32
1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii și a hotărârilor Consiliului Judeţean Vâlcea VIZIUNE Consiliul Judeţean Vâlcea să fie o autoritate pentru care orice cetăţean al judeţului Vâlcea va avea motive obiective să remarce că este bine informat, că se exprimă într-un mediu democratic şi nu este neglijat de către structurile administraţiei publice – atât la nivel local, cât şi judeţean. MISIUNEA AUTORITĂŢII Consiliul Judeţean Vâlcea are misiunea de a coordona consiliile locale în vederea asigurării serviciilor publice de interes judeţean la un înalt nivel de performanţă. Consiliul Judeţean Vâlcea utilizează resurse umane, materiale şi financiare astfel încât să contribuie permanent la eficientizarea sistemului administrativ şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre administraţie, societatea civilă şi contribuabili, în concordanţă cu cerinţele referitoare la implementarea aquis-ului comunitar şi procesul de integrare europeană. VALORILE AUTORITĂŢII excelenţă în administraţia publică – profesionalism şi etică la cele mai ridicate standarde şi performanţe ridicate ale funcţionarilor publici; transparenţă în actul administrativ şi a activităţilor tuturor structurilor administrative; accesibilitate pentru servicii, flexibilitate şi adaptabilitate a acestora conform cerinţelor individualizate ale cetăţenilor; calitate superioară şi performanţă a serviciilor personalizate oferite; responsabilitate faţă de cetăţean şi comunitatea locală. OBIECTIVE GENERALE: Asigurarea unui management performant al serviciilor publice de interes judeţean coordonate de Consiliul Judeţean; Creşterea capacităţii de planificare şi îmbunătăţirea managementului resurselor materiale, bugetare şi umane; Operaţionalizarea conceptului de guvernare electronică la nivelul administraţiei publice din judeţul Vâlcea; Îmbunătăţirea sistemului de gestiune a actului administrativ; Dezvoltarea unor relaţii de colaborare între Consiliul Judeţean şi entităţi cu potenţial în dezvoltarea judeţului Vâlcea.

RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

  • Upload
    others

  • View
    31

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

1

RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 -

privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii și a hotărârilor

Consiliului Judeţean Vâlcea

VIZIUNE Consiliul Judeţean Vâlcea să fie o autoritate pentru care orice cetăţean al judeţului Vâlcea va avea motive obiective să remarce că este bine informat, că se exprimă într-un mediu democratic şi nu este neglijat de către structurile administraţiei publice – atât la nivel local, cât şi judeţean. MISIUNEA AUTORITĂŢII Consiliul Judeţean Vâlcea are misiunea de a coordona consiliile locale în vederea asigurării serviciilor publice de interes judeţean la un înalt nivel de performanţă. Consiliul Judeţean Vâlcea utilizează resurse umane, materiale şi financiare astfel încât să contribuie permanent la eficientizarea sistemului administrativ şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre administraţie, societatea civilă şi contribuabili, în concordanţă cu cerinţele referitoare la implementarea aquis-ului comunitar şi procesul de integrare europeană.

VALORILE AUTORITĂŢII

• excelenţă în administraţia publică – profesionalism şi etică la cele mai ridicate standarde şi performanţe ridicate ale funcţionarilor publici;

• transparenţă în actul administrativ şi a activităţilor tuturor structurilor administrative;

• accesibilitate pentru servicii, flexibilitate şi adaptabilitate a acestora conform cerinţelor individualizate ale cetăţenilor;

• calitate superioară şi performanţă a serviciilor personalizate oferite; • responsabilitate faţă de cetăţean şi comunitatea locală.

OBIECTIVE GENERALE:

Asigurarea unui management performant al serviciilor publice de interes judeţean coordonate de Consiliul Judeţean;

Creşterea capacităţii de planificare şi îmbunătăţirea managementului resurselor materiale, bugetare şi umane;

Operaţionalizarea conceptului de guvernare electronică la nivelul administraţiei publice din judeţul Vâlcea;

Îmbunătăţirea sistemului de gestiune a actului administrativ; Dezvoltarea unor relaţii de colaborare între Consiliul Judeţean şi

entităţi cu potenţial în dezvoltarea judeţului Vâlcea.

Page 2: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

2

ASIGURAREA UNUI MANAGEMENT PERFORMANT AL SERVICIILOR PUBLICE DE INTERES JUDEŢEAN COORDONATE DE CONSILIUL JUDEŢEAN Obiectiv specific: Optimizarea managementului serviciilor publice de interes judeţean coordonate de Consiliul Judeţean Vâlcea în domeniile:

• Educaţie și Cultură; Școala Populară de Arte și Meserii: A continuat în anul 2007 să defășoare numeroase programe de cultură și educație (16 evenimente) ce vizează perpetuarea și promovarea tradițiilor locale, cât și oportunitatea valorificării talentului tinerilor prin activități desfășurarete în cele 5 secții de învățământ vocațional. Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanu” Vâlcea: Prin activitățile derulate în anul 2007 s-au urmărit cu prioritate: consolidarea statutului bibliotecii ca spațiu de coeziune socială, ca o structură de iradiere culturală dinamică a comunității, realizarea unui climat favorabil economic – cultural promovarea și atragerea oamenilor de afaceri către bibliotecă, ca animatori, beneficiari și susținători ai actului de cultură și ai instituției, organizarea unor manifestări culturale de larg interes și cu un bogat conținut de educație și cultură, realizarea unor proiecte interculturale în colaborare cu alte instituții de învățământ și cultură, promovarea imaginii bibliotecii prin difuzarea ofertei și prin materiale publicitare, prin presă, prin calitatea serviciilor și a manifestărilor culturale, realizarea unor colaborări internaționale și a unor schimburi profesionale, crearea și dezvoltarea site-ului bibliotecii. S-au derulat 6 proiecte: “Patrimoniu”; “O carte pentru fiecare copil”; „Cutia cu poveşti”; “Acasă la bibliotecă”; “Nevoia de bibliotecă”; “Restituiri”. Muzeul Judeţean Vâlcea: Activitatea specifică a insituţiei s-a desfăşurat în mai multe locaţii muzeale: Muzeul de Artă (Casa Simian) Râmnicu Vâlcea – temporar închis din pricina defecţiunilor survenite la centrala termică, Muzeul Satului Vâlcean Bujoreni, Casa Memorială „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Complexul Muzeal Măldăreşti, Muzeul de Arheologie şi Artă Bisericească „Petre Gheorghe-Govora” din Băile Govora (Muzeul de Istorie Râmnicu Vâlcea este închis pentru reorganizarea expoziţiei, dar, la etajul I, a găzduit expoziţiile temporare ale Muzeului de Artă). În anul 2007 muzeele din întregul județ au înregistrat un număr de 10574 vizitatori. Memorialul „Nicolae Bălcescu” Și-a desfăşurat activitatea în domeniile specifice: documentare, cercetare, comemorare. A organizat şi a participat la peste 15 sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane, mese rotunde.

Page 3: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

3

Teatru “Anton Pann” În anul 2007 Teatrul Anton Pann a prezentat public 145 de spectacole cu bilete vândute. Dintre aceste 36 la sediu și 109 în deplasare. În plus, în baza unor convenții și parteneriate au fost prezentate alte 24 de spectacole. Centrul judetean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Vâlcea (cjcpct) Activitatea instituţiei, în anul 2007, s-a materializat în elaborarea strategiei, pe perioada 2007-2013: proiecte şi programe la nivel local şi judeţean în şase domenii: cercetarea,

conservarea şi promovarea culturii tradiţionale; animaţia culturală şi educaţia permanentă; artele vizuale; educaţia religioasă; arta spectacolului; patrimoniul imaterial;

participare la 31 de acţiuni specifice obiectului său de activitate atât în calitate de organizator cât și partener.

• Servicii sociale pentru protectia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane aflate în nevoie socială;

Directia Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, în perioada raportată, a urmarit realizarea obiectivelor asumate în Strategia Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului 2007-2013. În scopul îmbunătățirii calității serviciilor sociale oferite persoanelor defavorizate social, D.G.A.S.P.C. Vâlcea a îndeplinit obiectivele prioritare pe principalele domenii de activitate protecția copilului (Promovarea drepturilor copilului conform Legii 272/2004, Implementarea standardelor minime obligatorii în activitatea centrelor și serviciilor de protecție a copilului, Restructurarea instituțională a unităților de protecție de tip vechi a copiilor) și asistenţă socială pentru persoane adulte (implementarea proiectelor pe PHARE 2004 - Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, Centrului de criza și respite-care, PHARE 2003 - Centrului de Îngrijire și Asistență Milcoiu, PIN - Centrului de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu).

• Situaţii de urgenţă; În anul 2007 s-a acţionat la 546 situaţii de urgenţă, din care:

- 383 pentru stingerea incendiilor (70.14%); - 60 pentru acţiuni de interventie la dezastre (10.99%); - 26 pentru asistenţa persoanelor (5.31%); - 2 protecţia mediului (0.36%); - 33 intervenţii S. I. A. M. U. D (5.67%)

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate 8 persoane (7 adulţi si 1 copil) şi protejate bunuri şi instalaţii în valoare de 30.605.700 lei.

• Dezvoltare urbană; În anul 2007, s-a urmărit promovarea şi implementarea proiectelor şi programelor aprobate la nivelul judeţului Vâlcea în cele doua domenii de activitate:

Page 4: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

4

Autorizări în construcţii, avize şi control în construcţii; Amenajarea Teritoriului şi Urbanism;

Au fost eliberate: certificate de urbanism - 142 acorduri unice - 190 autorizaţii de construire – 116 avize pentru certificate de urbanism - 209 avize pentru autorizaţiide construire - 97 S-au eliberat avizele Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi

Urbanism pentru 17 documentaţii de urbanism ( Planuri urbanistice generale, planuri urbanistice zonale şi planuri urbanistice de detaliu )

Au fost avizate şi aprobate planurile urbanistice generale (PUG) şi regulamentele locale de urbanism (RLU) realizate în format digital ce poate fi preluat într-un sistem informaţional geografic, cu aplicaţii de vizualizare, analiză, scenarizare, tipărire planuri şi raportare, pentru un număr de 11 unitaţi administrativ-teritoriale: Berbeşti, Budeşti, Costeşti, Mitrofani, Muereasca, N. Bălcescu, Păuşeşti-Măglaşi, Sălătrucel, Titeşti, Tomşani şi Voineasa .

