Nr. 1 (36) ianuarie 2015 • Publicaţie lunară de orientare ...atribuită, „Istoria e scrisă de învingători ... purtate cu ţările mai sus citate, lipsite de capacităţi militare

Proletari din toate ţările, uniţi-vă!Zdrobiți orânduirea cea crudă și nedreaptă, ce lumea o împarte în mizeri și bogați!

Nr. 1 (36) ianuarie 2015 • Publicaţie lunară de orientare pro-comunistă • Exemplar gratuitP o l i t i c • E c o n o m i c • S o c i a l • E d i t o r i a l • E x t e r n • S p o r t

I S S N 2 3 5 9 - 7 7 9 8I S S N - L 2 3 5 9 - 7 7 9 8

O nouă gândire, O nouă atitudine, Un nou început

ASOCIAŢIA MILITANŢILOR PENTRU PACE, EGALITATE ŞI PROGRES SOCIAL “SCÂNTEIA”

Cuprins:

1. Epoca Nicolae Ceauşescu –grandioasă epopee a geniului constructiv românesc . . . . . . . . . pag.12. Se „sapă noi tranşee de luptă” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.13. Spovedania unor medici decoraţi de Patriarhul Daniel pentru că au refuzat să mai facă avorturi . . . . pag.44. Români, de ce v-aţi bătut joc de adevăratul tezaur al ţării? . . . . . . pag.55. De ce SUA şi NATO nu puteau accepta ORICE rezultat al alegerilor prezidenţiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.76. Pentru cine am construit socialismul? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.97. Să nu ne pierdem umorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.108. Ştiri din actualitatea venezueleană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.109. Apă pentru nordul însetat al Chinei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.1110. Sistemul economic care va predomina în Cuba . . . . . . . . . . pag.1211. În Grecia e nevoie de crearea unei economii care să funcționeze pentru nevoile oamenilor și nu pentru profitul capitalului! . . . . . . . . . . . . . . pag.1512. 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu . . . . . . . . . . . .. . pag.16

s o c i e tat e a s o c i a l i s tă

e s te s o c i e t ate a o m u l u i n o u, a o m u l u i o n e s t ş i d re p t, î n c a re s ă r ă c i a

n u p o ate s ă ex i s te.

Pe 26 ianuarie 2015 se împlinesc 97 de ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu, într-o familie

cu zece copii, a unor ţărani din satul Scorniceşti judeţul Olt. După terminarea şcolii primare, la care de multe ori avea să meargă desculţ din cauza sărăciei, micul Nicolae avea să plece către Bucureşti la numai 11 ani, să caute de muncă. La 14 ani devine membru activ al Partidului Comunist Român, interzis în anul 1924 de guvernul liberal al lui Ionel I.C. Brătianu. Este arestat şi închis de mai multe ori pentru „activitate comunistă”, între anii 1933-1944. După abdicarea lui Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen şi proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947, Nicolae Ceauşescu va deţine diferite funcţii în aparatul de Partid şi de Stat, iar la trei zile după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe 19 martie 1965, devine prim-secretar al Partidului Muncitoresc

(continuare în pag. 8)

La Multi Ani, România!EpoCa NiColaE CEauşEsCu –

graNdioasă EpopEE a gENiului CoNstruCtiv româNEsC

Calendar p.C.r. 2015

... capitalismul şi-a atins limitele prevăzute de Papa Ioan Paul al II-lea încă din 1991. La 25 de ani de la destrămarea blocului comunist şi a Uniunii Sovietice, nu a reuşit (ori poate nu a vrut...) să rezolve „problemele principiale ale echităţii, solidarităţii, libertăţii oamenilor”, iar prin provocările la adresa Federaţiei Ruse demonstrează şi faptul că „sapă noi tranşee de luptă”. Însă asupra acestui subiect voi reveni pe larg într-un articol viitor.

Cu aceste cuvinte încheiam articolul „Ideea de stânga radicală revine în actualitate”, publicat

în numărul trecut al revistei noastre, din decembrie 2014. Pentru faptul că în motto-ul articolului am citat un paragraf din enciclica „Centesimus annus”

rostită de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1991, am primit unele semnale de nemulţumire din partea unor cititori, ştiut fiind faptul că acesta s-a implicat

nepermis de mult în viaţa politică şi a susţinut făţiş toate dizidenţele din fostul bloc socialist. Tot în

(continuare în pag. 2)

sE „sapă Noi traNşEE dE luptă”


“Scânteia AS” Nr. 1 (36) ianuarie 2015 pagina 2

(continuare din pag. 1)

articolul respectiv l-am citat şi pe Winston Churchill cu celebra afirmaţie care îi este atribuită, „Istoria e scrisă de învingători”, tocmai pentru a sublinia faptul că falsificarea istoriei nu a putut ascunde marele adevăr promovat în manualele de istorie socialistă – „capitalismul înseamnă exploatarea omului de către om”. Pentru viitor, îi asigur pe cititori că nu sunt nici papistaş, nici vreun admirator al lui Churchill, ar fi culmea să apreciez pe cineva care spunea că „orice crimă asupra comuniştilor este scuzabilă”... Însă cu atât mai autentice şi mai semnificative sunt criticile şi erorile capitalismului, cu cât ele sunt rostite tocmai de marii săi apologeţi!

Un astfel de mare adevăr, ieşit din gura amintitului Papă, spunea despre capitalism că „sapă noi tranşee de luptă”. „Nihil novi sub sole” ar zice latinul. Într-adevăr, nu este nimic nou sub soare pentru cei care cunosc câtuşi de puţină istorie. Imperialismul capitalist occidental sapă tranşee de luptă dintotdeauna, pentru că expansionismul este adevărata sa natură, care presupune noi şi noi cotropiri, lăsând în urmă uriaşe pagube materiale şi nenumărate victime.

După terminarea celui de-al doilea război mondial, SUA, care a luptat alături de Uniunea Sovietică împotriva Germaniei naziste, avea să iniţieze în iunie 1947 „planul Marshall”, de dezvoltare a economiilor ţărilor capitaliste din Europa de Vest (inclusiv a Germaniei de Vest!), cu scopul explicit de a împiedica extinderea socialismului şi a comunismului. În scop similar, în aprilie 1949, aceleaşi state puneau bazele alianţei politico-militare Nato, care la nivel declarativ avea rol defensiv şi urmărea menţinerea păcii şi garantarea independenţei statelor membre.

Abia după încheierea acestor acorduri şi alianţe strategice, sesizând germenii expansionismului Occidentului, Uniunea Sovietică şi ţările socialiste din Europa de Est aveau să răspundă pe măsură, prin înfiinţarea Consiliului de ajutor Economic reciproc (CaEr) în 1949 şi prin „tratatul de la varşovia” – alianţă militară încheiată pe 14 mai 1955.

Aşa s-au conturat marii „actori” şi sferele de influenţă din timpul Războiului Rece. Echilibrul relativ de forţe din acea perioadă nu a fost însă pe placul Occidentul capitalist, care s-a văzut nevoit să renunţe la săparea tranşeelor de luptă, dedicându-se aproape exclusiv săpării de galerii subterane pentru subminarea URSS-ului şi a blocului estic, socialist. Cu „mii şi miliarde de dolari”, după cum recunoştea însuşi fostul preşedinte american Bill Clinton, în 1992!

Roadele „vitejiei” subversive occidentale

nu aveau să se lase prea mult aşteptate. La sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, ţările fostului bloc socialist alunecau, una câte una, către „libertatea” şi „democraţia” plănuite de Occident: Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Bulgaria, România, Iugoslavia. La rândul său, Uniunea Sovietică gemea sub povara destrămării şi a declinului economic.

SUA şi aliaţii săi europeni jubilau. Războiul Rece luase sfârşit. Întreaga Europă privea cu încredere spre Apus (...), în timp ce Ursul de la Răsărit agoniza. Bucuria ajunsă la cote paroxistice, orgasmice, le-a indus chiar şi multora dintre cei avizaţi convingerea că nimeni şi nimic nu va mai sta în calea făuririi lumii unipolare, cu singur centru de putere şi de comandă – Statele Unite ale Americii. Francis Fukuyama, de la Departamentul de Stat al SUA, avea să-şi atragă notorietatea prin lansarea cărţii sale „Sfârşitul istoriei şi ultimul om”, în 1991, în care decreta că triumful democraţiei liberale confirma însuşi statutul ei de cea mai înaltă formă de organizare economică şi socială a umanităţii... chiar dacă popoarele din Europa de Est şi din fosta Uniune Sovietică se confruntau cu pauperizarea din ce în ce mai accentuată!

O dată cu înclinarea echilibrului de forţe dintre Vest şi Est, NATO avea să se abată de la declaratul rol defensiv, trecând la cel ofensiv, pentru care fusese creat cu adevărat. Renunţând la „galeriile subterane” care îşi atinseseră scopul, avea să se axeze pe „noi tranşee de luptă”, implementând „pacea” cu ajutorul... războiului. „Si vis pacem para bellum” ne spune un alt dicton rămas de la latini. Ameninţările repetate ale NATO la adresa Siriei, Iranului şi Coreei de Nord le arată clar acestora că dacă vor pace trebuie să se pregătească de război. Apoi, Irakul în 1991 şi 1998, Bosnia şi Herţegovina (Iugoslavia) în 1995, Kosovo (Iugoslavia) în 1999, Afganistanul în 2001 şi Libia în 2011 au cunoscut deja devastatoare bombardamente NATO, aducătoare de „pace”.

În toată această vreme, Ursul Rusesc ieşea din convalescenţă şi îşi redobândea liniştit puterile, sub supravegherea şi îngrijirea Preşedintelui Vladimir Putin. Când NATO a adoptat decizia amplasării scutului antirachetă în vecinătatea sa, la Deveselu, şi-a îndreptat privirea către România, a mormăit cu nemulţumire, dar nu s-a urnit. Probabil că lipsa unei reacţii mai dure din partea Federaţiei Ruse a fost interpretată în Occident drept semn de slăbiciune şi a îndemnat la noi provocări.

Punctul culminant a survenit o dată cu lovitura de stat din Ucraina, în urma refuzului temporar al preşedintelui ucrainean

ales, Vicktor Ianukovici, de a semna un acord cu Uniunea Europeană, pentru a semna mai întâi un alt acord, mai avantajos, cu Federaţia Rusă (preţuri mai mici la gaze şi un împrumut de 15 miliarde de dolari). Pus în faţa destabilizării Ucrainei, Ursul de la Răsărit şi-a dezmorţit rapid mădularele şi şi-a apărat, fără să se sinchisească de nimeni, Crimeea - vechiul şi iubitul său teritoriu, smuls din ghearele Imperiului Otoman în 1783 şi cedat Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene în 1954 de Nikita Hrusciov. Adevărul istoric avea să fie confirmat şi de rezultatul Referendumului de aderare a Crimeei la Federaţia Rusă, din 16 martie 2014.

Iar atunci când Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat, pe 26 februarie 2014, testarea capacităţii de luptă a Armatei, Occidentul a sfeclit-o! Chiar dacă propaganda încerca din răsputeri să se autoamăgească şi să amăgească şi pe alţii că este o strategie de intimidare din partea Rusiei, şi Casa Albă şi Pentagonul ştiau bine că nu era vorba de joc „la cacialma”, nici când Vladimir Putin dădea asigurarea că „nimeni nu va obţine supremaţie militară asupra Rusiei”, nici când Dmitri Kiseliov, directorul agenţiei de ştiri „Rossiya Segodnya” (Rusia Astăzi), declara în cadrul unei emisiuni că „Rusia este singura ţară din lume care este capabilă cu adevărat să transforme Statele Unite ale Americii în cenuşă radioactivă”. Şi aşa, curajul şi gloria cu care NATO se încununase în războaiele purtate cu ţările mai sus citate, lipsite de capacităţi militare pe măsură, au început să se topească precum ţurţurii sub razele solare...

Ce mai rămânea de făcut în faţa Ursului Rusesc trezit la viaţă? Într-o exprimare metaforică similară, se poate spune că „marele licurici” de peste ocean şi pracredincioasa sa vasală – Uniunea Europeană – au adoptat comportamente tipice hienelor, care, neavând posibilitatea să îşi răpună prada în confruntare directă, aşteaptă ca aceasta să îşi dea mai întâi duhul, pentru a se putea înfrupta ulterior din cadavrul ei. Iar pentru aceasta au recurs la izolarea Ursului, concretizată în sancţiunile economice impuse Federaţiei Ruse, şi la încercări de „infectare” în interior. Numai că Ursul are suficiente resurse care să îi permită să supravieţuiască şi să se întărească, după cum o arăta şi expertul în analize politice Alexandr Konikov, care declara că „în ceea ce priveşte sancţiunile economice, orice acţiune privind relaţia cu Rusia va stimula dezvoltarea economică a acesteia”. Referitor la infectarea din interior, se ştie că orice organism care supravieţuieşte unei boli dobândeşte imunitate faţă de aceasta. Poporul rus, care, după destrămarea



Uniunii Sovietice, a gustat din plin din„binefacerile” venite dinspre Occident, se pare că astăzi este vaccinat împotriva unor noi ispite, iar popularitatea Preşedintelui Vladimir Putin în Rusia confirmă acest lucru.

