Upload
mircea-bulatov
View
124
Download
6
Embed Size (px)
DESCRIPTION
NĂDEJDEA în Dumnezeu80 de ani de credință creștină la margine de BucureștiISBN 978-973-0-15381-1Septembrie 2013- București
Citation preview
Coperta 1
NĂDEJDEA în Dumnezeu
1
1933-2013
NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU
80 DE ANI DE LUMINĂ CREȘTINĂ
LA
MARGINE DE BUCUREȘTI
București, 2013
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
2
Această lucrare a apărut
prin munca voluntară a fraților
Dumitru Lungu şi Mircea Bulatov
NĂDEJDEA în Dumnezeu
3
Dumitru Lungu Mircea Bulatov
1933-2013
NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU
80 DE ANI DE LUMINĂ CREȘTINĂ
LA
MARGINE DE BUCUREȘTI
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
4
Nădejdea în Dumnezeu
1933-2013
80 de ani de lumină creștină la margine de București
Copyright © Dumitru LUNGU, Mircea BULATOV
ISBN 978-973-0-15381-1
Septembrie 2013 - București
NĂDEJDEA în Dumnezeu
5
„Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face
voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din
inimă, acela nu cleveteşte cu limba lui, nu
face rău semenului său şi nu aruncă ocara
asupra aproapelui său. El priveşte cu
dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar
cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul ...”
Biblia (Ps. 15:2-4)
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
6
Coperta 4
NĂDEJDEA în Dumnezeu
7
Cuvânt înainte
Istoric şi generalităţi
Creştinismul este religia acelora care mărturisesc credinţa în Isus
Hristos şi care poartă un mesaj universal de mântuire propovăduită de apostoli.
Creştinismul, aşadar, îşi are originea în ceea ce pentru credincioşii creştini
reprezintă evenimentul şi misterul lui Hristos (adică viaţa, cuvintele, pătimirea,
moartea Sa pe cruce, învierea Sa din morţi, înălţarea la cer şi trimiterea
Mângâietorului în ziua de Cincizecime).
Anabaptiştii (din greacă, ανα (din nou) + βαπτιζω (a boteza),
„rebotezători”, în germană Täufer sau Wiedertäufer) au fost creştinii Reformei
radicale. Termenul a fost introdus de criticii lor, care obiectau împotriva practicii
rebotezării adulţilor ce mai fuseseră botezaţi în copilărie. Pe de altă parte,
anabaptiştii credeau că botezul copiilor nu este valid. Diferite grupări, în diferite
timpuri, au fost numite anabaptişti (în primul rând cei numiţi aşa în Europa
secolului al XVI-lea), dar mai apoi doar o parte erau numiţi baptişti.
În general, cele mai multe biserici baptiste recunosc doar două simboluri
care trebuie să fie practicate în mod obişnuit: botezul şi cina Domnului. Unii
baptişti primitivi şi baptişti arminieni practică şi spălarea picioarelor ca un al
treilea simbol.
Prin influență anabaptistă, baptiștii resping practica pedobaptismului, a
botezului copiilor, deoarece cred că părinții nu pot lua decizia pentru mântuire în
locul copilului.
Despre începuturi
Fratele Alexa Popovici (Vezi ANEXA 1 Alexa Popovici personalitate
marcantă a baptiştilor români) a spus cândva:
„Dacă nu vă cunoaşteţi rădăcinile, nu ştiţi cine sunteţi, atunci vă bate
aria vântul, vă strâmbă orice idee, vă fură orice momeală”.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
8
De fapt vom face o scurtă incursiune în istoria bisericii arătând:
de unde venim
care ne este drumul
unde mergem
cine suntem
CINE NE ESTE CONDUCĂTORUL
Despre creștinism și evanghelici
Creştinismul nu este înfiinţat sau creat de oameni, ci de Dumnezeu. S-a
născut ca o sectă în sânul iudaismului.
Primii creştini au fost evrei, făcând parte chiar dintre, ucenicii Domnului
Isus, iar, în ziua de Rusalii, ( Fapt.Apost. 2:22-42) s-au adăugat la numărul lor
aproape trei mii de suflete. Lucrul acesta a avut loc de Cincizecime, la cinciczeci
de zile de la Învierea Domnului Isus. Aceasta a devenit şi ziua de naştere a
BISERICII, instituţia creştinismului. Să nu uităm însă că încă de la întâlnirile cu
Învățătorul din camera de sus, Biserica era deja constituită.
La început au fost lupte şi frămîntări, întrucât iudeii nu înţelegeau că
lucrarea aceasta –BISERICA- era pentru toată lumea –evrei şi neevrei (neamuri)-
(Fapt.Apost. 10:10-15).
Dumnezeu pentru aceasta a trebuit să-l convingă pe Petru (Fapt.Apost.
10:9-48), iar apoi pe fariseul Saul, devenit Pavel (Fapt.Apost. 9:1-30), ce a fost
crescut spiritual de Domnul Isus pentru a fi apostol al neamurilor.
Creştinismul se extindea tot mai mult cuprinzând întregul Imperiu
Roman.
Acest fapt s-a făcut cu multe jertfe şi sânge nevinovat. Creştinii primelor veacuri
au fost maltrataţi, surghiuniţi, schingiuiţi. Au fost omorâţi sau daţi la fiare
sălbatice în arenele principalelor oraşe. Au fost arşi pe ruguri sau unşi cu grăsime
şi arşi drept torţe vii, până deveneau scrum, luminînd petrecerile (orgiile) de la
curtea imperială. Pietrele de la Coloseuml, de ar putea vorbi, câte grăzăvii ne-ar
povesti.
Prin „Edictul de la Milano” (313), dat de împăratul Constantin cel Mare şi
prin „Edictul de la Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395),
creştinismul a sfârşit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi
constituţională a Imperiului Roman. Astfel încetează prigonirea creştinilor, dar în
cadrul bisericii intră statul, mai precis oameni necredincioşi. De aici începe
lucrarea celui rău care treptat, treptat introduce în biserică ritualuri, obiceiuri şi
închinări neîngăduite de Sfintele Scripturi.
În acea perioadă se nasc două mari centre ale creştinismului ce vor să
domine atât prin puterea spirituală cât şi politică. Cea de răsărit, Biserica
NĂDEJDEA în Dumnezeu
9
Ortodoxă Răsăriteană sau Biserica Greco-Ortodoxă cu capitala la Constantinopol
şi cea de apus, Biserica Catolică, cu capitala la Roma.
Biserica Romano-Catolică s-a autonumit cea mai timpurie Biserică
Creştină şi se consideră urmaşa de drept a Bisericii Apostolice, formată din Isus
Cristos şi apostolii Săi, iar episcopul Romei, Papa, considerat că este
urmaşul Sfântului Petru, căruia Mântuitorul i-a spus: "Pasce agnos meos",
"pasce oves meas" ("Paşte mieluşeii mei"; "paşte oile mele." Ioan 21:15, 21:17)
şi "Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo Ecclesiam Meam" (Tu eşti
Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o
vor birui." Matei 16:18).
Această autoatribuire trece voit cu vederea afirmaţia aceluiaşi Petru,
pornită de la întrebarea Domnului Isus, „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că
sînt?”, Matei 16:15, când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul,
Fiul Dumnezeului celui viu!”, Matei 16:16 . Din întreg contextul reiese că
temelia BISERICII este Hristos şi nu un om, apostolul Petru, care, ca oricare, a
avut suişurile şi coborâşurile lui în timpul vieţii. Biserica Catolică a decupat doar
versetul Matei 16:18, considerându-se drept urmaş al lui Isus Hristos şi
înlocuitorul Lui pe pământ.
Lupta dintre cele două centre ale creştinismului s-a acutizat culminând cu
Marea Schismă. Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a
împărţit creştinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) şi estică (ortodoxă).
Anul în care s-a petrecut este 1054, deşi tensiunile datau de multă vreme între
creştinătatea latină şi cea greacă. Principalele cauze au fost dispute asupra
autorităţii papale şi inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deşi au
existat şi cauze minore, cum ar fi dispute legate de jurisdicţia asupra anumitor
regiuni sau de alte practici liturgice.
Această despărţire (de care este bucuros cel rău) a rămas până astăzi.
Creştinii scripturali (adepţi ai SOLA SCRIPTURA), premergătorii
evanghelicilor de mai târziu, au rămas lânga CUVÂNT şi, cu toate prigonirile
suportate, au rezistat până în zilele noastre.
Un aspect de menţionat este chiar Iconoclasmul (din limba greacă
eikon adică chip, înfăţişare sau icoană şi klasma adică a distruge), o doctrină
oficială a statului şi a bisericii bizantine, între anii 726-843, care a impus
distrugerea icoanelor şi disciplinarea celor ce li se închinau. Politica iconoclastă
a reprezentat, de asemenea, reforme sociale, politice, administrative şi
legislative. Pe tărâm dogmatic, controversele hristologice s-au încheiat în secolul
al VII-lea. Numai că, după ce Biserica a învins fiecare părere contrarie în parte, a
fost declanşată o ofensivă împotriva unui aspect al învăţăturii ortodoxe: a început
lupta împotriva „icoanei”, tot ca o continuare a disputelor hristologice. Astfel,
şi-a făcut apariţia unul dintre cele mai mari curente care a clătinat fundamentul
creştinismului: iconoclasmul secolelor VIII-IX.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
10
Al doilea conciliu de la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) a fost cel de-al
VII-lea conciliu (sinod) ecumenic şi a avut loc în anul 787. Acest conciliu a fost
convocat de împărăteasa Irina Ateniana, care a acţionat ca regentă în numele
fiului ei Constantin al VI-lea, pe atunci minor. Conciliul a fost iniţiat de
patriarhul Paul al IV-lea al Constantinopolului şi de succesorul lui, patriarhul
Tarasie, având ca scop corectarea ereziei iconoclaştilor, printre care se numărau
şi împăraţii Leon al III-lea şi Constantin al V-lea. Iconoclaştii au fost catalogaţi
ca eretici. În locul ei a fost adoptată doctrina prin care se acceptă cultul
imaginilor sacre şi a relicvelor.
Revenirea la aceste practici şi numeroasele abuzurile ale administraţiei
papale exercitate prin bule şi indulgenţe au fost principalele cauze ce au dus la
Reforma Protestantă din secolul XVI – lea care constituie unul dintre cele mai
mari evenimente din istoria universală, în special din istoria Bisericii Romano-
Catolice.
Reforma Protestantă, câteodată numită şi Revoluţia Protestantă, a fost o
mişcare din secolul XVI care a reformat Biserica Romano-Catolică din Europa
Occidentală. Reforma a fost începută de Martin Luther, cu cele 95 de teze despre
practica indulgenţelor. La sfârşitul lunii Octombrie 1517, el le-a afişat pe uşa
Bisericii Castelului din Wittenberg. În Noiembrie, le-a trimis diferitelor autorităţi
religioase ale timpului. Reforma s-a sfârşit în divizare, prin întemeierea unor noi
instituţii. Cele mai importante patru tradiţii care au izvorât direct din reforma
sunt tradiţia luterană, cea reformată/calvinistă/prezbiteriană, cea anabaptistă şi
cea anglicană. Tradiţii protestante ulterioare îşi au de obicei rădăcinile în aceste
patru şcoli iniţiale ale Reformei. Ceea ce uneşte de atunci pe toţi protestanţii este
revenirea la importanţa şi respectul faţă de BIBLIE. Mai pe scurt SOLA
SCRIPTURA. Sămânţa aruncată de Luther a căzut pe un pământ roditor şi în
urma unor lupte intense a apărut Biserica Protestantă.
Protestantismul nutreşte nobila aspiraţie de a reveni la formele primare
ale creştinismului. Principiile fundamentale ale protestantismului îl deosebesc
atât de catolicism, cât şi de Biserica Ortodoxă. Protestanţii de toate categoriile:
luterani, zwinglieni şi calvini sau reformaţi se deosebesc de cele doua Biserici, în
învăţătura lor despre har, mântuire, Biserică, sfinţenie, numărul şi valoarea
Tainelor. Protestanţii nu admit ierarhia bisericească harică, stabilită canonic pe
temeiul succesiuni apostolice, ci preoţia universală. Renaşterea morală a omului
se face în legătură directă cu Hristos, fără mijlocirea ierarhiei harice. În ortodoxia
răsăriteană şi romano-catolicism, însă, acestea se fac prin mijlocirea ierarhiei
harice.
Contemporani cu Martin Luther au fost Huldrych Zwingli în Elveţia, Jean
Calvin în Franţa. Ei au transformat Reforma Protestantă începută la Wittenberg
NĂDEJDEA în Dumnezeu
11
dintr-o mişcare regională în una ce a zguduit toată Europa. Reforma Protestantă
s-a extins rapid în ţările scandinave (Suedia, Norvegia, Danemarca), şi Cehia,
Ungaria. Europa nu mai era catolică.
Amintim şi alţi premergători şi continuatori ai mişcării protestante:
Pierre Valdes (sau Peter Waldo în Franţa secolului al XII-lea).
Francis Xavier, născut Francisco de Jasso y Azpilicueta (1506-1552) a
fost un misionar catolic născut în Xavier, Regatul Navarrei (parte a
Spaniei în prezent), şi cofondator al Societăţii lui Isus.
John Eliot (1604–1690) a fost un misionar Puritan printre indienii
americani cunoscut și ca „Apostolul Indienilor”.
William Carey (1761-1834) a fost un englez misionar baptist, unul
dintre fondatorii Societății Misionare Baptiste și „părintele misiunilor
moderne”, în colonia daneză, Serampore, India, a tradus Biblia în bengali,
sanscrita și numeroase alte limbi și dialecte.
David Livingstone (1813 -1873) a fost un medic scoțian,
misionar protestant și explorator al Africii Centrale și de Est, devenit
celebru datorită eforturilor deosebite din timpul vieții și a luptei sale
împotriva sclaviei.
James Hudson Taylor (1832-1905), a fost un misionar creştin
protestant britanic în China, fondator a Inland Mission China (CIM), (în
prezent OMF International). Taylor a petrecut 51 ani în China. Societatea
condusă de Taylor a fost responsabilă pentru aducerea a peste 800 de
misionari în China, a deschis 125 de scoli, a convertit la creştinism direct
aproximativ 18.000 de chinezi, a format peste 300 de stații de lucru cu
mai mult de 500 de ajutoare locale, în optsprezece provincii . Taylor a
fost cunoscut pentru sensibilitatea sa la cultura chineză şi zelul pentru
evanghelizare. A fost apreciat mult din cauza campaniei CIM împotriva
comerţului cu opiu. Nici un alt misionar până la Hudson Taylor în secolul
nouăsprezece, de la apostolul Pavel, nu a avut o viziune mai largă şi nu a
realizat un plan mai sistematizat de evanghelizare a unei zone geografice
atât de mari.
Ne oprim aici căci lista ar fi prea lungă.
Câteva date suplimentare privind începuturile
credinței evanghelice și implicit a celei baptiste
(Vezi ANEXA 2 Începuturile credinței baptiste în lume)
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
12
Despre începuturile mişcării baptiste în România.
În România, începuturile mişcării baptiste s-au ivit în Ardeal şi Banat,
apoi în Muntenia. Prima biserica baptistă de limba româna a fost inființată în
anul 1886 în localitatea Chesa. Bisericile baptiste s-au răspândit cu rapiditate în
Bihor, în zona Aradului şi zona podişului Someşan. Aceste regiuni sunt şi astăzi
zonele cu cea mai mare concentrare de baptişti din România. De aici, baptiştii s-
au răspândit în aproape toate judetele ţării.
Amintim din aceasta zonă câteva nume Radu Taşcă şi Avram Barbu care
au dus evanghelismul până în Bulgaria.
„Lucrarea fratelui Radu Taşcă în Dobrogea, Bulgaria şi Macedonia ne
poate servi ca bun exemplu cum, fără bani, chiar fără pregătire specială şi fără
condiţii prielnice, se poate face lucrarea de salvare a păcătoşilor. Singura cerinţă
e ca persoana să fie aprinsă de jarul dragostei divine şi să fie la îndemână
Duhului Sfânt. Atunci nu zice: „Eu sunt prea tânăr" sau „Eu sunt prea bătrân”,
„Eu sunt prea sărac" sau „Eu nu sunt pregătit pentru o aşa lucrare". Toate acestea
dispar. Dumnezeu, spre a mântui păcătoşii, are nevoie de oameni, nu de bani,
pregătire, licenţe sau condiţii optime.”
(Petru Popovici - „Lumini peste veacuri - Vol. 2”)
Mai multe despre începuturile
credinței evanghelice și implicit a celei baptiste în România
(Vezi ANEXA 3 Începuturile credinței baptiste în România)
Constituirea Uniunii Baptiste din Romania a avut loc în
urma formării României Mari. În urma unei intâlniri din
anul 1919, baptiştii din Ţara Românească şi cei din
Transilvania au hotarât să se unească. Decizia a fost
aprobată în cadrul congresului din 1920.
Pe scurt iată de unde venim, cine suntem, care ne este
drumul şi CINE NE ESTE CONDUCĂTORUL.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
13
„... şi cei ce vor învăţa pe mulţi să
umble în neprihănire vor străluci
ca stelele, în veac şi în veci de
veci.” (Dan 12:3)
Partea I
Anii 1933-1961
Începuturi de credinţă baptistă cu suişuri
şi coborâşuri în vremi vitrege
Dumitru Lungu și Mircea Bulatov
Această perioadă a fost descrisă pe baza unor mărturii scrise,
procese verbale, fotografii şi amintiri provenite de la
familia Ţopa şi de la alți membri fondatori.
Cuprins
I.1. Bucureştii anilor ’30 - context social istoric
I.2. Mic istoric al bisericii creștine baptiste Giulești - 1933-1962
I.3. Amintiri de veterani Maria Catană (Popa) - Isus m-a căutat
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
14
NĂDEJDEA în Dumnezeu
15
I.1. Bucureştii anilor ‘30
Context social istoric
România interbelică pentru mulţi reprezintă perioada în care s-a arătat
adevăratul potenţial al ţării noastre. Atât dezvoltarea economică extraordinară,
modernizarea societăţii şi stabilizarea simţământului libertăţii au făcut pe mulţi
urmaşi să viseze la acea perioadă. Mulţi privesc la acele vremi ca la ceva ideal.
Pe ansamblu aşa ar părea, dar dacă se analizează mai amănunţit au fost şi
perioade de recesiune şi altele de succes. Între anii 1918 şi 1922 a fost o perioadă
de refacere, în care se intenţiona redresarea României după un război, care a
cerut ca tribut cheltuieli
foarte mari. Între anii
1922 şi 1929 a fost una
de avânt economic.
Perioada cuprinsã între
anii 1929-1933 a fost una
de recesiune şi criză, ce a
afectat toate sectoarele
vieţii economice şi
sociale. Între anii 1934-
1939 România se afirmã
ca o ţarã puternicã şi
capabilă de a ieşi bine din
orice situaţie. În această
perioadă au loc relansări
economice şi sociale fără
precedent.
În această
Românie interbelică
Bucureştiul a căpătat
contur de metropolă
europeană. Datorită
noilor construcţii şi a
vieţii luxoase a protipendadei, capitala îşi căpătase renumele de „Micul Paris”.
Oraşul se extindea tot mai mult. Numarul locuitorilor de asemenea şi în acei ani
plini de lumini şi umbre comuna Giuleşti a devenit treptat treptat cartier la
margine de Bucureşti.
Aici viaţa nu mai era la fel ca în „centru”, dar nu nici ca la ţară. Totul era
un amestec de oraş şi sat, de la clădiri până la stil de viaţă.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
16
„La mahala se locuia înghesuit precum în blocurile-cazarmă de azi.
Bucătăriile erau despărţite de case, care n-aveau alte încăperi decât odaia şi sala
cuvenită. În sală dormeau copiii până nu se înmulţeau. Când începea să se umple
casa de ei, cei mai răsăriţi erau inghesuiţi în bucătărie, că doar nu era să croiască
oamenii altă casă pentru «afurisiţii» nebiruiţi nici de anghină, nici de scarlatină.
Mureau cu duiumul şi tot plină de ei era mahalaua”.
(Paul Zarifopol, -Sat şi mahala- pg.14-15)
Bucuresti – anii ’30 Şomeri lângă azilul de noapte
Bucureşti – anii ’30 Creditul Minier
NĂDEJDEA în Dumnezeu
17
În 1932, Guvernul român a impus o serie de măsuri nepopulare pentru a
face faţă marii crize economice, începută în 1929. Cea mai importantă măsură a
fost introducerea „Curbelor de sacrificiu“, prin care întreprinderile industriale au
suspendat indemnizaţia de chirie şi „alocaţia de scumpete“, ceea ce a provocat
reducerea salariilor muncitorilor cu aproximativ 25%. Scânteia finală care a
declanşat revoltele a fost momentul 20 ianuarie 1933 când, la Atelierele CFR
Griviţa din Bucureşti, administraţia a anunţat că plata salariilor se va face numai
dacă lucrătorii vor prezenta dovada achitării impozitelor pe ultimii trei ani. În
Giuleşti locuiau şi destui muncitori de la CFR.
În acei ani, la margine de Bucureşti în mahalaua Giuleştiului, s-a aprins o
scânteie de alt fel, cea a credinţei în Dumnezeu, ce peste ani a căpătat denumirea
de Biserica Baptistă NĂDEJDEA.
Despre începuturile istoriei acestei biserici redăm mai jos rândurile scrise
cu adâncă trăire chiar de pastorul de atunci fratele Ţopa Ion.
Elena şi Ion Ţopa
1962
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
18
I.2.
MIC ISTORIC AL BISERICII CREŞTINE BAPTISTE
GIULEŞTI
Din anul 1933 până în 1962
În anul 1931, luna iulie ziua 12, am fost ordinat pentru lucru Domnului în
biserica din cartierul Ferentari de către fraţii: Carol Strobel, Ion Branea,
Gheorghe Pop şi Victor Chorung care pe timpul acela era pastorul bisericii
Ferentari.
În aceeaşi zi a fost şi binecuvântarea fiicei mele Cornelia (cel de al doilea
copil al meu). Ordinarea mea s-a făcut pentru a servi şi la bisericile din
provincie: Ogrezeni, Buturugeni, Nenciuleşti și altele din judeţul Teleorman ce
erau afiliate bisericii din Ferentari. La începutul acelui an a venit în Ferentari
fratele Manolescu Constantin cu fostul frate Aldea Pavel care au propus să
colaborăm împreună cu un grup de treizeci de credincioşi care au urmat în
adunarea din str. Carol Davila şi s-au hotărât să se boteze.
Propunerea fratelui Manolescu s-a aprobat şi astfel a fost botezat
împreună cu acel grup de credincioşi.
Botezul s-a făcut în biserica Basarab nr. 56 în ziua de 6 ianuarie 1932,
deoarece actuala casă de rugăciune a bisericii din Ferentari încă nu era terminată,
serviciile de cult făcându-se în casa fratelui Adorian. Vara botezurile se făceau la
râu, iarna la biserica germană. La 10 aprilie 1932 a fost ordinat fratele
Manolescu în biserica din casa sa şi astfel a luat naştere biserica numită „Griviţa”
din str. Arad nr. 35. În scurt timp această biserică condusă de fratele Manolescu a
luat mari proporţii. Acest aşa numit progres s-a datorat faptului că pe timpul
NĂDEJDEA în Dumnezeu
19
acela fratele avea un birou de copiat acte şi făcea diferite acte juridice venind
astfel în contact cu mulţi cetăţeni. Cu acest prilej le vorbea despre Evanghelie,
despre pocăinţă şi stăruia în urgentarea botezului pentru a avea un număr cât mai
mare de membri.
Pot să afirm că fratele Manolescu nu avea experienţă în a organiza o
biserică cum se organizează şi funcţionează bisericile din cultul nostru Baptist,
aşa că în scurt timp numărul membrilor s-a dublat...
În faţa acestei situaţii fratele Manolescu se hotărăşte să plece în Elveţia la
o şcoală de misiune. Mi-a predat biserica în starea în care se afla şi în octombrie
1932 a plecat. Ajuns în oraşul Lausanne din Elveţia fratele Manolescu a scris
soţiei sale sora Bianca să pună în vedere bisericii să se mute din casa lor
deoarece are trebuinţă de cele două camere ce erau folosite pentru serviciile de
cult. Menţionez că în afară de membrii convertiţi de fratele Manolescu s-au mai
adăugat şi câţiva fraţi baptişti care m-au ajutat mult în lucrarea Domnului. În
această peioadă sora Bianca ne spunea mereu că are trebuinţă de cele două
camere. Am căutat mai multe săptămâni o casă potrivită pentru acest scop, dar
zadarnică a fost căutarea. Fiind în această situaţie am propus să avem zile de post
şi rugăciune cu întreaga biserică. Aceasta s-a făcut în trei Duminici consecutiv.
Nu mult după această hotărâre sora Florica Andrei a venit la mine şi mi-a spus că
în cartierul Giuleşti este o casă de vânzare, un fost atelier de tâmplărie pe care îl
vinde avocatul Micescu. Am fost în str. Alexandru Costescu nr. 4 (astăzi str.
Luduş nr. 4) şi am văzut imobilul
care era destul de insalubru, dar mi-
am dat seama că amenajat şi pus la
punct ar putea servi cu succes
pentru casă de rugăciune.
În Duminica următoare, am
ţinut o nouă şedinţă cu biserica în
care s-a hotărât să se deschidă o
listă de subscripţie. Sumele promise
să se plătească în termen de 3 luni.
În asemenea condiţii la această
primă subscripţie s-a adunat suma
de 21.000 lei. După acest succes m-
am dus la avocatul Micescu şi m-am
învoit cu el, după multă tocmeală,
să cumpăr imobilul cu terenul
respectiv (300 m.p.) cu suma de
37.000 lei plătibilă în termen de 6
luni. Ceruse la început suma de
40.000 lei şi cu greu a lăsat 3.000
lei.
Familia Ţopa
1932
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
20
Ţin să arăt că prima persoană care s-a înscris pe lista de donatori a fost
sora Maria Neagu, o văduvă săracă cu cinci copii. De asemenea un ajutor
substanţial a fost dat de o altă soră, văduvă bătrână, Ianculescu Irina trecută de
mult la Domnul al cărui soţ a fost un veteran pioner al lucrarii creştine în
Bucureşti împreună cu fraţii Constantin Adorian şi Ioan Branea. În această
lucrare s-au evidenţiat şi familia Rău, o familie creştină de lângă Sibiu, împreună
cu unii fraţi de la Făgăraş şi alţii de la Ohaba de lângă Blaj ş.a., care pe timpul
acela erau cu serviciul în Bucureşti. Toţi aceştia erau crescuţi în spiritul şi
doctrina baptistă.
Prima rată de 7.000 lei am şi dat-o proprietarului. După aceasta a urmat
repararea şi amenajarea localului care ne-a costat 19.000 lei. Un ajutor moral şi
adesea material l-am primit de la biserica din Ferentari. Apoi am împrumutat de
la un prieten din Ferentari suma de 10.000 lei şi de la biserica Maghiară încă
5.000 lei. Am apelat şi la biserica din Basarab, dar nu am primit nici un răspuns.
Membri fondatori
Primii sprijinitori care au contribuit atât pe tărâm material cât şi
duhovnicesc şi pe care i-am putea considera ca fondatori ai bisericii din Giuleşti
sunt următorii fraţi şi surori:
1. Suciu Ion din com. Ohaba (după un timp s-a retras în comuna natală)
2. Bruda Simion (după un timp s-a retras în comuna natală în Făgăraş)
3. Rădulescu Ion (a trecut la Domnul în anul 1945)
4. Rău Nicolae (a trecut la Domnul)
5. Broscăţean Nicolae ( s-a retras în comuna natală)
6. Varga Alexandru ( un frate CFR-ist a fost mutat cu serv. la Teiuş)
7. Ţopa Ion cu domiciliul în Bucureşti str. Înclinată 8
8. Ianculescu Irina (a trecut la Domnul)
9. Neagu Ana (o sora darnică întocmai ca văduva cu doi bănuţi).
10. Mândruţ Ana ( o soră darnică şi bună misionară)
Inaugurarea
La 15 septembrie 1933 s-a făcut inaugurarea Casei de Rugăciune şi s-a
ţinut primul serviciu Divin. Au luat parte la această măreaţă sărbătoare mult
popor şi fraţi din biserici diferite. Au fost şi mai mulţi fraţi predicatori printre
care: Victor Ghorung, Ioan Branea, Carol Strobel, Gheorghe Pop şi alţii. Tema
principală a fost „Pace Vouă” – Ioan 20,19. S-a insistat asupra cuvintelor
Domnului Isus din Ioan 14,27 „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v'o dau cum
NĂDEJDEA în Dumnezeu
21
o dă lumea”. S-au spus poezii, a cântat corul di Ferentari, a fost o zi de neuitat, o
zi de mare înălţare sufletească. Aşa a luat naştere Biserica Creştină Baptistă din
Giuleşti.
Câteva surori cu o minunată imaginaţie au împodobit Casa Domnului cu
diferite flori, iar pe peretele din faţă aproape de tavan au atârnat o scândură lungă
de 2 m şi lată de 40 cm pe care au îmbracat-o cu hârtie albă, apoi i-au făcut un
chenar cu garoafe roz şi la mijloc au scris cu garoafe roşii memorabilele cuvinte
ale Domnului Isus adresate ucenicilor în seara zilei Învierii Sale „PACE
VOUĂ”. Fratele Chila Nicolae – care a trecut la Domnul–, fiind probabil inspirat
de cuvântul Domnului, a făcut un tablou cusut la gherghef cu aceleaşi cuvinte
„PACE VOUĂ” şi apoi l-a dăruit bisericii. Acest tablou îl avem şi astăzi în
locaşul de rugăciune.
Comitetul
La începutul activităţii bisericii noastre, comitetul a fost restrâns întrucât
şi membrii erau puţini. Din primul comitet făceau parte următorii fraţi: Ţopa
Ioan -pastor, Himcenco Vanea -secretar, Straiţă Toma -casier, Rădulescu Ion -
sfetnic, Suciu Ion -sfetnic.
Întrunirile comitetului erau în fiecare joi seara între orele 19-21. În acest
timp se discutau toate problemele bisericii şi se aranjau programe de lucru pentru
bunul mers al bisericii în acest cartier.
Organizaţia femeilor
Surorile erau şi ele organizate într-o societate numită „Lidia”. Se
întruneau de două ori pe lună. Timpul întrunirii îl petreceau în rugăciune, în
sfaturi duhovniceşti, în lucru de mână şi făceau la anumite sărbători haine pentru
copii săraci. Tot în timpul acela se hotărau a merge să viziteze pe fraţii bolnavi.
Faţa de masă albă şi şerveţelele ce se folosesc la Cina Domnului au fost
lucrate de organizaţia surorilor. Conducătoarea femeilor a fost sora Manolescu
până când fratele Manolescu s-a întors din Elveţia. După aceasta, sora Bianca s-a
retras din funcţia de conducătoare şi din biserică.
