CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE

SECŢIUNE UNICĂNOŢIUNEA DE „TITLU”

Legile de restituire a bunurilor preluate de la stat în perioada 1945-1989 folosesc noţiunea de „titlu”.

Din punct de vedere juridic, „titlul" poate avea mai multe semnificaţii:

-„titlul” poate desemna actul juridic (negotium)1;-„titlul” este şi înscrisul care constată un act juridic

(instrumentum)2;-„titlul” poate însemna şi înscrisul constatator al unei

creanţe, care încorporează creanţa, conferindu-i acesteia valoarea de materialitate (titlul de credit, titlul de valoare).

În legislaţie, noţiunea de titlu este prezentată în Codul civil şi în diversele materii (dobândirea fructelor de către posesorul de bună-credinţă -art. 486 C. civ., tranzacţie - art. 1713 C. civ., uzucapiune - art. 1897 C. civ.), dar, mai ales, în legislaţia adoptată după 1989 şi care vizează bunurile preluate de stat în perioada 1945-1989 [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, art. 1 alin. (1), (2), (4), (5), din H.G. nr. 20/1996, modificată prin H.G. nr. 11/1997, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].1 M. Costin, M. Mureşan, V. Ursa, Dicţionar de drept civil, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 521.2 Ibidem, p. 521.

5

Prin „titlu” în această materie se consideră că se poate înţelege actul juridic (civil sau administrativ) sau faptul juridic, stricto sensu (uzucapiunea de 30 de ani-art. 1890 C. civ.) prin care statul a dobândit proprietatea bunurilor preluate de la persoanele fizice sau juridice în perioada 1945-19893.

Faptul juridic la care se face referire (uzucapiunea de 30 de ani reglementată de art. 1890 C. civ.) nu poate fi considerat titlu prin care statul să dobândească proprietatea asupra unor bunuri preluate pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru a uzucapa4.

Potrivit art. 1846 C. civ. orice prescripţie este fondată pe faptul posesiei, iar art. 1847 C. civ. stabileşte condiţiile pe care posesia trebuie să le îndeplinească pentru a uzucapa, respectiv să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Dacă în privinţa celorlalte condiţii nu apar probleme, în legătură cu netulburarea posesiei, în art. 1851 C. civ. s-a stabilit că posesia este tulburată dacă este conservată prin acte de violenţă contra sau din partea adversarului iar statul nu a avut o posesie netulburată pentru că a fost bazată şi conservată prin violenţă fie fizică, fie psihică, care s-a întins pe toată durata posesiei statului5.

3 FI. Baias, în FI. Baias, B. Dumltrache, M. Nicolae, op. cit, vol. I, 2002, p. 70.4 E. Marin, Acţiunea în revendicare şi regimurile ei juridice, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 418.5 CA. Craiova, Secţia civila, decizia nr. 8475/1999, în V. Daha, C. Furtună, Probleme 1998-1999, p. 39. Instanţele s-au pronunţat în sensul că nici prescripţia de 2 ani prevăzută de art. III din Decretul nr. 218/1960 nu poate fi invocată pentru a justifica preluarea imobilului, deoarece statul a intrat în stăpânirea imobilului fără titlu şi în mod abuziv, el neputând exercita o posesie utilă în spiritul art. 1847 C. civ. pentru a putea beneficia de uzucapiunea scurtă şi nu poate constitui temeiul juridic al dobândirii dreptului de proprietate al statului asupra imobilului. În acest sens, a se vedea, CA. Ploieşti, Secţia civilă, decizia nr. 60/09 ianuarie 1998 şi decizia nr. 336 din 10 februarie 1998, în .J.C.P.J., sem. I, 1998, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 170-174.

6

Tot legat de această definiţie a titlului se consideră că, într-adevăr titlul este actul juridic civil sau administrativ prin care statul a dobândit proprietatea asupra acestor bunuri şi nu legea, în mod direct, ci actul de aplicare a legii6.

În materia legislaţiei cu caracter reparator, noţiunea de „titlu” comportă ample discuţii şi analize, astfel încât lămurirea acesteia presupune analiza distinctă a noţiunii în sistemul fiecărei legi privind bunurile preluate abuziv de stat.

6 FI. Baias, în FI. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op. cit., vol. I, 2002, p. 70-72.

7

CAPITOLUL II

NOŢIUNEA DE „TITLU” ŞI „FĂRĂ TITLU” ÎN REGLEMENTAREA LEGII NR. 112/1995

SECŢIUNEA A IPRECIZĂRI PREALABILE

Înainte de a intra în vigoare, chiar după adoptare, Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţă trecute în proprietatea statului a fost atacată la Curtea Constituţională, între altele, şi pentru modul de redactare al art. 1 alin. (1) din lege, care prevede că legea se aplică tuturor locuinţelor preluate de stat în perioada 1945-1989, fie că preluarea s-a făcut cu „titlu” sau „fără titlu”.

Prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 19957 Curtea Constituţională a declarat neconsituţional art. 1 alin. (1) referitor la locuinţele trecute în proprietatea statului fără titlu. În accepţiunea Curţii Constituţionale „fără titlu” sunt considerate locuinţele care au fost preluate de stat printr-un act administrativ ilegal sau pur şi simplu în fapt în condiţiile inexistenţei unei reglementări legale care să constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al persoanei fizice nu a fost desfiinţat legal, astfel încât statul nefiind proprietar, asemenea imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere de lege a cărui obiect este reglementarea situaţiei juridice a locuinţelor trecute în proprietatea statului.7 Publicată în M. Of. nr. 177 din 8 august 1995.

8

Ulterior, după rediscutarea legii în Parlament, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 are următoarea formă: „Foştii proprietari-persoane fizice ai imobilelor cu destinaţia de locuinţă, trecute ca atare in proprietatea statului sau altor persoane juridice după 6 martie 1945, cu titlu şi care se află în proprietatea statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege”.

SECŢIUNEA A II-APREVEDERILE NORMELOR METODOLOGICE DE APLICARE

A LEGII NR. 112/1995

În Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1935 aprobate prin H.G. nr. 20/17 ianuarie 1996 s-a definit preluarea „cu titlu” ca fiind cea prin care imobilele au fost preluate ca locuinţe în proprietatea statului în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi: Decretul nr, 92/1950, Decretul nr. 142/1952, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 218/1960, Decretul nr. 712/1966, Legea nr. 4/1973, Decretul nr. 223/1974, precum şi alte asemenea acte normative, inclusiv hotărâri ale fostului Consiliului de Miniştri sau ale Guvernului [art. 1 alin. (2)].

Dar art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 20/1996 a fost modificat prin H.G. nr. 11/29 ianuarie 1997 iar preluări „cu titlu” au fost considerate numai preluările de „imobile care erau folosite ca locuinţe şi care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă,

9

cum sunt: Decretul nr. 92/1950, Decretui nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952, Legea nr. 4/19738, Decretul nr. 223/19749.

Ar fi de remarcat faptul că după apariţia Legii nr. 112/1995, imobilele trecute în proprietatea statului, în baza Legii nr. 4/1973 au fost considerate ca fiind preluate „cu titlu” şi s-a putut beneficia de prevederile legii.

În cuprinsul legii, însă nu au fost reglementate dispoziţii tranzitorii prin care să se precizeze care va fi soarta cererilor de

8 În această situaţie au fost respinse acţiunile în revendicare şi prin care se cerea anularea deciziei de trecere în proprietatea statului a imobilului tocmai pentru considerentul că preluarea, în baza Legii nr. 4/1973 a fost una „cu titlu” iar în acest caz se aplică prevederile speciale ale Legii nr. 112/1995 şi nu dreptul comun, iar acţiunile în revendicare au fost interpretate drept o încercare de eludare a Legii nr. 112/1995 care dădeau posibilitatea restituirii în natura numai dacă proprietarul locuia în imobilul în litigiu, iar faptul că Legea nr. 4/1973 a fost abrogată prin Decretul-Lege nr. 9/1989 nu duce la nelegalitatea titlului statului. In acest sens, a se vedea, CA. Ploieşti, decizia civilă nr. 385/1 7 februarie 1998, in B.J., sem. I, 1998, p. 176-177, CA. Ploieşti, decizia civilă nr. 50 din 10 ianuarie 1 997 în C.P.J.civ. 1993-1997, p. 353-354; CA. Bucureşti, Secţia a IV a civilă, decizia nr. 679/1998 în C.P.J.civ. 1993-1998, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, p. 184-185.9 Chiar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 pe rolul instanţelor judecătoreşti au fost înregistrate acţiuni în revendicare a imobilelor preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974, invocându-se nelegalitatea deciziei de trecere în proprietatea statului a imobilului şi faptul abrogării acestui act normativ prin Decretul-Lege nr. 9/1989, dar au fost respinse considerându-se că statul deţine cu „titlu” imobilul preluat. În acest sens, CA. Ploieşti, decizia civilă nr. 2069 din 21 septembrie 1995. în Culegere 1 993-1997, p. 348-349.Pentru că existau litigii pe rol în care se invoca necomunicarea deciziei administrative de preluare a bunului imobil în conformitate cu Decretul ni. 223/1974, chiar instanţa supremă a tranşat problema caracterului constitutiv sau constatator al acestei decizii stabilind că decizia administrativă are un caracter constitutiv de drepturi bunul trecând în proprietatea statului nu prin efectul Decretului nr. 223/1974, ci în baza deciziei emise de organul administrativ competent, acesta fiind actul prin care se modifică raporturile juridice anterioare şi se creează o situaţie juridică nouă iar împotriva acestei decizii se putea face plângere, acest din urmă aspect fiind încă un argument în favoarea ideii că decizia administrativă era titlu de proprietate asupra imobilului. în acest sens, C.S.J.,Secţia civilă, decizia nr. 114/14 decembrie 1992 pronunţată în compunerea prevăzută de art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea pentru organizare judecătorească, în Probleme de drept din deciziile C.S.J. (1990-1992), Ed. Orizonturi, Bucureşti, 1993, p. 522-525.A fost pronunţată şi o soluţie contrară potrivit căreia decizia administrativă ar avea caracter constatator şi nu constitutiv. In acest sens, CA. Bucureşti Secţia a III-a civilă, decizia civilă nr. 731/1999 în Culegere 1 999, p. 211.

