Upload
marius-adrian-birca
View
33
Download
6
Embed Size (px)
DESCRIPTION
nota 10
Citation preview
ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G.
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU PAREZĂ
FACIALĂ
COORDONATOR:
ASISTENT MEDICAL PRINCIPAL:
PASNICU OTILIA
ABSOLVENT:UNGUREANU IOANA
IAȘI
2015
Cuprins
Argument
Obiectiv 1
Anatomia si fiziologia Sistemului Nervos Central ( S.N.C)
Generalitati
Caile motorii, senzitive si ale reflexelor
Nervii cranieni
Obiectiv 2
Pareza faciala
Definitie
Etiologie
Anatomie patologica
Simptomatologie si examen clinic
Examene paraclinice
Diagnostic diferential
Evolutie si prognostic
Tratament
Obiectiv 3
Rolul asistentei medicale în efectuarea examenului clinic și a examinărilor
paraclinice
Obiectiv 4
Acordarea îngrijirilor specifice pacienților cu pareza faciala
Obiectiv 5
Procesul de ingrijire al unui pacient cu pareza faciala
Obiectiv 6
Educatia pentru sănătate la un pacient cu pareza faciala
Bibliografie
Motto
-HIPOCRATE-
“Sanatatea este o comoara pe care putini stiu sa o pretuiasca, desi aproape toti se nasc cu ea.”
Argument
În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri,de
exemplu sănătatea înseamnă practicarea cu regularitate a unui complex de exerciţii
şi asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru menţinerea unei greutăţi
normale şi a unei condiţii fizice bune.
Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este
important să adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică, de exemplu:
evitarea ţigărilor, a consumului de alcool şi o alimentaţia moderată.
Punctul de vedere modern este acela că sănătatea are câteva dimensiuni:
emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare contribuind la condiţia
de bunăstare a unei persoane.
Pareza faciala continuă mereu să fie o cauză frecventă a internărilor de urgenţă în secţiile de neurologie.
Am ales acest subiect deoarece boala este tot mai frecventă, datorită
consecințelor sociale, factorilor de stres, factorilor favorizanți, etc punând
probleme destul de grave asupra sănătății individului.
Obiectiv 1
Anatomia si fiziologia Sistemului Nervos Central ( S.N.C)
Generalitati
Sistemul nervos recepţionează şi transmite sub forme diferite excitaţii din
exteriorul şi din interiorul corpului în influxuri nervoase, le prelucrează şi le
conduce în diferite părţi ale organismului, realizează unitatea organismului şi
legătură lui cu mediul înconjurător.
- după topografia să, se împarte în părţi distincte: sistemul nervos central (encefal
şi măduva spinării) şi sistemul nervos periferic;
- din punct de vedere funcţional, sistemul nervos este alcătuit din sistemul nervos
cerebrospinal (creier + măduva spinării) şi sistemul nervos autonom sau vegetativ.
Sistemul nervos cerebrospinal se mai numeşte sistem de relaţie a organismului
cu mediul înconjurător.
Sistemul nervos cerebrospinal se mai numeşte "somatic", cuprinzând organele şi
elementele nervoase prin care se realizează actele conştiente.
Sistemul nervos cerebrospinal ţine sub control cele 5 simţuri: văz, auz, gust,
miros, pipăit. Un doctor compară sistemul nervos cu sistemul telefonic, a cărui
staţie centrală este creierul, cablurile şi firele fiind reprezentate de măduva
spinării şi nervi. Creierul se subdivide şi el în: creierul mare care ocupă partea
superioară, frontală, mijlocie şi posterioară a craniului; cerebelul sau creierul mic
ocupă partea inferioară şi posterioară a craniului; măduva, capătul lat al şirei
spinării se află în faţă creierului mic. Creierul mare se manifestă prin activităţi
intelectuale. Creierul mic reglează mişcarea muşchilor voluntari. Măduva este o
masă lungă de ţesut nervos.
Sistemul nervos vegetativ se mai numeşte "autonom". El cuprinde structurile
nervoase prin care se coordonează activitatea organelor interne în mod
inconştient.
Sistemul nervos vegetativ sau al vieţii interne controlează activitatea organelor
interne (nutriţie, respiraţie, circulaţie, excreţie etc). La rândul sau este format din
două componente : simpatic (consumator) şi parasimpatic (reparator). Acest
sistem are totuşi o autonomie relativă pentru că este controlat de sistemul nervos
central. Sistemul nervos simpatic este compus dintr-un lanţ ganglionar dublu
(nodule), situat în părţile coloanei vertebrale, iar ganglionii sunt împrăştiaţi în gât,
cap, torace şi abdomen. Ganglionul este o masă de ţesut nervos, compusă din
celulele nervoase. Din ganglioni ies fibre nervoase care merg în diferite organe,
vase sangvine etc. În unele puncte nervii se întâlnesc formând plexuri. Plexul solar
este situat în regiunea epigastrică (pe ambele părţi ale coloanei vertebrale). Este
compus din substanţă cerebrală albă şi cenuşie. El ţine sub control principalele
organe interne. Este centrul principal de acumulare a hranei, emanând forţă şi
energie în corp. Prană se ia din aer, alimente şi apă.
Forţă nervoasă care este manifestarea pranei (are caracter similar cu cel al
curentului electric) este forţă transmisă de creier în corp cu ajutorul nervilor. Fără
această forţă nervoasă inima nu bate, sângele nu circulă, plămânii nu respiră,
creierul nu gândeşte.
Caile motorii, senzitive si ale reflexelor
A ) Căile motorii
Sistemul motor cuprinde 3 elemente:
- neuronal central
- neuronal extrapiramidal
- neuronul periferic
Neuronul motor şi neuronal extrapiramidal, reprezintă cele două cai
motorii , care merg de la encefal la măduva.
La nivelul acestuia, calea motorie este unică, fiind reprezentată de
neuronal periferic numit de aceea şi calea motorie finală comună.
Prin intermediul acestuia se transmit atât impulsuri venite pe calea
neuronului central ( calea piramidală) cât şi cele venite pe căile extrapiramidale.
Neuronul motor central – formează calea piramidală.
Fascicolul piramidal are somele celulare situate pe scoarţă circumvoluţiei
frontale ascendente. Axonii lor alcătuiesc calea pirmidala şi se termină în coarnele
anterioare ale măduvei, unde fac sinapsa cu neuronal motor periferic , cu excepţia
unor fibre scurte (fascicolul genicular) care se termină în nuclei de origine ai
nervilor cranieni, la nivelul trunchiului cerebral
Căile descendente se termină în coarnele anterioare ale măduvei prin
diferite fascicule.
