Embed Size (px)
Citation preview
Manual pentru proiectarea construcţiilor şi
instalaţiilor aferente staţiilor de clorare pentru
tratarea apei cu clor gazos în vederea
satisfacerii exigenţelor de siguranţă în
exploatare şi sănătatea oamenilor
Contract 603
Faza - Redactarea II
1. Obiectul manualului
Prezentul manual pune la dispoziţia specialiştilor principalele elemente teoretice,
tehnologice şi constructive de care aceştia trebuie să ţină seama la elaborarea proiectelor
respectiv a caietelor de sarcini pentru construcţiile şi instalaţiile aferente staţiilor de tratare
a apei cu clor gazos, în vederea satisfacerii exigenţelor de siguranţă în exploatare şi
sănătatea oamenilor (în conformitate cu legea 10/95 privind calitatea în construcţii).
Documentaţia elaborată nu cuprinde prescripţiile privind calculele de stabilitate şi
rezistenţă ale construcţiei şi ale mecanismelor şi nici prescripţiile privind dimensionarea
instalaţiilor electrice, sanitare, de încălzire, de ventilaţii şi de automatizare, propunându-şi
să evidenţieze doar prescripţiile tehnice privind exigenţele de calitate referitoare la
siguranţa în exploatare şi sănătatea oamenilor.
Manualul urmăreşte armonizarea prescripţiilor de proiectare cu specificaţiile şi
reglementările tehnice din domeniu, existente atât pe plan intern cât şi internaţional.
1
2. Domeniul de aplicare
Manualul se aplică la proiectarea, execuţia şi exploatarea staţiilor de clorare utilizate
în tehnica tratării şi epurării apei.
În sistemele de alimentare cu apă, clorul este utilizat pentru:
– dezinfectarea apei în vederea potabilizării
– oxidarea substanţelor organice din apă, pentru îmbunătăţirea proceselor
tehnologice din staţiile de tratare a apei
– oxidarea substanţelor minerale, în scopul îmbunătăţirii caracteristicilor
organoleptice ale apei
În sistemele de canalizări, funcţie de categoria de importanţă a receptorului şi de
provenienţa şi natura apelor uzate, clorul se utilizează pentru:
– dezinfecţia apelor uzate, ca treaptă finală de epurare
– oxidarea substanţelor organice
– îmbunătăţirea proceselor tehnologice din staţiile de epurare a apei
2
3. Aspecte privind factorii de risc asupra sănătăţii oamenilor şi
protecţia mediului
3.1. Utilizarea clorului în tehnica tratării şi epurării apei este larg răspândită datorită
efectului puternic oxidant şi bactericid al acestuia.
Clorul este utilizat în sistemele de alimentări cu apă şi canalizări, atât pentru
eliminarea bacteriilor şi/sau viruşilor prezenţi în apă cât şi, în diferite faze ale proceselor
tehnologice, pentru creşterea eficienţei acestora. În cele ce urmează, manualul
abordează problematica utilizării clorului din perspectiva exigenţelor privind siguranţa în
exploatare şi sănătatea oamenilor şi, implicit, protecţia mediului. Prezenţa
microorganismelor şi a substanţelor organice în apă constituie un important factor de risc
pentru sănătatea oamenilor şi un potenţial pericol de izbucnire a unor epidemii, mai ales
în cazul localităţilor ce dispun de sistem de alimentare cu apă şi canalizare centralizate.
Bacteriile
Aceste microorganisme apar şi se dezvoltă foarte rapid în apă atunci când găsesc
condiţii optime de hrană şi temperatură. Acestea se pot împărţi în două categorii:
– bacterii nepatogene (banale), care nu acţionează direct asupra organismului,
decât dacă sunt în cantitate mare; efectul lor se resimte datorită toxinelor eliminate în
procesul metabolismului;
– bacterii patogene, care pot provoca direct îmbolnăvirea organismului (febra tifoidă,
dizenteria, holera etc.).
Viruşii
Apa este un mijloc important de transport pentru o serie întreagă de viruşi care pot
declanşa boli infecţioase deosebit de grave, cum ar fi: hepatita epidemică, poliomelita etc.
Remarcăm că odată cu dezinfecţia apelor, clorul oxidează şi substanţele organice
din apă. Prezenţa substanţelor organice în apă afectează sănătatea oamenilor şi
favorizează dezvoltarea microorganismelor.
· În concluzie:
– Apa captată din surse subterane sau de suprafaţă trebuie dezinfectată înainte de a
fi distribuită populaţiei. Chiar şi apa considerată potabilă la sursă se va clora preventiv
pentru evitarea contaminării pe timpul transportului şi depozitării.
3
– Categoria de importanţă a receptorului impune dezinfectarea efluentului epurat
pentru:
- protejarea resurselor de apă potabilă;
- menţinerea în limitele condiţiilor de igienă a locurilor de îmbăiere şi agrement;
- menţinerea în limitele condiţiilor de igienă a sectoarelor de râu utilizate pentru
sporturi nautice.
Pentru a se evita inhibarea proceselor de autoepurare în receptori, vor fi luate
măsuri tehnice astfel încât să se asigure consumarea întregii cantităţi de clor introduse în
efluentul epurat, înainte de evacuarea acestuia în receptor.
3.2. În ceea ce priveşte protecţia mediului, staţiile de clorare se amplasează pe
reţeaua de canalizare sau în staţiile de epurare a apei, pentru a împiedica formarea
hidrogenului sulfurat prin dezintegrarea sulfaţilor în mediu de fermentare anaerob.
Hidrogenul sulfurat este un gaz toxic, cu miros neplăcut, care în perioadele
călduroase, poluează aerul din localităţile ce dispun de sisteme de canalizare. În canalele
parţial pline, hidrogenul sulfurat degajat la suprafaţa apei, în contact cu aerul, oxidează şi
se transformă în acid sulfuric. Acesta se caracterizează printr-o agresivitate chimică mare
asupra mediului înconjurător ca şi asupra construcţiilor şi instalaţiilor ce compun sistemul
de canalizare.
Reducerea substanţelor organice biodegradabile, odată cu dezinfectarea efluentului
epurat, contribuie la atenuarea procesului de poluare a apei receptorului.
4
4. Consideraţii generale asupra tratării apei cu clor
4.1 Proprietăţi fizice şi chimice ale clorului
Clorul, în stare normală, este un gaz galben-verzui. În mediu uscat, clorul nu este
coroziv. În mediu umed, datorită reacţiei cu apa rezultă acidul clorhidric, foarte coroziv
pentru metale cu excepţia aurului, platinei, titanului, tantalului, plumbului, cuprului şi
aliajelor speciale.
Densitatea clorului gazos este de 2,5 ori mai mare decât a aerului. În stare lichidă,
densitatea clorului este 1500 kg/m3 (mai greu ca apa).
Livrarea clorului se face în recipient tip butoi sau butelie. În aceste recipiente, clorul
este îmbuteliat la 6,6 - 8 bar, existând simultan două stări de agregare în echilibru de fază
(lichidă şi gazoasă).
Presiunea gazului de deasupra lichidului depinde în exclusivitate de temperatura
mediului ambiant, crescând odată cu aceasta. De aceea conductele care fac legătura
între recipientul de clor şi aparatul de clorare, împreună cu dispozitivele aferente, trebuie
să reziste la o presiune de încercare de minimum 30 bar.
Clorul este un gaz otrăvitor. Atacă căile respiratorii, provoacă sufocarea, dureri mari
de cap şi chiar moartea. Perceperea olfactivă a clorului se face la o concentraţie de
5mg/m3 aer. Conform recomandării standardului SR 9296, concentraţia maximă
admisibilă de clor în încăperile staţiei de clorare este de 1mg/m3 aer.
Clorul nu este inflamabil şi nici combustibil în amestec cu aerul. În reacţie cu apa,
clorul lichid are efect exploziv.
4.2 Procese chimice şi biologice în tratarea apei cu clor
4.2.1 Mecanismul clorării
Introducerea clorului în apă are ca urmare formarea acidului hipocloros (HOCl) şi a
acidului clorhidric (HCl), conform reacţiei chimice:
H2O + Cl2 ® HOCl + HCl
La rândul său, acidul hipocloros disociază în ioni de hidrogen (H+) şi ioni
hipoclorit (ClO–):
HOCl ® H+ + ClO–
5
Ambele reacţii se produc până la un echilibru, care este dependent de pH-ul apei.
Se consideră o eficienţă ridicată a clorului pentru un pH = 5 ÷ 8 al apei şi un timp de
contact de 30 minute.
Trebuie reţinut că pentru un pH < 2 clorul se află sub formă moleculară în apă, iar
pentru pH > 10 acesta există sub formă de ioni de hipoclorit (ClO–).
4.2.2. Acţiunea oxidantă a clorului
Acidul hipocloros şi ionul hipoclorit sunt oxidanţi puternici pentru substanţele
organice şi anorganice conţinute în apă.
Imediat ce este introdus în apă, clorul (HOCl şi ClO–) oxidează unele substanţe
minerale (sărurile de fier, magneziu, nitriţi etc.) rezultând cloruri şi compuşi oxidaţi.
Cantitatea de clor consumată în aceste reacţii constituie cererea de clor imediată.
După satisfacerea cererii de clor imediate, cantitatea de clor rămasă, acţionează
asupra amoniacului (atunci când acesta este prezent în apă), conducând la formarea
cloraminelor (clorul activ legat). Cloraminele dau gust şi miros dezagreabil apei potabile.
NH3 + HOCl ® NH2Cl (monocloramină) + H2O
NH2Cl + HOCl ® NHCl2 (dicloramină) + H2O
NHCl2 + HOCl ® NCl3 (tricloramină) + H2O
Introducerea în continuare a clorului până la o cantitate denumită în literatura de
specialitate punct de rupere va determina oxidarea cloraminelor (ceea ce este de dorit).
4NH2Cl + 3Cl2 + H2O ® N2 +N2O + 10HCl
Continuând adăugarea clorului peste punctul de rupere, se va produce o creştere
proporţională a clorului activ liber, utilizabil pentru dezinfecţie.
În cazul apelor cu conţinut de substanţe organice naturale (acid humic) sau artificiale
(pesticide, fenoli), clorul poate determina apariţia unor compuşi organici, cu gust şi miros
neplăcut sau chiar periculoşi, suspectaţi de a fi cancerigeni, ca de exemplu: trihalometani,
clorfenoli.
4.2.3 Acţiunea germicidă a clorului
În afara rolului oxidant, clorul este un puternic dezinfectant, eliminând bacteriile sau
viruşii existenţi în apă (vezi cap. 3).
6
Acidul hipocloros, datorită structurii moleculare asemănătoare cu a apei, pătrunde
foarte uşor în celulele vii, unde inhibă activitatea enzimatică.
