Peisajul cultural al Bazinului Hidrografic al Pârâului Sebeș (Seviș),

Județul Sibiu

Bazinului Hidrografic al Pârâului Sebeș este un peisaj cultural ecologic, în care se repetă

caractere tipice, modele și structuri întâlnite și în alte areale. Acest peisaj cuprinde cursuri de apă,

pădure și pajiști, precum și așezări umane, drumuri rutiere, o cale ferată. Are o întindere relativ

mică (microlandșaft) într-o regiune geografică ce îmbină aspecte estetice cu proprietăți materiale.

Peisajul cultural se referă la toată activitatea omului în mediul său (mai ales rural), precum

prelucrarea pământului, îngrijirea solului, agricultura, etc. Componentele peisajului sunt supuse

folosinței de către om fiind considerat că peisajul se află într-o continuă dinamică.

Noțiunea de peisaj cultural reprezintă o împletire între peisajul geografic dat de aspectul

dimensiunii spațiale (spațiu geografic) și peisajul istoric dată de științele istorice sub aspectul unei

dimensiuni în timp.

În zona de șes a bazinului hidrografic ca urmare a folosințelor agricole tradiționale în timp au

dus la formarea unor biotopuri cu o biodiversitate mare: zone umede, livezi cu pajiști, pajiști foarte

diversificate. Spre deosebire de zona montană unde predomină pădurile care au o biodiversitate mai

scăzută.

Expertiza peisajului cultural cu diferite moduri de folosință reprezintă o premisă pentru a

determina tendințele de evoluție și care sunt posibilitățile de dezvoltare a peisajului analizat.

Practic expertiza peisajului ne arată gradul de diferențiere între situația actuală și cea dorită și

constă dintr-o comparație a situației prezente a peisajului cu situația dorită, planificată.

Obiectivul expertizei acestui peisaj este să se demonstreze importanța arealului prin oferta de

resurse de care dispune și astfel să crească nivelul de interes asupra menținerii și refacerii servicilor

oferite de capitalul natural.

Metodologia de realizare a expertizei peisajului cuprinde următoarele patru aspecte (Bastian și

Schreiber, 1999):

1. Analiza funcțiilor sociale ale peisajului în prezent și viitor

Structura spațiului natural

Componentele peisajului create de om în acest areal sunt împărțite pe:

Structuri lineare/longitudinale cum sunt: elementele lemnoase lineare, insule de vegetație

lemnoasă lângă terenuri agricole pentru protecție împotriva vânturilor (perdele de protecție),

1

margini de terenuri agricole cu mare biodiversitate, ziduri uscate pentru diminuarea pericolului

eroziunii malurilor pârâului, perdele de protecție plantate de om, ape curgătoare cu vegetație de

zăvoi în formă de galerii, drumuri, poteci, căi ferate (fărâmițarea habitatelor naturale prin bariere);

Elemente în grupe mici mai mult sau mai puțin concentrice: amestec de tufișuri și arbori,

tufișuri grupate, pe pășuni stejari bătrâni izolați pentru umbrire, alți arbori singulari, pomi fructiferi:

nuci, păr, măr, pruni, dud etc. pajiști, inclusiv pajiști tip livadă cu pomi fructiferi, terenuri agricole,

păduri seminaturale, plantații, straturi de grădină, așezări omenești intravilan / extravilan,

amplasamente industriale (abatoare, ferma de lapte) etc.

Peisajul bazinului Sebeș aparține de bazinul Oltului, având ca efluent Cibinul, care este cel mai

important afluent pe care Oltul îl primește de pe teritoriul județului Sibiu. Acest bazinul este

localizat în județul Sibiu, județ care are o poziție centrală în țară, fiind așezat în cea mai mare parte

într-o zonă depresionară și mai exact în Depresiunea Sibiului. Această depresiune este încadrată la

rândul ei în marea depresiune intracarpatică a Transilvaniei și este delimitată spre nord și nord-est

de Podișul Târnavelor care o domină cu 150-200 m.

În sud-vest la o distanță de aproximativ 20 km de acest bazin hidrografic se află Munții Cibin

cu vârfurile Prejba (1745 m) și Cindrel (2245 m). Iar în partea vestică pe o distanță de 10 km,

relieful depresiunii este format dintr-o serie de dealuri a căror înălțime variază între 480-650 m

altitudine, continundu-se apoi cu Podișul Secașelor, o altă unitate de relief.

Din punct de vedere fizico-geografic acest bazin hidrografic își are sectorul de colectare al

apelor în partea de sud-est a munţilor Cindrel, pe versantul stâng al Văii Sadului, pe versantul de

nord-est a Munţilor Cibin şi pe versantul drept al Văii Șteaza. În secorul superior a bazinului

Sebeșului, unde se găsesc pădurile comunei Răşinari întâlnim o bogată reţea hidrografică, care are o

densitate de 0,25-0,50 km/km2, cu un regim de alimentare atât pluvial, cât și nival, caracterizat de

ape mari primăvara şi viituri în sezonul de vară și ale cărei colector principal este Pârâul Sebeș și cu

afluentul său principal Pârâul Caselor (Sibișel).

Apele curgătoare sunt concepute ca și continuum de gradienţi fizici, chimici şi ai adaptării

comunităţilor datorită faptului că procesele ecologice prezente aici se modifică gradual de la izvor

spre vărsare, odată cu modificarea carcateristicilor fizice şi chimice ale biotopului și astfel pot fi

împărțite în sectoare superioare, mijlocii și inferioare.

