Upload
others
View
10
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
1
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
Secţiunea 1. Titlul proiectului de act normativ
HOTĂRÂRE
pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizare şi
extindere capacitate Stadionul Municipal Târgu Jiu"
Secţiunea a 2-a. Motivul emiterii actului normativ
1. Descrierea situaţiei
actuale
Prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2014 au fost aprobați indicatorii
tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizare și extindere
capacitate Stadionul Municipal Târgu Jiu” – str. Constantin Brâncuşi, nr. 6,
municipiul Târgu Jiu, județul Gorj”, obiectiv care se realizează în cadrul
“Programului naţional de construcţii de interes public sau social” de către
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania
Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A., conform prevederilor Ordonanţei
Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii
„C.N.I.” – S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu
modificările şi completările ulterioare și ale Legii nr. 500/2002 privind
finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Obiectivul de investiţii „Modernizare și extindere capacitate Stadionul
Municipal Târgu Jiu” face parte din Subprogramul „Complexuri Sportive”,
din „Programul naţional de construcţii de interes public sau social”.
Având în vedere evoluția investiției din punct de vedere al proiectării și
execuției lucrărilor, derulate în perioada 2014-2018, influențată de adaptări şi
modificări ale proiectului din motive diverse, neprevăzute şi imprevizibile, a
apărut necesitatea actualizării Studiului de Fezabilitate inițial (2014) care să
cuprindă toate aceste modificări fără de care investiția nu ar putea fi
finalizată în vederea punerii în funcțiune şi omologării conform cerințelor
UEFA şi IAAF.
Principalii factori care au determinat necesitatea actualizării SF-ului sunt:
I) Optimizarea soluțiilor propuse inițial la faza studiu de fezabilitate:
Proiectul inițial a fost regândit astfel încât peluzele care nu erau
amenajate ca spațiu pentru suporteri (spectatori) să completeze tribunele şi
împreună să formeze un inel continuu. Prin realizarea unui inel de gradene
închis, s-au obținut peluzele şi o cursivitate, atât vizuală, cât mai ales de
accese și evacuări a publicului, cu separare eficientă între public, galerie
gazde şi galerie oaspeti. Prin această formă eliptică a stadionului, s-au
asigurat cerințele de calitate, privind:
- Condițiile generale de vizibilitate şi Cerințele de vizibilitate a
tribunelor;
- Cerințele funcționale prevăzute în “Normativul privind proiectarea
terenurilor sportive şi stadioanelor (unitatea funcțional de bază) din punct de
vedere al cerințelor Legii 10/1995” indicativ NP 066-02;
- Cerințele din UEFA GUIDE TO QUALITY STADIUMS.
De asemenea, pentru implementarea soluțiilor care să
adapteze/reglementeze obiectivul de investiții în contextul urbanistic zonal
s-au prevăzut lucrări de retragere a dalei de acces înspre stadion, oferind o
2
piață publică înspre b-dul Constantin Brâncuși, respectiv clădirea primăriei,
obținând o integrare mai armonioasă în fondul construit.
Prin aceasta retragere a dalei se pot asigura fluxurile de evacuare
concomitentă a spectatorilor, cu timpul normat de evacuare, fără obstacole şi
fără riscuri de accidentare, conform prevederilor normativului P118, şi a
cerintelor din cap.2.2 Siguranța în Exploatare prevăzute în “Normativul
privind proiectarea terenurilor sportive şi stadioanelor (unitatea funcțional de
bază) din punct de vedere al cerințelor Legii 10/1995” indicativ NP 066-02.
Reconfigurarea stadionului a determinat implicit o reconfigurare a
rețelelor electrice, de canalizare (pluvială şi menajeră), a rețelelor exterioare
de apă, precum şi a amenajării platformelor adiacente a acceselor şi a
spatiilor verzi. Astfel a rezultat necesitatea repoziționării racordurilor,
inclusiv ramificațiile necesare către toate punctele de consum astfel încât
obiectivul să poată fi pus în funcțiune.
Aceasta noua soluție prevede efectuarea unor lucrări suplimentare,
urmare a reconfigurării traseelor rețelelor exterioare şi a noilor soluții privind
amenajările exterioare de suprafață, care nu au fost licitate și nu au fost
cuprinse în contractul inițial, urmând ca aceste lucrări să facă obiectul unei
proceduri de achizitie publică, dupa reavizarea indicatorilor tehnico
economici.
De menționat faptul că pentru realizarea lucrărilor de amenajări exterioare
(căi acces, căi evacuare, rețele electrice, rețele sanitare, etc) Antreprenorul va
întocmi documentația DTAC pentru obținerea unei noi autorizații de
construire și, totodată, va realiza proiectul de execuție a lucrărilor fază
Pth/DDE.
II) Modificări de soluții datorate condițiilor impuse de instituțiile
emitente de avize și acorduri, care au schimbat cerințele inițiale pentru
emiterea acestora sau pentru respectarea normativelor de securitate în
exploatare:
a) Condiții impuse de ISU:
Având in vedere că la momentul promovării investiției, hotelul existent
lângă stadion era inclus în programul de reabilitare şi, drept urmare,
considerat ca o clădire care îndeplinește condițiile de rezistență la foc cerute
de normativele în vigoare, precum și faptul că această reabilitare nu s-a
realizat, ISU GORJ a cerut ulterior demarării lucrărilor de execuție la stadion
realizarea pe ambele laturi ale hotelului, la intersecția cu Tribuna 2, a unor
ecrane de protecție la foc cu o lățime de minim 4 m, pe toată înălțimea
intersecției.
b) Condiții impuse de operatorul local de canalizare şi alimentare cu
apă:
În varianta inițială a studiului de fezabilitate, urmare a avizului de
principiu emis de autoritățile competente, soluția propusă de deversare a
apelor pluviale se realiza prin rețeaua de canalizare a Bulevardului
Constantin Brâncuși. Urmare a adresei nr. 4678/24.08.2017, Apa Regio Gorj
a comunicat Primăriei Tg Jiu faptul că rețeaua de canalizare existentă pe
bulevardul Constantin Brâncuși are capacitate limitată şi nu poate prelua
deversarea apei pluviale din incinta Stadionului Municipal Tg Jiu.