În locul ei a fost aleasă sora Ţopa Elena, care a activat în această funcţie
din anul 1934 până în anul 1952 când toate bisericile baptiste din ţară au
renunţat la această formă de organizare (n.r. „sugestie” făcută în ‘52 de jure prin
departamentul cultelor, deşi de facto era începută din’45 prin hotărârile lui
Lucreţiu Pătrăşcanu).
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
22
Achitarea datoriilor
În timp de 6 luni, aşa cum prevedea contractul de vânzare-cumpărare am
plătit datoria către vechiul proprietar, iar în timp de un an am achitat şi toate
datoriile aşa după cum urmează: 37.000 lei avocatului Micescu, 19.000 lei
reparaţii generale şi toate datoriile în cursul anului 1934. Mulţumesc din toată
inima Domnului nostru care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări
Duhovniceşti şi materiale, încât am putut face faţă acestei lucrări mult prea mari
faţă de numărul mic al membrilor. Prin ajutorul Domnului şi bunăvoinţa unor
fraţi darnici am devenit biserică cu locaş de închinăciune proprie.
Reîntoarcerea fratelui Manolescu
Între timp fratele Manolescu s-a reîntors din Elveţia în anul 1934 iarna
cam pe la sfârşitul lunii februarie, şi a venit la biserică în Giuleşti. Stând
împreună de vorbă i-am oferit conducerea bisericii, deoarece intenţionam să mă
reîntorc în Ferentari de unde venisem şi unde locuiam. Fratele Manolescu a
refuzat propunerea, spunându-mi că dânsul nu se mai ocupă cu pastoratul, ci se
va ocupa cu alte lucrări în special cu traduceri din limba franceză. După aceasta
nu a mai dat pe la biserica Giuleşti. După două trei luni fratele Manolescu a
construit în curtea sa o sală specială pentru adunări cultice şi după terminarea
construcţiei a apelat
la foştii săi membri
care au plecat din
biserica Giuleşti.
Dintre cei
convertiţi în str.
Arad 35 n-au mai
rămas în Giuleşti
decât fratele şi sora
Rădulescu şi o soră
Dumitrescu Maria
care a trecut la
Domnul în anul
1956.
Manolescu C-tin, Țopa Ion, Bulatov Petre
1962
NĂDEJDEA în Dumnezeu
23
Construirea Baptistierului
Faţă de alte biserici noi făceam puţine botezuri cam 5-6 persoane pe an.
Candidaţii la botez îi duceam la biserica din Ferentari. În anul 1937 am avut
două botezuri cu 15 candidaţi şi în anul acela am construit baptistierul. L-am
făcut după modelul celui din biserica Basarab. Construcţia a fost executată de
fratele Tister Pavel. Primii care au fost botezaţi au fost un grup de 6 tineri printre
care era şi Pavel Mândruţ.
Şcoala Duminicală şi sprijinul seminarului
Nu după mult timp, am înfiinţat şi organizat şcoala Duminicală de copii.
Chiar de la început veneau mulţi copii, cam 20-30, iar de sărbătorile Crăciunului
numărul lor trecea de 40. La început m-am ocupat personal de lecţiile biblice
pentru copii, apoi din anul 1935 s-a ocupat fratele Moceanu şi sora Anicuţa
Mândruţ. În anul 1938 a mai fost aleasă de biserică sora Pascu Chiza care s-a
dovedit a fi o bună creştină cu dragoste pentru copii şi pricepută padagogă.
Această soră a plecat la Braşov unde s-a angajat la o fabrică de textile. Cu
această ocazie este cazul să amintesc că în această ramură a activităţii bisericii
noastre am fost ajutaţi şi de seminarul nostru teologic baptist. Mis Ester,
directoarea seminarului de fete, ne trimetea adesea câte două seminariste care ne
ajutau în problema lecţiilor pentru copii. Printre cele care veneau mai des am
reţinut pe sora Paraschiva Fulea, actualmente Marici şi pe Gheorghiu Victoria.
Din partea seminarului am mai fost sprijiniţi şi în alte ramuri de activităţi
ale bisericii, de pildă: prin fraţii seminarişti care au servit în propovăduirea
cuvântului şi în predarea muzicii.
Dintre aceştia, în decursul timpului, unii au putut fi mult apreciaţi,
deoarece prin râvna şi bunăvoinţa lor au contribuit la lucrarea din Giuleşti. În
primul rând doresc să scot în relief persoana fratelui Mircu Cocar (actualul pastor
la biserica baptistă din Sibiu). Acest frate a sprijinit mult biserica noastră nu
numai prin vestirea cuvântului, dar şi prin muzică şi lucrări deosebite pentru
tineret. Pot să afirm că a fost ataşat cu trup şi suflet de biserica din Giuleşti şi în
cei patru ani de seminar practica a făcut-o numai în biserica noastră. Mai târziu
au venit şi alţi tineri care au lucrat mai mult sau mai puţin în mijlocul nostru şi de
a căror comportament şi lucrare biserica a fost mulţumită. Printre ei amintim pe
fratele Tes Ion un frate liniştit şi blând. Au mai lucrat în special la cor şi tineret
fraţii Tâvziu Timotei, Ovidiu Dumitrescu, Lazăr Iulius şi alţii.
Mulţumesc Cerescului Tată pentru tinerii aceştia care după noi vor duce
steagul evangheliei în generaţiile următoare. Mulţumesc de asemenea Domnului
pentru educatorii, învăţătorii, îndrumătorii şi dascălii noştri, pentru unii care au
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
24
trecut la cele veşnice să-şi primească cununa care nu se veştejeşte şi alţii care
lucrează în vederea răsplatei cereşti. I Cor. 12, 8-9.
Corul
De la începutul funcţionării bisericii
Giuleşti, dorinţa noastră arzătoare a fost să avem
un cor bine organizat aşa după cum aveau şi alte
biserici, dându-mi seama că în felul acesta
lucrarea Domnului va progresa mai bine. În
curând dorinţa aceasta ne-a fost îndeplinită de
Domnul prin aceea că i-a pus pe inimă unui frate
ce locuia dincolo de calea ferată spre Chitila-triaj
nu departe de biserică şi anume Tişler Gheorghe
de fel din comuna Micălaca-Arad. El se pricepea
destul de bine la muzică şi aşa cu ajutorul
Domnului s-a format şi la noi un cor care pe
timpul acela făcea faţă cu succes cerinţelor.
Fratele Tişler n-a stat mult deoarece a plecat cu
întreaga familie în comuna sa natală. După el a
venit alt dirijor tot din Micălaca şi anume Sfăt
Dumitru. La fel şi acesta după un scurt timp a plecat în comuna natală. După
aceştia am avut ca dirijor pe Vera Rincenco şi alţii pe care nu-i mai reţin. Cred că
puţine biserici a avut atâţia dirijori câţi a avut biserica din Giuleşti. Mai târziu a
venit din Ferentari fratele Hari Constantin care a condus corul vreme de doi ani.
Apoi un armonist bun a fost fratele Pavel Mândruţ, care a fost crescut în biserica
noastră şi în perspectivă de a deveni un bun dirijor de cor şi conducător de
tineret, singurul fiu al sorei noastre Anicuţa Mândruţ.
Fratele nostru Pavel era un model printre tineri şi noi pusesem nădejdi în
el pentru viitorul tineretului din biserica noastră. Domnul însă l-a chemat la sine
pe când era la datorie pe frontul războiului 1941-1945. Am primit din partea lui o
scrisoare de pe câmpul de luptă în care îmi scria că e pregătiit ca în orice clipă să
treacă în veşnicie, că şi-a încredinţat viaţa în mâinile Domnului şi în groaza
măcelului era liniştit. Spunea că de câteva ori din compania sa au rîmas doar câte
7 până la 10 oameni. El nu s-a mai întors, dar amintirea lui a rămas ca un far
luminos pentru tinerii noştri de atunci, şi pentru întreaga biserică.
În anul 1942 mama lui a primit o scrisoare de la un camarad care a fost tot
timpul cu el şi care scria:
„Stimată Doamnă, mulţumesc mult Domnului că mi-a dat prilejul să-l
cunosc pe fiul dumneavoastră prin care am găsit Calea Mântuirii şi de atunci
sufletul meu este apropiat de Mântuitorul şi cu El sunt liniştit chiar în toiul
Pavel Mândruţ-1939
NĂDEJDEA în Dumnezeu
25
infernului prin care adesea trecem. Mi-am încredinţat soarta în mâinile Lui şi nu
mă mai tem de nimic, sunt pregătit pentru orice s-ar întâmpla”.
Am fost informat că şi acest tânăr care a fost din regiunea Ploieşti, unicul
fiu al mamei sale, nu s-a mai întors de pe front.
Acestea sunt căile Domnului pe care noi oamenii nu le putem pricepe
acum.
Apoi în decursul timpului am avut ca dirijori pe fratele Mircu Cocar, Chiş
Ioan, Tâvziu Timotei, Dumitrescu Ovidiu, Voia Aurel, până în anul 1962 când
am fost desărcinat din funcţia de pastor.
Orchestra
În anul 1956 un grup de tineri, cam zece la număr, printre care au fost şi
doi copii ai mei împreună cu soţia care în tinereţe mai cântase la orchestră, s-au
hotărât să înfiinţeze orchestra bisericii. În acest scop am angajat pe fratele Iov
Constantin care le preda lecţii de note muzicale de două ori pe săptămână. După
un timp relativ scurt orchestra a cântat cu succes în biserică la serbarea
inaugurării. A mai cîntat de cîteva ori, dar din lipsă de dirijor s-a renunţat la
orchestră.
Lucrări misionare
La biserica noastră s-a constituit un grup de tineri care făcea misiune prin
spitale, cercetând pe bolnavi şi vestindu-le Evanghelia. Din acest grup făceau
parte următorii tineri: Marioara Popa (după
căsătorie Catană), Matilda şi Ghiza Pascu,
Florica Popa (după căsătorie Ciucă), Silvia
Tomescu şi alţii în frunte cu fratele
Moceanu şi sora Anicuţa Mândruţ. Prin
aceste vizite la spitale Domnul a lucrat într-
un chip minunat alinând multe dureri
trupeşti şi sufleteşti. Una din aceste
minunate lucrări ţin s-o expun în scurtul
meu istoric. Grupul nostru de tineri (astăzi
oameni vârstnici, cei mai mulţi trecuţi de 45
de ani), s-au dus într-o Duminică la spitalul
T.B.C. Zerlendi. Acolo într-o rezervă au
găsit un tânăr în vârstă de 20 de ani care se
lupta cu moartea, era TBC-ist în ultimul
grad şi nu mai avea nici o şansă de viaţă.
Medicii au spus familiei să-l ducă acasă că
în zadar mai face tratament. Sora Anicuţa
Catană Marioara-1938
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
26
Mândruţ când l-a văzut şi a aflat că este evreu şi influenţată spontan de Duhul
Sfânt i-a zis: „Tinere, dacă dumneata ai crede cu tot dinadinsul în Domnul Isus,
El te-ar vindeca”. Ea a spus aceste cuvinte cu atâta hotărâre şi siguranţă încât
această încredinţare i-a fost transmisă cu mare putere muribundului din patul de
alături. În clipa aceea Filip Smilovici, aşa se numea tânărul, deschide ochii mari
şi întreabă: „Isus are puterea aceasta?”. Sora Anicuţa îi răspunde: „Crede în El şi
te va ierta şi te va vindeca”. Din clipa aceia Smilovici a crezut. Medicii i-au făcut
ieşirea din spital. A venit în familie. Nu mult după aceea am fost în familia lui
împreună cu soţia mea şi câţiva din cei ce l-au vizitat la spital la Zerlendi. Avea
mamă şi două surori mai mari. Am îngenunchiat toţi împreună cu mama şi
surorile lui şi ne-am rugat pentru sănătatea lui. Mama şi surorile erau cam
stingherite, totuşi au spus câteva cuvinte. Rugau pe Domnul ca să-l întărească şi
să poată rezista acestei boli. În adevăr, Isus Mesia, în care Smilovici şi-a pus
toată încrederea, l-a tămăduit şi aceasta cu adevărat a fost o lucrare a Domnului
nostru prin care ne-a întărit mult credinţa noastră.
Filip Smilovici trăieşte şi astăzi, deşi au trecut de atunci 28 de ani şi este
un urmaş sincer al Domnului Isus. El urmează în cadrul Cultului Creştin după
Evanghelie. S-a căsătorit cu o fată a fostului preot Panaitescu de la Ploieşti şi are
trei copii.
Panaitescu este predicator în cadrul Cultului Creştin după Evanghelie.
Fratele Smilovici ne vizitează deseori.
Deplasări
În anul 1953 şi în anul 1954 am fost pastor şi la biserica din Grădinari-
Fălcoianca şi în timpul acela adesea luam cu mine tineri pentru întărirea bisericii
de acolo.
De asemenea între anii 1957-1958 am fost pastor şi la biserica din
Ogrezeni. Mergeam regulat o data pe lună şi uneori luam cu mine şi corul
bisericii.
Putem socoti ca lucrare de misiune a bisericii plecarea mea în diverse
localităţi chemat de bisericile respective sau trimis de comunitate. Înşir aici doar
cîteva din bisericile vizitate: deseori la Ţigăneşti (acolo am oficiat două botezuri
într-un an, unul de 6 persoane altul de 24 persoane, la acesta din urmă am fost
asistat de fratele Cruceru Radu), la Nenciuleşti (am oficiat cununii, botezuri,
înmormântări), la Cârligaţi, Segarcea, Tr. Măgurele, Traian Alexandria, ş.a.
Comitetul în decursul timpului
Au mai făcut parte din comitet în decursul timpului fraţii: Moceanu
Gavrilă, Doboş Petre, Cobu Iordache, Bruda Simion, Poalelungi Vasile, Covalu
NĂDEJDEA în Dumnezeu
27
Anton, Lăptucă Ştefan, Ilea Emanuel, Retegan Gheorghe, Ganţaruc Simion, Vlad
Ştefan. Aceştia au făcut parte din comitet până când s-au făcut ARONDĂRILE
în anul 1962 din ordinul departamentului cultelor. (Vezi ANEXA 4 Efectele
Arondării)
Fraţii predicatori ce au predicat în biserica Giuleşti
Timp de doi ani, la începuturile bisericii, a predicat fratele Carol Strobel
dumineca dimineaţa. În acel timp aveam serviciu şi dumineca seara.
De asemenea au mai predicat şi următorii fraţi: Adrian Constantin, Voia
Simion, Socaciu Ion, Branea Ion, Victor Ghorung, Ungureanu Ion, Buşilă Boris,
Baban Dumitru, Ordeanu Ion, Bocot Barnabă, Popovici Alexa, care a oficiat şiun
botez în anul 1955, Bunaciu Ion, Deneş, Jan Staneschi, Isac Ioan, Vasile Gaspar,
Mircu Cocar şi alţii.
Fraţii care m-au ajutat ca predicatori
De la început, fraţii din biserica Ferentari mi-au dat ca ajutor pe fratele
Tănase Alexandru.Acest frate m-a ajutat timp de 2 ani. După aceea a venit fratele
Moceanu Gavrilă şi s-a oferit să lucreze în biserica din Giuleşti în calitate de
ajutor. Această ofertă a fost primită cu multă bucurie cunoscândul ca bun creştin
şi bun lucrător în via Domnului. Am lucrat împreună şi între anii 1928-1932 la
şcoala duminecală şi cu tineretul în biserica din Ferentari. Din 1935 până în 1960
am lucrat împreună timp de 25 de ani. De la această dată s-a retras în biserica din
Ferentari, pe motivul că este aproape de casă. Ne-am înţeles foarte bine şi
Dumnezeu a binecuvântat strădania noastră, astfel că în fiecare an aveam botez
cu 5-6 persoane. Acest număr de candidaţi la botez era mic, dar, pentru o biserică
la început de drum aşezată într-un cartier înţelenit, era satisfăcător pentru noi.
Greutăţi
În continuare vreau să arăt că în cartierul Giuleşti pe timpul acela (anii
’30) era foarte greu de lucrat. Aveam mulţi duşmani. Era pe atunci un preot, pe
nume Gafton, şi un notar Florescu. Ambii făceau politică legionară şi erau cei
mai înverşunaţi duşmani ai noştri, acuzându-ne că avem legături cu evreii şi
comuniştii. Am avut multe neplăceri din pricina lor şi adeseori veneau jandarmi
în biserică trimişi de aceştia. Mă întrerupeau din predică şi mă chemau la postul
de jandarmi. Aceasta se întâmpla destul de des. Era şi mai mare chinul când se
schimba guvernul. Atunci se schimba şi primarul. Noul primar ca şi cel vechi mă
interoga şi îmi cerea fel şi fel de autorizaţii de funcţionare a bisericii. După ce i
le arătam mă ameninţa că până la urmă tot ne va lichida. Această amenințare
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
28
mi-a fost făcută de un primar de la începutul regimului lui Antonescu. Pe atunci
Giuleştiul era o comună suburbană cu primar şi post de jandarmi propriu.
Dacă au văzut aceşti duşmani ai Evangheliei că nu ne pot intimida cu
diferite ameninţări să plecăm din Giuleşti, primăria era chiar în clădirea de
alături şi nu le convenea să audă cântări duhovniceşti, au schimbat tactica. Au
vorbit cu doctorul de circa sanitară şi acesta a venit şi a pus sigiliul pe uşile casei
de rugăciune pe motiv că localul este insalubru şi necorespunzător. Pentru
redeschiderea uşilor sigilate ne-au cerut lucrări costisitoare ce trebuiau făcute în
scurt timp. Cu ajutorul Domnului le-am executat rând pe rând: nivelarea curţii,
ventilatoare şi o reparaţie generală. Toate acestea ne-au costat mulţi bani. După
terminarea acestora am început să bat la uşile Ministerului Sănătăţii şi la Direcţia
Sanitară a Capitalei cerând să vină o comisie pentru constatare la faţa locului.
După multe insistări comisia a venit şi a constatat că localul este aerisit şi
iluminat în condiţii bune pentru întruniri publice. Astfel am primit şi autorizaţia
sanitară de funcţionare. Tocmai în acel an, deşi ne-am întrunit aproape 4 luni
prin casele fraţilor, am avut mai mult succes în lucrarea Domnului. Ca o
confirmare în acel an 1937 am avut două botezuri. Primul în aprilie când au fost
botezate 9 persoane, familia fratelui Retegan (3 persoane), familia Colbu (2
persoane) şi alte 4 suflete. Toamna am avut din nou un botez de 6 persoane. În
total anul acela s-au botezat 15 persoane. Aşa cum am scris mai sus, la aceeaşi
dată s-au botezat fratele şi sora Colbu, originali din regiunea Bacău. După mai
mulţi ani de şedere în Bucureşti s-au retras în satul lor, unde s-au convertit încă
două fete, ginerele, fratele sorei Colbu şi o nepoată. După aceasta familia Colbu
a pus la dispoziţia cultului baptist o cameră destul de încăpătoare pentru întruniri
şi servicii cultice. Au făcut legătura cu fraţii de la Piatra Neamţ şi Bicazul
Ardelenesc. Între timp s-au făcut şi câteva botezuri, astfel că în scurt timp se
întruneau în noua biserică circa 20 de persoane, plus copii.
Lucrarea Domnului ar fi progresat binişor dacă n-ar fi lucrat şi Satana prin
servii săi într-un chip viclean şi plin de minciună. Duşmanii Evangheliei în
frunte cu duhovnicul satului, anume popa Capşa, au înscenat un proces mincinos.
Au găsit câţiva oameni de nimic (n.r. „vânzători”) care au declarat că au văzut pe
Iordache Colbu şi pe ginerele său cu raniţele încărcate de alimente pe care le
duceau la partizani în munţi. Ca urmare a acestui proces înscenat ambii au fost
condamnaţi, bătrânul la 3 ani şi ginerele său la 4 ani închisoare. Fratele Colbu
care avea 72 de ani a decedat în închisoare. Era liniştit şi acolo, cînta cântări de
Laudă Domnului ca un martir al Lui. Ginerele său după ce a executat pedeapsa a
venit acasă şi s-a angajat ca muncitor la un şantier departe de satul său. În felul
acesta a reuşit, pentru o vreme, cel rău să împiedice lucrarea Domnului să ia
proporşii în acele locuri. Cred că sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu ce a fost
semănată cu lacrimi şi cu modestul concurs al bisericii noastre va răsări mai
târziu cu belşug şi binecuvântări.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
29
Chiar dacă din 1933 până în 1956 am avut aproape în fiecare an botez,
numărul membrilor nu a depăşit 60 de persoane plus, aparţinătorii. Aceasta se
explică în felul următor: cartierul Giuleşti este un cartier locuit mai mult de CFR-
işti şi ei nu prea sunt stabili în Bucureşti. În plus, unii au plecat când s-a cedat
Basarabia, alţii când s-a cedat Ardealul.
Persecuţii
Persecuţiile din partea autorităţilor s-au ţinut lanţ şi înainte şi în timpul
războiului. Aşa de pildă în anul 1940, când eram mobilizat şi mă aflam departe
de casă, notarul Florescu, fiind instructor la premilitari, îmbrăcat în uniformă
militară cu gradul de sublocotenent, a intrat în biserică cu jandarmi şi a arestat un
grup de evrei credincioşi. În acest grup arestat se afla şi tânărul Filip Şmilovici,
cel ce a fost găsit bolnav în spitalul Zerlente de catre credincioşii bisericii aflaţi
în misiune la spitale. Odată cu ei au arestat şi pe sora Anicuţa Mândruţ, care
căuta să-i lămurească că aceştia nu sunt spioni cum susţinea Florescu, ci
credincioşi evrei ce cred în Domnul Isus. Acest Florescu împreună cu şeful de
post le-a făcut proces verbal şi i-a trimis în stare de arest la Tribunalul Militar.
Acolo i-au ţinut trei săptămâni, i-au judecat şi găsindu-i nevinovaţi le-au dat
drumul.
În timpul dictaturii lui Antonescu când a dispus închiderea tuturor
bisericilor evanghelice, primăria din cartierul Giuleşti a găsit cu cale să facă din
casa noastră de rugăciune grajd pentru caii armatei. Au fost şicane şi din partea
vecinilor. Copiii lor aruncau cu pietre în timpul slujbei în uşa bisericii, fapt
pentru care erau încurajaţi. Într-o seară când eram întruniţi la comitet cineva a
tras cu revolverul prin uşa bisericii. Glontele a perforat uşa şi a căzut lângă
amvon.
Lucrările Domnului
Într-un an, cred că era 1938, venea la biserică la programul tinerilor ce se
ţinea duminecă seara un tânăr mai ciudat. De câte ori venea se pune pe un râs
batjocoritor. Am aflat că era chiar nepotul primarului şi avea la primărie un
serviciu oarecare. Scopul venirii lui nu era doar de a deranja şi a ironiza, ci a da
informaţii despre ce se întâmpla la noi. La un program al tineretului acest tânăr a
întrecut măsura obrăzniciei, fapt care m-a determinat să merg lângă el şi pe un
ton mai ridicat şi hotărât să-i spun următoarele cuvinte: „Tinere, să ştii că aici e
casa lui Dumnezeu şi te rog să fii cuviincios, iar dacă nu respecţi locul unde te
afli te poftesc afară”.
La această atitudine fermă tânărul a plecat capul, s-a înroşit până la urechi
şi nu a mai suflat un cuvânt, dar nu a ieşit afară. În dumineca următoare iar a
venit şi a tot venit tot mai des, iar nu peste mult timp a devenit un frate bun. A
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
30
făcut parte şi el din acel tineret plin de roade al bisericii. A venit războiul şi au
plecat pe front. Unii dintre ei nu s-au mai întors şi anume Pavel Mândruţ, unicul
băiat al sorei Anicuţa, Dobandi, un frate maghiar plin de dragoste originar, din
Cluj, Sevestreanu Gheorghe, Oancea Ion, nepotul primarului despre care am
relatat mai sus.
Bombardamentele
În timpul bombardamentelor din 1944 au căzut în faţa bisericii două
bombe la numai doi metri. Zguduitura a fost atât de puternică încât pereţii
clădirii au crăpat în toate părţile. Am fost nevoiţi să dărâmăm zidurile şi să le
reclădim din nou. Cu ocazia aceasta localul a devenit şi mai spaţios. Cu ajutorul
Domnului şi sprijinul material şi moral al unor fraţi care nu sunt din biserica
noastră şi pe care nu-i voi aminti aici (ei sunt luaţi în evidenţa Domnului), am
terminat noua clădire în cinstea Celui Ce a stat pe lemnul crucii pentru păcatele
noastre şi ne-a răscumpărat prin sângele jertfei Sale.
În toate aceste lucrări ale Domnului, mai mici sau mai mari, m-a călăuzit
îndemnul Sf. Apostol Pavel care-i spunea tânărului Tit 2.7 „Dă-te pe tine însuţi
pildă”. Am căutat să împlinesc acest cuvânt din punct de vedere spiritual şi
material. Deşi n-am reuşit în toate împrejurările să fiu o pildă totuşi, în ceea ce
am fost, meritul I se datoreşte Lui căci El m-a binecuvântat şi m-a ales din
tinereţe să-L slujesc cu râvnă pentru cauza Evangheliei. Recunosc că fără
ajutorul Său nu puteam face nimic.
Recunoştinţa faţă de Domnul
Sunt plin de recunoştinţă faţă de Domnul
meu care m-a învrednicit să fiu unealta Lui
pentru lucrarea Sa din acest cartier.
Rog din inimă pe bunul meu Creator ca
farul Evangheliei Sale, care l-a aprins în
această margine de Bucureşti să-l facă să
lumineze din plin până la revenirea Domnului şi
Mântuitorului nostru Isus Hristos.
El care a păzit biserica Sa până în
prezent şi a scos-o biruitoare asupra tuturor
puterilor întunericului să o păzească şi mai
deparete şi să ruşineze pe toţi vrăjmaşii
Evangheliei Sale. După cum am scris anterior
unul dintre duşmanii bisericii din Giuleşti a fost
şi notarul Florescu.
Ţopa Ion şi fr. Mateescu
1952
NĂDEJDEA în Dumnezeu
31
El trăieşte tot în cartier, dar Dumnezeu l-a umilit din plin de eul său. Cu
licenţă de avocat a ajuns să lucreze ca muncitor la fabrica de cherestea Dresler,
dar nici acolo nu a mai putut face faţă din cauza sănătăţii sale şubrezite.
Răzbunarea este doar a Lui Dumnezeu.
Biserica Giuleşti a rămas în picioare.
În anul 1962, în luna februarie, s-a făcut arondarea bisericilor. (Vezi
ANEXA 4 Date despre arondarea bisericilor de fratele Popovici) După această
măsură abuzivă luată de statul român prin intermediul Departamentului Cultelor,
biserica baptistă Giuleşti a rămas în picioare. Activitatea mea ca pastor oficial în
această biserică a încetat însă. Mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să servesc
această biserică timp de 30 de ani.
Din anul 1962, Uniunea, la „îndemnul” Departamentului, l-a numit pe
fratele Bălgrădeanu Constantin, (proaspăt ales ca secretar general al Uniunii),
pastor oficial al bisericii din Giuleşti. Am dat în primire noului pastor o biserică
de aproximativ 60 membri şi 15 aparţinători. Dintre aceştia din urmă doi s-au
botezat şi sperăm că în curând se vor boteza şi alţii.
Odată cu venirea fratelui Bălgrădeanu ca pastor eu am rămas în calitate de
responsabil local. Mulţumiri fie aduse Domnului că şi în această calitate pot să
lucrez pentru Domnul acolo unde este nevoie.
Rog pe urmaşii mei în serviciul Evangheliei în această biserică să
considere expunereea mea ca un scurt istoric al bisericii noastre din cartierul
Giuleşti de la înfiinţarea ei în anul 1933 şi până în anul 1962, cînd misiunea mea
ca pastor a încetat.
De asemenea doresc ca istoria bisericii Giuleşti să fie continuată şi mai
departe de cei ce vor veni după mine şi să nu fie trecute cu vederea evenimentele
mai importante ce vor fi în viitor.
La început am ezitat să mă avânt în această măreaţă lucrare din Giuleşti
considerându-mă mic şi incapabil, dar Domnul Și-a arătat puterea Sa tocmai în
slăbiciunile mele.
Am iubit şi iubesc mult această sfântă operă a Domnului meu pentru care
mi-am dăruit energia şi cei mai frumoşi ani ai tinereţii mele. Slăvesc pe Domnul
meu din toată inima până la sfârşitul zilelor mele că m-a învrednicit să fiu
unealta Lui în lucrarea Sa măreaţă la margine de Bucureşti în cartierul Giuleşti.
Fratele Țopa Ion
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
32
I.3.
Amintiri de veterani Maria Catană (Popa) - Domnul Isus m-a căutat.
Prin mila lui Dumnezeu în vara anului
2013 împlinesc 75 de ani de la botezul
meu care a avut loc în biserica baptistă
din cartierul Giulești, din București.
Am să împărtășesc, cu bucurie, câteva
gânduri despre viața mea spirituală,
care a început cu adevărat, în biserica
din Giulești.
Mă numesc Maria Catană (mama
Mariei Caraman) și m-am născut în
anul 1923 în orașul Cluj.
Când vorbesc altora despre întoarcerea
mea la Domnul le spun că Mântuitorul
a fost Cel Care m-a iubit și m-a căutat
și mi-a îndreptat pașii spre El.
Cele mai vechi amintiri religioase, din
copilăria mea, se leagă de bunica, care
era reformată și mă culca seara, lângă
ea, într-o pilotă pufoasă și se ruga
alături de mine. Aproape întotdeauna eu
adormeam înainte ca bunica să termine rugăciunea.
Pe peretele din fața patului bunicii se afla un tablou cu o scenă impresionantă: în
centru sus se afla un triunghi în care era „ochiul lui Dumnezeu” ce privea pe
oameni. În dreapta și stânga se aflau doi îngeri, iar în partea de jos a tabloului era
o scenă ce prezenta iadul, în care oameni îngroziți întindeau mâinile în sus,
pentru a scăpa de focul iadului. În ochii mei de copil, imaginea iadului era plină
de grozăvie, dar mă linișteam, căci bunica se ruga întotdeauna: „Doamne ferește-
mă de focul iadului”. Apoi am văzut-o pe mama îngenunchind în fața patului și
rugându-se cu lacrimi fierbinți, mai ales atunci când avea necazuri. Sămânța
aceasta a căzut în inima mea de copil, și, când eram în clasa a IV-a, m-am dus la
o mănăstire, de pe strada școlii mele și am cerut să mă facă călugăriță. Desigur
că am fos refuzată.
