UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI DE MEDICINA VETERINARA “ION IONESCU DE LA BRAD” IASI FACULTATEA DE AGRICULTURASPECIALIZAREA :MONTANOLOGIE

PROIECT LA PRATOLOGIE SI PRATOTEHNICA

INDRUMATOR STUDENT

TEMA PROIECTULUI

Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente degradate din zona Vaslui, judetul Vaslui

Introducere

Producerea furajelor reprezinta o activitate economica esentiala in cresterea animalelor si a constituit o preocupare a omului din cele mai vechi timpuri. Nivelul productiei animaliere a fost si este conditionat de calitatea si cantitatea furajelor.

Pajistea reprezinta suprafata de teren acoperita cu vegetasie ierboasa, alcatuita in cea mai mare parte din plante perene, ce apartin diferitelor familii botanice, a caror productie este utilizata in alimentasia animalelor, prin pasunat sau cosit.

Drept sursa de furaje se foloseste o gama foarte larga de produse si numarul lor creste continuu, omul fiind preocupat de descoperirea de noi surse de furaje. Astfel, in afara furajelor clasice, astazi au fost luate in considerare sucul de lucerna, faina de peste oceanic, drojdiile furajere, faina de alge, concentrate proteice din deseuri celulozice, s.a.

Importanta economica si ecologica a pajistilor este deosebita deoarece ele reprezinta:

- sursa importanta de nutreturi suculente si fibroase pentru animale domestice;

- habitat si sursa de hrana pentru animale salbatice;

- mijloc de prevenire si combatere a eroziunii solului, deoarece ierburile de pe pajisti au insusirea de a retine cantitati mari de apa si de a spori infiltrarea acesteia in sol;

- mijloc de imbunatatire a structurii si fertilitatii solului; datorita sistemului radicular fasciculat al ierburilor, sub pajistile naturale s-au format soluri fertile;

- sursa de elemente minerale, stoc de germoplasma, locuri de recreare.

Clasificarea pajistilor. Dupa originea lor pajistile sunt

naturale si temporare.

Pajistile naturale sunt reprezentate de suprafete pe care vegetatia

ierboasa s-a instalat spontan. La randul lor ele se impart in pajisti

naturale primare si pajisti naturale secundare.

Pajisti naturale primare (pajisti naturale propriu-zise) sunt

raspandite in diferite regiuni ale globului unde factorii ecologici nu au

permis formarea padurilor. Acestea sunt reprezentate de pampa

argentiniana, stepa ruseasca, savana africana, marile campii americane

cu ierburi scunde, preeria cu ierburi inalte, tundra nordica si tundra de

altitudine, care ocupau suprafete imense si sub invelisul lor ierbos s-

au format soluri negre, fertile si adanci. In Romania, pajistile naturale

primare sunt reprezentate prin ochiurile de stepa din sud-estul tarii si

prin pajistile alpine, suprafata lor fiind aproximativ 100.000 ha.

Pajistile naturale secundare, formate pe locul fostelor paduri

defrisate de om, supuse in continuare influentei activitatii omului si

factorilor naturali, fapt ce a dus la o mare diversificare sub aspect

floristic, ocupa cea mai mare parte a pjistilor natuarale. In tara

noastra, pajistile din aceasta categorie sunt raspandite de la nivelul

marii pana la etajul subalpin, pe o suprafata de peste 4,7 milioane ha.

Datorita dezvoltarii agriculturii si a mijloacelor de productie,

interventia omului in ecosistemele de pajisti naturale s-a accentuat

progresiv si fizionomia formatiilor respective este determinata de om

si animalele crescute de el.

De aceea, numai pe suprafete restranse sau in rezervatii naturale

se mai pot intalni formatii de “pajisti naturale”. Ca atare, notiunea de

pajiste naturala ramane fara acoperire si cerintele pratotehnicii impun

introducerea notiunii de pajiste permanenta, care defineste toate

pajistile pe care vegetatia s-a instalat in mod spontan.

Pajisti temporare, cunoscute si sub denumirea de pajisti

artificiale, pajisti cultivate sau pajilti semanate, sunt suprafete de teren

de regula arabile, care se insamanteaza cu specii furajere perene

(graminee si leguminoase) in amestec sau singure. Aceste pajisti se

infiinteaza si in locul pajistilor permanente degaradate, dupa

destelenire si insamantarea amestecului de seminte recomandat.

Tinand cont de suprafata totala a pajistilor de pe Glob (3.361.733.mii ha) - ordinea continentelor dupa aceasta suprafata este urmatoarea: Africa (aproximativ 24,8%), Oceania si Australia (24,8%), Asia (23,3%), America de Sud (14,4%), America de Nord (10,6%) si Europa (2,3%).

In Romania aceste pajisti asigura circa 60% din masa verde si 45% din fan, cu perspectiva de crestere la 70% masa verde si 60% fan. Imbunatatirea si folosirea rationala a celor peste 4,8 milioane hectare de pajisti va spori simtitor participarea pajistilor permanente la aprovizionarea cu nutret.

Intretinerea animalelor pe pajisti intretine sanatatea, favorizeaza cresterea tineretului, asigura reproductia.

Pajistile permanente contribuie la producerea unor insemnate cantitati de ingrasaminte organice folosite pentru fertilizarea culturilor agricole. Din fanul de pe un hectar de faneata naturala folosit in hrana animalelor se realizeaza, sub forma de ingrasamant organic: 70 kg N, 30 kg P2O5, 90 kg K2O si 55 kg Ca.

La majoritatea pajistilor de deal se impune an primul rand modificarea compozitiei floristice, prin inlocuirea speciilor cu valoare furajera scazuta cuspecii cu valoare furajera ridicata si apoi aplicarea intregului complex de masuri privind imbunatatirea, ingrijirea si exploatare.

In conditiile din tara noastra eficienta economica este relativ ridicata la pajistile cu vegetatie valoroasa, cu covorul ierbos incheiat si bine ingrijite; pajisti de Agrostis tenuis, Festuca pratensis, Lolium perene.

CAPITOLUL .I

Cadrul natural

Conditii climatice.

Principalele caracteristici ale climei judetului Vaslui sunt cele existente in Podisul Moldovei, accentuate aici de particularitatile pozitiei geografice si latitudinale ca si de diversitstea altitudinii si orientarea culmilor si vailor.

Astfel, frecventa mare a culmilor cu peste 300 m altitudine absoluta, latimea considerabila a vailor raurilor Prut si Barlad, fragmentarea si energia mare de relief – indeosebi in colinele Tutovei – sunt conditii fizico - geografice care fac ca in judetul Vaslui clima sa prezinte o variatie destul de insemnata , care a avut si are repercusiuni in geneza solurilor, in raspandirea vegetatiei, in folosirea diferentiata agricola etc.

Regimul temperaturilor.

Temperatura aerului este cea specifica tinuturilor temperat – continentale cu nuante excesive. Media anuala este de 9,2 s la Vaslui, 9,5s la Husi si 9.8s la Barlad. Media lunii ianuarie variaza intre –4,2s si 3,5s, iar a cea a lunii iulie intre 21 si 21,7sC.

Ca valori extreme de temperatura au fost inregistrate: 32sC la Negresti, la 20-02-1954 si +40,60C la Murgeni, 21-08-1952, ceea ce da o amplitudine maxima absoluta de temperatura de 72,60C.

Tinand seama de faptul ca in Colinele Tutovei, in Dealurile Falciului, in partea de sud-est a Podisului Central Moldovenesc de pe teritoriului judetului Vaslui si in culmea de pe stanga Lohanului inaltimea reliefului depaseste in multe sectoare, altitudinea de 300 si chiar 400 m, deducemn ca acolo temperatura medie anuala este cu 1 – 1,50C ma coborata decat in locurile unde se afla instlate statiile meteorologice de la Husi, Vaslui, Negresti, Barlad si mai ales de la Murgeni.

Acest lucru este atestat nu numai de cantitatea mare de precipitatii care cad pe dealurile inalte, ci si de natura solurilor de aici, de prezenta padurii de fag etc.

Tot in legatura cu diferentele termice care exista in cuprinsul judetului Vaslui, ca rezultat a cresterii inaltimii reliefului si al pozitiei geografice a diverselor sectoare, amintim ca numarul de zile cu temperaturi de vara ( ≥ 250C) este mai mare in sud (102,6 zile la Barlad) decat in nord (97,3 zile la Vaslui). La fel si numarul de zile cu temperaturi tropicale (≥300C), care la Barlad este de 38,1 zile, iar la Vaslui este de 28,9 zile.

Inghetul incepe sa se produca, in medie, toamna dupa 15 octombrie si se termina primavara dupa 15 aprilie. Pe lunci si in vaile adanci, pana la inaltimea de 60-80 m desupra solului, brumele si inghetul se produc cu circa 10-15 zile mai devreme toamna si mai tarziu primavara, ca efect a inversiunilor de temperatura, aerul mai rece si deci mai greu de pe culmi coborand in vai. Exemplul cel mai graitor a fost cel din noaptea de 20-21 mai 1952, cand masa de aer rece, de origine polara, care a patruns si peste tara noastra, a dat bruma groasa numai pe vai si foarte slaba sau deloc pe versanti si pe dealuri.

Evapotranspiratia potentiala (ETP m) si reala (ETR m).

Evapotranspiratia potentiala variaza in functie de anotimp si mai ales de lunile anului.Astfel,in lunile de iarna :decembrie,ianuarie si februarie,evapotranspiratia potentiala este 0 datorita temperaturilor scazute,apoi incepe sa creasca treptat in cursul lunilor de primavara de la 10 m in luna martie la 47 m in aprilie ajungand la 95 m m la sfarsitul lunii mai.Odata cu venirea verii si a temperaturilor ridicate,evapotranspiratia potentiala evolueaza considerabil in sens pozitiv atingand pragul maxim de 138 m m in luna iulie dupa care incepe sa scada progresiv de la 121mm in august,78mm in luna septembrie la 40 in octombrie pana la 12mm in luna noiembrie urmand ca in luna decembrie sa atinga pragul minim de 0mm.

Deasemenea si evapotranspiratia reala are o evolutie asemanatoare cu cea potentiala diferenta dintre ele fiind facuta doar

de valorile medii lunare inregistrate si de luna in care se inregistreaza valoarea maxima.Astfel in lunile de iarna ea este de 0mm urmind sa creasca progresiv pana in luna iunie cand atinge pragul maxim de 113mm,in timp ce evapotranspiratia potentiala inregistra valoarea cea mai ridicata in luna iulie, dupa care scade treptat ajungand ca in luna noiembrie sa aiba valoarea de 12mm iar in decembrie sa atinga pragul minim de 0mm.

Regimul precipitatiilor.

Precipitatiile atmosferice au si ele o raspandire inegala. De exeplu, in sectoarele cu masive deluroase din nordul, nord-vestul, vestul si nord-estul judetului cantitatea medie anuala de precipitatii se apropie de 600 mm, pe cand in sectoarele cu relief mai jos acestea sunt intre 400-500 m anual si chiar mai putin.

Lunile cu cele mai mari cantitati de precipitatii sunt mai, iunie si iulie (cand cad cca. 36% din

totalul anual de precipitatii), iar cu cele mai putine februarie si martie (17% din totalul anual).

Secetele sunt fenomene meteorologice frecvente aici. Aceasta situate este confirmata si de faptul ca anii cu cantitati de precipitatii sub media plurianuala reprezinta cca. 48% din intreaga perioada de observatii meteorologice de pana acum, iar in unii ani, ca 1896, 1921, 1937, 1945, 1946 etc., au scazut sub 300 si chiar sub 200 m precipitatii.

Ploile torentiale si cu grindina au o frecventa mai mare ( 1-2 cazuri de grindina anual) in Valea Barladului si a Prutului, ca si pe suprafata coastelor inalte, producand pagube serioase indeosebi plantatiilor viti-pomicole si de zarzavat. Astfel la Avramesti au cazut in 24 h 204,6 mm precipitatii in ziua de 6-07-1907.

Zapada este prezenta in fiecare iarna, insa numarul de zile cu ninsoare si durata de acoperire a solului cu zapada difera de la an la an si de la sector la sector. In general, pe dealurile mai inalte de 300 m

zapada cade mai devreme si se topeste mai tarziu cu 3-5 zile. La nivelul celor trei statii meteorologice cu durata mai mare de functionare (Vaslui, Barlad, Husi), numarul mediu de zile cu ninsoare este de 18 anual, durata de acoperire a solului cu zapada de cca. 60 zile, iar grosimea stratului de zapada nu depaseste 10-12 cm anual.

Regimul eolian. Roza vanturilor.

In ceea ce priveste dinamica atmosferei din cuprinsul judetului Vaslui, aceasta se caracterizeaza printr-o mare frecventa a vanturilor de N-V si de N, urmate de cele de S-E si de S.

O constatare interesanta dedusa din analiza datelor dintr-un sir mare de observatii de la statiile meteorologice din acest judet, ca si din intreg Podis al Moldovei, este si aceea ca vanturile de N-E si E, vestite prin frigul pe care-l aduc (crivatul) si prin aerul dogaritor din unele zile de vara (asemenea vanturilor uscate si fierbinti existente in partea de S-E a Asiei Centrale), au aici o frecventa redusa

(6-9%). Aceste vanturi dau de obicei stari de vreme cu urmari negative pentru culturi, animale si oameni, fiind insotite de geruri cumplite iarna si de secete grave vara.

Viteza vanturilor nu are valori medii prea mari, aceasta variind de la 6,5 m/s, la cele dinspre N-V iarna, pana la 1,6 m/s, la cele dinspre E vara.

Vviteza vanturilor, mai ales a celor dinspre N-V, N-E si S-E, este insa mai mare spre suprafata terenului de pe vaile mari, ca si pe culmile dealurilor inalte.

Aceste particularitati ale frecventei si vitezei vanturilor au dat in trecut posibilitatea populatiei sa foloseasca energia lor in punerea in miscare a multor mori de vant, amplasate in locuri potrivite

Studiul reliefului. Principalele forme de relief din zona.

Privit in ansamblu, relieful judetului Vaslui se caracterizeaza printr-o fragmentare medie cuprinsa intre 0,7 si 1,2 km si o energie medie de relief care variaza intre 100 in partea de S-E in depresiunile Husi si Elan si 250-310 m in partea nordica si N-V a judetului. Ca altitudini absolute relieful variaza intre 484 m in Dealul Cetatea (situat la S-V de satul Poienesti), 475 m in Dealul Fagului (la N-V de Garceni), 418 m in Dealul Cetatii (la S-V de Dolhesti), si 16-18 m in Lunca Prutului.

Altitudinea absoluta a Luncii Barladului variaza intre 53 m la sud de orasul Barlad si 145 m in nord, la E de Bacesti.

Ca forme dominante de relief mentionam: relieful structural, relieful sculptural si relieful de acumulare.

Relieful structural.

Este foarte bine reprezentat in tot cuprinsul judetului, bine individualizat in special pe culmile interfluviilor inalte, unde si paralelismul dintre inclinarea stratelor spre S-E corespunde cu suprafetele plane ale reliefului.

Dintre culmile structurale mentionam plaiul de la obarsia paraului Lohan ,numit Poiana mare, a carui altitudine absoluta variaza in jur de 400m, Dealul Cetatuiei de langa satul Chircesti (421m), Dealul Racovei(444m) de la izvoarele paraului cu acelasi nume, Dealul Poienesti (451m) de la S de satul cu acelasi nume, Dealu Mare (479m) de la izvoarele paraului Tutova etc.

Platouri structurale de tipul celor care exista in Podisul Central Moldovenesc, la Repedea, Scheia, Tansa etc. (de pe teritoriul judetului Iasi),unde forma structurala este data de prezenta aproape de suprafata a orizonturilor de gresie calcaroasa si de calcar oolitic ale sarmatianului mediu, sunt putine aici,fiind reprezentate doar de crampeiele de platouri din dreptul satelor Ghermanesti si Mihail Kogalniceanu (Rapi) de la nord de orasul Husi.