Au fost elaborate PUG şi RLU în format digital ce poate fi preluat într-un sistem informaţional geografic, cu aplicaţii de vizualizare, analiză, scenarizare, tipărire planuri şi raportare, pentru localităţile: Brezoi, Malaia, Perişani

S-au continuat lucrările de cadastru şi realizarea băncii de date urbane pentru

localităţile Rm. Vălcea, Drăgaşani, Băile Olăneşti şi Brezoi. A fost elaborată hărţii de risc la alunecări de teren, pilot – Studiu de caz – localitatea Băile Govora – Faza I şi II şi harta de hazard natural, cutremure, alunecări de teren şi inundaţii pentru teritoriul judeţului- Faza I.

• Poduri şi drumuri publice;

În anul 2007 activitatea Regiei Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri a avut realizări în domeniul reabilitării și întreținerii de drumuri județene finalizate în proporție de 100% pe categorii de surse de finanţare după cum urmează:

din bugetul propriu al judeţului Vâlcea - pentru lucrări de întreţinere şi reparare a drumurilor şi podurilor judeţene ;

din bugetul propriu al judeţului Vâlcea şi Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, conform HG nr.1570 / 2006 şi HG nr.1745 / 2006 pentru lucrări de refacere şi consolidare drumuri judeţene ;

din fonduri constituite conform HG nr.577 / 1997 şi HG nr.226 / 2003 pentru lucrări de pietruire, reabilitare şi/sau asfaltare a drumurilor comunale gestionate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor .

Page 5: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

5

• Alimentare cu apă, canalizare, energie termică;

Activitatea SC APAVIL SA pe anului 2007 se împarte în două domenii de activitate : producție (venituri totale-9.039.985 lei, cifra de afaceri-8.748.714 lei, cheltuieli totale-8.574.488 lei) și investiții(dotările cu finanțare integrală din fondurile proprii ale societății pe anul 2007, sunt în valoare de 276.264,91 lei).

CET GOVORA și-a desfășurat activitatea în 2007 având ca și obiectiv Strategia de realizare a proiectului de Retehnologizare și dezvoltare a CET GOVORA. Obiectivele proiectului urmăresc ca în anul 2013, CET GOVORA să se afle în situația de a asigura întregul necesar de energie electrică și termică pe piața locală în condiții de eficiență economică și respectând condițiile de mediu.

• Evidenţa persoanelor;

Competențele generale ale serviciului sunt de coordonare, sprijin, îndrumare și control a activităţii desfăşurată de cele nouă Servicii Publice Comunitare Locale de Evidență a Persoanelor de pe raza județului Vâlcea: Rm.Vâlcea ; Drăgăşani ; Horezu ; Brezoi ; Călimăneşti ; Bălceşti ; Berbeşti ; B. Govora şi B. Olăneşti, precum și a tuturor oficiilor de stare civilă, din judeţ, cel puțin o dată pe an, deservind în totalitate un număr de 439.054 persoane. CREŞTEREA CAPACITĂŢII DE PLANIFICARE ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA MANAGEMENTULUI RESURSELOR MATERIALE, BUGETARE ŞI UMANE Obiectiv specific: Dezvoltarea unui management bazat pe planificare strategica Au fost adoptate strategii sectoriale în domeniile:

serviciile medicale de urgenţă - Strategia de realizare a Sistemului Integrat de Asistenţă Medicală şi Tehnică de Urgenţă Prespitalicească

Obiectivul general al Strategiei de realizare a Sistemului Integrat de Asistenţă Medicală şi Tehnică de Urgenţă Prespitalicească (SIAMTUP) în judeţul Vâlcea 2007-2013 îl constituie înfiinţarea structurilor de urgenţă necesare şi completarea dotării tehnice a structurilor de urgenţă existente.

mediu - Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor Scopul este crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient din punct de vedere ecologic şi economic.

turism – Strategia de dezvoltare a turismului vâlcean Scopul are drept viziune transformarea Judeţului Vâlcea într-o destinaţie turistică de calitate pe baza patrimoniului său natural şi cultural care să corespundă standardelor Uniunii Europene privind furnizarea produselor şi serviciilor până în 2013 şi realizarea unei dezvoltări durabilă din punct de vedere al mediului a sectorului turistic într-un ritm de dezvoltare superior altor destinaţii turistice din Europa.

Page 6: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

6

Obiectiv specific: Managementul performant al resurselor bugetare În bugetul local al judeţului Vâlcea, în anul 2007 au fost cuprinse venituri şi cheltuieli atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru activitatea unor ordonatori terţiali, instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean. Faţă de creditele bugetare aprobate, cheltuielile totale s-au efectuat în procent de 90,38%, după cum urmează: Nr. crt.

Activităţii finanţate din bugetul propriu al judeţului

Prevederi an 2007

Realizat 2007 %

1 Autorităţi publice şi acţiuni externe 14.511.850 10.111.340 69,682 Dobânzi 360.000 325.445 90,403 Servicii publice generale - Serviciul

Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor

901.100 810.442 89,94

4 Apărate 410.000 362.280 88,365 Ordine publică şi siguranţă naţională 346.900 332.217 95,776 Învăţământ 5.245.270 3.668.248 69,937 Sănătate 1.221.610 1.012.166 82,868 Cultură, recreere,culte 11.198.880 10.272.704 91,739 Asigurări şi asistenţă socială 73.555.930 71.454.439 97,14

10 Locuinte,servicii şi dezvoltate publică 25.471.050 24.157.002 94,8411 Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă

Educaţională 5.726.920 5.144.992 89,84

12 Transporturi 24.456.000 19.936.66013 Serviciul Judeţean Salvamont 63.800 46.846 73,4314 Transferuri din bugetul CL pentru

acordarea unor ajutoare către unităţile administrativ teritoriale

1.875.000 1.821.500 97,15

15 Direcţia Judeţeană pt Protecţia Plantelor 24.670 24.669 10016 Mediu 25.500 0 Total general 165.394.48

0 149.480.950 90,38

Obiectiv specific: Managementul performant al resurselor umane În structura aprobată potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr.60 din 30.04.2007, organigrama aparatului de specialitate cuprinde un număr total de 158 de posturi, din care 110 posturi aferente unor funcţii publice de execuţie, 14 funcţii publice de conducere şi 34 posturi personal contractual. Structura organizatorică a aparatului de specialitate, aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr.60/2007, este alcătuită din 4 direcţii, structura de specialitate aflată în subordinea arhitectului şef şi 4 compartimente independente, astfel:

Direcţia Administraţie Locală, cu un număr de 24 posturi, având în structură, un director executiv, un serviciu şi 3 compartimente;

Direcţia Economică, cu un număr de 33 posturi, având în structură un director executiv , un director executiv adjunct, două servicii, şi 3 compartimente;

Direcţia Programe, Strategii şi Relaţii Externe, cu un număr de 25 posturi, având în structură un director executiv, două servicii şi 3 compartimente;

Page 7: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

7

Direcţia Tehnică, cu un număr de 26 posturi, având în structură, un director executiv, un serviciu şi 3 compartimente;

Arhitectul Şef al Judeţului, în directa coordonare a Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea;

Pentru îndeplinirea atribuţiilor aflate în responsabilitatea arhitectului şef, în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea a funcţionat Compartimentul Autorizări în Construcţii, Avize şi Controlul în Construcţii, cu un număr de 6 posturi şi Compartimentul Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, cu un număr de 3 posturi;

Compartimentul Audit Public Intern, cu un număr de 3 posturi; Cabinetul Preşedintelui, cu un număr de 5 posturi; Compartimentul Informatizarea Administraţiei Publice Locale, cu un număr de

5 posturi; Compartimentul Resurse Umane, Gestiunea Funcţiilor Publice, cu un număr

de 8 posturi; Personal de deservire cu un număr de 18 posturi.

Obiectiv specific: Managementul performant al resurselor materiale În anul 2007 au fost inventariate 22 gestiuni la mijloace fixe din domeniul public în valoare de 1.284.212.136,36 lei la data de 31.12.2007, bunuri gestionate direct, date în administrare pe bază de hotărâre a Consiliului Judeţean Vâlcea. La aceeaşi data valoarea bunurilor din domeniul privat al judeţului este de 13.293.938,60 lei. Au fost organizate 100 proceduri pentru achiziţionarea contractelor de achiziţie publică astfel:

contracte de furnizare - 27 proceduri contracte de servicii - 20 proceduri contracte de lucrări - 53 proceduri

OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTULUI DE GUVERNARE ELECTRONICĂ LA NIVELUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE DIN JUDEŢUL VÂLCEA

Obiectiv specific: Implementarea unui sistem informaţional integrat la nivelul judeţului Vâlcea Prin care se doreşte realizarea unui suport informatic adecvat pentru culegerea, preluarea pe suport magnetic, consultarea, analiza şi difuzarea unui fond de date administrative, cu caracter social, economic, financiar, demografic, juridic – utile în fundamentarea politicilor macro şi micro economice, la nivel local, judeţean, în informarea opiniei publice şi a cetăţeanului, în schimbul de informaţii intersectorial sau cu diferite organisme internaţionale, guvernamentale sau specializate. Obiectiv specific: Formarea şi dezvoltarea bazelor de date în sistem GIS Sistemul Informatic Geografic (GIS), ca ansamblu de programe, echipamente, norme şi metode ce are drept scop prelucrarea datelor geografice în vederea atingerii unui anumit obiectiv, a fost utilizat la realizarea activităţilor din domeniile – Amenajarea Teritoriului şi Urbanism şi Autorizări în construcţii, avize şi control în construcţii.

