho- logic nesfârşit. Seria rămâne deschisă pentru toate persona- giile similare câte au mai fost create precum şi pentru cele ce, adăugându-se între timp, vor semnifica aceeaşi sforţare de a umple acest tipar. Dar suma tipurilor energice nu se poate încheea vreodată, fiindcă voluntarismuil ca trăsă- tură de caracter este forma primordială a vieţii. Căci, ori- cât am respinge noi mijloacele mai totdeauna reprobabile, ide care, ca să se realizeze, se ajută voinţele dârze, fapt este că nu piedicile morale înlesnesc ener- gia cu care oamenii se afirmă, ci tocmai abseniţa cenzurii in- time. Tipurile de voinţă nestinglie- rită, cu toată acţiunea lor ne- gativă pentru mediul ce-i con- ţin, sunt, orice am spune, spe- cimene normale şi chiar sănă- toase. sunt şi primare, îm- prejurarea nu este decât ou a- tât mai semnificativă. Numărul lor considerabil îl dau,, duipâ cum s'a văzut, clasele sociale mijlocii şi mai ales ţărănimea, ca unele ce ruu s'au prea depăr- tat ori nici űhiar nu s'au rupt încă de matrice, de natură. în- cât seria psihologică în adevăr nu se poate sfârşi, deoarece ar trebui să-i înglobăm, într'un. fel sau altul, toate formele de viaţă ascendentă, aidică pe cele mai numeroase, sufletele rafi- nate prin cultură şi rasă for- mând numai o minoritate oare- care. Exemplarele de voinţă neaiite- rată aparţin societăţilor înalte, cu totul întâmplător- Cultura şi rasa, simple accidente biolo- gice, nasc tipuri opuse celor fi- reşti, făpturi totdeauna defi- ciente, al căror destin se evocă prin curbele déclinante. Procesul de înălţare socială, morală şi mai ales materială al caracterelor primitive ca şi pro- cesul de stingere al celor rafi- nate s'au reflectat de atâtea ori în literatura enunţul lor nici nu mai are nevoe de susţinere. Noi înşine avem o literatură . epică şi dramatică ce pare scrisă anuime pe acest diptic al agerij nui şi moleşirii vitalităţii, după cum personagiile ies ca neam la iveală mai de curând sau mai din timp. Ca înfăţişăm un caracter' dintre acestea însemnate cu scă- derea treptată a vieţii, nu avem decât luăm la întâmplare orice boer din scrierile d-lui Brătescu-Voineşti sau ale lui de VLADIMIR STREINU Duiliu Zamfirescu, din roma- nele d-nei Hortensia P. Beuge- seu ori din Matei Caragiale. Cu toate acestea însă, exem- plarul cel mai devitalizat, nouă, nu ne-a venit de la accidentul rasei, ci de la al culturii; adică nu de la nobleţea sângelui, ci de la aşa zisa nobleţe a spiritu- lui. Căci un minus vital mai ca- tegoric, nici un tip rasat de la noi n'a fost imaginat mani- festeze ca Anton Klenitze din romanele d-lui E. Lovinescu. Este drept omul pare mai mult igânldit decât văzut; con- turul vieţii, căreia cultura i-a retras reazimul voiniţii, se cam pierde in oomentarui abstract al autorului, în aşa măsiuiră, paginile cele mai multe ale pri- melor două romane (Bteu şi Fi- ru'n patru) ţin mai curând de tratatul psihologic decât de ma- teria vie a romanului; Klentee apoi nici nu are o fizionomie in- ternă clară, fiind când un scep- tic temperamental, când un in- telectual dezaibuzat si totuşi despreţuitor, când un biet tu- berculos care, cu obişnuirea în sudorile proprii, aminteşte un personaj din literatura ű-mei Bengescu, — şi când un eroto- man plin de iniţiativă. Dar, dacă îl considerăm pe Bizu (ouim i se spune în intiml- (Urmare în pag. ultimă) X ULTIMUL LIRIC FRANCISCAN François Boucher (1703—1770) Venus plutind pe nouri Ca facem adevărată onoare umbrei ma- relui liric, ar trebui spunem succint : A murit Uta J animes. El îşi sipuinea aşa; îi plă- cea să se considere o oarecare ramură din arborele bunicilor lui. In această simplă mul- ţumire se rezuima întregul său orgoliu. Res- tul face parte din autoironia amabilă care nu l-a pălrăisit (poate nici dincolo de aoL íS'a stins dar, un J animes, pre, numele s ă u die botez, Francis, prin coincidenţă, cel mai de seamă liric franciscan modern. Lucrul pare foarte lesne de înţeles când atâţia scriitori tineri au urmat exemplul, aidică, şi-au sporit, după puteri avutul sufletesc logodindu-se eu marea umilinţă a sfântului Francesco d'As- sisi. Sărăcuitul sfânt lăudase precum se ştie toate dobitoacele şi bestiolele, lucrurile şi lu- cruşoarele pământului şi ale cerului. Polite- ţea sfântului faţă de ele mergea până acolo încât le atribuia la toate egală simţire fei înţelepciune. Atare poliitejţă mistică era cel mai discret şi deci cel mai frumos omagiu pentru Dumnezeu, fapt care avea influen- ţeze sufletul şi cu deosibire estetica lui Fran- cis Jammes. Dar aceasta e, mai întâi de toate, un mod schematic de prezentare a unei doctri- ne teologice, în fond cu mult mai sinuoasă. Cu- rios, ea s'a complicat datorită mult literatu- rei medievale (cu Iacopone da Todi, Dante, de SIMON STOLNICU etc.) care era şi nu era literatură în sensul de astăzi. Am vroi amintim rolul activ al scrisului de atunci redus, nu prea rar, la că- trănite spovedanii politice sau religioase. Fi- reşte, aproape oricine l-a citit sau admirat pe Jammes, a făicut-o fără avizul dantologilor ne- spus de preţioşi pentru asemenea cazuri de literatură comparată. Ei ar putea eventual, să ajute multor scriitori ide dată recentă a părăsi franciscanismul de comandă pe care l-au îmbrăţişat fiindcă le stă bine. recu- noaştem : Este o chestiune de mare drăgălă- şenie în poésie dezmierdarea lucrurilor ; în jocul de-a animismul, autorul pare mai tot- deauna un copil seducător. Arta nu e grea să descoperi în lume ce e mai urgisit, şi mai apt de a smulge eomizerajţiunea semenilor. Nu e grea la început. Franciscanismul ar fi prin urmare, o reţetă de poésie în toată re- gula care totdeauna pişcă plăcut urechea oa- menilor deştepţi sau numai neastâmpăraţi în scris. Pe primul plan rămâne, însă, fondul acestui curent spiritual, grăuntele de adevăr teologic ce trebue fecundeze sufletul, ori să lărgiască orizontul unei estetice, precum acea mică lentilă din plaivazele-talismane. înainte de a ajunge la Francis Jammes cu- (Urmare în pag. 4-a) REACŢIA EPATATIVA Cuvintele ,,a epata" — e- patare activă — şi „epatat" — epatarea pasivă —, impor- tate din franţa, sunt foarte frecvente în vorbirea curentă, căpătând chiar pe buzele u- nor români sclivisiţi semnifi- caţia unui tic exclamativ. Cu- tare deputat — pe vremuri a epatat parlamentul — de- atunci printr'o ripostă. Cu- tare ziarist şi-a epatat lectorii cotidiani printr'un articol epo- cal: e şi acesta un cuvânt ex- propriat istoriei. Cutare doam- şi-a epatat prietenele prin- tr'o rochie. Cutare actriţă, cu- tare film, cutare modă, cutare avocat, cutare campion, cu- tare epigramist... In limba franceză specificul epatării pasive e o uimire fulgerătoare potenţată până la uluire admirativă, care ni- miceşte judecata rece, com- prehensiunea, deliberarea cu sine, adică tocmai funcţiunile normalei comportări reactive. „Non agit, sed agitur". Cel epatat, victima, îşi pierde po- rozitatea şi vibraţia analitică, devenind o simplă convexita- te încremenit oglinditoare care răsfrânge docil o strălucire imperativă. Francezii întrebuinţează rar, ce-i drept verbul ,,épa- ter", în modul concret, pentru a desemna un pahar căruia i-ai retezat piciorul, răstur- nându-1, fără să-1 spargi. Deci: suprimarea instantanee a su- portului normal, detronarea. ceiace determină un nou ra- port cu ambianţa: descumpă- nit, servil. Şi la noi, epatarea şi-a păs- trat înţelesul din limba nata- ; cuvântul ei francez nu-i traductibil; căci nici ,,a turti" pe cineva, nici ,,a-i lua piui- tul", oricât de pitoreşti ar fi aceste expresii, şi oricât de autoritar purişti campionii lor, nu pot ocupa locul rezervat cuvântului venetic „epatare". Putem deci spune epata- rea pasivă e superlativul unei admiraţii subite pentru ceva sau cineva, admiraţie care suprimă orice rezistenţă, con- trol, rezervă sau nuanţă a spi- ritului critic. E un sens unic psihologic, o forţă majoră al cărei carburant e admiraţia copleşitoare. Efectul imediat e narcotizarea libertăţii de-a fi tu cu criticismul tău spectativ, adeziunea sclavă. Expresia plastică a epatării a r fi gura căscată şi ochii holbaţi: ,,ca viţelul la poarta nouă". Cred însă că mai putem distinge un element care pig- mentează tenul psihologic al epatării. Eşti epatat mai cu seamă de ceiace crezi că re- prezintă cu eminenţă şi con- sacrare tocmai ee-ţi pare deocamdată inaccesibil: ti- tlul academic, când eşti agra- mat; luxul, când eşti proletar; aristocraţia, când eşti demo- crat ; epicitatea aventurei, când eşti sedentar; gloria, când esti anonim. Colcâe mocnit şi o invidie în această uluire admirativă, stârnind deseori nu emulaţia, — tonică — ci apetituri hibrid imitative. Epatarea e u n a dintre cele mai tipice reacţii ale societă- ţilor nevârstnice sub raportul (Civilizaţiei structurale ; psiho- logul, sociologul, criticul sau romancierul care ar nesoco- tbo, n'ar putea diagnostica just multe manifestări şi stări care nu-s decât epifenomenele ei. De aceia mi-am permis o numesc oarecum preţios, zâmbind şi eu faţă de mine însumi —, reacţia epatativă. Mahalaua, nu în sensul de periferie a oraşului, — ci în înţelesul de parodie nereti- centă a aparenţelor şi manie- rismului urban, — e u n deri- vat al reacţiei epataţive. Ora- şul modem, în lipsă de altă- ceva, a epatat satele, candoa- rea lor predestinată. Târgul patriarhal, cu că- •soae boereşti, cu uliţi pră- foase sau glodoase, cu du- gheni, cu biserici, cu iarma- roace, cu căleşti, cu dregători şi dregătorii, — nu era, în defi- nitiv, decât o dilatare fudulă a satului smerit, un fel de sat boerit, sau de salon cu feres- trele spre stradă, al satului ru- ral. Ţăranul care' venea la târg cu carul, căruţa, sau călare, vedea în mai mare, în mai tu- multos şi'n mai chipeş, tot ceiace ştia de<icasă. Oraşul modem însă e altă- de IONEL TEODOREANU ceva decât satul şi decât târ- gul ruda înstărită a satu- lui — de vreme ce nu e trep- tata emanaţiune captată a e- senţelor noastre tradiţionale şi a năzuinţei noastre de-a ne defini —, cum e fântâna răs- crucilor, hanul drumeţilor, troi- ţa smereniilor, hambarul grâ- nelor, ceardacul odihnelor, sau cum e biserica, de pildă, care pare înflorită din pă- mântul mormintelor şi al flo- rilor dalbe spre cerul îngeri- lor', ca un lucru atunci despa- chetat. Acest oraş postiş, a- cest oraş anticipativ, e şi el derivat — cu mai tot tipicul lui — din reacţia epatativă a celor dintâi cărturari autoh- toni, care şi-au lustruit mintea în occident. ne întoarcem la sat? Fe- rească Dumnezeu! Nici pone- gritul poporanism n'a spus u- na ca asta. Cuviinţa în mă- sură şi bunul-simţ al satului le-am pierdut în istorie. Dar ne găsim oraşul. Căci pâ- acum l-am căutat mereu prin strălucirile străinătăţii, vânzându-ne umbra realităţii noastre, pierzându-ne deprin- derea şi curajul de-a fi noi, mai cu seamă în faţa altora. Aşa dar, oraşul românesc — rezultat al unei epatări pa- sive —, la rândul lui a prici- nuit epatarea pasivă a sate- lor. „Mitică" de eri nu mai e ,,dat dracului" ca pe vremea (Urmare în pag. ultimă) Muţlitoa PăJfcrlatscu • Portret Dumitru Băşcu Ca în fiecare an, şi în această toamnă, maestrul George Enescu revine pe meleagurile ţării de obâr- i şie, pentru ca, — descin- zând generos în mijlocul compatrioţilor —, să le îm- părtăşească din darurile ar- tei sale divine. F ermecatele coarde ale viorii sale răsună acum în ^ . . , . s ă l i le Atenului, înăltând tainic, hotarele unei atmosfere prielnice visării. E atât de greu exprimăm prin cuvinte tot ce simţim cu prilejul acestor concerte ! E o stare colectivă de nelc- munta vrajă şi de entusiasm ! George Enescu nu mai este de mult un simplu român, un violonist român ! El a de- venit în valoare universală, cu puterile înrădăcinate însv în România, sorbind din sensibilitatea de aici, apa vie a inspiraţiei sale cereşti. Acestei valori universale, ţâşnite din glia naţională nc închinam noi. Artist de geniu, George Enescu este întru- chiparea românească prin care coboară muzica din sferele ei divine, până la noi; o întruchipare decisivă, aşa pre- cum în alt vremi au fost un Paganini, un Liszt sau Ri- chard Wagner, întruchipări decisve. Prin ei, şi astăzi prin Enescu, muzica se dezvăluie lu- mii, se desprinde din încleştările mistice ale existenţei sale absolute şi capătă fiinţă sensibilă datorită capacităţii oam,enilor de a înţelege armoniile. Să-l primim deci pe George Enescu ca pe un sol pornit de pe tărâmuri înalte. Căci prin el, ajunge in mijlocul nostru chipul magic al artei în sine. Melodiile ce ne vor străbate, vor purcede de dincolo de fiinţa terestră a ar- tistului, deadreptul din vibraţiile pure ale muzicii. Orice interpretare a lui se confundă cu gândirea mu- zicală a creatorilor. Se confundă, fiindcă 'precum ace- ştia au rupt inspiraţia din domeniile eterate ale sunetelor, Enescu ne duce cu interpretarea acolo. In timp ce cântă, el se transfigurează. Nu mai este pământesc. El trăeşte atunci o viaţă aparte, în viziunea magnifică de dincolo de moarte. El nu culege muzica de pe portative sau din me- morie, ci din însăşi stihiile ei pure. Din, eternitatea ei. De aceea, orice sunet rupt din arcuşul lui se amplifică la nesfârşit, ca în vibraţia imensă a luminii, participând la infinit. De aceea, când maestrul pare că ne priveşte şi caută să ne ghicescă prezenţa, ar trebui simţim o jenă pentru condiţia noastră prea pământească, o jenă, — din prinos de admiraţie şi recunoştinţă. VICTOR POPESCU DESPRE POEŢI de IOVAN DUCICI Numai poetul creează, petrucă numai el cugetă ca să inventeze. Oricine a creat ceva, a fost poet. Pentrucă tot ceea ce a răsărit din nou, a răsărit din amintita taină de necuprins A creaţiei; din ceva nereal care este izvorul a tot ce e real. Poetul este întotdeauna şi neînfrânat idealist, pentrucă priveşte totul prin ideal, adică prin prizma desă- vârşirii. Aceasta nu înseamnă poetul nu are simţul rea- lităţii, posibilului şi imposibilului. Poetul este, dimpotri- vă, singurul om care priveşte asupra realităţii,' mişcând-o întotdeauna la graniţele ultime ale desăvârşirii. El este supra real, căci între oameni, vede realitatea mai clar decât oricare altul, pentrucă el singur o vede în nedepli- nătatea şi neterminarea ei. El ştie mai precis decât oricare altul de unde trebuie să se deslege firul pe care se merge dela realitatea imperfectă de astăzi, \a desăvârşirea ei de mâine. Numai oamenii obişnuiţi văd doar atâtea câte există; creatorii văd şi ceea ce nu există astăzi, dar poate exista mâine, fiindcă altfel n'ar fi creatori. Realiştii n'au creat nimic, ci au aplicat numai creaţiile altora; iar când s'au îndepărtat de modelul altuia, au stricat numai. In paradox spus: utopiştii valorează mai mult decât realiştii pentrucă de multe ori o utopie este numai o concepere a unui adevăr; utopia este o ideie despre primul făt? Poetul cugetă în inconştient; el este singurul om cu totul intuitiv şi nu este ceva nereal când se spune că el are un simţ mai mult decât ceilalţi oameni. Căci în realitate şi ceea ce nu există, el vede sub formă, ca şi cum ar exista. Pentru toţi ceilalţi oameni, o bucată de marmoră albă este numai o bucată de piatră albă, pentru el însă în acest obiect rece este închisă o zeiţă sau un demon care aşteaptă numai mâna sculptorului ca aceste gânduri din conceperea lor fie lăsate pătrundă în viaţă şi în adoraţie. Pe foaia albă de hârtie, pe care pentru întreaga lume nu este nimic scris, pentru cel care se chiamă Dante sau Shakespeare, pe acest spaţiu gol se văd aşternute în aceeaşi clipă celé mai frumoase cuvinte care s'au spus după cuvintele lui Dumnezeu. Poetul este interpretul divinităţii, pentrucă divinita- tea este icoana idealului omului. Acest ideal l-a exprimat cândva poetul sub forma obiectelor sau mai târziu în for- ma omului, pictând Dumnezeu întotdeauna după des- voltarea istoriei sale culturale. Dumnezeul popoarelor culte are toate înţelepciunile şi virtuţile pe care omul, în visul său le consideră ca cele mai înalte. Deoarece opera poetului întotdeauna vorbeşte numai despre valorile cele mai mari, şi vorbeşte cu însufleţire şi credinţă, el este in- terpretul divinităţii, aşa cum o spune în două cuvinte Platon. Există şi filosofi care au crezut că, cosmosul a putut lua naştere fără participarea lui Dumnezeu, ceea ce ar putea însemna că a putut exista şi fără voinţa şi îm- potriva voinţii Lui, după o lege curat mecanică care este suficientă sie însuşi. Insă eu nu cunosc nici un poet care fie ateu şi să creadă că o construcţie s'a făcut fără con- structor. Niciodată, vreun poet n'a pustiit Universul, nici n'a lăsat spaţiile fără respiraţia divină care umple toate lucrurile. Chiar dacă Dumnezeu n'ar fi creat lumea şi pe om după chipul Său, ci omul l-ar fi făcut pe Dumnezeu după idealul său, poetului i-ar fi şi aceasta îndeajuns ca fie religios; el ar cădea în genunchi înaintea frumu- seţii unei astfel de opere a omului, care întrece toate cele- lalte frumuseţi.