Structura geologica a teritoriului de aici determina si prezenta numeroaselor tipuri de cueste (coaste) de la cele normale, pana la cele

inverse si secundare, precum si diversitatea tipurilor de vai:consecvente si resecvente (cele mai numeroase),a caror orientare concorda in foarte mare masura cu directia de inclinare a stratelor geologice, cum sunt Valea Prutului, intre Ghermanesti si Stanilesti, Valea Barladului, intre Buhaesti si Crasna etc; subsecvente , cum sunt valea superioara a Barladului, intre Bacesti si Buhaesti, ca si Valea Racovei, cursul mediu si inferior al Paraului Vaslui si al paraielor Crasna si Lohan, toate puternic asimetrice, unul din versanti fiind abrupt si cu aspect de cuestra; absecvente, adica acele a caror directie este opusa inclinarii stratelor geologice; desi sunt numeroase – mai ales pe suprafata cuestrelor normale – vaile sunt scurte si au o evolutie morfologica foarte activa. Ca exemple din aceasta categorie citam valea paraielor Paltinis si Iezer, de pe partea Barladului superior, apoi toate vaile paraielor de pe stanga Crasnei mijlocii si a Lohanului inferior etc.

Relieful sculptural.

Dat de ansamblul de culmi ce coboara spre vaile principale si secundare, relieful sculptural se gaseste indeosebi in partea de V si S-V a judetului – in Colinelei Tutovei – ca si in cele doua depresiuni sculpturale – a Husi-ului si a Elanului – din partea de E si de S-E.

Formarea reliefului sculptural a fost usurata de faptul ca in faciesul litologic domina nisipurile, argilele nisipoase si argilele asupra carora ploile si apele curgatoare actioneaza intens.

Alaturi de formele sculpturale majore, aici au o mare dezvoltare si formele rezultate in urma diverselor procese de versant.

Asemenia procese geo-morfologice se intalnesc nu numai pe versantii cu cueste ci pe orice versant de vale, din cauza abundentei stratelor de nisipuri si argile, a defrisarii padurilor si a practicarii nerationale a agriculturii pana la sfarsitul celui de al doila razboi mondial.

Alunecarile de strate si prabusirile de teren, ca si vaile torentiale sunt mereu active, iar in perioadele ploioase si dupa iernile cu multa zapada iau pe alocuri mari proportii. De aceea si in judetul Vaslui

actiunea de combatere a eroziunii solului si a degradarilor de teren, in general se desfasoara sistematic in ultimele doua decenii, sarcina principala in acest scop avand-o Statiunea Centrala de Cercetari pentru Combaterea Eroziunii Solului din Romania, care functioneaza de multi ani langa satul Perieni.

Relieful de acumulare.

Acest tip de relief este reprezentat prin terase, sesuri, conuri de dejectie etc.

Terasele sunt bine dezvoltate pe vaile raurilor principale – Barlad si Prut. Incepand din dreptul localitatii Bacesti, pe stanga Barladului se desfasoara un numar de 7 terase, la: 3-7 m, 15-20 m, 60-70 m, 100-110 m, 130-135 m, 150-170 m si 190-195 m altitudine relativa. Cea mai larga desfasurare o au terasele de 15-20 m si 60-70 m, suprafata acestora avand pe alocuri aspectul de platou netede, cu soluri cernoziomice, foarte bune pentru culturile agricole.

Pe vaile paraielor afluente Barladului si Prrutului, terasele au o raspandire mult mai redusa, mai bine conturandu-se doar terasele inferioare de 3-7 m si de 15-20 m altitudine relativa.

Sesurile, ca cele mai bine reprezentate si mai noi forme de acumulare, exista pe toate vaile, indiferent de lungimea acestora. Latimea lor este foarte mare in comparatie cu albia raului sau a paraului care le-a format si care le strabate.

Mare este si grosimea aluviunilor depuse in sesuri: 17-23 m pe sesul Prutului, 13-16 m pe Barladul mijlociu etc.

In cuprinsul sesurilor Barladului si Prutului exista numeroase microforme de relief, ca: grinduri, meandre, simple sau complexe, mlastini, cursuri parasite, scruntare, conuri de dejectie si glacisuri.

Conurile de dejectie, glacisurile si depozitele coluviale sunt microforme ale reliefului de acumulare care in judetul Vaslui au de asemenea o larga raspandire. Ele abunda la poalele tuturor coastelor, dar nu lipsesc nici de la baza oricarui deal mai mare sau mai mic.

In punctele de confluenta a tuturor paraielor mai mari cu Barladul ori cu Lunca Prutului exista conuri de dejectie puternice si unele cu structura complexa, un fel de formatiuni microdeltaice.

Evolutia proceselor geomorfologice, desfasurate in stransa legatura cu particularitatile litologice diferite, a dus la crearea unor diferentieri regionale a reliefului din aceasta parte a Podisului Moldovei, denumite, cu termeni apropiati de aspectul peisajului ori de pozitia lor geografica, Podisul Central Moldovenesc, Colinele Tutovei, Dealurile Falciului, Depresiunea Husi etc.

Geologia si litologia zonei.

In urma forajelor executate in Podisul Moldovei s-a semnalat prezenta in adancime a Platformei Moldovenesti (devenita rigida in proterozoic), care spre S si S-V se intinde pana la o linie ce trece prin dreptul localitatilor Berezeni, Crasna, pe la sud de orasul Roman, de unde mai departe, spre Dunare si Siretul inferior, se desfasoara Depresiunea Barladului (creata mai tarziu, la inceputul jurasicului).

Deasupra acestor unitati geo-structurale vechi s-au depus sedimente mai noi, care spre suprafata se termina cu depozite neomogene. In aceste ultime depozite sedimentare marine, usor inclinate spre S-E, este sculptat relieful.

Formatiunile neo-genice au o succesiune gradata de la N-V spre S-E, asa cum in trecutul geologic s-au retras apele marine, in N predominand sarmatianul mediu, in partea centrala sarmatianul superior, iar in S sedimentele meotiene si pontian-daciene.

Din punct de vedere litologic, in toate formatiunile au o mare raspandire argilele si nisipurile. Numai la partea superioara a depozitelor sarmatianului mediu se afla un orizont de gresie calcaroasa si calcar oolitic, pe alocuri cu o grosime de 10-12 m. Un orizont mai subtire de calcar fosilier se afla si in cuprinsul sarmatianului superior. In depozitele meotiene exista un strat de cinerite (cenusa vulcanica andezitica usor consolidata), ca si un orizont de blocuri de gresie nisipoasa. Depozitele cuaternare sunt

alcatuite din luturi loessoide, aluviuni argilo-nisipoase, prundisuri de terase si de lunci etc.

Studiul pedologic.

Solurile. Conditiile variate de relief, de clima si de vegetatie, la care se adauga local, difersitatea faciesului litologic, excesul de umiditate si actiunea omului au determinat aparitia unei game variate de soluri zonale si intrazonale.

A.    Solurile zonale au cea mai mare dezvoltare si in raspandirea lor se reflecta interferenta dintre zonalitatea orizontala – determinata de caracteristicile climatice si ale vegetatiei – si verticala – datorita variatiei inaltimii reliefului de aici.

Pe teritoriul judetului Vaslui exista doua mari grupe de soluri: solurile de padure si solurile cernoziomice de stepa si silvostepa.

a.       Solurile de padure formeaza un areal intins si compact in partea de V si de N-V a teritoriului, unde relieful este mai inalt clima mai racoroasa si mai umeda, iar vegetatia dominanta data de padurea de foioase. Al doilea areal cu soluri de padure, mai redus ca intindere, cu directie de orientare meridiana, se afla pe dealurile inalte ale Crasnei, Husiului si Falciului, cu relief, clima si vegetate in mare parte asemanatoare cu cele din primul areal. In ambele areale, solurile de padure au o extindere mai mare decat subetajul padurilor de foioase de aici, doveddind ca in trecut nu prea indepartat domeniul forestier era mai larg raspandit decat acum, dar ca prin defrisari a cedat locul culturilor agricole. Principalele tipuri de soluri din aceasta grupa sunt:

- solurile brune si brune podzolice (au cea mai avansata evolutie si cea mai pronuntata aciditate dintre solurile zonale);

- solurile brune cenusii de padure (slab pana la moderat podzolice);

- solurile cenusii de padure.

b. Grupa cernoziomurilor cuprinde cernoziomuri levigate, cernoziomuri tipice si

cernoziomuri carbonatice, datorita accentuarii caracteristicilor continentale ale

climatului, cu cat inaintam spre E si spre S judetului, unde si inaltimea reliefului se

reduce.

Din aceasta grupa de soluri fac parte:

-           cernoziomurile levigate (slab, moderat si puternic), sunt soluri caracteristice

regiunilor de silvostepa;

-           cernoziomuri tipice, care ocupa sectoarele cu climat si vegetate de stepa ;

Soluri cernoziomice, in diferite stadii de evolutie, mai exista si pe versantii dealurilor din zona cernoziomului levigat si chiar a solurilor cenusii de padure, determinate de

procesele geo-morfologice de panta, care impiedica evolutia solului pana la tipul zonal;

- cernoziomurile carbonatice –cele mai putin evoluate soluri zonale cu carbonati si efervescenta de la suprafata – au cea mai redusa participare la invelisul pedologic de aici. Acestea pot fi considerate zonale numai unde apar ca petece – pe terasele cele mai joase ale Prutului si ale afluientilor acestuia. Sunt formate pe

depozite aluviale de varsta recenta si in conditii climatice de stepa secetoasa.

B.     Solurile intrazonale.

Sunt formate in conditii speciale de relief cu exces de umiditate, fiind mult mai putin raspandite in cuprinsul judetului Vaslui. Dintre acestea, mentionam regosolurile – pe versanti – si solurile aluviale, lacovistile si saraturile – pe vai.

a.       Regosolurile sunt formatiunile pedologice cel mai putin evoluate si apar in areale reduse pe versantii puternic inclinati, unde procesul de formare al solului este depasit de eroziune. Se ajunge astfel la roca de baza slab intelenita de catre vegetatia pionera. Astfel de soluri apar mai frecvent sub forma de petece, pe versantii vailor din bazinele Racovei, Crasnei si Similei.

b.      Soluril aluviale au raspandire larga pe sesurile si luncile tuturor arterelor hidrografice de aici, indeosebi pe Prut si in Valea Barladului.

c.       Solurile hidromorfe de tipul lacovistilor aluviale calcaroase si al solurilor de mlastina, sub vegetatia mezohidrofita si hidrofita, sunt mai frecvente in Lunca Prutului si in cea a Barladului. Daca lacovistile sunt mai prielnice dezvoltarii pajistilor si culturilor tarzii de primavara, solurile de mlastina si semimlaastina nu pot fi folosite decat daca sunt drenate.

d.      Solurile halomorfe - de tipul saraturilor de lunca – care se formeaza in conditii de exces de umiditate stagnanta, bogate in saruri solubile apar local in luncile si sesurile Prutului, Barladului, Crasnei. Ele au fertilitate agricola eztrem de redusa si numai in urma unor lucrai speciale de desalinizare si aplicare de amendamente cu ghips, insotite de irigare cu apa dulce, pot deveni rentabile.

Diversitatea solurilor existente in cuprinsul judetului Vaslui constituie o premisa favorabila dezvoltarii unei economii agricole, variate – de la cultura cerealelor si a plantelor tehnice, pana la cultura legumelor si a zarzavaturilor, aici cu o veche traditie.

Hidrografia si hidrologia zonei.

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul judetului Vaslui aprtine bazinului raului Prut, care cuprinde partea de E si de S-E, ca si bazinul raului Siret, catre care, prin intermediul Barladului, este drenata cea mai mare parte din suprafata acestuia.

Apele subterane de adancime se gasesc acumulate in depozitele cuverturii sedimentare care acopera fundamentul precambrian peneplenizat al Podisului Moldovei.

Apele freatice prezinta o gama destul de bogata, ca rezultat al variatiilor morfologice si geologice pe care le prezinta teritoriul judetului Vaslui.

Reteaua hidrografica.

Teritoriul judetului Vaslui este drenat de doua rauri mai mari: Prutul si Barladul. Acestor rauri li se adauga si o retea hidrografica autohtona , reprezentata de afluentii lor.

Majoritatea arterelor hidrografice din judetul Vaslui au scurgere semipermanenta. Chiar Barladul nu face exceptie in cea mai mare parte a cursului sau, unde in cel mai bun caz secarea se produce periodic cam din 3 in 3 ani.

Arterele hidrografice se alimenteaza in principal din surse superficiale. Alimentarea subterana este redusa, participand doar cu 12-25 % la scurgerea anuala a arterelor hidrografice din bazinul Barladului.

Ca atare, cel mai raspandit mod de alimentare a arterelor hidrografice din judetul Vaslui este cel

pluvial moderat si subteran moderat, caracterizat printr-o perioada de ape mari in lunile februarie -martie, dupa topirea zapezii, o serie de viituri in lunile mai – iunie, dupa care urmeaza o perioadade ape mici, relativ stabile pana la sfarsitul toamnei.

Scurgerea madie anuala variaza de la un sector la altul, in functie de caracteristicile litologice si geo-morfologice ale teritoriului, de cantitatea precipitatiilor, ca si de marimea suprafetei bazinului hidrografic.

Scurgerea maxima a raurilor este mai ales de provenienta pluviala sau mixta, ploi si zapezi.

Scurgerea minima a arterelor hidrografice se produce atat in timpul iernii, datorita inghetului si micsorarii aportului de apa de suprafata, cat si in perioada de vara – toamna, ccand cantitatea mica de precipitatii nu compenseaza consumul mare al evapotranspiratiei.

Turbiditatea depaseste in numeroase cazuri media anuala.

Caracteristicile hidrochimice ale arterelor hidrografice indica un continut apreciabil de saruri. Duritatea apei variaza in paralel cu mineralizarea, valorile ei medii fiind cuprinse, in cea mai mare parte, intre 16,8 si 25,2 grade germane.

Lacurile din cuprinsul judetului Vaslui se afla in numar insemnat, formate fie in mod natural, fie de catre om.

Vagetatia spontana si cultivata

Vegetata este diversificata si impartita in mai multe zone si subzone astfel:

-subzona de gorun-stejar , padurile sunt limitate exclusiv la culmile dealurilor intalnindu-se gorun-dominant si stejar. In partile mai joase sunt mai fregventi jugastru,artarul, gladisul ,teiul si velnisul.

Zona de stepa si silvostepa unde se disting doua subzone:

- subzona silvostepei prezinta petice razlete de padure cunumeroase poieni,in care se intilnesc stejarul pufos ,teiul ,ulmul la care se adauga un numar mare de arbusti si ierburi.

- subzona stepei reprezentata prin plop, salcie, arin negru, stejar, ulm,gladis .

De subliniat este faptul ca peste tot in cuprinsul judetului cresc plante medicinale circa 30% din flora, plante melifere si alte plante utile;pe langa acestea in judet sunt raspandite circa 250 de plante toxice pentru animale, care pot fi daunatoare fondului zootehnic.

Asezarea geografica a Judetului Vaslui,formele de relief si celalte conditii naturale au permis ca inca din cele mai vechi timpuri ocupatia principala a locuitorilor din aceasta zona a tarii sa fie agricultura.Printre culturile cele mai cultivate aici sunt:grau, secara, porumb,floarea soarelui,sfecla pentru zahar.

Dintre soiurile horticole mentionam: vita de vie, ciresi, visini, meri,pruni,peri.

Influienta antropic asupra mediului.

Pretutindeni se intinlesc si forme de relief create de om, asa-numitul relief antropic.

In randul acestor forme mentionam:

-carierele de piatra, de nisip si de luturi loessoidale;

-reteaua digurilor si a canalelor;

-terasele si lucrarile antierozionale;

-terasamentele de sosele, drumuri si cai ferate, cu rambleu si debleu, ca si recentele trasee ale conductelor de alimentare cu apa a oraselor Vaslui, Barlad si Husi.

- digurile iazurilor.

Caile ferate au aparut pe teritoriul judetului in 1872.Lungimea cailor ferate este de 247 Km.

Caile rutiere cuprind 244 Km sosele nationale,2047 Km sosele de interes judetean si comunal.

Concluzii asupra cadrului natural si necesitatea aplicari irigatiilor

In concluzie, datorita raspandirii neregulate a precipitatiilor atmosferice si a secetelor , fenomene foarte fregvente in acest judet, se impune amenajarea unor sisteme de irigatii care sa asigure atat productii ridicate cat si de o calitate corespunzaroare a produselor obtinute.

CAPITOLUL. II

Masuri de imbunatatire a pajistilor.

Pajistile sunt terenurile acoperite cu vegetatie ierboasa permanenta,

alcatuita din specii ce apartin mai multor familii de plante, in special

gramineele si leguminoasele perene, folosite ca nutret sau pentru

pasunat.