În aceste condiții, singura soluție a fost aceea de înființare a unei rețele de
colectare a apelor pluviale de capacitate corespunzătoare şi deversarea în râul
Jiu.
Această nouă soluție prevede efectuarea unor lucrări suplimentare,
urmare a reconfigurării traseelor, care nu au fost licitate și nu au fost cuprinse
în contractul inițial, urmând ca aceste lucrări să facă obiectul unei proceduri
de achizitie publică, după reavizarea indicatorilor tehnico economici.
3
Prin urmare C.N.I. S.A. va realiza rețelele de colectare din incinta
amplasamentului predat, urmând ca Primaria Tg Jiu să realizeze bazinul de
retenție, pompele şi separatorul de hidrocarburi, conform reglementărilor în
vigoare.
c) Condiții impuse de Federația Română de Atletism pentru omologarea
pistei:
În SF-ul inițial s-a prevăzut refacerea pistei de atletism parțial, doar în
zonele de intervenție pentru realizare altor lucrări. Ulterior, urmare a
consultărilor cu reprezentanții Federației Române de Atletism și ai IAAF în
vederea omologării pistei de atletism, a rezultat ca fiind necesare lucrări de
refacere a acesteia în totalitate, incluzând şi zona de obstacole, săritură în
lungime, săritura cu prăjina, aruncare disc/ciocan etc .
d) Condiții pentru omologarea stadionului în vederea îndeplinirii
standardelor UEFA de includere în turneele europene de fotbal.
Proiectul inițial a fost regândit astfel încât peluzele care nu erau
amenajate ca spațiu pentru suporteri (spectatori) să completeze tribunele și,
împreună, să formeze un inel continuu. Astfel, s-a propus realizarea unui inel
de gradene închis, pentru a se obține peluze şi o cursivitate, atât vizuală cât și
de accese și evacuări a publicului, cu separare eficientă între public - galerie
gazde şi galerie oaspeți. Prin această formă eliptică a stadionului s-au
asigurat cerințele de calitate prevăzute în “Normativul privind proiectarea
terenurilor sportive și stadioanelor (unitatea funcțional de bază) din punct de
vedere al cerințelor Legii 10/1995” indicativ NP 066-02, precum şi cerințele
din UEFA GUIDE TO QUALITY STADIUMS.
Forma optimă pentru stadioanele care au şi pistă de atletism este cea cu
forme curbe, eliptică sau pe cerc, în funcție de capacitatea stadionului.
Posibilitatea de a avea peluze, în situația de față, un stadion închis, aduce
beneficii în organizare şi sigurantă spectatorilor. Accesul şi evacuarea
stadionului se face în condiții superioare față de un stadion cu tribune de o
parte şi alta a terenului de joc, având la dispoziție o zonă de contact cu
exteriorul mult mai mare, la aceeași capacitate de persoane, disiparea
spectatorilor fiind mai mare.
Un alt avantaj este usurința de a tronsona stadionul pe tipuri de spectatori.
Astfel pe Tribuna 1 vor fi amplasate locurile pentru VIP şi spectatori
standard, pe Tribuna 2 vor fi spectatori standard, pe Peluza 1 va fi alocată
zona pentru spectatorii oaspeți, iar pe Peluza 2 galeria gazdelor. În acest fel
se va segrega stadionul în functie de spectatori, iar oaspeții vor sta în partea
opusă galeriei gazde, pentru a preveni incidentele. În zona oaspeților, față de
împrejmuirea necesară, se vor păstra câte un sector, de o parte și de alta, în
care nu se vând bilete, fiind zona pentru stewarzi şi oameni de ordine. Astfel
se asigură un spațiu tampon cerut în competițiile UEFA şi de FRF de
responsabilii cu siguranța spectatorilor.
Instalaţia de ceasoficare
Ţinând cont de specificul şi natura activităţilor desfăşurate în clădire, se
impune instalarea unui sistem de ceasuri sincronizate în întreaga clădire.
Sistemul este compus din unitate master, care este instalată în rack-ul din
Camera server, şi ceasurile slave instalate în toate punctele de interes din
zonele administrative si sportivi.
Sincronizarea unităţii de ceas master se realizează printr-o legatură GPS.
Pentru sincronizarea reţelei de ceasuri slave se folosesc fie impulsuri de
curent sau un semnal digital codat specific acestui tip de reţea. Unitatea
master de ceas se va conecta la reţeaua LAN prin portul dedicat RJ45 pentru
sincronizarea cu reţeaua locala de calculatoare.
Unitatea master de ceas va funcţiona ca server de timp pentru rețeaua locală
4
de calculatoare, comunicând pe protocol NTP. Unitatea master de ceas cât şi
ceasurile slave vor fi alimentate din tabloul de receptoare vitale.
Instalaţia de Tv Broadcast
Acest sistem va permite transmiterea video şi audio de către televiziunile
naționale şi internationale a jocurilor și/sau întrecerilor sportive, interviurilor
şi a conferințelor.
Se vor amplasa camere de luat vederi la nivelul terenului, în tribune, în zona
de luat interviuri dupa meci şi în salile de conferinte. Se vor respecta
cerintele UEFA si FRF pentru stabilirea pozitiei camerelor.
Se va asigura pentru Sala de conferinta o platformă pentru camere video.
Stadionul va fi dotat cu o zona pentru carele de reportaj situată în exteriorul
stadionului.
Pentru aceasta zona se va asigura alimentare cu energie electrica şi retea de
transmisie TV.
Energia electrica se va asigura prin amplasarea unui tabloul electric dedicat
în zona carelor TV, cu alimentare din reteaua electrica a furnizorului şi din
grup generator de interventie.
Pentru transmisia TV in zona carelor se va prevedea un tablou “wallbox”
principal de la care vor pleca conexiuni pe fibra optica pentru fiecare punct
de camera TV din interiorul stadionului. Astfel se va realiza o precablare pe
FO pentru intreg sistemul de transmisie TV, eficienta şi usor de utilizat. Se
vor efectua conexiuni cu toate camerele de transmisie eveniment sportiv
enumerate mai sus, cu studiourile TV, sala de conferinte şi zonele de
interviuri.