Page 8: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

8

ÎMBUNĂTĂŢIREA SISTEMULUI DE GESTIUNE A ACTULUI ADMINISTRATIV

Obiectiv specific: Implementarea sistemului ISO 9001 în decursul anului 2007 În perioada 26 aprilie – 4 mai 2007 în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea a fost efectuat auditul de certificare a Sistemului de Management al Calităţii pentru serviciile furnizate în conformitate cu prevederile standardului SR EN ISO 9001. Auditul a fost efectuat de către S.C. Moody International Romania. Misiunea de audit s-a desfăşurat în două etape:

etapa I: 26 – 30 aprilie 2007 – evaluarea documentaţiei elaborate (manualul calităţii, harta proceselor, proceduri pentru activităţi, instrucţiuni de lucru)

etapa II: 3 – 4 mai 2007 – evaluarea implementării Sistemului de Management al Calităţii la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 162/27 septembrie 2007 a fost modificată organigrama şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea, fiind înfiinţat Compartimentul Managementul Calităţii. Obiectiv specific: Asigurarea şi promovarea transparenţei actelor administrative şi comunicarea operativă cu cetăţenii Consiliul Judeţean Vâlcea, ca autoritate a administraţiei publice locale constituită la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean ( art. 87 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată) s-a întrunit în cursul anului 2007 în 12 şedinţe ordinare şi în 6 şedinţe extraordinare.

Au fost adoptate un număr de 209 hotărâri, după cum urmează: hotărâri cu caracter organizatoric – 64; hotărâri privind aprobarea/rectificarea bugetului şi execuţiei bugetare –

19; hotărâri cu caracter economico – social – 56; alte hotărâri - 70 (asocieri ale Consiliului Judeţean Vâlcea cu alte

consilii sau instituţii, darea în folosinţă a unor imobile, trecerea din domeniul public în domeniul privat al judeţului Vâlcea a unor imobile, avizări documentaţii de urbanism etc.).

În exercitarea atribuţiilor sale, în temeiul art. 106, alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a emis în cursul anului 2007, 571de dispoziţii. Comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţean Vâlcea s-au întrunit în şedinţe de lucru, după cum urmează:

Comisia pentru buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al judeţului în anul 2007, în 27 de şedinţe .

Comisia pentru studii, programe, prognoze economico-sociale, în anul 2007, în 25 şedinţe.

Comisia pentru organizare şi dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului, lucrări publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, în anul 2007, în 58 şedinţe.

Comisia pentru servicii publice şi protecţia mediului, în anul 2007, în 31 şedinţe.

Page 9: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

9

Comisia pentru cultură, educaţie, tineret şi protecţie socială în anul 2007, în 29 şedinţe.

Comisia juridică, în anul 2007, în 28 şedinţe. Comisia pentru relaţii cu reprezentanţii societăţii civile, organizaţii

nonguvernamentale şi relaţii externe, în anul 2007, în 27 şedinţe. Prin petiţiile înregistrate la Consiliul Judeţean Vâlcea, cetăţenii au sesizat unele aspecte ori au formulat solicitări, după cum urmează:

comportamentul neprincipial şi conduita necorespunzătoare a unor primari , consilieri locali şi funcţionari din cadrul aparatului de specialitate al primăriilor în rezolvarea problemelor cetăţenilor -32

nereguli în aplicarea legilor fondului funciar-19 nereguli în efectuarea unor lucrări de construcţii şi nerespectarea prevederilor

legale privind autorizarea în construcţii – 26 disfuncţionalităţi în activitatea de manageriat a unor primării, instituţii

subordonate Consiliului Judeţean Vâlcea sau a altor instituiţii şi autorităţi publice din judeţ -22

solicitări de informaţii diverse ( reglementări legale, informaţii privind proiectele de modernizare şi reabilitare de drumuri şi poduri, informaţii privind evenimentele culturale, artistice) -18

reabilitări de drumuri săteşti, comunale şi judeţene - 25 ajutoare sociale şi financiare-14 lucrări de amenajare şi decolmatare a albiilor unor pâraie - 4 construcţii de poduri şi podeţe - 3 alimentare cu apă, reabilitare reţele – 8 nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte exploatarea unor reţele

de apă-3 nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte încadrarea persoanelor

într-un grad de handicap-12 extinderea reţelelor electrice-4 sprijin pentru obţinerea de locuinţe sociale - 3 sprijin pentru reabilitarea unor terenuri afectate de calamităţi - 5 restricţionarea transportului de mare tonaj - 4 solicitare înfiinţare traseu de transport rutier de persoane -1 nereguli în activitatea unor societăţi de transport rutier de persoane-12 reabilitare cămin cultural -1 alte solicitări -18

În cadrul programului de audienţe al conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, au fost înregistrate 470 persoane. Informațiile de interes public s-au înregistrat astfel:

Numărul total de solicitări de informaţii de interes public 635 Numărul estimativ al solicitărilor verbale 600 Numărul solicitărilor adresate în scris 35 pe suport de hârtie 34 pe suport electronic 1 Numărul total de solicitări, adresate în scris, departajat pe domenii de

interes 3 Utilizarea banilor publici(contracte, investiţii, cheltuieli) 9

Page 10: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

10

Modul de îndeplinire a atribuţiilor instituţiei publice 17 Acte normative, reglementări 8 Activitatea liderilor instituţiei 0 Informaţii privind modul de aplicare a Legii nr.544/2001 1 Numărul de solicitări rezolvate favorabil 30 Numărul de solicitări cu informaţie inexistentă 5 numărul de solicitări adresate de persoane fizice 6 numărul de solicitări adresate de persoane juridice 29 numărul estimativ de vizitatori ai punctului de

informare-documentare cca 1300 În realizarea atribuţiilor privind asigurarea asistenţei juridice, personalul din cadrul Biroului Juridic, Contencios, Coordonare a reprezentat Consiliul Judeţean Vâlcea, instituţiile publice aflate sub autoritatea acestuia, unităţile administrativ-teritoriale şi autorităţile administraţiei publice locale la solicitarea acestora, în faţa instanţelor de judecată, într-un număr de 97 cauze.

48 - cauze aflate pe rol la începutul anului 2007; 52 – cauze înregistrate în cursul anului, din care: 66 - cauze proprii; 15 - cauze ale autorităţilor administraţiei publice locale; 9- cauze ale serviciilor publice de interes judeţean.

Cauze soluţionate din cele înregistrate în 200 – 64, din care : 50 – câştigate ; 14 - pierdute

29 - Cauze în curs de soluţionare la începutul anului 2008 7 – cauze suspendate După natura obiectului cauzele litigioase înregistrate în 2006 au avut următoarea configuraţie:

26 cereri formulate în temeiul Legii 554/2004, privind contenciosul administrativ:

24 cereri privind litiigii comerciale 15 litigii de muncă; 4 cauze privind aplicarea Legii 10/2001; 1 somaţii de plată; 27 acţiuni în pretenţii, reorganizării judiciare, contestaţii la executare,

revendicări imobiliare, 3 – alte cauze

DEZVOLTAREA UNOR RELAŢII PERFORMANT ÎNTRE CONSILIUL JUDEŢEAN ŞI ENTITĂŢI CU POTENŢIAL ÎN DEZVOLTAREA JUDEŢULUI VÂLCEA Obiectiv specific: Dezvoltarea parteneriatelor cu autorităţile publice locale în vederea atragerii de fonduri nerambursabile

Dezvoltarea comunităţilor, care fac parte din judeţul Vâlcea reprezintă un concept nou care urmăreşte impulsionarea şi diversificarea activităţilor economice, stimularea investiţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea şomajului şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea nivelului de trai.

Page 11: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

11

Politica de dezvoltare a comunităţilor locale reprezintă un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în special în parteneriat cu diverşi actori (privaţi, publici, voluntari), în scopul asigurării unei creşteri economice dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului local şi regional, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă.

Principalele domenii care pot fi vizate de politicile de dezvoltare ale comunităţilor locale sunt: atragerea investiţiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, îmbunătăţirea infrastructurii, calitatea mediului înconjurător, dezvoltare rurală, sănătate, educaţie, învăţământ, cultură.

Obiectivele de bază ale acestor politici constau în :

- diminuarea dezechilibrelor locale şi regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate şi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare întârziată); preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

- îndeplinirea criteriilor de acces la instrumentele financiare de asistenţă pentru ţările membre (fonduri structurale şi de coeziune);

- corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, care contribuie la dezvoltarea economica şi care este în conformitate cu prevederile legale şi cu acordurile internaţionale încheiate de România.

În anul 2007 una dintre priorităţile majore ale Consiliului Judeţean Vâlcea a constituit-o accesarea şi atragerea de fonduri externe, prioritate concretizată prin câştigarea unor proiecte cu finanţare externă, dar şi prin finalizarea implementării proiectelor care au obţinut finanţare anterior. În ceea ce priveşte finanţarea din surse externe şi implementarea proiectelor de interes judeţean, în anul 2007:

• s-a continuat implementarea celor 3 proiecte de infrastructură depuse şi aprobate în cadrul Programului Phare 2004-2006 Coeziune Economică şi Socială – Infrastructură Regională şi a celor 3 aprobate prin Hotărârea nr. 811/2005.

• a fost demarată implementarea celor 4 proiecte elaborate, depuse şi aprobate

în cadrul Programului Phare 2004 – Coeziune Economică şi Socială – Schema de Investiţii pentru Proiecte Mici de Gestionare a Deşeurilor care vizează realizarea unor sisteme zonale de colectare selectivă şi depozitare temporară în oraşele Bălceşti, Brezoi şi în comunele Galicea şi Fârtăţeşti.

• A fost continuată implementarea proiectului Reabilitarea unităţilor de

învăţământ din judeţul Vâlcea cuprinse în anexa la Hotărârea de Guvern nr. 295/2006, proiect depus în cadrul Programului Phare 2003/2005 Infrastructură Regională şi Locală / Inundaţii.

Page 12: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

12

• În cadrul Programului Phare 2005-Coeziune economicã şi socialã - Schema de Granturi pentru Sectorul Public pentru Pregătirea de Proiecte în domeniul Protecţiei Mediului a fost obţinută finanţare pentru 7 proiecte.