Subo - spinal
Olivo – spinal
Tecto – spinal
Vestibule – spinal
De reţinut că scoarţă cerebrală la nivelul lobului frontal are neuroni cu
funcţie extrapiramidala.
Sistemul extrapiramidal, de origine filogenetică mai veche, joacă un rol în
mişcările automate şi în coordonarea şi reglarea tonusului muscular.
Neuronul motor periferic - este porţiunea terminală a caii motorii.
Corpurile celulare se gassc în coarnele anterioare ale măduvei,iar axonii
trec rădăcina anterioară în nervii periferici, terminându-se în muşchi.
Legătură între nerv şi muşchi se face la nivelul unei formaţiuni de tip
sinaptic, numită PLACĂ MOTORIE.
Transmiterea influxului la acest nivel, se face cu ajutourul unui mediator
chimic numit Acetilocolina.
Nervul periferic primeşte excitaţii atât pe calea neuronului motor central,
cât şi a neuronului extrapiramidal şi al arcului reflex medular, de aceea se mai
numeşte şi calea finală comună.
B) Căile sensibilităţii.
Informarea sistemului nervos asupra variaţiilor mediului extern şi intern se
realizează prin existenţa la periferie a unor receptori specializiti pentru toate
tipurile de sensibilitate
Se disting două forme de sensibilitate:
- elementară
- sistemică
Sensibilitatea elementară cuprinde:
- sensibilitatea superficială sau cutanata pentru pipăit, căldură şi durere
(termică, tactilă şi dureroasă)
- sensibilitatea profundă sau proprioreceptiva, care provine din muşchi,
tendoane ligamente, oase şi articulaţii
- sensibilitatea viscerală ( interoceptivă), sub controlul sistemului nervos
vegetativ.
Căile senzitive cuprind trei neuroni:
Primul neuron se găseşte pe traiectul rădăcinii posterioare a nervului
rahidian, în ganglionii spinali şi în ganglionii anexaţi nervilor cranieni.
El este o prelungire cu rol de dendrite, care alcătuieşte fibră senzitivă a
nervului periferic şi o prelungire cu rol de axon care pătrunde în măduva.
Această prelungire poate fi scurtă, pentru sensibilitatea superficială ( care
se termină 2-3 segmente medulare mai sus) şi lungă pentru sensibilitatea
profundă conştientă ( care se termină în nucleul Gool şi Burdach din bulb)
Al doilea neuron transmite excitaţia senzitivă pentru sensibilitatea
superficială prin fascicul spino–thalamic posterior şi pentru sensibiliatatea tumo–
algica, iar pentru sensibilitattea profundă fibrele care pornesc din nuclei Goll şi
Burdach se învecinează în bulb, pe liania mediană şi se termină în talamus.
Al treilea neuron este în porţiunea cailor sensitive între talamus şi
circumvoluţia parietală.
C) Căile reflexelor:
Prin reflex se înţelege un răspuns motor, vasomotor sau secretor la o
excitaţie.Substratul morfologic al reflexului este arcul reflex format din minim 2
neuroni: unul senzitiv (aferent sau receptor) şi altul motor (eferent sau efector).
Modificarea reflexelor are loc în două circumstanţe fundamentale: în cazul lezării
arcului reflex, precum şi în cazul lezării etajelor superioare ale sistemului nervos
(leziuni piramidale, extrapiramidale, cerebeloase, etc.)
Se recunosc mai multe tipuri de reflexe.
-Reflexele osteotendinoase
Denumirea acestor reflexe este legată de modul lor de obţinere, adică de
percutia tendonului sau osului, care are drept răspuns contracţia muschiului. De
fapt excitantul adecvat este întinderea muschiului care se poate solda cu o
mişcare (reflexul tendinos sau formă fazica a reflexului miotatic) sau cu
menţinerea unei anumite poziţii (reflexul de postura sau formă tonică a reflexului
miotatic). Calea aferentă este reprezentată de primul neuron senzitiv al cărui
pericarion se găseşte în ganglionul rahidian. Acesta realizează o conexiune directă
prin rădăcina posterioară la nivelul măduvei spinării, în coarnele anterioare ale
acesteia cu pericarionul neuronului motor periferic ( spino+muscular). Calea
aferentă este reprezentată de axonul acestui ultim neuron care părăseşte
măduva prin rădăcina anterioară şi ajunge în cele din urmă la nivelul muschiului.
Dat fiind că este un reflex monosinaptic, timpul de latentă al reflexului
osteotendinos este foarte scurt.
Nervii cranieni
Există 12 perechi de nervi cranieni.
Ei conţin fibre motorii, senzitive, senzoriale şi vegetative. După natura
fibrelor neuronale se disting:
nervi motori: III, IV, XII
nervi senzoriali: I, II, VIII
nervi micsti: V, VII, IX, X, XI.
Fiecare nerv cranian are două origini:
originea reală: reprezintă nucleul nervului care se gaseşte la nivelul calotei
trunchiului cerebral (cu exceptia nervului olfactiv şi optic );
originea aparentă: reprezentată de punctul de ieşire al nervului la nivelul
trunchiului cerebral.
I. Nervii olfactivi sunt nervi senzitivi şi sunt reprezentanţi prin axonii celulelor
senzitive din mucoasa nazală de unde pornesc impulsurile de miros pe care le
transmit spre scoarţă cerebrală. Nu aparţin trunchiului cerebral.
II. Nervii optici sunt nervi senzitivi şi îşi au originea în neuronii multipolari din
reţină şi transmit impulsul determinat de excitatiile vizuale spre scoarţă cerebrală.
III. Nervii oculomotori sunt nervi motori şi îşi au originea în pedunculii cerebrali
punând în acţiune o parte din muşchii globilor oculari (dreptul superior, dreptul
inferior, dreptul intern, oblicul inferior) şi ridică pleoapă superioară.
IV. Nervii trohleari sunt nervi motori şi îşi au originea în pedunculii cerebrali. Ei
acţionează asupra muschiului oblic superior ai globilor oculari.
V. Nervii trigemeni sunt nervi micşti şi îşi au originea în mai mulţi nuclei din
trunchiul cerebral (bulb, punte, mezencefal). Ei sunt formaţi din trei ramuri:
olfactivă, maxilară şi mandibulară. Primele două sunt senzitive şi inervează
tegumentul şi musculatura fetei, iar cea de-a treia este mixtă şi inervează muşchii
masticatori.
VI. Nervii abducens sunt nervi motori cu originea în punte, punând în mişcare
muşchiul drept extern al globilor oculari.
