ANEXĂ LA H.C.L. NR. 1 REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA, AUTORIZAREA Ş I AMPLASAREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE PE RAZA MUNICIPIULUI BAIA MARE Capitolul 1. Dispoziț ii generale Art. 1 (1) Prezentul regulament stabilește modul de organizare, autorizare și amplasare a mijloacelor de publicitate pe raza municipiului Baia Mare. (2) Regulamentul este elaborat în temeiul prevederilor: Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, cu modificările ulterioare; Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcț ii, republicată cu modificările și completările ulterioare; Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată; Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, actualizată; Ordonantei nr.43 din 28 august 1997, republicată, privind regimul drumurilor Ordin nr. 571 din 19 decembrie 1997, pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi panourilor publicitare în zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte şi tuneluri rutiere; Hotărârea nr. 955 din 15 iunie 2004, pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local; Ordonanț a Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, republicata, cu modificările si completările ulterioare prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările şi completările ulterioare; Art. 2 Prevederile prezentului regulament se aplică administraţiei publice locale, proprietarilor și beneficiarilor mijloacelor de publicitate, operatorilor de publicitate, precum şi tuturor persoanelor fizice şi juridice implicate în activitatea de publicitate. Capitolul 2. Definiț ii Art. 3 În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a. Afiș / poster: mijloc de transmitere a mesajelor publicitare, culturale, comerciale, politice, de instructaj şi altele asemenea, de obicei imprimat pe suport de hârtie sau pe folie sintetică și expus public. b. Aviz - act tehnic cu caracter obligatoriu, emis de structura de specialitate a administraţiei publice locale, în urma unei proceduri de analiză a proiectului tehnic şi a oportunităţii din punct de vedere urbanistic, pentru
MIJLOACELOR DE PUBLICITATE PE RAZA MUNICIPIULUI BAIA MARE
Capitolul 1. Dispozi ii generale
Art. 1 (1) Prezentul regulament stabilete modul de organizare,
autorizare i amplasare a
mijloacelor de publicitate pe raza municipiului Baia Mare.
(2) Regulamentul este elaborat în temeiul prevederilor:
Legii nr. 185/2013 privind amplasarea i autorizarea mijloacelor de
publicitate,
cu modificrile ulterioare;
republicat cu modificrile i completrile ulterioare;
Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice,
republicat;
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, actualizat;
Ordonantei nr.43 din 28 august 1997, republicat, privind regimul
drumurilor
Ordin nr. 571 din 19 decembrie 1997, pentru aprobarea Normelor
tehnice
privind proiectarea i amplasarea construciilor, instalaiilor i
panourilor publicitare în
zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte i tuneluri
rutiere;
Hotrârea nr. 955 din 15 iunie 2004, pentru aprobarea
reglementrilor-cadru
de aplicare a Ordonanei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea
i funcionarea
serviciilor publice de administrare a domeniului public i privat de
interes local;
Ordonan a Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor,
republicata, cu modificrile si completrile ulterioare prin Legea
nr. 180/2002, cu
modificrile i completrile ulterioare;
proprietarilor i beneficiarilor mijloacelor de publicitate,
operatorilor de publicitate,
precum i tuturor persoanelor fizice i juridice implicate în
activitatea de publicitate.
Capitolul 2. Defini ii
Art. 3 În înelesul prezentului regulament, termenii i expresiile de
mai jos au
urmtoarele semnificaii:
a. Afi / poster: mijloc de transmitere a mesajelor publicitare,
culturale, comerciale, politice, de instructaj i altele asemenea,
de obicei imprimat pe suport de hârtie sau pe folie sintetic i
expus public.
b. Aviz - act tehnic cu caracter obligatoriu, emis de structura de
specialitate a administraiei publice locale, în urma unei proceduri
de analiz a proiectului tehnic i a oportunitii din punct de vedere
urbanistic, pentru
ANEX LA H.C.L. NR.
amplasarea mijloacelor de publicitate temporar, având structuri fr
fundaie.
c. Banner suport pentru mesajul publicitar confecionat din folie
sintetic sau din material textil, în mod obinuit în form
dreptunghiular, ancorat în zone publice.
d. Calcan - faad fr goluri a unei construcii, situat pe limita de
proprietate lateral sau posterioar, destinat de regul s fie
acoperit de zidul asemntor al unei cldiri vecine;
e. Citylight - mobilier stradal pentru publicitate outdoor, aezat
pe unul sau mai multe picioare, cu iluminare interioar (backlit),
cu impact major asupra traficului pietonal, localizat în câmpul
vizual imediat al pietonilor: staii de autobuz, coluri de strada,
aeroport etc. Dimensiunea standard este de 1,60x1,10 m cu înlime
picior 0,50 m.
f. Ecran publicitar - ecran cu LED-uri, LCD sau altele asemntoare,
pe care se ruleaz grafic, spoturi i altele asemenea, cu coninut
dinamic i de dimensiuni variabile;
g. Firma - orice inscripie, form sau imagine ataat unei cldiri, cu
referire la un operator economic sau la o activitate care se
desfoar în interiorul cldirii;
h. Incint - suprafa de teren înconjurat din toate prile de
construcii, de amenajri sau împrejmuiri;
i. Indicator publicitar direcional (panou direcional) - înscris,
form ori imagine care indic o direcie, proximitatea unui obiectiv
sau a unei cldiri unde se desfoar o anumit activitate. În aceeai
categorie se includ bannerul vertical, caseta luminoas, tblia
indicatoare, toate de mici dimensiuni, fixate prin prinderi
speciale pe cldiri, stâlpi i altele asemenea;
j. Mesh - suport pentru mesajul publicitar confecionat din material
sintetic perforat (gen plasa fin), de obicei de mari dimensiuni,
fixat pe cladiri.
k. Mijloace de publicitate - ansamblu de elemente constructive
folosite în scopul prezentrii unei activiti comerciale,
industriale, artizanale sau liber-profesioniste ori a unui
eveniment;
l. Panou publicitar - structura (construcie) provizorie folosit
pentru afiarea unui mesaj publicitar;
m. Panou publicitar mobil - panou publicitar de dimensiuni reduse
amplasat la sol, far fundaie sau alt sistem de fixare, stabilizat
prin propria greutate;
n. Proiect publicitar special - construcie provizorie atipic, creat
special în scopul promovrii unui produs, a unui serviciu sau
eveniment i care nu are în alctuirea sa elemente de fundaie i/sau
structuri publicitare clasice;
o. Promovare - ansamblu de activiti i mijloace folosite pentru a
difuza un produs sau serviciu pe pia;
ANEX LA H.C.L. NR.
p. Publicitate - totalitatea modalitilor i instrumentelor specifice
utilizate pentru a facilita cunoaterea i aprecierea de ctre
consumatori a anumitor produse, servicii sau pentru a informa
publicul asupra unor evenimente, a destinaiei unor spaii, lansri de
produse, deschideri de magazine i altele asemenea, precum i orice
form de prezentare a unei activiti comerciale, industriale,
artizanale sau liber-profesioniste având ca scop promovarea vânzrii
de bunuri i servicii, de drepturi i obligaii.
q. Publicitate atipic - publicitate realizat prin intermediul unor
mijloace, structuri, corpuri, instalaii originale, far
repetiie;
r. Publicitate luminoas - publicitate realizatã prin corpuri
luminoase, afie sau panouri luminate printr-o sursa de lumina
amplasat astfel incât s asigure iluminarea afiului, panoului ori
corpului publicitar;
s. Publicitate neluminoas - publicitate care se face prin afie sau
panouri publicitare, inscripii pe material textil fr sistem de
iluminare înglobat sau amplasat special în exterior pentru
asigurarea iluminrii;
t. Publicitate pe vehicule - publicitate realizat prin lipirea de
afie, montarea de panouri sau vopsirea vehiculelor în scopuri
publicitare;
u. Publicitate stradal (outdoor) - publicitate efectuat în spaii
deschise, în exteriorul cldirilor;
v. Publicitate temporar - publicitatea realizat cu ocazia unor
evenimente, manifestaii culturale sau sportive, precum i pentru
aciuni de promovare ocazional de produse sau activiti;
w. Reclama publicitar - activitatea cu rol de a ateniona sau
convinge publicul de calitatea unui serviciu, produs sau idee;
termenul de reclam mai este folosit si cu semnificaia restrâns de
suport folosit in activitatea de reclam;
x. Roof-top sistem publicitar de mari dimensiuni montat pe
acoperiul sau pe terasa unei cldiri;
y. Sistem publicitar - structura (poate fi o construcie sau o
confecie dintr- un material nealterabil) ce servete drept suport
pentru mesaje publicitare. Pot fi: corpuri i panouri de afiaj
(panouri publicitare, panouri direcionale–indicatoare, casete
luminoase, citylights, publicitate volumetric), firme i alte tipuri
de reclame (baloane gonflabile, obiecte promoionale etc.);
z. Steag publicitar - pies de stof, pânz sau material plastic ataat
la un suport lance, catarg sau stâlp, purtând culori, embleme,
simboluri sau mesaje publicitare;
aa. Structur de publicitate autoportant - cadru suport amplasat la
sol, fr fundaie sau alt sistem de fixare, stabilizat prin propria
greutate, pe care sunt dispuse fee realizate din materiale uoare de
tip mesh, plas fin, pânz i altele asemenea, pe care se afl
imprimate reclame i mesaje publicitare.
bb. Totem - structur publicitar vertical, luminoas, sprijinit pe
sol, prin intermediul creia se realizeaz publicitate în nume
propriu.
ANEX LA H.C.L. NR.
Capitolul 3. Procedura de avizare i autorizare
Art. 4 (1) Aprobarea amplasrii mijloacelor de publicitate va fi
fcut în baza autorizaiei
de construc ie sau în baza avizului pentru publicitate temporar dup
caz.
(2) Avizul de publicitate temporar este actul care permite
amplasarea sistemelor
publicitare care nu necesit fundaii (afie, postere, mesh-uri, easy
change-uri, standuri
publicitare, prisme sau cuburi publicitare etc.) folosite ca
purtator de mesaj în cadrul
unor campanii publicitare pentru activitaile de promovare de scurt
durat, care se
desfoar pe domeniul public sau privat (festivaluri, târguri,
expoziii, lansri de
produse, distribuiri de mostre i tiprituri, manifestri cu ocazia
unor evenimente
speciale cu caracter social, politic, cultural – distractiv,
comercial, turistic, sportiv, etc.),
strict pe perioada campaniilor.