Pe margine, se comentează multe şi mărunte, cum este de aşteptat. Deprecierea rublei ruseşti ca urmare a scăderii preţului petrolului i-a făcut pe pro-occidentali să se entuziasmeze prematur, considerând iminentă prăbuşirea economiei Federaţiei Ruse. Deşi efectele sancţiunilor economice au fost prevăzute în amănunt de specialiştii ruşi şi au fost concepute măsuri eficiente de combatere a lor, aşa cum a fost şi majorarea de către Banca Naţională a Rusiei, în luna decembrie 2014, a dobânzii de referinţă până la 17 %, nu puţini sunt aceia care văd deja Rusia în situaţia României şi a altor ţări, adică la cheremul Băncii Mondiale şi al Fondului Monetar Internaţional. Numai că, începând cu anul 2016 va deveni funcţională Banca „BRICS”, iar dolarul american va înceta să mai facă jocurile economico-financiare la nivel mondial. Până atunci, Rusia mai are în mână şi alte atuuri, cum ar fi intensificarea livrărilor de petrol şi gaze naturale şi a relaţiilor economice cu partenerul chinez, cu Turcia şi cu alte ţări de pe continentul asiatic. Iar la un moment dat, împreună cu partenerii săi, ar putea cere Statelor Unite ale Americii ca toată valuta să fie acoperită în aur. Preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, a procedat astfel în 1966 şi a dispus ieşirea Franţei din NATO!

Când vine vorba despre China, se fac din nou fel şi fel de speculaţii. Sunt foarte mulţi cei care confundă realitatea cu dorinţele şi văd deja China aliată cu SUA pentru a aplica împreună lovitura de graţie Federaţiei Ruse. Simpliste interpretări, dar mai ales lamentabile atunci când vin din partea unor oameni cu pregătire... Sau poate intenţionate?

În relaţiile economice şi diplomatice internaţionale, deciziile nu se iau după dispoziţii afective, ca în copilărie: dacă X, Y şi Z sunt prieteni şi X se ceartă cu Y, atunci Z trebuie să aleagă între cei doi... Prin urmare, dacă relaţiile Rusiei cu NATO şi UE s-au răcit, aceasta nu înseamnă că China va trece într-o tabără şi că va rupe legăturile cu cealaltă. Şi este puţin probabil să se lase atrasă în astfel de jocuri, cu atât mai mult cu cât nu poate fi şantajată economic. China are propriile interese, pe care le va gestiona eficient.

Pe de o parte, China are o legătură terestră

directă cu Rusia, marcată printr-o graniţă comună de 4.300 de kilometri (!), iar Beijingul şi Moscova au statuat parteneriate şi acorduri reciproc avantajoase. În plan economic, între cele două ţări există relaţii solide în industriile petrolului, gazelor naturale şi energiei nucleare, precum şi intenţia declarată bilateral de intensificare a lor în viitor. De asemenea, şi în domeniul militar există o strânsă colaborare, concretizată în manevre şi aplicaţii comune, cea mai recentă fiind ampla aplicaţie navală comună, desfăşurată pentru a treia oară în luna mai 2014 în Oceanul Pacific şi Marea Chinei de Est. Nu în ultimul rând, trebuie consemnată viziunea comună a Rusiei şi Chinei privind situaţia Siriei, Iranului şi Coreei de Nord.

Pe de altă parte, SUA şi Uniunea Europeană reprezintă imense pieţe de desfacere pentru China, care a devenit oficial, către finele anului 2014, cea mai puternică economie a lumii, devansând Statele Unite

ale Americii, de la care are de încasat o datorie estimată la sfârşitul anului 2013 la peste 1,3 trilioane de dolari! Cu toate acestea, nivelul de trai al poporului chinez este cu mult sub nivelul consumerismului american. Oare cât timp va mai tolera această situaţie Partidul Comunist aflat la conducerea Chinei, din poziţia de lider economic mondial? Bineînţeles, mulţi vor încerca să justifice acest aspect prevalându-se de indicii demografici, la nivelul anului 2012 populaţia Chinei fiind de 1,35 miliarde, iar cea a Statelor Unite de aproximativ 316 milioane de locuitori. Însă reacţiile nu au întârziat să apară! Încă din 2013, Agenţia guvernamentală de ştiri „Xinhua”, citată şi de „Daily Telegraph”, lansa un apel potrivit căruia „lumea ar trebui să se dez-americanizeze...trebuie să se termine cu zilele atât de alarmante când destinele altora sunt în mâinile unei naţiuni ipocrite”. Dincolo de nivelul declarativ al agenţiilor de ştiri, o altă dovadă cât se poate de concretă

că China nu va abandona parteneriatele cu Federaţia Rusă, pentru a se dedica exclusiv relaţiilor cu SUA (aşa cum procedează, din păcate, vasala Uniune Europeană...), este şi prezenţa sa, alături de Rusia, Brazilia, India şi Africa de Sud, ca membru fondator al Băncii „BRICS”, care are ca obiectiv principal demolarea „monopolului” deţinut încă de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Viitorul ne va arăta, într-un timp relativ scurt, deznodământul acestei imense încleştări de forţe pe toate planurile, provocată de noile reconfigurări economice, politice şi strategice de pe mapamond. Să sperăm că „vocea raţiunii” va fi destul de puternică şi că omenirea nu se va lăsa antrenată într-o nouă Conflagraţie Mondială, care ar fi echivalentă cu autodistrugerea civilizaţiei umane şi chiar cu dispariţia vieţii pe Pământ.

Aflat pe patul de moarte, Lindsay Williams – magnat al petrolului şi mason cu înalt rang

în grupul „Bilderberg” – spunea referitor la SUA că „America va fi redusă la nivelul de ţară din lumea a treia...când americanii vor fi atât de săraci încât nu vor mai putea să se răscoale”. Premisele care se conturează, şi pe care am încercat să le sintetizez în acest articol, par să confirme acest scenariu. Nu sunt puţini cei care cred că „visul american” va deveni cu adevărat un vis, încetând să mai fie o realitate.

Viitorul Uniunii Europene, aflată între „ciocan şi nicovală” stă deocamdată sub semnul incertitudinii, în timp ce

China îşi va consolida tot mai mult cea mai puternică economie mondială.

În privinţa Federaţiei Ruse, ea îşi va apăra cu străşnicie bogatele resurse naturale, pe care le va gestiona eficient în relaţii reciproc avantajoase cu statele partenere. Dincolo de toate acestea, nu ar trebui să uităm niciodată că în ţara Ursului de la Răsărit s-a născut cea mai înaltă expresie a gândirii umane legată de idealurile de egalitate şi dreptate, concretizată în cea mai progresistă formă de orânduire socială şi statală – societatea socialistă.

Şi, fiindcă în acest articol am tot „abuzat” de citate, voi încheia cu celebrele cuvinte ale eseistul şi filosofului spaniol George Santayana:

„Cei care uită trecutul sunt condamnaţi să îl repete!”

alexandru voicu

reuniune la nivel înalt: liderii ţărilor “BriCs” s-au întâlnit între 14-16 iulie 2014 la Fortaleza - Brazilia



„Decretul 770/1966 era sfânt, nu criminal cum l-au denumit nenorociţii care ne-au distrus ţara. Cei care au dat liber la avort după ’89 sunt adevăraţii criminali”, a comentat Delia Alexandra Pavel pe Facebook.

Biserica Ortodoxă Română este împotriva avorturilor... pentru acelaşi lucru, Partidul Comunist Român a fost condamnat! (Redacţia)

***

patriarhul Bisericii ortodoxe române, preafericitul daniel, i-a decorat pe

18 medici din timişoara care refuză să mai facă avorturi la cerere cu diploma originală şi medalia „sfinţii martiri Brâncoveni”. patriarhul a încercat astfel să-i răsplătească pe medicii care s-au decis să salveze vieţile copiilor condamnaţi la moarte înainte de a se naşte.

Prezent săptămâna trecută la Timişoara pentru întronizarea noului Mitropolit al Banatului, dar şi pentru a-şi ridica titlul de cetăţean de onoare al judeţului Timiş, Preafericitul Daniel a decorat cu Medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” 18 medici din Timişoara, care refuză să mai facă avorturi la cerere. Cei 18 medici sunt: Cristina Valea (medic primar de familie care a convins peste 700 de femei să renunţe la avort), conf. dr. Dan Păscuţ (şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie), Ionel Cioată, Mariana Luca, Dănciulescu Carmen, Oana Cristina Damaschin, Gheorghe Budău, conf. dr. Ioan Sas, Gabriela Cristea, Marius Forga, Florica Al Jobory, Anca Hudiţeanu, Alexandru Moscu, Zoran Popa, Olimpia Oprea, Florina Todoruţ, Olivera Iordache şi Ionel Spătaru.

Numărul medicilor care refuză să facă avorturi este în creştere la Timişoara, medici renumiţi şi foarte căutaţi refuzând să mai facă întreruperi de sarcină. Unul dintre primii medici care a luat această decizie imediat după Revoluţie este conferenţiarul Dan Păscuţ, şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II

din cadrul Univerităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara. Într-un interviu acordat Asociaţiei Pro Vita, medicul Dan Păscuţ povesteşte cum a luat decizia de a renunţa la practicarea avortului.

„După Revoluţie, având posibilităţi de examinare ecografică, văzând embrionul, citind pe tema acestui subiect şi înfiinţându-mi un cabinet privat unde primeam bani pentru avorturi, am început să mă simt ca un killer plătit să ucidă. Atunci nu m-am mai putut suporta pe mine însumi. Era exact acelaşi sentinment ca şi cum aş fi fost plătit să ucid. Măcar un adult are posibilitatea să se apere. Fătul intrauterin nu are nicio posibilitate să se apere. Sunt absolut convins că există viaţă şi că prin avort se distruge o viaţă. Am şi declarat, oarecum anecdotic, că şi dacă ar trebui să fac puşcărie pentru asta, nu voi mai face avorturi”, a declarat medicul Dan Păscuţ. Conferenţiarul timişorean a mai spus că l-au zguduit experienţele în care într-o zi ajungea să curme o viaţă, iar apoi să asiste la o naştere prin care un copil era adus pe lume. „Dacă mama mea ar fi făcut avort, eu nu eram astăzi şi mă bucur de familia mea, de faptul că am viaţă pentru că mama mea m-a dorit”, a spus medicul Dan Păscuţ.

Un alt medic foarte renumit în Timişoara, care refuză să mai facă avorturi este Ionel Cioată. Acesta a luat decizia de a renunţa la practica avortului în urmă cu 15 ani. „A fost o decizie greu de luat, pentru că avortul era o practică pe care am învăţat-o în cursul pregătirii mele şi mă ascundeam în spatele acestei datorii a mea de a face acest lucru”, a declarat medicul Ionel Cioată într-un interviu pentru televiziunea creştină „Alfa şi Omega TV”. Ionel Cioată a declarat că în familia lui subiectul era intens dezbătut şi soţia a încercat să îl convingă să renunţe la avorturi, dar momentul hotărâtor a venit în postul Crăciunul din anul 1999. „Decizia mea a fost luată după câteva vizite la Muntele Athos, unde am avut discuţii cu vrednicul de pomenire, părintele Petroniu. El mi-a spus să am grijă ce fac pentru că acest păcat este capital. În Postul Crăciunului din 1999-2000, am fost să mă spovedesc. Părintele mi-a spus că nu mă pot împărtăşi până nu rezolv problema. A fost durere mare pentru că eu nu am putut lua parte la sfânta împărtăşanie. A fost picătura care a umplu paharul”, îşi aminteşte emoţionat medicul Ionel Cioată. Medicul a mai declarat că înainte de a lua decizia să nu mai facă întreruperi de sarcină se ascundea în spatele

meseriei, crezând că o să îşi piardă pacienţii. Decizia s-a dovedit însă a avea numai efecte benefice. „Viaţa mea s-a schimbat, familia mea s-a schimbat, relaţia mea cu pacienţii s-a schimbat şi tot mai mulţi pacienţi au început să vină la mine. Bunul Dumnezeu mi-a dovedit că El este bun, iubitor şi iertător. Sper să mă ierte pentru toate păcatele pe care le-am făcut prin uciderea a sute şi sute şi nu mai ştiu câte suflete”, a mărturisit medicul timişorean.

Doctorul Cioată a mai povestit că după ce a luat decizia de a refuza să mai facă avorturi, nu numai că nu a mai realizat această practică, dar a încercat să le consilieze pe pacientele care vroiau să renunţe la sarcină pentru a le convinge să păstreze copilul. „Am avut foarte multe cazuri de pacienţi indecişi, cupluri necăsătorite, fete tinere. Mi-am luat timp şi am discutat cu ei. Le-am arătat embrionul, fătul, inimioara pentru a-i determina să îşi schimbe decizia. Mulţi dintre ei au renunţat la ideea de a face avort. Au rămas pacienţi, i-am ajutat la naştere şi au fost fericiţi. Trebuie să luptăm să vină pe lume fiecare suflet pe care Dumnezeu îl rânduie”, a mai arătat Ionel Cioată. În momentul în care a refuzat să mai facă avorturi, celebrul ginecolog timişorean s-a confruntat cu situaţii în care asupra lui s-au făcut presiuni pentru a face avorturi. „Colegii mei şi pacientele au fost bluversaţi pentru o perioadă. Le-am spus clar că asta e decizia mea, pe care am luat-o pentru sufletul meu şi pentru binele familiei mele. Mulţi au crezut că e doar o vorbă şi o să cedez presiunilor. Au venit rude, prieteni apropiaţi, care au încercat să mă convingă să fac întreruperi de sarcină. Le-am spus că decizia mea este luată şi eu vreau să am mâinile curate. Mulţi au crezut că mi-am schimbat religia, că din ortodoxul care am fost am trecut în altă biserică. Au fost lucruri pe care le-am trecut cu vederea şi mi-am păstrat această cale. Nimeni nu ne obligă pe noi ca medici ginecologi să

facem acest păcat. I-aş sfătui pe colegii mei, şi în special pe viitoarele mămici care ajung în situaţia aceasta, să se gândească foarte bine la acest lucru”, a declarat Ionel Cioată.

