15
8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 1/15 Puterea vindec toare a gândului ă Medicina occidentală disocia, în Evul Mediu, mintea de trup, când exista o diferen de opinii ţă   între matematicianul şi filosoful francez Rene Descartes, care sus inea ţ  c lumea material ă ă  reprezint baza a tot ce ne ă   înconjoar , şi Biserica ă  Catolic care insista asupra puterii morale ca fiind crea ia ă ţ  sufletului. Dar, Descartes ale carui scrieri au fost introduse în Anexa C r ilor Interzise ale Bisericii în anul 1667, considera c ă ţ ă  cele dou interac ioneaz în creier. Folosindu-se de o ă ţ ă  capacitate analitic extraordinar , Descartes a ajuns la ă ă  concluzia c "mintea este într-un mod atât de intim ă  dependent de condi iile şi rela iile dintre p r ile corpului ă ţ ţ ă ţ  uman, încât orice om care va reuşi s st pâneasc aceste ă ă ă  elemente va revolu iona medicina". ţ Deşi a fost nevoie de câteva secole, doctorii şi psihologii au descoperit recent că mintea poate îmbun t i procesul ă ăţ  de vindecare a corpului, într-un mod în care medicina tradi ional nu va putea niciodat . ţ ă ă Spre deosebire de no iunile din trecut cu referire la ţ  conexiunea dintre minte şi trup, care se bazau în mare parte pe poveşti de fic iune, oamenii de ştiin pot ast zi ţ ţă ă  confirma ceea ce numai Descartes a putut cu câteva

Puterea vindecătoare a gândului

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 1/15

Puterea vindec toare a gânduluiă

Medicina occidentală 

disocia, în Evul Mediu,mintea de trup, când

exista o diferen de opiniiţă  

 între matematicianul şifilosoful francez Rene

Descartes, care sus ineaţ  

c lumea materială ă reprezint baza a tot ce neă  

 înconjoar , şi Bisericaă  Catolic care insista asupra puterii morale ca fiind crea iaă ţ  

sufletului.

Dar, Descartes ale carui scrieri au fost introduse în Anexa

C r ilor Interzise ale Bisericii în anul 1667, considera că ţ ă cele dou interac ioneaz în creier. Folosindu-se de oă ţ ă  

capacitate analitic extraordinar , Descartes a ajuns laă ă  concluzia c "mintea este într-un mod atât de intimă  

dependent de condi iile şi rela iile dintre p r ile corpuluiă ţ ţ ă ţ  

uman, încât orice om care va reuşi s st pâneasc acesteă ă ă  elemente va revolu iona medicina".ţ

Deşi a fost nevoie de câteva secole, doctorii şi psihologiiau descoperit recent că mintea poate îmbun t i procesulă ăţ  

de vindecare a corpului, într-un mod în care medicinatradi ional nu va putea niciodat .ţ ă ă

Spre deosebire de no iunile din trecut cu referire laţ  

conexiunea dintre minte şi trup, care se bazau în mare

parte pe poveşti de fic iune, oamenii de ştiin pot ast ziţ ţă ă  confirma ceea ce numai Descartes a putut cu câteva

Page 2: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 2/15

secole în urm :ă gândurile noastre sunt capabile de a

produce schimb ri radicale de ordin chimic şi fizic ce neă  afecteaz în mod direct s n tateaă ă ă .

Psihologii s n t iiă ă ă ţ

Spitalele din ziua de azi angajeaz şi promovează ă 

psihologi pentru a g si metode noi de a trata pacien ii cuă ţ  boli comune gen cancer, probleme cardiace şi probleme

intestinale.Astfel, doctorii au ajuns la o concluzie pe care

mul i o neag sau refuz s o admit : gândurile unuiţ ă ă ă ă  pacient pot afecta procesul de vindecare, iar efectul

placebo nu este un exerci iu de bine dispunere, ci oţ  reac ie biologic a creierului fa de boli.ţ ă ţă

"De-a lungul ultimelor decenii, dovezile empirice alereac iei organismului la efectul placebo s-au adunat, iarţ  

oamenii din ziua de azi sunt mult mai dispuşi să  îmbr işeze aceast metod de vindecare" spune Kimăţ ă ă  

Lebowitz, primul psiholog angajat cu norm întreag la ună ă  spital specializat pe boli de inim (Northwestern Memorial,ă  Chicago).