ravi im um A t - BCU Clujdspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/18912/1/BCUCLUJ_FP...apoi nici nu are o fizionomie in ternă clară, fiind când un scep tic temperamental, când un

  • Upload
    others

  • View
    0

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

  • ravi im um A t P R O P R I E T A R : SOC. AN. „UNIVERSUL" BUCUREŞTI, BREZOIANU 25 DIRECTOR ŞI AD-TOR DELEGAT, ST ELI AN POPESCU nscrisă sub Nr. 163 Trib. Ilfov.

    ABONAMENTE : L e i P e î f" • „ 120 p e 6 luni

    APARE SĂPTĂMÂNAL

    P R E Ţ U L 5 L E I

    T E L E F O N : 3.30.10

    A N U L X L V I I • Nr. 39 SÂMBĂTA 12 NOEMBRIE 1938

    Redactor responsabil : MIHAI NICULESCU

    NOEMBRIE TIPOLOGIE LITERARĂ Se desfrunzăreşte toamna peste case, Toamna resfirată pom de 'ntunecime. Câte nu picară, frunzele rămase, Tremură şi par'că nu mai au pe nime.

    Poate-o fi că zarea aue a hrubă, Nu ştiu ce 'mpietreşte sus ca o secure. Zilele rămase anilor cu şubă Tremură pe golu 'n care o să cure.

    Luna bea din geamuri par'că mai aseară; Azi, o cotitură ne-a trezit năluci. Fă-ţi legăturica inimă stelară, O să-ţi spună vântul încotro s'apuci!

    GEORGE GREGORIAN

    INFIRMII VOINŢEI O m a g i a l

    IV. In mulţ imea de oameni, pe care operele nuimite până acum o cuprind, a m deosebit tipul voluntar. Repetarea iui în condiţii sociale variate alcătu-eşte, peste d rama part iculară fiecărei repetări, un lanţ psihologic nesfârşit. Seria r ămâne deschisă pentru toate persona-giile similare câte au mai fost create precum şi pentru cele ce, adăugându-se între t imp, vor semnifica aceeaşi sforţare de a umple acest t ipar .

    Dar suma tipurilor energice nu se poate încheea vreodată, fiindcă voluntarismuil ca t răsătură de caracter este forma primordială a vieţii. Căci, oricât a m respinge noi mijloacele mai totdeauna reprobabile, ide care, ca să se realizeze, se a ju tă voinţele dârze, fapt este că n u piedicile morale înlesnesc energia cu care oamenii se afirmă, ci tocmai abseniţa cenzurii intime.

    Tipurile de voinţă nestinglie-rită, cu toată acţ iunea lor n e gativă pentru mediul ce-i conţin, sunt, orice a m spune, specimene normale şi chiar sănătoase. Că sunt şi primare, împrejurarea nu este decât ou a-tâ t mai semnificativă. Numărul lor considerabil îl dau,, duipâ cum s'a văzut, clasele sociale mijlocii şi mai ales ţărănimea, ca unele ce ruu s'au prea depăr

    t a t ori nici űhiar n u s'au rupt încă de matrice, de natură . î n cât seria psihologică în adevăr nu se poate sfârşi, deoarece a r trebui să-i înglobăm, într'un. fel sau altul, toate formele de viaţă ascendentă, aidică pe cele mai numeroase, sufletele rafinate pr in cultură şi rasă formând numai o minoritate oarecare.

    Exemplarele de voinţă neaiite-ra tă apar ţ in societăţilor înalte, cu totul întâmplător- Cultura şi rasa, simple accidente biologice, nasc t ipuri opuse celor fireşti, făpturi totdeauna deficiente, al căror destin se evocă prin curbele déclinante.

    Procesul de înăl ţare socială, morală şi ma i ales materială al caracterelor primitive ca şi procesul de stingere al celor rafina te s'au reflectat de a tâ tea ori în l i teratura că enunţul lor nici nu ma i a re nevoe de susţinere. Noi înşine avem o l i teratură . epică şi dramatică ce pare scrisă anuime pe acest diptic a l agerij nui şi moleşirii vitalităţii, după cum personagiile ies ca neam la iveală mai de curând sau mai din timp.

    Ca să înfăţişăm un ca rac t e r ' dintre acestea însemnate cu scăderea t rep ta tă a vieţii, nu avem decât să luăm la întâmplare orice boer din scrierile d-lui Brătescu-Voineşti sau ale lui

    de VLADIMIR STREINU Duiliu Zamfirescu, d in romanele d-nei Hortensia P. Beuge-seu ori din Matei Caragiale.

    Cu toate acestea însă, exemplarul cel mai devitalizat, nouă, nu ne-a venit de la accidentul rasei, ci de la a l culturii; adică nu de la nobleţea sângelui, ci de la aşa zisa nobleţe a spiritului. Căci un minus vital mai categoric, nici u n t ip rasat de la noi n 'a fost imaginat să manifesteze ca Anton Klenitze din romanele d-lui E. Lovinescu.

    Este drept că omul pare mai mult igânldit decât văzut; conturul vieţii, căreia cultura i-a retras reazimul voiniţii, se cam pierde in oomentarui abstract al autorului, în aşa măsiuiră, că paginile cele mai multe ale primelor două romane (Bteu şi Fi-ru'n patru) ţ in mai curând de t ra ta tu l psihologic decât de materia vie a romanului; Klentee apoi nici n u are o fizionomie inte rnă clară, fiind când un sceptic temperamental , când u n intelectual dezaibuzat si totuşi despreţuitor, când un biet tuberculos care, cu obişnuirea în sudorile proprii, aminteşte u n personaj din l i teratura ű-mei Bengescu, — şi când un er otoman plin de iniţiativă.

    Dar, dacă îl considerăm pe Bizu (ouim i se spune în intiml-

    (Urmare în pag. ultimă)

    X

    ULTIMUL LIRIC FRANCISCAN

    François Boucher (1703—1770) Venus plutind pe nouri

    Ca să facem adevărată onoare umbrei marelui liric, ar trebui să spunem succint : A murit Uta Janimes. El îşi sipuinea aşa; îi plăcea să se considere o oarecare ramură din arborele bunicilor lui. In această simplă mulţumire se rezuima întregul său orgoliu. Restul face parte din autoironia amabilă care nu l-a pălrăisit (poate nici dincolo de aoL íS'a stins dar, un J animes, pre, numele său die botez, Francis, prin coincidenţă, cel mai de seamă liric franciscan modern. Lucrul pare foarte lesne de înţeles când atâţia scriitori tineri au urmat exemplul, aidică, şi-au sporit, după puteri avutul sufletesc logodindu-se eu marea umilinţă a sfântului Francesco d'As-sisi. Sărăcuitul sfânt lăudase precum se ştie toate dobitoacele şi bestiolele, lucrurile şi lu-cruşoarele pământului şi ale cerului. Politeţea sfântului faţă de ele mergea până acolo încât le atribuia la toate egală simţire fei înţelepciune. Atare poliitejţă mistică era cel mai discret şi deci cel mai frumos omagiu pentru Dumnezeu, fapt care avea să influenţeze sufletul şi cu deosibire estetica lui Francis Jammes. Dar aceasta e, mai întâi de toate, un mod schematic de prezentare a unei doctrine teologice, în fond cu mult mai sinuoasă. Curios, ea s'a complicat datorită mult literatu-rei medievale (cu Iacopone da Todi, Dante,

    de SIMON STOLNICU etc.) care era şi nu era literatură în sensul de astăzi. Am vroi să amintim rolul activ al scrisului de atunci redus, nu prea rar, la cătrănite spovedanii politice sau religioase. Fireşte, aproape oricine l-a citit sau admirat pe Jammes, a făicut-o fără avizul dantologilor nespus de preţioşi pentru asemenea cazuri de literatură comparată. Ei ar putea eventual, să ajute multor scriitori ide dată recentă a părăsi franciscanismul de comandă pe care l-au îmbrăţişat fiindcă le stă bine. Să recunoaştem : Este o chestiune de mare drăgălăşenie în poésie dezmierdarea lucrurilor ; în jocul de-a animismul, autorul pare mai totdeauna un copil seducător. Arta nu e grea să descoperi în lume ce e mai urgisit, şi mai apt de a smulge eomizerajţiunea semenilor. Nu e grea la început. Franciscanismul ar fi prin urmare, o reţetă de poésie în toată regula care totdeauna pişcă plăcut urechea oamenilor deştepţi sau numai neastâmpăraţi în scris. Pe primul plan rămâne, însă, fondul acestui curent spiritual, grăuntele de adevăr teologic ce trebue să fecundeze sufletul, ori să lărgiască orizontul unei estetice, precum acea mică lentilă din plaivazele-talismane. înainte de a ajunge la Francis Jammes cu-

    (Urmare în pag. 4-a)

    R E A C Ţ I A E P A T A T I V A Cuvintele ,,a e p a t a " — e-

    pa ta re ac t ivă — şi „epa ta t " — e p a t a r e a p a s i v ă —, importate din f r a n ţ a , sunt foarte frecvente în vorbirea curentă, c ăpă t ând chiar p e buzele u-nor români sclivisiţi semnificaţia unu i tic exclamat iv . Cutare depu ta t — pe vremuri — a epa ta t pa r l amen tu l — de-atunci — printr 'o ripostă. Cutare ziarist şi-a epa ta t lectorii cotidiani printr 'un articol epocal: e şi a c e s t a un cuvân t expropriat istoriei. Cutare doamnă şi-a epa ta t pr ie tenele printr'o rochie. Cutare actriţă, cutare film, cutare modă , cu tare avocat, cutare campion, cutare epigramist. . .

    In l imba franceză specificul epatării p a s i v e e o uimire fulgerătoare potenţa tă p â n ă la uluire admira t ivă , care nimiceşte j udeca ta rece, comprehensiunea, de l ibe ra rea cu sine, a d i c ă tocmai funcţiunile normalei comportăr i react ive. „Non agit, s e d agi tur" . Cel epatat, victima, îşi p ierde po-rozitatea şi vibraţ ia anali t ică, devenind o s implă convexita-te încremenit oglinditoare ca re răsfrânge docil o strălucire imperativă.

    Francezii în t rebuinţează — rar, ce-i drept — verbul ,,épater", în modul concret, • pentru a d e s e m n a un p a h a r că ru ia i-ai retezat piciorul, răstur-nându-1, fără să-1 spargi . Deci: suprimarea ins tan tanee a suportului normal , de t ronarea .

    ce iace de te rmină un nou raport cu a m b i a n ţ a : descumpănit, servil.

    Şi la noi, e p a t a r e a şi-a păs trat înţelesul din l imba natală ; cuvântu l ei francez nu-i traductibil; căci nici ,,a turti" pe cineva, nici ,,a-i lua piuitul", oricât de pitoreşti a r fi aces te expresii, şi oricât de autoritar purişti campionii lor, nu pot o c u p a locul rezervat cuvântului venetic „epa t a r e" . Putem deci spune c ă epa ta rea p a s i v ă e superlat ivul unei admiraţ i i subite pentru c e v a s au cineva, admira ţ ie c a r e supr imă orice rezistenţă, control, rezervă s au n u a n ţ ă a spiritului critic. E un sens unic psihologic, o forţă majoră a l cărei ca rburan t e admira ţ ia copleşi toare. Efectul imediat e narcot izarea libertăţii de-a fi tu cu criticismul tău spectativ, adez iunea sc lavă . Expresia plas t ică a epatăr i i a r fi gura c ă s c a t ă şi ochii holbaţi : ,,ca viţelul la poa r t a n o u ă " .

    Cred însă că ma i pu tem distinge un element ca re pigmentează tenul psihologic a l epatăr i i . Eşti epa t a t mai cu s e a m ă de ce iace crezi c ă reprezintă cu eminenţă şi consac ra re tocmai ee-ţi p a r e — d e o c a m d a t ă — inaccesibil : titlul academic , c â n d eşti agramat; luxul, c â n d eşti proletar; aristocraţia, c â n d eşti democrat ; epici ta tea aventure i , c â n d eşti sedentar ; gloria, c â n d esti anon im.

