FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI.

SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Iași, 2013

PORTOFOLIU

(disciplina Psihopedagogie Specială)

Realizator: Prof. Coordonatori:

Curmei Marian Lector. Doctor. Karner Adina

Anul I. Grupa B. Conf. Doctor. Gherguţ Alois

Cuprins

Argument ...................................................................................................................................................................................................................... 3

Cap.I. Relația: Deficiență – Incapacitate – Handicap .................................................................................................................................................. 4

Cap.II. Începuturile Psihopedagogiei Speciale ............................................................................................................................................................ 5

Cap.III. Tema de seminar. Divorțul (prezentată în data de 16. 01. 2013) .................................................................................................................... 7

Cap.IV. Importanța însușirii limbajului ....................................................................................................................................................................... 8

Cap.V. Studiu de caz. Articole ................................................................................................................................................................................... 10

Cap.VI. Centre pentru persoane cu nevoi speciale ..................................................................................................................................................... 11

Cap.VII. Instrumente pentru persoanele cu nevoi speciale ........................................................................................................................................ 12

Cap.VIII. Glosar ......................................................................................................................................................................................................... 13

Anexe ......................................................................................................................................................................................................................... 16

Anexa.1. Ariile Creierului ...................................................................................................................................................................................... 16

Anexa.2. Văzul ....................................................................................................................................................................................................... 17

Anexa.3. Auzul ....................................................................................................................................................................................................... 18

Anexa.4. Sistemul Locomotor ................................................................................................................................................................................ 19

Anexa.5. Sistemul nervos ....................................................................................................................................................................................... 20

Anexa.6. Divorțul ................................................................................................................................................................................................... 21

Anexa.7. Limbajul Mimico-gestual ....................................................................................................................................................................... 22

Bibliografie ................................................................................................................................................................................................................. 23

3

Argument

4

Cap.I. Relația: Deficiență – Incapacitate – Handicap

Ce înseamnă de fapt handicap? Termenul este o noțiune vagă, ambiguă, confuză, fiind introdus în literatură pentru a înlocui expreșii

traumatizante de genul: anormal, deficient, inadaptat, sau pentru a îngloba, într-un termen mai general, toate dificultățile întâmpinate de o

persoană cu consecințe directe pe plan social. Copilul handicapat este persoana ale cărei aptitudini fizice, psihice, fie ele înnăscute, fie dobândite,

sunt net inferioare copiilor de aceeași vârstă cronologică, el neputând fi recuperat în totalitate, ci doar într-un anumit grad, prin compensare sau

ameliorare, în funcție de posibilitățile sale reale.1

De-a lungul timpului au fost utilizați diferiți termeni considerați sinonimi: deficiență, incapacitate, handicap. Între ei însă există diferențe.

Astfel, dacă deficiența se referă la situația intrinsecă ce se definește în termeni anatomici ca lipsa de integritate anatomica și funcțională a unui

organ (aspectul medical), incapacitatea apelează la aspectul funcțional (lipsa de capacitate, funcționalitate limitată a activității fizice și/sau

psihice a individului), iar handicapul vizează aspectul social (consecințele concretizate în dificultăți de adaptare personală și socială, fiind o

defavorizare a individului la cerințele mediului fizic și social).

Mai nou se folosesc termeni precum: persoane în dificultate, persoane cu nevoi speciale, persoane cu cerințe educative speciale, persoane

cu dizabilități etc., termeni considerați mai puțin traumatizanți, mai puțin stigmatizanți pentru persoanele în cauză; în plus această terminologie

induce cumva și ideea de posibilitate de intervenție externă de tip recuperator, care să faciliteze dobândirea autonomiei și inserției, integrării

sociale a persoanelor în cauză.

