26
FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR 1 I. CUM A LUAT FIINŢĂ F.M.I.? Fondul Monetar Internaţional este o agenţie specializată, care are ca scop promovarea sigurantei economice la nivel mondial . A fost fondat în iulie 1944 în urma unei conferinţe monetare organizată la Bretton Woods. În cadrul acestei conferinţe se redactează proiectul de statut al FMI care va deveni text de referinţă pentru funcţionarea Sistemului Monetar International 1 . În linii mari, orientările FMI prevăzute la această conferinţă sunt valabile şi astăzi. Conferinţa de la Bretton Woods s-a desfăşurat pentru a analiza dezordinea economică generată de al doilea război mondial şi pentru a căuta o modalitate de stabilitate economică la nivel internaţional. Pentru a evita instaurarea dezordinii monetare internaţionale, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie decid să pună fundamentele unui nou sistem internaţional, capabil să asigure stabilitatea economică mondială după război. Au fost propuse două planuri: Planul “White”, din partea Statelor Unite Planul Keynes, din partea Marii Britanii. Planul White pleacă de la ideea că marea criză a anilor ’30 a fost provocată de supraevaluarea monedelor, ceea ce a provocat o puternică instabilitate a schimburilor şi o frecventă devalorizare a monedelor naţionale. El propune să se creeze un Fond de Stabilitate a Natiunilor Unite şi a asociatiilor acestora, fond care să acorde credite ţărilor care vor să-şi apere monedele. Planul prevede, de asemenea, crearea unei Bănci Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,însărcinată să finanţeze reconstrucţia ţărilor distruse de conflicte militare, precum si dezvoltarea economică a statelor slab dezvoltate. Planul Keynes a apărut într-o primă versiune în septembrie 1941 şi reia ideea înfiintarii unei bănci supranaţionale. Acest organism, denumit în acest plan “Camera Internatională de Compensaţie”, ar fi fost însărcinat să efectueze o compensaţie 1 I. Corbu, Fondul Monetar Internaţional şi relaţiile acestuia cu România- Program masterat, Bucuresti, 2008-2009

Proiect FMI

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Fondul Monetar International

Citation preview

Page 1: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

1

I. CUM A LUAT FIINŢĂ F.M.I.?

Fondul Monetar Internaţional este o agenţie specializată, care are ca scop

promovarea sigurantei economice la nivel mondial. A fost fondat în iulie 1944 în urma

unei conferinţe monetare organizată la Bretton Woods. În cadrul acestei conferinţe se

redactează proiectul de statut al FMI care va deveni text de referinţă pentru funcţionarea

Sistemului Monetar International1. În linii mari, orientările FMI prevăzute la această

conferinţă sunt valabile şi astăzi.

Conferinţa de la Bretton Woods s-a desfăşurat pentru a analiza dezordinea

economică generată de al doilea război mondial şi pentru a căuta o modalitate de

stabilitate economică la nivel internaţional.

Pentru a evita instaurarea dezordinii monetare internaţionale, Statele Unite ale

Americii şi Marea Britanie decid să pună fundamentele unui nou sistem internaţional,

capabil să asigure stabilitatea economică mondială după război.

Au fost propuse două planuri:

Planul “White”, din partea Statelor Unite

Planul Keynes, din partea Marii Britanii.

Planul White pleacă de la ideea că marea criză a anilor ’30 a fost provocată de

supraevaluarea monedelor, ceea ce a provocat o puternică instabilitate a schimburilor şi o

frecventă devalorizare a monedelor naţionale. El propune să se creeze un Fond de

Stabilitate a Natiunilor Unite şi a asociatiilor acestora, fond care să acorde credite ţărilor

care vor să-şi apere monedele.

Planul prevede, de asemenea, crearea unei Bănci Internaţionale pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare,însărcinată să finanţeze reconstrucţia ţărilor distruse de

conflicte militare, precum si dezvoltarea economică a statelor slab dezvoltate.

Planul Keynes a apărut într-o primă versiune în septembrie 1941 şi reia ideea

înfiintarii unei bănci supranaţionale. Acest organism, denumit în acest plan “Camera

Internatională de Compensaţie”, ar fi fost însărcinat să efectueze o compensaţie

1 I. Corbu, Fondul Monetar Internaţional şi relaţiile acestuia cu România- Program masterat, Bucuresti, 2008-2009

Page 2: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

2

multilaterală între băncile centrale şi să acorde credite ţărilor în dificultate. Keynes

prevede că toate platile să fie făcute într-o nouă monedă cu acoperire în aur, pe care o

denumeşte bancor.

Deşi elaborate separat, cele două planuri coincid în privinţa obiectivelor de atins,

respectiv:

stabilizarea cursului de schimb;

restabilirea convertibilităţii libere a monedei;

încurajarea comerţului internaţional;

acordarea de finanţări ţărilor aflate în dificultate.

Resursele Fondului sunt asigurate din contribuţia statelor membre, prin plata unor

cote în funcţie de puterea economică a fiecărei ţări. Fiecare ţară achită cota sa la Fond în

proporţie de 25% într-una dintre valutele acceptate pe plan internaţional (dolarul

american, euro, yenul japonez sau lira sterlină) sau în DST, iar restul de 75% în moneda

naţională. Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani. În urma unei majorări cu 45 % a cotei de

subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul acestor cote se ridică în prezent la

aproximativ 311 miliarde dolari SUA. Puterea de vot a fiecărei ţări este proporţională cu

cota subscrisă.

II. STATUTUL SI OBIECTIVELE F.M.I.

Activitatea oficială a F.M.I. a început la 1 martie 1947. La 15 noiembrie 1947,

F.M.I. a obţinut statutul de instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, după ce

Adunarea Generală a aprobat Acordul încheiat de ECOSOC cu F.M.I. prin consultări şi

recomandări, însă Organizaţia Naţiunilor Unite nu poate interveni în mod direct în

activitatea acestuia.

Acordul a fost concretizat în 20 de articole, urmate de amendamente ulterioare

(printre care, cel din 1968 a instituit DST-urile).

F.M.I. i s-a stabilit un statut juridic, conform căruia acesta are o deplină

personalitate juridică, un sistem de organe de conducere, un buget propriu şi un

mecanism procedural de decizie şi de interpretare a propriului statut.

Page 3: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

3

F.M.I. urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective principale:

promovarea cooperării monetare internaţionale prin intermediul unei instituţii

permanente, care să constituie un mecanism de consultare şi de colaborare cu ţările

membre în probleme monetare internaţionale;

facilitarea şi creşterea echilibrată a comerţului internaţional, aducându-şi astfel

contribuţia la promovarea şi menţinerea unui nivel ridicat de folosire a capacităţilor

de producţie în toate ţările membre, la sporirea resurselor productive şi la creşterea

venitului naţional;

promovarea stabilităţii cursurilor valutare şi evitarea devalorizărilor monetare, ca

mijloc de concurenţă internaţională;

crearea unui sistem multilateral de plăţi în ceea ce priveşte tranzacţiile curente

dintre ţările membre şi eliminarea restricţiilor valutare, care stanjenesc dezvoltarea

comerţului internaţional;

oferirea ţărilor membre de fonduri valutare sub formă de credite pe termen scurt şi

mijlociu, în vederea reducerii dezechilibrelor temporare din balanţele de plăţi

externe ale ţărilor membre.