III) Lucrări prevăzute pentru refacerea integrală a rigolei perimetrale
a terenului de joc
Perimetral, terenul de joc se inchide într-o rigolă care preia apele
pluviale. La întocmirea SF-ului s-a luat in calcul refacerea rigolei partial,
considerandu-se că aceasta pote fi scoasă şi refolosită. În realitate, rigola era
prinsă in betonul din infrastructura pistei de atletism şi nu s-a putut scoate
fara să se deterioreze. Totodata, la refacerea pistei, cand s-au retrasat
culoarelor de alergare, pozitia rigolei existente nu corespundea noii
configuratii proiectate, corelate cu terenul de joc. De aceea, rigola a trebuit
inlocuita integral, cea veche nemaiputand fi folosita.
IV) Lucrări datorate modificarilor de soluții din timpul execuției
cauzate de evenimente sau situatii imprevizibile la momentul elaborarii
Studiului de Fezabilitate
In timpul executiei, s-a constatat că fundatiile hotelului existent nu
pastreaza aliniamentul elevațiilor şi intră în amplasamentul tribunei2.
Aceasta situatie a condus la regândirea structurii tribunei doi, inclusiv a
fundatiilor prin solutii care au necesitat suplimentarea cantitatilor de lucrari.
Situatie actuala
In momentul de față, stadionul este realizat în proportie de 100% și are o
capacitate de 12386 locuri pentru spectatori, fiind conceput să poată găzdui
meciuri de nivel european şi meciuri din Liga I FRF, iar în timpul nealocat
competiţiilor sportive, complexul sportiv poate permite găzduirea altor
evenimente cu public: concerte, conferinţe, târguri, expoziţii, întruniri,
festivităţi. Structura stadionului cuprinde urmatoarele:
TRBUNA 1 – PRINCIPALA
De departe cea mai complexa structura functionala din cadrul stadionului,
tribuna principala – 1, are urmatoarele zone functionale:
-zona pentru echipe si oficiali
-spatiile de lucru pentru presa
-locuri si spatii conexe pentru publicul general
5
-locuri si spatii conexe pentru publicul VIP divizate pe doua nivele: VIP 1
– 990 locuri , respectiv VIP 0 – loje – 204 locuri
-locuri pentru spectatorii cu dizabilitati locomotarii
-locuri pentru presa
-parcare auto subterana, respectiv parcare special destinata autocarelor
echipelor si autoturismelor oficialilor meciului
-spatii tehnice
-spatii pentru personal auxiliar in desfasurarea meciurilor
-birou oficiali UEFA -casa de bilete
TRIBUNA 2
Tribuna 2 este destinata publicului general, cu accese, dotari conexe,
spatii tehnice.
Tot în tribuna 2 se regaseste şi hotelul care poate fi folosit atat pentru
cazarea sportivilor cât si pentru clienti diversi pentru a putea asigura o sursa
de venit necesara intretinerii stadionului. Corpul de cazare pentru sportivi are
regimul de inaltime P+4E.
-la parter sunt alocate spatii pentru dotari tehnice centrala termica, mica
spalatorie si curatatorie, spatii de depozitare
-la parter se mai regasesc receptia cu spatii de asteptare si administrare, cu
intrarea dispre zona pietonala de pe latura estica a cladirii.
- la etajele 1 – 4 sunt realizate 40 de unități de cazare, cu oficiu la fiecare
nivel. La nivelul terasei de peste cladire exista platforma de filmare pentru
linia de 16m, iar spatiul dintre copertina stadionului si invelitoare este alocat
pozitionarii echipamentelor de instalatii.
Circulatia verticala se realizeaza atat pe casa de scara cat si cu un lift de
persoane. Pe latura opusa accesului principal cladirea dispune de o scara de
evacuare.
Salonul mic dejun s-a relocat la ultimul nivel al tribune 2, la aceeasi cota cu
etajul 4 al hotelului si cladirii administrative, astfel obtinandu-se un spatiu
care poata sa deserveasca stadionul, avand vedere inspre terenul de joc, cat
si cladirea de administrare si hotelul.
PELUZA 1
Peluza 1 – Sud, Are dotari destinate publicului larg, cat si spatii tehnice. In
peluza 1 este alocata o zona cu acces separat pentru oaspeti, pentru circa 652
de persoane.
PELUZA 2
Peluza 2 – nord, este prevazuta cu dotari destinate publicului larg, cat si
spatii tehnice. Zona destinata in principal sustinatorilor (galeriei) gazdelor.
CORP ADMINISTRATIV
Corpul administrativ este realizat adiacent Tribunei 2 pe latura sudică a
hotelului existent. Are regimul de inaltime P+4E. La parter este zona de
recepție, spatiu de asteptare, spatii anexe, cat si centrala termica.
La nivelurile 1 – 4 sunt sunt birouri „open space”, cu spatii sanitare si oficiu
de nivel. Circulatia verticala se realizeaza atat pe casa de scara cat si cu un
lift de persoane. Pe latura opusa accesului principal cladirea dispune de o
scara de evacuare.
La nivelul terasei de peste cladire exista platforma de filmare pentru linia de
16m, iar spatiul dintre copertina stadionului si invelitoare este destinat
pozitionarii echipamentelor pieselor de instalatii.
TERENUL DE JOC
Terenul de joc a ramas acelasi, fiind inierbat si avand dimensiunile: 105x68
metri. Exista instalatie de degivrare, dar nu indeplineste conditiile necesare
6
de functionare, fiind nevoie de inlocuirea acesteia.
PISTA DE ATLETISM
În SF-ul inițial s-a prevăzut refacerea pistei de atletism parțial, doar în zonele
de intervenție pentru realizare altor lucrări. Ulterior, urmare a consultărilor cu
reprezentanții Federației Române de Atletism și ai IAAF în vederea
omologării pistei de atletism, a rezultat ca fiind necesare lucrări de refacere a
acesteia în totalitate, incluzând şi zona de obstacole, săritură în lungime,
săritura cu prăjina, aruncare disc/ciocan etc .
Pista de atletism actuala, are 5 culoare de alergare si nu indeplineste
conditiile de omologare cerute de Federatia de Atletism. Pentru a putea fi
omologata,aceasta tebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
-se se adauge inca un culoar catre tribune, ajungandu-se la un total de 6
culoare de alergare.