Într-un interviu recent acordat televiziunii

spovEdaNia uNor mEdiCi dECoraţi dE patriarhul daNiElpENtru Că au rEFuzat să mai FaCă avorturi



Patriarhiei, „Trinitas TV”, medicul Ionel Cioată a avut o mărturie impresionantă despre cum el însuşi trebuia să fie avortat, dar decizia mamei sale a fost schimbată de medicul care a convins-o pe mama sa să păstreze copilul. „Eu sunt al doilea copil din familie. La momentul în care mama mea a rămas însărcinată cu mine, părinţii aveau o situaţie dificilă. S-au dus la Târgu Jiu pentru ca mama să facă întreruperea de sarcină. Medicul obstetrician, o doamnă, i-a spus să lase copilul acesta şi o să vadă ce bucurii o să-i aducă, iar acel copil sunt eu. Din cele 20 de milioane care nasc, câte suflete puteau fi salvate? Era încă o Românie!”, a spus medicul timişorean (vezi interviul aici: https://www.youtube.com/watch?v=n_TcMUf8MGY).

Olimpia Oprea este un alt medic ginecolog care refuză să facă avorturi. Medicul a luat decizia în urmă cu aproximativ cinci ani, în timpul unui proces cu o familie al cărui copil s-a născut cu Sindromul Down. Olimpia Oprea fusese dată în judecată pentru că nu i-a înştiinţat pe părinţi că vor avea un copil cu Sindrom Down, pentru ca aceştia să poată renunţa la sarcină. Procesul a fost intens mediatizat, iar în apărarea medicului a venit Asociaţia Pro Vita din Bucureşti, care şi-a trimis avocatul să o apere pe Olimpia Oprea. Tot în timpul procesului, un preot greco-catolic a sunat-o pe doctoriţă şi i-a spus

că toată biserica pe care o conduce se roagă pentru ea, mulţumindu-i că a contribuit la salvarea unei vieţi. A fost momentul în care Olimpia Oprea a hotărât că nu va mai face avorturi la cerere, decât în cazurile grave în care singura soluţie este întreruperea sarcinii.

Rezultate excepţionale are şi medicul Cristina Valea, care conduce Fundaţia Pro Vita Medica, un ONG care se ocupă de consilierea femeilor care nu îşi doresc copilul pe care îl poartă în pântece. De la înfiinţarea fundaţiei, peste 9.200 de femei au fost consiliate, 724 dintre ele hotărând, în urma consilierii, să păstreze copilul. Mărturiile mamelor care au născut copiii la care iniţial au vrut să renunţe sunt impresionante. „Am rămas însărcinată la scurt timp după ce m-am căsătorit cu prietenul meu. Vestea a venit pe neaşteptate şi nici unul dintre noi nu era pregătit să devină părinte. Eram prea tânără şi lucram fără carte de muncă. Aveam deja experienţa unui avort şi am făcut aceeaşi alegere. Am plecat la spital cu cumnata mea pentru a întrerupe sarcina. Acolo am discutat cu asistenta socială de la cabinetul de consiliere, care ne-a explicat ce înseamnă un avort, ce riscuri pot apare. În cazul meu, cel mai mare era acela de a nu mai putea avea copii. După două zile am decis să păstrăm copilul şi am revenit la cabinet. După câteva luni, am aflat cu stupoare că soţul meu are o tumoră malignă şi în urma

operaţiei şi a tratamentului chimioterapic nu va mai putea avea copii. În timpul sarcinii am avut şi eu câteva probleme majore, dar mă bucur că am reuşit să le depăşesc cu bine şi să nasc natural. Fetiţa noastră Mirona, care este un miracol, ne dă la amândoi puterea şi împlinirea pentru care merită să trăieşti şi să faci orice sacrificiu”, a mărturisit Florina.

„Aveam deja o fetiţă de 4 ani când am aflat că sunt din nou însărcinată. De opt ani eram împreună cu prietenul meu şi deocamdată nu mai doream încă un copil. Situaţia materială nu ne permitea acest lucru, aveam o locuinţă mică şi servici nesigur. Am hotărât să întrerup şi această sarcină, aşa cum făcusem mai demult. La spitalul Dr. D. Popescu am discutat cu d-na dr. Valea, la cabinetul de consiliere. Am beneficiat şi de ecografie, fiind impresionată cum arăta copilul meu la 9 săptămâni. Am discutat cu partenerul meu şi împreună am hotărât să păstrez sarcina. După naşterea celei de a doua fetiţe ne-am căsătorit, iar în prezent relaţia noastră este mult mai bună decât înainte şi ne bucurăm mult de cele două fetiţe”, este mărturia Claudiei.

(Sursa: http://www.nasul.tv/2015/01/03/spovedania-unor-medici-decorati-de-patriarhul-daniel-pentru-ca-au-refuzat-sa-mai-faca-avorturi-ma-simteam-ca-un-killer-platit-sa-ucida/?fb_ref=AL2FB&fb_source=message)

De multă vreme se face referire la chestiunea tezaurului, atunci când

este vorba de relaţiile româno-ruse. Atât la nivel de relaţii diplomatice, atât la nivel de declaraţii politice, cât şi la nivel de mass-media. Numai de către partea română. Se vehiculează ideea: „ruşii ne-au furat tezaurul”, cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună. Fiindcă, să o spunem pe aia dreaptă, cauza pentru care se face propaganda cu tezaurul este una păguboasă, menită a ne pune în permanent conflict cu Federaţia Rusă, țară cu care România ar trebui să aibă relaţii de colaborare.

Se ştie că tezaurul României a fost transportat la Moscova, în toamna anului 1916, pentru a nu cădea în mâinile armatei germane, aflată în ofensivă pe teritoriul României. Despre amănuntele acestei operaţiuni, despre organizarea şi desfăşurarea acesteia, ar fi bine să lăsăm specialiştii, istoricii şi jurnaliştii curajoşi şi corecţi să ne informeze, să ne spună adevărul. Căci numai adevărul poate demonta această minciună infectă extrem de păguboasă pentru România. Rostirea adevărului constituie un bun prilej pentru cititorii cărora le-a mai rămas o brumă

de caracter să mediteze, în faţa propriei conştiinţe, la următoarea întrebare: „Cât ne vom mai complace să trăim în minciună

şi prostie, să ignorăm adevărul ?” Iar dacă aceştia vor reuşi să-şi dea răspuns la această intrebare, este un lucru foarte bun. Pentru că vom avea terenul pregătit pentru ca întreaga naţiune să răspundă la o întrebare cu adevărat gravă: româNi, dE CE v-aţi Bătut JoC dE adEvăratul tEzaur al ţării?

Da, este vorba de adEvăratul tEzaur al României, pe lângă care cele 90 de tone de aur despre care se face atâta tam-tam valorează exact cât o para chioară. Tezaur care fie a fost distrus, fie a fost înstrăinat, şi despre care nimeni nu suflă o vorbă. Este vorba de aCtivElE acestei ţări care, prin munca creatoare a oamenilor, au produs bunuri şi valori atât pentru nevoile interne, cât şi pentru exportul aducător de bani pentru ţară. Despre ce active este vorba? Vom vedea în cele ce urmează.

Voi începe cu industria românească. Se ştie bine că multe întreprinderi româneşti, ale căror produse erau bine cunoscute

peste hotare, au fost aduse în stare de faliment printr-o activitate managerială voit dezastruoasă, pentru a fi vândute pe

preţ de nimic unor companii străine sau pur şi simplu pentru

a fi distruse. Câteva exemple dintr-o listă cu mii de nume: „ 1 Mai” Ploieşti, UZTEL Ploieşti, UPET Târgovişte (utilaj petrolier) SIDEX Galaţi, CS Hunedoara, CS Reşiţa (profile din oţel şi fontă, tablă subţire şi

groasă, oţel beton pentru construcţii) UCM Reşiţa, IMGB Bucureşti, CUG Iaşi (maşini grele), UME Bucureşti (motoare electrice), ELECTROPUTERE

româNi, dE CE v-aţi Bătut JoC dE adEvăratul tEzaur al ţării ?

ruine ale industriei româneşti



Craiova, ELECTROAPARATAJ Bucureşti (aparataj electric de înaltă şi joasă tensiune), DOROBANŢUL Ploieşti (stofe care se exportau cu succes în Marea Britanie), Rulmentul Braşov, Rulmentul Bârlad, Rulmenţi Slatina, Rulmenţi Suceava

(rulmenţii româneşti marca URB, care au deţinut un loc fruntaş pe piaţa externă, deranjând producători cu tradiţie ca TIMKEN, SKF, TORRINGTON), ABROM Bârlad (corpuri abrazive), FEPA Bârlad, fabricile de scule din Râşnov şi Focşani (scule diverse pentru prelucrări prin aşchiere atât pentru metale cât şi pentru lemn).

Lista poate continua cu TRACTORUL Braşov şi SEMĂNĂTOAREA Bucureşti (maşini şi utilaje pentru agricultură), ROMAN (fostă STEAGUL ROŞU) Braşov, ARO Câmpulung, AUTOBUZUL Bucureşti (autocamioane, autoturisme de teren, autobuze şi autoutilitare), IMUA Bucureşti, ÎNFRĂŢIREA Oradea, I.Mecanică Oradea (maşini-unelte). Un bun prieten din Oradea, care mi-a comunicat aceste nume foste de marcă ale industriei locale, mi-a mai spus cu durere în suflet un nume: ALFA Oradea, renumita fabrică de mobilă, ale cărei produse erau foarte căutate pe piaţa internă şi exportate masiv în fosta URSS.

Nu poate fi trecută cu vederea distrugerea cu bună ştiinţă a unei ramuri de vârf: electronica. Este bine ştiut că fabricile de componente electronice aflate pe fosta platformă Băneasa (IPRS, MICROELECTRONICA, ICCE) au fost falimentate (prin intermediul unor escroci ca Omar Hayssam) şi apoi făcute una cu pământul, pentru ca pe acel loc să se ridice un monstruos cartier de vile în care huzuresc nesimţiţii ce au jefuit această ţară!

Voi continua cu fabricile de hârtie din Buşteni, Zărneşti, Petreşti-Alba, Călăraşi, Brăila, Palas-Constanţa, Scăieni-Prahova multe cu tradiţie de mai bine de un secol şi jumătate, care au ajuns o amintire. De asemenea, vechile fabrici de produse textile, de confecţii şi tricotaje, preluate

la preţ de nimic de”investitori” străini, au ajuns unităţi în sistem lohn, prin exploatarea la sânge a forţei de muncă locale.

Nu în ultimul rând, voi trece pe aceastălistă ad-hoc fabricile din industria de armament din Cugir, Sadu, Plopeni, Moreni, Orăştie, Mija, Băbeni-Vâlcea, ELECTROMECANICA Crângul lui Bot-Ploieşti, 23 AUGUST Bucureşti, reduse la dimensiuni caricaturale. Aceste unităţi ce dispuneau de personal înalt calificat, prin profilul lor, produceau masiv şi pentru industria civilă: maşini-unelte, scule, piese de schimb, organe de asamblare, produse electrocasnice (maşini de cusut, maşini de spălat, frigidere).

V-aţi plictisit urmărind această listă, stimaţi cititori? Ei bine, aflaţi că este numai o mică parte dintr-o listă cu mii de nume. Nume de unităţi productive scoase din uz sau înstrăinate de trădătorii ce ne conduc, cu complicitatea nostră, a tuturor! Vă place, nu vă place, voi continua, pentru că numai aşa ne putem da seama de grozăvia situaţiei!

Voi continua cu agricultura, marele potenţial al ţării, care poate asigura hrana pentru noi toţi şi poate asigura un export substanţial. Pentru asta, însă, trebuie o infrastructură care să permită practicarea agriculturii moderne, nu a celei de subzistenţă, realizată cu mijloace primitive. România a avut o asemenea infrastructură. Bună, rea, aceasta a existat. Trebuia doar modernizată, nu distrusă de cetele de ţărani îndobitociţi de o propagandă parşivă, axată pe „retrocedarea pământului din moşi-strămoşi”.

Unde sunt sistemele de irigaţii ce se întindeau pe toată Câmpia Română, din vestul Olteniei până în lunca Siretului? Unde sunt fermele zootehnice, unde sunt serele de legume ce au fost ridicate în preajma termocentralelor, tocmai pentru a li se asigura agentul termic? Unde sunt staţiunile pomicole, unde unităţile agricole de stat şi cooperatiste? Unde sunt multe din vestitele podgorii care dădeau la export struguri de masă şi vinuri renumite? Le-aţi distrus cu mâna voastră, pentru a apuca o bucată de tablă, nişte

cărămizi, un colac de sârmă, doi-trei spalieri, pentru a vă utila gospodăria de la ţară şi pentu a vă cârpi gardul de uluci ce vă inconjoară „pămânciorul” moştenit! V-aţi mulţumit cu resturile care au rămas de la jaful făcut de „marii rechini” şi nu v-aţi dat seama cât aţi sărăcit! Pentru că mari suprafeţe de pământ au fost deja înstrăinate unor indivizi (majoritatea olandezi) care fac agricultură performantă.Pentru ei, în nici un caz pentru România!

