P I D A L I O N - Mirem.roCălătorii, toţi Ortodocşii Creştini. Marea, este viaţa aceasta....
656
P I D A L I O N - Mirem.roCălătorii, toţi Ortodocşii Creştini. Marea, este viaţa aceasta. Suflarea cea lină şi zefirul, sunt suflările şi harurile Sfântului Duh. Vânturile,
Pidalionsau
Reproducere diortosit dup originalul tiprit la Mnstirea Neamu în
anul 1844, sub blagoslovenia
Mitropolitului Veniamin al Moldovei
Prin Corabia aceasta se închipuiete Soborniceasca Biseric a Lui
Hristos, a crei temelie este Credina cea Ortodox în Sfânta Treime.
Iar scândurile i grinzile sunt dogmele Credinei i
tradiiile. Catargul este Crucea. Vântrelele, ndejdea i dragostea.
Cârmuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos. Prorari i marinari,
Apostolii, i Diadohii Apostolilor, i toi Clericii. Gramaticii i
notarii,
învtorii cei dup vremi. Cltorii, toi Ortodocii Cretini. Marea, este
viaa aceasta. Suflarea cea lin i zefirul, sunt suflrile i harurile
Sfântului Duh. Vânturile, ispitele cele împotriva ei. Iar
cârma
ei, prin care se îndrepteaz ctre limanul Ceresc, este cartea
aceasta a Sfintelor Canoane. Sfântul Ioan Hrisostom
3
Pidalionul (gr. Πηδλιον "cârm") sau Cârma Bisericii este o carte
publicat la anul 1800 în limba greac de ieromonahul Agapie i
sfântul Nicodim Aghioritul, i care cuprinde canoanele Sfinilor
Apostoli, ale Sinoadelor Bisericii i ale Sfinilor Prini i dascli ai
Ortodoxiei, însoite de preioasele tâlcuiri ale unor canoniti
bizantini vechi, precum Ioan Zonaras, Teodor Balsamon i Alexie
Aristen, completate de unele comentarii ale editorilor. În limba
greac, Pidalionul a cunoscut patru ediii în secolul al XIX-lea. Dup
ediia princeps, aprobat de Sinodul patriarhal de la Constantinopol
înc din 1791, dar tiprit Leipzig abia în 1800, Pidalionul a
cunoscut o a doua ediie în 1841, ediie dup care s-a fcut i prima
traducere în limba român la Mnstirea Neam în anul 1844, de ucenicii
Sfântului Paisie Velicicovski. Pentru cei care sunt în demnitatea
preoeasc, inerea poruncilor canonice este mrturia unei bune
rânduieli i a oricrei unimi duhovniceti. De aceea noi primim cu
toat inima dumnezeietile canoane i întrim în întregime i fr vreo
schimbare coninutul lor, aa cum a fost învat de alutele sfinte ale
Duhului, întru toi slviii Apostoli, de cele apte sfinte Soboare
A-toat-lumea i de Sinoadele locale întrunite pentru a proclama
astfel de porunci, i de Sfinii notri Prini - cci toi, pân la unul,
luminai de Duhul Sfânt, au statornicit ceea ce este spre folosul i
mântuirea sufletelor noastre.
4
Oprelite i sftuire înaintea acestor vremuri tulburi, Pidalionul
readuce prospeimea i venica-folosin a Canoanelor apostolice la
urechile celor îndoielnici în dreapta credin, îndemnându-i
deopotriv pe mireni, clugri, teologi, preoi i episcopi: „Dac le vei
pstra întru totul, vei fi mântuii i vei avea pace; dar dac nu le
vei asculta, vei fi pedepsii i vei avea o lupt continu, unii contra
altora, primindu-v astfel plata cuvenit pentru neascultarea
voastr.” (Epilogul canoanelor apostolice). „Cei ce pun întru
defimare pe sfinitele i dumnezeietile canoane ale sfiniilor
prinilor, care i pe sfânta biseric o trec cu vederea, anatema fie.
Fiindc sfinii notri prini cretineasca vieuirea împodobesc, i ctre
dumnezeiasca evlavie o povuiesc.”
5
CTRE CITITORI Începând de la cele mai mari trupuri ale lumii vzute,
i încheind cu cele mai
mici fiine i trupuri microscopice ale lumii nevzute, nu aflm c ar
putea ele oarecum a fiina sau a se mica decât numai dup oarecare
legi.
Învoirea cea minunat a elementelor, în micarea cea universal a
firii, scopul i armonia lor de la sine arat pe sfintele i
preaîneleptele legi ce li s-au pus de ctre Atotputernicul
Ziditor.
Deci precum în rânduiala universului i a firii, nu poate fi armonie
fr de oarecare legi, aa i în rânduiala moral; nici o societate i
nici un aezmânt nu se poate cârmui fr de oarecare legi; deci cu
atât mai vârtos clerul, poporul i bisericile cretineti.
i iari precum nici un domnitor înelept nu ocârmuiete popoare cu
înlesnire i fericire fr ca mai întâi s le fac cunoscut voia sa,
prin legiuirile dup care ele se vor ocârmui, cu atât mai vârtos
societatea nu poate dinui, fr biseric, care este sufletul cârmuirii
i al legilor, i fr de care nici clerul nu este sufletul unui popor.
Deci dac clerul nu va ti calea pe care trebuie s mearg spre a nu
rtci i a nu cdea în pierzare, apoi cum va arta el turmei sale calea
ce duce la fericire i mântuire? Pentru a le face cunoscute lor pe
acestea nu este alt cale, decât a le publica în acei termeni cu
care ele se pot înelege mai bine.
Biserica Moldovei, s-au mai bine zis bisericile naiei române,
dimpotriv au greit, cci culegerea sa de legi sau canoanele
bisericeti, nu i-au fost împrtite în întregime prin graiuri ce sunt
înelese de fii turmei sale, sau dei i-a fost împrtit ceva, îns
numai poate prin brouri i manuscrise care din veac în veac se
tlmceau de ctre vreun prieten i fiu al ei adevrat.
În sfârit, în anul mântuirii 1652 s-a dat la lumin în Târgovite,
capitala rii Româneti, Nomocanonul lui Alexie Aristin, tlmcit de
Daniil monahul panoneanul, îndreptat de ieromonahul Ignatie Petri,
tiprit cu cheltuiala Mitropolitului tefan, cu titlul Îndreptarea
Legii care mai bine se putea zice Dreptarolege sau Lege Dreptar.
Acest Nomocanon1 precum este tiut, este o prescurtare a canoanelor
amestecate cu legi politice, iar nu o complet i simpl culegere de
canoane.
Aceast carte de la artatul an 1652 pân astzi neavând noroc de a se
retipri, a ajuns un lucru atât de rar, încât o episcopie sau o
mitropolie se poate socoti foarte norocoas, dac înc i-a mai rmas
vreun exemplar întreg!
Pricinile neretipririi pot fi de mai multe feluri, unele iertate
iar altele neiertate, precum între altele este i aceea de a nu fi
cunoscute de tot clerul i cretinii, deosebitele legiuiri ale
Sfintei Biserici. Aceasta din urm s-a întâmplat i cu cartea de fa,
tocmai pe când era s vad întâia oar lumina tiparului în grecete,
precum mrturisete fericitul Patriarh Neofit, în scrisoarea sa din
1802, care s-a tiprit în dosul acesteia. i care carte poate c i la
noi are acest fel de neprieteni, pe care cu o singur trstur
socotesc îndeajuns a-i încredina despre 1Nomocanoane sunt mai
multe, precum al patriarhului Fotie, al lui Vlastar, i ale
altora.
6
adevr: adic este biserica învtoare i propovduitoarea luminii sau
nu? Este ea un organism social sau nu? Unde se aplic prorocescul
cuvânt: ,,Lumin sunt Poruncile Tale pe pmânt. Lumin crrilor mele
este Legea Ta. i artarea cuvintelor Tale lumineaz i înelepete pe
prunci”.2 Cum s înelegem cuvântul Sfântului Pavel: ,,C elinilor i
barbarilor, înelepilor i neînelepilor datori sunt”.3 Totui le voi
rspunde i cu acea mare zis a Sfântului Grigorie Teologul: „Cum
necuviincios lucru este ca legea romanilor nimnui nu-i este iertat
a nu o ti, dei ar fi ran i cu totul neînvat; nici nu este lege care
s ajute pe cei ce lucreaz din netiin; iar învtorii mântuirii, se
poate a nu ti principiile mântuirii, care dei altminterea sunt
foarte simple i neadânci pentru înelegere?” 4
Afar de acestea i Sfântul Chiril al Alexandriei zice: „S auzim dar
toi câi ne lenevim la citirea scripturilor cât vtmare suferim i cât
srcie, c nu putem începe vreo vieuire cândva, cei ce nu tim legile
acelea dup care trebuie a vieui” 5.
i cu adevrat, cât ar fi de nepotrivit clerului care ar trebui s
cârmuiasc pe acei ce li s-au încredinat spre a-i pstori la apa
odihnei, i a-i povui ctre mântuire i Împria lui Dumnezeu, ca
legiuirile sau canoanele bisericeti a le fi cu totul netiute! Ba
înc ar fi i mai ru, când am voi s împiedicm pe cei ce ar voi a le
tii, ascunzând lumina sub obroc.
Preasfinitul Mitropolit Veniamin, simind mai mult aceast necuviin,
i trebuina de a se publica în limba româneasc adunarea tuturor
canoanelor bisericeti, cu obinuita sa râvn pentru înmulirea crilor
române, s-a apucat i a tlmcit aceast carte dup exemplarele tiprite
la anul 1800 în Lipsca, adunat de Sfântul Sinod al
Constantinopolului, din tomurile ce se zic sinodicale sau pandecte
(culegeri) ale Canoanelor Bisericii Rsritului, tlmcindu-le în limba
nou greceasc, potrivit cu însemnrile ce ne-au lsat Ioan Zonara6, i
dup dânsul Theodor Valsamon7 câte odat i dup Alexie Aristin8, de
multe ori dup anonimul 2Psalm 118: 105, 130 3Romani 1: 14 4În
cuvântul la Marele Atanasie 5La Matei, SEIRA, capitolul 13, vers
52. 6Ioan Zonara, a trit în timpul lui Alexie Comnino la 1118 de la
Hristos, fiind mare drugarios (comandantul unui corp de infanterie
având între 1000 i 3000 de oameni) mai întâi al Viglei, i prim-
secretar, pe urm s-a fcut monah în monastirea sfintei Glicheria, i
îndemnându-se de oarecare precum însui zice în precuvântarea
canoanelor, mai bine i mai înelepete decât toi le-a tlmcit dei
toate tlmcirile acestea nu s-au pstrat. A scris Istoria Universal
pân în zilele lui Alexie Comnino, i a tlmcit Canoanele Învierii ale
Octoihului Sfântului Damaschin. El este foarte ludat nu numai de
învaii contemporani cu el, ci i de muli alii. 7Theodor Valsamon, a
sttut în zilele lui Manuil Comnino i a patriarhului Mihail
Anhialul, pe la sfâritul veacului al XII-lea, mai pe urm de Zonara
i de însui Alexie Aristin, fiind diacon al marii biserici, i
nomofilax i hartofilax i cel dintâi al vlahernilor. Iar la anul
1203 împrind Isachie Anghel i fiind patriarh Gheorghe Xifilinie, a
scris oarecare canoniceti întrebri i rspunsuri ctre Marcu al
Alexandriei. Dup luarea Constantinopolului de ctre veneieni, la
1204 s-a hirotonisit i patriarh al Antiohiei. Acesta din îndemnarea
lui Manuil Comnino i a patriarhului Mihail înc diacon fiind, precum
însui zice în precuvântarea Nomocanonului, adic a celor 14 titluri
sau prescurtare a legilor împrteti a lui Fotie sau cu alte cuvinte
Nomocanonul lui Fotie, a fcut subînsemnri Canoanelor Apostoleti
i
7
traductor9 i alii10 care se afl în greco-latine cele mai multe.