M-am mutat cu părinții în București și la 14 ani mă duceam de trei ori pe
săptămână la biserica ortodoxă Sf. Gheorge de pe Grivița. Mă spovedeam, și
dădeam acatiste și devenisem prietenă cu preotul al cărui nume nu-l mai știu, dar
Maria Catană (Popa)
NĂDEJDEA în Dumnezeu
33
îmi amintesc că, datorită faptului că era mic de statură, toți enoriașii îi spuneau
„Popa Metru”.
Tatăl meu, însă, era cam îngrijorat pentru înclinațiile „bisericoase” ale fetei sale
și, povestind despre mine colegului său Croitoru, acesta a început să râdă și l-a
liniștit spunându-I că și fiica sa Luiza e bisericoasă, dar e mai rău decât mine,
căci merge la pocăiți, la biserica baptistă din Giulești. El a propus să facem
cunoștință. Așa că: Luiza Croitoru, Matilda Poponete și Ghizea au venit la mine
acasă și m-au dus pentru prima oară în vara anului 1937 la biserica baptistă din
cartierul Giulești.
Am intrat într-o încăpere dreptunghiulară, mult mai mică decât biserica de acum,
luminată cu lampă de gaz. În acel an începuseră săparea gropilor pentru stâlpii de
electricitate. În biserică erau mulți tineri, care m-au cuprins repede în grupul lor.
Era un cor frumos în care am cântat și eu. Dirijorul corului era Pavel Mândruț,
un tânăr deosebit de talenta, care cânta cu ușurință la harmoniu, vioară, ghitară și
mandolină. Tot el se ocupa și de orchestra unde activau mulți tineri. În cadrul
programelor bisericii frații și surorile recitau poezii și psalmi din memorie. Îmi
amintesc de sora Gârțu care spunea din memorie cu mare bucurie și intonație
psalmul 119. La fel și sora Rădulescu recita pasaje întregi din Biblie. Oamenii se
întreceau în a învăța Scripturile pe de rost și în a participa la programele bisericii.
Ca și tineri ne organizam să vizităm bătrâni neputincioși cărora le făceam curat,
le măturam odăile și iarna le aduceam lemne cu sania. Niciodată nu ne era greu,
mergeam pe jos, cântam, glumeam, ne băteam cu zăpadă și eram sinceri și buni
unii cu alții. Uneori împărțeam tractate cu mesaje biblice în oraș, fără să ne fie
rușine; mergeam și la spitale, dar mai ales la azile de bătrâni. Organizam
programe de vizitare ale celorlalte biserici din București și cel puțin o data pe an
ne adunam toate bisericile baptiste din București la biserica Golgota din strada
N.Titulescu 56A. Tinerii din Giulești se prezentau, întotdeauna, cu imnul
bisericii: „Hristos în jurul Său ne-adună”.
Hristos în jurul Său ne-adună,
În veci credință Îi jurăm.
Luptăm, lucrăm cu voie bună,
Pe Domnul îl urmăm.
Noi rândurile strângem bine,
Hristos e Căpitan.
Sub steagul Lui învingem
Și nu ne temem de dușman.
Biserica era plină de dragoste, frații se bucurau unii de alții și aveau multă grijă
de noii veniți, cum eram și eu. Îmi amintesc, cu drag, cum sora Mândruț,
intendenta bisericii m-a invitat la ea la masă chiar din prima duminică de venire a
mea la biserică. Am fost impresionată de dragostea și căldura ei, de încrederea pe
care mi-a arătat-o.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
34
M-a rugat să rămân și pentru programul de după amiază și să citesc un psalm la
programul de tineret. Am șovăit puțin, dar am acceptat și-mi amintesc că
tremuram așa de tare că mi se loveau genunghii unul de altul. M-am simțit iubită
și înconjurată cu dragoste. De catecheză se ocupa fratele Moceanu Gavril. M-am
înscris și eu, dar un an întreg am mers și la ortodocși și la biserica din Giulești.
În timpul acesta L-am visat pe Domnul Isus, de trei ori, și am primit răspuns la
întrebările mele, așa că la 14 ani am fost botezată de fratele Țopa Ioan. La
sfârșitul botezului sora Elena Țopa, soția pastorului, a venit în fața bisericii, m-a
îmbrățișat și m-a luat sub oblăduirea ei. Între noi s-a înfiripat o trainică și sinceră
prietenie. Familia Țopa m-a ajutat să cresc spiritual și să înaintez în viața de
credință. La fel se purtau și cu ceilalți convertiți. Deși avea patru copii și serviciu
fr. Țopa făcea misiuni în jurul Bucureștiului și vizite la membrii bisericii. Fratele
Țopa știa necazurile și bucuriile fiecărui membru fiind un pastor adevărat și iubit
de întreaga biserică. Era un om vesel comunicativ, un credincios statornic și un
om al rugăciunii. Elena Țopa soția lui, se ocupa de grupul surorilor și noii
convertiți, cu dragoste. Avea o voce frumoasă și cânta solo în biserică și era un
ajutor potrivit pentru soțul ei. Mai târziu când mama mea a venit și ea la biserică
a fost copleșită de dragostea Domnului ce se revărsa dintre membrii ei. Și ea s-a
botezat în biserica din Giulești.După un timp s-a botezat și sora mea Constantin
Aurelia care a rămas în Giulești până a trecut la Domnul.
La programe aveam predici ziditoare ținute de fratele Țopa și de alți frați. Printre
ei se afla și fratele pastor Richard Wurmbrand care ne vizita adeseori și participa
la programele de tineret.
În biserică n-am avut numai momente de bucurie, am întâmpinat răutatea
vecinilor și chiar a celor de la secția de poliție ce era lipită de clădirea bisericii.
Îmi amintesc că într-o miercuri seara, în timpul programului s-au auzit niște
zgomote puternice și neobișnuite la ușa de la exterior. Am rămas încremeniți și
ni s-a spus să stăm nemișcați. Cineva atras cu pușca în ușa bisericii. Nu s-a aflat
niciodată cine a făcut această faptă urâtă. Apoi în timpul regimului Antonescu
bisericile au fost închise și ne-am împrăștiat toți care încotro. Mai apoi avenit
războiul în 1941 și Pavel Mândruț dirijorul corului și al orchestrei a fost înrolat
în armată. El era „inima întregului tineret”, așa cum spuneau toți despre el și
plecarea lui a lăsat un mare gol între tineri, mai ales când am primit o carte
poștală pe care scria: „Mort pentru patrie”.
Cînd s-au redeschis bisericile, eu am rămas în biserica Golgota din N. Titulescu,
dar relația mea cu familia Țopa și cu biserica din Giulești a rămas aceeași: de
dragoste. În tot acest timp am văzut că lucrarea lui Dumnezeu merge înainte și e
frumoasă. Acum copiii mei Mariana, Cristian și Dorotea Caraman lucrează în
biserica în care m-am botezat și activat acum 75 de ani.
Slăvit să fie Domnul și la mai mare… biserica Nădejdea din Giulești.
Maria Catană (Popa)
NĂDEJDEA în Dumnezeu
35
„... cei răi vor face răul şi niciunul
din cei răi nu va înţelege, dar cei
pricepuţi vor înţelege.” (Dan
12:10)
Partea a II-a
Anii 1962-1986
Supravieţuire şi trezire creştină în plină
negură comunistă
Mircea Bulatov
Această perioadă a fost descrisă pe baza unor extrase din mărturiile publicate ale
celor ce au trait acele vremi, documente de arhivă, procese verbale, fotografii,
amintiri şi nu în ultimul rând ale celor trăite de autor.
Cuprins
II.1. Biserica Baptistă Giuleşti, Richard Wurmbrand, legionarii şi caii
II.2. Criza rachetelor şi pastorul trist
II.3. Între păstorire, colaborare şi dorinţă de a fi creştin
II.4. Cutremur, retragere şi confuzie
II.5. Invitarea unui zănatic
II.6. Credinţa creştină la Români egal Nădejde
II.7. Trezirea
II.8. De ce Doamne ?
II.9. Despre multe altele şi...ce fac puii departe de cuib ?
II.10. 1986 - sfârșit sau nou început ?
II.11. Mărturii ale trecutului cenușiu – relatate chiar de cei ce le-au trăit
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
36
Înainte de începutul părţii a II-a
Evreii se pricep mai ales în afaceri, dar au ceva extraordinar ştiu să nu
moară. Să nu credeţi că am luat-o razna chiar de la-nceput, chiar aşa este! Şi nu
mă refer doar la unii dintre ei: Enoh, Ilie ..., (ce n-au văzut moartea că aşa a vrut
El), ci la toţi.
Dacă mâine printr-o catastrofă de mari proporţii ar fi omorâtă toată arhiva
amintirilor lor, de la Tora şi până la ultimul album de familie, în foarte scurt
timp, practica cultivată de milenii în acest neam ar face să o învie. Totul este atât
de simplu, spun tot timpul numai poveşti adevărate, fiecare despre fiecare.
Şi nu se opresc o viaţă, căci povestesc cu multe detalii, viaţa până la a 77
spiţă a neamului, până la Tora, până la patriarhi şi pământul făgăduinţei.
..........................
Nu am nici pe departe mesteşugul scrisului. Sunt un om în vârstă şi fac
parte din marea gloată a generaţiei de sacrificiu a românilor ce a făcut trecerea
între milenii pe aceste meleaguri pline de culoare, dar pe care mulţi vor să le
prezinte că sunt gri precum timpurile care au bătut peste ele..
Dacă aceste rânduri o să fie citite cândva măcar de copiii, prietenii şi fraţii
mei, mare câştig. Iar dacă ei le-or citi nepoţilor, câştigul s-ar transforma-n
victorie. Amintirile în… viaţă, iar ce a fost bun şi s-a alterat ar învia.
..........................
Dumnezeu este democrat. Când a creat îngerii, i-a făcut liberi. Liberi să
aleagă. Ce?
Lucifer, sătul de putere a ales, a vrut mai mult, a vrut … „Mă voi sui în
cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; … mă
voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” Nu este păcat să ai putere, dar
ea devine „cocktail dinamită” în amestec cu un dram de mândrie; şi de la
mândrie pornesc toate ... Dar cum de a fost posibil ca la o creaţie a Lui, care
întotdeauna este perfectă, să apară o imperfecţiune: păcatul.
Simplu, pentru că Dumnezeu creează perfect, asemenea Lui, adică l i b e r.
În astfel de cazuri şi libertatea poate fi un drum spre păcat? Da, dar atunci
are o nuanţă schimbată care o transformă în libertinism.
Atunci nu înseamnă că a greşit Dumnezeu, dând posibilitate alegerii binelui
sau răului? Nu! Şi-a asumat acest risc. Hotărârea cosmică a fost luată de Tatăl,
Fiul şi Duhul Sfânt „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră;
…”
L-a creat şi pe om, „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său…”, adică
libeeeeer. Pentru ce a riscat din nou?! Nu ştia că Lucifer de altădată transformat
în Satana, îl v-a momi pe om să greşească să… ?! A riscat ? Nu!.
Deşi răul apăruse, mergea la sigur, Se avea pe Sine ca aliat în Fiul Său,
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, …”
NĂDEJDEA în Dumnezeu
37
Aşa s-a născut din durerea Lui dragostea pentru salvarea omului şi o
paranteză mare timpul pentru a-i arăta fostului Lucifer că a ales greşit.
Şi în această paranteză ne dăm examenul noi oamenii.
Dragostea Lui împreună cu timpul sunt ajutoare, ce-l fac chiar pe cel mai
mic om să aleagă liber ce este bun, drept, …. și, culmea, puterea să sară din
paranteză, pentru a redeveni OM după chipul Său.
Atunci ca reuşit la acest greu examen, creaţia va putea să vadă din nou
chipul Creatorului.
Şi ce va vedea ? : DRAGOSTE.
II.1. Biserica Baptistă Giuleşti, Richard Wurmbrand,
legionarii şi caii
Înainte de 1962
Deşi din ’62, când aveam doisprezece ani, am făcut parte din biserica baptistă
Giuleşti, nu am aflat despre aceste „întâmplări” decât târziu dupa ’89. Mulţi
credincioşi nu le ştiu nici în ziua de azi.
Vremea trece, amintirile devin din ce în ce mai şterse, ca apoi să se aşeze uitarea.
Cel ce a insuflat scrierea BIBLIEI şi în special a Evangheliilor nu a lăsat să fie
ascunse nici suişurile, nici coborâşurile până la fugă şi lepădare a ucenicilor de
atunci ai Domnului Isus Hristos.
Cu atât mai mult suntem datori noi, ucenicii de azi, cei ce alcătuiesc prin faptele
lor marele capitol 29 al Faptelor Apostolilor, să redăm cu sfinţenie pentru urmaşi
atât lumina cât şi umbra ce a răzbătut din inimile noastre în varii momente ale
vieţii de creştin. Redând cât mai complet adevărul, terminăm de pus piatra de
zidire a Bisericii Eclesia ce aparţine strict de fiinţa noastră, a celor ce am trăit
aceste vremi. Pentru a fi mai bine înţeles fac o paranteză. În Cuba orice enoriaş
când se referă la Biserică foloseşte doi termeni. Unul Temple când se referă la
clădire şi altul Eclesia când se referă la credincioşi.
Revin la ideea principală.
Şi doar aşa urmaşii nostri în credinţă vor călca pe urmele noastre, aşezând la
rândul lor o piatră de zidire.
Sunt de principiul „povesteşte ceea ce ai trăit”, dar nu mă pot abţine a nu povesti
despre biserica din Giuleşti două întâmplări şi din altă perioadă aflate din gura
celor ce le-au trăit.
Fac aceasta pentru a nu fi uitate de tăvălugul vremilor şi precum zicea un cărturar
al nostru: „ Nimic nu este nou sub soare, dar câte s-au întâmplat la umbră...”
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
38
Arestarea lui Richard Wurmbrand
Era după ’89 când în biserica Nădejdea ne-am pomenit cu fratele Richard
Wurmbrand în vizită la Giuleşti. Mulţi nu ştiam de ce a ales şi biserica noastră în
turneul său.
În scurta sa vizită în România a avut bunăvoinţa Lui Dumnezeu să vadă încă o
dată cu ochii trupeşti atât locurile unde a fost întemniţat, cât şi cele de unde a fost
arestat în diferite rânduri.
S-a aşezat pe scaun, la o masă în loc de amvon, (nu mai putea să stea mai mult de
cinci minute în picioare), şi printre vorbele pline de dragoste a întrebat
auditoriul: mai este cineva din această biserică, care a fost martor arestării mele
din perioada legionară ?
Noi cei tineri nu ştiam nimic despre aşa ceva şi ne uitam
miraţi la fratele nostru. Când din bănci în partea din
spate s-a ridicat o soră înaintată în vârstă, sora Gârţu,
răspunzând: eu mai sunt din cei de atunci.
Deşi câţiva ne-am dat seama că în acele momente se
retrăiesc momente creştine istorice, ne-am lăsat furaţi de
euforia momentului, am ascultat cuvintele-i calde pline
de dragoste şi apoi pastorul Richard Wurmbrand fiind
obosit l-am însoțit până la maşina cu care venise. Am
intenţionat să o întreb pe sora Gârţu mai multe despre
acel eveniment. Am lăsat pe altădată. Dragi cititori, să nu
faceţi greşeala mea. Pe sora Gârţu nu am mai întâlnit-o.
A plecat acasă... la Domnul.
Pastorul Richard Wurmbrand înainte și în timpul detenției
Sora Gârțu Maria
NĂDEJDEA în Dumnezeu
39
Am căutat mult prin documentele de arhivă despre arestările pastorului Richard
Wurmbrand şi nu am dat peste acest episod petrecut în biserica noastră din
Giuleşti. Dumnezeu m-a ajutat să reconstitui acest episod din frânturile, disparate
la prima vedere, obţinute din: scrierile pastorului Richard, din diferite publicaţii
şi chiar de la fiul adoptiv al unei eroine arestată în acelaşi loc cu scumpul nostru
frate. Ba mai mult, am aflat şi taina: de ce a scăpat cu viaţă evreul creştin, în plin
masacru legionar de la Bucureşti.
Atmosfera socială a anilor ’40
“La 4 septembrie 1940, sub presiunea opiniei publice (o mare demonstraţie a
avut loc la Bucureşti, manipulată de agitatori legionari), Carol al II-lea l-a
chemat la putere pe generalul Ion Antonescu, demisionat din armată şi aflat cu
domiciliu forţat la mânăstirea Bistriţa, cu condiţia să formeze un guvern de
uniune naţională. Horia Sima a încheiat o alianţă cu Antonescu pentru
constituirea unui guvern legionar şi a unui „Stat Naţional-Legionar”. Partidele
politice istorice au refuzat să participe oficial la guvernare alături de legionari...
Generalul nu era sprijinit de vreun partid politic şi fără sprijinul Miscării
Legionare ar fi eşuat, aşa că s-a văzut obligat să admită condiţiile lui Horia Sima,
inclusiv aderarea oficială la Mişcarea Legionară, apariţii în public îmbrăcat în
cămaşă verde şi diagonală (uniforma legionară), jurământul şi salutul legionar.
A doua zi după formarea guvernului, Antonescu a cerut şi a obţinut anularea
constituţiei şi dizolvarea Parlamentului, apoi, printr-un puci reuşit, l-a forţat pe
regele Carol al II-lea să abdice în favoarea fiului său, voievodul Mihai (18 ani).
(Vezi ANEXA 5 Perioada legionară în Bucureşti)
Revenim în Giuleştii acelor ani de teroare legionară
După cum se ştie, şi a fost amintit în rândurile de mai sus, în perioada cât au
guvernat legionarii şi apoi guvernele antonesciene de orientare pro-germană, au
fost făcute arestări mai ales în rândul evreilor şi a opozanţilor politici ai vremii.
Deşi nu făcea parte dintre opozanţii politici, pastorul Richard Wurmbrand
devenise după convertirea la creştinism o persoană cunoscută şi deranjantă
pentru Mişcarea Legionară.
În noiembrie 1940 Poliţia Legionară a primit ordin să fie dezarmată. Ministrul de
Interne a schimbat ordinul în transfer de cadre de la Poliţia Legionară la unităţile
de poliţie regulată.
Zăpăceala a devenit şi mai mare, nu ştiai dacă au venit legionarii sau poliţia să te
aresteze şi să te ancheteze.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
40
Iată ce spune chiar pastorul Richard Wurmbrand în cartea sa CHRISTOS PE
ULIŢA EVREIASCĂ:
„Noi eram în mare pericol, dacă mergeam în oraş (n.a. biserica creştină
evreiască se afla pe str. Olteni) nu ştiam niciodată dacă ne vom întoarce.
Evreii erau vânaţi pe străzi şi arestaţi pe baza a tot felul de acuzaţii false.
În mai multe rânduri am văzut şi eu moartea cu ochii.”
Deşi atmosfera socială era tulbure şi plină de pericole mai ales pentru un evreu,
Richard continua să predice şi în alte biserici evanghelice unde era invitat. În
biserica baptistă Giuleşti venea destul de des şi devenise îndrăgit datorită
mesajelor lui pline de dragoste. Într-una din zile când predica au intrat în biserică
o brigadă a poliţiei legionare şi l-au arestat. Motivul: „jidan periculos”. Enoriaşii
spuneau printre altele: „este un creştin adevărat, Îl predică pe Hristos”.
Tot în cartea CHRISTOS PE ULIŢA EVREIASCĂ la pag.167 este amintit
următorul fapt.
„O femeie româncă s-a prezentat în faţa ofiţerului de poliţie şi a cerut să fie
arestată împreună cu fraţii ei din Israel. Cererea i-a fost satisfăcută”.
Poliţia legionară avea liste cu cei ce trebuiau arestaţi, grupate în „jidovi” şi
„creştini” periculoşi din punctul lor de vedere. Cei din primul grup au fost
torturaţi şi mulţi omorâţi. Din categoria a doua au fost arestași destui, dar
omorâţi doar liderii politici şi de opinie ai vremii ce le stăteau împotrivă.
Fiind stare de război pastorul de atunci al bisericii Țopa Ion se afla mobilizat
pentru front. Pastorul Richard Wurmbrand venea destul de des și predica în
biserică. Cînd a venit notarul Florescu împreună cu potera legionară și l-au
arestat direct din biserică, după verificare el era trecut pe ambele liste. Dar
vorbele enoriaşilor din Giuleşti, împletite cu spiritul de sacrificiu al sorei Anicuţa
(membră activă a bisericii), românca arestată pentru simpatizare cu „jidovul
creştinat” au schimbat situaţia. Cei arestaţi printre care pastorul Richard
Wurmbrand, fratele Șmilovici, evrei şi sora Mândruț Anicuţa, româncă, nu au
fost încarceraţi la „jidovi”, ci la „creştini”.
Detalii despre ce au suferit în acele 30 de zile de arest nu cunosc, dar sigur este
că predicarea prin trăire de către frații din Giulești a versetului din Ioan 15:9
Cum M'a iubit pe Mine Tatăl, aşa v'am iubit şi Eu pe voi. Rămîneţi în dragostea
Mea., la scăpat de la moarte şi pentru un timp de temniţă.
Când au venit alte vremi, când cele verzi s-au preschimbat în cele roşii, Richard
Wurmbrand avea să pătimească din nou pentru Hristos timp de 14 ani în
închisorile comuniste, dar asta e altă poveste ce nu e legată direct de biserica din
Giuleşti.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
41
Richard Wurmbrand, un evreu creștin, a devenit unul din cei mai cunoscuţi zece
români şi unul din cei mai apreciaţi şaptezeci de oameni luptători pentru binele
semenilor lor din lume.
(Vezi ANEXA 6 Scurtă biografie Richard Wurmbrand)
Închiderea bisericii în 1941
şi transformarea ei în grajd pentru cai
După septembrie 1940, guvernul condus de Ion Giurtu, cu o componenţă
legionară, a urmat cel condus de Ion Antonescu. Legionarii îşi făceau în
continuare de cap în multe domenii în toată ţara. Pe atunci primarul din Giuleşti
a fost şi el schimbat cu unul adept al mişcării naţional-legionare. Notarul
Florescu din cartier făcea deja instrucţie premilitară a tineretului încadrată în
Comandamentul viitorilor ostaşi ai statului legionar român şi se mândrea
purtând mai tot timpul uniforma de sublocotenent.
Filtru al
Poliţiei
Legionare
Bucureşti
1940
Mareşalului Ion
Antonescu alături de
Horia Sima la o paradă
legionară
Bucureşti-1940
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
42
După pogromul evreilor din Bucureşti şi arestarea pastorului Richard
Wurmbrand pomenite pe scurt mai sus, biserica baptistă din Giuleşti a fost
închisă.
Motivul susţinut de primăria legionară era « foarte întemeiat » : este imperios
necesar crearea rapidă de grajduri pentru poliţia călare de la margine de
Bucureşti.
Drept urmare întrunirile Bisericii din Luduş nr. 4 au fost întrerupte şi localul
tranformat pentru o perioadă în grajd pentru cai.
După transformarea bisericii în grajd se intenționa și desfiinţarea bisericii
baptiste și nu numai. Dacă romanii au intrat călare în templul din Ierusalim,
legionarii tot nişte străini de spiritul românesc, de ce nu ar fi făcut la fel cu o
bisericuţă la margine de Bucureşti.
Despre această tristă amintire am aflat de la pastorul de atunci al Bisericii fratele
Ţopa Ioan şi care se afla mobilizat în armată.
Deja începuse războiul și pentru români. Dacă mersul acestuia ar fi avut alt curs,
pe placul lui Antonescu, acesta ar fi pus în aplicare și planul său de „curățare” a
țării de evrei, țigani, creștini evanghelici, prin mutarea lor în noile teritorii
cucerite Bug (Transnistria). Atunci și soarta multor evanghelici români (socotiți
de regim sectanți) și implicit a celor din biserica baptistă din Giulești ar fi fost
alta.
Mulțumim lui Dumnezeu că nu a îngăduit aceasta.
(Vezi ANEXA 7 ORDINUL SECRET al mareșalului ANTONESCU privind
deportarea creștinilor evanghelici în TRANSNISTRIA)
NĂDEJDEA în Dumnezeu
43
II.2.
Criza rachetelor şi pastorul trist
Biserica Baptistă din Giuleşti în acea perioadă (anii ’55-’80) avea o compoziţie
etnică mai deosebită. Printre ei se afla şi un grup de creştini evanghelici,
refugiaţi din Basarabia, veniţi marea majoritate după ruperea României mari.
Familiile Pastuhov, Ucraineţ, Covalu, locuiau chiar în cartierul Giuleşti iar
familia Bulatov, venită din ’61 în biserică, locuia în capătul celălalt al
Bucureştiului.
În acea perioadă politica statului român faţă de creştini în general şi faţă de cei
evanghelici în special era aceea de izolare, ca peste ani să se poată transforma în
dizolvare (planul lor nu şi al lui Dumnezeu).
Pe scurt cum se manifesta. Era un amestec de stalinism târziu şi comunism aşa
zis naţional (adică teroare tip sovietic plus spălare de creier comunistă, faţă de
tot ce era bun, adevărat, tradiţional românesc, dar era în contradicţie cu noua
ideologie a minciunii).
Susţin cu fermitate termenul stalinism târziu, deoarece am avut ocazia chiar în
acea perioadă să pot compara atitudinea statului nostru şi cea a celui sovietic faţă
de creştini, vizitând Basarabia imediat după redeschiderea graniţelor (pentru
foştii refugiaţi).
Creştinismul a fost declarat drept o “cârjă pentru slabi”, “un opiu al
poporului” (Marx), un obstacol în calea progresului, un instrument al
exploatării folosit în Evul Mediu şi în regimurile capitaliste.
Pastorilor li s-au eliberat un fel de “legitimatii”, numite “carnete de pastor”,
iar activitatea lor a fost restrânsă teritorial la cercul pastoral aferent unei
biserici locale. Orice deplasare în biserici din alte oraşe sau sate trebuia
aprobată prin eliberarea unei “delegatii de serviciu” prin Comunităţile
creştine teritoriale, aflate sub controlul şi coordonarea inspectorilor de la
Departamentul Cultelor (n.a. « mâna lungă a Securităţii »).
Celor neascultători li se ridica dreptul de a vorbi în public. Pastorii erau
consideraţi “educatori ai maselor populare” şi nu puteau funcţiona decât
după o „recunoaştere” prealabilă din partea autorităţilor de Stat.
din scrierile lui: Daniel Branzei
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
44
În 1962 au fost duse la îndeplinire două sarcini importante trasate de
sovietici:
- anihilarea rezistenţei armate anticomuniste din munţi
- încheierea procesului de colectivizare
Rezistenţa armată anticomunistă din România a avut loc în perioada
1944 - 1962. Formele de rezistenţă anti-comuniste au luat naştere odată cu
instaurarea regimului, ele manifestându-se sub formă de rebeliune armată (în
general aceste grupuri erau reperate în munţi). Membrii acestor grupuri au
fost foşti membri ai guvernelor anterioare, foşti militari şi ţărani, care se
opuneau cu înverşunare colectivizării. ... Trupele deSecuritate au hărţuit în
permanenţă aceste mişcări. Ele s-au stins după 1949, iar ultimele s-au
autodizolvat în 1956, fiind descurajate şi de pasivitatea statelor occidentale
la mişcarea maghiară din acel an, sau au fost lichidate până în 1962.
În România, Partidul Comunist Român a desfăşurat în perioada 1949–1962
procesul de colectivizare, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor
proprietăţilor agricole private din ţară şi comasarea lor în ferme agricole
administrate de stat. În România, colectivizarea a fost similară cu cea
efectuată în URSS, prin aceea că a înglobat terenurile agricole ce puteau fi
adunate într-o fermă colectivă. Început întâi greoi şi haotic, procesul de
colectivizare a stagnat între 1953 şi 1956, fiind apoi reluat cu agresivitate şi
dus la final în 1962. Numeroşi ţărani, atât săraci, cât şi mai înstăriţi, s-au
opus acestei acţiuni, iar guvernul comunist a recurs uneori şi la represiuni
violente, deportări, încarcerări şi confiscări ale întregii averi a celor
implicaţi. Sistemul de agricultură socialist astfel constituit a intrat treptat
într-o criză ale cărei efecte s-au simţit şi după ce regimul a fost înlăturat.
Citate din WIKIPEDIA
NĂDEJDEA în Dumnezeu
45
Atmosfera socială a anilor ’60
Cum spuneam ceva mai sus, în anul 1962 am fost pentru prima
oară în vizită la rudele din Basarabia, fost teritoriu românesc până
în 1940 (numele fusese preschimbat de sovietici în
R.S.S.Moldovenească la ceva timp după pactul Molotov-
Ribentrop).
Trecuseră 22 de ani de când părinţii mei nu mai călcaseră pe
pământul unde s-au născut, fiind nevoiţi pentru a-şi scăpa viaţa să
lase case, pământuri, rude, prieteni şi să plece în bejenie doar cu ce
aveau în câteva valize şi în inimă. Tatălui meu nu i s-a permis a fi
prezent nici la înmormântarea tatălui său, nici a fratelui mai mare
rămaşi în Basarabia. Mai târziu am înţeles ce se petrecea în
sufletul lor când călcau din nou pe meleagurile natale, parcă se
aflau la locurile sfinte.
În 1950 Leonid Brejnev este delegat la Sovietul Suprem şi repartizat Prim-
secretar al Moldovei sovietice. Linia sa de partid a fost urmată sârguincios
şi de următorii conducători de la Kişinău. Micii conducători locali aserviţi
puterii centrale au fost înlocuiţi cu oameni veniţi din alte republici unionale
(mai ales Rusia, Ucraina, Bielorusia) şi a fost efectuată rusificarea tot
sistematică a învăţământului, administraţiei şi culturii.
Cum puteau să nu facă aceasta când la Moscova conducea Hruşciov urmat
din 1964 de Brejnev.
Criza proiectilelor cubaneze a fost o confruntare între Uniunea
Sovietică şi Statele Unite în legătură cu proiectilele nucleare sovietice
din Cuba. Criza a început la 14 octombrie 1962 şi a durat 38 de zile, până
la 20 noiembrie 1962. Această criză a fost privită ca fiind momentul
când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear şi să se
transforme în Al Treilea Război Mondial.
Într-un discurs televizat de o extraordinară gravitate, preşedintele american,
John F. Kennedy, a anunţat că avioanele americane de spionaj au descoperit
baze sovietice de lansare a rachetelor SS-4 Sandal în Cuba. Aceste rachete,
purtând focoase termonucleare, constituiau un pericol iminent, deoarece,
având rază de acţiune medie (2000 km), erau capabile să lovească un număr
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
46
John F. Kennedy, Fidel Castro şi Nikita Hruşciov în 1962
mare de oraşe americane foarte importante, precum Washington. Dintr-o
dată, rachete sovietice puteau atinge teritoriul american, ameninţând să
discrediteze doctrina nucleară americană
La 23 octombrie a început carantina Cubei, dar Kennedy a decis să dea mai
mult timp de gândire conducătorului sovietic, Nikita Hruşciov, în ceea ce
privea acţiunile SUA, împingând linia limitrofă a carantinei înapoi cu 500 de
mile. Până în ziua de 24 octombrie, vasele sovietice pe ruta spre Cuba,
capabile de a transporta încărcături militare, au părut a-şi încetini sau
modifica cursul, sau chiar s-au întors de unde au venit, atunci când s-au
apropiat de linia de carantină (blocada navală), cu unica excepţie a unui vas -
petrolierul numit Bucureşti.