    Colcâe mocnit şi o invidie în a c e a s t ă uluire admira t ivă , s târnind deseori n u emulaţ ia , — tonică — ci apetituri hibrid imitative.

    Epa t a r ea e u n a dintre c e l e m a i tipice reacţii a l e societăţilor nevârs tn ice sub raportul (Civilizaţiei s tructurale ; p s i h o logul, sociologul, criticul s a u romancierul ca re ar nesoco-tbo, n ' a r p u t e a d iagnost ica just multe manifestări şi stări c a r e nu-s decâ t epifenomenele ei. De a c e i a mi-am permis s ă o n u m e s c oa recum preţios, zâmbind şi eu f a ţ ă de mine însumi —, reac ţ ia epa ta t ivă .

    M a h a l a u a , nu în sensul d e periferie a oraşului , — ci în înţelesul d e pa rod ie nereticentă a aparenţe lor şi manierismului u rban , — e u n deriv a t a l reacţiei epa ta ţ ive . Oraş u l m o d e m , în l ipsă d e altă-ceva , a epa ta t satele, candoarea lor predes t inată .

    Târgul pat r iarhal , cu că-•soae boereşti , cu uliţi p r ă foase s a u g lodoase , cu du-gheni , cu biserici, cu i a r m a roace, cu căleşti, cu dregători şi dregătorii , — nu e r a , în definitiv, decâ t o di la tare fudulă a satului smerit, un fel d e sat boerit, s au de salon cu ferestrele spre s t radă, a l satului rural. Ţăranul care ' v e n e a la târg cu carul, căruţa , s au că lare , v e d e a în m a i mare , în m a i tumultos şi'n m a i chipeş, tot ce iace ştia de

  • 2 UNIVERSUL LITERAR 12 Noembrie 1938

    CRONICA LITERARA de CONSTANTIN FÂNTÂNERU

    LUCIAN BLAGA: La curţile dorului

    Fundajia pentru Literatura şi arta „Regele Carol II S u n t e m t en t a ţ i , v o r b i n d d e s p r e u l t i

    mul v o l u m de v e r s u r i , a p ă r u t d e a b i a de o s ă p t ă m â n ă , al d- lu i Luc i an Blaga , să s t ă r u i m îndeoseb i a s u p r a une i ca t e gor i i de p o e m e , car i n i se p a r a fi m a i văd i t o t r e a p t ă p r o a s p ă t ă în d e s vo l t a rea poe tu lu i . L a o p e r s o n a l i t a t e l i r ică de s t r u c t u r a d- lu i L u c i a n Blaga , ani i aduc în t r e c e r e n u n u m a i pe r f ec ţ i o n a r e a m e ş t e ş u g u l u i d e a scr ie , da r pa rcă şi o luc id i t a t e d in c e în ce m a i t ragică , — p â n ă se op reş t e î n c r e m e n i t ă în fa ţa m i s t e r e lo r m a r i , i r educ t ib i l e . De fapt , t o tu l es te o Hmpez i re , o r e n u n ţ a r e adică la m u l t e l e ocolur i forice ori mi to logice , s p r e a î n f r u n t a d e a d r e p t u l ta ina , c u d e s n ă d e j d e c râncenă, — n u l ipsi tă de o s ince r i t a t e m ă rea ţă . P o e t u l vo rbeş t e a c u m desp re m o a r t e , î n t r e a l te le , s au d e s p r e i u b i r e a nemi j loc i t ă a vieţ i i , des igur , cu o m a i m a r e a u t o r i t a t e , f i indcă a m â n d o u ă îl p r ivesc di rect , ca om: de u n a se a p r o pie, i a r de a l ta se p i e r d e î n cea ţa spa i mei . D e s p r e a m â n d o u ă însă . cuv in t e l e s u n t m a i s imp le şi ma i c l a r e , şi t r e b u i e să le î n ţ e l e g e m a idoma, ca î n t r ' o des c r ip ţ i e s t r i c t pe r sona lă , a u n o r even i m e n t e ine luc tab i l e . Aici n u m a i e cu p u t i n ţ ă n ic i o r educ ţ i e , nici o r e n u n ţ a r e la s imbolu r i , f i indcă e a p r o a p e i n e x i s t e n t ă conven ţ i a ar t i s t ică .

    Deaceea nici n u v o m în tâ ln i p o e m e t r a t â n d d e s p r e m o a r t e ca d e s p r e o t e mă a u t o n o m ă , impl ica tă ob l iga to r de p re fe r in ţ ă î n r e p e r t o r i u l insp i ra ţ i e i m i st ice . M o a r t e a e n u d ă , o r e a l i t a t e fizică, man i f e s t ă d i sc re t în î n t â m p l ă r i indiferen te , c u m ar fi nevo in ţ a a u t o r u l u i de o se m u t a d i n t r ' u n oraş în a l tu l , d i n t r ' o ţ a r ă în al ta, d u p ă c h e m ă r i l e profes iona le . S t a r e a pe loc î n t r ' u n a n s a m b l u de da t e u m a n e sau n a t u r a l e , i n t i m p r i n d r a g o s t e şi con templa ţ i e , aduce r e c o m pensa îndulc i r i i e v e n i m e n t e l o r f inale, i nexorab i l e . D a r poe tu l c ă l ă to r e ş t e şi n u se s t a to rn iceş t e n icăer i . L in i ş t ea apa r e n t ă a n i c iunu i pe isag iu n u - l înşea lă . Nu benef ic iază de i luzia ce ne -o d a u e-l e m e n t e l e n a t u r i i că e le sun t e t e r n e în c o m p a r a ţ i e cu e f e m e r i t a t e a noas t r ă , şi că, p r i n r ă m â n e r e a n o a s t r ă î n d e l u n g ă în p r e a j m a lor, n e i m u n i z ă m î m p o t r i v a dezas t re lo r . S c h i m b â n d m e r e u locuinţa , oameni i , l uc ru r i l e , poe tu l se spa lă ca o p i a t r ă de m u ş c h i u l ei, şi v e d e ager , p e s te p i scur i golaşe, s v â n t a t e " d e v â n t u r i :

    Anii se vor lungi încet, încet, cu tot mai mari paşi dela oraş la oraş. Mă opresc cu ochii în huma săracă, mi se pare că anii aceştia de osteniri fără zare, de rătăciri şi aurore amare, vor ţ ine până la urmă, ca u n vânt ce mă 'mbracă ş i -mi svântă fiinţa.

    Ind ica ţ i a b a n a l ă a u n u i m o m e n t biografic , n u p o a t e înşe la pe l ec to r a-s u p r a ros tu lu i e n u n ţ ă r i i ei. T r u d a a n i lor e t r u d a o m u l u i ca re n u m a i r a b d ă de la u n t i m p , şi c a r e v e d e t o t ce i se î n t â m p l ă . în p r o p o r ţ i i d i fo rm d e mar i , m o n s t r u o a s e . D u r e r e a însăş i s e coboară d in r e g i u n e a e i de orgol iu sp i r i tua l , în c a r n e şi în sânge , — p o a t e tocmai f i indcă şi c a r n e a ş i s ânge l e se c la t ină şi se t u r b u r ă . Or ice d o r i n ţ ă e x p r i m a t ă d e poet , v a fi cu neces i t a t e o d o r i n ţ ă a fiinţei , şi o r ice d u r e r e va fi fără p o t o l i re :

    Acestui cutreier nu- i chip să-i dărui temeiul promis şi mersul de-un mal să-l anin, subt călcâie nu se iveş te ţărâna şi piatra, ce mi se cuvin. Cum steaua nu are deasupra mea nici u n nume, n'o pot ruga nici să se stingă, nici să rămâe.

    D a r t impul e v ă z u t în a l t e p o e m e şi fă ră a fi l ega t d i rec t de aces t n e c r u ţ ă to r „cu t r e i e r " , î n t r ' o impos t ază a sa n e î m p o v ă r a t ă de omenesc , to tuş i to t a tâ t de a p r o a p e de acesta, şi ne i sbăv i to r :

    Nebunul cetăţii spre turn, priveşte, călcând pe coturn. Ce spornic e t impul, ce lin prin noi strecuratul venin.

    Bing-bang ! Cât de bine ar fi cetatea să uite o zi că ceasul îi este stăpân. Dar ornicul bate bătrân.

    Isbânzile cui n'au căzut? Şi inima cui n'a tăcut? Ah, luntrele toate spre-apus un val aherontic le -adus!

    F o r ţ e i î n t u n e c a t e a m o r ţ i i m ă s u r a t e p r i n t i m p , i se o p u n e aceea a n a t u r i i e-t e r n g e r m i n a t i v e , d e s p r e a căre i sacră d ă i n u i r e d. Luc i an B laga a r e p a r c ă o in tu i ţ i e t o tu ş i î n d u r e r a t ă , deoa rece , ca şi t impul, cu impl ica ţ i i l e sale î n m o a r t e , — pr inc ip iu l vie ţ i i es te to t pe r sona l i s t şi confesional :

    Nehotărit între două hotare, cu v ine trimise subt şapte ogoare, în văzduhuri smeu, doarme alesul, copacul meu. Copacul meu . Vântul îl scutură, Martie sună. Câte puteri sunt se leagă împreună, din greul fiinţei să mi-1 urnească din somn, din starea dumnezeiască. Cine vântură de pe munce l atâta lumină peste el? Ca lacrimi muguri i l-au podidit. Soare, soare, dece l-ai trezit.

    P r i n u r m a r e , în acest v o l u m scr is la curţile dorului, a u t o r u l n u p ă r ă s e ş t e t eme le m a r i , p r e f e r a t e de a t â t a v r e m e , şi t r a t a t e clasic p â n ă acum.

    C u m însă aces te t e m e s u n t cons ide r a t e î n r a p o r t u l lor î n t i m p cu l ă p t u r a , d u p ă c u m a m a ră t a t , — ceea ce r ă m â n e

    Lucian Blaga de Marla-Brates-Pillat

    în a fa ră de ele, s u n t execu ţ i i l i b e r e fără obosea la i n t e r io r i t ă ţ i i . de o f r u m u s e ţ e l i r ică # a d â n c ă to tuş i , d e p ă ş i n d comoda v i r t uoz i t a t e :

    Piere în jocul luminilor Saltul de-amurg al delfinilor. Valul acopere n u m e l e Scrise 'n nisipuri, şi urmele . Soarele, lacrima Domnului , Cade în mările somnului . Ziua se curmă şi veşt i le . Umbra măreşte poveşti le . Steaua te-atinge cu genele Mut tălmăceşti toate semnele . Ah, pentru cine sunt largile vremi ? Pentru cine catargele? O, aventura şi apele! Inimă, strânge pleoapele!

    F r u m o a s ă ca u n s i m p l u o r n a m e n t de a u r subt i l , şi semni f ica t ivă p e n t r u p u r i ta tea fo rmală a d- lui Blaga, es te cu osebi re p o e m a „ A l e a n " :

    D e ceasuri, de zile, veghez pe -un galben l iman portughez.

    Cu zalele-alăturea, drept, cu mâini le cruce pe piept. Doinind aş privi şapte ani spre cerul cu miei luzitani. De n u m'ar găsi unde sunt Nel iniştea mori i de vânt. De n u aş pieri, supt de-un astru văzut-nevăzut , î n albastru.

    M a t u r i t a t e a cucer i t ă de d. L u c i a n Blaga în u l t i m u l s ău v o l u m de p o e m e , n e p a r e p e d r e p t ' cuvânt a fi m a t u r i t a tea l imbi i r omâneş t i . V e r s u l de a l t ă d a tă, î n v o l b u r a t de imagin i , c r e s c u t t r e m u r a t p a c reas ta d i n t r e s i g u r a n ţ ă şi î n doială, î nch ide a c u m paşn ic o s u m ă d e cunoaş t e r i pozi t ive , po to l i t e ş i b la j ine .

    Din c r a t e r u l p ă t i m i r i i i n t e r i oa r e , p a r e că a înce ta t e rup ţ i a . E m o m e n t u l să a d m i r ă m f r u m u s e ţ i l e p r i m e j d i o a s e a le lave i c r i s t a l i za t e în t i p a r e ş t iu t e d e a r t ă . De n ' a r fi să p r e ţ u i m decâ t f r u m u s e ţ i de l i m b ă ca acestea , c i ta te aici, şi a r fi destul . . . î n ţ e l e g e r e a n o a s t r ă e d a t o a r e să m e a r g ă m a i d e p a r t e însă la t â l c u l ce-l capă tă p r o b l e m e l e , când e le s t a u î n c r e m e n i t e sub ochiul î n ţ e l e p t al p o e t u l u i care n u greşeş te , f i indcă dă chezăşie p e n t r u orice, v i a ţ a sa .

    CRONICA MARUNTA Pentru istoria literară Revista Fundaţiilor Regale

    In revista noastră, am publicat, nu de mult, pe o pagină întreagă, o convorbire a d-lui Serban Cio-culescu, cu d-na Caragiale. Materialul inedit, atât de preţios, adus la lumină de aceea care a fost tovarăşa de viaţă a marelui scriitor, a prezentat un viu interes pentru cititori, cari au avut prilejul să cunoască şi din altă latură, personalitatea tui Caragiale.

    Tot ce a comunicat ilustra văduvă, din amintiri şi documente nedate încă publicării, se integrează direct istoriei literare, spre a fi înregistrat riguros, ca venind dintr'o sursă sigură şi autorizată. Ід dorinţa de a oferi cititorilor o lectură interesantă -şi de o indiscutabilă valoare, în ce priveşte istoria literaturii româneşti, „ U n i v e r s u l L i t e r a r " a luat iniţiativa să întocmească după exemplul interview-ului cu d-na Caragiale, o serie de c o n v o r b i r i c u v ă d u v e l e ş i ur m a ş i i s c r i i t o r i l o r d e s e a m ă , convorbiri ce vor fi publicate săptămânal, începând chiar cu numărul viitor al revistei. Pagina pe care o vom alcătui astfel, prin bunăvoinţa familiei scriitorilor defuncţi, va cuprinde pe lângă informaţiile biografice, şi numeroase reproduceri după fotografii păstrate cu o legitimă grijă în tezaurul familial. Nădăjduim că cititorii vor şti să aprecieze râvna „Universului Literar", depusa în slujba istoriei literare.

    R e v i s t a W% Fundaţiilor

    Regale" împlineşte 5 ani de apariţie. Înfiinţată din augusta iniţiativă a Suveranului şi condusă la început de Paul Zari-

    'v> fopol, aceas-Camid Petjieseu tă sobră şi

    compactă revistă literară a a-părut cu o regularitate rară, într'o ţinută impunătoare din toate punctele de vedere.

    După moartea atât de regretată a lui. Paul Zarijopol, locul conducerii fiind ocupat de d. Camil Petrescu, nimic nu s'a schimbat nici întrerupt din calităţile ce şi-a impus să păs-treze şi să ilustreze „Revis ta Fundaţ i i l or Regale" . Personalitatea sa de prestigiu ideologic şi literar unanim recunoscută,

    ŞTEFAN BACIU

    Tânărul şi ta lenta tul poet Ştefan Baciu, aii căriui scris îl întâlnim dela o vreme în aproape toa te revistele l i terare din ţara, are gata de t ipar un nou volum de poezii, int i tulat : „Căută tor ml de comori".

    Cartea va apare anul acesta şi se va însemna u n pas hotărî tor spre rniaituritatea poeziei d-lui Ştefan Baciu.

    PROGRAMUL CURSURILOR PENTRU ANUL ACADEMIC

    1938—1939

    In luna N o e m b r i e 1938, vor începe în Bucureşti Cursurile |de Limbă, Li teratură şi Cultură I tal iană, organizate pe anul academic 1938—39 de In stitutul de Cultură I ta l iană în România.