10

chemare în judecată, având ca obiect revendicarea unor asemenea imobile astfel că instanţele s-au rezumat la a indica noile dispoziţii legale şi posibilitatea de a beneficia de ele10.

Dar de cele mai multe ori, acţiunile în revendicare de drept comun erau introduse anterior apariţiei Legii nr. 112/1995, iar dacă acestea au continuat să fie judecate până ia soluţionarea recursului se putea întâmpla ca termenul pentru depunerea cererii în conformitate cu Legea nr. 112/1995 să fi expirat. De aceea, poate ar fi fost mai nimerit ca aceste cauze să fie suspendate până la soluţionarea cererilor formulate în baza Legii nr. 112/1995.

După cum se poate observa, după modificări, actele normative indicate sunt mai puţine şi a fost exclusă sintagma „alte asemenea acte normative, inclusiv hotărâri ale fostului Consiliu de Miniştrii sau ale Guvernului", urmând ca aceste preluări să nu mai fie considerate „cu titlu”.

În practică s-a soluţionat problema dacă enumerarea actelor normative făcută în art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 20/1996 şi modificate este una enunţiativă sau limitativă şi s-a concluzionat că enumerarea nu este limitativă11.

Faţă de termenii folosiţi iniţial, cum ar fi şi cei folosiţi după modificare „cum sunt", concluzia este că enumerarea nu este limitativă numai că pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10 CA. Ploieşti, decizia civilă nr. 1816 din 8 august s 997 şi decizia civilă nr. 2062 din 19 septembrie 1997, ambele în Culegere 1993-1997, p. 349-352.11 CA. Ploieşti, decizia civilă nr. 281 din 3 februarie 1998, Culegere, sem. I, 1 998, p. 1 72 şi CA. Suceava, decizia civilă nr. 11 73 din 22 aprilie 2003, în B.J.CP.J.civ., sem. II, 2002-2003, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 140, când s-a apreciat că trecerea în proprietatea statului în baza unui decret emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R.P.R. prin expropriere este un titlu, chiar dacă nu este enumerat în art. 1 alin. (2) din Normele metodologice.

11

112/1995 este necesar ca actul de preluare să fi fost conform cu actul normativ care prevedea preluarea pentru că, în caz contrar, preluarea nu mai este făcută cu „titlu”.

Tot prin modificările aduse de H.G. nr. 11/1997, în Normele metodologice [art. 1 alin. (3)] s-a prevăzut că „Prin imobil trecut în proprietatea statului potrivit Decretului nr. 92/1950 se înţelege imobilul naţionalizat cu respectarea prevederilor art. I pct. 1-5 şi ale art. II din decret, precum şi cu respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în listele anexă la decret şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării”.

Prin această reglementare s-a pus capăt unor soluţii contradictorii din practica instanţelor şi per a contrario toate preluările efectuate în baza Decretului nr. 92/1950 care nu respectau aceste prevederi, urmau să fie considerate preluări „fără titlu” şi nu făceau obiectul Legii nr. 112/1995.

După intrarea în vigoare a modificărilor aduse de H.G. nr. 1 1/1997, au fost admise acţiunile în revendicare a bunurilor preluate cu neres-pectarea prevederilor Decretului nr. 92/195012.

Aceste soluţii au fost pronunţate în condiţiile în care prin Hotărârea nr. 1/2 februarie 1995, Curtea Supremă de Justiţie, constituită în Secţii Unite, cu majoritate de voturi, a hotărât schimbarea jurisprudenţei secţiei în sensul că instanţele

12 CA. Ploieşti, decizia civilă nr. 345 din 11 februarie 1998, Culegere, sem. I, 1998, p. 174-175, CA. Ploieşti, decizia civilă nr. 2410 din 3 noiembrie 1997 şi decizia civilă nr. 2405 din 3 noiembrie 1997, în Culegere 1993-1997, p. 343-346; CA. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1228/1999, CA. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1843/1999, în CP.J.civ. 1999, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2000, p. 198-199 şi respectiv p. 1 95-196, CA. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 55/2000, în C.P.J.civ. 2000, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001, p. 119-120.

12

judecătoreşti nu au atribuţia de a cenzura şi a dispune restituirea imobilelor naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 şi listele anexe la acest act normativ, dar şi în contextul apariţiei H.G. nr. 20/1996 şi, mai ales, modificărilor aduse prin H.G. nr. 11/1997 care, în art. 1 alin. (3), făcea referiri chiar la Decretul nr. 92/1950.

Ca urmare, modificările aduse Normelor metodologice în anul 1997 au schimbat radical concepţia privind noţiunea de preluare „cu titlu” în sensul că această preluare trebuia nu numai să fie întemeiată pe un act normativ, ci se impunea ca şi actul de punere în aplicarea să fie conform cu actul normativ existent. Această interpretare se poate deduce din aceea că art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 20/1996, modificată, foloseşte noţiunea de „titlu valabil constituit în favoarea statului”.

Pe lângă stabilirea conţinutului noţiunii de „titlu” în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 a fost stabilit şi sensul noţiunii de „fără titlu”.

Dacă iniţial, în Normele metodologice aprobate de H.G. nr. 20/1996 erau considerate preluări „fără titlu" şi nu intrau sub incidenţa Legii nr. 112/1995 acele preluări în fapt, în condiţiile inexistenţei unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, după modificările aduse în 1997, preluările „fără titlu” erau considerate cele efectuate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sau care au intrat în posesia acestuia în condiţiile inexistenţei unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului [art. 1 alin. (4)

13

din H.G. nr. 20/1996, modificată].Modificările aduse au considerat că sunt preluări „fără

titlu” atât cele făcute fără a exista o reglementare legală, adică preluări de fapt, dar şi cele făcute cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă.

În literatura juridică a fost exprimată opinia potrivit căreia preluarea „fără titlu” este preluarea în fapt, iar când trecerea s-a făcut în baza unui act normativ, însă aplicarea acestuia s-a făcut în mod abuziv, am fi în prezenţa unei preluări „fără titlu valabil”13.

Plecând de la modul de redactare al art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 20/1996, modificată prin H.G. nr. 11/1997, s-ar putea deduce că această opinie este corectă pentru că în acest aliniat s-ar avea în vedere, pe de o parte, imobilele care nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995 (adică cele „fără titlu”) şi, pe de altă parte, imobilele preluate pentru care nu există „titlu valabil”, însă în art. 1 alin. (4) sunt precizate ca fiind imobile care nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995 şi cele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă, adică sunt considerate „fără titlu valabil”.

Oricum numai în art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 20/1996, modificată, este folosită noţiunea de „titlu valabil” iar din modul de redactare al textelor legale se poate desprinde ideea că acestea vizează preluările imobilelor cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data preluării.

Pentru că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 face

13 I. Adam, Legea nr. 10/2001, p. 11.

14

referire numai la imobilele trecute „cu titlu” în proprietatea statului, celelalte imobile, preluate „fără titlu” sau „fără titlu valabil” nu pot face obiectul Legii nr. 112/1995.

La modificarea H.G. nr. 20/1996, prin H.G. nr. 11/1997 s-a prevăzut, pentru prima dată, posibilitatea, în art. 1 alin. (5), ca persoanele îndreptăţite să poată cere restituirea sau acordarea de despăgubiri pentru acestea potrivit dreptului comun.

În lipsa oricărei alte precizări, prin aceasta se poate înţelege că persoanele îndreptăţite pot formula acţiunea în revendicare pentru imobilele ce nu pot forma obiectul Legii nr. 112/1995 sau o acţiune în pretenţii pentru acordarea despăgubirilor dacă imobilele ce au fost preluate „fără titlu” nu mai există.

A fost exprimată şi opinia că acţiunea în revendicare ar putea fi formulată numai în cazul în care trecerea în proprietatea statului s-a făcut „fără titlu”, în fapt, fără existenţa vreunui act normativ, iar pentru cazul în care trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu încălcarea prevederilor actului normativ de preluare, fostul proprietar nu ar mai avea la îndemână acţiunea în revendicare de drept comun pentru că nu este îndeplinită condiţia ca titularul acestei acţiuni să fie proprietarul imobilului revendicat, iar, în acest caz, chiar dacă preluarea a fost abuzivă, titlul fostului proprietar a fost desfiinţat şi s-a născut dreptul de proprietate în favoarea statului. În acest caz, fostul proprietar ar trebui să formuleze o acţiune prin care să desfiinţeze titlul statului, invocând inaplicabilitatea actelor normative în ceea ce-l priveşte şi caracterul abuziv al măsurii luate şi după aceea să formuleze

15

acţiunea în revendicare14.Această opinie nu poate fi împărtăşită pentru că dreptul

de proprietate al persoanei îndreptăţite nu poate fi considerat pierdut dacă preluarea a fost abuzivă, adică există un titlu, dar acesta s-a emis cu încălcarea actului normativ care prevedea preluarea, pentru că şi această preluare, chiar în concepţia Legii nr. 112/1995 este tot una „fără titlu", iar un „titlu nevalabil” nu poate să împiedice persoana îndreptăţită să formuleze acţiunea în revendicare de drept comun, prevăzută de art. 480 C. civ.