III. CE FUNCŢII ÎNDEPLINEŞTE F.M.I.?

Conform statutului F.M.I., ţările membre pot utiliza resursele sale numai pentru

acoperirea unui deficit al balanţei conturilor curente, specificându-se expres, în articolul

VI, că nici un membru nu va putea utiliza resursele Fondului pentru ieşirile importante

sau prelungite de capitaluri.

Corespunzător acestor principii şi precizări, principalele funcţii ale F.M.I. sunt:

• supravegherea politicilor financiar valutare - funcţia iniţială a F.M.I., care

presupune consultări periodice între ţările membre şi specialiştii Fondului cu privire la

Page 4: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

4

situaţia balanţei de plăţi, a sistemului monetar, preţuri, şomaj, strategii de dezvoltare,

reformă, curs de schimb etc. Fondul este obligat să supravegheze atât sistemul monetar

internaţional în vederea asigurării funcţionarii efective şi operativităţii acestuia, cât şi

respectarea de către fiecare membru a obligaţiilor ce îi revin din trei din principiile

adoptate de către F.M.I., respectiv: obligaţia membrilor de a se abţine de la manipularea

ratelor de schimb, intervenţia pe propriile pieţe de schimb pentru a contracara

dezordinea monetară şi respectarea interesului celorlalte ţări, ale căror monede pot fi

afectate.

• asistenţa financiară - constă în acordarea dreptului unei ţări de a cumpăra

moneda proprie a altei ţări, cu obligaţia de a-şi răscumpăra moneda naţională într-un

anumit interval de timp.

Dacă iniţial au beneficiat de asistenţă financiară ţările vest europene distruse de cel

de-al doilea război mondial, în prezent, cererile de asistenţă financiară vin în cvasi-

majoritatea lor de la ţările în dezvoltare.

Creditele acordate de către F.M.I. sunt pe termen mediu (2-5 ani) sau lung (4-10

ani) şi se solicită garanţii specifice pentru rambursare. Garanţiile constau în obligaţia

guvernului ţării receptoare de a respecta anumiţi indicatori de stabilitate

macroeconomică, definiţi în cadrul strategiei proprii de relansare economică sau în

cooperare cu specialiştii Fondului. Indicatorii respectivi vizează politica monetară,

fiscală, bugetară, politicile structurale prin prisma dezechilibrelor care afectează balanţa

de plăţi.

Accesul la resursele financiare ale F.M.I. depinde atât de condiţiile impuse de

funcţionarea Fondului, cât şi de adoptarea unor măsuri de ajustare care să asigure

soluţionarea dezechilibrelor existente.

• asistenţa tehnică se realizează prin:

trimiterea gratuită de specialişti în domeniile specifice de expertiză ale

F.M.I.

pregătirea şi formarea funcţionarilor publici; în acest scop funcţionează în

cadrul Fondului două instituţii specializate, cu sediul la Washington şi la

Viena, care oferă gratuit cursuri de specializare în domenii cum ar fi

finanţele publice, ajustarea balanţei de plăţi, programe financiare etc.

consultanţă pe probleme monetare şi financiare.

Page 5: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

5

3.1. Împrumuturile F.M.I.

Pentru a elimina riscul de lichiditate cu care FMI s-a confruntat în perioadele de

puternice tensiuni financiare, Fondul a decis recurgerea la împrumuturi pentru marirea

resurselor. Aceste împrumuturi permit Fondului să dispună de lichidităţi importante, pe

care le poate utiliza în caz de criză financiară gravă.

Recurgerea la împrumuturi riscă să schimbe natura Fondului, făcându-l să semene

mai mult cu o bancă care se împrumută pentru a-şi finanţa creditele, aşa cum face Banca

Mondială. Ţările membre au decis însă că Fondul trebuie să rămână o instituţie cu resurse

care provin, în mod esenţial, din cotele părţi, şi au impus un plafon echivalent cu 60% din

valoarea totală a acestora ca fiind suma totală pe care FMI poate să o împrumute pentru

a-şi asigura lichidităţile.

În 1963, singurul împrumut disponibil era cel cunoscut sub denumirea de “Acordul

general de împrumut”. El este contractat de ţările componente ale Grupului celor 10 ţări

cel mai puternic industrializate, cărora li s-au adăugat Elveţia şi Arabia Saudită. Această

linie de credit este o rezervă pentru situaţii de urgenţă, destinată a fi utilizată doar în cazul

unei crize grave a Sistemului Monetar Internaţional. Ea a fost utilizată de mai multe ori

de ţări puternic industrializate, precum Franţa în 1969 şi SUA în 1978, pentru a le ajuta să

finalizeze dificultăţile temporare ale balanţei de plăti.

În 1995, ca urmare a acordării unui credit foarte mare Mexicului, urmat de un altul

acordat Rusiei, FMI a observat că îi scad foarte repede lichidităţile. Pentru a-i furniza

resursele necesare, Grupul celor 10 (G10), a decis în 1996 să dubleze suma acordurilor

generale de imprumut.Una dintre misiunile cele mai importante ale FMI este aceea de a

acordq credite ţărilor membre pentru a le ajuta să-şi rezolve dificultăţile balanţelor de

plăti.

Pentru multe ţări în curs de dezvoltare, Fondul Monetar Internaţional este singura

sursă de finanţare în devize, atunci când pe piaţa privată, şi uneori chiar şi Banca

Mondială, li se refuză acordarea de credite. În aceste situaţii, FMI acordă credite în baza

unui program de ajustare economică. Acordarea unui credit de către FMI în baza unui

program de ajustare economică oferă în acelaşi timp si cresterea credibilităţii ţării

respective pe pieţele private, ceea ce ar putea duce la obţinerea de credite în devize şi de

pe aceste pieţe.

Page 6: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

6

Împrumuturile ţărilor membre sunt proporţionale cu cotele părţi, iar marimea

creditelor depinde de asemenea de nevoia de finanţare externă, de calitatea programului

întreprins, de mărimea datoriei faţă de Fond, de perspectivele balanţei de plăti şi de

usurinţa de adaptare. Datoria faţă de FMI trebuie să rămână inferioară cifrei de 300% faţă

de cota parte.

FMI caută în primul rând să exercite un rol de catalizator, adică să ajute ţările

membre să mobilizeze o asistenţă financiară pe lângă creditorii de fonduri bilaterale, pe

lângă celelalte organizatii internaţionale şi, eventual, în cadrul reeşalonării datoriilor

externe. În lipsa unui program de ajustare aprobat de Fondul Monetar Internaţional,

această asistenţă nu va fi acordată. În al doilea rând, prudenţa Fondului se explică prin

faptul că a acorda imprumuturi unor ţări cu balanţe de plăti deficitare este o acţiune

riscantă şi poate genera întârzieri ale rambursărilor faţă de FMI. În al treilea rând,

creditele FMI sunt, prin natura lor, susţinute financiar pe perioade scurte de timp şi sunt

destinate să ajute la depăşirea dificultăţilor de scurtă durată ale balanţei de plăţi. Aceste

credite sunt deci diferite de cele ale instituţiilor de dezvoltare, cum ar fi Banca Mondială,

care au ca scop asigurarea unei finanţări pe termen lung.