VII. Nervii faciali sunt nervi micşti care îşi au originea în punte. Ei asigura
inervatia musculaturii mimicii, sensibilitatea gustativă şi secreţia glandelor
salivare, sublinguală sisubmaxilara.
VIII. Nervii vestibulo-cohleari sunt nervi senzitivi şi sunt formaţi din două
componente: ramură cohleara (acustică) ce culege de la urechea internă impulsul
produs de excitatiile auditive şi ramură vestibulară care culege tot de la urechea
internă informaţii în legătură cu poziţia corpului în spaţiu (echilibru). Îşi are
originea în punte.
IX. Nervii glosofaringieni sunt nervi micşti şi îşi au originea în bulb. Ei asigura
sensibilitatea gustativă, inervatia muşchilor laringelui şi secreţia glandelor
parotide.
X. Nervii vagi sunt nervi micşti cu originea în bulb şi au traiectul cel mai lung; au
fibre senzitive, motorii şi vegetative şi controlează activitatea majorităţii
organelor interne (inima, plămâni, stomac etc).
XI. Nervii accesori sunt nervi motori şi îşi au originea în bulb, şi inervează muşchii
sternocleidomastoidieni şi frapezi.
XII. Nervii hipogloşi sunt nervi motori cu originea în bulb şi inervează musculatura
limbii.
Obiectiv 2
Pareza faciala
Definitie
Paralizia facială este caracterizată de o atingere totală sau parţială a musculaturii
hemifeţei, în mod obişnuit fiind interesat în mod egal atât teritoriul de inervaţie al
facialului superior, cât şi acela al facialului inferior.
Etiologie
Extrem de multiple şi diverse cauze pot afecta nervul facial.
În funcţie de topografia unei posibile leziuni, cele mai frecvente cauze sunt:
Afectarea facială uni- sau bilaterală prin leziune supranucleară poate fi expresia unui:
-accident vascular cerebral (ischemic sau hemoragic),
-a unei tumori primitive sau secundare,
-infecţii,
-traumatism
În unghiul ponto-cerebelos, nervul poate fi afectat în:
-tumori (neurinom de acustic, meningiom, colesteatom),
-meningite,
-polineuropatii infecţioase (lues, mononucleoza infecţioasă)
-sarcoidoză,
Lezarea în apeduct se produce în:
-tumori
-traumatisme
-accidental operator,
-osteite,
-paralizia facială “a frigore”
Extracranian nervul poate fi interesat în cursul tumorilor sau infecţiilor parotidiene sau de vecinătate, rar comprimat prin aplicare de forceps (paralizie obstetricală).
Afectarea bilaterală a VII poate fi:
-congenitală (sindrom Moebius)
-în sarcidoză (sindrom Heerford)
-scleroza laterala amiotrofică
Paralizii faciale mai pot apărea într-o serie de boli:
-cardio-vasculare (HTA),
-boli metabolice (diabet, porfirie, uremie)
-stări caşectice
-boli musculare
Anatomie patologica
Forme anatomo - patologice ale paraliziei faciale:
- Paralizia facială centrală are sediul leziunii supranuclear şi se caracterizează clinic
prin: defict motor limitat în etajul inferior al feţei; se poate insoţi de hemiplegie,
hemianestezie, testele electro- şi neelectrodiagnostice sunt negative.
- Paralizia facială periferică are sediul leziunii nuclear, radicular sau troncular,
caracterizându-se prin: deficit motor total al hemifaciesului prin afectarea
ambelor ramuri terminale; se poate însoţi de hemiplegie (în leziunile pontine).
Testele electro şi neelectrodiagnostice sunt perturbate.
Atât muşchii palpebrali, cât şi muşchii mimicii, se bucură de unele
particularităţi:
-prezintă o inserţie osoasă fixă şi o altă inserţie mobilă subcutanată,
-sunt grupaţi în jurul orificiilor feţei acţionând fie ca şi constrictori, fie ca
dilatatori,
-au un rol morfo-funcţional, dar şi estetic.
- menţiune particulară se referă la amplitudinea contracţiei acestor muşchi.
Această amplitudine poate fi variabilă în funcţie de intensitatea sentimentelor pe
care individul vrea să le exprime. Astfel se explică de ce, în paralizia nervului
facial, pe lângă interesarea fizică evidentă, este prezentă şi o participare
psihologică importantă, bolnavul având sentimentul pierderii personalităţii sale.
Lezarea nervului facial se poate produce fie la nivelul nucleului facialului, fie la
nivelul traiectului intra- sau extracranian, la nivelul ramurilor de diviziune din
parotidă sau la nivelul ramurilor terminale.
În paralizia facială “a frigore” se produce o inflamaţie nonsupurativă ce determină
edemaţierea nervului în apeduct vizibilă la computer tomografie.
Simptomatologie si examen clinic
Înainte cu 2/3 zile de la debut pot apărea dureri auriculare după care paralizia se
instalează rapid, în decurs de câteva ore sau zile. Uneori bolnavii se plâng de "faţă
grea" sau "faţă artificială" fără a avea semne obiective de alterare a sensibilităţii:
-dispariţia ridurilor frontale,
-coborârea vârfului sprâncenei,
-devierea nasului spre partea sănătoasă,
-dispariţia şanţului naso-genian,
-dispariţia şanţului naso-labial,
-deviaţia şi ştergerea comisurii labiale,
-buza superioară coborâtă,
-buza inferioară coborâtă,
-obrazul căzut.
Semnele clinice sunt de tip motor, senzitiv, senzorial şi parasimpatic.
-Pentru funcţia motorie se va avea în vedere aspectul static şi dinamic al feţei
(mişcări voluntare, involuntare, reflexe).
În repaus se observă de partea paraliziei o asimetrie, cu:
-ştergerea pliurilor feţei (datorită hipotoniei musculare),
-lărgirea fantei palpebrale (lagoftamia),
-coborârea şi îngustarea comisurii bucale,
-turtirea narinei ce nu se mişcă în respiraţie,
-uneori secreţie lacrimală abundentă (epifora). Aceasta s-ar datora: paraliziei
muşchiului Homer care normal dilată sacul lacrimal; paraliziei orbicularului ce
determină deschiderea înafară a sacului lacrimo-nazal;
-absenţa clipitului favorizează iritarea corneană şi declanşarea reflexului lacrimal.
În dinamică, semnele menţionate mai sus se accentuează.
-Bolnavul nu mai poate încreţi fruntea,
-nu poate închide ochiul
-nu poate arăta dinţii.
-la privirea în sus, datorită lagoftalmiei ochiul pare mai mare (semn Neero).
-Suflatul, fluieratul, pronunţarea labialelor (m, b, p) se face cu dificultate.