În anul 1964 a începul monitorizarea Pârâului Sebeș la Rășinari și a Pârâului Caselor (Sibișel).

Bazinul hidrografic al Pârâului Sebeș are o suprafață de 101 km2 și o altitudine medie de 806

m. Iar debitul mediu istoric pentru Pârâul Sebeș a fost 0,120 m3/s (120 l/s), iar pentru Pârâul Caselor

0,070 m3/s (70 l/s).

2

Punctul de izvorâre al Pârâului Sebeș este situat la altitudinea de 1355 m, iar gura de vărsare în

Cibin se afla situată la 388 m altitudine față de nivelul Mării Negre. Lungimea acestuia este de 30

km, cu o pantă medie de 32‰, cu un coeficient de sinuozitate de 1,30.

În urma monirorizării din anul 1972 și până în prezent debitul multianual al Pârâului Sebeș este

de 0,483 m3/s (483 l/s), iar debitul ecologic (care întreține viața) al Pârâului Sebeș în Rășinari este

de 0,057 m3/s (57 l/s).

Punctul de izvorâre al Pârâului Caselor (Sibișel) are o altitudinea de 1240 m, iar gura de vărsare

în Sebeș este situată la 529 m. Cu o lungime totală de 11 km acest pârâu are o pantă medie de 65‰

și un coeficientul de sinuozitate de 1,45. Iar suprafața bazinului de recepție este de 22 km2, având o

altitudine medie a bazinului de 920 m.

Debitul multianual al Pârâului Caselor este de 0,290 m3/s (290 l/s), iar debitul ecologic este de

0,025 m3/s (25 l/s).

Acolo unde viteza curentului de apă este mare are loc fenomenul de eroziune a talvegului și

astfel crește cantitatea materiilor transportate în aval. Acest fenomen se întâlnește cu precădere în

amonte și din acest motiv, fundul pâraielor în sectorul superior este deseori reprezentat în cea mai

mare parte de roca mamă şi doar în locurile în care forţa curenţilor este slăbită are loc sedimentarea

materialului aluvionar.

În sectorul mijlociu  rareori substratul este reprezentat de roca-mamă, cel mai adesea fiind

acoperit de material sedimentar și pietre de diverse mărimi.

Ca urmare a transportului din amonte a materialului erodat în cursul inferior materialul

sedimentar este predominant.

Pentru organismele acvatice dintre factorii abiotici  importanţa cea mai mare o au regimul

hidrologic,  temperatura, viteza curentului de apă, transparenţa, şi compoziţia chimică a apei. Iar

pentru organismele care trăsiesc în bentos sau se prin de acesta o importanţă deosebită o

are şi natura substratului.

Vegetaţia forestieră în cea mai mare parte îşi ia apa necesară dezvoltării din precipitaţii.

Apa freatică se află de regulă în sectorul superior la o adâncime de 1-5 m, îngreunând

alimentarea vegetaţiei cu apă din pânza freatică, exceptând anumite zone de mici platouri, unde

rădăcinile aninului ajung uneori la nivel freatic. Iar pe măsură ce coborâm nivelul apei freatice se

ridică.

În sectorul superior a bazinului hidrografic unitatea geomorfologică caracteristică este versantul

cu subdiviziunile lui și tot la fel de bine sunt reprezentate culmile şi văile, iar la ieșirea din satul

Rășinari, pârâul se desfășoară într-o zonă de șes, cu câteva culmi și văi pe partea dreaptă în sectorul

mijlociu, având gura de vărsare în aval de satul Șelimbăr, chiar lângă stația de epurare a orașului

Sibiu.

3

Expoziţia generală în sectorul superior șo mijlociu al bazinului este parţial însorită, fiind

determinată de direcţia generală de scurgere a apelor, având și variate expoziţii de detaliu, care

influenţează regimul termic precum şi regimul de umiditate şi evapotranspiraţie.

Înclinarea terenului influenţează înrădăcinarea speciilor, scurgerea apei pe versant precum şi

infiltrarea apei în sol. Pe pantele mari, care se găsesc în secorul superior, datorită înrădăcinării mai

slabe, se pot produce doborâturi de vânt.

Înclinarea terenului în acest bazin are valori de la 0o în zona de șes, până la înclinări abrupte,

uneori chiar până la 45o, în zona montană, iar înclinarea medie în sectorul superior al bazinului este

de 26o.

În secorul superior, există atât versanți cu expoziţii nordice, care indiferent de gradul de

înclinare şi de profilul pantei se caracterizează printr-o cantitate mai mică de lumină şi căldură,

având o umezeală mai mare şi o frecvenţa mai intensă a vânturilor nordice, spre deosebire de

versanţii cu expoziţie sudică care primesc lumină şi căldură suplimentară, înregistrând un minus de

umezeală şi fiind adăpostiţi de vânturile reci.

Pe versanții cu expoziție sudică se creează microclimate ca urmare a încălzirii puternice a

suprafeţei terenurilor, pe când solul de pe versanții cu expoziţii umbrite se află sub influenţa

temperaturii generale a aerului.

Pe alocuri unde se întâlnec suprafeţele cu înclinări sub 16o, în special pe microplatouri (0-5o)

uneori în urma precipitaţiilor bogate, se produc stagnări de apă care durează câteva zile. În

condiţiile de aici, nu se produc scurgeri mari de ape pe versant dar, ca o consecinţă a structurii

solului, se produc şi fenomene erozionale atât de suprafaţă cât şi de adâncime.