3.2. Întârzierile la rambursare

Fondul Monetar Internaţional dispune de un statut special de creditor privilegiat. El

nu recurge niciodată la reducerea obligaţiilor sau anularea datoriilor. Totuşi, FMI a

înregistrat, începând cu anii ’80, o creştere a întârzierilor la rambursare a unui mic grup

de ţări. Aceste intarzieri fac ca FMI să nu poată realiza refinanţări ale acestor ţări,

deoarece, prin statut, i se interzice să împrumute ţări care înregistrează întârzieri la

rambursare.

Ţările care întrerup rambursarea sunt marginalizate, fiind încadrate într-o situaţie

de ilegalitate financiară internaţională. Aceste ţări nu primesc nici un ajutor tehnic şi nici

sprijin financiar din partea Fondului Monetar Internaţional, şi le este interzis accesul la

credite bilaterale şi la mecanismele de reeşalonare a datoriei.

Page 7: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

7

IV. DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE (DST)

Fondul Monetar Internaţional are autoritatea conferită de clauzele Acordului să

emită Drepturi Speciale de Tragere (DST). Create in 1969, DST-urile reprezintă

mijloace de rezervă internaţionale care servesc drept unităţi de cont şi drept mijloace

de plată utilizate de către statele membre ale Fondului, de către Fondul însuşi şi de către

„alţi deţinători” împuterniciţi (care trebuie aprobaţi de către Consiliul Administratorilor al

FMI cu o majoritate de 85%).

DST-urile se constituie ca parte a rezervei valutare oficiale a unui stat. Există un

număr de agenţii internaţionale şi bănci de dezvoltare care folosesc DST – urile ca unităţi

de cont. Statele membre şi ceilalţi deţinători aprobaţi pot cumpăra şi vinde DST-uri ca

valută. Ele pot lua sau acorda împrumuturi sub formă de DST-uri sau le pot utiliza drept

garanţie.

DST-urile reprezintă un instrument purtător de dobanzi. Statele membre primesc

dobandă pentru DST-urile deţinute şi plătesc dobandă pentru DST-urile alocate. Rata

dobanzii pentru DST-uri (plătită de către statele membre care au utilizat DST-urile

alocate iniţial pentru a cumpăra valută de la alte state membre) se stabileşte in funcţie de

media ponderată a imprumuturilor pe termen scurt reprezentative ale ţărilor a căror

monedă constituie coşul de evaluare a DST-urilor (ţările din zona euro, Japonia, Marea

Britanie şi Statele Unite) şi este ajustată săptămanal. Dobanda se plăteşte săptămanal.

DST-urile se creează printr-un proces de alocare şi distribuire către ţările membre

FMI. Alocaţiile DST trebuie aprobate cu un procent „supramajoritar” de 85% din puterea

totală de votare a FMI, fiind distribuite fiecărui stat membru proporţional cu cota de

participare. În cadrul unor facilităţi puse la dispoziţie de Fond, un membru poate

împrumuta cumulativ pană la de 4 ori cota subscrisă numai pe baza unor programe de

reformă ale ţării în cauză, care să demonstreze capacitatea acesteia de a depăşi

dezechilibrele temporare în care se află.

Rolul pe care-l joacă FMI în susţinerea procesului dezvoltării derivă din funcţiile

pe care acesta le are. Această instituţie este principalul for pentru coordonarea şi

supravegherea politicilor monetare şi fiscale internaţionale. Totodată, FMI s-a implicat

activ şi în procesele de reformă din ţările aflate în tranziţe, această instituţie având un rol

determinant în asigurarea unui dialog fructuos în vederea analizării problemelor cu care

Page 8: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

8

se confruntă aceste ţări şi stabilirii celei mai adecvate strategii pentru soluţionarea acestor

probleme.

Cu toate eforturile depuse în plan internaţional pentru creşterea rolului asistenţei

financiare oficiale, acordată pe cale multilaterală, ponderea acesteia în totalul sumelor

transferate către ţările în dezvoltare nu reprezintă decat 20% dintre care doar 14% sunt

acordate în condiţii de favoare..

V. FORMELE DE FINANŢARE PRACTICATE DE F.M.I.

F.M.I. are ca scop să permită ţărilor membre să-şi remedieze dezechilibrele

temporare (şi nu fundamentale) ale balanţelor lor de plăţi, fără să recurgă la măsuri

susceptibile să compromită situaţia lor internă sau dezvoltarea schimburilor

internaţionale. Resursele F.M.I. sunt constituite, în principal, din contribuţii pe care

trebuie să le verse statele pentru a deveni membre ale organizaţiei. Aceste contribuţii se

numesc "cote-părţi".

Cotele-părţi au fost exprimate iniţial în dolari, iar în prezent sunt exprimate în

D.S.T. Cota-parte a fiecărei ţări este determinată de poziţia sa economică, comparativ cu

cea a celorlalţi membri. Pentru schimbarea cotelor se ia în considerare o varietate de

factori economici, incluzând PIB–ul, tranzacţiile de cont curent, rezerve oficiale.

Când o ţară devine membră a FMI îi este repartizată o cotă iniţială ce are acelaşi

nivel cu cele ale ţărilor membre considerate de Fond a fi comparabile ca mărime

economică şi caracteristici cu aceasta. Aceste cote au fost în mai multe rânduri revizuite.

Ultima creştere de cote a avut loc în ianuarie 1999, creşterea generală cu 45%

reflectând schimbările în mărimea economiei mondiale, riscul ridicat de crize financiare

şi rapida liberalizare a comerţului şi fluxurilor de capital. Cu prilejul majorărilor de cote

părţi se urmăreşte şi menţinerea unui echilibru între diferitele grupe de ţări. Aşa se

explică majorarea cotei Chinei în 2001, ca urmare a dobândirii suveranităţii asupra Hong

Kong-ului, care a ajuns la acelaşi nivel ca şi Canada.

Cotele părţi reprezintă criteriul de stabilire a dreptului de vot in organele de

conducere. Solicitarea unui împrumut de către un stat poate îmbrăca forma unei

cumpărări directe sau a unei asigurări de trageri. Prin aceasta din urmă se înţelege o

decizie prin care Fondul dă unui membru asigurarea că acesta va putea să efectueze

Page 9: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

9

cumpărări din contul de resurse generale, în cursul unei perioade de timp specificate şi

până la un nivel determinat.

Deşi aceste asigurări se acordă, în general, pentru o perioadă de 12 luni, Fondul a

aprobat şi asigurări de tragere valabile pe doi ani. Conform celei de-a doua modificări2 a

statutului F.M.I., ţările membre pot utiliza, prin trageri, tranşa rezervei (noua denumire a

tranşei aur), tranşe curente de credit (până la 25% din cota vărsată în monedă

convertibilă) şi pot dispune de o serie de facilităţi de finanţare: trageri în cadrul facilităţii

de finanţare compensatorie şi pentru situaţii neprevăzute, pentru acoperirea influenţelor

nefavorabile ale preţurilor importurilor de ţiţei şi gaze naturale, prin trageri în cadrul

facilităţii de finanţare a situaţiilor neprevăzute ale încasărilor din export, prin finanţarea

stocurilor tampon sau prin contractarea de credite, dacă tragerea iniţială nu este

suficientă.