Speciile ce alcatuiesc pajistea sunt foarte diferite, la care trebuie

adaugate microorganismele si fauna Între indivizii unor specii, intre

diferite specii, intre regnul vegetal si cel animal se nasc o serie de

actiuni si interactiuni care fac pajistea sa fie un ecosistem. Din punct

de vedere al suprafetelor ocupate cu pajisti permanente Romania se

situeaza pe locul al 5-lea in Europa. Tendinta actuala a cercetarilor pe

plan mondial si in tara noastra, in ceea ce priveste pajistile

permanente, este de a mentine biodiversitatea fitocenotica a acestora

chiar daca productiile obtinute nu sunt foarte apropiate de potentialul

lor biologic, insa cercetatorii de animale doresc o intensivizare a

productiei de furaje, dar in conditii de eficienta economica ridicata si

cu realizarea unor produse acceptate calitativ pe piata.

Armonizarea factorilor alocati pentru obtinerea de productii ridicate,

cu protejarea mediului si mentinerea in conditii de eficienta

economica a pajistilor, necesita o abordare stiintifica complexa ce

vizeaza o paleta larga a aspectelor pratotehnice.

Rezultatele experimentale obtinute de cercetarea pratologica din tara

noastra, corelate cu cele internationale, au reliefat faptul ca sporirea

randamentului pajistilor se poate realiza prin aplicarea de tehnologii

diferentiate, adaptate conditiilor pedoclimatice si particularitatilor

covorului vegetal, bazate pe un management stiintific, rational si

echilibrat, respectand mediul si biodiversitatea.

Distributia neuniforma a pajistilor permanente la nivelul tarii,

productivitatea modesta si cu o dinamica necorespunzatore pe o mare

parte din aceasta suprafata, a determinat gasirea unor solutii

complementare pentru asigurarea bazei furajere prin infiintarea de

pajisti temporare si diversificarea culturilor furajere anuale si perene.

În prezent exista preocupari multiple la nivel mondial si in tara

noastra pentru adaptarea tehnologiilor de producere si conservare a

furajelor la noile cerinte de ordin economic si ecologic, urmarind in

principal economisirea resurselor, protectia mediului si calitatea

productiei, prin gestionarea durabila a ecosistemelor de pajisti,

mentinerea biodiversitatii, cresterea fertilitatii solului si valorificarea

optima a fertilizantilor organici.

Degradarea pajistilor este determinata de schimbarile care au loc in

conditiile de viata ale plantelor, in structura vegetatiei, ca urmare, in

mare parte, a gestionarii lor necorespuzatoare. Cand aceste schimbari

sunt insotite de scaderea productiei sau inrautatirea calitatii ei, se

apreciaza ca pajistea se degradeaza.

Îmbunatatirea pajistilor se poate realiza pe doua cai:

prin masuri de suprafata ( superficiale ); masuri radicale.

2.1 Masuri de suprafata

Combaterea eroziunii pe pajisti

Suprafete insemnate de pajisti din regiunea colinara si de dealuri sunt afectate de eroziunea solului, ca urmare a distrugerii covorului ierbos prin exploaterea nerationala a pajistilor cu un numar mare de animale.

Prevenirea eroziunii in suprafata pe pajisti

Masuri de ordin agropastoral:

-asigurarea condiiiilor optime de crestere a plantelor pentru mentinerea unui covor vegetal ierbos incheiat;

-refacerea covorului vegetal;

-folosirea rationala a pasunilor prin pasunat pe tarlale;

-evitarea supraincarcarii pasunilor cu animale si a pasunatului cand solul este umed;

-brazduirea pentru retinerea si infiltrarea apei in sol;

-scarificarea pentru marirea permeabilitatii pentru apa a solului.

Lucrarile hidrotehnice sunt simple si foarte eficace si constau in executarea de valuri de pamant si canale de coasta.

Brazduirea, consta din trasarea unor brazde pe versanti dea-lungul curbelor de nivel pentru a favoriza infiltrarea apei in sol si a reduce scurgerile de suprafata. Aceste brazde adanci de 20-25cm se executa la distanta de 3-4 m.

Valurile de pamant reprezinta coame sau spinari, digulete, dispuse paralel sau sub un unghi ascutit fata de curbele de nivel.

Valurile de pamant orizontale se construiesc in regiunile

secetoase, pe versanti lungi, cu inclinatia intr-un singur sens, pe cat posibil uniforma, pe terenuri fara alunecari si soluri cu textura luto-argiloasa, fara subsol nisipos.

Valuri de pamant inclinate, au rol de interceptare a apei de scurgere dintre doua valuri si deversarea ei catre un debuseu cu scopul reducerii scurgerii la suprafata si evitarii spalarii solului. Se executa pe solurile grele, cu capacitate redusa de infiltrare, pe versanti uniformi, cu panta de 20-25%, in zonele cu precipitatii suficiente.

Canalele de coasta au rolul de a retine total sau partial apa de scurgere de pe versanti. Ele se executa pe terenurile cu panta uniforma si fara rigole sau ogase.

Canalele orizontale sau de nivel se executa paralel cu curbele de nivel, rolul lor fiind de retinere in totalitate a apei ce se scurge pe versanti.

Canalele de coasta inclinate au rolul de a elimina apa din precipitatii, ca si valurile de pamant inclinate, si se construiesc la varful ogaselor si ravenelor active.

Combaterea eroziunii in adancime

Lucrarile silvice constau in plantarea perdelelor forestiere de protectie a albiei, malurilor si a unei zone limitrofe in jurul malurilor ravenei sau torentului, lata de 5-15 m.

Lucrarile hidrotehnice se impart in lucrari executate in bazinul de receptie, lucrari pe reteua de scurgere si lucrari in zona de depunere.

Cleionajele se construiesc transversal, pe directia de inaintare a torentului, in partea mijlocie si treimea superioara a ogaselor si a ravenelor active. Pot fi simple, alcatuite dintr-un singur rand de pari cu impletituri de nuiele sau din doua randuri; spatiul dintre randuri se umple cu material coeziv, care se compactizeaza bine cu maiul.

Fascinajele se construiesc pe soluri usoare, inlocuindu-se impletiturile prin doua - trei randuri de fascine, asezate intre doua randuri de pari grosi, la distanta de 50-60 cm. Dupa construirea cleionajelor si fascinajelor se efectueaza lucrari de plantare pentru consolidarea lor.

Garnisajele reprezinta lucrari de consolidare a bazei ravenelor prin asezarea unui strat de material lemnos rezultat prin curatirea pajistilor de arbori si arbusti, intr-un strat gros de 40-50 cm , fixat cu ajutorul unor pari sau prajini. Pe materialul colmatat se fac plantari pentru a se fixa definitiv baza ravenei.

Imbunatatirea regimului de umiditate pe pajisti

Inlaturarea excesului de umiditate de pe pajisti

Excesul de apa de pe pajisti determina crearea unor conditii nefavorabile pentru instalarea si cresterea speciilor de plante valoroase, fiind mai daunator chiar decat insuficienta apei in sol. Datorita excesului de umiditate se inrautateste regimul de aer, materia organica ramanand nedescompusa.

Inlaturarea excesului de umiditate se poate realiza prin diverse lucrari de desecare cum ar fi: canale deschise, canale inchise, puturi absorbante, colmatare, indiguiri sau pe cale biologica, in functie de marimea suprafetelor ce trebuie desecate, de cantitatea de apa ce trebuie eliminata, de posibilitatile tehnico-organizatorice si economice, de cauzele care au dus la excesul de umiditate etc.

Desecarea prin canale deschise urmareste eliminarea excesului temporar sau permanent de apa si consta in saparea unei retele de santuri pe intreaga suprafata, la 50-150 cm adancime, cu sectiunea trapezoidala, in panta continua, sub 5% si in unghi ascutit fata de curba de nivel, prin care apa in exces este colectata si evacuata intr-un recipient natural. In functie de caracteristicile si gradul de umiditate, distanta intre canalele de absorbtie sau de regularizare a apei este de 40-200 m, iar lungimea lor pana la 500 m.

Canalele colectoare sunt perpendiculare pe curbele de nivel, iar canalul principal de evacuare se construiese pe cotele cele mai joase ale terenului urmarind talvegul vailor sau depresiunilor principale.

Drenajul orizontal se realizeaza prin drenuri cu cavitatea umpluta cu material filtrant care, in functie de materialele locale folosite, pot fi drenuri din piatra, din fascine sau din scanduri. Pe fundul santului, se realizeaza o galerie pentru scurgerea apei captate, formata din piatra, fascine sau dintr-o conducta triunghiulara din scanduri. Deasupra acestor cai de scurgere a apelor se aseaza un strat de material filtrant cu granulatia diferita, in urmatoarea succesiune de sus in jos: piatra sparta, pietris, nisip, brazde de iarba asezata cu radacinile in sus; restul transeii se acopera cu pamant de umplutura. Distanta intre canale variaza de la 10 la 50 m, dupa natura si umiditatea solului.

Drenajul cartita consta in executarea unei galerii subterane, cu peretii intariti prin presare, cu ajutorul unui plug de drenaj al carui piesa activa este un dispozitiv sub forma de para-drenor, ce lucreaza la 50-80 cm adancime. Distanta dintre galerii este de 2-10 m, in solurile minerale si de 10-20 m, in solurile turboase, iar lungimea de 50-200 m. Apa colectata de drenurile-cartita este descarcata in santuri sau in drenuri tubulare colectoare.

Drenurile tubulare ingropate au cea mai mare utilizare datorita capacitatii mari de transport, duratei indelungate de functionare, posibilitatii de intretinere si control. Se folosesc tuburi de ceramica, beton sau mase plastice.

Lungimea drenurilor absorbante este de 150-200 m si numai pe terenurile in panta, de peste 1% , poate ajunge la 250 m.

Ddrenajul vertical se realizeaza cu puturi absorbante sau puturi colectoare.

Puturile absorbante se folosesc atunci cand in sol, la mica adancime, se afla un strat permeabil nesaturat de nisip sau pietris. Ele se folosesc pentru evacuarea excesului de apa din depresiunile izolate, situate la distanta mare de emisar. Putul absorbant este o groapa cu diametrul de cca 2 m, ce face legatura intre stratul freatic superior si stratul permeabil inferior. Putul este umplut cu bolovani, pietre si pietris cu dimensiuni crescande spre fundul putului.

Puturile colectoare numite si puturi californiene sau prin pompare, se folosesc mai rar, si anume in cazul cand excesul este cauzat de apele freatice de nivel ridicat. Prin pomparea apei in puturi, se realizeaza o coborare a nivelului freatic.

Colmatarea consta in umplerea micilor depresiuni cu materil adus de apele raurilor, prin abaterea cursurilor acestora cu ajutorul barajelor. In acest fel are loc coborarea nivelului freatic.

Indiguirea poate fi considerata o desecare preventiva, prin aceea ca fereste suprafata respectiva de umiditate in exces.

Completarea deficitului de apa pe pajisti

Desimea covorului ierbos cu mare suprafata foliara, consumul relativ ridicat de apa a numeroaselor specii de plante din pajisti, procesul neintrerupt de crestere in timpul perioadei de vegetatie fac ca vegetatia pajistilor sa necesite cantitati mari de apa pentru o dezvoltare si crestere normala.

Irigarea prin revarsare sau prin circulatie se aplica doar cand dispunem de o sursa bogata de apa si consta in construirea unei retele de canale permanente cu sectiuni reduse, prevazuta cu prize si stavilare mici.

Irigarea prin aspersiune este mai indicata pe pajistile permanente unde nu se poate realiza nivelarea si nu duce la eroziune si nici la spalarea elementelor fertilizante.

Irigarea prin fasii se aplica numai pe pajistile semanate, pe terenuri nivelate. Metoda consta in executarea unor canale principale

si secundare, sub forma de retea, pe suprafata tarlalelor, din care apa se revarsa in fasii inguste, de latimea semanatorii, orientate in lungul pantei si a caror lungime depinde de panta terenului si natura solului.

Irigarea prin limanuri consta in construirea de valuri de pamant, orientate pe directia curbelor de nivel, inalte de cca.0,50 m, care au si rolul de a stavili procesul de eroziune a solului.

Completarea deficitului de umiditate se mai poate face prin brazduire, retinerea zapezii si infiintarea perdelelor de protectie.

Indepartarea vegetatiei lemnoase pe pajisti

Vegetatia lemnoasa se indeparteaza total sau partial. Se indeparteaza complet, fara restrictii, pe terenurile plane pana la moderat inclinate, cu panta mai mica de 100 (18 %), iar partial la pajistile situate pe versanti cu inclinatie de 10-300, pe pajistile din regiunile mai uscate, pentru a nu inrautati regimul de aprovizionare al plantelor cu apa si pe terenuri cu strat subtire de sol. Nu va fi defrisata vegetatia lemnoasa din pajistile situate pe terenuri cu panta mai mare de 300, cele cu sol mai subtire de 10 cm, precum si cele din vecinatatea ravenelor, ogaselor sau de pe grohotisuri, pentru a se evita declansarea proceselor de eroziune. Se recomanda totusi, ca pe pajistile situate pe pante pana la 100, sa se mentina un numar redus de arbori solitari (stejari, gorun, mesteacan , fag etc) sau palcuri de arbori, care constituie zone de refugiu pentru animale in perioade cu intemperii sau cu calduri mari.

Sunt excluse de la defrisare speciile lemnoase rare si cele declarate monumente ale naturii, care sunt ocrotite de lege ca: Pinus cembra (zambrul), Taxus baccata (tisa), Larix decidua ssp.carpatica ( larice, zada ), Rhododendron kotschyi (bujor de munte), Pinus mugo (jneapan), care protejeaza grohotisurile, coastele erodate.

Curatirea pajistilor de vegetatie lemnoasa se poate efectua manual , mecanizat sau chimic.

Defrisarea manuala se aplica in tatra noastra, insa este costisitore. Speciile lemnnoase care nu lastaresc se taie la suprafata

solului, cele cu drajoni din colet, se indeparteaza impreuna cu coletul, iar cele cu drajonare din radacini se reteaza de mai multe ori in perioada de vegetatie. Defrisarea se face tot timpul anului la rasinoase si la sfarsitul verii, la celelalte specii.

Uneltele care se folosesc la defrisare sunt: toporul coasa, sapa de defrisat, coasa de arbusti, cosorul de defrisare etc. Materialul lemnos rezultat din curatire se aduna in gramezi numite martoane, cu dimansiuni de 4-6 m lungime, 2-3 m latime si 1,5 – 2,0, inaltime, aranjate pe directia generala a curbelor de nivel.

Defrisarea pe cale mecanica se face cu masini speciale care se folosesc diferentiat, in functie de natura vegetatiei lemnoase. Tufele lemnoase cu diametrul pana la 2,2 cm se distrug cu masina de curatat pajisti MCP-1,5 m, iar cele cu diametrul pina la 4 cm cu masina MCP-2. Arboretul cu diametrul la sol pana la 15 cm se distruge cu echipamentul de taiere a arboretului ETA-3, iar arborii cu diametrul pana la 70 cm se scot din radacini, cu ajutorul impingatorului pentru defrisare, actionat de tractorul S-1500.

Cioatele ramase dupa taierea arboretului se scot din sol cu ajutorul echipamentului EEC-1,2, purtat in spate de tractoarele cu senile. Adunarea arburetului taiat, a cioatelor si a radacinilor scoase se face cu echipamentul de strans arboret si cioate ESAC-3,6.

Distrugerea vegetatiei lemnoase pe cale chimica, a inceput sa se aplice tot mai mult si constituie o masura care completeaza lucrarile mecanice de combatere. Folosirea arboricidelor se impune pentru eliminarea lastarilor tineri ce apar in coletele radacinilor ramase in sol dupa defrisare.

Dozele si numarul de tratamente sunt determinate de varsta lastarilor dupa defrisare si de sensibilitatea speciilor lemnoase. Astfel, la un tratament, dozele variaza de la 3 l/ha din fiecare arboricid in primii 3 ani dupa defrisare, la 5-15 l/ha in anul al 4-lea si al 5-lea de la

defrisare. Dozele de arboricid recomandate se aplica diluat in 600-800litri apa/ha in functie de volumul frunzisului.

Speciile cele mai sensibile (Alnus glutinosa, Betula pendula, Corylus avellana, Rubus caesius) se combat prin 1-2 tratamente in primul an dupa defrisare. In anii urmatori sunt necesari pana la 3 tratamente , cu doze sporite de arboricide. Speciile lemnoase rezistente (Carpinus betulus,Carataegus monogzna, Prunus spinosa, Quercus cerris , Q. robur) se combat numai in primul si al doilea an de la defrisare, prin 4-5 tratamente. Perioda optima pantru efectuarea tratamentului este luna iulie, cand desfasurarea foliara este maxima.Dupa aplicarea tratamentului se interzice pasunatul timp de 8-10 yile.

