Upload
others
View
8
Download
0
Embed Size (px)
Raport 1
Elaborarea unui studiu privind impactul speciilor invazive asupra habitatelor şi
speciilor de interes comunitar
1. Întocmirea unei liste cuprinzând speciile invazive
Speciile invazive sunt definite în linii mari ca fiind speciile a căror introducere și/sau
extindere poate reprezenta o amenințare la adresa diversității biologice sau poate avea alte
consecințe neprevăzute (Richardson et al. 2000).
În delimitarea listei de specii invazive ne-am bazat pe lista completă de plante
invazive din România publicată recent de Anastasiu și Negrean (2009), care cuprinde 36 de
specii invazive, pe lângă speciile naturalizate sau cele cu apariție ocazională (casual
species). Totodată, am folosit mai multe baze de date europene (DAISIE - Delivering Alien
Invasive Species Inventories for Europe), rapoarte din România (Dihoru 2004, Fenesi și col
2009, Sârbu 2011) și literatura științifică pentru a delimita o listă potențială de plante
invazive. Aceste liste au fost validate după repetate ieșiri în Siturile Natura 2000 din zona
Hârtibaciu – Târnava Mare – Valea Oltului (Situri Natura 2000: Podişul Hârtibaciului
ROSPA 0099, Sighişoara Târnava Mare ROSCI0227, Pădurea de stejar şi gorun de la
Dosul Fanatului ROSCI0144, Pădurea de stejar şi gorun de pe Dealu Purcăretul
ROSCI0143, Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu ROSCI0132 şi o arie protejată de interes
naţional; Rezervaţia Naturală “Stejarii seculari de la Braite Municipiul Sighisoara”) în
vara-toamna anului 2011.
Speciile validate ca fiind prezente în zona studiată pot fi categorizate după abundenţa şi
impactul lor în zona studiată, în 3 categorii:
1. plante invazive “transformatoare”: specii adventive cu distribuţie şi abundenţă
semnificativă în comunităţile vegetale naturale sau seminaturale din interiorul zonei
studiate. Sunt plante extrem de periculoase care odată ce pătrund într-o comunitate
transformă structura acesteia şi înlătură speciile autohtone. Aceste specii necesită acţiuni de
eradicare şi combatere urgente. Aici am inclus următoarele specii:
Solidago canadensis (sânziana de grădină)
Robinia pseudacacia (salcâmul)
2. plante invazive: specii de plante adventive care au o distribuţie semnificativă, deşi actual
nu pătrund în comunităţile vegetale naturale cu valoare conservativă semnificativă, persistă
doar în arii ruderale sau segetale, la locul perturbărilor antropice sau în comunități
seminaturale degradate. Aceste specii necesită atenţie sporită în anii următori precum şi
combaterea lor acolo unde încep să işi mărească distribuţia.
Acer negundo
Helianthus tuberosus
Asclepias syriaca
Impatiens glandulifera
Reynoutria x bohemica
Reynoutria japonica
Erigeron annuus
Erigeron canadensis
Ambrosia artemisiifolia
Echinocystis lobata
Aster novii-belgii
3. plante adventive potenţial-invazive: specii adventive, care au fost semnalate în România
sau în ţările învecinate ca fiind plante periculoase, şi care sunt deja prezente în situl studiat,
dar cu o distribuţie restrânsă, astfel încât nu prezintă un pericol din punct de vedere
conservaţionist. Aceste specii necesită doar supraveghere, nu şi acţiuni de eradicare în anii
următori.
Oenothera biennis
Parthenocyssus inserta
Hippophae rhamnoides
Gleditsia triacanthos
Ailanthus altissima
Amorpha fruticosa
Aster salicina
4. plante invazive neprezente: specii invazive care nu au fost găsite în zona studiată pe
parcursul primului an de ieșire pe teren.
Rudbeckia hirta
Bidens vulgata
Galinsoga parviflora
Juncus tenuis
Lycium barbarum
Phytolacca americana
De menționat că inventarierea
speciilor adventive răspândite în
culturile agricole din aria studiată nu
cuprinde scopul acestui studiu. Deși
aceste specii produc pierderi însemnate
producției agricole, nu periclitează
biodiversitatea naturală din siturile
Natura 2000. Astfel nu vor fi menționate
următoarele specii, care apar ca plante
invazive în mai multe recenzii din
România (de ex. Anastasiu și Negrean
2009, Sîrbu 2011): Amaranthus albus,
Amatanthus crispus, Amaranthus
hybridus, Amaranthus retroflexus,
Artemisia annua, Xanthium strumarium,
Xanthium italicum (Fig. 1), Veronica persica, Datura stramonium, Sorchum halepense.