Localizarea peisajului analizat în Sud-Estul Europei și ca urmare a prezenței și a formei lanțului

Carpatic, aici se resimte mai ales acțiunea ciclonilor din nordul Oceanului Atlantic în drumul lor

spre Sudul și Sud-Estul Europei și influența invaziilor de aer polar dinspre Nord-Vest, Nord și

Nord-Est. Ca urmare, întreg sectorul superior are o climă dominată de influența vânturilor vestice,

în general mai răcoroasă și mai umedă decât cea de pe verantul sudic.

Munții reprezintă un baraj natural în calea maselor de aer, iar în funcție de valoarea

formațiunilor barice, ele au posibilitatea escaladării acestora, pătrunzând și influențând clima în

cadrul bazinului analizat. Acestă influență se resimte prin modificări importante în temperatură,

umezeală, nebulozitate, precipitații și vânt.

Clima bazinului hidrografic al Pârâului Sebeș este dictată de poziția acestuia, încadrându-se în

sectorul de climă continentală moderată, cu anumite caracteristici particulare pe diversele sectoare.

Astfel în sectorul superior teritoriul studiat are anumite particularități caracteristice climei boreale și

mai exact subţinutului climei de munte, apoi sectoarele mijlociu și inferior se află încadrate într-o

zonă depresionară căreia îi corespunde o climă fără amplitudini exagerate ale elementelor

4

meteorologice, lucru ce reiese din calculul valorilor medii multianuale, care se situează la scară

națională în parametri normali pentru forma de relief în care este poziționat județul, altitudinea

locului și coordonatele geografice.

În ceea ce priveşte regimul eolian frecvenţa cea mai mare o au vânturile care bat din partea de

vest. Adesea se produc intensificări ale vântului, care provoacă doborâturi (la viteza de 30 m/s) mai

ales pe culmi şi boturi de deal în arboretele de molid.

Temperatura medie multianuală are valoarea de 8,5°C. Oscilațiile neperiodice ale temperaturii

aerului sunt datorate intensificării și slăbirii circulației atmosferice, conjugate cu schimbări

neîncetate ale advecțiilor maselor de aer cu proprietăți diferite.

În anumiți anii predomină advecțiile de aer cald din Sud și Sud-Vest, iar atunci temperaturile

medii lunare și anuale sunt mai ridicate, iar în alți anii predomină advecțiile de aer rece, oceanic sau

continental polar, rezultând temperaturi medii lunare și anuale mai coborate.

Cantitatea medie multianuală de precipitații calculată pentru secorul mijlociu și inferior al

bazinului, pe parcursul a 90 de ani de observații este de 627,3 mm. Cantitatea maximă de

precipitații din anul 1990 până în prezent care a căzut într-un interval de 24 ore s-a înregistrat la

data de 18 iulie 1998 și a fost de 70,4 mm.

Cea mai timpurie brumă s-a produs în data de 9 septembrie 1991, iar cea mai târzie în 27 mai

1992. Brumele târzii și timpurii s-au datorat invaziilor de aer rece arctic și temperat continental,

transportate de anticiclonii scandinav și est-european.

În regimul ninsorilor și a stratului de zapadă în aceste sectoare, mijlociu și inferior, putem

afirma că cele mai multe zile cu ninsoare s-au semnalat în anul 1995 cu 50 de zile, iar cele mai

puține în anul 1990 cu 30 de zile. Cea mai timpurie ninsoare s-a semnalat în 17 octombrie 1999, iar

cea mai târzie ninsoare s-a semnalat în 21 aprilie 1992.

În județul Sibiu viscolul se înregistrează în foarte puține cazuri, fapt ce scoate în evidență rolul

de baraj al Munților Carpați în propagarea acestui fenomen la scara mare și în Transilvania.

Factorii geomorfologici influenţează unii factori ecologici, căldura, lumina și umiditatea. Iar

varietatea acestor factori determină şi varietatea staţiunilor forestiere, iar prin diferenţa altitudinală

se ajunge și la repartiţia vegetaţiei, astfel pe pantele munţilor întâlnim pădurile de molid, de fag şi

amestecurile acestora cu gorun şi cu alte specii, iar în zona de dealuri întâlnim goruneto-stejărete şi

chiar aninişuri, ca apoi în zona de șes să găsim pâlcuri de gorunete ș carpen, iar pe malurile luciilor

de apă se găsesc sălcii în cea mai mare parte.

Aspectele pedologice și raportul lor cu celelalte componente ale peisajului geografic sunt

dispunse în mare în felul următor:

→ Predominant în zona de munte sunt solurile brune-acide, brune-podzolice şi podzolurile

humicoferiiluviale şi humicosilicatice, pe alocuri litosoluri şi soluri turboase.

5

→ În zona de podiș au mare extindere solurile argiloiluviale brune podzolite şi podzolice,

solurile brune şi pseudorendzinele, mai puțin lacovistele, cernoziomurile şi solurile sărăturoase.

→ În depresiuni şi lunci se întâlnesc soluri aluviale.

Procesele de pedogeneză caracteristice zonei forestiere de munte şi deal din sectorul superior

au fost determinate prin acţiunea factorilor bioclimatici, pe fondul condiţiilor de solificare din

regiune. Solurile moderat humifere din acest areal s-au format ca urmare a eroziunii rocilor, acestea

având un conţinut moderat de humus.

Versanții care au expoziţii umbrite şi reci au parte de intensificarea proceselor de levigare şi

acidificare făcându-se resimţită prin evoluţia fenomenului de alunecare influenţa reliefului asupra

acestui areal.