• În cadrul Programului PHARE 2005 – 2006 - Fondul de modernizare

pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local, Consiliul Judeţean Vâlcea a obţinut finanţare pentru 10 proiecte.

• Se află în faza de implementare proiectul Identitate şi egalitate de şanse

pentru comunităţile de romi din judeţul Vâlcea, proiect derulat în cadrul Programului PHARE 2005 – Accelerarea implementării Strategiei Naţionale pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor.

• În cadrul Programului PHARE 2005 „Schema de investiţii pentru

sprijinirea iniţiativelor sectorului public în sectoarele prioritare de mediu” a fost obţinută finanţare pentru 3 proiecte.

• A fost continuată implementarea proiectului Asistenţă şi instruire pentru

actorii români implicaţi în procesul de dezvoltare, în domeniile: 1. planificare pentru dezvoltarea zonelor industriale – ca premisă obligatorie pentru atragerea investiţiilor străine şi 2. utilizarea eficientă a fondurilor structurale, proiect derulat în cadrul Programului de Cooperare între Flandra şi România.

Având în vedere resursele umane limitate ale autorităţilor publice locale, Direcţia Programe şi Relaţii Externe a monitorizat permanent toate oportunităţile de finanţare a proiectelor în cadrul cărora autorităţile publice locale sunt eligibile şi a realizat diseminarea informaţiilor relevante. Mai mult decât atât, Consiliul Judeţean Vâlcea s-a implicat activ în aceste proiecte, fie prin catalizarea parteneriatelor, fie prin însăşi implicarea ca partener şi cofinanţarea proiectului. Pentru proiectele în care Consiliul Judeţean Vâlcea nu s-a implicat ca partener, a fost furnizată asistenţă în elaborarea documentaţiilor necesare, fiind chiar elaborate şi transmise autorităţilor publice locale modele de cereri de finanţare şi documentaţii conexe. Astfel, s-a schimbat fundamental abordarea dezvoltării locale prin sprijinirea realizării de parteneriate atât omogene (numai între autorităţile publice locale) dar şi eterogene (autorităţi publice locale, organizaţii neguvernamentale, instituţii publice, etc.). De asemenea, în vederea realizării unui impact maxim al proiectelor, parteneriatele au vizat îndeosebi şi asocierea pe zone. În ceea ce priveşte sprijinirea mediului de afaceri şi a societăţii civile, ca urmare a activităţii externe, au fost diseminate informaţii privind oportunităţile de afaceri şi de implicare în proiecte alături de instituţii, companii şi organizaţii neguvernamentale străine. În vederea identificării organizaţiilor neguvernamentale celor mai active, a fost realizată o bază de date cu acestea, care este utilizată la realizarea de parteneriate pentru proiecte.

Page 13: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

13

Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord – Oltenia În cadrul acestui proiect solicitant este Consiliul Judeţean Vâlcea, iar partener Consiliul Local al Oraşului Călimăneşti. Scopul proiectului este să contribuie la dezvoltarea durabilă a judeţului Vâlcea şi Regiunii Sud-Vest Oltenia prin îmbunătăţirea infrastructurii de afaceri şi dezvoltarea mediului de afaceri la nivel local şi regional. Rezultate:Proiectul propus va avea în plan local, regional şi naţional un impact semnificativ, concret, în domeniile socio-economic, implicit turistic şi al protecţiei mediului. Obiectivul general, de dezvoltare a infrastructurii generale şi turistice, va produce efecte majore în relansarea turistică a zonei şi implicit economică şi socială. Rezultatul concret al proiectului este realizarea unui complex de convenţii şi expoziţii – singurul de acest tip din regiunea Sud-Vest Oltenia şi cel mai nou şi mai modern din ţară. În plus, realizarea proiectului va produce efecte benefice asupra unor indicatori importanţi în plan economic şi social Valoare totală proiect: 9.823.502,42 euro, din care: Phare 2005 + Fondul Naţional: 7.143.804,42 euro Contribuţie locală: 1. 590.000 euro – costuri eligibile 1.089.698 euro – costuri neeligibile Durata proiectului: 20 de luni Proiectul a fost aprobat spre finanţare de către Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională în şedinţa din 19 decembrie 2005. La nivel naţional “Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia” se situează pe locul 12, iar la nivelul Regiunii 4 Sud Vest Oltenia se află pe primul loc, cu un punctaj de 115,56. Fiind vorba de un proiect a cărui valoare este mai mare de 5.000.000 euro s-a organizat procedura de licitaţie internaţională. De aceea pe site-ul oficial al Jurnalului Uniunii Europene au fost publicate condiţiile de contractare, termenul final de depunere a ofertelor fiind data de 28.11.2006. După derularea procedurii de licitaţie şi întocmirea raportului final de evaluare a licitaţiei de către autoritatea contractantă, suma pe care Consiliul Judeţean Vâlcea trebuie să o suporte din bugetul său reprezenta un plus de aproximativ 40%, de aceea hotărându-se începerea demersurilor de relansare a licitaţiei. Prin adresa nr.2461/11.10.2007 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, în calitate de autoritate contractantă a finanţării, anunţă Consiliul Judeţean Vâlcea (beneficiar) de finalizarea procesului de selecţia a constructorului. În data de 16.11.2007 a fost semnat contractul de execuţie de lucrări cu consorţiul SC CONFORT S.A şi SC ERBAŞU S.A. De asemenea a fost desemnată firma SC EPTISA ROMÂNIA SRL ca fiind firma supervizoare a lucrărilor de construcţii

"Reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii generale şi turistice în zona cultural - istorică a depresiunii Horezu"

Page 14: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

14

În cadrul acestui proiect solicitant este Consiliul Judeţean Vâlcea, iar parteneri sunt Consiliul Local al Oraşului Horezu şi Consiliile Locale ale Comunelor Costeşti şi Măldăreşti. Scopul proiectului îl reprezintă reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii generale şi turistice în zona cultural – istorică a Depresiunii Horezu Rezultatele proiectului:

• reabilitarea parcului de agrement Zăvoi şi redarea circuitului turistic a structurilor turistice de agrement aflate în stare avansate de degradare, unele aproape inutilizabile, contribuind la diversificarea ofertei de agrement a Oraşului Horezu şi a împrejurimilor sale;

• reabilitarea centrului istoric şi aducerea în prezent a atmosferei începutului de secol XX a urbei, crescând valoarea arhitectural-istorică a clădirilor şi devenind astfel un puternic centru de atracţie atât pentru turişti, cât şi pentru localnici;

• îmbunătăţirea accesului pentru vizitare la obiectivele turistice protejate ca monumente al naturii - Muzeul Trovanţilor şi Peştera Liliecilor;

• amenajarea la Muzeul Trovanţilor a unui chioşc metalic, care va funcţiona ca magazin de suveniruri şi casă de bilete;

• amenajarea centrului de informare–documentare turistică, astfel încât turiştii să beneficieze de informaţii privind: posibilităţile de cazare, masă, transport şi agrement din zonă, precum şi alte informaţii necesare, care răspund nevoilor de informare a turiştilor;

• amenajarea de locuri de parcare lângă obiectivele turistice importante precum şi a străzilor de acces modernizate spre toate zonele de interes turistic

• creşterea încasărilor către bugetele locale, sume redistribuite spre investiţii de interes public.

Valoare totală proiect: 8.752.658,72 euro, din care Phare 2006 + Fondul Naţional: 8.155.448,72 euro Contribuţie locală: 400.000 euro – costuri eligibile 197.210 euro – costuri neeligibile Durata proiectului: 20 luni

"Dezvoltarea integrată a Staţiunii Băile Olăneşti" Solicitant este Consiliul Local al Oraşului Băile Olăneşti, iar partener Consiliul Judeţean Vâlcea. Scopul proiectului: contribuţia la dezvoltarea durabilă a judeţului Vâlcea şi Regiunii Sud-Vest Oltenia prin îmbunătăţirea infrastructurii de afaceri şi dezvoltarea mediului de afaceri la nivel local şi regional. Rezultatele proiectului:

• reabilitarea parcului central • realizarea unei piscine cu apă sulfuroasă • reabilitarea clădirii Centrului Balnear • realizarea unei parcări etajate • reabilitarea străzilor

Page 15: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

15

Valoare totală proiect: 3.409.419,53 Euro, din care Phare 2006 + Fondul Naţional: 2.927.777,53 euro Contribuţie locală: 351.000 euro – costuri eligibile 130.642 euro – costuri neeligibile Proiectul a fost aprobat spre finanţare de către Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională în şedinţa din 19 decembrie 2005. Pe site-ul oficial al Jurnalului Uniunii Europene au fost publicate condiţiile de contractare, termenul final de depunere a ofertelor fiind data de 04.12.2006. Autoritatea contractantă a modificat termenul de depunere a ofertelor pentru data de 12.01.2007 cu menţinerea tuturor datelor anunţate pentru licitaţia din decembrie 2006. După derularea procedurii de licitaţie şi întocmirea raportului final de evaluare a licitaţiei de către autoritatea contractantă, suma pe care Consiliul Local a Oraşului Băile Olăneşti trebuie să o suporte din bugetul său reprezenta un efort financiar foarte mare, s-a hotărât începerea demersurilor de relansare a licitaţiei. Astfel s-a stabilit termenul de 26 iulie 2007, pentru relansarea licitaţiei şi depunerea ofertelor. Urmare a contestaţiei înregistrată la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor cu nr. 27861/06.07.2007, Consiliului Local al Oraşului Băile Olăneşti a fost informat că, procedura de achiziţie publică a fost suspendată. Procedura va fi reluată imediat după soluţionarea contestaţiei de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului a fost reluată începând cu data de 10.09.2007, ca urmare a soluţionării contestaţiei de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Data limită pentru solicitarea documentaţiei a fost 2.10.2007, iar pentru depunerea ofertelor a fost 08.10.2007. Sesiunea de deschidere a ofertelor a avut loc in data de 8.10.2007 ora 14. În data de 19.11.2007 a fost semnat contractul de execuţie de lucrări cu SC CONEXVIL S.A.