Aceste specii vor fi menționate doar dacă apar în alte fitocenoze decât cele agricole sau
fitocenoze strict segetale de-a lungul terenurilor arabile.
Susțin dreptul de a modifica listele de specii prezentate mai sus de-a lungul derulării
proiectului, prin adăugarea unor noi specii găsite în alte zone nevizitate până acum, precum
și mutarea speciilor dintr-o categorie în alta, odată cu acumularea noilor informații.
Fig. 1. Efectiv de Xanthium italicum cu înălțime semnificativă într-o comunitate segetală.
2. Identificarea plantelor invazive cu impact semnificativ, cartarea distribuţiei
acestora şi identificarea factorilor care facilitează distribuţia lor (tipuri de habitate,
perturbări, etc.)
Principalele căi de introducere și transportare a speciilor invazive sunt asociate direct sau
indirect cu activitățile antropice. Expansiunea rapidă a comerțului și a activităților de
transport după Revoluția din 1989 au sporit posibilitățile de introducere ale acestor specii,
iar presiunile asupra mediului, precum abandonarea terenurilor, folosința intensivă a
pășunilor, defrișarea pădurilor, modificarea regimului perturbațiilor și degradarea
crescândă a habitatelor sunt elemente care facilitează instalarea și răspândirea acestor
specii. Principalele căi de transport a speciilor invazive sunt drumurile și căile ferate, iar
dintre cele naturale zonele aluviale, deoarece aceste elemente geografice sunt lineare și sunt
afectate de perturbații naturale (fluctuarea nivelului de apă) sau antropice (constucţii,
terenuri agricole, drumuri, depozite de gunoaie, etc.). Astfel, am ales ca prim pas în
inventarierea speciilor invazive parcurgerea sistematică a cursurilor de apă şi a drumurilor
pentru identificarea răspândirii acestora.
Metode folosite
Văile pâraielor din aria studiată sunt des locuite, astfel pot fi apropiate cu ușurință, paralel
examinând nu doar vegetația cursurilor de apă, dar și vegetația ruderală de-a lungul
drumurilor. În toamna anului 2011 au fost examinate pâraiele din partea vestică a ariei, și
anume: Pârâul Biertan, Pârâul Valchid, Pârâul Laslea, Pârâul Felța, Pârâul Criș,
Pârâul Daia și Pârâul Stejăreni. Aceste cursuri de apă străbat zona studiată în direcția
aproximativă de nord-sud (Fig. 3).
Caracterizarea vegetației și a plantelor invazive s-a făcut din cca. 3 în 3 km prin
înregistrarea unor date standard. Punctele alese au fost marcate cu un GPS, au fost
delimitate tipurile de habitate prezente (Fig. 2) fiecare dintre acestea a fiind caracterizat
prin:
- denumirea tipului de vegetație și enumerarea a câtorva specii edificatoare și/sau
dominante
- naturalitatea vegetatației pe o scară 1-5, unde 1 a reprezentat un habitat total
degradat, distrus, iar 5 o comunitate naturală, cu valoare conservativă ridicată, fără
factori de perturbare antropică
- principalii factori de perturbare (cosire, pășunat, incendiere, defrișare etc.)
- speciile invazive prezente și cantitatea lor în respectivul tip de habitat pe o scară 1-
10. Conform acestei scări 1 = prezența unui singur individ sau un grup mic de
indivizi (acoperire relativă < 1%), 2 = prezența a câtorva indivizi izolați sau un grup
din câțiva indivizi (a.r. < 3), 3 = indivizi grupați sau mai multe grupuri mici (a.r. <
5), 4 = grupuri mijlocii, cu o acoperire relativă între 5–10%, 5 = o răspândire
semnificativă, cu o acoperire relativă între 10–15, 6 = acoperire relativă între 15–
25%, 7 = răspândire avansată, a.r. între 25–50%, 8 = abundență foarte mare, specia
este dominantă, a.r. între 50–75%, 9 = specie absolut dominantă care marchează
habitatul, a.r. = 75–90%, 10 = specie monodominantă, a.r. între 90–100%.
