LA IAŞI ÎN BIBLIOTECI ŞI NU NUMAI – Al. Andriescu, R.Zăstroiu: “Povestea unui indice”

BIBLOS 13 – p.2

Povestea unui indice Abstract: The first of June 1829, Gheorghe Asachi publishes, in Iaşi, “Albina Romînească”, one of the first Romanian periodicals ever. One hundred and seventy years later, the Central University Library “Mihai Eminescu” publishes the Bibliographic Index of the gazette, signed by Lenuţa Drăgan and Mariana Stescu. (“Albina Românească”, Gheorghe Asachi, presă românească, bibliografii)

În ziua de 28 martie a anului 2001, la orele 12.00, a avut loc, în Sala “Haşdeu” din sediul Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu”, lansarea lucrării: Lenuţa Drăgan; Mariana Stescu: Albina Românească. 1829-1849. Indice bibliografic. Studiu introductiv de Al Andriescu. Iaşi, B.C.U., 1999, 2 vol. Au

prezentat: prof. univ. dr. Alexandru Andriescu, prof. dr. N. A. Ursu, prof. dr. Remus Zăstroiu. Înainte, însă, de a oferi spre lectură, prin bunăvoinţa autorilor, două din cele trei prelegeri, ne-am gîndit că ar fi bine să trasăm istoria apariţiei acestui indice bibliografic. Deşi a fost întocmit pentru a fi publicat la Editura pentru Literatură, în 1969, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la apariţia gazetei, el nu a văzut lumina tiparului nici după treizeci de ani de la depunerea manuscrisului. Motivele acestei tăceri îndelungate, ca şi misterioasa dispariţie a indicelui depus la editură, au rămas pînă astăzi neelucidate. Însemnătatea pe care o are “Albina Românească” pentru cercetarea vieţii politice, sociale şi culturale a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, numărul redus al colecţiilor complete existente în ţară şi volumul imens de muncă al celor două autoare au fost motivele care au decis editarea indicelui de către Departamentul Bibliografic din Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” din Iaşi. Deoarece, după 1989, a fost imposibil să se afle ceva despre soarta manuscrisului depus, redactarea lucrării s-a făcut pe baza unui manuscris nerevăzut şi necorectat de autoare. De aceea, efortului de scriere în sistem computerizat a textului, ce însumează aproximativ 1000 de pagini, i s-au adăugat numeroase alte operaţii cum ar fi: completarea

LA IAŞI ÎN BIBLIOTECI ŞI NU NUMAI – Al. Andriescu, R.Zăstroiu: “Povestea unui indice”

BIBLOS 13 – p.3

sau verificarea unor date bibliografice (an, număr, date calendaristice, pagină), compunerea sau refacerea anumitor adnotări, reorganizarea materialului ce trebuia să corespundă sistemului actual al clasificării zecimale, modificarea numerotării referinţelor care a avut ca efect implicit şi necesitatea refacerii indicelui de nume. Suplimentar, s-au realizat pagina de titlu şi coperta. Menţionez că toate intervenţiile pe text s-au făcut cu aprobarea autoarelor indicelui. După multe obstacole, în anul 1999, la împlinirea a 170 de ani de la apariţia gazetei, a apărut, “în condiţii grafice remarcabile” (părere exprimată de prof. dr. Remus Zăstroiu), indicele bibliografic al “Albinei Româneşti”, una dintre “veteranele” presei româneşti, după cum Gheorghe Asachi însuşi se exprimă.

* * *

Doamnelor şi domnilor, Acum, cînd avem, în sfîrşit, în faţa ochilor aceste două volume masive, care cuprind Indicele bibliografic al „Albieni româneşti", ar trebui să ne îndreptăm mulţumirile noastre către cei care s-au străduit să le elaboreze, doamnele Lenuţa Drăgan şi Mariana Stescu, şi către cei care au găsit, în vremurile acestea atît de grele, mijloacele necesare tipăririi. Mă refer la conducerea actuală a Bibliotecii. E un act de cultură adevărată pentru care Biblioteca Universităţii din Iaşi merită toate felicitările, mai ales că cele două volume ale Indicelui se prezintă în condiţii grafice excelente, sărbătoreşti aş spune, potrivite cu o aniversare atît de importantă: 170 de ani de la apariţia gazetei lui Asachi, eveniment care a avut loc în 1999, cînd ar fi trebuit să fie gata (şi chiar era) şi lucrarea, care are pe copertă anul aniversar (1999). De fapt, acest volum trebuia să apară cu treizeci de ani în urmă, cînd se afla redactat în întregime, la aniversarea din 1969, la 140 de ani de la apariţie. Vom mai reveni cu detalii.