- sa aibe o lungime de 400 metri si sa includa si o zona de sprint cu lungime
in linie dreapta de 130 metri.
-suprafata de evolutie sa fie din tartan turnat pe suprafata din asfalt.
- sa se prevada arii (partial existente) pentru saritura in lungime, saritura in
inaltime si alergare cu obstacole.
-zona de sprint si start sa fie pozitionate langa tribuna 2, opus tribunei 1,
asfel incat sa existe o vizibilitate completa asupra tuturor culoarelor. Datorita
apropierii de pista, locurile din tribune au in general vizibilitate buna doar
asupra culoarelor interioare.
Totodata, este necasara corectarea rigolei si repozitionarea liniilor de
alergare, avand in vedere faptul ca primul culoar are grave disfunctionalitati
( zone de gazon in spatiu de alergare, rigola care intra in interiorul primului
culoar, facand impracticabila prima banda).
AMENAJARI EXTERIOARE
In prezent, nu exista spatii exterioare amenajate in incinta complexului. Nu
sunt prevazute instalatiile de alimentare cu apa, energie electrica, gaze si
nici cele de preluare a apelor pluviale, stadionul nefiind functional fara
aceste lucrari neexecutate. Nu exista cai de acces care sa asigure fluxurile de
circulatie catre stadion si de evacuare a acestuia.
2. Schimbări preconizate Pentru a putea fi functional din punct de vedere practic si al cerintelor
institutiilor abilitate, emitente de avize si acorduri, este nevoie ca stadionul sa
fie completat cu lucrarile necesare a fi executate pentru a indeplini toate
aceste cerinte. Prin urmare, prezenta Hotarare de Guvern, se refera la
finantarea lucrarilor de amenajari exterioare si a tuturor lucrarilor necesare
pentru a putea pune în funcțiune Stadionul de fotbal în condițiile prevăzute
de legislatia specifica in vigoare.
Conform situatiei actuale, pentru a indeplinii conditiile de functionare este
nevoie de realizarea urmatoarelor lucrari:
a) Condiții impuse de ISU:
Având in vedere că la momentul promovării investiției, hotelul existent
de lângă stadion era inclus în programul de reabilitare şi, drept urmare,
considerat ca o clădire care îndeplinește condițiile de rezistență la foc cerute
de normativele în vigoare, precum și faptul că această reabilitare nu s-a
realizat, ISU GORJ a cerut ulterior demarării lucrărilor de execuție la stadion
realizarea pe ambele laturi ale hotelului, la intersecția cu Tribuna 2, a unor
ecrane de protecție la foc cu o lățime de minim 4 m, pe toată înălțimea
intersecției.
b) Condiții impuse de operatorul local de canalizare şi alimentare cu
apă:
În varianta inițială a studiului de fezabilitate, urmare a avizului de
principiu emis de autoritățile competente, soluția propusă de deversare a
7
apelor pluviale se realiza prin rețeaua de canalizare a Bulevardului
Constantin Brâncuși. Urmare a adresei nr. 4678/24.08.2017, Apa Regio Gorj
a comunicat Primăriei Tg Jiu faptul că rețeaua de canalizare existentă pe
bulevardul Constantin Brâncuși are capacitate limitată şi nu poate prelua
deversarea apei pluviale din incinta Stadionului Municipal Tg Jiu.
În aceste condiții, singura soluție a fost aceea de înființare a unei rețele de
colectare a apelor pluviale de capacitate corespunzătoare şi deversarea în râul
Jiu.
Această nouă soluție prevede efectuarea unor lucrări suplimentare,
urmare a reconfigurării traseelor, care nu au fost licitate și nu au fost cuprinse
în contractul inițial, urmând ca aceste lucrări să facă obiectul unei proceduri
de achizitie publică, după reavizarea indicatorilor tehnico economici.
Prin urmare C.N.I. S.A. va realiza rețelele de colectare din incinta
amplasamentului predat, urmând ca Primaria Tg Jiu să realizeze bazinul de
retenție, pompele şi separatorul de hidrocarburi, conform reglementărilor în
vigoare.
c) Condiții impuse de Federația Română de Atletism pentru omologarea
pistei:
Pentru a putea fi omologata, pista de atletism se va reface complet astfel:
-se va adauga inca un culoar catre tribune, ajungandu-se la un total de 6
culoare de alergare.
- va avea o lungime de 400 metri si va include si o zona de sprint cu
lungime in linie dreapta de 130 metri.
-suprafata de evolutie va fi din tartan turnat pe suprafata din asfalt.
- se vor realiza arii (partial existente) pentru saritura in lungime, saritura in
inaltime si alergare cu obstacole.
-zona de sprint si start se va pozitiona langa tribuna 2, opus tribunei 1, asfel
incat sa existe o vizibilitate completa asupra tuturor culoarelor. Datorita
apropierii de pista, locurile din tribune au in general vizibilitate buna doar
asupra culoarelor interioare.
Totodata, este necasara corectarea rigolei si repozitionarea liniilor de
alergare, avand in vedere faptul ca primul culoar are grave disfunctionalitati
( zone de gazon in spatiu de alergare, rigola care intra in interiorul primului
culoar, facand impracticabila prima banda).
d) Amenajari exterioare- lucrari care nu au fost cuprinse in proiectul initial
Amenajarea exterioara face ca integrarea Stadionului in zona sa se realizeze
cat mai firesc si responsabil fata de natura. Se asigura conectarea obiectivului
la sistemul de trasee pietonale din zona, iar sistemul de acces este
eficientizat, nu doar pentru a nu altera spatiile adiacente cit si pentru a aduce
cat de mult posibil o extindere a zonelor de promenada publica in interiorul
constructiei.
Circulatiile auto se realizeza pe conturul amplasamentul, cu acces din B-dul
Constantin Brancusi. Zonele de circulatii auto de pe laturile E-N-V ale
Stadionului, cu acces din B-dul Constantin Brancusi, vor fi finisate cu dale
autoblocante pentru trafic auto tip Frunza F4 gri deschis si gri inchis, de 8 cm
grosime.
Aleea carosabilă de pe latura S-V, cu acces din B-dul Constantin Brancusi,
vor fi asfaltate.