Arboricidele folosite sunt: Roundup (6-10 l/ha), Velpar

(2-10 l/ha), Garlon (3-6 l/ha), Krenite(5-12 l/ha); tratamentele se repeta 1-2 ani, insa se dristuge si o parte din vegetatia ierboasa (in totalitate la folosirea Roundap-ului si numai leguminoasele la folosirea celorlalte produse). Dupa tratamentul cu aceste produse se interzice pasunatul 3 saptamani.

Dupa distrugera vegetatiei lemnoase, terenul respectiv se curata de litiera si de alte resturi lemnoase, se niveleaza, se aplica ingrasamintele chimice sau organice si amendamente, se mobilizeaza superficial prin grapare si se seamana prin amestecuri de graminee si leguminoase perene.

Indepartarea cioatelor

Dupa taierea arborilor, raman pe teren cioate care stajenesc ingrijirea si exploatarea pajistilor. Daca acoperirea cu cioate este mai mica de 10% si pajistea se foloseste ca pasune, cioatele nu se mai scot, ci se lasa pana putrezesc pe teren.

In mod obisnuit, cioatele se scot dupa 2-3 ani de la defrisare pentru a se reduce cheltuielile necesare, deoarece rezistenta lor la scoatere scade pe masura ce trec anii.

Cioatele se scot manual, cu toporul sau cu cazmaua, cu ajutorul unor parghii actionate manual sau trase de animale, cu masini speciale de scos cioate sau cu ajutorul explozivilor.

Metoda prezinta avantajul ca nu se produc denivelari mari de teren; este obligatorie pe terenurile cu strat subtire de sol.

Curatirea de resturi vegetale si de pietre

Prin lucrarile de curatire se indeparteaza de pe pajisti resturile vegetale ramase dupa pasunat sau depuse de ape, maracinisuri si cioate ramase dupa defrisarea vegetatiei lemnoase. Lucrarea se face manual sau mecanizat in functie de panta terenului si gradul de acoperire a pajistii cu aceste materiale.

Pe pajistile de deal si munte, stringerea pietrelor si scoaterea cioatelor, buturugelor, este o lucrare obligatorie, cand aceasta ocupa suprafete considerabile din fondul pastoral. Pietrele adunate se folosesc la consolidarea drumurilor, a portiunilor de teren din jurul adapatorilor, a portiunilor de teren afectate de eroziune si la constructii pastorale.

Pietrele mari se sparg in bucati mai mici cu explozivi sau se ingroapa la 40-50 cm adancime. In etajul alpin si pe terenurile in panta lucrarea este contraindicata, deoarece in aceste conditii pietrele au un rol deosebit de protectie a solului impotriva eroziunii eoliene si hidrice.

Cioatele si buturugile ramase in urma defrisarilor se scot manual, mecanizat sau cu ajutorul explozivilor, dupa care se depoziteaza in afara pajstii.

Lucrarile de curatire a pajistilor de resturi vegetale si pietre, se fac de regula primavara devreme, insa se pot efecrua si toamna tarziu. Pe pajistile folosite prin pasunat, lucrarile de curatire trebuie intreprinse tot timpul anului, pentru inlaturarea plantelor

neconsumate de animale, pentru a se impiedica inmultirea acestora.

Dupa efectuarea lucrarilor de curatire, portiuni din pajisti raman cu goluri, denivelate si se impune nivelarea si suprainsamantarea cu un amestec de seminte de graminee si leguminoase perene recomandat pentru zona respectiva.

Distrugerea musuroaielor

Musuroaiele se formeaza pe pajistile neingrijite, folosite nerational si pot avea o pondere mare (70-80%), ingreunand astfel efectuarea unor lucrari de imbunatatire si diminueaza suprafata utilizabila. Musuroaiele pot fi de origine animala, provenite din pamant scos de cartite, furnici, popandai, mistreti, pasunatul pe teren cu umiditate ridicata, in general sunt lipsite de vegetatie si de origine vegetala care se formeaza pe tufele dese ale unor graminee, rogozuri, pe cioate, muschi, acestea fiind partial acoperite cu vegetatie ierboasa nevaloroasa.

Musuroaiele sunt in faza initiala mici si de regula neintelenite, insa cu timpul pot atinge dimensiuni de 60-80 cm in diametru si 30-40 cm in inaltime si se intelenesc. Musuroaiele intelenite sunt mai raspandite in pajistile de munte, se numesc marghile si provin din tufele de Nardus stricta si Deschampsia caespitosa. In regiunile de campie si de dealuri sunt mai frecvente musuroaiele de cartite, iar in regiunile dealurilor inalte, cele provocate de furnici si de origine vegetala. Pajistile cu musuroaie realizeaza productii mici si de slaba valoare furajera si se exploateaza cu dificultati mai ales prin cosit. Musuroaiele anuale, de origine animala, se distrug relativ usor manual sau folosind grape cu colti; musuroaiele intelenite pot fi distruse cu masini de curatat pajisti (MCP-1,5 sau MCP-2) sau cu grederul semipurtat pentru pajisti. In cazul cand musuroaiele ocupa peste 30-40% din suprafata pajistilor, iar panta terenului este mai mica de 20 se recomanda destelenirea si infiintarea pajistilor temporare. Indiferent cu ce mijloace se face imprastierea musuroaielor, acestea trebuie bine maruntite, imprastiate uniform si reinsamantarea unui amestec de graminee si leguminoase perene specifice zonei.

Inlaturarea denivelarilor provocate de animale, eroziune si

pietre

Pasunatul pajistilor cu strat subtire de telina slab rezistent la batatorire, pe vreme umeda sau cand solul este imbibat cu apa, duce la o compleaa denivelare a pajistii.

Aceste pajisti se niveleaza cu ajutorul grederului, iar daca denivelarile reprezinta mai mult de 30% din suprafata, pajistea se dedesteleneste si se reinsamanteaza.

Pe unele pajisti de munte se intalnesc pietre de diferite dimensiuni, la suprafata sau partial ingropate. Pietrele se strang manual sau mecanizat si se indeparteaza de pe pajisti sau se folosesc la consolidarea portiunilor de teren supuse eroziunii si a drumurilor.

Suprainsamantarea si autoinsamantarea

Suprainsamantarea : reprezinta cea de-a doua masura tehnologica de baza, dupa fertilizare, pentur sporirea productiei si imbunatatirea valorii furajului obtinut.

Suprainsamantarea se aplica in urmatoarele cazuri:

-acoperire redusa cu vegetatie ierboasa a solurilor;

-vegetatia este reprezentata in cea mai mare parte de specii cu productivitate si valoare furajera redusa;

-dupa efectuarea lucrarilor de nivelare (distrugerea musuroaielor, a muschilor, strangerea pietrelor etc.);

-in urma lucrarilor de drenare, pe suprafetele unde vegetatia a fost partial distrusa;

Suprainsamantarea: este obligatorie pe pajistile fertilizate prin tarlire pe cele la care s-au facut lucrari tehico-culturale simple sau complexe (combaterea buruienilor, indepartarea vegetatiei lemnoase,

distrugerea musuroaielor, combaterea eroziunii) si pentru prelungirea duratei de folosire a pajistilor temporare. Reusita instalarii speciilor prin suprainsamantare este in mare masura legata de diminuarea capacitatii de concurenta a vegetatiei existente. Acest obiectiv se realizeaza inainte de semanat, prin pasunat ras, cu incarcatura mare de animale, curatirea vegetatiei cat mai aproape de sol cu masini de curatat ori cosit pajistea sau prin erbicidare cu Gramaxone 5 l/ha, care intrerupe temporar (2-3 saptamani) vegetatia pajistilor.

Epoca efectuarii suprainsamantarii este primavara devreme, cand temperatura nu coboara sub 0C, solul are rezerva suficienta de apa si vegetatia existenta face concurenta redusa instalarii noilor plante .

Fertilizarea, in anul suprainsamantarii, se face cu 60 kg/ha P2O5

si 60kg/ha K2O. Azotul se foloseste in doze rduse, 40-50 kg/ha N si se aplica dupa rasarirea tinerelor plante, iar daca vegetatia veche s-a inaltat, dupa cosirea acesteia. In primul an de la suprainsamantare pajistea se foloseste numai ca faneata.

Autoinsamantarea : se executa numai pe pajistile neimburuienate, pentru a nu contribui la inmultirea plantelor nevaloroase si consta in insamantarea naturala a plantelor existente pe pajistile a caror vegetatie este formata din specii valoroase, dar care nu prezinta un covor ierbos incheiat. Pentru aceasta, pajistea nu este folosita si se lasa pana cand speciile valoroase ajung la maturitate si se scutura semintele pe cale naturala sau prin interventia omului.

Dupa scuturarea semintelor, vegetatia se coseste si se indeparteaza de pe pajiste, apoi se discuieste sau se grapeaza energic pentru incorporarea semintelor in stratul superficial al solului, fertilizarea facandu-se ca si la suprainsamantare.

In primul an dupa autoinsamantare, pajistile se folosesc numai prin cosit, iar din al doilea an pot fi folosite si prin pasunat.

Aplicarea ingrasamintelor si a amendamentelor pe pajisti

Fertilizarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a

productiei la toate culturile agricole, insa pe pajisti rolul ingrasamintelor este multiplu.

Paralel cu sporirea productiei are loc si modificarea covorului ierbos, exprimata prin inlocuirea unor specii mai putin valoroase cu altele cu o productivitate si valoare nutritiva mai mare.

Pe pajisti, consumul de elemente nutritive este mult diversificat datorita numarului mare de specii cu cerinte diferite fata de elementele nutritive, cresterii continui a plantelor in timpul perioadei de vegetatie, modul de exploatare s.a. Astfel, gramineele sunt mari consumatoare de azot, iar leguminoasele, de fosor si calciu. Pe pasuni consumul de azot este mai mare datorita recoltarii plantelor de mai multe ori in timpul perioadei de vegetatie, in primele faze de crestere, cand plantele contin mai multa proteina bruta.

Prin fertilizare se realizeaza :

-restituirea partiala a elementelor nutritive extrase de plante din sol;

-o influenta pozitiva asupra microorganismelor cu rol in mobilizarea unor elemente nutritive aflate sub forma mai greu accesibila plantelor;

-modificarea structurii vegetatiei, a raporturilor dintre speciile si grupelor de specii de plante componente ale vegetatiei pajistii ;

-modificarea compozitiei chimice a plantelor (proteina bruta, fosfor, potasiu, microelemente) si cresterea digestibilitatii substantelor nutritive din planta;

-prelungiea duratei de folosire a pajistilor prin realizarea unei repartitii mai bune a nutretului verde in perioada de pasunat.

Din cele expuse rezulta ca aplicarea ingrasamintelor reprezinta principala masura pentru imbunatatirea pajistilor.

Pe pajisti se aplica atat ingrasaminte chimice cu macroelemente si microelemente, cat si ingrasaminte organice.

Ingrasamintele chimice

Folosirea ingrasamintelor chimice reprezinta o solutie importanta de imbunatatire a pajistilor permanente, insa prezinta unele dezavantaje in comparatie cu fertilizarea cu ingrasaminte organice:

-eficienta economica mai redusa;

-posibilitatea poluarii solului si a crearii unor dezechilibre de nutritie la animale;

-acidifierea solului;

-perturbarea activitatii unor microorganisme.

A.        Ingrasaminte chimice cu macroelemente

Ingrasamintele cu azot

Pe pajisti, ingrasaamintele minerale cu azot se folosesc in doze mai mari decat la plantele cultivate. Influenta ingrasamintelor minerale cu azot este complexa, manifestandu-se asupra productiei pajistilor, compozitiei chimice a furajului, structurii si compozitiei floristice a pajistilor si asupra productiei si sanatatii animalelor.

In general, azotul da sporuri de productie de 20 –160 kg m.v. pentru 1 kg s.a. ingrasamant.

Ingrasamintele cu azot, in cele mai dese cazuri nu se administreaza singure ci impreuna cu cele de fosfor, eventual si de potasiu.

Pe pajistile fertilizate, animalele consuma zilnic o cantitate mai mare de nutret. Ingrasamintele cu azot maresc digestibilitatea si valoarea nutritiva a nutretului.

Ingrasamintele cu azot favorizeaza cresterea gramineelor si inhiba cresterea leguminoaselor pe toate tipurile de pajisti.

Epoca de administrare a ingrasamintelor cu azot este primavara, la pornirea in vegetatie; aplicarea vara sau toamna influenteaza in masura mai mica productia pajistilor. In cazul pajistilor ce urmeaza a fi pasunate, ingrasamintele cu azot urmeaza a fi aplicate din toamna, pe 1-2 (3) parcele, in vederea inceperii pasunatului mai devreme cu 2 saptamani, marindu-se astfel durata sezonului de utilizare a pasunii.

Ingrasamintele cu fosfor

Fosforul are un rol important in dezvoltarea plantelor, participa la sintetizarea proteinelor, faciliteaza asimilarea altor elemante nutritive, mareste rezistenta la inghet, scurteaza perioada de vegetatie si favorizeaza activitatea microorganismelor din sol precum si a bacteriilor simbiotice. Pentru animale, fosforul constituie un element principal al tesutului din sistemul osos, influenteaza productia de lapte, carenta de fosfor avand repercursiuni nefavorabile asupra sanatatii animalelor.

Ingrasamintele cu fosfor nu se administreaza singure ci impreuna cu azotul (eventual si cu potasiul) si au rolul de a spori eficienta ingrasamintelor cu azot. In general ingrasamintele cu fosfor apar mai eficiente cu cat solul este mai bine aprovizionat cu azot.

Dozele de fosfor recomandate pe pajisti sunt cuprinse intre 18-64 kg/ha s.a. Intre azot si fosfor trebuie sa existe un raport de 2:0,5-1. Numai in cazuri deosebite, cum sunt pajistile de lunca, cu multe leguminoase, raportul paote ajunge la 2:1,-2, dupa cum pe nardetele de munte, unde leguminoasele lipsesc, raportul optim N:P este net in favoarea azotului, respectiv 2:0,3-0,5.

Epoca optima de administrare a ingrasamintelor cu fosfor este toamna, in fiecare an sau in doze mai mari, odata la 2-3 ani.

Remanenta ingrasamintelor cu fosfor se manifesta si la doi ani de la administrare, iar in doze mai mari, 2-3 ani dar numai cu agrofond cu azot.

Ingasamintele cu potasiu

Acest element are un rol important in metabolismul plantelor, in sinteza clorofilei, si hidratilor de carbon, in stimularea absorbtiei si evapotranspiratiei, in sporirea rezistentei plantelor la iernare etc. Dozele de ingrasamant recomandate pe pajistile permanente se situeaza intre 40-80 kg/ha s.a.

Ingrasamintele cu microelemente

Microelementele au un rol insemnat in metabolismul plantelor, fac parte din compozitia chimica a vitaminelor, a fermentilor, a unor sisteme enzimatice, influenteaza sinteza proteinelor si hidratilor de carbon. Insuficienta sau lipsa unor microelemente din hrana animalelor provoaca boli fiziologice grave, ducand la scaderea randamentului, atrofierea muschilor, cojirea pielii si chiar mortalitate. Carenta de magneziu si calciu, asociata cu excesul de potasiu, duce la hipomagneziemie (tetania de pasune), iar carenta in magneziu, asociata cu deficitul de fosfor, calciu, sodiu si cu un continut ridicat de siliciu provoaca urolithiaza la taurine .

Pe pajisti se aplica cantitati mici de microelemente, putandu-se folosi unele reziduuri industriale, bogate in aceste elemente sau diferite saruri: 20 kg/ha Borax, 15kg/ha Sulfat de cupru, 10 kg/ha Sulfat de fier, 25 kg/ha Sulfat de mangan, 2kg/ha Molibdat de amoniu.

Epoca de administrare a microelemntelor este primavara, odata cu a ingrasamintelor de azot, dar si mai tarziu, in timpul vegetatiei, cand se aplica extraradicular, sub forma de solutie.

Ingrasamintele organice

Ingrasamintele organice, prin calitatea lor de ingrasaminte complete, exercita un efect ameliorativ asupra insusirilor fizice, chimice si bilogice ale solului, utilizarea lor determinand sporuri importante de productie.