Criza rachetelor cubaneze a constituit cel mai periculos punct al Războiului
Rece, unde lumea a fost cel mai aproape de un război nuclear total. Prin
urmare, s-a instaurat o linie telefonică directă (aşa numita "linie roşie")
între Kremlin şi Casa Albă pentru a evita un război nedorit.
Citate din WIKIPEDIA
NĂDEJDEA în Dumnezeu
47
Aici în fosta Basarabie atmosfera socială a oamenilor simpli era manipulată altfel
decât în România. Peste tot trebuia să existe un pericol. Iar pericolul cel mai
mare era cel venit din vest. România se afla la vest de R.S.S.Moldovenească deci
era un „pericol”.
Mă aflam într-un autobuz ce făcea legătura între două localităţi rurale. Eram
îmbrăcat mai altfel, ca la Bucureşti, când am auzit un bărbat între două vârste
zicând celor din jur în timp ce arăta spre mine: „americanul, americanul are
pistolet în buzunar” . Veneam de la un magazin sătesc de unde cumpărasem o
trusă de şurubelniţe pe care le-am pus în buzunarul de la spatele pantalonilor.
Isteria maselor era dusă pe culmi.
Creştinii nemolipsiţi de ideologia comunistă gândeau şi chiar trăiau altfel. Deşi
eram un puşti vedeam pe feţele tuturor, a rudelor mele pe care nici nu am avut
ocazia să îi cunosc până atunci, bucuria revederii amestecată cu tristeţea
despărţirii în două ţări hărăzite a merge pe căi separate.
În România şi special în biserica din Giuleşti vedeam cum statul comunist părea
că izbândeşte a izola şi a distruge spiritul de credinţă.
Aici în Basarabia (R.S.S.Moldovenească) am văzut altceva.
Creştinii nu mai aveau ce pierde şi convieţuiau împreună.
Ca să fiu mai clar la ei de mult se reduseseră numărul de biserici.
Creştinii evanghelici de diferite denominaţiuni: adventişti, penticostali, baptişti
se întruneau în aceleaşi locaşuri de cult. De la o anumită oră începeau slujba
primii şi din oră în oră se schimbau enoriaşii şi pastorii, dar locaşul rămânea
acelaşi. În trei ore (atât admitea statul în zile de Duminică) creştinii a trei culte
reuşeau o slujbă completă. Frumos era că destui creştini rămâneau la toate
slujbele. Cel puţin pentru aceea perioadă şi acele locuri statul sovietic în loc să
izoleze mişcarea creştină evanghelică a făcut să fie mai unită.
Am revenit în ţară când criza rachetelor din Cuba era în toi.
Puţin mai târziu aflând ce se întâmpla pe glob am înteles de la ce ne-a ferit
Dumnezeu.
Pastorul trist.
Modul aiuristic chiar extravagant, în care s-au derulat psihodramele politice în
anii ’60-’89 şi după, au lăsat impresia că ţara are mecanismul stricat. Adevărat,
mulţi observatori din exterior sunt mai impresionaţi decât românii. Noi doar ne
întrebam „la noi mămăliga când explodează?”. Am fost obişnuiţi să răbdăm, să
tăcem, să acceptăm în locul ADEVĂRULUI adevărul lor.
Este bine să taci, este în continuare la modă şi azi după 23 de ani de la ...
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
48
„...deşi printre români exasperarea creşte. Ceva nu merge în România, şi nu
doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem?
Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru." (Lucian BOIA)
Am mulţumit şi mulţumesc mereu, aşa cum fac mulţi creştini din Romania, că
noi cei născuţi după război nu am avut parte direct de el. Natural ar fi fost ca
PACEA să aducă bunăstare, fericire, iubire între oameni. Ceva lipsea. Am căutat
şi am găsit (cred că destui creştini l-au găsit) acel ceva care lipeşte „dragostea”,
dragostea faţă de semeni. Mai precis dragostea între şi faţă de creştini.
1Co_13:2 ... ; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii,
şi n'aş avea dragoste, nu sînt nimic.
1Co_13:3 ... şi n'aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
1Co_16:14 Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste !
Cel rău a reuşit să sădească şi mai sădeşte şi azi intoleranţa între creştini pe
motive de el impuse.
În biserica Giuleşti a anilor ’60 erau încă destui care au trăit marginalizarea prin
interpretarea baptismului ca sectă în perioada interbelică.
Sora Ana Hertz, care a urmat lecțiile de catehism la Budapesta în vederea
botezării ca baptistă, menţiona în povestirile ei: „se urmărea o instigare forţată
fără temei împotriva baptiştilor”.
Cu puţin timp înainte de recunoaşterea baptiştilor din Romania ca şi Cult Creştin,
Legea pentru regimul general al cultelor din anul 1928 prevedea la art. 53
recunoasterea drepturilor comunitatii baptiste acordate acesteia prin
jurnalul (hotararea) Consiliului de Ministri nr. 2680 din 21 noiembrie 1927.
Episcopul Grigorie Comşa al Aradului (1925-1935) socotit un mare vestitor al
Evangheliei,
„îl putem numi, credem că fără să greşim, unul dintre cei mai mari omileţi
ai vremii, cât şi unul dintre cei mai mari mărturisitori ai Evangheliei lui
Hristos,”(extras din lucrare de doctorat a pr. Filip Albu având ca
îndrumător: Pr. Prof. univ. dr. Vasile Gordon)
Declara în ÎN ANUL 1927 – BAPTISMUL ÎN ROMANIA EPISCOPUL
GRIGORIE COMȘA Cititorul va băga de seamă că propagandiştii străini zic: voi Românii nu aţi
avut şi nu aveţi oameni din sânul vostru, care să vă înveţe legea lui
Dumnezeu, voi aţi trăit 19 veacuri în întuneric şi a trebuit să venim noi
ungurii şi câţiva jidoviţi americani sau americani jidoviţi ca să vă ducem
NĂDEJDEA în Dumnezeu
49
la lumină. Aşa zic duşmanii neîmpăcaţi. Dar ce răspundem noi? Că
învăţăturile sectare ale baptiştilor sunt străine de sufletul neamului şi de
legea dumnezeiască.
Cititorul să ia aminte că această lucrare este făcută pe temeiul unor studii
documentate si turnate în formă de dialog spre a fi mai ducătoare la scop.
Am dorit să înţeleagă chiar si cei mai puţin cunoscători de carte şi de aceea
am ales această formă a expunerii. Dumnezeu să binecuvânteze munca
noastră.
Arad, 10 Martie 1927....
Românilor, Românilor, apăraţi-vă legea si neamul!!!!!. Eu unul aş numi
trădător de ţară şi de neam pe acel ministru român, care ar îndrăzni să
recunoască pe baptişti. Aceştia sunt azi o simplă asociaţie, menită a
dispare, iar nicidecum spre a fi avansată la rangul de cult.....
Nu uitaţi dragi Români, că în toată Ungaria nu mai sunt decât 70
predicatori, iar la noi în ţară 910 predicatori baptişti. Feriţi-vă de ei, feriţi-
vă de ei! Iubiţi-vă ca fraţii şi nu vă luaţi după baptişti care pe mine mă urăsc
de moarte, pentru că Dumnezeu m-a chemat la timp să-mi apăr legea şi
neamul.
Trăiască România!
Trăiască Biserica Ortodoxă!
Acest climat de marginalizare şi de teamă pentru creştini în general şi pentru
evanghelici în special a rămas neschimbat în tot timpul cât a fost la conducere
regimul comunist. Cel rău nu vroia prietenie ci doar vrăjmășie între culte.
Ca fapt „divers” , în acei ani, orice cerere la Ministerul Cultelor sau aiurea se
încheia obligatoriu cu acelaşi slogan cu care încheia în ’27 apelul său Episcopul
sus amintit, însă cu mici schimbări:
Trăiască Republica Populară România!
Trăiască Partidul Muncitoresc Român! (care putea fi înlocuit cu)
Trăiască Lupta pentru PACE!
RĂUTATEA merge în paralel cu consecinţele ei şi între ele nu-i decât suferinţă.
Menţionez aici că în această carte toate numele de creştini sau lideri ai cultelor
neoprotestante care au conlucrat cu Securitatea nu vor fi menţionate decât cu
numele de cod prezent în documentele CNSAS.
Fac aceasta deoarece nu am şi cred că nici alţii nu au dreptul să judece care
creştin a fost: un Iuda, un Toma, un Petru sau un Ioan.
Câţi lideri în faţa plaselor ţesute de cel rău (frică, avantaje, teroare, mituire, etc.)
nu au clacat. Procentul dedus din aceste acte depăşeşte 70% .
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
50
Dar avem dreptul, nu greşesc, obligaţia a arăta urmaşilor şi cele bune şi cele rele.
Aşa cum am arătat, mai la început, cap.29 din Faptele Apostolilor se scrie în
continuare.
La fel ca pe vremea patimilor Domnului Isus Hristos parcă mai mult ca oricând
în anii ’50-’80 a existat mult întuneric, disperare, teamă între creştinii din spaţiul
mioritic.
Nici cei din Giuleşti nu aveau parte de excepţie. Manipularea venită de la cel
Rău era bazată pe transmiterea unor emoţii puternice. Dar întunericul ca şi
disperarea şi teama pot şi au fost neutralizate de Lumina Lui (cu o condiţie să o
doreşti).
Avem obligaţia a arăta mai ales tinerilor că în această perioadă personajele au
fost la fel ca în zilele răstignirii lui Isus, doar că cel rău nu mai putea să-L atârne
pe cruce pe Cel Înviat.
În aceşti ani cel rău dorea răstignirea urmaşilor Lui.
Au existat farisei (tradiţionaliştii), saduchei (liberalii a se citi libertinii), zeloţi
(apărătorii fanatici ai naţionalismului creştin), esenieni (teologii buni cunoscători
ai maselor).
Au existat şi pilaţi (liderii politici sau administrativi dominaţi de un puternic
spirit de autoconservare, si soldaţi în stare de pedepse aiurea (funcţionarii statului
şi diverşi aserviţi cultici care se ascundeau în spatele unui statut, fugind de
responsabilitate, dar plini de creativitate în a face rău).
Tot ce s-a întâmplat în acele vremi a fost pentru noi nu pentru ei.
Ei personajele acelor timpuri au avut doar de ales ca cei din Ninive. Pentru ei au
fost de la Dumnezeu două planuri unul de nimicire altul de mântuire.
Ce este trist e că unii au încercat să joace şah cu cel rău.
Nu juca şah cu Diavolul. Vei pierde sigur.
Iar, dacă ai început un astfel de joc, mai ai doar o singură mutare salvatoare.
Mută Regele.
Să te abandonezi în mâinile Regelui.
El este singurul în stare să dea şah mat Diavolului.
La câțiva ani după 1955 la conducerea bisericii din Giuleşti a fost numit de către
Departamentul Cultelor pastorul Bălgradeanu Constantin absolvent al
Seminarului Teologic Baptist, promoţia 1937.
(Vezi ANEXA 8 Alegerea Secretarului General al Uniuniii Baptiste)
Majoritatea fraţilor care l-au cunoscut în perioada cât a condus biserica din
Giuleşti l-au perceput ca un pastor trist.
Biserica din Giuleşti nici nu avea nevoie de un pastor, căci avea doi pe fratele
Ţopa Ioan care lucra împreună cu fratele Manolescu fostul pastor al bisericii din
str. Arad (Bucureşti).
NĂDEJDEA în Dumnezeu
51
Rearondarea teritorială
din 1960 a determinat
reducerea cu 30% a
numărului de biserici şi a
pastorilor cu 25%.
În urma arondării a fost
închisă şi biserica
baptistă din Ghencea
situată la capătul
tramvaiului 3 (actualul
capăt al tramvaiului 41).
Mulţi membri în vârstă
de aici nici nu au mai
frecventat o biserică.
Împuterniciţii de la
Departa-mentul Cultelor
şi lucrători din cult ca
PAVELESCU au
„cooperat”. Doar îşi
făceau „treaba”.
Atunci părinţii mei împreună cu mine şi sora mea au găsit cu cale să se mute tot
într-o biserică mai mică, unde nu erau aşa de mulţi infiltraţi.
Treptat, treptat am aflat că doar cu ceva ani în urmă pastorul trist a ajuns prin
alegeri forţate (de Departamentul Cultelor) secretar al Uniunii Cultului Baptist.
Ca om al Departamentului a participat la destituirea pastorului Jean Staneschi în
1957 din funcţiile de pastor al Bisericii Baptiste Golgota, de profesor şi director
al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti, de membru în Comitetul Uniunii
Comunităţilor Creştine Baptiste din R.P.R. şi de vicepreşedinte al Comunităţii
Creştine Baptiste de Bucureşti.
Pastorul Ioan Bunaciu consideră că decizia Departamentului Cultelor a
fost determinată de acţiunile întreprinse de către Bokor Barnaba şi
Bălgrădeanu Constantin.
Pentru a înţelege complexitatea acestui caz vom completa informaţiile
pastorului Bunaciu cu cele oferite de către documentele de arhivă.
Astfel, în cadrul unui memoriu către Departamentul Cultelor, pastorul
Jean Staneschi menţionează faptul că a fost destituit din funcţiile
menţionate la data de 30 iulie 1957 ca urmare a unui ordin verbal al
Departamentului Cultelor, „care era reprezentat prin prezenţa Tov.
Director Nenciu, Tov. Moisescu şi Tov. Vasile Popa.” Aspectul este
Bălgrădeanu C-tin -1962
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
52
confirmat de către copia procesului verbal al Comitetului Uniunii
Baptiste în cadrul căreia se menţionează că decizia comitetului de a
declara vacante posturile deţinute până la momentul respectiv de către
Jean Staneschi şi Ioan Bolea s-a datorat expunerii directorului Gheorghe
Nenciu.
Extrase din materialul redactat iniţial pentru cartea Bisericile Creştine
Baptiste din România între persecuţie, acomodare şi rezistenţă (1948-
1965).
Marius Silveşan
În anul 1957 Jean Staneschi a fost demis la ordinul Departamentului
Cultelor din funcţiile de pastor, profesor şi director al Seminarului
Teologic Baptist din Bucureşti. Considerând demiterea sa nefondată
acesta înaintează un memoriu către Departamentul Cultelor în care
demonstrează că acuzaţiile care i s-au adus sunt nefondate. Una din
acuzaţii era şi aceea că l-a exclus pe Constantin Bălgrădeanu, care era
secretarul Uniunii Baptiste, din calitatea de membru al Bisericii Creştine
Baptiste Golgota din Bucureşti. Astfel, unul din scopurile
memoriului pastorului Staneschi este şi acela de a arăta adevărată faţă a
lui Constantin Bălgrădeanu. În fapt, conflictul pe care Staneschi l-a avut
cu Bălgrădeanu a dus la demiterea acestuia şi nu motivele invocate
de autorităţi. A se vedea în acest sens articolul Greva foamei la
Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti.
Memoriul lui Jean Stanescchi menţionează o atitudine de ură a lui
Bălgrădeanu faţă de fratele său de slujire, Marcu Nichifor.
„Constantin Bălgrădeanu a fost exclus pentru ură faţă de fratele său.
Fratele Constantin Bălgrădeanu a declarat fratelui său de credinţă şi
coleg de seminar şi de pastorală, Marcu Nichifor, că atâta vreme cât
el, Constantin Balgrădeanu este în fruntea Uniunii, Marcu Nichifor nu
va mai fi pastor baptist! (Martor: Marcu Nichifor)”
ASSC, 1957
Dacă se priveşte peste ani în urmă trebuie să fii orb să nu vezi măcar acum că
interesul tovarăşilor era încetarea promovării învăţăturilor creştine generaţiilor
următoare mai ales prin intermediul tinerilor.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
53
Ca om al Departamentului Constantin Bălgrădeanu a avut un rol principal în
această frânare a avântului creştin neoprotestant. Ca acţiuni directe pe lângă
înlăturarea pastorului Jean Staneschi, C-tin Bălgrădeanu a fost folosit de
Departamentul Cultelor pentru înlăturarea din zona oficială a câmpului
evanghelic a pastorului Marcu Nechifor numit şi misionarul tineretului din
România precum şi pătrunderea între vârfurile evanghelice baptiste a lui
FAGURE-PASTORUL omul Securităţii.
Între anii 1941-1946 bisericile au fost inchise. Marcu a predicat atunci la
grupuri de creştini adunate prin case. Tot în această perioadă, multe din
predicile lui au fost publicate în revista “Farul creştin”.
Cand, în 1947, bisericile au fost redeschise, Marcu a fost ales pastor la
biserica baptistă “Golgota” din Bucuresti, unde a functionat alături de
Jean Stanevschi şi de Vasile Branzei, tatăl meu. În aceasta perioadă a
fost numit şi misionarul tineretului din România. Din cauza persecutiilor
a fost dat afară din serviciu şi, între anii 1956-1963, a lucrat ca şi coşar.
Amintiri cu sfinţi de Daniel Brânzei
Acestea sunt faptele triste ale pastorului trist Constantin Bălgrădeanu.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
54
II.3.
Între păstorire, colaborare şi dorinţa de a fi creştin
În urma excluderii din biserica „Golgota”, secretarul general al Uniunii avea
nevoie urgentă să fie membru şi pastor într-o biserică baptistă din capitală.
Departamentul Cultelor a găsit soluţia – Constantin Bălgrădeanu pastor în
biserica baptistă Giuleşti. Triste ca multe din faptele sale îi era şi figura. Au
trecut anii şi din dânsul radia numai tristeţe şi descurajare. Era ca un personaj
dostoievschian, un om cu două personalităţi antagonice. Prima, cea la vedere,
înfăţişa omul aspru, dur al regimului pe care îl slujea. A doua, cea ascunsă, de
multe ori chiar şi copiilor săi, cea de creştin neîmplinit care dorea să facă ceva
pentru cei ce cred în Isus Hristos (în special pentru baptişti), dar îi era frică.
Două decenii B.C-tin a fost pastorul trist din Giuleştii anilor ’60 si ’70.
În anii ’50 Securitatea care nu se purta cu mănuşi a reuşit şă îl sperie în timpul
detenţiei şi pe B.C-tin.
Familia rămasă acasă (o soţie şi patru copii) nu aveau de nici unele. Soţia
dânsului a lucrat la o mică intreprindere de cartonaj de unde abia reuşea să
agonisească ceva pentru mâncarea micuţilor. Frica a pus stăpânire pe B.C-tin şi
de atunci nu l-a mai părăsit. Le-a acceptat jocul tovarăşilor atei veniţi la putere.
Apostolii după Învierea Mântuitorului au învăţat un lucru foarte important. În
viaţă, unui creştin trebuie să-i fie frică doar de ... a avea frică.
Serviciile religioase mergeau după şablonul permis de potentaţii zilei (fără multă
festivitate, de sărbătorile creştine, fără... fără). Biserica din Giuleşti devenea din
ce în ce mai rece. Iarna acest lucru se adeverea şi la propriu şi la figurat.
Se apropia cumpăna anilor ’65-’66 iar tinerii din Giuleşti mai că nu cerşeau
acceptul de a se face sărbătoarea de trecere între ani în biserică. Comitetul şi
pastorul au spus nu. Tatăl meu, fiindcă iubea tinerii, le-a înţeles oful şi a propus
ca toţi tinerii să se întâlnească în acea noapte de an nou la noi în casă. Atât pentru
tineri cât şi pentru bătrâni (cei ce au dorit să fie prezenţi precum fam Ţopa,
Ucraineţ s.a.) a fost o seară şi o noapte plină de bucurii. Eu eram cel mai pici
tolerat printre ei, fiind elev în clasa a X-a. Toţi erau mai mari, proaspăt salariaţi
sau studenţi în primii ani de facultate. După acest eveniment, tinerii creştini din
biserică, cum se făceau mai mari, nu mai erau animaţi de nimic în interior pentru
a rămâne. Unii au plecat în alte biserici ce păreau mai dezgheţate (cea din
N.Titulescu, cea din Ferentari), care sufereau acelaşi proces de „îngheţare la
ordin” sau aiurea. Biserica scădea la număr, iar printre tineri bătea „vântul
secetos de Bărăgan”. Pastorul trist devenea mai trist. Nu-l înţelegeam. Dacă tot
făcea jocul celor de la putere, de ce mai era trist?
NĂDEJDEA în Dumnezeu
55
Am înţeles această faţetă a lui B.C-tin. în 1967. Predicatorul păstorea şi câteva
biserici mici din zona Bicazului. La invitaţia dânsului am însoţit câţiva tineri şi
familia sa la o mică evanghelizare în acea zonă.
B.C-tin şi evanghelizare. Mi se părea ciudat, dar am mers. Ştia să citească
oamenii. Ştia despre familia noastră că suntem oameni de încredere. Am stat în
zona Bicazului aproape o săptămână. Deşi venise din ’64 o adiere de schimbare
după valul de eliberări a multor deţinuţi politici, în acea perioadă era încă multă
teamă. Am văzut la el atunci o dorinţă de a boteza mai mulţi creştini. Atât lui cât
şi la candidaţii din acea zonă (acolo se construise prima hidrocentrală, cu şantiere
de muncă îndoctrinate în tip comunist, cu numele „V.I.Lenin”) le era frică. Le
era frică să fie văzuţi că fac botezul, iar lui B. C-tin îi era frică să boteze în
biserica din Bicaz. A ales o variantă mai comodă la prima vedere, dar şi cu ceva
riscuri. Botezul clandestin în piua unei mori noaptea. Ca martori la botez am fost
doar câtiva fraţi şi surori din Bucureşti şi morarul, frate din Bicaz. După botez
parcă zicea „i-am slujit ziua pe tovarăşi, iar noaptea pe Dumnezeu”. Ciudat?
Era păstor, colaborator, dar mai rămăsese ceva din el care striga „doresc să fiu
creştin”.
Tot în acei ani cenuşii au fost şi tineri care au lăsat la o parte temerea faţă de
Securitate şi se implicau puternic în lucrare.
Aminitim câţiva: Dumitru Buhai cu familia, Verginica Piru (Badiu după
căsătorie), Neli B., Ionel Pascale.
Primul a ajuns profesor la Seminarul Teologic Baptist, iar ultimul, ca absolvent
al conservatorului, a format atunci în Giuleşti şi după aceea în alte biserici coruri
creştine de înalt profesionalism.
Tineri botezați
anii ’60 - ’70
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
56
Orchestra bisericii
dirijor Ionel Pascale
1970
(primul din
stânga sus)
Familia pasorului C-tin Bălgrădeanu
(după ieșirea la pensie)
NĂDEJDEA în Dumnezeu
57
Înmormântarea fratelui
Țopa Ion
1970
(primul pastor al
bisericii Giulești)
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
58
II.4.
Cutremur, retragere şi confuzie
Au trecut ani buni. Biserica din punct de vedere numeric scădea tot mai mult.
În 1977 fost un puternic cutremur care s-a produs la ora 21:22 în data de 4
martie , cu efecte devastatoare asupra României. A avut o magnitudine de
7,2 grade pe Scara Richter şi a făcut în timp de circa 56 de secunde , 1.570
de victime, din care 1.391 numai în Bucureşti. Majoritatea pagubelor
materiale s-au concentrat la Bucureşti, unde peste 33 de clădiri şi blocuri
mari s-au prăbuşit.
Citate din WIKIPEDIA
Biserica din Giuleşti în acea zi de vineri 4 martie a avut slujbă seara între orele
18-20. Tatăl meu ca şi alţi enoriaşi ţinuseră post. A venit acasă, s-a aşezat să
mănânce şi au urmat .... cele 56 de secunde.
În acea seară au trecut la domnul şi dintre creştinii baptişti. La Seminarul
Teologic Baptist din promoţia care a absolvit în 1978 „lipseau” doi: RUSU
IOAN şi MOROCOS N. NICOLAE.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
59
Clădirea bisericii din Giuleşti a păţit şi ea serioase avarii. Fiind o construcţie mai
mult lungă, fisurile puternice provocate de cutremur se manifestau pe această
direcţie. Tot tavanul era crăpat pe lungime, iar la capete fisura despicase şi
centura de siguranţă de care erau fixate cosorabele acoperişului.
Pastorul bisericii, ştiind că eu sunt membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din
România, m-a rugat de urgenţă să facem câteva fotografii cu situaţia clădirii.
Au urmat rapoarte către Departamentul Cultelor privitor la pericolul întrunirii
credicioşilor într-un locaş de cult avariat. Răspunsurile întârziau. Departamentul
deja uita de serviciile făcute de pastoral trist. Veniseră alte vremuri cu alţi
oameni.
Pastorul C-tin B. a ales o altă variantă pentru continuarea slujbelor. Mutarea
temporară la capela Seminarului Teologic Baptist din str. Berzei. Au fost şi
delegaţii de baptişti din exterior (din SUA și Marea Britanie). Au văzut lucrurile,
ne-au compătimit şi s-au dus la problemele lor.
Am rămas în continuare fără ajutor. În acea perioadă de câţiva ani, enoriaşii se
simţeau ca poporul evreu în robia din Babilon. Totul era cenuşiu şi enoriaşii nici
nu erau la ei acasă.
La seminar se petreceau şi evenimente pe care unii credincioşi nu le puteau
înţelege.
(Vezi ANEXA 9 Greva seminariştilor)
Cu toţii tânjeau după vechiul locaş, mai ales că majoritatea fiind din Giuleşti
treceau pe zilnic lângă biserica părăsită.
Fără să beneficieze ca evreii de odinioară de porunca lui Cir:
…Cir a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim:
„Casa să fie zidită iarăși, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe şi să aibă
temelii tari. (Ezr 6:3)
enoriaşii din Giuleşti s-au hotărât să se întoarcă în vechiul locaş.
Erau ultimii ani ai deceniului şapte al secolulul trecut. Pastorul trist era la vârsta
pensionării şi pe lângă tristeţe începea să pătrundă tot mai mult în întreaga lui
fiinţă confuzia.
Pe cine am slujit eu? Parcă se întreba din ce în ce mai des. Pe ei sau pe EL.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
60
II.5.
Invitarea unui zănatic
La sfârşitul anilor ’70 în rândul enoriaşilor din biserica baptistă Giuleşti,
hotărârea, de-a se întoarce în vechiul locaş, aşa cum era (neconsolidată de la
cutremur), devenise definitivă.
Clădirea era puternic afectată, dar fraţii şi surorile au hotărât „mai bine la noi
acasă decât”…
Bine bine „acasă”, dar nu erau fonduri suficiente, nici măcar pentru o reparaţie
temeinică, iar aici se impunea o consolidare. Dar s-a reuşit în termen scurt să fie
reparat acoperişul şi finisat tavanul. Împreună cu tatăl meu am refăcut instalaţia
electrică, introducând şi iluminarea cu aplice pe pereţii laterali şi cel frontal.
Ne-am întors în Giuleşti... Tineri în biserică în acea perioadă erau doar câţi îi
numeri pe degetele de la o mână. Printre ei eram şi eu cu soţia. Pastorul trist a
ieşit la pensie efectiv. Slujbele erau ţinute de diverşi invitaţi, unii pastori alţii
seminarişti.
Nu lipseau nici... PAVELESCU, BACIU, DAVID ŞTEFAN şi alţii.
În această perioadă trebuie menţionat aportul unor diaconi care au slujit biserica
mai departe şi în condiţiile acelea vitrege. Amintim de bine pe fratele Poalelungi
Vasile, Manole, Stănescu. Ei erau ajutaţi de fraţii mai în vârstă ai bisericii
Pastuhov, Bulatov, Cioc s.a.
Pentru un scurt timp am avut chiar un pastor numit Clintoc Viorel, dar a plecat şi
dânsul.
Devenea din ce în ce mai imperios necesară numirea unui pastor.
S-au ţinut mai multe adunări ad-hoc pe această temă şi la una dintre ele sora
Ucraineţ împreună cu sora Badiu Verginica (mamă şi fiică) au propus un frate
pastor tânăr, care cam călcase pe bec (din punctul de vedere al Departamentului
Cultelor).
Vina găsită de ei: botezase peste 70 de persoane în Valea Jiului, zona Petroşani.
Vina acceptată de el: Doamne, nu sunt vrednic în acest loc, nu am botezat cum
ţi-am promis măcar 100 de suflete.
Aceasta se întâmpla tocmai după evenimentele din Valea Jiului.
Greva minerilor din Valea Jiului care a avut loc în august 1977 a fost una dintre
mișcările de protest cele mai ample din perioada comunistă.
Numele pastorului: Buni Cocar.
„Giuleştiul avea multe trebuinţi şi puţină putere.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
61
Pentru postul din Giuleşti erau şi câţiva contracandidaţi, pastori serioşi,
cu succese la activ, nu ca mine, cu un eşec pe cartea de muncă şi o
vechime de un an. Nu-mi acordam şanse, dar am fost ales şi treptat, mi-
am început activitatea confesională acolo.
De ce m-au ales tocmai pe mine când nu erau puţini pastorii care voiau
să lucreze în capitală? Cred c-au făcut-o fiindcă nu m-au cunoscut dar
mai ales cred c-a fost degetul lui Dumnezeu acolo. Altfel nu ajungeam
eu niciodată de la Lescoviţa, lânga Podul Grant.“
din Şi tata a plâns autor Buni Cocar
Buni Cocar, Bălgrădeanu C-tin, Ştef Ioan
1983-aniversarea a 50 de ani a bisericiii NADEJDEA
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
62
II.6.
Credinţa creştină la Români egal Nădejde
Începuse deceniul opt al ultimului secol al mileniului.
Anii 1980-1981 pentru biserica din Giuleşti se poate caracteriza printr-un singur
cunvânt: muncă.
Pastorul şi enoriaşii munceau de zor pe de o parte, Departamentul Cultelor şi
Securitatea pe cealaltă…
Să-l lăsăm chiar pe pastorul de atunci să ne povestească câte ceva.
„Alegerea m-a energizat şi ne-am pus pe treabă. Mai ntâi am decis să alegem un
nume propice pentru Biserică, aşa cum aveau celelalte biserici surori. Au fost
destule propuneri unii au propus numele meu, dar am refuzat asta, fiindcă
Biserica nu poate fi decât a Lui şi numele votat a fost “NĂDEJDEA”. Reflecta
entuziasmnul meu, dar nu numai. Mai mult de jumătate din enoriaşi doreau o
lucrare spirituală între ei şi cu ei. “
.............................................................
„Inspirat de statutul lui Iosif Ton am decis să fac şi eu un contract cu biserica.
Ţon însuşi, cu multă amabilitate, mi-a redactat acel contract şi astfel am
redevenit pastor oficial, precum ministrii din guvernul britanic, fantomă. N-avea
contractul ăsta nici o putere, dar l-am făcut, neavând la acest capitol altceva mai
bun. “
.............................................................
„Adevărul este că-i foarte uşor să păstoreşti o biserica locală numeroasă, pe când
una mică, cere super competenţă şi super sacrificiu. Doar pastorii care au fost în
ambele situaţii ştiu asta.
Biserica din Giuleşti însăşi se intreba: de ce ar vrea un pastor să vină la noi? Ce-l
poate atrage? Când le-am spus ca sunt gata să lucrez la ei, unii au gândit: baiatul
ăsta-i nebun, dar dacă cumva nu este, atunci se va face lucrare aici. Ei nu erau
seminarizati dar nici nepricepuţi nu erau. În ochii comuniştilor, preocupaţi de tot
ce mişca în ţara românească, Biserica de pe strada Luduș 4 era o Biserică
“model” care scădea vertiginos şi era pe cale de disparitie. Comunistii sperau că
toate celelalte biserici vor “lua exemplu” de la ... din Giulesti şi se vor încolona
după ei în marşul spre autoanihilare. Da’ nu mor caii când vor câinii. S-a
întâmplat că am fost primit bine acolo şi diaconul m-a îndrăgit de la început. “
NĂDEJDEA în Dumnezeu
63
…….............................................................
„Apoi au început să vină vizitatori şi după aceea câteva sute de oameni s-au
adăugat la Biserică prin botez şi transfer din alte biserici. Nu doar baptişti veneau
acolo, ci şi penticostali şi creştini dupa Evanghelie şi tudorişti ba chiar şi
adventişti. Ortodocşii veneau şi ei, dar ei se rebotezau şi deveneau anabaptişti.
Asta n-a plăcut celor mai mulţi. N-a plăcut Departamentului cultelor că nu mai
putea da Giuleştiul de exemplu. Calul, de fapt mîrtoaga, pe care pariaseră, îi
trădase. “
.............................................................
„Ideologic eram pe baricade opuse. “Vrăjeala” cu libertatea cultelor era praf în
ochi. Realitatea era “ori eu, ori ei”. Dreptatea nu conta şi omul totdeauna îşi dă
dreptate sieşi. La fel a fost şi atunci. Alegerea o făcuseră dânşii. Ei erau arbitrii.
Ei aveau dreptate. “
.............................................................
Pastorul Buni Cocar alături de diaconul Dancu Ioan și câțiva tineri din
biserica Nădejdea – anii ’80
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
64
„Acest Departament, fost minister de culte, poate fi încadrat la rubrica:
curiozităţi. Orice alt minister sau departament ajuta şi îndruma pe cei care lucrau
în cadrul respectivului sector. Numai Departamentul cultelor era pus să distrugă
cultele, treptat şi cu diplomație, dar fără îndoială acesta era obiectivul. Nu exista
dubii aici, că doar n-om crede că Ceauşescu, pătruns de milă evanghelică, a decis
să dea o mână de ajutor bisericilor şi i-a ridicat pe aceşti miloşi înţelepţi, ca să
pună totul la dispoziţia creştinilor. Nu, scopul era: anihilare totală şi rapidă. Ei se
şi mirau că, după toate drasticile măsuri biserica tot mai mişca.
Corect era ca acest departament sa fie numit, „Departamentul pentru Stârpirea
Cultelor religioase, retrograde şi nocive în societatea socialistă multilateral
dezvoltată”. Ne-ar fi ajutat mai mult, dar dânşii abili ne-au făcut să credem că ţin
cu noi. “
.............................................................
„Singurul care nu se temea de nimeni, ba şi lucra pentru noi era Dumnezeu. El
ne-a promis însoţire şi a făcut chiar mai mult. A făcut lucrarea spirituală. El a
convertit oameni, din toate straturile sociale şi de toate vârstele. El îşi zidea
Biserica şi o făcea magnific: în lagărul comunist, în plină zi, fără să-I pese de
tezele lui Dumitru Popescu (de la Stefan Gheorghiu). “
Deși era mare înghesuială, enoriașii din Nădejdea veneau la slujbe cu
paltoanele pe ei din cauza frigului. (iernile anilor ’80)
NĂDEJDEA în Dumnezeu
65
„Eu predicam simplu de tot. Mă temeam până şi de umbra mea.
Într-o zi o bătrânica mică cât o furnică, Matilda P., mi-a spus că vrea să
vorbească cu mine, după slujbă. Cred că m-am îngălbenit, fiindcă ea, surprinsă,
m-a asigurat prompt: „este în favoarea dumneavoastră,
nu vă speriaţi”.
Despre ce era vorba? Sora Matilda P. a observat că veneam pe jos din Calea
Griviţei până în Giuleşti şi voia să-mi arate o scurtătură peste calea ferată.
Cunoştea terenul, fiindcă şi ea venea din piaţa Chibrit, tot peste linii. “
.............................................................
„Nu voiam decât să dau învăţătură şi am făcut asta cam un an de zile. De
organizare şi de starea casei de rugăciune se ocupa diaconul. Acesta, deşi fusese
copil de trupă şi neobişnuit cu răsfăşul, s-a dedicat slujirii ca diacon. N-a avut o
misiune simplă, dar îi placea să muncească. “
.............................................................
„În lucrarea din Biserică urmăream doar două lucruri: edificarea credincioşilor şi
evanghelizarea necredincioşilor. Acestea erau realizate prin rugăciuni, cântări şi
predici. Mai ales predici, multe
şi simple. Am avut în realitate o singura predică pe care am rostit-o în diferite
feluri. Esenta ei era: Domnul este aici ca să te ajute, sa te vindece şi să te
mântuiască. Eu spuneam aceasta şi El confirma. “
..............................................................
Senatori și
predicatori din
vest riscau
vorbind fără
aprobarea
conducerii
cultelor.
Se simțeau bine
alături de
enoriașii din
Nădejdea în
iernile
comuniste.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
66
„Printre vizitatorii vestici erau şi evanghelişti care îşi făceau bine meseria, dar
nici pastorii autohtoni nu erau mai prejos. Nu erau lipsiți de patos sau de mesaj.
Dintre pastorii români, cel mai mult ne-a ajutat Ioan Ştef din Mediaş. “
............................................
„Marcu Nichifor nu ne ocolea
nici el. Ba ne vizita chiar des. El
a fost cel mai iubit predicator
român din istoria baptiştilor.
Iubit a fost de toţi creştinii, dar în
mod special de tineri. Pentru
autorităţile laice şi eclesiastice
era, bineînţeles, un oarecare.
Simplu la vorbă şi la port, simplu
şi în expuneri, Marcu era doar în
gândire profund. “
.............................................
„A fost un imens privilegiu
pentru mine să stau puțin pe
lângă el.
Mă făcea să mă simt în aceeaşi
clasă cu el, deşi nimeni nu a fost.
El ni L-a aratat cel mai bine pe
Domnul Isus prin purtarea lui. ”
.............................................
din Şi tata a plâns
autor Buni Cocar
Baptiștii au un credincios care a ajuns o legendă. Este vorba de fratele păstor
Marcu Nichifor. Pe Biblia acestuia scria „sută la sută pentru Cristos” și deviza
vieții sale era: „Viața are o singură țintă, de a face voia lui Dumnezeu, în orice
loc, în orice timp, în orice împrejurări”
NĂDEJDEA în Dumnezeu
67
II.7.
Trezirea
„Cei ce veneau la Adunare păreau mulţumiţi de mine, dar colegii mei, ajunşi prin
funcţii suprabisericeşti, au început să declare mariajul meu cu Giuleştiul un
fiasco. Spuneau asta, fiindcă nu botezasem pe nimeni. Aşa-i la baptişti. Poţi face
orice, dar dacă nu botezi te-ai ars.
Diaconul mi-a cerut insistent
să botez pe cineva, ca să nu
le dăm prilej de bârfă şi mai
ales să nu-i facem să
păcătuiască, disprețuindu-ne.
Am încercat să mă apăr, dar
m-a presat: botează măcar
un om.
Avea nume prost Giuleştiul.
Am cedat şi am anunțat un
botez, deşi era prematur
pentru nivelul spiritual al
bisericii, cât şi pentru cel al
potenţialilor candidaţi.
Domnul a fost bun şi nu ne-a
părăsit.
Am botezat în prima
Duminică, după discuţie, 4
suflete dimineaţa şi seara tot
4. Miercurea următoare 4 şi
pe urmă săptămânal şi lunar
în casa de rugaciune şi prin
case am tot botezat.
În total vreo 500 de oameni.
Puteau şi trebuia să fie mult
mai mulţi, dar după 5 ani am
fost opriţi de autorităţi şi
împrăştiaţi în cele patru
puncte cardinale.
Fratele Dancu Ioan
Diaconul bisericii în anii ‘80
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
68
În gară la Oraviţa, un pastor Baptist pensionar, Mihai Copac m-a întrebat
părinteşte dacă am reuşit să fac vreun botez în acel an. I-am spus c-am făcut vreo
15...
A crezut c-am înnebunit, fiindcă norma era un botez pe an. A plecat fără un
cuvânt, convins că-mi bat joc de el.
Era încredibil ce se petrecea în Giuleşti, nu numai pentru el, ci şi pentru mine. ”
.............................................................
„În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am
avut un singur serviciu în care să nu stea oameni în picioare. Era o lucrare a
Duhului Sfânt în mijlocul nostru şi noi încercam să oferim condiții cât mai bune
pentru toţi cei interesaţi să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam, s-o extindem puţin chiar.
Am propus asta şi fratii mei de credinţă s-au dedicat construcţiilor şi renovărilor.
Ne-am bucurat să facem lucrarea fiindcă simţeam că odată cu renovarea casei
deveneam şi noi puţin mai noi, mai “renovaţi”.
În biserica NĂDEJDEA din anii ’80 botezurile erau foarte dese
NĂDEJDEA în Dumnezeu
69
Ei au riscat mai mult decât mine, implicându-se în astfel de acţiuni. Eu oricum
n-aveam serviciu legal. N-aveam nici casă, legal, dar ei mai aveau de pierdut din
acestea.
Din nefericire extinderile le-am făcut mereu, fără nici o aprobare de la cei în
drept. Nu se dădeau şi noi ne-am asumat riscul construind fără avizul puternicilor
zilei şi nopţii.
După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta. Eram cu toţii de acord
s-o luăm de la început spre bucuria noastră şi, sper, spre slava lui Dumnezeu.
Dar zicala cu duşmanul de clasă care nu doarme era valabilă şi în cazul nostru.
Fiecare clasă avea dusmanii ei. Şi noi creştinii la fel. ”
din Şi tata a plâns autor Buni Cocar
Cartea de vizită
a bisericii NĂDEJDEA
anii ’80
(pe atunci
distribuită ilegal)
Bora Octavian și Lidia (fata pastorului Țopa), continuatorii talantului de
ajutorare și ospitalitate introdus în Nădejdea de fratele Țopa Ion.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
70
II.8. De ce, Doamne ?
Acest capitol o să fie tratat puţin mai altfel.
În acest capitol sunt prezentate fragmente din manifestarea crudă până la
prigoană şi distrugere fizică, practicată în acei ani de tovarăşii oficiali şi de cei
ne...
Aceste descrieri vor fi făcute din două direcţii pentru mai mult obiectivism. Una
din partea pastorului de atunci Buni Cocar şi alta din partea unor simpli
participanţi direct la acele evenimente.
Mereu când un creştin are probleme îşi pune şi următoarea întrebare:
De ce, Doamne?
Răspunsuri sunt multe, dar care e RĂSPUNSUL LUI.
Şi prietenii lui Iov aveau răspunsuri şi sfaturi, dar…
La început las pe pastorul acelor vremi să descrie atmosfera şi cele întâmplate în
’85 în biserica baptistă Nădejdea.
.............................................................
„Autorităţile statului au „înghiţit” aceste remodelări pâna la cea din ’85 când
preşedintele Ceauşescu, în căutare de un loc potrivit pentru portul Bucureşti la
Dunăre (voia s-aducă Dunărea la Bucureşti şi tocmai în Giuleşti-Sârbi) a
observat o clădire neobişnuită în zona Pieţii Giuleşti. Necunoscând-o l-a întrebat
pe primarul capitalei, Gheorghe Pană: “Faci aici Piaţa Pantelimon, Gheorghe?
Primarul Pană era în completă necunoştinţă de cauză şi a promis cercetări.
A doua zi primarul Pană şi cu el zeci şi zeci de oameni ai regimului, primari de
sector, secretari de partid, securitişti, miliţieni şi oameni de ordine au venit la
Biserică. Singurii care n-au venit au fost cei de la Departamntul de apărare a
cultelor cât şi reprezentanţii înşişi ai cultului. Ei nu se ocupau cu astfel de lucruri.
Nu-i privea. Pâna la urmă s-a arătat unul care “fraţeşte” ne-a sfătuit să demolăm
noi înşine ce am construit. Autorităţile ne vor iubi atunci şi după demolare vor
veni să se închine cu noi pe locul viran. Logic.
A trebuit să mă înregistrez cu o nouă insubordonare. Fratele, sprijinit de un
sobor de fraţi conducători, a fost de acord cu autorităţile statului că trebuie
demolată biserica. Acesta a fost tot ajutorul frăţesc dat nouă. ”
.............................................................
„Cei veniţi la faţa locului nu s-au adunat ca să se închine, ci să ne îngenunche pe
noi cei care am îndraznit să le sfidăm autoritatea. Păreau trimişi de sultan ca să
mazilească ghiaurii nesupuşi. Le dăduse Ceauşescu firman…..”
NĂDEJDEA în Dumnezeu
71
„Mi-ar fi plăcut să nu cadă nici pietrele, dar Cineva a lăsat să cadă şi zidiri mai
mari în istorie prin demolatori cu renume, fiindcă mai mari ca zidurile şi ca
viziunea noastră sunt căile Sale.
De ce a îngăduit Dumnezeu asta?
De ce a îngăduit martirajul pentru apostoli?
De ce i-au ars amaleciţii cortul lui David?
Există astfel de ceasuri în istorie. Există o biruinţă care se numește “scurtă”.
Cicatricile de atunci au fost necesare, iar paharul amoriţilor se umplea. Noi n-am
fost ultima picătură, ci doar una dintre ele.
Tovarăşii ne-au lovit în numele lui Marx sau Ceauşescu, convinşi că sunt
îndreptăţiţi să acţioneze cum au facut-o. Nu-i reţinea nimic de la fapte vitejeşti,
dar şi ei săpau gropi.
Profeţea bine Iosif Ţon când zicea că, dacă nu vom schimba politica ne vom
gâtui economic şi în final ne vom prăbuşi. Ţineau tovarăşii de politică precum
orbul de bâtă. ”
.............................................................
„A treia zi de la declanşarea stării de asediu au demolat tot ce am construit, ba
încă şi mai mult. Cu furie revoluţionară. Nimic nu i-a putut opri. Ataşaţi de la
Ambasada Americană, de la Ambasada Portugheză şi mulţi alţi străini au fost la
faţa locului.
Neputinciosi.
Comuniştii români dădeau o mostră de vitejie de care s-ar fi ruşinat şi Don
Quijote. Aproape că n-a rămas piatră pe piatră care să nu fie
dărâmată. Au plătit nişte muncitori de la o fabrică vecină să facă munca şi ce nu
face omul pentru un ban. Au adus nişte maşini mari cum n-am mai văzut. Puteau
demola cetăţi cu ele.
Mi-a părut rău de noi şi, dacă mi-aş fi putut permite luxul, m-aş fi îmbolnăvit de
durere, dar trebuia să stau în picioare pentru mine şi pentru alţii.
A fost cea mai grea perioadă din viaţă de până atunci.
Zidurile şi acoperişurile se pot reface oricând.
Important era ca noi să fim zidiţi sufleteşte, chiar şi pe dărâmături. Mulți au fost.
Pe alte dărâmături mult mai grozave, profetul lacrimilor declara: “Bunătăţile
Domnului nu s-au sfârşit”, chiar dacă zidurile au fost dărâmate. Am fost mereu
de acord cu El, dar la demolare, mai mult ca oricând.
Ziua când s-a produs demolarea a fost zi de Rusalii. Ziua în care ucenicilor li s-a
dat Duhul Sfint.
Ne-am adunat la slujba de Rusalii, dar fără să le pese de Sărbătoare sau de
enoriaşii din casa de rugăciune, soldaţii cezarului au trecut la executarea
ordinului. Au urcat pe acoperiş şi au tăiat cu picamerele tot ce le sta în cale.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
72
Porţiuni de acoperiş au căzut pe noi, dar oamenii aveau porunca să nu se
oprească şi la nevoie să treaca şi peste cadavre.
Era faza de represalii.
Atunci am văzut faţa adevărată a partidului comunist, partid pe care-l cântam cu
Mihai Beniuc şi cu Dan Deşliu. Atunci am văzut şi faţa miliţiei. Nici o discuție
nu se putea închega. Nu la vorbe erau dânşii meșteri. Păreau drogaţi, dar erau
doar beţi. Zile fierbinţi.
Pînă atunci cu securitatea avusesem un război rece şi pot spune că îl preferam pe
acesta. Dueluri verbale, ameninţări, jigniri, înscenări, uzură de nervi, într-un
cuvânt: trai, nu infernul de la demolare.
Dupa demolarea casei au trecut la demolarea oamenilor.
Tinerii bisericii au fost arestaţi şi bătuţi.
Mulţi şi rău de tot.
M-am simţit vinovat de soarta acestora.
Unii şi-au pierdut slujbele. Câţiva au venit să-mi povestească ce au păţit şi nu-mi
venea să cred ce auzeam.
Toţi îmi spuneau că eram cel mai urât om din ţară.
Fuseseră bătuţi ca să declare despre câte-n lună şi-n stele. Voiau să mă bage-n
puşcărie, se pare, dar tinerii n-au cooperat.
Eroi au fost ei atunci.
Diaconii, Dancu şi Cojocărescu au fost torturaţi bestial. Ambii au zăcut zile-n şir,
dar nici ei n-au declarat ce li se cerea. Nu voiau să fie Iude. ”
.............................................................
„Atunci au hotărât. Pastorul trebuia pedepsit altfel. Nu bătaie, altceva. “Sentinţa”
suna cam aşa: expulzare imediată din oraş şi domiciliu forţat în Valea Jiului.
Înțeleapta decizie mi-a fost comunicată printr-un colonel de la circa de miliţie
din Colentina şi prin inspectorul general de la culte, G. C. (Înviaseră directorii şi
dădeau şi ei o mână de ajutor că, de, era departamentul lor). Jubila G.C. când mi-
a dat vestea. Niciodată nu-l
văzusem mai fericit. Avea putere şi-i plăcea s-o arate.
Nu-l invidiam. Plecarea din oraş mi-a fost fixată de autorităţi pentru ora 7
dimineaţa de pe ruinele casei de rugăciune.
Dacă întârziam aş fi fost arestat. Am decis să plec de la locul de start. Se
adunaseră destui creştini care nu puteau crede că se întâmplă ce se întâmpla...
Eram înlăcrimat ca şi oamenii care au venit acolo.
Aveam cu mine o mamă muribundă pe care n-aveam cui s-o las în grijă, iar G.C.
voia să-mi spună de ce nu primesc baptiştii destule calendare de perete..., fiindcă
nu au învăţat de la ortodocşi să numere şi morţii din cimitire când întocmesc
statisticile…
Nu m-a interesat ce făceau ortodocşii şi nici morala poveştii.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
73
Mai venise cu G.C. un frate de credință, care căpătase o şefie de la tovarăşi.
Acest frate mi-a cerut să mătur curtea bisericii înainte de a pleca. Primise ordin şi
mi-l transmitea. Credeam că glumeşte, dar el era serios. Asta însemna sare pe
rană şi “bătaie de batjocura”, dar nu i-am spus ce simţeam, l-am ignorat. Nu mai
ştiam ce am de făcut. Eram confuz. Întelegeam că Dumnezeu a îngăduit
demolarea şi pe El nu mă puteam supăra. Orice ar fi făcut. El este Suveranul. ”
.............................................................
„Trebile curente cereau rezolvare: ce căutam eu în Valea Jiului?
Nu-mi ajungea Valea în care mă găseam?
Nu pătimisem destul pe acolo?
Nu pătimeam acum destul?
Plecasem din Vale cu tinicheaua după mine şi mă întorceam cu alte zeci de
tinichele zornăitoare.
Autorităţile de acolo vor fi încântate să mă găzduiască. Unde? Nu mi-au spus.
Trebuia să mă prezint la autoritaţi. Vag de tot.
N-aveam de multă vreme nimic în comun cu Valea Jiului.
“La cine să ne ducem”? nu era subiect, de predică ci o întrebare fundamentală.
Am plecat înspre Vale şi am peregrinat vreo doua luni … prin ţară.
Era dificil să stai la cineva, având cu tine o persoană bolnavă în ultimul stadiu al
bolii. Bine că mama era inconştientă şi nu înţelegea nimic din ce i se întâmpla
nici ei şi nici nouă.
Soţia mea, Maria, era însărcinată şi, în peregrinarea de două luni, a pierdut
sarcina. Eu am avut un accident de maşină într-un oraş. Nu cred c-a fost mâna
securităţii, mai degrabă a fost de vină stresul meu. Copiii ramăseseră în Bucureşti
la bunici. Părea că ne-a părăsit Dumnezeu. El a promis, totuşi, altceva.
Un pastor bătrân, în
Transilvania s-a mirat
când m-a văzut. I se
părea de necrezut că
n-am fost omorât,
linşat sau sfâşiat,
fiindcă zarva a fost
enormă. I-am explicat
că m-a salvat Ronald
Reagan. Secretara lui
Reagan m-a sunat
într-adevăr în aparta-
mentul pe care-l
ocupam pe “Maşina
de pâine”, dar de
salvat m-a salvat Isus.
Dacă Reagan avea
Buni Cocar și William Beby, un predicator american
plin de curaj, ce ne vizita pe vremea lui Reagen
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
74
atâta putere de ce nu i-a oprit el de la demolare. Nu cred că i-a impresionat pe
tovarăşii care ascultau telefoanele sau pe şefii lor, dar mie mi-a dat oarecare
încredere acel telefon de la “Casa Albă”. Părea din cer şi cred că totuşi
comuniştii, deşi nu-l iubeau pe Reagan, îl respectau puţin. Era un cow-boy care
mai întâi apăsa pe trăgaci şi apoi întreba, unde-i gara? Poate că din cauza lui ei s-
au sfiit s-apese pe trăgaci. Nu se credeau aşa de rapizi.
După câteva luni de rătăcire prin ţară, unde am întâlnit numai oameni ocupaţi cu
viaţa lor şi neinte-resaţi de neca-zurile mele, am decis să mă întorc la turma mea.
Cu curaj spartan m-am înapoiat în capitală unde miliţia m-a dibuit imediat,
fiindcă nu m-am ascuns prin poduri sau pe la cunoştinţe ci m-am dus acasă şi la
Biserică.
Urmarea a fost că zilnic primeam vizita sectoristului care mă amenda
conştiincios cu suma de 1500 lei, asta reprezentând 2/3 (două treimi) din salariul
meu lunar. Zilnic câte 1500. Cum de au stabilit acea sumă, nu ştiu, dar nu
puteam ţine ritmul cu nevoia lor de bani. Am rezistat doar o lună şi jumătate în
acea piesă absurdă. ”
.............................................................
„Şefii cultici mi-au transmis că Departamentul s-a înduioşat şi este hotărât să-mi
redea autorizaţia numai să nu fie în Bucureşti.
I-am crezut. Mi-am căutat o biserică şi am găsit una în Banat.
I-am raportat președintelui de cult, M.H., lucrul acesta şi mi-a zis: nici acolo nu
se poate.
Banatul nu era în Piaţa Rosetti şi nici în Rahova, însă preşedintele nu părea să
observe”.
.............................................................
M-am hotărât sa plec din ţară după moartea mamei, a doua zi după vizita făcută
de Billy Graham în Romania. Sperasem că într-un fel Billy Graham îmi va uşura
puţin situaţia, dar nici vorbă. Un securitist mi-a spus chiar văzându-mi
dezamăgirea, că vizita lui Graham a fost un imens succes pentru ţară, pentru
regim şi pentru preşedinte. (n.a. la acest „succes” au contrbuit direct
PASTORUL, FAGURE, PROFESORUL ş.a., Billy Graham în vizita sa din
România a fost mai izolat în privinţa contactelor decât în vizita din U.R.S.S.)
.............................................................
„Când le-am spus poliţiştilor despre decizia de a părăsi meleagurile balcanice, s-
au bucurat şi mi-au promis ajutor. Singurul ajutor primit a fost că nu mi-au mai
luat cei 1500 de lei zilnic. Demolarea bisericii ne lăsase cu trei pereţi. Unul îl
tăiaseră tovarăşii în speranţa că nimeni nu va mai construi pe dărâmături. Iarna
se apropia şi cu toate că asudasem din greu în acel an eram mai nepregătiţi ca
greierii. Am petrecut o iarnă în frig, cu paltoanele pe noi şi strângând
NĂDEJDEA în Dumnezeu
75
termometrul în mână. A fost singurul an în care mijloceam în rugăciune pentru
primăvară. N-am mai apucat-o. ”
.............................................................
Izgonirea. În toiul iernii tovarăşii mi-au dat paşaportul de culoare brună, „fără
cetăţenie”. M-au obligat să plătesc „renunţarea definitivă la cetăţenia română” şi
după ce am plătit-o, am devenit în exclusivitate cetăţean al lumii. Mai exact al
celei viitoare, fiindcă nici o ţară din lumea contemporană nu recunoaşte un astfel
de paşaport.
Dupa 33 de ani şi jumătate petrecuţi în România, plecam în lume doar cu o valiză
inutilă. Cortina se lăsa grea în urmă, dar şi în sufletele noastre. „Lăsaţi orice
speranţă, voi care intraţi aici” devenea: „lăsaţi orice speranţă voi care plecaţi de
aici”.
.............................................................
din Şi tata a plâns autor Buni Cocar
Stimate cititor creştin sau laic, pentru a înţelege un pic mai bine acei oameni ai
acelor vremi relatate şi în paginile anterioare te rog să te uiţi şi peste rândurile de
mai jos.
Cel ce vă scrie este unul din cei ce a trăit cinci ani de har şi bucurie creştină în
vremile comuniste, începând cu 1980, alături de mulţi alţi enoriaşi ai bisericii
Nădejdea.
Unul din motivele pentru care vă scriu este şi… „să nu uitaţi”.
Să nu uitaţi dumneavoastră care aţi trăit în acei ani ’80 şi aţi auzit despre trezirea
din Nădejdea, dar şi dumneavoastră cei care aţi acceptat dacă nu chiar v-aţi
bucurat de acea întrerupere a bucuriei despre care credeaţi că va fi definitivă.
Pentru prima categorie care este şi net superioară numeric, am încredinţarea a vă
arăta că Dumnezeu, unde pune o sămânţă de Nădejde, face să crească un copac al
trezirii ce aduce roade şi peste ani. Cu tristeţe pentru cei din a doua categorie,
care din fericire sunt foarte puţini şi mai sunt în România sau aiurea în lume, le
spun doar atât: treziţi-vă, fiţi bucuroşi măcar acum căci El iartă, dar dincolo
El….judecă.
Dacă astăzi în România sunt destule Biserici evanghelice unde nu se mai pune
atâta accent pe dogma de aparteneţă faţă de un cult şi unde religiozitatea a fost
înlocuită cu dragoste creştină, este şi pentru că atunci în plin apogeu al
comunismului, un tânăr pastor „a spart gheaţa” în Giuleştiul anilor ’80.
Pentru a înţelege mai bine, fac o scurtă divagaţie de la subiectul principal. Era
după revoluţie la începutul anilor ’90 la o întrunire a unor fraţi ai A.E.R. (Alianţa
Evanghelică din România este o alianţă ce uneşte pentru anumite acţiuni cultele
Baptist, Penticostal, Creştin după Evanghelie) şi într-o pauză un frate din
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
76
Bucureşti, puţin nemulţumit de cooperarea de atunci între aceste culte, a rostit:
„adevărata A.E.R. era pe vremuri în anii ’80, în Biserica Nădejdea”.
La biserica „Nădejdea” din Giuleşti aveam părtăşie fraţi din bisericile Baptiste,
Penticostale, Creştine după Evanghelie, dar şi creştini din Biserica Ortodoxă şi
Catolică.
Atmosfera încărcată de dragoste făcea pe cei adunaţi în biserica ce era mereu
neîncăpătoare, (deşi a fost largită de trei ori în acei cinci ani), ca din punct de
vedere spiritual, ce aveau în comun să-i unească, iar ce nu să nu-i separe.
Această unitate în dragoste creştină a început însă să supere, să deranjeze pe
suspuşii acelor zile (protipendada comunistă din Bucureşti şi automat în mare
măsură conducerea cultelor care făcea sluj înaintea celor ce le-a înlesnit şi
menţinut numirea).
Dacă unitatea era factorul prim care deranja şi speria în acel timp pe comunişti,
poate la fel de important în ochii lor era al doilea factor: tinereţea celor prezenţi
la întruniri. Peste 70% din cei prezenţi erau
de vârstă între 16 şi 30 de ani.
Unitate şi tinereţe, doi factori care în acea perioadă trebuia să se găsească doar în
aulele comuniste, unde se “făurea omul de tip nou”. Dacă aceşti factori se găseau
repetat la un grup care se întrunea regulat în afara locurilor de întrunire
comuniste, el constituia un potenţial pericol şi trebuiau luate măsuri.
Un alt factor îngrijorator pentru autorităţi şi deranjant pentru culte a fost
creşterea numerică a membrilor din biserica Nădejdea.
Acei ani minunaţi de zidire creştină nu înseamnă că au fost lipsiţi de probleme
din partea autorităţilor şi a cultelor.
Pentru ca cei ce nu au trăit acele timpuri să înţeleagă şi pentru ca cei care au fost
departe de astfel de probleme să înţeleagă mai bine adevărul acelor vremi, care
dorim să nu mai bântuie sub nici o formă peste România, vă voi relata doar două
episoade din aceşti cinci ani, din care dumneavoastra să trageţi ce concluzii
înţelegeţi.
Primul episod. Toamna lui ’80.
Mai erau câteva luni şi se sfârşea primul an calendaristic de când în biserica
Nădejdea din Bucureşti era pastor Buni Cocar.
Duhul Domnului a lucrat prin el în primul rând la stâlpii bisericii (bătrânii
bisericii).
De acolo a început trezirea, când ei au fost cercetaţi de Duhul Sfânt, s-au
rededicat Domnului în întregime.
Odată trezirea spirituală petrecută la ei, a trecut la puţinii tineri din biserica de
atunci (printre care se afla şi subsemnatul) şi de la ei la prietenii lor şi ….
NĂDEJDEA în Dumnezeu
77
Şi aşa de la religiozitate s-a ajuns la creştinism şi bucurie. Iar bucuria creştină nu
este egoistă, este împărtăşită cu putere celor dragi din apropiere. Aşa a crescut
biserica atât în credinţă, cât şi numeric.
În acel mic locaş creştin şi nebăgat în seamă, unde atâţia ani nu se întâmplase
mai nimic care să-i deranjeze pe “veghetorii” spiritului neamului, deodată se
mişca ceva.
Încă din primul an tovarăşii au sesizat o schimbare şi au luat măsuri.
Nu doreau ca mica “pietricică” apărută de nu ştiu unde în Bucureşti să facă ceva
“chipului” (înfăţişării artificiale a societăţii comuniste multilateral dezvoltate)
precum piatra din Daniel 2:34 şi să ajungă să se şi preschimbe într-un munte
mare ca în Daniel 2:35. Dar…
Cum vă spuneam era toamna
lui ‘80. În cenuşiul acelor ani
biserica Nădejdea devenise o
mică oază de bucurie şi pentru
creştini şi pentru ne…
Când Buuuum!
A venit prima lovitură. Intenţia
de înlăturare a tânărului Buni
Cocar de la păstorirea bisericii
prin retragerea carnetului de
pastor de către Comunitate la
ordinul Departamentului
Cultelor. De ce?
Pentru că… aşa voiau ei.
Am crezut că la mijloc este o
neânţelegere, o greşeală.
Nu supărasem pe nimeni, nu
deranjasem pe nimeni (aşa
credeam noi, membrii
bisericii). Cu mic cu mare, tot
comitetul bisericii (diaconul
Dancu Ioan, casierul Cioc
Alex. oameni între două vârste,
şi doi tineri, secretarul Tripe
Cornel şi subsemnatul) am
purces cu deplină încredere la
“vârf”, la preşedintele cultului
baptist al acelor vremi, la
pastorul Cornel Mara.
Era o seară mohorâtă când am
ajuns la sediul Uniunii Baptiste
Comitetul Bisericii Nădejdea în anii ‘80
Dancu Ioan, Buni Cocar (față)
Tripe Cornel, Cioc Alex., Gherghin V. (spate)
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
78
din R.S.România. Preşedintele Mara, fratele nostru, ne aştepta singur şi puţin
nervos. Credeam că o să aibă loc discuţii privitoare la cum poate să ne ajute el şi
cum trebuie să procedăm noi faţă de department, pentru a nu se produce cel puţin
pentru biserica locală o aşa mare greşeală cum era intenţia de înlăturare a
tânărului nostru pastor.
După un scurt dialog introductiv ne-am prezentat. Am rostit fiecare numele şi
rolul fiecăruia în comitet. Am prezentat situaţia şi am cerut sfaturi şi sprijin.
Brusc, domnia sa ne-a comunicat sec şi hotărât: “vă aduc la cunoştintă eliberarea
lui Buni Cocar, din funcţia de pastor de la Biserica Baptistă din Giuleşti”.
Tot brusc în mintea mea s-a produs un început de limpezire asupra înţelesului
problemei. Noi comitetul, am greşit, noi nu am venit la fratele nostru în Domnul,
ci la… preşedintele cultului.
Fraţii mei încercau prin tot felul de dovezi şi mărturii să-i explice cât de bine
merge lucrarea pentru Domnul în biserică, de când a venit pastorul Buni Cocar.
Că nimic greşit din punct de vedere creştin nu este încurajat sau propovăduit în
biserică. Eşec total. Toate argumentările lor se izbeau ca de un zid la picioarele
preşedintelui.
Am încercat şi eu, purtând un scurt dialog.
M.B.
– Frate Mara, nu luaţi o decizie până nu cunoaşteti situaţia şi la faţa locului.
Veniţi o dată, măcar o dată, în mijlocul nostru să asistaţi la un serviciu religios.
Dacă ce veţi vedea sau auzi măcar de la cineva din biserică este contrar Sfintei
Scripturi, procedaţi atunci în consecinţă.
Preşedintele M.C.
– Ce crezi că eu nu cunosc situaţia.
De aici de sus, din această funcţie,
am o perspectivă mai clară şi ştiu ce
am de făcut. Dar dumneata cum te
numeşti?
M.B. (în gând: Am venit la fratele
meu pentru ajutor; acum îmi dau
seama că pentru preşedintele din faţa
mea nu mai eram decât un
…dumneata…) Apoi cu voce tare.
– M-am prezentat la sosire, nu
suntem la securitate…
S-a lăsat o scurtă tăcere.
– Fraţilor, să ne întoarcem la biserica noastra! De aici nu ne poate veni niciun fel
de ajutor, ba din contră.
M-am ridicat, m-am uitat la fraţii din comitet care s-au ridicat şi ei. Am plecat.
Afară era noapte...
NĂDEJDEA în Dumnezeu
79
Rezolvarea a făcut-o tot Domnul, Care parcă ne întreba: cât de mare este
dragostea voastră, fraţi şi surori ai bisericii Nădejdea, faţă de pastorul vostru aflat
la ananghie? Acum nu o să mai poată rămâne nici în Bucureşti fără slujbă
(capitala era un oraş închis în acei ani).
Am hotărât în unanimitate să-i facem tânărului nostru pastor contract de
angajare. Modelul de contract l-a redactat fratele Ţon Iosif.
Nu am ştiut atunci că am luat examenul în faţa Duhului Sfant. Pastorul nostru ne
presta servicii… servicii religioase.
Fără să vrem în acei ani devenisem a doua biserică din ţară (după biserica din
Oradea) care avea pastorul angajat direct, cu contract de angajare.
Peste mulţi ani de zile aveam să aflu că, în acea seară de toamnă a lui ‘80, nu ne-
am dus să cerem sprijinul fratelui nostru Cornel Mara care “întâmplător” ocupa
şi funcţia de preşedinte al cultului, ci am fost chiar la Securitate sau mai bine zis
la mâna ei prelungită până în scaunul presidenţial al Cultului Baptist din
R.S.România.
În acele zile preşedintele Mara (ce dădea la securitate note informative sub
numele conspirativ TURCU), ar fi fost în stare să vândă şi mai mult. De ce? Se
apropia Congresul, trebuia sa fie reales.
Securitatea prin Departament cerea ceva, fraţii care l-au mirosit, altceva. Avea
nevoie de sprijinul celor tari (ai vremii). L-a obținut.
Citez din: Notă informativă
Ministerul de Interne
Insp.Jud.Hd.
Sec. Oras Hateg
Primit: cpt. Ilioni Petru; Informator: ”David Stefan”
Data: 19.09.1980
…. Dimineaţa în timpul micului dejun am discutat despre
problema alegerilor şi a Congresului cultului nostru care
trebuie să aibe loc în curînd. M-a întrebat dacă pastorul
Mara Cornel, în prezent preşedintele cultului, are şansa
să mai fie ales de Congres preşedinte al Cultului.
Eu i-am răspuns că mai mult decît probabil chiar sigur că
nu va mai fi ales nimic.
….
Nota ofiţerului:
Nota a fost furnizată în urma sarcinilor trasate şi se referă la
vizita … sursei noastre ”Daniel Stefan” (recrutat ca informator,
de securitate la
data de 29.05.1980)
Dar aceasta este o cu totul altă poveste tristă dar adevărată a acelor vremi.
(Vezi ANEXA 10 Interventia Securității și a Departamentului Cultelor în
alegerile conducerii Comunității Baptiste din România)
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
80
Ultimul episod – prima şi a doua zi de Rusalii ’85
Noua construcţie a bisericii Nădejdea din Giuleşti se apropia de finalizare.
Urma finisarea. În Bucureşti regimul comunist demola biserici, iar aici la
marginea lui se construia una care avea şi…bucurie şi… tineri mulţi ce cântau
până… sus pe cupolă.
Biserica NĂDEJDEA 1985
în timpul construcţiei – noua clădire o îngloba pe cea veche
NĂDEJDEA în Dumnezeu
81
Prima zi de Rusalii ’85
Doresc să vă descriu în mod telegrafic, tot din punctul de vedere al
participantului direct, frânturi din acest ultim episod al bucuriei creştine din
“Nădejdea”.
Cel rău a dorit să fie ultimul episod. Putea să nu fie.
Cobor cu soţia şi copii din tramvaiul 11 la staţia Luduş.
Ne îndreptam spre biserică, care se afla la numărul 4.
La numărul 6, la vecinii din stânga bisericii, stătea parcat un camion ROMAN
din care cu zor nişte muncitori descărcau schele metalice pentru construcții.
Prima zi de Rusalii ’85 Duminică. Ora 10:40
Descărcarea shelei pentru demolarea bisericii NĂDEJDEA
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
82
Ştiam că nu sunt pentru construire (vecinul nu construia nimic), ci pentru
demolarea bisericii noastre.
Băieţii cu ochi albaştri în “uniforme civile” cămăşi cu mâneci scurte, peste
pantaloni şi cu buzunare largi pentru a le ascunde ustensilele cu mărci “Carpaţi”,
“Bereta” sau “Makarov” au coborât din două DACII 1300 şi au ocupat poziţiile
de veghere.
Prima zi de Rusalii ’85. Duminică. Ora 10:42
Continuă descărcarea schelei sub supravegherea „băieţilor cu ochi albaştri”.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
83
Prima zi de Rusalii ’85 Duminică. Ora 10:43
„Băieţii cu ochi albaştri” sunt pe poziţii. Supraveghează „bunul mers al acţiunii”:
Demolarea bisericii NĂDEJDEA
Pozițiile posturilor de supraveghere erau la vedere nu pe ascuns ca altădată.
Unul în curtea vecinilor, unul în faţa porţii lor, iar altul peste drum la cinsprezece
metri spre mijlocul străzii.
Îmi ziceam: au venit doar să ne intimideze.
În acea zi deşi era sărbătoare, Rusaliile, serviciile religioase au început mai târziu
cu peste o oră. Toți enoriaşii erau tulburaţi de ceea ce le era dat să vadă. Nu le
venea să creadă că „balaurul” e chiar la zidurile „cetății”.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
84
Prima zi de Rusalii ’85 Duminică. Ora 10:44
Enoriaşii veneau la biserică plângînd.
Duminică Ora 11:00
La slujbă am avut onoarea a ne vizita vârfurile de atunci ale cultului, preşedintele
şi secretarul general. De patru ani nu ne vizitase nimeni din partea lor. Acum
brusc erau interesaţi, de noi sau… de ei!.
Duminică Ora 12:00
În biserică MIHU ne aduce la cunoştinţă hotărârea tovarăşilor şi acordul impus
al cultului privind demolarea bisericii. A încheiat totuşi cu: „dumneavoastră
faceţi ce credeţi de cuviinţă”.
Numai fraţii din biserică sunt invitaţi de PROFESORUL într-o cameră din
spatele baptistierului.
Ni se comunică: “Am venit să vă comunic că sunteţi somaţi să demolaţi biserica
construită fără aprobare, pentru a nu fi obligaţi la demolare forţată şi plata
manoperei… ”
NĂDEJDEA în Dumnezeu
85
Pastorul bisericii ajutat de experienţa acumulată după problemele create sau
transmise de Conducerea Cultului în cei cinci ani de pastorat îi replică:
“Credeam că aţi venit să ne sprijiniţi, nu să ne forţaţi să…”
După plecarea PROFESORULUI în biserică se anunţă slujba pentru a doua zi de
Rusalii că va începe la ora…
A doua zi de Rusalii ’85
Luni. Ora 9:00
A doua zi de Rusalii ’85 Luni. Ora 9:10
Accesul enoriaşilor către biserică oprit. Sus pe cupolă demolatorii au început
lucru, deşi în biserică se ţinea slujbă.
Fraţii şi surorile mele sunt încă de la ora şase în biserică. Mă învoiesc de la
serviciu şi reuşesc, cu ajutorului unui coleg care m-a adus cu maşina, să ajung la
ora nouă la biserică.
Când să intru pe strada Luduş, baraj. Strada era blocată de un amestec pestriţ de
securişti mascaţi în uniforme de gărzi patriotice şi muncitori în halate albastre.
Slabă inspiraţie pentru costumaţie.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
86
Un miliţian permitea accesul doar pe baza buletinului de identitate celor care
domiciliau pe strada bisericii.
Îi invidiam pe cei care au putut intra dimineaţa în biserică.
Creştinii s-au trezit mai devreme decât securiştii.
Luni. Ora 12:00
Pe strada Luduş forfotă. Muncitorii, forţati de securitate, au început să-i gonească
afară cu furtunele de apă introduse prin spărturile făcute în cupolă pe cei aflaţi în
biserică.
La ieşirea din biserică a fost reţinut pastorul , diaconii şi alţii.
Pe tovarăşi nu i-a intimidat nici prezenţa unor membri ai Ambasadei SUA şi
Portugaliei în România. Ba la unul dintre ei i-au luat chiar aparatul foto, i-au scos
clişeul din el şi l-au forţat să părăsească în grabă locul.
Cei retinuţi au fost duşi la secţia de miliţie.
Tinerilor le-au fost reţinute buletinele de identitate şi la serviciu au fost
ameninţaţi sau au fost chiar mutaţi disciplinar în alte locuri de muncă cu
probleme.
Pârvu Daniel lucra pe atunci ca tânar muncitor la Institutul de Fizică Atomică.
Deşi aşa cum cereau tovarăşii s-a învoit cu bilet de voie pentru a veni la biserică,
l-au obligat să aleagă între pierderea serviciului şi munca la mătură.
Pentru Domnul a ales-o cu bucurie pe a doua.
Diaconul Dancu, om în vârstă, a suferit bătăi la talpă pentru a da declaraţii
mincinoase că biserica a fost construită cu ajutor financiar extern (pentru a putea
conform legilor de atunci să fie arestat pastorul).
Celălalt diacon subinginerul Cojocărescu a fost cel mai mult chinuit fizic. Dar a
refuzat în permanenţă să dea declaraţiile mincinoase impuse. După bătăi cu sacul
de nisip, i-a fost strâns capul cu un cerc de fier. Abia atunci a leşinat. Era un frate
cu o constituţie fizică robustă.
Şi-a revenit cu greu în simţiri a doua zi dimineaţa la ora 5:00 când a fost aruncat
la gura de metrou Dristor. L-a îngrijit în particular un medic, fratele Deac. Pentru
că a făcut acest act umanitar, medicul a fost mutat cu serviciul din oraş în afara
Bucureştiului.
Fratele Cojocărescu şi-a pierdut slujba fiind dat afară ca “element negativ al
societaţii”. Nu a avut permisiunea să se angajeze decât după mult timp în
comuna natală la o cărămidărie. Acolo i-a fost stabilit şi domiciliul forţat.
Dar aceasta este o altă poveste din Faptele Apostolilor cap. 29.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
87
Luni. Ora 16:00 Autorităţile, reuşind să scoată pe enoriaşi din biserică, au trecut la pasul următor,
dărâmarea efectivă a clădirii.
Noi, enoriaşii care nu puteam să intrăm pe strada Luduş (strada bisericii),
discutam cu cei care alcătuiau barajul, sau cu muncitorii care erau într-un du-te
vino continuu.
Le spuneam : „este o biserică” ; „este bine ce faceţi?”
Mereu acelaşi răspuns: „ce puteam să facem, ni s-a ordonat”.
Miliţienii veneau şi ne îndepărtau spunând: „lăsaţi-i sa-şi facă treaba!”.
Halal trabă – dărâmare de biserici.
A început ploaia.
Securiştii au devenit nervoşi, nu terminaseră treaba, iar ploaia…
Am recunoscut printre „baieţi” pe unul din cei care „vegheau” pe strada Luduş,
cu o zi înainte. Era cred un şef al lor. L-am urmărit şi am văzut că se apropie de
un autocar ce tocmai sosise de câteva minute şi s-a oprit cu cincizeci de metri
înaintea intersectiei între șos.Giuleşti şi str. Luduş în faţa unui magazin
Ferometal. Din autocar au coborât oameni îmbrăcaţi în civil ca nişte sportivi, dar
ce feţe aveau şi erau toţi raşi în cap. Şi un copil şi-ar fi dat seama de unde sunt
aduşi.
– Să faceţi treaba bine şi repede dacă vreţi…..
S-a auzit vocea nervoasa a şefului (descris mai sus). Cum să nu fie nervos, stătea
în dispozitiv de Duminecă.
Luni. Ora 17:00
Muncitorii au fost trimişi cu toţii acasă.
Erau bucuroşi.
Unul a rostit: “Am mamă bătrână şi mi-e frică de Dumnezeu.
Să mă ating eu de biserică!”.
Dintre ei au rămas consemnaţi la improvizatul şantier doar doi.
Un macaragiu ce lucra pe o macara uriaşă de 300 tone şi un şofer pe un trailer.
“Noii muncitori” sosiţi cu autocarul s-au şi apucat de treabă.
Au suit picamerele pe cupola bisericii şi au început să perforeze toate nodurile
care uneau segmentele cupolei. Cupola era formată din şase segmente.
Demolarea lor pentru nişte profesionişti ca ei şi cu asemenea utilaje a durat nu
mai mult de o oră. Fără cupolă, deci practic fară acoperiş biserica nu mai putea fi
folosită. Sârguincioși au demolat şi ceva ziduri pentru a fi mai siguri de victorie.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
88
Luni. Ora 18:00
Şi-au strâns utilajele şi au plecat. Atunci şi blocada din capetele străzii a fost
desfiinţată. Ne-am apropiat de biserică, ca după o execuţie prin decapitare.
Aveam în faţă un trup fără cap. Am intrat în curte, apoi în clădirea acum fără
acoperiş. Era ca după un bombardament, moloz, ruine… . Am rămas până târziu.
Printre ruine se mai plimba de colo colo, buimăcită o fată. O adolescentă care
plângea cu sughiţuri. Urma să se boteze în zilele următoare. Mă uitam la ea nu
puteam să o încurajez şi mă întrebam doar: “De ce?”
M-am îndreptat spre staţia de tramvai. În drum spre casă mi-am adus aminte ce
mi-au povestit părinţii mei, refugiaţi basarabeni.
Era în 1953, tot într-o zi de Rusalii. Ca prin urechile acului au scăpat să fie
trimişi forţat din Banat în Bărăgan. Familia noastră a scăpat deoarece veniserăm
A doua zi de Rusalii
’85
Luni. Ora 17:10
Profitând de
începerea ploii, două
surori încearcă să
intre pe stradă, dar
sunt oprite de funia
întinsă şi miliție.
(Cea cu rochie
înflorată este
curajoasa soră
Viorica Damian. Pe
stradă se poate vedea
trailerul KAMAZ și
în spate DEMAG-ul
de 300 t care ridica
segmentele de la
cupolă)
NĂDEJDEA în Dumnezeu
89
deja în Bucureşti. Celor care au fost ridicaţi de la casele lor li s-a dat voie să ducă
în Bărăgan doar cât puteau încărca într-o căruţă. Acesta era baremul pentru o
familie. Au fost duşi la gară şi cu trenul în câmpia Bărăganului, sub cerul liber.
“Supravieţuiţi…”. Dar asta e o altă poveste tristă.
Am început să-mi pun o altă întrebare “De ce tovarăşii au ales ca aceste acţiuni
represive să fie făcute de Rusalii şi în ’53 şi în ’85 ? ”
Răspunsul pentru mine era unul singur: Satana nu iubeşte pe Duhul Sfânt!.
__________
„Multumesc mult Duhului Sfânt pentru acele vremi "de neuitat". Tot-
ul era sacru, emoţionant ... Aş adăuga (faţă de cele de mai sus) un
singur detaliu - slujba din a doua zi de Rusalii seara.
După demolare, biserica s-a adunat pe darâmaturi şi nu cred că a mai
fost vreun moment ca Acela.
Corul cânta "Nu te-ndoi ci crede", ţinând într-o mână partitura şi în
cealaltă batista , se cânta cu lacrimile curgând şiroaie...
Ştiu că pastorul Buni le-a spus "tovarăşilor" când a sosit la 6 fix în
staţia "Luduş" că dacă nu ne lasă să ţinem slujba în biserică, o vom
ține în Piaţa Giuleşti (încă mai ploua).
Atunci au desfăcut cordonul şi ne-au lăsat, unii dintre ei au şi rămas
printre noi la slujbă, inclusiv parte din "muncitorii" care au participat
la demolare…
Ordinul primit de la autorităţi de pastorul Buni era să plece în Valea
Jiului marţi dimineaţa, a doua zi, dar el a decis să rămână şi miercuri
seara la slujba din cursul săptămânii.
Tinerii reuşiseră să facă ceva curăţenie (au cărat afară molozul din bi-
serică rămas după demolare ).
Biserica a fost arhiplină, iar slujba s-a ţinut între trei pereţi şi cerul li-
ber. După slujbă pastorul Buni a plecat forţat joi din Bucuresti.
De apreciat şi echipele de tineri care au dormit la biserică noapte de
noapte pentru a "păzi" ceea ce era acolo, în absenţa zidului, pentru
aproape o lună, până am primit de la un frate din Germania foaia de
cort.”
Mărturia pastorului Liviu Căprar,
pe atunci dirijorul corului din Nădejdea
__________
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
90
A treia zi după Rusalii ’85
Demolând noua clădire şi cea veche arăta ca după bombardament
NĂDEJDEA în Dumnezeu
91
A treia zi după Rusalii ’85
- printre ruine cu diaconul Dancu Ioan, eliberat din arest (foto sus)
- enoriașii vin la slujba „în aer liber” (foto jos)
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
92
Despărţire pentru cât timp? Au mai trecut luni bune, pline de intimidare şi represalii din partea puternicilor
zilei, până când forţat de situaţie şi de autorităţile acelor vremi pastorul a
acceptat să plece definitiv din ţară. Despre aceasta aţi citit în relatarea dânsului
cu ceva pagini mai sus.
Nu ştiu dacă peste atâţia ani, în cele ce urmează, sunt la unison cu autorul.
Atunci după demolare, noi ca biserică, şi Buni Cocar, ca pastor al nostru, am
pierdut examenul dat în faţa Duhului Sfânt.
Răcnetul celui rău, însemnat pe atunci cu secera şi ciocanul, ne-a speriat pe toţi.
Buni risca să-şi piardă poate chiar viaţa. Din câte îl cunosc nu-i era frică pentru
el, dar se gândea destul la soţie, copii precum şi la mama grav bolnavă. Mama
pastorului a murit, iar soţia însărcinată a pierdut copilul.
Ziua despărțirii.
Cu toții credeam că
nu-l vom mai
revedea, doar El
știa…
Noi cei din biserică riscam să pierdem doar cenuşiul agoniselii şi posibilitatea de
a ne mai întruni, măcar pentru închinare, în vechiul locaş cârpăcit şi peticit.
Un sentiment amestecat de neputinţă şi frică pusese stăpânire în primul rând
peste noi şi apoi puţin peste el şi ai lui.
Plângeam la despărţirea de el, credeam că nu ne vom mai vedea niciodată pe
acest pământ.
Am trăit cinci ani împreună împletind necazurile cu bucuriile.
Fără să ştim multe, în acei ani ne-am lăsat în voia Duhului şi balanţa din Romani
12:12 era echilibrată.
Rom 12:12 Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în
rugăciune. Sau citit altfel pentru noi cei din Giuleştii anilor ‘80. Să ne bucurăm
în “NĂDEJDEA”, răbdând împreună necazul, prin rugăciune stăruitoare. Dacă
NĂDEJDEA în Dumnezeu
93
ne-am fi încrezut pe deplin numai în EL, ar mai fi trebuit să suportăm maxim
doar patru ani de chinuri şi …. s-ar fi împlinit sub ochii noştri Daniel 2:35 partea
finală „Dar piatra, care sfărîmase chipul, s'a făcut un munte mare şi a umplut
tot pămîntul.”(Romaniei)
Numele ţării noastre este adăugat de mine la sfârşitul versetului, care cred că ar
fi fost posibil, să se împlineasca.
Dumnezeu a fost bun cu noi şi ne-am mai întâlnit de multe ori pe meleagurile
României, dar….. trenul a fost pierdut.
Doamne, adu din nou trenul în gara noastră pustie!
Numele trenului: trezirea României. Din anul 2003 pastorul Buni Cocar vine în
țară în fiecare an și face turne de vestire a cuvântului prin multe biserici. De ce?
Nu vrea să piardă trenul pomenit mai sus.
Mai multe despre aceasta în subcapitolul Peste ani din cap. 10 al parții a II-a.
1987 Fără a avea încă cetăţenie americană, pastorul Buni Cocar a riscat doar
pentru a vizita fraţii din NĂDEJDEA pe care nu i-a uitat niciodată.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
94
II.9.
Despre multe altele şi... ce fac puii departe de cuib ?
Catehism şi studii creştine
Multe din cele petrecute în biserica Nădejdea şi cele făcute de creştinii ei nu le-
am pomenit. Unele, pentru că le-am uitat, altele ce s-ar dori uitate, altele pentru
că între creştini se aplică: Mulţi oameni îşi trîmbiţează bunătatea; dar cine poate
găsi un om credincios? (Prov. 20:6) şi Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie
stînga ta ce face dreapta, (Mat 6:3)
Vremea trece, amintirile devin din ce în ce mai şterse, ca apoi să se aşeze uitarea.
Aşa am scris la începutul părţii a doua. Din acest motiv şi deoarece câţiva
creştini din biserică au insistat să scriu, am să fac o medie. Mai precis am să
amintesc câte ceva din cele făcute de enoriaşi nu pentru laudă deşartă
omenească, ci doar ca un imbold pentru creştinii din mileniul trei.
Privitor la catehism şi studii creştine cei de azi pot să se aşeze în faţa unu
calculator şi să acceseze pe internet o multitudine de siteuri specializate. Accesul
la învăţătura creştină nu a fost mereu aşa de uşor.
Catehismul este o metodă de învăţământ şi instruire religioasă prin lecţii cu
întrebări şi răspunsuri pentru tinerii în credinţă (candidaţi sau nu la botez). În
perioada interbelică şi după război până în anii ’50, tinerii şi noii convertiţi care
frecventau bisericile evanghelice puneau mare bază pe acest mod de cunoaştere a
unei noi lumi, a celei de credinţă. În primul rând se punea accent pe BIBLIE, dar
se extrăgeau învăţături şi din „clasici” ca: John Bunyan, Martin Luther, Zwingli
şi pentru elevaţi din Charles Spurgeon. De menţionat că se foloseau materiale
traduse existente la acea vreme, precum şi extrase din publicaţii creştine ca
„Farul Creştin” ş.a.
În perioada cât a păstorit fratele Ţopa, mai precis în anii ’50, de catechism s-a
ocupat pe lângă dânsul personal şi fratele Gantzarok.
Lecţiile erau atractive pentru acea perioadă, făcând să se nască diferite întrebări
privitoare la: trinitatea Lui Dumnezeu, sensul vieţii creştine ş.a.
Șezători și scenete creştine
Sora Ţopa chema tinerii la dânsa în casă şi la câteva plăcinţele se derulau
adevărate “şezători” creştine pline de învăţături demne de urmat.
Tinerii le urmau cu multă bucurie şi în varii ipostaze. Iată una dintre ele. Biserica
din Giuleşti mergea în „lucrare” cum se spunea pe atunci la biserica din Ogrăzeni
cu conducătorul corului fratele Chiş.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
95
La una din vizite tinerii din Giuleşti au prezentat o scenetă creştină intitulată
„Credinţa, Nădejdea şi Dragostea”. Cele trei roluri au fost interpretate de
viitoarele surori în Domnul : Marta P. , Verginica P. şi Geta B. Pe atunci
Verginica, o copilă, nu ştia că numele Nădejdea, se va transforma în renume,
când avea să devină chiar numele bisericii din care făcea parte şi pentru care a
votat la vremea potrivită.
Trebuie amintit că în acei
ani în biserica Giuleşti
funcţiona şi societatea
surorilor zisă societatea
femeilor creştine baptiste.
Totul a început cu simple
vizite la unii fraţi şi surori
bolnavi la casele lor sau la
spital. Treptat treptat
vizitele au devenit mai
organizate. Alături de
alinare sufletească la patul
celor suferinzi, aceste
urmaşe ale Dorcăi au
încercat şi au reuşit să aducă
şi un ajutor social. Pe lângă
ceva bunătăţuri au început
să îngrijească pe unii
bolnavi, chiar dacă nu erau
Verginica alături
de mama ei Liuba
la câțiva ani după
interpretarea rolu-
lui Nădejdea. (foto stânga)
Manuscrisul sce-
netei creștine ce
peste ani a inspirat
votarea numelui
Nădejdea pentru
biserica baptistă
din Giulești. (foto
jos)
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
96
creştini. Când era cazul aduceau şi medicamente. Printre cele puternic implicate
în această lucrare trebuie amintite surorile: Barbu, Matilda, Anicuţa, Monţi,
Botez ş.a. De multe ori în aceste vizite erau însoţite mai ales când mergeau la
spitale de fraţii: Caraman, Moceanu, Dumitru.
O altă preocupare aparte pentru acei ani avea sora Anicuţa privind educaţia
creştină a fetelor. Pe lângă învăţături le arăta cum să deseneze şi să creeze
imagini cu ajutorul unor puzzle creştine. Printre fetele de care s-a ocupat special
se numără Marta, Petruţa.
Pastorul Ţopa în special făcea dese vizite pastorale pe la casele enoriaşilor.
Spirit frăţesc de ajutorare
După impunerea de către Departamentul Cultelor a închiderii bisericilor mici
care funcţionau autorizat în case s-a micşorat şi amplitudinea activităţilor
pomenite mai sus. Frica din viaţa de zi cu zi a societăţii române punea stăpânire
şi pe membrii mai în vârstă. La scurt timp după mutarea membrilor bisericii din
str. Arad în biserica din Giuleşti a cunoscut o dezvoltare, pentru câţiva ani,
lucrarea cu tinerii, în special corul. De cor se ocupa pe atunci fratele Titi
Manolescu. Se făceau ieşiri ale tinerilor, în timpul verii, la Săbăreni, pădurea
Andronache. Dar se făceau şi alte activităţi pornite din spirit frăţesc de ajutorare.
Nu uit că lângă biserică locuia un tânăr abia căsătorit şi cu o situaţie precară,
Trache. El se chinuia să facă liceul la seral pentru a avansa ceva în slujbă.
Spontan unii tineri cu liceul terminat sau cu facultate au început să-l mediteze. Se
făceau repetiţii de cor de la ora 18 la 20 o data sau de două ori pe săptămână.
