CUPRINS

1.INTRODUCERE

2. ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND POLITICA BUGETAR-

FISCALĂ

2.1. Conceptul şi sfera de cuprindere a politicii bugetar-fiscale

2.2. Politica bugetar-fiscală în domeniul veniturilor publice

2.3. Politica bugetar-fiscală în domeniul cheltuielilor publice

3. Caracteristica şi evoluţia politicii bugetar-fiscale în Republica

Moldova

4. COCLUZII ŞI PROPUNERI

5. BIBLIOGRAFIE

1

1.Introducere

Evoluţia economiei naţionale, din ultimii ani, poate fi considerată favorabilă

pentru valorificarea întregului potenţial economico-financiar şi dezvoltarea durabilă a

ţării. O contribuţie importantă, la crearea acestor premise, revine sistemului financiar

public, care, prin intermediul politicii bugetare şi al mecanismului de redistribuire a

resurselor financiare publice, are implicaţii directe asupra creşterii economice,

asigurând realizarea obiectivelor de stimulare a activităţilor economice, de protecţie

socială, creşterea nivelului de trai şi reducerea sărăciei.

Schimbările din ultimii ani s-au reflectat în perfecţionarea continuă a esenţei şi

rolului sistemului bugetar. La ajustarea sistemului la condiţiile economice şi sociale,

aflate în permanentă schimbare, a contribuit formarea unui nou cadru legislativ şi

normativ, care reglementează structura şi funcţionarea sistemului bugetar-fiscal.

Astfel, au fost elaborate şi actualizate o serie de acte legislative, printre care le

menţionăm pe cele mai importante: Legea privind sistemul bugetar şi procesul

bugetar 1996, Legea privind sistemul public de asigurări sociale 1999, Legea cu

privire la finanţele publice locale 1999, Legea cu privire la datoria de stat şi garanţiile

la împrumuturile de stat 1996, Codul Fiscal 1997.

În acest context, poate fi subliniată actualitatea temei cercetate, care propune

elaborarea unui macromodel operaţional şi integrat în vederea perfecţionării relaţiilor

dintre diferiţi participanţi în cadrul sistemului financiar public, precum şi a integrării

coerente în sistemul general economic în condiţiile asigurării unei concordanţe

suficiente între resursele financiare disponibile şi nevoile întregii societăţi.

Analiza lucrărilor ştiinţifice, elaborate de autorii străini şi cei autohtoni, şi

studierea situaţiei din sistemul bugetar al Republicii Moldova au demonstrat că

procesele de echilibrare financiară sunt periclitate de o serie de aspecte negative.

Principalele impedimente constau în caracterul inadecvat şi coordonarea

ineficientă dintre instituţiile responsabile, implicate în procesul bugetar, insuficienţa

suportului metodologic şi a indicatorilor financiari de fundamentare şi urmărire a

rezultatelor, calitatea serviciilor publice, gradul înalt al centralizării.

2

2. Aspecte conceptuale privind politica bugetar-fiscală

2.1. Conceptul şi sfera de cuprindere a politicii bugetar-fiscale

Politica bugetar-fiscală, fiind о parte componentă a politicii economice a ţării,

reprezintă о pîrghie efectivă în reformarea economiei. Această politică influenţează

toate sferele vieţii: economică, politică, socială. Prin intermediul ei, se formează

resursele financiare ale statului, se realizează politica socială, se stimulează

activitatea investitională etc. Mecanismul bugetar-fiscal asigură о influenţă dublă

asupra proceselor economice: în primul rînd, majorînd cheltuielile bugetare în

domeniile prioritare şi, în al doilea rînd, creînd condiţii de acumulare a veniturilor

prin intermediul sisiemului fiscal. Folosind instrumentele politicii bugetar-fiscale,

statul realizează reformele pe care e axată strategia de dezvoltare social-economică a

ţării.

Un sistem fiscal perfect reprezintă una din cele mai complicate sarcini ale

politicii economice a statului, nu doar pentru ţările în tranziţie, dar şi pentru cele

dezvoltate. Pe de о parte, politica fiscală trebuie să asigure resurse financiare pentru

existenţa statului, pe de altă parte, impozitele trebuie să creeze agenţilor economiei

condiţii favorabile pentru activitate.

Orice stat se confruntă permanent cu numeroase şi puternice fenomene

negative precum inflaţia şi recesiunea. Preocupările pentru găsirea soluţiilor prin care

să se menţină sub control excesele ciclului economic sunt de cea mai mare importanţă

pentru orice stat. Soluţii importante pe această linie au fost oferite de Keynes şi

adepţii săi, acestea constînd în folosirea politicilor fiscale şi monetare. Inflaţia,

recesiunea, dezvoltarea economică pot fi influenţate printr-o politică fiscală şi

monetară adecvată.

Politica fiscală a Guvernului constă în puterea de a percepe impozite şi de a

cheltui. Ea se manifestă, în practică, prin bugetul de stat care cuprinde partea de

venituri şi pe cea de cheltuieli.