4.3 Factori determinanţi în stabilirea necesarului de clor pentru tratarea apei
La stabilirea necesarului de clor se iau în considerare trei factori determinanţi:
– Scopul tratării apei;
– Caracteristicile chimice, biologice şi bacteriologice ale apei brute;
– Debitul apei tratate.
4.3.1. Scopul tratării apei cu clor
Aşa cum am menţionat în capitolul 2, clorul este folosit în sistemele de alimentări cu
apă şi canalizări atât ca dezinfectant, cât şi ca oxidant pentru substanţele minerale şi
organice.
Funcţie de scopul tratării apei cu clor, distingem:
a) Clorarea preventivă:
Se aplică atunci când nu se folosesc alte procedee de tratare a apei.
Se utilizează numai în cazul alimentărilor cu apă din subteran. Apele sunt clorate
pentru a preveni efectele infestării acestora în reţeaua de transport şi distribuţie. În acest
scop trebuie asigurată cantitatea minimă de clor rezidual - 0,1mg/l.
b) Postclorarea:
Se utilizează în sistemele de alimentări cu apă şi canalizări, ca ultim procedeu în
fluxul tehnologic de tratare respectiv de epurare a apei.
Pentru apa destinată consumului potabil, postclorarea realizează:
– dezinfecţia apei, asigurând cantitatea de clor rezidual (minim 0,1mg/l)
– oxidarea unor substanţe conţinând Fe şi/sau Mn îmbunătăţind proprietăţile
organoleptice prin corectarea gustului, mirosului şi culorii.
În cazul staţiilor de epurare, postclorarea este folosită în scopul dezinfecţiei
efluentului epurat.
7
c) Preclorarea:
Este procedeul de injectare a clorului în apă înaintea altor procedee de tratare sau
epurare. Aceasta se realizează pentru îmbunătăţirea procesului tehnologic.
· La staţiile de tratare, injectarea clorului în apă se poate face :
– Înainte de decantoare - îmbunătăţeşte funcţionarea instalaţiilor de tratare a
apei prin oxidarea substanţelor organice favorizând astfel procesul de
coagulare;
– Înainte de filtre - evită colmatarea rapidă a acestora prin inhibarea dezvoltării
microorganismelor
· În staţiile de epurare - injectarea clorului în apă se poate face :
– Înaintea treptei mecanice - evită descompunerea substanţelor organice
biodegradabile din apă, în această parte a staţiei de epurare, prin
reducerea lor respectiv prin inhibarea dezvoltării microorganismelor. Astfel
se opreşte apariţia hidrogenului sulfurat, obţinându-se protejarea
construcţiilor din metal sau beton împotriva coroziunii şi apariţia mirosului.
În acelaşi scop, uneori, staţiile de clorare se amplasează pe reţeaua de
canalizare;
– Înainte de separatoarele de grăsimi - îmbunătăţeşte procesul de
îndepărtare a grăsimilor;
– Înainte de filtrele biologice - împiedică colmatarea rapidă a filtrelor prin
inhibarea dezvoltării microorganismelor.
În staţiile de epurare, uneori, se adoptă soluţia de tratare cu clor pentru nămolul activ
de recirculare, evitându-se apariţia fenomenului de umflare a nămolului activ.
d) Reclorarea:
Se utilizează în staţiile de tratare sau de epurare şi constă în introducerea clorului în
apă pentru dezinfecţie după ce a fost efectuată o preclorare a apei.
În cazul sistemelor de alimentare cu apă se practică, uneori, reclorarea apei prin
intercalarea staţiilor de tratare cu clor în reţeaua de distribuţie atunci când postclorarea
apei nu aste suficientă pentru punctele de consum îndepărtate (nu se asigură doza
minimă de clor rezidual).
8
e) Clorarea în exces
Se foloseşte la tratarea cu clor a apelor destinate consumului potabil şi a apelor
uzate atunci când acestea suferă variaţii bruşte de calitate, şi care nu pot fi urmărite
corespunzător în exploatare. Se elimină în acest fel pericolul ca în anumite perioade să se
introducă în reţeaua de distribuţie apă nepotabilă respectiv în receptor apă de calitate
necorespunzătoare.
Totodată, procedeul permite reducerea timpului de contact dintre clor şi substanţele
organice din apă. Stabilirea supradozei de clor se va face pe baza unui studiu hidrochimic
care va lua în considerare riscul apariţiei trihalometanilor (substanţe cancerigene).
La ieşirea din instalaţia de tratare cu clor trebuie să se facă o declorare, deoarece
clorul rezidual de obicei depăşeşte limita admisibilă. Aceasta se face cu ajutorul unor
substanţe chimice (amoniac, bioxid de sulf, hiposulfit de sodiu) sau cu ajutorul unui
material absorbant (cărbune activ).
4.3.2. Caracteristicile chimice şi biologice ale apei brute
Doza de clor, în miligrame la decimetru cub, utilizată pentru tratarea apei se
stabileşte pe baza studiilor de laborator sau, în lipsa acestora pe baza datelor obţinute din
exploatarea unui sistem similar de alimentare cu apă sau de canalizare.
Studiul hidrochimic de laborator va stabili şi riscul apariţiei unor compuşi secundari
toxici (trihalometani).
Apa tratată cu clor trebuie să corespundă indicatorilor de calitate din STAS 1342 în
cazul apei potabile respectiv condiţiilor de descărcare în receptor pentru apa epurată.
Orientativ, în lipsa determinărilor de laborator se dau următoarele doze de clor:
– Apă potabilă:
– Dezinfecţie preventivă 0,3 ÷ 0,55 mg/dm3
– Apă potabilă cu un conţinut de
substanţe organice de:
3 mg/dm3 0,4 mg/ dm3
5 mg/dm3 0,65 mg/ dm3
8 mg/dm3 1,0 mg/ dm3
10 mg/dm3 1,2 mg/ dm3
– Apă uzată
9
– Dezinfecţie 6 ¸ 25 mg/ dm3
– Îndepărtarea mirosului max. 20 mg/ dm3
– Mărirea eficienţei separatoarelor de grăsimi 1,0 ¸ 1,5 mg/ dm3
4.3.3. Debitul apei tratate
Necesarul orar de clor depinde de mărimea debitului de apă care urmează a fi
tratată, conform formulei de mai jos:
C =QxD
1000 [kg/h], unde:
C - consumul orar de clor (kg/h)
Q - debitul de apă tratată cu clor (m3/h)
D - doza de clor (mg/dm3)
10
5. Proiectarea staţiilor de clorare cu clor gazos, în virtutea
exigenţelor de calitate privind siguranţa în funcţionare şi
sănătatea oamenilor
5.1. Generalităţi
A. Exigenţa privind siguranţa în exploatare, pe care trebuie să o îndeplinească
construcţiile şi instalaţiile aferente unei staţii de clorare cu clor gazos, presupune
satisfacerea simultană a două caracteristici :
A.1. Durabilitate în exploatare
A.2. Siguranţă în funcţionare şi prevenirea accidentelor
A.1. Durabilitate în exploatare
Deteriorarea construcţiilor, respectiv defectarea instalaţiilor aferente staţiilor de
clorare, conduce necondiţionat la întreruperea procesului de tratare a apei cu clor. Drept
consecinţă, sunt perturbate toate activităţile legate de exploatare precum şi cele din avalul
acestui obiect tehnologic, care folosesc apa tratată. Dacă aceasta se întâmplă des, atunci
existenţa staţiei de clorare nu se mai justifică din punct de vedere funcţional, periodic
existând riscul de a fi afectată sănătatea oamenilor şi calitatea factorilor de mediu.
În vederea asigurării caracteristicii de durabilitate în exploatare, la proiectarea
staţiilor de clorare trebuie avute în vedere următoarele principii de bază:
– Alegerea unor soluţii constructive, pentru construcţiile şi instalaţiile aferente, astfel
încât să se prevină deteriorarea respectiv defectarea lor într-o perioadă mai scurtă
decât cea prevăzută în HG 266/94 privind duratele normate de funcţionare şi
clasificarea mijloacelor fixe;
– Alegerea unor materiale adecvate condiţiilor de lucru cu clorul gazos – mediu
coroziv;
11
– Prevederea în proiecte numai a echipamentelor şi instalaţiilor tehnologice
moderne, având durata de exploatare garantată de către firmele producătoare,
fiabile şi performante, care şi-au dovedit aptitudinile de utilizare atât pe plan intern
cât şi internaţional şi care au fost atestate tehnic conform reglementărilor în
vigoare;
– Respectarea standardelor şi normativelor în vigoare pentru proiectarea
elementelor de construcţii şi instalaţiilor aferente;
– Introducerea în documentaţii a unor recomandări şi instrucţiuni privind exploatarea
şi întreţinerea staţiilor de clorare (vezi cap.6).
A.2. Siguranţă în funcţionare şi prevenirea accidentelor
Precizăm că staţiile de clorare sunt potenţiale pericole pentru sănătatea oamenilor şi
a animalelor, fiind în acelaşi timp surse de poluare, cu clor gazos, a mediului înconjurător.
Aceasta se manifestă prin:
– scăpări accidentale de clor - cu urmări asupra sănătăţii personalului din
exploatare.
– explozie - urmată de producerea unor importante pierderi umane şi materiale în
paralel cu oprirea procesului de tratare a apei cu clor.
De aceea, specialiştii care proiectează construcţiile şi instalaţiile aferente staţiilor de
clorare trebuie să prevadă prin proiect :
– Soluţii constructive capabile să asigure protecţia personalului de exploatare
împotriva accidentelor;
– Instalaţii tehnologice şi funcţionale de clorare sigure, dotate din fabricaţie cu
dispozitive specializate în detectarea şi împiedicarea scăpărilor de clor accidentale,
capabile să funcţioneze în siguranţă şi la parametrii proiectaţi, să prevină şi să
limiteze accidentele tehnice în exploatare şi, implicit, să reducă riscurile asupra
sănătăţii utilizatorilor fie prin subclorare fie prin supraclorare;
– Echipamente tehnologice auxiliare atât pentru prevenirea scăpărilor accidentale de
clor cât şi pentru anihilarea urmărilor acestora;
– Automatizarea procesului tehnologic.
12
B. Exigenţa privind sănătatea oamenilor, ce trebuie asigurată la proiectarea construcţiilor
şi instalaţiilor aferente staţiilor de clorare cu clor gazos, prezintă două aspecte:
B.1. Sănătatea oamenilor din exploatare;
B.2. Sănătatea utilizatorilor apei tratate cu clor.
