Operatiuni procedurale ulterioare emiterii actului administrativ.

Dupa analizarea proiectului de act administrativ de autoritatea deliberativa si aprobarea lui, actul administrativ se considera aprobat.

Pentru ca acesta sa-si produca efectele juridice mai sunt necesare o serie de operatiuni procedurale ulterioare emiterii actului administrativ.

Cele mai frecvente conditii procedurale posterioare emiterii actului administrativ sunt: comunicarea sau publicarea, aprobarea, confirmarea si ratificarea. Acestea au valoare juridica diferita, nu numai de la o categorie la alta, dar chiar in cadrul aceleiasi categorii[19].

1) Comunicarea reprezinta operatiunea prin care autoritatea emitenta a unui act administrativ individual, il aduce la cunostinta celui caruia actul i se adreseaza. In unele cazuri, chiar anexe ale unor acte administrative normative, se comunica direct celor interesati[20].

Exceptia stabilita prin articolul 108, alineatul (4) din Constitutie - potrivit hotararilor Guvernului - aceasta prevede ca actele administrative cu caracter militar se comunica numai institutiilor interesate.

Publicarea reprezinta operatiunea prin care un act administrativ ce contine reguli generale si impersonale, avand un caracter normativ, este adus la cunostinta cetatenilor fie prin imprimare, fie prin afisare intr-un loc public sau prin alte mijloace de difuzare scrisa. De exemplu, publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, a ordonantelor si a hotararilor Guvernului, impreuna cu notele de fundamentare ale acestora semnate de ministrul sau ministrii initiatori. Sunt exceptate de la publicare hotararile cu caracter militar, acestea comunicandu-se numai institutiilor interesate "nu sunt supuse regimului de publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, daca legea nu prevede altfel, ordinele, instructiunile si alte asemenea acte cu caracter normativ, si numai dupa obtinerea avizului Ministerului Justitiei".

De asemenea prefecturile si Primaria Municipiului Bucuresti, vor edita trimestrial, monitorul oficial al judetului, respectiv al Municipiului Bucuresti, in care se vor publica actele cu caracter normativ ale organelor administratiei publice locale.

Actele administrative de autoritate individuale ale celorlalte servicii publice administrative, se transmit prin posta sau direct persoanelor interesate.

Cerinta publicarii actelor normative care produc efecte juridice pentru subiecti determinati generic, este impusa de principiul potrivit caruia "nimeni nu poate invoca in apararea sa necunoasterea legii".

2) Aprobarea este, de regula, privita ca o manifestare de vointa a unui organ superior, prin care se declara de acord cu un act deja emis de un organ inferior, act care, fara aceasta manifestare de vointa ulterioara lui, nu ar putea produce conform legii, efecte juridice[21].

Pe langa semnificatia mentionata mai sus, mai este folosita si in "sens strict de act administrativ", cand organul ierarhic superior aproba "propunerile" organului inferior. De exemplu, articolul 11 din Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata in 2000, prevede ca aprobarea cererilor de acordare a cetateniei romane, se face prin hotarare a Guvernului, care apreciaza in acest sens asupra propunerilor ministrului justitiei.

Pe langa aceasta aprobare propriu-zisa, doctrina a retinut si asa-numitele aprobari substitutive.

Aprobarile substitutive sunt aprobarile date de organul ierarhic superior sub forma unor acte, printr-un organ inferior ce actioneaza intr-un domeniu de raporturi sociale de competenta celui ierarhic superior, situatie in care se considera ca efectele actului de aprobare inlocuiesc efectele actului aprobat[22].

Aprobarile substitutive se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi principale:

ü organul inferior este obligat sa puna in executare actul aprobat.

ü aprobarea nu acopera viciile esentiale ale actului aprobat.

ü actiunea in justitie, in baza Legii contenciosului administrativ se introduce impotriva organului superior care a aprobat actul.

Tot in cadrul "aprobarilor", sunt evidentiate si aprobarile improprii, folosite pentru aprobarea unor cereri sau propuneri adresate unor organe ale administratiei publice, situatii in care, aceste organe nu se pronunta asupra unui act administrativ prealabil, deoarece, emit un act administrativ pe baza cererii sau propunerii celui interesat.

In 2003, a fost adoptata o interesanta dar controversata reglementare privind aprobarea tacita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2003, privind procedura aprobarii tacite, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 486/2003.