Astfel, la fiecare staționare au fost caracterizate în general 4-6 tipuri de vegetație prin
deplasare la o distanță de 100-300 de m de la punctul inițial. În cazul în care specii de
plante invazive au apărut și între două staționări, am marcat locul cu un punct GPS, am
caracterizat doar respectivul tip de habitat și am cuantificat prezența speciei invazive.
Fig 2. Punctul nr. 198 din șirul punctelor GPS înregistrate și metoda cartării diferitelor tipuri de habitate prezente.
Această metodă ne ajută să identificăm plantele invazive, să cuantificăm şi să cartăm
distribuţia lor cu mare precizie cu ajutorul punctelor GPS, dar şi pentru a identifica legătura
între prezenţa acestor plante şi tipul şi calitatea vegetaţiei, precum şi formele de perturbare.
Aceste date corelative ne vor ajuta să identificăm tipurile de habitate cel mai afectate de
prezenţa plantelor invazive, dar şi factorii naturali şi antropici care pot facilita răspândirea
acestor plante periclitante.
Rezultate
Am caracterizat cele șapte văi parcurse prin 40 de puncte standard, plus 84 puncte pentru
alte apariții ale speciilor invazive (Fig. 2). Datele au fost introduse într-un tabel și
structurate conform acestor puncte (Anexa 1). Poziția și altitudinea acestor puncte se pot
regăsi pe o hartă Google Earth și într-un tabel anexat raportului (Anexa 2 și 3).
Fig. 3. Partea vestică a ariei studiate cu cele 124 puncte marcate cu GPS (puncte albastre). Limita ariei protejate este marcată cu roșu.
Speciile invazive și abundența lor
1. Solidago canadensis
Specia invazivă cea mai periculoasă din zona studiată este Solidago canadensis (sânziana
de grădină). Este o specie perenă erectă din America de Nord, cu o înălțime medie de 1 –
2,5 m, cu un diametru de 40-45 cm. Planta este pubescentă, neramificată. Are frunze dese,
lanceolate, puternic zimțate. Florile sunt grupate în calatidii mici, globuloase, alcătuind o
inflorescență racemoasă, de formă piramidală. Calatidiile conțin numai flori tubuloase,
galbene. Înflorește de la sfârșitul lui august până în octombrie. Dezvoltă achene cu papus,
mărunte, într-o cantitate foarte mare, pe care le dispersează cu ajutorul vântului. O trăsătură
principală a speciei, cu ajutorul căreia a devenit o plantă invazivă de succes, este
propagarea vegetativă abundentă prin creșterea proliferică a rizomilor/tuberculilor și a
lăstarilor. Strategia speciei cu termen ecologic se numește falanx (phalanx în literatura de
specialitate în lb. engleză), ce înseamnă o propagare vegetală / clonală atât de densă încât
exlude toate celelalte specii din teritoriul clonal. Pe de altă parte, planta produce și
substanțe allelopatice pentru excluderea competitorilor (Abhilasha și col. 2008).
În aria studiată Solidago canadensis este specia invazivă cu o prezență aproape
constantă de-a lungul văilor studiate și cu o abundență extrem de ridicată, constituind un
eveniment de invazie biologică excepțional chiar și pe plan național (Fig. 4, 5, 6, 7). Dintre
cele 40 de puncte studiate în detaliu, specia apare în 34 de puncte, lipsind în principiu la
altitudini mai ridicate acolo unde valea se îngustează și pădurea devine tipul de habitat
dominant. Abundența medie a speciei în diferite habitate este de 4,6, deci o prezență
semnificativă, cu o acoperire generală peste 10% în peisajul studiat, dar în unele cazuri
abundența relativă ajunge chiar la 80-90%. Pătrunde în variate fitocenoze, de la cele
degradate (comunități ruderale de-a lungul drumului, terenuri abandonate în regenerare,
plantații) până la cele mai naturale (buruienișuri înalte și păduri de galerii de-a lungul
cursurilor de apă, stufărișuri, chiar și în pajiștile mezo sau xero-mezofile). Situația este
foarte gravă în terenurile arabile abandonate în curs de regenerare, unde specia poate avea o
abundență foarte mare, deseori dominantă, chiar și monodominantă. O dată ce această
specie pătrunde în terenurile abandonate, ea împiedică instalarea vegetației native și
desfășurarea normală a succesiunii vegetației.