B.1. Sănătatea oamenilor din exploatare;
Sănătatea personalului din exploatarea staţiilor de tratare cu clor gazos trebuie
protejată împotriva accidentelor prin:
– Proiectarea unor construcţii şi instalaţii sigure în funcţionare (vezi A.2.);
– Instruirea personalului asupra modului de exploatare şi de acţiune în cazul
scăpărilor accidentale de clor. În acest scop specialiştii trebuie să includă în
documentele proiectului normele de securitate a muncii specifice staţiilor de clorare
(vezi cap. 7).
B.2. Sănătatea utilizatorilor apei tratate cu clor;
Utilizatorii apei clorate pot fi atât consumatorii de apă potabilă cât şi persoanele care
frecventează sectoarele de râu special amenajate pentru îmbăiere, agrement, sporturi
nautice. Sănătatea acestora trebuie protejată prin asigurarea unei ape stabile din punct
de vedere chimic (să nu fie depăşită limita cantităţii de clor rezident) şi eficient
dezinfectată. Proiectanţii staţiilor de clorare trebuie să prevadă:
– Instalaţii tehnologice de clorare performante care să permită stabilirea corectă a
dozei de clor dotate cu dispozitive de analiză clor rezidual;
– Automatizarea procesului tehnologic;
-- Instalaţii de alarmare şi avertizare.
5.2. Elemente principale privind alcătuirea constructivă a staţiilor de clorare
Din punct de vedere constructiv, alcătuirea staţiilor de clorare se realizează în funcţie
de capacitatea de clorare necesară, de mărimea depozitului, tipul recipienţilor, de modul
de furnizare şi dozare a clorului, după cum urmează:
A. Staţii cu depozitarea clorului în recipiente tip butelie cu conţinut până la 50 Kg pe
buc., debit de clor al instalaţiei până la 2 Kg/h şi capacitatea depozitului până la 1,5 t.
13
B. Staţii de clorare cu depozitarea clorului în recipiente tip butoi cu conţinutul până la
1000 Kg pe buc. şi debitul de clor al instalaţiei până la 40 Kg/h. Capacitatea maximă a
depozitului de clor trebuie să fie de 10t. Dacă stocul necesar de clor depăşeşte această
cantitate, se vor proiecta depozite suplimentare în clădiri separate, amplasate la o
distanţă de minimum 30 m una faţă de cealaltă, fiecare deţinând maxim 10t Cl2.
Pentru sisteme importante, debitul de clor al instalaţiei poate ajunge până la
200 Kg/h.
În tabelul 1 sunt prezentate câteva variante uzuale de staţii de clorare.
5.2.1. Staţii de clorare cu depozitarea clorului în butelii cu capacitatea de
40 l (50 kg) clor
5.2.1.1. Alcătuirea staţiei de clorare:
- camera aparatelor de clorare şi a instalaţiilor funcţionale aferente;
- depozitul cu butelii de clor 50 Kg/buc;
- hol în care dau uşile de acces de la camera aparatelor şi de la depozit.
În hol trebuie să existe un dulap cu substanţe de neutralizare şi materiale de
protecţia muncii;
- groapă cu lapte de var în care se introduce butelia defectă pentru
neutralizarea conţinutului de clor, amplasată de regulă lângă staţia propriu-zisă;
În funcţie de schema instalaţiei şi de modul de injectare a soluţiei de clor se poate
prevedea o încăpere pentru o instalaţie de pompare cu sau fără hidrofor.
La staţii de mică capacitate, până la 200 g Cl2/h şi stoc lunar necesar
1 - 3 butelii a 50 Kg, staţia poate cuprinde o singură încăpere în care se vor amplasa
atât aparatele de dozare cât şi buteliile.
5.2.1.2. Instalaţii funcţionale:
- Instalaţia de preparare şi dozare a clorului care cuprinde: aparate de dozare,
aparate de măsură, conducte de legătură, dispozitive de control, dispozitive de
semnalizare, preîncălzitor, tablou electric etc.);
- Instalaţia de alimentare cu apă cu posibile anexe (recipient hidrofor, pompă cu
ejector);
- Instalaţia de ventilaţie, de încălzire şi sanitară;
- Instalaţie electrică şi de automatizare.
14
5.2.2. Staţii de clorare cu depozitarea clorului în recipiente orizontale tip butoi cu
capacitatea de 450 l (565 kg) sau 800 l (1000kg)
5.2.2.1. Alcătuirea staţiei de clorare:
- camera aparatelor de clorare şi a instalaţiilor funcţionale aferente, prevăzută cu
intrare separată din exterior;
- depozitul de recipiente de clor, prevăzut cu intrare separată din exterior.
În interiorul depozitului se prevede un bazin subteran ce poate fi utilizat pentru
neutralizarea prin imersare a recipientelor defecte şi/sau alimentarea cu soluţie a
instalaţiei pentru neutralizare a scăpărilor de clor;
- camera de preparare a reactivilor de neutralizare, cuprinzând recipiente de
tiosulfit de sodă şi sodă caustică, instalaţii de pompare etc;
- depozit pentru reactivi de neutralizare;
- camera personalului; în această cameră sunt amplasate dulapuri cu substanţe
de neutralizare, medicamente şi alte mijloace de protecţia muncii.
Deasemenea, poate să fie necesară şi o cameră pentru o instalaţie de pompare cu
sau fără hidrofor. Instalaţia de hidrofor poate să fie amplasată în camera aparatelor de
clor, dacă există spaţiu disponibil.
5.2.2.2. Instalaţii funcţionale:
Instalaţiile acestui tip de staţie sunt cele prevăzute la cap. 5.2.1.2, la care se adaugă
obligatoriu instalaţia de preparare a reactivilor de neutralizare necesari intervenţiei pentru
neutralizarea scăpărilor accidentale de clor şi instalaţii mecanice de ridicat şi transportat.
5.3. Elemente tehnologice şi funcţionale specifice staţiilor de clorare
5.3.1 Instalaţii de preparare şi dozare a clorului
Introducerea clorului în apă se face cu instalaţii specializate, în a căror componenţă
intră ca element de bază aparatul de clorare denumit simplu clorator. Acesta asigură
15
prepararea unei soluţii concentrate de apă - clor, reglarea precisă a dozei de clor,
măsurarea şi afişarea cantităţii de clor dozat. În tabelul 2 sunt prezentate câteva scheme
uzuale ale instalaţiilor de clorare.
5.3.1.1. Tipuri de cloratoare
Aparatele de clorare se clasifică în funcţie de presiunea la care realizează amestecul
apă - clor.
a. Aparate cu presiune
Aceste aparate prepară o soluţie de apă - clor sub o presiune de 1 - 1,5 bar. Astfel
de aparate sunt produse în Germania (tip SOLVAY), Franţa (CIFEC) sau România
(IEIAMC - Drăgăşani). Pe plan mondial sunt utilizate foarte puţin datorită frecventelor
defecţiuni tehnice şi siguranţei reduse în exploatare. Suprapresiunea instalaţiei de dozare
a clorului gazos, în raport cu atmosfera, măreşte gradul de risc al scăpărilor de clor în
mediul înconjurător. De regulă aceste cloratoare sunt folosite pentru staţii de clorare de
capacităţi mici, sau în puncte de exploatare izolate.
b. Aparate sub vacuum
În acest caz, instalaţia de dozare a clorului gazos funcţionează la o presiune
inferioară celei atmosferice. Aparatul de clorare foloseşte principiul ejectorului, având fluid
motor apa şi fluid de lucru clorul gazos. Este dotat cu reductor de control a presiunii
gazului, sisteme de reglaj a dozei de clor, rotametru, filtru de clor, semnalizator lipsă clor
şi alte accesorii care îi ridică fiabilitatea şi siguranţa în funcţionare. Pe plan mondial este
cel mai cerut aparat de clorare la ora actuală, încadrându-se în cele mai severe norme de
calitate cu privire la siguranţa în exploatare şi precizia reglării dozei de clor. În România
această tehnologie a început să se aplice după anul 1989. Dintre firmele străine
producătoare de cloratoare cu vacuum, menţionăm: Wedeco - Ungaria, CIR - Franţa,
CIFEC - Franţa, Wallace Tiernan - SUA, Alldos - Austria.
Capacitatea de clorare pentru un aparat, poate ajunge până la 40 kg clor pe oră.
Aparatele livrate de firma Wedeco - Ungaria şi CIR - Franţa prezintă avantajul de a fi
montate direct pe recipient pentru debite cuprinse între 0,025 şi 10 kg clor pe oră.Alte accesorii care pot însoţi acest tip de clorator sunt:
- Set separat de rotametre (dispozitiv de măsură şi reglare a dozei de clor), care
permite injecţia clorului în mai multe puncte. Acest sistem realizează eliminarea situaţiilor
de prelevare simultană a clorului gazos, printr-un număr de cloratoare egal cu cel al
punctelor de injecţie şi implicit scăderea numărului posibil al defecţiunilor în funcţionare;
16
- Racord cu încălzitor, utilizat în cazul montării aparatului direct pe recipient sau în
cazul conectării mai multor recipiente la acelaşi aparat. Se previne în acest fel
posibilitatea de lichefiere a clorului gazos, a cărui temperatură scade brusc la ieşirea din
recipient ceea ce ar cauza erori de dozare a clorului. Reamintim că un contact al clorului
lichid cu apa are efect exploziv;
- Dispozitiv automat de comutare al buteliei, după golire. Dă posibilitatea clorării
continue, fiind eliminat timpul mort de schimbare al recipientului şi reduce numărul de
porniri - opriri care conduc la uzura cloratorului;
- Analizor de clor rezidual în apă care semnalizează automat supraclorarea sau
subclorarea apei;
- Detector de clor gazos în aerul încăperii;
- Filtru de eliminare a impurităţilor existente în clorul gazos şi susceptibile de a
ajunge la consumatorul apei potabile.
Tehnologia prezentată oferă şi avantajul racordării mai multor butelii la acelaşi
aparat de clorare, facilitând sistemul de urmărire din partea personalului de exploatare.
Pentru cazurile staţiilor de clorare foarte mari, care trebuie să asigure un necesar
orar de clor de ordinul zecilor şi sutelor de kg, unele firme livrează un aparat de
gazeificare a clorului, interpus între aparatele de clorare şi recipientul (de regulă 1000 kg)
din care se prelevează clor lichefiat. Un recipient cu 1000 kg clor lichid are o capacitate
limitată de debitare a clorului gazos la partea lui superioară. Pe de altă parte, aceasta
este dependentă de temperatura mediului ambiant.
