22
1 Proiectul PN II-IDEI_1227, “Cercetări asupra migraţiei şi invaziei plantelor adventive în unele habitate antropice şi naturale din Moldova (România)” (http://www.uaiasi.ro/CNCSIS/Plante_adventive/) Iaşi, 20 octombrie 2011, orele 1400-1630, USAMV Iaşi Unitatea Executivă Pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară I. I. de la Brad Iaşi Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN ROMÂNIA Adrian OPREA, Culiţă SÎRBU Plante invazive: Două accepţiuni: - plante adventive naturalizate capabile să se răspândească la mari distanţe faţă de populaţiile parentale [Richardson et al. 2000]; Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de 98 specii îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate invazive, atât în privinţa capacităţii lor de răpândire în natură (lărgire a arealului), cât şi în privinţa impactului asupra ecositemelor, economiei şi sănătăţii umane - plante adventive (non-native) în ecosistemul considerat, a căror introducere cauzează în mod real sau potenţial pagube mediului sau sănătăţii umane (Executive Order 13112, Appendix 1, 1999, U.S.) [Lovell & Stone 2005].

PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

  • Upload
    others

  • View
    59

  • Download
    2

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

1

Proiectul PN II-IDEI_1227, “Cercetări asupra migraţiei şi invaziei plantelor adventive în unele habitate antropice şi naturale din Moldova (România)”

(http://www.uaiasi.ro/CNCSIS/Plante_adventive/)

Iaşi, 20 octombrie 2011, orele 1400-1630, USAMV Iaşi

Unitatea Executivă Pentru Finanţarea Învăţământului Superior,

a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară

I. I. de la Brad Iaşi

Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice

PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN ROMÂNIA

Adrian OPREA, Culiţă SÎRBU

Plante invazive:

Două accepţiuni:

- plante adventive naturalizate capabile să se răspândească la mari distanţe faţă de populaţiile parentale [Richardson et al. 2000];

Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de 98 specii îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate invazive, atât în privinţa capacităţii lor de răpândire în natură (lărgire a arealului), cât şi în privinţa impactului asupra ecositemelor, economiei şi sănătăţii umane

- plante adventive (non-native) în ecosistemul considerat, a căror introducere cauzează în mod real sau potenţial pagube mediului sau sănătăţii umane (Executive Order 13112, Appendix 1, 1999, U.S.) [Lovell & Stone 2005].

Page 2: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

2

Acer negundo L.Habitate invadate (EUNIS): E5.6, G1, G1.C, I1.5, J4, J6.1

Am N H Ph sexuată+veget. anem.

Ailanthus altissima (Mill.) SwingleHabitate invadate (EUNIS): E1, E5.6, G1.C, I1.5, J4, J6.1

As E H Ph sexuată+veget. anem.

E1, E5.6, G1.C, I1.5, J4, J6.1

Page 3: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

3

C3, E1, E1.94, E5.6, I1, I1.5, J4, J6.1anem, end, antrsexuatăTXAm N(C)Amaranthus albus L.

E5.6, H5.6, I1, I1.5anem, end, antrsexuatăTXAm N(C)Amaranthus blitoides S.Watson

Page 4: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

4

Habitate invadate (EUNIS): I1, I1.5 anem, end, antrsexuată+veget. THMdAmaranthus blitum L. subsp. blitum

Habitate invadate (EUNIS): E5.6, I1, I1.5anem, end, antrsexuatăTXAm S

Amaranthus crispus (Lesp. et Thévenau) N.Terracc.

Page 5: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

5

Habitate invadate (EUNIS): H5.6, I1.5, J4, J6.1anem, end, antrsexuată+veget.HXAm SAmaranthus deflexus L.

Habitate invadate (EUNIS): C3, E1, E5.6, H5.6, I1, I1.5, J4 & J6.1 anem, end, antrsexuatăTXAm NAmaranthus powelii S.Watson

Page 6: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

6

Habitate invadate (EUNIS): C3, E1, E2, E5.4, E5.6, E6, G1, H5.6, I1, I1.5, J4 & J6.1 anem, end, antrsexuatăTXAm NAmaranthus retroflexus L.

Habitate invadate (EUNIS): C3, D5, D6, E5.6, H5.6, I1, I1.5, J4, J6.1 anem,epiz, antrsexuatăTXAm NAmbrosia artemisiifolia L.

Page 7: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

7

Habitate invadate (EUNIS): I1.5, J4, J6.1anem, end, antrsexuatăTXAm N Ambrosia trifida L.

Habitate invadate (EUNIS): C3, G1.C, G5.2, E1, E5.4, E6, G1, I1.5, J4 & J6.1

anem, antrsexuată+veget.Ph-ђHAm NAmorpha fruticosa L.

Page 8: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

8

Habitate invadate (EUNIS): C3, E2, E5.4, E5.6, F3.1, F9.1, G1, I1, I1.5, J4, J6.1

anem, antr

(sexuată), veget.GH

Eur SE, Asia V

Armoracia rusticana P.Gaertn., B.Mey. et Scherb.

Habitate invadate (EUNIS): C3, E1, E5.6, F3.1, G1.C, G5.2, H5.6, I1, I1.5, J4, J6.1anemsexuatăTHAs (Eur SE ?)Artemisia annua L.

Page 9: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

9

Habitate invadate (EUNIS): E5.4, E5.6, F9.1anem, antrsexuată+veget.HHAm NAster lanceolatus Willd.

Habitate invadate (EUNIS): C1veget.+asexuatăT(HH)XAm NAzolla filiculoides Lam.

Page 10: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

10

Habitate invadate (EUNIS): C3, E5.6epiz, hidr., antrsexuatăTXAm NBidens frondosa L.

Habitate invadate (EUNIS): E5.6, E6, H5.6, I1.5, J4, J6.1anemsexuatăTXAsBrachyactis ciliata (Ledeb.) Ledeb.

Page 11: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

11

Habitate invadate (EUNIS): I1.5, J4 antr, aut, mirmsexuatăTXAm NChamaesyce maculata (L.) Small

Habitate invadate (EUNIS): E1, E2, E5.5, E5.6, F9.1, H5.6, I1, I1.5, J4, J6.1anemsexuatăTXAm NChamomilla suaveolens (Pursh) Rydb.

Page 12: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

12

Habitate invadate (EUNIS): C3, E1, E1.94, E2, E5.4, E5.6, E5.6, F3.1, F9.1, G1, G1.C, G5.2, G5.6, H5.6, I1, I1.5, J4, J6,1

anem, antrsexuatăTXAm NConyza canadensis (L.) Cronq.

Habitate invadate (EUNIS): E1, E1.94, E2, E5.6, I1, I1.5, J4, J6.1 antr (bar, end, hidr)sexuatăTXAm NCuscuta campestris Yunck.

Page 13: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

13

Habitate invadate (EUNIS): C3hidr, anemsexuatăTXTropCyperus difformis L.

Habitate invadate (EUNIS): I1, C3, I1.5, J4, J6.1, E5.6antr, anem, hidrsexuatăTXAm Datura stramonium L.

Page 14: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

14

Habitate invadate (EUNIS): G1, E5.6anem, anem?, ornit?sexuatăHtXEur E-As CDipsacus strigosus Willd.

Habitate invadate (EUNIS): E2, H5.6, I1antr, endsexuată+veget.HHAs SEDuchesnea indica (Andrews) Focke

Page 15: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

15

Habitate invadate (EUNIS): D6, G1, C3, F9.1, E5.4, E5.4, E5.4, E5.6antr, bar, hidrsexuatăTHAm NEchinocystis lobata (Michx) Torr. et A. Gray

Habitate invadate (EUNIS): C3hidr,epizsexuatăTXAm (As) tr, subtrEclipta prostrata (L.) L.

Page 16: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

16

Habitate invadate (EUNIS): E2, G1, E1, G1.C, G5.2, E5.6, E5.6antr, end, hidrsexuată+veget.Ph-ђ (Ψ)HAsElaeagnus angustifolia L.

Habitate invadate (EUNIS): I1.5, J4, J6.1 antr, anemsexuatăTHAs S, EEleusine indica (L.) Gaertn.

Page 17: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

17

Habitate invadate (EUNIS): C1, C2, D6 hidr, antr,epiz

veget. (sexuată)HHXAm NElodea canadensis Michx.

Habitate invadate (EUNIS): C1, C2 hidr, antr, epizveget. (sexuată)HHXAm NElodea nuttallii (Planch.) H.St John

Page 18: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

18

Habitate invadate (EUNIS): E2, E5.5, F9.1, G1, H5.6aut, antr, anemsexuatăTXAsElsholtzia ciliata (Thunb.) Hyl.

Habitate invadate (EUNIS): G1, G5.6., I1.5, J4 anemsexuatăTXAm N&SErechtites hieraciifolius (L.) Rafin. ex DC.

Page 19: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

19

Habitate invadate (EUNIS): C3, D5, D6, E1, E1.94, E2, E3, E5.3, E5.4, E5.6, F3.1, F9.1, G1, G1.C, G5.6, H5.6, I1, I1.5, J4, J6.1

anem, hidrosexuată+veget.Ht (T-H)XAm NErigeron annuus (L.) Pers.

Habitate invadate (EUNIS): I1, C3antr, hidrsexuată+veget.TXAs EEriochloa villosa (Thunb.) Kunth

Page 20: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

20

Habitate invadate (EUNIS): I1.5, J4, J6.1 antr, aut, mirmsexuatăTXAm NEuphorbia dentata Michx.

Habitate invadate (EUNIS): C3, G1.C, G5.2, E1, E5.4, G1, I1.5, J4 & J6.1 anem, antrsexuatăPh-ΨHAm NFraxinus pennsylvanica Marshall

Page 21: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

21

Habitate invadate (EUNIS): C3, E2, E3, E5.4, E5.6, F9.1, G1, G5.6, H5.6, I1, I1.5, J4, & J6.1anem, antr, hidr,epizsexuată(+veget.)TXAm SGalinsoga parviflora Cav.

Habitate invadate (EUNIS): C3, E2, E5.6, F9.1, I1anem, antr, hidr,sexuatăTXAm CGalinsoga quadriradiata Ruiz et Pav.

Page 22: PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE ADVENTIVE INVAZIVE ÎN … specii invazive in Romania.pdf · Dintre cele peste 600 specii de plante adventive inventariate în România, un număr de

22

Habitate invadate (EUNIS): E5.6, I1, I1.5, J4, J6.1anem, barsexuatăHtXAm NGrindelia squarrosa (Pursh) Dunal.

Habitate invadate (EUNIS): E5.4, E5.6, F9.1, G1.C, G5.2hidrsexuată+veget.GHAm NHelianthus tuberosus L.