P-aralizia buccinatorului produce zgomot la respirat, semnul pipei şi tulburări de
masticaţie.
În protuzia limbii, aceasta deviază de partea bolnavă.
În mimica emoţională şi vorbire, comisura bucală de partea sănătoasă este atrasă
puternic şi asimetria poate fi uneori mai bine relevată.
În pareze se constată slaba contracţie a orbicularului.
Reflexele nazo-palpebral, optico-palpebral, cohleo-palpebral, cornean sunt abolite
sau diminuate.
Afectarea funcţiei senzoriale se traduce prin tulburări de auz (hiperacuzie
dureroasă) şi gustative (hipognezie) în cele 2/3 anterioare ale linibii.
Tulburări de sensibilitate: dureri retroauriculare, hipoestezie în concă.
Prin afectarea parasimpatică se diminuă (dar nu se suprimă) secreţia lacrimală,
nazală, sudorală şi salivară.
Examene paraclinice
Au drept scop precizarea diagnosticului topografic, prognosticului şi conduitei
terapeutice. Cele mai utilizate teste sunt:
Examenul electric clasic apreciază prin detecţie vizuală existenţa unei reacţii de
degenerare totală sau parţială după 2-3 săptămâni de la instalarea paraliziei.
Electromiografia (EMG): după două săptămâni de la instalarea paraliziei
evidenţiază gradul de denervare, dar şi semnele timpurii de reinervare.
Măsurarea timpului de latenţă a conducerii nervoase: normal acesta nu trebuie
să depăşească 4 msec de la stimulare. Acest timp poate fi uşor alungit (vindecare
rapidă); alungit (recuperare tardivă); inexcitabil (sechele, sincinezii). Testul se face
comparativ stânga/dreapta sau între ramul superior şi cel inferior din aceeaşi parte.
Electroneurografia sau testul Elsen poate fumiza elemente de prognostic dacă
este efectuată în primele 10 zile. Prin acest test se cuantifică procentul de fibre
nervoase atinse.
Computer - tomografia craniană este un examen de mare valoare diagnostică.
Pentru diagnosticul topografic al lezării nervului facial se recurge la:
-testul Schrimer (studiul secreţiei lacrimale),
-testul Blatt (studiul secreţiei salivare),
-studiul reflexului scâriţei,
-audiometria.
Diagnostic diferential
Diagnosticul diferenţial se va face cu:
Paraliziile celorlalţi nervi cranieni care dau simptomatologie asemănătoare (nv. III
oculomotor, nv. V trigemen, nv. VI abducens, nv. VIII vestibulo-cohlear)
Paralizii ale nervului facial, dar cu altă etiologie (metabolică, toxică, vasculară, tumorală, infecţioasă)
Evolutie si prognostic
Evoluţia este în general favorabilă şi, în 70-80% din cazuri, bolnavul se
ameliorează în 1-3 luni.
Complicaţiile care pot influenţa evoluţia sunt:
-Conjunctivite şi ulceraţii corneene (prin lagoftalmie);
-Sindromul "lacrimilor de crocodil": se produce datorită unei reinervări aberante,
axonii fibrelor salivare fiind îndreptaţi din ganglionul geniculat către marele nerv
pietros superficial, în ganglionul sfeno-palatin. Înghiţitul va produce lacrimi în loc
de salivă.
-Hemispasmul facial postparalitic apare datorită unei leziuni iritative în lungul
nervului facial. De obicei se observă după 3-4 săptămîni de la instalarea paraliziei
pe care o însoţeşte. Aceste contracţii pot fi spontane sau declanşate în cursul unor
mişcări.
Prognosticul este favorabil atunci când ameliorarea fenomenelor se face
repede (1 – 2 săptămâni). În paraliziile totale, persistente peste 3 luni, refacerea va
fi cu defect.
Practica a demonstrat că orice paralizie de nerv facial la care leziunea este mai
lungă de 25 de zile şi nu apare nici un semn de regenerare nervoasă, va evolua în
mod sigur spre dezvoltarea sechelelor.
Tratament
Obiectivul principal este înlăturarea cauzei. Tratamentul va avea în vedere
posibilităţile existente:
-medicale,
-chirurgicale
-fizioterapice.
Tratamentul medical este eficace în paralizia “a frigore” şi constă în:
-administrarea de prednison (sau preparate înrudite) în doză de 1mg / kg corp, timp
de 5 zile, după care doza se va scădea treptat în funcţie de evoluţia clinică. Se vor
avea m vedere contraindicaţiile majore (H.T.A., ulcer, diabet). La nevoie se va
administra un pansament gastric.
Cu rezultate favorabile se mai pot folosi şi antiinflamatoare nesteroidiene (dacă
cele steroidice sunt contraindicate): diclofenac 2 tb/zi sau supozitoare timp de 7
zile, piroxicam, etc.
-Neuroprotectoare (vitamina B, piracetam) şi vasoactive în doză moderată au efect
benefic.
Pentru complicaţiile oculare se recomandă :
-coliruri antiseptice,
-instilaţii cu Vitamina A,
-aplicarea de leucoplast,
-blefarorafie (după caz)
-în “sindromul lacrimilor de crocodil” se secţionează ramul timpanic al nervului
IX.
-decontracturante sau alcolizare în hemispasm.
Tratamentul chirurgical se poate face în scop de decompresiune a nervului
(mastoidectomia). Intervenţiile chirurgicale estetice încearcă anastomoza VII cu
alţi nervi (IX, X) sau grefe de nerv sural.
Obiectiv 3
Rolul asistentei medicale în efectuarea examenului clinic și a examinărilor
paraclinice
Rolul asistentului medical în examinarea paraclinică
Asistentul medical recoltează probe biologice pentru examenele de laborator
în funcție de cerințele medicului curant. Însoțește bolnavul pentru efectuarea
examenului radiologic.
1.Examenul fundului de ochi
Examenul fundului de ochi reprezintă explorarea stratului profund al ochilor,
respectiv reţină, cu ajutorul oftalmoscopului, de aceea examinarea se mai
numeşte oftalmoscopie.
Examenul fundului de ochi descrie modificările anatomice şi funcţionale ale
retinei, pupila nervului optic, pată galbenă şi vasele retinei furnizând date
importante în cursul evoluţiei sclerozei multiple.
Rolul asistenţei medicale:
•pregăteşte aparatură şi materialele necesare : oftalmoscop, soluţie cu efect
midriatic pentru dilatarea pupilei înainte de examinare, mănuşi sterile, tampoane
de vată;
•pregăteşte pacientul psihic – informează şi explică necesitatea dilatării maximă a
pupilei prin intensitatea de soluţie midriatică care are acţiune de scurtă durata .