Afar de care a adugat la sfârit i alte canoane de ale altor prini,
care nu sunt întrite de Sinod Ecumenic, i care nu au putere ca
acelea lui Ioan Postnicul, a Sfântului Nichifor, i a lui Nicolae
patriarhul Constantinopolului, despre care vezi biografiile lor i
la începutul canoanelor lor, i în subînsemnrile de la precuvântarea
Pidalionului grecesc. Lmurindu-le cu însemnri teologice,
filologice, istorice i printeti, ba înc le-au subînsemnat i cu
legiuiri împrteti, mai vârtos ale lui Iustinian Digeste11,
Codice12, Institutele13, Novelele14, care au fost mai potrivite,
iar care se împotriveau lor s-au rsuflat (scos). Aijderea a lui
Ioan Chitrus, a lui Nichita i a lui Petru diaconul i hartofilaxul
bisericii celei mari. i în sfârit a adus învtura despre nuni, scoas
din cartea numit Iuris Greco-Roman (Juris Greco- Romanam), i
întrite spre a se publica în limba nou. Dându-i ca titlu Pidalion,
adic cârm potrivit asemnrii ce face Sfântul Ioan Hrisostom
Bisericii lui Hristos cu corabia, precum se vede aceasta la
începutul crii acesteia, unde între altele se zice c, cârma corbiei
acesteia, adic a bisericii acesteia sunt Dumnezeietile
Canoane.
Eu aflându-m catehet exortator (care îndeamn i însufleete) i
spiritual pe lâng colile publice din mnstirea Sfinii Trei Ierarhi,
dup o nedreapt i grozav calomnie am fost silit a veni la aceast
sfânt mnstire, unde nu am Sinodiceti i altele. i a urmat mult lui
Zonara, dei altminteri st departe de dânsul dup prerea unora. Vezi
la subînsemnarea precuvântrii Pidalionului grec. 8Alexie Aristin,
era tot în anii lui Manuil Comnino, mai în urm puin de Zonara, i
mai înainte de Valsamon, pe la anii 1166. Diacon i nomofilax
fcându-se al bisericii mari, a fcut prescurtare tuturor sfinitelor
canoane, care i nomocanon se numete, i acesta este acela care s-a
tiprit în românete în Târgovite la anii 1652, dup un manuscris grec
tlmcit. Vezi în precuvântarea ce-i face Mitropolitul tefan, i în
poarta lui. 9Anonimul traductor cum c a fost altul decât Aristin, i
c mai în urm decât acela mrturisesc însi cele zise de dânsul, c la
canonul 75 apostolesc vorbete despre prescurtarea ce a fcut-o
Aristin: Cel ce a prescurtat acest canon nu l-a îneles bine. Cci la
cel de-al 19-lea Canon al Anchirei, despre acest Aristin vorbete,
îns o seam pentru c ar fi Simeon Magistrul i Logoftul, care ne-a
lsat oarecare tlmciri ale canoanelor. 10Adic din Nomocanonul lui
Matei Vlastar, care tria pe la 1335 i urmat tlmcirilor lui Zonara,
iar mai cu seam lui Valsamon, dintr-a lui Iosif egipteanul i
prezbiterul, ce a parafrasit(expus) i tâlcuit canoanele arbete,
fiind pe la anul 1398. Din nomocanoanele lui Ioan al Antiohiei, i
ale lui Ioan Scholasticul, ce a fost prezbiter Antiohiei, pe urm
apocrisiar în Constantinopol, ale lui Anastasie al Antiohiei dup
Zonara (Dositheu Dodicavivlion foaia 514) i dup ce s-a izgonit
patriarhul Eutihie, s-a fcut de Iustinian patriarhul
Consatntinopolului. i ca Sfânt se serbeaz la 3 februarie (pe vechi
!) care dup Dosithei altul este de Ioan al Antiohiei, iar dup alii
acesta i este. 11Digeste înseamn orânduire, iar aici însemneaz
legile lui Iustinian, pe care le-au adunat de pe la deosebite naii,
în cincizeci de cri, i le-au numit Digeste. Cine îns le-au mai
prescurtat, care a fost pricina i altele, vezi la subînsemnrile
Pidalionului grec, sau în precuvântarea ce o face Mitropolitul
tefan la Îndreptarea Legii, tiprit în Târgovite la 1652. 12Codic în
grecete înseamn lege, luându-se apoi i în îneles de carte de lege,
sau membran, sau pergament. Aici se înelege careta de legi a lui
Iustinian, împrit în trei codice. 13Instituta sau Institutele
înseamn introducere, iar aici însemneaz propedia, sau înainte
învtur a legilor, care a fcut-o Iustinian, pentru mai lesnicioasa
înelegere a tiinei legilor. 14Novel înseamn orânduirea nou a
oricrui împrat, iar aici înseamn lege politic.
8
încetat de la sfintele învturi, i de a semna grâul Cuvântului lui
Dumnezeu. În dat îns dup acest vifor al vieii mele, am fost numit
profesor public la
coala din Politiea (localitatea, târgul, aezarea) Flticenilor, cu
îndatorire din partea Prea Fericitului Mitropolit Veniamin, de-a
înva manuscrisul acestor sfinte canoane i a sta pe lâng tipografie
la ieirea lor de sub tipar, precum mai pe larg se arat în
scrisoarea Înalt Preasfiniei Sale cu numrul 110 din anul 1842
ianuarie 26, care se pstreaz în hârtiile mele.
Dar fiindc deosebitele împrejurri ale Înalt Prea Sfiniei Sale, ale
mnstirii i însi ale mele, nu am înlesnit darea ei la lumin atunci,
rmânând eu la Flticeni cam 2 ani. i de acolo numit fiind egumen
mnstirii Mogoeti din inutul Dorohoiului, poate c dup vechea zicere:
„Toat piedica spre mai bine…”
În sfârit, în 12 august 1843, la cererea preacuviosului arhimandrit
Kir Neonil i stareul de atunci al acestei sfinte mnstiri, mi s-a
poruncit de Prea Înlatul Domn Stpânitor, ca prsind egumenia-mi, s m
aez în aceast sfânt mnstire spre a preda tiina religioas i limba
elin, tinerilor prini, i s îndreptez aceast sfânt carte. i aceasta
a fost cea mai sigur ocazie pentru un atât de mult ateptat, i atât
de mare lucru pentru cretini.
Deci iat c, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ieit de sub tipar. Eu m-am
silit în tot chipul spre a-i da o sintax mai româneasc, îns numai
pe cât m-a iertat sfinenia lucrului, cci tiut este c la asemenea
cri, trebuie a jertfi elegana limbii, urmând scumptii celei mai de
aproape a înelesului termenilor originalului, ba înc de multe ori i
însei ale literei. Pentru aceea, am întrebuinat multe cuvinte
tehnice necunoscute poate tuturor, îns pe toate le-am fcut înelese
însemnându-le cu stelu i punându-le cuvânt îneles sau i pe cel
propriu, la marginea aceluiai rând.
Iar cea mai de aproape i mai ptrunztoare bgare de seam, am avut de
a o face îneleas i lmurit i de a fi întru toate, precum vorbele i
zisele, aa i ideea întocmai cu a originalului. i unde nevoia m-a
silit am pus în paranteze, când în original erau fraze eliptice i
idiomuri (dialecte), cuvântul necesar spre a face îneles textul,
mai vârtos când verbul era foarte deprtat în perioade de subiectul
su.
Am înmulit tâlcuirile i trimiterile ce rmseser netlmcite, precum i
multe însemnri lsate, care se cer neaprat pentru lmurirea
cuprinderii canoanelor. Din tâlcuiri multe mai c n-ar fi trebuit în
limba noastr, îns m-am temut a le lsa ca unele ce i ele au luat
trie sinodiceasc, i c sunt mai vârtos ale vrednicului de aducere
aminte Zonara. Toate mrturiile din Scriptur s-au cercetat i s-au
pus întocmai versurile Sfântului Grigorie Teologul i ale Sfântului
Amfilohie cele atingtoare, care cri ale Sfintei Scripturi sunt
primite fiindc au rmas netâlcuite, i s-au adugat scara (indexul)
locurilor i a materiilor mai însemnate, icoana i desenul bisericii
de la începutul crii i altele. Încât pot a m mguli c oricine poate
s o citeasc cu însi încrederea ce o are în original. În sfârit,
fiindc tlmcirea Prea Sfinitului Mitropolit Veniamin a fost fcut în
grab, silit de nevoia ce vedea c o are biserica i neamul su, apoi
la îndreptarea i îndeplinirea ce am fcut am avut în vedere nu numai
originalul publicat la Atena
9
ci i cel publicat la Sankt Petersburg, care este tlmcit i tiprit cu
o deplin luare aminte i lmurire. Pe lâng acestea trebuie s
mrturisesc i neobosita struin osteneal i cheltuial ce au jertfit
prea cuviosul arhimandrit i stare Kir Neonil, care cu aprins râvn
se arat pentru luminarea clerului i înmulirea a tot felul de cri
sfinte i morale, fr de a crui sprijin, împrejurrile poate m
împiedicau a face i atâta.
Deci primii iubiilor aceste puine i mici osteneli ce le aduc
bisericii i naiei, primii aceast sfânt carte care este îndat i cea
întâi dup Sfintele Scripturi. i care vei binevoi a o citi i a o
avea, de vei întâmpina vreo greeal îndreptai-o cu duhul blândeilor,
cci afar de scurtimea timpului celui de nou luni în care s-a tiprit
un atât de mare lucru, i dei cu toate puterile ca un om m- am
îngrijit a nu se face greeli. Totui este tiut, c nimeni nu este fr
de pcat, afar de Unul Dumnezeu. Pe lâng care, cu toat supunerea i
cu cea mai adânc umilin m rog ca oricare în deosebite timpuri vei
binevoi a citi aceste puine i slabe trsturi ale condeiului meu, v
rog s zicei întru rugciunile voastre mcar un mic cuvânt pentru mine
ticlosul, i pentru toi acei ce s-au ostenit de la începutul
tlmcirii ei i pân la ieirea de sub tipar. Mai vârtos aceia pe care
Milostivul Dumnezeu va binevoi ca s trii i atunci, pe când trupul
meu i al acelora vor fi cenu i în mormânt întunecos! Nu uitai pe
cei ce au trecut de la voi! Gândii la cele trecute i la cele ce v
ateapt, c aa i viaa voastr de fa se va îndrepta potrivit venicului
i adevratului nostru interes! Mai rugându-v înc o dat ca s nu m
uitai în rugciunile voastre, totodat cu tot sufletul i inima mea,
umilit rog pe Preaînduratul Dumnezeu, ca s v învredniceasc acelor
bunuri ale Sfântului Apostol Pavel: ,,Pe care ochiul nu le-a vzut i
la inima omului nu s- au suit”…
Aiderea: „i tuturor celor ce voiesc a vieui, cu dreptarul acesta,
pace peste ei i mil spre tot Israelul lui Dumnezeu”… (Galateni 6,
16)
Protosinghel NEOFIT SCRIBAN În Sfânta Mânstire a Neamului.
Anul 1844, Noiembrie, 10.
CTRE CITITORI Prea sfiniilor arhierei ai patriei, cucernicilor
preoi împodobii prin lucrarea
Sfântului Duh cu vemântul Preoiei Domnului, frai i fii iubii întru
Iisus Hristos:
Iari cu ajutorul lui Dumnezeu, ieita la lumin, în limba româneasc i
cartea de canoane intitulat Pidalion, adic Cârma Bisericii, în care
dup Hrisostom credincioii stau ca într-o corabie mântuitoare de
potopul pcatului, sub cârmuirea arhiereilor i a clerului urmtori
lui Iisus Hristos i apostolilor prin lumina învturilor i a
canoanelor lsate de Sfinii Prini. Plutim ctre limanul fericirii
juruit de rostul Dumnezeiesc, celor ce fr prihan cuget i umbl în
voia i în Legea Domnului. În aceasta se cuprind Legiuirile
Dumnezeietilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice i Locale i
ale osebiilor prini i dascli ai ortodoxiei, i sub titlul sus numit,
au fost tiprite în elino-grecete în Leipzig la anul 1800.