(3) In toate celelalte cazuri cu excepia celor descrise la
alineatul (2) aprobarea
executrii lucrrilor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate se
realizeaz prin
autorizaia de construcie, emis în condiiile Legii nr. 50/1991
privind autorizarea
executrii lucrrilor de construcii, republicat, cu modificrile i
completrile
ulterioare.
Art. 5 (1) Procedura de autorizare este cea prevazut în Legea
50/1991 republicat, cu
modificrile ulterioare.
(2) Procedura de autorizare cuprinde, conform legii, cele dou
etape:
a) Certificatul de urbanism; pentru emiterea cerificatului de
urbanism
sunt necesare: cererea-tip completat corect, plan de încadrare în
zon
i plan de situaie cu marcarea amplasamentului, foto
amplasament,
copie certificat înmatriculare, dovada plii taxei de emitere
a
certificatului de urbanism;
b) Autorizaia de constructie; autorizatia de constructie se emite
la
cererea deintorului unui titlu care confer dreptul de construire
pe
baza: cererii de autorizare (+anex) completate corect, dovezile
titlului
care confer dreptul de construire, copiei certificatului de
urbanism,
avizelor solicitate prin certificatul de urbanism, documentaiei
tehnice
întocmite conform legii – care va include i foto-simulare înainte
i
dup amplasare, dovezii achitrii taxei de autorizare i dovezii
depunerii declaraiei de impunere pentru stabilirea taxei de
afiaj.
(3) Autorizaia de construire se emite pentru o construcie
provizorie, pe durat
determinat înscris în autorizaie. Durata construciei provizorii va
fi durata înscris în
contractul de închiriere, fr a depai 5 ani.
La emiterea autorizaiei de construire, emitentul va include în mod
obligatoriu
precizri privind obligaiile care decurg din caracterul provizoriu i
durata de existen
limitat a mijlocului de publicitate autorizat, inclusiv precizri
privind termenul de
încetare a funcionrii acestuia.
ANEX LA H.C.L. NR.
5
(4) Amplasarea de mijloace de publicitate pe schelele montate pe
faadele
construciilor aflate în curs de execuie a lucrrilor de intervenii,
ori pe elementele de
împrejmuire a antierului aferent se face cu condiia autorizrii
amplasrii acestora
împreun cu lucrrile privind organizarea executrii lucrrilor de
construcii, sau
ulterior, pentru o perioad mai mic sau cel mult egal cu durata
autorizat a organizrii
de antier.
(5) Proprietarii imobilelor pe care sunt amplasate mijloace de
publicitate sunt
obligai s permit executarea lucrrilor pentru amplasarea acestora
numai în baza
autorizaiei de construire sus-mentionat.
Art. 6 (1) În cazul în care, la expirarea termenului de încetare a
funcionrii mijlocului de
publicitate autorizat nu a fost obinut prelungirea acestui termen,
proprietarul
construciei-suport de publicitate are obligaia desfiinrii
mijlocului de publicitate i
aducerii imobilului la starea iniial.
(2) Prelungirea termenului de funcionare a mijlocului de
publicitate se realizeaz
prin emiterea unei noi autorizaii de construcie în condiiile
prevazute la art.5.
(3) În situaia în care, în termen de 15 zile de la data expirrii
termenului de încetare
a funcionrii mijlocului de publicitate autorizat, proprietarul
construciei-suport de
publicitate nu a îndeplinit obligaiile prevzute la alineatul (1),
primarul municipiului
Baia Mare dispune desfiinarea acestuia pe cale administrativ,
indiferent de categoria
de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fr emiterea unei
autorizaii de
desfiinare i fr sesizarea instanelor judectoreti.
(4) Cheltuielile rezultate ca urmare a aciunilor prevzute la alin.
(3) sunt în sarcina
proprietarului construciei i vor fi recuperate ulterior de la
acesta, în condiiile legii.
(5) Procedura de desfiinare poate fi declanat din oficiu de ctre
primarul
municipiului, de ctre Inspectoratul de Stat în Construcii sau la
solicitarea deintorului
legal al imobilului.
(6) Deintorii mijloacelor de publicitate sunt obligai s asigure
întreinerea i
repararea pe întreaga perioad de meninere în amplasament a
acestora.
(7) In interiorul perioadei de funcionare a mijlocului de
publicitate, operatorul de
publicitate are posibilitatea s schimbe coninutul reclamei fr a
modifica forma si
dimensiunile acesteia cu acordul prealabil al autoritii publice
locale.
Art. 7 (1) Perioada de valabilitate a avizului pentru publicitate
temporar este de
maximum 30 de zile i poate fi prelungit o singur dat, la cererea
solicitantului,
pentru o perioad cel mult egal cu cea aprobat iniial.
(2) Prin excepie de la prevederile alin.(1) mesh-urile prevazute la
art.52 alin.(2) a
cror amplasare nu a fost inclus în proiectul de organizare a
execuiei lucrrilor
autorizate pot face obiectul unui aviz de publicitate temporar care
poate fi reînnoit
lunar pân la încheierea lucrrilor de consolidare/restaurare fr a
depi durata de
execuie din autorizaia de construire.
(3) În vederea obinerii avizului pentru publicitate temporar,
sistemele
publicitare folosite ca purttor de mesaj trebuie s îndeplineasc
urmtoarele condiii:
ANEX LA H.C.L. NR.
6
a) s fie folosite ca purttor de mesaj în cadrul unor activiti
de
promovare cu durat determinat i precizat;
b) s poat fi montate sau demontate în decursul a 24 ore;
c) suportul i mediul înconjurtor s poat fi aduse la starea iniial,
pân
în ultima zi de valabilitate a avizului pentru publicitate
temporar;
d) amplasarea sistemelor de publicitate temporar nu va
prejudicia
activitatea din zona de amplasare (accese, circulaie, alt
semnalistic
legal amplasat etc.)
e) amplasarea prismelor publicitare sau altor asemenea
sisteme
publicitare se face de regul în spaii largi, fr a stânjeni
circulaia
rutier i pietonal, vizibilitatea altor sisteme de publicitate
legal
amplasate anterior, precum i activitatea curent din zona de
amplasare; stabilirea amplasamentului prismelor publicitare sau
altor
sisteme publicitare voluminoase se face cu acordul Comisiei
de
Urbanism i Amenajarea Teritoriului a Municipiului Baia Mare.
(4) Avizul de publicitate se elibereaz solicitantului în baza unei
documentaii
compuse din:
c) schi cu elemente de localizare exacta a amplasamentului/foto
a
sistemului publicitar propus;
d) acordul proprietarului imobilului pe care va fi amplasat
sistemul
publicitar;
e) copie dup contractul de publicitate din care s rezulte
valabilitatea
acestuia;
f) documentele de plat pentru emiterea aviz publicitate temporar:
tax
de reclam i tax de ocupare domeniu public (în situaia în care
activitatea de promovare se desfoar pe domeniul public sau
privat
al municipiului Baia Mare);
g) în cazul în care sistemul publicitar va fi amplasat în
imediata
vecinatate a interseciilor se va depune plan de situaie sc 1:500,
pe
care se va marca distana fa de intersecie, care nu poate fi mai
mic
de 50 m, în caz contrar se va face dovada c se respect
normele
privind circulaia rutier prin obinerea unui aviz de la Poliia
Rutier.
ANEX LA H.C.L. NR.
Capitolul 4. Zone de publicitate: identificare i delimitare
Art. 8 (1) Pe teritoriul administrativ al municipiului Baia Mare se
stabilesc zonele de
publicitate lrgit i respectiv zonele de publicitate restrâns, dupa
cum urmeaza:
a) Zona de publicitate restrâns A1 – este constituit de
Centrul
istoric al municipiului Baia Mare (Oraul medieval Rivulus
Dominarum), cod LMI 2010 MM-II-a-A-04432, zona delimitat de
str.
Olarilor, str. Horea, str. Pintea Viteazul, str. Mureanu Andrei,
str.
Tineretului, str. Pietrosului, str. Rodnei i râul Ssar, rezervaie
de
arhitectur, potrivit anexei 1 la prezentul regulament.
b) Zona de publicitate restrâns A2 – este constituit de
monumentele
istorice situate în afara centrului istoric i zonele de protecie
ale
acestora, de monumente de for public i zonele lor de protecie
precum i din incintele cuprinzând construcii cu valoare
arhitectural
deosebit de pe raza municipiului Baia Mare, altele decât
monumentele istorice, potrivit anexei 2 la prezentul
regulament;
c) Zona de publicitate restrâns A3 este constituit din zonele
protejate menionate la art.13 alin. (1) din prezentul
regulament.
d) Zona de publicitate largit B1: este definit de traseele
drumurilor
clasificate, de acces în municipiul Baia Mare, pe poriunile situate
în
intravilanul municipiului având destinaie comercial i industrial,
în
extravilanul municipiului, precum i de oseaua de centur a
municipiului, potrivit anexei 3 la prezentul regulament.
e) Zona de publicitate largit B2 este constituit din restul
teritoriul
administrativ al Municipiului Baia Mare cu excepia zonelor de
publicitate restransa A1-A3 i zonei de publicitate extins B1.
(2) Pentru zonele definite mai sus, categoriile de mijloace de
publicitate permise si
restricionate sunt detaliate în cuprinsul prezentului regulament i
sintetizate în anexa
4 la regulament.
Art. 9 Modificarea prezentului Regulament Local de publicitate
aprobat, inclusiv a
zonelor de publicitate lrgit i, respectiv, a zonelor de publicitate
restrâns, se poate
face în baza avizului favorabil al Comisiei tehnice de amenajarea
teritoriului i urbanism
i se supune spre aprobare Consiliului Local al municipiului Baia
Mare.
Art. 10 (1) Amplasamentele aflate în proprietatea sau în
administrarea municipiului Baia
Mare destinate montrii mijloacelor de publicitate vor fi închiriate
prin licitaie public
organizat în condiiile legii.
ANEX LA H.C.L. NR.
8
(2) Licitaiile pentru amplasamentele prevzute la alin. (1) se
organizeaz pe zone de
publicitate sau/i tipuri de mijloace de publicitate, stabilite în
conformitate cu prezentul
regulament local de publicitate.