5.3.1.2. Recomandări tehnice de concepţie a instalaţiei de preparare şi dozare
Aparatul de clorare se alege în funcţie de debitul de apă tratată cu clor, numărul de
puncte de injecţii a clorului în apă, posibilităţi de dezvoltare viitoare;
Numărul aparatelor de clor se va calcula cu formula:
Na = C
Cap, unde: Cap - capacitatea aparatului (kg/h)
C - consumul orar de clor (kg/h)
Trebuie să se prevadă cel puţin un aparat de rezervă racordat la instalaţia de
clorare, pentru evitarea discontinuităţilor de funcţionare în cazul dereglărilor. Dacă staţia
este dotată cu aparate de capacităţi diferite, aparatul de rezervă va avea capacitatea
egală cu cea a aparatului cu capacitatea cea mai mare;
17
Pentru contorizarea cantităţii de clor consumat, se vor folosi dispozitive automate
sau dispozitive de cântărit pe care se amplasează recipientul activ;
Proiectanţii sunt obligaţi să respecte prescripţiile tehnice şi recomandările furnizorilor
echipamentelor de clorare cu privire la condiţiile de montaj, exploatare şi întreţinere a
acestora.
5.3.2. Depozitarea clorului
5.3.2.1. Recipiente de clor
Livrarea clorului şi depozitarea se face în stare lichefiată sub presiunea de 6 - 8 bar,
în:
- recipient vertical tip butelie, cu capacitatea de 40 l (50 kg Cl);
- recipient orizontal tip butoi, cu capacitatea de 450 l (565 kg Cl) sau cu
capacitatea de 800 l (1000 kg Cl).
Din punct de vedere constructiv, recipientele de clor vor trebui să respecte
prescripţiile tehnice cuprinse în normativul C 4 al ISCIR.
Butoaiele de clor sunt prevăzute cu doi robineţi în poziţie verticală. De regulă
racordarea recipientului se face la robinetul superior, pentru extragerea clorului gazos.
Pentru un recipient tip butoi, debitarea clorului gazos este dependentă de temperatură,
după legea:
C = 0,4 T + 7,2 (kg Cl2/h), unde:
T - este temperatura mediului ambiant în 0C;
C - capacitatea de debitare orară a recipientului.
Se observă că pentru temperatura admisibilă a mediului ambiant nu se poate capta
mai mult de 15 kg Cl2/h. De aceea, pentru staţiile de capacităţi mari este necesar un
aparat intermediar de gazeificare amplasat între aparatul clorator şi recipient.
5.3.2.2. Recomandări tehnice de concepţie a depozitului de clor
Cantitatea de clor necesară în depozit depinde de consumul orar de clor şi perioada
de stocare:
Cd = 24 x C x T (kg), unde:
C - consumul orar de clor (kg/h);
T - perioada de stocare (zile).
18
Numărul de recipiente de clor în depozit se va afla cu formula:
Nr = Cd
Cr,unde:
Nr - numărul de recipiente;
Cd - cantitatea de clor necesară în depozit;
Cr - capacitatea unui recipient de clor (kg).
Încăperea de depozitare a recipientelor sau simplu, depozitul de clor, se prevede
separat în cadrul staţiei de clorare şi se dimensionează astfel încât să conţină o rezervă
de clor pentru 15 - 30 zile şi să aibă o capacitate maximă de 10 tone Cl2.
Este necesară organizarea recipientelor în interiorul depozitului, păstrând spaţiu
suficient care să permită manipularea lor uşoară şi rapidă:
- Distanţa între recipientele şi pereţii depozitului trebuie să fie de minim 1 m;
- Distanţa dintre două recipiente trebuie să fie cel puţin de 1,5 m.
Recipientele de clor vor fi amplasate în locuri stabile, prevăzute cu elemente de
fixare, care să împiedice deplasarea acestora (mai ales în timpul prelevării clorului).
Elementele de fixare vor fi uşor demontabile pentru a uşura manevrabilitatea recipientelor
în cazul defecţiunilor.
5.3.3. Instalaţii auxiliare aferente staţiilor de clorare
În afara instalaţiei tehnologice de preparare şi dozare a clorului, la obţinerea
performanţelor tehnice ale staţiei de clorare mai concură şi următoarele instalaţii:
– Instalaţia de udare a recipientelor de clor;
– Instalaţia de neutralizare a scăpărilor accidentale de clor.
O bună realizare a instalaţiilor prevăzute mai sus contribuie la creşterea siguranţei în
exploatare a staţiilor de clorare.
5.3.3.1. Instalaţia de udare a recipientelor de clor
În cazul staţiilor de clorare având capacitatea de clorare mai mare de 8-10 Kg Cl 2/h,
pentru a împiedica răcirea recipientelor de clor şi pentru a evita erorile de dozare, se
practică stropirea recipientelor cu apa la temperatura de max. 25OC.
Stropirea se realizează printr-o instalaţie adecvată rezistentă la mediu coroziv (un
sistem de ţevi perforate din PVC).
După utilizare, apa va fi evacuată la reţeaua de canalizare.
19
Pentru o demontabilitate uşoară la schimbarea recipientelor este necesar ca
racordul ţevii să se facă cu holender.
5.3.3.2. Instalaţia de neutralizare a scăpărilor accidentale de clor
Este utilizată pentru neutralizarea clorului scăpat accidental în interiorul camerei
cloratoarelor sau în depozitul de clor, în scopul reducerii la minim a riscului de producere
a unor accidente de muncă.
Din punct de vedere al modalităţii în care se face neutralizarea scăpărilor de clor, se
utilizează două metode:
– neutralizarea interioară, prin pulverizarea soluţiei de neutralizare în interiorul
încăperii (camera cloratoarelor sau depozitul de clor);
– neutralizarea exterioară, prin pulverizarea soluţiei de neutralizare într-un turn
de neutralizare.
Ambele tipuri de instalaţii sunt compuse din:
– bazine de stocare a soluţiilor de neutralizare (Na OH - sodă caustică şi
Na2S2O3 · 5 H2O - tiosulfit de sodiu);
– sisteme de transport şi recirculare a soluţiilor de neutralizare;
– pompe dozatoare pentru introducerea soluţiei de neutralizare în sistemul de
transport şi recirculare.
Neutralizarea interioară este o metodă foarte des folosită în cazul depozitelor de
clor. Soluţiile de neutralizare sunt pulverizate printr-un sistem de drencere care se află
chiar în depozitul de recipiente (în general pentru staţii cu depozitarea clorului în butoaie).
Turnul de neutralizare este o construcţie externă staţiei de clorare care are legătură
cu camera cloratoarelor şi/sau depozitul de clor prin intermediul unei instalaţii de
ventilaţie. Aceasta are rolul de a conduce amestecul aer - clor în turnul de neutralizare
unde este stropit cu soluţiile de neutralizare şi astfel este dezactivat.
În ambele cazuri, recipientele defecte sunt imediat transportate, cu mijloacele de
manevră, la bazinul cu soluţie de neutralizare, unde se va proceda şi la oprirea emisiei de
clor, dacă este posibil.
Pentru staţiile de clorare de mică capacitate, cu depozitarea clorului în butelii, este
suficientă transportarea rapidă a buteliei la groapa de var şi dezactivarea clorului din aer
cu ajutorul apei pulverizate prin furtun cu stropitoare.
20
Recomandări tehnice de concepţie a instalaţiei de neutralizare
Ambele tipuri de instalaţii de neutralizare vor fi dimensionate pentru a putea
dezactiva întregul conţinut al unui recipient de clor. Această condiţie va determina şi
evaluarea cantităţii de reactivi;
Capacitatea ventilatorului va fi stabilită astfel încât să creeze o depresie a camerei
cloratoarelor în raport cu atmosfera de minim 2,5 mm col. H2O. În acest mod se va evita
împrăştierea clorului în mediul înconjurător staţiei de clorare.
Depozitele de clor prevăzute cu instalaţie de drencere vor avea pardoseala bine
profilată astfel încât soluţia de neutralizare să fie în totalitate colectată de canalele de
recirculare dispuse sub aceasta şi condusă la bazinul de stocare a soluţiei de
neutralizare;
În ambele cazuri se va prevedea posibilitatea spălării conductelor folosite pentru
transportul soluţiei de neutralizare, la sfârşitul tratamentelor, pentru îndepărtarea
reactivilor care pot cristaliza pe pereţii instalaţiilor.
5.4 Prescripţii de proiectare pentru lucrările de construcţii şi instalaţii aferente
staţiilor de clorare cu clor gazos
Acest capitol cuprinde principalele instrucţiuni tehnice pentru proiectarea lucrărilor de
construcţii şi instalaţiilor aferente staţiilor de clorare cu clor gazos. Prescripţiile generale
de proiectare privind staţiile de clorare a apei cu clor gazos sunt reglementate prin SR
9296.
5.4.1 Instalaţii tehnologice
La transportarea clorului gazos sau a apei de clor, se vor folosi numai conducte al
căror material rezistă la agresivitate chimică.
Conductele de clor care fac legătura între recipiente şi aparatul de clorare se vor
prevedea din material flexibil (plumb sau cupru) şi se vor monta aparent vor fi fixate cu
brăţări demontabile prinse în dibluri de perete. În scopul măririi flexibilităţii conductei, pe
traseu se va executa o liră de montaj.
Circuitul soluţiei de clor se va realiza din ţeavă de policlorură vinil tip greu (G) STAS
6675/2. Armăturile necesare vor fi prevăzute de asemenea din PVC.
21
Conductele de apă potabilă din camera cloratoarelor, sau de la instalaţia de
hidrofor pentru ridicarea presiunii apei, vor fi prevăzute din polietilenă (ISO/IC 138/SC2)
sau din oţel zincat STAS 7656, vopsite cu email perclorvinil contra coroziunii.
Conductele de legătură de la instalaţia de neutralizare vor fi executate din ţeavă de
PVC sau polietilenă.
5.4.2 Instalaţii electrice
Instalaţiile electrice se execută conform normativului I7-91 - “Normativ privind
proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000 V c.a. şi
1500 V c.c.” şi prescripţiilor tehnice ISCIR, C12-75 referitoare la depozitarea clorului.
Camera aparatelor de clorare şi depozitul de clor trebuie dotate cu iluminat natural
şi artificial.
Iluminarea artificială a depozitului de clor şi a camerei aparatelor de clor se face cu
lămpi electrice etanşe, protejate contra coroziunii. Întrerupătoarele lămpilor se vor monta
la exterior. Depozitul de clor va fi prevăzut şi cu iluminare de avarie.
Receptorii electrici de forţă (ventilatoare, electropompe etc.) sunt alimentaţi la
tensiunea 380/220V. Circuitele de alimentare a acestora vor fi din conductor cu izolaţie
din PVC montate sub tencuială în tub din PVC sau din cabluri cu izolaţie din PVC armate
pozate aparent.
Aparatele de comandă a ventilatoarelor se vor monta în exteriorul clădirii şi vor fi de
tip etanş. Carcasele metalice ale aparatelor, motoarelor şi tablourilor electrice ce se vor
monta în depozite sau camera aparatelor de clorare vor fi de tip etanş şi protejate cu
vopsea anticorozivă.