Se pot analiza anumiți biodindicatori care redau anumite proprietăți ale solului, ca de exemplu:

specii pentru indicarea regimului de apă din sol (uscat, reavăn, umed), specii pentru indicarea

regimului de nutrienți (eutrof, mezotrof, oligotrof), specii pentru indicare pH-lui etc.

Flora arealului analizat este dominată de speciile euro-asiatice şi europene. Pe acest

considerent acest teritoriu poate fi încadrat din punct de vedere floristic în regiunea eurosiberiană,

provincia central-europeană, provincia central europeană est-carpatică, circumscripția Podișul

Transilvaniei.

Dintre elementele de faună păsările mai frecvente sunt specii ca: mierla, pițigoiul mare şi

albastru, gușa roșie şi uneori pescarelul albastru. Iarna pot să apară: sturzul, cinteza de iarna, scatiul

şi huhurezul. Iar dintre mamifere des întâlnit este căpriorul, veverița, iepurele, etc. iar pe măsură ce

urcăm înzona montană apar mai frecvent ursul, lupul, etc.

Satul Rășinari care intră în cuprinsul bazinului analizat face parte din peisajele specifice

mărginimii Sibiului, fiind un peisaj rural istoric cu pajiști și păduri.

Structura utilizării terenului în viziunea dinamicii peisajului

Pârâul Sebeș străbate două localități: Rășinari este un sat tradițional din mărginimea Sibiului,

unde casele sunt în cea mai mare parte vechi, dar îngrijite, pe când comuna Șelimbăr este aproape

lipit de orașul Sibiu, și multe din casele întâlnite aici sunt nou construite, dând un aspect mai

degrabă de cartier al orașului decât de sat.

Acest bazin aflându-se în vecinătatea orașului Sibiu este influențat de concentrația sporită de

nuclee de condensare a aerului în jurul orașului, fenomen care se datorează pe de-o parte

activităților umane, industriale, transporturi precum și din cauza vecinătății imediate a Munților

Cibin și Făgăraș, care au altitudini de peste 2000 m ce obligă masele de aer umed la o mișcare

ascendentă generatoare de nori și precipitații abundente.

6

Satul Rășinari este alimentat cu apă potabilă de pe Pârâul Strâmbu, un afluent de dreapta al

Sebeșului, și astfel localnicii depind de regimul hidrologic. Acest regim se află în strânsă corelaţie

cu temperatura, expoziţia şi altitudinea, iar pe de altă parte contribui și la dezvoltarea vegetaţiei

forestiere de care depind sătenii, silvicii din zonă, etc, precum și la creșterea produselor agricole.

În sectorul superior al acestui bazin hidrografic pădurile au fost proprietate privată până în anul

1948, fiind gospodărite după amenajamentele care au avut un caracter sumar, principala activitate

din aceste păduri rezumându-se mai mult la exploatare. În unele cazuri regenerarea pădurilor s-a

făcut pe cale artificială, în special cu răşinoase (mai ales cu pin), iar în alte cazuri s-a recurs la o

regenerare naturală, din lăstari sau sămânţă. Existând cerinţe foarte mari de lemn ca urmare a

procesului de industrializare prin care s-au construit foarte multe fabrici de prelucrare a lemnului în

perioada comunistă. De asemenea s-a recurs la construirea de drumuri pentru a creşte accesibilitatea

fondului forestier şi a uşura gospodărirea acestuia.

Aceste păduri au fost exploatate intens și nu a existat o preocupare susţinută pentru crearea şi

gospodărirea noilor arborete, rezultând astfel arborete mai mult din lăstari care sunt slab productive

şi provizorii, cu specii de valoare economică scăzută.

Modul de gospodărire a pădurilor s-a făcut numai pe bază de amenajamente silvice care au fost

revizuite la intervale de 10 ani. Iar prin nerespectarea întocmai a planurilor din amenajamente

actualele păduri nu au o structură normală a claselor de vârstă.

Prin aplicarea Legii nr. 1/2000 pădurile au revenit proprietarului de drept, iar amenajamentul

actual este primul elaborat care încearcă să gospodărească aceste păduri în mod unitar.

După caracterul actual al tipului de pădure, 46,2% din arboretele comunei Răşinari sunt natural

fundamentale, 0,5% parţial derivate, 0,2% total derivate de productivitate inferioară, 53,1%

artificiale şi 22,0 ha intră în clasa de regenerare.

Cele mai productive păduri ale comunei Răşinari sunt molidişurile naturale şi făgetele pure

montane.

Caracterul actual al comunei Rășinari este dat de faptul ca sunt dominante arboretele create

artificial, iar cele natural fundamentale au o productivitate inferioară. S-au practicat tăieri rase şi s-

au împădurit terenurile cu molid şi larice.

Formaţiile forestiere s-au constituit pe structura celor cinci specii de bază: molid, brad, fag,

gorun şi stejar. Dintre acestea ponderea cea mai mare revine molidişurilor de 58%, ceea ce arată că

molidul se află în plin areal. Iar restul formaţiunilor forestiere de bază s-au format pe seama fagului

şi gorunului. Stejarul are o prezenţă simbolică.

În cadrul tinerelor culturi care nu au realizat starea de masiv şi în rândul arboretelor care au fost

parcurse cu tăieri de regenerare care au consistenţele cuprinse între 0,1-0,6. Consistenţa de

ansamblu (0,76) asigură îndeplinirea în bune condiţii şi a funcţiei de protecţie a solului.