    Lecţiile vor avea loc după a-miază în t re orele 17 şi 20.30, si seara în t re 21 şi 22, şi vor ii ţ inute în acest a n în s t rada Biserica Almizei nr. 2 colţ cu Calea Victoriei.

    Redăm aici împăr ţ i rea cursurilor la secţia l i terară şi ar t istică.

    SECŢIA LITHRAI5A 1) CURS BISÄPTAMANAL DE

    ISTORIA LITERATURII ITALIENE: va consta din 40 de lecţii şi va fi împăr ţ i t în două secţiuni, de u r m a t duipă alegere :

    a) Secţia I-a, în care se va ilustra desfăşurarea istorică a l i teraturii i taliene die la origină până la Tasso (prof. Si-bilia) ;

    b) Secţia П-а, în care se va lustra desfăşurarea istorică a

    literaturii italiene de la Tasso până în zilele noastre (prof. Gianola).

    'Textele ţpentjru geicţia a) : Malaigoli — Crestomazia della Letteiratura I ta l iana per secoli (voll. 1 şi 2) ; pent ru secţia b) : Malaigoli — Crestomazia della Let teratura I ta l iana per secoli (voll. 3 şi 4).

    CURSURI BISÄPTÄMANALE, CRITICI ASUPRA AUTORI-LR CLASiIOI ŞI CONTIMPORANI : a) un cürs despre Petrarca, icvi lecturi si comentarii (prof. Cianciolo) ;

    to) un curs despre l i teratura garibaldiană, cu lecturi isi comentari i (prof. Gianola)

    c) iun curs despre d'Anuin-zio, cu lecturi şi comentarii (prof. Sibilia).

    2) LECTURA DANTTS : va avea loc odată pe- s ăp tămâna şi va consta din lecturi şi comentarii din ..^Divina /ComimedLa".

    SECŢIA ARTISTICA

    1) CURS BISÄPTAMANAL DE BSTORIA ARTEI ITALIENE : va consta din dou'ă secţiuni, de urmat la alegere :

    a) Secţia I -a va cuprinde 40 de lecţii, însoţite de proect ium despre istoria artei i taliene de la, începutul ei p â n ă în secolul XV (;prof. Sibilia).

    to) .Secţia I l - a va cuprinde 40 de lecţii, însoţite ele proec-ţiiuni, despre istoria ar te i i taliene dela secolul XVT până în secolul XIX (prof. Sibilia).

    Textul : Sibilia .— Sorntaiario di un Corso di Sfcoria dell'Arte I tal iana.

    2) CURS DESPRE JSTORIA TEATRULUI ITALIAN : va copr inde o serie de facţiuni despre teatrul i talian şi de'Lecturi din operele ,áe seamă ale literaturii teatrale italiene (d. De Crue-ciati).

    3) CURS DE ISTORIA MUZICII ITALIENE: va cuprinde o serie de lecţiuni închinate muzicei italiene cu audiţiuni de compoziţii clasice, mode. ne şi folcloristice italiene (diferiţi art iş t i) .

    Literatura tarilor vecine Editura Universul va da in curănd

    la iveală o colecţie de cărţi din literatura ţărilor vecine. Faptul e util

    şi bnbmaurător, fiindcă, dacă pc&iticeşte şi economiceşte interesele ţărilor se pot despărţi adeseori, valorile de cultură le apropie şi le armonizează totdeauna.

    Această serie de cărţi din cele mai însemnate Ше vecinilor noştri, începe prin Comoara î m p ă r a t u l u i R a d o v a n , a d-lui lovan Dwcici, minis-

    Іоѵал Diuicioi ţ r u Q.J iugoslaviei la Bucureşti şi membru al Academiei yugoslave. D-sa este unul dintre marii scriitori europeni, personalitate de ailemă şi întinsă cultură clasică, comparabil bunăoară lui Merejkowschi.

    Comoara î m p ă r a t u l u i R a d o v a n este o carte de esseuri : despre moarte, despre dragoste, despre femei, despre poeţi (în pagina întâia dăm un fragment d-n acest capitol), toate de o calitate, ce nu va scăpa, creiem, cititorilor noştri, pe oare ii interesează realizările masive de artă şi cugetare.

    Debutul scriitorilor Debutul scriitorilor consti

    tue o problemă asupra căreia ar trebui să întârzie în primul rând tinerii înzestraţi realmente cu darul impunerilor frumoase, cu meşteşugul dificil al cuvintelor aşezate cu grijă, ca să impresioneze cucerinidu-şi ecou şi dura tă între lucrurile simple şi trecătoare. Debutul n u trebue să fie o expresie a nerăbdării,, ci o manifestare firească, îndelung chibzuită, necesară dar îndeajuns aşteptată , totuşi.

    In loc de a se risipi într 'o puzderie de reviste micuţe, t ipărite cu nespuse sacrificii, poetul t ână r ar puitea da mijloacelor materiale de care dispune, o destinaţie mai puţin istrăluicită aparent decât scoaterea de pildă a unei reviste proprii, efemere, poate bunăoară plăti o meditaţie, pen t ru a învăţa o limbă străină, îşi poate cumpăra cărţi ra re şi bune ş. a. Reviste prestigioase oa : Gândirea, Revista Fundaţiilor ş. a., îşi au o tradiţională misiune. Debutul

    într 'o astfel de revistă echivalează cu o consacrare şi nu va trece neobservat , deoarece condiţiile de publicare deşi sunt relativ severe, niciodată nu pot descuraja pe tinerii talentaţ i şi sârguitori, porniţi p e drumul greu al artei bune-

    Reflexiile de mai sus ne -au fost prilejuite de o sumă de broşuri şi reviste primite la re dacţie, din toate colţurile provinciei — despre care mu putem pomeni pr in recenzii, deoarece în majoritate sunt foarte slabe. Or, pe lângă banii cheltuiţ i de tinerii autori, "ele reprezintă r e gretabil şi o înşelare, dânidu-le iluzia că au in t ra t în li teratură, canid de fapt au rămas tot la periferia ei. Indreptându-ş i n ă zuinţele spre revistele 'mari, pregătindu-se în vederea unui apariţ i i luminoase î n paginile lor, tinerii scriitori în formaţie ar avea posibilitatea urnii debut serios şi valabil, bazat pe un discernământ superior şi pe un control sigur.

    VIRGIL CARIANOPOL Inaugurată

    prin volumul de nuvele al d-lui Victor Papilian, carte gata să a-pară zilele a-cestea, Colecţ ia „Universul literar" va în s e m n a o izbândă a tradiţiei noastre literare. Nu o tradiţie stear-

    V. Oaxiamopol pă, o s tagnare şi o ofilire in umbră ci,

    OLGA GRECEANU Pe lângă lucrarea despre Spe

    cificul românesc în pictură, anunţastă în numărul trecut al revistei, cunoaştem şi titlurile altor două lucrări literare, pe care d-na Olga Gre-ceanu le pregăteşte în vederea editării în volum, şi anume : Celebrităţi uitate, cuprinzând descrieri biografice şi reproduceri după operele unor femei-pictori începând cu câteva veacuri inainte de era creştină şi până în epoca Renaşterii. (In acelaş timp cu tipărirea la Bucureşti a studiului, va apare şi o versiune franceză la editura Julien Leher-te din Bruxelles).

    Povestea ţării mele (Dela cel dintâi până la ultimul Bassarab).

    Din amândouă aceste lucrări „Universul literar" a publicat şi va mai publica fragmente şi capitole de un mare interes, atât prin grija informaţiei cât şi prin calitatea expresiei.

    dimpotrivă, o s iguranţă a calităţilor, o promovare a creaţiilor armonioase ş i organice, inspirate din real i tatea vremii de astăzi.

    Al doilea volum angajat in -colecţie, e cartea de poezii a d-lui Virgil Carianopol, int i tulată „Frunzişul toaijnnei mele". Poet de sensibil itate şi de confesiuni biografice l ipsite de hermet ism şi preţiozitate, d. Virgil Carianopol se încadrează firesc tendinţelor ce au născut această colecţie literară şi ţ inute i sale.

    I. ŢOLESCU-VALENI

    Tânăru l nostru colaborator şi r e d a c t o r a l r e v i s t e i „Munţii Apuseni", care a-pare la Alba-Iulia, — d. I. Ţolesou Văleni, e în căutarea unu i e-ditor pent ru

    volumul „Aleanuri de rouă",

    cuprinzând zeci de poeme publicate, cele m a i multe, prin revistele l i terare Nădăjduim, împreună cu tânăru l poet, că t ipărirea în volum a versur i lor sale, va da pu t in ţa citi torilor să aprecieze calităţile de simţire delicată şi expresie armonioasă ale unui temperament de frumoasă ţinută lirică.

    I. T.-Vălemi

    a d-lui Camil Petrescu a reuşit uşor să adune toate valorile literaturii şi culturii româneşti actuale, într'o publicaţie serioasă ca un tratat, interesantă totdeauna, variată şi vie.

    Cititori şi colaboratori ai „Revistei Fundaţ i i lor Regale", salutăm acest eveniment, al împlinirii de cinci ani de activitate fecundă cu toată bucuria şi mulţumirea, şi-i urăm aceeaş izbândă, pe o durată cât mai lungă.

    C. RĂDULESCU-MOTRU

    Revis ta „Spinűt m i l i t a r mod e r n " publ ică , î n prumiul ei n u m ă r , u n a r t i co l al d-lui prof. C. RăduHescu-Motru, int i t u l a t ..Suflet os tăşesc" , în c a r e d-sa Is toveş te o problem ă , pusă de a t â t e a or i de căt r e cuge t ă to r i i de specialit a t e . E x t r a g e m u n pasagiu semniificiatilv: ^ Insuş i i r l e sufletului os tăşesc se găsesc t o a t e p r i n t r e ' însuşir i le globale ale pe r soane i omeneşti , ele s u n t însuş i i r le l ega te de totalitatea f i inţei o m u l u i : a-celea pe ca r i de obiceiu le num i m însuş i r i de c a r a c t e r " . Şi, apoi , vorb ind de v i r t u t ea stăpân i r i i de s i n e : „Această s t ă p â n i r e d e s ine d ă militaru lu i de ca r i e r ă o înfăţişare de s t a tu i e , pe ca r e o întâln i m a t â t de des la militari.

    OMUL ŞI RĂZBOIUL

    Ultimul număr al revistei „Gândirea", pe luna Noembrie se deschide prin eseul d-lui Vasile Bănrilă, int i tulat „Omul si războiul". Desprindem, din judiciosul şirag analitic, această încheiere:

    „Căci nu e animal mai ccim-pus şi mai ilogic decât omul, deşi în el sălăş'jueşte raţiunea, Bl e singurul „animal raţional", da r şi singurul animal absurd. Vrea armonie, dar e plin de tendin ţe diverse. Nu ştie doar că emul e o bogată formulă de cu.nifc:aidicţii şi tes tă prclblema culturii şi a societăţii e să pună ceva ordine în eie, pent ru ca oamenii să poa tă sta la un ioc şi pen t ru ca, pe plan ultim, să se poată mântui .

    I n cazul de faţă, a m văzut -că omul e o fiinţă paşnică şi războinică, fricoasă şi provocatoare de conflicte. E foarte firesc. Căci altfel omul n'ar fi, în fond şi luat in totul, „un monstru de neînţeles", după vorba lui Pascal".

    ŞTEFAN STĂNESCU

    Săptămâna aceasta a apărut într'un cotidian o notiţă despre co

    laboratorul nostru, Ştefan Stănescu, urmată de reproducerea poeziei \celei

    Şt. Stănescu mai recente tipărite in U. L. Notiţa e onorabilă, fiindcă ea exprimă o dragoste şi o preţuire a poetului, împărtăşite, credem, fără multe rezerve. Pe Ştefan Stănescu îl avem la redacţie, în mijlocul nostru, iar cei саП l-am cunoscut cu ani în urmă, şi i-am urmărit desvoltarea iirică, ne bucurăm acum că nu mai ăăinue nici o îndoială asupra rarei Ivi meniri. Poetul e tânăr, foarte tânăr, şi are încă atâta vre. me să ne aducă daruri. însemnăm acestea cu sinceră afecţiune, şi exprimăm dorinţa ca viaţa să-l pândească mai puţin, să nu afle că el e poe tu l şi să-i târască prin trudniciie ei meandre !

    LA CĂLĂRAŞI ŞI S1LLSTRA

    Sub auspic i i le Societăţii Scr i i tor i lor R o m â n i , comitet e l e cu l tu ra l e diefla Călăraşi şi SMistra, a u organiza t două şeză to r i l i t e ra re .

    P r i m a l a Siliistra î n ziua de S â m b ă t ă 12 Noembr ie .1 a 2-a la Că lă raş i , Dumin ică 13 Noembr ie .

    La Că lă raş i cuvân tu l înai n t e va fi ros t i t de d. Eugen Cialâc, p r i m a r u l oraşului, iai la Si l iş t ra de d. Eugen De-me t r e scu pre fec tu l judeţului.

    Vor c i t i d i n operele lor d-nM: G. M. Vlădescu, I. Mi-nulescu, Al. Cazaban , George G r e g o r i a n şl Virgil Carianopol .

    file:///celei

  • 12 Noembrie 1938 3

    V I S U S'A S T I N S Efec tu l c lo ro fo rmulu i n u se

    sfârşise. T re i s u r o r i de ca r i t a te , a lbe ,

    cu mi l ă a d â n c ă în ochi, îl l u a r ă pe b r a ţ e de ,pe b r a n c a r d ă şi, încet, cu m u l t ă b ă g a r e de s eamă , aşezară j u m ă t a t e a a m o r f ă de om, in p a t u l de f ier d in col ţu l sa lonu lu i .

    Mode la t p a r c ă d in ceară , T ra ian cu ch ipul s u p t s t ă r u i a n e c o n teni t în s o m n u l g reu . In sa lonul îna l t se lăsase o l in i ş te ca re apăsa, ca o p o v a r ă . N u se m a i auzea nici u n g e m ă t . A l t ă d a t ă aici, la Ch i ru rg i a g rea , d u r e r i l e n u înce tau o clipă. A c u m , p a r c ă toţ i bolnavi i u i t a s e r ă de p rop r i i l e lor su fe r in ţe . O p e r a ţ i a d in ziua aceea le în f iorase t r u p u r i l e roase de boală, le p ă t r u n s e s e suf le te le şi toţ i l uau p a r t e cu g â n d u l la în t â m p l a r e a nou lu i veni t .

    O m u l fusese adus cu p ic ioa re le f rân te , în miez de n o a p t e . Chir u r g u l îi făcuse o p e r a ţ i a cu o g r a b ă n e o b i ş n u i t ă . C â n d i n t e r n u l îi scr isese foaia de o b s e r v a ţ i e şi-i rost ise n u m e l e î n t r e g : T r a i a n Bacr ia , p a r c ă pe f run ţ i l e t u t u r o r bo lnav i lo r căzuse o g r e u t a t e n e văzu tă , oare îi apăsa pe toţ i , p â n ă în miezu l c reer i lor . F i e c a r e ins, în p a t u l lui, cu faţa în sus î n cleştat d e n e p r e v ă z u t a for ţă ascunsă a o logulu i a d o r m i t îşi punea î n t r e b ă r i ,din ce în ce mai c iuda te . Apoi se m u l ţ u m e a fiecare, s ingur , în t ăce rea lui de spi ta l cu r ă s p u n s u r i car i n u se a s e m ă n a u u n e l e cu a l te le : în g â n dul u n u i sclipia o b ă n u i r e , în m i n t e a celui la l t o î n t â m p l a r e fan tas t ică şi nici u n u l n u ghicea adevă ru l .