Prizele la 220V vor fi cu contact de protecţie. În camera cloratoarelor şi în depozitul
de clor se vor prevedea prize de avarie la tensiune redusă, 24V.
Legăturile electrice în doze şi aparate trebuie să fie protejate împotriva coroziunii
prin acoperire cu lacuri anticorozive.
Conform normativelor I–RC–I030 – “Îndreptar de proiectare şi execuţie a
instalaţiilor de legare la pământ” şi 3RE–123 – “Instrucţiuni privind verificarea instalaţiilor
de legare la pământ”, toate părţile metalice ale receptorilor electrici, aparatelor, tablourilor
etc. care în mod normal nu sunt sub tensiune dar care în mod accidental ar putea ajunge,
se vor conecta la centura interioară de legare la pământ. Deasemenea se vor lega la
pământ recipientele de clor, suporturile acestora şi tubulatura de ventilaţie.
22
Conform I.20 - 89 – “Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de
protecţie împotriva trăznetului la construcţii” – depozitele de clor vor fi prevăzute pe
acoperiş cu reţea (tije) de paratrăznet cu cel puţin 2 coborâri la priza la pământ.
Centurile interioare de legare la pământ se vor lega la priza de pământ (Rp £ 1W),
iar reţeaua (tijele) de captare la priza de paratrăznet (Rp £ 1W). Priza poate fi comună
(Rp £ 1W). Se vor prevedea piese de separaţie pentru măsurarea parametrilor prizei
(prizelor) de pământ.
5.4.3 Instalaţii de ventilaţie, de încălzire şi sanitare
5.4.3.1. Instalaţii de ventilaţie
Instalaţiile de ventilaţie din staţia de clorare vor fi proiectate conform Normativului
I5-1979 - “Normativ privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare”.
Încăperile tehnologice, camera aparatelor de dozare, depozitul de clor şi camera
instalaţiei de neutralizare, se dotează cu sisteme de ventilare forţată. Ventilaţia forţată
trebuie să asigure 20…25 schimburi pe oră.
Deoarece clorul ce se poate degaja accidental este un gaz mai greu decât aerul,
instalaţia de ventilaţie forţată va aspira aerul de la partea de jos a încăperilor.
Pentru neutralizarea clorului degajat accidental există două soluţii tehnologice
(vezi par. 5.3.3.2):
– neutralizarea interioară prin pulverizarea soluţiei de neutralizare în interiorul
încăperii;
– neutralizarea exterioară prin pulverizarea soluţiei de neutralizare într-un turn de
neutralizare.
În prima variantă, ventilatoarele centrifugale montate în exteriorul clădirii staţiei de
clorare, pe fundaţii de beton, având presiuni de utilizare reduse de cca. 50-60 mm CA,
aspiră aerul amestecat cu clor, şi îl refulează în atmosferă la o înălţime minimă de 8,0 m
de la nivelul solului printr-un dispozitiv de evacuare cu jet vertical pentru a asigura o cât
mai mare dispersie a clorului remanent în atmosferă.
În a doua variantă, ventilatoarele centrifugale montate în exteriorul clădirii pe
fundaţii de beton, având presiuni de utilizare de cca. 250-300 mm CA necesare pentru
învingerea pierderilor de presiune din turnul de neutralizare, aspiră aerul amestecat cu
clorul degajat accidental şi îl refulează în turn unde este neutralizat. Turnul de neutralizare
23
va fi prevăzut şi el la partea superioară cu un dispozitiv de evacuare cu jet vertical pentru
dispersia totală a clorului remanent în atmosferă.
Aerul de compensare pătrunde în încăpere prin guri de aspiraţie montate pe peretele
opus, la partea inferioară a construcţiei, datorită depresiunii de cca. 2,5 mm CA creată de
ventilatoare.
În cazul staţiilor de clorare cu capacitate peste 2 kg clor/h, se vor monta detectoare
automate de clor în aer, la 30 cm de pardoseală. Acestea vor porni ventilarea forţată a
încăperii atunci când concentraţia clorului în aer depăşeşte 1mg clor/m3. Ventilatoarele
vor funcţiona până la atingerea limitelor normale admisibile de clor în zona de lucru.
Oprirea ventilatoarelor se va face manual.
Ventilatoarele prevăzute în instalaţie vor fi comandate furnizorului cu menţiunea
“protejat antiacid” la acţiunea acidului clorhidric.
Instalaţia de ventilaţie de avarie va fi proiectată cu cel puţin două unităţi de
ventilatoare în aşa fel încât dacă o unitate se defectează, în caz de accident, cel puţin o
unitate să poată porni automat.
Tubulatura de aspiraţie poate fi montată atât în interiorul camerelor, cât şi în
exteriorul lor, cu condiţia luării măsurilor de protecţie anticorozivă la factorii atmosferici
exteriori, sau de protecţie mecanică împotriva eventualelor lovituri ce ar putea provoca
deteriorarea ei. Tubulatura de ventilaţie poate fi executată din tablă zincată STAS 2028
protejată antiacid la interior şi exterior cu email perclorvinil, sau din canal din PVC
neplastificat executat din plăci din PVC rigid.
Existenţa instalaţiei de ventilaţie forţată nu exclude dotarea şi purtarea în
permanenţă de către personalul de exploatare a mijloacelor individuale de protecţie
împotriva clorului gazos (masca de gaze cu cartuş filtrant în perfectă stare de
funcţionare).
5.4.3.2 Instalaţii de încălzire
Instalaţiile de încălzire din staţia de clorare vor fi proiectate conform Normativului
I 13/1994 - “Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală”.
Temperatura asigurată în camera cloratoarelor nu trebuie să scadă sub +50C sau să
crească peste +300C. În ambele cazuri pot să apară disfuncţionalităţi de dozare, iar în al
doilea, pericol de scăpări gazoase prin creşterea presiunii;
24
Temperatura asigurată în depozitul de clor nu va fi mai mică de +50C iar dacă
recipientul din care se dozează clor (racordat la aparat) se află tot în depozit, temperatura
minimă va fi de +150C, dacă nu se asigură un alt sistem de încălzire a recipientelor.
Valoarea maximă a temperaturii nu va depăşi valoarea de +400C pentru a evita pericolul
de explozie.
Acoperirea pierderilor de căldură se va face cu corpuri de încălzire de tip
convectoradiator tip panou. Acestea vor fi montate perimetral pe pereţii exteriori ai clădirii.
Conductele de alimentare cu agent termic a corpurilor de încălzire vor fi prevăzute
din ţeavă neagră pentru instalaţii - STAS 7656 sau ţeavă neagră pentru construcţii
STAS 404/2.
Întreaga instalaţie de încălzire se va proteja anticoroziv la acţiunea acidului
clorhidric cu email perclorvinil.
Agentul termic va fi apă caldă 95/75°C preparat în centrale termice sau puncte
termice din cadrul staţiilor de tratare a apei.
Nu se admite sub nici o formă încălzirea cu sisteme de încălzire cu flacără
deschisă a spaţiilor în care există posibilitatea apariţiei accidentale de clor.
Se vor prevedea instalaţii şi echipamente în conformitate cu normele PSI.
5.4.3.3 Instalaţii sanitare
Instalaţiile sanitare din “Staţia de clorare” vor fi proiectate conform Normativului
I 9-1994 - “Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare”.
Obiectele sanitare prevăzute vor fi din porţelan sanitar pentru a se evita corodarea
lor datorită scăpărilor de clor.
Pentru spălarea pardoselilor au fost prevăzuţi robineţi de serviciu dublu, cu
racordare, tip II, STAS 2591.
Conductele de alimentare cu apă rece potabilă şi cu apă caldă de consum vor fi
prevăzute din ţeavă din oţel zincată STAS 7656.
Conductele de canalizare a apelor uzate menajere vor fi prevăzute din ţeavă din
policlorură de vinil (PVC), neplastificată, tip uşor (u) STAS 6675/2, pentru canalizare, din
tuburi din gresie ceramică, antiacidă, STAS 4234/2, sau din tuburi din fontă pentru
canalizare, STAS 1515/2, protejate la interior şi exterior antiacid.
25
Etanşarea tuburilor din PVC-U se va realiza prin lipire cu adeziv tip Codez 100.
Etanşarea tuburilor din gresie ceramică antiacidă sau a tuburilor din fontă pentru
canalizare se va realiza cu frânghie gudronată şi mastic bituminos.
Conductele de alimentare cu apă rece potabilă şi cu apă caldă de comun vor fi
protejate antiacid cu email perclorvinil.
Conducta de apă rece potabilă se va racorda la reţeaua exterioară de apă potabilă
din incinta staţiei de tratare a apei.
Conducta de apă caldă de comun se va racorda prin intermediul reţelei termice
exterioare la un boiler de preparare apă caldă montat în interiorul centralei termice sau
punctului termic din incinta staţiei de tratare a apei.
5.4.4 Echipamentele mecanice
Depozitul de clor trebuie dotat cu mecanisme de manipulare a recipientelor de clor
pentru cazul în care masa de clor înmagazinată într-un recipient este mai mare de 50 kg
(cărucioare, sisteme de ridicat)
Echipamentele mecanice de ridicat şi transportat vor trebui să permită manevrarea
uşoară a butoaielor de clor, în spaţiul prevăzut. Acesta vor trebui bine calibrate şi
conforme cu prescripţiile tehnice ISCIR referitoare la asigurarea condiţiei “frecare – mediu
toxic”.
Se recomandă folosirea unor tipuri de echipamente mecanice bine protejate
anticoroziv sau care să poată fi amplasate în vecinătatea depozitului de clor
(automacarale).
Amestecătorul cu elice se utilizează pentru prepararea soluţiilor de neutralizare pe
bază de hidrat de sodiu şi tiosulfit de sodiu. Axul şi elicea acestuia trebuie să fie din
materiale anticorozive. Pentru toate tipurile de instalaţii se vor respecta normativele şi
prescripţiile tehnice în vigoare.
5.4.5. Elemente de construcţii
În conformitate cu prevederile STAS 10100/0 “Principii generale de verificare a
siguranţei construcţiilor”, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 261/94, construcţia staţiei
de clorare se încadrează în clasa de importanţă II - “Construcţii de importanţă deosebită”
a căror avariere are urmări deosebit de grave, şi respectiv categoria de importanţă B -
26
“Construcţii de importanţă deosebită, a căror avariere implică riscuri majore pentru
societate şi natură pe zone limitate”.
Pentru o construcţie de acest fel, legea 10/1995 privind calitatea în construcţii,
stabileşte prin art. 5 obligativitatea realizării şi menţinerii pe întreaga durată de existenţă a
construcţiilor a următoarelor exigenţe de calitate:
- rezistenţa şi stabilitatea la solicitări statice, dinamice, inclusiv la cele seismice;
- siguranţa în exploatare;
- siguranţa la foc;
- sănătatea oamenilor şi protecţia mediului;
- izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie;
- protecţia împotriva zgomotului.