Tipărirea de astăzi este şi o premieră. Pînă acum Biblioteca „Mihai Eminescu" a publicat mai ales indici de reviste, de scriitori şi de opere. Este pentru prima oară cînd se elaborează Indicele bibliografic al unui ziar şi e bine că s-a început cu Albina lui Asachi, cea care deschide, alături de Curierul lui Ion Heliade-Rădulescu, lungul drum al presei româneşti, în anul 1829. La aproape două secole de presă modernă românească, am în vedere şi unele încercări semnificative anterioare, care nu sînt nici atît de vechi şi nici atît de importante cum cred unii amatori, nu s-ar mai putea spune că este chiar atît de tînără cultura românească, dacă o considerăm sub acest aspect şi o corelăm cu altele. Ar fi necesar să ne obişnuim cu această realitate şi să acordăm culturii mai multă importanţă decît i se dă astăzi, sub pretextul greutăţilor financiare. Să-i învăţăm pe cei care nu o vor, ca să-l parafrazăm pe Lăpuşneanul, că noi o vrem şi să dovedim aceasta prin faptele noastre. La finalizarea unui astfel de act de cultură asistăm astăzi, la Biblioteca Universitară din Iaşi, cu acest Indice bibliografic al vechii gazete pe care o scotea, în 1829, în capitala Moldovei, Asachi.

Pentru că nu vor fi lipsind, nici măcar în această împrejurare, voci care să rostească acel supărător semn al nepăsării la români - şi de ce să n-o spunem - şi al ignoranţei, mă refer la cuvintele „ei, şi ce-i cu asta?", adică „la ce foloseşte?", îmi permit să atrag atenţia

LA IAŞI ÎN BIBLIOTECI ŞI NU NUMAI – Al. Andriescu, R.Zăstroiu: “Povestea unui indice”

BIBLOS 13 – p.4

asupra importanţei unei activităţi care se desfăşoară în cel mai deplin anonimat. Acest Indice, recent tipărit, după multe altele, pentru că volumele de acest fel, alcătuite de serviciul bibliografic al Universităţii, ocupă, în momentul de faţă, rafturi întregi, are şi o importanţă aparte. El este, ca să preiau o comparaţie a lui Asachi, o uriaşă „oglindă" în care sînt reflectate cele mai importante evenimente şi înfăptuiri din Moldova, din celelalte ţări româneşti şi din întreaga lume, în perioada 1829-1849, consemnate cu atîta grijă şi cu atîta efort în gazeta lui Asachi. Fără să parcurgă paginile Albinei în care îl introduce Indicele, nimeni nu poate face astăzi o cercetare cît de cît serioasă asupra dezvoltării culturii şi civilizaţiei la români, în care cuprindem şi viaţa social-politică şi organizarea administrativă, în perioada respectivă, oricare ar fi domeniul care formează obiectul preocupărilor celui interesat: istorie, filozofie, litere, arte, ştiinţe, industrie, agricultură, meserii, comerţ etc. şi chiar divertisment, care, fiind vorba de un ziar, nu trebuie lăsat tocmai la sfîrşit. Fie că este vorba de specialist, fie că este vorba de o persoană oarecare, interesată de viaţa semenilor săi din prima jumătate a secolului al XIX-lea, cel ce parcurge acest ghid (Indicele) poate intra, fără nici o greutate, datorită modului exemplar şi foarte amănunţit de distribuire a materialului (v. Lămuriri II), exact în punctul dorit de el din cuprinsul extrem de bogat al gazetei lui Asachi. Sînt pe deplin încredinţat că în felul acesta s-ar evita multe erori, unele de-a dreptul penibile, chiar prin simpla şi atenta consultare a Indicelui... E de mirare că erori grave de documentare apar pînă şi în unele cercetări serioase sau care par a prezenta o oarecare încredere, atunci cînd autorii, neîndrumaţi de un bun Indice, care să le atragă atenţia asupra unei informaţii de interes major pentru ei, accesul la o publicaţie ca Albina fiind mai dificil, ajung să se compromită, apelînd la surse de informare de mîna a doua sau poate a zecea.