Bineînţeles că în cadrul acestei acţiuni, dacă statul va invoca un titlu, instanţa urmează să stabilească în ce măsură actul de preluare este conform cu actul normativ ce prevede preluarea şi în raport de aceasta să admită sau să respingă acţiunea în revendicare, iar dacă preluarea a fost una de fapt, statul nu va putea invoca un titlu, preluarea fiind tot „fără titlu valabil”, iar acţiunea în revendicare va fi admisă.

După intrarea în vigoare a modificărilor aduse de H.G. nr. 11/1997 au continuat să fie admise acţiunile în revendicare pentru bunurile trecute în proprietatea statului „fără titlu”15, dar că trecerea bunurilor imobile în proprietatea statului în baza Decretul nr. 111/1951 era „cu titlu", iar acţiunile în revendicare 14 I. Adam, Legea nr. 10/2001, p. 12.15 S-a considerat că preluarea imobilului s-a făcut „fără titlu” în cazul bunurilor rechiziţionate pentru că bunul fiind rechiziţionat în baza unui ordin al Ministerului Afacerilor Interne şi nu în baza unor legi sau a unor hotărâri al Consiliului de Miniştrii, aşa cum prevedea Decretul nr. 511/1955, nu a fost trecut „cu titlu" în proprietatea statului; în acest sens, a se vedea, CA. Braşov decizia civilă nr. 775/R/13 noiembrie 1997, în C.P.J.civ. 1997, Ed. Omnia Uni S.A., Braşov, 1998, p. 73-74. S-a spus şi că actele de rechiziţionare au o aplicare limitată în timp, iar statul are în privinţa bunurilor rechiziţionate o detenţie precară, iar aceasta nu poate genera prescripţia achizitivă prevăzută de Decretul nr. 218/1960; în acest sens, CA. Ploieşti, decizia civilă nr. 13 din 5 ianuarie 1997, Culegere 1993-1997, p. 345.

16

au fost respinse16.Oricum, dacă a ales calea procedurii prevăzute de art. 1

din Legea nr. 112/1995 persoana îndreptăţită nu va putea, pentru un imobil care face obiectul Legea nr. 112/1995, să formuleze şi acţiunea în revendicare de drept comun în care să invoce nelegalitatea actului de trecere în proprietatea statului17.

CAPITOLUL IIINOŢIUNEA DE „TITLU VALABIL" ŞI „FĂRĂ TITLU VALABIL"

ÎN REGLEMENTAREA LEGII NR. 213/1998

SECŢIUNEA IPRECIZĂRI PREALABILE

Ca o continuare a celor prevăzute în H.G. nr. 20/1996, modificată prin H.G. nr. 11/1997, dar şi a practicii instanţelor18

16 CA. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 110/1999 şi Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 778/1999, Culegere 1999, p. 206-208.17 Dacă un apartament din imobil i-a fost restituit în natură, iar pentru altul a primit despăgubiri, în conformitate cu prevederile legale nu se poate invoca nelegalitatea naţionalizării pentru că adresându-se comisiei s-a recunoscut implicit legalitatea naţionalizării, iar temeiurile juridice ale celor două cereri ar fi ireconciliabile, pentru că hotărârea comisiei are un caracter reparator, bazat pe existenţa titlului de proprietate al statului, iar acţiunea în revendicare exclude titlul statului şi vizează protejarea dreptului de proprietate al persoanei fizice, acţiunea în revendicare fiind inadmisibilă. în acest sens, CA. Ploieşti, decizia civilă nr. 829 din 30 martie 1998, Şt. Crişu, 1997-2000, p. 889.18 Însăşi instanţa supremă, prin Hotărârea nr. 1 din 28 septembrie 1998 a Secţiilor Unite, a revenit asupra jurisprudenţei stabilite prin Hotărârea nr. 1 din 2

17

în art. 6 din Legea nr. 213/1998 a avut loc o consacrare legislativă a dreptului instanţelor de a stabili valabilitatea titlului în baza căruia a fost trecut imobilul în proprietatea statului, de această dată nemaifiind restrânsă verificarea numai la locuinţe, ca în precedenta reglementare.

În art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 s-a prevăzut că „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau la unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat in proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat", iar în art. 1 alin. (2) „Bunurile preluate de stat fără titlu valabil,

februarie 1995 a C.S.J. şi a costatat că instanţele judecătoreşti sunt competente să judece, în condiţiile legii, litigiile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale, intervenite în perioada 1945-1989, având în vedere că, după pronunţarea Hotărârii nr. 1/1995, majoritatea instanţelor judecătoreşti nu au urmat jurisprudenţa instanţei supreme şi au continuat să primească şi să soluţioneze orice acţiune prin care se reclamă încălcarea în orice fel, chiar prin lege, a dreptului de proprietate ce a avut loc în perioada 1 945-1989, jurisprudenţa acestora fiind opusă celei a C.S.J.Din păcate, această revenire s-a făcut după câţiva ani, iar în acest interval au fost admise numeroase recursuri în anulare declarate de Procurorul General împotriva unor hotărâri prin care imobilele preluate fără titlu au fost restituite proprietarilor, iar aceste decizii au fost atacate la C.E.D.O., iar instanţa euro-peană a condamnat România pentru desfiinţarea acestor hotărâri. Prima dintre aceste hotărâri a fost cea pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, dar ulterior au existat multe cauze în care România a fost condamnată pentru că, prin admiterea recursului în anulare a fost încălcat art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1. A se vedea, Cauza Ghiţescu împotriva României, Cauza Grigore împotriva României, Cauza Hodoş împotriva României, Cauza Moşteanu împotriva României.

18

inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie".

După cum se poate observa noţiunile de „cu titlu”şi „fără titlu” din legislaţia anterioară nu se mai regăsesc în dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, acum fiind folosite cele de „titlu valabil", „fără titlu valabil”19.

SECŢIUNEA A II-ANOŢIUNEA DE „TITLU VALABIL" ŞI NOŢIUNEA DE „TITLU

NEVAIABIL”

În accepţiunea acestei legi, „titlu valabil” este acela prin care preluarea în proprietatea statului s-a făcut printr-un titlu care era emis în conformitate cu Constituţia (în perioada 1945-1989 au fost în vigoare Constituţia din 1948, Constituţia din 1952 şi Constituţia din 1965), cu tratatele internaţionale la care România era parte şi cu legile în vigoaie la data preluării de către stat.

Legea nu mai defineşte „titlu nevalabil”, dar prin interpretarea dispoziţiilor se poate ajunge la concluzia că pot fi

19 Faţă de formularea generală cuprinsă în art. 6 prin „titlu" ar trebui să se înţeleagă orice act sau fapt juridic prin care statul a dobândit un anumit bun, mobil sau imobil, iar în această noţiune intră, practic, toate modurile de dobândire de către stat a dreptului de proprietate asupra bunurilor intrate în patrimoniul său în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, adică atât modurile de dobândire de drept comun (cum sunt cele enumerate în art. 477, art. 644-646 C. civ.) cât şi modurile specifice de dobândire a dreptului de proprietate socialistă de stat (naţionalizare, expropriere, confiscare). În acest sens, M. Nicolae, Consideraţii, p. 10.

19

considerate „fără titlu valabil” preluările imobilelor în proprietatea statului făcute în baza unui titlu care nu era conform cu Constituţia în vigoare, cu tratatele internaţionale la care România era parte sau cu legile în vigoare la data preluării.

În această ipoteză statul are un titlu, dar el nu este valabil.Nevalabilitatea poate fi stabilită în raport cu actul

normativ care reglementa preluarea. Dar, este posibil ca titlul să fie conform cu actul normativ, dar acesta, la rândul său, să fi fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor constituţionale în vigoare la acel moment sau chiar contrar tratatelor internaţionale la care România să fie parte. Şi în acest caz, în care chiar actul normativ să fie neconform cu Constituţia sau tratatul internaţional, titlul statului, deşi emis în baza unui act normativ, nu este valabil.

Tot în această categorie a preluărilor „fără titlu valabil” trebuie introduse şi preluările de fapt, fără a exista vreun titlu al statului asupra imobilului respectiv, sau când statul are un titlu acesta să fie emis nelegal, adică cu nerespectarea chiar a legii în baza căreia a fost emis.

SECŢIUNEA A III-ATITLUL ANULABIL

Alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 213/1998 a introdus în categoria bunurilor preluate „fără titlu valabil” de către stat şi

20

bunurile preluate prin vicierea consimţământului.S-a spus că imobilul va fi considerat ca fiind preluat de

stat fără un titlu valabil ori de câte ori actul juridic va fi lovit de o cauză de nulitate relativă ori absolută, iar în ipoteza nulităţii relative, nevalabilitatea titlului s-a „conservat" numai dacă acţiunea în anulare nu s-a prescris încă, deoarece prin prescripţia dreptului material la acţiune nulitatea relativă a fost acoperită printr-o confirmare prezumată20.

Chiar dacă nu a fost analizat expres, chiar şi acest punct de vedere, pune în discuţie caracterul prescriptibil extinctiv al acţiunii în anulare pentru vicierea consimţământului.

Legea nu face nicio precizare legată de motivul care a determinat vicierea consimţământului, astfel că această chestiune a prescrip-tibilităţii, sub aspect extinctiv, a acţiunii în anulare a titlului prin care a fost preluat imobilul va trebui să fie analizată21.

Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că bunurile preluate de stat şi prin vicierea consimţământului vor putea fi revendicate, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.

Plecând de la acest text, s-a spus că, în aceste cazuri suntem în prezenţa unui nou caz de repunere de drept în 20 Fl. Baias, în Fl. Baias, B. Dumitrache, M. Nicolae, op. cit, 2002, p. 78. 21 Viciile de consimţământ sunt: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea. Pentruamănunte legate de viciile de consimţământ a se vedea Gh. Beleiu, op. cit, p. 157-167. Numai lipsa totală a cosimţământului, ca în cazul erorii obstacol (error in negotio şi error in corpore) poate constitui motiv de nulitate absolută, acţiune care are caracter imprescriptibil extinctiv, iar celelalte vicii de consimţământ pot atrage nulitate relativă, acţiunea în anulare fiind prescriptibilă extinctiv. Pentru prezentarea cauzelor de nulitate absolută sau relativă, a se vedea Gh. Beleiu, op. cit, p. 230-232, iar pentru prezentarea opiniilor legate de prescriptibilitatea excepţiei de nulitate relativă, adică problema de a şti dacă invocarea nulităţii relative pe calea excepţiei este sau nu supusă prescripţiei.extinctive, a se vedea M. Nicolae, Prescripţia, p. 435-438

21

termenul de prescripţie, asemănător celor statornicite prin art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, cu deosebirea că, pe de o parte, repunerea în termenul de prescripţie nu este statornicită expres, ci doar dedusă implicit iar, pe de altă parte, nu se prevede un termen pentru intentarea acţiunii în anulare (ca urmare a vicierii voinţei) ceea ce înseamnă că termenul de prescripţie extinctivă22 de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) coroborat de art. 9 din Decretul nr. 167/1958 pentru introducerea acţiunii în anulare începe să curgă din ziua intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 (adică, după 60 de zile de la data publicării ei, care a avut loc la 24 noiembrie 1998).

Acest punct de vedere a fost criticat şi s-a susţinut că chiar terminologia folosită de lege, „pot fi revendicate" reclamă cu evidenţă imprescriptibilitatea unei asemenea acţiunii, mai ales că, prin intermediul ei, se urmăreşte sancţionarea încălcării unor norme de ordine publică.

Dar şi că termenul de „revendicare" duce la ideea unei imprescriptibilităţi a acţiunii, chiar dacă se vorbeşte de vicierea consimţământului am fi în prezenţa unei acţiuni imprescriptibile şi nu una supusa prescripţiei de 3 ani şi am fi în prezenţa unui nou caz de nulitate absolută pentru vicii de cosimţământ, reglementat expres de Legea nr. 213/1998, alături de cele reglementate de Codul civil pentru că numai printr-o asemenea interpretare s-ar da expresie voinţei legiuitorului de a crea posibilitatea celor îndreptăţiţi să-şi revendice imobilele, indiferent de timpul scurs de la data preluării şi până la data formulării acţiunii23.22 M. Nicolae, Consideraţii, p. 11, opinie împărtăşită şi de E. Chelaru, Legea nr. 10/2001, p. 60.23 I. Adam, Legea nr. 1 0/2001, p. 1 8.

22

Nu se poate susţine că prin folosirea termenului de „revendicate” s-ar ajunge la caracterul imprescriptibil extinctiv al acţiunii în anulare pentru vicii, iar spiritul legii nu a fost acela de a da posibilitatea proprietarilor deposedaţi sau moştenitorilor acestora să formuleze oricând acţiuni în anularea titlului pentru vicii de consimţământ deoarece chiar legea condiţionează revendicarea de existenţa unei legi speciale de reparaţie. De altfel, în practică nici nu s-a putut invoca problema caracterului prescriptibil sau imprescritibil al acţiunii în anulare a titlului statului de preluare a imobilului deoarece în în luna februarie 2001 a fost adoptată Legea nr. 10/2001, care este o lege specială de reparaţie specială şi care a făcut inadmisibile acţiunile în revendicare a bunurilor imobile ce formează obiectul ei24.

Această încadrare a preluărilor „cu titlu valabil” sau „fără titlu valabil” are repercursiuni directe şi asupra modului în care, în cadrul acţiunilor, se face dovada dreptului pretins.

Dacă persoana îndreptăţită va revendica imobilul preluat, iar statul va invoca un titlu, instanţa va verifica şi stabili valabilitatea lui, reclamantul urmând să probeze această nevalabilitate, ca şi în cazul în care proprietarul ştie de existenţa unui titlu în favoarea statului şi, revendicând imobilul, probează şi nevalabilitatea titlului statului.24 Recent, într-un studiu consacrat legii aplicabile nulităţii actului juridic, a fost susţinută ideea că pentru actele juridice anulabile încheiate înainte de 22 decembrie 1989, statul, prin puterea legiuitoare, a renunţat implicit la beneficiul prescripţiei extinctive, caz în care efectele renunţării ar fi reglementate de dispoziţiile art. 1838 şi urm. C. civ. (în special, art. 1843 referitor la efectele relative ale actului de renunţare). Practic, numai în această variantă nu se pune problema retroactivităţii (renunţarea la beneficiul prescripţiei este supusă legii în vigoare la data efectuării ei). A se vedea, în acest sens, M. Nicolae, Probleme de drept tranzitoriu. Legea aplicabilă nulităţii actului juridic civil (II), în R.R.D.P. nr. 1/2008, p. 124-125.

23

În cazul în care proprietarul revendică bunul susţinând că acesta a fost preluat de stat fără titlu, instanţa, constatând că statul nu prezintă niciun titlu pentru acea preluare, va soluţiona acţiunea în revendicare pentru că nu are de analizat şi valabilitatea titlului pentru că acesta nu există.

Ar fi de precizat că Legea nr. 213/1998 nu cere ca acţiune în revendicare a imobilului trecut în proprietatea statului prin vicierea consimţământului să fie formulată numai după ce se obţine anularea titlului pentru vicii de consimţământ astfel că în cadrul litigiului se poate cere anularea titlului statului pentru vicierea consimţământului şi revendicarea imobilului deţinut de stat în baza unui titlu nevalabil.

24

CAPITOLUL IV

NOŢIUNEA DE „TITLU VALABIL”, „FĂRĂ TITLU VALABIL” ŞI „ABUZIV” ÎN REGLEMENTAREA LEGII NR. 10/2001

SECŢIUNEA IPRECIZĂRI PREALABILE. NOŢIUNEA DE „PRELUARE ABUZIVĂ"

Faţă de reglementările anterioare, Legea nr. 10/2001 foloseşte, pentru prima dată, noţiunea de preluare în mod „abuziv" în proprietatea statului a imobilelor care au aparţinut persoanelor fizice sau juridice, preluare efectuată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Legea nr. 10/2001 nu conţine o definiţie a preluării în mod abuziv dar sunt enumerate modalităţile prin care au fost preluate imobilele şi care sunt considerate abuzive.

În Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 614/27 iunie 2001, în art. 2 se arată, însă, că indiferent de modalitatea în care au fost preluate imobilele de către stat sau de alte persoane juridice, preluarea este considerată abuzivă, cu toate că legea tratează diferit situaţiile în care imobilele au fost preluate „cu titlu valabil" de cele preluate „fără titlu" de către stat sau de alte persoane juridice.

Odată cu modificările aduse Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin H.G. nr. 498/18 aprilie 2003 şi

25

semnificaţia noţiunilor de „titlu valabil", „fără titlu valabil" a fost mai mult explicată.

În pct. 1.3.din Normele metodologice s-a prevăzut că aprecierea preluărilor ca fiind abuzive se va circumstanţia în fiecare caz în parte.

„Preluarea abuzivă" nu este prezumată de lege, iar entitatea obligată să soluţioneze notificarea dacă imobilul se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute în art. 2 alin. (1) din lege, iar pentru situaţia reglementată în art. 11, preluarea este abuzivă dacă deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată aprioric abuzivă (lipsa unor despăgubiri echitabile).

Nu suntem în prezenţa preluărilor abuzive nici în cazul preluărilor de imobile fără datorii, altele decât cele fiscale, izvorâte din contracte de creditare pentru construire sau, după caz, achiziţia imobilului, ca urmare a neplăţii ratelor aferente creditului.

Este stabilită şi o excepţie de la această situaţie, aceea în care imobilul preluat era grevat la data preluării de o ipotecă constituită în favoarea creditorului, iar ulterior această ipotecă a fost radiată, în tot sau în parte, ca urmare a unor acte normative, preluarea este considerată abuzivă.

Sunt enumerate şi situaţii în care preluarea nu este considerată abuzivă:

a) confiscarea unor bunuri de către stat ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispuse de instanţa judecătorească ca pedepsă complimentară pentru săvârşirea unor infracţiuni economice grave;

26

b) confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârşirii unor crime contra umanităţii sau crime de război săvârşite în perioada 6 septembrie 1940 -9 mai 1956 (cum ar fi :persoanele vinovate de crime de război, gardieni de lagăre sau alte persoane care se încadrează în prevederile Legii nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război, cu completările ulterioare). Deşi Legea nr. 312/1945, cu completările ulterioare, este un act normativ în temeiul căruia s-au confiscat imobile ca pedeapsă complimentară, care a fost emis după 6 martie 1945, măsurile sancţionatorii se referă la situaţii anterioare acestei date de referinţă. De aceea, în aceste cazuri nu se pot recunoaşte drepturi reparatorii unor persoane pentru fapte incriminate şi de legislaţia penală în vigoare (ar echivala cu acordarea de măsuri reparatorii pentru pedepse complimentare dispuse cu privire la fapte penale grave comise în perioada dictaturii fasciste/antones-ciene/hortyste);

c) distrugerile de construcţii în timp de război, ca urmare a unor bombardamente, incendii sau altele asemenea, dar pot fi restituite terenurile pe care acestea s-au aflat.