Voi continua cu situaţia fondului forestier. Pentru că defrişările masive, tăierile de copaci fără nici un fel de limită au dus, în contextul modificărilor climatice, la fenomene meteo violente, urmate de inundaţii, alunecări de teren, soldate cu distrugeri de locuinţe şi pierderi de vieţi omeneşti. Nu mai vorbesc de faptul că modificarea condiţiilor de microclimat duc la modificarea circuitului apei în natură. Efectele sunt greu sesizabile,dar pentru agricultură acestea au urmări negative şi pe termen lung. Câţi dintre voi, stimaţi patrioţi români, n-aţi fost măcar o dată la furat lemne, câţi dintre voi nu aţi tăiat măcar un copac fără a planta nimic în schimb? Destui, din păcate!

Nu în ultimul rând, mă voi referi la elementul cel mai de preţ al acestui tezaur naţional: OMUL. Cel mai preţios capital, cum bine îl definea Karl Marx. Ce a făcut conducerea acestei ţări pentru oamenii acestor locuri, pentru cetăţenii României? I-a îndemnat, i-a forţat chiar să plece în lumea mare, unde vor vedea cu ochii, pentru o pâine mai bună! Foloseşte oare României că mai bine de două milioane de cetăţeni ai săi, mulţi cu înaltă calificare (vezi medicii) sunt plecaţi afară şi muncesc în folosul ţărilor care i-au primit? Şi că aceste ţări îi tratează ca oameni, le acordă respect pentru munca lor, le acordă o a doua şansă? Categoric, NU!

Cele afirmate mai sus sunt inspirate din

spusele unor oameni apropiaţi mie, care trăiesc şi muncesc în prezent în Spania, Franţa, Suedia, Japonia! Fără a şti unul de altul, toţi mi-au spus acelaşi lucru: „Aici, unde mă aflu, sunt respectat ca om!”.

Iată, stimaţi cititori, stimaţi patrioţi,

sistem de irigaţii distrus

defrişări masive ale pădurilor



români, care este imaginea adEvăratului tEzaur al româNiEi! După cum am arătat, acest tezaur nu mai este ce a fost, pentru că în cea mai mare parte a fost distrus şi înstrăinat! Din iniţiativa unor trădători aflaţi în fruntea ţării, care acţionează la ordin străin şi cu complicitatea noastră, a tuturor! Trebuie să ne crape obrazul de ruşine

pentru imbecilii care latră pe toată canalele media povestea tâmpită cu „retrocedarea tezaurului furat de ruşi”, când de fapt Rusia nu ne mai datorează absolut nimic!

Da, trebuie să ne crape obrazul de ruşine! Pentru că vrem să mascăm această prostie colectivă arătând cu degetul către alţii! Pentru că, în loc să ţinem la adevăratul tezaur, la această avere naţională, am dat rodul obţinut prin

munca palmelor bătătorite ale generaţiilor anterioare pe plăcerea mâinii întinse !

Nu uitaţi: mâNa ÎNtiNsă CarE Nu spuNE o povEstE, Nu primEştE pomaNă!

marian rădulescu

Alegerile prezidențiale din România au multe aspecte relevante, dar cheia

principală a problemei este una geopolitică. Cine și-a imaginat că ele erau de la bun început deschise oricărui rezultat (că ar fi putut câștiga oricare dintre candidații principali) s-a înșelat – și s-a înșelat tocmai pentru că a ignorat miza geopolitică a acestor alegeri.

Care este această miză? România are (iar) nenorocul istoric de a fi plasată geografic la linia de confruntare între Rusia și marile puteri occidentale. Aceasta îi conferă o importanță strategică deosebită, în total contrast cu lipsa ei de importanță economică și militară. În contextul conflictului cu Rusia, cine anume conduce România și cât de disciplinată va fi România în executarea unor directive americane, ale NATO sau ale UE devin lucruri vitale pentru marile puteri. Cu cât țara are o mai mare autonomie, cu atât ea se poate disocia de unele strategii concepute la Washington sau la Bruxelles (fie în centrul Bruxelles fie la Evere…) Or, o politică autonomă (axată pe interese naționale, și nu pe prioritățile NATO) este ultimul lucru pe care și-l dorește Occidentul, care are deja mari probleme, în acest sens, cu state ca Turcia și Ungaria. Un lider relativ independent, cum e Viktor Orbán la Budapesta sau Erdogan la Ankara, care cenzurează directivele occidentale funcție de interesele naționale pe care le reprezintă, este o mare sursă de probleme pentru puterile ce vor să controleze lumea. Ar fi fost un coșmar pentru marile puteri să aibă și la București un lider politic relativ autonom sau cu un grad apreciabil de independență. De asemenea, ar fi fost foarte neplăcut ca în România conducerea să manifeste ezitări în intransigența față de Rusia, așa cum manifestă, de exemplu, Sofia.

Tocmai din acest motiv, nici SUA nici NATO nu puteau fi dispuse să accepte orice rezultat al alegerilor prezidențiale. Întrebarea care se pune este însă: de ce nu putea fi Victor Ponta omul potrivit pentru a coordona aplicarea politicii occidentale de către România? Pentru că e un om corupt, sau un impostor (din punct de vedere academic) sau un prieten al Rusiei? Nimic

din toate acestea. Prea puțin contează, din punct de vedere geostrategic, plagiatul lui Ponta sau corupția PSD-istă. Defectul capital al lui Ponta, din unghiul de vedere geopolitic, este pur și simplu prea marea putere a PSD. De ce nu iubește Vestul PSD-ul? Pentru că e corupt, sau dictatorial, sau pentru că e „de stânga”(?) ori chiar „neocomunist”? Nici vorbă – toate acestea sunt simple sloganuri electorale. Corupția există în toate partidele și instituțiile românești, iar dacă Vestul ar opta să colaboreze doar cu politicieni nepătați el ar fi silit să se adreseze exclusiv sfinților și mucenicilor din Calendarul Ortodox… De fapt, SUA au colaborat perfect cu numeroase regimuri corupte (vezi nenumărate exemple din America latină și centrală), cu dictaturi nemiloase (vezi chiar Arabia Saudită, marele aliat arab al Vestului), și chiar cu regimuri de stânga (dacă acestea erau ascultătoare…). De ce, atunci, SUA

și NATO refuză să facă din PSD aliatul lor principal în România? Oare nu s-a dovedit PSD-ul destul de docil? Ba bine că nu… el și-a dovedit de multe ori disponibilitatea de a executa fără murmur directivele. Și atunci?

Marele defect al PSD este forța sa politică, mult prea mare pentru a fi pe placul oricui vrea să dirijeze lucrurile în România. PSD-ul are un electorat constant, de multe milioane de votanți, putere organizatorică, rădăcini solide în teritoriu, numeroși susținători cu bani (indiferent că sunt numiți „baroni” sau „oligarhi”), și deci o anumită autonomie. Ne place sau nu, PSD este (încă) singurul partid solid, cu bază de masă, din România (nu va mai fi multa vreme… DNA, instituția prezidențială și alte forțe mai puțin vizibile îl vor demonta treptat). Or, un atare partid constituie un risc major pentru politicile construite peste granițe, el putându-se lesne replia în strategii naționale/naționaliste neconvenabile pentru marii actori strategici. Din nou, Ungaria, Turcia și chiar Bulgaria atestă clar că mișcări politice solide pe plan intern constituie obstacole pentru aplicarea lină a directivelor SUA, NATO sau UE.

De ce e Vestul așa de supărat pe Viktor Orbán? Pentru radicalismul său de dreapta? Nicidecum, acesta ar fi chiar pe placul republicanilor neoconservatori din SUA și al multor altor forțe de dreapta occidentale. Inacceptabil la liderul maghiar este faptul că el pune interesele maghiare mai presus decât prioritățile marilor puteri. Acest lucru nu îi va fi iertat. Cea mai bună dovadă a intransigenței occidentale față de regimurile „autonomiste” (care manifestă independență națională în raport cu marii actori strategici) este, așa cum indică analiștii, subminarea sistematică de către SUA a regimurilor arabe modernizatoare din Africa de Nord și Orientul Apropiat. Toate aceste regimuri erau nu doar orientate spre modernizare, ci și naționaliste, adică susceptibile de a iniția politici autonome. Este exact ceea ce nu li s-a iertat, și ceea ce a dus la subminarea lor, chiar cu prețul (constatabil azi) al exploziei

radicalismului islamic al grupărilor ce s-au impus în locul lor în aceste regiuni.

Pe scurt, marile puteri occidentale nu au nevoie de regimuri politice relativ autonome, care să își poată negocia („precupeți”) colaborarea cu Vestul; ele au nevoie de regimuri politice complet docile, care să execute disciplinat directivele de peste graniță. PSD-ul este încă prea puternic pentru a se putea conta pe completa sa docilitate; evenimentele din vara anului 2012 au dovedit că PSD, și forțele aliate cu el, pot provoca surprize… Se poate spune că încă de atunci partidul lui Ponta și aliatele sale și-au pecetluit soarta. Nici la Washington, nici la Bruxelles nu se tolerează veleitățile de autonomie politică, și era clar că ele sunt cu atât mai puțin tolerabile cu cât se proiectează un război cu Rusia. Orice promisiuni ar fi făcut Ponta americanilor, el nu prezenta încredere; acțiuni imprevizibile, ca acelea din 2012, s-ar putea repeta și singura garanție contra lor este nu cuvântul de onoare psd-ist, ci pur și simplu neputința PSD-ului de a le relua. Iată de ce, dacă nu vor surveni evenimente-surpriză, este de așteptat ca PSD-ul să fie în continuare demontat treptat. Odată redus la insignifianță, nu va mai exista în România nicio forță politică cu veleități

dE CE sua şi Nato Nu putEau aCCEpta oriCE rEzultat al alEgErilor prEzidENţialE



(măcar marginale) de autonomie națională. Tonul politicii va fi dat de mass-media, de ONG-uri „apolitice” (gen GDS) și think tank-uri „academice” a căror finanțare vine de unde vine și a căror poziție poate fi perfect controlată de unde trebuie; iar în fruntea politicii românești, Johannis, adică nimeni: un om fără personalitate, fără partid solid care să îl susțină, fără autonomie și fără alte idei decât aceea că… trebuie să fim aliații cei mai fideli ai SUA, NATO și UE. Un asemenea lider nu creează nici un risc de autonomizare față de directivele occidentale; el va fi totdeauna cel mai disciplinat executant al acestor directive. (Să nu-l confundăm pe Johannis cu Ferdinand I de Hohenzollern, după cum nici Ponta sau Băsescu nu pot fi confundați cu Ionel Brătianu…).

Bineînțeles, rezultatele alegerilor nu se explică pur și simplu printr-o conspirație a străinilor îndreptată contra poporului român. Mulți votanți (disperați, ca totdeauna, de ineficacitatea instituțiilor românești, de corupție și sărăcie) au investit speranțe într-un nou președinte (așa cum au făcut-o și în 2004… istoria se repetă). Românii disperați au contribuit și ei, masiv la aceste rezultate. După cum au contribuit toți cei care, supuși manipulării, credeau că aici se confruntau două persoane, cu meritele și lipsurile lor – când de fapt a fost o competiție între inițiativa autohtonă și decizia marilor

puteri. „Soluția Johannis” nu este o soluție de origine românească: fără organizarea marilor actori strategici, ea n-ar fi avut nicio șansă. Johannis este prea lipsit de personalitate, prea lipsit de conexiuni politice de partid, și prea puțin cunoscut de masa electoratului pentru a dobândi așa repede un succes răsunător. Totuși, să nu uităm că el a prezis în mod genial și a anunțat explicit (cu o surprinzătoare aroganță, pentru un om până mai ieri necunoscut milioanelor de alegători români) sfârșitul carierei lui Ponta… cum s-o explica asta? O fi Johannis vreun clarvăzător, a primit el mesajul decisiv din lumea spiritelor? Da, el a primit un mesaj. Dar nu din lumea spiritelor, ci de acolo de unde se iau deciziile. După modelul doamnei Nuland, cineva i-o fi transmis poate lui Johannis: „F… the voters! Ponta is finished, you are the new President!”.

Cea mai clară dovadă a faptului că Ponta și PSD-ul nu aveau nicio șansă să câștige alegerile prezidențiale o reprezintă pregătirea minuțioasă a unor tulburări de stradă modelate după modelul celor din timpul „Primăverii arabe” și ale celor de pe „Maidan”-ul din Kiev. Aceeași mobilizare a ONG-urilor și mass mediei „pro-occidentale”; aceeași „schimbare la față” bruscă a unor lideri de opinie (până mai ieri anti-Băsiști, iar în timpul campaniei brusc aliați ai lui Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu și ai tuturor celorlalți servanți ai „Președintelui Jucător”); aceeași convocare insistentă pe rețelele de socializare,

aceeași isterie pe Facebook: „suntem la marginea prăpastiei!”, „acum ori niciodată!”, „înfruntarea decisivă dintre Bine și Rău!” etc. (Că PSD-ul a colaborat perfect cu SUA și cu NATO, girând acceptarea României în alianța euro-atlantică, nu mai conta; el a devenit deodată „Răul” – și va continua să fie asta câtă vreme va fi mai puternic decât se dorește la Washington și la Bruxelles – Evere!) Aceleași grupuri de „protestatari” dispuși să provoace dezordini de stradă, pentru a dovedi că nu votul alegătorilor contează, ci cauza „Binelui” (definit de cine trebuie și unde trebuie… nu de către alegători); aceleași amenințări cu „Revoluția” (amenințări care îl lasă pe cetățeanul român interzis… el credea că e pur și simplu vorba de alegeri prezidențiale, nu de răsturnări ale regimului) etc.