Veniturile bugetului de stat se obţin în cea mai mare parte pe calea

3

impozitelor. Cheltuielile bugetului de stat, numite şi cheltuieli publice sau cheltuieli

guvernamentale, au ca destinaţie satisfacerea unor necesităţi sociale precum cele de

învăţământ, educaţie, sănătate, protecţie socială, ordine publică, protecţia mediului,

apărare etc. În bugetul unei ţări se concentrează întreaga politică fiscală a acesteia.

Legea bugetului public, în care este concentrată întreaga politică fiscală a unui

stat, este considerată, pe bună dreptate, ca cea mai importantă lege dintr-o ţară, după

Constituţia sa.

Spre exemplu, în cazul în care statul constată că se impune luarea unor măsuri

pentru a preveni declinul economiei şi a crea noi locuri de muncă, trece la realizarea

unor proiecte de lucrări publice, precum construcţia de unităţi de învăţământ, de

spitale, electrificarea satelor, extinderea reţelei de termoficare, canalizare,

alimentarea cu gaze, apă, lucrări în domeniul transporturilor, protecţia mediului etc.

Prin efectuarea unor asemenea lucrări se creează un număr mare de locuri de muncă

(сееа се conduce la reducerea şomajului) şi о creştere rapidă şi vertiginoasă a

activităţii economice (prin sporirea volumului de activitate a unui număr foarte mare

de agenţi economiei cu capital privat şi/sau de stat antrenaţi în realizarea obiectivelor

respective).

Modificarea impozitelor poate fi utilizată fie pentru a stimula, fie pentru a

restrînge activitatea economică.

Spre exemplu, scăderea impozitelor în special a celor directe (precum

impozitul pe salarii) măreşte veniturile rămase efectiv la dispoziţia populatiei, ceea ce

conduce la creşterea cheituielilor cu achiziţionarea de bunuri şi servicii, mărind

cererea, care va avea ca efect sporirea volumului producţiei (creşterea economică).

În cazul în care se constată că sunt prea mulţi bani în circulaţie (la persoanele

fizice şi juridice), care vor genera creşterea preţurilor, deci inflaţie, statul intervine

prin creşterea impozitelor. Sporind impozitele scade venitul disponibil (puterea de

cumpărare) şi cererea pentru cumpărare de bunuri şi servicii, avînd ca rezultat

reducerea cantităţii de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate de populaţie şi, ca

urmare, reducerea volumului de activitate la agenţii economiei, producători şi

comercianţi. Desigur că în practică această problemă este foarte complexă, efectele

4

fiind multe şi diferite, uneori de sens contrar.

Crescînd preţurile într-o măsură însemnată se va cumpăra о cantitate mult mai

mică din asemenea produse şi servicii, ceea ce va conduce la reducerea volumului de

activitate din unităţile producătoare ale acestora.

Pentru activităţile care se consideră că trebuie dezvoltate se poate acorda

reducerea sau scutirea de la impozitare, pe anumite perioade de timp, şi chiar anumite

stimulente.

În situaţia în care, într-o anumită ţară, s-a ajuns că о mică parte din populaţie să

deţină cea mai mare parte din produsul national, cei mai multi fiind cei săraci, iar

statul urmăreşte înfăptuirea unor măsuri mai ample de protecţie socială, se apelează

tot la impozite şi la cheltuielile bugetului de stat. Pentru înfăptuirea unui asemenea

obiectiv se va pune un accent mai mare pe: stabilirea impozitelor în funcţie de

capacitatea de plată a persoanelor fizice şi juridice şi о mai bună redistribute a

veniturilor.

Prin politica de impunere fiscală guvernul decide propria sa strategie asupra

dezvoltării economice şi sociale a ţării. Impunerea fiscală reprezintă instrumentul prin

care se asigură atît resursele financiare necesare statului, cît şi înfăptuirea politicii

sale prin care s-a stabilit modul în care rcsursele reale sunt transferate din sfera

bunurilor private în cea a bunurilor publice.

E foarte important ca, în perfecţionarea sistemului fiscal, să se ţină cont de

experienţa altor ţări în impunerea veniturilor. Însa această experienţă nu trebuie

aplicată totalmente în condiţiile Republicii Moldova, fără a ţine cont de specificul şi

de gradul de dezvoltare a ţării, de modul de funcţionare a pieţei financiare. E necesar

să fie preluate momentele pozitive din această experienţă în vederea revizuirii cotelor

de impunere pentru unele impozite, astfel încît ele să contribuie la crearea condiţiilor

echitabile pentru toţi contribuabilii. În scopul stimulării activităţii intreprinderilor, în

ţările dezvoltate, se foloseşte pe larg acordarea inlesnirilor fiscale unor ramuri ale

economiei prin scutirea completă sau parţială de plata impozitelor. Astfel, se

stimulează activitatea investiţională a intreprinderilor concentrate în cele mai

importante şi de perspectivă sfere de producţie din economie. În practica mondială, e

5

stabilit şi argumentat că retragerea prin mecanismul de impozitare mai mult de 50%

din profit conduce la subminarea activităţii antreprenoriale. Impozitarea în limitele

unei treimi din profitul intreprinderii, e о variantă optimă atît pentru intreprinderi, cît

şi pentru bugetul de stat.