"Reabilitarea Infrastructurii Turistice a Staţiunii Balneare Băile Govora"

Solicitant este Consiliul Local al Oraşului Băile Govora, iar partener Consiliul Judeţean Vâlcea. Total proiect: 3.053.673 euro, din care: Phare 1.952.170 euro, Fondul naţional 650.724 euro, contribuţia locală: 325.000 euro, din care: Consiliul Judeţean Vâlcea 25.000 euro şi Consiliul Local al Oraşului Băile Govora 300.000 euro; cheltuieli neeligibile 125.779, din care: Consiliul Local a Oraşului Băile Govora 93.473 euro şi Consiliul Judeţean Vâlcea 32.306 euro. Scopul proiectului îl reprezintă reabilitarea infrastructurii de turism din cadrul staţiunii – balneoclimaterice Băile Govora din judeţul Vâlcea. Principalii beneficiari ai acestui proiectului de reabilitare sunt în primul rând turiştii şi apoi populaţia staţiunii, în mod direct şi în mod indirect comunitatea oamenilor de afaceri şi a investitorilor din cadrul localităţii prin sprijinirea activităţilor economice zonale. Rezultatele proiectului:

• amenajare Parc Central • amenajare pârâu Hinţa • reabilitare străzi staţiune

Valoare totală proiect: 14.927.807,79 euro, din care

Page 16: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

16

Phare 2006 + Fondul Naţional: 14.509.334,79 euro Contribuţie locală: 325.000 euro – costuri eligibile 93.473 euro – costuri neeligibile Proiectul va fi finanţat din fonduri structurale, iar începând cu anul 2006 a început faza de maturizare a acestuia. Firma SC Consilier Construct SRL Bucureşti, care asigură asistenţa tehnică a proiectului are obligaţia realizării studiului de fezabilitate (revizuirea/actualizarea documentaţiei existente), proiectului tehnic, detaliilor de execuţie. Asistenţa tehnică a proiectului a finalizat proiectul tehnic (PT) + detaliile de execuţie (DDE) şi le-a înaintat spre avizare Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor

" Modernizarea parcurilor balneare din staţiunea Călimăneşti - Căciulata "

Solicitant este Consiliul Local al Oraşului Călimăneşti, iar partener Consiliul Judeţean Vâlcea. Scopul proiectului este să valorifice mai eficient potenţialul natural, cultural şi antropic al staţiunii balneare Călimăneşti, în particular, şi al Judeţului Vâlcea şi Regiunii Sud-Vest Oltenia, în general. Fiind vorba de un proiect finanţat din fonduri structurale, conform recomandării Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională, s-a trecut la etapa de maturizarea a proiectului şi încadrarea acestuia în axele Programului Operaţional Regional 2007 - 2013. În urma analizelor efectuate de firma care asigura asistenţa tehnică, împreună cu Consiliul Judeţean Vâlcea, s-a stabilit dezvoltarea şi pregătirea proiectului tehnic pentru 2 proiecte, respectiv: - „Modernizarea parcurilor balneare din Staţiunea Călimăneşti Căciulata” (Parcul Central şi Parcul Izvoare) care se încadrează în axa prioritară 4 „Dezvoltarea turismului regional şi local”, măsura 4.2 Crearea/dezvoltarea/modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale cu potenţial turistic Valoare totală proiect: 3.971.829 euro, din care Phare 2006 + Fondul Naţional: 3.549.757 euro Contribuţie locală: 327.000 euro – costuri eligibile 95.072 euro – costuri neeligibile Asistenţa tehnică a proiectului reprezentată de firma Romair, a finalizat proiectul tehnic (PT) + detaliile de execuţie (DDE) le-a înaintat spre avizare Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor

Centrul de recreere şi divertisment Călimăneşti Solicitant: Consiliul Judeţean Vâlcea. Scopul proiectului: Dezvoltarea infrastructurii turistice de agrement din Staţiunea

Călimăneşti Căciulata” - Axa POR, domeniul de intervenţie:

Page 17: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

17

Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, domeniul de

intervenţie 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru

valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice.

Prin HG 1424/2007 privind aprobarea Programului multianual "Asistenţă tehnică pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în pregătirea tehnică a proiectelor de investiţii publice, finanţate prin Programul operaţional regional 2007-2013" s-a aprobat suma de 223.000,31 lei din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, care a virat un avans de 66.900,09 lei. Rezultatele proiectului:

a. Alei pietonale, carosabile, parcaje auto;

b. Construire foişor de observare/filmare;

c. Creare debarcadere amplasate pe lacul de acumulare Călimăneşti –

Turnu şi achiziţia de ambarcaţiuni de agrement;

d. Amenajări specifice sporturilor nautice;

e. Reabilitare grupuri sanitare existente, realizare de grupuri sanitare noi

şi spaţii conexe activităţilor sportive;

f. Realizare terenuri de minigolf şi tenis;

g. Creare parcuri – grădini;

h. Împrejmuiri, mobilier urban, iluminat decorativ;

i. Construire complex geotermal de agrement şi recreere.

Un alt proiect deosebit de important pentru judeţul Vâlcea, în cadrul căruia Consiliul Judeţean Vâlcea este partener este "Ocolirea Municipiului Drăgăşani" Solicitant : Consiliul Local al Municipiului Drăgăşani. Scopul proiectului este realizarea unei variante de ocolire a Municipiului Drăgăşani pe DN 64, drum care leagă axa rutieră Bucureşti – Craiova de ramura românească a Coridorului IV. Valoare totală proiect:6.063.319 euro, din care Phare 2006 + Fondul Naţional: 5.811.800 euro Contribuţie locală: 118.608 – costuri eligibile 132.911 – costuri neeligibile Proiectul va fi finanţat din fonduri structurale, iar începțnd cu anul 2006 a început faza de maturizare a acestuia. Firma SC Louis Berger SRL Paris, care asigură asistenţa tehnică a proiectului are obligaţia realizării studiului de fezabilitate (revizuirea/actualizarea documentaţiei existente), proiectului tehnic, detaliilor de execuţie. Termenul de realizarea al acestora a fost luna noiembrie 2007.

Page 18: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

18

În cadrul Programului PHARE 2005 – 2006 - Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local, a fost obţinută finanţare pentru următoarele proiecte, în cadrul acestor proiecte Consiliul Judeţean Vâlcea fiind partener:

„Dezvoltarea serviciilor de voluntariat pentru situaţii de urgenţă în

zona municipiului Râmnicu-Vâlcea” Solicitant : Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Scopul proiectului: perfecţionarea capacităţii sistemului instituţional de asigurare a unui management eficient al situaţiilor de urgenţă. Valoarea proiectului: 120.900,52 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 107.601 euro, iar cofinanţarea în valoare de 13.299,52 euro este asigurată de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea Durata proiectului: 12 luni

„Dezvoltarea serviciilor de voluntariat pentru situaţii de urgenţă în zona municipiului Drăgăşani”

Solicitant : Consiliul Local al Municipiului Drăgăşani Scopul proiectului: perfecţionarea capacităţii sistemului instituţional de asigurare a unui management eficient al situaţiilor de urgenţă Valoarea proiectului: 120.967,60 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 107.661 euro, iar cofinanţarea în valoare de 13.306,6 euro este asigurată de Consiliul Local al Municipiului Drăgăşani Durata proiectului: 12 luni

„Dezvoltarea serviciilor de voluntariat pentru situaţii de urgenţă în

zona comunei Lădeşti”

Solicitant : Consiliul Local al Comunei Lădeşti Scopul proiectului: perfecţionarea capacităţii sistemului instituţional de asigurare a unui management eficient al situaţiilor de urgenţă Valoarea proiectului: 116.424 Euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 103.617 euro, iar cofinanţarea în valoare de 12. 807 euro este asigurată de Consiliul Local al Comunei Lădeşti Durata proiectului: 12 luni

„Dezvoltarea serviciilor de voluntariat pentru situaţii de urgenţă în zona oraşului Horezu”

Solicitant : Consiliul Local al oraşului Horezu Scopul proiectului: perfecţionarea capacităţii sistemului instituţional de asigurare a unui management eficient al situaţiilor de urgenţă Valoarea proiectului: 117.712 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 104.763,68 euro, iar cofinanţarea în valoare de 12. 948,32 euro este asigurată de Consiliul Local al oraşului Horezu Durata proiectului: 12 luni

Page 19: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

19

„Dezvoltarea serviciilor de voluntariat pentru situaţii de urgenţă în zona oraşului Brezoi”

Solicitant : Consiliul Local al oraşului Brezoi Scopul proiectului: perfecţionarea capacităţii sistemului instituţional de asigurare a unui management eficient al situaţiilor de urgenţă Valoarea proiectului: 120.344 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 104.763,68 euro, iar cofinanţarea în valoare de 15. 580,32 euro este asigurată de Consiliul Local al oraşului Brezoi Durata proiectului: 12 luni

Dezvoltarea serviciilor de voluntariat pentru situaţii de urgenţă în zona oraşului Bălceşti

Solicitant : Consiliul Local al oraşului Bălceşti Scopul proiectului: perfecţionarea capacităţii sistemului instituţional de asigurare a unui management eficient al situaţiilor de urgenţă Valoarea proiectului: 120.344 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 107.106 euro, iar cofinanţarea în valoare de 13.238 euro este asigurată de Consiliul Local al oraşului Bălceşti Durata proiectului: 12 luni

Dezvoltarea serviciilor de voluntariat pentru situaţii de urgenţă în zona oraşului Băile Govora

Solicitant : Consiliul Local al oraşului Băile Govora Scopul proiectului: perfecţionarea capacităţii sistemului instituţional de asigurare a unui management eficient al situaţiilor de urgenţă Valoarea proiectului: 109.536 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 97.487 euro, iar cofinanţarea în valoare de 12.049 euro este asigurată de Consiliul Local al oraşului Băile Govora Durata proiectului: 12 luni

„Dezvoltarea serviciilor de voluntariat pentru situaţii de urgenţă în zona oraşului Băbeni”

Solicitant : Consiliul Local al oraşului Băbeni Scopul proiectului: perfecţionarea capacităţii sistemului instituţional de asigurare a unui management eficient al situaţiilor de urgenţă Valoarea proiectului: 119.840 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 106.658 euro, iar cofinanţarea în valoare de 13.182 euro este asigurată de Consiliul Local al oraşului Băbeni Durata proiectului: 12 luni Ca urmare a acestor proiecte se vor obţine următoarele rezultate:

echipamente şi bunuri

Page 20: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

20

Publicaţii pliante informative cu privire la obiectivele,

activităţile şi rezultatele proiectului, parteneri şi finanţatori

pliante cu informaţii legate de activitatea serviciilor de voluntariat pentru situaţii de urgenţă

broşuri cu informaţii legate de tipurile de risc identificate în zona vizată de proiect, clasificarea localităţilor din punct de vedere al riscurilor, modalităţile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, sursele de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor etc.

se va realiza un panou care va conţine titlul proiectului şi a programului de finanţare, denumirea solicitantului şi a partenerilor, valoarea grantului şi durata de implementare a proiectului, amplasat într-un loc vizibil.