Trebuina sau mai bine zis nevoia de o asemenea carte a fost pentru
biseric mare. C precum vasul care înoat pe luciul oceanului fr de
organul (instrumentul) povuitor, de bun seam s-ar face prad la
furia furtunilor i la zbuciumrile talazurilor turbate,
azvârlindu-se departe de la calea sa. De asemenea i vasul bisericii
al cruia întâi cârmaci a fost i este Însui Mântuitorul ei Iisus
Hristos, lipsit de legiuirile i graiurile dogmatice i morale ale
învturii Sale preaînelepte, s-ar fi fcut în loc de cas de rugciune
i lca Celui Prea Înalt peter de furi. i dac Iisus prin asemenea
rostiri canonice cu care a insuflat pe urmtorii Si, nu ar fi certat
marea eresurilor i valurile patimilor încât s se fac linite în
biseric, de bun seam c oarecând vasul în care se aflau Apostolii
înotând fr cârm, i bântuindu-se aproape de cufundare fiind, de
multe ori cârmacii i credincioii ei s-au vzut nevoii a striga:
„Doamne, mântuiete-ne c pierim…”
Iubiilor mei în Hristos frai i fii! Cunoscute v sunt i starea
bisericii patriei noastre pe care Marele Arhiereu a o încredina
smereniei mele cu 50 de ani mai în urm, i acelea câte sprijinit de
daru-I, am lucrat în via Sa cu jintire (frmântare): Parte a lumina
clerul i a-l rândui în faa poporului, dorind s se învredniceasc a
zice cu contiina nejignit: „Aa s lumineze lumina voastr înaintea
oamenilor!”. Parte a zidi i a curi Casa Domnului, pentru ca norul
luminos al darului Su s nu apun de la altarul tmâierii, de la care
noul Israil trebuie a se adpa prin învtura Evangheliei cu apa cea
vie din care cel care bea numai însetoeaz, i îndreptat prin fapte
bine primite, s-i fie i jertfele aduse i ascultate rugciunile ctre
Fiul înlate ziua i noaptea în locul acesta. Parte m-am îndeletnicit
cu organizarea i reforma dicasteriilor (tribunalelor) bisericeti,
spre care scop dorind ca din Sion s ias Legea i Cuvântul Domnului
din Ierusalim, am tradus în sfârit i aceast carte canonic, ca s nu
se zic lipsii de ea ca i despre judectorii legii Evangheliei:
„Povuitori orbi; nici pentru necazul srmanilor i suspinul
mieilor
11
s se scoale Domnul i s se pun nou împotriv întru mântuirea lor.”
Rânduind pe preacuvioia sa protosinghelul Neofit Scriban spre ai
îndrepta greelile ce s-ar fi întâmpla în manuscris, i poftind pe
prea cuviosul arhimandrit i stare al sfintelor monastiri Neamul i
Secul Kir NEONIL spre a o tipri cu cheltuiala sa în tipografia
aceleiai sfinte mnstiri.
Preasfiniilor arhierei i cucernicilor preoi! Primii-mi aceast
umilit jertf cu braele bunei voine deschise, sub ochiul priveghetor
al Mântuitorului, cunosctorul inimilor i preuitorul lucrurilor dup
adevr, c muli pot face mai mari i mai multe întru prisosina
cunotinelor. Iar eu întru lipsa avuiei tiinelor cu care aceea sunt
înzestrai, cu inim doritoare aduc ca vduva fiilor tot ceea ce pot
întru încredinare, c dac fiecare din noi va face tot ceea ce poate
spre binele bisericii, patriei, omenirii, nu va pierii cetatea
noastr. Deci primind aceast Cârm Canonic, i povuindu-v de legile
ei, mergei spre lumina ce vine dinaintea strlucirii sale ca s v
luminai mintea cu cunotine venice. Cci cuvintele ei sunt curate ca
argintul prin foc ispitit pmântului, lmurit de apte ori. i ca
aceste canoane ce aduc la via pzindu-se, i s nu ne aduc moartea
clcându-se, sfiniii judectori s fie nu numai cititori ci i
împlinitori graiurilor ei, cci nu din lege ne vom îndrepta ci din
fapte, ca atunci s putem zice: „Fericii suntem Israile, c cele
plcute lui Dumnezeu am fcut”. i poporul cel ce pentru netiina sa
edea întru întuneric, acum prin publicarea acestei cri pzite cu
sfinenie au vzut Lumin mare…
Al dragostei voastre de amândou fericirile doritor i duhovnicesc
printe,
Veniamin fostul Mitropolit al Moldovei. În Sfânta Mânstire Slatina
anul 1844.
12
COPIE ÎNTOCMAI TLMCIT DE PE TIPRITA COPIE A CRII PREASFINITULUI
PATRIARH NEOFIT
De vreme ce Hristos este Însui Adevrul, i cela ce se împotrivete
adevrului
se împotrivete dar Însui lui Hristos, pentru aceasta i noi dup
datorie mrturisim tot adevrul crii acesteia, spre deplina
încredinare a cititorilor ei. În vremea patriarhiei noastre celei
dintâi s-a adus la noi aceast retiprit (carte de canoane),
canoniceasc carte, prin preaînvatul Agapie Peloponisiul, cu
socoteala spre a se cerceta, i vrednic judecându-se s se dea în
tipar spre folosul de obte al dreptcredincioilor arhierei celor ce
atunci se aflau pe lâng noi i împreun cu noi eztori în Sinod; i toi
împreun socotind, singur fericitul întru pomenire fostul patriarh
al Constantinopolului Gherasim, mitropolit Derkon atunci aflându-se
înc împreun cu el i Meletie fost al Larisiei, întru teoria crii
s-au înduplecat iar în tipar a se da s-a împotrivit, propunându-i c
cele canoniceti ale bisericii nu se cuvin a se da în obte prin
limba proast, ca nu cele ale sfintelor canoane s se fac cunoscute
poporului celui prost. i noi stându-le împotriv le-am zis c de sunt
acestea aa, nu se cuvenea nici în limba elineasc a se da din
început sfintele canoane, fiindc în timpul acela cu acea limb
vorbeau i însui lucrtorii cei de meteuguri groase i norodul.
Acestea zic împotriv punându-le noi, deert s-a artat cuvântul
acelora i fr trie. i iari cu socotina noastr i împreun cu socotina
sfiniilor arhierei, sinodicete s-a hotrât a se teorisi
(sistematiza) cartea. Pentru aceasta s-a i încredinat cuviosului i
preacuvântreului15 dascl i sfinitului propovduitor al marii
biserici a lui Hristos, lui kir Dorothei ca unui tiutor de sfinte
canoane i împodobit cu mult învtur i fapt bun, care fcând teoria
încredinatei lui cri de-a dreptul ne-a înfiat-o nimic adugând întru
dânsa, i ne-a rugat s o trimitem i la preaîneleptul cuvântre dascl
kir Atanasie Pariul aflându-se atunci în insula Chios, i la fostul
prea sfinit al Corintului kir Macarie ce petrecea acolo; la care
trimiându-o noi am luat i de la dânii buna mrturie pentru carte. Aa
am rânduit, i s-a trimis cartea la tlmcitorii din Sfântul Munte, ca
cu cheltuiala noastr s se transcrie i s se îndrepteze. Care i s-a
fcut cu scopul ca i în tipar s o dm iari cu însi cheltuiala noastr.
Îns întru acea vreme paretisindu-i16 de prostasia17 ecumenicului
tron, ne-am lipsit de folositoare de suflet plat cea de acest fel.
Pentru aceea i preacuvioii prini din Sfântul Munte din a lor srcie
adunând dup putin, i muli alii din cei petrectori în afara
Sfântului Munte, au dat-o în tipar. i Teodorit conductorul
tipografiei, fiindc a adugat într-o carte ca aceasta fr cunotina
tlmcitorilor i a brbailor vrednici de cuvânt care dup bisericeasca
porunc au teoretisit (sistematizat) cartea, adugiri ale lui care au
mult necuviin, pentru aceasta pe drept cuvânt adugirile acestea
s-au acoperit cu hârtie alb ca nu cele adevrate cu neadevratele
15Învtor 16Demisionându-i 17Conducere, cancelarie, mai marii
13
adugiri amestecându-se, evghenia18 crii s o vatme, i în loc de
folos cititorilor nu mic vtmare s le pricinuiasc i trupeasc i
sufleteasc. Pentru c în adugirile acestea zice c Domnul nostru
Iisus Hristos a înviat sâmbta. Ca s se fac plecri de genunchi i în
ziua duminicii, i chiar în ziua Cinzecimii. C sâmbta are aceleai
pronomii19 ca i duminica pentru c i ea este închipuirea
Învierii.
C cu un chip viclean înnoiete vechile sminteli ce au urmat în
Sfântul Munte despre pomenirile morilor, care cu darul Lui Hristos
au fost i sunt încetate cu totul. De vreme ce Sfânta Biseric a lui
Hristos mai înainte purtând grij de obteasca pace a mânstirilor,
prin trei scriitori soborniceti ai ei cu înfricoate blesteme au
oprit a nu se porni cineva nici a zice nici a scrie despre
acestea.
C prihnete pe toate tipicele Sfântului Munte ca pe unele care nu ar
gri toate acelai lucru i ar fi potrivnice, i care sunt potrivnice
sobornicescului i obtescului tipic, i sunt mai desvtoare i mai
arttoare decât locurile cele neluminat artate ale sobornicescului
tipic.
C curat se împotrivete în adugirile acestea canoanelor Sfintelor
Sinoade Ecumenice i Locale i predaniilor Bisericii lui
Hristos.
i c mai de pe urm a cutezat preaîndrzneul a scrie într-o carte ca
aceasta, întru cele ce pomenesc despre antihrist, un atât de
înfricoat i cuteztor cuvânt încât ne-am îngrozit nu numai a-l da în
scris ci nici mcar numele al numi, pentru primejduirea ce putea
urma i pentru covârirea necuviinei. Îns aceste adugiri se afl în
paginile urmtoare ale crii ce ne st de fa tiprit de el: 96, 104,
167, 183, 184, 203, 204, 212, 300, 380, 383, 399, 449, 502, 504,
533, 548 i 54920. i dac vreunul din cei ce au cumprat din aceste
canoniceti cri de prin alte locuri ale pmântului, i ar voi a terge
artatele neadevrate adugiri i ar voi a-i îndrepta cartea sa, gseasc
numele paginilor de mai sus întru care se afl adugirile. C pentru
acesta s-a i fcut i s-a întrit aceast mrturie prin patriarhiceasca
noastr isclitur, i pentru întrirea crii i pentru obtescul folos, i
fie darul lui Dumnezeu cu credin.
1802, August
NEOFIT FOST AL CONSTANTINOPOLULUI PATRIARH -----óñ-----
18Boierie, noblee 19Prerogativ, privilegiu, drept, putere FVezi c
pricinele însemnate aici de preafericitul patriarh, în aceast carte
nici cum s-au pus. 20Însemneaz c aceste numere se afl numai în
prima ediie.
14
PROLEGOMENA ÎN DEOBTE DESPRE SFINITELE CANOANE.
CE ESTE CANONUL? Canonul, dup Zonara (în tâlcuirea epistolei 39 a
Marelui Atanasie) chiar cu
adevrat este un lemn obtete numit cot, pe care îl întrebuineaz
meterii spre a îndrepta lemnele sau pietrele ce lucreaz ei. C
punând cotul acesta asupra celor ce se lucreaz de ei, de sunt
acelea strâmbe înluntrul sau în afar, le tocmesc, i le fac drepte.