Pe pajistile permanente se folosesc ca ingrasaminte organice gunoiul de grajd, compostul, urina, mustul de grajd si gulle. De asemenea se practica fertilizarea prin tarlire, care reprezinta folosirea dejectiilor lasate de animale pe locurile de odihna.

Norma de gunoi de grajd: fertilizarea cu 20 tone/ha echivaleaza cu circa 300 kg/ha azotat de amoniu si 200 kg/ha de super fosfat. Epoca de administrare are influenta mai mare la aplicarea dozelor mici de gunoi de grajd (15-20t/ha); la aceste doze, administrarea de toamna este net superioara .

Compostul se prepara din gunoi de garjd si turba in proportie de 1:3 sau urina (must de grajd) si turba in cantitate de 100-150 litri urina /tona de turba, la care se mai adauga 100-150 kg superfosfat, 50 kg sare potasica si 50-100 kg var stins la o tona compost (pe soluri acide)

Urina si mustul de grajd: la un continut mediu in substante fertilizante, cantitatea de 150-200 hl echivaleaza cu 60-80kg/ha azot si 70-90 kg/ha potasiu. Epoca optima de administrare a mustului de grajd este primavara foarte devreme, imediat dupa topirea zapezii, cand timpul este umed si racoros, iar vegetatia nu a inceput sa creasca.

Tulbureala de grajd (gulle). Acest ingrasamant este reprezentat de un amestec dintre dejectiile lichide si cele solide ale animalelor si apa folosita la curatirea adaposturilor. Ingrasamantul se colecteaza in bazine speciale, unde fermenteaza timp de 3-4 saptamani. Norma de ingrasamant depinde de continutul lui in substate fertilizante si variaza intre 20-40 m3/ha. Ingrasamantul se completeaza cu 150-200 kg/ha superfosfat (eventulele amendamente de calciu pe soluri acide), administrate din toamna.

Fertilizarea prin tarlire. Dejectiile lasate de animale in perioada de odihna se folosesc, de asemenea, drept ingrasaminte organice. Pentru aceasta, locurile de odihna se schimba in mod organizat dupa

ce pe terenul respectiv s-au acumulat cantitati corespunzatoare unui anumit nivel de fertilizare. Cantitatea de ingrasamant ce se poate acumula in periada de pasunat difera in functie de numarul, specia si categoria de animale si de durata perioadei de pasunat. Se apreciaza ca de la 100 de vaci, intr-o perioda de 150 zile, se acumuleaza o cantitate de substanta organica ce contine 1050-1500 kg de azot, 600-700 kg fosfor, 1500-1950 kg potasiu si 900-1200kg calciu, cantitati echivalente cu elementele nutritive din 300 tone gunoi de grajd.

Ingradirea animalelor se face cu ajutorul portilor de tarlire mobile, care au dimensiunile de 3-4 m lungime si sunt confectionate mai ales din materialul rezultat din curatirea vegetatiei lemnoase de pe pajisti. Ele nu trebuie sa fie prea grele pentru a se putea manipula usor.

Combaterea buruienilor

Pe pajistile permanente se considera buruieni speciile de plante neconsumabile, fara valoare furajera, daunatoare vegetatiei valoroase a pajistilor, daunatoare sau toxice pentru animale.

Metode preventive de combatere a buruienilor

-cositul resturilor neconsumate de animale si a vetrelor de buruieni de mai multe ori in timpul perioadei de pasunat;

-folosirea gunoiul de grajd fermentat sau semifermentat pentru distrugerea capacitatii de germinare a semintelor de buruieni;

-imprastierea dejectiilor provenite de la animale pentru a nu se crea un mediu bogat in azot, favorabil instalarii buruienilor;

-folosirea pasunilor intr-un sistem organizat, cu un numar de animale corespunzator productiei pajistilor;

-folosirea unui material corespunzator la suprainsamantari;

-recoltarea la vreme a fanetelor, inainte ca majoritatea buruienilor sa ajunga la maturitate si sa scuture semintele;

-pasunatul otavelor cu schimbarea modului de folosinta a fanetelor la interval de 3-4 ani.

Masuri indirecte de combatere a buruienilor

Aceste masuri se refera la lucrarile de tmbunatatire a pajistilor, ca de exemplu, reglarea regimului de umiditate, aplicarea amendamentelor si ingrasamintelor, distrugerea musuroaielor etc.

Drenarea contribuie la distrugerea speciilor toxice din familiile Ranunculaceae si Umbeliferae, a speciilor higrofile, fara valoare furajera sau cu valoare furajera redusa.

Fertilizarea cu ingrasaminte chimice reprezinta un mijloc principal de reducere a participarii speciilor din diverse familii botanice, cu conditia stabilirii unui raport favorabil intre elementele fertilizate.

Masuri directe de combatere a buruienilor

Acestea se aplica paralel cu cele de prevenire si de combatere.

Distrugerea mecanica

Consta in cosirea repetata a vetrelor de buruieni, plivitul prin retezarea de la suprafata a buruienilor ce se inmultesc numai prin seminte, de sub colet a celor care formeaza lastari din colet si smulgerea completa din pamant a buruienilor cu inmultire vegetativa prin bulbi sau radacini secundare.

Combaterea buruienilor pe cale chimica

Pe pajisti se folosesc erbicide cu remanenta redusa. Tratamentul se executa cand plantele sunt in plina crestere si au cea mai mare suprafata foliara.

Epoca de administrare este conditionata de modul de folosire a

pajistei, de temperatura aerului (16-18*) si umiditatea relativa a aerului. La fanete, erbicidele se aplica cel mai tarziu cu 3-4 saptamani inainte de cosire, iar la pasuni, cel putin cu 2 saptamani inainte de inceperea pasunatului.

Graparea pajistilor

Are drept obiectiv aerisirea solului in scopul intensificarii activitatilor microorganismelor din sol, incorporarea semintelor si a ingrasamintelor. Se aplica pe scara larga pe pajisti, desi rezultatele sunt nesatisfacatoare.

Grapatul se poate executa dupa fertilizare, in scopul incorporarii partiale a ingrasamintelor si la eliminarea resturilor de plante neconsumate in anul precedent, pentru a se crea conditii favorabile regenerarii plantelor.

2.2. Masuri radicale.

Lucrarile radicale se refera la un complex de activitati care au ca

scop transformarea pajistilor permanente degradate in pajisti

semanate.

Refacerea radicala a pajistilor permanente degradate reprezinta o

masura ce se impune in cazul in care covorul vegetal are o acoperire

slaba, sub 60%.

Pregatirea terenului.

Prin lucrarile de pregatire a terenului se urmareste: distrugerea

vechiului covor vegetal si crearea conditiilor pentru semanat.

Pregatirea terenului se face prin mai multe metode in functie de

grosimea stratului de telina, vegetatia existenta si panta terenului. Se

disting trei metode de baza:

pregatirea terenului cu mobilizarea superficiala a solului (3-5 cm);

pregatirea terenului cu mobilizarea medie a solului (5-12 cm);

pregatirea terenului cu mobilizarea profunda a solului (20-25 cm).

Pregatirea terenului cu mobilizarea superficiala a solului - metoda se

poate aplica pe suprafetele unde vegetatia existenta a fost distrusa cu

un erbicid de contact. La circa 2-3 saptamani dupa erbicidare se va

intoarece terenul cu masina combinata MCR-2,5 sau cu freza de tip

Rotaseeder.

Pregatirea terenului cu mobilizarea medie a solului - in acest caz, se

folosesc grape cu discuri sau freze pentru pajisti.

Pregatirea terenului cu mobilizare profunda a solului - consta in

efectuarea araturii, cu plugul la 20-25cm adancime, in raport cu

grosimea stratului arabil.

Culturile premergatoare.

În tara noastra se foloseste mai mult varianta infiintarii pajistilor

temporare dupa destelenire denumita si regenerarea rapida a pajistilor.

Fertilizarea de baza si aplicarea amendamentelor.

Pajistile temporare, prin productiile ridicate pe care le realizeaza

sunt mari consumatoare de elemente nutritive din sol. De asemenea

pajistile temporare dau rezultate bune si de calitate cand reactia

solului este neutra sau slab acida.

Pajistile temporare, in comparatie cu cele permanente, valorifica

mai eficient ingrasamintele organice, cele chimice mai greu solubile si

amendamentele.

Specii si soiuri folosite la infiintarea pajistilor temporare.

La infiintarea pajistilor temporare se utilizeaza amestecuri alcatuite

din specii de graminee si leguminoase perene valoroase si mai rar

graminee in cultura pura sau amestecuri formate din graminee.

În tara noastra cele mai raspandite specii in cultura sunt: Dctylis

glomerata, Festuca pratensis, Lolium perene, Phleum pratense, dintre

graminee si Trifolium repens, Medicago sativa, Trifolium pratense,

Lotus corniculatus, dintre leguminoase.

Alcatuirea amestecurilor de graminee si leguminoase perene.

In vederea alcatuirii amestecurilor de graminee si leguminoase

perene se parcurg succesiv mai multe etape de lucru:

    Stabilirea duratei si a modului de folosire a pajistilor temporare

În functie de durata de folosire, pajistile temporare se impart in trei

categorii:

- pajisti cu durata scurta de folosire (2-3 ani)

- pajisti cu durata medie de folosire (4-6 ani)

- pajisti cu durata lunga de folosire (> 6 ani)

  Stabilirea numarului de specii din cadrul amestecurilor

Pentru pajisti cu durata scurta de folosire se recomanda 2-3 specii,

pentru cele cu durata medie de folosire se recomanda 3-5 specii, iar

pentru cele cu durata lunga se recomanda 4-6 specii.

    Stabilirea proportiei gramineelor si leguminoaselor in cadrul

amestecurilor.

Pentru a obtine compozitia floristica dorita, este necesar ca la

stabilirea proportiei dintre cele doua grupe de plante sa se tina seama

de durata si modul de folosire al pajistilor, precum si de

particularitatile biologice ale speciilor componente.

Alegerea speciilor si stabilirea ponderii a fiecarei specii in amestec

Alegerea speciilor se face in functie de conditiile naturale ale zonei,

durata si mai ales modul de folosire, ritmul de dezvoltare si

vivacitatea speciilor respective.

În cadrul fiecarei grupe de plante, procentul de participare in amestec

al fiecarei specii se stabileste in functie de valoarea economica a

speciei, adaptabilitatea la conditiile pedoclimatice, pretabilitatea la

modul de folosire stabilit si de directia de evolutie dorita a viitorului

covor vegetal.

Alegerea soiurilor in cadrul fiecarei specii

Se recomanda folosirea de soiuri cu acelasi indice de precocitate sau

cu indici de precocitate apropiati.

Calculul cantitatii de samanta

Calculul cantitatii de samanta se face pentru fiecare specie din

amestec pe baza urmatoarelor elemente:

- cantitatea de samanta in cultura pura (kg/ha) la valoarea utila de

100% (N);

- procentul de participare in amestec (p);

- procentul de samanta utila (S.U.).

Cantitatea de samanta pentru fiecare specie (Q) se determina cu

relatia:

Q (kg/ha) = p x N/S.U.

Cantitatea de samanta rezultata din calcul se corecteaza in functie de

capacitatea de concurenta a speciilor din amestec.

Prin insumarea cantitatilor de seminte astfel corectate rezulta

cantitatea de samanta amestec necesara pentru un hectar, pe baza

careia se fac reglajul masinii de semanat si planul de aprovizionare

pentru suprafata proiectata.

Samanata si semanatul.

Semanatul ierburilor perene necesita o atentie deosebita. Acesta se

poate realiza cu sau fara planta protectoare.

Epoca de semanat

Epoca optima de semanat este primavara devreme, cand solul

permite intrarea masinilor agricole, iar temperatura este constant peste

0oC.

Metoda de semanat

Semanatul se poate realiza prin mai multe metode ce variaza in

functie de configuratia si panta terenului, insusirile semintelor,

dotarea tehnica, prezenta sau absenta plantei protectoare etc. Cele mai

folosite metode sunt: semanatul in randuri distantate la 12,5-15cm,

semanatul prin imprastiere manual sau mecanic.

Adancimea de semanat

Adancimea de semanat se stabileste in functie de marimea si forma

semintelor, puterea de strabatere, textura si umiditatea solului, variind

intre 1-3cm.

Lucrari de ingrijire

Aplicarea corecta si la timp a lucrarilor de ingrijire, mai ales in anul

intai, favorizeaza realizarea unui covor vegetal uniform si bine

incheiat, premisa obtinerii unor produse ridicate.

Irigarea de rasarire

Aceasta lucrare este necesara dupa semanatul de la sfarsitul verii dar

uneori si in primaverile secetoase, cu o norma de udare de 150-

200m3/ha.

Distrugerea crustei

Pentru distrugerea crustei se foloseste tavalugul neted infasurat cu

sarma ghimpata, grapa de fier cu coltii indreptati in sus sau cu o grapa

de maracini.

Compeltarea golurilor

În cazul semnalarii golurilor, se impune completarea acestora cu

samanta din acelasi amestec. Cand suprafetele cu goluri sunt mari,

operatiunea se face cu masini de semanat, iar pe suprafete reduse se

poate face manual.

Combaterea buruienilor

Aceasta este lucrarea cea mai importanta din anul intai de vegetatie

la pajistile temporare semanate fara planta protectoare si la cele

infiintate primavara.

Combaterea mecanica consta in cosirea repetata a buruienilor cu

coasa, cu diferite cosiri usoare, inainte ca acestea sa fructifice.

Pe terenurile cu o imburuienare puternica se recomanda folosirea

erbicidelor. Dintre acestea mentionam: S.D.M.A., Aretit, Basagran,

Acetadin, Asulox.

Fertilizarea

Prin aceasta lucrare se urmareste obtinerea de productii mari si de

buna calitate, precum si mentinerea unui covor ierbos valoros pe toata

durata folosirii.

Irigarea

În regiunile secetoase sau cu precipitatii neuniform repartizate, se

impune irigarea pajistilor temporare cu o norma de udare de 400-

600m3/ha.

Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin revarsare, cu rigole

orizontale sau inclinate, in functie de panta terenului.

Folosirea pajistilor temporare

Modul de folosire a pajistilor temporare are o influenta insemnata

asupra evolutiei covorului vegetal, a duratei de folosire economica,

precum si asupra cantitatii si calitatii furajului obtinut. Pajistile

temporare se pot folosi prin pasunat, cosit sau mixt.

Refacerea pajistilor temporare

Dupa 3 - 5 ani de folosire covorul vegetal incepe sa se rareasca, mai

ales prin disparitia treptata a leguminoaselor. În aceste situatii se

impune refacerea pajistilor respective care se poate realiza prin doua

procedee: suprainsamantarea sau reinsamantarea.

CAPITOLUL. III

Înfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente

degradate.

Înfiintarea de pajisti temporare in locul pajistilor permanente

degradate, constituie una dintre cele mai importante verigi in procesul

imbunatatirii bazei furajere. În noile conditii create prin privatizarea

septelului de animale, pajistile semanate sunt acele culturi care

asigura un furaj de calitate si in cantitate suficienta animalelor de rasa

de inalta productivitate.

Complexul de lucrari care se aplica pentru infiintarea pajistilor

semanate, in locul pajistilor permanente degradate, este cunoscut sub

denumirea de imbunatatire radicala sau regenerarea pajistilor.

Superioritatea pajistilor semanate, fata de cele permanente, depinde de

conditiile naturale si economice concrete. Astfel, productivitatea

pajistilor temporare este determinata de precipitatii, de altitudine si de

sistemul de gospodarire. În conditii pedoclimatice asemanatoare,

pajistile semanate au realizat, in medie, in primii 2 ani de folosinta, o

productie cu 30% mai mare decat cea a pajistilor permanente.

Unii cercetatori spun ca pajistile semanate au insusiri valoroase,

neegalate de celelalte culturi furajere. Între acestea se remarca, in

primul rand, productiile ridicate care pot fi de 3-5 ori mai mari decat a

pajistilor naturale. Compozitia floristica fiind stabilita pe criterii

stiintifice, in concordanta cu conditiile climatice, agrotehnica aplicata

si modul de exploatare, permite obtinerea unui furaj superior din

punct de vedere cantitativ si calitativ, fata de cel obtinut pe pajistea

naturala. În regiunile de dealuri din tara noastra, C. Barbulescu si Gh.

Motca (1987) recomanda infiintarea de pajisti semanate datorita

conditiilor deosebite intalnite aici. Pe langa recoltele mari ce se obtin,

ce depasesc 10t/ha s.u., pajistile semanate contribuie la protectia

solului impotriva eroziunii si la ameliorarea insusirilor lui.