Conferinţe şi comunicate de presă persoane instruite. creşterea pregătirii profesionale a personalului

angajat al serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă;

creşterea încrederii populaţiei în serviciile oferite de administraţia publică;

creşterea capacităţii manageriale şi tehnice a administraţiei publice implicate în proiect;

alinierea la cerinţele legislative naţionale şi europene în domeniul preîntâmpinării, reducerii sau eliminării riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora;

creşterea capacităţii locuitorilor zonei vizate de a fi responsabili în cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă.

În cadrul acestor proiecte Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribind la implementarea acestora prin personal specializat cuprins în echipele de implementare ale proiectelor.

„Dialog şi parteneriat pentru viitor” – Strategia de Dezvoltare Economico-Socială a Judeţului Vâlcea 2007-2013”

Solicitant: Consiliul Judeţean Vâlcea Scopul proiectului: Planificarea echilibrată şi integrată a dezvoltării judeţului Vâlcea pentru perioada 2007-2013 în perspectiva implementării acquisului comunitar definit în Cadrul Strategic Naţional de Referinţă în judeţul Vâlcea. Rezultatele proiectului:

Achiziţii servicii: Publicaţii Conferinţe şi comunicate de presă Crearea de noi locuri de muncă.

Page 21: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

21

Valoarea proiectului: 66.438,40 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 59 438,40 euro, iar cofinanţarea în valoare de 7.000 euro este asigurată de Consiliul Judeţean Vâlcea

„Guvernare electronică în judeţul Vâlcea prin interconectarea polilor de dezvoltare locală într-o reţea virtuală securizată”

Solicitant: Consiliul Judeţean Vâlcea Scopul proiectului: Îmbunătăţirea serviciilor administraţiei publice locale din judeţul Vâlcea prin creşterea gradului de informatizare şi introducerea de noi instrumente de eficientizare a actului administrativ. Rezultatele proiectului:

- sisteme PC (unitate centrală, monitor, tastatură mouse, imprimantă laser) cu sitem de operare, soft antivirus şi aplicaţii de tip office preinstalate;

- sistem server pe care se vor instala aplicaţiile ce urmează a fi accesate de utilizatorii reţelei;

- UPS (surse de curent) – câte unul pentru fiecare sistem PC şi unul pentru server;

- plotter format A0 cu suport; - sisteme de videoconferinţă; - televizoare LCD sau Plasma – câte unul pentru fiecare centru de

videoconferinţă; - o reţea virtuală securizată care va suporta servicii de transfer de date şi

imagini video, aplicaţii Internet, teleconferinţe, videoconferinţe, aplicaţii de baze de date, utilizarea în comun a aplicaţiilor GIS şi a altor aplicaţii de tip client-server;

- de funcţionari publici instruiţi conform programei ECDL; - certificate de semnătură digitală extinsă şi echipamentele aferente; - autocolante şi plăcuţe pentru active fixe.

Valoarea proiectului: 127.198,72 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 108.118,92 euro, iar cofinanţarea în valoare de 19.079.8 euro este asigurată de Consiliul Judeţean Vâlcea Activitatea Consiliului Judeţean Vâlcea, pe parcursul anului 2007, a vizat şi o serie de alte domenii, după cum urmează: • Accesul la educaţie al grupurilor dezavantajate

Astfel, în cadrul Programul Phare 2003 - Phare Ro/2003/005-551.01.02 - Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate, a fost elaborat proiectul "Toţi diferiţi, toţi egali" , în cadrul căruia Inspectoratul Şcolar al judeţului Vâlcea a fost solicitant iar, Consiliul Judeţean Vâlcea, Casa Corpului Didactic Vâlcea, Primăria Rm. Vâlcea,

Page 22: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

22

Asociaţia Pro Familia Vâlcea şi Asociaţia Asistenţilor Sociali Profesionişti Vâlcea – parteneri. Durata proiectului a fost de 15 luni, implementarea acestuia finalizându-se la data de 31.10.2006 Valoarea totală a proiectului: 473.809,58 euro, din care: contribuţia Phare 443.460.95 euro şi Contribuţie locală 30.348,62 euro. Conform contractului de asociere, Consiliul Judeţean Vâlcea a avut obligativitatea cofinanţării proiectului cu suma de 20.645,43 euro • Infrastructură regională şi locală

Prin Programul Phare 2003 Coeziune Economică şi Socială - Infrastructură regională şi locală/ Inundaţii – a fost realizat proiectul „Reabilitarea unităţilor de învăţământ din judeţul Vâlcea cuprinse în anexa la Hotărârea de Guvern nr.295/2006. În cadrul proiectului, solicitant a fost Consiliul Judeţean Vâlcea, iar parteneri: Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Local al Oraşului Bălceşti. Durata proiectului este de 14 luni, implementarea începând la data semnării contractului de Ministerul Integrării Europene, respectiv 27.07.2006 Valoarea totală a proiectului : 112.324 euro. Obiectiv general se referă la acordarea asistenţei imediate comunităţilor locale din judeţul Vâlcea afectate de inundaţii, iar obiectivul specific constă în asigurarea unor condiţii optime de derulare a activităţilor şcolare în Grupul Şcolar „Petrache Poenaru” – Bălceşti şi Grupul Şcolar „Antim Ivireanul” – Râmnicu Vâlcea, prin remedierea avariilor structurale suferite de acestea ca urmare a efectelor inundaţiilor din vara anului 2005. În momentul de faţă proiectul se află în faza de implementare. Gestionarea Deşeurilor În ceea ce priveşte domeniul deosebit de complicat al deşeurilor, în vederea conformării la aquis-ul comunitar, în cadrul Programului Phare 2004 - Coeziune Economică şi Socială "Schema de Investiţii pentru Proiecte Mici de Gestionare a Deşeurilor" şi în cadrul Programului Phare 2005-Coeziune economică şi socială - Schema de Granturi pentru Sectorul Public pentru Pregătirea de Proiecte în domeniul Protecţiei Mediului, Consiliul judeţean Vâlcea a realizat următoarele proiecte:

„Sistem zonal de colectare a deşeurilor şi depozitare temporară în oraşul Brezoi”

Solicitant: Consiliul Judeţean al Oraşului Brezoi; Parteneri: Consiliul Judeţean Vâlcea şi consiliile locale arondate Scopul proiectului: dezvoltarea durabilă a zonei înconjurătoare a oraşului Brezoi şi întregului judeţ Vâlcea prin creşterea capacităţii Consiliului Local de a implementa

Page 23: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

23

măsurile de protecţie a mediului în ceea ce priveşte modul de gestionare a deşeurilor în conformitate cu acquis - ul comunitar. Proiectul va genera următoarele rezultate concrete:

- investiţii - achiziţii - publicaţii - un nou operator zonal de servicii - performanţele sistemului de colectare - creşterea gradului de colectare - locuri de muncă nou create:

Total costuri eligibile ale proiectului 660.137,26 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 585.137,26 euro, iar cofinanţarea în valoare de 75.000 euro este asigurată de Consiliul Judeţean Vâlcea Durata proiectului: 24 luni, în momentul de faţă proiectul aflându-se în faza de implementare.

“Sistem zonal de colectare a deşeurilor şi depozitare temporară în oraşul Bălceşti”

Solicitant: Consiliul Local al Oraşului Bălceşti; Parteneri: Consiliul Judeţean Vâlcea şi consiliile locale arondate Scopul proiectului este să contribuie la dezvoltarea durabilă a zonei înconjurătoare oraşului Bălceşti şi întregului judeţ Vâlcea prin creşterea capacităţii Consiliilor Locale de a implementa măsurile de protecţie a mediului în ceea ce priveşte modul de gestionare al deşeurilor în conformitate cu acquis - ul comunitar Proiectul va genera următoarele rezultate concrete: - investiţii - achiziţii – mijloace transport deşeuri - publicaţii - un operator zonal de servicii - performanţele sistemului de colectare - creşterea gradului de colectare (cantitate de deşeuri generate/cantitate de deşeuri colectate) de la 80% - în prezent – la 100% - după primii cinci ani de la punerea în funcţiune a facilităţilor create prin proiect - locuri de muncă nou create Valoarea totală a proiectului 656.077,94 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene este de 586.077,94 euro şi 70.000 euro sunt reprezentaţi de cofinanţarea asigurată de către Consiliul Judeţean Vâlcea. Durata proiectului: 24 luni,în momentul de faţă proiectul aflându-se în faza de implementare.