Carosabilul este încadrat cu borduri mari (20 x 25cm), amenajate denivelat
cu pas de 15 cm fată de trotuare și alei pietonale. Panta transversală are valori
cuprinse între 0.2% și 3.0%.
Circulatia pietonilor este organizata pe trotuare si platforme adiacente
circulatiilor auto si care permit accesul in toate zonele de intrare-iesire ale
cladirilor. Noul obiectiv va fi conectat cu toate traseele pietonale existente,
8
totodata avand conectari cu noile trasee pietonale propuse.
Finisajul se va realiza cu dale pietonale tip Umbra 50x50x6 cm
Circulatia pietonala este încadrata cu borduri mici (10 x 15cm). Panta
transversală are valori cuprinse între 0.5% și 2.0%.
Accesul in spatiul public al persoanelor cu handicap locomotor se face din
exterior catre interior la aceasi cota, iar din spatiul public de circulatii catre
locurile special amenajate accesul se face pe rampe cu o inclinatie de maxim
8%.
In zona aleilor pietonale sunt asigurate toate cerintele legate de accesul
persoanelor cu handicap locomotor conform normativelor în vigoare.
Spatiile verzi vor fi realizate cu gazon, plantari cu copaci si arbusti.
Mobilierul urban va fi compus din banci, cosuri pentru gunoi, piloni parcare,
delimitare zona, gratare de protectie copaci si alte echipamente urbane :
parcare biciclete.
Alimentarea cu energie electrica Alimentarea cu energie electrică a stadionului se va realiza prin intermediul a
două posturi de transformare alimentate din rețeaua de medie tensiune a
Furnizorului. Conform regulamentelor și standardului UEFA 4 instalația
electrică a stadionului va fi alimentată în buclă din două surse energetice
independente.
Alimentarea receptoarelor cu joasă tensiune se realizează din cele două
posturi de transformare propii clădirii, și anume PT1, respectiv PT2. Postul
de transformare PT1 este dotat cu două transformatoare de 1.000 kVA iar
PT2 cu două de 630 kVA.
Lucrările aferente asigurării alimentării cu energie electrică (alimentarea cu
utilități) cad în sarcina Primăriei Municipiului Târgu Jiu. De asemenea cad in
sarcina Primariei cablurile de joasa tensiune dintre posturile de transformare
si tablourile generale, si grupul electrogen montat in exteriorul cladirii.
Grupul electrogen este de capacitate 650 kVA si va fi complet pregatit pentru
interventie.
Instalaţia de iluminat exterior
Instalaţiile de iluminat exterior urmăresc marcarea acceselor şi a platformelor
de acces auto şi pietonal. Stalpii de iluminat proiectati sunt din metal, de
inaltime 4 m, echipati cu aparat de iluminat ornamental cu sursa LED. In
intradosul balustradei pietonale se va monta o banda de LED. Comanda
iluminatului exterior se asigura centralizat de la BMS. Traseele electrice se
executa conform cerintelor tehnice impuse de finisajele arhitecturale.
Retele exterioare Se vor reface retelele din incinta, cu repozitionarea acestora conform noilor
necesitati.
Nu se intervine asupra instalatiilor interioare de alimentare cu apa si
canalizare din hotel. Acestea urmand a fi racordate la noile retele exterioare
din incinta.
Reamplasarea retelelor exterioare din incinta de alimentare cu apa si
canalizare implica realizarea de camine si tuburi colectoare.
Refacere retelei de alimentare cu apa potabila si canalizare menajera: Alimentarea cu apa a investitiei se face din punctul de racord amplasat la
limita de proprietate (bransamentul de apa).
Sistemul public de canalizare fiind unul separativ, reţeaua exterioară de
canalizare se va realiza tot în sistem separativ în interiorul incintei, existând o
retea pentru preluarea apelor menajere, o retea pentru preluarea apelor
pluviale de pe acoperis si o retea de canalizare a apelor pluviale colectate de
pe platforme.
Canalizare pluviala:
9
Apele pluviale din parcarea subterana, (parcări autoturisme, drumuri de
incintă), preluate de reteaua de rigole, vor fi transportate in reteaua exterioara
de canalizare posibil infestata cu hidrocarburi. Aceste ape vor fi tratate
inainte de descarcarea lor in caminul de racord prin intermediul
separatoarelor de hidrocarburi, cu decantor de namol, filtru coalescent. Dupa
tartare, apa va fi directionata catre râul Jiu.
Apele pluviale de pe acoperisul cladirii vor fi colectate prin intermediul unei
retele interioare de colectare in sistem gravitational si descarcate la reteaua
exterioara de canalizare pluviala curata dupa care se va directiona si descarca
în râul Jiu.
Date si indici ce caracterizeaza constructia
Terenuri sportive cu iarba: teren joc stadion, 2 terenuri de antranament, 2
terenuri de fotbal de mici dimensiuni = 21.875mp
Zone verzi amenajate noi=690mp
Zone verzi existente si pastrate în limita de proprietate = 7922mp
Suprafata desfasurata estimata a constructiilor aflate pe teren: 37,770mp.