•poziţia pacientului este şezând în faţă medicului.
Tehnică:
•se instilează 1-2 picătură de Colir midriatic cu 1 picătură de Neosinefrina 10% în
sacul conjuctival al ambilor ochi pentru a produce o dilataţie rapidă a pupilei. Se
poate repetă instilaţia la interval de 5 minute pentru o mai bună dilatare.
Medicul va cere pacientului, după dilatarea ( aproximativ 30 de secunde) pupilei
să privească înainte , iar cu oftalmoscopul va proiecta lumina prin pupila spre
reţină.
2.Recoltarea de produse biologice prin punctie venoasă
Obiectivele procedurii:
Crearea accesului la o venă pentru:
•recoltare de sânge în siguranţă pentru examene de laborator
Pregătirea materialelor
-Garou;
-Mănuşi de unică folosinţă;
-Seringi, ace, sistem vacutainer (după scop);
-Tampon;
-Alcool;
-Muşama, aleză;
-Eticheta;
-Eprubete;
-Bandă adezivă non alergică;
-Formulare pentru laborator;
-Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţă renală;
-Recipient pentru colectarea materialelor;
Pregătirea pacientului
Se verifică indicaţia medicului privind scopul punctiei venoase.
a)Psihică:
-Se informează şi se explică pacientului necesitatea procedurii;
-Se explică pacientului cum poate participa la procedura, anunţându-l că e
puţin dureroasă, în funcţie de starea pacientului (conştient, inconştient);
-Se întreabă dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin,
transpiraţie, stare de greaţă, vărsătură;
-Se obţine consimţământul informat;
b)Fizică:
-Se asigura poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului,
scopul şi locul punctiei (decubit dorsal);
Se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul;
Efectuarea tehnicii:
-Se identifică pacientul;
-Se spală mâinile şi îmbrăcăm mănuşile pentru a preveni contaminarea;
-Se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la
plica cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a mâinii;
-Se pune muşamaua sub braţul pacientului;
-Se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului
fiind direcţionate departe de zona de puncţie;
-Se palpează vena;
-Se verifică prezenţa pulsului distal, radial;
-Se montează seringa şi se ataşează acul;
-Se recomandă pacientului să strângă pumnul;
-Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare se încearcă
următoarea tehnică:
-Pacientul să închidă şi să deschidă pumnul;
-Se dă drumul la garou şi se roagă pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul
inimii pentru a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe
venă pentru a deveni mai vizibilă;
-Se înlătură garoul şi se pune o compresă caldă şi umedă pe venă timp de
10-15 minute;
-Se dezinfectează tegumentul (cu un tampon cu alcool), folosind mişcări
circulare de la centru în afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea
potenţialei flore de pe piele în interiorul vaselor pe perioada efectuării
procedurii;
-Se poziţionează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu
policele se întinde pielea dreaptă pe venă;
-Se ţine acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi se introduce la un unghi
de10-30°, deasupra venei sau dintr-o parte a venei, în poziţie oblică;
-Se urmăreşte cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului
se avansează cu acul în venă 1-2 cm;
-Se aspiră sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea
analizelor indicate de medic);
-Se plasează un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor se
retrage acul cu seringa;
-Se aplică o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3
minute sau până se opreşte sângerarea; aceasta previne extravazarea în
ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului;
-După oprirea sângerării se aplică o bandă adezivă peste tampon;
-Se aplică etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele
bolnavului, proba recoltată, secţia care trimite proba de sânge la
laborator;
Îngrijirea pacientului
-Se aşează pacientul în poziţie comodă;
-Se observă faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi se măsoară
pulsul;
-Se întreabă pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă;
-Se verifică şi locul puncţiei venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat
un hematom;
-Pacientul să nu flecteze antebraţul pe braţ;
Reorganizarea locului de muncă
-Se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente speciale;
-Se îndepărtează mănuşile;
-Se spală mâinile;
Notarea procedurii
Notarea procedurii în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
-Data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă la
laborator;
-Se specifică ce probe s-au recoltat, când au fost trimise la laborator;
Rezultate nedorite
-Leşinul, starea de greaţă sau voma: se anunţă medicul;
-Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur;
-Hematomul:
-Hemoliza sângelui recoltat: se repetă recoltarea cu acordul pacientului.
Obiectiv 4
Acordarea îngrijirilor specifice pacienților cu pareza faciala
- Internarea bolnavului
Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţă bolnavului;
el se desparte de mediul sau obişnuit şi este nevoit să recurgă la ajutorul unor
oameni străini.
Internarea se face pe baza biletelor de trimitere de la medicul de familie.
Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de
internări, unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de
identitate ale bolnavului.
Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de garda, care va culege
datele anamnetice de la bolnav sau însoţitor şi le va notă în foaia de observaţie,
stabilind diagnosticul prezumtiv necesar şi din punctul de vedere al dirijării
bonavului în secţiile de spital. În vederea examinării clinice, efectuată de medicul
de garda, asistenţă medicală ajută bolnavul să se dezbrace.
După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea bolnavului în
secţie, asistenţă medicală însoţeşte bolnavul la baie, îl ajută să se dezbrace,
observă tegumentele şi fanerele (la nevoie deparazitează bolnavul), îl ajută să-şi
facă baie (dacă acesta nu poate), apoi îl conduce în camera de îmbrăcare unde îl
ajută să se îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci, halat).
Hainele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea
înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la
nevoie şi hainele vor fi supuse deparazitării).
Astfel pregătit, asistenţă conduce bolnavul la salon unde îl prezintă
celorlalţi pacienţi, îl informează asupra regulamentului de ordine interioară a
spitalului şi îl ajută să se aşeze în patul pregătit cu lenjerie curată.
După ce a fost culcat bolnavul în pat, asistenţă medicală întocmeşte foaia
de temperatura, determina greutatea bolnavului, măsoară T0, pulsul, T.A., iar
datele obţinute le notează în foaie de observaţie.
Asistenţă medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i
asupra îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicandu-le
numărul salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor.
Primirea bolnavilor în secţie şi iniţierea lor în obiceiurile secţiei, reprezintă
un moment hotărâtor în câştigarea încrederii bolnavului în personalul medico-
sanitar.
- Asigurarea conditiilor de mediu
-Confortul
Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii de spitalizare
care să le asigure bolnavilor maximum de confort, de bunăstare psihică şi fizică.