"Psihologii s n t ii" nu sunt ca psihiatrii care încearc să ă ăţ ă ă 

g seasc originea problemelor emo ionale în copil rie.ă ă ţ ă  

Medicina complementar care o practic ei se bazeaz peă ă ă  studii care ne arat c : stresul, anxietatea şi depresiile,ă ă  

pentru care 60% din pacien i merg la medici, pot d unaţ ă  corpului în egal m sur cu microbii, dietele, lipsaă ă ă  

exerci iului sau obezitatea.ţ

Un rezervor intact de vindecare

Patricia Mumby, profesor asistent în departamentul de

neuroştiin e complementare la centrul medical Loyolaţ  

Page 3: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 3/15

University, face parte din noua genera ie de psihologi aiţ  

s n t ii. Dup ce a fost asistent pentru o perioad lungă ă ăţ ă ă ă ă de timp, a devenit sceptic în privin a metodelor mediciniiă ţ  

alopate şi s-a hot rât s studieze psihologia. Ea consideraă ă  c mintea noastr este un rezervor nefolosit de vindecare.ă ă

"Pacien ii îşi dau seama de legatura dintre minte şi trup şiţ   îşi doresc s aib mai mult control asupra s n t ii lor.ă ă ă ă ăţ  

Deasemenea, centrele de asisten medical acceptţă ă ă 

aceast metod neconven ional de vindecare..."ă ă ţ ă

Puterea de vindecare a metodelor şi exerci iilor folosite deţ  psihologii s n t iiă ă ăţ  tehnici de relaxare, autohipnoz ,ă  

yoga, acupunctură - se bazeaz pe dou descopeririă ă  

revolu ionare ale cercet torilor în leg tur cu modul deţ ă ă ă  func ionare al creierului. Prima sus ine c o re ea vast deţ ţ ă ţ ă  

nervi împânzesc corpul în foarte multe modalit i avândăţ  drept r d cini termina iile nervoase din creier. Cea de-aă ă ţ  

doua afirm faptul c creierul transmite în mod constantă ă  valuri de hormoni pentru a regla sistemul digestiv şiimunitar, valuri care apoi r spund mesajului chimic dină  

exterior.

Câmpul de cercetare, care poart numele deă  

psihoneuroimunologie, studiaz modul în care factorii deă  stres şi emo iile negative pe care le genereaz se transmitţ ă  

drept deficien e de ordin fizic. Creierul, spre exemplu,ţ  comunic cu sistemul imunitar, iar stresul poate generaă  

hormoni gen cortizon şi adrenalina, crescând astfel riscul

unei posibile boli şi întârziind procesul de vindecare. Râsulşi jogging-ul pe de alt parte, pot stimula eliminarea unoră  

hormoni care reduc inflama iile şi combat integrareaţ  microbilor în corp, ceea ce ar putea oferi o protec ie maiţ  

avansat împotriva apari iei cancerului.ă ţ

Page 4: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 4/15

Descartes ştia faptul c creierul putea fi cu uşurină ţă p c lit şi c entuziasmul unui om atunci când confund oă ă ă ă  

bucat de sticl cu un diamant este echivalent cuă ă  entuziasmul unei noi descoperiri. Noile cercet ri au ar tată ă  c în creier au loc reac ii chimice care sus in acesteă ţ ţ  

emo ii. Deasemenea,ţ s-a dovedit ştiin ific faptul c creierulţ ă  persoanelor care sunt internate clinic şi care iau ceea ce ei

cred ca sunt droguri tari, dar care de fapt sunt pilule de

z har sau placebo, produc aproape aceleaşiă modific riă  neurochimice.

Într-un studiu, în care starea bolnavilor de Parkinson se îmbun t ea considerabil în urma utiliz rii unoră ăţ ă  

medicamente "false", imaginile au ar tat c creierul loră ă  

producea aceeaşi cantitate de acetilcolin ca şi creierulă  pacien ilor care luau medicamentele adev rate. Efecteleţ ă  

placebo îmbun t esc capacitatea de vindecare aă ăţ  organismului în 30-60% din cazuri spre deosebire de

medicamente, care adeseori nu fac nicio diferen . Dar,ţă  asemenea medicamentelor, efectele placebo pot aveaefecte adverse.