Daca in zonele de campie si de deal, pajistile semanate dau

rezultate foarte bune, nu acelasi lucru se poate spune despre zona de

munte. Pentru tara noastra, cu circa 4,9 milioane hectare pajisti

permanente, in mare parte degradate infiintarea pajistilor semanate

reprezinta una dintre cele mai importante masuri pentru ridicarea

productiilor cantitative si calitative ale pajistilor.

Pajistile permanente din tara noastra sunt situate, in mare parte, pe

terenuri in panta, supuse eroziunii. A. Havreliuc (1992) recomanda

infiintarea de pajisti semanate (dupa aplicarea unui complex de

masuri antierozionale) pe aceste terenuri, cu rezultate excelente.

Pajistile semanate se infiinteaza in locul pajistilor permanente

degradate, la care lucrarile de suprafata nu mai au efectele scontate.

Decizia aplicarii metodei de refacere radicala este de o mare

raspundere, deoarece aceasta implica distrugerea in totalitate a

covorului ierbos existent, prevalarea si inlaturarea cauzelor care au

dus la instalarea lui pe de o parte, iar pe de alta parte crearea

conditiilor ca noua pajiste pe care o infiintam sa se poata mentine in

cultura. Terenurile ocupate cu pajisti permanente pe care le alegem

pentru infiintarea pajistilor semanate se incadreaza, in general, in una

din urmatoarele categorii:

telina imbatranita in care domina in mare masura, plante neconsumate

de animale si cu o productie sub 10t/ha masa verde;

acoperirea cu vegetatie nevaloroasa peste 25-30 %;

terenuri pe care s-a dezvoltat, in masiv, o planta nevaloroasa (stevie,

pipirig,feriga, etc.);

terenuri relativ plane cu usoare denivelari, care prin luarea in cultura

se preteaza la o exploatare intensiva; acoperirea cu musuroaie

intelenite, peste 30-40% din suprafata pajistii si pe care masurile de

suprafata nu dau rezultate.

Îmbunatatirea radicala a pajistilor este o lucrare mai costisitoare

decat imbunatatirea de suprafata, care pe langa o serie de lucrari

pregatitoare(defrisare, nivelare, drenare) sunt necesare lucrarile

propriu-zise de infiintare(destelenirea, fertilizarea, procurarea

semintelor, semanatul, etc.). Se recomanda destelenirea pajistilor

permanente degradate, numai in regiunile bogate in precipitatii,

situate pe soluri cu o grosime mai mare de 50 cm, pe pante cu

inclinare mai mica de 15 grade si cu panza de apa freatica la

adancimea de cel putin 0,5m. Pe pajisti mai umede se impune mai

intai desecarea acestora, iar pajistile din regiunile secetoase se vor

desteleni numai daca exista posibilitati de irigare.

Pregatirea terenului cuprinde, pe de o parte, distrugerea covorului

vegetal, iar pe de alta parte lucrari de pregatire a patului germinativ in

vederea insamantarii ierburilor perene. Înainte de refacerea radicala

sunt necesare cateva lucrari pregatitoare ca: desecarea, indepartarea

pietrelor, a cioatelor si a vegetatiei lemnoase, distrugerea

musuroaielor si nivelarea terenului, care contribuie la executarea

destelenirii in bune conditii. În vederea pregatirii terenului se aplica

mai multe metode, care variaza in functie de panta terenului, de

grosimea stratului de telina si de vegetatia existenta. În general, se

disting urmatoarele tehnologii de distrugere a telinii:

-cu mobilizarea totala a stratului de sol;

-cu mobilizarea partiala a stratului de sol;

-fara mobilizarea solului.

Tehnologia de pregatire a terenului, cu mobilizarea totala a stratului

de sol presupune in mod obligatoriu folosirea plugului. Odata cu

efectuarea araturii se incorporeaza in sol si ingrasamintele pe baza de

fosfor si potasiu (daca este necesar), gunoiul de grajd si

amendamentele. Metoda se recomanda pe solurile mai profunde, cu

un strat gros de telina.

Pentru a realiza o maruntire mai buna a telinei, de regula, aratura

adanca de 25-30 cm este precedata de o discuire la 8-10 cm pentru

distrugerea covorului ierbos existent.

Destelenirea prin aratura nu se recomanda pe terenurile inundabile

si periclitate de eroziune, pe solurile scheletice, precum si in statiuni

care exclud reusita pajistilor semanate (de exemplu suprafetele

excesiv de umede sau extrem de uscate). În zonele cu precipitatii

suficiente, destelenirea se poate practica si vara, in acest caz

infiintarea pajistii semanate se va face la sfarsitul lunii august sau

inceputul lunii septembrie. Deoarece pajistile semanate se folosesc si

prin cosit, se impune o foarte buna nivelare a terenului.

Tehnologia de pregatire a terenului cu mobilizare partiala a statului

de sol presupune o lucrare cu grapa cu discuri sau cu freza. O astfel de

lucrare este indicata la destelenirea pajistilor situate in zona de campie

sau in cele de deal, situate pe terenuri in panta si cu un strat subtire de

telina. Se obtin rezultate bune la destelenirea terenurilor pe care s-au

efectuat curatiri de arborete, combaterea musuroaielor, indepartarea

pietrelor, cioatelor.

Freza poate fi folosita pentru prelucrarea telinei, realizandu-se o

lucrare superioara celei cu grapele cu discuri. Lucrarea cu freza

presupune 1-2 treceri, prima trecere executandu-se superficial, la 8-10

cm, iar cea de-a doua mai adanc, la 12-14 cm. Pe terenurile situate in

panta, lucrarile se fac paralel cu curbele de nivel, conform normelor

de prevenire si combatere a eroziunii solului.

Tehnologia de prelucrare a terenului fara mobilizarea solului se

face in anumite situatii in care orografia terenului nu permite nici un

fel de lucrari de mobilizare a terenului, sau cand vegetatia este foarte

rara, se aplica suprainsamantarea vechiului covor,fara nici o lucrare

pregatitoare. Rezultatele acestei metode extensive depind, in masura

foarte mare, de conditiile concrete. Dupa suprainsamantare, trecerea

cu o turma de oi pe timp umed poate favoriza incorporarea

semintelor.

Pajistile semanate pot fi infiintate fie direct in aratura de destelenire,

cunoscuta si sub denumirea de regenerare rapida a pajistilor ce

presupune un teren curat de buruieni, bine maruntit si uniform, fie

dupa o perioada de 1-3 ani, in carte terenul se cultiva cu culturi

anuale. Aceasta metoda se recomanda numai pe terenurile unde telina

foarte deasa nu a putut fi suficient maruntita, pe terenurile foarte

imburuienate si pe soluri turboase, unde lucrarile repetate, aplicate

plantelor anuale, pot duce la o imbunatatire a insusirilor solului.

CAPITOLUL IV

Folosirea pajistilor prin pasunat

Valorificarea pajistilor prin pasunat o constitue inca din cele mai

vechi timpuri una din posibilitatile de folosire eficienta a acestor

categorii de terenuri, avand drept scop cresterea animalelor.

Avantajele folosirii pajistilor prin pasunat sunt:

     miscarea permanenta in aer curat, sub efectul razelor solare,

favorizeaza

formarea unui organism sanatos;

      influenteaza pozitiv productia si reproductia animalelor;

      animalele intretinute pe pasuni sunt mai robuste;

      tineretul se dezvolta mai repede;

      sterilitatea se reduce foarte mult;

      animalele crescute pe pasune nu se imbolnavesc de rahitism

datorita formarii

vitaminei D, antirahitice, care influenteaza asimilarea calciului si

fosforului;

      folosirea furajului verde prin pasunat elimina unele lucrari

legate de

intretinerea animalelor la grajd ( recoltarea, transportul si

administrarea furajului la iesle, indepartarea gunoiului etc. );

      productia animalelor se realizeaza la cel mai scazut cost;

      iarba folosita prin pasunat constitue cel mai ieftin furaj pentru

animale;

      pasunea ofera un furaj fraged, suculent, usor digestibil, cu

gust si miros

placut, ceea ce face sa fie consumat cu placere de animale.

4.1. Sisteme de pasunat:

      pasunatul liber, nerational, sistematic;

      pasunatul in front;

      pasunatul sistematic, rational, pe parcele( tarlale);

      pasunatul dozat;

      pasunatul in fasii sau cu portia.

Pasunatul liber este cea mai primitiva metoda folosita, producand

mari neajunsuri. Pe pasunile in panta are loc distrugerea stratului de

telina si declansarea unor fenomene grave de eroziune a solului, mai

ales cand se pasuneaza pe vreme umeda si cu un numar prea mare de

animale.

În cazul acestei metode, cand animalele au libertatea de a cutreiera

toata pasunea, are loc un pasunat selectiv. Animalele aleg plantele

cele mai bune, pe care le pasuneaza repetat si astfel cu timpul acestea

dispar. Locul lor este luat de plante slabe si de buruieni, care, nefiind

pasunate, ajung la maturitate si se inmultesc cu ajutorul semintelor. În

felul acesta productia pasunii scade de la un an la altul, se inrautateste

compzitia floristica si se reduce foarte mult calitatea furajului.

Pasunatul acesta este cu atat mai putin indicat pe pasunile pe care s-

au executat lucrari de ameliorare. Practic in acest caz, tot ceea ce s-a

realizat prin ameliorare se anuleaza prin pasunat liber.

Pasunatul in front (dupa modul de asezare a animalelor), este mult

mai buna decat pasunatul liber, insa este caracteristica tot unei

exploatari extensive a pasunilor.

Pasunatul sistematic este o metoda moderna, intensiva,

caracteristica unitatilor in care se aplica cu regularitate lucrari de

ameliorare si care obtin productii mari si foarte mari.

Avantajele acestei metode sunt:

      sporirea productiei pasunilor, ca urmare a faptului ca plantele,

dupa ce sunt

pasunate, au la dispozitie timp suficient pentru a se reface;

      repartizarea mai uniforma a productiei de iarba pe cicluri;

      imbunatatirea compzitiei floristice;

      cresterea gradului de consumabilitate a plantelor si

valorificarea intr-o

masura mare (70-75%) a substantelor nutritive cuprinse in iarba de pe

pasune;

      prevenirea imbolnavirii animalelor de parazitoze, deoarece, in

timpul scurt

cat raman pe o tarla, oulele si larvele parazitilor intestinali nu ajung la

stadiul de invazie;

      executarea cu usurinta a lucrarilor de imbunatatire in complex

( aplicarea

ingrasamintelor minerale, combaterea buruienilor etc.) dupa ce

animalele au parasit tarlaua;

      prevenirea declansarii eroziunii pe terenurile in panta si a

inrautatirii

conditiilor de viata a plantelor autotrofe valoroase.

În cadrul pasunatului pe tarlale, animalele pot sa ramana pe pasune

tot timpul sau numai 3-4 ore dimineata si dupa amiaza. Restul

timpului fiind tinute in tabere de vara.

Pasunatul dozat consta in atribuirea unor portiuni din tarla,

delimitate cu ajutorul gardului electric, calculate in asa fel, incat

animalele sa aiba la dispozitie iarba necesara pentru o zi sau pentru o

jumatate de zi. În acest caz animalele se afla in permanenta intre doua

garduri electrice, unul care delimiteaza pasunea pe care animalele

pasuneaza pentru prima data si altul care delimiteaza suprafata

folosita inainte. Pentru un animal mare este necesara o suprafata de

150-200 m² la primele doua cicluri de pasunat si de cca 300 m² la

ciclurile urmatoare.

Pasunatul in benzi sau fasii se atribuie animalelor portiuni limitate

de pasune, sub forma unei fasii cu o latime de 0,5-1m. Lungimea unei

fasii se stabileste in functie de numarul de animale atribuind 1,5

m/cap tineret bovin si 2,0 m/cap bovina adulta care pasuneaza.

Delimitarea fasiei se face cu ajutorul gardurilor electrice. Cel dinspre

suprafata nepasunata se deplaseaza in mod treptat, pe masura ce

plantele au fost consumate, iar cele din spatele frontului de furaje se

muta la 3-4 zile.

Pasunatul dozat si pasunatul cu portia se pot aplica si fara impartirea

pasunii in parcele (tarlale), mai ales la pasunile foarte productive,

pajistile temporare si la plantele de nutret cultivate, pentru a se reduce

procentul plantelor neconsumate.

4.2. Tehnica pasunatului.

Data inceperii pasunatului are o mare influenta asupra vegetatiei,

conditiilor stationare si sanatatii animalelor. La alegerea datei de

incepere a pasunatului trebuie sa se tina seama de inaltimea plantelor

si de starea de umezeala a solului.

Momentul cel mai bun este cand plantele au inaltimea de 10-15 cm,

in cazul pasunilor formate din plante marunte si de 15-20 cm pe

pasunile formate din plante inalte, solul s-a zvantat si temperatura pe

timpul noptii nu scade sub 5ºC. În regiunile de dealuri, unde terenurile

in panta sunt numeroase, respectarea acestor norme devine obligatorie

(pentru a se preveni declansarea fenomenelor de eroziune).

Tot pentru prevenirea eroziunii solului, portiunile de pasune situate

pe pante si unde gradul de acoperire a solului cu vegetatie este slab si

pericolul de eroziune iminent, nu se vor pasuna primavara decat mai

tarziu sau chiar la ciclul al 2-lea.

De multe ori pasunatul in regiunile de dealuri incepe mult mai

repede, cand solul este inca foarte umed, din lipsa de furaje. În acest

caz se distruge stratul de telina, se batatoreste solul si se inrautateste

regimul de aer, se formeaza gropi si musuroaie. Pe terenurile in panta

se declanseaza fenomene grave de eroziune a solului. Productiile care

se obtin sunt din ce in ce mai mici, deoarece incep sa se epuizeze

rezervele din partile subterane, pe seama carora are loc formarea

masei vegetative.

Pasunatul foarte timpuriu prezinta si alte neajunsuri. Iarba este prea

tanara, contine multa apa si din aceasta cauza are un efect laxativ

epuizant. Datorita rapiditatii tranzitului, are loc o eliminare excesiva

de saruri minerale de cupru, magneziu, dar mai ales de sodiu. Aceasta

iarba contine putina celuloza si se preteaza putin la salivatie si

rumegare, animalele fiind predispuse la unele forme de indigestie si

chiar la meteorizatii. Contine cantitati mari de azot, ceea ce determina

acumularea amoniacului in stomacul animalelor si declansarea unor

fermentatii periculoase.

Începerea pasunatului mai tarziu nu prezinta atatea neajunsuri

pentru animale, insa in acest caz creste continutul de celuloza, se

reduce consumabilitatea si valoarea nutritiva a furajului.

În mod obisnuit, la primul ciclu de pasunat plantele cresc mai

repede si nu pot fi pasunate toate tarlalele la timp. De aceea, una sau

doua tarlale se cosesc cand plantele sunt in burduf si se pasuneaza la

ciclul al doilea. Uneori este nevoie sa se coseasca si a treia tarla, cand

plantele sunt inspicate. Aceasta tarla va fi pasunata la ciclul al doilea

sau al treilea. Iarba care rezulta se transforma in fan sau se

insilozeaza.

Înaltimea de pasunat este de 3-4 cm de la suprafata solului, pe

pasunile de deal formate din plante mai joase, cu multe frunze bazale

si de 4-5 cm pe pasunile cu plante mai inalte. Daca se pasuneaza mai

de jos, regenerarea plantelor va fi mai slaba si productiile la ciclurile

urmatoare mai mici. Aceasta se explica prin faptul ca regenerarea are

loc numai pe seama lastarilor care se formeaza din mugurii si nodurile

de infratire situate pe organele din sol. Mugurii superficiali si lastarii

scurti, care au un rol important in refacerea masei vegetative dupa

pasunat, nu mai participa la acest proces, fiind indepartati in timpul

pasunatului executat prea jos. Acest mod de pasunat reprezinta o

caracteristica a pasunatului nerational, cu un numar mare de animale

si o perioada prea lunga. În conditiile pasiunilor de deal, modul acesta

de pasunat contribuie in cea mai mare masura la declansarea

fenomenelor de eroziune.

Data incetarii pasunatului trebuie sa fie cu 25-30 zile inainte de

venirea ingheturilor permanente. Plantele au astfel posibilitatea sa-si

refaca cel putin partial rezervele de substante nutritive din sol si in

felul acesta sa reziste mai bine la ingheturile din timpul iernii,

primavara pornesc mai repede in crestere si pasunatul poate sa

inceapa mai devreme.