    C â t e un cap m a i s t ă r u i t o r se r idica înce t şi se u i ta pe furiş, să v a d ă dacă se scu lase s t r e inu l . Dar aces ta nici n u se mişca.

    I î \ S A L O N U L A L B

    I n t e r n u l şi su ro r i l e toa te p l e caseră.

    R ă m ă s e s e l ângă bo lnav i doar femeea de servic iu , m ă r u n t ă şi greoaie, cu mişcă r i a l ene şi cu pes te cincizeci d e a n i în sbâ rc i -tu r i le a d â n c i d e p e faţă, t ă i a t e ca în t r 'o p i a t r ă v e c h e cu m u ş c h i u .

    F e m e i a , d u p ă ce îşi i sp răv i t r e bur i le p r i n sa lon se aşeză la capul lu i T r a i a n . El scoase u n gemă t lung , adânc . . .

    S e r v i t o a r e a t r e să r i . Ii aduse repede o câ rpă udă p e ca re i-o puse p e f run t e .

    Cei la l ţ i bo lnav i îşi î n d r e p t a r ă repede , p e ascuns , p r iv i r i l e s p r e el, cu o frică ins t inc t ivă . Ochi i t u t u r o r s t r ă l u c i a u de o l u m i n ă bizară. T r a i a n deschise p leoapele: doi ochi m a r i , p r i v i r ă fix t avanu l a lb . N u - ş i d ă d u s e a m a unde se află. V r u să se miş te , d a r femeea de l â n g ă el îl opr i cu vorbe calde. în care se a s c u n d e a u în ţe lesur i adânc i .

    — N 'a i voe! F i i l in iş t i t , al t fel e rău!

    El o p r i v i ' l ung , cu t e a m ă şi clipi în s e m n că a în ţe les .

    F ă r ă să s imtă nici o d u r e r e în t r u p , înch ise i a r ă ş ochii şi r ă m a s e m u l ţ u m i t , în p a t u l în care se c r edea om în t reg , lung i t să se od ihnească d u p ă o zi obos i toa re de muncă . . .

    C â n d se t rezi , t r u p u l începu să se încălzească , să se inf ioare si, în cele d in u r m ă , să t r e m u r e p u t e r n i c .

    T r a i a n se s t r ă d u i să se miş te , să-şi găsească u n loc m a i p o t r i -

    • vit în pat , d a r auzi , ca p r i n somn, de d e p a r t e , u n g las ca re a m e n in ţa .

    — Nu în ţe leg i o m u l e să stai l iniş t i t? Vre i să mor i?

    El n u g â n d e a acestea. . . Nici n u i-ar fi t r e c u t p r i n cap să-şi sfârşească v ia ţ a t ocma i a c u m când.. . D a r n u î n ţ e l e g e u n luc ra , ca re începe să- i t u r b u r e gândul . . . Dacă se mişcă în pat , m o a r e ? Nu, nu! Glasu l de f emee g l u m e ş t e cu el. S in i s t ră g l u m ă . El, s t ă p â nu l v i su lu i ca re i-a h r ă n i t su f l e tul a p r o a p e p a t r u z e c i d e ani , nu va m u r i , nu poa t e să moa ră , nu va t r e b u i să se s fârşească a t â t de r e p e d e şi fără în ţe les . Aici e u n loc b l e s t ema t , p l in d e a lb şi de d u r e r i . Dacă se mişcă, m o a r e , dacă s tă ţ e a p ă n t r ăe ş t e . D a r u n d e se află? Dece l-a adus în aceas tă t ă ce re albă, c iuda tă? A ma i fost el v r e o d a t ă aici? Da. A ma i fost... Ş i^aduce aminte . . . Cu zece ani în u rmă. . . So ra albă.. . M o a r t e a albă.. . Suf le tu l scos în pa lmă. . . P a s ă r e albă.. . Z â n ă albă.. . Mo a r te albă...!

    . . .Iat-o în g â n d u l lui . V i n e i a ră ş , p e t r e p t e de cre tă ,

    d in înă l ţ imi de zăpadă , f r u m o a să c u m n u v ă z u s e n ic ioda tă a l t ă f ă p t u r ă a p ă m â n t u l u i sau a în-chiuir i i . Cu paşi m ă r u n ţ i , în vâ r fu l p ic ioa re lo r de crini , zâna a lbă se ap rop ie a c u m de p a t u l lui , ca ş i a tunc i , când s 'au logodit . II a t inge p e f r u n t e cu u n săru t :

    — Iub i tu l e , cât de m u l t t e - a m a ş t ep t a t !

    O, a t u n c i i se p ă r e a u cuv in t e l e ei n e c t a r de l u m i n ă ; acum, v r a j ă şi cân tec .

    A t u n c i i-a s p u s încet , ca în vis : — Dacă ai v r e u n leac, soră

    bună . dă-mi-1. S i m t c a n g r e n a în to t s ânge le ,în to t g â n d u l .

    A c u m , ce s i m ţ i r e m a i poa t e să-i împ le t ească în c u v i n t e ?

    A tunc i , z â n a albă, l-a î n t r e b a t cu s u r â s de p r i m ă v a r ă în col ţu l buze lo r :

    — Să - ţ i dau u n leac ? — Da, u n leac, so ra m e a b u n ă

    şi d r a g ă , u n leac. . . R o t u n j i m e a po r toca l e lo r vii,

    c r e scu te d e a s u p r a in imi i , svâc -n e a u a tunc i îmb ie to r ; a c u m farm e c u l lor îl a m e ţ e ş t e . Nic ioda tă n ' a v ă z u t sân i m a i a lb i şi ma i f ru moşi .

    A tunc i , b r a ţ e l e lui ca n i ş te c reng i u s c a t e n ă z u i a u s p r e t r u pu l de l u m i n ă al zâne i ; a c u m n u - i m a i t r ece p r i n g â n d nici o dor in ţă , n u m a i p o a t e dor i . O p r i v e ş t e doa r vră j i t . Ea se u i tă la el cu ochi de s te le . Ui te , m u r m u ră i a r ă ş cân tecu l d e a tunc i?

    — Iub i tu l e , n u s u n t zână b u n ă şi d ragă . S u n t m o a r t e a . M o a r t e a ta. i ub i tu l e .

    Cât de fricos şi laş s'a a ră t a t , c ând a auz i t î n t â i a da t ă aces te vo rbe .

    A h o l b a t ochii şi a s t r iga t : — Nu, n u se poa te ! Nu eşti

    m o a r t e a . T r u p u l t ă u diafan, o-bra j i i , buze le , sâni i de fecioară to tu l t oa t ă l u m i n a m e a n u p o a t e fi M O A R T E A .

    Azi, dacă ea va m a i ros t i a-celeaşi cuv in te , i le va cu lege f l ă m â n d ca p e n i ş t e fagur i de m i e r e .

    Cât de f r u m o a s ă e f ă p t u r a de vis de l â n g ă el! A u i t a t t oa te necazur i le , t o a t e d u r e r i l e .

    A t u n c i ea, z âna lui ca să-i a r a te că e m o a r t e a s'a ap rop i a t de u n p a t , în ca re b r a n c a r d i e r i i p u seseră o fa tă î n f ă ş u r a t ă în cear -şeafur i a lbe . A da t cea r şa fu r i l e la o p a r t e . A desch is p i e p t u l fetei , i-a scos in ima , a închis colivia de z ă p a d ă la loc şi a ven i t l ângă el, a p r o a p e de tot . I n i m a era t up i l a t ă în cu ibul m a n e i ca o p a s ă r e spe r i a t ă . Z â n a i-a şopt i t :

    — A c u m crezi i ub i tu l e că sun t m o a r t e a ?

    El a i sbucn i t :

    — Nu. M o a r t e a e u r â t ă , e h â dă ,e sche le t a m b u l a n t . T u eşti f rumoasă, n e a s e m u i t d e f r u m o a să.

    Z â n a i-a r ă s p u n s tot z â m b i n d : — De u n d e ştii că m o a r t e a e

    u r â t ă ? — Din căr ţ i , de la î nvă ţ a ţ i . Cât de sa rcas t ic a r â s a tunc i ,

    zâna lui cea f rumoasă ! — Crezi că m ' a v ă z u t c ineva

    in a d e v ă r a t a m e a înfă ţ i şare? F r i ca de m i n e le î n t u n e c ă la toţi gându l , le scălâmibă înch ipu i rea . F i eca r e mă mode lează în m i n t e a lui cât ma i u r â t ă . P r i v e ş t e , ce f ruomasă e m o a r t e a ! S ă r u t ă , iub i tu le , c u m n u s ă r u t ă nici o fem e e d in l u m e . M o a r t e a i ubeş t e c u m n 'a iubi t n i m e n i p â n ă la v e n i r ea m e a î n mi j locu l o a m e n i lor.

    Cât de f rumos a s ă r u t a t a tunc i i n ima din pa lma ei! Buze le e r au mai roşii decâ t in ima. Ce m i n u nat s'a p r e făcu t i n i m a în p a s a

    dé G E O R G E A C S I N T E A N U

    — A fost m o a r t e a a lbă aici, mi -a lua t in ima . A fugit . De ce a s b u r a t ? Dece n 'a r ă m a s lângă mine?

    — Lasă , fii l in iş t i t ! — V r e a u apă .

    F e m e e a se u i tă l u n g al el. D ă d u d in cap cu în ţe les : „ N u m a i scapă. Să-i d a u cel p u ţ i n să bea" .

    — Dacă taci, u i te , ţ i - aduc un p a h a r p l in .

    —• M u l ţ u m e s c . T r a i a n sorb i p a h a r u l p â n ă în

    fund. Apoi căscă ochii m a r i . î n ţ e l e se , însfârş i t , că i se în

    t â m p l a s e ceva groasn ic . Se m u n ci, t reaz , să-şi aducă a m i n t e dece fusese adus în sa lonu l aces t a alb, ca şi zâna ce-i fu rase in ima . Ii p ă r e a r ă u că n u p u t e a să vadă decâ t t a v a n u l şi col ţu l de l ângă f e reas t r a m a r e , în c a r e se î m p l e t e a u t re i şe rp i de l u m i n ă fugiţi d in soare le t o a m n e i .

    ...Da, da! î n c e p e să-şi aducă a m i n t e ca de o î n t â m p l a r e veche ,

    P r i v i g h e t o a r e a şi-a lua t sboru l lin, uşor , p r i n î n t r e d e s c h i z ă t u r a sa lonu lu i .

    El a s t r iga t : — T r i m i t e şi suf le tu l m e u d in

    colo de acest sp i ta l u r â t ! Z â n a ca re s tă acum, l â n g ă el,

    d r e a p t ă şi t ăcu tă , a tunc i ca o furt u n ă a e t e r n e l o r zăpezi şi-a a r u n cat v e ş t m i n t e l e de p e ea: n u d de l u m i n ă , sân i de crini , p ă r l u n g de soare , i n u n d a t p e u m e r i i r o tunz i . Buze le m o i s 'au l ipi t de g u r a lu i a rsă . B r a ţ e l e lor ca p a t r u şe rp i de foc s 'au încolăci t î n t r ' o c r â n c e n ă lup tă . A tunc i , el s'a s imţ i t v â r t e j de foc. S'a p i e r d u t î n t r ' o p l ă c e r e fă ră s a t u r a r e , fă ră egal şi p a r c ă fă ră sfârşit . . .

    —• S u n t în g â n d u l t ă u i ub i tu l e , îi şop teş t e a c u m zâna a lbă . Tn ziua aceea ,a fost n u m a i logodna . Azi va fi n u n t a .

    C u m să- i s p u n ă ? D o a m n e , c u m să-i s p u n ă că el a c u m e c u n u n a t cu n e m ă r g i n i r i l e , cu v i su l care i-a h r ă n i t suf le tu l a p r o a p e p a t r u zeci de ani? C u m să-i m ă r t u r i sească? E a t â t de majes toasă în a t i t u d i n e a ei de r eg ină a lbă!

    — N u vre i să t e c u n u n i cu m i n e iub i tu le? A t u n c i n u n t a se va face şi f ă ră v r e r e a ta, d incolo de l u m e .

    — Mă iei de aci, zâna mea? — Suf le tu l n u m a i , i ub i tu l e .

    P a s ă r e a p i ep tu lu i . Cu ea m ă voi c u n u n a , p r i n t r e s te le , p r i n t r e lună şi lucefer i .

    — Şi eu? — T u r ă m â i al p ă m â n t u l u i , al

    B ă r ă g a n u l u i din ca re ai r ă să r i t . —• Al B ă r ă g a n u l u i ? Cunoş t i

    B ă r ă g a n u l , i ub i t a mea? — Cunosc ceiace t u î ncă n u şt i :

    p ă t r u n s u l şi n e p ă t r u n s u l t r ă i r i i t a le azi, p r i n t r e oamen i ; î n le g e n d ă cu câ teva mii d e ani î na inte. . .

    — A m m a i fost eu oda t ă? — Ce î n t r e b a r e copi lă rească?

    N u ştii ? N ' a i fost tu s t ă p â n u l vân tu r i l o r , al cân tecu lu i , al câmpiei?

    — Eu? Nu. Acela a fost u n zeu. — A fost u n om; ai fost tu . — Eu? D o a m n e , visez? — T r ă e ş t i a evea iub i tu l e . H a i

    de, desch ide cu ibul in imi i şi dă -mi pa să rea . Afa ră m ă a ş t eap t ă ca ru l de s te le să sbor cât m a i r e pede în î m p ă r ă ţ i a mea .

    — Haide , iub i tu le , haide . . . Ce se î n t â m p l ă ? I se desch ide

    p iep tu l? — A a a a h !

    — Taci, o m u l e n u m a i g e m e ! I ţ i faci s i ngu r r ă u .

    F e m e e a de se rv ic iu îi aşeză încet cearşeafu l s u b b ă r b i e . T r a i an g e m e p r i n t r e d in ţ i i s t r â n ş i :

    de demul t . . . N o a p t e a e ra ca de poveste . . .

    O, dacă i -ar fi p r i c e p u t c ineva a tunc i fer ic i rea şi cân tecu l din suf le t !

    C â n d se afla acolo sus pe t u r l a biser ic i i lui , se s i m ţ e a a t â t de a p r o a p e de D u m n e z e u . L u m i n a luni i , a r g i n t u l v iu al s telelor , îi v r ă j i s e r ă toa tă s imţ i rea . A închis ochii. In f in i tu l de l u m i n ă al B ă r ă g a n u l u i l-a a t r a s în sbor de h e r u v i m pes t e î nch ipu i r i cu zei şi z âne ale B ă r ă g a n u l u i , pe s t e visul lu i c rescut din p ă m â n t , în fo rma a r h i t e c t u r a l ă a une i biserici , pes te l ume , pes te viaţă. . .

    In sbo ru l lui n ' a văzu t decât ch ipu l de foc al Lu i I isus, icoana cu ca re se în f ră ţ i se din copi lăr ie , ca re l-a păzi t şi l-a a ju t a t pe toa te co t i tu r i l e g re le ale vieţ i i şi p e ca re , o î m b r ă c a s e în h a i n ă de a rg in t , cu ţ e s ă t u r a de aur. . . Apoi nu-ş i m a i aduce a m i n t e ce s'a î n t â m p l a t , m i n t e a nu-1 m a i a ju tă . O p ă t u r ă grea , n e a g r ă i s'a aşezat pe gând. . .