Emo iile negative prelungesc bolileţ

De abia în secolul 21 am g sit dovezi pentru ce ziceaă  filosoful Lucius Seneca în urm cu 2000 de ani: "ă S vrei să ă 

fii vindecat este începutul vindec riiă ."

Doctorul Patrick McCarthy, co-director al spitalului

Northwestern Memorial, ne explic ce voia Seneca să ă spun de fapt: "Prin chirurgie putem vindeca problemeleă  

de inim , şi cam atât" spune el. "Pacien ii ar putea înă ţ  continuare suferi de depresie şi stres care le-ar face mai

mult r u la inim decât o boal ".ă ă ă  "În urm cu 20 de ani,ă  

Page 5: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 5/15

dac îi sugerai cuiva s se duc la o clinic de psihologie,ă ă ă ă  

acela s-ar fi opus cu siguran " spune McCarthy. "Ast ziţă ă   îns este mult mai îmbr işat aceast metod . Oameniiă ăţ ă ă ă  

realizeaz c depresia este o parte a bolii".ă ă

Dolores Rogalski, o femeie în varst de 57 de ani din St.ă  

 Joseph, Michigan, a trecut printr-o opera ie de transplantţ  de cord pentru c avea probleme grave de stres; dup 4ă ă  

luni în care a trecut printr-un divor , o opera ie la pl mâni,ţ ţ ă  

internarea fiicei sale, moartea unui prieten apropiat şi amamei sale vitrege.

 Tratamentul doamnei Rogalski s-a bazat pe şedin eţ  

terapeutice cu dr. Lebowitz, directorul de medicină complementar , pentru a se vindeca de stres. "Oameniiă  

 încearc s prezic sau s controleze mediul în careă ă ă ă  tr iesc", spune Lebowitz, "dar când problemele se adun ,ă ă  

rezult anxietatea: ei tind s se concentreze la toateă ă  lucrurile care nu sunt aşa cum erau pl nuite".ă

Înainte de transplant, Lebowitz a înv at-o pe Rogalskiăţ  exerci ii de relaxare a corpului şi a min ii. A început cuţ ţ  

respira ii lente şi adânci şi a continuat apoi cu relaxareaţ  

fiec rui muşchi din corp. Faptul c a înv at acesteă ă ăţ  exerci ii a ajutat-o s îşi concentreze gândurile asupraţ ă  

unor elemente care o f ceau s se simt în siguran şiă ă ă ţă  capabil de vindecare.ă

"Nu mai sunt deloc ceea ce eram înainte" spune Rogalski."Mi-am acceptat divor ul. Am acceptat toate lucrurile dinţ  

via a mea fa de care nu puteam face nimic. Mi-amţ ţă  aranjat lucrurile în func ie de importan a lor şi am privitţ ţ  

problemele din toate perspectivele. Acesta este elementul

Page 6: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 6/15

cheie..."

Stresul cronic

Când oamenii de ştiin vorbesc despre stres, ei se referţă ă la stresul cronic care dureaz cel pu in 2 s pt mâni, nu laă ţ ă ă  

numeroasele variet i de depresie sau frustrare pe care leăţ  experimenteaz oricine zi de zi.ă

Bruce McEwen, neuroendocrinolog la UniversitateaRockefeller, a descoperit faptul c acest tip de stres poateă  

modifica configura ia nervoas a creierului în modţ ă  d un tor. Cercet rile sale arat c hormonii elimina i deă ă ă ă ă ţ  

stres pot activa un r spuns d un tor care se întoarce laă ă ă  

creier şi îl afecteaz în zonele care coordoneaz presiuneaă ă  sângelui, ritmul cardiac, activitatea intestinal , memoria,ă  

frica şi anxietatea."Se pare c circuitele în partea cognitiv a creierului suntă ă  

foarte sensibile la stres, şi de abia am început s ne d mă ă  seama de consecin ele grave pe care acest lucru l-arţ  putea avea la o persoan " spune McEwen. Caracteristicaă  

principal a stresului cronic şi a depresiei se numeşteă  "sindromul bolii".