De multe ori pasunatul se prelungeste toamna prea tarziu. Practica

aceasta daunatoare este foarte raspandita pe pajistile de deal,

animalele care sunt coborate de pe pasiunile de munte si alpine fiind

tinute pe pasuni chiar pana la venirea ingheturilor.

Frecventa pasunatului este in functie de compozitia floristica a

pasunilor, de lucrarile care se aplica pe pasuni, de intensitatea

pasunatului. Pasunile permanente de deal se pot pasuna in bune

conditii de trei ori intr-o perioada de vegetatie. Prin urmare, de pe

aceste pasuni se realizeaza 3 cicluri de pasunat, timpul de regenerare a

plantelor fiind de 30-40 de zile.

Marirea numarului ciclurilor de pasunat pana la 4-5 este posibila

numai in cazul pasunilor temporare si permanente in care se aplica

azot dupa fiecare ciclu de pasunat si se iriga pentru a se grabi

regenerarea plantelor.

Folosirea tarlalelor se face in asa fel incat animalele sa aiba in

permanenta la dispozitie hrana necesara, fara ca sa distruga covorul

vegetal si sa se strice stratul de telina.

Tarlalele pot sa fie pasunate pe toata suprafata sau pe portiuni mai

mici, cu ajutorul gardului electric. Este bine ca pe pasunile ameliorate,

care dau productii mari, sa se aplice pasunatul cu gard electric, pe

portiuni mici. Procedand asa, creste gradul de consumabilitate al

plantelor, se evita batatorirea solului si inrautatirea conditiilor de viata

din sol, se accelereaza ritmul de regenerare a plantelor. Pe celelalte

pasuni se pasuneaza toata tarlaua, respectand normele folosirii

rationale, referitoare la data inceperii pasunatului, numarul de zile cat

raman animalele pe tarla etc.

4.3. Masuri pentru organizarea pasunatului rational.

Folosirea rationala a pasunilor presupune aplicarea unui ansamblu

de masuri tehnico-organizatorice care permite valorificarea maxima a

plantelor, imbunatatirea compozitiei floristice si sporirea productiei de

iarba, in conditiile prevenirii declansarii fenomenelor de eroziune a

solului. Masurile care trebuie sa se aplice sunt:

determinarea productiei pasunilor;

stabilirea capacitatii de pasunat;

impartirea in tarlale;

stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor;

executarea unor lucrari specifice inaintea, in timpul si dupa terminarea

pasunatului.

Determinarea productiei pasunilor. Pentru determinarea productiei

se folosesc doua metode:

      Metoda cosirilor repetate. Consta in cosirea, in timpul

perioadei de

vegetatie, a unor parcele de proba.

Pentru aceasta se aleg mai multe suprafete reprezentative in privinta

productiei: pe pasunile uniforme 4 suprafete de cate 2,5 m², iar pe

pasunile cu vegetatia neuniforma, 10 suprafete a cate 1 m². Pe aceste

suprafete se executa cosirea plantelor cu o zi inainte de introducerea

animalelor pe pasune, deci la inceputul fiecarui ciclu de pasunat.

În cazul pasunatului liber se ingradesc suprafete mai mari, de pana

la 100 m², de pe care se coseste iarba cand ajunge la inaltimea de

pasunat.

Prin insumarea productiilor obtinute la fiecare recoltare, raportate la

hectar (C1,C2,C3), rezulta „productia totala” a pasunii (C):

C=C1+C2+C3+.Cn [t/ha].

„Productia efectiva” (P), care ne intereseaza la stabilirea capacitatii

de pasunat, se calculeaza prin scaderea resturilor de plante

neconsumate dupa fiecare ciclu de pasunat (R) din „productia totala”:

P=C-R [t/ha].

Cunoasterea acestor elemente permite aflarea unui indicator sintetic

important, care exprima calitatea pasunii, si anume „coeficientul de

folosinta” (K):

K=P/C*100 [%].

„Productia efectiva” se pot stabili si cand pasunile nu sunt impartite

in tarlale, deci cand nu se pot determina plantele ramase neconsumate

la sfarsitul fiecarui ciclu de pasunat (R), folosind formula:

P=C*K/100 [t/ha].

În care:

P – este productia efectiva;

C – productia totala;

K – coeficientul de folosinta.

În acest caz „coeficientul de folosinta” se determina cu ajutorul

analizei botanice, efectuate pe probe de iarba recoltate din ingradiri

folosind formula:

K=M/N*100 [%].

M – este greutatea plantelor consumate;

N – greutatea totala a probei analizate.

De asemenea, se pot folosi datele orientative din diferite lucrari de

specialitate sau se pot face aprecieri vizuale. In mod obisnuit, pe

pasunile bune de deal din tara noastra, in care plantele dominante

sunt: Agrostis capillaris, Dactylis glomerata, Poa pratensis, Festuca

rubra, Lolium perenne, Cynosurus cristatus, Festuca pratensis,

Trifolium repens, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, Taraxacum

officinale etc. „coeficientul de folosinta” ajunge la 75-80% sau mai

mult, iar pe pasunile semanate, peste 90%. În putine cazuri valorile

acestui indicator scad la 60-70%.

      Metoda indirecta ( zootehnica) consta in transformarea tuturor

produselor

obtinute de la animale in U.N.( unitati nutritive), pe baza unor

coeficienti. Pentru determinarea productiei cu ajutorul acestei metode,

se alege un lot omogen de animale, care se cantareste la inceputul si la

sfarsitul perioadeide pasunat, pentru a se afla sporul total de greutate.

Determinarea capacitatii de pasunat.

Reprezinta numarul de animale care se poate repartiza la 1 ha de

pasune, in functie de productia acesteia, pentru a se evita atat

supraincarcarea, cat si subincarcarea pasunii. Cand nu se cunoaste

capacitatea de pasunat repartizarea animalelor se face la intamplare,

de cele mai multe ori numarul de animale depasind posibilitatile de

hranire pe care le ofera, aceasta fiind supraincarcata.

Capacitatea de pasunat (C.p.) se exprima in unitati vita mare

( U.V.M./ha) si rezulta din raportul intre productia efectiva a pasunii

(P) si necesarul de masa verde pentru 1 U.V.M. Pentru durata de

pasunat corespunzatoare timpului in care se realizeaza productia (N):

C.p.=P/N [U.V.M./ha]

În regiunile de dealuri perioada de pasunat dureaza din luna mai si

pana in luna septembrie, si anume 140-160 de zile.

Capacitatea de pasunat are un caracter destul de relativ, deoarece

productia pasunii variaza uneori mult in cursul perioadei de vegetatie

datorita multor factori, pe cand necesarul de iarba este aproape

constant, iar la tineret in crestere. De aceea capacitatea de pasunat

reesita din calcul se micsoreaza cu pana la 30%. În felul acesta se

asigura necesarul de iarba si la ciclurile din vara, cand productia este

mai mica. Surplusul de iarba din primavara poate sa fie transformat in

fan, siloz sau semisiloz. Procentul de diminuare a capacitatii de

pasunat se poate reduce foarte mult in cazul in care se aplica dupa

fiecare ciclu de pasunat ingrasaminte cu azot (40-50 kg/ha N), cu

scopul realizarii unei productii cat mai uniforme in tot cursul

perioadei de vegetatie.

Împartirea in tarlale.

Acest numar este in raport cu durata ciclului de pasunat si cu

numarul de zile cat raman animalele in pasune. Durata ciclului de

pasunat corespunde cu timpul necesar plantelor pentru a se reface, in

asa fel incat sa poata fi din nou pasunate si depinde de compozitia

floristica, de regimul de umiditate si de hrana. În conditiile dealurilor,

plantele se refac dupa aproximativ 30 de zile la primul ciclu si 35-40

la ciclurile urmatoare. Timpul de refacere poate fi scurtat, prin

executarea lucrarilor de ingrijire in timpul vegetatiei si in special prin

aplicarea fractionata a azotului si irigare.

Acestea stimuleaza mult cresterea plantelor. Refacerea mai rapida a

plantelor inseamna un numar mai mare de cicluri de pasunat si

productii sporite la unitatea de suprafata.

Numarul de zile cat raman animalele pe o tarla trebuie sa fie mic, si

anume 4-6 zile. În felul acesta se pot pasuna bine toate tarlalele in

cadrul unui ciclu de pasunat si plantele au timp suficient la dispozitie

pentru regenerare. Daca animalele raman mai multe zile pe o tarla, se

reduce timpul pe care il au plantele la dispozitie pentru regenerare, se

batatoreste solul, se inrautatesc conditiile de aeratie, productia pasunii

scade.

Numarul de tarlale se stabileste impartind durata ciclului de pasunat

la numarul de zile cat raman animalele pe o tarla. Daca, de exemplu,

durata ciclului de pasunat este de 32 de zile si animalele pasuneaza pe

o tarla 4 zile, pasunea respectiva va fi impartita in 8 tarlale.

În mod obisnuit numarul de tarlale care rezulta din calcul se mareste

cu 1-2, deoarece, in cadrul folosirii rationale, in fiecare an 1-2 tarlale

nu se pasuneaza. Pe acestea se executa lucrari complexe de

imbunatatire.

În conditiile de deal din tara noastra, numarul de tarlale care se

recomanda este de 8-10 (12). Un numar mai mare nu se adopta in

productie, deoarece mareste mult cheltuielile necesitate de constructia

gardurilor.

Pasunile care au suprafete mari, de sute de hectare, cum se intalnesc

in multe cazuri din regiunile de dealuri, se impart in cateva trupuri

mari, numite unitatea de exploatare (U.E.), care la randul lor se impart

in tarlale.

Unitatile de exploatare au suprafetele calculate in asa fel incat sa

tina seama de formele de relief de pe pasune si sa asigure hrana pentru

cel putin 100-120 U.V.M.. Suprafata se calculeaza astfel:

U.E.=N/P [ha].

În care:

N – reprezinta necesarul de masa verde pentru 100-150 U.V.M pe

perioada de pasunat, in tone;

P – productia pasunii, in t/ha M.V.

Necesarul de masa verde rezultat din calcul se majoreaza cu 30%,

cu scopul de a compensa pierderile din timpul pasunatului, estimate la

15% si productiile mai mici din partea a 2-a a perioadei de vegetatie

(R. Ziman, 1984).

Stabilirea sistemului de folosire a tarlalelor (parcelelor).

La stabilirea suprafetei tarlalelor se porneste de la principiul ca

tarlalele sa aiba productie cat mai apropiata intre ele. În acelasi timp,

se tine seama si de configuratia terenului, pentru a se folosi in cat mai

mare masura formele naturale ale reliefului la delimitarea tarlalelor.

Deoarece in cadrul unei exploatari rationale a pasunilor se aplica cu

regularitate un complex de lucrari de imbunatatire, se realizeaza in

timp o uniformizare a productiei pe toata pasunea. În acest caz, este

bine ca tarlalele sa aiba inca de la inceput suprafete egale sau foarte

apropiate, aceasta mai ales cand delimitarea lor se face cu garduri

fixe, care nu se pot muta asa usor de la un an la altul.

Forma cea mai buna a tarlalelor este dreptunghiulara, deoarece in

acest fel este posibil sa se organizeze cu mai multa usurinta pasunatul

in interiorul tarlalelor, pe suprafete mici, cu ajutorul gardului electric.

La stabilirea formei trebuie sa se tina seama de relief, de

posibilitatea de a construi cat mai usor drumul principal de acces pe

pasune, din care animalele patrund in fiecare tarla.

Tarlalele se delimiteaza prin formele naturale existente pe pasune

(rauri, vai, palcuri de arbusti, drumuri etc.), prin semne conventionale

sau prin garduri.

Lucrarile care se executa inaintea inceperii pasunatului.

Înaintea introducerii animalelor pe pasune se impune sa se execute

un ansamblu de lucrari tehnico-organizatorice, de natura sa permita

desfasurarea pasunatului in bune conditii si sa stimuleze cresterea

plantelor, deci sa contribue la marirea productiei.

Aceste lucrari sunt foarte diferite, fiind determinate in special de

factorii naturali locali, ca de exemplu:

      curatirea pasunii de maracinisuri, resturi aduse de ape, pietre;

      nivelarea terenului si evacuarea excesului de apa;

      distrugerea buruienilor si a plantelor toxice;

      repararea drumurilor de acces pe pasune si a gardurilor;

      repararea si dezinfectarea constructiilor existente (stane,

casarii, adaposturi

etc.) si inceperea lucrarilor la alte constructii necesare unei bune

exploatari a pasunilor.

De asemenea, se executa toate lucrarile care privesc asigurarea

animalelor cu apa de baut.

Se cunoaste ca productiile obtinute de la animale sunt mult

influentate de cantitatea si calitatea apei pe care o au la dispozitie. În

general animalele beau multa apa, cantitatile consumate fiind

conditionate de mai multi factori. Astfel, cu cat animalele sunt mai

grele si dau productii mai mari de lapte, vor consuma mai multa apa.

Consumul de apa este in stransa legatura cu continutul de substanta

uscata ingerata. În mod obisnuit pentru 1 kg S.U. ingerata bovinele au

nevoie de 4-5 l apa, iar ovinele si cabalinele, de 2-3 l apa.

Animalele trebuie sa aiba la dispozitie, pe tarla, in permanenta apa

curata. Cand acest lucru nu este posibil, se amenejeaza adapatori la

distante de cel mult 500m de locul de pasunat.

Lucrari care se executa pe pasuni in timpul pasunatului.

În timpul pasunatului, lucrarile care se executa au ca scop refacerea

cat mai rapida a plantelor si prevenirea inmultirii buruienilor. Ele se

executa cu mai multa usurinta pe pasunile impartite in tarlale, dupa ce

animalele trec pe tarlaua urmatoare si constau in: imprastierea

uniforma a dejectiilor de la animale, aplicarea suplimentara a

ingrasamintelor minerale cu azot (cate 40-50 kg/ha azot dupa fiecare

ciclu de pasunat), irigarea, distrugerea buruienilor neconsumate etc.

Introducerea animalelor pe pajisti modifica sistemul sol-planta,

deoarece cantitati importante de elemente nutritive sunt prelevate prin

iarba si o anumita fractiune este ingerata de animale, pentru a fi apoi

restituita sub forma de dejectii si folosita din nou de catre plante.

Iarba recupereaza cantitati importante de elemente nutritive. S-a

constatat ca pe o raza de 50-70 cm, in jurul locului de impact, creste

foarte mult continutul de N, K, Cl din plante, cu atat mai mult cu cat

plantele sunt mai aproape de centru (V. Lombaert, 1984).

Cand dejectiile sunt concentrate in locurile de adapare sau unde se

odihnesc in mod obisnuit animalele, deci in zone cu mai putina iarba,

recuperarea elementelor nutritive prin plante este neinsemnata.

Modul acesta de valorificare a elementelor nutritive din dejectii

determina o crestere foarte neuniforma a plantelor. De aceea este

necesar ca dupa incheierea pasunatului pe fiecare tarla, sa se execute

imprastierea cat mai uniforma a dejectiilor pe toata suprafata. În acest

fel plantele vor avea o dezvoltare mai uniforma si se va evita

instalarea plantelor nitrofile, reprezentate prin buruieni, in locurile

unde cad dejectiile. Aceasta lucrare este obligatorie cand pasuneaza

bovinele si nu se executa cand pasuneaza ovinele, deoarece dejectiile

raman destul de uniform pe suprafata pasunii.

Cea mai importanta lucrare este cea de aplicare fractionata a

ingrasamintelor minerale cu azot. În felul acesta este stimulata mult

cresterea plantelor dupa ciclurile de pasunat, iar productiile care se

obtin sunt destul de apropiate in tot cursul perioadei de vegetatie.

CAPITOLUL V

Aplicatii practice

Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente degradate

din zona Vaslui.

Aplicatia 1 – Organizarea unui pasunat rational in urmatoarele

conditii:

Suprafata: 30 ha

Panta terenului:14%

Productia globala: 20 t/ha

Coeficient de utilizare: 75%

Durata de refacere: 36 zile

Timpul de ocupare: 6 zile

Modul de exploatare: cresterea vacilor pentru lape

Perioada de pasunat: 150 zile

Data inceperii pasunatului: 1 mai

o parcela pentru realizare de fan

REZOLVARE:

Aplicatia 1. Organizarea unui pasunat rational pe suprafata (St)

de 30 de hectare, unde productia globala (PG) este de 20000 kg/ha,

coeficientul de utilizare (K) 75%, durata de refacere (R)pentru fiecare

parcela este de 36 de zile, timpul de ocupare (O) de 6 zile, modul de

exploatare a pasunii este de cresterea vacilor pentru lapte, perioada de

pasunat (T) de 150 de zile, data inceperii pasunatului 1 mai si avem o

parcela pentru realizarea (r) de fan.