Aceste prevederi au fost menţinute integral şi în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/200725.

SECŢIUNEA A II-ACAZURI DE PRELUARE ABUZIVĂ

Dintrele actele normative enumerate în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ca fiind preluări abuzive, în Normele 25 Publicată în M. Of. nr. 227 din 3 aprilie 2007.

27

metodologice aprobate în 2003, sunt analizate numai Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vânzarea locuinţelor din fondul de stat pentru populaţie, Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri şi Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi a localităţilor urbane şi rurale. Astfel:

- In cazul Legii nr. 4/1973 se apreciază ca fiind abuzivă numai situaţia în care proprietarul căruia îi revenea obligaţia de înstrăinare nu a dat curs acestei obligaţii şi locuinţa respectivă a fost trecută în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri.

- Pentru situaţia Decretului nr. 223/1974, în aceleaşi Norme metodologice se făcea distincţie între cazul în care imobilul a trecut, fărăplată, în proprietatea statului şi cazul în care persoana a tăcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat, în acest ultim caz, apreciindu-se că preluarea nu a fost abuzivă. Ca urmare a faptului că aceste ultime dispoziţii au fost declarate nelegale26, în Normele metodologice aprobate în anul 2007 s-a prevăzut că preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de

26 A fost constatată nelegalitatea prevederile pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003 prin mai multe hotărâri judecă-toreşti. S-a motivat această soluţie pe neconformitatea acestui text cu legea în baza căreia au fost emise, pentru că Legea nr. 10/2001 stabileşte că numai instanţa de judecată va hotărî dacă preluarea a fost abuzivă sau nu, iar prin preluare abuzivă se înţelege şi cea făcută în baza unui titlu valabil. A se vedea, în acest sens, I.C.C.J., Secţia contencios administrativ şi fiscal, deciziile nr. 458 din 8 februarie 2006, nr. 459 din 6 februarie 2006 (nepublicate).

28

sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară dar şi în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa sa către stat.

- Pentru că după 1989 a fost soluţionată problema terenurilor aferente în favoarea dobânditorilor construcţiilor, în cazul Legii nr. 58/1974, s-a considerat că aceste situaţii nu cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, însă, în Normele metodologice aprobate în 2007 s-au făcut unele precizări în legătură cu situaţia în care construcţia proprietatea dobândi-torului a fost preluată şi apoi demolată.

Chiar dacă în Normele metodologice se fac referiri numai la entitatea obligată prin lege să soluţioneze notificarea şi care apreciază dacă o anumită situaţie se încadrează sau nu în cazurile prevăzute de lege, totuşi, de aceste dispoziţii şi precizări trebuie să ţină seama şi instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei emise de unitatea deţinătoare.

SECŢIUNEA A III-ASITUAŢIA IMOBILELOR PRELUATE CU TITLU ŞI A CELOR

PRELUATE FĂRĂ TITLU

În privinţa art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care stabileşte categoria de imobile considerate preluate abuziv, faţă de textul iniţial27, prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse

27 Pct. 2.1 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003 stabilea că preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, cu modificările ulterioare sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil, iar cele

29

modificări28.Pentru forma anterioară a art. 2 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, în Normele metodologice din 2003 se făcea distincţie între preluarea „cu titlu" şi preluarea „fără titlu".

„Fără titlu" poate fi calificată o preluare care nu s-a încadrat în condiţiile actului de naţionalizare.

Au fost analizate şi consecinţele calificărilor pe care aceste preluări le-au primit în alte hotărâri judecătoreşti şi s-a menţionat că în faza administrativă de soluţionare a notificărilor unitatea deţinătoare nu este ţinută a respecta aceste calificări. Însă, dacă se invocă de către persoana îndreptăţită o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care vizează imobilul notificat prin care s-a stabilit, în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, că preluarea s-a făcut „fără titlu"sau „fără titlu valabil" şi unitatea deţinătoare este obligată să respecte calificarea respectivă.

În Normele metodologice aprobate în anul 2007 au fost preluate numai aceste consecinţe la pct. 2.5 A, 2.5 B, 2.5 C, când sunt prevăzute precizările în legătură cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, modificată, care se referă la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare.

În privinţa modului în care poate fi probată „infracţiunea

făcute în baza altor acte normative de naţionalizare sunt considerate da fiind făcute cu titlu în măsura în care s-au respectat condiţiile stabilite de acestea.28 Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 nu mai fac nicio referire la actele de naţionalizare şi care dintre acestea sunt cu titlu valabil şi care sunt cu titlu ca în precedenta reglementare, poate şi pentru că art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată are un alt conţinut, pentru că le consideră preluate abuziv şi imobilele naţionalizate atât în baza Legii nr. 11 9/1 948, dar şi prin celelalte acte normative de naţionalizare.

30

de natură politică" la care se face referire în art. 2 alin. (1) lit b) din Legea nr. 10/2001, Normele metodologice aprobate în anul 2003 solicitau depunerea hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură complementară confiscarea averii, iar entitatea obligată să restituie va analiza şi va aprecia în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz.

Însă, prin Normele metodologice din 2007 s-a mai adăugat posibilitatea ca dovada să fie făcută cu decizia privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă emisă în condiţiile O.U.G. nr. 214/1990 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, aprobată prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

SECŢIUNEA A IV-AIMOBILELE DONATE STATULUI

Art. 2 alin. (1) lit. c), în forma iniţială se referea la imobilele donate statului, în baza unor acte normative speciale adoptate, iar Normele metodologice enumerau Decretul nr. 410/1949 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, Decretul nr. 478/1954 privitor la donaţiile făcute statului, dar modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 le enumera în art. 2 alin. (1) lit. c) pe acestea la care mai adaugă donaţiile făcute în baza art. 813 C. civ.

Pentru a dovedi că preluarea este abuzivă, în cazul donaţiilor făcute în baza Decretului nr. 410/1949, Decretului nr.

31

478/1954 şi neîncheiate în formă autentică este suficient ca să fie făcută dovada existenţei acestor donaţii. În aceste cazuri ne aflăm în situaţia unor preluări „cu titlu" în cazul donaţiilor făcute în baza Decretului nr. 410/1949 şi Decretului nr. 478/1954 şi a celor făcute în baza art. 813 C civ. dar „fără titlu valabil" în cazul donaţiilor neîncheiate în formă autentică29.

Donaţiile făcute în baza art. 813 C.civ. vor fi considerate temei de aplicare a măsurilor reparatorii numai dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar persoana îndreptăţită va depune originalul sau copia legalizată de pe respectiva hotărâre anexată cererii de restituire.

Modificările aduse Normelor metodologice în anul 2007 nu mai conţin precizarea anterioară că originalul sau copia legalizată după respectiva hotărâre ar trebui să fie depusă până la data de 14 mai 2003 pentru a putea beneficia de prevederile legale, în prezent, se prevede că acesta hotărâre judecătorească poate fi depusă până la soluţionarea notificării de către unitatea deţinătoare.

SECŢIUNEA A V-AIMOBILELE PRELUATE PENTRU NEPLATA IMPOZITELOR

Pentru a se dovedi incidenţa aplicării dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, modificată şi pentru a dovedi că preluarea este abuzivă partea îndreptăţită trebuie să dovedească faptul că neplata impozitelor s-a datorat unor

29 E. Marin, Acţiunea în revendicare şi regimurile ei juridice, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 436.

32

măsuri abuzive impuse de stat cum ar fi: arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internarea forţată în unităţi sanitare, fuga din ţară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziţiei faţă de regimul comunist sau alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.

Dacă se reuşeşte o asemenea dovadă considerăm că preluarea s-a făcut „fără titlu" pentru că s-a datorat măsurilor abuzive impuse de stat şi care au dus la neplata impozitelor.

SECŢIUNEA A VI-AIMOBILELE ABANDONATE

În schimb, în cazul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001, modificată, imobilele considerate a fi fost abandonate în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pot fi considerate „cu titlu" dacă deciziile administrative sau hotărârile judecătoreşti erau emise în baza unui act normativ.

SECŢIUNEA A VII-A

33

IMOBILELE PRELUATE ÎN BAZA UNOR ACTE NEPLUBLICATE

Referitor la imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a unor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I sau în Buletinul Oficial acestea pot fi considerate ca fiind „fără titlu valabil" pentru că actele nu au fost publicate ele nici nu au existat, pentru că nu au putut intra în vigoare. De altfel, obligaţia publicării ca o condiţie a intrării în vigoare a fost prevăzută în constituţiile anterioare anului 1990 (art. 56 din Constituţia României din 1948, art. 27 din Constituţia din 1952 şi art. 57 din Constituţia din 1965)30.

A fost exprimată şi opinia contrară şi s-a apreciat că cazul imobilelor preluate de stat în baza unor legi sau altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial, am fi în prezenţa unor preluări „cu titlu valabil" care au fost apte să ducă la dobândirea dreptului de proprietate de către stat31 arătându-se că principiul potrivit căruia legea nu poate intra în vigoare înainte de publicarea sa nu a fost consacrat de constituţiile comuniste, iar regle-mentarea situaţiei acestor imobile distinct de cea a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, pentru care legea a prevăzut că numai aceştia din urmă şi-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării, conduce la concluzie a preluării cu titlu valabil.