Deci, politica fiscală trebuie să contribuie la stimularea activităţii

intreprinderilor, la susţinerea acelor intreprinderi ce creează locuri de muncă,

implementează tehnologii noi, export de mărfuri şi servicii, astfel creînd condiţii

favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea economică.

2.2. Politica bugetar-fiscală în domeniul veniturilor publice

Instrumentele de politică fiscală ре care statul le utilizează cu scopul de a

influenţa activitatea economică privată sunt: impozitele, cheltuielile bugetare, care

includ şi transferurile şi subvenţiile de la buget şi reglementările fiscale.

Politica fiscală în domeniul veniturilor constă în modalitatea în care guvernul

concepe şi acţionează pentru obţinerea veniturilor bugetare precum impozite, taxe,

contribuţii etc.

Impozitele reprezintă transferuri obligatorii, prin forţa legii, de bani de la

persoanele fizice şi juridice la bugetul statului. Din venitul total al unei persoane,

scăzând impozitul, rezultă venitul disponibil.

Venitul disponibil reprezintă suma de bani rămasă efectiv la dispoziţia

persoanelor fizice şi juridice care poate fi folosită de fiecare după bunul plac.

Datorită impozitului plătit о persoană rămâne cu un venit disponibil mai mic.

faţă de venitul total şi, ca urmare, va cumpăra mai puţine bunuri sau servicii. În

acelaşi timp, banii preluaţi de la cetăţeni, agenţii economici şi instituţii, pe calea

impozitelor, ajung la bugetul statului, la capitolul „venituri". Din aceste venituri se

efectuează cheltuieli de interes public precum asigurarea ordinii publice, apărarea

ţării, învăţâmănt, sănătate, construcţia de căi de comunicaţie, reducerea poluării.

Plata impozitelor generează reducerea veniturilor populaţiei şi respective scade

cererea de bunuri şi servicii.

Reducerea veniturilor populaţiei şi scăderea cererii de bunuri şi servicii

6

constituie principalii factori (pîrghii) ale politicii fiscale de a influenţa economia

globală în ansamblul său.

Fiecare din aceşti factori nu se poate folosi independent şi chiar dacă s-ar

urmări acest lucru nu se poate ca efectele produse de folosirea unui factor să nu

influenţeze şi celălalt factor. Consecinţele creşterii impozitelor sunt numeroase şi

dintre cele mai diferite.

Reducerea cererii de bunuri şi servicii conduce la micşorarea nivelului real al

produsului intern brut (P.I.В.).

Sporirea impozitelor şi a celorlalte obligaţii de plată bugetare, conduce la

creşterea preţurilor produselor şi serviciilor pentru populaţie şi a factorilor de

producţie pentru agenţii economici. Aceasta va determina schimbarea

comportamentului şi a atitudinii unor persoane fizice de a munci, economisi, investi.

Dispoziţia statului de mărire a impozitelor generează numeroase şi serioase

complicaţii prin fenomenul reacţiilor anticipate: multe persoane fizice şi juridice îşi

modifică obiectivele faţă de mediul economic, social şi politic. Pentru cei mai mulţi

faptul de a munci mult, cinstit şi bine, pentru a avea un venit disponibil cît mai mare,

reprezintă о problemă de viaţă foarte serioasă. Din momentul în care statul

„penalizează munca cinstită", prin introducerea unor impozite deosebit de mari,

modifică comportamentul şi atitudinile multor persoane faţă de mediul economic,

social şi politic.

Modificările de comportament şi atitudine se pot manifesta şi prin refuzul de a

mai lucra, considerînd că nu merită să munceşti pentru a da statului cea mai mare

parte de venit şi se obţine recurgerea la fenomenele de evaziune fiscală, manifestată

sub diferite forme, precum: munca la negru; reducerea artificială a veniturilor

obţinute, declarate şi impozitate; nedeclararea în totalitate a veniturilor, emigrarea în

alte ţări cu fiscalitate mai mică, refuzul investitorilor străini de a-şi mai plasa

capitalurile într-o asemenea ţară, schimbarea atitudinii politice, a unei mari părţi din

populaţie, faţă de partidul de guvernămînt şi de guvernul aflat la conducerea ţării şi

multe altele.

Creşterea impozitelor generează serioase nemulţumiri pentru un mare număr de

7

contribuabili persoane fizice şi juridice, ale căror reacţii pot merge până la adevărate

revolte fiscale, căderea de la putere a Guvernului şi partidului care a cîştigat uitimele

alegeri etc.

Încercarea de cuantificare a acestor efecte, unele de sens contrar, va conduce la

concluzia că există о mare dificultate în a alege între eficienţă şi echitate în

elaborarea polilicii fiscal-bugetare.

2.3. Politica bugetar-fiscală în domeniul cheltuielilor publice

În ţările dezvoltate statul se implică în toate sferele vieţii economice şi sociale.

De modul în care un stat reuşeşte să administreze economia depinde însăşi

prosperitatea ţării respective, locul ei între celelalte naţiuni ale lumii.

Instrumentele de politică fiscală pe care statul le utilizează cu scopul de a

influenţa activitatea economică privată sunt:

- impozitele;

- cheltuielile bugetare, care includ şi transferurile şi subventiile de la

buget;

- reglementările fiscale care includ şi măsurile de control.

Politica fiscală în domeniul cheltuielilor bugetare constă în achiziţii

guvernamentale de bunuri şi servicii, transferuri şi subvenţii.

Transferurile şi subventiile de la buget se acordă pentru asigurările sociale,

pentru ajutorarea persoanelor sărace, avînd ca scop asigurarea veniturilor minime

necesare mijloacelor de existenţă pentru о parte din populaţie.

Trebuie de avut în vedere că, din punct de vedere al efectelor ce au loc pe plan

economic, între cheltuielile efectuate din bugetul de stat şi cheltuielile ale agenţilor

economici şi/sau ale persoanelor fizice nu există nici о deosebire.

Cheltuielile publice vizează bunuri şi servicii, care nu se pot vinde şi nu se pot

cumpăra ре piaţă. Exemplu sunt apărarea ţării, ordinea publică, aerul şi ара curate

(prin efectuarea unor cheltuieli, suportate de stat, pentru prevenirea poluării).

De modul în care sunt cheltuiţi banii publici depinde în foarte mare măsură

situaţia economică şi socială dintr-o ţară. Nici о cheltuială bugetară nu poate fi

8

aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Politica fiscală în domeniul cheltuielilor publice reprezintă modalitatea în care

sunt cheltuiţi banii publici, din bugetul de stat.

Cheltuielile guvemamentale se efectuează prin achiziţiile guvernamentale şi

transferurile de la buget, care includ şi subvenţiile.

Achiziţiile guvernamentale cuprind cheltuielile realizate pentru cumpărarea de

bunuri şi servicii publice precum: construcţia de şcoli, spitale, şosele, plata

profesorilor, medicilor, poliţiştilor etc.

Transferurile de la buget sunt sume de bani acordate de stat persoanelor fizice

sărace pentru care acestea nu sunt obligate să presteze, în schimb, nici un serviciu.

Exemple de transfemri de la buget sunt sumele acordate sub forma ajutorului

de şomaj, cele pentru încălzirea locuinţelor ре timp de iarnă, pensii pentru veteranii

de război, pentru incapacitate de muncă, pentru vechime în muncă etc.

Întrucît transferurile şi subvenţiile de la buget nu sunt facute pentru realizarea

şi/sau cumpărarea unor bunuri sau servicii, ele nu sunt incluse în P.I.B.

Plata dobînzii pentru datoria bugetară nu reprezintă о cheltuială pentru

achiziţionarea de bunuri şi servicii publice curente, fapt pentru care este deasemenea

exclusă din P.I.B.

Dezvoltarea economică şi socială a unei ţări depinde forte mult şi de modul în

care sunt efectuate cheltuielile guvemamentale, de politica fiscală a guvernului în

acest domeniu, concretizată în reducerea şomajului, a inflaliei, sporirea volumului

producţiei etc.

Cu cît mai mult cheltuielile bugetare se concretizează în bunuri şi servicii, cu

atît mai mult efectele pozitive, pe plan economic şi social vor fi mai mari şi se vor

concretiza în sporirea volumului producţiei, a numărului persoanelor salariate,

reducerea şomajului, scăderea inflaţiei.

Cheltuielile şi veniturile guvernamentale produc cel puţin două efecte majore:

- influenţează repartizarea produsului intern brut şi, respectiv, a produsului

national brut între consumul privat, consumul public şi investiţii;

- influenţează producţia şi preţul produselor realizate în diferite domenii de

9

activitate.

Prin politica bugetară se influenţează activitatea la nivelul întregii economii

naţionale: volumul şi structura producţiei, şomajul, preţurile, inflaţia etc. Spre

exemplu, anumite efecte se obţin în cazul în care se cheltuiesc importante fonduri

bugetare, care se concretizează în bunuri şi servicii pentru populaţie, şi cu totul altele

sunt efectele dacă aceleaşi fonduri se alocă spre consumul curent, pentru anumite

categorii de persoane.

Volumul, structura şi eficienţa cheltuielilor bugetare sunt decisive pentru

întreaga viaţă economică şi socială a unei ţări.

Chiar şi în ţările cele mai dezvoltate economic unele industrii nu se pot

dezvolta de către sectorul privat, cel puţin în stadiile incipiente sau de criză.

Exemplul cel mai semnifîcativ este cel cu domeniile în care ştiinţa şi tehnologia joacă

un rol determinant pentru accelerarea dezvoltării întregii vieţi economice şi sociale.

Construirea de centrale atomo-electrice este un atribut exclusiv al statului ca şi

explorarea spaţiului cosmic. De asemenea, investiţii de mare anvergură, care fie nu

pot fi efectuate de sectorul privat, fie nu aduc profit (precum diguri şi alte lucrări de

protecţie a localităţilor), fie profitul s-ar obţine după mai mulţi ani (hidrocentrale,

termocentrale, autostrăzi de mari dimensiuni, industria aeronautică, carboniferă,

petrolieră etc.) sunt effectuate sau subvenţionate de stat.

Dezvoltarea măsurilor de protecţie socială are efecte numeroase şi însemnate,

asigurînd condiţii pentru infaptuirea „statului bunăstării sociale".

În acelaşi timp, permanent şi în orice ţară, se pune problema dacă fondurile

bugetare sunt cheltuite în mod eficient. Frecvente sunt exemplele în care însemnate

fonduri bugetare fie au fost cheltuite ineficient, fie fraudulos. „Viaţa uşoară" şi

birocraţia din unele instituţii fundamental ale statului, ca şi fenomenele de fraudă,

risipă şi abuzuri, bine surprinse şi evidenţiate de mass-media, au generat în rîndul

majorităţii cetăţenilor sentimente de neîncredere şi chiar de dispreţ faţă de puterea

legislativă, executivă şi judecătorească.

Problema impozitelor este о problemă pe cît de complexă, pe atît de greu de

rezolvat în practică.

10

În abordarea cheltuielilor bugetare о atenţie deosebită trebuie acordată

subvenţiilor.

Principiile de echitate fiscală impun ca stabilirea impozitelor să se facă în

funcţie de capacitatea contributivă a fiecăruia, adică în funcţie de veniturile şi averea

obţinută.

Obligaţiile fiscale trebuie să înceapă de la un anumit nivel al veniturilor unei

persoane fizice şi juridice, să ţină cont de situaţia economică şi socială a acestora.

Un stat este cu atît mai bogat, mai puternic, cu cît are mai mulţi cetăţeni bogaţi.

Interesul statului este ca numărul şi bogăţia acestora să crească tot mai mult întrucît şi

veniturile sale vor fi mai mari.

Realizarea acestor deziderate se poate înfăptui, într-o mare măsură şi pe calea

subvenţiilor fiscale şi a celor sociale.

Folosirea subvenţiilor este о problemă foarte delicată, care presupune multă

ştiinţă în adoptarea deciziilor în acest sens.

Subvenţia fiscală de venit reprezintă partea din venitul total impozabil obţinut

de о persoană, dar care este scutit de la impozitare.

Subvenţia fiscală de impozit reprezintă impozitul scutit de la plată, ceea ce

reprezintă în fapt un supliment de salariu.

Acordarea subvenţiei fiscale de venit şi de impozit este impusă de înfăptuirea

principiilor de echitate fiscală şi socială. Mai precis, prin acordarea subvenţiei fiscale

de venit şi de impozit se urmăreşte a se asigura minimul de venit strict necesar

mijloacelor de subzistenţă unui salariat şi membrilor săi de familie, rude pînă la

gradul II, fără venituri, aflaţi în întreţinerea sa.

Subvenţia socială de venit reprezintă suma de bani oferită de stat unei persoane

sau gospodării, sub formă de ajutor bănesc nerambursabil, în scopul asigurării

supravieţuirii, în ţările sărace, respectiv pentru acordarea mijloacelor necesare unui

trai decent, în ţările bogate, în special în cele care înfăptuiesc statui bunăstării sociale.

Acordarea acestor subvenţii se constituie efectiv şi ca о măsură de protecţie

socială a persoanelor aflate la limita supravieţuirii.

11

3. Caracteristica şi evoluţia politicii bugetar-fiscale în Republica Moldova

În cadrul principalelor politici economice ale ţărilor în curs de tranziţie, în

vederea asigurării stabilizării şi creşterii economice, o importanţă primordială îi

revine politicii bugetar-fiscale. Prin intermediul bugetului, se acumulează şi se

repartizează resursele financiare ale statului, iar instrumentele politicii bugetar-fiscale

permit realizarea gestiunii macroeconomice eficiente şi asigurarea echilibrului

economic şi financiar.

În promovarea strategiei de dezvoltare a R.M., trebuie să ţinem cont că

potenţialul bugetar-fiscal este determinat de potenţialul economic al ei. Însă, deseori,

sistemului bugetar-fiscal i se atribuie rolul definitoriu în problema ameliorării

substanţiale a situaţiei economice, fiind neglijat faptul că combaterea crizei e un

fenomen mult mai complex, care necesită o combinaţie de măsuri fiscale, monetare,

politice şi sociale.

Politicile implementate pentru realizarea unei strategii macroeconomice trebuie

să se situeze într-o perspectivă de lungă durată, evitîndu-se modificările frecvente.

Fluctuaţiile brutale constituie şocuri pe ansamblul economiei, crescînd incertitudinea,

neîncrederea, încetinirea proceselor investiţionale etc. În prezent, politica de creştere

economică se bazează pe planificarea bugetară pe termen mediu, precum şi pe

coordonarea permanentă între politica bugetară şi politica monetară, în condiţiile

compatibilităţii tuturor politicilor economice. În acest context, rolul politicii bugetar-

fiscale constă în acceptarea sau respingerea dezechilibrelor bugetare.

În situaţia actuală a structurii sistemului bugetar al Republicii Moldova,

pîrghiile de gestiune a resurselor financiare publice, la care se mobilizează veniturile,

sunt: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile

extrabugetare, fondul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Acest sistem

unitar şi corelat de fonduri evidenţiază fluxurile financiare publice de formare a

veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare a acestora pe destinaţii, în

conformitate cu nevoile sociale şi cu obiectivele de politică financiară la nivel

macroeconomic.

Relaţiile financiare de constituire a fondurilor bugetare menţionate se

12

desfăşoară între stat, pe de o parte, şi agenţii economici, instituţiile publice şi private,

precum şi populaţie, pe de altă parte. Analiza veniturilor bugetare are o importanţă

deosebită în evidenţierea unor resurse financiare potenţiale, definitivarea strategiei pe

termen mediu şi lung, precum şi în trasarea principalelor direcţii pe termen scurt.

Opţiunea pentru o anumită repartizare a veniturilor şi cheltuielilor între

părghiile sistemului bugetar reflectă modul de repartizare a atribuţiilor între

autorităţile publice situate la diferite eşantioane, precum şi raporturile de dependenţă

sau independenţă existente între organele administrative centrale şi locale în plan

financiar. Privită din acest punct de vedere, structura bugetului public naţional în

dinamică este prezentată în tabelul de mai jos:Tabel 3.1. Dinamica veniturilor financiare publice ale sistemului bugetar în anii 1997-

2007

Indicatorii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Venituri totale ale Bugetului Public Naţional, mln.lei

3550 3560 3946 5280 5923 7432,2 9430,1 11407,6 14694,9 17845,2 22292

Ponderea în PIB, % 39,8 39,0 32,0 33,0 31,3 33,7 34,1 35,6 39,9 40,4 40Veniturile Bugetului de Stat(Inclusiv granturile), mln.lei

1916,0 2023,8 2291,7 3134,2 2905,3 3371,2 4571,7 5613,4 7951,9 10918 13954,3

Ponderea În veniturile totale 54 58,1 59,3 49 47 48,4 49,2 54 56,8 61 62În PIB 23,7 19,4 19,6 15,2 15,3 16,5 17,5 21,6 22,2 20,4 21,6

Veniturile Bugetelor Locale fără transferuri şi granturi, mln.lei

823,4 696,2 738,6 954,1 1419,4 1713,2 2083,6 1935,9 2137,5 4178 5495,8

Ponderea În veniturile totale 23,1 18,7 18,1 24 24 22 17 14,5 19,6 26,2 25,2

În PIB 9,2 5,7 5,9 7,4 7,7 7,5 6 5,8 7,6 12,3 7,4

Veniturile Bugetului Asigurărilor Sociale Stat , fără transferuri, mln.lei

729 779,5 781,2 1005,2 1299,2 1643,8 1978,2 2492,5 2972,2 3665,6 4332,7

Ponderea În veniturile totale 20,3 19,8 19,1 17,8 23 21 22 20,2 22 20,5 19,4

În PIB 8,2 6,4 6,3 5,6 7,4 7,1 7,8 8,1 8,6 8 9,3Venituri extrabugetare, total(fonduri şi mijloace speciale), mln.lei

122,40 131 202,6 315,8 307,1 704,1 794,9 1040,3 1191,1 1806,7 2493,8

Ponderea În veniturile totale 3,4 5,1 6 5,2 9,4 8,4 9,1 8,1 3,2 10,1 11,2În PIB 1,3 1,6 1,9 1,6 3,2 2,8 3,2 3,2 1,4 3,5 3

Veniturile Fondului de Asigurări Obligatorii de Asistenţa Medicală,mln.lei

* * * * * * 1,7 325,5 442,2 523,7 783,7

Ponderea În veniturile totale * * * * * * 2,8 3 3 3,2 3,5În PIB * * * * * * 1 1,2 1,4 1,2 1,4

Analiza datelor prezentate confirmă faptul că descentralizarea activităţii

bugetare şi asigurarea unei autonomii locale rămîn o problemă deschisă. În

raporturile cu finanţele locale, se păstrează un grad înalt de centralizare atît în

formarea veniturilor, cât şi în alocarea cheltuielilor.

De asemenea, datele din tabel scot în evidenţă volumul tot mai crescut al

13

fondurilor extrabugetare. De la patru fonduri extrabugetare, care existau pînă în 2000

şi care, în perioada 1997-1999, au fost incluse în resursele extrabugetare totale, s-a

ajuns la 10 fonduri în 2003. Întrucît încasările şi plăţile din aceste fonduri sunt

derulate prin conturile trezoreriei, s-a creat posibilitatea utilizării unei metode

specifice de consolidare a bugetului de stat, deficitul de resurse fiind parţial acoperit

de soldul favorabil al majorităţii fondurilor extrabugetare.

Consecinţele economice şi sociale, pe care le determină politica bugetar-

fiscală, sunt dependente de amploarea procesului de distribuire-redistribuire a

produsului intern brut. Deci, este necesară prezentarea imaginii pe care bugetul

naţional o oferă asupra proporţiei de redistribuire a produsului intern brut.

Tabel 3.2. Dinamica veniturilor, cheltuielilor şi deficitului (excedentului) Bugetului

Public Naţional şi a ponderii acestora în PIB în anii 1993-2007Indicatorii 1993 1994 1995 1996 1997 199

81999 200

02001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Veniturile publice totale (VT),mln.lei

504,2 1900,3

2619,6 2799,5 3550 3560

3946 5280

5923 7432,2 9430,1 11407,6

14694,9

17845,2

22292

VT în PIB (%) 22,8 32,8 40,4 35,9 39,8 39,0 32,0 33,0 31,3 33,7 34,1 35,6 39,9 40,4 40

Cheltuieli totale (CT), mlnlei 619 2228,8

3027,1 3415,5 4456 3917

4308 5540

5766 7650,9 9147,3

11256 13937,2 17963 22415,6

CT în PIB (%) 28 38,5 46,7 43,8 50,0 42,9 35,0 34,6 30,3 34,7 33,1 35,2 37,9 41,7 41

Balanţa financiară (excedent / deficit bugetar)

-114,8 -328 -407,5 -616 -906 -357 -477 -261 157 -218,7 282,8 151,6 757,7 -117,8 -123,6

Excedent / deficit bugetar în PIB,(%)

-5,2 -5,7 -6,3 -8 -10,2

-3,9 -3,9 -1,6 0,8 -1 1 0,5 0,2 -0,6 -0,6

Tabel 3.3. Redistribuirea produsului intern brut prin intermediul bugetului public

naţional în anii 1993-2007

Indicatorii 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

PIB, mlalei 2210,4

5780,2

6480 7798 8917 9122 12322

16020

19052

22556 27619 31992 36755,3 44171.2 55730

Venituri publice totale, mlalei 504,2 1900,3 2619,6

2799,5

3550

3560 3946 5280 5923 7432,2 9430,1

11407,6 14694,9

17845,2 22292

Ponderea veniturilor totale în PIB, %

22,8 32,8 40,4 35,9 39,8 39,0 32,0 33,0 31 33,7 34,1 35,6 39,9 40,4 40

- din care veniturile fiscale, %

84,7 70,3 76,1 77,9 82,8 82,3 77,3 75,9 78,1 77,8 79,8 84,6 82 84,6 82,5

Astfel, în ultimul deceniu, veniturile totale ale sistemului bugetar au variat între

22,8% şi 40,4% din produsul intern brut (ponderea veniturilor fiscale în PIB este, în

medie, de 33,8%), partea covârşitoare a acestora fiind mobilizată prin metode fiscale,

14

constituind, în medie, 80%. Un asemenea grad de redistribuire a PIB, prin

intermediul bugetului public naţional, situează Republica Moldova la limita

inferioară, comparativ cu ţările dezvoltate, unde impozitele agregate au reprezentat

între 40-50% din PIB.

Mărimea veniturilor bugetare depinde de gradul de dezvoltare al activităţilor

economico-sociale generatoare de venituri, de nivelul presiunii fiscale individuale şi

globale, de volumul produsului intern brut şi de structura acestuia (proporţia dintre

fondul creşterii brute de capital şi fondul de consum), de nivelul cheltuielilor publice

şi de amploarea proceselor de repartiţie primară şi secundară a PIB prin intermediul

bugetului de stat, de posibilităţile valorificării de către stat a unor bunuri ce-i aparţin.

Totodată, creşterea reală a volumului veniturilor bugetare conduce la amplificarea

cheltuielilor publice.

15

4. Concluzii şi propuneri

Pentru rezolvarea problemelor social - economice în ţările cu economie de

tranziţie sunt aplicate cu succes mecanismele de intervenţie a statului cît şi

instrumentele mecanismului de piaţă. Neajunsurile şi caracterul restrîns ale pieţii fac

necesară şi justificată intervenţia statului în economie.

Experienţa aplicării finanţelor statului în reglarea macroeconomică de către alte

state reprezintă pentru Republica Moldova un interes incontestabil deoarece finanţele

statului joacă un rol important în petrecerea reformelor economice în ţară.

La momentul de faţă una din sarcinile principale este atingerea stabilităţii

economice şi fianciare. Direcţia principală a politicii financiare trebuie să fie reper al

stabilizării sistemului financiar şi creării condiţiilor pentru investiţii.

Actuala politică bugetară, promovată de Guvernul R.M poartă un caracter

pasiv, fără a contribui esenţial redresării stării de criză. Necesitatea modificării ei este

indiscutabilă.

Problema principală a politicii fiscal-bugetare a Republicii Moldova în

domeniul veniturilor este identificarea echilibrului între necesitatea majorării

veniturilor ca sursă principală a cheltuielilor, direcţionate spre reducerea sărăciei,

precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri, care este factorul principal de

creştere economică,

Se impune concluzia că direcţia de transformare a politicii bugetare actuale

într-o politică activă este anume promovarea unor contribuţii considerabile ale

statului la relansarea activitaţii economice.

Pentru susţinerea acestui scop s-a studiat experienţa altor state în vederea

aplicării intervenţiei guvernamentale pentru redresarea activităţii economice.

Cercetările efectuate au contribuit la dererminarea factorilor ce influenţează deficitul

bugetar şi marimea lui. Între deficitul bugetului şi factorii, ce-1 afectează au fost

stabilite anumite corelaţii de interdependenţă. Căile de dezvoltare al cercetării au

adus la elaborarea unui model al politicii bugetare active alternative celei actuale.

16

5. BIBLIOGRAFIE

1. Legea Republicii Moldova privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847 din 24.05.96 //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1997. - Nr. 19-20. – 27 martie.

2. Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 1463-XV din 15.11.2002 // Monitorul Oficial al

Republicii Moldova. – 2002. - Nr. 166-168. - 10 decembrie.

3. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare social-

economică a Republicii Moldova până în anul 2005, nr.1415 din 19.12.2001 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova. –2002. - Nr. 55-8. - 10 ianuarie.

4.. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind Direcţiile principale ale politicii

bugetar-fiscale şi cadrul cheltuielilor pe termen mediu (2003-2005) nr. 693 din 3 iunie

2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 96-99 din 5 iulie 2002.

5. Casian A. Tranziţia: retrospective şi perspective, politica bugetar-fiscală / A. Casian, A.

Petroia . – Chişinău: GUNIVAS, 2002.

17

Politica fiscala in esenta inseamna utilizarea chelt guvernamentale si a instrumentelor fiscale p/u a influenta cerere agregata.

Politica fiscala reprezinta activitatea de influentare a proceselor social-economice prin utilizarea pirghiei financiare(impozite, taxe, chelt guvernamentale) p/u a stimula oferta agregata in vederea realizarii principalelor obictive macroeconomice.

Aplicarea unei politici fiscale determina efecte imediata asupra bugetului de stat. cresterea chelt guvernamentale sau a platilor transferabile duc la cresterea deficitului bugetar, in timp ce cresterea ratei fiscalitatii pina la o anumita limita contribuie la sporirea venitului si la reducerea deficitului bugetar.

Din aceste considerente proiectarea unei politici fiscale tre sa se bazze pe o analiza ampla a efectelor acestora asupra deficitului bugetar si a datoriilor publice.

Efectele politicii fiscale pe TS se deosebesc de efectele politicii fiscale pe TL. Cauzele:

1) Orice schimbare in chelt guvernamentale sau taxe tre sa fie finantata, dar acest aspect al finantarii are importante efecte asupra economiei care se pot suprapune p/e efectele determinate de politica fiscala propriu zisa;

2) Modificarea produsa in structura chelt guvernamentale si a taxelor poate avea influente importante asupra diferitor sectoare ale economiei atit pe TS cit si pe TL.

Principalele instrumente ale politicii bugetar fiscale:

a) Chelt guvernamentale;

b) Plati transferabile;

c) Taxele.

Chelt guvernamentale

Chelt guvernamentale includ:

ü Platile de salariu catre sectorul bugetar;

ü Achizitiile de produse necesare sectorului de aparare;

ü Achizitiile de produse destinate infrastructurii economiei nationale;

ü Alte achizitii de bunuri si servicii;

18

Cumpararile de bunuri si servicii efectuate de guvern afecteaza direct cererea agregata pe piata bunurilor si serviciilor. Orice achizitie guvernamentala amplifica cererea agregata la nivelul intregii economii.

Cresterea preturilor se explica prin faptul existentei unei cerere agregate in exces nu va fi imediat acoperita de o oferta agregata la acelasi nivel. Productia are nevoie de un anumit timp p/u a se adapta la cresterea cererii agregate, drept urmare preturile bunurilor si serviciilor p/u care exista o anumita cerere mai mare vor creste.

Cresterea salariilor pe piata fortei de munca este datorata de crestere cererii de forta de munca, cererea pe care sectorul productiv al economiei o formuleaza ca urmare a dorintei sale de a mari oferta p/u a raspunde la sporirea cererii agregate. Astfel ocuparea intr-un grad mai mare a fortei de munca va conduce pe de o parte la reducerea somajului, iar pe de alta parte la cresterea venitului disponibil => cresterea cererii agregate.

Micsorarea chelt guvernamentale de bunuri si servicii vor cauza o reducere a cererii agregate, iar efectele declansate sunt opuse celor mentionate anterior.

19