7

În sectorul superior teritoriul este utilizat și ca zonă de agrement, având parte de peisaje

pitorești, care reprezintă puncte de atracție pentru turiști, și ca urmare a numărului mare de oameni

care vizitează această parte a bazinului au fost construite multe pensiuni și cabane care au schimbat

aspectul sălbatic al teritoriului și care își deversează apa uzată în pârâu.

Tot din cauza numărului mare de turiști a crescut în ultimii ani și cantitatea de gunoaie aruncate

pe malurile și în apa pârâului. Cantitatea de gunoaie crește pe măsură ce ne deplasăm spre gura de

vărsare a Sebeșului, iar de la ieșirea din Rășinari responsabili de depozitarea ilegală a deșeurilor

sunt sătenii..

O mare problemă a acestui teritoriu este deversarea apelor uzate menajere din canalizarea

satului Rășinari direct în apa pârâului, precum și spălarea covoarelor, a mașinilor, etc. cu detergenți

care ajung tot în apa pârâului.

Există porțiuni unde au fost amenajate hidrotehnic cursurile de apă, pârâul Sebeș și afluentul

său principal, pârâul Caselor. Aceste amenajări constau în:

- Îndiguiri pentru regularizarea cursurilor de apă, care constau în apărări de maluri din zidărie

uscată, pentru a se evita erodarea malurilor și prăbușirea lor în pârâu;

- Modificările hidrotehnice pe alocuri pe cursul apei s-au pus praguri de fund din lemn în

amonte și din piatră în aval, cu scopul de a corecta talvegul fundului și de a favoriza

procesul de colmatare în amonte de prag.

Pragurile de fund au scopul de a opri erodarea tavegului atunci când apa are cădere mare.

O altă utilizare importantă a teritoriului din acest bazin hidrografic constă în utilizarea

terenurilor agricole. Unii proprietari de teren aplică metode tradiționale de cultivare a plantelor,

utilizând căruța și plugul, iar alți proprietari apelează la metode moderne nefaste care determină

creșterea producție, dar în același timp și distrugerea solului pe termen lung.

Pe baza rezultatelor analizei peisajului expertiza acestuia încearcă să reflecte care sunt funcțiile

oferite sub formă de servicii ale capitalului natural societății și contribuie la determinarea măsurilor

necesare pentru a asigura conservarea durabilă a acestor funcții.

Un alt factor important este că evaluarea funcțională a structurilor oferă alternative de luat în

considerare de către factorii de decizie pentru viitoarea utilizare și organizare a peisajului.

Se pot realiza o serie de hărți din anumite perioade de timp care să surprindă schimbări ale

peisajului, inclusiv schimbările rezultate prin succesiune naturală, cât și prin influența omului,

precum și peisaje istorice tradiționale.

8

2. Diagnoza peisajului

Acestă diagnoză reprezintă evaluarea proprietăților peisajului în relație cu cerințele sociale și cu

funcțiile peisajului.

Bunăstarea omului se referă la care sunt condițiile pentru o viață mai bună: sănătate, securitate,

bune relații sociale, libertatea de alegere și acțiune, etc.

Diagnoza peisajului se bazează pe interrelațiile de cauză-efect între spațiul natural și utilizarea

funcțiilor și serviciilor oferite de acesta. În stabilirea corectă a diagnozei peisajului, adică pentru

determinarea serviciilor peisajului este indicat să se facă afirmări la un nivel mai generalizat,

anumite domenii de toleranță, probabilități etc

Procesele de folosire a terenurilor au anumite scopuri sociale clar definite, oferind indicații

privind modul de evaluare a utilizării terenurilor și care este gradul de îndeplinire funcțională a

„serviciilor” oferite de capitalul natural.

Omenirea beneficiază de o multitudine de resurse şi procese care sunt furnizate de ecosistemele

naturale. Aceste beneficii aduse sistemului socio-ecologic-uman (SSEU) sunt cunoscute sub

denumirea de servicii ecosistemice. Cea mai utilizată definiţie este aceea că serviciile ecosistemice

sunt considerate ca fiind beneficiile pe care oamenii le obţin de la ecosisteme sub formă de sprijin,

reglare, aprovizionare şi sub formă de servicii culturale.

Între buna funcţionare a ecosistemelor lotice şi bunăstarea umane există o relaţie puternică şi

pozitivă, de necontestat.

Deşi ecosistemele naturale oferă multe servicii care sunt foarte valoroase pentru om şi celălalte

vieţuitoare, aceste valori au fost adesea ignorate, rezultatul ignoranţei umane ducând de multe ori la

degradarea ecosistemelor. Dar odată cu evoluţia societăţii există tot mai multe servicii care sunt

luate în semă pentru un management mai eficient al ecosistemelor lotice.

Abordarea rolului serviciilor ecosistemice în economie şi societate este esenţială pentru o bună

gestionare a ecosistemului lotic.

Serviciile pot fi astfel măsurate din perspectivă ecologică şi cuantificate din perspectivă

economică.

Serviciilor ecosistemelor de tip lotic sunt:

de aprovizionare, reprezentate de producţia de alimente şi furnizarea de apă potabilă;

întreţinerea şi furnizarea de resurse genetice; energia utilizată pentru generarea curentului electric,

etc.

de reglare cum sunt controlul microclimatului; al bolilor; menţinerea unei bune calităţi a

apei; întreţinerea căilor navigabile sănătoase; filtrarea apei; reglarea debitelor râurilor şi a nivelului

apelor subterane, etc.

9

de sprijin (susţinere, suport, ajutor) reprezentate de circulaţia elementelor nutritive;

întreţinerea şi regenerarea habitatului; furnizarea de umbră şi adăpost, etc.

culturale cum ar fi beneficiile spirituale şi de agrement, etc.