Secţiile cu paturi, cu ceea ce intră în dotarea lor: saloane, coridoare, trebuie să
aibă un aspect plăcut. Salonul bolnavilor, va îndeplini pe lângă cerinţele de igienă,
cerinţele estetice şi de confort.
Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau
sud-vest. Paturile distantate, astfel că bolnavii să nu se deranjeze unii pe alţii.
-Aerisirea
Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţă după toaletă bolnavului,
după tratamente, vizită medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este
cazul. Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza substanţe odorizante.
Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut
obligatoriu să se facă, pentru că o atmosfera prea uscată, irită căile respiratorii
superioare.
Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte
cel puţin ¼ din suprafaţă salonului.
Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează
continuu cu termometre de camera, pentru a se realiza: în saloanele de adulţi o
temperatura de 18-19 ºC şi în saloanele de copii 20-23 ºC.
Liniştea este o altă condiţie care trebuie asigurată bolnavilor internaţi,
pentru că pacientul poate fi iritat cu uşurinţă de zgomot. Somnul este un factor
terapeutic foarte important, trebuind să fie profund şi mai îndelungat, decât cel
obişnuit.
-Asigurarea igienei
Toaleta pacientului face parte din ingrijirile de baza, adica din ingrijirile
acordate de asistenta medicala cu scopul de a asigura confortul si igiena
bolnavului.
Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea
apariţiei leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării .
Toaletă pacientului poate fi :
- zilnică pe regiuni ;
- săptămânală sau baia generală
În funcţie de tipul pacientului acesta :
- nu are nevoie de ajutor ;
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;
- are nevoie de ajutor parţial ;
- necesită ajutor complet .
Obiective :
● îndepărtarea de pe suprafaţă pielii a stratului cornos descuamat şi
impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare;
● deschiderea orificilor de escretie ale glandelor pielii ;
● înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism ;
● producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea
anticorpilor ;
● liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort ;
● se verifică temperatura ambianţa, pentru a evita răcirea bolnavului ;
● se evita curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor
● se izolează bolnavul de anturajul sau ;
● se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării
lenjeriei, a patului şi a bolnavului pentru a preveni escarele ;
● bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură ;
● se descoperă progresiv numai partea care se va spală ;
● se stoarce corect buretele sau mănuşă de baie, pentru a nu se scurge
apă în pat sau pe bolnav ;
● se săpuneşte şi se clăteşte cu o mâna fermă, fără brutalitate pentru a
favoriza circulaţia sanguină ;
● apă caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este
nevoie, fără a se lasă săpunul în apă ;
● se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi
axile
● se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează
zonele predispuse escarelor;
● ordinea în care se face toaletă pe regiuni: spălat, clătit, uscat ;
● se mută musamaua şi aleză de protecţie în funcţie de regiunea pe care o
spălăm .
-Alimentatia bolnavului
Regimul alimentar va fi început numai cu lichid, apoi de consistentă moale
pentru a putea fi înghiţit de bolnav, adesea el având probleme de deglutitie şi de
masticaţie. În funcţie de starea bolnavului ,alimentarea lui se face:
● activ
● pasiv
Alimentaţia pasivă
● se aşează pacientul în poziţie semisezand cu ajutorul rezematorului de
pat sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura
deglutitia;
● i se protejează lenjeria cu un prosop curat ;
● se aranjează un prosop în jurul gâtului ;
● se adaptează măsuţă la pat şi i se aşează mâncarea astfel încât să vadă
ce i se introduce în gură ;
● asistenţă se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu
pernă ;
● verifică temperatura alimentelor ;
● îi serveşte supă cu lingură sau din cană cu cioc, taie alimentele solide ;
● supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile
de deglutitie ale pacientului ;
● este şters la gură, i se aranjează patul ;
● se îndepărtează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav
pot contribui la eventualele escare ;
● acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;
-Pregătirea bolnavului pentru explorări
-Pregătirea psihică a bolnavului:
Atitudinea faţă de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l
ajută; crearea climatului favorabil; atitudinea apropiată constituie factorii
importanţi ai unei bune pregătiri psihice.
În preajma examinărilor de orice natură, asistenţă medicală trebuie să
lămurească bolnavul asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să
reducă la minimum durerile.
Bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare, căci altfel îşi va pierde
încrederea în noi.
Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului:
Bolnavul nu trebuie să stea complet dezvelit în faţă oricărei examinări,
însă dezvelirea parţială a suprafeţelor de examinat prin tragerea şi răsucirea
cămăşii la gâtul bolnavului nu trebuie practicată căci această poate ascunde o
serie de simptome importante.
După terminarea examenului clinic bolnavul trebuie îmbrăcat în lenjeria
de spital. Îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe
pentru a nu provoca dureri.
-Supravegherea bolnavului
-asistenţă va vizită bolnavul cât mai des, chiar fără solicitare;
-va urmări şi notă manifestările patologice cum sunt: hemoragii, manifestări
de comportament, contracţii sau convulsii şi le va raporta medicului;
-va notă volumetric eliminările de lichide;
-asistenţă va determina densitatea fiecărei emisii de urină şi o va notă în
F.O.;
-va urmării TA, P, R, T°, iar în cazurile de constipaţie va face clismă
evacuatoare.
-Administrarea tratamentului
Administrarea tratamentului se face respectînd condiţiile de igienă, doză
recomandată de medic şi orarul. Pentru o administrare lejeră se utilizează calea
intravenoasă cu ajutorul unei branule,această scutind pacientul de multiple
înţepături.De asemenea,asistenţă medicală va educa pacientul să evite
automedicaţia.
Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative
a. Pulsul
Poate fi luat pe orice arteră accesibilă palpării care poate fi comprimată pe
un plan osos(arteră radială,temporală,carotidă,femurală,humerală,pedioasa
posterioară).
Pacientul va fi în repaus fizic şi psihic timp de 10-15 minute înainte de
numărare.Se reperează şanţul radial la extremitatea distală a antebraţului în
continuarea policelui.
Palparea pulsului se face cu vîrful degetelor index,mediu şi inelar de la
mînă dreapta. Se execută o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei
degete pînă la perceperea zvicniturilor pline ale pulsului.Fixarea degetelor se
realizează cu ajutorul policelui care îmbrăţişează antebraţul la nivelul
respectiv.Numărarea se face timp de un minut cu ajutorul unui ceas cu secundar.
Notarea în foaia de temperatura se face cu pix roşu, pentru fiecare linie
orizontală socotindu-se patru pulsaţii.
Valorile normale la adult fiind între 60-80 pulsaţii/minut.
b. Tensiunea arterială
Pentru măsurarea tensiunii arteriale pacientul va fi pregătit fizic şi psihic.