    La p o a r t a sp i t a lu lu i a ş t ep ta de două ceasur i L a u r a î m b r ă c a t ă în neg ru , p ă m â n t i e la chip cu ochii în roş i ţ i şi umez i . De două ceasur i o m u n c i a n e r ă b d a r e a să-şi v a d ă soţu l ; îl c redea m o r t de azi d iminea ţ ă . C â n d omul cu şapca a lba s t r ă îi desch i se g r e a u a poar t ă , f emeea îşi descărcase p i ep tu l cu u n of ta t adânc . Coti r e p e d e r o n d u r i l e d e flori s ă p a t e p r o a s p ă t şi i n t r ă b r u s c în cor i do ru l de c imen t al sp i ta lu lu i , u n d e m a i fusese ea. oda tă cu zece an i în u r m ă , la căpă tâ iu l lui Tra ian U n se rv i to r o î n d r e p t ă sp re sa lonul No. 3 la C h i r u r g i a grea . C â n d a junse la use, f emeea de serv ic iu îi ieşi b i n e v o i t o a r e în cale.

    — C ă u t a ţ i pe c ineva ? — P e d o m n u l T r a i a n Bacr ia . — E aici. D a r vă rog încet ;

    d 'abia a a d o r m i t . — Bine . M u l ţ u m e s c . F e m e e a cu ch ipul sup t şi ochii

    mar i , negr i , t r i ş t i , se î n d r e p t ă în vâr fu l p ic ioare lor sp r e p a t u l lui T ra i an . C â n d t r e c u pe l â n g ă u n b o l n a v c ă r u i a în ziua aceia îi t ă i a se o m â n ă din cot, aces ta cu ochii p l in i de t a ină o î n t r e b ă s t ă ru i to r .

    — Cucoană , ce a r e ? L a u r a se u i t ă l u n g la el. E r a

    a t â t de t â n ă r şi a t â t d e ga lben la faţă. Ii r ă s p u n s e înce t :

    — A căzut d in t u r l a biser ic i i . — D o a m n e fereş te ! Şi bo lnavu l s u r â s e cu o m u l ţ u

    m i r e sa tan ică . „Da, da! I-a t ă ia t p ic ioare le ! î ncă u n u l ; foar te b ine . C u m , n u m a i el să fie c iung şi alţ i i . . . I, hâ , da, da; foar te b ine" . . .

    F e m e e a se ap rop ie de so ţu l ei

    şi se aşeză pe scaun. T r a i a n ca şi când ar fi fost d e ş t e p t a t de cineva, deschise ochii gre i . L a u r a îl s t r igă cu susp ine , încet :

    — Tra i ane , ce faci? El o p r iv i cu ochii î m p ă i e n j e

    niţ i . — Rău . Când ai ven i t ? — A c u m . — Nu-i n imic L a u r a , mă voiu

    face b ine . Mi-a spus ea că voiu r ă m â n e al p ă m â n t u l u i .

    — C i n e ? S i m ţ i n d o d u r e r e ven inoasă

    sub ungh i a dela pic iorul d rep t , pe care nu-1 m a i avea, T r a i a n se mişcă p u ţ i n şi gemu , fără să-i mai r ă s p u n d ă la î n r t e b a r e .

    :— C u m m ă doare dege tu l dela picior. Nu mai pot să î n d u r Pune ţ i -mi ceva.

    S e r v i t o a r e a se ap rop ie de L a u r a şi o frază t â m p ă i se rostogoli s ingură , fără să-şi dea seama :

    — C u m să-1 doară ma ică dege tele, când el nu mai a re nici un picior.

    — C u m ? I le-a...? Şi femeea împ ie t r i l ângă pa t

    cu ochii mar i , p i e r d u ţ i . Apoi is b u c n i î n t r ' u n hoho t p u t e r n i c de p l âns . F e m e e a o luă de b ra ţ , înd e m n â n d - o sp re uşe.

    — Vă rog, nu e voe să p lângeţ i l ângă bo lnav i !

    Uşa sa lonu lu i se închise în u r m a b a u r e i cu u n scâ r ţâ i t lung , înf ioră tor . T r a i a n auzise c lar cuv i n t e l e s e rv i toa re i şi nu- i venea să c readă . F e m e e a aceas ta e ne b u n ă , al tfel n ' a r fi vorbi t aşa. N ' a r e el p ic ioare? Auzi ce g lumă? El e om în t r eg . îşi s imte tot t r u p u l , dela p r i m u l fir de pă r d in cap şi p â n ă la ungh i a dege t u l u i care-1 doa re a c u m a tâ t de îngroz i to r . H m ! Ce b ă t r â n ă t icăloasă. Să - i r â d ă neves te i lui în nas , s p u n â n d u - i că el n ' a r e pic ioare .

    T r a i a n ca să a r a t e că î n t r ' a d e v ă r el e om î n t r e g şi că s e rv i t oa rea a minţ i t , s t r igă ta re , cât pu tu , la ea :

    — Ascu l t ă femee, n u în ţe legi? Ţ i - a m spus să -mi pu i ceva la u n g h i e că m ă a r d e şi m ă doare . Ce m a i aş tep ţ i?

    S e r v i t o a r e a g â n d i că bo lnavu l a iu rează . E ra obosi tă de a t â t ea vo rbe r e l e spuse de bo lnav i în t i m p u l a iu ră r i lo r , d u p ă o p e r a ţie. De douăzec i de ani d e c â n d e ra în acest sp i ta l i se acr ise suf le tul de a t â t ea su fe r in ţ e o m e neşt i , de a t â t ea t r u p u r i mu t i l a t e , de a t â ţ i a mor ţ i . N u m a i zise n i mic . Căzu pe g â n d u r i , se ma i u i tă la bo lnav , apoi p lecă sp re c a m e r a ei l ângă uşe . T r a i a n gem e a şi se r u g a să- i c u r m e d u re r i l e dela dege te . Cei lal ţ i bo l nav i d in salon p o r n i r ă să vorbească în şoaptă .

    — Auzi m ă , ci-că ' l doa re deş tu l ?

    — Şi el e olog în p u t e r e a cuv â n t u l u i .

    T r a i a n n u auzea des luş i t cuv in t e l e celor din j u r u l lui . to tuş i b ă n u i a că d e s p r e el vorbesc .

    — Ce o a m e n i fără i n ima ! g â n di el.

    O d u r e r e b r u s c ă i se rostogol i d in miezu l c ree r i lo r p r i n in imă p â n ă în călcâe. P a r c ă c ineva îi v â r â s e în cap o b i lă de fier înroş i tă în foc, ca re a lunecase pe şira sp inăr i i , p â n ă la tălpi . Tot corpul î ncepu să-i a rdă şi să-1 doară ; o d u r e r e pe c a r e n 'o ma i încercase n ic iodată . S i m ţ i apoi că toa tă ca rnea îi es te sfâşia ta de colţi veninoş i , că p r i n to t sânge le îi cu rge o o t r a v ă v e r d e şi r ea şi că tot g â n d u l i se p r e f ă c u s e înt r ' u n h u r u i t ca de m o a r ă h o d o rogită. . .

    T â r z i u d u p ă m u l t e ыѵагсэіігі în p a t u l de spi ta l ca re se p r e f ă cuse în ba l t ă roşie, d u r e r e a şi o t r a v a i se a d u n a r ă ia răş i s u b ungh i e .

    — N u m a i pot, p u n e - m i ceva la p ic ioare !

    Bolnavi i când auz i ră încă o-da tă că-1 d o a r e o p a r t e a t r u p u lui de ca re fusese desmoş ten i t , i zbucn i r ă toţi î n t r ' u n r â s g reu , l u g u b r u , care s e m ă n a ma i de g rabă cu n i ş te u r l e t e su rde .

    L u i T r a i a n Bac r i a i se p ă r u că hoho te l e lor t r e m u r a t e , p a r c ă se m a t e r i a l i z a u în b u l g ă r i g re i ce s b u r a u p r i n a tmosfe ra de sp i ta l . Apoi , u n u l câ te u n u l , îl l oveau în cap. S e sfor ţa d in toa te p u te r i le să p r imească , m u t , p â n ă la sfârş i t r â s u l t ova răş i lo r lu i de boală . C â n d se s t inse u l t i m u l sugh i ţ de haz d in g â n d u l lu i ap r ins , se înf ipse în mi j locul sa-

    George Acsintoanoi

    Ionului u n v â r t e j p u t e r n i c . Tot .spitalul, î m p r e u n ă cu î n t t e a g a a r m a t ă de bolnavi , î n c e p u t ă să se învâ r t ească ame ţ i t o r . Unul câ te unu l oameni i cu ch ipur i l e scofâlcite de boa lă şi de râs e r au a r u n c a ţ i în vâ r t e ju l s t â r n i t de cuge tu l lui. T r a i a n v ru să se a-і и п с е şi el după ceilal ţ i da r o p o a r t ă de fier m a r e , încercu i tă cu ben ţ i l a te de a u r îi fură ochii . P o a r t a s e deschise la rg . Dincolo de ea se des făşură u n d r m u alb, sp re o zare infini tă de cr is ta l . El se sculă încet din a ş t e r n u t u l cald care se t r a n s f o r m a s e în t r ' o bae de l a p t e şi se î n d r e p t ă f an tomatic şi îna l t pe d r u m u l de a rg in t cu flori d e soare şi i a rbă c rudă pe marg in i . T r a i a n păşea cu ta i nă inf ini tă în sp r e d e p ă r t ă r i . P e lângă f run tea lui fâlfâiau. în t r i lur i de fa rmec , păsă r i n e v ă z u t e . O m u l e ra fericit . Când să se îna l te mai sus îi a p ă r u n e a ş t e p t a t în cale biser ica lui de lumină clădită acum din stele, nu d in cărămizi c u m o zidise el în sa tu l de sub coasta dea lu lu i P a n d u r i l o r . P r i n uşa d e d i a m a n t e eşi I isus au reo la t ca şi în icoana de a rg in t .

    II î m b r ă ţ i ş a lung, f r a t e rn ; apoi s b u r a r ă a m â n d o i că t r e înă l ţ imi , însoţ i ţ i de o m a r e inf ini tă de înger i albi, car i p u r t a u p e b r a ţ e biser ica de l u m i n ă .

    Toţ i bo lnavi i îl p r i veau in-.cleştaţ i de spa imă .

    T r a i a n se r id icase din pat , pe cioatele t ă i a t e . Cu ochii duşi în v iz iunea fără ţ ă r m se m u n c e a din toa te p u t e r i l e să se dea jos. D u p ă m u l t ă m u n c ă şi î n c o r d a r e se p r ă b u ş i deoda tă surd , la cap ă t u l pa tu lu i . Bolnavi i scoaseră u n ţ i pă t de groază şi f iecare îşi a s t u p a r ă ochii de frică, cu podul pa lme lo r . F e m e e a de ser viciu veni în fugă lângă Tra i an care se sfârş ise î n t r ' u n horcă i t b rus t . Apoi foar te ca lmă s t r igă :

    — Să v ie b r a n c a r d i e r u l !

    P e cor idoru l de c iment , l ângă sa lonul No. 3, L a u r a p l ângea .

  • 4 UNIVERSUL LITERAR 12 Noembrie 1938

    Două poeme de F R A N C I S JAMMES

    Rugăciune ca să nu moară un copil O, Doamne, le păstrează copilul ăsta mic, precum păstrezi în vânturi o iarbă de nimic. Ce-ţî face, dacă mama- i înlăcrimată ţipă, să nu-1 mai laşi să moară acolo, peste-o clipă, ca o nevoe care n'o poţi înlătura ? De-1 laşi să mai trăiască pre el, va scutura la anul, la Rusalii, potop de roze'n floare.

    Dar eşti prea bun, Tu, Doamne, n u eşti acela care pe-obrajii încă 'n roze aşterne moartea-albastră ; sau, spune-mi , ai la tine odăi încântătoare s'aşezi pe lângă m a m e copiii la fereastră ? De ce nu vrei aicea ? Ah! Fi indcă-i sună ceasul, îţi adu-aminte 'n faţa copilului ce moare, Isuse, că Tu pururi trăeşti cu Maica ta.

    ION PILLAT

    H E I , Ş T I U E U . . . Hei, şt iu eu, se tot spune : e dulce-a fi bătrân. Dar sunt bătrân şi-mi pare de t inereţe rău, de fata jucăuşă, de mângâiatul său, de mâna ei pe fruntea-mi ce-i odihnea pe sân.

    Când va veni şi vremea să-mi fie dat şi mie — fără mâhnire 'n suflet ca să binecuvânt copiii ce respiră din trunchiuri seva vie, prin râpa năpădită de albi măcieşi , sburdând ? Ferice-acel ce poate, în simpla lui ogradă, în ceasul când vecernia învie clopot greu, copiii lu i cu mâna într'alte mâini să-i vadă, copii uniţ i de dânsul în smeurătul său.

    ION PILLAT şi N. I. HERESCU

    Obârşia Lotrului

    CRONICA MUZICALA Cauza celor , ,pa t ru b ă d ă r a n i " a lui

    Wolf F e r r a r i , es te , p e n t r u a r t i ş t i i ce vor s'o apere , d in acelea ca re n u se câşt igă dela s ine. N u m a i cu jocur i l e ab i l i t ă ţ i lo r profes ionale , i m a g i n a ţ i e năs t ru şn i că şi a r g u m e n t a r e ve r t ig i noasă, se poa t e sconta pe r spec t iva feţei cu ra t e . Şi n imic ma i m u l t .

    „ O p e r a R o m â n ă " a t r i umfa t , î n a-ceste l imi te , d â n d în v i leag u n a t r ă g ă t o r i n v e n t a r i u de d ich isur i şi sfori actor iceşt i , de v e r v ă şi m o m e l i vocale, de şagă muzica lă , co lec ta te s u b fieca re mască de pe r sonag iu şi î m p â n z i te cu ros t şi voe b u n ă , p r e t u t i n d e n i , în spectacol .

    R i t m u l esenţ ia l , p o r n i t de b a g h e t a s t â r n i t o a r e a m a e s t r u l u i Massini , a r i coşat cu p r o m p t i t u d i n e în slcenă, p r i m i n d de acolo repl ic i le po t r iv i t e .

    D. Gh. Folescu a c o m p u s c h i p u l şi toane le lui L u n a r d o Crozzola, găs in -

    George Folescu du- le tâ lc şi m ă s u r ă . Crea ţ i a aceas ta , căre ia d-sa i-a î m p r u m u t a t n u mişcări le fact ice a le g ro te scu lu i conven ţ io nal, d a r v ia ţă şi accent s incer , a fost în acelaş t i m p s u s ţ i n u t ă c u muz ica l i t a t ea p l ină şi s t a to rn i că a c â n t u l u i d-sale , de s u p e r i o a r ă e sen ţă a r t i s t ică .

    D. G. Opr i şan , t r a n s p u s î n t r ' u n al t e x e m p l a r al q u a r t e t u l u i de b ă d ă r a n i , şi-a spor i t ga le r ia d e ca r i ca tu r i o m e neş t i p r i n s e cu v iu t a l e n t de comedie şi făcute , cu s imţ a l h u m o r u l u i a d a p t a t ce r in ţe lo r f iecăru i caz, să g lăsu iască şi muz ică .

    D. N . S e c ă r e a n u a da t l a ivea lă dar u r i de b u r l e s c mus ica l , ca re i-au p r i -

    de ROMEO ALEXANDRESCU

    didi t î n t r u c â t v a rolul , cu un n u m ă r de e l e m e n t e care a r fi p u t u t a j u n g e la c a r a c t e r i z a r e a a două ro lu r i .