Fig. 4. Solidago canadensis în terenuri abandonate lângă localitatea Saeș
Fig. 5. Solidago canadensis pe terenuri abandonate lângă satul Richiș
Fig. 6. Solidago canadensis pe terenuri abandonate
Fig. 7. Solidago canadensis pe terasele viței de vie abandonate
2. Robinia pseudacacia
O altă specie invazivă transformatoare cu o abundență sporită este Robinia pseudacacia
(salcâmul). O specie lemnoasă nord americană care a fost introdusă și plantată cu scop
ornamental, melifer și forestier, pentru calitatea ei de-a stabiliza terenurile erodate pe pante
și nisipuri. Are capacitatea de a se răspândi rapid și de a avea un ritm de creștere ridicat,
formând grupuri de copaci, păduri monodominante, puține specii tolerând substanțele
allelopatice (robetrin) produse de această plantă. Acumulează azotul în sol datorită
nodozităților radiculare. Din nefericire specia este plantată în continuare, se răspândește
spontan și invadează tipuri de vegetații importante și valoroase.
Specia este foarte des întâlnită în aria studiată, din cele 40 de punctele standard
marcate fiind observată în 33 puncte, cu o abundență medie de 5,15, deci o acoperire
relativă de 10-15% din peisajul studiat. Se instaleză spontan (nu ca și plantații) în
fitocenoze variate de la pădurile de galerie de lângă albia pârâurilor, pe marginea inferioară
a pădurilor de fag, sau in păduri mixte, ori pe lângă plantații plantații forestiere (Pinus
sylvatica). Din nefericire se instaleză și pe pășuni mezofile, mezo-xerofile sau terenuri
arabile abandonate împiedicând regenerarea acestora (Fig. 8 și 9).
Fig. 8. Salcâmul se răspândește spontan în foarte multe locuri pornindu-se de la plantații.
Fig. 9. Un efectiv semnificativ de salcâm în partea inferioară a unui păduri mixte
3. Helianthus tuberosus
O plantă mai puțin răspândită în zona studiată, dar cu abundență semnificativă. Este o
plantă perenă, ierboasă, cu o înălțime maximă de 3 m. Are tuberculi subterani din care
răsare în fiecare primăvară. Planta are frunze alungite păroase, calatidii galbene ce ating
diametrul de 8 - 10 cm. Înflorește începând din luna august. Pe ramificațiile rădăcinii se
formează tuberculi de mărimea cartofilor, care erau folosiți în alimentație sau mai ales
pentru furajarea animalelor.
În aria studiată apare cu o prezență mult mai modestă comparativ cu cele două
specii prezentate mai sus. Apare de-a lungul pâraielor în pădurile ripariene degradate și în
buruienișurile înalte, în comunitățile segetale de lângă culturile agricole, dar mai ales in
comunitățile situate în apropierea albiei. Are aceeași strategie falanx de propagare
vegetativă ca și Solidago, astfel populațiile de Helianthus sunt foarte dense și
monodominante (Fig 10). Deși sunt văi în care lipsește (valea Pârâului Valchid, Laslea),
apare cu populații mici, izolate, ce pot constitui o sursă pentru invaziile viitoare.
Fig. 10. Fâșie de “pădure” ripariană cu specia edificatoare Salix alba, și specii invazive: Acer negundo și Helianthus tuberosus
4. Asclepias syriaca
Plantă erbacee originară din America de Nord, cu o înălțime de 1-2 m, frunze tipece: mari,
opuse, eliptice, conținând un lichid alb toxic (latex). Cu o inflorescență mare globoidală,
alcătuit din flori numeroase de culoarea roz-roșiatic, cu miros plăcut. Deși apare sporadic și
izolat în aria studiată, prezintă un pericol, fiindcă are un potențial mare de răspândire pe
cale vegetativă și cu ajutorul semințelor. Deși deocamdată se răspândește doar în
comunități ruderale de-a lungul drumurilor, este îngrijorător faptul că am găsit efective
izolate în pajiști mezofile cu o naturalitate sporită și pe pășuni (fiind toxică, animalele nu o
consumă).
5. Reynoutria japonica și R. x bohemica
Reynoutria japonica este o plantă originară în Asia de est, fiind introdusă în Europa ca
plantă ornamentală în 1823 (Alberternst & Böhmer 2006), iar în România este semnalată ca
specie subspontană din anii 1940 (Paucă 1940, Țopa 1947). Este considerată periculoasă
deoarece alcătuiește comunități dense în care reduce chiar la zero biodiversitatea speciilor
native prin umbrire, reducerea resurselor din sol, precum și datorită substanțelor
allelopatice. Și speciile de Reynoutria sunt clonale și se răspândesc cu ajutorul rizomilor.