P.O.T. rezultat = 22.4% C.U.T. rezultat = 0.6
Regim de înaltime:
-TRIBUNA 1 – S+P+3E
-TRIBUNA 2 – P+5E (etajul 5 este terasa tehnica necirculabilă)
-HOTEL – P+4E
-CORP ADMINISTRATIV - P+4E
Hmax = 25.9m
CAPACITATE: 12 386 locuri acoperite distribuite dupa cum urmează:
a)public general 10934 locuri (din care 4781 locuri in tribuna 2 si 3084 în
tribuna 1, 1528 in peluza 1 si 1541 în peluza 2
b)persoane cu handicap locomotor şi insotitori 72 locuri
c)VIP 1 – 990 locuri
d)VIP 0 – loje Sky Box – 204 locuri (17 sky box a cate 12 locuri)
e)Presa scrisa – 280 locuri (50 cu desk rabatabil)
f)presa radio-TV – comentatori – 78 locuri (pupitre a cate trei locuri)
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA): = 118.771,76 mii lei/25.455,82
mii euro
Astfel se impune modificarea indicatorilor tehnico-economici avizaţi iniţial
prin HG nr. 890/2014, după cum urmează:
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) 118.772 mii lei (în preţuri valabile la 26.02.2018; 1 Euro=4,6658 lei)
din care construcții – montaj 85.896 mii lei
Suprafata teren pe care se dezvoltă
stadionul, hotel existent, sala de
spor, terenuri de sport, alei
pietonale , drumuri de acces
67383mp
100%
Suprafata teren CF 62960 mp
Din care
Suprafata construita, inclusiv sala
de sport, anexe, hotel existent
15768mp
23.4%
Suprafata circulatii auto ,pietonale,
suprafete sportive altele decat cele
inierbate
21125mp
31.3 %
Suprafata spatii verzi 30,490mp 45.2%
10
Valoarea investiţiei finanțată de M.D.R.A.P. prin C.N.I. S.A., inclusiv
TVA 103.816 mii lei
din care construcţii-montaj 74.243 mii lei
Valoarea investiţiei finanțată de UAT Târgu Jiu, inclusiv TVA:
14.956 mii lei
din care construcţii-montaj 11.653 mii lei
Valoare rest de executat (inclusiv TVA) 23.301 mii lei (în preţuri valabile la 26.02.2018; 1 Euro=4,6658 lei)
din care construcții – montaj 18.757 mii lei
Valoarea investiţiei rest de executat finanțată de M.D.R.A.P. prin C.N.I.
S.A., inclusiv TVA 17.950 mii lei
Valoarea investiţiei rest de executat finanțată de UAT Târgu Jiu, inclusiv
TVA: 5.351 mii lei
- Capacități:
- Suprafaţa construită mpAc 12.329
- Suprafață desfășurată mpAd 35.096
- Locuri în tribună nr. 12.515
- Durata totală de realizare a investiției luni 50
- Durată rest de executat a investiției luni 4
Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA (în preţuri la data de 3 septembrie
2014, 1 euro = 4,4060 lei), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2014
este de 96.273 mii lei, valoarea finanțată prin C.N.I. S.A. fiind de 91.458,89
mii lei. Ulterior a apărut necesitatea revizuirii valorii totale și, implicit, a
cofinanțării aferente fiecăruia dintre factorii implicați în implementarea
obiectivului, ca urmare, în principal, a următorilor factori:
- adjudecarea realizării investiției, în urma licitației publice organizate de
C.N.I. S.A., la un preț mai mare cu 6% decât valoarea estimată, fapt ce a
condus la majorarea valorii totale a investiției fără a majora valoarea
finanțată prin C.N.I. S.A., ci numai pe cea în sarcina beneficiarului;
- modificări succesive ale legislație fiscale (cota TVA);
- avize, acorduri și autorizații obținute pe parcursul execuției lucrărilor,
precum și apariția unor situatii imprevizibile, ceea ce a condus la necesitatea
identificării unor soluții de optimizare a soluțiilor propuse inițial, precum și
la necesitatea adaptării proiectului la condițiile impuse de instituțiile publice
competente (de ex ISU, operatorul local de canalizare şi alimentare cu apă
etc). Lucrările suplimentare identificate ca fiind necesare conduc, implicit, și
la majorarea valorii totale finanțată prin C.N.I. S.A. și prin UAT municipiul
Tg Jiu.
Valoarea rest de executat în sumă totală de 5.351 mii lei, ce va fi finanțată de
UAT municipiul Tg Jiu, este aferentă lucrărilor constând în: modificare
soluție structurală, tribuna 2; realizare rigolă + pistă atletism; realizarea
Ceasoficarii conform standardelor necesare omologarii stadionului; realizarea
Broadcast-ului conform cerințelor actuale pentru respectarea normelor de
transmisie Tv a viitoarelor evenimente ce se vor desfășura în incinta
stadionului; taxe ISC și CSC aferente și rest cofinanțare din primul contract
de execuție lucrări atribuit pentru realizarea obiectivului, în sumă de 391 mii
lei, și următoarelor lucrări: lucrări aferente realizării stației de pompare;
separatorului de hidrocarburi și amenajări exterioare (mobilier stradal,
11
iluminat, peisagistică); racorduri la căile de acces din exterior către stadion,
în sumă de 4.960 mii lei, pentru realizarea cărora se va iniția de către
Primăria Municipiului Tg. Jiu o nouă procedură de achiziție publică.
Valoarea rest de executat în sumă totală de 17.950 mii lei, ce va finanțată de
M.D.R.A.P. prin C.N.I. S.A., este aferentă lucrărilor pentru realizarea pe
amplasamentul predat a următoarelor lucrări: rețele exterioare - canalizare
ape pluviale; rețele exterioare - canalizare ape menajere; rețele exterioare -
alimentare cu apă; rețele exterioare - alimentare cu energie electrică; rețele
exterioare - alimentare cu gaze; platforme și căi de acces; parcări, atribuirea
lucrărilor urmând a se face în urma inițierii de către C.N.I. S.A. a unei noi
proceduri de achiziție publică.
Cofinanțarea beneficiarul - UAT municipiul Tg Jiu, a fost aprobată prin
Hotărârea Consiliului Local nr. 76/23.02.2015 în baza căreia a fost încheiată
convenția de cofinanțare nr. 5696/CNI/15.05.2015 (suma de 10.208.959,73
lei), și Hotărârea Consiliului Local nr. 376/18.10.2017 (suma de 4.959.950
lei).
În ceea ce privește durata de realizare a investiției (perioada cuprinsă între
data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei şi data
procesului-verbal privind admiterea recepţiei finale) este estimată la 50 de
luni, în timp de durata de execuție (perioada, exprimată în luni, cuprinsă între
data stabilită de investitor pentru începerea lucrărilor de execuţie şi
comunicată executantului şi data încheierii procesului-verbal privind
admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor) este estimată la 28 de luni, durata
rest de executat a investiţiei fiind de 4 luni.
Prin avizul nr. 10 din 31.05.2018 al Consiliului Interministerial de Avizare
Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe sumele aferente valorii totale
a investiției au fost aprobate rotunjite în plus, fapt ce determină corelarea
valorilor defalcate pe cei doi investitori, CNI și UAT, astfel încât să se
respecte relația matematică dintre ele (de ex: (C+M)total=
(C+M)CNI+(C+M)uat). Acest lucru nu permite aplicarea principiului rotunjirii
în plus sau în minus luând în considerare cifra primei zecimale după virgulă,
dacă este mai mare de 5 sau mai mică de 5, decât în cazul uneia dintre sume,
în cazul de față s-a procedat la rotunjirea în minus a valorii (C+M)CNI,
urmând ca valoarea (C+M)uat să se determine prin scădere (85.896(C+M)total -
74.243(C+M)cni=11.653(C+M)uat).