    D. N. Teofănescu a r e g las v iguros t i m b r a t şi c a r e face b ă n u i t e r e s u r s e i n t e r e s a n t e . In scenă şi în c r â m p e e l e de cân t ce a în t â ln i t în rol, d-sa s'a c o m p o r t a t ma i m u l t decâ t p r o m i ţ ă tor .

    D-na Emi l ia G u ţ i a n u . că re ia i-au r even i t ma i aprec iab i l e p r i l e j u r i de cânt , n u le-a p i e r d u t de fel, l impez in -du- le şi î n v i o r â n d u - l e cu g lasu l d-sale de emis iune fin c o n t u r a t ă şi d i s t r i bu i t ă . J o c u l a fost ap l ica t cu d u h pe r sonagiu lu i , în def in i t iv cel ma i b ine ca rac te r i za t în operă , m a i b u n m u z i -c a l m e n t e şi m a i s impat ic , al Luc ie te i .

    D - n a Mar i a Co jocă reanu a cân ta t cu r e m a r c a b i l ă v io ic iune ro lu l „Mar ine i " şi a con t r ibu i t cu pas u ş o r şi c o n v i n g ă t o a r e b u n ă dispozi ţ ie la a n i m a r e a scenică, a t â t de i m p o r t a n t ă în aceas tă operă , p e n t r u ac ţ i unea c e a re de su s ţ i nu t şi n u ma i p u ţ i n p r i n s laba cons i s ten ţă a muzice i .

    P a r t i ţ i u n e a celor „ p a t r u b ă d ă r a n i " e î n t r ' a d e v ă r cam descusu tă , i m p e r sonală , în ce-1 p r i v e ş t e p e au to r , d a r cu d i fe r i te sigilii s t r ă i n e şi r e m i n i scen ţe de p r o c e d e u sau a tmosfe ră .

    Dia logul , oa re neces i t ă des igur , m o b i l i t a t e muz ica lă , just i f ică, f i re şte, r e sp i r a ţ i a cam p r e c i p i t a t ă a frazelor vocale, da r ş t iu t es te că, î n a-t â t e a a l t e cazuri , cu no t e p u ţ i n e , s'a p u t u t s p u n e ma i mu l t .

    Tehn iceş te , o rches t ra l , m e ş t e ş u g u l n u se poa t e .nega , din p u n c t de v e d e re al fo rmulă r i i , d a r s u b s t a n ţ a m u z i cală r ă m â n e , a p r o a p e fără excep ţ ie , oa reca re .

    Ceeace, p â n ă la u n punc t , es te în funcţ ie de i n t e r p r e ţ i , a găsit', d in fe r ic i re , u n exce l en t concurs , d in pa r tea a n s a m b l u l u i Opere i R o m â n e .

    Lis te i a r ă t a t e p â n ă acum, es te de da tor ia noas t r ă să- i a d ă u g ă m n u m e l e t u t u r o r i n t e rp re ţ i l o r .

    D-na M a r i a Sne j ina , a r e d a t s u g e s tiv, în p r i c e p u t ă şa r jă şi cu dichis muzical , ro lu l Mărgă r i t e i .

    D-na Dora Massini , d. Viore l Ch i -c ideanu, d - r a D o g e a n u şi d. L u c i a n N a n u , exce len ţ i în p a r t e şi în c e r c u l spec tacolu lu i .

    D. F e o d o r o v a făur i t deco ru r i ev o ca toare .

    ULTIMUL LIRIC FRANCISCAN (Urmare din pag. I-a)

    Pentru a-1 asimila şi dânsul, nu i-au lipsit copilului francez din Pirinei simplicitatea şi după unii critici — jammismul. Nu i-au lipsit însă nici marea inteligenţă artistică şi agerimea de a sezilsa un moment psihologic al epocei sale. Astfel poesia lui Janijmes apare todmai la timp, să descoasă grelele umbre ale secolului XIX care, după înfrângerile politice adusese decadentismul, demonismul, morfinoma-nia, dominaţia anarhistă a senzaţiei în literatură. Fmnciscanismul noului scriitor are, printr'o întâmplare fericită, un rol activ aproape ca în trecut; va conduce la un fel de a regăsi natura şi poesia vieţii. De aceea opera lui, cu toată sensibilitatea elegiacă, se poate scrie, cu puţină indulgenţă, în tagma privelegiată a creaţiilor majore. Ne-am îngăduit rezerva de mai sus fiindcă personal nu ne putem abate prea mult dela convingerea că la Jammes celebritatea este o trăsătură foarte importantă. Aşa dar rămâne de văzut dacă Dumnezeu i-a îndeplinit poetului faimoasa dorinţă de a-1 fi lăsat să intre în paradis odată cu 'măgăruşii trudiţi, sătui de a purta pe şale bidoane urâte, animalele pe cari lé-a înţeljes şi le-fa stimat. Ceea ce poate să-l fi ajutat pe marele liric să câştige cauza din urmă, nu este neapărat doctrina amintită, ci faptul că el era în primul rând un om admirabil. Sinceritatea, buna tovarăşă a marilor talente, îl făcea să înfrângă doza de artificiu impusă de orice crez moştenit mai mult pe calea literaturei. Nu era un iluminat me

    dieval ci un copil iremediabil în faţa lucrurilor. O neobişnuită incapacitate de rancună, îl da putinţa să spună la orice pe nume, fără stridenţă pentru mintea lectorului. Jammes a fost un pasionat al infinitului mic. A ridicat imnuri frumuseţilor miniaturale. Trebue să fi nutrit un mare respect pentru botanişti. El continuă totodată şi tradiţia animalieră venită, în Franţa, din evul mediu al capitelurilor burgundé. Măgăruşii ideali pentru Jammes ar fi în acest caz, după noi, acei dotaţi de sculptorul romanic cu rotile spre a o duce mai iute, prin pustie, pe Maica Fecioară.

    Poate nu-i absolut mecesair să prezint poetul acesta, exclusiv prin prisma compasiunii lui totalitare. Bătrânul ajuns către moarte să semene cu figura bravă a profetului Moise, sculptat de Claus Sluter, iubia natura şi fălră unele farafastâcuri. El a dăruit literaturei franceze pitorescul Pirineilor, amurgurile rosalii, tremurătoare asupra zimţilor transparenţi de piatră. Ca un bondar, nu putea să iubiască, în tinereţe, fără holde lângă el. A suprimat, prin Izolarea sa la jBéarin, mitul scriitorului parisian. însetat după zăpezile de altădată şi totdeauna în perfectă tradiţie franceză, nu doria mai puţin cadre vegetale a altor timpuri... Parcurile castelelor devenite muzee, nu au moarte pentru el; ştie să Ie desluşească butonii de flori din paragină. Iubirea îşi ctaută idealul cât mai în trecut, dar acesta va fi dator să-i trimită imaginele rare ale Clarei d'Ellébeuse,

    In căutarea Parângului; cenaclu literar la 2200 m.; Rig Udar şi focul nopţii

    P a r â n g u l u i i-a fost d a t ă m u l t ă m ă reţ ie , m u l t cântec , s p l e n d o a r e a celei m a i f i reş t i r ugăc iun i .

    B ă n u i ţ i o c l ipă de e x t a z a ce ru lu i ? B ă n u i ţ i l ac r ima u n u i î n g e r p ica tă în cel m a i pe r fec t a m ă n u n t u n d e s e ch inueş t e sp r e des lega re t oa t ă muz ica mag i lo r ?

    C ă u t a ţ i - o sus în c re ş t e tu l P a r â n g u l u i u n d e l egenda s ' a ' n c u m e t a t să r o d e a s că p i l du i t oa r e p ă m â n t u l u i .

    Să n u vă p l i m b a ţ i g â n d u l r o m a n t i c p e d r u m u l lui p e n t r u c ă v ă s u r p r i n d p la iu r i l e şi vă ruş ina ţ i .

    Nic i -un g â n d n u t r e b u e p u r t a t p e căile p e u n d e a cu r s a t â t a cântec , a t â t a n e p ă s a r e .

    Lăsa ţ i poezia voas t r ă acasă , l ăsa ţ i acolo şi gr i ja comor i l o r şi î ngădu i ţ i - vă t imizi o zi de t o a m n ă r u p t ă din ca lenda p ă m â n t u l u i , d in ca lenda P a r â n g u l u i .

    B i ru i ţ i z iua aceea şi de p u t e ţ i s'o b i ru i ţ i n u vă m a i în toa rce ţ i acasă, n u vă m a i os teni ţ i d i n n o u să aflaţ i ceeace P a r â n g u l v 'a da t oda t ă p e n t r u tot deauna .

    In g r e u t a t e a i m e n s ă fără spa ţ iu a m u n t e l u i d ibu i m a r e a r u g ă c i u n e , melodia m a r e a s fârş i tur i lor , a mor ţ i i pe care-o t r ă e ş t e în a fund f loarea de pr i m ă v a r ă şi î n t u n e r e c u l t o a m n e i .

    Acolo t răesc şi rodesc n e m ă s u r a ţ i i ochi a i vieţi i pe care n 'o ş t i ţ i .

    Acolo t r ă e ş t e p u t e r e a imper i i l o r şi

    c u v â n t u l a d e v ă r u l u i dela începu t . De acolo au p u r c e s cân t ecu l , l umina ,

    f r u m u s e ţ e a florilor, î n t u n e r e c u l . v i ea ţa şi m o a r t e a .

    Şi acolo se în to rc toa te , s lăv i te ori s fârş i te .

    IN CĂUTAREA P A R Â N G U L U I Cine p leacă la d r u m p e m u n t e pen

    t r u a p leca n u m a i , sau p e n t r u a se îna poia es te u n înşe lă tor .

    Sau r ă m â i cât poţ i , sau să te înapoezi cât m a i p u ţ i n .

    Să a d m i ţ i o e v e n t u a l ă d i s p e r a r e p e s t e f run t ea zeilor, cu d r a c u l în desagă .

    A m p l e c a t să găsesc P a r â n g u l , n u d u p ă h a r t ă , nici d u p ă potec i .

    A m p leca t să- l găsesc, cu o s ă r m a n ă conş t i in ţă î ncă rca t ă de n e l ă m u r i r i .

    D a r în d r u m u l acela ca re -mi p lăcea să-l c o n s i d e r lung , f ă ră sfârşi t , m ' a u î n t â m p i n a t a t â t ea l u c r u r i s u p ă r ă t o a r e ; cu tot pe i sag iu ! î n c â n t ă t o r (vai!... î n cân tă to r ) , c u toa tă p la s t i ca pe i sag iu lu i p rec i să pe care ochiul o î n r eg i s t r a leneş .

    A m a d m i s a tunc i , ceeace se p u t e a oferi imed ia t : ne l in iş t i le .

    Şi m ' a m conformat lor.

    Maş ina cu ca re t r e b u i a s ă - m i ucid t i m p u l p â n ă la Po lov rag i — u n modes t sat d in Gor j aşezat la o conven ţ iona l ă m e j d i n ă a j u d e ţ u l u i Vâlcea , t r ecea „ în r e v i s t ă " pe r â n d m ă n ă s t i r i l e : Bistriţa, -Arnota lu i Mate i B a s a r a b , de a t â t e a o r i is tor ică, —• apoi Hurezu, i a r de aci sace

    Eléoneure Derval, Laure de la Vallée, Blanche die Fercival, asortate cu lalelele sau tuberozele epocei. O ciudăţenie în favoarea lui Jamimes, acest passeisţm integral. In consecinţă nimeni nu poate sublinia mai sincer decât el melancolia uitării. Dar trece cu o piruetă nervoasă peste această tristeţe. Fulgerare de ironie ce nu se lasă prinsă de lector în tot realismul. Discreţia ei constă în viteză. Din respect pentru frumuseţea 'discretă Jammes se poate înfrăţi cu lucrurile, cu vieţuitoarele şi chiar cu moartea din vechiul „Cantieo del sole". Amestecul de vis şi de realitate cotidiană îşi cere locul fără să ţipe.

    Poetul era un adevărat mag al cuvintelor şi posibilităţilor acestora plastice şi acustice. S'ar putea afirma forţând oare-ciim termenii, că a izbutit să fie franciscan în tehnica flamandă, în dragostea de a pune orice lucru descris, pe plan de giuvaer. O vioară sensuală, cu reflexe din chinul dramatic al păunului, străbate,în cele două faze ale creaţiei sale: prima, neopaganistă şi cea următoare a aşa zisei sale „convertiri".

    Cu moartea lui Francis Jammes, se reactualizează la noi discuţia în jurul reducerii poesiei la simplitate de simţire şi idei, Ia expresia cisterciană am spune, a li-niilor.In adevăr poetul ce ne-am permis să-l omagiem aici a fost un minunat exemplu de anti-deeadent. Pe cât de molipsitoare este sensibilitatea lui purificată in lumini de albastre vitrourl catolice şi în farmecul giottesc, pe atât de savantă pare unealta expresiei. Jocul nuanţelor, joc de scoici şi pa naşe ale verbului său rămâne în fapt, o operă de foarte întinsă răbdare. Dovadă că urmărirea asociaţiilor de idei şi imagini derivate din zisul loc, dă de lucru imens tălmăcitorilor.

    Marii maeştri ai simplicităţii nu se judecă după entuziasmul cititorului mijlociu. Câţi putem pătrunde spre pildă în inima lui Jammes când evocă eroismele vieţii subliniind cu aparentă bună voinţă paradoxul uitării? Nu doar, pentru acea parte de formulă inevitabilă din franciiscanis-mul său, ci pentru marea lui însuşire de a fi cel mai om dintre poeţi, i s'ar cuveni doliul universal. Insă poetul s'ar lipsi de cre-puri, in folosul cumpărării de hrană

    pentru măgăruşii rămaşi fără iprieten. SIMION STOLNICU

    mar i , l e agăn al ce lor m a i vech i şi m a i a u t e n t i c e famil i i de boe r i r o m â n i .

    P e Va lea Cerne i , de p i ldă ( în Vâlcea) , aşeza tă c u p u ţ i n la s t ânga d r u m u l u i nos t ru , „ s ' au descope r i t " n u de m u l t în n i ş te h r i s o a v e p ră fu i t e , s a t e î n t r eg i de nobi l i .

    In f iecare ţ ânc deci, de p e m a r g i n e a ma idane lo r , curgea. . . s ânge a lbas t ru .

    In f i rea lor, în în fă ţ i şa re chiar , găsea i î n t r ' a d e v ă r o p a r t i c u l a r i t a t e c iuda tă , c a r e t e r e ţ inea .

    De aci, d i n t r e aceşt i boer i r e t r a ş i de u n rea l şi m a r e des t in , î n t r e b r a z d e l e p ă m â n t u l u i , s u n t e m în sfârşit , d u p ă câteva înc ruc i şă r i de d r u m u r i , la Po lo vrag i .

    P R E L U D I U L M U N T E L U I O va le imensă , î n t r e doi m u n ţ i : a lbia

    Bis t r i ţe i . Cei doi m u n ţ i , faţă în faţă, a m e n i n

    ţă tor i , s u n t a s e m ă n ă t o r i celor- din l e g e n d a Lâne i de aur . La poale le m u n ţ i lor găseş t i obice iur i din cele ma i ba l canice: bâ lc iur i , s g o m o t e d e ţ imba le , .strigăte înfr icoşetoare , tobe şi bă tă i , p e n t r u fe te şi p e n t r u cai.

    O î m b i n a r e c iuda tă de fantast ic şi u m a n te s u r p r i n d e î n t r ' o mani fes tă în fă ţ i şare a r id icolului .