Dacă, în ciuda tuturor presiunilor, Ponta ar fi obținut mai multe voturi decât Johannis, ar fi urmat scenariul clasic: contestarea alegerilor, acuzații de fraude masive, ocuparea Pieței Universității, provocări și violențe etc. Până când? Până când diplomații occidentali le-ar fi spus clar PSD-iștilor că „nemulțumirea populară” îi obligă să se retragă. Așa că cei care sperau că Ponta și PSD-ul ar putea câștiga alegerile se înșelau – datorită necunoașterii intereselor geopolitice implicate.

adrian-paul iliescu

(Sursa: Argumentesifapte.ro) (continuare din pag. 1)

Român (P.M.R.), devenit ulterior Partidul Comunist Român (P.C.R.). Pe 28 martie 1974, Marea Adunare Naţională hotărăşte înfiinţarea funcţiei de Preşedinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu fiind ales cu unanimitate de voturi.

Ca urmare a loviturii de stat din decembrie 1989, după un simulacru de proces, Nicolae Ceauşescu este executat prin împuşcare, împreună cu soţia sa Elena Ceauşescu, într-o unitate militare din Târgovişte, pe 25 decembrie 1989, în ziua de Crăciun... Printre capetele de acuzare: SUBMINAREA ECONOMIEI NAŢIONALE!!!

Redăm în continuare un articol publicat în revista „Pentru Patrie” Nr. 2/1986, dedicat Preşedintelui Nicolae Ceauşescu cu prilejul aniversării a 68 de ani de viaţă. Astăzi, putem delibera dacă omagiul adus era destinat „cultului personalităţii”, ori dacă era pe deplin meritat. Ctitoriile, care ne stau drept mărturii peste timp, fac posibilă, inclusiv pentru generaţiile tinere, comparaţia dintre realizările „Epocii Nicolae Ceauşescu” şi distrugerile epocii postdecembriste. Oare când va mai avea România un Preşedinte vizionar

şi patriot, aşa cum a fost Nicolae Ceauşescu?***

Canalul Dunăre – Marea Neagră, salbele de hidrocentrale de pe Argeş şi Olt, Întreprinderea de avioane din Bucureşti, laminorul de 20 de ţoli de la Roman, Întreprinderea de autoturisme „Oltcit” din Craiova. Metroul bucureştean, Combinatul de utilaj greu din Iaşi, platforma industrială a municipiului Bistriţa... Sunt numai câteva din durabilele ctitorii ridicate în ultimii ani. Ele aparţin, însă, în egală măsură, şi celor douăzeci de ani eroici ai „Epocii Nicolae Ceauşescu”, luminos arc în timp, în care ţara însăşi şi oamenii ei au ciuiunoscut o splendidă metamorfoză. Două decenii de eroism, în care, sub conducerea clarvăzătoare a minunatului nostru Partid, România a cunoscut cele mai rodnice împliniri din întreaga sa istorie multimilenară. Patria noastră se înfăţişează întregii lumi ca o ţară cu o industrie în plin progres şi o agricultură modernă, intensivă, cu un învăţământ, o cultură şi o ştiinţă în plină dezvoltare, cu un nivel de trai material şi spiritual tot mai ridicat pentru toţi locuitorii săi.

Datorăm acestea ctitorului României contemporane, gânditorului de mare

cutezanţă şi profunzime, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, pe care, unită în gând, în simţiri şi în fapte, naţiunea întreagă l-a sărbătorit, într-un ianuarie înnobilator de timp, aducându-i cel mai vibrant omagiu cu prilejul aniversării zilei de naştere şi a îndelungatei activităţi revoluţionare.

Cuvântul rostit de secretarul general al Partidului la şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din 6 februarie

a.c., a pus încă o dată în lumină spiritul revoluţionar, înalta responsabilitate faţă de destinele patriei, care îl animă pe marele conducător al României Socialiste.Preşedintele ţării s-a referit la sarcinile măreţe ce stau în faţa poporului român, pentru transpunerea în viaţă

transfăgărăşanul



a obiectivului Congresului al XIII-lea, a amplului nostru program de construcţie paşnică, de făurire a unei societăţi superioare, în care se afirmă tot mai larg o etică şi o morală înaintate, principiile socialiste şi comuniste de muncă şi viaţă. „Trebuie să facem totul – arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu – pentru a ridica permanent nivelul activităţii noastre, corespunzător cerinţelor puse de Congresul al XIII-lea, de Programul de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate!”.

Etapă viguroasă, marcată de grandioase înfăptuiri ale „Epocii Nicolae Ceauşescu”, cincinalul 1981-1985 s-a înscris în viaţa

poporului nostru cu realizări fără precedent în toate domeniile economice şi sociale. Avuţia materială a ţării s-a îmbogăţit cu 1.800 de capacităţi noi de producţie. Naţiunea română şi-a demonstrat, prin fapte eroice, hotărârea de a consolida tot ceea ce a înfăptuit până acum. De a ridica ţara pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie. Aşa cum aprecia secretarul general al Partidului, dacă numai canalul Dunăre – Marea Neagră l-am fi început în cincinalul

1981-1985, şi tot am putea spune că, într-adevăr, poporul nostru a obţinut minunate realizări. Dar, iată, pagina de înaltă istorie scrisă în ultimele două decenii numără alte magnifice creaţii, precum maiestuosul drum peste Carpaţi, transfăgărăşanul, şi elocventa mărturie a capacităţii industriei româneşti, metroul bucureştean. Apoi: bogata salbă de hidrocentrale, în frunte cu porţile de Fier i şi ii, care au descătuşat apele, transformându-le în lumină şi energie. De asemenea, modernele cetăţi ale chimiei de la Săvineşti, Oneşti, Slobozia, Midia, Piteşti, Brazi, Târgu Mureş, Arad, Uzinele producătoare de uzine din Bucureşti, Braşov, Reşiţa, Oradea, Iaşi, Cluj, Sibiu, Craiova, Târgovişte şi din multe alte aşezări, cunoscute şi apreciate în toată lumea. Şi marile sisteme de irigaţii menite să înfrunte vitregiile naturii ca şi modernele ansambluri de locuinţe ce au schimbat în mod fundamental chipul oraşelor Patriei şi viaţa locuitorilor ei.

Vom înfăptui Proiectul Dâmboviţa – care va aduce apă cristalină între malurile dulcelui râu din vechea cetate a lui Bucur. Vom construi canalele Bucureşti – Dunăre şi Poarta Albă – Midia – Năvodari. Construim noul centru civic al Bucureştiului. Vom edifica cinci şi, apoi, alte cinci hidrocentrale pe râurile Patriei.

Construim avioane de mare capacitate şi complexitate, intrând între primele şase ţări care pot lansa asemenea giganţi capabili să stăbată întinderile nesfârşite ale văzduhului planetei.

Programul suplimentar de producţie industrială pe anul 1986 – dezbătut şi aprobat în cadrul şedinţei Comitetului Politic Executiv

al C.C. al P.C.R. din 24 ianuarie a.c. – prevede creşterea mai puternică a producţiei în unităţile industriilor extractivă şi energetică, precum şi suplimentarea producţiei în celelalte sectoare industriale. În mod deosebit se au în vedere depăşirea planului la export ca şi sporirea competitivităţii produselor româneşti pe pieţele externe.

„Epoca Nicolae Ceauşescu” este perfect coincidentă cu prestigiosul Festival Naţional „Cântarea României”, cu perioada de aur a dezvoltării ştiinţei şi învăţământului, a producerii şi difuzării unor noi şi valoroase opere ale întregii arte şi literaturi naţionale pătrunse de un înalt

spirit partinic, revoluţionar şi umanist.Dar cea mai nobilă şi frumoasă ctitorie

a „Epocii Nicolae Ceauşescu” o constituie, fără îndoială, vasta activitate de formare a omului nou, constructor conştient şi devotat al socialismului şi comunismului, lucrare de amplă dinamizare a întregii opere de edificare a celei mai drepte şi mai umane orânduiri pe pământul Patriei.

dumitru avram

metroul bucureştean porţile de Fier i

Pe măsură ce românii se conving tot mai mult de

superioritatea regimului comunist, în mass-media se intensifică propaganda deşănţată anticomunistă. Tinerilor li se inoculează ideea mincinoasă, că în cei 45 de ani de socialism nu s-a realizat nimic, nu s-a făcut altceva decât ca oamenii să fie băgaţi la închisoare. Anticomuniştilor nu le-au ajuns 25 de ani de capitalism pentru a întoarce pe toate feţele „crimele” comunismului; minciuna, defăimarea, calomnierea continuă cu şi mai multă vervă. Comisiei pentru investigarea crimelor comunismului îi propunem să studieze adevăratele „crime” ale comunismului: industrializarea, electrificarea întregii ţări, dezvoltarea agriculturii pe baza agrotehnicii celei mai avansate, alfabetizarea, gratuitatea învăţământului de toate gradele şi ridicarea învăţământului românesc la un nivel superior, recunoscut pe plan mondial; asistenţa medicală gratuită şi extinderea reţelei medicale pe întreg teritoriul ţării; ocuparea integrală a forţei de muncă; asigurarea unui

trai decent şi a siguranţei zilei de mâine pentru toţi cetăţenii republicii socialiste românia.

Cei care au trăit în acele vremuri glorioase, ştiu că realizările nu s-au obţinut uşor. După un

război mondial distrugător şi seceta din anii 1945 şi 1946, reconstrucţia ţării a cerut multe eforturi şi sacrificii. Un aspect emoţionant al eroismului în muncă al clasei muncitoare în anii ’40 este redat în minunatul roman al lui Radu Tudoran: „dunărea revărsată”. Probabil

că Traian Băsescu nu a citit acest roman, dar oricum se presupune că ştia prin ce proces greu şi complicat se crează o navă. Totuşi,

asta nu l-a împiedicat să vândă străinilor flota comercială a României. La fel s-a întâmplat cu cele peste 2000 de întreprinderi industriale, cu averea C.A.P.-urilor şi a I.A.S.-urilor, cu bogăţiile subsolului, cu resursele energetice. . În momentul loviturii de stat din 22 decembrie 1989, capitalismul reinstaurat a moştenit o economie înfloritoare, o avere imensă, acumulată prin munca de 45 de ani a poporului român. România nu avea datorii, dispunând chiar de rezerve de valută. După decembrie ’89 a început un jaf de proporţii nemaiîntâlnite, întrecând pe turci, tătari, fanarioţi. Cei care acum sunt milionari în euro nu îşi datorează averea muncii şi inteligenţei. Ei au pus mâna pe o bucată, mai mare sau mai mică, din imensa avere a statului român, care a fost risipită în vânt. A fost privatizat (jefuit) tot ce aducea beneficii. Aceşti rechini capitalişti ar trebui să fie recunoscători comuniştilor,

pENtru CiNE am CoNstruit soCialismul?

drapelul republicii socialiste românia



care au creat bogăţiile pe care ei au pus mâna. Dar noii capitalişti sunt cei mai înverşunaţi anticomunişti, temându-se ca poporul ajuns la disperare să nu-şi ia înapoi averea jefuită.

Dar cei care au profitat cel mai mult de pe urma jefuirii averii statului român, sunt capitaliştii din Occident. După ce întreprinderile de stat au fost falimentate intenţionat prin devalorizarea forţată a leului şi alte mecanisme financiare, au venit capitaliştii străini („investitorii”), erijându-se în „salvatori” ai economiei româneşti. La ora actuală, industria (câtă a mai rămas), bogăţiile subsolului, comerţul, terenuri agricole, bănci etc., se află în mâinile străinilor. Micii producători şi comercianţi români sunt striviţi de concurenţa marilor firme străine.

Occidentul, care şi acum ca întotdeauna priveşte cu aroganţă şi dispreţ ţările din Europa de Est, vine şi ne dă lecţii, ne învaţă cum să facem unele lucruri, pe care le-am făcut mai bine în anii socialismului. Te cuprinde revolta văzând reclamele firmei „Petrom”, aparţinând concernului austriac „OMV”, care vrea să apară în postura de „binefăcător” al economiei româneşti. Bineînţeles, nu sunt arătate trenurile lungi de cisterne cu ţiţei românesc, care iau drumul Austriei. Ce nevoie aveam noi de „binefacerile”

concernului „OMV”, când în 1965 România deţinea locul al doilea în Europa la extracţia de ţiţei? În ce priveşte producţia de uteeetilaj petrolier, România de afla pe locul doi în lume! S-au dezvoltat impetuos şi celelalte ramuri ale industriei. În anul 1965, producţia industrială a crescut faţă de 1938 de 9,6 ori. Ritmul mediu anual de creştere a producţiei industriale a fost între 1951-1965 de 13,3 %. şi toate acestea s-au realizat fără capitalişti străini!

Un număr imens de fabrici şi uzine, care nu au fost acaparate de capitaliştii străini, au fost închise şi distruse, în urma şantajării guvernelor României de către F.M.I. Prin distrugerea industriei româneşti, Occidentul a urmărit mai multe scopuri. Unul a fost eliminarea concurenţei. O dată cu distrugerea industriei, capitaliştii străini au obţinut o importantă piaţă de desfacere. Un alt obiectiv a fost crearea unei rezerve de braţe de muncă ieftine. În urma închiderii întreprinderilor industriale, trei milioane de români, rămaşi fără lucru, au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara şi familia, pentru a lucra în străinătate pe salarii de mizerie.

Prin distrugerea fabricilor şi uzinelor s-a urmărit, de asemenea, dispariţia dovezilor materiale ale forţei creatoare a regimului comunist. Au dispărut hărţile economice, materialele statistice care

dovedeau puterea economică a statului socialist. Se urmăreşte astfel ca tineretul să nu cunoască realizările socialismului.

S-a mai urmărit ca, o dată cu distrugerea industriei, să dispară clasa muncitoare din România, care, organizându-se, poate reprezenta un pericol serios pentru regimul capitalist.