St = 30 ha Cp = ?

PG = 20 t/ha Pu = ?

K = 75% Ef = ?

R = 36 zile Np = ?

O = 6 zile Sp = ?

T = 150 zile

r = 1 fan

Productia utila:

Pu = Pt x K / 100

Pu = 20000 x 75 / 100

Pu = 15000 kg / ha.

Capacitatea de pasunat:

Cp = Pu/Z x T

Cp = 15000 / 50 x 150

Cp = 15000 / 7500

Cp = 2,00 UVM / ha

Din cauza calamitatilor care pot avea loc, vom diminua capacitatea

de pasunat cu 10% pentru a avea o rezerva de hrana.

Cp¹ = Cp – 10%

Cp¹ = 2,00 – 10%

Cp¹ = 1,80 UVM / ha

Numarul de parcele:

Np = C / O + r

Unde C = R + O = 36 + 6 = 42

Np = 42 / 6 + 1 = 7 + 1 = 8 parcele

Np = 8 parcela

Suprafata unei parcele:

Sp = St / Np = 30 / 8 = 3,75 ha / parcela.

Sp = 3,75 ha / parcela.

Productia totala:

Pt = St x Pu = 30 x 15000 = 450000 kg

Productia efectiva pe o parcela:

Pp = Pt / Np = 450000 / 8 = 56250 kg / parcela

Desimea de pasunat:

Dp = Cp¹ x ( Np – Np fan ) = 1,80 x ( 8 – 1 ) = 1,80 x 7 = 12,6 UVM /

ha parcela

( 12 vaci cu lapte / ha parcela )

Efectivul de animale:

Ef = Cp¹ x ( St – Sf ) = 1,80 x ( 30 – 3,75 ) = 1,80 x 26,25 = 47,25

UVM / ha

Transformam in vaci cu lapte

Ef = Ef / k = 47,25 / 1 = 47,25 ≈ 47 vaci cu lapte

Întocmirea graficului de pasunat pe parcele

Ciclu

pasunat

Parcele

1 2 3 4 5 6 7 8

I

R = 36

O = 6

01-V

06- V

07- V

12- V

13- V

18- V

19- V

24- V

25- V

30- V

31- V

05-

VI

06-

VI

11-

VI

Fan

II

R = 36

O = 6

12-

VI

17-

VI

18-

VI

23-

VI

24- VI

29- VI

30-

VI

05-

VII

06-

VII

11-

VII

12-

VII

17-

VII

18-

VII

23-

VII

Fan

III

R = 36

O = 6

24-

VII

29-

VII

30-

VII

4-

VIII

5-VIII

10-

VIII

11-

VIII

16-

VIII

17-

VIII

22-

VIII

23-

VIII

28-

VIII

29-

VIII

03-IX

Fan

IV

R = 36

O = 6

04-IX

09-IX

10-IX

15-IX

16-IX

21-IX

22-IX

27-IX

Data inceperii pasunatului 1 mai; data incheierii pasunatului 28

septembrie.

Aplicatia 2.

Ameliorarea unei pajisti permanente avand urmatoarele elemente

de degradare:

Panta terenului: 14%

Acoperire cu musuroaie: 3 ha cu grad de acoperire 50%

Acoperire cu vegetatie: 3 ha cu grad de acoperire 80%

Vegetatie lemnoasa: 3 ha cu grad de acoperire 20%

Îmbunatatirea pajistilor se poate realiza pe doua cai:

      prin masuri de suprafata ( superficiale );

      masuri radicale.

Masurile superficiale se aplica la suprafata pajistii fara a distruge

covorul vegetal existent. Prin aceste masuri se urmareste

imbunatatirea conditiilor de viata pentru plantele care alcatuiesc

covorul ierbos. Aceste masuri sunt:

      curatirea de resturi vegetale si de pietre;

      distrugerea musuroaielor;

      grapatul pajistilor;

      combaterea vegetatiei lemnoase;

      combaterea buruienilor;

      imbunatatirea regimului de apa;

      imbunatatirea regimului de nutritie;

      prevenirea si combaterea eroziunii solului;

      suprainsamantarea.

Masurile radicale nu exclud masurile superficiale ci se completeaza

reciproc in functie de conditiile stationale.

Lucrarile radicale constau in infiintarea de pajisti temporare.

1. În cazul ameliorarii unei pajisti permanente din zona de stepa a

judetului Vaslui cu modul de folosinta mixt ( > 6 ani ), avand panta

terenului de 14% si un grad de acoperire 50% cu musuroaie pe o

suprafata de 3 ha.

Se recomanda destelenirea si infiintarea unei pajisti temporare.

Musuroaiele sunt atat de origine animala cat si de origine vegetala,

iar distrugerea lor, la musuroaiele mai intelenite, se face cu masini de

curatat pajisti ( MCP-1,5 sau MCP-2 ) sau cu grederul semipurtat

pentru pajisti.

Pajistea temporara se va infiinta in locul celei permanente, pe

suprafata de 3 ha.

Prin lucrarile de pregatire a terenului se urmareste: distrugerea

vechiului covor vegetal si crearea conditiilor pentru semanat.

Pajistea se va infiinta direct dupa destelenire, metoda denumita

regenerarea rapida a pajistilor.

Pentru infiintarea pajistii temporare se recomanda folosirea

gunoiului de grajd bine fermentat in doze de 20-40t/ha si incorporarea

lor in sol. La folosirea de graminee si leguminoase perene se

recomanda doze de 30-60 kg P2O5 , 40-60 kg K2O si 40-60 kg/ha N.

Pentru infiintarea pajistii temporare se vor folosi 3 specii de

graminee cu proportie de participare de 70% si 2 de leguminoase cu

proportie de participare de 30%.

3G : - Poa pratensis 20%;

- Festuca rubra 30%;

- Dactylis glomerata 20%.

2L: - Lotus corniculatus 15%;

- Trifolium repens 15%.

specia N p% P G SU Q Ic Q¹

(1

ha)

Poa

pratensis

21 20 85 75 63,75 6,58 3 9,87

Festuca

rubra

37 30 90 80 72,00 15,4

1

3 23,11

Dactylis

glomerata

23 20 85 75 63,75 7,21 1 7,21

Lotus

corniculatus

17 15 96 75 72,00 3,54 3 5,31

Trifolium

repens

12 15 95 80 76,00 2,36 3 3,54

Q¹

=49,04 kg/ha

N - norma de samanta in cultura pura a speciei respective;

p - proportia de participare a speciei in amestec;

SU - samanta utila;

P - puritatea;

G - germinatia;

Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);

Ic - indice de concurenta;

Q¹ - cantitatea de samanta pentru specia din amestec ajustata in

functie de Ic;

Determinarea cantitatilor de samanta la hectar - se determina pentru

fiecare specie in parte, folosind relatia:

Q=N ∙ p/SU

in care:

Q=cantitatea de samanta (kg/ha) pentru specia din amestec;

N=norma de samanta in cultura pura a speciei respective, cand

SU=100%

p=proportia de participare a speciei in amestec;

SU=samanta utila.

Valoarea semintei utile se calculeaza pe baza puritatii (P) si a

germinatiei (G), dupa relatia:

SU = P x G /100;

2. Pentru ameliorarea unei pajisti permanente avand suprafata de 3

ha, un grad de acoperire cu vegetatie de 80% si o panta de 14% vom

aplica lucrarile de curatire a pajistii si vom face suprainsamantarea.

Dupa efectuarea lucrarilor de curatire, portiuni din pajisti raman cu

goluri, denivelate si se impune nivelarea si suprainsamantarea cu un

amestec de seminte de graminee in proportie de 70% si leguminoase

perene in proportie de 30%

3G : - Poa pratensis 20%;

- Festuca rubra 30%;

- Dactylis glomerata 20%.

2L: - Lotus corniculatus 15%;

-Trifolium repens 15%.

specia N p% P G SU Q Ic Q¹

(1

ha)

Poa

pratensis

21 20 85 75 63,75 6,58 3 9,87

Festuca

rubra

37 30 90 80 72,00 15,4

1

3 23,11

Dactylis

glomerata

23 20 85 75 63,75 7,21 1 7,21

Lotus

corniculatus

17 15 96 75 72,00 3,54 3 5,31

Trifolium

repens

12 15 95 80 76,00 2,36 3 3,54

Q¹

=49,04 kg/ha

N - norma de samanta in cultura pura a speciei respective;

p - proportia de participare a speciei in amestec;

SU - samanta utila;

P - puritatea;

G - germinatia;

Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);

Ic - indice de concurenta;

Q¹ - cantitatea de samanta pentru specia din amestec ajustata in

functie de Ic;

3. Pentru ameliorarea unei pajisti permanente cu suprafata de 3 ha

avand un grad de acoperire cu vegetatie lemnoasa de 20% si o panta

de 14% vom aplica lucrarile de suprafata si vom face o

suprainsamantare.

Vegetatia lemnoasa se indeparteaza complet, fara restrictii deoarece

panta terenului este mai mica de 10° (14%). Curatarea pajistilor de

vegetatie lemnoasa se poate executa manual, mecanizat sau chimic.

Defrisarea manuala se foloseste mult in tara noastra, insa este

costisitoare. Speciile lemnoase care nu lastaresc se taie ras la

suprafata solului, cele cu drajoni din colet se indeparteaza impreuna

cu coletul, iar cele cu drajonare din radacini se reteaza de mai multe

ori in perioada de vegetatie. Defrisarea se face tot timpul anului la

rasinoase si la sfarsitul verii la celelalte specii. Uneltele care se

folosesc la defrisare sunt: toporul casa, sapa de defrisat, coasa de

arbusti, cosorul de defrisare, etc.

Defrisarea pe cale mecanica se face cu masini speciale care se

utilizeaza diferentiat, in functie de stadiul de dezvoltare a vegetatiei

lemnoase. Tufele lemnoase cu diametrul pana la 4 cm, se distrug cu

masina MCP-2. Arboretul cu diametrul tulpinilor la sol pana la 15 cm

se distruge cu echipamentul de taiere a arboretului ETA-3, iar arborii

cu diametrul pana la 70 cm se scot cu radacini, cu ajutorul

impingatorului pentru defrisare, actionat de tractorul S-1500. Cioatele

ramase dupa taierea arboretului se scot din sol cu ajutorul

echipamentului EEC-1,2, purtat in spate pe tractorul cu senile.

Defrisarea pe cale chimica este o masura care completeaza lucrarile

mecanice de combatere. Vegetatia lemnoasa se poate inlatura in

totalitate cu ajutorul produselor neselective sau cu selectivitate redusa,

dintre care sunt recomandate: Roundup (Glyphosate), 6-10l/ha,

Velpar (Hexazinona) 2-10 l/ha, Krenite (fosamine Ammonium) 5-12

l/ha, etc. Dupa distrugerea vegetatiei lemnoase, terenul se curata de

litiera si de alte resturi lemnoase, se niveleaza, se aplica — chimice

sau organice si amendamente, se mobilizeaza superficial prin grapare

si se seamana cu un amestec de graminee si leguminoase perene.

Semanatul acestor specii se face cu semanatori universale cu

distanta intre randuri de 12.5 cm si adancimea de incorporare de 1.5-2

cm, pe terenurile in panta semanatul se face pe curbele de nivel.

Suprainsamantarea pajistilor are drept scop imbunatatirea

compozitiei floristice si a valorii furajului obtinut. Fertilizarea se

efectueaza odata cu insamantarea cu doze de 60kg/ha fosfor (P) si

potasiu, iar azotul se aplica in doze reduse de 40-50kg/ha, la rasarirea

tinerelor plante.

Fertilizarea reprezinta una din principalele masuri de sporire a

productiei.

Pe pajiste rolul ingrasamintelor este multiplu, paralel cu sporirea

productiei are loc o modificare a covorului verde exprimata prin

inlocuirea unor specii mai putin valoroase cu alte specii cu o

productivitate si o valoare nutritiva mai mare, avand loc imbunatatirea

pajistilor permanente. Îngrasamintele organice nu se incorporeaza in

sol si de aceea se recomanda folosirea gunoiului de grajd fermentat

sau semifermentat.

Vom folosi in amestec 3 specii de graminee cu proportie de

participare 70% si 2 specii de leguminoase in proportie de participare

de 30%.

3G : - Poa pratensis 20%;

- Festuca rubra 30%;

- Dactylis glomerata 20%.

2L: - Lotus corniculatus 15%;

- Trifolium repens 15%.

specia N p% P G SU Q Ic Q¹

(1

ha)

Poa

pratensis

21 20 85 75 63,75 6,58 3 9,87

Festuca

rubra

37 30 90 80 72,00 15,4

1

3 23,11

Dactylis

glomerata

23 20 85 75 63,75 7,21 1 7,21

Lotus

corniculatus

17 15 96 75 72,00 3,54 3 5,31

Trifolium

repens

12 15 95 80 76,00 2,36 3 3,54

Q¹

=49,04 kg/ha

N - norma de samanta in cultura pura a speciei respective;

p - proportia de participare a speciei in amestec;

SU - samanta utila;

P - puritatea;

G - germinatia;

Q - cantitatea de samanta pentru specia din amestec (kg/ha);

Ic - indice de concurenta;

Q¹ - cantitatea de samanta pentru specia din amestec ajustata in

functie de Ic;

Q¹ = 49,04 kg/ha.

1. La pajistea cu suprafata de 3 ha unde avem un grad de acoperire

cu musuroaie de 50% vom avea:

2. Q = 0,50 x 1,1 x 3 x 49,04= 80,91 kg.

2. La pajistea cu suprafata de 3 ha unde avem vegetatie cu grad de

acoperire de 80% vom avea:

Q = 0,20 x 1,1 x 3 x 49,04 = 32,36 kg.

3. La pajistea cu suprafata de 3 ha unde avem un grad de acoperire

cu vegetatie lemnoasa de 20% vom avea:

Q = 0,80 x 1,1 x 3 x 49,04 = 129,46 kg.

Unde :

Qt = 80,91 + 32,36 + 129, 46 = 243.73 kg

Asta inseamna ca la suprafata noastra de 3 ha vom folosi o cantitate

totala de samanta de 243,73 kg.

CONCLUZII.

Vegetatia pajistilor permanente reprezinta o importanta sursa de

nutreturi suculente si fibroase iar intretinerea animalelor pe pajisti, le

mentine sanatatea, favorizeaza cresterea tineretului, asigura

reproductia.

Pajistile temporare sunt mai productive si dau nutret de calitate mai

buna decat pajistile permanente. Productivitatea pajistilor temporare

este determinata de precipitatii, altitudine si modul de folosire.

Amestecurile de graminee si leguminoase perene in pajistile

temporare dau productii ridicate, datorita folosirii mai bune a niselor

ecologice, productii mai mari de proteine determinate de participarea

leguminoaselor, economii de ingrasaminte cu azot, capacitate mare de

refacere a structurii solului, rezistenta buna la seceta si ger a plantelor

crescute in amestec fata de culturile pure.

Data inceperii pasunatului are influenta asupra vegetatiei si

conditiilor stationare. Prin pasunatul prea devreme cand solul este

umed se distruge stratul de telina, se taseaza solul, se formeaza gropi

si musuroaie. Aceste modificari atrag dupa sine importante modificari

in compozitia floristica, disparand plante autotrofe valoroase din

punct de vedere furajer. Pasunatul prea tarziu duce la disparitia unor

specii din compozitia floristica a pajistilor.

Înaltimea de pasunat influenteaza timpul de refacere al plantelor, in

felul acesta reducandu-se numarul ciclurilor de pasunat, iar

productiile scad.

Frecventa pasunatului prezinta importanta pentru compozitia

floristica a pasiunilor si pentru productia animalelor.

BIBLIOGRAFIE.

1. BARBULESCU C., MOTCA GH. - 1987 -“PAJISTELE DE

DEAL DIN ROMANIA” ED. CERES, BUCURESTI.

2. IRINA VINTILA SI COLAB. - 1984 -“SITUATIA

AGRONOMICA A SOLURILOR DIN ROMANIA”

3. PROF. UNIV. DR. VASILE VINTU – 2003 - “CULTURA

PAJISTILOR SI A PLANTELOR FURAJERE” SUPORT CURS I.D.