Descrierea soluţiilor constructive
Din punct de vedere constructiv, depozitele de clor vor trebui să respecte
prescripţiile tehnice cuprinse în normativul C 12 - 75 al ISCIR.
Staţiile de clorare sunt clădiri parter, şi sunt alcătuite de regulă din zidărie portantă
întărită cu stâlpişori şi centuri din beton armat, conform prevederilor P100/92 “Normativ
pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social - culturale,
agrozootehnice şi industriale” şi ale P2/85 “Normativ privind alcătuirea, calculul şi
executarea structurilor din zidărie”.
Fundaţiile acestui tip de structură sunt fundaţii continue, proiectate şi executate
conform P10/86 “Normativ privind proiectarea şi executarea lucrărilor de fundaţii directe la
construcţii”. Funcţie de natura terenului de fundare, stabilită de studiul geotehnic întocmit
pentru amplasamentul respectiv, fundaţiile pot intra şi sub incidenţa prevederilor
următoarelor acte normative P72/92 “Normativ privind proiectarea şi executarea
construcţiilor fundate pe pământuri sensibile la umezire” şi P70/79 “Instrucţiuni tehnice
pentru proiectarea şi executarea construcţiilor fundate pe pământuri cu umflături şi
contracţii mari”.
Acoperişul este din beton armat monolit sau din fâşii cu goluri rotunde, prefabricate
din beton armat, uzinate, de catalog. Pardoselile sunt din gresie antiacidă pe suport de
beton monolit, iar pereţii sunt placaţi cu faianţă pe o înălţime de 1,50 m.
Elementele metalice sunt protejate cu vopsea de email perclorvinil.
27
Tencuielile interioare sunt drişcuite, iar la exterior sunt prevăzute tencuieli speciale
cu praf de piatră, iar la soclu - tencuieli cu similipiatră.
În staţiile de clorare cu capacitate mare, depozitul de clor are forma unei hale parter,
cu structura în cadre cu stâlpi şi grinzi prefabricate din beton armat, iar acoperişul din
elemente prefabricate din beton armat, uzinate, de catalog. Fundaţiile sunt izolate, tip bloc
cu cuzinet din beton armat, iar calea de rulare din profil metalic I 30 iese afară susţinută
de un stâlp metalic.
Pardoselile sunt din gresie antiacidă pe suport din beton monolit slab armat, iar
pereţii sunt tencuiţi obişnuit la interior, iar pe o înălţime de 1,50 m pe un glet de ipsos este
aplicată o vopsea de email cu perclorvinil.
La exterior pereţii sunt drişcuiţi, cu praf de piatră, iar soclul este tencuit cu
similipiatră. Pereţii care separă încăperile de clădire vor fi rezistenţi la explozie şi nu vor
avea uşi sau ferestre.
Construcţia va avea o bună izolaţie termică, aceasta constând atât în adaptarea
unor închideri perimetrale capabile de a menţine o temperatură corespunzătoare din
punct de vedere tehnologic, cât şi în protecţia termică a acoperişului, fie cu polistiren,
b.c.a., sau cu unul din materialele performante oferite de diversele firme de materiale de
construcţii, în condiţiile agrementării lor în ţara noastră.
Tâmplăria este metalică, protejată prin vopsire cu email perclorvinil, ca şi instalaţia
de ridicare şi sistemul de susţinere a acesteia. Ferestrele sunt dotate cu sisteme de
umbrire. Uşile camerei aparatelor de clorare respectiv a depozitului trebuie să se
deschidă în afară şi nu se admite folosirea uşilor glisante.
Cunoscându-se faptul că ionii de clor, în eventualitatea în care depăşesc valoarea
critică, în condiţiile unei umezeli excesive, pot conduce la scăderea pH-ului betonului din
stratul de acoperire a armăturii sub 9 - deci la depasivarea betonului şi la dispariţia
protecţiei anticorosive - se va acorda o deosebită atenţie realizării unor betoane cu grad
de impermeabilitate P810, a creşterii stratului de acoperire a armăturii cu 10 mm peste
valorile date de STAS 10107/0 “Calculul şi alcătuirea elementelor structurale din beton,
beton armat şi beton precomprimat” – capitolele 6 şi 7, precum şi a protejării elementelor
din beton armat prefabricat (şi menţionăm aici în mod special prefabricatele uzinate, de
catalog) cu soluţii de protecţie de anticorozivă.
Atenţionăm faptul că odată declanşat procesul de coroziune a armăturii din beton,
acesta conduce la:
28
- reducerea secţiunii transversale a armăturii şi de aici implicaţiile asupra rezistenţei
şi stabilităţii structurii;
- desprinderea stratului de acoperire cu beton a armăturii, întrucât rugina are un
volum de cca. 6 ori mai mare decât a oţelului – în condiţiile unui mediu cu mult
oxigen disponibil – şi de cca. 2 ori mai mare – în mediu cu mai puţin oxigen
disponibil
5.5. Semnalizare, AMC, automatizarea şi dispecerizarea staţiilor de clorare
Staţiile de clorare trebuie să deţină obligatoriu aparate de măsură şi control
(debitmetru, manometru, termometru etc.) pentru parametrii principali şi sisteme de
semnalizare a stărilor critice de funcţionare.
În măsura în care staţia de clorare deserveşte un sistem de alimentare cu apă sau
de canalizare de mare capacitate sau cu importanţă deosebită, aceasta va fi integrată în
sistemul de automatizare sau dispecerizare adoptat pentru întregul ansamblu.
Introducerea semnalizării şi automatizării în staţiile de clorare previne apariţia unor
accidente, simplifică exploatarea şi creşte viteza de intervenţie asupra diferitelor instalaţii
şi echipamente. Pe de altă parte, automatizarea elimină în mare măsură intervenţia
subiectivă a omului în procesul tehnologic şi are ca efect scăderea costului de exploatare
datorită micşorării numărului de personal angrenat în munci necalificate.
Dispecerizarea staţiilor de clorare presupune fie construirea unui sistem de
monitorizare a procesului tehnologic aferent staţiei, fie integrarea într-un sistem dispecer
zonal (cazul staţiilor de tratare şi/sau epurare a apei).
Realizarea dispecerizării informatizate permite cunoaşterea stării de funcţionare în
ansamblu şi în componentele staţiei de clorare, urmărirea variaţiilor în timp, determinarea
abaterilor şi avariilor.
Efectul introducerii semnalizării şi automatizării se reflectă în două planuri:
a) Din punctul de vedere propriu staţiei de clorare: conduce la creşterea eficienţei
urmăririi şi controlului procesului tehnologic.
b) Din punctul de vedere al utilizatorilor: conduce la creşterea calităţii serviciului
prestat prin asigurarea continuităţii parametrilor solicitaţi şi protecţia mediului ambiant.
În staţia de clorare se vor măsura următorii parametri:
1. Debitul de apă tratat, pentru a corela în permanenţă cantitatea de clor necesară.
29
2. Doza de clor utilizată, pentru a nu exista situaţii de supraclorare sau subclorare a
apei.
3. Cantitatea de clor activ rezidual, care nu trebuie să scadă sau să crească peste
limitele prescrise din punct de vedere al sănătăţii oamenilor.
4. Cantitatea de clor existentă în aerul din încăperile staţiei de clorare. Staţiile de
clorare cu capacitate peste 2 kg clor/h se prevăd cu detectoare automate a
scăpărilor de clor în aer. Aceste detectoare se montează la 30 cm deasupra
pardoselii. La o concentraţie minimă de clor de 1mg/m3, ele trebuie să
semnalizeze prezenţa clorului în aer. La această valoare, trebuie să se
declanşeze şi alarma optică şi acustică. Odată cu alarma se prevede şi
pornirea automată a ventilaţiei forţate şi a instalaţiei de neutralizare atunci când
aceasta există.
5. Lipsa clorului în recipientul legat la aparatul de clorare. Acesta elimină
discontinuităţile care pot să apară la introducerea clorului în apă.
6. Presiunea gazului din recipient, care nu trebuie să crească peste 6 – 9 bar sau să
scadă sub 0,5 bar din considerente de siguranţă în exploatare.
7. Temperatura mediului ambiant în camera cloratoarelor şi depozitul de clor.
8. Contorizarea cantităţii de clor consumată, pe o perioadă de timp (săptămână,
lună). Astfel se poate aprecia rezerva de clor necesară în depozit.
9. Toţi parametrii energetici (consum energie electrică, stare de funcţionare) specifici
echipamentelor electrice.
Pentru staţiile de clorare echipate cu mai mult de un clorator, dispozitivele de
măsură a parametrilor amintiţi pot 3030fi integrate într-un sistem de dispecerizare
informatizată. În acest fel, măsurătorile executate în staţia de clorare sunt considerate
date de intrare pentru programe software capabile să ia decizii de proces, funcţie de
valoarea acestora. Deciile pot fi sub forma declanşării unor alarme specifice pentru
personalul de exploatare sau reglarea automată a echipamentelor în cauză până la
atingerea stării de funcţionare normală.
În cazul staţiilor de clorare cu un singur aparat de clorare în funcţiune este suficient
ca fiecare dispozitiv de măsură să fie prevăzut cu sistem de alarmare-semnalizare pentru
personalul din exploatare.
30
Deasemenea, este necesară elaborarea unor rapoarte permanente de sinteză a
datelor preluate din procesul tehnologic. Acestea vor fi puse la dispoziţia tuturor factorilor
interesaţi în acest domeniu (Agenţia de Protecţie a Mediului, Poliţia Sanitară etc.).
5.6. Amplasamentul staţiilor de clorare
La alegerea amplasamentului clădirii staţiei de clorare concură următorii factori:
– Configuraţia terenului;
– Direcţia şi intensitatea curenţilor de aer;
– Mărimea depozitului de clor;
– Categoria obiectivelor din zonă.
1. Configuraţia terenului
Se vor evita în general zonele depresionare pentru a împiedica acumularea clorului
în eventualitatea accidentelor (clorul este mai greu ca aerul).
2. Direcţia şi intensitatea curenţilor de aer
Nu vor fi luate în considerare zonele în care curenţii de aer pot direcţiona clorul
scăpat în atmosferă spre unele obiective importante din punct de vedere al sănătăţii
oamenilor (şcoli, spitale, creşe etc.).
Intensitatea curenţilor din zonă determină mărimea zonei de împrăştiere a clorului.
31
3. Mărimea depozitului de clor
Amplasamentul staţiilor de clorare cu capacitate de depozitare a clorului mai mare
de 1 tonă va fi stabilit pe baza unui studiu de impact asupra mediului.