Din aceasta îns dup metafor, canoane se numesc i pietricelele ori
bilele (ce se întrebuineaz la balotaie) spre alegeri: i hotrârile
atât cele ale Apostolilor cât i cele ale Sinoadelor Ecumenice i ale
celor Locale, i ale Sfinilor Prini celor din parte care se cuprind
în cartea aceasta. Pentru c i acestea ca atâia coi drepi i netezi
leapd cu adevrat de la cei sfinii cu preoia i de la clerici i de la
cei lumeti, toat nerânduiala i strâmbarea moravurilor. i
pricinuiesc lor toat buna rânduial i îndreptare bisericii, i a
strii cretineti, i a faptei bune.21 21Însemneaz îns, c pentru a
înelege cineva mai lesne canoanele acestea, se cuvine a ti acest 14
preuiri sau cinstiri, ce de obte se socotesc la toate
canoanele:
1. Cum c canoanele se osebesc de hotrâri, de legi, de decreturi, i
de poruncitoarele trimiteri, cci canoanele sinoadelor chiar nu
cuprind dogmele credinei (decât rareori), ci pe buna rânduial,
pentru aezarea bisericii. Iar hotrârile sinoadelor, cuprind chiar
pe singure Dogmele Credinei, mcar c unii ori cu abuz (rea
întrebuinare) i canoanele le numesc hotrâri. Precum aceasta se arat
din câteva canoane ale celorlalte sinoade, i mai ales din cel al
5-lea al Sinodului din Cartagina i din Practicalele lui, unde se
zice c s-au citit acele 20 de hotrâri ale Sinodului din Niceea,
adic acele 20 de Canoane ale lui. Se osebesc canoanele de legi, cci
legi chiar se numesc cele politiceti i din afar ale împrailor, iar
canoanele sunt dinluntru i bisericeti, i mai tari decât legile,
precum mai jos vom spune osebit. Se osebesc canoanele de decreturi,
precum înva Gratian în împrirea în 3 a canoanelor, ori de
Particularnic (local) Sinod s-au rânduit, ori de Ecumenic s-au
hotrât, ori s-au adeverit. Iar decretul este acela ce patriarhul cu
sinodul su hotrte, spre a nimruia (nimnuia) sftuire sau rspuns. Se
osebesc i de poruncitoarele trimiteri; cci acestea se rânduiesc,
ori de vre-un pap, ori patriarh, ori i împreun cu sinodul lor spre
dogmaticeasca sftuire (Dositei foaia 600 din Dodicavivlion).
2. Se cuvine a ti cineva c canoanele câte nu cuprind artat certare
acelora ce le calc, dup tcere, dau voie arhiereului celui de loc,
fr patim s rânduiasc cuvenita i potrivita certare, adic canonisirea
lor care o ar socoti, precum zice Valsamon în tâlcuirea canonului
45 al Sinodului 6. Vezi certrile, ori canonisirile Pustnicului
Ioan, împreun cu canoanele lui cele nepomenite în celelalte
canoane.
3. Se cuvine a ti c unul i acelai pcat, unele canoane îl ceart mai
în îndelungat vreme, iar altele mai în puin. Fiindc dup mai mult,
ori mai puin pocin a celor ce au pctuit, aa mai mult, ori mai puin,
se rânduiete i iertarea lor (despre care vezi i subînsemnarea
canonului 12 al Sinodului 1); i dup mai mult, sau mai puin cretere,
i întrire a bisericii.
4. Se cuvine a ti fietecine, c dup capul 4 al titlului 1 al lui
Fotie, canoanele nu se aeaz de un episcop, ci de obtime, i de
Sinodul Episcopilor; precum zice canonul 47 al marelui Vasilie: „S
se adune la un loc cei mai muli episcopi, i aa s se aeze canonul”,
i cel al 6-lea al lui Grigorie de Nisa, zicând: „La noi aezarea
canoanelor de un episcop, nu are stpânire, nici este vrednic de
crezare.
5. Cum c cel vorbete din canoane sinodiceti, cuvântul lui este
vrednic de crezare dup cel al 6- lea a lui Grigorie de Nisa.
15
„Cum c de ctre toi se cuvine a se pzi Dumnezeietile Canoane
nestrmutate, c cei ce nu le pzesc se supun sub înfricoate certri
ori canonisiri”.
„Episcopilor, acestea s-au rânduit vou pentru canoane de ctre noi.
Voi îns rmânând întrânsele v vei mântui i pace vei avea, iar
nesupunându-v v vei munci i lupt unii cu alii necurmat vei avea,
plata neascultrii cea cuvenit luând-o”. (Apostolii în sfâritul
[epilogul] cuvântrii canoanelor.)
„Am judecat cu dreptate c canoane cele de Sfini aezate pân acum, în
fiecare Sinod s stpâneasc”(canonul 1 al Sinodului IV).
„S-a socotit de ctre Sfântul Sinod acesta, s rmân i de acum
adeverite i întrite spre vindecarea sufletelor i spre tmduirea
patimilor, canoanele cele primite i întrite de ctre Sfinii i
Fericiii Prini cei mai înainte de noi i predanisite nou, anume ale
Sfinilor i Slviilor Apostoli i ale Ecumenicelor IV Sinoade dup
nume, ale celor Locale anume, i cele ale prinilor în parte anume. i
nimnui nu-i a fi iertat a le schimba, i a surpa canoanele cele
mai-nainte artate.”
„Iar de s-ar prinde cineva c a chenotomisit (a izvodit din nou)
vreun canon din cele zise ori c se apuc s rstoarne, vinovat va fi
dup canonul cel de acel fel
6. C cel ce face dup canoanele aceaste, are neprimejduire, dup
însui cel 47 al marelui Vasilie.
7. Cum c cel ce calc canon sinodicesc, se cuvine s ia precum am
zis, certarea care rânduiete canonul cel clcat de el, dup cel al
2-lea al Sinodului al 6-lea. Iar sinodiceti canoane sunt i se
numesc, nu numai cele aezate de ecumenicele sinoade, ci înc i cele
localnice, i pe lâng acestea i cele de oarecari sfini în deosebi
scrise. i mai ales au putere de canoane ecumenice, atât cele
localnice sinoade, cât i cele alctuite de oarecari sfini. Pentru c
de Ecumenice Sinoade, de al patrulea, zic, i de al aselea, i de al
aptelea, s-au cercetat, i s-au întrit. Precum se vede în canonul 1
al celui al patrulea, i al aptelea, i în cel al 2-lea al cineselea
Sinod.
8. Cum c ceea ce canoanele nu scriu artat, aceea din cele scrise în
asemenea canoane se cuvine a se judeca i a se încheia, i vezi
tâlcuirea canonului 15 al Sinodului al 6-lea i din Scripturile
Prinilor celor din parte, ori i din desluirea dreptului cuvânt s se
judece.
9. Cum c toate cele rare i iconomicos i de nevoie urmate, ori din
vre-un obiceiu ru i de obte a zice, toate cele ce afar de canon
s-au fcut lege sau canon, i pild a bisericii nu sunt; i vezi
tâlcuirea apostolescului canon 68. Îns i iconomia aceasta i nevoia
trecând, iari canoanele stpânesc. Vezi subînsemnarea canonului 46 i
canonul 13 al Sinodului 1.
10. Cum c canonisirile cele mai multe ce se rânduiesc de canoane
fiind de a treia persoan poruncitoarea care nu este de fa, negreit
au trebuin de a doua persoan ce este de fa (care este sinodul)
pentru ca s se lucreze. i vezi subînsemnarea canonului al 3-lea
apostolesc.
11. Cum c canoanele i legile s-au pus pentru cei îndeobte, i nu
pentru cei particularnici. i pentru cele ce se întâmpl mai de multe
ori, i nu pentru cele ce urmeaz mai rar.
12. Cum c canoanele Ecumenicelor Sinoade, mai mult trie au decât
cele ale celor localnice, i cele al celor localnice, mai mult trie
au decât cele ale Prinilor celor din parte. i mai ales decât cele
neîntrite de vreun Sinod Ecumenic, i citete zicerea preasfiniului
Fotie despre aceasta.
13. Cum c unde nu este canon, sau lege în scris, stpânete bunul
obicei, care cu drept cuvânt i în muli ani au fost cercat, i care
nu se împotrivete vreunui canon în scris sau lege, inând rânduial
de canon i de lege. i vezi subînsemnarea canonului 1 al Sinodului
din Sardica.
14. Cum c toate cele ru judecate i închipuite, nici canon, nici
lege, nici vremea, adic obiceiul nu le adeveresc dup
legiuitori.
16
precum acela hotrte, s primeasc certare i prin acela în care
greete, s se vindece” (Canonul al 2-lea al Sinodului VI).
„Bucurându-ne pentru acestea precum când afl cineva dobânzi multe i
îmbriare primind la piept dumnezeietile canoane, o întrim pe
aezarea acestora întreag i necltit a acelor aezate de ctre
trâmbiele Sfântului Duh, adic de întru tot ludaii Apostoli i ale
celor VI Sinoade Ecumenice, i ale celor de pe alocuri adunate… i pe
ale Sfinilor Prinilor notri… Iar pe cei ce acelea îi anatematisesc,
i noi îi anatematisim, pe cei îi caterisesc, i noi îi caterisim iar
pe cei ce îi afurisesc i noi afurisim. i pe cei ce îi dau certrii,
i noi aiderea îi supunem. (canonul I al Sinodului VI)”
„Deci legiuim ca bisericetile canoane s in rânduiala de legi, cele
de ctre Sfintele Patru Sinoade aezate, ori adeverite, adic de cel
în Nicheea, i de cel în Constantinopol i de cel dintâi din Efes i
de cel din Halkidon. (novela 131 a lui Iustinian)”
„Legiuim dar ca rânduial de legi s aib bisericetile canoane, cele
aezate de Sfintele cele apte Sinoade ori adeverite (prin ziceri
adeverite se arat canoanele sinoadelor locale i ale prinilor celor
din parte, cele adeverite de Sinoadele Ecumenice, dup Balsamon.). C
dogmele mai înainte ziselor Sfinte Sinoade ca pe Dumnezeietile
Scripturi le primim, i canoanele ca pe legi le pzim. (cartea a 5-a,
titlul 3, cap.2 din Basilicale, la Fotie titlul 1, cap.2 )”
„Rânduirea a treia a titlului al 2-lea din Novele voiete ca,
canoanele celor 7 Sinoade s se in, (ori s stpâneasc) i dogmele lor,
ca Dumnezeietile Scripturi. (la Fotie, titlul 1, cap. al 2-lea) ”
„Leon Îneleptul, (în cartea a 5-a din Basilicale, titlul 3, cap.1)
zice; primesc pe Sfintele apte Sinoade Ecumenice ca pe Sfânta
Evanghelie.”
„S-a hotrât de Sfinii Prini a se întrebuina i dup moarte a se
anatematisi, cei ce ori în credin, ori în canoane ar pctui (al
V-lea Sinod Ecumenic în trimiterea ctre Iustinian, foaia 392 al
tomului al 2-lea). Vezi iubitule înfricoat cuvânt.”
„Cei ce pun în defimare Sfintele i Dumnezeietile Canoane ale
Sfinilor Prinilor notri, care i pe Sfânta Biseric o sprijinesc i pe
toat credina petrec împodobind-o i o povuiesc ctre Dumnezeiasca
evlavie, fie anatema. (Sinodul din Constantinopol, cel dup
Constantin Porfirogenetul, foaia 977 din tomul al 2- lea al
sinodicalelor, adic Tomul Unirii).”
Cum c Dumnezeietile Canoane sunt mai tari decât împrtetile legi. În
praxa (cartea) a doua a Sinodului al II-lea se scrie: „Prea slviii
boieri au
zis: mritului stpânitor al lumii (adic lui Marchian împratul) i-au
plcut, ca nu dup împrtetile cri ori dup pragmaticile forme (i aa se
numesc crile împrteti) s urmeze preacuvioii episcopi, ci dup
canoanele cele legiuite de Sfinii Prini. Sinodul a zis: împotriva
canoanelor, nici o lucrare s poat, Canoanele Prinilor s se ie. i
iari: îi rugm ca fr zicerea împotriv, lucrrile cele de oarecare în
toate eparhiile spre vtmarea canoanelor, s rmân
17
nelucrtoare; ci s stpâneasc canoanele prin toate… toi acestea le
zicem. Toate lucrrile s se surpe, canoanele s stpâneasc dup
hotrârea Sfântului Sinod, i în toate celelalte eparhii hotrârile
canoanelor s stpâneasc.
Iar de va produce cineva vreo form împotriva celor hotrâte acum,
s-a socotit de tot Sfântul i Ecumenicul Sinod s fie fr trie.
(canonul 10 al celui de- al doilea Sinod Ecumenic)”„Pragmaticile
forme cele ce se împotrivesc canoanelor sunt fr trie. (cartea 1,
titlul al doilea, rândul 12; la Fotie titlul 1, cap. 2) ”
„ C acelea cu adevrat, adic canoanele, cele de împrai, i de Sfinii
Prini aezate i întrite se primesc ca Dumnezeietile Scripturi. Iar
legile, numai de împrai s-au primit, ori s-au aezat, i pentru
acesta nu au trie mai mult decât Dumnezeietile Scripturi, nici
decât canoanele. (Balsamon în scolie la cap. al doilea de mai sus a
lui Fotie) ”
„Nu-mi spune legile cele din afar, cci i vameul legea dinafar
plinete, dar îns se osândete (Hristostom cuvântul 57 la cea de la
Matei).” i iari: „Nici toi împraii, de multe ori nu se ostenesc cu
conglsuire la legi. Cuvântul 6 la Andriante.)”