Ca o concluzie, puteam afirma că de pe urma realizărilor socialismului profită azi capitaliştii străini şi autohtoni. Generaţiile care au muncit cu abnegaţie pentru construirea socialismului, nu se mai bucură de roadele muncii lor.

prof. şarlota Cighear

steagul “revoluţiei” din 1989gaura din centru este reprezentativă pentru românia postdecembristă

În România, niciun incompetent dintre „aleşii” noştri nu-şi dă demisia de bunăvoie! Stau agăţaţi de scaune, până-i ridică DNA-ul! Iată imnul lor:

Noi, d-aicea nu plecăm,Nu plecăm acasă!Nici demisia nu ne-o dămLa cererea voastră! (Sâc!!!)

Fiindcă de-aici ne-nfruptămCu bănuţii voştri,Şi cu acte vă furăm,Ca să fie-ai noştri!

Că minţim la nesfârşit,Vă prostim în faţă!Fiindc-avem de fund lipitScaunul, PE VIAŢĂ!!!

ştiaţi că...

La Galaţi, ajutoarele din partea U.E. au sosit cu... maşina de gunoi? Supercom!

Nu s-a supărat nimeni, deoarece şoferul era rudă cu toată lumea!

***În locul unei firme care promitea locuri de

muncă în Germania, după ce aceasta a încasat banii solicitanţilor, în locul ei a apărut un... sex-shop! Iar cel care a luat bănuţii s-a făcut nevăzut.

Pe uşă scria: „Lichidare de stoc!”. Şi toată lumea a năvălit înăuntru, ca după tigăi la promoţii, uitând pentru ce venise!

mariana-aurelia pleşa

să Nu NE piErdEm umorul

(www.ziuaveche.ro)

* venezuela începe anul 2015 ca membru al Consiliului de securitate al oNu

Caracas, 01 ianuarie 2015 (mpprE) - Republica Bolivariană Venezuela a fost aleasă pe data de 16 octombrie ca membru

nepermanent al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), pentru o perioadă de doi ani, bienala 2015-2016 începând joi, 01 ianuarie.

Pentru alegerea sa erau necesare doar 122 de voturi pro, cu toate acestea candidatura venezueleană a fost sprijinită cu 181 de voturi (99,4% susținere) ale celor 182 de țări membre prezente, contând pe sprijinul regiunii latino-americane și a majorității țărilor din restul lumii.

Președintele Republicii, Nicolás Maduro, a evidențiat faptul că în perioada în care Venezuela se va afla în cadrul acestei instanțe, va lucra pentru apărarea și pacea națiunilor lumii. „Credem într-o lume pluripolară și multicentrică, și din cadrul Consiliului de Securitate vom începe bătălia pentru o Nouă Lume a Secolului XXI”, a afirmat mandatarul venezuelean și a mai subliniat că: Venezuela se va focaliza pe „viziunea

ştiri diN aCtualitatEa vENEzuElEaNă



bolivariană a lui Chávez, de a ne îndeplini sarcina în apărarea dreptului la pace și suveranitate pentru toate popoarele lumii”.

* uNasur respinge legea prin care se aplică sancțiuni unilaterale funcționarilor guvernului venezuelei

montevideo, 26 decembrie 2014 - Statele Membre ale UNASUR reping total Legea care aplică sancțiuni unilaterale funcționarilor Guvernului Republicii

Bolivariene Venezuela, recent aprobată de Guvernul Statelor Unite ale Americii. Ratifică faptul că aplicând aceste sancțiuni unilaterale, prevăzute în acea lege, violează principiul neintervenției în afacerile interne ale altor State și nu contribuie la stabilitatea, pacea socială și democrația în Venezuela.

Statele Membre UNASUR cer Guvernului Statelor Unite ale Americii să se abțină în impunerea de sancțiuni care nu contribuie la stabilitatea politică în Venezuela.

* președintele venezuelei Nicolas maduro a asistat la preluarea mandatului de către președintelele ales (reales) al Braziliei, dilma rousseff

02 ianuarie 2014 (mpprE) - Președintele Republicii Bolivariene Venezuela, Nicolás Maduro, a asistat la ceremonia de inverstitură a manadatarei braziliene Dilma Rousseff care a avut loc pe 01 ianuarie în Brazilia. Cu ocazia aceste vizite în Brazilia, președintele venezuelean a mulțumit Guvernului Braziliei pentru sprijinul oferit Revoluției Bolivariene și a precizat: „…vom dinamiza întreaga agendă, mai ales partea referitoare la cooperarea economică, industrială, tehnologică, agricolă și alimentară”.

* venezuela prezentă în cadrul primei reuniuni ministeriale a Forumului Celac – China

Beijing, 07 ianuarie 2015 (mpprE) – Prim-mandatarul național, Nicolás Maduro Moros, a ajuns în Sala de Aur a Marelui Palat al Poporului din Beijing, pentru a se alătura Primei Reuniuni Ministeriale a Forumului Celac-China. La întâlnire participă peste 30 de națiuni care fac parte din Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caribiene (Celac), precum și reprezentanți ai organismelor regionale.

Forumul China-Celac a fost creat în cadrul celui de-al II-lea Summit al blocului caraibian care a avut loc în ianuarie 2014, în Havana, Cuba. Această instanță caută să dezvolte relația regiunii cu această țară asiatică.

În documentul aprobat cu această ocazie, mandatarii Celac au semnalat că au acceptat crearea acestui forum având în vedere „dezvoltarea susținută în ceea ce privește relațiile politice, comerțul, investițiile, știința și tehnologia, cultura, educația, dar și în alte sectoare între Republica Populară China și țările Americii Latine și Caraibe în timpul ultimei decade”. De asemenea, s-a acceptat propunerea „conștienți de interesul țărilor din America Latină și Caraibe de a promova relații, bazându-se pe respect, egalitate și beneficiu

mutual, liberi de orice condiționalitate, cu toate țările și regiunile, cu obiectivul de a promova dezvoltarea sustenabilă și integrală a regiunii”.

* președintele venezuelei Nicolas maduro s-a întălnit cu președintele Chinei Xi Jinping

Beijing, 07 ianuarie 2015 (mpprE) - Cu obiectivul de a oferi mai multă putere alianțelor economice și strategice între Republica Bolivariană Venezuela și Republica Populară China, președintele Nicolás Maduro Moros a susținut miercurea

aceasta o întrevedere cu omologul său chinez Xi Jinping, la Palatul Poporului din Beijing.

În cadrul acestei întrevederi mandatarii celor două țări au discutat despre cele peste 300 de acorduri de cooperare care s-au concretizat datorită relațiilor susținute de ambele state de mai bine de 15 ani, odată cu începutul procesului revoluționar inițiat de de Comandantul Suprem, Hugo Chávez Frías.

preşedinţii Nicolas maduro şi dilma rousseff

preşedinţii Nicolas maduro şi Xi Jinping

vineri, 12 decembrie 2014, a început să curgă mult necesara apă prin

aducțiunea de mijloc, din cele trei, ale proiectului de aducțiune sud-nord din China. Aceasta, fiind cea mai mare realizare de acest fel din lume, își propune să transfere apă din sud, unde se găsește din abundență, provocând uneori inundații nordului arid, ale cărui industrie și orașe, dezvoltându-se tot mai mult, se confruntă cu lipsuri de apă tot mai mari. Aducțiunea de mijloc are o lungime de 1432 km și va deservi în jur de 100 milioane

de oameni din 100 de județe. Aducțiunea estică, de 1152 km, a fost inaugurată în 2013. Cea vestică încă nu a demarat, mai fiind necesare studii. Până în 2050, 440 milioane de oameni vor ajunge să beneficieze de

apa adusă prin aceste conducte. Costurile întregului proiect sunt estimate la 500 miliarde yuani (80 miliarde USD). Beneficiile economice se ridică la 55,3 miliarde yuani anual (9 miliarde USD). Așadar, un proiect ce aduce beneficii sute de ani și ale cărui costuri se amortizează într-un deceniu.

Au fost necesare o gamă variată de soluții inginerești, de la apeducte peste văi la un sifon pe sub mărețul Yangtze. Inaugurarea a fost fără fast, dar toată lumea cunoaște importanța acestei aducțiuni care, printre altele, alimentează și Beijingul. Președintele Xi Jinping a ținut să felicite muncitorii și pe toți cei care și-au adus aportul, numind-o

apă pENtru Nordul ÎNsEtat al ChiNEi



o mare realizare pe calea modernizării țării.Ideea unei astfel de lucrări a fost lansată în

1952 de către liderul de atunci al Chinei, Mao Zedong. Au trecut cinci decenii de dezbateri și studii temeinice iar în 2002 proiectul a fost aprobat de către consiliul de stat.

Mai este de lucru la asigurarea traiului și locurilor de muncă pentru cei 400.000 de oameni mutați din calea construcției, printre ei numărându-se cei 345.000 al căror oraș a fost acoperit de apele unui mare lac de acumulare. Există tot timpul probleme la relocări, dar în marea majoritate oamenii

sunt bucuroși de noile lor așezări, sate sau orașe, construite după norme moderne.

Între timp, în România capitalistă multilateral degradată, canalul Dunăre-București așteaptă de 25 de ani să fie finalizat.

daniel tuns

Discursul președintelui Consiliului de Stat și de Miniștri al Cubei, RAUL CASTRO

RUZ, la încheierea sesiunii Adunării Naționale a Puterii Populare (Havana, decembrie 2014).

Tovarășe și tovarăși,

Ultimele zile au fost intense și emoționante. Chiar în această lună decembrie am găzduit cu succes a V-a Conferință la nivel înalt Caricom-Cuba, iar duminica trecută a XIII-a Conferință la nivel înalt a Alianței Bolivariene a Popoarelor din America Noastră, ocazie cu care am adus un meritat o m a g i u fondatorilor s ă i : neprețuitului președinte bolivarian Hugo Chavez Frias și Comandantului Șef al Revoluției Cubaneze, Fidel Castro Ruz.

Au fost alături de noi la această sesiune parlamentară Gerardo, Ramon și Antonio, motiv de bucurie curată pentru întregul nostru popor – despre acest important subiect voi vorbi mai pe larg în partea finală a intervenției mele. Sunt prezenți, de asemenea, tovarășii Fernando și Rene și familiile celor Cinci Eroi, precum și tânărul Elian Gonzalez, tatăl său Juan Miguel și Colonelul Orlando Cardoso Villavicencio, Erou al Republicii Cuba, care a suferit închisoare dură timp de peste 10 ani în Somalia.

Cum este obișnuit în sesiunile Parlamentului nostru, îmi revine mie să trec în revistă evoluția economiei în anul care se încheie și Planul și Bugetul pentru 2015, chestiuni care au fost dezbătute de deputații din cele 10 comisii și de asemenea în sesiunea plenară de ieri.

Analiza acestor chestiuni a făcut-o și a Noua Plenară a Comitetului Central al Partidului, de joia trecută. Așa că voi face numai o scurtă referire la aceste teme.

S-a explicat că Produsul Intern Brut (PIB) a avut o creștere de 1,3%, inferioară celei planificate inițial, unde a avut o influență insuficienta dezvoltare din primul semestru, când ne-am confruntat cu limitări financiare de anvergură din cauza neîndeplinirii cifrei de venituri externe, condiții climatice adverse și deficiențe interne în gestiunea economică.

Într-adevăr în partea a doua a anului s-a reușit contracararea modestă a acestei tendințe și a fost atins un rezultat superior.

Planul pe anul viitor consolidează și întărește direcția unei creșteri mai solide a economiei cubaneze, bazată pe potențarea rezervelor interne de eficiență, reanimarea sectoarelor productive, în special a industriei manufacturiere, utilizarea mai eficientă a purtătorilor energetici și investițiile mai mari în infrastructură și producția materială, concomitent cu menținerea serviciilor sociale ca sănătatea publică

și educația pentru populația noastră.Pentru anul 2015 se proiectează o creștere

a PIB de puțin peste 4%, obiectiv care poate fi atins ținând seama că se dispune cu suficient timp înainte de o mai bună asigurare financiară în comparație cu începutul anului 2014. Asta nu înseamnă că va fi ușor, câtuși de puțin. Va trebui să continuăm să facem față efectelor crizei economice globale și a blocadei nordamericane, care se menține în

vigoare, generând fără îndoială obstacole în calea dezvoltării economiei noastre.

În același timp, vom continua să ne onorăm strict angajamentele asumate prin reeșalonarea datoriilor cu principalii noștri creditori, și astfel vom contribui

la recuperarea treptată a credibilității internaționale a economiei cubaneze.

În după amiaza zilei de ieri, Adunarea Națională a aprobat Legea Bugetului de Stat pe anul 2015, care prevede un deficit de 6,2% din PIB, considerat acceptabil în circumstanțele actuale. Au fost incluse noi impozite și se reduce povara impozabilă a sistemului de întreprinderi pe măsura aplicării treptate a Legii Impozitelor.

În același timp, au fost aprobate diferite măsuri pentru întărirea controlului fiscal și combaterea indisciplinei și evaziunii fiscale

de către p ers o ane le juridice și fizice. În acest sens, nu

numai că trebuie sancționați cei vinovați, pentru că nesancționarea ar echivala cu încurajarea încălcării normelor legale în vigoare, considerăm că este necesară și dezvoltarea în instituții, întreprinderi, cooperative și la lucrătorii pe cont propriu o cultură a civismului fiscal și o înțelegere a faptului că impozitele constituie formula principală de redistribuire a venitului național în interesul tuturor cetățenilor.