Pentru staţii de clorare cu capacitate de depozitare a clorului până la 1,5 tone,
amplasarea, în staţiile de tratare respectiv epurare a apei, se poate face şi comasat cu
alte clădiri, dar numai în construcţie supraterană pentru evitarea acumulării clorului în
subsol.
Orientativ, în lipsa unui studiu de impact, se acceptă ca fiind corectă metoda de
stabilire a amplasamentului în raport cu obiectivele vecine reglementată în Franţa prin
intermediul Circularei din 28 iulie 1977, art. 2 cu privire la depozitele de clor lichefiat.
Articolul 2
Dacă C este capacitatea exprimată în tone, a celui mai important recipient sau ansamblu de
recipiente legate între ele şi puse in exploatare simultan, distanţa exprimată în metri până la alte
obiective publice, va fi de cel puţin “2d” şi nu mai mică de 20 metri.
2.1. Dacă C este compus numai din recipiente de o capacitate mai mică de 0,5 tone, atunci:
d = 15 C [m]
d - nu va trebui să fie niciodată mai mică de 10 m.
2.2. Dacă C este compus numai din recipiente de capacitate mai mică de 1,5 t şi cel puţin unul
are capacitate mai mare sau egală cu 0,5 t, atunci:
a) d = 15 C , dacă depozitul este echipat cu instalaţie de neutralizare a clorului
corespunzător capacităţii acestui recipient.
b) d = 60 C , dacă o astfel de instalaţie este absentă.
2.3. Dacă ansamblul de recipiente care formează capacitatea “C” cuprinde cel puţin un
recipient de capacitate mai mare sau egală cu 1,5 t, atunci:
2.3.1. d = 45 C , dacă depozitul face obiectul unei supravegheri continue (nu deţine
instalaţie de neutralizare a scăpărilor de clor).
2.3.2. d = 25 C , dacă depozitul deţine o instalaţie de neutralizare a scăpărilor de clor.
32
4. Categoria obiectivelor din zonă
Prezenţa depozitului de clor în cadrul staţiei de clorare impune respectarea anumitor
distanţe de amplasare în raport cu obiectivele vecine, funcţie de categoria acestora.
Conform prevederilor prescripţiilor tehnice C5 - 83 ISCIR şi N.P.C.I. - 64 privind
proiectarea şi executarea construcţiilor din punct de vedere al prevenirii incendiilor, la
amplasarea staţiilor de clorare se vor respecta distanţele din tabelul 3.
Tabel 3
Nr.crt.
O b i e c t i v e Distanţa faţă de staţia de clorare (m)
0 1 21. Drumuri publice, clădiri de producţie depozite de
materiale şi substanţe chimice, clădiri cu subsoluri
10
2. Depozite, recipiente pentru gaze combustibile mai uşoare ca aerul 13
3. Idem, pentru gaze combustibile mai grele ca aerul 15
4. Clădiri administrative şi funcţionale ale unităţilor economice (blocuri, laboratoare, grupuri sociale) 20
5. Clădiri publice (creşe, grădiniţe, şcoli, spitale), clădiri înalte, săli aglomerate 100
33
6. Recomandări ce trebuie incluse în proiecte pentru
exploatarea şi întreţinerea lucrărilor la staţiile de clorare a apei
cu clor gazos, în vederea satisfacerii exigenţei de siguranţă în
exploatare
Conform legii 10/1995 privind calitatea în construcţii, proiectanţilor le revine obligaţia
să prevadă prin proiect instrucţiunile tehnice privind exploatarea şi întreţinerea lucrărilor
proiectate. Ca urmare, prezentăm în capitolele de mai jos, instrucţiunile tehnice cadru,
necesare exploatării şi întreţinerii lucrărilor la staţiile de clorare a apei cu clor gazos.
6.1. Exploatarea lucrărilor
Se vor face în permanenţă determinări de laborator a clorului rezidual pentru
urmărirea respectării dozei de clor optime. Determinarea clorului rezidual se face prin
metoda metiloranj descrisă prin STAS 6364 sau metoda ortotoluidină.
Stabilirea dozei de clor optime se va face de către laboratorul staţiei, iar în lipsa
acestuia, de către alte laboratoare de profil specializate existente în zonă. Informativ
amintim că pentru dezinfecţie se foloseşte o doză de 0,3 g clor/m3 apă.
La staţiile de tratare a apei sub 50.000 m3/zi prelevarea probelor şi efectuarea
analizelor fizico-chimice şi bacteriologice se va face de două ori pe schimb (la 4 ore).
Recepţionarea buteliilor şi recipientelor de la fabrică se va face prin verificarea
ventilelor şi semnelor convenţionale conform STAS 5189.
Manipularea recipientelor tip butoi (G = 565 kg şi G = 1000 kg) se face numai cu
echipamente mecanice de ridicat.
Se va supraveghea manometrul de clor din camera cloratoarelor. Când manometrul
de clor indică o presiune mai mică de 0,5 bar se va proceda la înlocuirea recipientului.
Schimbarea recipientelor se face numai în timpul zilei.
Dacă instalaţia de clor deţine aparate de măsură pentru diferiţi parametrii, acestea
vor fi urmărite în permanenţă.
Detectarea eventualelor scăpări de clor se poate face prin controlarea conductelor, a
racordurilor şi a îmbinărilor cu vată îmbibată în amoniac; prezenţa degajărilor de clor se
manifestă prin apariţia unui fum alb.
34
Conductele de clor vor fi controlate cu vată îmbibată în amoniac pentru detectarea
eventualelor scăpări de clor (în acest caz rezultă un fum alb).
Pentru recunoaşterea lesnicioasă a diferitelor circuite tehnologice, acestea se vor
vopsi în culorile prevăzute prin STAS 185/1 astfel:
- galben - conducte clor
- vernil - conductă soluţie clorată
- albastru - conducte apă potabilă
- negru - conducte golire preaplin şi canalizare
- roşu - conducte de încălzire
Din motive de protecţie a mediului se interzice depozitarea în aer liber a recipientelor
de clor.
După operaţiunile de neutralizare, instalaţiile specifice vor fi spălate.
În caz de accident, recipientul în cauză va fi introdus în bazinul de neutralizare, după
care conţinutul rămas va fi transferat în alt recipient. Personalul care manevrează
recipientul, va avea echipamentul de protecţie din dotare (vezi cap. 7.2).
Activitatea de exploatare va fi raportată zilnic şefului de staţie prin intermediul unor
fişe sintetice, conform formularelor prezentate mai jos:
Fişa de exploatare a staţiei de clorare
Luna……………….anul…………………..ziua…………
Staţia de clorare(denumire)………………..…………….
……………………………………………………………….
Ora Debit Doza de clor Cant. de clor consumată/oră Butelii de clor Obs.
tratat mg/l g/h Aparat1 g/h
Aparat2 g/h
Total consumat
g/h
Intrare Existent
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Această fişă se va completa orar.
Fişa pentru analizele fizico-chimice şi bacteriologice
35
Luna……………….anul…………………..ziua…………
Staţia de clorare(denumire)………………..…………….
……………………………………………………………….
Suspensii mg/l Substanţe organice mg/l
Germeni şi colibacili
Exces
Data Apă Apă Apă Apă Apă brută Apă tratată de Obs.
brută tratată brută tratată Germeni Colibacili Germeni Colibacili clor
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Această fişă va fi completată o dată la 4 ore.
6.2 Întreţinerea lucrărilor
Pentru întreţinerea construcţiilor, instalaţiilor şi utilajelor se vor executa inspecţii şi
revizii periodice, urmate de reparaţii imediate, atunci când este cazul. Evitarea defectării
instalaţiilor şi utilajelor presupune inspecţii şi revizii ale acestora cel puţin lunare.
Recipientele de clor vor fi verificate zilnic pentru a nu avea scăpări de gaz. Alte
controale asupra lor fac obiectul ISCIR şi organelor autorizate din fabricile de îmbuteliere.
La constatarea oricărei fisuri pe conductele de transport al clorului gazos respectiv al
apei de clor se va proceda la înlocuirea tronsonului de conductă, repararea acestora fiind
interzisă.
Conductele metalice din plumb pentru transportul clorului gazos se vor schimba la
orice defecţiune
Şi în acest caz, întreţinerea staţiei de exploatare trebuie sintetizată în fişe, conform
formularului de mai jos, pentru a putea fi prezentată organelor autorizate (ISCLPUAT).
36
Fişa de întreţinere a staţiei de clorare
Luna……………….anul…………………..ziua…………
Staţia de clorare(denumire)………………..…………….
……………………………………………………………….
Obiectul Data Lucrări efectuate Concluzii Numele şefului de echipă
1 2 3 4 5
37
7. Măsuri de tehnica securităţii muncii pentru asigurarea
gradului de siguranţă în exploatare
7.1. Norme specifice de securitate a muncii
Activitatea din staţiile de clorare amplasate în sistemele de alimentare cu apă şi de
canalizare se încadrează într-un regim special, datorită folosirii substanţelor cu toxicitate
ridicată (clorul, tiosulfit de sodă, sodă caustică). De aceea, documentaţiile de proiectare
vor conţine măsurile constructive prin care vor fi respectate normele de protecţie a muncii.
În cele ce urmează se prezintă:
Extras din “Normele specifice de securitate a muncii pentru alimentări cu apă ale
localităţilor şi pentru nevoi tehnologice (captare, transport şi distribuţie)” - aprobate
prin Ordinul Ministrului de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale Nr. 387 din
22 noiembrie 1995
Capitolul 5.6. Clorarea apei
Art. 116
(1) Înainte de cuplarea unui recipient cu clor la aparatul de dozare se va verifica dacă ventilul
funcţionează normal, deschizându-l şi închizându-l de câteva ori, timp în care piuliţa oarbă din
capul ventilului va fi menţinută în poziţia închis, pentru a nu se produce scăpări de clor.
(2) Ventilul nu se va forţa, în cazul în care este înţepenit şi nici nu se va lovi cu diferite
obiecte, ci se va desface cu ajutorul unei chei de mărime corespunzătoare sau prin încălzire cu apă
caldă.
(3) În caz de nereuşită se interzice încercarea de deschidere a ventilelor blocate cu ajutorul
lămpii de benzină, cu arzătorul aparatului de sudură sau a focului sub orice formă, recipientele
defecte fiind trimise la furnizor, singurul în măsură să asigure golirea şi repararea lor în condiţii de
securitate.
Art. 117
38
Montarea buteliilor de clor pe cântar se face în poziţie verticală, iar a conteinerelor în poziţie
orizontală, astfel ca ventilele să fie pe verticală.
Art. 118
(1) Înainte de punerea în funcţiune a aparatului de dozare se va face în mod obligatoriu
verificarea etanşeităţii acestuia (în cazul aparatelor care funcţionează sub presiune) prin badijonarea
tuturor punctelor de îmbinare a pieselor componente cu vată îmbibată cu o soluţie de amoniac.