Citim, de pildă, în Dicţionarul presei româneşti alcătuit de Georgeta şi Niculin Răduică, Editura Ştiinţifică, 1995, că „Albina românească" are o apariţie bilunară. Este evident că autorii nu s-au informat suficient şi de fiecare dată direct de la sursă, altfel nu ne explicăm cum ar fi putut să nu cunoască un lucru elementar ca periodicitatea exactă a unei publicaţii atît de importante cum este Albina, care apărea bisăptămînal şi nu bilunar. Ar fi şi mai grav dacă Albina de la Iaşi ar fi confundată cu Albina Pindului, periodic cu apariţie bilunară. Desigur, autorii Dicţionarului citat, soţii Răduică, puteau folosi pentru documentare alte surse, de încredere, cum este Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900, elaborat de un colectiv de cercetători de la Institutul „A. Philippide", Editura Academiei, 1979, pentru a-şi completa informaţiile de care aveau nevoie în redactarea unui articol sau a altuia din propriul lor dicţionar, având doar obligaţia să citeze exact. Aşa a procedat domnul I. Hagiu, care foloseşte copios articolele referitoare la presa românească redactate de colegul nostru Remus Zăstroiu, în pomenitul dicţionar academic, şi nu mai greşeşte, deşi nici autorul Dicţionarului presei literare româneşti, Editura Didactică şi Enciclopedică, 1987, nu merge întotdeauna la sursă, nu numai în cazul Albinei lui Asachi, şi nu-şi dezvăluie, de cîte ori e necesar, provenienţa informaţiilor.

Mi-a căzut în mînă, prin amabilitatea doamnei Aurelia Stoica, o carte incitantă prin titlu: O istorie deschisă a presei române (1575 - 1925) (e mai mult decît discutabilă această încadrare în timp), tipărită de - iertaţi omonimia - Ion Iliescu, la Editura Mirton, Timişoara, în 1999. Lucrarea domnului Iliescu vrea să lanseze un nou mod de a privi istoria presei româneşti. O istorie deschisă a presei române, cum spune autorul, ar fi o istorie în date inedite a presei româneşti. În realitate e, însă, doar o istorie a presei fără cap şi coadă, pentru că cei doi ani înscrişi pe copertă (1575 - 1925) nu pot constitui începutul şi sfîrşitul unei perioade semnificative în evoluţia presei din ţara noastră. Mutîndu-ne pe alt teren, e ca şi cînd ai afirma că romanul românesc ar începe cu Scrisoarea lui Neacşu.

LA IAŞI ÎN BIBLIOTECI ŞI NU NUMAI – Al. Andriescu, R.Zăstroiu: “Povestea unui indice”

BIBLOS 13 – p.5

Tratînd fără discernămînt calendarele, foile volante, almanahurile, ziarele, autorul împinge prea mult în trecut istoria presei româneşti. Dacă am admite ipoteza lui, ar însemna ca, din acest punct de vedere, presa românească să fie cu mult mai veche decît aceea din unele ţări europene cu o cultură mult mai evoluată. Într-o concluzie „viguroasă", cum o numeşte autorul, putem citi negru pe alb în cartea plină de exagerări a domnului Iliescu: „ne aflăm la anul 1575. Este anul cînd ştim de existenţa unui calendar român de limbă latină tipărit la Sibiu. Pînă în 1999 ca să fim cît mai precişi, numărăm patru secole şi un bun pătrar de veac, trecute în contul istoriei presei noastre şi a publicaţiilor periodice, indiferent că sunt produse pentru delectare sau publicistice, pentru informare şi comunicare" (p. 47). Rătăcit în astfel de fantezii protocroniste, recentul istoric al presei româneşti are doar cîteva rînduri despre „Albina românească" şi ceva mai multe despre „Curierul" lui Heliade. Noi i-am sugera domnului Iliescu, cum ne îndeamnă în ceea ce domnia sa numeşte Cuvînt de prevenire, să consulte Indicele bibliografic al „Albinei româneşti" de la Iaşi, pentru a se convinge că putem scoate noutăţi mai interesante despre presa care se făcea, la adevărata ei întemeiere, în principatele române. Aceasta nu înseamnă că eforturile lui Asachi şi Heliade-Rădulescu n-au fost precedate de iniţiative anterioare, timide şi disparate, cunoscute şi studiate. Calendarele, almanahurile, proclamaţiile, apelurile, afişele etc. preced presa dar n-o întemeiază, aşa că nu putem deplasa începuturile presei româneşti în evul mediu.

Din tot ce am spus pînă aici, rezultă importanţa Indicelui bibliografic în documentarea obligatorie a unei lucrări monografice: autor, operă şi, cu atît mai mult, atunci cînd e vorba de o revistă sau de un ziar. Din păcate, la noi s-a dat prea puţină importanţă acestui aspect al documentării cu mijloace de lucru adecvate, lăsate mai ales în seama bibliotecilor universitare, lipsite de fondurile necesare. Un exemplu îl oferă chiar soarta vitregă a Indicelui de care ne ocupăm. Acest Indice, studiul introductiv, nota editorului, devenită, ulterior, Lămuriri II, au luat, în 1969, drumul către o editură serioasă, abilitată atunci în publicarea unor astfel de cărţi cu caracter documentar. E vorba de Editura pentru Literatură. Are loc, tot pe atunci, o necesară separare editorială pe profiluri specializate şi, prin diviziune, apar editurile: Minerva şi Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, ambele putînd prelua lucrarea. Din cauza unor greutăţi pe care nu e dificil să le presupunem, materiale în primul rînd, Indicele Albinei româneşti nu se mai tipăreşte. Se publică, însă, o altă colaborare de la Iaşi, legată de cea dintîi: Alăuta românească (1837-1838), ediţie facsimilată, urmată de transcrierea textului, glosar şi indici de Cornelia Oprişanu, cu o prefaţă de Al. Andriescu, în colecţia „Studii şi documente", Editura Minerva, 1970. Indicele Albinei îşi aştepta rîndul la tipar în continuare. Între timp, s-au mai făcut unele demersuri la Bucureşti din partea bibliotecii, după cum s-a văzut fără nici un efect. Autoarele lucrării se văd nevoite să constate, în 1999, cu mîhnire că: „după 1989, a fost imposibil să aflăm ceva despre soarta manuscrisului". Ceea ce vedeţi dumneavoastră acum pe masă este o copie, la care a lucrat o altă echipă de redactori, a textului dactilografiat şi trimis la editură în 1969. Se cuvine să aducem mulţumiri şi acestui devotat colectiv, care a fost nevoit, neputîndu-se recupera textul de la editură, să ia munca de la capăt, pe o copie mai veche, nerevizuită şi pe alocuri ilizibilă. S-au ostenit, pentru această dificilă revizie şi tehnoredactare, doamnele: Anca Alexandrescu, Cezara Gherghel, Laura Guţanu, Mariana Nestor, Irina Porumbaru, Veronica Pricope, Aurelia Stoica, Camelia Stumbea.

Trecînd peste neplăcerile trecutului, fără să le uităm, să ne bucurăm, în acest moment, de apariţia acestui atît de util instrument de documentare şi să-i urăm cale largă către cititori, mă gîndesc la studenţi în primul rînd. Aşteptăm astfel de lucrări şi pe

LA IAŞI ÎN BIBLIOTECI ŞI NU NUMAI – Al. Andriescu, R.Zăstroiu: “Povestea unui indice”

BIBLOS 13 – p.6

INTERNET. Poate începeţi chiar cu această lucrare şi continuaţi cu textul integral al Albinei. În felul acesta s-ar obţine două lucruri la fel de importante: conservarea exemplarelor originale ale gazetei şi facilitarea maximă a cercetării, în condiţiile pe care le oferă tehnicile actuale în domeniu. Profesor dr. Al. Andriescu

* * *

La apariţia indicelui bibliografic al gazetei “Albina românească”

Omul de cultură şi istoricul Gh. Ghibănescu, într-un splendid articol aniversar, publicat în cotidianul ieşean “Opinia” din 1929 şi închinat împlinirii a 100 de ani de la apariţia gazetei “Albina românească”, făcea o observaţie pe cât de îndreptăţită, pe atât de dureroasă. El afirma, bazat pe studiul documentelor istorice, exerciţiu intelectual în care era neîntrecut, că între 1711 şi 1829, Principatele Române au avut de îndurat mai mult de 75 de ani de ocupaţie militară. Armatele cotropitoare, fie austriece, fie otomane, şi mai ales ruseşti, îşi făcuseră tabere şi bivuacuri permanente pe pământul nostru, iar urmările zăbovirii lor sunt uşor de imaginat. În aceste împrejurări vitrege, cărora din nefericire le pot fi adăugate şi altele, mersul firesc al vieţii oamenilor, al evoluţiei sociale, economice sau culturale a avut mereu de suferit. Şi cu atât mai mult au avut de suferit activităţile de natură intelectuală. Nu este de mirare, deci, dacă în perioada premergătoare anului 1800, la Bucureşti şi Iaşi, precum şi în alte centre care adăposteau tipografii, Mânăstirea Neamţ, Buzău sau Râmnicu Vâlcea, s-au tipărit relativ puţine cărţi. Cu atât mai mult, nu putea fi vorba de editarea unor publicaţii periodice, exceptând cele câteva calendare cu caracter popular apărute la mari intervale de timp. Nici în Transilvania sau în Bucovina, cu toată stabilitatea asigurată de administraţia austriacă, lucrurile nu stăteau mai bine, pentru că cenzura imperială nu permitea scoaterea unor gazete în limba română, iar cărţile imprimate – manuale şcolare, texte religioase ori lucrări ale corifeilor Şcolii Ardelene – erau în număr destul de mic, după cum puţini erau încă şi ştiutorii de carte. Chiar şi în atare condiţii, au existat după 1780 numeroase încercări de editare a unor gazete în limba română. Interesul pentru presa periodică era însă cu mult mai vechi. În Banat, Bucovina şi Transilvania apăreau deja diverse periodice în limbile germană şi maghiară, şi se înţelege că intelectualii români – preoţi, profesori, avocaţi, medici – le citeau. Peste munţi, după cum mărturisesc inventarele de bibliotecă şi condicile de cheltuieli ale domnitorilor, în primul rând ale Mavrocordaţilor, se făceau abonamente la numeroase publicaţii periodice apărute în diverse ţări europene încă înainte de 1750. Iar spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, numărul posibil de cititori ai gazetelor şi revistelor abonate din Austria, Germania, Franţa sau Italia sporise considerabil. Totuşi, condiţii obiective împiedicau apariţia în Muntenia şi în Moldova a unor asemenea publicaţii. În Transilvania, unde situaţia economică îngăduia editarea de gazete sau reviste româneşti, opreliştile de natură politică s-au dovedit de asemenea, de netrecut. Mai permisivă se va dovedi Curtea Imperială cu iniţiativele venite din partea altor grupuri etnice, unele mult mai puţin numeroase. Astfel, la Viena, doi macedo-români, fraţii Markides Puliu din

LA IAŞI ÎN BIBLIOTECI ŞI NU NUMAI – Al. Andriescu, R.Zăstroiu: “Povestea unui indice”

BIBLOS 13 – p.7

Siatista, librari, editori şi tipografi, scot începând din 31 decembrie 1790, “ΕΦηµερίς”, gazetă care se adresa, în egală măsură, bogatei comunităţi greceşti din Imperiul austriac şi grecilor aflaţi sub stăpânirea otomană. În schimb, orice proiect românesc, începând cu acelea ale lui Ioan Molnar Piuariu şi continuând cu cele care aparţin lui Dimitrie Ţichindeal, Ion Budai-Deleanu sau C. Diaconovici-Loga, s-au dovedit sortite eşecului. Intransigenţa administraţiei imperiale, sporită şi de intervenţiile înalţilor funcţionari maghiari din Transilvania, a zădărnicit timp de peste 50 de ani (1780-1835) toate iniţiativele intelectualităţii româneşti.

Schimbările politice produse în Muntenia şi Moldova după 1821 şi, mai ales, după războiul ruso-turc dintre 1828-1829, au făcut în schimb posibilă editarea unor publicaţii periodice la Iaşi şi Bucureşti. Meritul apariţiei acestor publicaţii aparţine în primul rând lui Gheorghe Asachi şi lui Ion Heliade-Rădulescu. Semnificaţiile acestui eveniment depăşesc cu mult importanţa faptului istoric în sine şi îşi vor exercita înrâurirea benefică peste întreaga perioadă care a premers anului 1848, atât în cele două Principate, cât şi în Transilvania şi Bucovina. Apariţia gazetelor “Albina românească”, la Iaşi, şi “Curierul românesc”, la Bucureşti, a indus efecte complexe, profunde în toate domeniile vieţii sociale, a influenţat evoluţia politică şi a precizat liniile directoare ale dezvoltării intelectuale. Hotărârea boierului de rang mijlociu Gh. Asachi de a se implica într-o asemenea întreprindere era, înainte de toate, un act de curaj şi a presupus tărie de caracter,