"Te sim i ca şi cum ai avea grip sau ai fi r cit" spuneţ ă ă  McEwan. "Te sim i total lipsit de energie, vezi lucrurile înţ  

cea şi nu î i dai seama de ce se întâmpl în jurul t u. Teţă ţ ă ă  sim i bolnav din punct de vedere fizic şi de fapt nu eşti.ţ  

 Toate acestea se datoreaz hormonilor elimina i de creieră ţ  

care trimit un r spuns d un tor organismului.ă ă ă  Inima şicelelalte organe sunt practic coordonate în totalitate de

sistemul nervos central" spune Dr. Michael Jones, directoral sec iei de boli gastrointestinale şi neurologice aleţ  

spitalului Northwestern Memorial.

Page 7: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 7/15

Ruptura s-a produs, spune el, înc din epoca iluminismuluiă  din secolul 18, când oamenii de ştiin au decis sţă ă 

studieze anatomia corpului uman iar Descartes a fost unuldintre promotorii acestui curent. "Asta s-a întâmplatdeasemenea şi în perioada Inchizi iei" , spune Jones, şiţ  

Biserica Catolic a subliniat: "Rene, este o idee magnifică ă dar vreau s ii minte faptul c mintea şi sufletul apartină ţ ă  

lui Dumnezeu şi Bisericii Catolice."

Puterea de vindecare a creierului

Dualismul minte-corp a fost deasemenea o idee de afaceri

eficient : dac te sim i bolnav, eu am antidotul. Dar acestă ă ţ  

lucru neglija capacitatea de vindecare natural şiă  poten iala putere distructiv a creierului, spune Jones.ţ ă

Efectul gândului asupra corpului a fost întotdeauna vizibil

 în diferite ipostaze: O situa ie stresant produce oţ ă  senza ie de fluturi în stomac, acesta fiind unul dinţ  organele cele mai predispuse la boli provocate de stresul

cronic. Hrana pe care o savurezi nu va fi la fel de binedigerat dac este întrerupt de un telefon de la FISC careă ă ă  

te anun c î i vor fi majorate taxele pe care trebuie s leţă ă ţ ă  

pl teşti.ă

Nu conteaz motivul stresului. Ceea ce conteaz este că ă ă trebuie s opreşti acest stres.ă

"Spitalul nostru de ine ultimele versiuni de medicamenteţ   împotriva bolilor neurologice şi analgezice viscerale",

spune Jones. "De inem toat aparatura necesar , darţ ă ă  nimic din ceea ce avem nu poate face mare lucru atunci

când stresul cronic s-a instalat". Dar în momentul în care

Page 8: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 8/15

vorbeşti cu oamenii şi te implici în via a lor privat şi îiţ ă  

 înve i s priveasc problema în ansamblu, deja ei se simtţ ă ă  mai bine.

În urm cu 3 ani cand Seth Knocke avea 16 ani, tân rulă ă  suferea de gre uri puternice dup ce mânca. A consultatţ ă  

mai mul i doctori îns în zadar, iar în final a ajuns la Jones,ţ ă  care mai întâi a încercat aparatura sa sofisticat .ă  

Medicamentele împotriva gre urilor n-au avut nici unţ  

efect. Apoi, Jones l-a tratat cu andidepresive pentru a-irelaxa muşchii netezi ai sistemului digestiv. Această 

metod a func ionat timp de 8 luni dup care gre urile auă ţ ă ţ  revenit cu aceeaşi intensitate ca şi înainte.

Atunci Jones s-a hot rât s apeleze la un psiholog, Laurieă ă  Keefer, acum membru deplin al echipei de la Nortwestern.

 Jones şi-a dat seama c probleme lui Knocke au începută  datorit unui virus stomacal care îi provoca gre uri cândă ţ  

mânca. Chiar şi dup ce virusul a fost eliminat, mintea saă  elibera substan e chimice care îi produceau grea oricândţ ţă  consuma alimente. Pentru a stopa acest ciclu, Keefer a

 încercat s -l trateze pe Knocke prin autohipnoz , proces înă ă  care pacientul r mâne conştient dar relaxat ca şi cum ar fiă  

gata s adoarm , preg tind astfel creierul s accepteă ă ă ă  

informa ii ce aveau s disocieze mâncarea de grea .ţ ă ţă

Concentrându-se asupra unei imagini luminate dintr-o

camer întunecat , Knocke îl asculta pe Keefer care îiă ă  spunea s -şi imagineze c se afund într-un nor fin ca apoiă ă ă  

s cad într-o barc ce plutea pe un lac liniştit. Bând apaă ă ă  

r coritoare din lac, Knocke îşi imagina cum aceasta îi treceă  prin esofag şi mai apoi în stomac unde îi vindec oriceă  