Normele metodologice nu au clarificat această chestiune 30 I. Adam, Legea nr. 10/2001, p. 85-87 şi chiar se consideră că proprietarii acestor imobile pot formula acţiune în revendicare pentru a reintra în posesia imobilului.31 E. Chelaru, Legea nr. 10/2001, p. 49-50.

34

pentru că în cele adoptate prin H.G. nr. 498/2003 se preciza că preluarea este „cu titlu" dacă printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial s-a stabilit o preluare generică pentru o situaţie determinată, iar, ulterior preluării, s-a emis un act normativ publicat în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial prin care se individualizau bunurile (măsura viza doar consolidarea preluării dispuse anterior) iar aceste imobile nu cad sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e), (după republicare art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001, iar cele intrate în vigoare în anul 2007 nu mai fac nicio menţiune despre această categorie de imobile.

Însă, chiar şi faţă de vechea reglementare din Normele metodologice, dar şi în raport de modul de redactare al legii, se poate deduce că preluarea este „fără titlu valabil" dacă a fost făcută în baza unor acte normative nepublicate, având în vedere că publicarea este modalitatea de a fi adusă la cunoştinţa publică o normă juridică, iar principiul de bază care guvernează aplicarea legii în timp este acela că norma juridică intră în vigoare numai prin publicare32.

Faptul că art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 face trimitere la „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau administraţiei de stat" nu este un argument în favoarea ideii că cele preluate prin acte nepublicate ar fi „cu titlu valabil" pentru că art, 2 alin. (1) lit. i) se referă la orice alte imobile preluate „fără titlul valabil", ceea ce presupune că preluări „fără titlu valabiT'pot fi şi în cele regie 32 N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, Bucureşti, 1994, p. 169.

35

mentate în art. 2 alin. (1) lit. a-h din Legea nr. 10/2001.

SECŢIUNEA A VIII-AIMOBILELE RECHIZIŢIONATE

În cazul bunurilor rechiziţionate în baza Legii nr. 139/1940 suntem în prezenţa unei preluări „cu titlu" pentru că legea prevedea posibilitatea rechiziţionării fie definitiv, fie temporar.

În cazul bunurilor rechiziţionate temporar, acestea trebuia să fie restituite, iar persoana îndreptăţită, pentru a beneficia de prevederile legii trebuie să facă dovada proprietăţii asupra bunului respectiv, la data rechiziţionării (actul de proprietate şi bonul sau chitanţa provizorie emise conform art. 9 din Legea nr. 139/1940) iar în cazul rechiziţionării defintive trebuiau plătite compensaţii echitabile, care dacă nu au fost plătite pot fi solicitate dar tot cu condiţia dovedirii proprietăţii asupri imobilului respectiv la data rechiziţionării.

SECŢIUNEA A IX-AALTE IMOBILE PRELUATE CU „TITLU VALABIL" SAU „FĂRĂ TITLU

VALABIL''

Art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 10/2001 au încercat să reglementeze orice alte imobile preluate de stat „cu titlu valabil” sau „fără titlu valabil”.

Noţiunea de „titlu valabil" trebuie apreciată în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, pe care am analizat-o anterior, dar pentru noţiunea de imobil preluat „fără titlu

36

valabil", nici legea şi nici Normele metodologice nu au adus precizări, cu excepţia celei potrivit căreia entitatea învestită cu soluţionarea notificării are competenţa de a califica, în cadrul procedurii administrative de soluţionare a notificării, împrejurarea că preluarea s-a făcut fără titlu valabil, fără a mai fi necesară parcurgerea unei alte proceduri care ar implica preexistenta unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţată în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, entitatea implicată în aplicarea legii are libertatea de a aprecia, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz, dacă actul normativ constituie titlu valabil sau titlu nevalabil pentru preluarea imobilului respectiv.

Din cele prezentate rezultă că, în concepţia Legii nr. 10/2001, consecinţe juridice produce numai preluarea „cu titlu valabil" şi „fără titlu valabil", dar chiar şi preluările de fapt, „fără titlu" fac obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că acest act normativ reglementează situaţia bunurilor preluate abuziv de stat, iar o preluare în fapt este o asemenea preluare.

Chiar dacă în cuprinsul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se fac confuzii în legătură cu sintagma „cu titlu" şi „fără titlu valabil", stabilirea exactă, pentru fiecare caz în parte, a modului de preluare este foarte important pentru că legea stabileşte consecinţe deosebite pentru preluările „cu titlu valabil" de cele „fără titlu valabil", cea mai importantă fiind cea prevăzută în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit căreia persoanele ale căror imobile au fost preluate „fără titlu valabil" îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.

37

Această calitate este păstrată şi de cei ale căror imobile au fost preluate fără titlu, în fapt33.

Valabilitatea titlului statului prin care a fost preluat bunul, spre deosebire de reglementarea prevăzută în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, nu mai este stabilită de către o instanţă judecătorească, ci de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

Această competenţă dată entităţilor învestite cu soluţionarea notificării a fost considerată greşită, fiind inadmisibil ca instanţelor judecătoreşti să li se substituie alte organe care au atribuţii jurisdicţionale şi că reglementarea este suprefluă, fiind irelevant dacă imobilul a fost preluat cu „cu titlul valabil"sau „fără titlu valabil"pentru că este supus restituirii34.

Această critică nu poate fi acceptată pentru că Legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparaţie şi legiuitorul a urmărit ca prin verificarea valabilităţii titlului de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor să se evite prelungirea litigiilor privind restituirile. Oricum decizia pe care o adoptă unitatea deţinătoare în privinţa valabilităţii titlului statului este supusă cenzurii instanţelor judecătoreşti.

În al doilea rând, am arătat şi anterior, Legea nr. 10/2001 stabileşte alte măsuri reparatorii în funcţie de valabilitatea sau nu a titlului statului, astfel că această reglementare nu este suprefluă.

Bineînţeles că stabilirea valabilităţii titlului, în lipsa unor prevederi exprese, trebuie făcută pornind de la reglementarea

33 E. Marin, op. cit., p. 440.34 I. Adam, Legea nr. 10/2001, p. 33-34.

38

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 care stabileşte că preluările au fost în temeiul unui titlu valabil dacă s-au făcut cu respectarea Constituţiei, a tratelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat35.

Această concluzie se impune chiar dacă din redactarea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 şi prin folosirea cuvântului „sau" s-ar putea deduce că imobilele preluate „fără titlu valabil"ar fi o categorie distinctă de cea a celor preluate fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării şi fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.

CAPITOLUL V

PROBA DREPTULUI DE PROPRIETATE ÎN CADRUL ALTOR LEGI SPECIALE

35 A se vedea Titlul III, Capitolul III, Secţiunea a lll-a referitoare la Noţiunea de titlu valabil şi fără titlu valabil în reglementarea Legii nr. 213/1998.

39

SECŢIUNEA IPROBA DREPTULUI DE PROPRIETATE ÎN SISTEMUL O.U.G. NR.

94/2000

I.1. Noţiunea de preluare abuzivăActul normativ precizează că se vor retroceda, în condiţiile

prevăzute expres, imobilele care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu. în sensul acestuia „abuzive" sunt acele preluări de proprietate, ale imobilelor aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori admistrative, emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu data preluării.

Împrejurarea că actul normativ de preluare a fost publicat în Monitorul Oficial nu conferă caracter legal operaţiunii de trecere în proprietatea statului deoarece prin preluare „abuzivă" se înţelege atât preluarea cu titlu valabil, cât şi fără titlu sau fără titlu valabil făcută cu nerespectarea dispoziţiilor legale în viguare la data preluării.

Preluarea în baza Decretului nr. 176/1948 a avut loc cu nerespectarea prevederilor Constituţiei României privitoare la garantarea dreptului de proprietate precum şi a tratatelor internaţionale la care România era parte şi care garantau acelaşi drept. H.G. nr. 1164/2002 chiar a calificat ca fiind abuzive toate preluările efectuate în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 asupra bunurilor bisericeşti36.36 I.C.C.J., Secţia contencios adminsitrativ şi fiscal, decizia nr. 4036 din 27 iunie 2005 (nepublicată). După cum se observă în decizie, instanţa supremă face trimitere la modul în care Legea nr. 10/2001 defineşte preluare abuzivă cu titlu

40

Este considerată preluare abuzivă, de către O.U.G. nr. 94/2000 dacă a fost făcută în baza unui titlu, fie act normativ, fie act administrativ. Dar nu orice preluare cu titlu este abuzivă ci numai cea care nu a fost urmată de despăgubiri juste şi echitabile stabilite la momentul preluării imobilului. Dacă preluare cu titlu a fost urmată de o despăgubire justă şi echitabilă, atunci preluarea cu titlu nu mai poate fi caracterizată ca fiind „abuzivă"37.

În situaţia în care se apreciază că despăgubirile sunt nesatisfăcătoare se poate solicita restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, dar acestea sunt condiţionate de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora din valoarea nou stabilită.

În baza principiului îmbogăţirii fără just temei, apreciem că despăgubirile acordate la data preluării vor fi reactualizate la data restituirii sau a scăderii lor din valoarea ce va fi stabilită.

Tot abuzive sunt considerate preluările „fără titlu" a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, preluări din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, adică preluări „de fapt", fără a exista un act normativ sau administrativ prin care proprietarul să fie deposedat.