    Iţi descurc i m i n t e a o leacă, — şi mai ales ochii să ţi-i descurci d i n t r e râur i i / .avelcilor p r ea împodob i t e a le gor j elicelor s d r a v e n e , sănă toase , î m b u j o r a t e de ex i s t en ţ a g rea a m u n t e l u i ce le păzeş te ochii, — apoi eroic, cel din u r m ă p e dan t , u l t imu l co l indă to r poa te pr i joni fastul u m b r e l o r care v in şi se to t duc .

    Aci jos, zace l egenda şi înfr icoşarea . Acolo sus, pes te a t â t ea în şe l ă toa re c re ste d o m i n ă a d â n c u l tăcer i i p ă m â n t u l u i ; mi raco lu l , mag ia — apoi idealul , idea lul acela sfâşiat de l u m i n a zilei şi de noap t ea î n t u n e r i c u l u i p â n d i t cu d ibă cie de cava le ru l mor ţ i i , în b u z u n a r u l lui Ion Aluion.

    Spa ţ iu l acela imens , c u t r e m u r ă t o r , calm! Nef i resc ch ia r bana l e lo r p o d o a b e cereş t i s p â n z u r a t e de me lonu l u n u i dandy , agă ţ a t şi el d in neg l i j en ţ ă de Il

    de GABRIEL BĂLANE SCU

    ru l de bo rang ic a lb . p a r a t o n e r al luna-tece lor v i sur i .

    De aci P a r â n g u l , d r u m u l Pa rângu lu i pe care Mircea S t r e i n u l , a d e p t al ultim e l o r teor i i s e n t i m e n t a l e , îl i ubeş t e ca pe -o a m a n t ă .

    H a n n y şi Mi rcea S t r e i n u l sunt însoţ i tor i i m e i ; S t r e i n u l es te u n domn fără ba rbă , care t r ă e ş t e din obiceiu la Cernău ţ i , pe W e i n b e r g , în locul ind ica t al c r ime lo r pas iona le .

    Cu g r e u l -am s m u l s din a d o r a r e a oraşu lu i d i n t r e ce ţur i ! H a n n y , „copilul a sas in" es te cel ma i v i teaz .

    Şi a m p leca t ma i d e p a r t e .

    B A I A DE A R A M A

    A b a n d o n â n d şoseaua p ră fu i t a şi gălăgia î m b i e t o a r e a t â rgu lu i , a m sui t primi i câ ţ iva m e t r i sp r e Baia de a r a m ă . I'n sat cu câ teva case, din cele mai îngr i j i te .

    Sch i ţa unei case a „a rămeş l i lo r ' poa te in t e re sa : 2—3 camere , v ă r u i t e în alb . F e r e s t r e l e mici. a s t u p a t e ma i totd e a u n a de flori le roşii m a r i d e muşcată. A l ă t u r i de g las t ră , o ulcică veche n e î n t r e b u i n ţ a t ă păzeş te nu m a i ştiu ce poves t e a casei. In faţa case i o pr i spă cu u n p a t de s c â n d u r i u n d e d o r m ••- dacă es te cazul — în nop ţ i l e cu lună , tetele mar i , fetele de m ă r i t a t , car i nu pot recurge , d u p ă obiceiul o răşenesc , la oficiile ca r i t ab i l e a le S fân tu lu i An ton .

    C u r t e a casei, o a d e v ă r a t a l ivadă, comple tează gospodăr ia .

    „ A r ă m e s c u " es te t ipu l bonhomului . (Tiner i nu p r e a s u n t î n sat) . Pr imitor , îţi p u n e la dispozi ţ ie tot : pa tu l , boii masa şi d u p ă ce te-a h răn i t , ch ia r ştiinţa lui de că lăuz i tor şi me teoro log .

    — B o e r ' l e vă p r i n d e vâr fu l cu timp frumos. Da n 'o lua ţ i pe ca lea ursu lu i , că vă ' n funda ţ i , m e r g e ţ i pe la Zănoaga şi m e r g e ţ i cu b ine .

    I ţ i î n t i n d e apoi m â n a lui noduroasă, ca un omagiu , şi n u ma i a ş t eap t ă altceva; s e ' n toa r ce şi-şi v e d e de t reabă .

    S t r e i n u l comi te imed ia t câ teva mdis-(Urmare "

  • 12 Noembrie 1938 UNIVERSUL LITERAR

    4>

    nul 1558, la Tâ rgov i ş t e . N i n g e a d in be l şug , aşa c u m se cade în zi lele de Crăc iun ,

    ^ şi e ra frig cumpl i t . D e m n u l P ă t r a ş c u - V o d ă s ta î n mabe i , cu spa t e l e la uşă,

    p r i v ind la n insoa rea de afară , când t ocma i i n t r ă p e uşă logofă tu l al t r e i l ea să ia r ă spunsu l , la câ te ceasu r i e voia D o m n u l u i să î nceapă l i t u rgh i a .

    C â n d uşa se deschise D o m n u l se î n toa r se . E r a voios şi se b u cura de ospă ţu l boga t ce avea să se î n t i n d ă d u p ă s fân ta s lu jbă ; voios că e ra încă t ână r , voios că nu-1 t u r b u r a n ic iun d u ş m a n din afară, voios că iubea pe T u d o r a şi e ra iub i t de ea, voios de toa te , ch ia r de focul ce-i a r d e a în v a t r ă .

    — La câte ceasur i ? r ă s p u n s e D o m n u l logofă tu lu i de-al t r e i lea; a c u m - l a opt, c u m m i - e obiceiul în f iecare an, în a doua zi de Crăc iun . '

    î n d a t ă logofă tu l se g r ă b i să iasă, să facă î n ş t i i n ţ a r e m i t r o p o l i tu lui , bo ie r i lo r celor m a r i şi celor m a i m ă r u n ţ i , de la m a r e l e vo rn i c p â n ă la ve l comis şi bo ie rnaş i lo r Cur ţ i i , că D o m n u l avea să vie la ceasur i l e opt în spă tă r i e , ca de acolo să po rnească cu toţii , în alai , la Mi t ropo l i a Târgov iş te i .

    N u t r e c u m u l t şi i n t r a r ă în spă t ă r i e D o a m n a Voica, D o m n i ţ a Mar ia , logofă tu l R a d u d in Drăgoeş t i , cuconi i M a r c u şi Vlad, apoi m i t r o p o l i t u l şi t oa t e d regă to r i i l e boereş t i .

    Sos i ră şi p reo ţ i i gă t i ţ i ca de m a r e s ă r b ă t o a r e , cu m a n t i i l e de a u r şi p a t r a f i r e l e de a rg in t .

    V e n e a u de a fa ră şi e rau înghe ţa ţ i . D u p ă ce se p l e c a r ă în faţa D o a m n e i şi a cuconilor , îşi c ă u t a r ă câ te u n locuşor l ângă v a t r ă . Când u n u l , c â n d a l tu l , p u n e a u , pe r â n d m â n a , pe b u r l a n u l de zid să s i m t ă p u ţ i n ă că ldu ră sub p a l m ă .

    D o a m n a Voica, f rumos gă t i t ă , s ta pe j e ţu l d o m n e s c s p u n â n d câ te o v o r b ă f iecăruia din boer i şi j u p â n i ţ e .

    P r i v e a u boer i i la în fă ţ i ş a rea ei p lăcu tă , la c ă u t ă t u r a pl ină de f m mec, la vo rba ei du lce d a r în t r i s t a t ă , f i indcă în t ă c u t u l pa la t e o ta inică odaie că t r e ca re g â n d u r i l e D o a m n e i m e r g fără î nce t a r e .

    D a r azi nu- i p r i c ină nouă de î n t r i s t a r e . Soţ i i le boe r i lo r se a-

    p r o p i a r a şi e le de je ţu l Doamne i , să poves tească de a le Ţă r i i şi de ale casei.

    A tunc i , se des iega ră toa te l imbi le ; f iecare avea ceva de spus , ceva de înt r eba t , d a r când orologiul mai sună o b ă l a e t ă c u r ă toţ i .

    N u e ra în obiceiul Voevodu lu i să se iaca a-ş t ep t a t .

    Dar , p a r c ă se a u d e ceva.

    Mi t ropo l i tu l ch ia r g ră i : î m i p a r e bine că-1

    aud. . . Vine, . . Boer i i r id icară şi ei

    cape te le să p r i n d ă m a i b i ne s g o m o t u l b ine cunoscu t ai paş i lor Voevodu lu i , paş i uşor t â r ş i ţ i ; dav n u auz i ră decâ t ş u e r a t u l c r i vă ţu lu i şi o p o r u n c a s cu r t a a vă-t a v u l u i de -a fa ră , u r m a t ă de u n necheza t de cai.

    Cu înce tu l se încălzi î ncăpe rea . E ra pl-ă'jut a-c u m să s ta i în ea. Începură boeri i , u n u l câ te unu l , să-şi m a i scoată dege te le reci d in m â n e cile an t e r i i l o r şi să-şi desfacă copca d e la gâ t .

    M i t r o p o l i t u l Anan ia , ca re de b u n ă s e a m ă s i m ţ e a că a ţ ipeş t e de c ă l d u r ă şi oboseală , zise m a r e l u i s p ă t a r să m e a r g ă şi să poftească p e Vodă.

    D a r m a r e l e s p ă t a r se fer i de î n s ă r c i n a r e z i când : — E u n u cutez să aduc a m i n t e D o m n u l u i , n imic . Ş t i a u cu toţ i i că e ra o p r i c ină p e n t r u care u i t a Vodă ră t im

    pul t r e ce . , Oftă m i t r o p o l i t u l şi of ta ră şi boer i i . L e fu şi mi lă să m a i p r i -

    V. ască la fa ţa D o a m n e i , c a r e a r ă t a l impede , ch ia r f ă ră să vo r bească, î nco t ro e b ă n u i a l a .

    P r i n s e a t u n c i m i t r o p o l i t u l să s ch imbe calea g â n d u r i l o r lor, poves t i nd aşa, din senin, c u m cu doi ani în u r m ă , în O c t o m b r i e 1556 a u m a i cunoscu t o aşa l u n g ă a ş t e p t a r e c â n d a u p leca t cu Voevodu l P ă t r a ş c u în cap, să î n t â m p i n e p e r eg ina I sabe la şi p e feciorul ei Ioan S ig i smund , car i a v e a u să se înapoieze d in Polonia , în Ţ a r a Ungurească . . .

    Poves t i a tnuc i f rumos , c u m au a juns l ângă m u n ţ i i car i des p a r t h o t a r e l e Ţăr i i U n g u r e ş t i de a le Moldovei , c u m d u p ă zile şi nop ţ i de a ş t e p t a r e în co r tu r i r id i ca te în c r ee ru l m u n ţ i l o r , se auz i deoda tă u n freamăt, neob i şnu i t în p ă d u r e ; cum, p r i v i n d în t r ' aco lo , ză r i r ă p e Cră i a sa a ş t ep t a t ă , î n t o c m a i c u m ar fi ză r i t p e Cră iasa codr i lor d u c â n d u n m a r e alai d u p ă ea, şi u r m a t ă că la re d e fiul iubi t ; cum li se î n c h i n a r ă şi c u m îi d u s e de acolo cu m a r e c ins te , p â n ă în A r d e a l de i-au p u s în S c a u n în Ce t a t ea Clu ju lu i , d u p ă voia Su l t anu lu i . . .

    I n t o r c â n d u - s e s p r e boer i , m i t r o p o l i t u l zise : — Socol, î ţ i a m i n t e ş t i g rozava n o a p t e de a tunc i , n u ? II cau t ă

    să-i r ă s p u n d ă . 1 ^ D a r m a r e l e vo rn i c Socol n u era în sală şi abia a t u n c i v ă z u r ă

    şi boer i i că Socol l ipseş te . — U n d e e Socol ? î n t r e b ă mi t ropo l i t u l . — C u m , zise D o a m n a Voica, m a r e l e vorn ic nu - i aici ? E poa t e

    la M ă r i a Sa ? So î n t r e b a u u n u l p e a l tu l . U n d e e Socol ? N i m e n i nu-1 văzuse

    încă în s p ă t ă r i e . U n d e p u t e a fi ? — S e p r e a poa te , m ă r i t ă D o a m n ă , zise m a r e l e spă ta r , să fie

    la M ă r i a Sa Vodă . O fi v r eo p r i c ină n o u ă de d r e p t a t e sau v reo g r a b n i c ă ş ta fe tă dela S u l t a n , d u p ă ban i .

    — Dacă n u cu d a r u r i s c u m p e de Crăc iun , zise a l tu l . Boe r i i r â s e r ă . — D a r u r i s c u m p e dela t u r c i ? Dar b ia t a D o a m n ă se î n t r i s t a : o p r i c ină nouă de d r e p t a t e ,

    in ziua de C r ă c i u n ? U n e m i s a r s t ră in , a c u m ? Nu. Nimic din toa te astea. Şt ia D o a m n a că m a b e i u l lui Vodă n u e p r e a d e p a r t e de ia-t.'icul Tudoré i . Acolo se v o r fi u i ta t , şi D o m n u l şi v o r n i c u l păz i to r .

    La ce b u n să-şi ma i a s c u n d ă ja lea ? îşi lăsă capul in jos, fără să mai zică ceva. Se g â n d e a doa r la a t â t a necuv i in ţ ă , fa ţă de ea, Doamna, ca re aş tepta , fa ţă de cuconi şi faţă de m i t r o p o l i t u l şi de toţi cei ce în t â rz i au aci, în spă t ă r i e , în p ic ioare , obosiţi , n e m â n c a ţ i .

    Se m a i g â n d e a D o a m n a şi că afară , s u b viscol şi fulgi de zăpadă s t au o r â n d u i ţ i şi a ş t e a p t ă m u l ţ i m e a de ostaşi , c ă l ă r imea cu s teagul şi căp i tan i i cetelor .

    Şi v r e m e a t recea . Se î n t â r z i a p r ea mul t , d a r n i m e n i n u cu teza să m e a r g ă , să

    a m i n t e a s c ă lui Vodă , ceasul cât e ra . N i m e n i n u avea aceas tă cădere , afară d e Socol, m a r e l e vorn ic , f avor i tu l D o m n u l u i , ^el ma i iubit d i n t r e sfetnici , s i ngu ru l ca re p ă t r u n d e a şi ieşea d in m a b e i u l Domnulu i , la or ice v r e m e , în or ice î m p r e j u r a r e .

    D a r v o r n i c u l n u e ra de faţă. Ce se î n t â m p l a s e ? Căci des igu r ceva s'a î n t â m p l a t . P e n t r u a-şi m a i în f r âna ne l in iş tea şi n e r ă b d a r e a , m a r e l e spă

    ta r t r e c u în cance la r i a domnească , îşi a d u s e de-acolo sabia î m p ă ră tească şi b u z d u g a n u l şi le aşeză în mi j locul mesei , să-i fie mai la î n d e m â n ă , căci lui îi cădea sarc ina să le înc ingă şi să desch idă alaiul d o m n e s c .

    Şi ia r a ş t ep ta ră . . . L a l u m i n a făcli i lor de ceară , ch ipur i le t u t u r o r p ă r u r ă deoda tă

    obosite. Ii obosise fr igul , şi a c u m îi obosea şi a ş t e p t a r e a l u n g ă şi foamea.

    Se făcuse ceasul n o u ă şi D o m n u l tot n u m a i venea . Se î n t r e b a u d in ochi, un i i p e alţi i , d a r toţ i d ă d e a u d in u m e r i

    n e d u m e r i ţ i . Ceva neobişnui t , de s igur , se î n t âmp la se . Mi t ropo l i t u l t ăcu şi el. T ă c u r ă toţ i de la o v r e m e . Cuconi i ,

    Sfârsitiil năprasnic al Ini Pătr