Aceste funcţii ale ecosistemelor duc la furnizarea de servicii economice.

Capacitatea de funcționare a spațiul natural analizat cuprinde oferta spațiului natural, adică

resursele naturale (apă, sol, păduri, etc.) și riscurile naturale (dobârâturi de arbori, inundații, etc) și

se exprimă în categorii de disponibilitate, resiliență, suportabilitate, pretabilitate la anumite forme

de folosință etc. Această ofertă trebuie să fie documentată și folosită în amenajarea teritoriului și

planificarea peisajului.

Procedurile pentru determinarea resilienței și a capacității de suporta a impactului se fac prin

investigarea anumitor forme de utilizare a terenurilor și determinarea intensității de folosință. De

exemplu utilizarea terenurilor pentru cultivarea plantelor, se face la o intensitate medie; deversarea

apelor uzate menajere în pârâu se face la o intensitate ridicată, etc.

Se determină care este resiliența și care sunt limitele ei, precum și care este sensibilitatea față

de anumite folosințe.

Un alt instrument constă în determinarea disponibilității, și anume care sunt efectele din

vecinătatea cadrului analizat, cum de exemplu este în cazul nostru influența orașului Sibiu în noxele

de poluare care ajung și la nivelul acestui bazin hidrografic.

Tot de disponibilitate ține și care este forma și modul de funcționare a spațiului natural în cazul

utilizării multiple.

Un instrument este să deducem pretabilitatea la folosire a spațiului natural care prezintă

anumite grade de capacitate de funcționare a unor elemente și a unor unități de peisaj; funcții

multiple ale unor elemente de peisaj; preferințe de pretabilitate pentru anumite funcții sociale.

Expertiza presupune folosirea prietenoasă a resurselor oferite de spațiul natural și detalierea

importanței acestuia prin cunoașterea aprofundată a structurilor și ale proprietăților proceselor care

se desfășoară într-un tip de peisaj, utilizând parametri de calitate.

Biodiversitatea oferă funcțiile ecosistemului analizat, cu cât este mai mare cu atât vor fi mai

multe funcții de care pot beneficia și oamenii.

În bazinul studiat există diferite grupe de funcții care pot fi împărțite pentru a deduce

interrelațiile între necesitățile de folosire pe de o parte și structura peisajului pe de altă parte.

I. Funcțiile de producție sunt funcții economice care cuprind: disponibilitatea resurselor

regenerabile, biomasa vegetală (care rezultă din agricultură, pajiști, lemn), biomasa animală (vânat,

pește), apă (de suprafață și apă freatică).

II. Funcțiile de reglare reprezintă funcții de natură ecologică care constau în:

reglarea de circuite de materie și energie,

10

funcții pedologice (protecția solului contra eroziunii, protecția solului față de umiditate

excesivă, împotriva uscării, protecția solului împotriva îndesirii/tasării și descompunerea de materii

străine infiltrate în sol – funcția de filtru , de tampon și de transformare),

funcții hidrologice (regenerarea apei freatice, reținere de apă/reglare de debit,

autopurificarea apelor de suprafață, reglarea/compensarea temperaturii, ridicarea umidității

atmosferice/ evaporație, influențarea vântului),

reglarea și regenerarea de populații și biocenoze (reproducerea și regenerarea biotică,

reglare de grupe de organisme (ex. dăunători), conservarea diversității speciilor și a formelor).

III. Funcțiile de habitat/spațiu de viață pentru ființa umană reprezintă funcțiile sociale și

împărțite în:

funcții psihologice (funcții estetice (imaginea peisajului), funcție etică (genofond, peisaj

istoric ca patrimoniu cultural),

funcții de informare (funcție pentru știință și cultură, (bio) indicația stării mediului),

funcții uman/ecologice (efecte bioclimatice (meteorologice), funcții de filtru și tampon,

respectiv efecte chimice (sol/apă/aer), efecte acustice (protecție contra poluării sonore),

funcție de recreere (ca un complex de funcții paihologice și uman-ecologice)

Peisajul cultural/tradițional se formează prin folosirea spațiului inițial natural pentru activități

economice și așezări omenești prin exercitarea funcțiilor bazale de existență.

Evaluarea ecosistemelor lotice este, prin urmare, strâns legată de aprecierea funcţionării

sistemelor hidrologice, ecologice şi de altă natură şi de gama totală de structuri, procese, servicii şi

beneficii care sunt oferite de către acestea.

Managementul şi acordarea preţurilor serviciilor trebuie să se bazeze pe aprecierea unei arii

relativ largi a proceselor ecologice actuale, împreună cu forţele de mediu relevante şi cu forţele

socio-economice de conducere.

Sub o perspectivă largă a bazinului se pot observa interelaţiile dintre diversele componente şi se

poate strânge astfel o bază importantă de date pentru luarea deciziilor care implică mai mulţi

utilizatori de servicii.

În cazurile în care utilizarea terenurilor din amonte au un impact vizibil asupra valorilor

serviciilor oferite de apă în aval, în cadrul evaluarii se vor lua în considerare şi drepturile de

proprietate asupra terenurilor.

Pentru a extinde gradul în care diferite beneficii (bunuri/servicii) sunt considerate "valoroase"

este condiţionată de o diversitate de factori contextuali. Pentru aceasta se evaluează datele şi o serie

de factori demografici, cum ar fi:

mărimea şi caracteristicile aşezărilor umane,

11

utilizarea terenurilor adiacente ecosistemului lotic analizat,

configurarea resurselor din aval,

şi problemele la scară regională şi dincolo de acestă scară.