Se aplică manşetă sprijinită şi în extensie cu braţul,se fixează membrană
stetoscopului pe arteră humerală sub marginea interioară a mansetei.Se introduc
olivele stetoscopului în urechi, se pompează aer în manşetă pneumatică cu
ajutorul parei de cauciuc pînă la dispariţia zgomotelor pulsatile. Se decomprimă
progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei pînă cînd se percepe primul
zgomot arterial care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime. Se reţine
valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi
consemnată. Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai
puternice, se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul
manometrului în momentul în care zgomotele dispar,această valoare
reprezentând tensiunea arterială minimă.
Se notează în foaia de temperatura valorile obţinute cu linie orizontală de
culoare roşie,socotind pentru fiecare linie a foii o unitate de coloana de mercur.
Se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
Valorile normale la adult fiind de: tensiune arterială maximă 115-140
mmHg iar tensiunea arterială minimă 75-90 mmHg.
c. Respiraţia
În timpul măsurării respiraţiei pacientul va fi aşezat în decubit dorsal fără a
explică tehnică ce urmează să fie efectuată cu palmă mîinii pe suprafaţă palmară
pe torace.Se numără inspiraţiile timp de un minut.Aprecierea respiraţiei se poate
face prin simplă observare a mişcărilor respiratorii prin ridicarea şi revenirea
toracelui la normal.
Pe foaia de temperatura se notează cu verde,fiecare linie orizontală
reprezentînd două respiraţii.
Valorile normale la adult: seară 20 respiraţii/minut, dimineaţă 18
respiraţii/minut.
d. Diureza
Pentru determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore se va instrui
pacientul să urineze numai în urinar timp de 24 de ore..Vasele cilindrice gradate
vor fi bine acoperite şi ţinute la răcoare pentru a împiedică procesele de
fermentaţie.
Alături de înregistrarea valorii diurezei se va notă şi cantitatea de lichide
ingerate.Raportul dintre cantitatea de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă
bilanţul circulaţiei apei în organism.
Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore.La bărbaţi este de 1200-
1800 ml/24 de ore, la femei 1000-1400 ml/24 de ore.
Externarea pacientului
Pentru asistentul medical specialist, externarea bolnavului din spital, trebuie să fie
o preocupare, aşa cum s-a arătat că trebuie să fie şi primirea acestuia.
Un segment mare al bolnavilor nu ridică probleme la externare, ei cunosc dată
externării, se pot deplasa singuri însă cu dificultate din cauza parezelor a diferite
porţiuni ale corpului.
Obiectiv 5
Procesul de ingrijire al unui pacient cu pareza faciala
CULEGEREA DE DATE
-Nume: M
-Prenume:G
-Sex:feminin
-Vârstă:40 ani
-Domiciliul:Bucureşti
-Alergii:nu prezinta
-Dată internării:1-05-2015
Diagnostic clinic:
-Pareza faciala
Semne obiectve:
-scăderea acuitătii vizuale la ambii ochi
-amputarea câmpului vizual în cadranul superonazal drept
-nistagmus
-tulburări de sensibilitate superficială
-tulburări sfincteriene(mictiuni imperioase)
Antecedente personale:
-fiziologice:bolile infecţioase ale copilăriei
Antecedente heredocolaterale:
-fara importanta
Antecedente patologice:
-Pacienta a fost internată de două ori în clinică de neurologie pentru pusee de
nevrită optică dreapta şi pareză de oculomotor extern şi care în urmă tratamentului
cu corticoizi s-a remis complet.
Examenul obiectiv la internare:
-scăderea acuitătii vizuale
-nistagmus
-tulburări de sensibilitate superficială
Analize de laborator:
-LCR:raportul IgG/albumina=18%,index IgG=0,8%
-Glicemie=124mg/dl
-Creatinină=1.00mg/dl
-Sodiu=141mmol/l
-Potasiu=3,6mmol/l
-CK=56u/l
-GPT= 1 1u/l
-GOT=12u/l
-LDH=214u/l
-Hb=12,9g/dl
-Ht=38,9%
-Trombocite=219.000/mm3
-Leucocite=6.200/mm3
-Formula leucocitara:
-Neutrofile segmentate=53%
-Euzinofile=2%
-Bazofile=1%
-Limfocite=36,3%
-Monocite=10.7%
-VSH=12mm/h
-Uree=23mg/dl
Examen F.O:Decolorare pupilară temporală la ambii ochi,atrofie optică şi edem
macular.
GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ
Nr. Crt. Nevoile Manifestari de Surse deFundamentale dependenţă dificultate
1 1.A respira și a avea o bună Obstructie nazala Anxietatecirculație
2 2.A mânca și a bea Inapeten, DurereScădere
ponderală3 3.A elimina - -4 4.A se mișca și a avea o bună - -
postură5 5.Adormi și a se odihni Insomnie Cefalee6 6.A se inbrăca și dezbrăca - -7 7.A menține temperatura corpului Febră Potential de
in limite normale deshidratare8 8.A fi curat,îngrijit și a proteja - -
tegumentele si mucoasa9 9.A evita pericolele Teama
Vulnerabilitate Boala
10 10.A comunica - -
11 11.A actiona conform propriilor - -convingeri si valori, de a practica
religia
12 12.A fi preocupat in vederea - -realizarii
13 13.A se recreea Stare de boala Durere
14 14.A invata cum sa-si pastreze Cunostinte Lipasa desanatatea insuficiente despre informatii
boala
Plan de ingrijire
Probleme Obiective Interventii Evaluare
-Alterarea
mobilităţii datorită
sindromului
bipiramidal prin
deficit motor şi
tulburări de
sensibilitate şi
datorită
sindromului
cerebelos.
-recuperarea
deficitului motor
-nu efectuez manevre brutale
care pot provoca întinderi şi
rupturi ale
muşchilor,ligamentelor,fracturi
-durata şedinţei de mobilizare
pasivă este cuprinsă între 10-
30 min
-între mobilizări se vor face pauze--pacienta preia o parte din
programul mobilizărilor pasive
deoarece prezintă capacitate
de mobilizare,mişcările fiind
ample
-terapia
recuperatorie este
efectuată în cadrul
conduitei
terapeutice
generale
-pacienta
dobândeşte
îmbunătătire
uşoară in
mobilitatea
articulară şi
capacitatea
motorie voluntară
Dificultate în a se
hidrata şi alimenta
corespunzător
-pacienta să se
hidrateze
corespunzator
-să prezinte un
aport alimentar
necesar nevoilor
metabolismului
- evaluez capacitatea de
deglutitie înainte de a începe
alimentaţia per-os
-ridic capul pacientului şi
asigur rotaţia de partea
sănătoasă în timp ce acesta
încearcă să înghită fractionat
cu linguriţă numai lichide.