(3) Se va asigura accesul nediscriminatoriu al tuturor operatorilor
de publicitate la
utilizarea amplasamentelor stabilite prin regulamentul local de
publicitate.
(4) Preul de pornire a licitaiilor publice pentru închirierea
terenurilor destinate
amplasrii de sisteme publicitare luminoase sau iluminate va include
taxa de ocupare a
domeniului public (stabilit prin H.C.L.).
(5) Asigurarea energiei electrice necesare funcionrii sistemelor
publicitare
luminoase sau iluminate se va face pe baz de contract cu
concesionarul reelei electrice
conform condiiilor impuse de furnizorul în contractul de furnizare
a energiei electrice
i cu respectarea art.33 alin.(4).
(6) La solicitarea expres formulat de Primria municipiului Baia
Mare, unele
panouri publicitare amplasate pe domeniul public vor fi prevzute cu
ceasuri
digitale/analogice pentru afiarea orei, datei i temperaturii.
Achiziionarea, montarea i
întreinerea ceasurilor se va realiza prin efort propriu al
operatorului de publicitate, iar
contravaloarea energiei electrice consumate de acestea se va achita
de ctre
municipalitate.
Capitolul 5. Reguli generale privind amplasarea publicitatii
stradale
Art. 11 (1) Publicitatea este permis atât pe domeniul public sau
privat al statului i al
unitii administrativ-teritoriale, cât i pe proprietatea privat a
persoanelor fizice sau
juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) În cazul construciilor-suport pentru mijloace de publicitate,
indiferent de
regimul de proprietate al imobilelor pe care sunt amplasate, este
obligatorie afiarea de
materiale publicitare pe întreaga perioad de meninere în
amplasament a acestora.
(3) În situaia în care proprietarul construciei-suport pentru
mijloace de publicitate
nu are contracte de publicitate în derulare, va afia:
a) materiale privind propria activitate, caz in care datoreaza taxa
de
publicitate;
de interes public sau cu coninut informativ privind monumente
istorice sau zone de interes turistic din municipiul Baia
Mare,
materiale ce se vor realiza de ctre operatorii de publicitate prin
efort
propriu, coninutul informativ al acestora va fi pus la dispoziie
de
ctre Primria Municipiului Baia Mare - în acest caz nu se
datorez
taxa pentru afiaj;
(4) Proprietarii ecranelor publicitare au obligaia transmiterii de
informaii de interes
public i local, precum i informaii de interes pentru populaie în
cazul unor situaii de
urgen.
9
Coninutul i modul de transmitere a informaiilor vor fi stabilite
prin protocol
încheiat între proprietarii ecranelor publicitare i autoritile
administraiei publice
locale, respectiv alte instituii abilitate ale statului.
Art. 12 Mijloacele de publicitate care se amplaseaz în zona
drumurilor publice se
autorizeaz i se execut cu respectarea prevederilor actelor
normative în vigoare
privind regimul drumurilor i circulaia pe drumurile publice, ale
normelor tehnice
privind proiectarea i amplasarea construciilor, instalaiilor i
panourilor publicitare în
zona drumurilor, pe poduri, pasaje, viaducte i tuneluri rutiere,
precum i ale legislaiei
ce reglementeaz domeniul public i regimul proprietii, în baza
acordului
administratorului drumului i al avizului Poliiei Rutiere.
Art. 13 (1) Amplasarea mijloacelor de publicitate – cu excepia
celor destinate punerii în
valoare a zonelor de interes public1 - este interzis:
a) în zonele naturale protejate de pe raza Municipiului Baia
Mare:
i. Arboretele de castan comestibil – ROSCI0003 (parial pe
raza
Municipiului Baia Mare) - sit de importan comunitar – parte a
reelei ecologice europene Natura 2000;
ii. Rezervaia arboretului de castan – categoria IV IUCN –
rezervaie natural forestier (parial pe raza Municipiului Baia
Mare);
iii. Coloanele de la Limpedea – arie protejat de interes naional
-
categoria a III-a IUCN - rezervaie natural de tip geologic;
iv. Tul lui Dumitru categoria IV IUCN – rezervaie natural de
tip
botanic – zona umed (parial pe raza Municipiului Baia Mare)
v. Rezervaia fosilifer Chiuzbaia –categoria III IUCN -
rezervaie
natural de tip paleontologic (parial pe raza Municipiului
Baia
Mare);
europene Natura 2000;
b) în parcuri, grdini, scuaruri i alte spaii verzi publice
amenajate cu
caracter ornamental;
c) în locurile de joac sau locurile de odihn situate în zona
blocurilor de
locuine colective;
(2) Amplasarea mijloacelor de publicitate este interzis: 1
Indicatoare publicitare directionale, panouri de orientare, placute
de avertizare si alte asementea legate de
utilizarea publica.
b) în amplasamente care blocheaz fluxurile pietonale;
c) pe cldirile aflate în stare avansat de deteriorare, în situaia
în care
amplasarea mijlocului de publicitate afecteaz structura de
rezisten
i/sau stabilitatea i integritatea elementelor constructive i
decorative ale anvelopei cldirii;
e) pe stâlpi de semnalizare rutier sau de circulaie;
f) în incint i pe elementele de împrejmuire a cimitirelor,
lcaurilor de
cult, a scuarurilor, parcurilor i grdinilor publice;
g) pe monumentele istorice, cu excepia firmelor care anun
activitatea
ce se desfoar în interiorul cldirii i a mesh-urilor amplasate
pe
perioada efecturii lucrrilor de consolidare/ restaurare;
h) pe monumente de for public, pe alte obiecte de arta
monumental;
i) pe cldirile reprezentând sedii ale autoritilor administraiei
publice
locale i centrale, precum i ale instituiilor publice, cu
excepia
afiajelor care anun activitatea ce se desfoar în interiorul
sediilor;
j) în zonele cu regim special de paz i supraveghere;
k) în interiorul interseciilor i al sensurilor giratorii, în spaiul
destinat
circulaiei autovehiculelor i semnalizrii rutiere, precum i în zone
în
care desfurarea în condiii normale a traficului ar putea fi
perturbat
(zone de asigurare a vizibilitatii), sub poduri, în curbe cu
vizibilitate
redus sau în alte puncte periculoase pentru trafic, în zone
cu
evenimente rutiere frecvente sau deosebite;
l) pe parapetele i/sau pereii pasajelor rutiere subterane i
supraterane
ori sub poduri;
m) pe lucrrile de art care traverseaz drumul, pe portale cu
semnalizare
rutier sau în soluii independente autoportante în traversarea
drumului;
(3) Se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a
suprafeelor vitrate ale
cldirilor.
(4) Se interzice amplasarea i utilizarea mijloacelor de publicitate
sonore care pot
tulbura linitea public, cu excepia vehiculelor publicitare
utilizate în condiiile legii.
(5) Se interzice amplasarea mijloacelor de publicitate care prin
form, coninut,
dimensiuni i culori în combinaii specifice pot fi confundate cu
mijloacele de
semnalizare rutier sau împiedic vizibilitatea acestora, precum i a
indicatoarelor de
orientare i informare.
(6) Firmele/reclamele luminoase amplasate la mai puin de 50,0 m de
semnalizrile
rutiere nu vor folosi culori specifice acestora sau lumin
intermitent.
ANEX LA H.C.L. NR.
(7) Pentru panourile/sistemele publicitare cu lumin dinamic,
intensitatea luminii
se va regla astfel încât aceasta s nu deranjeze locatarii din zon,
sau funcionarea
acestora va fi întrerupt între orele 22.00 – 8.00, interval în care
se vor afia numai
reclame statice.
(8) În situaia în care pe faada sau pe calcanul unei cldiri sunt
amplasate mai multe
mijloace de publicitate în afar de firme, acestea vor fi realizate
în mod unitar, fiind
obligatoriu de acelai tip i de aceleai dimensiuni, fiind încadrate
simetric pe faada sau
pe calcanul respectiv.
direct pe împrejmuiri, zidurile imobilelor, stâlpilor de orice fel,
trotuarelor sau aleilor
prin diverse metode grafice.
Art. 14 (1) Este interzis amplasarea sistemelor de publicitate dac
stânjenesc
funcionalitatea imobilelor adiacente (blocheaz accesul, reduc
nivelul de însorire sub
normele sanitare etc.) sau dac obtureaz alte sisteme de publicitate
legal amplasate.
(2) Amplasarea mijloacelor de publicitate la o distan mai mic de
3,00 m fa de
limita de proprietate a imobilelor proprietate privat a persoanelor
fizice i/sau juridice
se va realiza doar cu acordul proprietarilor acestor imobile.
Art. 15
(1) În scopul asigurrii siguranei cetenilor i integritii bunurilor,
operatorii de publicitate vor realiza mijloacele publicitare cu
materiale i sisteme constructive ce respect prevederile legale
privind calitatea în construcii.
Materialele din care se vor executa sistemele publicitare vor fi de
bun calitate,
rezistente la intemperii i vor avea un aspect estetic care nu va
afecta imaginea urban a
zonei în care se amplaseaz.
(2) Operatorii de publicitate au obligaia s asigure identificarea
panourilor
publicitare prin inscripionarea acestora cu informaii privind
denumirea operatorului,
codul de identificare fiscal a acestuia i numrul autorizaiei de
construire.
Art. 16 Firmele instituiilor publice, spitalelor, hotelurilor i
unitilor cu program de
noapte (farmacii etc.) vor fi luminoase sau li se va asigura
iluminatul exterior dupa caz.
Capitolul 6. Reguli specifice privind amplasarea mijloacelor
de
publicitate pe zone de publicitate
SECTIUNEA I: AMPLASAREA FIRMELOR
I.1. REGLEMENTARI GENERALE PRIVIND AMPLASAREA FIRMELOR
Art. 17 (1) Firmele anun o activitate, ele nu pot cuprinde elemente
ce se constituie ca
reclam pentru un produs sau marc.
ANEX LA H.C.L. NR.
12
(2) Pe o firm se poate inscripiona numele, denumirea comercial,
sigla, obiectul de
activitate, alte texte specifice, sub care o persoan fizic sau
juridic ii exercit
activitatea sau eventuale elemente reglementate prin acte
normative.
(3) Firmele vor avea maxim 1200 cm2 cu excepia firmelor
standardizate ale
instituiilor publice.
(4) Suportul pentru firm se amplaseaz pe faada imobilului unde se
exercit
activitatea, pe împrejmuirea imobilului sau în incinta
imobilului.
(5) Firmele se vor executa, obligatoriu, din materiale rigide, cu
exceptia copertinelor;
nu se accept firme din materiale fr durabilitate (panza, poliplan,
carton etc).
(6) Firmele se amplaseaza, in conditiile alineatului (4) dupa cum
urmeaza:
a) Firmele vor fi corelate cu arhitectura faadelor, ce poate
determina
restricii importante privind poziia, dimensiunile i designul
acestora.
Firmele vor avea dimensiuni adaptate spaiului disponibil pe faad
si
nu vor putea altera sau intra în contradicie cu detaliile /
expresia
arhitectural a cldirii. Se interzice amplasarea acestora pe
elemente
proeminente ale faadelor (balcone, logii, console, pilatri,
ancadramente, cornie profilate etc), pe porile de acces în imobile,
pe
ferestre sau vitrine, pe calcane, pe acoperiuri / terase cu
excepiile de
mai jos.
b) Firmele se amplaseaz numai la nivelul parterului, în zona de
faad
efectiv aferent spaiilor ocupate de activitatea
respectiv.Prin
excepie, pentru instituiile publice sau de interes public i
societile
comerciale care ocup un întreg imobil, se pot dispune firme în
partea
superioar a faadei, în zona /deasupra ultimului nivel.
c) Pentru activitile ce nu ocup spaii adiacente faadei la
parterul
/demisolul imobilelor, pot fi dispuse doar firme sub forma unor
plci
gravate / inscripionate, cu suprafaa maxim de 1200 cm2, în
zona
accesului în cldire.
cldirile de locuit ce sunt adiacente faadei la parterul
/demisolul
imobilelor i utilizeaz accesul locatarilor pot fi dispuse doar
firme sub
forma unor plci gravate / inscripionate, cu suprafaa maxim de
600
cm2, în zona accesului în cldire, cu acordul proprietarului
imobilului/
asociaiei de proprietari i, dupa caz, al proprietarilor direct
afectai.
e) In cazul în care într-un imobil se desfoar mai multe activiti
în
condiiile alineatelor b i c, firmele se vor grupa într-un
pachet
standardizat.
f) Pentru activitile care ocup spaii la parterul/demisolul
cladirilor
menionate la punctele b si c firmele se pot amplasa i pe poriunea
de
ANEX LA H.C.L. NR.
13
faad a spaiului respectiv, caz în care se admit i firme
luminoase/iluminate cu condiia s nu afecteze iluminatul
apartamentelor adiacente (nu se admit lumini
intermitente/pulsatorii
sau sisteme de reflectoare neprotejate corespunzator, care s
deranjeze activitatea de locuit).
g) Pe cldirile de locuit având spaii cu alt destinaie decât cea de
locuire
la parter sau mezanin, firmele se vor amplasa numai pe
faadele
corespunztoare acestor spaii i cu respectarea elementelor
configurativ-volumetrice (arhitecturale) ale imobilului.
h) În cazul cldirilor în care îi au sediile mai multe firme,
având
intrare/intrri comune (cldiri de birouri), amplasarea firmelor se
va
face în vecintatea intrrii, intr-un pachet standardizat care poate
fi: o
coloan luminoas în care se vor încadra toate firmele, o
succesiune
vertical de casete luminoase/litere volumetrice sau o
succesiune
vertical/grupare de plci metalice gravate. Fiecare firm
luminoas
nu va depi 1200 cm2 iar fiecare plac gravat nu va depi 600
cm2.
Se recomand ca pentru un imobil s se utilizeze o singur categorie
de
firme: fie luminoase fie plci gravate. În cazul imobilelor cu
accese
multiple sau cu mai multe corpuri de cldiri în incint se
admite
amplasarea pe faada principal (situat la strada principal) a
tuturor
firmelor, grupate de regul în funcie de accesul folosit i cu
indicatoare privind accesul.
i) copertinele pe care se inscripioneaz o firm vor fi amplasate
la
minimum 2,50 m înlime fa de nivelul trotuarului i vor iei din
planul faadei maximum 1,50 m; ele vor pstra o distan de
minimum
1,00 m fa de planul vertical ce trece prin bordura carosabilului
sau
fa de limita interioar a plantaiei de aliniament.
j) Firmele se vor dispune într-un plan paralel cu faada, distanat
de
aceasta cu maximum 15 cm.
k) Pentru o activitate se va putea amplasa o singur firm. Prin
excepie,
în cazul imobilelor de col se pot amplasa firme pe faadele
aferente
ambelor strzi. In situaiile în care e posibil dispunerea firmei
în
partea superioar a faadei, o a doua firm poate fi dispus la
nivelul
parterului.
l) Firmele tip “Totem” se pot amplasa, în condiiile alineatului 4,
numai în
dreptul spaiului destinat activitii care face obiectul publicitii,
fr
a perturba activitatea altor ageni economici; firmele de tip
“Totem” nu
se pot amplasa pentru activitile ce se desfoar în apartamente
de
bloc.
ANEX LA H.C.L. NR.
14
(8) În situaia în care o cldire în care funcioneaz una sau mai
multe firme intr în
proces de reabilitare a faadei, autorizarea semnalisticii i
publicitaii se va face în baza
unui studiu de faad, parte integrant din documentaia tehnic de
autorizare a
lucrarilor de reabilitare.
Art. 18 (1) Amplasarea firmelor i copertinelor inscripionate se
autorizeaz în condiiile
art. 4.
(2) Prin excepie de la prevederile alin. (1), autorizaia de
construire nu este
necesar în cazul firmelor inscripionate pe vitrinele i uile de
acces.
(3) Firmele inscripionate pe vitrinele/uile de acces se amplaseaz
în baza avizului
emis de autoritile administraiei publice.
(4) Amplasarea materialelor publicitare prevzute la alin. (3) se va
face dup
achitarea taxelor de publicitate prevzute de legislaia în
vigoare.
(5) Documentaiile pentru autorizarea construirii firmelor i
copertinelor
inscripionate vor cuprinde în mod obligatoriu întreaga faad a
imobilului, pe care vor
fi reprezentate detaliat toate elementele prezente (arhitecturale,
alte firme, inscripii,
firide de branament la utiliti etc)
(6) La montarea/demontarea firmelor, proprietarii acestora au
obligaia s aduc
faada cldirii la starea iniiala, prin înlturarea amprentelor
firmelor i reparaii ale
zonei de montare, inclusiv rezugrvirea local i readucerea la
aspectul iniial.
Art. 19 (1) Ca elemente importante în definirea imaginii urbane,
firmele vor avea un design
de bun calitate i vor fi realizate din materiale adecvate.
(2) În cazul firmelor iluminate, reflectoarele se vor amplasa
astfel încât s asigure o
iluminare uniform, care s pun în valoare cldirea i care s nu
deranjeze traficul auto
i pietonal, reflectoarele fiind mascate de elemente ale construciei
sau firmei.
(3) Firmele iluminate vor fi amplasate la minimum 3,00 m de la
nivelul solului.
(4) Firmele iluminate amplasate la mai puin de 30 m de semnalizrile
rutiere nu vor
folosi culorile specifice acestora i nici lumin intermitent.
(5) Se interzice amplasarea de firme luminoase pe stâlpii de
electricitate/iluminat
public.
Art. 20 (1) Pe faada spaiilor comerciale de la parterul imobilelor
de locuit se pot amplasa,
alturi de firme, i alte mijloace de publicitate cu respectarea
prevederilor referitoare la
autorizarea i executarea firmelor.
(2) Publicitatea amplasat pe faada unui spaiu comercial se va
diferenia fa de
firm prin culoare, form sau dimensiune.
I.2.REGLEMENTAREA FIRMELOR FUNCTIE DE CATEGORIA DE ACTIVITATI
Art. 21 (1) Categorii de firme în funcie de specificul activitii
sunt:
a) firme aferente activitilor de comer en detail;
ANEX LA H.C.L. NR.
d) firme aferente serviciilor profesionale;
e) firme aferente serviciilor manufacturiere;
f) firme aferente instituiilor publice sau de interes public;
g) firme aferente societilor comerciale:
(2) Reglementrile specifice pe categorii de activitati sunt
aplicabile cu condiia a nu
contraveni de la regulile generale de amplasare a firmelor cuprinse
la art. 17 - 20.
Art. 22 Reglementri specifice pentru activitile de comer en detail,
de alimentaie
public, pentru serviciile cu acces public:
a) Firmele vor fi, de regul, elemente unicat, adecvate contextului
urban
în care sunt amplasate (zone istorice, comerciale, rezideniale
etc).
b) Dimensiunea firmelor / a corpurilor de liter va fi de natur a le
face
lizibile de la o distan de 50 m (h:15 - 50 cm).
c) Firmele vor fi alctuite din text / litere i simboluri
grafice
(nonfigurative - logouri, sigle) independente, montate individual
pe
faadele cldirilor. Prin excepie, în situaiile în care
arhitectura
cldirilor include elemente constructive dedicate firmelor, cu
o
anumit specificitate, acestea se vor utiliza ca atare.
d) Firmele vor fi luminoase / iluminate. Este interzis folosirea în
orice
fel a luminii intermitente, pulsatorii, etc, în cadrul firmelor
sau
vitrinelor.
e) Pentru serviciile funerare de orice natur (firme de pompe
funebre,
comer cu produse i materiale specifice etc) se pot amplasa pe
faadele imobilelor doar plci inscripionate, cu suprafaa maxim
de
1200 cm2. Amplasarea oricrui alt tip / format de firm este în
mod
expres interzis.
a instituiilor publice sau de interes public:
a) Pentru aceast categorie de activiti, pot fi dispuse doar firme
sub
forma unor plci inscripionate, cu suprafaa maxim de 1200 cm2.
In
cazul în care într-un imobil se desfoar în asemenea condiii
mai
multe activiti, firmele se vor grupa într-un pachet
standardizat.
b) Firmele se vor dispune în vecintatea accesului - în cldire sau
în
spaiile ocupate de aceste activiti.
ANEX LA H.C.L. NR.
16
c) In cazul profesiilor liberale, se recomand ca grafica / designul
i
coninutul textului s fie standardizate prin grija asociaiilor
profesionale, cu respectarea prevederilor prezentului
Regulament.
d) Firmele vor cuprinde text i simboluri grafice (logouri,
sigle).
Reprezentarea de elemente figurative (obiecte de diverse
tipuri,
organe umane, animale etc) e interzis.
e) Pentru aceast categorie de firme, iluminarea e opional i
condiionat de caracteristicile / condiiile concrete impuse de
arhitectura cldirilor. Iluminatul nu poate fi intermitent sau
pulsatoriu.
f) Firmele instituiilor vor fi inscripionate / gravate pe panouri /
plci cu
suprafaa maxim de 6000 cm2.
g) Instituiile care dispun de formate standarizate (în general cele
ale
administraiei publice, de învmânt etc) le vor utiliza ca
atare.
h) Suplimentar, în cazul instituiilor care dispun de un întreg
imobil, este
admisibil / recomandat inscripionarea titulaturii acestora în
partea
superioar a faadei, la ultimul nivel, de regul sub corni.
i) Textul va fi realizat din litere volumetrice cu grafica
sobra.
Dimensiunea literelor vor fi condiionate de arhitectura faadelor i
de
condiiile de lizibilitate.
panouri / plci cu suprafaa maxim de 1200 cm2. Iluminarea e
opional i condiionat de caracteristicile / condiiile concrete
impuse de arhitectura cldirilor.
b) Prin excepie, în cazul societilor comerciale ce dispun de un
întreg
imobil, suprafaa maxim a firmelor va fi de 6000 cm2.
Suplimentar,
este admisibil amplasarea unei firme în partea superioar a faadei,
la
ultimul nivel, de regul sub corni. Aceasta va fi alctuit din text
/
litere i simboluri grafice (nonfigurative - logouri, sigle)
independente,
montate individual pe faada cldirii. Dimensiunea literelor vor
fi
condiionate de arhitectura faadei i de condiiile de
lizibilitate.
Firmele vor putea fi luminoase /iluminate. Este interzis folosirea
în
orice fel a luminii intermitente, pulsatorii.
ANEX LA H.C.L. NR.
I.3. REGLEMENTARI SPECIFICE LA AMPLASAREA FIRMELOR IN ZONELE DE
PUBLICITATE RESTRANSA
I.3.1. AMPLASAREA FIRMELOR IN ZONA A1
Art. 25 (1) Condiii speciale suplimentare pentru firmele amplasate
în zona de publicitate
restrâns A1:
a) toate tipurile de firme, prin form i alctuire, vor oglindi
stilul istoric,
iar valoarea lor estetic va încadra obiectul de
publicitate/informare în
categoria de ornament aflat în armonie cu ansamblul
arhitectural;
b) firmele destinate instituiilor se vor face în baza unor proiecte
unicat,
adaptate suprafeei disponibile, fr afectarea detaliilor i fr
s
concureze arhitectura cldirii (forme, culori etc);
c) tipul reclamelor i firmelor comerciale, precum i
simbolistica
adoptat se vor face în baza unor proiecte unicat, adoptând
forme
bidimensionale i tridimensionale care s nu concureze
arhitectura
cldirii (forme, culori etc) i s nu afecteze detaliile
faadelor;
d) materiale folosite: metal gravat, fier forjat, sticl, lemn,
ceramic,
piatr;
e) caracterul literelor pentru text va prelua elementele stilistice
din
arhitectura imobilului;
f) firmele inscripionate pe vitrinele/uile de acces se pot realiza
numai
prin metoda de matuire a geamului tâmplriei, în baza avizului emis
de
autoritile administraiei publice cu plata taxei de
publicitate
prevzute în legislaie;
(2) Toate propunerile din aceast zon, inclusiv propunerile pentru
cldirile cu
arhitectur modern vor fi supuse avizrii Comisiei Tehnice de
Urbanism i Amenajarea
Teritoriului i Direciei Judeene pentru Patrimoniu Cultural Naional
Maramure.
(3) Copertinele, umbrelele, marchizele, parasolarele sau alte
asemenea structuri
amplasate pentru protecia cldirilor i teraselor din aceast zon vor
fi în culoarea
faadei sau albe pentru cele ce sunt adosate cladirilor i exclusiv
albe sau crem cele care
sunt independente.
(4) Structurile menionate la alineatul (3) pot fi inscripionate
doar pe suprafaa
franjurat.
I.3.2. AMPLASAREA FIRMELOR IN ZONA A2
Art. 26 (1) Firmele amplasate pe cldirile monument istoric din zona
A2 vor respecta
condiiile prevzute la articolul 25 alin. (1) si (2).
(2) Firmele amplasate în zona de protecie a monumentelor istorice
din zona A2 vor
fi avizate de Direcia Judeean pentru Patrimoniu Cultural Naional
Maramure si vor fi
avizate dupa caz de Comisia Tehnic de Urbanism i Amenajarea
Teritoriului.
ANEX LA H.C.L. NR.
I.3.3. AMPLASAREA FIRMELOR IN ZONA A3
Art. 27 (1) Firmele amplasate pe cldirile situate în zonele
protejate menionate la art.13
(acolo unde este permis amplasarea construciilor) vor fi situate
numai in
zona parterului.
(2) Nu sunt admise firmele tip totem.
(3) Nu este admis utilizarea luminii intermitente.
(4) La proiectarea firmelor se recomand simplitatea grafic i
discreia în armonie
cu natura.
(5) Propunerile de firme din zona A3 se avizeaz de ctre Comisia
Tehnic de
Urbanism i Amenajarea Teritoriului i de ctre
administratorul/custodele
zonei protejate.
SECTIUNEA II . AMPLASAREA PANOURILO R PUBLIC ITARE, A ECRANELOR I
PUBLICIT I I LUMINOASE
II.1. REGLEMENTRI GENERALE PRIVIND AMPLASAREA PANOURILOR
PUBLICITARE, A ECRANELOR LUMINOASE I A PUBLICITII LUMINOASE
Art. 28 (1) Este interzis amplasarea mijloacelor de publicitate
luminoase pe suporturile
existente care nu au fost destinate publicitii, cum sunt: stâlpii
de telecomunicaii
i/sau electricitate, instalaiile de iluminat public, instalaiile de
semaforizare.
(2) Excepie de la prevederile alineatului (1) fac indicatoarele
luminoase direcionale
reglementate la art.48.
Art. 29 (1)Pot fi amplasate panouri publicitare, ecrane i
publicitate luminoas pe calcane, pe
faade, pe terase ori acoperiuri ale cldirilor, astfel încât
sistemele lor de prindere s nu
constituie o surs de accidente i s nu afecteze structura de
rezisten i funcionarea
optim a cldirilor.
(2)Amplasarea panourilor publicitare, a ecranelor i publicitii
luminoase pe cldiri se
autorizeaz numai în baza unei expertize tehnice elaborate în
condiiile legii de ctre
experi tehnici atestai, precum i a documentaiei tehnice pentru
autorizare, verificat
de verificatori de proiecte atestai pentru cerinele eseniale de
calitate "rezisten
mecanic i stabilitate", "siguran în exploatare" i "securitate la
incendiu", prevzute
de legislaia în vigoare privind calitatea în construcii.
(3) Verificarea construciei cu privire la respectarea cerinelor
eseniale de calitate
prevzute la alin. (2) se realizeaz prin reexpertizare tehnic, la
fiecare 10 ani de la data
emiterii autorizaiei de construire pentru amplasarea structurii
publicitare, sau ca
urmare a aciunilor factorilor de risc naturali/antropici asupra
construciei/elementului
constructiv care susine structura publicitar.
(4) Panourile publicitare amplasate pe calcanele sau faadele
cldirilor nu vor depi
limitele acestora.
(5) Sunt exceptate de la prevederile prezentului articol ecranele
publicitare care fac
parte integrant din faadele cldirilor i care au fost autorizate
împreun cu acestea, în
conformitate cu legislaia în vigoare.
Art. 30 (1) În situaia amplasrii pe terasele sau acoperiurile
construciilor, panourile
publicitare, ecranele i publicitatea luminoas vor avea urmtoarele
înlimi:
a) cel mult 3,00 m, dac faada construciei-suport are înlimea mai
mic
de 15,00 m;
b) cel mult 1/5 din înlimea faadei, dar nu mai mult de 6,00 m,
dac
faada construciei-suport are înlimea mai mare de 15,00 m.
(2) Amplasarea panourilor publicitare pe terasele sau acoperiurile
construciilor se
vor face în baza acelorai reguli ca pentru panourile publicitare
amplasate pe sol.
Art. 31 (1) Panourile publicitare amplasate pe sol vor fi montate
astfel încât s nu împiedice
circulaia rutier i/sau pietonal, ori accesul pietonal i/sau al
autovehiculelor de
intervenie pe proprieti, cu respectarea prevederilor prezentului
regulament.
(2) Panourile publicitare, indiferent de tipul de proprietate pe
care au fost montate,
vor fi amplasate astfel încât proiecia la sol a acestora s fie în
totalitate în interiorul
proprietii pe care au fost autorizate.
Art. 32 (1) Pe strzile de categoria I, II i III, conform
clasificrii prevzute de legislaia în
vigoare privind regimul drumurilor, se pot amplasa panouri
publicitare în urmtoarele
condiii:
a) la distan de minimum 4,00 m fa de limita carosabilului, în cazul
în
care nu exist trotuar;
b) la distan de minimum 1,00 m fa de limita dinspre carosabil
a
spaiului verde de pe trotuar, fr a împiedica circulaia
pietonilor;
c) la minimum 2,50 m înlime de la sol, pentru panourile cu
suprafaa
util mai mare de 2,50 m2 per fa.
(2) Panourile de mici dimensiuni, respectiv cu suprafaa maxim de
2,20 m2 se
amplaseaz la o distan de cel puin 25,00 m între panouri.
Excepie fac sistemele citylight care constituie suport pentru
copertinele staiilor de
transport în comun i care pot însuma 4,5 m2 pentru fiecare staie;
în acest caz
distanele de amplasare se aplic ansamblului staiei i nu fiecrui
panou în parte.
(3) Panourile de mari dimensiuni, respectiv cu suprafaa maxim de
12,00 m2, se
amplaseaz la o distan de cel puin 50,00 m între panouri.
(4) În situaia în care ansamblul de mijloace de publicitate este
constituit dintr-o
succesiune de panouri publicitare de diferite dimensiuni dispuse în
orice combinaie,
distana dintre panouri va fi de minimum 50,00 m.