O strategie de evaluare trebuie să surprindă integralitatea ecosistemului, interacţiunile dinamice

dintre componentele acestuia şi să fie manageriat pe baza principiilor dezvoltării durabile.

Integritatea este cel mai bine protejată atunci când se fac eforturi pentru proteja o gama largă de

servicii precum şi a valorii lor, acestea fiind date de valoare diversităţii funcţionale.

Diversitatea serviciilor furnizate de ecosistemele lotice depinde de complexitatea şi diversitatea

structurilor şi proceselor din cadrul acestuia.

Cu cât diversitatea este mai mare cu atât este mai mare gradul de stabilitate şi de rezilienţă a

ecosistemului.

Dintr-o poziţie ecologică, diversitatea funcţională creează varietate în răspunsurile survenite la

schimbările de mediu.

Sarcina analiştilor şi a mananegerilor este de a adopta o perspectivă largă şi de a examina

modificările proceselor hidrologice şi ecologice la scară largă, împreună cu obiectivele de mediu

relevante. O astfel de strategie de management necesită cuplarea în practică a modelelor ecologice,

economice şi hidrologice.

Evaluarea utilizării serviciilor ecosistemice include:

o recunoaşterea unei game largi de interacţiuni ecologice şi de mediu;

o traducerea în termeni economici a dinamicii ecosistemelor pentru a putea fi înţelese mai

uşor de către public şi politicieni;

o abordarea serviciilor ecosistemice să fie atrăgătoare pentru agenda politică, pentru a asigura

îmbunătăţirea calităţii mediului, a sănătăţii şi bunăstării umane.

3. Prognoza peisajului

În vederea unui managementului durabil al peisajului este necesar evaluarea stării acestuia, care

reprezintă descrierea tuturor structurilor, proceselor și interrelațiilor care se petrec în arealul

analizat, inclusiv a efectelor colaterale sau târzii precum și a consecințelor prin schimbări ale

folosinței terenurilor.

Analiza evoluției în timp a peisajului ia în considerare și considerații istorice referitoare la

geneza peisajului. Între perioade de evoluție a peisajului determinate de legi ale naturii și perioade

de schimbare a folosirii terenului determinate de societate există foarte mari diferențe, și anume

omul are tendința în ultimii zeci de ani să contribuie la modificarea foarte rapidă a utilizării

12

terenurilor și astfel la transformarea peisajului, iar procesele naturale de modificare sunt foarte

lente.

Potențialul acestui bazin hidrografic, în ansamblul său ca urmare a folosirii multiple îl pot

împărți în potențiale parțiale cum sunt: potențialul hidric (pârâul cu afluenții săi și apa freatică), de

purificare și regenerare (apa prin procesul de autoepurare), biotic de reglare, biotic productiv (dacă

nu se mai poluează apa în primul rând o să crească biodiversitatea diferitelor comunități de

animale), geoenergetic, de construcții, de recreere.

Potențialul de recreere este dată de diversitatea și frumusețea peisajului, care se întinde din

zona montană până în șes în lunca Cibinului, fiind propice pentru diferite activități de recreere.

În Rășinari ca urmare a deversării apei uzate în pârâu rezultă efecte secundare, care îngrădesc

posibiltatea de folosire în ansamblu a altor proprietăți ale potențialului hidric în aval de deversare.

4. Planificarea și lucrări de proiectare a peisajului

Este bine să se evalueze arealul din mai multe puncte de vedere: evaluarea de intervenții în

peisajului natural, care este pretabilitatea peisajului pentru anumite proiecte, folosirea de procedee

de evaluare cu GIS și nu în ultimul rând studiile de impact.

Evaluarea economică și neeconomică a modului de folosință actual și a celui planificat pentru

viitor; evaluarea de conflicte în caz de folosire și solicitare multiplă, elaborare de propuneri în

vederea luării unor decizii.

Convenţiei asupra Peisajului, de la Florența 20 octombrie 2000, acordă importanță în a prezenta

în adevărata sa valoare peisajul, care reprezintă o componentă a identităţii noastre culturale și un

spaţiu vital, ca habitat cotidian. Această convenție a fost ratificată prin legea 451/8 iulie 2002.

Această convenție europeană consideră o necesitate introducerea de măsuri eficiente de

protecție, management și planificare pentru diversele peisaje din patrimoniul Europei.

Protecția peisajlor foarte diversificate reprezintă unul dintre cele mai importante obiective a

politicii de mediu și a strategiei pentru dezvoltarea durabilă în România., fiind publicată în

Monitorul Oficial Nr. 536 din 23 iulie 2002

Convenția este valabilă pentru fiecare tip de peisaj deoarece pentru oamenii care trăiesc acolo

constitue spațiu vital.

Este important să facă o conștientizare a populației pentru păstrarea valorilor tradiționale ale

peisajului.

5. Managementului peisajului13

Managementul durabil al peisajului are ca obiectiv principal conservarea și reabilitarea

elementelor componente din arealul analizat, astfel încât să se ajungă la o stare cât se poate de

naturală.

Managementul durabil al peisajului cuprinde elemente ale protecției naturii, iar planificarea

peisajului cuprinde și aspecte sociale, de agrement și ecoturistice.

Pentru a face un management corespunzător este necesară o cooperare interdisciplinară la nivel

științific, cu grupele intersate și cu factorii politici de decizie.