După această oră fraţii tineri de care am pomenit mergeau la fr. Trache abia venit
de la liceul seral şi făceau meditaţii.
A doua zi tinerii de care vorbeam mergeau de dimineaţă care la liceu, care la
facultate, care la muncă. Nu simţeau nici o oboseală. Mare le-a fost bucuria când
l-au văzut pe fratele lor cu liceul terminat.
Au venit şi anii ’60 despre care am scris în capitolele 2 şi 3. În această perioadă
cateheza a fost treptat preluată de pastor. După încă ceva ani candidaţii făceau
câteva lecţii dogmatice în preajma botezului. Cu o slujbă premergătoare actului
de botez, candidaţii erau prezentaţi bisericii. Li se puneau câteva întrebări, iar
biserica valida candidatul. Totul devenise un ritual. Iar la acest ritual din ce în ce
mai puţini candidaţi.
Şedinţele de comitet erau însă destule. Se făceau procese-verbale pentru fiecare
lucru mărunt din biserică. Cinci membri în comitet, inclusiv pastorul. La
biserică, în timpul săptămânii, dacă veneau zece, iar duminica douăzeci de
enoriaşi. Departamentul avea acces direct la datele despre cine frecventează
biserica, despre cine s-a botezat de curând, despre ce mai face fiecare enoriaş pe
acasă ...
NĂDEJDEA în Dumnezeu
97
Ședințe de comitet fără procese-verbale
Sosiră şi anii ’80 despre care am pomenit în capitolele 6,7 şi 8 a părții a II-a.
Tânărul pastor venit de la Petroşani avea deja experienţa tristă a dorinţei celor de
la Secu de a şti „totul”.
Treptat treptat şedinţele de comitet au dispărut. Procese verbale nu se mai făceau,
iar registrul de membri nu prea mai era completat. Comitet exista, se întâlneau,
dar nu rămânea nimic scris. De ce toate acestea?. Simplu. Când era „săltat” de
tovarăşi de pe stradă şi dus la întrebări (lucru întâmplat de mai multe ori) putea
să tacă sau să răspundă evaziv, căci nimic nu era scris din ce îi interesa pe ei.
Împuternicitul de la Departament nu mai avea rapoarte, nu mai putea transmite și
el mai departe... Aceasta deranja mult pe potentații zilei.
(Vezi ANEXA 11 Portretul împuternicitului de la Departamentu Cultelor)
Cateheza, botezul tinerilor-copii și cel de „urgență”
Cateheza era făcută în aproape toate zilele de slujbă. În scurt timp s-a ajuns la
patru zile de slujbă şi la cinci servicii religioase săptămânal. O zi consacrată
pentru rugăciune, una pentru slujba din cursul săptamânii, una pentru repetiţie de
cor, iar dumineca dimineaţa slujbă şi seara slujbă pentru tineret. Când a început
„potopul” botezurilor, întrebările specifice catehezei se puneau din mers, adică
unde îl apucai pe pastor sau unde apuca el pe candidat. În destule cazuri
duminica dimineaţa se anunţa un număr de candidaţi. Aceştia urmaseră acest stil
de cateheză şi studii creştine, dar seara la botez mai apăreau solicitanţi care nu
voiau să plece până nu erau botezaţi. Omeneşte totul părea dezorganizat. Chiar
aşa şi nimic nu era organizat de noi enoriaşii sau noi membrii comitetului din
Nădejdea. Totul devenea organizat de Duhul Sfânt.
Ca să fiu mai clar iată câteva
exemple.
Eu nu eram pentru botezul
copiilor la 12 ani. Citisem de
atâtea ori că părinţii Iosif şi
Maria l-au căutat trei zile pe
Isus când avea 12 ani şi el era
la... Dar una este să fii la templu
şi alta să te botezi la 12 ani,
ziceam eu. Când, într-o
duminică dimineaţa, fata mea,
Alina, după slujbă s-a dus la
pastor şi i-a cerut să o boteze la
slujba de seară.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
98
Fiindcă venise a treia oară la el pastorul mi-a comunicat hotărârea fermă a fetei
mele.
Mi-am zis în sinea mea „o copilărie”.
Tinerii s-au strâns în după amiaza aceea la familia Cioc, aproape de biserică.
M-am dus acasă hotărât să discut problema doar cu El. M-am închis în dormitor
şi am început să strig către Domnul: „vorbeşte-mi clar, Tată, nu vreau să fac nici
voia mea nici a pastorului şi nici a fetei mele, numai a Ta”. Nu ştiu cât a trecut,
un ceas poate mai mult, dar după aceea am avut curajul să ascult ce voia El. Am
deschis Biblia. Eram cu ochii închişi, când am pus copilăreşte degetul pe un
verset din evanghelia după Luca18:16 Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis:
„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este
a unora ca ei”. Nici un alt verset nu m-ar fi putut convinge, dar acesta nu era un
simplu verset, era cuvântul Lui pentru mine atunci şi de atunci. Tot la 12 ani a
fost botezat şi un băiat care venea cu mama lui la biserică. Numele lui, Răzvan
Mihăilescu, actualmente pastorul bisericii Râul Vietii.
În acea seară au fost destui botezaţi, dar la câţiva Duhul Sfânt le-a shimbat calea
fulgerător ca şi Alinei.
Unul dintre ei, proaspăt candidat, era tare în vârstă şi făcuse o greşeală mare la
serviciu. Dorea să se sinucidă. Îşi pregătise şi ustensilele, o sârmă de cupru legată
de brâu la un capăt şi cu o piatră la celălalt capăt, pe care intenţiona să o arunce
peste firul de înaltă tensiune de la calea ferată. Planul i l-a făcut cel rău pentru a
fi al lui. Duhul Sfânt avea alt plan. A fost copilul Domnului, el şi soţia sa până au
plecat „acasă”.
Un alt caz pe care l-am cunoscut direct a fost tot cu un candidat pe loc fără
cateheză. Era tot într-o duminică de botez. Dimineaţa la slujbă se anunţaseră
şapte candidaţi. La sfârşit ca de obicei cei ai casei luau musafirii de la marginile
capitalei sau din provincie la prânz la masă. Soţia invită pe un domn venit din
provincie la noi la masă. Discutând aflăm că este din Paroşeni. Era subinginer
avea destui oameni în subordine şi îi era ruşine să meargă cu pocăiţii din zona lui
natală.
Auzise de biserica Nădejdea de la nişte colegi din Petroşani. A dorit să vină să
vadă cu ochii lui cum este pe aici. În toată fiinţa lui se dădea o luptă. Atunci nu
ştiam ce este, dar la slujba de botez seara a insistat să fie botezat în regim de
urgență. El era al 4-lea din candidaţii suplimentari. Nu a fost pentru el nici haină
de botez. Bine că avea cămaşă albă, deşi nici aceasta nu ar mai fi fost un motiv
de opreliște pentru el.
Seara a plecat la gară.
A doua zi trebuia să ducă oamenii din subordine la lucru.
Am primit peste ceva timp o scrisoare de la el.
Se împăcase şi cu soţia de care dorea să se despartă.
Nu îi mai era ruşine a fi numit pocăit.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
99
Studii creștine.
Ar mai fi multe despre cum se făcea cateheza, dar să pomenim şi cum se făceau
studiile creştine. Începuseră a pătrunde materiale tipărite cu studii aprofundate
despre Vechiul şi Noul Testament, despre epistola către Galateni ş.a. Nu uit
primirea primelor materiale creştine tipărite. Ne aflam foarte mulţi din biserică la
nunta fratelui Cornel Tripe la Suplacu de Tinca în Bihor. Cornel, bun gazdă, cum
a fost mai tot timpul, ne caza pe fiecare pe unde apuca în casă sau prin vecini.
Era un 1 Mai. Aveam câteva zile libere. Apare şi Buni venit de undeva de prin
ţară, ne strânge pe cei mai „copţi” (Gherghin V., Cioc A., Dancu I., subsemnatul)
şi ne spune : „avem materiale foarte bune de studiu trebuie să învăţăm mai multe
despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”. Deschide o valiză şi împarte la fiecare câte
trei carţi şi un caiet de studiu în ediţie de lux. Pentru noi, cei de dincoace de
cortina de fier, ni se părea „mană”. Sosiţi în Bucureşti s-a început studiul în
grupuri prin case. Pastorul era mai peste tot, dar a fost foarte mult ajutat în
această direcţie de fraţi ca: Deac V., Liviu C, Peia T. ş.a.
Doar pâine și parizer, dar multă părtășie
Doar câteva amintiri despre vizite la sărmani, bolnavi şi enoriaşi.
Vizitele la enoriaşi nu erau calculate, planificate.
Ce spunea Duhul Sfânt aceea se făcea.
O dată, un frate pe juma’ rom îi face invitaţie pastorului să-i viziteze bojdeuca.
Stătea singur. Cum ajunge pastorul acasă la fratele pomenit, acesta scoate dintr-
un dulap (nu avea frigider) un pachet din hârtie cu salam, parizer şi o franzelă.
Le pune pe mica măsuţă din bojdeucă, el se aşează pe pat, iar pe pastor îl invită
să stea pe singurul scaun din locuinţă.
Pastorul întreabă: de ce m-ai chemat, frate?
Fratele juma’ rom răspunde: sunt taaare singur şi taaare am dorit să mănânci cu
mine. Vrei şi ceapă?
S-au rugat împreună, au mâncat împreună şi au rămas fraţi şi prieteni în Domnul.
Nu au fost singuri la acea masă bogată.
Saris Varvara (Betty) - 30 de ani de luptă în rugăciune pentru alții
Sora Saris Varvara era iubita bisericii. Toți o strigam Betty. Fostă ballerina, după
un accident petrecut pe scenă, rămâne un timp cu pareză, ca apoi boala să
avanseze şi să ajungă în cărucior. A fost tot timpul o luptătoare. Starea de pareză
parțială se agrava. Printr-o familie de creștini vizitează biserica Nădejdea. Aici se
aruncă în brațele Domnului. Deși boala se agrava, starea ei spirituală din contra
mergea spre culmi. După botezul dânsei pastorul Buni Cocar se ducea des pe la
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
100
sora imobilizată în casă. Sora Varvara se ruga tot timpul. Nu pentru, ea ci pentru
alţii, pentru lucrarea din Nădejdea. Cine o vizita pentru a o încuraja pleca el
îmbărbătat. Într-o zi pastorul s-a dus la dânsa în vizită. Pe vremea aceea vizitele
se făceau circulând per pedes apostolorum sau cu busu’. Înainte de plecare
doreşte să trecă pe la toaletă. Observă vasul de la W.C. crăpat rău. Iese din
apartament şi îi spune lui Bebe că se întoarce imediat. Sora a locuit într-un bloc
de confort doi din Drumul Taberei împreună cu Bebe (fiul adoptat dintr-o familie
foarte numeroasă care la acea dată nici nu avea serviciu).
Pastorul ia busu’ şi peste o oră vine pe jos cu un vas de W.C. nou cumpărat şi
sună la uşă. Bebe rămâne înmărmurit: frate pastor… aşa… singur… pe jos ?!
Răspuns: nu… nimic, aşa se cade, uite şi 300 lei pentru instalator. Eu am plecat,
nu o deranja pe Betty, las-o să doarmă şi să nu ştie nimeni.
Această întâmplare am aflat-o peste douăzeci de ani, chiar de la Bebe într-una
din vizitele mele la scumpa noastră sora Betty. Pastorul rămânea fidel celor din
Matei 6:3 Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta.
Un alt episod demn de menționat, pe care l-am aflat târziu, despre sora noastră
Varvara s-a petrecut prin 2004. Starea sanătații ajunsese la limita minimă. Era
bolnavă de peste douăzeci de ani. Ca să puteți înțelege mai bine, cu greu mai
suporta să stea una două ore pe zi intr-un scaun cu rotile. Nu mai putea sa-și țină
nici capul și cerea să fie pusă din ce în ce mai des culcat în pat. O prietenă pentru
a îi mai alina suferința, la recomandarea unor medici, o internează la un spital din
Târgu Mureș pentru un tratament de tonifiere.
Saris Varvara - Betty
după accident (foto stânga), printre prieteni
cu Rita, cea care a îngrijit-o, femeia cu
copilul în brațe (foto dreapta)
NĂDEJDEA în Dumnezeu
101
În scurt timp, bolnavele din salon rămân uimite de puterea ei spirituală și
ascultau vestirea Cuvântului de la o mână de piele și oase. Curând și medicii
realizează că această mână de piele și oase este de fapt un munte de credință.
A stat trei luni în spital, starea fizică nu s-a îmbunătățit, dar medicii făceau deja
un obicei în a o pune pe căruț și a o duce în sălile de tratament sau de operație
pentru a se ruga pentru bolnavi și pentru ei.
Pe câți a întărit și la câți a adus alinare doar El o știe.
Trei luni o bolnavă pe prag de moarte nu s-a gândit la ea, ci la frații ei de
suferință, pe care i-a călăuzit pe drumul către Cer spre care mergea și ea plină de
siguranță. Îngerul Domnului era lângă ea.
A fost dusă acasă și în continuare s-a luptat, mijlocind în rugăciune, pentru mulți
destul de sănătoși fizic, dar șchiopi sau ciungi spiritual.
Sora noastră, așa cum zăcea la pat, nu înceta să se roage și pentru pastorul ei
Buni. Chiar dacă se afla departe, „peste baltă”, (a se citi în SUA), pentru ea se
afla acolo aproape în rugăciunile ei către Domnul.
Într-una din vizitele fratelui Buni Cocar în țară (anul 2010), pentru a vesti
Cuvântul și a mai da din cărțile sale la cei dragi, a trecut cum îi era obiceiul și pe
la Betty. L-am însoțit și pot să vă relatez din „sursă directă” cele întâmplate.
De cum l-a văzut intrând pe ușă Varvara îi șoptește că are ceva să-i spună din
partea Domnului.
Buni se făcu mic lângă patul sorei, iar dânsa privindu-l direct în ochii înlăcrimați,
cu o voce plină de hotărâre a spus: „datoria mea este ca să rămân la
cabacalâcuri, iar a ta să mergi mai departe la luptă”.
Lacrimile au pornit mai tare să-și facă loc pe obrazul celui ce era trimis înainte la
luptă.
Am înțeles toți cei prezenți cuvântul transmis de Domnul prin sora Betty. Rolul
ei era de a păzi prin rugăciune cabacalâcurile, (așa pronunța sora de origine
maghiară cuvântul calabalâcurile - greutățile), celui ce mergea mai departe la
luptă.
1Sa_25:13 Atunci David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-și încingă
sabia”! Și fiecare și-a încins sabia. David și-a încins și el sabia, și aproape
patru sute de inși s'au suit după el. Au mai rămas doar două sute la
calabalâcuri.
Am înțeles însă și că Dumnezeu răsplătește deopotrivă atât pe cel ce păzește în
spatele frontului, cât și pe cel ce luptă în linia întâi, împotriva celui rău.
1Sa_30:24 Și cine v'ar asculta în privința aceasta? Partea trebuie să fie
aceeași, atît pentru cel ce s'a pogorît pe cîmpul de bătaie, cît și pentru cel ce a
rămas la calabalîcuri; s'o împartã deopotrivă.
Cu doar câteva zile înainte de a trece la Domnul, am avut cinstea să stau de
vorbă singur cu ea cîteva ore. Întrerupea conversația destul de des și mă întreba:
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
102
Fratele Dan ce mai face? Fratele Buni când mai vine? De scumpul meu frate Vali
ce mai știi? Fratele Gabi cum o duce? Sora Gicuța se simte mai bine? Ce știi de
sora Iulia și Nic …. Erau cei de pe lista ei de rugăciune din fiecare noapte.
A mai trecut puțin timp și…
Era o dimineață de februarie din 2013 la cimitirul din Măgurele. Gerul parcă voia
să strice atmosfera de la serviciul de înmormântare. Brusc soarele a încălzit și la
propriu pe cei veniți să o conducă pe ultimul drum. Nu erau puțini. M-am uitat
atent la cei prezenți erau din diferite biserici. Dar aproape toți erau bucuroși și
făceau parte din Nădejdea. Este adevărat erau cei din Nădejdea cea de altădată.
Nu voi uita niciodată că Betty s-a rugat până în ultima clipă și pentru Nădejdea
de azi și pentru cea de mâine. Nu uitați nici voi!
Despre răspândirea învăţăturilor creştine şi a Sfântului Cuvânt în
Bucureştii anilor ’80
Pastorul era mereu nemulţumit că prea puţini aud şi primesc cuvântul, deşi
cererea era mare. Într-o zi se afla pe lângă Universitate. Ioan Alexandru ţinea
prelegeri despre Ţara Sfântă. Buni avea în mână un Nou Testament. Un student îl
întreabă de unde îl are. Intră în vorbă cu tânărul şi, văzând interesul pentru a-L
citi, i-L face cadou. Bucuria a fost uriaşă pentru amândoi, parcă erau deja
prieteni.
De atunci Buni nu mai ieşea în oraş fără câteva N.T. şi ceva materiale creştine,
de obicei tractate. De la el ne-am molipsit şi noi. Nu aveam talentul a vorbi cu
oamenii de pe stradă, dar puneam şi noi umărul. Liviu C., Tripe C. și alți tineri
din Nădejdea puneau în cutiile poștale cartea de vizită a bisericii și mesaje
creștine.
Alții, percum subsemnatul, ne urcam într-un maxi taxi şi lăsam pe locurile libere
Nou Testamente sau tractate. Când se urca lumea la staţiile următoare mare ne
era bucuria când vedeam oamenii luând Noul Testament de pe scaunul pe care
urmau să se aşeze şi îl citeau sau îl băgau cu teamă în buzunar. Eu, cel puţin, nu
am văzut unul măcar să-l fi aruncat.
Un alt mod de transmitere a învăţăturilor creştine către laici a fost tot unul
neortodox „fotbalul”. Da, fotbalul, nu vă miraţi.
Totul a început, spun unii, în mod hazardat, dar cred că inspirat de Duhul Sfânt.
Tinerii din biserică doreau să iasă la iarbă verde.
Pastorul, mare amator de fotbal, a mers cu ei la Băneasa. Aveau şi chitări şi
acordeon. Au cântat de se uita lumea chiorâş la ei. Multora le plăcea. Mare le-a
fost surpiza, când creştinii au început să joace fotbal.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
103
Dintre laici unii mai îndrăzneţi au întrebat: putem să jucăm şi noi? De ce nu, a
fost răspunsul.
În timpul meciului laicii mai loveau, mai înjurau, dar mirare: nu primeau şi ei
ghionturi sau înjurături.
Ce este cu tinerii aceştia? Sunt altfel !
Aşa duminica asta, aşa duminica viitoare, apoi întrebarea: voi de unde sunteţi ?
„Veniţi şi vedeţi” a fost răspunsul.
Au venit şi mulţi au devenit creştini. Un grup dintre aceşti tineri convertiţi prin
„fotbal” şi viaţă creştină în biserica Nădejdea este cel al tinerilor de la Tamaş
(anii ’80) .
Ar fi multe de povestit despre cum se făceau vizitele enoriaşilor şi bolnavilor,
cateheza, studiul Bibliei, răspândirea materialelor creştine (tractate, N.T., Biblii
şi altele).
Mă repet, scopul pomenirii acestor activităţi ale bisericii din Giuleşti nu este
acela de a fi comparate în diferite perioade, ci acela de a nu se uita.
Biserica Nădejdea nu a fost niciodată o biserică mare, dar nu a fost nici continuu
una mică.
A părut că este tot timpul alături de cel ce le era lider, dar în interiorul ei ştia şi
simţea că singurul lider este Duhul Sfânt. De aici a apărut şi contrazicerea pe
anumite perioade între liderul pământesc şi enoriaşii simpli.
O biserică mare presupune existenta unor avantaje practice reale, dar
dezavantajele sunt mai multe în comparaţie cu o biserică mică. Aceasta este
adevarat mai ales în cazul în care se urmăreşte creşterea spirituală a bisericii.
După „spargerea cuibului” (anul ’85), ce se opunea directivelor impuse de secu’,
venite prin Departament sau Uniune, tinerii lucrători s-au răspândit în Bucureşti
şi ţară.
La fel în primul veac Biserica din Ierusalim a fost spartă. Victoria celui rău a fost
transformată de Duhul Sfânt în victorie. Numele victoriei răspândirea
creştinismului în lume.
Ce s-a întâmplat cu acei tineri creştini din Nădejdea, majoritatea botezați în
Giuleștii anilor ’80?
Pe ei nu dădea nimeni doi bani.
Erau simpli, fără ifose teologice, fără studii de omiletică.
Nu îi voia nimeni. A avut nevoie de ei doar Duhul Sfânt. Era de ajuns. Ce au
făcut ei?
Sau mai bine zis ce a făcut El prin ei.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
104
Iată câţiva:
Răzvan Mihailescu botezat la 12 ani, pastor biserica Râul Vieţii
Mitrofan Timotei director la Liga Bibliei și presbiter la Râul Vieţii
Nelu Ţone pastor biserica din str. Gherghiţei Bucureşti
George Ţone pastor biserica din Pantelimon
Căprar Liviu pastor biserica Popa Rusu şi apoi la Timişoara
Pârvu Daniel pastor biserica Bob de Muştar
Moloce Costel pastor biserica str. Gh. Asachi, plecat „acasă”.
Petrică Pleşoianu diacon biserica Galaţi
Tripe Cornel a înfiinţat biserica din Otopeni
Marin Atudosie fundaţie susţinere copii fără familie din Bistriţa
Dan Tudor diacon bis. română din Bruxeles înfiinţată de Pârvu D.
Marius Tudor pastor misionar în Albania
Aurel Cojoc pastor misionar și plantator de biserici în mediul rural
Titus și Ioan Peia (frați de corp) pastori
Daniel Stanger pastor la biserica baptistă Isus Mântuitorul,
fondatorul bisericii mesianice din București,
actualmente misionar în Nazaret Israel.
Cristi Pană pastor biserica Metanoia din Austria
Am lăsat câteva rânduri necompletate, căci sunt sigur că dumneavoastră mai
cunoaşteţi şi pe alţii care, chiar dacă nu sunt pastori, fac lucrarea Lui prin țară și
au plecat din cuibul spart.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
105
II.10.
1986 - sfârșit sau nou început ?
Paranteza numită timp în care noi ne petrecem setul de alegeri între bine şi rău pe
acest pământ curgea mai departe. Din 1986 înainte, enoriaşii bisericii „Nădejdea”
din Giuleşti au început să fie mai circumspecţi. La începutul acestei perioade nu
au primit pe oricine ca pastor. Peste ceva timp cînd pastorii ce slujeau se vedea
că-s cu „puterea”, unii membri au plecat în alte biserici, alţii au fost excluşi iar
alţii au mai rămas să încerce a schimba în bine ceea ce era mai neroditor.
Primul pastor după aceste evenimente a fost Daniel Cocar. Nu a rezistat prea
mult, doar câteva luni în primăvară. Departamentul nu putea să accepte ca
„urmaş” tocmai pe vărul celui care le făcuse atâtea probleme. Legătura de sânge
nu trebuia tolerată, „suflau şi în iaurt”.
Subsemnatul a încercat o soluţie de rezolvare temporară, alături de alţi membri
din comitetul bisericii Nădejdea, propunând pe pastorul Taloş Vasile de la
biserica din str. Iuliu Valaori ca pastor delegat. În adunarea generală la care a
fost prezent din partea uniunii și pastorul Geabou Alex. fratele Taloş Vasile a
refuzat politicos dar ferm propunerea. Încă se simţea slăbit. În primăvara acelui
an avusese loc „accidentul”. Iată chiar descrierea dânsului
„Pe data de 11 Martie, 1986 o tentativa de ucidere într-un accident provocat
de o basculă de 16 tone a Ministerului de Interne care a intrat în maxi-taxiul
cu care mergeam spre casă. Şi aceasta pentru că am refuzat să mă angajez că
voi respecta un Decret nepublicat care interzicea relaţiile cu străinii.
Conducerea Uniunii Baptiste de atunci ne prelucrase în şedinţă acel Decret
nepublicat împreună cu Departamentul Cultelor şi cu un tovarăş de la
Externe. M-am împotrivit public şi în particular. Mi-au promis că îmi vor
arăta Decretul. Şi după zece zile s-a produs accidentul. Am fost lovit la cap.
La spitalul de neurochirurgie a sosit un ofițer în civil şi a interzis medicilor
să mă interneze. Până în luna Octombrie nu puteam să stau în picioare mai
mult de 30 minute deoarece îmi pierdeam echilibrul.”
din BISERICA SI SECURITATEA
Pastor, Vasile Alexandru Talos
Ce mi-a explicat timp de două ore pastorul Taloş Vasile în maşina dânsului, după
acea adunare generală, m-a îngrozit, dar m-a făcut să înţeleg că îi ceream prea
mult pentru acele vremi.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
106
L-a acea adunare generală l-a propus pe fratele Ştefănuţi Iosif din Brăila, ca
pastor girant. O perioadă scurtă, câteva luni, dânsul a păstorit biserica din
Giuleşti.
În perioada septembrie 1974 –
septembrie 1989, a păstorit Biserica
din Brăila şi Biserica Baptistă din
Galaţi, slujind oriunde era chemat.
Bisericile au crescut şi noi puncte de
misiune s-au înfiinţat în zona din
jur.
În perioada aceea a fost activ în
cadrul Comunităţii de Bucureşti,
slujind pentru o vreme ca secretar al
acesteia, colaborând îndeaproape cu
pastorii Sărac Iosif, Geabou Pascu,
Vasile Brânzei şi Vasile Taloş,
alături de care şi împreună cu Petru
Dugulescu a iniţiat celebra scrisoare
deschisă adresată lui Nicolae
Ceauşescu, document semnat de 66
de pastori baptişti. Răspândirea
Evangheliei şi deţinerea de literatură
religioasă era un delict pe vremea
comunistă, dar Dumnezeu i-a oferit
protecţie şi oameni de încredere cu
care să conlucreze, cum ar fi: Mircu
Cocar (unchiul pastorului Buni
Cocar), Silviu Cioată, Elena, Silvia
şi alții.
Şi fratele Ştefănuţi Iosif era un luptător, nu se lăsa cu una cu două, împotriva
celor de la Departament sau Securitate. Avea şi experienţă, a făcut parte dintr-un
grup de rezistenţă spirituală, intitulat conspirativ „Tardelaşul”, împreună cu
Vasile Taloş, Vasile Brânzei şi Iosif Serac.
Avea însă alt stil mai „a la long”. Vremile erau fierbinţi însă. Se apropiau
schimbări mari pe plan geopolitic. Ceaușescu se comporta din ce în ce mai dur.
„Drepturile omului și rezolvarea problemelor religioase” cerute de SUA pentru
prelungirea Clauzei națiunii celei mai favorizate deveniseră vorbe goale.
Republicanul Ronald Reagan nu mai era așa de ușor de dus cu preșul, precum
democratul Jimmy Carter, mai ales după apariția Orizonturilor roșii a lui Ion
Pacepa.
(Vezi ANEXA 12 Motivele retragerii Clauzei națiunii celei mai favorizate)
Pastorul Ştefănuţi Iosif
După 20 de ani de la girarea Nădejdii
NĂDEJDEA în Dumnezeu
107
După citirea cărții Orizonturi
Roșii, Reagan a ajuns să
numească lucrarea „biblia mea
în ceea ce privește felul cum
tratez cu dictatorii”.
Tovarăşii erau alertaţi la
maxim, făceau deja greşeli,
apelau la soluţii extreme.
Împotriva unora dintre
neoprotestanţii reticenţi,
Securitatea a recurs şi la
măsuri radicale, inclusiv la
asasinate, concepute în
laboratoarele temutei poliţii
politice şi puse în aplicare de
echipe operative (spre
exemplu, cazul pastorului baptist Vasile Gherman, în 25.06.1988). Relaţiile
externe ale cultelor din România erau atent supravegheate.
Cei de atunci ca STÂNGU IULIU, PAVELESCU, IVAN BACIU, MIHU,
TURCU, PROFESORUL, FAGURE, PASTORUL au conlucrat cu „zeii roşii”,
făcând „mult bine”.
Dar să revenim la NĂDEJDEA anului 1986, mai precis în perioada vară-
toamnă, când era pastor girant fratele Ştefănuţi Iosif din Brăila, ajutat local de
fratele Căprar Liviu. Fără consultarea bisericii, frații Dancu I. și Cioc A. discută
inițial cu pastorul Geabou Alex. După aceasta, împreună și cu secretarul bisericii
Tripe Cornel au discutat cu prof. dr. Talpoș Vasile de la seminarul teologic
baptist (pe atunci nu slujea ca pastor în București, ci doar ca pastor girant la bis.
23 August) dacă ar opta pentru Nădejdea.
Fratele pastor Ştefănuţi Iosif cedează presiunilor de la Culte și implicit de la
Departament, mai ales după vizita unei delegații ad-hoc constituite (a se citi fără
girul bisericii) formată din D.I., C.A. pomeniți puțin mai sus și tânărul (pe
atunci) Remus Ciobanu, un baptist entuziast, ce le-a fost ghid și șofer cu pro-
pria-i mașină până la Brăila. Zvonistica venită de „sus” și-a făcut și ea „treaba” -
penticostalii o să pună mâna pe Nădejdea. Privit din exterior așa și părea.
Majoritatea covârșitoare a membrilor doreau în continuare să depindă doar de
Duhul Sfânt și nu de Departament.
Cu girul Uniunii, biserica Nădejdea se trezește cu un pastor impus de
Departament. Biserica neavând un pastor „cu carnet”, fără alegeri, îi este
prezentat de către prof. Dr. Bunaciu Ioan noul ei conducător prof. Dr. Talpoș
Vasile.
Congresmanul republican Frank Wolf,
înmânează primul exemplar al
ORIZONTURILOR ROȘII,
președintelui Reagan
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
108
Mișcările au fost rapide și nu s-a ținut cont decât de ... dorința Departamentului.
În Uniunea Baptistă și în Giulești trebuia să fie liniște.
Liniștea s-a instalat.
În Nădejdea deja se crea istoria falsă precum că fratele Tripe Cornel ar fi fost, în
acea „vară fierbinte”, unul dintre înfăptuitorii instaurării noii conduceri.
Fratele Tripe Cornel în perioada aceea nici nu putea fi printre cei câțiva care s-au
ocupat de aducerea ca pastor a fr. Dr. Talpoș Vasile.
Simplul motiv se afla la Timișoara pentru examenele de vară și sfârșit de an de la
facultate. Cînd a venit, din nou în București, deja totul era de domeniul
trecutului, era istorie.
Cei ce participaseră la trezirea din Nădejdea anilor ’80-’85 au fost marginalizați
și numiți buniști.
Cei ce susțineau și verbal puterea Duhului Sfânt au fost marginalizați și excluși
cu sau fără „indemnul” Uniunii sau a Departamentului (amintim familiile I. D.,
P.D.).