“Sistem zonal de colectare a deşeurilor şi depozitare temporară în

comuna Galicea” Solicitant: Consiliul Local al Comunei Galicea; Parteneri: Consiliul Judeţean Vâlcea şi consiliile locale arondate

Page 24: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

24

Scopul proiectului vizează dezvoltarea durabilă a zonei înconjurătoare comunei Galicea şi întregului judeţ Vâlcea prin creşterea capacităţii Consiliului Local de a implementa măsurile de protecţie a mediului în ceea ce priveşte modul de gestionare al deşeurilor în conformitate cu acquis - ul comunitar Proiectul va genera următoarele rezultate concrete:

- investiţii - achiziţii - achiziţii – mijloace transport deşeuri - publicaţii - un nou operator zonal de servicii – reorganizat instituţional şi adus la

nivelul de performanta necesară licenţierii (inclusiv implementarea sistemelor de management integrat calitate, mediu, siguranţa ocupaţională). - performanţele sistemului de colectare: colectare selectivă a deşeurilor în recipienţi distincţi pentru fiecare fracţie reciclabilă - creşterea gradului de colectare (cantitate de deşeuri generate/cantitate de deşeuri colectate) de la 80% - în prezent – la 100% - după primii cinci ani de la punerea în funcţiune a facilităţilor create prin proiect

- locuri de muncă create în faza de operare Valoarea totală a proiectului 654.675,64 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 584.675,64 euro şi 70.000 euro - cofinanţarea asigurată de către Consiliul Judeţean Vâlcea. Durata proiectului: 24 luni, în momentul de faţă proiectul aflându-se în faza de implementare.

“Sistem zonal de colectare a deşeurilor şi depozitare temporară în comuna Fârtăţeşti”

Solicitant: Consiliul Local al Comunei Fârtăţeşti; Parteneri: Consiliul Judeţean Vâlcea şi consiliile locale arondate Scopul proiectului este să contribuie la dezvoltarea durabilă a zonei înconjurătoare comunei Fârtăţeşti şi a întregului judeţ Vâlcea prin creşterea capacităţii Consiliului Local de a implementa măsurile de protecţie a mediului în ceea ce priveşte modul de gestionare a deşeurilor în conformitate cu acquis-ul comunitar. Proiectul va genera următoarele rezultate concrete: - investiţii – facilităţi de transfer deşeuri pentru acceptarea la depozitare finală conformă - achiziţii: 1 camion platformă; 1 cap tractor; 3 autocompactoare (7-9 mc); 495 recipienţi de colectare capacitate de 1,1 mc; 117 recipienţi de colectare capacitate de 0,4 mc (pentru deşeurile recuperabile). - publicaţii

- rezultatele campaniei de informare – în termeni de legaţi de nivelul de implicare a comunităţii - un nou operator zonal de servicii – reorganizat instituţional şi adus la nivelul de performanţă necesară licenţierii (inclusiv implementarea sistemelor de management integrat al calităţii, al mediului şi al siguranţei ocupaţionale). - performanţele sistemului de colectare: colectarea selectivă a deşeurilor în recipienţi distincţi pentru fiecare fracţie reciclabilă

Page 25: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

25

- creşterea gradului de colectare (cantitatea de deşeuri generate/ cantitatea de deşeuri colectate) de la 80% - în prezent – la 100% - după primii cinci ani de la punerea în funcţiune a facilităţilor create prin proiect; - numărul de noi locuri de muncă create Valoarea totală a proiectului 878.430,44 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 788.430,44 euro şi 90.000 euro cofinanţare asigurată de către Consiliul Judeţean Vâlcea. Durata proiectului: 24 luni, în momentul de faţă proiectul se află în faza de implementare.

„Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Vâlcea” Solicitant: Consiliul Judeţean Vâlcea Scopul proiectului vizează sprijinirea, prin asistenţă tehnică şi financiară, a procesului de planificare şi implementare a unui management adecvat pentru gestionarea deşeurilor în judeţul Vâlcea, prin crearea suportului necesar atragerii finanţării pentru investiţiile de realizare a unor facilităţi de eliminare finală a deşeurilor Proiectul va genera următoarele rezultate: Pentru proiectul pregătitor: studiu de fezabilitate, însoţit de documentaţiile tehnice suport: documentaţie pentru evaluarea impactului de mediu, studiu de piaţă, studiu geotehnic, studiu topografic, studiu hidro-geologic. Pentru proiectul de investiţii: realizarea de facilităţi de sortare, colectare selectivă, recuperare a deşeurilor reciclabile, care ar putea include depozitare ecologică pentru deşeuri, staţie de compost, dotarea cu mijloace adecvate de transport a deşeurilor de la punctele de colectare zonală. Valoare totală proiect: 44.800 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 38.300 euro şi 6.500 euro cofinanţare asigurată de către Consiliul Judeţean Vâlcea, 1.000 euro cheltuieli neeligibile. Durata proiectului: Durata proiectului pregătitor propus: 12 luni Durata proiectului de investiţii: 24 de luni

„Sistem integrat de colectare a deşeurilor şi depozitare temporară în comuna Dăeşti”

Solicitant: Consiliul Local al comunei Dăeşti Scopul proiectului: sprijinirea, prin asistenţă tehnică şi financiară, a procesului de planificare a unui management adecvat în domeniul gestionării deşeurilor; sprijinirea procesului de implementare a obiectivelor naţionale, regionale şi locale în domeniul mediului prin furnizarea suportului tehnic necesar atragerii finanţării pentru investiţiile având ca finalitate reducerea volumului deşeurilor. Proiectul va genera următoarele rezultate: Rezutatele estimate ale proiectului pregătitor sunt: studiu de fezabilitate însoţit de documentaţiile tehnice de suport privind: obţinerea de avize, evaluarea impactului de mediu, studiu de piaţă, studiu geotehnic, studiu totpografic, studiu hidro-geologic având drept scop stabilirea oportunităţii şi eficienţei realizării şi implementării unui sistem integrat de gestiune a deşeurilor în comuna Dăeşti.

Page 26: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

26

Rezultatele estimate ale proiectului de investiţii: crearea unei infrastructuri moderne de colectare selectivă a deşeurilor. Valoare totală proiect: 25.500 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 22.500 euro şi 3.000 euro cofinanţare asigurată de către Consiliul Local al comunei Dăeşti. În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare.

„Sistem integrat de colectare selectivă a deşeurilor în comuna Măldăreşti”

Solicitant:Consiliul Local al comunei Măldăreşti Scopul proiectului: organizarea şi implementarea de servicii de colectare selectivă a deşeurilor pentru localităţile care nu beneficiază de astfel de servicii: oraşele Berbeşti şi Horezu; comunele Măldăreşti, Alunu, Cernişoara, Costeşti, Mateeşti, Oteşani, Slătioara, Stroeşti, Vaideeni. Proiectul va genera următoarele rezultate: Rezutatele estimate ale proiectului propus sunt: studiu de fezabilitate (elaborat în conformitate cu Ordinul 913/2005) care va include şi următoarele studii suport: studiu privind fluxul actual de deşeuri, rata de generare şi compoziţia deşeurilor; analiză de piaţă pentru deşeurile recuperabile; studiu topografic - analiză de drum optim pe platformă G.I.S. pentru definirea traseelor de colectare (metoda drumului critic); analiză instituţională, având drept scop stabilirea oportunităţii şi eficienţei realizării şi implementării unui Sistem integrat de colectare selectivă a deşeurilor în comuna Măldăreşti care să deservească întrega zonă înconjurătoare (oraşele: Berbeşti, Horezu şi comunele: Alunu, Cernişoara, Costeşti, Mateeşti, Oteşani, Slătioara, Stroeşti, Vaideeni). Valoare totală proiect: 19.500 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 17.000 euro şi 2.500 euro cofinanţare asigurată de către Consiliul Local al comunei Măldăreşti. În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare. Prin implementarea proiectelor enumerate, locuitorii zonelor vizate vor beneficia de informare de un înalt nivel profesional, ceea ce va contribui la creşterea capacităţii acestora de a fi responsabili faţă de mediul înconjurător – fapt determinant în asigurarea stabilităţii la nivelul codurilor de conduită. Prin respectarea procedurilor şi criteriilor stabilite de depozitare a deşeurilor şi a măsurilor privind controlul şi urmărirea comportării în timp a depozitelor controlate de deşeuri se realizează prevenirea/ reducerea, pe cât posibil, a efectelor negative asupra mediului, ca şi a oricărui risc pentru sănătatea populaţiei – ceea ce constituie un pas important în procesul de integrare al României după momentul aderării acesteia la structurile europene.

Page 27: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

27

Protecţia Mediului În cadrul Programului Phare 2005-Coeziune economică şi socială - Schema de Granturi pentru Sectorul Public pentru Pregătirea de Proiecte în domeniul Protecţiei Mediului a fost obţinută finanţare pentru următoarele proiecte:

„Reabilitare sistem integrat de alimentare cu apă şi canalizare în oraşul Bălceşti”

Solicitant: Consiliul Local al comunei oraşului Bălceşti Scopul proiectului: sprijinirea, prin asistenţă tehnică şi financiară, a procesului de planificare a unui management adecvat în domeniul gospodăririi apelor şi apelor uzate în comuna Budeşti, prin crearea suportului tehnic necesar atragerii finanţării pentru proiecte de investiţii având ca finalitate îmbunătăţirea sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare. Proiectul va genera următoarele rezultate: Rezultatele estimate ale proiectului pregatitor propus sunt: elaborarea unui set complet de studii -studiu de fezabilitate, studiu topografic, studiu geotehnic, studiu privind potabilitatea apelor subterane din sursele identificate, studiu hidrologic, studiu de dimensionare a perimetrelor de protecţie sanitară, studiu pedologic, evaluarea impactului asupra mediului, set necesar promovării Proiectului de Investiţii Vizat (PIV). Rezultatele estimate ale Proiectului de Investiţii vizat sunt: • realizarea sistemului de canalizare şi epurare necesare comunei Budeşti; • exploatarea conform reglementărilor în vigoare a noilor obiective construite; creşterea atractivităţii zonei pentru investiţii şi creşterea nivelului de trai al locuitorilor Valoare totală proiect: 27.250 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 21.900 euro şi 2.500 euro cofinanţare asigurată de către Consiliul Local al comunei oraşului Bălceşti, 2.500 euro cheltuieli neeligibile. Durata proiectului:12 luni În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare.