1 (AVRAMESCU, 2007) Psihologia persoanelor cu nevoi speciale, Editura România de Mâine, București, Pag. 3-5

5

Cap.II. Începuturile Psihopedagogiei Speciale

Pentru prima dată în istoria psihologiei Locke se va ocupa de studiul şi cercetarea psihologiei copilului şi psihopatologie cercetând

specificul lor. Locke face psihologia comparată atunci când prezintă cazuri de handicap intelectual şi are intuiţia dezvoltării ulterioare a unei

psihopatologii. Ca şi noţiunea de spaţiu sau de timp, toate calităţile „primare” provin tot din experienţă – cauzalitatea, finalitatea, necesitatea. El

ajunge la concluzia că contactul senzorial este contactul direct cu realitatea ce există independent de noi.

Locke admite două calităţi afective fundamentale: plăcerea şi durerea, celelalte sentimente şi pasiuni sunt combinaţii de acestea două. Astfel sunt:

ura, iubirea, dorinţa, bucuria; sentimentele unindu-se cu ideile care vin din senzaţii cât şi cu cele ce provin din reflecţie. El consideră că

sentimentul este una din cauzele erorii. Una dintre cele mai celebre şi controversate idei ale sale are la bază supoziţia sa în care credea cu tărie

cum că mintea, la naştere, este ca o “coală alba de hârtie, fără nici o literă, fără nici o idee”. Poziţia adoptată de Locke, deşi nu era nouă, a fost

înaintată într-un mod convingător şi spiritul secolului al XVII-lea era de aşa natură încât ipoteza “colii albe” şi implicaţiile sale puteau fi

întreţinute. Atacul lui Locke asupra ideilor înnăscute includea argumente de natură practică. Astfel, credinţa în ideile înnăscute conduce la cea

mai nefericită lene intelectuală prin faptul că descurajează ridicarea de întrebări şi cercetarea cu privire la o posibilă sursă exterioară a ideilor.2

În țara noastră, Florian Ştefănescu-Goangă se va preocupa pentru dezvoltarea unor servicii de psihologie aplicată la calea ferată, la poştă

şi telegraf, în armată, justiţie, penitenciare, asistenţă socială sau educarea persoanelor cu handicap mintal. Institutul său va colabora cu Ministerul

Munci pentru orientarea şi selecţia profesională şi organizarea ştiinţifică a muncii. De asemenea a depus eforturi persistente în vederea

introducerii în toate şcolile din ţară a fişei personale de observaţie şi a examenelor psihologice pentru cunoaşterea individualităţii elevilor (M.

Bejat, 1972).

Florian Ştefănescu-Goangă s-a ocupat şi de adaptarea şi crearea de teste , chestionare, fişe de observaţie necesare pentru evaluarea

aptitudinilor şi a personalităţii. Încununarea acestor eforturi a fost lucrarea Măsurarea inteligenţei publicată în 1940. După primul război mondial

C. Rădulescu-Motru îşi reia eforturile pentru dezvoltarea laboratorului de psihologie experimentală al Universităţii din Bucureşti. Abia în 1923 şi

1925 obţine unele fonduri pentru înzestrarea laboratorului, dar această înzestrare nu s-a ridicat la nivelul marilor laboratoare europene.

2 (Aniței, 2008) Istoria Pedagogiei, Editura CREDIS, București. Pag. 38

6

În această perioadă Rădulescu-Motru este total dedicat carierei didactice şi exercită o influenţă remarcabilă în transmiterea şi dezvoltarea

psihologiei ştiinţifice la Universitatea din Bucureşti. Lucrarea sa Personalismul energetic (1927) este o contribuţie deosebită şi originală la

dezvoltarea psihologiei româneşti. Sunt importante capitolele în care abordează metodele de cercetare proprii psihologiei ştiinţifice insistând

asupra metodei observaţiei şi experimentului.3

În anii ’30, ’40 ai secolului trecut psihologia românească cunoaşte o dezvoltare remarcabilă mai întâi în plan academic la Universităţile

din Bucureşti, Iaşi şi Cluj apoi în cadrul cercetării la Institutul de Psihologie de la Cluj, în laboratorul de psihologie al Universităţii Bucureşti şi în

plan aplicativ în cadrul Institutelor şi laboratoarelor psihotehnice din Bucureşti, Iaşi, Cluj, în cadrul Oficiilor de orientare profesională ce activau

la Societatea Română de Cercetări Psihologice din Bucureşti şi Societatea de Psihologie din Cluj. Au fost realizate astfel studii teoretice şi

aplicative în toate domeniile psihologiei. S-au înfiinţat laboratoare de psihologie aplicată pe lângă diferite instituţii: Societatea de Tramvaie

Bucureşti, Centrul Medical Aeronautic de la Pipera, Căile Ferate Române, Casa Centrală a Asigurărilor Socială, Institutul Pedagogic, s.a.