Întrucât realizarea lucrărilor suplimentare implică modificarea indicatorilor
tehnico-economici ai obiectului de investiții, este necesară reaprobarea
acestora în temeiul art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele
publice, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, în urma verificării situației juridice a amplasamentului aferent
stadionului a reieșit faptul că, în urma unor dezmembrări succesive a
terenului inițial, imobilul aferent stadionului a primit numerele cadastrale
47028 și, ulterior, 50887. În urma acestor dezmembrări imobilul a primit un
nou număr administrativ, nr. 6A, astfel adresa stadionului este Bdul
Constantin Brâncuşi nr. 6A, municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, ceea ce
atrage necesitatea modificării acestui pentru a reda, în mod corect, adresa
amplasamentului obiectivului de investiții.
3. Alte informaţii Nu este cazul.
Secţiunea a 3-a. Impactul socio-economic al proiectului de act normativ
12
1. Impactul
macroeconomic
Municipiul Tg. Jiu se va putea bucura de îmbunătăţirile care vor fi aduse
infrastructurii sportive prin acest obiectiv de investiţii.
În plus, turismul va avea de asemenea de câştigat ca urmare a vizitei
suporterilor echipelor de fotbal din ţară şi din străinătate cu ocazia meciurilor
naţionale şi internaţionale de fotbal şi a competițiilor de atletism ce se vor
desfăşura pe stadion.
11. Impactul asupra mediului
concurenţial şi domeniului
ajutoarelor de stat
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.
2. Impactul asupra
mediului de afaceri
Construirea şi modernizarea stadioanelor, inclusiv a stadionului din Tg Jiu,
va conduce la revigorarea societăţilor comerciale având ca principal obiect
de activitate proiectarea obiectivelor de investiţii şi execuţia de lucrări de
construcţii.
Totodată aceste aspecte vor atrage şi îmbunătăţirea activităţii tuturor
societăţilor de construcţii furnizoare de materii prime şi materiale în
domeniul construcţiilor. Organizarea de competiţii sportive importante vă
deschide noi oportunităţi în viitor în ceea ce priveşte turismul şi industria
hotelieră din Municipiul Tg Jiu.
21. Impactul asupra
sarcinilor administrative
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.
22. Impactul asupra
întreprinderilor mici și
mijlocii
Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect.
3. Impactul social Complexul sportiv reprezintă o prioritate ridicată în contextul actualelor
strategii sectoriale şi naţionale, având în vedere că implementarea lui are
următoarele efecte directe:
- creşterea calităţii infrastructurii sociale a regiunilor în care se va
executa complexul;
- creşterea competitivităţii regiunilor ca locaţii pentru derularea
evenimentelor sportive;
- creşterea contribuţiei turismului la dezvoltarea regiunilor;
- dezvoltarea sportului şi activităţilor legate de sport trebuie să fie
facilitate la nivel naţional prin crearea unei infrastructuri agrementate
naţional şi internaţional, constituind un factor motivaţional în
formarea tinerilor pentru performanţă.
Implementarea acestui proiect va conduce, totodată, la diminuarea
disparităţilor interregionale precum şi a disparităţilor în interiorul regiunilor,
între centrele urbane şi arealele adiacente, iar în cadrul oraşelor, între zonele
atractive pentru investitori şi cele neatractive, printr-o mai bună utilizare a
sinergiilor regionale. Astfel se rezolvă o nevoie socială a colectivităţii în aria
căreia se va amplasa complexul sportiv. Aceste obiective sunt stabilite în
cadrul angajamentelor asumate de către Romania în calitate de membru al
Uniunii Europene.
Prin investiţia de faţă se vine în întâmpinarea nevoii sociale identificate la
nivel naţional: de creare unei infrastructuri care să dezvolte sportul de masă
şi să satisfacă cerinţele de pregătire spotivă şi de organizare a evenimentelor
din acest sector. În iniţierea unui astfel de demers s-a ţinut cont de numărul
spaţiilor special amenajate destinate practicării sporturilor, care este
insuficient în raport cu necesităţile reale ale societăţii, iar pe teritoriul
României nu există suficiente complexe sportive care să corespundă
standardelor internaţionale privind pregătirea sportivilor şi organizarea de
competiţii internaţionale, ceea ce îi obligă pe sportivii români să evolueze în
competiţiile oficiale la un nivel de competitivitate redus. De asemenea, lipsa
13
infrastructurii de acest nivel împiedică, din motive logistice, participarea
echipelor sportive la competiţii internaţionale, întrucât acestea au nevoie în
pregătire, de respectarea unor standarde de calitate atât pentru antrenamente,
cât şi pentru spaţiile în care se desfăşoară acestea.
4. Impactul asupra
mediului
Decizia etapei de încadrare nr. 126/28.08.2015, emisă de Agenția pentru
Protecția Mediului Gorj, a fost eliberată pentru întregul proiect, cuprinzând și
lucrările aferente investiției pentru realizarea căreia a fost inițiat prezentul
proiect, s-a decis că „proiectul nu se supune evaluării impactului asupra
mediului și nu se supune evaluării adecvate”.