„Extindere şi reabilitare reţele edilitare de alimentare cu apă şi canalizare în comuna Orleşti”

Solicitant: Consiliul Local al comunei comunei Orleşti Scopul proiectului: sprijinirea, prin asistenţă tehnică şi financiară, a procesului de planificare a unui management adecvat în domeniul gospodăririi apelor şi apelor uzate în comuna Orleşti; sprijinirea procesului de implementare a obiectivelor naţionale, regionale şi locale în domeniul protecţiei calitatii apelor prin furnizarea suportului necesar atragerii finanţării. Proiectul va genera următoarele rezultate: Rezultatele estimate ale proiectului pregătitor sunt: elaborarea unui set complet de studii însoţit de documentaţiile tehnice suport (studiu topografic, studiu geotehnic, studii hidrologice şi hidrogeologice, studiu de fezabilitate, evaluarea impactului

Page 28: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

28

asupra mediului, analiza cost beneficiu, analiza costurilor operaţionale) necesar promovării proiectului de investiţii. Rezultatele estimate ale proiectului de investiţii: • extinderea şi reabilitarea reţelei edilitare de alimentare cu apă şi canalizare în

comuna Orleşti; • exploatarea conform reglementărilor în vigoare a noilor obiective construite; creşterea atractivităţii zonei pentru investiţii şi creşterea nivelului de trai al locuitorilor. Valoare totală proiect: 22.250 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 19.250 euro şi 3.000 euro cofinanţare asigurată de către Consiliul Local al comunei comunei Orleşti. Durata proiectului: Durata proiectului pregătitor: 12 luni Durata proiectului de investiţii: 24 de luni În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare.

„Sistem integrat de alimentare cu apă şi de canalizare în comuna Făureşti”

Solicitant: Consiliul Local al comunei comunei Făureşti Scopul proiectului: sprijinirea, prin asistenţă tehnică şi financiară, a procesului de planificare a unui management adecvat în domeniul gospodăririi apelor şi apelor uzate în comuna Făureşti, prin crearea suportului tehnic necesar atragerii finanţării pentru proiecte de investiţii având ca finalitate îmbunătăţirea sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare. Proiectul va genera următoarele rezultate: Rezultatele estimate ale proiectului pregătitor sunt: elaborarea unui set complet de studii însoţit de documentaţiile tehnice suport (studiu topografic, studiu geotehnic, studii hidrologice şi hidrogeologice, studiu de fezabilitate, evaluarea impactului asupra mediului, analiza cost beneficiu, analiza costurilor operaţionale) necesar promovării proiectului de investiţii. Rezultatele estimate ale proiectului de investiţii: • extinderea şi reabilitarea reţelei edilitare de alimentare cu apă şi canalizare în

comuna Orleşti; • exploatarea conform reglementărilor în vigoare a noilor obiective construite; creşterea atractivităţii zonei pentru investiţii şi creşterea nivelului de trai al locuitorilor. Valoare totală proiect: 24.700 euro, din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 21.700 euro şi 3.000 euro cofinanţare asigurată de către Consiliul Local al comunei comunei Făureşti. Durata proiectului: 12 luni În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare.

„Sistem de alimentare cu apă şi canalizare a oraşului Băbeni, prin reconstrucţia elementelor de infrastructură existente ce prezintă

Page 29: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

29

riscuri pentru sănătatea populaţiei şi extinderea acestora la nivelul întregului oraş”

Valoare totală proiect: 60.064,80 euro Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare. În cadrul Programului PHARE 2005 „Schema de investiţii pentru sprijinirea iniţiativelor sectorului public în sectoarele prioritare de mediu” a fost obţinută finanţare pentru următoarele proiecte:

„Sistem performant de gestionare a apei şi apelor uzate în localitatea Brezoi, judeţul Vâlcea”

Valoarea proiectului: 865.137,64 euro În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare.

„Canalizare şi staţie epurare ape uzate menajere, satele Budeşti, Barza şi Piscu Pietrei, comuna Budeşti”

Valoarea proiectului: 1.145.324,37 euro În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare.

„Realizarea sistemului integrat de alimentare cu apă şi canalizare, epurarea apelor uzate în comuna Diculeşti”

Valoarea proiectului: 1.147.425,1 euro În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare. Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor Pentru îmbunătăţirea situaţiei locuitorilor romi din judeţul Vâlcea, în cadrul Programului PHARE 2005 – Accelerarea implementării Strategiei Naţionale pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor, Consiliul Judeţean Vâlcea a obţinut finanţare pentru următorul proiect:

„Identitate şi egalitate de şanse pentru comunităţile de romi din judeţul Vâlcea”

Solicitant: Consiliul Local al oraşului Horezu

Page 30: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

30

Scopul proiectului: îmbunătăţirea situaţiei romilor din zona depresiunii Horezu, prin înfiinţarea unui Centru zonal de Asistenţă şi Consiliere pentru Romi Proiectul va genera următoarele rezultate: Rezultatele proiectului vor putea fi cuantificate şi evaluate cu ajutorul următorilor indicatori: Număr de persoane incluse în baza de date, cu ocazia recensământului

Toate persoanele care locuiesc în zona vizată incluse în baza de date = aproximativ 5.805

Număr de persoane fără acte de identitate cuprinse în baza de date

Toate persoanele fără acte de identitate = aproximativ 1.761 persoane

Număr de acte de identitate emise pentru cetăţenii de etnie romă

Aproximativ 355 acte

În plus, proiectul mai vizează şi atingerea următoarelor rezultate:

• Centru Zonal de Asistenţă şi Consiliere pentru Romi înfiinţat şi operaţionalizat: Resurse umane asigurate: 2 consilieri pe problema romilor angajaţi

permanent, 5 voluntari şi 3 angajaţi ai Primăriei Horezu coordonaţi de Serviciului Judeţean Public Comunitar de Evidenţa Populaţiei utilizaţi doar pe perioada proiectului; asistenţii sociali si consilierii pe problema romilor instruiţi

Resurse materiale/logistice asigurate: 2 calculatoare, 1 imprimanta, 1 copiator, mobilier birou (2 birouri, 2 fişete, scaune, masă pentru relaţii cu publicul), autoturism pentru deplasare în comunităţile de romi

Valoare totală proiect: 53.932,58 euro din care suma solicitată de la Ministerul Integrării Europene 48.000 euro şi 5.932,58 euro cofinanţare asigurată de către Consiliul Local al oraşului Horezu. Durata proiectului: 12 luni În cadrul acestui proiect Consiliul Judeţean Vâlcea este partener, contribuind la implementarea proiectului prin personal specializat în cadrul echipei de implementare.

Obiectiv specific: Dezvoltarea parteneriatelor cu alte structuri: ONG, autorităţi guvernamentale, entităţi internaţionale În cadrul programului „Întărirea parteneriatelor pentru Conservarea Naturii şi Turism în România” – derulat de Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc şi Asociaţia de Ecoturism din România, Asociaţia Kogayon, organizaţie neguvernamentală-nonprofit cu sediul în Comuna Costeşti, a obţinut finanţare cu proiectul de ecoturism „Porţile Parcului Naţional Buila – Vânturariţa: natură şi spiritualitate”

Page 31: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii

31

Rezultate: - amenajarea unui traseu ecoturistic în Parcul Naţional Buila - Vânturariţa care

să includă obiective antropice şi naturale - realizarea unui training în tehnicile practicării ecoturismului şi agroturismului

destinat locuitorilor comunei Costeşti - promovarea traseului şi introducerea lui într-un program turistic desfăşurat de

către o agenţie de răspuns Durata proiectului: 12 luni - finalizat Valoarea totală a proiectului: 11.000 Euro, Consiliul Judeţean Vâlcea contribuind cu suma de 1.375 Euro. În cadrul aceluiaşi program, Administraţia Parcului Naţional Cozia a obţinut finanţare cu proiectul „Potecile florilor în paradisul din Parcul Naţional Cozia”. Rezultate::

- curs de furnizori de servicii ecoturistice; - actualizarea site-ul oficial al Administraţiei Parcului Naţional Cozia şi pe

site-ul www.valceaturistica.ro a patru produse ecoturistice nou create prin acest proiect

- caravană mobilă cu expoziţie de fotografie - producerea şi difuzarea de pliante - refacerea în mod corespunzător a marcajelor turistice pe trasee - amenajarea unui centru de expoziţie cu vânzare pentru obiecte de artizanat

din lemn în satul Valea lui Stan - instruire 30 de persoane din zona comunităţilor Brezoi ca ghizi de turism (ghizi montani) Durata proiectului: 12 luni - finalizat Valoarea totală a proiectului este de 10. 000 Euro, Consiliul Judeţean Vâlcea contribuind cu suma de 450 Euro. Prin Programul de finanţare flamand pentru Europa Centrală şi de Est finanţat de Guvernul Flamand, Consiliul Judeţean Vâlcea a obţinut finanţare pentru proiectul „Asistenţă şi instruire pentru actorii români implicaţi în procesul de dezvoltare, în domeniile: 1. planificare pentru dezvoltarea zonelor industriale – ca premisă obligatorie pentru atragerea investiţiilor străine şi 2. utilizarea eficientă a fondurilor structurale”. Scopul proiectului îl reprezintă planificarea dezvoltării zonelor industriale la nivel judeţean şi regional; asistenţă şi consiliere pentru autorităţile locale cu privire la elaborarea unor proiecte pentru accesarea de fonduri europene Rezultatele proiectului:

• cercetare bazată pe analiza datelor existente asupra cererii şi ofertei în regiunile/judeţele implicate şi a contextului naţional/internaţional, inclusiv nivelul preţurilor;

• modelarea previziunilor (prognoze); • vizite în teren şi discuţii cu actorii interesaţi; • evaluarea oportunităţilor pentru investiţii „greenfield” şi „brownfield”; • instruire în managementul planificării zonelor industriale, incluzând un

program de instruire pentru managerii zonelor industriale, două colaborări – una cu APISTAR şi alta cu Consiliul Judeţean Vâlcea

Page 32: RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - … · 1 RAPORTUL PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA - 2007 - privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii