14
1 PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie 2017 - 1. Sistemul de protecţie a copilului Activităţi de prevenire a abandonului copiilor Activitatea de prevenire a abandonului copiilor în maternităţi şi în alte unităţi sanitare din judeţ, se realizează prin implicarea specialiştilor din cadrul Serviciului Protecţie de Tip Familial Copii şi din cadrul Serviciului Protecţie de Tip Rezidenţial Copii în colaborare cu asistenţii medicali/persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din unităţile sanitare, care acordă servicii de consiliere şi sprijin mamelor aflate în situaţia de a-şi abandona copiii la naştere. În luna ianuarie 2017, au fost înregistrate 3 cazuri de copii aflaţi în situaţia de risc de părăsire în unităţile sanitare din judeţ, respectiv în Secţia Nou - Născuţi a Spitalului Municipal Blaj, Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba şi a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. În urma evaluării situaţiei socio-economice şi medicale a copiilor şi a familiilor acestora, realizată de către specialiştii DGASPC Alba, s-a propus instituirea unor măsuri de protecţie specială pentru doi copii, respectiv plasament la asistenţi maternali profesionişti iar al treilea copil se află în prezent internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, făcându-se demersuri pentru întocmirea certificatului de naştere, ulterior, urmând să fie instituită o măsură de protecţie specială pentru acesta, la un asistent maternal profesionist. Activităţi de ocrotire şi recuperare a copiilor în regim de zi Copiii, proveniţi din familii cu o situaţie materială precară, beneficiază de servicii în regim de zi în cadrul Centrului de zi Blaj, Centrului de zi ”Sf. Filofteia” Silivaş, Centrului de zi “Sf. Ierarh Nectarie” Vama Seacă - Hopârta, Centrului de zi "Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul" Aiud, Centrul de zi ”Sf. Varvara” Baia de Arieş, Centrul de zi “Sf. Nicolae” Valea Lungă, Centrul de zi “Sf. Nicolae” Roşia de Secaş, Centrului de zi “Sf. Serafim de Sarov” Războieni, Centrului de zi Sf. “Mucenic Ciprian” Ocna Mureş, Centrului de zi “Sf. Gheorghe” Sebeş, Centrul de zi Boz, Centrul de zi Doştat şi a Centrului de zi "Sf. Pantelimon" Zlatna. Furnizorii de servicii sociale în regim de zi cu care DGASPC Alba a încheiat contracte de furnizare de servicii sunt : Asociaţia “Familia 2004” Blaj, Asociaţia “Maria Mirabela” Draşov, Asociaţia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” Aiud şi Asociaţia “Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia şi filialele acesteia.

PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

  • Upload
    others

  • View
    17

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

1

PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR

VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

- luna ianuarie 2017 -

1. Sistemul de protecţie a copilului

Activităţi de prevenire a abandonului copiilor

Activitatea de prevenire a abandonului copiilor în maternităţi şi în alte unităţi sanitare din

judeţ, se realizează prin implicarea specialiştilor din cadrul Serviciului Protecţie de Tip Familial

Copii şi din cadrul Serviciului Protecţie de Tip Rezidenţial Copii în colaborare cu asistenţii

medicali/persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din unităţile sanitare, care acordă servicii de

consiliere şi sprijin mamelor aflate în situaţia de a-şi abandona copiii la naştere.

În luna ianuarie 2017, au fost înregistrate 3 cazuri de copii aflaţi în situaţia de risc de părăsire

în unităţile sanitare din judeţ, respectiv în Secţia Nou - Născuţi a Spitalului Municipal Blaj, Spitalului

Judeţean de Urgenţă Alba şi a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. În urma evaluării situaţiei

socio-economice şi medicale a copiilor şi a familiilor acestora, realizată de către specialiştii

DGASPC Alba, s-a propus instituirea unor măsuri de protecţie specială pentru doi copii, respectiv

plasament la asistenţi maternali profesionişti iar al treilea copil se află în prezent internat la Spitalul

Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, făcându-se demersuri pentru întocmirea certificatului de naştere,

ulterior, urmând să fie instituită o măsură de protecţie specială pentru acesta, la un asistent maternal

profesionist.

Activităţi de ocrotire şi recuperare a copiilor în regim de zi

Copiii, proveniţi din familii cu o situaţie materială precară, beneficiază de servicii în regim de

zi în cadrul Centrului de zi Blaj, Centrului de zi ”Sf. Filofteia” Silivaş, Centrului de zi “Sf. Ierarh

Nectarie” Vama Seacă - Hopârta, Centrului de zi "Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul" Aiud, Centrul de zi

”Sf. Varvara” Baia de Arieş, Centrul de zi “Sf. Nicolae” Valea Lungă, Centrul de zi “Sf. Nicolae”

Roşia de Secaş, Centrului de zi “Sf. Serafim de Sarov” Războieni, Centrului de zi Sf. “Mucenic

Ciprian” Ocna Mureş, Centrului de zi “Sf. Gheorghe” Sebeş, Centrul de zi Boz, Centrul de zi Doştat

şi a Centrului de zi "Sf. Pantelimon" Zlatna.

Furnizorii de servicii sociale în regim de zi cu care DGASPC Alba a încheiat contracte de

furnizare de servicii sunt : Asociaţia “Familia 2004” Blaj, Asociaţia “Maria Mirabela” Draşov,

Asociaţia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” Aiud şi Asociaţia “Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia şi

filialele acesteia.

Page 2: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

2

Copiii cu dizabilităţi neuropsihiatrice (întârzieri de vorbire, tulburări logopedice, deficienţe

motrice, tulburări de comportament) beneficiază de recuperare, în regim de zi, în cadrul Centrului de

zi pentru copii cu dizabilităţi “Arnsberg”Alba Iulia, Centrului Social Multifuncţional Abrud şi a

Centrului Multifuncţional „Sf. Cuvioasa Teodora”Aiud.

Serviciile de recuperare se acordă de către personal calificat în domeniul medical, psihologic,

psihopedagogic, logopedic, kinetoterapeutic şi ergoterapeutic angajat al DGASPC Alba pentru

Centrul de zi pentru copiii cu dizabilităţi Arnsberg Alba Iulia şi de către specialişti angajaţi ai

Asociaţiei “Împreună pentru Abrud” din localitatea Abrud şi ai Asociaţiei „Un pas Înainte

Alexandra” Aiud pentru copiii care frecventează Centrul Social Multifuncţional Abrud şi Centrul

Multifuncţional „Sf. Cuvioasa Teodora”Aiud.

Pentru copiii antepreşcolari domiciliaţi pe raza municipiului Blaj, ai căror părinţi au o situaţie

socio-economică precară, DGASPC Alba, în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba

Iulia, a dezvoltat servicii de îngrijire şi educaţie timpurie. Astfel, în cadrul Centrului de zi pentru

copiii antepreşcolari “Sfânta Irina” Blaj, 25 copii din comunitate beneficiază de îngrijire şi

supraveghere, asigurarea nutriţiei, programe de recreere şi odihnă, programe de educaţie timpurie

adecvate vârstei, nevoilor şi potenţialului de dezvoltare, supravegherea stării de sănătate şi igienă,

precum şi acordarea îngrijirilor medicale în caz de îmbolnăvire. Copiii cu dizabilităţi din spectrul

autist şi cu sindrom Down, beneficiază de servicii de recuperare în regim de zi în cadrul Centrului de

zi Alba Iulia. În cadrul Centrului de zi Alba Iulia din cei 38 copii cu dizabilităţi care au beneficiat de

servicii de recuperare, în luna ianuarie 2017, un număr de 19 copii provin din familiile naturale, iar

un număr de 19 copii provin din sistemul rezidenţial de protecţie.

Centrul de zi

Nr. copii la

31 decembrie

2016

Nr. cazuri noi

apărute în

cursul lunii

Nr. cazuri

închise în

cursul

lunii

Nr. copii la

31 ianuarie

2017

- Centrul de zi pentru copii cu

dizabilităţi “Arnsberg” Alba Iulia 67 18 16 69

Centrul de zi Blaj 24 0 1 23

Centrul de zi Alba Iulia 38 0 0 38

Centrul de zi ”Sf. Serafim de Sarov”

Războieni 23 0 0 23

Centrul de zi pentru copii

antepreşcolari “Sfânta Irina” Blaj 25 4 4 25

Centrul de zi ”Sf. Filofteia” Silivaş 25 2 2 25

Centrul de zi "Sf. Prooroc Ilie

Tesviteanul" Aiud 25 0 0 25

Centrul de zi „Sf. Nicolae” Valea

Lungă 25 0 0 25

Page 3: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

3

Centrul de zi „Sf. Varvara ” Baia de

Arieş 25 0 0 25

Centrul de zi „Sf. Ierarh Nicolae”

Roşia de Secaş 25 0 0 25

Centrul de zi “Sf. Mucenic Ciprian”

Ocna Mureş 25 0 0 25

Centrul Social Multifuncţional Abrud -

Centrul de zi pentru copii Abrud 15 0 0 15

Centrul de zi “Sf. Gheorghe” Sebeş 25 1 1 25

Centrul de zi "Sf.Ierarh Nectarie"

Vama Seacă 25 0 0 25

Centrul Multifuncţional „Sf.

Cuvioasa Teodora” Aiud - Centrul de

zi pentru copii cu dizabilităţi Aiud

20 0 0 20

Centrul de zi "Sf. Pantelimon" Zlatna 25 0 0 25

Centrul de zi Boz 25 0 0 25

Centrul de zi Doştat 25 0 0 25

Total 487 25 24 488

Page 4: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

4

Măsuri de protecţie de tip familial

La finele lunii ianuarie 2017, numărul total al copiilor care beneficiau de o măsură de

protecţie specială de tip familial, respectiv: plasament la rude, plasament la alte familii/persoane,

inclusiv cazurile de tutelă, era de 412 copii.

Reevaluarea situaţiei socio-

economice a copiilor aflaţi în plasament la

familii/persoane se realizează trimestrial

sau ori de câte ori apar modificări ale

situaţiilor care au impus luarea măsurilor

de protecţie, schimbări constatate în

cadrul vizitelor de monitorizare realizate

de către managerii de caz.

Asistenţa maternală

Un număr de 160 copii beneficiază de ocrotire de tip familial la asistenţii maternali

profesionişti angajaţi ai DGASPC Alba şi a organizaţiilor neguvernamentale.

La finele lunii ianuarie 2017, numărul de asistenţi maternali profesionişti angajaţi ai instituţiei

noastre era de 89 persoane, iar dintre aceştia un număr de 87 asistenţi maternali profesionişti

aveau în îngrijire copii, iar 2 asistenţi maternali aveau contractul de muncă suspendat. Numărul

de asistenţi maternali profesionişti angajaţi ai O.P.A. (organizații private autorizate) era de 5

persoane, toţi având în îngrijire copii.

Distribuţia asistenţilor maternali profesionişti în funcţie de numărul copiilor protejaţi şi de

încadrarea acestora într-un grad de handicap se prezintă astfel:

Măsura de protecţie specială Numărul copiilor la data de 31 ianuarie 2017

Plasament la rude până la gradul IV 312

Plasament la alte familii / persoane 69

Tutelă 31

Total 412

Page 5: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

5

RETEAUA A.M.P. la 31 ianuarie 2017

Categoria

NUMĂR

Angajaţi DGASPC

Alba

Angajaţi ai Asociaţiei

Servicii Sociale Alba

(ONG)

amp cu 1 copil fără handicap 18 4 OPA

nr. copii fără handicap la amp cu 1 copil 18 4 OPA

amp cu 1 copil cu handicap 12 0

nr. copii cu handicap la amp cu 1 copil 12 0

amp cu 2 copii fără handicap 38 1 OPA

amp cu 2 copii, din care 1 cu handicap 7 0

nr. copii fara handicap la amp cu 2 copii 83 2 OPA

amp cu 2 copii cu handicap 2 0

nr. copii cu handicap la amp cu 2 copii 11 0

amp cu 3 copii fără handicap 5 0

amp cu 3 copii, din care 2 cu handicap 1 0

amp cu 3 copii, din care 1 cu handicap 4 0

nr. copii fără handicap la amp cu 3 copii 24 0

nr. copii cu handicap la amp cu 3 copii 6 0

nr. total copii 154 SPS 6 OPA

nr. copii cu handicap 29 0

Monitorizarea activităţii desfăşurate de către asistenţii maternali profesionişti precum şi

progresele înregistrate de copiii aflaţi în plasament se realizează de către asistenţii sociali şi

psihologii DGASPC Alba, prin vizite bilunare realizate la domiciliul acestora.

Protecţia copilului prin măsuri de tip rezidenţial

La finele lunii ianuarie 2017, în serviciile de protecţie de tip rezidenţial, din structura

DGASPC Alba, beneficiau de protecţie 167 copii, după cum urmează:

Nr.

crt. Denumirea unităţii / structurii funcţionale

Numărul copiilor

protejaţi la 31 ianuarie

2017

1. Servicii Comunitare pentru Protecţia Copilului Blaj

- Centrul de Plasament Blaj 32

2. Servicii Comunitare pentru Protecţia Copilului Blaj

- Casa de tip familial în comunitate Blaj 11

3. Servicii Comunitare pentru Protecţia Copilului Blaj

- Centrul de plasament de tip familial Mănărade 17

4. Servicii Comunitare pentru Protecţia Copilului Blaj

- Casa de tip familial nr. 4 Blaj 10

Page 6: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

6

5. Complexul de Servicii Comunitare Aiud

- Casa de tip familial pentru copii cu dizabilităţi Sîncrai 12

6. Complexul de Servicii Comunitare Aiud

- Casa de tip familial nr. 1 Aiud 10

7. Complexul de Servicii Comunitare Aiud -

Casa de tip familial nr. 5 Aiud 0

8. Complexul de Servicii Comunitare Aiud -

Casa de tip familial nr. 8 Sîncrai 8

9. Centrul maternal pentru 6 cupluri mamă-copil "Speranţa" Alba Iulia 7

(3 cupluri mama-copil)

10. Servicii Comunitare Abrud

- Casa de tip familial nr. 15 Abrud 5

11. Servicii Comunitare Abrud

- Casa de tip familial nr.2 Abrud 5

12. Servicii Comunitare Abrud

- Casa de tip familial nr.3 Abrud 6

13. Servicii Comunitare Abrud

- Casa de tip familial nr.6 Cîmpeni 5

14. Centrul de tranzit Alba Iulia 5

15. Casa de tip familial "Speranţa Copiilor" Cugir 16

16. Casa de tip familial nr. 9 Alba Iulia 10

17. Centrul de Primire în Regim de Urgenţă "Pinocchio" Alba Iulia 8

Total 167

Page 7: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

7

În baza contractelor de furnizare de servicii sociale încheiate de către DGASPC Alba cu

furnizori de servicii sociale privaţi, respectiv: Asociaţia “Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia,

Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Asociaţia “Sfânta Veronica” Alba Dumbrava, Asociaţia “Riţa

Tiţa” Alba Iulia, Organizaţia Caritas Alba Iulia, Asociaţia “Sfântul Apostol Petru” Teiuş şi Societatea

de Caritate „Uşa Speranţei” Tiur-Blaj, un număr de 278 copii beneficiază de protecţie în structuri de

tip rezidenţial.

Obligaţiile DGASPC Alba constau în asigurarea managementului de caz pentru fiecare copil

ocrotit, verificarea respectării standardelor de calitate pentru serviciile acordate, asigurarea respectării

drepturilor copiilor, inclusiv accesul acestora la servicii publice de instrucţie – educaţie şi sănătate şi

totodată alocarea unor sume de bani, care variază între 900 şi 1.100 lei în casele de tip familial pentru

copiii fără dizabilităţi şi 1.600 lei/lună /beneficiar pentru copiii cu dizabilităţi, sume alocate pentru a

susţine furnizarea serviciilor de îngrijire, educare şi recuperare, în conformitate cu standardele de

calitate specifice.

Nr.

crt. Denumirea serviciului

Numărul copiilor protejaţi la

31 ianuarie 2017

1. Casa de tip familial "Sf. Apostol Andrei" Vingard 11

2. Casa de tip familial "Sf. Nicolae" Târsa 10

3. Centrul de servicii comunitare "Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul" Aiud -

Casa de tip familial ,,Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” Aiud 17

4. Casa de tip familial "Izvorul Tămăduirii" Oarda de Jos 11

5. Complexul de servicii sociale "Sf. Veronica" Dumbrava

– Casa de tip familial Dumbrava 57

6.

Complexul de servicii sociale "Sf. Veronica" Dumbrava

- Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă

Dumbrava

26

7. Complexul de servicii sociale "Sf. Veronica" Dumbrava

- Centrul maternal Dumbrava 0

8. Aşezământul Social "Sf. Vasile cel Mare" Alba Iulia

- Centrul rezidenţial pentru protecţia copilului 13

9. Aşezământul Social "Sf. Gheorghe" Sebeş

- Casa de tip familial Sebeş 0

10. Casa de tip familial "Riţa Gărgăriţa" Alba Iulia 21

11. Casa de tip familial "Sf. Ghelasie" Stremţ 20

12. Casa de tip familial "Sf. Ioan Botezătorul" Aiud 15

13. Casa de tip familial "Adolescenţa" Alba Iulia 9

14. Casa de tip familial "Sf. Maria" Alba Iulia 15

15. Casa de tip familial "Sf. Ana" Alba Iulia 14

16. Casa de tip familial "Sf. Mucenic Ciprian" Ocna Mureş 12

17. Casa de tip familial “Uşa Speranţei” Tiur Blaj 11

18. Casa de tip familial "Rebeca" Teiuş 16

TOTAL 278

Page 8: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

8

La data de 31 ianuarie 2017, în centrele rezidenţiale aparţinând organizaţiilor private

autorizate, numărul copiilor ocrotiţi era de 87 copii, distribuiţi astfel :

Nr.

crt. Denumirea serviciului

Numărul copiilor

protejaţi la 31

ianuarie 2017

1. Asociaţia „Steaua Speranţei” Alba Iulia

- Casa de Tip Familial pentru copii 17

2. Fundaţia “Sanctuary“ Ocna Mureş - Casa nr. 1 20

3. Fundaţia “Sanctuary“ Ocna Mureş - Casa nr. 2 7

4. Fundaţia “Sanctuary“ Ocna Mureş - Casa nr. 3 8

5. Fundaţia „Villa Kunterbunt” Aiud

- Casa de tip familial„Villa Kunterbunt” Aiud 5

6. Fundatia “Sf. Francisc“ Deva

- Casa de tip familial "Sf. Arhanghel Gabriel" Alba Iulia 12

7. Fundatia “Sf. Francisc“ Deva

- Casa de tip familial "Sf. Tereza" Rimetea 18

Total 87

Page 9: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

9

Pentru categoriile de beneficiari ocrotiţi în unităţile rezidenţiale aflate în subordinea

organizaţiilor private autorizate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba

are responsabilitatea monitorizării respectării standardelor de calitate, precum şi a evaluării şi

reevaluării periodice a dezvoltării fiziologice şi psihologice a copiilor.

Prestaţii sociale acordate copiilor cu handicap neinstituţionalizaţi

Copiii cu handicap neinstituţionalizaţi, în funcţie de gradul şi tipul de handicap, beneficiază

de drepturi şi facilităţi referitoare la: ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare, educaţie

şi formare profesională, orientare socio-profesională, asistenţă juridică, asistenţă socială, facilităţi de

transport, facilităţi fiscale, evaluare şi reevaluare.

La finele lunii ianuarie 2017, în judeţul Alba erau încadraţi în grad de handicap un număr de

1474 copii. În funcţie de tipul de handicap, copiii încadraţi într-o categorie de handicap se distribuie

astfel:

Tipul de handicap 31 ianuarie 2017

Fizic 99

Somatic 467

Auditiv 27

Vizual 42

Mental 148

Psihic 374

Asociat 317

Total 1474

Page 10: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

10

Numărul copiilor încadraţi într-o

categorie de handicap, în cursul lunii

ianuarie a cunoscut o uşoară creştere, de la

1417 copii încadraţi într-o categorie de

handicap în luna decembrie 2016, la 1474

copii încadraţi într-o categorie de handicap,

în luna ianuarie 2017.

2. Sistemul de protecţie a persoanelor adulte

În cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, activitatea

privind protecţia persoanelor adulte se derulează pe 4 coordonate :

protecţia persoanelor cu dizabilităţi ( în regim de zi şi rezidenţial );

protecţia persoanelor fără adăpost în regim de urgenţă;

protecţia persoanelor vârstnice cu sau fără handicap ( în cămine pentru persoane

vârstnice şi în cadrul reţelelor de îngrijire la domiciliu);

acordarea de beneficii sociale persoanelor cu handicap neinstituţionalizate, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 448 / 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap.

Servicii sociale furnizate persoanelor adulte cu dizabilităţi în sistem rezidenţial

La finele lunii ianuarie 2017, în unităţile funcţionale de tip rezidenţial din structura

DGASPC Alba, beneficiau de protecţie 546 persoane adulte cu dizabilităţi, după cum urmează:

265 beneficiari în centrul de reabilitare şi recuperare neuropsihiatrică (CRRN Galda de

Jos );

202 beneficiari în trei centre de îngrijire şi asistenţă (CIA Abrud – 111 beneficiari,

CIA Gârbova – 41 beneficiari şi CIA Baia de Arieş – 50 beneficiari );

79 beneficiari în 10 locuinţe protejate.

Page 11: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

11

În centrele dezvoltate de către DGASPC Alba împreună cu Asociaţia “Filantropia Ortodoxă”

Alba Iulia, Filiala Filantropia Ortodoxă Sebeş, Fundaţia “Valea Mănăstirii” Rîmeţ, Societatea de

Ajutorare “Diakonia” Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Galda de Jos, Asociaţia Sînziene

Vinţu de Jos şi Asociaţia SM Speromax Alba au beneficiat de servicii de îngrijire şi recuperare, în

luna ianuarie 2017, un număr de 166 persoane adulte cu handicap.

Nr.

crt. Denumirea serviciului

Numărul de beneficiari la

31 ianuarie 2017

1. Locuinţa Protejată pentru persoane cu handicap

Rîmeţ

9

2. Centrul de recuperare şi reabilitare pentru

persoane cu handicap Betesda - Casa Ararat

11

3. Centrul de recuperare şi reabilitare pentru

persoane cu Betesda - Casa Betania

17

4. Centrul de recuperare şi reabilitare pentru

persoane cu handicap Betesda - Casa Elim

15

5. Locuinţa Protejată nr. 1 Blaj 9

6. Locuinţa Protejată nr. 2 Blaj 10

7. Locuinţa Protejată nr. 4 Vinţu de Jos 10

8. Locuinţa Protejată nr. 5 ,, Sf. Elena” Pianu de Jos 10

9. Locuinţa Protejată nr. 9 Galda de Jos 9

10. Locuinţa Protejată nr. 11 Galda de Jos 8

11. Locuinţa Protejată nr. 12 Galda de Jos 8

12. Servicii Sociale acordate în comunitate destinate

persoanelor adulte cu handicap afectate de

scleroză multiplă din judeţul Alba

50

TOTAL 166

În baza contractelor de furnizare de servicii, DGASPC Alba achită pentru fiecare beneficiar

ocrotit o parte din contravaloarea serviciilor oferite de către furnizorii privaţi, respectiv:

1600 lei/beneficiar/lună pentru beneficiarii Locuinţei Protejate pentru persoane cu handicap Râmeţ,

Locuinţei Protejate nr. 4 Vinţu de Jos, Locuinţei Protejate nr. 1 Blaj, Locuinţei Protejate nr. 2 Blaj,

Locuinţei Protejate nr. 5 “Sf. Elena” Pianu, Locuinţei Protejate nr. 9 Galda de Jos, Locuinţei

Protejate nr. 11 Galda de Jos şi Locuinţei Protejate nr. 12 Galda de Jos, 2400 lei/beneficiar/lună

pentru beneficiarii CRRPH Alba Iulia şi 160 lei/beneficiar/lună pentru beneficiarii Serviciilor Sociale

acordate în comunitate destinate persoanelor adulte cu handicap afectate de scleroză multiplă din

judeţul Alba.

De asemenea, specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba,

monitorizează respectarea standardelor minime specifice de calitate în centrele rezidenţiale, precum

şi calitatea serviciilor oferite de furnizorii privaţi.

Page 12: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

12

Protecţia persoanelor fără adăpost în regim de urgenţă

În scopul asigurării protecţiei persoanelor adulte fără adăpost, DGASPC Alba și Asociaţia

Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia au încheiat un acord cadru şi contracte subsecvente cu scopul

asigurării unor servicii de cazare, informare şi educaţie sanitară a beneficiarilor în vederea depăşirii

situaţiilor de risc şi promovării reinserţiei sociale.

Suma decontată de către DGASPC Alba pentru luna ianuarie a fost de 29 lei/zi/beneficiar, pentru

un număr de 18 beneficiari, conform contractului încheiat de către DGASPC Alba cu furnizorul

privat.

Protecţia persoanelor vârstnice cu sau fără handicap

Protecţia persoanelor vârstnice cu sau fără handicap se realizează atât prin acordarea de servicii

în cadrul unităţilor funcţionale de tip rezidenţial, cât şi în cadrul reţelelor sociale şi medico-sociale

de îngrijire la domiciliu.

La finele lunii ianuarie 2017, un număr de 60 persoane vârstnice beneficiau de protecţie de tip

familial în cadrul Căminelor pentru persoane vârstnice Dumbrava, Râmeţ şi Teiuş, în baza

contractelor de prestări servicii sociale încheiate de către DGASPC Alba cu furnizori privaţi de

servicii sociale.

Nr.

crt. Denumirea serviciului

Numărul de beneficiari la

31 ianuarie 2017

1. Cămin pentru persoane vârstnice Dumbrava 31

2. Cămin pentru persoane vârstnice Râmeţ 15

3. Cămin pentru persoane vârstnice Teiuş 14

TOTAL 60

Pentru susţinerea activităţii de protecţie a persoanelor vârstnice, cu sau fără handicap, în cadrul

reţelelor sociale şi medico-sociale de îngrijire la domiciliu, DGASPC Alba a încheiat contracte de

furnizare de servicii cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, Asociaţia „Filantropia Ortodoxă

Alba Iulia” - filiala Câmpeni şi Izvoarele, Filiala Filantropia Ortodoxă Ocna Mureş, Filiala

Filantropia Ortodoxă Războieni Cetate, Asociaţia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanu Aiud”, Asociaţia

„Caritas Mitropolitan Greco – Catolic” Blaj, Asociaţia “Mentor pentru Îngrijiri Comunitare”

Întregalde.

Page 13: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

13

În cursul lunii ianuarie 2017, au beneficiat, în mod individualizat, de servicii de îngrijire la

domiciliu un număr de 239 persoane vârstnice cu sau fără handicap. Beneficiarii acestor tipuri de

servicii provin din 15 localităţi din judeţ, respectiv: Alba Iulia, Aiud, Blaj, Baia de Arieş, Bistra,

Câmpeni, Izvoarele, Întregalde, Ocna Mureş, Războieni, Roşia de Secaş, Silivaş, Teiuş, Valea Lungă,

şi Zlatna.

În cadrul activității de îngrijire la domiciliu, persoanelor vârstnice li se oferă următoarele tipuri

de servicii:

Servicii sociale: identificarea nevoilor individuale şi de grup, informarea asupra situaţiilor

de risc, precum şi asupra drepturilor sociale ale persoanei, consiliere socială şi spirituală

pentru persoanele vârstnice, evaluarea complexă a cazurilor.

Servicii socio - medicale:

a) Servicii de îngrijire de bază - ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare şi dezbrăcare,

hrănire şi hidratare, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare.

b) Servicii de suport - ajutor pentru prepararea hranei şi livrarea acesteia, efectuarea de

cumpărături, activităţi de menaj, însoţirea în mijloacele de transport, facilitarea

deplasării în exterior, companie, activităţi de administrare şi gestionare, activităţi de

petrecere a timpului liber.

Servicii medicale: asistenţă medicală la domiciliu conform pachetului de servicii pentru

îngrijirea la domiciliu aprobate de Ministerul Sănătăţii – tratamente medicamentoase sau

de altă natură recomandate de către medicul curant, monitorizarea stării de sănătate,

recoltarea de probe biologice.

Prestaţii sociale acordate persoanelor cu handicap neinstituţionalizate

Persoanele cu handicap neinstituţionalizate, în funcţie de gradul de handicap, beneficiază de

prestaţii sociale şi facilităţi fiscale în scopul compensării gradului scăzut de autonomie personală.

În funcţie de tipul de handicap, persoanele adulte încadrate într-o categorie de handicap se

distribuie astfel :

Tipul de handicap 31 ianuarie 2017

Fizic 6392

Somatic 2763

Auditiv 458

Vizual 1873

Mental 2008

Psihic 1162

Page 14: PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A ... · PREZENTAREA SISTEMULUI DE PROTECȚIE A COPILULUI, A PERSOANELOR VÂRSTNICE ȘI A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI - luna ianuarie

14

Asociat 1205

HIV/SIDA 14

Boli rare 13

TOTAL 15888

Analizând datele de mai sus, se poate observa faptul că ponderea cea mai mare, în rândul

populaţiei încadrate în grad de handicap, la nivelul judeţului Alba, o reprezintă persoanele cu

handicap fizic, urmate de persoanele cu handicap somatic, mental, vizual, asociat şi psihic.

Numărul persoanelor încadrate într-o categorie de handicap, în cursul lunii ianuarie a

cunoscut o uşoară scădere, de la 15.948 persoane încadrate într-o categorie de handicap în luna

decembrie 2016 la 15.888 persoane încadrate într-o categorie de handicap la finele lunii ianuarie

2017.

În cursul lunii ianuarie 2017, activitatea din cadrul DGASPC Alba s-a axat pe asigurarea

standardelor de calitate în structurile rezidenţiale, respectarea standardelor de cost, acordarea

beneficiilor sociale cuvenite persoanelor încadrate într-o categorie de handicap, precum şi

monitorizarea serviciilor contractate destinate protecţiei copiilor, recuperării şi reabilitării

persoanelor adulte cu dizabilităţi, cât şi ocrotirii persoanelor vârstnice aflate în dificultate.