4
Simpozionul elevilor ”Educaţi pentru toleranţă şi spirit civic!” Simpozionul ”Educaţi pentru toleranţă şi spirit civic!” face parte dintr-o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Toleranței sărbătorită în fiecare an pe data de 16 noiembrie, activități derulate în perioada 5 - 12 Noiembrie 2014, sub coordonarea Inspectoratului Şcolar Județean Maramureş, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse şi Asistență Educațională. Invitația de participare la activități este adresată cu prioritate consilierilor şcolari din oraşul Baia Mare, fiind însă bine-veniți şi cei din afara oraşului, care doresc să se implice. Documentul de față îşi propune să ofere consilierilor şcolari informații utile pentru implicarea lor în cadrul Simpozionului ”Educați pentru toleranță şi spirit civic!”: Condiții de elaborare a proiectului - conform modelului atașat în Anexa 1; Pentru un proiect, pot exista maxim doi coordonatori: consilierul școlar și eventual un cadru didactic; O echipă care elaborează un proiect poate să fie formată din minim trei elevi; Fiecare unitate de învățământ va trimite minim o echipă de elevi - un proiect realizat și implementat Termen limită de trimitere a proiectelor este miercuri, 5.11.2014, ora 16.00; După această dată, proiectele vor fi implementate în unitatea de învățământ, în perioada 5.11.2014- 12.11.2014; Modalitate de trimitere a proiectului: pe adresa de mail: [email protected]

Pentru Consilieri Despre Simpozionul Elevilor

  • Upload
    doina

  • View
    213

  • Download
    0

Embed Size (px)

DESCRIPTION

simpozion

Citation preview

Simpozionul elevilor Educai pentru toleran i spirit civic!

Simpozionul Educai pentru toleran i spirit civic! face parte dintr-o serie de activiti dedicate Zilei Internaionale a Toleranei srbtorit n fiecare an pe data de 16 noiembrie, activiti derulate n perioada 5 - 12 Noiembrie 2014, sub coordonarea Inspectoratului colar Judeean Maramure, n parteneriat cu Centrul Judeean de Resurse i Asisten Educaional.Invitaia de participare la activiti este adresat cu prioritate consilierilor colari din oraul Baia Mare, fiind ns bine-venii i cei din afara oraului, care doresc s se implice.Documentul de fa i propune s ofere consilierilor colari informaii utile pentru implicarea lor n cadrul Simpozionului Educai pentru toleran i spirit civic!: Condiii de elaborare a proiectului - conform modelului ataat n Anexa 1; Pentru un proiect, pot exista maxim doi coordonatori: consilierul colar i eventual un cadru didactic; O echip care elaboreaz un proiect poate s fie format din minim trei elevi; Fiecare unitate de nvmnt va trimite minim o echip de elevi - un proiect realizat i implementat Termen limit de trimitere a proiectelor este miercuri, 5.11.2014, ora 16.00; Dup aceast dat, proiectele vor fi implementate n unitatea de nvmnt, n perioada 5.11.2014- 12.11.2014; Modalitate de trimitere a proiectului: pe adresa de mail: [email protected] Consilierii colari, mpreun cu consilierii educativi sunt responsabili pentru organizarea urmtoarelor: Identificarea cadrelor didactice i a elevilor care doresc s se implice n activitate; Informarea acestora asupra condiiilor de elaborare a proiectului, termenului limit i modalitii de trimitere a proiectului. Coordonarea implementrii proiectului n unitatea de nvmnt; Sprijinirea elevilor din echipa de proiect n sintetizarea rezultatelor i pregtirea prezentrii acestora pentru simpozion; mpreun cu cadrele didactice coordonatoare, nsoesc elevii la simpozion, pentru prezentarea proiectului: simpozioniul are loc la Liceul de Arte Baia Mare, miercuri, 12.11.2014, ncepnd cu ora 15.30.Responsabil activitate: Psiholog educaional, prof. Achim Laura e-mail: [email protected], telefon: 0753.020.445Anexa 1

DENUMIREA PROIECTULUI TITLUL (mesaj slogan);

Coordonator/ coordonatori__________________________________________________________________

Membrii echipei de proiect___________________________________________________________________________________________________

ArgumentExplicarea pe scurt a contextului n care a aprut ideea de proiect i utilitatea acestuia.

DESCRIEREA PROIECTULUI

1. Scop

2. Obiective

3. Grup int

4. Descrierea activitilor

Titlul activitii

Durat/ termene de realizare a activitilor

Responsabili

5. Evaluarea proiectului(rezultatele implementrii proiectului - forma final care va fi prezentat n cadrul simpozionului)