LA IAŞI ÎN BIBLIOTECI ŞI NU NUMAI – Al. Andriescu, R.Zăstroiu: “Povestea unui indice”

BIBLOS 13 – p.8

responsabilitate, spirit patriotic. Asachi a îndrăznit să înfrunte mentalităţi care păreau eterne ale unei categorii sociale ce se lăsa încă legănată în obişnuinţele cvasiorientale venite din secolul tocmai apus. Gestul său, aidoma cu acela al lui Heliade, era semnalul declanşării unei “revoluţii tăcute”, dar cu atât mai eficiente prin efectele directe şi indirecte pe care le-a produs. În acelaşi timp, se deschidea posibilitatea unei racordări la noile curente de idei, curente care irigau gândirea europeană, şi se lansa un îndemn spre activitatea de natură intelectuală şi spre implicarea în aceea politică. Obligat într-o mare măsură să ţină seama de realităţile vremii şi să-şi cenzureze intenţiile înnoitoare – vigilenţa cenzurii ştabului trupelor ruseşti de ocupaţie era dublată de aceea a cenzorilor autohtoni, printre care, trebuie spus, de multe ori s-a numărat şi el – gazetarul Asachi, fără vreo înţelegere prealabilă, va proceda aproape la fel cu celălalt conducător de gazetă, Heliade. E adevărat că spre deosebire de fugosul, vulcanicul poet şi viitor om politic muntean, el va manifesta mereu prudenţa, îşi va selecta mijloacele publicistice cu atenţie, va aşeza adesea o surdină oricărei tendinţe protestare. Aparent, modelul pe care îl alege pentru “Albina românească” – cel puţin în materie de paginaţie şi de structură – este acela al unei gazete ruseşti foarte cunoscute în epocă, «Сявернная пчела» (“Albina Nordului”). În realitate însă, Asachi porneşte la înfăptuirea unui model propriu. Este un proiect de o remarcabilă elevaţie intelectuală, de o mare generozitate a intenţiilor, care se va dovedi viabil şi va avea puternice ecouri în plan naţional. La fel cu Mihail Kogălniceanu, elevul şi emulul său în domeniul gazetăriei, Asachi nu va urmări decât cu totul secundar prin întreprinderea lui scopuri lucrative. După o viaţă de muncă neîntreruptă şi de înfăptuiri nepreţuite, anii senectuţii îl vor găsi sărac, uşor dezamăgit şi oarecum izolat în raport cu generaţia celor de la 1848 şi de la 1859. El lăsa însă în urmă, alături de ceea ce construise în toate domeniile culturii naţionale, ca o mărturie a patriotismului său, colecţia “Albinei româneşti”, din cei aproape 30 de ani de apariţie. Adică, alături de “Curierul românesc” şi de “Gazeta de Transilvania”, un izvor nesecat şi mereu folositor de învăţăminte şi de informaţii pentru cei care se vor apleca peste paginile îngălbenite de povara timpului, dar niciodată învechite ale primelor noastre gazete. Din păcate, uzura timpului nu a iertat şi continuă să se arate necruţătoare cu aceste colecţii preţioase, iar precaritatea mijloacelor materiale avute la dispoziţie de marile biblioteci din Bucureşti, Cluj sau Iaşi face azi să rămână doar un deziderat conservarea lor în condiţii tehnice corespunzătoare. Iată de ce iniţiativa B. C. U. “Mihai Eminescu” din Iaşi, de a alcătui şi de a edita în condiţii grafice remarcabile indicele bibliografic al gazetei “Albina românească”, trebuie întâmpinată cu toată gratitudinea. Cei ce se ocupă de studiul devenirii noastre culturale au toate motivele să fie recunoscători autoarelor acestui excelent instrument de lucru care, într-o măsură şi mai mare, este o operă de cercetare ştiinţifică. Cercetător principal gr. I Remus Zăstroiu

*

* *