Prevederile acestui act se aplica tuturor autorizatiilor emise de autoritatile administratiei publice, cu o serie de exceptii expres prevazute.

Prin "autorizatie" se intelege actul administrativ emis de autoritatile administratiei publice competente, prin care se permite solicitantului desfasurarea unei anumite activitati, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii. In notiunea de autorizatie

sunt incluse si avizele, licentele, permisele, aprobarile, sau alte asemenea operatiuni administrative prealabile ori ulterioare autorizarii.

O asemenea formulare a fost criticata de doctrina, constatandu-se pe deplin intemeiat ca sunt asimilate autorizatiilor - care in mod evident sunt acte administrative producatoare de efecte juridice - o serie de operatiuni administrative neproducatoare de efecte juridice prin ele insele[23].

Prin procedura aprobarii tacite, intelegem procedura prin care autorizatia este considerata acordata, daca autoritatea administratiei publice nu raspunde solicitantului in termenul prevazut de lege pentru emiterea respectivei autorizatii.

Prin legea de aprobare a ordonantei, textul initial a fost completat in sensul ca, raspunsul negativ al autoritatii administratiei publice competente, in termenul prevazut de lege, nu echivaleaza cu aprobarea tacita.

De aici rezulta ca legiuitorul a urmarit sa considere tacerea administratiei, drept un act administrativ, prin interpretarea in sens pozitiv a neraspunderii administratiei publice solicitantului unei autorizatii[24].

3) Confirmarea prezinta in dreptul administrativ, mai multe sensuri:

Intr-o prima acceptiune, prin confirmare se intelege actul prin care o autoritate a administratiei publice instiinteaza subiectul de drept interesat, ca intelege sa-i mentina un act administrativ anterior, situatie care nu va atrage un nou efect juridic, actul confirmat nedobandind statutul de act complex.

In a doua acceptiune, prin confirmare, o autoritate a administratiei publice urmareste sa acopere un viciu de care era lovit un act inferior.

Intr-o a treia acceptiune, confirmarea este intrebuintata pentru a desemna o aprobare data de autoritatea administratiei publice ierarhic superioara, fara de care, un act juridic anterior nu poate fi pus in executare.

4) Ratificarea este o regula procedurala mai putin intalnita decat avizele, aprobarile sau confirmarile. Singurul caz de ratificare in baza legislatiei anterioare, era reglementat de articolul 95, alineatul final din Constitutia din 1965, si de articolul 81 din Legea nr. 57/1968, privind organizarea si functionarea consiliilor populare. Era vorba de ratificarea de catre consiliul popular, calificat organ al puterii de stat, emise in exercitarea unor atributii ale consiliului popular intre sesiunile acestuia.

Asadar, ratificarea era un act de drept constitutional, prin care fostele comisii populare aprobau deciziile comitetelor executive, definitivand caracterul acestora.

Constitutia actuala a Romaniei, nu mai consacra categoria organelor locale ale puterii de stat, dar teoria ca atare a ratificarii poate redevenii actuala, daca prin aceasta notiune avem in vedere manifestarea vointei Parlamentului. De altfel, in articolul 91 alineatul (1), se face referire expresa la dreptul Parlamentului de a ratifica tratatele internationale. Nu trebuie confundata ratificarea Parlamentului, cu aprobarea Parlamentului.

Potrivit doctrinei postbelice, dar si celei actuale, acordul, aprobarea, confirmarea si ratificarea, conduc in unele situatii, la acte administrative complexe care se caracterizeaza prin faptul ca iau nastere prin doua sau mai multe manifestari de vointa, care provin de la autoritati diferite, dar, deoarece converg spre producerea aceluiasi efect juridic, formeaza o singura unitate complexa.

Formele procedurale stabilite de lege cu ocazia elaborarii actelor administrative au o importanta diferita.

Unele dintre ele, denumite "esentiale", urmaresc asigurarea legalitatii si oportunitatii actelor administrative, iar neindeplinirea lor atrage nulitatea sau anulabilitatea acestor acte. Actele denumite "neesentiale", au ca scop asigurarea operativitatii activitatii administrative sau o anumita tehnica de elaborare a actului administrativ, nerespectarea lor neinfluentand valabilitatea actului[25].