În cadrul acestor facilităţi puse la dispoziţie de Fond, un membru poate împrumuta

cumulativ până la de patru ori cota subscrisă numai pe baza unor programe de reformă

ale ţării în cauză, care să demonstreze capacitatea acesteia de a depăşi dezechilibrele

temporare în care se află.

Politica tranşelor de credit cuprinde, în principal, următoarele facilităţi3:

• aranjamente de tip stand-by (credit confirmat), care constau în deschiderea unor

linii de credit pe termen mediu în favoarea ţărilor aflate în dificultate pe baza unor

programe de reformă economică.

Condiţiile de creditare, favorabile de regulă, perioade de rambursare de 3-5 ani cu

posibilităţi de extindere până la 10 ani, dobânzi standard ale F.M.I. (în jur de 5%),

comisioane de serviciu (0,5% din suma disponibilizată), şi comisioane stand-by, care, de

obicei, se compensează cu cele de serviciu.

• facilităţi de transformare sistematică, introduse în 1993, în scopul de a asigura o

sporire a posibilităţilor de asistenţă financiară în favoarea ţărilor membre care se

confruntă cu dificultăţi severe datorită tranziţiei la sistemul economiei de piaţă; pentru a

obţine accesul la aceste facilităţi, ţările solicitante trebuie să însoţească cererea de un

document care să descrie obiectivele de politică economică, să cuprindă estimări

macroeconomice, măsuri structurale, fiscale, monetare şi valutare ce urmează a fi aplicate

în perioada acoperită de această facilitate.

2 George Marin (coordonator) - ”Economia Mondială”, Editura Independenţa economică, 1996, pag. 105 - 107

3 Idem

Page 10: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

10

• facilitatea de ajustare structurală extinsă (1987) oferită, de regulă, celor mai

sărace ţări, în condiţii de extindere pe 3 ani, cu returnare după 5 -10 ani şi dobândă de

0,5%.

• finanţarea stocurilor tampon (1964) care permite ţărilor în curs de dezvoltare

care stochează produse primare în scopul reducerii ofertei de pe pieţele internaţionale să

angajeze o tranşă suplimentară de credite de până la 25% din cotele lor părţi, cu condiţia

ca aceste stocuri "tampon" să fie constituite conform principiilor stabilite de O.N.U., care

trebuie să guverneze relaţiile intergurvernamentale.

• finanţarea extinsă (1974), creată în scopul ajutorării ţărilor care se confruntă cu

grave dezechilibre ale balanţei de plăţi ca urmare a unei structuri defectuoase a

producţiei, comerţului sau preţurilor, precum şi a ţărilor a căror economie se dezvoltă lent

sau a căror situaţie a balanţei de plăţi împiedică promovarea unor politici active de

stimulare a dezvoltării.

Începând din anul 1962, FMI asigură asistenţă de urgenţă ţărilor membre care au

suferit dezastre naturale. Finanţarea Fondului ajută la compensarea deficiturilor din

export şi la evitarea golirii rezervelor externe ale ţării.

Din anul 1995, politica FMI asupra asistenţei de urgenţă s-a extins pentru

acoperirea şi ţărilor aflate în situaţii de post conflict. Această asistenţă este limitată la

circumstanţele în care o ţară membră cu un dezechilibru grav al balanţei de plăţi este

incapabilă să dezvolte şi să implementeze un program economic cuprinzător, deoarece

capacitatea sa a fost afectată de un conflict. Asistenţa este de regulă limitată la 25% din

cota ţării membre, deşi pot fi asigurate sume până la 50% din cotă, în anumite

circumstanţe.

Până în 2003, 24 de ţări au primit asistenţă financiară legată de dezastre naturale şi

9 ţări asistenţă post conflict.

Țara Anul Evenimentul Suma

Bangladesh 1998 Inundatii 138,2

Republica Dominicana 1998 Uragan 55,9

Haiti 1998 Uragan 21,0

Honduras 1998 Uragan 65,6

Page 11: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

11

Rolul pe care-l joacă F.M.I. în susţinerea procesului dezvoltării derivă din funcţiile

pe care acesta le are. Această instituţie este principalul for pentru coordonarea şi

supravegherea politicilor monetare şi fiscale naţionale. Totodată, F.M.I. s-a implicat activ

şi în procesele de reformă din ţările aflate în tranziţie.

Aşa cum subliniau şi oficialii F.M.I., această instituţie deţine un rol determinat în

asigurarea unui dialog fructuos în vederea analizării problemelor cu care se confruntă

aceste ţări şi a stabilirii celei mai adecvate strategii pentru soluţionarea acestor probleme.

Cu toate eforturile depuse în plan internaţional pentru creşterea rolului asistenţei

financiare oficiale, acordată pe cale multilaterală, ponderea acesteia în totalul sumelor

transferate către ţările în dezvoltare nu reprezintă decât 20%, dintre care doar 14% sunt

acordate în condiţii de favoare.

Cum resursele Fondului Monetar Internaţional sunt limitate, practic, la cotele părţi

ale membrilor, împrumuturile fiind proporţionale cu aceste cote părţi, creditele F.M.I.

deţin doar 3,5% din totalul asistenţei financiare externe către ţările în dezvoltare.

În ceea ce priveşte rolul F.M.I. de-a lungul existenţei sale în procesul dezvoltării,

aşa cum aprecia şi fostul Directorul General al Fondului, domnul Michel Camdessus,

St. Kitts and Nevis 1998 Uragan 2,3

Turcia 1999 Cutremur 501,0

Malawi 2002 Penurie de hrana 23,0

Grenada 2003 Uragan 4,0

Tajikistan 1998 Post conflict 10,0

Republica Congo 1998 Post conflict 9,6

Sierra Leone 1998 Post conflict 16,0

Guineea Bissau 1998 Post conflict 2,9

Sierra Leone 1999 Post conflict 21,4

Guineea Bissau 2000 Post conflict 1,9

Sierra Leone 2000 Post conflict 13,3

Republica Congo 2000 Post conflict 13,6

Republica Federala a Iugoslaviei 2000 Post conflict 151,0

Burundi 2002 Post conflict 12,7

Page 12: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

12

acesta a crescut şi s-a schimbat foarte mult, ca urmare a faptului că a trebuit să se

adapteze unei economii mondiale aflată într-o dinamică continuă. Fondul trebuie să-şi

revitalizeze şi să-şi adapteze funcţiile de supraveghere.

Volatilitatea, speculaţiile care au zguduit sistemul monetar internaţional în ultima

perioadă trebuie stopate. Guvernele trebuie să recunoască faptul că este în interesul lor

să-şi concentreze acţiunile, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, pentru a recâştiga

stabilitatea monetară.