(2) În cazul în care sunt scăpări de clor constatate prin formarea unui fum alb de clorură de
amoniu, se închide imediat ventilul recipientului de clor şi se remediază neetanşeitatea respectivă,
prin strângerea piuliţei care răsuflă, schimbarea garniturii, ori lipirea tubului de material plastic.
Art. 119
(1) În cazul în care se produc, în timpul funcţionării instalaţiei, scăpări de clor, personalul de
exploatare va porni imediat ventilatoarele din încăperile respective, după care se va intra în
încăpere, numai cu măştile de gaze, menţionându-se în funcţiune instalaţia de ventilare, în vederea
remedierii avariei.
(2) La scoaterea din funcţiune a instalaţiei se va închide mai întâi ventilul de la recipientul de
clor, după care se continuă funcţionarea numai cu apă, timp de circa
10 minute, pentru a se elimina în totalitate clorul din aparat.
Art. 120
În cazul unor pierderi masive de clor se va pune imediat în funcţiune instalaţia de neutralizare
a clorului şi după circa 10 minute se pune în funcţiune şi instalaţia de ventilare; numai după aceste
operaţii este permis accesul personalului de exploatare în încăperile respective, echipat cu măşti de
gaze.
Art. 121
Toate mijloacele de protecţie vor fi păstrate într-o încăpere în care nu există pericolul
pătrunderii clorului şi care este uşor accesibilă în caz de accidente.
Art. 122
39
Lucrătorii care fac verificarea recipientelor cu clor vor purta în mod obligatoriu mască de
gaze cu cartuş filtrant contra clorului, pe tot timpul operaţiei de verificare, aceasta având loc
întotdeauna în aer liber.
Art. 123
În cazul unor scurgeri de vapori de clor din recipientele care nu pot fi închise prin manevrarea
ventilelor respective, acestea vor fi imediat evacuate din încăperile staţiei de clorare şi introduse în
bazinul care conţine soluţie neutralizantă.
Art. 124
Recipientele de clor se scot din funcţiune când presiunea clorului din interior a scăzut la 0,5
atm., înlocuindu-se cu recipiente pline; la recipientul care se înlocuieşte se va închide imediat
ventilul acestuia, se va demonta racordul la aparatul de dozare şi se va înşuruba bine piuliţa oarbă la
capul ventilului, după care se va pune capacul de protecţie.
Art. 125
Toate operaţiile de verificare a recipientelor de clor, de montare şi demontare a acestora, de
neutralizare a eventualelor scăpări de clor, se vor efectua de către echipe alcătuite din minimum doi
lucrători, echipaţi în mod obligatoriu cu mască izolantă neautonomă cu aducţiune de aer şi instruiţi
pentru a putea acorda primul ajutor în caz de intoxicare cu clor.
Art. 126
Buteliile de clor se depozitează în încăperi destinate special în acest scop, în poziţie verticală,
pe câte două rânduri, asigurându-se împotriva răsturnării şi lăsându-se un spaţiu liber de acces
pentru controlul lor; se interzice depozitarea recipientelor cu clor în subsoluri, clorul fiind mai greu
decât aerul.
Art. 127
Buteliile de clor vor fi descărcate din mijlocul de transport, utilizând numai procedee care să
nu permită deteriorarea lor.
Art. 128
40
Transportul buteliilor din depozit la locul de folosire se va face cu căruciorul, iar până la
cărucior transportul se va face cu braţele; se interzice târârea buteliei prin prinderea de capacul de
protecţie sau de ventil, ori rostogolirea acesteia.
41
Art. 129
Manipularea conteinerelor de clor se face cu instalaţie de ridicat şi transport adecvată, fiind
interzisă rostogolirea acestora.
Art. 130
Depozitarea conteinerelor se face în poziţie orizontală, pe suporţi fixaţi în pardoseala
încăperii folosită ca depozit.
Art. 131
Se interzice depozitarea recipientelor cu clor în aer liber, sub acţiunea directă a razelor solare,
ori aşezarea lor lângă sobe, calorifere sau alte surse de căldură, astfel încât temperatura acestora să
nu depăşească 400 C.
Art. 132
În staţiile de clorare se vor folosi în mod obligatoriu toate aparatele de măsură, control şi de
siguranţă stabilite de proiectant pe baza instrucţiunilor ISCIR şi ale institutului de Metrologie,
aparate care vor fi verificate conform normativelor în vigoare.
Art. 133
Personalul cu atribuţii de conducere, din staţiile de clorare va elabora instrucţiuni pentru
acordarea primului ajutor în cazul intoxicaţiilor cu clor şi va aduce la cunoştinţa lucrătorilor aceste
instrucţiuni.
Art. 134
Se interzice lucrătorilor accesul în zonele cu acumulări de clor, zone care vor fi îngrădite şi
marcate cu indicatoare corespunzătoare standardelor în vigoare.
Art. 135
(1) Neutralizarea gazelor de clor se va face prin stropirea încăperii cu o soluţie de hidroxid de
sodiu, în concentraţie de 10% şi se va asigura o bună ventilaţie. În cazuri excepţionale când ventilul
nu va putea fi închis, se va introduce în groapa de var stins.
(2) Spaţiul de depozitare a clorului va fi dotat cu substanţe neutralizante.
Art. 136
42
Ventilele blocate din cauza coroziunii produse de clor se vor pune în funcţiune prin încălzire
cu apă caldă. În caz de nereuşită (defect mecanic) se va înlocui butelia defectă cu alta în stare bună.
Art. 137
Se interzice consumarea întregului conţinut al buteliilor de clor, deoarece în butelie trebuie să
existe în mod permanent o presiune remanentă.
Art. 138
La numirea personalului de exploatare al staţiei de clorare se va efectua acestuia, un control
medical general şi radioscopia pulmonară, avizul medicului având caracter obligatoriu.
Art. 139
(1) La exploatarea instalaţiilor de clorare cu clorură de var se interzice aruncarea substanţei
chimice în stare uscată prin lopătare, pentru a se evita formarea prafului.
(2) Lucrătorii vor utiliza echipament individual de protecţie contra contactului cu clorura de
var.
Capitolul 5.3. Utilizarea reactivilor
Art. 79
Utilajele, aparatele şi instalaţiile vor fi folosite numai la parametrii tehnici pentru care au fost
construite şi avizate (presiune, vacuum, temperatură, turaţie, încărcări, mediu etc.) fiind interzisă
suprasolicitarea lor.
Art. 80
Sunt strict interzise orice modificări ale proceselor tehnologice ori ale instalaţiilor, fără avizul
prealabil al conducerii persoanei juridice sau fizice şi al proiectantului de specialitate.
Art. 81
Sunt strict interzise improvizaţiile de orice natură, precum şi funcţionarea utilajelor,
aparatelor şi instalaţiilor care prezintă defecţiuni sau care nu sunt prevăzute cu toate dispozitivele
de protecţie, de măsură şi control cerute de procesul tehnologic.
Art. 82
43
După efectuarea de reparaţii la utilaje ori la instalaţii, la dispozitivele de protecţie etc., acestea
vor fi imediat montate la locul lor şi verificate, chiar dacă utilajele sau instalaţiile respective nu
intră imediat în funcţiune, ci sunt ţinute în rezervă.
Art. 83
Este interzisă desfacerea flanşelor unei conducte înainte ca aceasta să fie complet golită; toate
flanşele vor fi montate cu toate şuruburile cu care sunt prevăzute iar garniturile vor fi de
caracteristici corespunzătoare, în funcţie de presiunea şi natura fluidului pentru care sunt utilizate.
Art. 84
Este interzisă montarea pe conductele de presiune a unor robineţi sau ventile executate pentru
presiuni mai mici decât presiunea de funcţionare a conductelor respective.
Art. 85
Racordarea recipientelor care conţin substanţe toxice la aparatele de dozare etc. se va face
numai prin conducte fixe, fiind interzisă folosirea furtunilor de cauciuc, chiar dacă acestea sunt
prevăzute cu brăţări de fixare sau racordare.
Art. 86
Se interzice folosirea recipientelor care nu au fost verificate în limita termenelor prevăzute de
organele de resort (ISCIR) pentru categoriile respective de recipiente.
Art. 87
Pompele folosite pentru soluţii corozive sau toxice vor avea apărători speciale pentru oprirea
stropilor şi vor fi verificate din punct de vedere al etanşeităţii la fiecare pornire.
Art. 88
Toate recipientele care conţin substanţe toxice sau corozive vor avea marcat, la loc vizibil,
denumirea completă a substanţelor pe care le conţin (clorură ferică, amoniac, acid sulfuric, acid
clorhidric, sodă caustică, etc.).
Art. 89
44
(1) Toate locurile de muncă unde se lucrează cu substanţe toxice vor fi dotate cu măşti cu
cartuşe filtrante specifice, care vor fi întreţinute, verificate periodic şi înlocuite înainte de expirarea
termenului de întrebuinţare.
(2) La toate punctele sau locurile de muncă menţionate la pct.(1) va exista cel puţin o mască
izolantă neautonomă cu aducţiune de aer, pentru intervenţii în cazurile de depăşire accidentală a
concentraţiilor, peste care cartuşele filtrante nu mai sunt eficace.
7.2. Echipamente şi materiale din dotare, pentru protecţia personalului din
exploatare
În dulapul din vestibulul staţiei de clorare va exista:
a) trusa de medicamente de prim ajutor, conţinând: alcool etilic, amoniac, vaselină
închisă ermetic într-o cutie, pansamente, leucoplast, tinctură de iod, vată, piramidon etc.
b) trusa de scule pentru manevrare
c) materiale şi substanţe chimice de neutralizare:
- furtun din cauciuc Dn 1/2” de 5 m lungime având la capăt un bos pentru un
olandez cu filet interior, iar la capătul opus un piston cu lopăţică şi racord olandez pentru
furtun;
- damigeană de 10 l conţinând soluţie de hidrat de sodiu (NaOH) în concentraţie de
10% pentru neutralizarea soluţiei de apă clorată:
- stropitoare de grădinărie de 5 l capacitate din tablă galvanizată cu pară difuzoare
găurită pentru stropirea soluţiei de neutralizare;
- un borcan de var stins (pastă de var pentru astuparea orificiilor de degajarea
clorului sau ventilului buteliei);
- una damigeană de 5 l cu soluţie de acid clorhidric (HCl) cu densitatea de 20,3
grade Boume pentru curăţirea dispozitivului de măsurare a dozei de clor şi a apei;
- flacon de 1 l amoniac NH3 în soluţie de 40%, care se va menţine astupat ermetic,
în partea inferioară a dulapului la o temperatură cât mai scăzută;
- măşti antigaz cu cartuş filtrant.
45