(5) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) - (4) mijloacele de
publicitate amplasate
în interiorul incintelor centrelor comerciale, supermagazinelor,
hipermagazinelor,
ANEX LA H.C.L. NR.
în vigoare.
Art. 33
(1) Amplasarea sistemelor publicitare se va face cu protejarea
spaiilor verzi
amenajate ca atare i a arborilor de aliniament stradal.
(2) Se interzice montarea pe trotuare i spaii pietonale cu limea
mai mic de 2,25
m, precum i pe zonele verzi dintre trotuar sau spaiu pietonal i
carosabil a panourilor
publicitare cu structur proprie i elemente de susinere care necesit
fundaie.
(3) Realizarea elementelor de fundare/ancorare necesare asigurrii
stabilitii
panoului de reclam publicitar se execut obligatoriu îngropat,
respectiv sub cota
suprafeei solului/trotuarului, pân la nivelul solului.
(4) Panourile publicitare vor fi luminoase sau iluminate cu surs
proprie de lumin.
Alimentarea cu energie electric a acestora se va face cu cablu
subteran, fiind interzise
cablajele aeriene de la stâlpii de iluminat public.
Art. 34 (1) De-a lungul drumurilor de interes naional i judeean,
precum i a arterelor de
centur, conform clasificrii prevzute de legislaia în vigoare
privind regimul
drumurilor, în cadrul zonei de protecie a acestora se pot amplasa
panouri publicitare, în
urmtoarele condiii:
a) la minimum 2,50 m înlime de la sol, pentru panourile cu suprafaa
util
mai mare de 2,50 m2 per fa;
b) cu distana de minimum 50,00 m între dou panouri publicitare,
pe
sectoarele de drum din intravilan;
c) cu distana de minimum 100,00 m între dou panouri publicitare,
pe
sectoarele de drum din extravilan;
d) la minimum 100,00 m fa de interseciile cu drumurile laterale cu
mai
mult de 4 benzi de circulaie;
e) în afara curbelor cu vizibilitate redus;
f) la minimum 100,00 m fa de interseciile semaforizate.
Art. 35 Dispoziiile art. 32 - 34 se completeaz cu prevederile
instituite în aceeai
materie de Ordonana de Urgen a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaia pe
drumurile publice, republicat, cu modificrile i completrile
ulterioare, i de
Ordonana Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor,
republicat, cu
modificrile i completrile ulterioare.
Art. 36 (1) Panourile i ecranele publicitare amplasate pe sol în
intravilanul localitilor vor
avea urmtoarele dimensiuni 1,20 m x 1,80 m, 3,20m x 2,40m,
respectiv 4,00m x 3,00 m.
(2) În extravilanul localitilor pot fi amplasate panouri
publicitare pe zona de
protecie a drumurilor publice, având dimensiunea de 8,00m x 4,00 m,
iar în afara
acestora i panouri de 14,00m x 4,00 m.
ANEX LA H.C.L. NR.
II.2. REGLEMENTARI SPECIFICE LA AMPLASAREA PANOURILOR PUBLICITARE,
A ECRANELOR I PUBLICITTII LUMINOASE IN ZONELE DE PUBLICITATE
RESTRANSA
II.2.1. AMPLASAREA PANOURILOR PUBLICITARE, A ECRANELOR I
PUBLICITTII LUMINOASE ÎN ZONA A1
Art. 37 (1) În zona de publicitate restrâns A1 se pot amplasa numai
panouri publicitare la
sol de pân la 1,20m x1,80m (citylight) cu înlime maxim de la sol de
2,50 m, panouri
pentru publicitate necomercial care au ca scop informarea privind
derularea unor
lucrri de investiii sau alte informaii de interes public, în
urmtoarele condiii:
a) caracteristicile panoului tip citylight se vor stabili în baza
unei
documentaii de urbanism aprobate, sau în baza unui studiu special
de
semnalistic elaborat pentru ansamblul zonei protejate.
b) Caracteristicile panourilor de informare privind derularea unor
lucrri
de investiii se stabilesc prin reglementri legale.
c) panourile publicitare vor fi amplasate pe sol astfel încât s
nu
împiedice percepia monumentelor istorice i a obiectivelor
majore
care caracterizeaz ansamblul, circulaia rutier i/sau pietonal,
ori
accesul pietonal i/sau al autovehiculelor de intervenie i pe
proprieti.
este stabilit prin lege.
(2) Pentru susinerea copertinelor staiilor de transport în comun se
admit maxim
dou panouri tip citylight, amplasate perpendicular pe strad, cu
respectarea lit.a) de la
alin.(1);
(3) Prin excepie de la prevederile alin.(1), pe alte cldiri decât
monumentele istorice
se pot amplasa casete publicitare luminoase de maxim 1,0 m2 sau
litere i simboluri
volumetrice luminoase/iluminate cu înlime de maxim 40 cm.
(4) Amplasarea sistemelor publicitare prevzute la alin. (3) se face
potrivit unui
studiu special de semnalistic care va ine seama atât de arhitectura
cldirii cât i de
caracteristicile celorlalte cldiri cu care se afl în relaie de
covizibilitate.
(5) Toate studiile i proiectele din aceast zon, inclusiv
propunerile pentru cldirile
cu arhitectur modern vor fi supuse avizrii Comisiei Tehnice de
Urbanism i
Amenajarea Teritoriului si Direciei Judeene pentru Patrimoniu
Cultural Naional
Maramure.
II.3.2. AMPLASAREA PANOURILOR PUBLICITARE, A ECRANELOR I PUBLICITII
LUMINOASE ÎN ZONA A2
Art. 38 (1) În zona de publicitate restrâns A2 se pot
amplasa:
ANEX LA H.C.L. NR.
22
a) panouri publicitare la sol de pân la 1,20m x 1,80m (citylight)
cu
înlime maxim de la sol de 2,50 m;
b) panouri publicitare de informare;
c) totemuri sau coloane luminoase – numai în incintele care nu
conin
monumente sau cldiri cu valoare arhitectural i amplasate
astfel
încât s nu împiedice percepia monumentului;
d) ecrane publicitare sau panouri publicitare luminoase de maxim 4
x 3 m
numai în incintele care nu conin monumente sau cldiri cu
valoare
arhitectural i amplasate astfel încât s nu împiedice percepia
monumentului;
e) sisteme de publicitate luminoasa tip roof-top;
f) casete publicitare luminoase de maxim 1,0 m2 sau litere i
simboluri
volumetrice luminoase/iluminate cu înalime de maxim 50 cm
amplasate pe construcii;
(2) Caracteristicile sistemului publicitar prevzut la alin.(1)
lit.a) se vor stabili
în baza unei documentaii de urbanism aprobate sau în baza unui
model aprobat pentru
întreg municipiul (cu excepia centrului istoric) iar amplasamentul
panourilor se
stabileste prin documentaie de urbanism aprobat.
(3) Panourile prevzute la alin.(1) lit.b) se vor amplasa în
condiiile prevzute
la art.37 alin.(1) lit.b) si d).
(4) Sistemele prevzute la alin.(1) lit.c) si d) se vor amplasa în
baza unei
documentaii de urbanism aprobate sau a unui studiu de semnalistic
care s in seama
de relaiile de covizibilitate.
(5) Sistemele prevzute la alin.(1) lit.e) se vor amplasa în baza
unui studiu de
semnalistic.
(6) Într-o incint se poate amplasa cel mult un sistem publicitar de
tip c) sau
d), un sistem de tip e) si un sistem de tip f) de la
alin.(1).
(7) Excepie de la prevederile alin.(6) fac mijloacele de
publicitate amplasate
în interiorul incintelor centrelor comerciale i supermagazinelor la
care semnalistica se
autorizeaz potrivit prevederilor alin.(4) si (5).
II.3.3. AMPLASAREA PANOURILOR PUBLICITARE, A ECRANELOR I PUBLICITII
LUMINOASE ÎN ZONA A3
Art. 39 (1) In zona A3 este permis amplasarea:
a) Panourilor publicitare de informare; amplasarea panoului
se
autorizeaz cu avizul administratorului/ custodelui zonei.
b) Casetelor publicitare luminoase de maxim 1,0 m2 sau literelor
si
simbolurilor volumetrice luminoase/iluminate cu înlime de
maxim
50 cm amplasate pe construcii numai în baza unui studiu de
semnalistic avizat de ctre Comisia Tehnic de Urbanism i
ANEX LA H.C.L. NR.
protejate.
II.3.4. AMPLASAREA PANOURILOR PUBLICITARE, A ECRANELOR I
PUBLICITTII LUMINOASE ÎN ZONA B2
Art. 40 (1) In zona B2 dimensiunea maxim a panourilor i ecranelor
publicitare care se pot
amplasa la sol sau pe faada cldirilor este de 4,0 x3,0 m.
(2) Pe faada unei cldiri având maxim 15,0 m înalime se poate
amplasa un singur
panou/ecran publicitar.
(3) Pe cldirile cu înlimea mai mare de 15,0 m din aceast zon, în
situaia
amplasrii mai multor panouri, acestea vor fi realizate unitar iar
înlimile cumulate ale
panourilor nu vor depai ½ din înlimea cldirii.
(4) Se admit sistemele de publicitate luminoas tip roof- top.
SEC IUNEA III. PANOURILE PUBLICITARE MOBILE
III.1. REGULI GENERALE
Art. 41
(1) Pe trotuarele/spaiile pietonale cu o lime de cel puin 2,25 m se
pot amplasa
panouri publicitare mobile pliante, obligatoriu cu doua fee, având
ca scop promovarea
comercial, comunicarea de tarife sau aciuni promoionale, specifice
activitii
desfurate de beneficiarul publicitii, în urmtoarele condiii:
a) dimensiunile maxime ale panoului vor fi de 0,50 m x 0,90
m;
b) amplasarea panoului este permis numai în dreptul spaiului
destinat
activitii care face obiectul publicitii i numai pe durata
programului zilnic de funcionare a acestuia.
(2) Amplasarea panourilor publicitare mobile se face în baza
avizului emis de
administraia public local; perioada de valabilitate a avizului este
stabilit în
conformitate cu calendarul de desfurare a evenimentului, dar nu mai
mult de 30 zile,
cu posibilitate de reînnoire.
Art. 42
Amplasarea panourilor publicitare mobile nu este restricionat în
funcie de zona
de publicitate.
SEC IUNEA IV. MOBILIERUL URBAN SI EDICULELE SUPRATERANE ALE
INFRASTRUCTURII TEHNICO-EDILITARE CA SUPORT PUBLICITAR –
IV.1. REGULI GENERALE DE AMPLASARE
Art.43
(1) Ori de câte ori condiiile permit, se vor utiliza ediculele
existente ca suport pentru
reclame.
(2) Pot fi utilizate ca suport publicitar urmtoarele tipuri de
mobilier urban:
adposturile destinate publicului/staiile de autobuz, chiocurile de
ziare i alte
chiocuri cu activiti comerciale, coloanele port-afi, cabinele
telefonice i altele
asemenea, dac au fost proiectate de aa natur.
(3) Ediculele edilitare amplasate în spaiul public, utilizabile ca
suport publicitar sunt
posturi de transformare în cabine, staii de reglare gaz i altele
asemenea.
(4) Adposturile destinate publicului i staiile de autobuz pot fi
utilizate ca suport de
publicitate pentru panouri unitare de maximum 2,20 m2 , în cazul în
care sunt amplasate
mai multe panouri sau panouri cu dou fee utile, suprafaa total de
publicitate nu va
depi 4,5 m2.
(5) Chiocurile de ziare i alte chiocuri cu activiti comerciale pot
fi utilizate ca
suport de publicitate pentru panouri cu suprafaa unitar de maximum
2,00 m2; în cazul
în care sunt amplasate mai multe panouri, suprafaa total de
publicitate pentru un
chioc nu va depi 6,00 m2.
(6) Se interzice instalarea panourilor pe acoperiul adposturilor
destinate
publicului, staiilor de autobuz i al chiocurilor.
(7) Coloanele port-afi vor putea fi utilizate numai pentru afie
i/sau anunuri de
spectacole i manifestri culturale; este interzis suprapunerea de
afie de spectacol în
cazul în care termenul la care acestea vor avea loc nu a fost
depit.
(8) Utilizarea ediculelor edilitare pentru publicitate se va
stabili prin protocol
încheiat cu autoritatea local i în condiiile tehnice stabilite de
concesionarul reelei
edilitare.
(9) Modelele de mobilier urban prevazute la alin.(2) i ediculele
edilitare prevzute
la alin.(3) vor fi aprobate de Consiliul Local al Municipiului Baia
Mare cu avizul Comisiei
Tehnice de Urbanism i Amenajarea Teritoriului.
IV.2. REGLEMENTRI SPECIFICE PENTRU ZONA DE PUBLICITATE
RESTRÂNS
IV.2.1. AMPLASAREA MOBILIERULUI URBAN ÎN ZONA A1
Art.44
(1) Pentru zona A1 se vor adopta modele de mobilier urban
individualizat pentru
centrul istoric, în condiiile art.43 alin.(9) iar amplasarea
mobilierului urban se face în
baza documentaiei de urbanism aprobate potrivit legii.
ANEX LA H.C.L. NR.
Art.45
(1) In zona A2 amplasarea mobilierului urban prevzut la art.43 în
zona de protecie
a monumentelor de for public se poate face numai în baza unei
documentaii de
urbanism aprobate în condiiile legii.
(2) Mobilierul urban cu scop publicitar nu va fi amplasat în
dreptul incintei ce
cuprinde monumentul istoric sau construcia cu valoare
arhitectural.
IV.2.3. AMPLASAREA MOBILIERULUI URBAN IN ZONA A3
Art.46
(1) Mobilierul urban se admite numai dac a fost inclus într-o
documentaie de
urbanism aprobat i modelul este personalizat pentru zona
verde.
SECTIUNEA V. PUBLICITATEA PE STÂLPI (BANNERE, INDICATOARE
PUBLICITARE DIRECIONALE, STEAGURI PUBLICITARE)
V.1. REGULI GENERALE PRIVIND PUBLICITATEA PE STÂLPI
Art. 47
Art. 48
(1) Este permis amplasarea de indicatoare publicitare direcionale
pe stâlpii de
iluminat public care nu sunt amplasai în interiorul interseciilor
sau al sensurilor
giratorii, în urmtoarele condiii:
a) nu folosesc lumin dinamic; iar cele cu lumin static nu vor
folosi
culorile specifice semnalizrilor rutiere;
b) vor avea dimensiunile de pân la 0.80x1.20 m;
c) înlimea de amplasare este de minimum 4.00 m;
d) pe un stâlp se poate monta un singur indicator publicitar
direcional;
e) prin excepie de la prevederile lit. d), pe un stâlp pe care este
deja legal amplasat un indicator direcional poate fi montat un al
doilea indicator direcional pentru semnalarea serviciilor de urgen
sau a serviciilor necesare în deplasare, cum sunt: staiile de
alimentare cu carburani, atelierele auto sau de vulcanizare.
f) proiecia la sol a indicatoarelor publicitare se va situa în
afara
gabaritului carosabilului;
(2) Indicatoarele publicitare direcionale se amplaseaz numai dup
obinerea
autorizaiei de construire, emis conform prevederilor legale în
vigoare, i în baza unui
contract de închiriere valabil încheiat cu administratorul
stâlpului.
(3) Se pot amplasa stâlpi din eav metalic-suport pentru mijloace
publicitare
direcionale cu dimensiunile de 0.80m x 1.00m numai în apropierea
spaiului destinat
ANEX LA H.C.L. NR.
activitaii care face obiectul publicitii, fr a perturba activitatea
altor ageni
economici, daca profilul transversal al strzii permite circulaia
fluent atât pietonal cât
i rutier i se respecta prevederile art.14.
Amplasarea acestor stâlpi se va face numai dup obinerea autorizaiei
de
construire i depunerea declaraiei fiscale pentru tax amplasare
stâlp (totem)
publicitar i stabilirea taxei pentru afiaj în scop de reclam i
publicitate.
Art. 49
(1) Steagurile publicitare montate pe catarg i pe stâlpi, la
înlimea minim de 2,50
m de la cota terenului amenajat, se amplaseaz numai în locuri în
care nu împiedic
vizibilitatea circulaiei rutiere. In aceleai condiii se amplaseaz i
pancartele, cu ocazia
diverselor evenimente sau manifestaii cu durata strict
limitat.
(2) Pe un catarg/ stalp se pot amplasa cel mult 2 steaguri.
(3) Durata de meninere a steagurilor publicitare va fi de maximum
30 de zile
calendaristice, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu
înc 30 de zile.
(4) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) - (3) steagurile
publicitare amplasate în
încintele centrelor comerciale, supermagazinelor, hipermagazinelor,
parcurilor
comerciale, parcurilor industriale astfel definite în conformitate
cu legislaia în vigoare,
cu condiia s nu afecteze vizibilitatea circulaiei rutiere.
V.2. PUBLICITATEA PE STÂLPI ÎN ZONELE DE PUBLICITATE RESTRÂNS
V.2.1. PUBLICITATEA PE STALPI ÎN ZONA A1
Art. 50
În zona A1 sunt interzise toate formele de publicitate cuprinse în
seciunea V cu excepia
indicatoarelor publicitare direcionale personalizate pentru zona
centrului istoric, având
scop de informare i promovare a turismului sau a unor evenimente
publice organizate
de, sau împreun cu autoritile publice locale.
V.2.2. PUBLICITATEA PE STÂLPI ÎN ZONA A3
Art. 51
În zona A3 sunt interzise toate formele de publicitate cuprinse în
seciunea V cu excepia
indicatoarelor publicitare direcionale i pancartelor avand scop de
informare i
promovare a turismului sau a unor evenimente publice organizate de,
sau împreun cu
autoritile publice locale.
Art. 52
(1) În municipiul Baia Mare se interzice amplasarea mesh-urilor,
excepie art.5 alin 4
(2) Prin excepie de la prevederile alin.(1), în cazul executrii
lucrrilor de
consolidare/restaurare la exteriorul construciilor, inclusiv a
cladirilor monument
istoric se admite amplasarea mesh-urilor cu rol de plas de protecie
ctre domeniul
public i dac reproduc imaginea construciei dup
consolidare/restaurare.
ANEX LA H.C.L. NR.
27
(3) Durata maxim de meninere a mesh-urilor prevzute la alin.(2)
este durata
lucrrilor de consolidare/restaurare dar nu mai mult de un an
calendaristic.
(4) Mesh-urile prevzute la alin.(2) pot include i mesaj publicitar
cu condiia ca
eventualele texte de publicitate comercial vor ocupa cel mult 25%
din suprafaa total
a acesteia.
(5) Amplasarea mesh-ului se autorizeaz odat cu lucrrile de
organizare de antier
pentru restaurare/consolidare sau face obiectul unui aviz ulterior
potrivit art.7 alin.(2).
(6) Taxa de publicitate se datoreaz numai pentru suprafaa alocat
publicitaii
comerciale.
VII.1. REGULI GENERALE PRIVIND SISTEMELE PUBLICITARE SPECIALE
AMPLASATE LA SOL
Art. 53
(1) Sistemele publicitare speciale sunt forme de publicitate cu
caracter de unicat prin
caracteristicile constructive adoptate i se autorizeaz ca obiect cu
rol publicitar si
decorativ în acelai timp, fiind amplasate pe spaiul public sau în
incintele instituiilor
publice, i în alte spaii largi. Pot include prisme publicitare sau
alte forme
tridimentionale.
(2) Acest tip de publicitate trebuie s îndeplineasc urmatoarele
condiii:
a) se va amplasa în baza unei documentaii de urbanism avizate
si
aprobate conform legii;
b) se va armoniza cu spaiu dominant i cu caracterul zonei;
VII.2. SISTEMELE PUBLICITARE SPECIALE AMPLASATE LA SOL ÎN ZONELE DE
PUBLICITATE RESTRÂNS
Art. 54
(1) Amplasarea sistemelor publicitare speciale nu este admis în
zonele de
publicitate restrâns.
SECTIUNEA VIII. PUBLICITATEA TEMPORAR I PROIECTELE PUBLICITA RE
SPECIALE CU CARACTER TEMPORAR
VIII.1. REGULI GENERALE PRIVIND PUBLICITATEA TEMPORAR I PROIECTELE
PUBLICITARE SPECIALE CU CARACTER TEMPORAR
Art. 55
realizeaz folosind structuri publicitare autoportante iar
proiectele publicitare speciale
întrunesc condiiile prevzute la art.7 alin.(3).
ANEX LA H.C.L. NR.