Fondul Monetar Internaţional a jucat un rol fundamental în soluţionarea

problemelor ajustării balanţelor de plăţi ale ţărilor membre, în special ale celor în

dezvoltare. Această instituţie este principalul for pentru coordonarea şi supravegherea

politicilor monetare şi fiscale naţionale. Totodată, rolul Fondului sporeşte în noile

condiţii ale tranziţiei economiilor din Europa Răsăriteană. Finanţările acordate de F.M.I.

sunt importante prin ele însele, dar, în acelaşi timp, şi prin rolul lor de catalizator pentru

alte forme de finanţare.

Rolul Fondului este de a pune în aplicare programe credibile, de a asigura creşterea

economică, o creştere economică reală, durabilă, respectiv o combatere a şomajului,

inflaţiei, a îndatorării excesive.

V. STRUCTURA SI ORGANIZAREA F.M.I.

Structura de conducere a FMI cuprinde organisme care oglindesc similitudinile cu

o societate pe acţiuni: există un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu executiv (de

administraţie), un Director executiv şi două comitete ale Consiliului guvernatorilor.

1. Consiliul guvernatorilor reuneşte reprezentanţii fiecărei ţări membre, mai exact

guvernatorii cu drept de vot şi câte un membru supleant pentru fiecare guvernator,

cu drept de vot doar în cazul absenţei guvernatorului.4

Consiliul guvernatorilor este organul suprem de conducere al FMI şi se reuneşte în

şedinţe plenare, cel puţin o dată pe an. Reuniunea sa plenară reprezintă de fapt Adunarea

Generală a FMI, care are loc de obicei în luna octombrie sau noiembrie a fiecărui an.

4 În cazul României, ministrul finanţelor este guvernator, iar guvernatorul BNR este supleant.

Page 13: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

13

Între prerogativele Consiliului se numără primirea de noi membri, retragerea

calităţii de membru, schimbarea Statutului, cooperarea cu alte organizaţii internaţionale,

tranformări ale cotelor de participare ale ţărilor membre.

2. Consiliul executiv (Consiliul de administraţie) este alcătuit din 24 de

administratori (directori executivi). Cinci dintre ei sunt reprezentanţi direcţi ai unor

state membre ale FMI (SUA, Japonia, Franţa, Germania şi Marea Britanie).

Federaţia Rusă, China şi Arabia Saudită au obţinut şi ele, ulterior membrilor citaţi

anterior dreptul de a avea propriul reprezentant.5 Restul de 16 administratori

reprezintă ţări grupate în „circumscripţii”, care îşi aleg un singur reprezentant.

Deciziile Consiliului executiv se iau cu majoritate calificată, fiecare director

executiv dispunând de un număr de voturi egal cu suma voturilor de care dispune fiecare

ţară membră a grupului care l-a ales.

Consiliul este răspunzător de administrarea activităţilor curente ale FMI. El asigură

coordonarea operaţiunilor şi respectarea principiilor în relaţiile financiare, valutare şi de

creditare internaţională. Consiliul decide aprobarea acordurilor negociate de

reprezentanţii statelor şi experţii FMI şi, prin aceasta, acordarea de credite.

3. Directorul general (managing director) este ales de Consiliul de administraţie. El

nu poate fi ales dintre guvernatori sau dintre directorii executivi (membri ai

Consiliului de administraţie).

Printre atribuţiile sale se numără prezidarea întâlnirilor Consiliului de admnistraţie,

exprimarea votului în caz de balotaj, participarea la reuniunile Consiliului guvernatorilor.

Directorul FMI reprezintă organizaţia în mod curent, în relaţiile cu terţi şi asigură

gestionarea permanentă a Fondului, sub supravegherea Consiliului executiv. Decizia

statelor, devenită cutumă, a stabilit că directorul executiv al FMI va fi întotdeauna un

european, iar preşedintele Băncii Mondiale (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare) va fi întotdeauna un american.

Consiliul guvernatorilor şi Consiliul de administraţie beneficiază, în activitatea lor,

de sprijinul a două organe suplimentare: Comitetul Interimar şi Comitetul Dezvoltării.

5 Arabia Saudită, începând din 1978, când a devenit a şasea economie, ca putere, între statele membre.

Page 14: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

14

4. Comitetul Interimar a fost înfiinţat în 1974 şi are un rol consultativ. El este

alcătuit din 24 de membri, miniştri de finanţe sau guvernatori ai băncilor centrale

ale statelor membre, desemnaţi de o manieră similară cu membrii Consiliului de

administraţie.

Cea mai importantă menire a sa este formularea de opinii şi rapoarte referitoare la

problemele gestionării şi transformării sistemului monetar internaţional, inclusiv în ceea

ce priveşte posibilele schimbări de profunzime în cadrul FMI sau în modalităţile sale de

interacţiune cu mediul extern.

Comitetul Interimar se reuneşte de două ori pe an, în aprilie sau mai, respectiv

odată cu Adunarea generală. Scopul său constă în avansarea unor propuneri referitoare la

orientările generale ale FMI în perioada următoare, în contextul analizei sistemului

financiar internaţional şi a evoluţiilor mediului internaţional în general. Dimensiunea sa

redusă, comparativ cu membrii Consiliului guvernatorilor (24, prin contrast cu 184 de

membri, în 2005) îl consacră ca un forum mult mai propice discuţiilor despre starea şi

perspectivele sistemului financiar internaţional şi rolul FMI (Lenain, 1993, p. 16).

În ultimii ani, au existat voci care au arătat că rolul de sfătuitor al acestui Comitet

şi de consilier al marilor decizii ale Fondului a fost subminat continuu de puterea G7 de a

lua decizii referitoare la viitorul sistemului financiar internaţional şi al economiei globale

(Killick, 1995, Buira, 2003).

5. Comitetul dezvoltării, înfiinţat în 1972, ca urmare a încredinţării unui mandat de

către preşedintelui grupului, pentru înfiinţarea unui comitet care să reprezinte

ţările membre, având ca arie de specializare chestiunile monetare.

Comitetul dezvoltării este un organism de nivel ministerial care are ca scop

promovarea intereselor ţărilor în curs de dezvoltare şi a participării lor la dezbaterea

chestiunilor monetare, financiare şi referitoare la dezvoltare, în cadrul instituţiilor Bretton

Woods.6

Comitetul asistă Consiliul guvernatorilor, prin activităţi de analiză şi consultanţă în

domeniul sprijinirii dezvoltării şi al transferului real de resurse către ţările în curs de

dezvoltare. Comitetul are 24 de membri, nouă de pe continentul african, opt de pe

6 El este un comitet consultativ comun pentru FMI şi Banca Mondială.

Page 15: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

15

continentul latino-american şi şapte ţări asiatice, care se întâlnesc de două ori pe an, de

obicei simultan cu reuniunile Comitetului interimar.7

Structura operaţională a Fondului cuprinde, în afara acestor organe de conducere şi

consiliere la nivelul conducerii, departamente geografice, departamente funcţionale şi

servicii speciale, departamente care au atribuţii în domeniul informaţiilor şi legăturilor

şi serviciile de susţinere.

Departamentele geografice sunt organizate în prezent pe următoarele regiuni:

Europa I, Europa II, Asia şi Pacific, Africa, Orientul Mijociu şi Emisfera Occidentală.