- stabilesc timpul necesar
- bolnavul reuşeşte
să se hidrateze în
limite acceptabile,
conform
problemelor de
sănătate pe care le
are iar alimentatia
se realizează cu
lichide şi alimente
pentru mese,regim conform
afecţiunii de care suferă
- măsor cu atenţie lichidele
ingerate şi cele
eliminate;realizez bilantul
hidroelectrolitic
- explicat pacientului
necesitatea consumului de
lichide pentru a evita
deshidratarea.
păstoase.
Disconfort
datorită
tulburărilor de
somn şi odihnă
-pacienta sa aibe
acoperita nevoia
de odihnă
- starea de
anxietate sa se
reduca
-asigur mediu şi poziţia
confortabilă pentru odihnă
-supraveghez în permanentă
pacienta, anunţand medicul în
cazul aparitiilor unor noi
manifestari
-evit desfăşurarea activităţilor
de nursing în timpul odihnei
Pacienta şi-a
ameliorat ritmul
veghe-
somn,respectand
perioadele de
relaxare(timp de
repaus, cu perioada
de exerciţii fizice.)
Incontinenţă
urinară
Pacienta să:
- prezintă
diminuarea
episoadelor de
-explic motivul incontinentei
urinare şi faptul că este o
problema reversibilă;
-îi explic necesitatea
-sondajul vezical a
fost suportat foarte
bine de către
pacienta;
incontinenţă;
- să
redobândească
parţial continenţa
urinară în decurs
de 7 zile
sondajului vezical şi instituirea
sondei pentru o perioada de
timp;
-după scoaterea sondei
stabilim de acord comun un
program de eliminare din 3 în
3 ore, urmând că intervalele să
crească progresiv (urmăresc
diureza zilnic).
-episoadele de
incontinenţă s-au
diminuat, după
scoaterea sondei;
Cefalee Pacienta sa nu mai
prezinte cefalee in
primele 3 zile de la
spitalizare
-Explic pacientei necesitatea
tratamentului prescris de
medic
-Administrez 1 cp. de Fasconal
inainte de culcare
Pacienta prezinta o
diminuare a durerii
Explorări funcţionale:
EKG=ritm sinusal,fără modifcari
Rx.Cardio-pulmonară=fără leziuni evolutive pleuro-pulmonare
Ex.CT cerebral=atrofie cerebeloasă,lacune parietal profunde pe partea dreapta şi
pontina paramedian pe dreapta.
Ex. F.O.=pupila plană,contur net,normal colorată
Ex. RMN=la nivelul ambelor emisfere cerebrale,precum şi la nivelul trunchiului
cerebral se observă numeroase imagini rotunde-ovulare,în cea mai mare parte
bine delimitate şi relative omogene.La nivel medular,de la C2 la C4,se observă
asemenea imagini liniare,relative omogene,difuz delimitate.
Tratament
Solu-Medrol 500 mg in 500 ml ser fiziologic/zi
-Solutie Ringer 500 nl/zi
-Quamatel 2fl./zi ,1fl.IV la fiecare 12 h
-Vitamina B1 2f/zi in PIV
-Vitamina B6 1f/zi in PIV
-Vitamina C500 1f./zi in PIV
-Prednison 5 mg,10 cp/zi
-Famotidina 40 mg,2cp/zi
-Orfirul 300 mg,3 cp/zi
-Vitamina B1 2f/zi in PIV
-Vitamina B6 1f/zi in PIV
-Solu-Medrol 500 mg in 500 ml ser fiziologic/zi
-Dryptane 5mg/zi
Obiectiv 6
Educatia pentru sănătate la un pacient cu pareza faciala
Există o serie de măsuri ce pot fi luate şi la domiciliul persoanei afectate de Pareza
faciala pentru a face că această să facă faţă mult mai uşor simptomelor.
Trebuie sfătuit pacientul să-să folosească energia pentru activităţile strict
necesare şi să-să amenajeze locuinţa astfel încât să-i fie foarte uşor să se
deplaseze şi lucrurile necesare să-i fie la îndemână. Toate acestea îl vor ajută să
fie o persoană independenta.
Exerciţiile fizice regulate, o dietă echilibrată sunt foarte importante în cadrul
tratamentului. Exerciţiile pot ajută la menţinerea tonusului, a coordonării şi a
rezistenţei, dar şi în menţinerea greutăţii şi în reducerea posibilităţii de apariţie a
constipaţiei. În ceea ce priveşte alimentaţia persoanelor cu aceasta afectiune este
foarte important că acestea să ceară toate informaţiile privind alimentaţia
medicului curant, deoarece consumul de proteine poate interfera cu absortia
medicamentelor şi poate modifică eficacitatea lor.
Este indicat că pacienţii să-să păstreze o stare cât mai bună de sănătate. O dietă
echilibrată, odihnă, precum şi suportul emoţional şi practic din partea familiei, pot
fi de mare ajutor. Recunoaşterea şi tratarea depresiei reprezintă o parte
importantă a terapiei la domiciliu. Depresia este frecvenţa la cei cu pareza faciala
şi poate apărea înainte că boală să fie diagnosticată.
O persoană aflată într-o faza avansată a bolii este limitată în ceea ce priveşte
libertatea de mişcare şi efectuarea activităţilor zilnice. Simptomele se pot
modifică de la o zi la altă şi efectele adverse ale medicamentelor folosite în cadrul
tratamentului pot limita eficientă acestuia. Medicul curant va trebui să modifice
tratamentul în funcţie de modificările ce apar în simptomatologia bolii.
Un logoped poate recomandă exerciţii de respiraţie şi de vorbire ce pot să ajute
pacienţii, care au vorbirea monotonă, imprecisă, şoptită, specifică celor afectaţi
de pareza faciala, mai ales în stadiile finale.
Bibliografie
1.IFRIM M. et al. – Atlas de anatomie umanã Vol III, Sistemul nervos organele de
simt. Editura Stiintificã si Enciclopedicã, Bucuresti 1985
2.R.ALBU –Anatomia si fiziologia omului,Editura Corint-Bucuresti 1998
3.C.BORUNDEL-Manual de medicina interna,Editura Corint-Bucuresti 1996
4.FL.CHIRU SI COLAB.-Ingrijirea omului sanatos si bolnav,Editura Cison-Bucuresti
2001
5.L.MORARIU SI COLAB.-Bazele teoretice si practice ale omului sanatos si
bolnav,Editura Universul-2002
Anexe