Pe de altă parte, și-a menținut progresele înregistrate procesul de implementare a Directivelor de Politică Economică și Socială ale Partidului și Revoluției, aprobate de cel de-al 6-lea Congres. Așa cum a fost dat publicității, ne aflăm într-o etapă calitativ superioară în acest domeniu, cea în care sunt abordate sarcini de extremă complexitate, a căror soluționare va avea un impact asupra fațetelor vieții naționale.

Mă refer, în primul rând, la procesul de unificare monetară, unde s-a progresat solid în a doua jumătate a anului acesta, din punct de vedere al viziunii conceptuale, și s-a reușit definirea unui program cuprinzător de măsuri, cu scopul de a evita afectarea economiei și a populației.

De o primire favorabilă printre cetățeni a avut decizia de a generaliza vânzarea în moneda națională (peso) în magazinele cu vânzare în valută, ceea ce se va extinde treptat

Este un prilej favorabil pentru a reafirma două concepte la care nu renunțăm.

”sistEmul ECoNomiC CarE va prEdomiNa ÎN țara Noastră (CuBa) va CoNtiNua să sE BazEzE pE propriEtatEa soCialistă a ÎNtrEgului

popor asupra miJloaCElor FuNdamENtalE dE produCțiE”

preşedintele Cubei, raul Castro ruz



Primul este că Unificarea Monetară nu este o soluție universală sau imediată la toate problemele cu care se confruntă economia noastră.

Această decizie importantă va trebui completată de un ansamblu de măsuri macro-economice care să favorizeze sistematizarea monetară a țării, prin instrumente care să asigure echilibrul finanțelor naționale, ceea ce va contribui decisiv la îmbunătățirea economiei și construirii în Cuba a unui socialism prosper și sustenabil.

Al doilea concept, dar nu mai puțin important, este să fie garantate depozitele bancare în devize străine, peso cubanez convertibili (CUC) și peso cubanez (CUP), precum și lichiditățile în posesia populației și a persoanelor juridice naționale și străine.

Cunoaștem că s-au manifestat înăuntru și în afara țării păreri, cu intenții sănătoase și mai puțin sănătoase, în legătură cu ritmul procesului de actualizare a modelului nostru economic.

N-au lipsit din exterior nici îndemnurile deschise de a grăbi privatizarea, chiar a principalelor sectoare productive și de servicii, ceea ce ar echivala cu înclinarea steagului socialismului în Cuba.

Se pare că acești sfătuitori nu s-au deranjat să arunce o privire asupra Liniilor directoare, unde se exprimă cu toată claritate, citez: „Sistemul economic care va predomina în țara noastră va continua să se bazeze pe proprietatea socialistă a întregului popor asupra mijloacelor fundamentale de producție, care va trebui să se conducă după principiul socialist de la fiecare după capacitate și fiecăruia după muncă”, sfârșit citat.

Vom continua să transpunem în realitate rezoluțiile celui de-al 6-lea Congres al Partidului Comunist din Cuba, cu responsabilitate și fermitate, în ritmul pe care-l decidem în mod suveran, fără să punem în pericol unitatea cubanezilor, fără să lăsăm pe nimeni abandonat în voia sorții, fără să aplicăm terapii de șoc și fără să renunțăm niciodată la idealurile de dreptate socială ale acestei Revoluții a celor umili, prin cei umili și pentru ei.

Deja anul viitor vom iniția acțiunile pregătitoare pentru cel de-al 7-lea Congres al Partidului din aprilie 2016, înainte de care se va desfășura o dezbatere amplă și democratică, cu militanții și întregul popor despre mersul implementării Liniilor directoare.

Strâns legat de actualizarea modelului economic, se află procesul de treptată descentralizare a atribuțiilor de la ministere spre sistemul de întreprinderi.

Nu este ceva care se poate face peste noapte,

dacă vrem să avem succes. Este nevoie de un timp prudențial pentru a pregăti și califica, așa cum facem în prezent, cadrele la toate nivelurile, să modificăm mentalitatea arhaică și să eliminăm metehne vechi, precum și să elaborăm și să creăm instrumentele cadrului judiric și de procedură precise, care să permită și unora și altora să controleze dacă deciziile se aplică în mod adecvat, să fie corijate în mod oportun erorile și în acest fel să se evite întoarceri inutile înapoi.

În favoarea unei mai mari autonomii a întreprinderii de stat socialiste, printre alte măsuri, s-a amplificat și flexibilizat obiectul lor social, s-a definit comanda statului și s-au acordat facilități pentru comercializarea excedentelor de producție. De asemenea, s-a dispus eliminarea limitelor administrative pentru plata salariilor corelate cu rezultatele.

Aceste transformări vor trebui executate în mod treptat, fără grabă, în ordine, disciplină și exigență.

Aspirația justă de a încasa salarii mai mari este o chestiune foarte sensibilă, unde nu ne este permis să greșim, nici să ne lăsăm conduși de dorințe sau improvizații.

Ne bucură să crească treptat salariile acelor lucrători care muncesc în domenii cu rezultate mai eficiente și raportează beneficii cu un impact economic și social deosebit.

Totuși, trebuie să fie foarte clar că nu se poate distribui o bogăție pe care nu suntem capabili s-o creem, fiindcă ar duce la consecințe serioase pentru economia națională și pentru fiecare cetățean. Să scoți bani în stradă fără o creștere corespunzătoare a ofertei de bunuri și servicii, ar duce la inflație, fenomen care printre multe alte efecte nocive ar reduce puterea de cumpărare a salariilor și pensiilor, lovind în primul rând în cei mai săraci. Și asta nu o putem permite.

În primul an de aplicare a noii politici salariale, în nu puține întreprinderi au avut loc încălcări ale indicelui de chelutieli pentru salarii, prin ponderea valorii adăugate brute, cu alte cuvinte, s-au plătit salarii mai mari, fără o susținere productivă corespunzătoare. Am alertat de câteva ori că acest lucru trebuie considerat ca o indisciplină gravă, foarte gravă și trebuie combătută cu hotărâre de conducerile administrative și de organizațiile sindicale.

Pentru nimeni nu este un secret că în sistemul nostru social sindicatele apără drepturile lucrătorilor, și pentru a reuși acest lucru trebuie să fie primele care să vegheze nu numai la interesul unui anumit colectiv de muncă, ci la interesele întregii clase muncitoare, pentru că în esență sunt aceleași pe care le susține toată țara.

Nu putem lăsa loc să se dezvolte și să

se întărească egoismul și invidia printre muncitorii noștri. Toți vrem și avem nevoie de salarii mai bune, dar mai întâi trebuie să creem bogăția, pentru a o distribui apoi după contribuția fiecăruia.

Desigur, există multe alte chestiuni legate de actualizarea modelului economic pe care nu le-am menționat, în câteva dintre ele s-au prezentat devieri pe care avem obligația să le corectăm la timp, cu dorința de a nu fi nevoiți să facem pasul înapoi, iar pentru asta trebuie să muncim cu multă seriozitate și responsabilitate.

Nimeni nu poate nega activitatea internațională deosebită a Cubei în anul care se încheie. Provocarea pe care o avem în față noi cubanezii este foarte mare: trebuie să situăm economia la înălțimea prestigiului politic pe care această insulă mică din Caraibe l-a cucerit grație Revoluției, eroismului și capacității de rezistență a poporului nostru. Economia este principalul examen și avem datoria de a o așeza definitiv pe drumul dezvoltării sustenabile și, ireversibil, al socialismului în Cuba.

Cum am spus la început, deputații și tot poporul simțim o emoție enormă și bucurie să avem prezența în Patrie a lui Gerardo, Ramon, Antonio, Fernando și Rene, devenind realitate promisiunea lui Fidel de acum trei ani. Exemplul extraordinar de fermitate, sacrificiu și demnitate a celor Cinci umple de mândrie întreaga țară, care s-a luptat neobosit pentru eliberarea lor, iar acum îi primește ca pe adevărați eroi. Trebuie să reiterez profunda și sincera noastră recunoștință tuturor mișcărilor și comitetelor de solidaritate care au luptat pentru a obține eliberarea lor și numeroaselor guverne, parlamente, organizații, instituții și personalități care și-au adus o valoroasă contribuție

Poporul cubanez mulțumește pentru această decizie justă a Președintelui Statelor Unite, Barack Obama. Cu aceasta a fost eliminat un obstacol din relațiile dintre țările noastre.

Lumea întreagă a reacționat pozitiv la anunțurile care au fost făcute miercurea trecută, apreciind importanța lor în relațiile internaționale și în special pentru legăturile Statelor Unite cu regiunea, ceea ce a suscitat declarații favorabile ale guvernelor, președinților și recunoscute personalități, cărora le mulțumim sincer.

A fost rodul convorbirilor la cel mai înalt nivel, susținute în cea mai strictă discreție și care au contat pe contribuția Papei Francisc și facilitățile oferite de Guvernul Canadei.

Acest rezultat a fost posibil și grație profundelor schimbări petrecute în America



Latină și Caraibe, ale cărei guverne și popoare împărtășesc cererea pentru o nouă politică a Statelor Unite față de Cuba.

Salutăm declarația Președintelui Obama de a deschide un nou capitol în legăturile dintre cele două țări și de a introduce schimbări semnificative în politica americană din ultimii 50 de ani.

De asemenea, recunoaștem disponibilitatea exprimată de a susține cu Congresul nord-american o dezbatere în vederea ridicării blocadei, precum și dorința sa de a obține un viitor mai bun pentru ambele popoare, din emisfera noastră și omenire.

Împărtășim ideea că se poate deschide o etapă nouă între Statele Unite și Cuba, care să înceapă cu restabilirea relațiilor diplomatice, care vor trebui să se bazeze pe Convențiile Relațiilor Diplomatice și Consulare care reglementează Misiunile Diplomatice și Consulare și funcționarii respectivi.

La contactele de nivel înalt dintre cele două guverne, venim cu spirit constructiv, de respect și reciprocitate, cu scopul de a avansa spre normalizarea relațiilor bilaterale.

Așa cum am spus la 17 decembrie, s-a făcut un pas important, dar mai rămâne de rezolvat esențialul, care înseamnă încetarea blocadei economice, comerciale și financiare contra Cubei, intensificată în ultimii ani, în special în domeniul tranzacțiilor financiare, cu aplicarea unor enorme și ilegitime amenzi băncilor din diverse țări.

Poporul nostru trebuie să înțeleagă că, în condițiile anunțate, va fi o luptă de durată și dificilă care va avea nevoie ca mobilizarea internațională și a societății americane să continue să ceară ridicarea blocadei.

Toate datele arată că o majoritate a cetățenilor americani, și cea mai mare parte a emigrației cubaneze, este în favoarea normalizării relațiilor bilaterale. În Congresul Statelor Unite, care a transformat în Lege dispozițiile blocadei, crește de asemenea opoziția față de această politică.

Sperăm ca Președintele Statelor Unite să folosească cu determinare prerogativele executive, pentru a modifica substanțial aplicarea blocadei în acele aspecte pentru care nu este necesară aprobarea Congresului.

În același timp, vom studia întinderea și forma în care se vor aplica măsurile pozitive anunțate de Președintele Obama.

Este încurajatoare revizuirea includerii nejustificate a Cubei pe Lista Statelor care patronează Terorismul internațional. Faptele demonstrează că Cuba a fost victima multor atacuri teroriste, iar mulți dintre cei responsabili se bucură de impunitate, cu toții știm, ne-au costat mii de morți și mutilați.

Pretextele aduse în acest scop sunt lipsite absolut de fundament, așa cum știe toată planeta. Servesc numai intereselor politice, ca fals argument pentru a justifica intensificarea blocadei în special în sectorul financiar.

Din Cuba niciodată nu s-a organizat, finanțat sau executat vreun act terorist contra persoanelor, intereselor sau teritoriului Statelor Unite, și nici nu o vom permite. Ori de câte ori am aflat vreo informație despre planuri teroriste contra Statelor Unite, am informat Guvernul SUA, pentru care de mulți ani am propus semnarea unui acord de cooeprare în acest domeniu.

Întotdeauna am avut disponibilitatea pentru un dialog respectuos, pe baze de egalitate, pentru a trata cele mai diverse teme în mod reciproc, cu respectarea independenței naționale și a autodeterminării și, cum a semnalat Fidel, fără a renunța la nici unul din principiile noastre.

Riterez că este posibil să avansăm numai pe baza respectului reciproc, care implică respectarea principiilor Dreptului Internațional și Cartei Națiunilor Unite: egalitatea suverană a Statelor, egalitatea în drepturi și libera determinare a popoarelor, soluționarea controverselor internaționale prin mijloace pașnice, abținerea de a recurge la amenințări sau folosirea forței contra integrității teritoriale sau a independenței oricărui Stat, și obligația de a nu interveni în treburile care țin de jurisdicția internă a statelor, ceea ce înseamnă că orice formă de ingerință sau de amenințare a elementelor politice, economice și culturale ale unui Stat constituie o încălcare a Dreptului Internațional.

În consonanță cu Proclamația Americii Latine și Caraibelor ca Regiune de Pace, semnată de Șefii de Stat și de Guverne la 29 ianuarie 2014, la Havana, la Conferința la nivel înalt a CELAC, orice stat are dreptul inalienabil de a-și alege sistemul politic, economic, social și cultural, fără vreun amestec din partea altui stat, ceea ce constituie un principiu de Drept Internațional. Acest document a fost semnat aici la Havana de toți Șefii de Stat și Guverne de pe acest continent, cu excepția Statelor Unite și Canadei, care nu au fost invitate la această conferință.

Între guvernele Statelor Unite și Cubei există profunde diferențe care includ, între altele, concepții diferite în ceea ce privește exercitarea suveranității naționale, democrația, modelele politice și relațiile internaționale.