Negocierea acordurilor privind utilizarea resurselor financiare ale FMI de către statele

membre şi monitorizarea îndeplinirii angajamentelor revine în sarcina departamentului de

care aparţine fiecare stat care solicită asistenţă. Tot din aceste departamente provin şi

reprezentanţii rezidenţi ai FMI, care sunt funcţionari detaşaţi în unele din ţările membre

pentru a facilita comunicarea dintre FMI şi guverne şi pentru a constitui un factor

suplimentar de monitorizare şi presiune în vederea respectării angajamentelor asumate de

ţara respectivă în raport cu Fondul.8

Adoptarea deciziilor

Deciziile F.M.I. sunt luate prin vot proporţional. Fiecare ţară membră are un număr

mic de voturi de bază, care se multiplică proporţional cu mărimea cotei de participare.

Astfel, puterea de votare este semnificativ determinată de contribuţia financiară în cadrul

F.M.I., care la rândul ei este stabilită în funcţie de indicatorii economici si financiari ai

fiecărei ţări. Mărimea majorităţii necesare luării unei decizii depinde de importanţa

subiectului, dar în practică, rareori se votează în cadrul Consiliului Executiv: de obicei,

deciziile sunt luate prin consens, totusi, dacă nu poate fi găsit un consens, deciziile sunt

luate pe baza unui vot al guvernatorilor, astfel se aplică regula majorităţii simple (adică

50% din drepturile de vot). Cu 18% din voturi, Statele Unite au drept de veto asupra celor

7 Ţările membre sunt: Algeria, Argentina, Brazilia, Columbia, Cote d’Ivoire, RD Congo, Egipt, Etiopia, Gabon, Ghana,

Guatemala, India, Iran, Liban, Mexic, Nigeria, Pakistan, Peru, Filipine, Africa de Sud, Sri Lanka, RA Siriană, Trinidad-

Tobago şi Venezuela

8 Elena Drăgoescu – Fondul Monetar Internaţional, Editura „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureş,

2000, p.38

Page 16: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

16

mai importante decizii, cum ar fi suplimentările de capital, amendamentele la Prevederile

Acordului de Înfiinţare, pentru care este nevoie de 85% din voturi.

Cele mai importante cote-parti

(in % din capitalul FMI)

1945 2009

Statele Unite

Marea Britanie

Franta

India

27,93 %

13,33 %

5,54 %

4,28 %

Statele Unite

Japonia

Germania

Marea Britanie, Franţa

Arabia Saudită

17,09 %

6,13 %

5,99 %

4,94 %

3,21 %

CONSILIUL

GUVERNATORILOR

Cel mai mare organ

de decizie al FMI

Se reuneste o

data pe an

Aloca DST

(drepturi speciale

Creste cotele de

participare

Aproba retragerea sau

admiterea membrilor

Alege Directorii

pentru Consiliul

Executiv

DIRECTORUL

GENERAL CONSILIUL EXECUTIV

Este seful de personal

Este responsabil cu organizarea,

numirea si eliberarea din functie a

personalului

Raspunde de executia bugetului

institutiei

Este format din 24 de membri

Adopta decizii privind probleme de

politica economica

Se ocupa de chestiunile economice

administrative si bugetare

Acorda sprijin financiar

Page 17: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

17

VI. NECESITATEA PERFECTIONARII F.M.I.

După o jumătate de secol de existenţă, F.M.I. se află în faţa unor noi provocări.

Criticile exprimate la adresa Fondului nu s-au împuţinat, din contră, tot mai multe voci

consideră această instituţie una perimată sau subordonată intereselor ţărilor dezvoltate,

mai ales intereselor S.U.A. printre criticile cele mai des întâlnite adresate F.M.I. se pot

aminti:

Fondul a dobândit o putere mult prea mare, ce riscă să scape de sub

control.

Christine Lagarde-Director General

David Lipton-

Prim-Director adjunct

Naoyuki Shinohara-

Director adjunct

Nemat Shafik-

Director adjunct

Zhu Min-

Director adjunct

Directorul general este asistat in activitatea

sa de catre un Prim-Director adjunct si trei

Directori adjuncti.

Page 18: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

18

Acest lucru este argumentat mai ales prin prisma faptului că F.M.I. a pompat peste

110 miliarde dolari în criza asiatică, îndatorând aceste ţări cu scopul de a salva băncile

internaţionale care au garantat creditele plasate în economiile acestor ţări.

Este ştiut faptul că Asia de sud-est a reprezentat un adevărat magnet pentru

investiţiile internaţionale, fiind cunoscută drept cea mai dinamică regiune a globului.

Cum majoritatea investiţiilor din această zonă îşi au originea în ţările dezvoltate,

împrumuturile acordate de F.M.I. şi garantate de guvernele acestor ţări au avut drept

consecinţă şi protejarea acestor investiţii. În plus, sunt foarte multe voci care consideră că

nu este firesc ca un grup de câteva mii de specialişti să dicteze condiţiile de viaţă pentru o

populaţie de peste 1,4 miliarde de oameni din ţările în dezvoltare1 .

F.M.I. este acuzat de lipsă de transparenţă, de faptul că operaţiunile pe

care le derulează nu sunt cunoscute, oferindu-se opiniei publice doar

informaţii sumare.

Tot în cazul crizei asiatice, Fondul a criticat politica macroeconomică dusă de

guvernele acestor ţări, după ce tot Fondul lăudase succesele acestei politici. Ca o

recunoaştere a acestei situaţii, Fondul a acceptat constituirea unui grup de experţi din

afara instituţiei, care să-i monitorizeze activitatea şi care a prezentat un prim raport la

reuniunea anuală ce a avut loc la Praga, în 2000. Thomas Bernes, membru în board-ul

instituţiei, a declarat că aceasta reprezintă o soluţie pentru creşterea transparenţei şi

pentru îmbunătăţirea imaginii sale publice. Biroul de evaluare va fi autorizat să analizeze

toate activităţile F.M.I., inclusiv acordurile de împrumut cu diferite ţări care beneficiază

de asistenţă financiară.

Criticile F.M.I. se referă şi la politica acestuia în ţările sărace şi în cele

aflate în procesul de tranziţie de la economia planificată la cea de piaţă.

Nu de puţine ori, Fondul este acuzat că nu ţine cont de condiţiile concrete din

aceste ţări şi condiţiile impuse nu fac altceva decât să înrăutăţească lucrurile. De altfel, un

specialist american în problemele ţărilor în dezvoltare, John Cavanagh aprecia că în

multe privinţe, F.M.I. este ca un medic din Evul Mediu, pentru care nu are importanţă de

ce suferă pacientul, tratamentul fiind acelaşi. Pe termen scurt, ţările reuşesc să-şi atenueze

dezechilibrul balanţei de plăţi, dar pe termen lung, efectul asupra sănătăţii economiei

ţărilor în dezvoltare este dezastruos.

Page 19: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

19

De altfel, şi în cazul României, condiţia impusă de F.M.I. de a contracta credite

externe de pe piaţa privată de capital pentru echilibrarea balanţei de plăţi, într-o perioadă

când condiţiile impuse de creditorii străini erau extrem de dure, n-ar fi condus decât la o

îndatorare şi mai mare a ţării, cu efecte negative deosebit de grave pe termen lung. Se

pare că înşişi specialiştii Fondului au realizat că acest lucru este mai degrabă rău.