Reynoutria x bohemica este o specie hibridă între R. japonica și R. sachalinensis, care s-a
format în Europa după introducerea speciilor parentale. În Situl Natura 2000 din zona
Hârtibaciu – Târnava Mare – Valea Oltului, apar ambele specii, din fericire cu prezență și
abundență modeste. Hibridul a fost identificat doar într-un punct, pe marginea unei păduri
de fag, unde era adus cu mare probabilitate odată cu gunoiul menajer. R. japonica apare de-
a lungul mai multor pâraie (P. Criș, Daia, Felța) nu numai în comunitățile ruderale, de-a
lungul drumurilor și în localități, ci apare cu abundență semnificativă și în păduri ripariene.
Lângă localitatea Criș, un policorm întins se găsește într-o pădure de galerie cu Salix alba
și Salix fragilis cu o naturalitate ridicată, împreună cu Solidago canadensis și Robinia
pseudacacia (Fig. 11).
Fig. 11. Reynoutria japonica într-o pădure ripariană pe malul Pârâului Criș
Restul speciilor invazive găsite pe parcursul ieșirilor pe teren în vara-toamna anului 2011
au date insuficiente pentru a putea fi caracterizată cu acuratețe preferința lor pentru diferite
habitate, naturalitate etc. (Anexa 1). Astfel, aceste specii vor fi caracterizate în rapoartele
viitoare.
Acțiuni urgente de prevenție
1. Ca un prim pas pentru prevenirea răspândirii acestor specii invazive ar fi conștientizarea
localnicilor și eradicarea speciei/speciilor din localitățile unde acestea sunt plantate ca
specii ornamentale și reprezintă o sursă importantă pentru răspândirea în arii naturale /
seminaturale. De exemplu Helianthus tuberosus apare în mai multe localități cum ar fi
Biertan, Valchid, Nou-Săsesc, Mălîncrav, Apold.
2. Curățarea și igienizarea comunităților ruderale aflate de-a lungul drumurilor sunt urgente
deoarece acestea constituie habitate tranzitorii ale speciilor invazive către habitatele
naturale. Fiecare specie, fără excepție, apare în aceste comunități ruderale fără valoare
conservativă, astfel cositul regulat sau eradicarea cu ierbicide ar fi o cale adecvată pentru
eliminarea lor.
3. Interzicerea plantației cu specii invazive, și aici mă refer în special la Robinia
pseudacacia, dar și la Ailanthus altissima, Amorpha fruticosa, Gleditsia triacanthos.
Literatura de specialitate
Abhilasha D, Quintana N, Vivanco J, Joshi J 2008 Do allelopathic compounds in invasive
Solidago canadensis s.l. restrain the native European flora? Journal of Ecology
96:993-1001
Alberternst B., Böhmer H.J. 2006 - NOBANIS – Invasive Alien Species Fact Sheet –
Fallopia japonica. – From: Online Database of the North European and Baltic
Network on Invasive Alien Species–NOBANIS. www.nobanis.org/
Anastasiu P, Negrean G. 2009. Neophytes in Romania. În: Rákosy, L., Momeu, L.
(editori): Neobiota din România. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pp. 66–
97
Dihoru G 2004. Invasive plants in Romania's flora. Analele Universitatii din Craiova 9:73-
82
Fenesi A, Ruprecht E, Vincze E. 2009. Aggressively spreading exotic plant species in
Romania. În: Rákosy, L., Momeu, L. (editori): Neobiota din România. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, pp. 50-65.
Richardson D.M., Pyšek P., Rejmanek M., Barbour M., Panetta F.D., West C.J. 2000
Naturalization and invasion of alien plants: concepts and definitions. Diversity and
Distribution, 6: 93-107.
Sârbu C. 2011. Impactul invaziei plantelor adventive asupra biodiversităţii naturale,
economiei şi sănătăţii umane: consideraţii generale. Raport de proiect.
http://www.uaiasi.ro/
Ţopa E. 1947 - Contribuţiuni noui la cunoaşterea ergasiophygophytelor din Cluj. Bul.
Grăd. Bot. Cluj, 27(3-4): 181-188.