Reiterăm disponibiltiatea pentru un dialog respectuos și reciproc asupra discrepanțelor. Avem convingeri ferme și multe preocupări în legătură cu ce se întâmplă în Statele Unite, în materie de democrație și drepturi ale omului și acceptăm

să discutăm, pe bazele enunțate, orice temă se va dori de aici, dar și din Statele Unite.

Nu trebuie să se vrea ca, pentru a îmbunătăți relațiile cu Statele Unite, Cuba să renunțe la ideile pentru care a luptat peste un secol, pentru care poporul ei a vărsat mult sânge și a trecut prin cele mai mari pericole.

Este necesar să se înțeleagă că Cuba este un Stat suveran al cărui popor, printr-un referendum liber a aprobat Constituția, și-a decis calea socialistă și sistemul politic, economic și social.

tot așa cum noi nu am propus niciodată statelor unite să-și schimbe sistemul politic, cerem ca al nostru să fie respectat.

Ambele guverne trebuie să adopte măsuri reciproce pentru a preveni și evita faptele care ar putea afecta progresele realizate în relația bilaterală, bazate pe respectarea legilor și a ordinii constituționale a părților. Nu ignorăm criticile virulente, pe care a trebuit să le suporte Președintele Obama din cauza anunțurilor menționate, din partea forțelor care se opun normalizării relațiilor cu Cuba, inclusiv din partea unor legislatori de origină cubaneză și căpetenii de grupuscule contrarevoluțiolnare, care nu vor să piardă sprijinul cu care au finanțat deceniile de confruntări dintre țările noastre. Vor face tot posibilul să saboteze acest proces, fără a se da înapoi de la acte provocatoare de tot felul. Din partea noastră, va prima o conduită prudentă, moderată și bine gândită, dar fermă.

În Cuba există numeroase și diverse organizații de masă, sindicale, țărănești, de femei, studenți, ale scriitorilor și artiștilor, sociale, chiar reprezentate în Consiliul de Stat, și neguvernamentale, multe reprezentate de deputați în această Adunare, care s-ar simți ofensați dacă ar fi confundați cu puținii indivizi care primesc bani, instrucțiuni și oxigen din străinătate.

În organismele multilaterale, ca Organizația Națiunilor Unite, vom continua apărarea Păcii, a Dreptului Internațional și cauzelor juste, așa cum vom denunța amenințările la adresa supraviețuirii speciei umane, cum sunt schimbările climatice și arsenalele nucleare.

Vom continua să promovăm exercitarea drepturilor omului, drepturile economice, sociale și culturale, de către toate persoanele și dreptul la pace și dezvoltare al popoarelor.

Revoluția Cubaneză datorează o recunoștință profundă popoarelor, partidelor și guvernelor de la care a primit invariabil și permanent solidaritate, și va continua să-și orienteze politica externă pe baze inamovibile de fidelitate față de principii.

Un simbol al celor spuse mai sus sunt relațiile speciale pe care le menținem cu



Republica Bolivariană a Venezuelei, căreia vom continua să-i dăm sprijin în fața încercărilor de destabilizare a guvernului legitim în frunte cu președintele Nicolas Maduro Moros, și respingem pretenția de a i se impune sancțiuni acestei țări surori.

Așa cum am semnalat în ultimele zile, avem disponibilitatea de a coopera cu Statele Unite în domeniul bi și multilateral, în fața pericolelor care necesită răspunsuri umanitare colective și eficace și care nu trebuie niciodată politizate.

Este cazul confruntării cu Ebola în Africa Occidentală și prevenția în Americi, așa cum a proclamat recent Conferința la nivel înalt a ALBA, pe care am susținut-o la Havana pe această temă în luna octombrie.

După cum am declarat la recentele conferințe CARICOM și ALBA, mulțumesc

pentru invitația adresată de președintele statului Panama, Juan Carlos Varela, de a participa la a VII-a Conferință la nivel înalt a Americilor, și confirm că voi asista pentru a exprima pozițiile noastre, cu sinceritate și respect pentru toți Șefii de State și Guverne, fără excepție.

Participarea Cubei este rezultatul consensului solid și unanim al Americii Latine și Caraibelor, care trăiește o nouă epocă și s-a unit, în diversitate, în Comunitatea Statelor Latinoamericane și Caraibiene (CELAC), pe care Cuba a fost onorată s-o prezideze anul trecut.

Nu vom uita că ALBA, cu cererea permanentă și sprijinul tuturor țărilor din regiune, a reușit eliminarea vechilor și rușinoaselor sancțiuni impuse Cubei în 1962 de Organizația Statelor Americane în Republica Honduras, unde, după numai

o lună a fost răsturnat, printr-o lovitură de stat, președintele acestei țări, Zelaya.

Tovarășe și tovarăși,

Peste câteva zile vom întâmpina noul an și a 56-a aniversare a Victoriei Revoluției, și acum două zile, la 18 decembrie, s-au împlinit 58 de ani de la reîntâlnirea cu Fidel la Cinco Palmas de Vicana în Sierra Maestra, în inima Sierrei Maestra, și istorica sa exclamație văzând că în total aveam șapte arme pentru a reîncepe lupta: „Acum sigur că vom câștiga războiul!”

Încrederea nezdruncinată în victorie, pe care ne-a inoculat-o Fidel, va continua să conducă tot poporul nostru în apărarea și perfecționarea operei Revoluției sale.

la mulți ani! salutăm anul 57 al revoluției Cubaneze! vă mulțumesc!

După cum știți, în Grecia vor avea loc alegeri parlamentare anticipate în

data de 25 ianuarie. Aceasta e o luptă politică dură, în condițiile rearanjării scenei politice burgheze cauzată de criza capitalistă. KKE și KNE (Tineretul Comunist Grec) duc o luptă hotărâtă împotriva fricii cultivate de partidul Noua Democrație (ND), care spune că, dacă politica actuală antisocială nu va fi continuată, va fi dezastru și, de asemenea, împotriva SYRIZA, ce urmărește să se

folosească de indignarea socială, perpetuând iluzii privitoare la administrarea sistemului, cum că UE și capitalismul pot fi „corectate”.

Știm că media internațională în majoritatea ei, fie vorbește pe un ton alarmist despre colapsul Greciei și

ieșirea din zona Euro dacă așa numita „stânga radicală” - SYRIZA - câștigă alegerile, ori creează iluzii că un posibil guvern SYRIZA va aduce un „vânt al schimbării” în Grecia și întreaga Europă. SYRIZA spunea același lucru (despre un nou vânt al schimbării) când F. Hollande a fost ales președinte al Franței. Știm foarte bine azi că alegerea lui F. Hollande nu a adus niciun „nou vânt al schimbării”, ci noi măsuri antisociale pentru popor, intervenții imperialiste în Republica Centrafricană, participarea Franței în alte intervenții imperialiste în Siria și Ucraina etc. Încercările unor canale media, cât de asemenea ale partidelor din „Partidul Stînga Europeană” (PSE) și ale unora dintre suporterii lui acoperiți, de a prezenta SYRIZA ca „nou”, „model al schimbării” și ca „stînga”, sunt în scopul înșelării muncitorilor Europei.

În realitate, diferența dintre cele două partide (Noua Democrație - SYRIZA) exprimă actualele diferențe dintre țările zonei Euro și dintre diferite secțiuni ale grupurilor monopoliste, burghezia și afaceriștii. O viziune, ce acum e cea prevalentă în UE și Germania, vorbește despre o linie politică restrictivă, continuarea măsurilor de austeritate astfel încât fiecare țară să poată ieși din criză, iar astfel zona Euro, ca întreg, să nu alunece în criză. De cealaltă parte, e viziunea ce vorbește despre o linie politică mai expansivă, în orice caz, președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, vorbește despre o relaxare fiscală, ce va duce la creșterea

lichidităților pentru a oferi bani de investiții unor afaceriști. Ei susțin, după cum de asemenea o face și SYRIZA, că în felul acesta economia va „lua o gură de aer”. Dar acești bani nu vor merge la popor, ci către diferite pături ale plutocrației, către monopoluri.

E cât se poate de clar că cele două partide principale, care se luptă să formeze următorul guvern, sunt angajate întru UE. Chiar așa, președintele SYRIZA - A. Tsipras - a declarat fără ambiguități: „Aparținem occidentului, Uniunii Europene și NATO. Nu punem aceasta în discuție.”

După puternica erodare a principalului partid social-democrat al țării (PASOK), SYRIZA s-a dezvoltat ca nouă organizație centrală social-democrată a țării. Chiar așa, a absorbit o pletoră de foști oficiali PASOK. SYRIZA, prin al său program, concurează cu ND la cine va întări mai bine profitabilitatea capitalului, „competitivitatea” economiei, plățile datoriei, nu poate exista vreo așteptare că o linie politică pro-socială va fi implementată de către un guvern SYRIZA. SYRIZA s-a transformat într-un partid social-democrat. Viața a demonstrat ca „guvernele de stînga”, atât în Grecia cât și în Europa, au devenit „punți” spre și mai multe politici „de dreapta”.

Partidul nostru, prin lupte importante și muncă de propagandă în masă, demonstrează muncitorilor că orice formulă de administrare burgheză ce e urmată în cadrul UE, NATO, și al căii de dezvoltare

ÎN grECia E NEvoiE dE CrEarEa uNEi ECoNomii CarE să FuNCțioNEzE pENtru NEvoilE oamENilor

și Nu pENtru proFitul Capitalului!



adresa redacţiei: Strada Episcop Radu, Nr. 31, Bucureşti, sector 2, cod poştal 020752 Colectivul redacţional: Petre Ignat: Director (tel: 0766746682) Alexandru Voicu: Redactor Şef ([email protected] ; tel: 0724387629) Daniel Filimon: Redactor Mariana Aurelia Pleşa Redactor Contact redacţie: [email protected]

capitalistă, nu va servi intereselor muncitorilor și păturilor largi. Soluția este consolidarea KKE peste tot, în parlament, pentru a susține lupta muncitorilor și pregătirea drumului pentru schimbări radicale, să se consolideze opoziția poporului și a muncitorilor.

KKE a demonstrat că nu poporul e de învinovățit pentru datorie, ci marele capitalul și guvernul său. Pe scurt, e responsabilă aderarea țării la UE-CE, care a distrus sectoarele economice tradiționale, cât, de asemenea, calea capitalistă de dezvoltare ca întreg, statul împrumutându-se pentru a servi profitabilitatea capitalului, iar acum îi cheamă pe muncitori la plată. Le cerem oamenilor să nu recunoască datoria.

În plus, luăm seama că planul ND pentru „elongarea” plăților datoriei, care e acum acceptat și de către cadre ale SYRIZA, cât şi scopul oficial al SYRIZA și FMI în privința unei „tunsori” a datoriei pentru a putea deveni „viabilă”, nu eliberează oamenii de această povară financiară de nesuportat,

nu duce la o refacere a pierderilor pe care veniturile oamenilor le-au suportat de la începutul crizei capitaliste, nici nu pune vreo frână măsurilor antisociale. Sunt elocvente declarațiile electorale ale SYRIZA, care

garantează lichidități enorme pentru capital, dar se limitează la tichete de masă și cantine ale săracilor pentru cei mai loviți, care, nu numai că nu rezolvă problemele sărăciei extreme, ci cultivă în mentalul colectiv ca normale traiul din fărâmituri și compromiterea în sărăcie.

Ce trebuie oamenii să facă, e să creeze

precondiții în societate, să pregătească drumul pentru o anulare unilaterală a datoriei, ieșirea Greciei din EU și NATO, crearea unei economii ce funcționează pentru nevoile oamenilor și nu pentru profitul capitalului. Pentru aceasta e necesară puterea muncitorilor și a poporului. Regruparea mișcării muncitorești-populare e o precondiție pentru aceasta, şi, de asemenea, formarea alianței populare a clasei muncitoare cu celelalte pături sociale, cea ce se poate realiza prin întărirea hotărâtă a KKE.

Tovarăși,

În aceste condiții politice dificile, considerăm că exprimările de solidaritate internațională tovărășești cu comuniștii greci sunt necesare!

(Sinteză a mesajului transmis PCR de către Departamentul de relații internaționale al CC al KKE)

Pe 15 ianuarie 2015 s-au împlinit 165 de ani de la naşterea genialului poet

naţional, mihai Eminescu. În inestimabila sa operă, poetul a preamărit iubirea, natura şi Universul, însă a înfierat deopotrivă nedreptatea şi nimicnicia umană, ca şi pe nedemnii conducători ai Patriei-mamă.

Redăm în continuare poemul „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce românie”, publicat în anul 1867 în revista „Familia”:

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?Braţele nervoase, arma de tărie,La trecutu-ţi mare, mare viitor!Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;Căci rămâne stânca, deşi moare valul,Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântulSpada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântulVisul tău de glorii falnic triumfând,Spună lumii large steaguri tricoloare,Spună ce-i poporul mare, românesc,Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,Pe altarul Vestei tainic surâzând,Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,Când cu lampa-i zboară lumea luminând,El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,Guste fericirea raiului ceresc,Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,Tânără mireasă, mamă cu amor!Fiii tăi trăiască numai în frăţieCa a nopţii stele, ca a zilei zori,Viaţa în vecie, glorii, bucurie,Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,Dulce Românie, asta ţi-o doresc!165 dE aNi dE la NaştErEa lui mihai EmiNEsCu

mihai Eminescu(15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889)

Documents

Nr. 1 (36) ianuarie 2015 • Publicaţie lunară de orientare ...atribuită, „Istoria e scrisă de învingători ... purtate cu ţările mai sus citate, lipsite de capacităţi militare