Tranziţia de la comunism la capitalism a constituit o noutate la fel de

mare pentru instituţiile internaţionale ca pentru ţările în cauză.

Ineditul situaţiei şi dimensiunea nebănuită a procesului a adus de multe ori F.M.I.

şi alte instituţii în situaţia de a nu face faţă problemelor respective. Liberalizarea

comerţului, a preţurilor, a cursului de schimb au condus la scăderea producţiei, creşterea

dramatică a şomajului, a deficitului balanţei de plăţi, erodarea puterii de cumpărare, toate

acestea constituind fenomene preponderente în ţările aflate în tranziţie.

Aplicarea unei reţete unice în materie de tranziţie nu a condus la o creştere

economică în ţările respective. Analiştii economici consideră că în cazul ţărilor în

tranziţie, ca şi în cazul ţărilor sărace, programele F.M.I. trebuiau să realizeze un

compromis viabil între ajustare şi dezvoltare; ajustând continuu sărăcia şi subdezvoltarea

este, practic, imposibil de atins performanţe economice competitive şi un standard de

viaţă decent în ţările respective.

F.M.I., în calitatea sa de instituţie centrală a Sistemului Monetar

Internaţional, este incapabilă, în opinia foarte multor specialişti, să facă

faţă unei crize declanşate în interiorul sistemului.

Tot mai multe voci susţin că o criză în S.U.A. sau în Japonia ar echivala cu un

colaps al întregului sistem financiar internaţional. Este, întradevăr, un scenariu

catastrofic, dar, pe de altă parte, crizele din Mexic, Asia de Sud-Est şi Argentina au arătat

o vulnerabilitate deosebită a sistemului. În acest sens, tot mai mulţi experţi consideră

necesară realizarea unor mecanism flexibile, care să permită intervenţia Fondului în

cazuri de urgenţă de tipul crizei asiatice.

Globalizarea tot mai accentuată a economiei mondiale necesită racordarea

activităţii F.M.I. la noile realităţi mondiale, inclusiv la îmbunătăţirea

statutului şi a obiectivelor funcţionale.

Page 20: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

20

Întărirea supravegherii sistemului monetar internaţional reprezintă una din

provocările fundamentale care stau în faţa acestei instituţii.

Aşa cum arăta şi Joseph Stiglitz9 , managementul economic modern se

conduce pe acelaşi principiu ca şi războiul modern, şi anume acela de a

elimina contactul dintre decidenţi (agresori, în cazul războiului) şi

beneficiari deciziilor (victimele). „Din hoteluri luxoase, se trasează politici

asupra cărora ar trebui gândit de două ori dacă s-ar cunoaşte oamenii ale

căror vieţi au fost distruse”.

VII. RELATIA ROMANIEI CU F.M.I.

7.1 Istoria relatiilor F.M.I. cu Romania

Romania a incheiat pana in prezent cu FMI 10 acorduri stand-by,

dintre care treiinainte de 1989, iar sapte dupa aceasta data. Tara noastra a

devenit membru cu drepturidepline al FMI la 15 decembrie 1972, fiind, la acel

moment, cel de-al 125-lea stat membru8.Romania face parte din constituenta condusa de

Olanda. Dl.Jeroen Kremers(Olanda)este Director Executiv pentru Romania in

cadrul FMI; constituenta sa include Armenia,Bosnia si Hertegovina, Bulgaria,

Croatia, Cipru, Georgia, Israel, Serbia, Muntenegru,Republica Macedonia,

Moldova, Olanda, Romania si Ucraina.

Guvernatorul Romaniei la FMIeste domnul Constantin Mugur Isarescu,

Guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Fondul a avut un reprezentant rezident la

Bucuresti incepand cu anul 1991. Dl. JuanJose Fernandez-Ansola este Reprezentant

Regional Principal pentru Romania si Bulgaria,incepand cu septembrie 20069.

Participarea Romaniei la FMI se ridica la 1.030,2 milioane DST sau 0,48% din

cotatotala. Puterea de vot a Romaniei este de 10.552 voturi reprezentand 0,49% din total.

Primul acord cu Fondul a fost aprobat in 1975 si finalizat un an mai tarziu, cand Romania

a primit 95 de milioane DST, iar cel de-al doilea in 1977, atunci cand s-au primit 64,1

milioane DST10.

9 Joseph Stiglitz – „Globalization and its discontents”, pag. 24 - 58

Page 21: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

21

Patru ani mai tarziu, in 1981, a fost incheiat cel de-al treilea acord, reziliat la 30 de

luni dupa semnarea lui, dupa ce Romania a tras de la FMI suma de 817,5 milioane DST.

Dupa caderea comunismului, primul aranjament cu Fondul a fost incheiat in aprilie

1991, pe o durata de 12 luni, pentru 380,5 milioane DST. Acesta avea ca scop accelerarea

reformei economice si a fost orientat in special pe reforma sistemului financiar-

bancar.Memorandum-ul incheiat cu guvernul roman viza o stabilizare graduala a

economiei, prin liberalizarea treptata a preturilor, reducerea inflatiei, devalorizarea

cursului de schimb si introducerea unei rate de schimb flotante, eliminarea dobanzilor

real-negative, instituirea unor impozite si taxe corelate cu veniturile incasate,

stimularea procesului de economisire si a investitiilor.

In mai 1992 a fost incheiat un nou acord cu FMI, pe o durata de 10 luni, pentru o

suma de 314 milioane DST. Obiectivele acordului vizau diminuarea inflatiei,

incheierea miscarii corective a preturilor si liberalizarea cursului de schimb al

leului, mentinerea deficitului bugetar la un nivel care sa poata fi finantat fara

consecinte inflationiste, redresarea pozitiei externe a tarii prin ameliorarea situatiei

balantei de plati externe si cresterea rezervelor valutare.

Al treilea aranjament stand-by cu FMI de dupa 1989 a fost semnat in mai 1994,

pentru301,5 milioane DST, care a inclus si o facilitate de transformare

sistematica, facilitate acordata tarilor aflate in tranzitie si care se confrunta cu dificultati

in echilibrarea balantei deplati. Masurile se refereau de aceasta data la devalorizarea

substantiala a cursului valutar oficial, eliminarea subventiilor acordate de stat,

stabilirea unei rate a dobanzii real-pozitive, stabilirea unor obiective de restructurare

a sistemului financiar-bancar si in domeniul privatizarii.

Un nou acord cu FMI a fost incheiat in aprilie 1997, pentru 13 luni si o suma de

301,5milioane DST. Printre obiectivele aranjamentului se numarau mentinerea deficitului

bugetar la un nivel rezonabil, reducerea ratei inflatiei, liberalizarea pietei

valutare si a preturilor utilitatilor, cresterea rezervelor BNR sau sistarea creditelor

discretionare.

Doi ani mai tarziu, in august 1999, a fost aprobat urmatorul acord cu Fondul,

pentru 400 milioane DST. Erau vizate atunci diminuarea deficitului de cont

curent, scaderea inflatiei, consolidarea fiscala si restrictionarea cresterii

Page 22: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

22

salariilor, cresterea rezervelor valutare ale BNR, reducerea pierderilor

intreprinderilor publice si implicarea mai puternica a pietei de capital in

procesul de atragere a capitalurilor straine.