O situaţie specială este cea a imobilelor aparţinând valabil sau fără titlu valabil, deşi O.U.G. nr. 94/2000 se referă la preluări abuzive cu titlu şi fără titlu.37 S-au înlăturat susţinerile privind preluarea abuzivă a imobilului pentru că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în temeiul unui contract care a reprezentat acordul de voinţă al părţilor, respectiv prin contractul de ieşire din indiviziune prin împărţire în natură (partaj voluntar) autentificat în faţa notarului public în anul 1977, iar biserica a primit în schimbul cotei-părţi cedate o cotă-parte proprietatea statului egală valoric. A se vedea I.C.C.J., Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4940 din 1 7 octombrie 2005 (nepublicată)

41

cultelor religioase în Transilvania unde au avut loc modificări ale statutului proprietăţii în perioada Dictatului de la Viena, iar în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost emise acte prin care se revenea la situaţia anterioară iar aceste preluări efectuate în baza unor acte emise pentru a se restabili situaţia anterioară Dictatului, nu sunt preluări abuzive.

Pentru a fi considerată „preluarea abuzivă" se impune ca imobilul să fi fost în proprietatea cultului religios la data preluării lor de către stat, organizaţia cooperatistă sau orice persoană juridică38.

Bunul a fost considerat proprietatea cultului religios dacă la momentul deposedării prin Decretul nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor care au servit pentru funcţionarea sau întreţinerea instuţiilor de învăţământ, imobilul se afla în proprietatea comunităţii bisericeşti, care nu se confundă cu proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale39.38 S-a apreciat că nu suntem în prezenţa unei „preluări abuzive" în cazul în care cererea de retrocedare viza un teren ce a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, în momentul încheierii unui contract de donaţie încheiat între o persoană fizică şi cultul religios, reprezentat printr-o biserică, cultul religios având numai un drept de folosinţă asupra terenului aferent construcţiei, bunul fiind trecut în proprietatea statului dar nu din patrimoniul cultului religios care nu l-a avut niciodată în proprietate. A se vedea, I.C.C.J, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2143 din 20 aprilie (nepublicată).

39 Termenul de comună (comunitate) bisericească desemnează totalitatea credincioşilor romano-catolici dintr-o parohie romano-catolică şi nu are semnificaţie de comună, ca structură administrativ-teritorială a statului. Acestea au fost înfiinţate ca persoane juridice în anul 1934, dar au funcţionat şi anterior în temeiul canoanelor romano-catolice în cadrul Parohiei romano-catolice, iar

42

Pentru a stabili dacă preluarea a fost sau nu abuzivă, dacă preluările au fost cu titlu sau nu, în faza admnistrativă, plenitudinea de competenţă aparţine Comisiei speciale de retrocedare, dar controlul judecătoresc poate viza şi modul în care Comisia a stabilit felul preluării sau dacă preluarea a fost cu titlu sau fără titlu.

În cadrul contestaţiei formulate, în faţa instanţei de contencios administrativ, împotriva deciziei emise de Comisia specială, dacă preluarea a fost calificată ca fiind abuzivă sau nu, instanţa poate analiza dacă preluarea a avut acest caracter sau dacă preluarea a fost cu titlu sau fără titlu valabil40.

Perioada de referinţă pentru care se analizează dacă preluarea a fost sau nu abuzivă este stabilită, ca şi la Legea nr. 10/2001, între 6 martie 1945 - 22 decembrie 198941.

proprietatea asupra imobilelor a fost înscrisă în Cartea Funciară. (I.C.C.J., Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2266 din 2 mai 2007 (nepublicată).40 I.C.C.J., Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4940 din 17 mai 2005 (nepublicată). Instanţa supremă a analizat atât caracterul preluării dar s-a pronunţat şi asupra valabilităţii titlului în baza căruia imobilul a fost preluat de stat, chiar dacă acest lucru s-a invocat în faţa instanţei de contencios admi-nistrativ. Legea nu face nicio precizare, în afară de cea cuprinsă în Normele metodologice care prevăd plenitudinea de competenţă a Comisiei în această problemă, iar cum deciziile comisiei se atacă în faţa instanţei de contencios administrativ rezultă că şi valabilitatea titlului de preluarea poate fi cenzurată de această instanţă. Instanţa de contencios administrativ nu ar putea să cenzurezedecizia comisiei dacă nu ar putea analiza valabilitatea titlului statului, mai ales când decizia vizează asemenea aspecte, dar şi, din oficiu, instanţa poate stabili, în cadrul unui litigiu dacă preluarea s-a făcut cu titlu sau nu.41 Instanţa supremă a apreciat că poate fi restituit prin decizia Comisiei speciale de retrocedare un bun trecut în proprietatea statului în baza Decretului-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944,dar preluat efectiv la 13 septembrie 1945 şi intabulat titlul statului la 9 noiembrie 1945, pornind de la faptul că în sistemul cărţii

43

Nu au fost considerate abuzive preluările efectuate în temeiul unui titlu emis în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prin care se urmărea repunerea în situaţia anterioară Dictatului de la Viena42.

I.2. Dovada caracterului abuziv al preluăriiCaracterul preluării poate fi stabilit de Comisie numai în

baza problemelor depuse de solicitant sau cerute de către Comisie diferitelor instituţii publice.

Sunt considerate probe: începuturile de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, orice alte acte care coroborate creează prezumţia existenţei dreptului de proprietate al celui care formulează cererea la momentul preluării de către stat.

Normele metodologice au detaliat sintagma „acte doveditoare" şi acestea pot fi:

- orice înscris care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului la data preluării abuzive: act de vânzare-

funciare guvernat de Legea nr. 115/1938 aplicabil în acea perioadă în Transil-vania, intabularea avea efect constitutiv de drepturi, iar la 6 martie 1945 imobilul apărea înscris în cartea funciară ca fiind proprietatea, încă, a cultului religios (I.C.C.J., Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3187 din 3 octombrie 2006, nepublicată). În schimb, a fost apreciată ca fiind legală decizia comisiei prin care s-a respins cererea privind retrocedarea unui imobil preluat în 1936 pentru că nu se încadrează în perioada de referinţă a legii (I.C.C.)., Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1574 din 25 martie 2007, nepublicată). 42 Un asemenea act normativ a fost Legea nr. 260 din 1945 care în art. 3 alin. (1) prevedea că sunt şi rămân fără fiinţă legală actele săvârşite şi drepturile dobândite în temeiul Ordonanţei maghiare nr. 1440/1941. (I.C.C.J., Secţia con-tencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1574 din 15 martie 2007, nepublicată).

44

cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată;

- orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

- orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului deproprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive(extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces verbal întocmit cuocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada dereferinţă, care să ateste direct sau indirect faptul că bunul respectivaparţinea solicitantului, pentru mediul rural copia registrului agricol);

- acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar a retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

- expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

- orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

Aceste înscrisuri se depun în copii legalizate sau certificate.

De cele mai multe ori imobilele preluate au fost indicate în actele de trecerea în proprietatea statului sau de punere în executare, iar în lipsa unor probe contrare, se prezumă că

45

întinderea dreptului de proprietate este cel individualizat în ele iar cel de la care imobilul a fost preluat, în lipsa unor alte probe, este prezumat că a deţinut imobilul sub nume de proprietar.

Tot în faza administrativă este precizată posibilitatea pentru Comisie, în anumite situaţii complexe, ca aceasta să dispună elaborarea de către istorici sau jurişti cu experienţă,, de rapoarte sau informări cu privire la evoluţia istorică sau juridică a preluării respective, poate să audieze persoane avizate care pot furniza informaţii utile, poate dispune deplasări la locul situării imobilului al unor specialişti şi întocmirea unor note de constatare, iar toate acestea sunt considerate acte doveditoare.

Dacă în cazul în care Comisia dispune efectuarea unei expertize, în Regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia, se precizează că centrul eparhial sau centrul de cult vor suporta costurile acesteia, în privinţa celorlalte măsuri pe care Comisia le poate lua, nu există prevedere legală care să stabilească cine va suporta plata efectuării lor.

Pentru că sunt apreciate ca fiind acte doveditoare, solicitanţii retrocedării bunurilor au tot interesul să se clarifice situaţia imobilului şi să suporte costurile unor asemenea probe.

Chiar dacă administrarea unor asemenea probe este prevăzută numai pentru faza administrativă, nimic nu va împiedica instanţa, dacă va aprecia necesar, ca sub forma unei expetize, să poată administra asemenea „probe doveditoare", mai ales că decizia a fost emisă în procedură necontencioasă, fără citarea părţilor şi cei vătămaţi într-un drept sau interes vor să dovedească nelegalitatea deciziei43.43 Instanţa supremă a considerat utilă cauzei efectuarea unei expertize

46

SECŢIUNEA A II-APROBA DREPTULUI DE PROPRIETATE ÎN CAZUL ACTELOR

PRIVIND BUNURI ALE COMUNITĂŢII MINORITĂŢILOR NAŢIONALE

II.1. Precizări prealabileChiar dacă în cuprinsul O.U.G. nr. 21/1997 se face referire

la examinarea dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate pe baza de acte doveditoare nu se precizează nici care sunt acestea, nici când trebuie depuse şi unde se face acest lucru.

Nici O.U.G. nr. 13/1998 sau O.G. nr. 112/1998 nu au fost mai explicite sub acest aspect pentru că există numai prevederea să se întocmească o documentaţie pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, pe bază de acte doveditoare.