După cum apreciază, Al.Roşca şi M.Bejat (1976), rolul cel mai important în răspândirea aplicaţiilor psihologiei în diverse domenii de

activitate revenea institutelor psihotehnice care s-au ocupat de studiul ştiinţific al muncii în vederea utilizării cât mai raţionale a factorului uman

în procesul muncii. În aceste institute au fost elaborate teste, chestionare, monografii profesionale utilizate în orientarea şcolară şi profesională.

Se poate spune că această perioadă este marcată în special de avântul psihologiei aplicate.

S-a acordat o atenţie deosebită metodelor de investigaţie a aptitudinilor şi inteligenţei fiind adaptate teste de inteligenţă utilizate pe plan

internaţional, probe de reprezentare spaţială, flexibilitate mentală, temperament sau personalitate. În această privinţă s-au remarcat G.Bontilă,

N.Mărgineanu, I.Nestor, M.Peteanu, Al.Roşca, Ghe.Zapan. Sunt abordate probleme de psihologia învăţării şi aplicaţii ale psihologiei în oficiile

de orientare şcolară: D.Salade, I.Holban, N.Mărgineanu, Gh.Zapan, s.a. De asemenea s-au abordat şi problemele persoanelor cu handicap:

Al.Roşca, Florica Bagdasar, dar şi aspecte psihologice ale educaţiei copiilor supradotaţi.4

3 (Aniței, 2008) opcit. Pag.110-112

4 Ibidem

7

Cap.III. Tema de seminar. Divorțul (prezentată în data de 16. 01. 2013)

8

Cap.IV. Importanța însușirii limbajului

Cercetările lui Vîgoţki au avut ca scop şi analiza proceselor de gândire conştiente şi raporturile dintre gândire şi limbaj încercând să

determine care este relaţia dintre ele: identitate, independenţă sau interdependenţă. Acest autor consideră că gândirea şi limbajul la copil apar în

mod independent şi pot fi reprezentate sub forma unor cercuri separate: gândirea non-verbală şi cuvântul neconceptualizat. Pe măsură ce copilul

creşte cercurile se întâlnesc şi întrepătrund. Joncţiunea lor reprezintă gândirea verbală ceea ce înseamnă începutul achiziţionării conceptelor

cărora le asociază cuvinte. Conceptul în acest caz se referă la o abstracţie, la caracteristicile generale ale diferitelor obiecte şi nu la obiecte în

sine. Aceste cercuri nu se suprapun niciodată perfect. Există întotdeauna o parte de gândire nonverbală (ex. abilitatea în manipularea obiectelor)

şi de limbaj neconceptual (ex. a recita o poezie, a memora un număr). „Progresul la nivelul gândirii şi cel al nivelul limbajului nu sunt paralele.

Cele două curbe de creştere se intersectează şi se despart. Ele se pot redresa şi merge paralel, pot fuziona pentru un timp pentru ca totdeauna să se

separeu ulterior. Aceasta se aplica şi la ontogeneză şi la filogeneză.”

Vîgoţki se opune teoreticienilor cărora maturarea internă a copilului determină formarea unei gândiri conceptuale indiferent de ceea ce

învaţă acesta. El estimează că educaţia lingvistică formală şi informală determină în mare măsură nivelul conceptual al gândirii pe care îl va

atinge copilul. Lărgind aceste consideraţii teoretice Vîgoţki sugerează că stadiile prin care evoluează gândirea şi limbajul unui copil sunt aceleaşi

cu cele prin care a evoluat umanitatea.