In octombrie 2001 a fost incheiat urmatorul aranjament cu FMI, in suma de 300

milioane DST. Programul a vizat sustinerea procesului de dezinflatie si mentinerea

deficitului de cont curent, concomitent cu accelerarea reformelor structurale si

intarirea perspectivelor decrestere economica.

Penultimul acord a fost incheiat in iulie 2004, de 250 milioane DST, acesta fiind

un acord stand-by de supraveghere preventiva, care a cuprins angajamentele

luate de Romania in privinta politicilor macroeconomice pentru perioada 2004-2006.

Acesta a prevazut accesul la fondurile FMI numai in cazul aparitiei unor crize

economice neprevazute. Acordul a fost suspendat in 2005, ca urmare a

divergentelor dintre FMI si partea romana cu privire la evaluarea

performantelor si a cailor .

În data de 4 mai 2009, Consiliul Director al FMI aprobă un nou acord stand-by pe

24 de luni, în valoare de 11,44 miliarde DST (12.95 miliarde EUR), ca parte a unui

pachet financiar internaţional care include alte 5 miliarde EUR prin facilitatea Uniunii

Europene de sprijinire a balanţei de plăţi, 1 miliard EUR prin programele DPL ale Băncii

Mondiale si 1 miliard de la alte instituţii internaţionale.

Totalul creditelor nerambursate la începutul lunii octombrie 2009 se ridica la 6088

milioane DST, respectiv 690.95% din cota de participare a României. FMI a decis

amânarea pentru a treia transă a împrumutului destinat României după ce situaţia politică

va fi stabilă. Transa respectivă va urma să fie acordată probabil, în prima lună a anului

viitor (2010). de actiune macroeconomica.

TIPUL

ACORDULU

I

DATA

APROBARI

I

DATA

REZILIERII/EXPIRAR

II

SUMA

APROBA

TA

(MIL.

DST)

SUMA

TRASA

(MIL.DST)

Stand-by 10.03.1975 10.02.1976 95.0 95.0

Stand-by 09.09.1977 09.08.1978 64.1 64.1

Stand-by 06.15.1981 01.14.1984 1,102.5 871.5

Page 23: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

23

7.2 Rolul si activitatile Biroului Reprezentantei Rezidente a FMI in Romania

Biroul Reprezentantei Rezidente in Romania desfasoara o gama larga de activitati

in scopul de a contribui activ la implementarea recomandarilor de politica economica ale

Fondului de catre autoritati, cat si la mentinerea unei stranse legaturi intre sediul central

al FMI si autoritatile din Romania.

Biroul se ocupă cu:

Explicarea opiniilor Fondului in chestiuni legate de politici şi consilierea

autoritatilor romane in implementarea programelor macroeconomice incheiate cu

FMI, in principal in contextul solicitarii Romaniei pentru sprijin financiar din

partea Fondului (cum ar fi acordurile stand-by). Aceasta activitate implica o

stransa colaborare si consultare atat cu institutii guvernamentale cat si cu sediul

central al FMI.

Schimburi de opinii cu misiunile rezidente ale Bancii Modiale, Uniunii Europene,

BERD, agentiile Natiunilor Unite, precum si cu ambasadele tarilor membre ale

FMI, pentru a asista autoritatile din Romania in implementarea unui program

macroeconomic coerent si cuprinzator

Monitorizarea evenimentelor si a evolutiei economice in scopul de ajuta la

evaluarea performantelor financiare si economice ale programelor si politicilor

Stand-by 04.11.1991 04.10.1992 380.5 318.1

Stand-by 05.29.1992 03.28.1993 314.0 261.7

Stand-by 05.11.1994 04.22.1997 320.5 94.3

Stand-by 04.22.1997 05.21.1998 301.5 120.6

Stand-by 08.05.1999 02.28.2001 400.0 139.75

Stand-by 10.31.2001 10.15.2003 300.0 300.0

Stand-by

preventiv

07.07.2004 07.07.2006 250.0 0(nefinalizat)

Stand-by 05.04.2009 03.05.2011 11443.0 6088

Page 24: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

24

macroeconomice ale Guvernului.Biroul se bazează pe o gama larga de surse de

informare, care includ Banca Nationala a Romaniei, Ministerul Finantelor si

Comisia Nationala de Statistica.

Biroul Reprezentatei Rezidente a FMI joaca un rol important in asigurarea

transparentei politicilor FMI in Romania. Biroul este disponibil pentru intalniri cu

oamenii de afaceri romani si straini, reprezentanti din domeniul bancar si pentru schimbul

de opinii referitoare la economia romaneasca si politicile economice.

Reprezentantul Rezident este singurul purtator de cuvant al Fondului in Romania

si este disponibil pentru contacte periodice cu ziaristii. In acest context, Reprezentantul

poate face declaratii de presa si poate participa la interviuri de presa si televiziune,

prezentand viziunea Fondului in probleme legate de economia romaneasca. Mai mult

decat atat, Reprezentantul Rezident al FMI participa ocazional la conferinte si intalniri

organizate de institutii publice, organizatii financiare internationale, organizatii

neguvernamentale, sindicate si alte grupari care se dezbat probleme generale de

macroeconomie si referitoare la economia romaneasca.

Biroul nostru este, de asemenea, gata sa colaboreze cu universitati si institute

economice interesate in activitatea desfasurata de FMI. Biroul Rezident acorda, totodata,

o atentie deosebita posibilitatilor de instruire profesionala care contribuie la intelegerea si

tratarea de catre participanti a problematicii FMI.

FMI are un rol bine definit în economia României, acela de-a crea un sistem

financiar şi monetar puternic şi de-a încuraja dezvoltarea economică durabilă.

Page 25: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

25

VIII. STIATI CA???

Fondul Monetar

International are peste

2400 de angajati

Page 26: Proiect FMI

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL - DREPT FINANCIAR

26

Drăgoescu, Elena –Fondul Monetar Internaţional, Ed. „Dimitrie Cantemir”, Tg.

Mureş, 2000

Zaharia, Rodica Milena – „Economie mondială”, Editura ASE, Bucureşti, 2005

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cine-este-i-ce-vrea-fmi-

fondul-monetar-interna-ional

http://conspecte.com/Geoeconomia/institutiile-financiare-internationale.html

https://bogdanmandru.wordpress.com/fondul-monetar-international-istoric-

structura-si-functii/#sdfootnote15sym

http://www.imf.org/external/index.htm

http://www.mae.ro

Conf. Univ. Dr. Ion Corbu, Program de master „Marketingul si Managementul

Activitatilor Bancare”, Bucuresti, 2008-2009

https://es.scribd.com/doc/11653619/Manual-Relatii-Monetare-Internationale

http://www.dreptonline.ro/institutii/prezentari/detaliu_institutie.php?id_institutie=

2

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fondul_Monetar_Internaţional

http://www.dntb.ro/sfera/arhiva/nr59a/articole/articol11text.htm

http://documents.mx/documents/57311780-fondul-monetar-international-si-

relatiile-acestuia-cu-romania.html