5. Alte informaţii Nu au fost identificate.
Secţiunea a 4-a. Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru
anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)
Mii lei –
Indicatori An curent Următorii 4 ani Media pe
5 ani
1 2 3 4 5 6 7
1. Modificări ale
veniturilor bugetare,
plus/minus, din care:
A) bugetul de stat, din
acesta:
- Impozit pe profit
- Impozit pe venit
B) bugete locale:
- Impozit pe profit
C) bugetul asigurărilor
sociale
- Contribuţii de asigurări
2. Modificări ale
cheltuielilor bugetare,
plus/minus, din care:
A) bugetul de stat, din
acesta:
- Cheltuieli de personal
- Active nefinanciare
B) bugete locale:
- Cheltuieli de personal
- Bunuri şi servicii
C) bugetul asigurărilor
sociale
- Cheltuieli de personal
- Bunuri şi servicii
3. Impact financiar,
plus/minus, din care:
A) buget de stat
B) bugete locale
4. Propuneri pentru
Acoperirea creşterilor de
cheltuieli bugetare
14
5. Propuneri pentru a
compensa reducerea
veniturilor bugetare
6. Calcule detaliate
privind fundamentarea
modificărilor veniturilor
şi/sau cheltuielilor
bugetare
7. Alte informaţii Finanţarea obiectivului de investiții se realizează de la bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, în
limita sumelor aprobate anual cu această destinație, și de la bugetul local al
U.A.T. Municipiul Târgu Jiu, precum și din alte surse legal constituite,
conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Secţiunea a 5-a. Efectele proiectului de act normativ asupra legislaţiei în vigoare
1. Măsuri normative necesare pentru aplicarea
prevederilor proiectului de act normativ:
A) acte normative în vigoare ce vor fi modificate sau
abrogate, ca urmare a intrării în vigoare a proiectului
de act normativ
B) acte normative ce urmează a fi elaborate în vederea
implementării noilor dispoziţii
Prin prezentul proiectul de act normativ se reaprobă
indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de
investiții, aprobați prin Hotărârea Guvernului nr.
890/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-
economici ai obiectivului de investiţii „Modernizare
si Extindere Capacitate Stadionul Municipal Târgu
Jiu – str. Constantin Brâncuşi, nr. 6, municipiul
Târgu Jiu, judetul Gorj” și se modifică
amplasamentul obiectivului.
11. Compatibilitatea proiectului de act normativ cu
legislaţia în domeniul achiziţiilor publice
Proiectul de act normativ nu se referă la acest
subiect.
2. Conformitatea proiectului de act normativ cu
legislaţia comunitară în cazul proiectelor ce transpun
prevederi comunitare
Proiectul de act normativ nu se referă la acest
subiect.
3. Măsuri normative necesare aplicării directe a actelor
normative comunitare
Proiectul de act normativ nu se referă la acest
subiect.
4. Hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene Proiectul de act normativ nu se referă la acest
subiect.
5. Alte acte normative şi/sau documente internaţionale
din care decurg angajamente
Proiectul de act normativ nu se referă la acest
subiect.
6. Alte informaţii Nu au fost identificate.
Secţiunea a 6-a. Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ
1. Informaţii privind procesul de consultare cu
organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi
alte organisme implicate
Nu este cazul.
2. Fundamentarea alegerii organizaţiilor cu care a avut
loc consultarea, precum şi a modului în care activitatea
acestor organizaţii este legată de obiectivul proiectului
de act normativ
Nu este cazul.
3. Consultările organizate cu autorităţile administraţiei
publice locale, în situaţia în care proiectul de act
normativ are ca obiect activităţi ale acestor autorităţi,
Nu este cazul.
15
în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 521/2005 privind
procedura de consultare a structurilor asociative ale
autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea
proiectelor de acte normative
4. Consultările desfăşurate în cadrul consiliilor
interministeriale, în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea
consiliilor interministeriale permanente
A fost emis Avizul nr. 10 din 31.05.2018 al
Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări
Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, conform
Hotărârii Guvernului nr. 150/2010 pentru
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului
Interministerial de Avizare Lucrări Publice de
Interes Naţional şi Locuinţe, cu modificările și
completările ulterioare, revizuit în data de
18.07.2018 în vederea corectării adresei
obiectivului și datei de referință a cursului euro.
5. Informaţii privind avizarea de către:
A) Consiliul Legislativ
B) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
C) Consiliul Economic şi Social
D) Consiliul Concurenţei
E) Curtea de Conturi
Nu este cazul.
6. Alte informaţii Nu au fost identificate.
Secţiunea a 7-a. Activităţi de informare publică privind elaborarea şi
Implementarea proiectului de act normativ
1. Informarea societăţii civile cu privire la necesitatea
elaborării proiectului de act normativ
Au fost întreprinse demersurile legale prevăzute de
art. 7 alin. (1) din Regulamentul privind
procedurile, la nivelul Guvernului, pentru
elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de
documente de politici publice, a proiectelor de acte
normative, precum şi a altor documente, în vederea
adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 561/2009.
2. Informarea societăţii civile cu privire la eventualul
impact asupra mediului în urma implementării
proiectului de act normativ, precum şi efectele asupra
sănătăţii şi securităţii cetăţeanului sau diversităţii
biologice
Proiectul de act normativ nu se referă la acest
subiect.
3. Alte informaţii Nu au fost identificate.
Secţiunea a 8-a. Măsuri de implementare
1. Măsuri de punere în aplicare a proiectului de act
normativ de către autorităţile administrative publice
centrale şi/sau locale – înfiinţarea sau extinderea
competenţelor instituţiilor existente
Nu este cazul
2. Alte informaţii Nu au fost identificate.
16
Pentru considerentele de mai sus, am elaborat prezentul proiect de Hotărâre a Guvernului pentru
reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizare şi extindere
capacitate Stadionul Municipal Târgu Jiu", care, în formă prezentată, a fost avizat de ministerele interesate
şi pe care îl supunem spre aprobare.
VICEPRIM-MINISTRU,
MINISTRUL DEZVOLTĂRII REGIONALE SI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Paul STANESCU
Avizăm favorabil:
MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE
Eugen Orlando TEODOROVICI
17
SECRETAR DE STAT,
ADRIAN IONUŢ GÂDEA
SUBSECRETAR DE STAT,
ADRIANA-MIHAELA UDROIU
SECRETAR GENERAL,
DAN – ALEXANDRU GROZA
D.G.J.R.P.A.E.
DIRECTOR GENERAL,
D.G.M.F.R.U.A.
DIRECTOR GENERAL,
MELANIA RUSNAC
D.G.D.R.I.
DIRECTOR GENERAL,
DIANA – DOINA ȚENEA
DIRECTOR GENERAL ADJUNCT,
ALEXANDRU SOARE
DIRECTOR DLP,
CARMEN IGESCU
C.N.I.
DIRECTOR GENERAL,
MANUELA IRINA PĂTRĂŞCOIU