Evaluarea funcţională a ecosistemelor trebuie să conducă la metode mai eficiente de protecţie a

mediului. Două dimensiuni sunt relevante aici: optimizarea utilizării a resurselor financiare limitate,

precum şi identificarea domeniilor prioritare pentru protecţia, reabilitare sau restaurare

ecosistemelor lotice degradate.

Responsabilitate pentru natură și peisaj revine în primul rând din faptul că dacă se dorește să

se asigura necesitățile/cerințele societății pe viitor, precum și în prezent este necesară menținerea

sau refacerea în anumite situații a sistemelor naturale.

Măsuri pentru îngrijirea, dezvoltarea și protecția peisajului

Între măsurile de gospodărire a pădurilor din acest bazin hidrografic sunt incluse și anumite

aspecte precum menținerea carpenului ca specie de amestec în cadrul gorunetelor şi stejăretelor,

unde acesta să atingă un procentaj maxim între 15-20%. De asemenea, procentul molidului se va

diminua pe măsură ce va ajunge în unele arborete la vârsta exploatabilităţii, deoarece provine în

multe cazuri din afara arealului, iar problema culturilor speciale nu mai este de actualitate. Se mai

urmărește și ca proporţia fagului şi a cvercineelor să crească în detrimentul molidului.

Cea mai mare parte a arboretelor comunei Răşinari provin din plantaţii (artificiale) 48%, din

sămânţă în proporţie de 44% şi din lăstari 8%. Plantaţiile care provin din sămânţă sunt mult mai

rezistente favorizând o stare fitosanitară bună comparativ cu arboretele artificiale care, sunt în afara

arealului lor de proveniență, fiind mult mai vulnerabile la atacurile de dăunători, acest fenomen

momentan este nesemnificativ. Iar arboretele provenite din lăstari vor fi înlocuite cu cele care

provin din sămânţă sau plantaţii. Cel mai ideal este promovarea pădurilor din sămânţă.

Vitalitatea slabă o au în general arboretele provenite din lăstari şi în plantaţiile de răşinoase

neparcurse la timp cu lucrările de îngrijire. Acestă vitalitate este în proporţie de 71% normală şi

29% slabă şi este condiţionată de provenienţa arboretelor.

Volumul mediu la hectar va mai creşte în viitor ca urmare a înlocuirii unui procent important

din carpen şi speciile pioniere, cu fag sau larice pe staţiunile care s-au instalat. De asemenea

arboretele provenite din lăstari, de fag şi de gorun, se vor înlocui cu arborete provenite din sămânţă

sau prin plantaţii.

14

Din punct de vedere al structurii actuale pe clase de vârstă acesta nu este o structură echilibrată

care să permită o gospodărire uniformă de la o etapă la alta. Prin respectarea măsurilor de

gospodărire propuse de prezentul amenajament care are în vedere aceste păduri, pe viitor se va pune

accent pe normalizarea claselor de vârstă.

Printr-o gospodărire propice naturii arboretele total derivate şi artificiale vor fi înlocuite prin

plantaţii cu specii corespunzătoare structural, după ce vor avea loc tăierile acestor păduri care ajung

la exploatabilitate. Astfel prin reconstrucţia ecologică se va reface caracterul natural fundamental al

acestui areal.

Realizarea, îmbunătățirea și menținerea stării bune de calitate a apei de suprafață din întreg

bazinul. În primul rând aceasta se face prin încetarea deversării apei uzate în apa pârâului, iar pe de

altă parte prin ecologizarea albiei minore și majore.

Modernizarea infrastructurii satelor traversate de pârâu astfel încât să nu mai fie afectată

calitatea apei și viată organismelor acvatice.

Oprirea orcărui plan de regularizare deoarece această regularizare pune în pericol zonele umede

sălbatice adiacente, care sunt atât de prețioase. Prin modificarea albiei pârâului și deconectarea

acestuia de bălțile adiacente, nu mai este asimilată o mare cantitate din apa meteorică care cade pe

pământ în timpul precipitațiilor abundente și se pot crea viituri care prezintă riscul de producere a

unor hazarde date de depășirea cotelor de inundații.

Să nu se permită construcția digurilor de colmatare sau încercarea de a se îndrepta cursul

pârâului pentru a-l disciplina.

Cerințe ecologice față de agricultură

Să nu se permită utilizarea pesticidelor, insecticidelor și îngrășămintelor chimice care prezintă

riscuri de contaminare al solului și a apei.

Să nu cultive organisme modificate genetic, mai ales datorită faptului că în partea de sud a

bazinului încep și un SCI și un SPA și aceste organisme sunt interszise la mai puțin de 15 km de

siturile Natura 2000.

Să nu se utilizeze apa pârâului pentru irigații până nu s-a ajuns la o stare bună de calitate a

acesteia, pentru a se evita contaminarea solului.

Multe state conștientizează importanța acestor peisaje culturale tradiționale și doresc a acționa

pentru folosirea lor durabilă care se realizrează printr-un management corespunzător.

15

BIBLIOGRAFIE:

1. Schnider, E., 2013, Note de curs – Expertiza peisajului, Sibiu.

2. Caracterizarea macroclimei din zona teritoriului luat în studiu s-a făcut în baza datelor

furnizate de staţia meteorologică Sibiu.

3. Amenajamentul silvic al Ocolul Silvic Rășinari R.A., 2004.

4. Pălărie, Teodora, Evaluarea riscurilor poluării ecosistemelor acvatice, Teză de doctorat,

Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Ecologie Sistemică Si Sustenabilitate.

5. Turner, Kerry, Georgiou, Stavros, Fesher, Brendan, Valuing Ecosystem Srvices, editura

Earthscan, London, 2008.

16