Stadiile dezvoltării limbajului:

1. Stadiul primitiv sau natural (0-2 ani) se regăseşte în perioada în care cele două cercuri (gândire şi limbaj) nu se întrepătrund.

Acest stadiu se caracterizează prin trei funcţii neintelectuale ale limbajului: sunetele care reprezintă modalitatea de expresie

emoţională, apoi, începând cu luna a doua, apar „reacţiile sociale” care îmbogăţesc repertoriul de sunete deja existent şi reprezintă

reacţii vocale preferenţiale la prezenţa mamei sau a altor persoane familiare. A treia funcţie este constituită de cuvinte propriu-

zise, primele din vocabularul copilului, care substituie nevoile şi dorinţele acestuia şi pe care el doreşte să le facă cunoscute.

Cuvintele se învaţă prin condiţionare, prin asocierea lor repetată cu diferite obiecte.

9

2. La doi ani începe stadiul psihologiei naive. Copilul descoperă că funcţia simbolică a cuvintelor şi manifestă interes pentru numele

diferitelor obiecte. Învăţarea noilor cuvinte este un proces activ din partea copilului, el nu se mai reduce la condiţionare. Astfel îşi

îmbogăţeşte rapid vocabularul şi gândirea şi limbajul încep să se întrepătrundă. Acest stadiu se caracterizează prin debutul

inteligenţei practice, copilul începând o explorare activă a lumii înconjurătoare şi o la fel de activă luare în posesie a acesteia.

Utilizând obiecte „mijloc” pentru a ajunge la obiectele „scop” dorite. Totuşi la nivelul limbajului acesta este considerat naiv

deoarece copilul foloseşte regulile gramaticale fără a cunoaşte regulile care îl guvernează.

3. Limbajul egocentric constituie partea esenţială a limbajului preşcolarului, mai ales în situaţii de joc. Acest limbaj se prezintă ca

un monolog al copilului care însoţeşte activităţile sale fie când este singur fie în prezenţa altor copii. Acest monolog a fost

interpretat diferit de alţii autori ai dezvoltării. Vîgoţki vede în el un nou instrument de gândire. Ceea ce îşi spune copilul va

influenţa ceea ce gândeşte. El a verificat această ipoteza introducând o serie de dificultăţi în jocul unor copii (lipsa creioanelor, a

hârtiei de dimensiuni potrivite) şi a constatat o creştere a limbajului egocentric. Vîgoţki concluzionează că limbajul egocentric nu

constituie o descărcare de tensiune sau un însoţitor inexpresiv al activităţii ci un instrument important al gândirii în adevăratul

sens al cuvântului, adică în căutarea şi planificarea soluţiei unei probleme

4. Stadiul creşterii interioare sau al limbajului interior. În cursul acestui stadiu copilul manipulează limbajul „în minte” sub forma

limbajului nearticulat, a memoriei logice şi prin utilizarea semnelor interioare în rezolvarea problemelor. Pe tot parcursul vieţii

individul va utiliza limbajul interior şi pe cel exterior ca instrumente de gândire conceptuală sau verbală.

Așadar, după cum este explicat mai sus, limbajul este esențial în dezvoltarea și integrarea tuturor persoanelor. Mai mult decât atât,

principala sarcină a personalului care lucrează cu persoanele cu nevoi speciale, este să formeze și să dezvolte limbajul.

Limbajul mimico-gestual 5(semnelor) este însușit persoanelor cu deficiență de auz. Din pricina achiziției limbajului, este de preferat ca o

persoană să se nască cu cecitate decât cu surditate. Limbajul semnelor este dezvoltat specificului limbii naționale, dar prezintă și elemente de

jargon specifice centrului din care provine copilul.

5 Vezi Anexa.7.

10

Cap.V. Studiu de caz. Articole

11

Cap.VI. Centre pentru persoane cu nevoi speciale

12

Cap.VII. Instrumente pentru persoanele cu nevoi speciale

13

Cap.VIII. Glosar

Abulie: boală psihică manifestată prin pierderea sau slăbirea voinței.