urm de grea .ă ţă

Dup 5 şedin e, senza ia de grea i-a disp rut. De câteă ţ ţ ţă ă  

Page 9: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 9/15

ori aceasta amenin a s revin , el apela la autohipnoz ,ţ ă ă ă  

r corindu-şi stomacul cu o sorbitur de ap r coroas .ă ă ă ă ă  Acum, "boboc" la Colegiul Beloit, el pl nuieşte s devină ă ă 

psiholog, inspirat fiind de propria sa experien înţă  vindecarea bolilor prin autohipnoz . "Ei spuneau despreă  creierul meu c era ca hardul unui computer", spuneă  

Knocke.

"Ceea ce s-a stocat în memoria lui era senza ia de grea .ţ ţă  

 Tot ceea ce trebuiau ei s fac era s "formateze" această ă ă ă senza ie şi eu voi fi OK". Irit rile stomacului sunt motivulţ ă  

principal pentru care oamenii apeleaz laă  gastroenterologi. De când terapia prin medicin alopat s-ă ă

a dovedit a fi ineficient pentru aceste boli, un num ră ă  

impresionant de fiziologi consider astazi c mai întâiă ă  trebuie tratat creierul pentru ca mai apoi s poata fiă  

tratat boal în sine.ă ă

Un studiu recent al cercet torilor Universit ii dină ăţ  Manchester, a descoperit c la sfârşitul unui an, atâtă  psihoterapia cât şi antidepresivele erau mai eficiente în

reducerea simptomelor bolii şi îmbun t irea calit ii vie iiă ăţ ăţ ţ  decât metodele clasice. Mai mult decât atât, psihoterapia

s-a dovedit a fi cea mai ieftin metod , costând cu 22%ă ă  

mai pu in decât antidepresivele şi cu 41% mai pu in decâtţ ţ  terapia standard.

Selma Holme a adoptat o diet de reducere a stresului înă  timp ce se trata de cancer uterin, în urm cu 2 ani. După ă 

ce l-a îngrijit 14 ani pe so ul ei, Jack, care sufera deţ  Parkinson, ea avea imunitatea foarte sc zut .ă ă

Page 10: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 10/15

Holme a folosit mai întâi tehnica prin care îşi ghida

imagina ia c tre relaxare şi mai apoi a folosit autohipnoza.ţ ă  Acum un an a început tratamentul cu acupunctur ca şiă  

tehnic utilizat în programul de reducere a stresuluiă ă  utilizat de Loyola. Nu a durat mult timp pân când so ul eiă ţ  şi-a dat seama c nu este la fel de tensionat ca înainte,ă ă  

apoi fiica ei a remarcat cât de bine se în eleg p rin ii ei.ţ ă ţ

"Am mai mult energie. Sunt optimist ", spune Holme,ă ă  

care acum s-a vindecat de cancer dup ce a folosită  radioterapia.

Stresul, Anxietatea şi Depresia necesit tratamentă

Evident, medicina complementar nu poate înlocuiă  medicamentele, chirurgia sau alte tehnici ale medicinei

alopate şi nimeni nu ştie exact cât de eficient este. Dară  se observ un acord general în comunitatea medical , că ă ă 

stresul, anxietatea şi depresia d uneaz s n t ii şiă ă ă ă ăţ  trebuiesc tratate.

În 1995, cercet torii Janice Kiecolt-Glaser şi sotul eiă  Romanld Glaser de la Ohio State University, au publicat un

studiu inovator, care arat c persoanelor care îşi îngrijescă ă  

rudele bolnave de Alzheimer, o sarcin de altfel foarteă  stresant , le sunt micşorate cu 24% şansele de vindecareă  

a r nilor superficiale ale pielii, spre deosebire deă  persoanele de aceeaşi vârst şi situa ie economică ţ ă 

similar care îns nu au aceste obliga ii.ă ă ţ

Acest studiu a fost urmat de un altul care ar ta că ă 

vindecarea r nilor la studen ii care urmeaz s sus ina ună ţ ă ă ţ  examen, dureaz cu 40% mai mult decât la studen ii careă ţ  

aşteapt vacan a de var .ă ţ ă

Page 11: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 11/15

Stresul face ravagii prin cortizonul eliberat, acesta fiind un

hormon de stres, şi prin adrenalina eliminat , spuneă  Glaser, directorul sec iei de Cercetare în medicinaţ  

complementar . Aceşti hormoni cauzeaz pierdereaă ă  echilibrului hematiilor, schimbarea func iei lor şiţ  dereglarea sistemului imunitar.

Celulele imunitare încep s elimine proteine inflamatoriiă  

care, dac sunt eliminate în cantit i mici, pot gr biă ăţ ă  

vindecarea dar, produse în exces distrug esuturi în întregţ  organismul crescând riscul apari iei cancerului, a bolilorţ  

cardiovasculare, osteoporozelor şi diabetului.

"Cand Jan şi eu am început s lucr m împreun , nuă ă ă  

credeam c vom ajunge la aceast concluzie" spuneă ă  Glaser, referindu-se la impactul stresului asupra bolilor şi

asupra vindec rii. "Ei bine, o s studiem problema şi dacă ă ă nu vom g si remediul ne vom opri. Iat -ne dupa 20 de aniă ă  

de cercet ri asidue, înc mai muncim în acest domeniu,ă ă  fiindc evident merit ."ă ă

De fapt, schimb m principiile medicale, spune el. "Mediciiă  vor începe prin a întreba pacientii ce se întâmpl în vie ileă ţ  

lor atunci când întâmpina probleme legate de boli

infec ioase sau cancere, boli metabolice, diabet sauţ  obezitate. Pentru c acum ştim motivul care afectează ă 

vie ile lor şi motivul producerii acestor boli."ţ

Primul indiciu, descoperit înc din anii 1900, de c treă ă  

Walter Cannon de la Harvard, arat c stresul nu este doară ă  o mare nepl cere, dar poate nimici organele interne.ă El a

descoperit c în orice moment de timp, când oamenii seă  simt amenin a i, corpul reac ioneaz nepl cut prinţ ţ ţ ă ă  

creşterea presiunii sângelui, a b t ilor inimii, prin creareaă ă  

Page 12: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 12/15

de contracturi musculare şi prin respira ie îngreunat .ţ ă

60 de ani mai tarziu, în acelaşi laborator, al lui Cannon, Dr.

Herbert Benson a descoperit antidotul stresului:"relaxarea".Reac ia de relaxareţ

În timpul cercet rilor sale, Benson a b nuit dispre ulă ă ţ  

colegilor s i de la Harvard, aşa c , activitatea sa seă ă  

desf şura noaptea, când putea s aduc pacien i careă ă ă ţ  practicau medita ia transcedental . El a descoperit cţ ă ă 

doar prin simpla gândire, aceştia pot transformafunc iunile corpului. Respira ia sc dea cu 25%, consumulţ ţ ă  

de oxigen sc dea cu 17%, tensiunea arterial sc dea iară ă ă  

b t ile inimii erau mai reduse.ă ă

Şi nu numai medita ia reduce stresul. Cercet rileţ ă  ulterioare ar tau c respira ia profund , relaxareaă ă ţ ă  

progresiv a muşchilor, hipnoza, imagina ia ghidat ,ă ţ ă  rug ciunea şi alte tehnici pot îmbun t i reac ia deă ă ăţ ţ  relaxare a corpului.

"Prin extinderea practicii de relaxare a organismului, care

s-a dovedit a fi o practic eficient , orice boal care a fostă ă ă  

cauzat sau s-a înr ut it datorit stresului, a fostă ă ăţ ă  combatut ", spune Benson - profesor de medicin laă ă  

Institutul Medical Harvard. "Am descoperit c această ă practic este de mare ajutor în hipertensiune, anxietate,ă  

depresii mici şi mijlocii, furii sau nemul umiri profunde,ţ  

insomnii, printre multe altele."

Oamenii îşi dau seama intuitiv, c a face ceva pentru a-şiă  calma sistemul nervos îi ajut , spune el. Un studiu dină  

2004 bazat pe fonduri federale a dovedit faptul că 

Page 13: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 13/15

 jum tate dintre americani practic o form de relaxare,ă ă ă  

deşi cei mai mul i din aceast categorie nu împ rt şescţ ă ă ă  acest lucru cu psihologii lor.

"Noi privim s n tatea ca fiind o piramid triunghiular " ,ă ă ă ă  spune Benson. "Prima fa este reprezentat deţă ă  

medicamente, cea de a 2-a de chirurgie. Trebuie s existeă  şi o a 3-a fa , iar noi am ajuns la concluzia c aceea esteţă ă  

grija de sine, care implic elemente asemenea relax rii,ă ă  

nutri iei şi exerci iului."ţ ţ

Investiga iile lui Benson în leg tur cu efectul placebo,ţ ă ă  

care este diferit de relaxare, l-a adus la concluzia că acesta func ioneaz prin accesarea urmelor din memorieţ ă  

care regleaz hormonii de stres, proces pe care el îlă  

numeşte "îns n toşire prin memorie".ă ă

"Sunt 3 componente ale efectului placebo", spune el."Credin a şi aştept rile pacientului, credin a şi aştept rileţ ă ţ ă  

fizioterapeutului şi credin ele şi aştept rile care reies dinţ ă  rela ia celor doi.ţ

Când cei doi sunt pe acelaşi plan, ies la iveal capacit iă ăţ  de vindecare extraordinare. Dac te consideri în stadiul deă  

vindecare, exist deseori posibilitatea ca tu s fii dejaă ă  

vindecat. Ar putea fi acesta raspunsul la toate bolile?Desigur c nu. Dar foarte multe medicamente îşi facă  

probabil efectul, datorit efectului placebo."ă

Interven iile psihologilor pot îmbun t i vindecarea, darţ ă ăţ  

oare pot ele prelungi vie ile pacien ilor foarte bolnavi?ţ ţ  Acest lucru r mâne foarte controversat, în ciuda faptuluiă  

c studiile f cute pe acest domeniu arat un efect pozitivă ă ă  al psihologiei în medicin . Alastair J. Cunningham de laă  

Institutul de Cancer din Ontario a descoperit faptul că 

Page 14: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 14/15

pacien ii bolnavi de cancer care înc mai sperau laţ ă  

vindecare tr iau mai mult decât cei care erau în acelaşiă  stadiu al bolii dar care erau frustra i de stres şi depresie.ţ

"Avem nişte dovezi care ne arat faptul c atunci cândă ă  oamenii se implic mai mult în a se ajuta pe ei înşişi, ei îşiă  

cresc de fapt rata de via ", spune Cunningham. "Dar nuţă  exist nici o garan ie c aceste lucruri se întâmpl cuă ţ ă ă  

adev rat."ă

Poate fericirea s ne ajute vindecarea?ă

Dac stresul produce schimb ri chimice d un toareă ă ă ă  

corpului în creier, poate fericirea produce schimb riă  benefice? Aceast întrebare a fost scopul carierei lui Leeă  Berk, profesor asociat de promovare a s n t ii şiă ă ă ţ  

educa iei la Universitatea Loma Linda din Los Angeles.ţ

Determinat fiind de cercet rile sale de dinainte careă  

sus ineau c râsul la comedii îl ajutau s evite boli careţ ă ă  afectau sistemul imunitar, Berk a descoperit c râsul, ca şiă  

exerci iul, muzica şi medita ia, cresc nivelul de endorfin aţ ţ ă  corpului. Endorfina, care este de fapt morfin produs deă ă  

corpul uman, este o substan care ne regleaza starea deţă  

zi cu zi şi care reduce hormonii de stres.

"Face ca ritmul cardiac s fie mai lent, scade presiuneaă  sângelui şi reduce ritmul respirator astfel încât s nu fiiă  

nevoit s respiri caden at", spune Berk. "Se instaleaz înă ţ ă  

Page 15: Puterea vindecătoare a gândului

8/8/2019 Puterea vindecătoare a gândului

http://slidepdf.com/reader/full/puterea-vindecatoare-a-gandului 15/15

celulele sistemului imunitar şi produce schimb riă  

benefice."

Studiul lui Berk în leg tur cu pacien ii care au suferită ă ţ  primul lor atac de cord, arat faptul c cei care se uit la oă ă ă  comedie jum tate de or pe zi sunt în mod semnificativă ă  

mai pu in predispuşi la un al 2-lea atac de cord înţ  compara ie cu cei c rora nu le-a fost recomandatţ ă  

tratamentul prin umor.

El spune deasemenea c şi dac am impregna pilulele cuă ă  

bucurie, din cauza efectelor pe care le-ar produce, tot artrebui s cerem aprobarea guvernului.ă