Zice îns Blastar c mare ajutor dau Dumnezeietilor Canoane, legile
cele iubitoare de buna cinstire de Dumnezeu: „Unele adic împreun
ajutorându-le, iar altele, i plinindu-le, când se întâmpl a se
trece acelea cu vederea. (Cap. 5, litera k)”
C Dumnezeietile Canoane i decât tipicele sunt mai puternice, când
acelea se împotrivesc acestora i mai ales cele în parte i
locale.
C zice Blastar: „Din novela 131 a lui Iustinian ai putea cunoate, c
tipicele cele fcute de ctitori sunt datori a le primi de nu cumva
se împotrivesc canoanelor (cap.16, litera l)”
Epigram la Sfintele Canoane
Precum Treimea ’nalt, cu legi preaînelepte, Pe lumea ’ceasta toat,
a pus s se îndrepte, ’aceast rânduial nu poate s se strice,
Cci est’Un preaputernic ci’ oricine’i tare, ferice; Aa, i lumea
toat, a lui Hristos numit, Cu Sfinte Legi, Canoane, ce in
fericit;
Cci ele’ndreapt omul, feresc de la pcate, Primii cu bucurie aceast
Sfânt Carte;
C’aa precum cu cârma, corabia se poart, Aa zic cu aceasta Biserica
se’ndreapt.
P. N. Scriban
Câi vor umbla cu canonul (dreptarul) acesta, pace peste ei i mil.
(Galateni 7, 16)
Suprascriere la Sfintele Canoane a Sfântului Ioan Hristostom
18
„ Am auzit i am inut… Nu ai inut, pe sinei te-ai osândit. În
jumtate ai inut, i de nu vei ine, vei zice îns, nu am tiut. C cel
ce se osândete pe sine pentru c nu a inut, se sârguiete spre a ine.
( În cuvântul 4, despre pocin, foaia 785, a tomului 6, tiprit la
Veneia )
A Sfântului Maxim
„ Muli suntem cei ce zicem, puini îns cei ce fac; dar îns cuvântul
lui Dumnezeu nimeni nu este dator a-L mincionoii pentru lenevirea
sa. Ci a mrturisi cu adevrat neputina sa, iar nu a ascunde adevrul
lui Dumnezeu. Ca s nu facem vinovai, împreun cu clcarea poruncilor,
i de reaua tlmcire a cuvântului lui Dumnezeu. (capitolul 85 a celei
de-a doua sute, a celor pentru dragoste, din Filocalie)
19
PROLEGOMENA DESPRE CANOANELE SFINILOR APOSTOLI
Feluri de Sinoade, sau mai bine a zice adunri ce s-au fcut22 de
Sfinii
Apostoli, dup oarecare23. Cea dintâi adic în anul 33, sau 34 de la
Hristos pentru alegerea apostolului, în locul lui Iuda vânztorul
când punându-se înainte Iosif i Matia, au czut sorii pe Matia
(Fapte 1). Iar a doua când fiindc inima i sufletul celor ce
crezuser era una, câi aveau arini i case ori altceva le vindeau i
aduceau câtigurile la picioarele apostolilor, ca s-i chiverniseasc
pe cei ce nu aveau, mcar c adunarea aceasta nu se înelege artat din
povestirea faptelor. A treia când s-a ales cei apte diaconi ca s
slujeasc meselor (Fapte 6,2). A patra când dup ce au auzit
apostolii i fraii cei din tierea împrejur, cum c Petru a botezat pe
pgânul Cornelie i pe ce cei împreun cu dânsul, se priceau
(contraziceau) cu Petru. A cincea când apostolii i prezviterii s-au
adunat ca s cerceteze toate acestea, adic de nu pot a se mântui
credincioii cei ce nu se taie împrejur dup legea lui Moisi precum
aceasta o zice oarecare ce se pogorâse din Iudeea la Antiohia. Pe
care aceasta, chiar sinod i adunare a apostolilor se cade a o numi,
tot cel ce cu judecat ori mai bine a zice pild i prototip
(original) al sinoadelor de dup acestea, fiindc cuprinde i numele i
însuirile caracteristice ale sinoadelor. „C s-au sculat oarecare
din cei din eresul fariseilor, zicând: c se cade a-i tia împrejur
pe ei”(Fapte 15, 5). Iat pricirea (cearta) i prigonirea pentru care
trebuia sinodul. „i s-au adunat apostolii i prezbiterii”(Fapte 15,
6). Iat sinodul i adunarea anume ce se zice, „i mult întrebare
fcându-se”(Fapte 15, 7), i iat cea întâia cercetare pentru ea.
„Atunci s-au prut apostolilor i prezbiterilor împreun i întregii
adunri”(Fapte 15, 22). „i s-au prut Sfântului Duh i nou”(Fapte 15,
28) i celelalte. Iat alegerea i hotrârea. i s-a fcut adunarea
acesta în al 17-lea an dup Înlarea Mântuitorului. A asea adunare a
apostolilor s-a fcut în anul 56, ori 59, dup ce a intrat Pavel la
Iacov fratele Domnului. „Au venit la dânsul toi prezbiterii”(Fapte
21,18) Iar oarecare vor ca s se fi fcut i alt adunare a apostolilor
în Antiohia, care s fi dat nou canoane precum însemneaz oarecare
prini apuseni (pentru care vezi subînsemnrile canonului 85
apostolic). Înc i altele, dintre care cea prea mare i vrednic de
cuvânt adunare, zic apusenii s se fi fcut în anul 44, când
apostolii erau s se despart unul de altul, la care au alctuit i
Simbolul Credinei (pentru care vezi subînsemarea întâi a canonului
1 al sinodului al VI-lea), care Simbol se zice a Sfinilor Apostoli.
22Am zis mai vârtos adunri pentru c Sfântul Marcu al Efesului la
sinodul cel ce a fost la Florena a rspuns ctre latini: noi adunare
a apostolilor numim un Sinod, precum Silvestru marele eclesiarh
scrie în cartea a asea, capitolul 6 i drept ca un preaînelept a
rspuns. C Sinod cu adevrat este strângerea brbailor celor alei ai
bisericii din feluri de eparhii i de clime ale pmântului, într-o
oarecare cetate. Iar adunarea este împreun înfiarea cea a însui
acestora i într-o zi hotrât la un loc i un timp. 23Dositei
Patriarhul Ierusalimului în cartea numit Dodicavivlion le numete pe
acestea. (foaia14 pân la 18) Asemenea i Spiridon Arhimandritul;
Milias, foaia 1015 a tomosului al 2-lea al adunrii sinoadelor,
cuvânt cu cuvânt le-a luat de la Dositei. Îns amândoi fr de
rânduial cuprind adunrile acestea ale apostolilor, dup numr. Pentru
acesta noi urmând mai vârtos rânduiala capetelor faptelor
apostolilor, în mai bun rânduial le-am aternut, schimbând
numrul.
20
Acestea aa zicându-se, la care adunare din acestea s-au dat prin
Climent Dumnezeietii Apostoli pe aceste 85 de canoane ale lor, nici
o scumptit tiin pentru acesta nu ne-a predat vechimea. Dup
socotin24 îns poate cineva a zice cum c i-au rânduit pe acetia în
timpul adunrii lor celei zise prea mare i vrednic de cuvânt, când
voiau ei s se despart i s se samene ei spre propovduirea
Evangheliei.
Dar fiindc muli eretici i poate i oarecare din apuseni (am zis îns
poate, cci dup mrturia lui Antonie Forestul iezuitul, întru
pregtirea cea pentru Sinodul lor cel Ecumenic ce s-a adunat în
Trident au întrit pe toate aceste 85 la numr. Mustrându-se la
nobelelor iscodiri de canoanele acestea, îi deschid gurile
împotriva lor zicând: ori toate ori unele nu sunt canoane aezate
ale sfinilor apostoli, noi cu mult sârguin ne-am silit a le îngrdi
cu mii de zvoare i cu toate sgeile celor puternici dup cântare, ca
i din însi singur privirea (teoria) mulimii a tot întrarmrii, s se
team de dreptate fiecare lupttor. O zic mai artat: Ne-am silit s
aflm care canoane ale sinoadelor adeveresc din cuvânt în cuvânt pe
apostoletile canoane acestea i care le adevereaz cu singur numele,
apostoleti. i cele ce din cuvânt în cuvânt se adeveresc, sunt
acestea:
Cel al 5-lea Apostolesc de al 13-lea al Sinodului al VI-lea; Cel
de-al 17-lea i al 18-lea, de al 3-lea al Sinodului al VI-lea; Cel
de-al 22-lea i al 23-lea, de al 8-lea al Sinodului I i al II-lea;
Cel de-al 26-lea, de al 6-lea al Sinodului al VI-lea; Cel de-al
27-lea, de al 9-lea al Sinodului I i II-lea; Cel de-al 29-lea, de
al 5-lea al Sinodului al VII-lea; Cel de-al 30-lea, de al 3-lea al
Sinodului al VII-lea; Cel de-al 34-lea, de al 9-lea al Sinodului
din Antiohia; Cel de-al 38-lea, de al 12-lea al Sinodului al
VII-lea; Cel de-al 40-lea, de al 24-lea al Sinodului din Antiohia;
Cel de-al 44-lea, de al 25-lea al Sinodului din Antiohia; Cel de-al
53-lea, din practicalele Sinodului al VII-lea; Cel de-al 64-lea, de
al 55-lea al Sinodului al VI-lea; Cel de-al 73-lea, de al 10-lea al
Sinodului I i al II-lea.
24Am zis dup socotin i nu cu adevrat. Pentru c Sfântul Meletie (în
cuvântul pentru azime) aducând spre mrturie apostolescul canon cel
pentru azime zice c, Climent a scris apostoletile canoane, cu
porunca lui Petru i a lui Pavel (iar cum c acelai cuvânt al
apostolilor rânduiri celor de Climent scrise se afl i în
apostoletile canoane, prea cu adevrat o va mrturisi împreun fiecare
înelept dintr-o singur simpl citire). Ci i Gheorghe Susgduri, la
rugminile lui Petru i a lui Pavel zice c: unindu-se în Antiohia
Petru i Pavel a fcut apostoletile canoane acestea. Înc i însui
Climent acesta în canonul 85 apostolesc îi scrie numele su. Iar
Sfântul Climent a fost nu numai ucenic i urmtor al apostolului
Petru, precum pomenete epistola purttorului de cuvânt Ignatie ctre
Tralisieni care zice: „Anegclitos i Climent lui Petru (slujind)
fiind episcop al Romei, ori fr mijlocire dup Petru, ori al
patrulea”, adic dup Petru, i dup Linos, i dup Clitos, ori dup
Anaclitos, ori Anegclitos. Ci i ucenic a lui Pavel, precum aceasta
o arat epistola lui Pavel ctre Filipeni, care zice: „i împreun cu
Climent, i cu ceilali împreun lucrtori ai mei.”(Filipeni 4,3)
21
Iar cele cu singure numele, Apostoleti, sunt acestea: Cel al
12-lea, al 13-lea i 16-lea Apostoleti, din Epistola lui Alexandru
al Alexandriei, pe care o trimite ctre Alexandru al
Constantinopolului. (Teodorit cartea I, cap.4 iar de alii cap.3 al
Istoriei Bisericeti ). Cel al 14-lea i al 15-lea Apostoleti, de al
15-lea al Sinodului I, ci i de
epistola ce o trimite marele Constantin ctre Evsebie al Chesariei
(Evsebie la viaa
lui Constantin. cartea a 3-a, cap.59 i 60 i de ctre alii 61). Cel
al 34-lea i cel al 35-lea, de al 50-lea al sinodului al III-lea.