A.D.H.D: este o tulburare comportamentală care afectează mai ales copiii și se manifestă prin imposibilitatea acestora de a se concentra

asupra unui anumit subiect sau unei anumite acțiuni.

Afazie: tulburare gravă,de nivel central,desemnând pierderea limbajului,consecutivă unor leziuni cerebrale care afectează înţelegerea şi

utilizarea limbajului ,chiar şi în condiţiile integrităţii anatomio-funcționale a segmentelor periferice(senzorial şi motor).

Amnezie: pierdere parţială sau totală a memoriei; însoţeşte numeroase afecţiuni sau urmează după un traumatism fizic sau psihic.

Apraxie: afecţiune la nivel central (leziuni în regiunea parietală şi în corpul calos) care constă în imposibilitatea de a efectua mişcări

adaptate unui scop(îmbrăcare, mersul, scrierea etc.)fără a implica leziuni/afecţiuni ale sistemelor periferice).

Aprosexie: incapacitate (nervoasă) de a-și concentra atenția.

Ataxie: tulburare motorie, fără a fi determinate de paralizii ,provocată de leziuni ale unor căi nervoase sau ale centrilor de scoarţă care

coordonează mişcările şi caracterizată printr-o defectuoasă a mişcărilor voluntare,mişcări dezordonate ,fiind însoţite frecvent şi de

tulburări de echilibru.

Autism: sindrom patologic,apărut în copilărie ,caracterizat printr-o stare de înstrăinare/retragere ,o lipsă de răspuns social şi/sau interes faţă

de cei din jur,dificultăţi de comunicare şi de limbaj,imposibilitatea de a dezvolta un ataşament normal şi existenţa unor căi bizare

de a răspunde la stimulii din mediul înconjurător.

Cecitate: incapacitate vizuală totală corespunzătoare unei acuități vizuale sub 1/6 sau unui câmp vizual sub 20 de grade;diminuarea acuităţii

vizuale până în pragul în care vederea reziduală este considerată a fi neglijabilă.

14

Deficienţă: pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice;

desemnează o stare patologică, funcţională, stabilă sau de lungă durată, evidenţiată prin metode şi mijloace clinice sau

paraclinice(explorări funcţionale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale ), ireversibilă sub acţiunea terapeutică şi care

afectează capacitatea de muncă ,dereglând procesul de adaptare şi integrare la locul de muncă sau în comunitate a persoanei în

cauză.

Deficienţă de intelect: insuficienţă globală ce vizează întreaga personalitate, structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă,

psihomotrică, comportamental-adaptativă, de natură ereditară sau câştigată în urma unei leziuni organice sau

funcţionale a sistemului nervos central, care se manifestă din primii ani de viaţă, în grade diferite de gravitate în

raport cu nivelul mediu al populaţiei, cu urmări directe în ceea ce priveşte adaptarea socio- profeșională, gradul de

competenţă şi autonomie personală şi socială.

Dizabilitate: termen generic pentru deficienţe,limitări de activitate şi restricţii de participare;relevă aspectul negativ al interacţiunii individ-

context.

Encefalita: acţiune inflamatorie cu etiologie variată a ţesutului nervos central caracterizată prin leziuni alternative ale celulelor gliale şi

tulburări ale funcţiilor cerebrale.

Handicap: dezavantaj social,rezultat dintr-o deficienţă sau incapacitate,care limitează sau împiedică îndeplinirea unui rol într-un context

social,cultural,în funcţie de vârsta ,sexul sau profesia persoanei respective,altfel spus,handicapul este o funcţie a relaţiei dintre

persoanele cu incapacitate şi mediul lor de viaţă,fiind evidenţiat atunci când aceste persoane întâlnesc bariere culturale,fizice sau

sociale,împiedicându-le accesul la diferite activităţi sau servicii sociale care sunt disponibile în condiţii normale celorlalte

persoane din jurul lor.