Abia O.U.G. nr. 83/1999, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 66/2004, a conţinut prevederea ca cererile de restituire a imobilelor care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale să fie însoţite de acte doveditoare sau să fie depuse în termen util, stabilit de comisia specială de retrocedare, iar decizia comisiei avea la bază documentaţia tehnice prin care să se identifice imobilul preluat abuziv, imobilele care au fost restituite. A se vedea I.C.C.J., Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 645 din 22 februarie 2008 şi decizia nr. 2540 din 16 mai 2007 (ambele nepublicate), dar nu au fost cazuri în care să se solicite rapoarte sau informări, audieri de persoane avizate. S-a apreciat că şi o declaratţie notarială de notorietate nu face dovada indubitabilă a dreptului de proprietate atâta vreme cât nu se coroborează cu alte probatorii, respectiv cu începutul de dovadă scrisă, expertiză, declaraţia de martori autentificat, orice altă probă care coroborate să ducă fără dubiu la concluzia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive. A se vedea, în acest sens, I.C.C.J., Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 595 din 22 noeimbrie 2007 (nepublicată).

47

prezentată.în art. 6 pct. 8 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, aşa cum au fost aprobate prin H.G. nr. 269/2005, a fost stabilită semnificaţia sintagmei „acte doveditoare".

Ulterior, prin H.G. nr. 1093/200544 au fost aprobate, ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005, Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, care au reluat, aproape integral, dispoziţiile din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 269/2005.

În acest act normativ este stabilită perioada de referinţă (6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989) care este diferită de cele ale altor acte normative cu caracter reparator pornind de la faptul că regimurile totalitare în România au existat şi anterior datei de 6 martie 1945 şi au avut repercursiuni şi asupra bunurilor aparţinând comunităţii minorităţilor naţionale, dar se stabileşte şi semnificaţia preluărilor abuzive.

Abuzive au fost considerate acele preluări de imobile care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative sau administrative emise în perioada de referinţă, dar pentru care nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu momentul preluării.

Dacă despăgubirile ce au fost acordate au fost considerate neîndestulătoare s-a putut solicita restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent numai cu condiţia să fie restituite aceste despăgubiri primite sau să fie deduse din valoarea ce se va acorda.

44 Publicată în M.Of. nr. 926 din 1 7 octombrie 2005.

48

Tot abuzive au fost calificate şi preluările fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării precum şi cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau administraţiei de stat.

II.2. Dovada caracterului abuziv al preluăriiÎn Normele metodologice s-a stabilit cum se poate face

dovada preluării abuzive a bunurilor care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale.

Prin sintagma acte doveditoare, potrivit Normelor metodologice, se înţelege:

- orice înscris care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului la data preluării abuzive: act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată;

- orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

- orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care să ateste direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural copia registrului agricol);

- acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar a retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

- expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul

49

înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;- orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le

folosească în dovedirea cererii sale.

Actele doveditoare au putut fi depuse şi după depunerea cererii de restituire la solicitarea comisiei de către solicitant, dar Comisia poate cere şi altor instituţii publice să furnizeze informaţii referitoare la unităţile deţinătoare, amplasamentul imobilelor, terenul aferent şi orice alte date privind situaţia juridică şi locativă a imobilelor solicitate.

S-a instituit şi posibilitatea ca pentru anumite situaţii complexe, Comisia să poată dispune elaborarea de rapoarte şi informări cu privire la evoluţia juridică şi istorică a preluării sau poate efectua audieri ale unor persoane avizate şi note de constatare, acte care sunt considerate acte doveditoare şi vor fi avute în vedere la soluţionarea cererii de restituire.

Prin O.U.G. nr. 83/1999, aşa cum a fost modificată de Legea nr. 66/2004 s-a încercat să fie eliminate neajunsurile din celelelte acte normative care priveau restituirea bunurilor aparţinând comunităţilor minorităţilor naţionale din România pentru că O.U.G. nr. 21/1997 făcea referire la imobilele trecute în proprietatea statului după 1940 prin confiscare şi naţionalizare, O.U.G. nr. 13/1998 a lărgit sfera măsurilor (constrângere, confiscare, naţionalizare sau manopere dolosive) dar a menţinut perioada, O.G. nr. 12/1998 a indicat ca măsuri numai constrîngerea, confiscarea sau naţionalizarea, excluzând manoperele dolosive şi fără a mai indica o perioadă.

Aceste prevederi nu au mai fost modificate de Legea nr.

50

247/2005, iar ele se regăsesc şi în forma republicată a O.U.G. nr. 83/1999 dar şi în Normele metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1093/2005, ele fiind identice cu cele din O.U.G. nr. 94/2000 şi H.G. nr. 1094/2005 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

BIBLIOGRAFIE

1. Adam, loan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. All

51

Beck, Bucureşti, 2005;2. Adam, loan, Legea nr. 10/2001. Regimul juridic

aplicabil imobilelor preluate abuziv, ed. a lll-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003;

3. Baias, Flavius; Dumitrache, Bogadan; Nicolae, Marian, Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv, voi. I - Legea nr. 10/2001 comentată şi adnotată, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001;

4. Baias, Flavius; Dumitrache, Bogdan; Nicolae, Marian, Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv. Legea nr. 10/2001 comentată şi adnotată, ediţia a ll-a,vol. I, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002;

5. Beleiu, Gheorghe, Drept civil român, Instituţii de drept civil, Subiectele dreptului civil, ed. a X-a, revăzută şi adăugită de M. Nicolae şi P. Truşcă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005;

6. Bîrsan, Corneliu, Drept civil. Drepturi reale principale, ed. a lll-a, revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008;

7. Bîrsan, Corneliu, Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, vol. I Drepturi şi libertăţi, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005:

8. Chelaru, Eugen, Curs de drept civil. Drepturi reale principale, ed. a ll-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

9. Chelaru, Eugen, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Comentată şi adnotată, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001;

10. Chelaru, Eugen, Administrarea domeniului public şi a domeniului privat, ed. a ll-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;

52

11. Costin, Mircea; Mureşan, Mircea; Ursa, Victor, Dicţionar de drept civil, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980;

12. Frenţiu, Gabriela-Cristina, Retrocedarea imobilelor preluate abuziv, Ed. Elamangiu, Bucureşti, 2007;

13. Gherasim, Dumitru, Buna-credinţă în raporturile juridice civile, Ed. Academiei, Bucureşti, 1981;

14. Pop, Liviu, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001;

15. Popa, Eugenia, Acţiunea în revendicare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998 Stoica, Valeriu, Drept civil. Drepturile reale pricipale, voi. I, Ed. Hurmanitas, Bucureşti, 2004;

16. Stoica, Valeriu, Drept civil. Drepturi reale principale, vol. II, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006.

CUPRINS

53

CAPITOLUL ICONSIDERAŢII GENERALE

SECŢIUNE UNICĂNOŢIUNEA DE

„TITLU”...............................................................5CAPITOLUL IINOŢIUNEA DE „TITLU” ŞI „FĂRĂ TITLU” ÎN REGLEMENTAREA LEGII NR. 112/1995

SECŢIUNEA A IPRECIZĂRI PREALABILE...............................................................8SECŢIUNEA A II-APREVEDERILE NORMELOR METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII NR. 112/1995...............................................................9

CAPITOLUL IIINOŢIUNEA DE „TITLU VALABIL" ŞI „FĂRĂ TITLU VALABIL" ÎN REGLEMENTAREA LEGII NR. 213/1998

SECŢIUNEA IPRECIZĂRI PREALABILE................................................................17SECŢIUNEA A II-ANOŢIUNEA DE „TITLU VALABIL" ŞI NOŢIUNEA DE „TITLU NEVALABIL”............................................................................18SECŢIUNEA A III-ATITLUL

54

ANULABIL....................................................................20

CAPITOLUL IVNOŢIUNEA DE „TITLU VALABIL”, „FĂRĂ TITLU VALABIL” ŞI „ABUZIV” ÎN REGLEMENTAREA LEGII NR. 10/2001

SECŢIUNEA IPRECIZĂRI PREALABILE. NOŢIUNEA DE „PRELUARE ABUZIVĂ"...24SECŢIUNEA A II-ACAZURI DE PRELUARE ABUZIVĂ...............................................26SECŢIUNEA A III-ASITUAŢIA IMOBILELOR PRELUATE CU TITLU ŞI A CELOR PRELUATE FĂRĂ TITLU............................................................28SECŢIUNEA A IV-AIMOBILELE DONATE STATULUI................................................30SECŢIUNEA A V-AIMOBILELE PRELUATE PENTRU NEPLATA IMPOZITELOR............31SECŢIUNEA A VI-AIMOBILELE ABANDONATE........................................................32SECŢIUNEA A VII-A

55

IMOBILELE PRELUATE ÎN BAZA UNOR ACTE NEPLUBLICATE......32SECŢIUNEA A VIII-AIMOBILELE RECHIZIŢIONATE...................................................34SECŢIUNEA A IX-AALTE IMOBILE PRELUATE CU „TITLU VALABIL" SAU „FĂRĂ TITLU VALABIL''................................................................................35

CAPITOLUL VPROBA DREPTULUI DE PROPRIETATE ÎN CADRUL ALTOR LEGI SPECIALE

SECŢIUNEA IPROBA DREPTULUI DE PROPRIETATE ÎN SISTEMUL O.U.G. NR. 94/2000

I.1. Noţiunea de preluare abuzivă.....................................38

I.2. Dovada caracterului abuziv al preluării........................42SECŢIUNEA A II-APROBA DREPTULUI DE PROPRIETATE ÎN CAZUL ACTELOR PRIVIND BUNURI ALE COMUNITĂŢII MINORITĂŢILOR NAŢIONALE

56

II.1. Precizări prealabile...................................................44

II.2. Dovada caracterului abuziv al preluării.......................46

57