Cel al 74-lea de sinodicetile însemnri cele fcute în Constantinopol
pentru Agapie i Bagadie, adic de Sinodul local din Constantinopol,
despre care
vezi dup cel din cetatea Sardicii. Toate acestea 85 apostoleti se
adeveresc de canonul al 2-lea al Sinodului al VI-
lea i al Sinodului al VII-lea înc i Novelele 6 i 137 lui Iustinian,
zic adeverindu- le pe acestea zic: „i acesta credem c va fi, dac
luarea aminte a sfintelor canoane se pzete pe care Apostolii le-au
dat cei ce cu dreptate se laud i sunt închinai, i însui vztori au
fost i slujitori ai Dumnezeiescului Cuvânt, i Sfinii Prini o au
pzit i o au învat”.
Pomenete de ele, i Teodosie i Valentian în Sacra, purtându-se ei
împotriva lui Irineu Episcopul Tirului. (vezi foia 610 din
Dodecabiblonul lui Dosithei.) Le adeveresc pe acestea i tâlcuitorii
canoanelor: Zonara, zic Balsamon, Alexie Aristin, Simion Magistrul
i Logoftul; Ieromonahul Matei Blastar, Iosif Egipteanul, Fotie. i
le adeverete pe acestea i Ioan Damaschin, zicând: „Canoanele
Sfinilor Apostoli prin Climent (în cartea a patra, cap. 18 despre
ortodoxie) sunt 85”. Cum c canoane ale Sfinilor Apostoli sunt, zice
i Ioan Antiohianul în titlul 8 i Ioan cel din scolastici
Arhiepiscopul Constantinopolei, în precuvântarea adunrii
canoanelor, aa zice: „sfinii ucenici i apostoli ai Domnului, au dat
prin Climent 85 de canoane”. Las a zice cum c i cele 25 de canoane
ale Sinodului celui din Antiohia, nu numai c se conglsuiesc dup
noim cu cele apostoleti, ci i întregi ziceri din ele cuprind
semnate printr-însele. Dovad c sunt adevrate apostoletile canoane
este i conglsuirea i potrivirea cea dup noim (coninut) a celorlalte
canoane, atât a celor sinodale, cât i a prinilor celor din parte,
care se vede în fiecare canon apostolesc în aceast carte. Anevoie
este cu adevrat, iar mai bine a zice cu neputin s cread cineva, cum
c din sinei i dup întâmplare s-au conglsuit cu ele atâtea Sinoade
Ecumenice, atâtea locale, i atâia prini din parte. i dimpotriv cu
totul prea lesne este s cread cineva, cum c canoanele cele atâtea i
atâtea, având înaintea lor pe acestea apostoleti, ca pe atâtea
pilde originale i temelii prea întemeiate (fundamentele), dup
imitaie (urmare sau pilduire) s-au conglsuit cu ele, i asupra
acestora s-au mai zidit.
22
CANONUL 1
Episcopul s se hirotoneasc de doi episcopi, sau de trei25. [al 1.4;
al 7.3; al Sob. din Antiohia can. 19; al Sob. din Laodikia can. 12;
al Sob. din Sardica can. 6; al Sob. din Constantinopol can.1]
TÂLCUIRE
Zicerea „episcop”, mai întâi adic chiar li se d, de Dumnezeietile i
Sfintele Scripturi a lui Dumnezeu, celui ce pe toate le privete i
le cerceteaz, precum mrturisete Iov zicând: „Aceasta este partea
omului necredincios de la Domnul, i agonisita averilor lui de la
Cercettorul” (adic de la Dumnezeu) (cap 20, stih 29). i iari: „Iar
certarea Ta a pzit pe duhul meu” (cap.10, stih 12); i Domnul nostru
Iisus Hristos, precum zice Petru verhovnicul apostolilor pentru
dânsul: „C erai ca nite oi rtcite. Ci va-i întors acum la Pstorul i
Învtorul sufletelor voastre”(epistola întâi, cap.2, stih 25). Iar
al doilea i dup dar, glasul acesta s d celor de Dumnezeu alei,
precum zice pentru Eleazar Însui Dumnezeu: „Episcop (cercettor)
Eleazar fiul lui Aaron preotul” (Numerele 4,16). i ctre Iezechia
zice Dumnezeu: „Fiul omului, pândar te-am dat pe tine casei lui
Israil” (Cap. 3, Stih 12). i în scurt s zic, episcopi se numesc în
Scriptura cea Veche, atât lutorii aminte i pzitorii ocârmuirilor i
a locurilor celor din luntru i bisericeti, precum este scris pentru
cel mai sus Eleazar, cum c avea purtare de grij pentru tot cortul
(Numerele 4,16), i pentru arhiereul Iodae, cum c aezat purttori de
grij în Casa Domnului: „i a pus preotul lutori aminte în Casa
Domnului”.(4 Împrai 11,18), cât i lutori aminte a lucrurilor i
ocârmuirilor celor din afar i politiceti, precum s-a scris: „S-a
mâniat Moisi pe cei mai mari ai otii, pe cei peste mii, i pe cei
peste sute”. (Numere 30, 14). Nici unul din apostoli s-a hotrât,
ori s- 25Anaclit episcopul Romei zice cum c: canonul acesta întâiul
este cuvânt al Apostolului Petru, i c, dup legiuirea canonului
acestuia au hirotonit pe Iacov fratele Domnului aceti trei Apostoli
Petru, Iacob i Ioan i mcar c dumnezeiescul Hrisostom zice, c l-a
hirotonit pe el Domnul. Ci poate c Domnul adic l-a ales pe el
episcop al Ierusalimului (hirotonia cea dup Hrisostom, în loc de
alegere luându-se), iar aceti trei apostoli dup Înlarea Domnului
prin dumnezeiasca sfinit svârire l-au hirotonit pe el. Precum i
Dositei mrturisete în cartea pentru cei ce au patriarhisit în
Ierusalim. Dar pentru ce episcopul adic se hirotonete de trei sau
de doi episcopi; iar prezbiterul i ceilali clerici de unul numai?
De crezut este cum c acesta este pricina cea dinluntrul, i mult mai
de aproape. C de vreme ce dup apostolul „Cel mai mic de cel mai
mare se blagoslovete”(Evrei 7,7) care osebit pentru preoie s-au zis
la hirotonia prezbiterului (adic a preotului) mai mic fiind, ajunge
un singur episcop, ca unul ce este mai mare i mai covâritor cu
treapta decât acela. Iar la a episcopului, de asemenea tagm i de
asemenea treapt fiind, i nu mai mic fiind, nu ajunge un singur
episcop ca de unul ce este de asemenea treapt, i nu decât acela mai
mare. Deci ca cel mai mare pe cel mai mic s blagosloveasc, doi sau
trei pe cel unul hirotonesc. Fiindc negreit mai buni, adic mai mari
sunt cei doi decât cel unul, precum zice Solomon (Ecleziast stih
4).
23
a numit episcop, când vieuia Domnul pe pmânt, care singur este
Episcopul sufletelor noastre, ci pe singur stpânire de vindeca toat
boala, i de a scoate pe draci o aveau ei (Matei 10, Marcu 3). Iar
dup Învierea din mori i Înlarea Mântuitorului nostru, trimiându-se
acetia de Dânsul, precum El s-a trimis de Tatl, în toat lumea, i
toat stpânirea de a lega i dezlega luând ei, i toate darurile Prea
Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, nu numai numele cel apostolesc
îl aveau, din însi lucrurile, ci cu adevrat i pe însui cel
episcopesc, precum mrturisete Sfântul Epifanie c zicând: „Cei întâi
Pertu i Pavel însui apostolii, au fost i episcopi”. Asemenea i toi
ceilali precum adeveresc prinii. Pentru aceasta au i rânduit de
trei, sau de doi episcopi s se hirotoneasc episcopii cei din ceti.
Ci i ei prin sate i prin ceti propovduind, precum zice Sfântul
Climent episcopul, la epist. I ctre Corinteni: „Cercetând cu duhul,
aez prile propovduirii lor, în episcopi, i diaconi ai celor ce urma
s cread. Pentru aceea i purttorul de Dumnezeu Ignatie scriind ctre
credincioii cei ce erau în Trallesa poruncete: „Cinstii i pe
episcopul vostru ca pe Hristos, precum au rânduit vou fericiii
apostoli”. i aceasta adic pentru zicerea episcop. Iar zicerea
hirotoniei se face de la aceasta: „întind mâinile”. i are dou
însemnri. Fiindc, hirotonie se numete i hotrârea i alegerea a
vreunui dregtor, care se fcea cu întinderea mâinilor norodului, dup
zicerea lui Demostene. „Mcar pe oricare voievod de oti ai
hirotoni”(Cuv: 1 asupra lui Filip). i mai ales dup obiceiul
bisericii care din vechi stpânea, când fr împiedicare, mulimile
adunându-se, hirotonea, adic alegea prin întinderea mâinilor, pe
arhierei, precum zice Zonara, mcar c la urm pe acesta soborul cel
în Laodikia, întru al cincilea canon al su l-a stricat, zicând c:
„Nu se cade hirotoniile sau alegerile a se face, în fiina de fa a
celor ce se înva credina”. Iar hirotonie în ziua de astzi se
numete, cea prin rugciuni i prin chemarea Sfântului Duh, fcându-se
sfinita svârire a arhiereului, punând întru aceeai vreme i mâinile
sale, pe capul celui ce se hirotonete, dup hotrârea aceea
apostoleasc: „Mâinile în grab pe nici unul s pui”. i este lucrul
acesta tuturor prea cunoscut. Deci poruncete canonul acesta, c, tot
arhiereul (ori mitropolit de ar fi, ori arhiepiscop, ori episcop) s
se hirotoneasc de doi episcopi ori de trei26. i s vede c chipul
cuvântului este pe dos. C cel mai curat, i mai ales ar fi fost, de
ar fi zis aa: episcopul s se hirotoneasc de trei episcopi, ori (mai
puin) de doi. Aa rânduielile apostolilor fr formluire pe însui
canonul acesta l- au aezat zicând: „Iar episcopul poruncim a se
hirotoni de trei episcopi, ori îns cel mai puin de doi”27. 26Iar
episcopii cei ce se hirotonesc trebuie a fi trecui cu vârsta, adic
numai puin de 50 de ani afar numai dac în vreo mic eparhie nu se
afl cineva trecut cu vârsta dup rânduielile cele apostoleti, cartea
a doua cap.1 i dup epistola 52 a Sfântului Ciprian. Ori i peste
treizeci de ani dup novela 137 a lui Iustinian. 27Iar episcopul se
hotrte de împraii Leon i Constantin aa: „Episcopul este lutor
aminte i purttor de grij al tuturor sufletelor celor ce se adun în
bisericile eparhiei sale, având putere svâritoare peste prezbiter,
diacon, anagnost, i psalt (cântre) i monah. Iar însuirea
episcopului este cu cei smerii adic a se împreun smeri, iar pe cei
ce se mândresc a-i defima… i mai întâi a se primejdui pentru turm i
pe strâmtorarea acelora a sa chinuire a o face (în pravilele
împrailor 8, foaia 92 a crii, a 2-a a lui Ghiur). Iar mitropolit
pentru aceasta se numete episcopul, dup Gavriil al Filadelfiei (în
cuvântul pentru
24
SIMFONIE [unire de glasuri] Întru un glas cu canonul acesta, i
multe alte canoane legiuiesc: „C trebuie cu
adevrat ori toi episcopii eparhiei (dup al 4-lea al Soborului I i
al 3-lea al Soborului 7 i al 19-lea al celui din Antiohia) ori muli
(dup al 13-lea al celui din Cartageni ) s se adune i s hirotoneasc
pe episcopul. Dar fiindc aceasta este anevoie, cel mai puin trebuie
s-l hirotoneasc trei, i ceilali s se fac împreun hotrâtori la
hirotonia lui prin scrisorile lor. i adeverind pe acest apostolesc
cel al 8-lea al Soborului din Cartageni, zice: forma cea veche se
va pzi ca nu mai puini28 de trei episcopi s fie de ajuns la
hirotonia episcopului, mitropolitul adic, i ali doi episcopi. Pe
însi aceasta zice i canonul cel întâi al soborului local din
Constantinopol. Înc i al 12-lea al celui din Laodikia rânduiete cum
c cu judecata episcopilor celor de primprejur trebuie a se aeza
episcopii la stpânirea bisericeasc. Iar dac dup întâmplare va rmâne
într-o eparhie un singur episcop care chemându-se de mitropolitul,
nici nu va merge, nici prin scrisori nu va împreun alege pe cel ce
urmeaz a se hirotoni arhiereu, atunci trebuie mitropolitul s se
împreun aleag i s-l hirotoneasc pe el cu episcopii apropiatei
strinei eparhii, asemenea i pe însui mitropolitul înii aceti
apropiai cu locul trebuie a-l alege i a-l hirotoni, dup canonul al
6-lea al celui din Sardica. Iar rânduielile apostolilor (cartea a
8-a, cap. 27) poruncesc c cel ce se va hirotoni de un episcop s se
cateriseasc, dimpreun cu cel ce l-a hirotonit, afar numai dac dup
nevoie de prigoan, ori alt oarecare pricin nu pot muli a se aduna,
i cu alegerea acestora se va hirotoni de unul. Precum Sidirie s-a
hirotonit episcop Palebiskei, dup Sinesie, nu de trei ci de un
episcop de Filon, pentru c nu puteau episcopii a se înfia în
vremurile acelea.
CANONUL 2
Prezbiterul (ori preotul) i diaconul, i ceilali clerici s se
hirotoneasc de un episcop.
TÂLCUIRE
canonul acesta rânduiete c fiecare preot i diacon i ceilali
clerici29, preoie), pentru c este ca maica cetii sale, pe care este
dator a o hrni duhovnicete cu învturile i cu viaa i cu sfinte
nravurile sale, i cu veniturile eparhiei sale”. Vezi i la canonul
58 cel apostolesc. Iar cum c obicei prea folositor a urma în
biserica lui Dumnezeu, cei ce urmau a se hirotoni episcopi, a se
face întâi monahi apoi a se face episcopi, vezi la subînsemnarea
canonului 51 apostolesc. 28Poate pentru aceasta au zis nu mai puini
de trei, nu împotrivindu-se canonului apostolesc ci pentru c în
vremurile acelea era mai mult mulimea episcopilor decât în
vremurile apostolilor în care era i nevoia prigoanei. 29Cleric
prost (inferiori) i de obte se numesc toi aceia care au punere de
mân ieraticeasc i bisericeasc de la episcopul i de la cei de aici
ai rânduielii bisericeti, pân la anagnost i psalt (cântre) i
catehet i portar, dup canoanele 26, 68 i 70 apostoleti, i dup
canoanele 24 i 30 ale Laodikiei i dup epistolia marelui Vasile cea
ctre horepiscopii cei de sub dânsul i dup Nomiconul lui Fotie,
titlul I, cap 31. Pentru care i novela 123 a lui Iustinian zice aa:
„Iar prezbiterii i diaconii i ipodiaconii i
25
ipodiaconi adic, anagnoti i psali, i cei de aici, s se hirotoneasc
numai de un episcop30.
CANONUL 3 Dac vreun episcop ori prezbiter afar de rânduiala
Domnului cea pentru
jertf, va aduce alte oarecare la jertfelnic, ori miere, ori lapte,
ori în loc de vin, buturi meteugite, ori psri, ori oarecare vite,
ori legume afar de rânduire, s se cateriseasc. Afar de mnunchi de
grâu nou, ori struguri la vremea cuviincioas. Dar s nu fie iertat a
se aduce altceva în altar, decât untdelemn la candel, i tmâie la
vremea aducerii înainte. [Apostolesc 4; Sob.6: 28, 32, 57, 95; din
Cartagina: 44; a lui Theofil: 8]
TÂLCUIRE
Când Domnul nostru Iisus Hristos a predanisit apostolilor Taina
Dumnezeietii Sfintei Lucrri, a rânduit lor s nu osebeasc cu nici un
alt fel fr numai cu pâine i cu vin amestecat cu ap, Însui El întâi
fcând aceasta la Cina cea de Tain, precum în Liturghia Sfântului
Iacob, fratele Domnului, s-a scris: „Din vin dregând (paharul adic)
i din ap”. Pentru aceasta i dumnezeietii Apostoli în canonul acesta
rânduiesc, cum c oricare episcop, ori preot clcând rânduirea ce
Domnul a rânduit pentru Jertfa aceasta nesângeroas, ar aduce pe
Sfânta Mas alte oarecare feluri, ori miere (de pild), ori lapte,
ori în loc de vin, buturi meteugite, adic toat butura cea beiv,
precum rachiul ce se face din feluri de roduri, ori bere ori
altceva asemenea; ori va aduce psri ori niscaiva vite, ori legume,
unul ca acesta s se cateriseasc31.Ci aduce-se la Altar mnunchiuri
de anagnotii i psalii pe care toi clerici îi numim, care i canonici
se zic dup al 6-lea al Antiohiei i dup alte canoane”. Iar chiar
clerici se numesc toi cei ce afar de altar au hirotesie. Iar
Valsamon, tâlcuind la canonul 51 al marelui Vasilie, zice c: „i
monahii clerici se numesc”. i s-au numit clerici dup Hrisant
(Sintagmation foaia a 20-a), de la clerul (sau sorul) ce au aruncat
apostolii pentru Matia. Iar în ziua de astzi clerici se numesc mai
vârtos cei ce au boierie i cinuri bisericeti, atât cei sfinii cât i
lumenii. 30Însemneaz c mcar dei episcopii, prezbiterii, diaconii i
ipodiaconii se zic chiar s se hirotoneasc, iar anagnotii i psalii s
se pecetluiasc adic s se hiroteseasc dup Zonara, i cei asemenea lor
(c hirotesia este mai de obte decât hirotonia), iar iconomii,
ecdichii (arttorii dreptii), prosmonarii (strjuitorii) s se pun
înainte, dup canonul 2 al Soborului IV. Iar Simeon al
Tesalonicului, episcopii, prezbiterii i diaconii se hirotonesc, iar
ipodiaconii se hirotesesc, iar anagnotii se pecetluiesc (se
blagoslovesc). Cu toate acestea canonul acesta, nici o deosebire nu
face, ci la toi clericii zice numele hirotoniei. i acesta înc
însemneaz-o, dup Hrisostom (în cuvântul întâi ctre Filipeni, foaia
a 5-a, tomul 4) cum c episcopul, prezbiter i diacon se numete (ca
unul ce cuprinde lucrrile acestora) i dimpotriv prezbiterii
episcopi se numesc (ibidem), iar c prezbiterii, i diaconii se
alegeau precum episcopii, artat este din canonul al 3-lea al
soborului al VII-lea, i al 7-lea a lui Teofil i Chiril al
Alexandriei tâlcuind la capitolul 8 al numerilor, zisa aceea: „i
vei aduce pe levii înaintea Domnului, i îi vor pune mâinile lor pe
levii”, zice pentru cei ce se cheam la sfinita lucrarea lui Hristos
hotrsc noroadele, cu toate c hotrârile de astzi nu se lucreaz în
ziua de astzi. Iar forma mrturiei care se d celor ce vor s se
hirotoneasc preoi i diaconi, vezi la sfâritul crii, care mrturie
isclit fiind de preoii cei mai alei, i de clerici se vede c are loc
de alegere. 31Trebuie s tim c certrile ce le poruncesc canoanele,
adic acestea: s cateriseasc, s se afuriseasc, i s se
anatematiseasc, acestea dup meteugul gramaticii a treia persoan
care nu este de fa, la care spre a se da porunca acesta de nevoie
trebuie a fi a doua persoan, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele
poruncesc soborului episcopilor celor vii s cateriseasc pe preoi,
ori s afuriseasc, ori s anatematiseasc pe mireni, când calc
canoanele. Îns dac soborul nu va pune în lucrare caterisirea
26
spice noi de grâu, (precum evreii acetia le aduceau lui Dumnezeu:
,,C spice noi, zice, prjite? (coapte) nu vei mânca, pân ce nu vei
aduce voi darurile Dumnezeului vostru. i iari, vei aduce mnunchiuri
pârga seceriului vostru la preot i struguri”(Leviticon 23: 10,14).
Îns nu ca o nesângeroas jertf a Trupului i Sângelui Domnului, nu
fie! Ci ca o pârg, i întâi artate roduri în vremea cuviincioas,
când se vor coace32. Drept aceea nu este iertat a aduce cineva alt
ceva în Sfântul Altar, afar de untdelemn pentru luminare, i tmâie
la vremea ce se svârete Dumnezeiasca Liturghie.
SIMFONIE
Întru un glas cu canonul acesta i cel de aici al 4-lea rânduiete, c
celelalte poame s nu se aduc la jertfelnic, ci la casa episcopului,
ca nite întâi artate. Iar cel al 44-lea al Soborului din Cartaghei
rânduiete altceva, a nu se aduce la Sfintele Taine, decât numai
pâine i vin amestecat cu ap33. Iar cel 28 al Soborului 6 poruncete,
ca strugurii ce se aduc în Sfântul Altar, trebuie a se blagoslovi
de preot preoilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoii
acetia i mirenii, nici caterisii nu sunt cu lucrul nici afurisii,
ori anatematisii. Învinovii îns sunt, aici spre caterisire, ori
afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre Dumezeiasca osând.
Precum i când un împrat va porunci slugii sale s bat pe un altul,
care i-a greit, dac sluga cea poruncit nu va lucra porunca
împratului, acela ce a greit împratului a rmas nebtut, învinovit
îns spre btaie. Drept aceea tare greesc cei fr minte care zic cum c
în vremurile acestea toi cei sfinii care în afar de canoane s-au
hirotonit, sunt cu lucrarea caterisii. De cei sfini prihnitoare
limb este aceea ce nebunete pe acest fel de cuvinte le bârfete,
neînelegând c porunca canoanelor fr de punerea în lucrare a
persoanei a doua, adic a soborului, este nesvârit. Fr mijlocire i
mai înainte de judecat, ne lucrând de sinei. Însui Dumnezeietii
Apostoli artat se tlmcesc pe sinei cu al 46-lea canon al lor,
fiindc nu zic c îndat acum cu lucrul se afl caterisit oricare
episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se
caterisi poruncind, adic a sta de fa la judecat, i de se va dovedi
c a fcut acesta atunci s se dezbrace cu hotrârea voastr de preoie,
aceasta poruncim. 32Pentru aceast pricin precum se vede la
Praznicul Adormirii Preasfintei de Dumnezeu Nsctoarei, aduceau
struguri la patriarhul în Altarul Bisericii celei din Vlaherna, dup
sfâritul Dumnezeietii Liturghii, precum zice Valsamon. Iar în ziua
de azi, obiceiul cel mai în multe locuri se zice, este a se aduce
struguri cei de acest fel la Praznicul Schimbrii la Fa a
Mântuitorului, i a se blagoslovi de preoi. i ar putea cineva a se
nedumeri, pentru ce numai spicele grâului i strugurii s se
învredniceasc de atâta cinste, i s se aduc în luntru în altar, i nu
vreo alt road? Poate pentru acesta, pentru c din acestea se face
pâinea i vinul care se prefac în Trupul i Sângele Domnului. i cum c
noile mnunchiuri nu sunt legume precum a tâlcuit Valsamon, se arat
din însui canonul acesta care pe legume artat le-a oprit. Pe
mnunchiuri i Teodorit spice noi le-a tâlcuit la tâlcuirea celei
leviticeti, i Filon iudeul. Iar canonul 44 a Soborului din
Cartageni, anume zice: S se aduc pârga de struguri i de grâu. 33Mai
artat decât toi proorocii i mai desluit a proorocit pe acestea trei
feluri cretineasc jertf Solomon zicând, ca din partea Ipostaticii
înelepciuni a lui Dumnezeu, în capul al noulea a pildelor. „Venii
de mâncai pâinea mea. i bei vinul carele am dres vou”. Iar în loc
de care am dres, arbeasca tlmcire are, cel amestecat cu ap. Vezi
(Ravvenul Samuil, alctuire de aur. Cap. 20). i înseamn cum c unirea
vinului i a apei în Potir, odat se face la Dumnezeiasca Liturghie.
La punerea înainte numai la început adic. C apa cea cald care în
vremea împrtirii singur la urm se pune, pentru alt pricin pune. i
vezi sub însemnarea canonului 32 al Soborului al aselea. Drept
aceea ru fac oarecare fcând a doua unire în vremea heruvicetii
cântri, i punând vin i ap în Potir. i de acum înainte (s) înceteze
(despre) aceast nerânduial, ca s nu cad sub canon i sub certare. C
niciodat întru alt vreme se face a doua unire fr numai când se
întâmpl a se vrsa Sfintele, ori a uita preotul, i vezi la acelai
subînsemnare a canonului al 32-lea al Soborului al VI-lea.
27
cu osebit rugciune i blagoslovenie de cea a Tainelor, ca noi luând
cu blagoslovenie din mâinile preoilor, c mulumim lui Dumnezeu, c
prin buna întocmirea vremilor iconomicete cele spre îndestularea
vieii noastre. Iar pe preoii cei ce nu fac aa, ci unesc strugurii
acetia cu Trupul i Sângele Domnului, caterisirii îi supune. Iar cel
32 al aceluiai mustr pe armeni, ca pe unii ce aduc vin numai, i nu
amestecat cu ap. Iar cel 99 al aceluiai, oprete i a se aduce la
Jertfelnic crnuri fripte. Iar cel 57 al aceluiai, anume oprete a se
aduce la jertfelnic lapte, i miere. Mcar c acestea se aduceau mai
înainte dup zisul canon 44 al Soborului din Cartaghei, pentru
prunci. Iar cel al 8 al lui Theofil rânduiete ce s se fac, câte vor
rmâne din aducerile înainte i din ape.
CANONUL 4
Celelalte poame toate la cas trimit-se pârg episcopului, i
prezbiterilor, i nu la jertfelnic. i artat este, cum c episcopul i
prezbiterii, le vor împri diaconilor i celorlali clerici [Apos. 3;
Sob.6: 28, 32, 57, 59; Cart: 44, Theofil 8].
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduiete, c toate celelalte poame, (afar de spicele
de grâu, i de struguri, i de unt de lemn, i de tmâie) s nu se aduc
în Sfântul Altar, ci s se trimit la casa episcopului i a preoilor,
când sunt întâi artate. Ca cei ce trimit acestea, vrednic mulumire
se înal lui Dumnezeu printrânii, cci le-au druit nite bunti ca
acestea. i este artat c episcopul i preoii nu se vor îndulci de ele
singuri, ci le vor împri i diaconilor, i celorlali clerici ca i ei
s se împrteasc.34 Vezi tâlcuirea canon 3 apostolesc.
CANONUL 5
Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, pe femeia sa s nu o lepede
cu pricinuire de evlavie. Iar de o va lepda, s se afuriseasc, iar
mai rmânând s se cateriseasc. [canon 13, 48; Sob: 6; Gang:4; Cart:
4, 33]
TÂLCUIRE
Legea cea veche adic ierta celor cstorii a-i despri pe femeile sale
când voia, i fr de nici o binecuvântat pricin. Iar Domnul la
Evanghelie, o a oprit aceasta foarte. De unde i apostolii urmând
rânduirii Domnului, opresc aceasta în canonul acesta i zic:
episcopul, sau preotul, sau diaconul, s nu îi lepede femeia, adic s
nu o despart cu sila, adic fr de învoiala aceleia pentru pricinuire
i chip de evlavie. Iar de o va despri, s se afuriseasc, pân ce se
va îndupleca ca iari s o ia în casa sa. Iar de va rmânea întru
pizma sa i nu va voi a o primi, s 34Mai curat înii apostolii pentru
acestea rânduind în rândurile lor cartea 2 cap 27 zic, c poamele i
protofanisima (adic cele ce întâi se arat), i zeciuielile grâului,
a vinului, i unt de lemnului, i a celorlalte semine, c se trimit la
episcop i la preoi, ca ei s le împart la clerici. Adic la cei afar
de Altar câte o parte, iar la cei din luntru Altarului, câte dou
pri. Dar vezi i cartea a patra a acelorai rânduiri cap. 6, 7, 9,
10. Ca s te învei de la care trebuie a primi clericii acest fel de
daruri i courile, i de la care s nu le primeasc. Vezi i
subînsemnarea canonului al 8 al lui Theofil.
28
se cateriseasc de preoie de istov. Fiindc cu aceasta ce face s vede
c necinstete nunta, care dup apostolul este cinstit, i c socotete
patul i împreunarea necurate, care de însui apostolul s-au numit
nespurcate (evr. 13: 1, Col. 4). Las a zice c i la aceast desprire
mijlocete preacurvie, precum au zis Domnul: „Cela ce -ar lsa pe
femeia sa, afar de cuvânt de curvie, o face pe ea s prea ea s
preacurveasc” (Mat. 5: 32). Dar i apostolul a zis: „Legatu-te-ai cu
femeie, nu cuta dezlegare. i, s nu v lipsii pe unul de altul, fr
numai dac din învoire, ca s v zbovii cu postul i cu rugciunea35”(1
Cor. 7: 5, 27).
SIMFONIE
Aa i soborul al 6-lea în canonul 13 rânduiete, ca s rmân statornice
i nedesprite cstoriile celor sfinii, i fiind acestea mai înainte de
a se sfini însurai, s nu se opreasc pentru nunt de a lua preoia.
Nici s fie datori când se hirotonesc a mrturisi, c dup ce se vor
face preoi s se despart de femeile lor, precum un nelegiuit obicei
ca acesta a stpânit la Roma. Iar dei canonul al 4-lea i al 33 al
Soborului din Cartagina zic c episcopii i preoii i diaconii i
ipodiaconii s fie întreg înelepi, i s se deprteze de femeile lor
dup hotarele lor, dar tâlcuitorii canoanelor, Zonara i Valsamon, i
mai ales Soborul al 6-lea în canonul 13, tâlcuind canoanele cele de
mai sus: s se deprteze numai la vremea efimeririi lor (a sptmânii,
dup obinuina limbii noastre), i nu totdeauna, afar de episcopi i
vezi acolo.36 35Înseamn c în vremurile vechi era iertat a avea
episcopii femei, pentru aceasta i canonul acesta rânduiete s nu
despart episcopul pe femeia sa. Iar din vremea Soborului 1 se vede
s-au luat obiceiul a nu se însura sfinii, i mai ales arhiereii, îns
câi voia i nu de nevoie precum aceasta se arat din cuvintele ce au
pus înainte Sfântul Pafnutie Mrturisitorul i episcopul unei ceti a
Tivaidelor de sus la Soborul 1 precum vom zice în urmtoarea
subînsemnarea aceluiai canon adeveritor al obiceiului acestuia înc
nu era. Iar sfântul i a toat lumea Soborul 6 mai în urm i prin
canon a întrit obiceiul acesta, rânduind în al 12-lea canon al su
de nevoie singuri episcopii s nu aib femei. Nu stricând pe acest
apostolesc (c nu rânduiete ca preoii cei ce au femei s le lepede,
adic s le despart în sil i fr învoirea lor, care este împotriva
apostolescului canon, ci cu amândoura învoire i cu mulumire
desprindu-se femeile, aa cei ce le aveau pe ele preoii, ori
diaconii, ori ipodiaconii, s se hirotoneasc episcopi, dup canonul
48 al aceluiai), ci înainte purtând grij zice pentru mântuirea i
mai multa sporire cretinilor, i pentru neprihnirea arhieretii
vrednicii. Fiindc i Moise, dup ce s-a învrednicit prorocescului
Dar, cu femeie nu s-a împreunat dup Sfântul Epifanie. (tomul 2,
cartea 3 alegerea 87) 36Fiindc latinii aduc înainte pe
Dumnezeiescul Epifanie care în alegerea 50 zice, pe brbatul unei
femei nu-l primete biserica spre preoie de nu se va înfrâna despre
dânsa, cu care s unete la socoteal i Inochentie i Dialogul: se cade
a zice cum c nou nu ne pas ce au zis sau ce au socotit oarecare
prini, ci ce zice Scriptura i soboarele cele de toat lumea, i
socoteala obteasc a prinilor. C socotina unora nu întrete dogm în
biseric. Zice înc i Sozomen cartea 1, cap. 23 „Pafnutie
Mrturisitorul la întâiul Sobor în Niceea nu a lsat s se opreasc
nunta preoilor, mcar de o voiau oarecare ci au zis c nunta preoilor
este întreag înelepciune, i trebuie a se lsa fietecare în voia sa
dup predania cea vechie a Bisericii. C scrie i Pavel lui Timotei,
diaconii s fie brbai au unei femei. i lui Tit „De este cineva
neprihnit, brbat al unei femei”; i soborul cel din Gangra
anatematisete pe cei ce nu se împrtesc de preot însurat, canon 4.
Cci a împiedica nunta preoilor, este socoteal a ereticilor, i mai
ales a maniheilor, precum zice Augustin, eres. 40 i 46. C mai ales
i pildele mrturisesc. C Felix episcopul Romei, a fost fiu al
preotului Felix. Papa Agapit fiu al prezbiterului Gordian. Papa
Ghelasie, fiu al lui Valerie episcop, i muli alii au fost fii de
preoi, i mrturisete acelai Epifanie la acelai loc, c
29
CANONUL 6 Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, lumeti purtri de
grij s nu ia
asupri, iar de nu s se cateriseasc. [Apostolesc 81, 83; al Sob. 4:
3, 7; a celui 7: 1; al celui I-II: 11; din Cart: 18]
TÂLCUIRE
Nu este iertat celor preoii (ori sfinii) a se împletici pe sinei în
lucruri lumeti, ci s se îndeletniceasc la Dumnezeiasca slujb a
fgduinei lor, i s pzeasc mintea lor slobod de fietece tulburare i
zarv lumeasc. Drept aceea i canonul acesta rânduiete, ca episcopul,
sau preotul, sau diaconul, s nu primeasc asupri purtri de grij
lumeti. Iar de le primete acestea, i nu voiete a le lepda de la
sine, ci rmâne întru ele, s se cateriseasc. Iar cartea cea
praviliceasc a lui Fotie titlu 8 zice c episcopii nu se cade a
primi purtri de grij, i a se face epitropi, nici ai însui
rudeniilor sale. Dup a 13, 14, 15 titlu 1, cartea a 3-a a celor
împrteti. Afar numai dac epitropia aceasta este ca s se împart
pomene, i milostenii pentru ruda lor cea moart, dup neara 68 a
îneleptului Leon. Citete i canoanele însemnate la margine unite cu
acesta, care opresc pe clerici de la lumetile purtri de grij.
CANONUL 7
Dac vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfânta zi a Patilor
mai- nainte de primvreasca isimerie cu iudeii o va svâri, s se
cateriseasc. [Apos: 70, 71; Sobor 6: 11; Anti: 1; Laod: 37, 38;
Cart: 60, 81, 117]
TÂLCUIRE38
Dou echinocii face soarele în an, adic una în timpul primverii, iar
alta în timpul toamnei. i s zic echinocii (isimerii), fiindc atunci
întocmai este ziua cu noaptea, i dimpotriv, noaptea cu ziua. i
echinociul de toamn (tomnateca isimerie), se face în luna
septembrie, când soarele intr în prima mir (lun plin) a zodiei ce
se cheam cumpn. Nu acei în stele i simite, ci acei fr de stele i
gândite. Iar echinociul de primvar (cea primvreasca isimerie), se
face în luna martie, când soarele intr în prima mir (lun plin) a
zodiei ce se cheam berbec, nu acelui simit i în stele, a celui ce
este schimbcios, ci a celui gândit i fr stele ce este neschimbcios
dup astronomi. Deci echinociul de primvar, pentru nepotrivirea a
însi micrii soarelui de la apusuri ctre rsrituri, nu se face
totdeauna întru una i aceeai zi, ci în vremea sfinilor apostoli,
era în 22 a lui martie dup rânduiala acelorai apostoli (Cartea 5,
cap 17), ori dup alii în 23. Iar în timpul primului sobor a toat
lumea, era în 21 martie, dup Sevastos i alii. i acum în vremurile
noastre, se face în 11, ori i 10 a lui martie (c dup astronomii
vechi, Ptolemeu i alii, o noapte i o zi se pogoar în 134 de ani;
precum se vede în cartea numit „Tomos agapis”, foaia 540). Acestea
aa mai înainte fiind cunoscute, canonul acesta apostolesc
rânduiete, cci care episcop ori prezbiter ori diacon ar socoteala
aceea, numai la unii se urma i nu la toi. Dar poate c cu sftuitor
chip o zice acesta, nu cu silnic.
30
prznui Sfintele Pati mai înainte de echinociu de primvar, împreun
cu pat