15

Hidrocefalie: sindrom caracterizat printr-o acumulare de lichid cefalorahidian aflat în stare de tensiune în cutia craniană(internă),în interiorul

cavităţilor ventriculare cerebrale(externă)sau între foiţele meningiene ,însoţită frecvent de atrofii cerebrale.

Hipoacuzie: diminuare a capacităţii auditive care influenţează negativ însuşirea şi folosirea corectă a limbajului.

Sindrom Down: (trisomie 21)reprezintă o afecțiune cromozomială (o afecțiune din naștere, care este prezentă la copil încă din momentul

conceperii) cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar.

Spina bifida: malformaţie congenitală a canalului vertebral,întâlnită mai ales în regiunea lambo-sacrală şi caracterizată prin lipsa suturilor la

nivelul arcurilor vertebrale.

16

Anexe

Anexa.1. Ariile Creierului

Planșa.1. Ariile Creierului6

6 Preluat de pe (Sănătății, 2005)

17

Anexa.2. Văzul

Planșa.2. Structura anatomică a ochiului7

7 Preluat de pe (Emedika, 2012)

Planșa.3. Formarea senzației de văz8

8 Ibidem

18

Anexa.3. Auzul

Planșa.4. Structura anatomică a urechii9

9Preluat de pe (Neagu, 2012)

Planșa.5. Audiometrie10

10

Ibidem

19

Anexa.4. Sistemul Locomotor

Planșa.5. Sistemul muscular11

11

Preluat de pe (Discover, 2012)

Planșa.6. Sistemul Osos12

12

Ibidem

20

Anexa.5. Sistemul nervos

Planșa.7. Sistemul nervos13

13

Preluat de pe (Anatomie, 2010)

Planșa.8. Bulbul Rahidian14

14

Ibidem

21

Anexa.6. Divorțul

Schema.1. Stabilirea custodiei în S.U.A.

22

Anexa.7. Limbajul Mimico-gestual

Foto.2. Limbajul semnelor în România

Foto.3. Limbajul semnelor în S.U.A

23

Bibliografie A. A. Smirnov (redactor principal) A. N. Leontiev, S. L. (1959). Psihologia . Moscova: Editura de Stat Didactica și Pedagogică.

Anatomie. (2010, Decembrie 16). Anatomie Creierul Uman. Preluat pe 01 18, 2013, de pe Corpul Uman: http://www.corpul-

uman.com/2010/12/bulbul-rahidian-anatomie-creierul-uman.html

Aniței, M. (2008). Istoria Psihologiei. București: Editura CREDIS.

AVRAMESCU, M. D. (2007). Psihologia persoanelor cu nevoi speciale. București: România de mâine.

Chameleon. (2012, Octombrie 26). Functionarea normala a ochiului. Preluat pe Ianuarie 18, 2013, de pe www.optizan.ro:

http://optizan.ro/despre-ochi/functionarea-normala-a-ochiului/#

Discover. (2012, Decembrie 19). Sistemul Muscular. Preluat pe Ianuarie 18, 2013, de pe http://discovercuriosities.blogspot.ro/:

http://discovercuriosities.blogspot.ro/2012/07/anatomie-sistemul-muscular.html

Emedika. (2012, Noiembrie 6). ochiul uman. Preluat pe Ianuarie 18, 2013, de pe www.emedika.ro: http://www.emedika.ro/ochiul-uman-i/

Gherguț, A. (2007). Sinteze de Psihopedagogie Specială. Iași: Polirom.

Neagu, O. (2012, Septembrie 4). Urechea. Preluat pe Ianuarie 18, 2013, de pe Anatomie.romedic: http://anatomie.romedic.ro/urechea

Sănătății, G. (2005, Septembrie 5). Opt lucruri inedite pentru creierul tau. Preluat pe Ianuarie 18, 2013, de pe gidulsanatatii.com:

http://ghidulsanatatii.com/opt-lucruri-inedite-pentru-creierul-tau/

Zlate, M. (2000). Introducere în Psihologie. Iași: Editura Polirom.