(2) Autoritatea administraiei publice locale va utiliza pentru
mijloacele de
publicitate temporar i pentru proiectele publicitare speciale acele
spatii publice:
piaete pietonale i imobilele care le delimiteaz în condiiile în
care nu este perturbat
circulaia pietonal, sigurana ceteanului, accesele la imobile i
fluxurile de evacuare .
(3) Amplasarea mijloacelor de publicitate temporar se va face numai
dup obinerea avizului pentru publicitate temporar. Perioada de
valabilitate a avizului pentru publicitate temporar este de o lun
de zile i poate fi prelungit o singur dat, la cererea
solicitantului, cu o perioad cel mult egal cu cea aprobat iniial.
(4) În situaia în care la încheierea perioadei de valabilitate a
avizului pentru
publicitate temporar, în conformitate cu prevederile art. 7, exist
mai multe solicitri
de amplasare de mijloace de publicitate temporar, autoritatea
administraiei publice
locale va atribui amplasamentul prin licitaie public organizat în
condiiile legii.
(5) În cazul solicitrii schimbrii locaiilor în alte amplasamente
decât cele stabilite
iniial, se va obine avizul pentru publicitate temporar al autoritii
administraiei
publice locale.
(6) Schimbarea locaiilor prevzute la alin. (4) se va face numai în
situaia în care
locaiile licitate iniial nu mai pot fi puse la dispoziia
contractantului ca urmare a
executrii unor lucrri de interes public.
Art.56
(1) Executarea i amplasarea structurilor publicitare autoportante i
a proiectelor
publicitare speciale se face în baza unei documentaii tehnice
întocmite de un arhitect cu
drept de semntur.
(2) Amplasarea mijloacelor de publicitate temporar se va face numai
dup
obinerea avizului pentru publicitate temporar prevazut la
art.7.
VIII.2. PUBLICITATEA TEMPORAR I PROIECTELE PUBLICITARE SPECIALE CU
CARACTER TEMPORAR IN ZONELE DE PUBLICITATE RESTRÂNS
Art.57 (1) De regul, în zona de publicitate restrâns A1 nu se
amplaseaz sistemele
publicitare prevazute la art.55. În mod excepional, pentru
evenimentele organizate în
zona Pieei Libertii, de ctre autoritatea local, este permis
amplasarea de astfel de
sisteme publicitare în Piaa Libertii, numai cu acordul Direciei
pentru Cultur, Culte i
Patrimoniu Naional Cultural Maramure i al Comisiei Tehnice de
Urbanism i
Amenajarea Teritoriului a municipiului Baia Mare, în baza unui
studiu de imagine
urban cuprinzând imagini 3D i montaje fotografice.
(2) In zona A3 nu se admit sistemele publicitare prevazute la
art.55.
SECTIUNEA IX. AFIELE PUBLICITARE I ANUNURILE DE MIC PUBLICITATE –
REGULI GENERALE
Art. 58 (1) În vederea asigurrii eficientei informri a cetenilor, a
libertii de expresie i
esteticii urbane, autoritile administraiei publice locale vor
instala în amplasamente cu
ANEX LA H.C.L. NR.
afielor publicitare i anunurilor de mic publicitate.
(2) Modelele panourilor si coloanelor destinate afielor se va
aproba de ctre
Consiliul Local al municipiului Baia Mare cu avizul Comisiei
Tehnice de Urbanism i
Amenajarea Teritoriului ca standard local, specific municipiului
Baia Mare.
(3) Panourile prevzute la alin. (1) vor fi curate prin grija
compartimentelor de
specialitate din cadrul administraiei publice locale.
Art. 59 (1) Este interzis amplasarea de afie publicitare care s
acopere alte afie
publicitare postate anterior, aflate în perioada de valabilitate,
care fac publicitate unor
evenimente/aciuni/campanii aflate în derulare sau care urmeaz s se
deruleze.
(2) Amplasarea afielor, distribuirea de mostre i tiprituri
(pliante, flyere, etc) prin
intermediul difuzorilor volani sau din aparate de zbor, se va
desfura în baza avizului
emis de serviciul de specialitate din cadrul Primriei municipiului
Baia Mare.
SECTIUNEA X. PUBLICITATEA PE VEHICULE I PE MIJLOACE DE TRANSPORT ÎN
COMUN - REGULI GENERALE
Art. 60 (1) Vehiculele special echipate în scopuri de publicitate,
prin lipirea de afie, montarea
de panouri sau inscripionarea cu texte publicitare ori altele
asemenea, vor putea fi
autorizate s circule pe teritoriul localitii cu condiia obinerii
avizului pentru
publicitate temporar, pe o durat determinat i pe un traseu stabilit
de autoritatea
administraiei publice locale, conform prevederilor coninute în
avizul pentru
publicitate temporar.
(2) Staionarea vehiculelor publicitare pe drumurile publice sau în
locurile vizibile
dinspre acestea este interzis.
(3) Vehiculele special echipate în scopuri de publicitate nu vor
circula în convoi mai
mare de dou maini i cu o vitez mai mare decât jumtate din viteza
admisibil pe
tronsonul de strad.
(4) Circulaia convoaielor este permis numai cu ocazia manifestrilor
speciale, în
baza avizului emis de autoritatea administraiei publice, cu durata
de valabilitate de o zi.
Art. 61 Este permis utilizarea ca suport pentru afie/reclame
publicitare a mijloacelor
de transport în comun, cum ar fi tramvaie, troleibuze, autobuze,
microbuze, cu condiia
ca prin aceasta s nu fie afectat vizibilitatea cltorilor înspre
exteriorul mijlocului de
transport.
autorizarea mijloacelor de publicitate atrage rspunderea material i
contravenional,
dup caz, in conformitate cu prevederile Legii 185/2013.
ANEX LA H.C.L. NR.
30
(2) Sanciunile prevzute în Legea 185/2013 se completeaz cu cele
referitoare la
nerespectarea legislaiei în vigoare privind autorizarea
construciilor, urbanismul i
amenajarea teritoriului.
Art. 63 (1) Faptele sancionate contravenional de compartimentele cu
atribuii în
supravegherea i monitorizarea aplicrii Regulamentului privind
amplasarea si
autorizarea mijloacelor de publicitate sunt cele conforme Legii
185/2013.
Art. 64 (1) In completarea sanciunilor prevzute prin Legea
50/1991-republicat i
actualizat, privind autorizarea lucrrilor de construcii i unele
msuri pentru
realizarea locuinelor, precum i cu cele ale Legii nr. 185/2013
privind amplasarea i
autorizarea mijloacelor de publicitate, în baza prevederilor
prezentului regulament
constituie contravenii i se sancioneaz urmatoarele fapte:
a) amplasarea panourilor publicitare mobile fr respectarea
prevederilor
art. 41;
b) acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafeelor vitrate
ale
cldirilor;
parasolarele sau alte asemenea structuri amplasate pentru
protecia
cldirilor i teraselor în zona A1, în afara suprafeei franjurate i
utilizarea
altor culori decât cele prevzute la art.25 de la alin.(3);
d) nerespectarea datelor geometrice ale mijlocului de publicitate
conform
fotomontajului aprobat;
g) nerespectarea obligaiei de a folosi materiale rigide pentru
semnalistic
firm;
h) amplasarea afielor publicitare peste alte afie aflate în
perioada de
valabilitate;
i) amplasarea altor tipuri de mijloace de publicitate decât cele
admise pentru
zona respectiv;
împrejmuiri, zidurile imobilelor, stâlpilor de orice fel,
trotuarelor sau
aleilor prin diverse metode grafice;
(2) Contraveniile prevzute la alin. (1), svârite de persoanele
fizice sau juridice, se sancioneaz dup cum urmeaz:
a) Cu amenda între 100 i 500 lei contraveniile prevzute la lit. a)
si b);
b) Cu amenda între 500 i 1000 lei contraveniile prevzute la lit.
c), d), g), h),
i) i j);
c) Cu amenda între 1000 si 2500 lei contraveniile prevzute la
lit.e) si f);
ANEX LA H.C.L. NR.
Art. 65 (1) În vederea asigurrii respectrii prevederilor
Regulamentului Local privind
amplasarea mijloacelor de publicitate cu situaia de fapt din teren,
autoritatea
administraiei publice locale a municipiului Baia Mare, prin grija
primarului, va constitui
echipa de control care, în termen de 30 de zile de la adoptarea
regulamentului va
identifica i va notifica proprietarii de mijloace de publicitate a
cror amplasare nu mai
corespunde cu noile reglementri, astfel:
a) pentru panourile situate pe domeniul public i privat al statului
i
autoritilor publice locale, care nu sunt autorizate în conformitate
cu
prevederile legale sau care au fost amplasate fr respectarea
prevederilor legale
ori care nu au inscripionate informaiile privind denumirea
operatorului, codul
de identificare fiscal a acestuia i numrul autorizaiei de
construire, se va
dispune dezafectarea;
b) pentru panourile situate pe proprietatea persoanelor fizice sau
juridice,
care nu au fost autorizate sau care nu au contracte de închiriere
valabile la data
intrrii în vigoare a prezentei legi ori care nu au inscripionate
informaiile
privind denumirea operatorului, codul de identificare fiscal al
acestuia i
numrul autorizaiei de construire, se va dispune dezafectarea.
Art. 66 Termenul de demarare a procedurile de licitaie public a
amplasamentelor
identificate pe domeniul public sau privat al statului ori al
unitii administrativ-
teritoriale, ramase libere i care se încadreaz în prevederile
prezentului regulament se
stabilete prin Hotrâre de Consiliu Local.
Art. 67 (1) Mijloacele de publicitate autorizate pân la data
intrrii în vigoare a prezentei
legi pot fi meninute pe amplasamentele autorizate pân la data
expirrii contractelor de
publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2015.
(2) Prin excepie de la dispoziiile alin. (1), pot fi meninute pe
amplasamentele
autorizate, pân la data expirrii contractelor de publicitate în
curs, acele mijloace de
publicitate care respect prevederile prezentei legi, iar prin
amplasament i
caracteristici se încadreaz în categoria de mijloace de publicitate
admise de
Regulamentul Local de publicitate. Confirmarea îndeplinirii tuturor
condiiilor
menionate se realizeaz de ctre autoritile administraiei publice
locale.
(3) Contractele existente la data intrrii în vigoare a prezentei
legi vor fi completate
i modificate conform procedurilor acesteia.