Peste ani aceste probleme s-au acutizat.
Cuvintele din Marturisirea de credință:
„Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu scris prin inspiraţia Duhului Sfânt e singura
regulă şi normă de credincioşie şi purtare în viaţa aceasta” au devenit la
majoritatea liderilor „chimval zângănitor”.
De ce? De ce? Simplu.
Politichia celor infiltrați în perioada Comunistă în funcțiile de conducere a
Uniunii ajutați de Departament și nu în ultimul rînd de Securitate a rămas aceiași.
Chiar și acum când dovezile sunt pe masă, la îndemâna orișicui care vrea să
cunoască adevărul, se alege negarea sau în cel mai bun caz eschivarea lui.
Lucrurile descoperite sunt ale noastre, cele ascunse sunt ale lui Dumnezeu.
(Vezi ANEXA 13 Cum folosea Securitatea
colaboratorii din conducerea Uniunii)
Dar să revenim la NĂDEJDEA anilor ’60-’80.
Măcar tinerilor avem datoria a le spune, a le face cunoscut ce a fost. Datorită
netransmiterii adevărului, aşa cum a fost, generaţia de mâine va fi în continuare
una de sacrificiu, una manipulată.
Simpla transmitere către enoriaşi a unor ordine primite de la
securitate la prima vedere părea ceva inocent. Dar…
Simpla transmitere către securitate a unor informaţii despre fraţii tăi
la prima vedere pare cel puțin întinat. Dar…
NĂDEJDEA în Dumnezeu
109
Dumnezeu doreşte ca voinţa Lui să fie mai scumpă decât voinţa mea.
Dacă atunci eu, simplu creştin, sau el, turnător (colaborator al securităţii) am ales
spiritul de autoconservare, suntem la fel de vinovaţi.
În acei ani roșii, Dumnezeu a dorit chinuiala noastră? Nu.
Întotdeauna Dumnezeu vrea să pleci de lângă suferinţă, dar fără compromis cu
Satana.
Cei trei tineri din Babilon au fost aruncaţi în cuptor nu pentru că au jignit pe
împăratul, ci pentru că au jignit pe împăratul care se credea Dumnezeu. Problema
cu scăparea nu trebuie să fie treaba noastră. Nu trebuie să ne ancorăm în salvare,
ci în Salvator.
Apelurile „hai să uităm”, sunt doar un strigăt de solidaritate între victimă şi
călău. Ipocrizia nu este spusă este trăită şi nu uitaţi tineri puterea strică.
Un ultim gînd.
Un om cu acces la Biblie şi Adevăr nu poate face rău.
Peste ani Peste vremi, între anii 2000-2013, cănd în societatea romînească s-au întâmplat
atâtea lucruri care nu am fi dorit să aibă loc. Când politica, morala și spiritul
creștin au făcut în continuare destule compromisuri, enoriașii din biserica
Nădejdea au căutat adevaratele valori în adevărul biblic. Mulți dintre ei au ținut
legătura cu „zănatecul pastor de odinioară”. Da, ce făcea Buni Cocar, pastorul
anilor ’80 al Nădejdii ? Simplu, se ținea „scai” de Domnul.
Mai precis respecta: (Deuteronom 18:13) Tu să te ții în totul totului tot, numai
de Domnul Dumnezeul tău, și El nu l-a lăsat nici o clipă îl susținea și-i dădea
vârtos de lucru pe ogorul Lui.
A început să-i viziteze cel puțin anual pe
acei tineri creştini de odinioară, din
Giuleștii anilor ’80, ce acum prin munca
lor facută la îndemnul Duhului Sfânt
erau mai peste tot în țară. Așa că Buni
Cocar, pastorul de odinioară, a simțit
nevoia să scrie pentru ei, să se
întâlnească și să aibă părtășie cu ei. Așa
au apărut 12 titluri de cărți creștine
scrise de Buni Cocar, în nici zece ani,
special pentru români. Cu trecerea
timpului numărul românilor din SUA, ce
erau îndemnați de Duhul Sfânt să se
boteze prin pastorul Buni Cocar a
început să fie egalat de cei botezați în
vizitele de lucru ale pastorului în
România. 2004 Botez la Berceni după o
evanghelizare
la Biserica „Golgota”
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
110
2009 Botezuri și alte servicii de urgență în
casele creștinilor din București
2013 Seminaristul de altădată
este primit cu bucurie la
fiecare vizită în biserica
„Golgota” din N. Titulescu
2007 Bucuria reîntâlnirii
dicipolului cu maestrul său
Buni Cocar și Taloș Vasile
NĂDEJDEA în Dumnezeu
111
2013
Vizită, predică
și lansare de carte
a fratelui Buni Cocar
în Nădejdea
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
112
Creștinii români, din România și diaspora și nu numai, l-au contactat des pe
pastorul Buni Cocar. Din desele lor întrebări și solicitări de sfaturi a apărut la
emisiunile creștine de televiziune Oameni și perspective (proiect încheiat în
2011), Față în față și Minuni obișnuite (continuă și în 2014) cu sprijinul RTN
Chicago.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
113
II.11.
Mărturii ale trecutului Relatate chiar de cei ce le-au trăit
Cel ce relatează următoarele a făcut parte din LUCRAREA CU BIBLII și
BISERCILE DIN CASE în plină eră comunistă. Cele relatate sunt „la prima
mîna și fără adăugiri”.
LUCRAREA CU BIBLII
În perioada anilor 1946-1989,
respectiv în plină perioadă
comunistă, nu s-au tipărit biblii,
decât după intervenția fraților din
apus și acestea într-un tiraj foarte
redus sub auspiciile bisericii
ortodoxe.
Deci BIBLIA, strictul necesar
pentru un creștin evanghelic și nu
numai, lipsea. Numărul creștinilor
a crescut, în ciuda potentaților
zilei care nu doreau aceasta, dar
bibliile deveniseră foarte rare.
Acest fapt a devenit cunoscut
fraților din apus care au cheltuit și
au tipărit biblii și literatură
creștină în limba română. Ele erau
tipărite, dar cei din țară trebuiau să se organizeze pentru primirea și distribuirea
lor. Amintesc tinerilor de azi că în acea vreme de „negură” deţinerea de
literatură religioasă era un delict și se pedepsea dur.
Cu toate acestea s-au organizat, în diferite locuri din țară, grupuri de frați și
surori care au acceptat fără nici o rezervă, știind ce-i așteaptă dacă sunt prinși,
periculoasa operațiune LUCRAREA CU BIBLII.
Aceste grupuri nu se cunoșteau, iar un grup se reducea la câteva persoane. Nu
aveau voie să vorbească despre lucrare nici unii cu alții, iar destui nu erau nici
măcar înscriși în registrul unei biserici. Aceasta pentru cazul în care o să fie
arestați să nu facă necazuri bisericii din partea anchetatorilor. Numărul acestor
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
114
grupuri pe întreg teritoriul țării era destul de mic, iar felul de lucru diferea de la
un grup la altul, fiecare adaptându-se situației de la fața locului.
Un început de lucrare
Cu un an înainte de
cele ce vi le voi relata,
la mine acasă s-a purtat
o discuție (nu s-a creat
o legătură) cu un frate
creștin evanghelic din
apus care a venit și a
fotografiat persoana
mea și a soției mele. A
fotografiat casa, curtea,
strada și traseul până la
șosea. Mai departe nu
mai cunosc.
.......
În preajma zilei de 20
iunie 1976, eram în
curte cu un nepot al meu ce venise să dea examen de admitere la facultatea de
medicină veterinară.
Adrian Dumitrescu (acesta era numele nepotului), dornic să cunoască adevărul
biblic, a purtat cu mine o discuție pe baza Cuvântului până aproape de miezul
nopții, sub bolta casei la lumina unui bec.
Întrucât curtea mea este foarte bogată în vegetație: pomi, flori, iederă, viță, tufe
de iasomie și liliac, etc., văd că apare ca din întuneri un cetățean mic de statură
dar vânjos care întreba în engleză: Micy, Micy lives here? - Mici, Mici locuiește
aici?
Nepotul meu ce știa engleza mi-a zis: întreabă de dumneata.
– Da eu sunt Miti, am răspuns eu.
Imediat a pus piciorul stâng pe un scaun și de pe picior dezlipește un bilet.
Adevărul era că eram foarte marcați de eveniment, dar în acelaș timp, după două
trei minute în gând, ceva șoptea „aceasta este lucrarea”.
Și așa a fost. Nepotul meu nu știa nimic.
Am citit mesajul.
Eram înștiințat de acest început și că lucrarea va continua.
Fratele american, căci era cetățean american, a spus că va reveni în câteva
minute și iar a dispărut în întuneric.
Fratele Lungu și soția sa Maria
NĂDEJDEA în Dumnezeu
115
A revenit cu două geamantane, le-a lăsat și iarăși a dispărut în întunericul nopții.
Cine a fost nu știu. De atunci nu l-am mai văzut niciodată. A venit și soția mea,
am golit geamantanele în care erau numai casetofoane pentru ascultat biblia
citită. Pe vremea aceea era un lux. I-am atras atenția nepotului să nu șoptească
nimanui despre cele întâmplate.
Pentru acele vremuri acestea erau lucruri periculoase. Eram toți trei plini de
emoție, bucurie și entuziasm. Adrian și-a dat seama de ce este vorba, dar a știut
să tacă.
Domnul Isus l-a bucurat în seara aceea cu o biblie și un frumos casetofon.
De atunci au început sa vină, o perioadă, cam de două trei ori pe lună cu mașini
tip dubiță conduse de băieți sau fete tinere pe care nu-i vedeam a doua oară.
Descărcau în patru cinci minute, îmi înmânau scrisori și dipăreau. Descărcarea se
făcea în timpul programelor TV care pe vremea aceea era foarte redus.
Programul se termina în jurul orelor 22, după care toată lumea la culcare, iar a
doua zi la muncă. Materialele erau cărate de mine și soția mea la ascunzătoare.
Ascunzătoarea era o mini cămăruță în care se pătrundea prin translarea unei
porțiuni de lambriu ce îmbrăca toată camera alăturată. De aici ele erau cărate în
rucsacuri de către cumnatul meu Bozianu Emanuel și fiul meu Lungu Geo pentru
a fi duse la bisericile evanghelicedin țară. La aceste transporturi-călătorii eu și
soția mea nu luam parte. De câteva ori am făcut excepție de la regulă.
La o astfel de
„călătorie” i-am
cunoscut personal pe
frații Nicoliță
Moldovan și pe
Traian Dorz, care ne-
au rugat să le
transmitem „afară”
caietul cu poezii.
Le-am transmis la
frații din apus
manuscrisul cu
poezii și s-au
înapoiat într-o
frumoasă carte
intitulată CÂNTĂRI
NEMURITOARE.
Lucrarea a durat nouă ani din1976 pînă în1984.
În seara zilei de 9 noiembrie 1984 au oprit trei mașini la poartă din care au
coborât aproape zece securiști, au intrat în curte și după o mică discuție de
procedură au început percheziția. Au adus aparate speciade de control și iluminat
Traian Dorz și Nicoliță Moldovan
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
116
(era întuneric). Percheziția a fost făcută peste tot și afară și în casă. (Să vă
ferească Bunul Dumnezeu de așa ceva). Au găsit ascunzătoarea după lungi
căutări și au fost ridicate circa 30 de colete în care se aflau biblii, literatură
creștină, materiale electronicice, casetofoane, îmbracăminte și ceva alimente. Procesul-verbal de percheziție specifică acestea. Cele două martore din procesul-
verbal sunt două vecine ce trăiesc și astăzi. La plecare m-au arestat și pe mine
pentru cercetări.
Mai târziu am aflat cum au dat de mine.
Fratele Constantin Caraman de la frații penticostali a fost pe la mine (deși l-am
sfătuit să nu vină, fiind o persoană urmărită de tovarăși) și a luat ceva material
(cărți, biblii, casetofoane), iar în drum spre Gara de Nord a fost urmărit și arestat,
Începutul și sfârșitul procesului – verbal întocmit
de securitate la percheziție
NĂDEJDEA în Dumnezeu
117
pe data de joi 8 noiembrie 1984. Sub presiune la interogatoriu a dat adresa mea și
astfel a doua seară vineri (vinerea neagră) 9 noiembrie 1984 securitatea a ajuns la
mine.
Ce a urmat la interogatoriu știe Dumnezeu.
Mai menționez doar că i-am rugat ca din BIBLII să nu facă hîrtie igienică.
BISERCILE DIN CASE
Încă din anul 1962 programul bisericilor evanghelice a fost redus, controlat și
chiar dirijat de către statul comunist, conform „indicățiilor” Departamentului.
Față de acestea frățietatea a găsit ca părtășia, închinarea și căutarea Domnului
Isus să fie făcută și în alt mod „necenzurat”, în bisericile din case.
Aceste grupuri, „biserici în case„, au fost la mai toți creștinii evanghelici și mai
peste tot în țară, iar numărul lor real nu este cunoscut nici până în ziua de azi.
Riscul participării la aceste biserici era mare, dar și foamea după Cuvânt era
mare. Dacă o biserică de acest fel era descoperită toți cei prezenți deveneau
urmăriți și primeau amenzi foarte mari (greu de suportat în acele vremuri). Li se
creau probleme la serviciu direct proporționale cu importanța funcției deținute.
Acestea ajungeau până la desfacerea contractului de angajare și înscrierea unor
„tinichele” în cartea de muncă ce marginalizau persoana în societate.
La mine acasă (casă la curte), am avut cinstea să ia ființă o astfel de biserică
ascunsă din anul 1969 și până la data când am fost arestat (9 noiembrie 1984).
Bine că în acea seară nu era o întrunire a acestei biserici ascunse. Securitatea ar fi
dat și de ceilalți frați.
Biserica ascunsă, adunarea, funcționa după un program stabilit de frățietate,
săptămânal, în general după amiaza, spre seară și dura în general circa două ore.
Grupul de frați și surori era bine ales pentru a nu se strecura între noi „codițe” și
apoi să fim descoperiți. Este adevărat că unii din grup, din exces de zel, nu
respectau regula și veneau însoțiți de alți frați ce erau în tranzit prin București
sau alții făceau să crească grupul, deoarece doreau să se ni se alăture.
De fiecare dată erau în jur de douăzeci până la maximum treizeci de persoane.
Aveam între noi frați ordinați ca pastori în diferite biserici, care odată pe lună
împărțeau Cina. Paharele în care se servea vinul la Cina Domnului le mai am și
acum.
Se făceau studii după unele materiale primite de la frații de peste ocean, din
America, iar cea mai mare problemă era rezolvată: aveam biblii.
Aproape lunar, aveam nopți de veghe și rugăciune.
În întreg grupul era o stare de pace, bucurie și părtășie frățească.
Domnul ne făcea și descoperiri concrete.
În seara zilei de 4 martie 1977 eram adunați cu toți cei treizeci de frați și surori la
mine acasă. Familia Orha a venit cu un frate din Moldova ce era în trecere prin
București și a dorit să vină la închinare. Pe acest frate nu-l cunosc și nici nu l-am
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
118
mai văzut de atunci. Ne aflam cu toții pe genunchi la rugăciune la orele 20:50
când noul venit printre noi a strigat destul de tare:
–Împrăștiați-vă imediat, căci VOI VENI SĂ CERCETEZ PĂMÂNTUL
CETĂȚII ACESTEIA, PESTE O JUMĂTATE DE ORĂ.
Cu toții ne-am ridicat în picioare ne-am privit unul pe altul și l-am întrebat ce
înseamnă cele spuse? El ne-a răspuns clar:
– Acesta este cuvântul din partea Domnului. Trebuie să plecăm.
De ce? Nu știu.
După câteva minute nu am mai rămas decât eu cu soția, fiul meu Geo cu soția
care trăiește și azi, sora de trup a sorei Ninel Tătaru și cumnatul meu Bozianu
Emanuel cu soția. Se purtau discuții privitoare la ce ne-a spus Domnul prin prin
mesagerul Său. Noi credeam că a fost un mesaj de avertizare pentru a nu fi prinși
de securitate. La scurt timp la ora 21:22 (în acea data de 4 martie 1977), a avut
loc un cutremur cu efecte devastatoare asupra României. A avut o magnitudine
de 7,2 grade pe Scara Richter și a făcut în timp de circa 56 de secunde, 1.570 de
victime. Am ieșit cu toții afară din casă, am îngenunchiat în curte și ne-am rugat,
plini de o cercetare sfântă. Atunci am înțeles adevăratul sens al atenționării
făcută de Bunul Dumnezeu cu jumătate de oră mai devreme. Dacă am fi rămas
toți cei treizeci, sigur în învălmășeala ieșirii din casă s-ar fi produs accidente. Pe
cei care au plecat, cutremurul i-a prins în mijloacele de transport în comun și nici
nu au știut că e cutremur până ce tramvaiele și mașinile s-au oprit.
Reîntâlnirea grupului după aceasta a produs în noi o și mai mare teamă sfântă,
conștientizând ce Dumnezeu Mare, Sfânt și Puternic avem, iar noi nu suntem
neglijați ci prețuiți de Fiul Său, Domnul Isus.
Întâlnirile au continuat până la data arestarii mele (episod relatat mai sus).
O afirmație scăpată de securiști în noaptea arestării mele a fost:
– Și cît am căutat noi locul acesta și nu am reușit să-l descoperim!
Oare Bunul Dumnezeu nu știa de noi? Important este că biserica ascunsă a fost
ferită. De ce nu și eu, o știe El. Poate mai avea ceva de șlefuit la mine !?
Detalii voi afla acolo… SUS.
Fratele Lungu Dumitru
În loc de încheiere a părții a II-a.
Cel ce v-a scris: NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU Partea a II-a Anii 1962-1986
Supravieţuire şi trezire creştină în plină negură comunistă,
a scris ce a văzut şi a auzit personal în acele vremi.
Şi ce a văzut? : Dragostea Lui.
P.S. Din materialul documentar şi cel foto lipsesc încă multe, care au dispărut şi
prin „bunăvoinţa unora” care îmi ziceau frate. I-am iertat şi uitat de mult.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
119
„Cînd veți păcătui, vă voi risipi printre popoare; dar
dacă vă veți întoarce la Mine, și dacă veți păzi
poruncile Mele și le veți împlini, atunci, chiar dacă
veți fi izgoniți la marginea cea mai depărtată a
cerului, de acolo vă voi aduna și vă voi aduce iarăși
în locul pe care l-am ales ca să locuiasca Numele
Meu acolo.” (Neemia 1:8-9)
Partea a III-a
Anii 1986-2013
Preluări de ştafetă creştină
şi refacerea noii clădiri a bisericii
NĂDEJDEA
Pastor Prof. Univ. Dr. Talpoş Vasile
Pastor Pechianu Elisei și Prof. Dr. Cristian Caraman
Cuprins.
III.1. Înainte de începerea părții a III-a
III.2. La Nădejdea mai mult de un sfert de veac
III.3. 41 de ani de slujire ca dirijor și învățător biblic
III.4. Orchestra și Corul tinerilor
III.5. Activitatea Societății Tabita a femeilor bisericii Nădejdea
III.6. Vizite la bătrâni, bolnavi și alte lucrări
III.7. Filiale: AGAPE și TREZIREA SPIRITUALĂ
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
120
III.1. Înainte de începutul părţii a III-a.
Situația bisericii Nădejdea la finele lui 1986
Dupa plecarea fr. Pastorului Buni Cocar în S.U.A. în anul 1986, luna.................,
starea bisericii era urmatoarea:
CLĂDIREA: deteriorată, cu urme grele lăsate de către securitate, condiţii
igienice precare, acoperiş reparat cu prelată de plastic întrucât ploua înauntru şi
sobe cu lemne şi cărbuni unde domnea praful şi fumul de la acestea.
FRĂŢIETATEA: Majoritatea nefiind membrii bisericii, dar veneau la
predici, au plecat, alţii mai târziu au emigrat în S.U.A. sau alte ţări, unii au
părăsit adunarea, iar un mic nucleu al bisericii NADEJDEA s-au trezit singuri,
fără păstor şi care căutau în dreapta şi-n stânga o lumină, un sprijin, un ajutor.
În data de 29 aprilie 1986 la o şedinţă a unui mic comitet al bisericii este
invitat şi fr. pastor Taloş Vasile din partea Comunitatii de Bucuresti.
Cu această ocazie, ni se prezintă actul Nr. 5296 din 22.04.1986 al
Direcţiei generale pentru dezvoltarea construcţiilor de locuinţe social-culturale şi
administraţie locativă, prin care suntem înştiinţaţi că imobilul urmează a fi
demolat, întrucât în zonă se vor face sistematizari.
Fratele pastor Taloş Vasile, este solicitat a ne ajuta cu un pastor. Nu ni s-a
dat un răspuns.
Pe data de 19 mai 1986 fiind convocata adunarea generala a bisericii, se
cere din nou ajutorul fratelui Taloş Vasile de a ajuta cu un pastor flotant, dar
refuză.
Cu această ocazie se solicita mai multi fr. pastori, printre care si fr. Daniel
Cocar, dar comunitatea de Bucuresti nu a fost de acord.
Fr. Tripe Cornel aminteşte şi cere pentru prima dată ca pastor pe fr. Vasile
Talpoş, iar la adunarea generală din 17 septembrie 1986 este ales pastor fr.
Talpoş Vasile, prof. Universitar doctor la Seminarul Teologic Baptist Bucureşti.
Urmează o scurtă acomodare din partea fr. Taploş Vasile, care constată
situaţia în care se afla biserica: clădirea, presiuni din afară a statului, starea
spirituală a sufletelor rămase în care erau multe păreri, stări, poziţii şi cu unele
păreri evazive chiar din partea Comunitaţii.
A urmat o perioadă de reorganizare, de cunoaştere a problemelor, de
chemare la rugăciune, de lupte spirituale, pentru a readuce biserica pe făgaşul
sfintelor scripturi.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
121
În cele ce urmează se redau scrierile fr. Prof. Dr. Talpoş Vasile pastor al
bisericii creştine baptiste NĂDEJDEA, ce slujeşte această biserică de aproape
douăzeci şi şapte de ani.
III.2. La „NĂDEJDEA” mai mult de un sfert de veac.
Am pus acest titlu prezentei mărturisiri pentru că, acum, în anul
Domnului 2013, când Biserica Creştină Baptistă „Nădejdea” din Bucureşti,
cartierul Giuleşti marchează frumoasa vârstă de 80 de ani de existentă şi slujire
creştină, şi eu împlinesc, cu Voia şi prin harul Domnului, 27 ani de slujire
pastorală în această Biserică. După ce slujisem ca pastor la Cluj, în Biserica
Creştină Baptistă nr.3 precum şi în alte trei filiale ale acesteia timp de cinci ani,
precum şi la Biserica
Creştină Baptistă din
Turda şi o filială a
acesteia timp de cinci ani,
după ce făcusem
facultatea de Teologie la
Institutul Protestant din
Cluj şi după ce în anul
1983 am obţinut titlul de
Doctor în Teologie, în
SUA, în anul 1984 am
fost chemat să predau ca
profesor la Seminarul
Teologic Baptist
dinBucureşti. În acelaşi
an am fost ales de
Congresul Cultului ca
Secretar General al
Uniunii Bisericilor
Creştine Baptiste, precum
şi Vicepreşedinte al
Federaţiei Baptiste
Europene. Cu siguranţa
că, multele încredinţări de
mare răspundere îmi erau,
nu numai suficiente, dar
chiar şi împovărătoare,
fiind chemat încă din
Prof. Univ. Dr. Talpoș Vasile
Pastor la Nădejdea de la finele anului
1986
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
122
fragedă tinereţe la Slujirea Evangheliei, pentru care m-am şi pregătit încă din
Seminar între anii 1965-1969, nu am renunţat nici la slujba de mare cinste în har,
aceea de pastor.
Ajuns la Bucureşti pe poziţie de conducere în cadrul Cultului Baptist şi la
Seminar, precum şi în conducerea Europeană Baptistă, am continuat şi slujba de
păstor, împreună cu toate celelalte slujiri, până în prezent când, la vârsta de 71 de
ani, prin indurarea Domnului, împlinesc 44 ani de slujire pastorală. La început,
când am venit aici, la Bucureşti era fără păstor o mică Biserică din cartierul 23
August. Cu ajutorul Domnului am slujit împreună cu fraţii din această biserică
timp de circa doi ani de zile ca şi girant al acesteia. În acelaşi timp, considerând
marea nevoie de păstor a Bisericii Creştine Baptiste din Arad, Şega, am girat, de
la Bucureşti şi această biserică tot timp de doi ani, până când, de la nivel de
Seminar şi Uniune, am reuşit să le trimit un absolvent al Seminarului ca păstor
titular.
Înspre mijlocul anului 1986, după ce fostul păstor al Bisericii din Giuleşti,
Buni Cocar, căruia i-am fost profesor şi diriginte la Seminar, a plecat în Statele
Unite, Biserica din Giuleşti a rămas fără păstor. Fratele păstor, Iosif Ştefănuţ care
era păstor la Brăila, gira temporar şi Biserica Nădejdea, din partea Comunităţii.
În înţelegere cu Comitetul Bisericii dintre care amintesc pe fraţii: Dancu Ioan,
Lungu Dumitru, Bora Octavian, Cioc Alexandru, Tripe Cornel şi alţii, mi-au
făcut invitaţia de a sluji ca păstor, la Biserica Nădejdea. De îndată ce am vizitat
de câteva ori biserica, deşi aceasta era într-o stare deplorabilă, din toate punctele
de vedere, în anul 1986, Dumnezeu mi-a pus pe inimă nu numai să accept
provocarea, dar mi-a inspirat şi o adevărată dragoste pentru această Biserică.
Aceasta şi pentru că cunoşteam drama prin care trecuse această Biserică cu
ocazia demolării locaşului de cult construit peste casa veche, fără autorizaţie. În
anul 1985, Primăria Sectorului l, din ordinul autorităţilor comuniste, a decis
demolarea forţată a părţii nou construite.
În calitatea mea de Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste, în
sâmbăta dinaintea Rusaliilor am fost dus în faţa consiliului primăriei pentru a fi
anunţat oficial de hotărârea demolării. Deşi am pledat în faţa celor şapte sau opt
reprezentanţi ai primăriei, timp de două ore să renunţe la planul demolării ei au
venit cu contra argumente afirmând că aceea clădire nu era construită după un
plan şi nici executată conform regulilor de construcţii, a fost imposibil să-i
lămuresc.
I-am avertizat doar că nu aveau voie să se atingă de vechea clădire, care
era sediul unei Biserici autorizate. În paranteză spus, unii rău intenţionaţi au
insinuat că eu aş fi admis demolarea pe când eu făcusem tot efortul să apăr
clădirea. Din nefericire, când s-a demolat complet clădirea, în vederea noii
construcţii, am constatat că aveau dreptate. Lucrarea era făcută necorespunzător.
Stâlpii de susţinere a boltei nu aveau temelie. Oricum, slăvesc pe Dumnezeu că
NĂDEJDEA în Dumnezeu
123
mie mi-a fost dat harul ca, sub conducerea mea pastorală să se realizeze
frumoasa biserică de astăzi, pe lângă faptul că Dumnezeu îmi dăduse harul ca să
construiesc, fără aprobare, o biserică la Cluj şi una pentru o filială în satul Cara.
Cu toate aceste ocazii am experimentat harul bogat al lui Dumnezeu în fiecare
caz, precum şi adevărate minuni ale Părintelui ceresc, în sprijinirea lucrării Sale.
Glorie deplină Numelui Său.
Astfel, atunci când am preluat pentru păstorire Biserica din Giuleşti, din
punct de vedere al construcţiei şi stării materiale, aceasta era într-o stare de ruină
deplorabilă. Cu ocazia demolării sălbatice a fost confiscat şi tot materialul
achiziţionat de către fraţii din biserică cu multă jertfă. Peretele dinspre curte a
vechii clădirii, de asemenea, fusese demolat şi vechea casă de rugăciune era total
insalubră şi neutilizabilă. Alături de clădirea veche, în spate se afla grupul
sanitar, şi acesta insalubru, şi în timpul verii , mirosul era greu de suportat în
toată curtea. În faţa acestora era, tot ca la ţară, un şopru de lemne care consta din
câţiva stâlpi de sprijin, între care se clădeau lemnele şi cărbunii pentru încălzire
iarna, care erau acoperite cu o folie de nailon. Stare cu adevărat deplorabilă.
Mai mult, şi din punct de
vedere spiritual am găsit, de
asemenea, Biserica într-o stare
precară. O mare parte dintre cei
care umpleau localul pe vremea
fratelui Buni Cocar erau oameni
excluşi sau disciplinaţi, de la alte
biserici, baptiste, penticostale,
adventiste sau care fusese botezaţi
la întâmplare fără a fi cunoscut pe
Domnul. Unii, chiar se botezase
pentru a pleca în America, ca
baptişti. La scurtă Vreme după ce
am preluat păstorirea Bisericii au
venit la mine doua Doamne de
lume, care, de departe dovedeau că
nu cunosc nimic despre calea
Domnului şi m-au întrebat:
dumneavoastră sunteţi pastorul
acestei biserici? După ce le-am
spus că da, m-au întrebat: Aceasta
este biserica unde se botează
pentru plecare în America? Iar
când le-am spus că nu, şi că aici se
botează cei care vor să meargă în
rai, au dispărut în grabă.
Prof. Dr. Talpoș Vasile și
soția sa Lidia la Nădejdea
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
124
Oricum, datorită marii îndurări a Părintelui Ceresc, a fost păstrată o grupă
de fraţi şi surori, sinceri, în frunte cu cei amintiţi mai sus, care au îndrăznit să
nădăjduiască şi în această situaţie, că Dumnezeu mai avea un plan cu Biserica
Nădejdea. Acestora m-am ataşat şi eu împreună cu soţia, Lidia şi cei trei copii ai
noştri, Cristina, Cristian-Mihail şi Emanuela-Lidia, împinşi de convingerea că
Acelaşi Dumnezeu, Atotputemic şi Bun, care mă ajutase în alte părţi, ne va ajuta
şi aici să strângem molozul şi să reluăm reconstrucţia, atât în latura spirituală cât
şi în cea edilitară.
Pentru început, a fost refăut zidul din spre curte i s-a pus o dușumea peste
betonul din biserică pentru ca să se poată desfășura serviciile. Deși eram deplin
prins cu activitățile ce la aveam ca Secretar General la Uniune, profesor la
Seminar, iar din anul 1987 am fost ales ca Președinte la Federația Baptistă
Europeană, toate acestea mă solicitau la culme, atât în țară cât și pe plan
european, inima mea bătea tot mai mult pentru Biserica Nădejdea, și datorită
faptului că, duminecă de duminecă observam că există potențial de frați și surori
sinceri care erau Însetați după Cuvântul lui Dumnezeu, cât și tineri dornici să se
implice în lucrare, precum și copii care trebuiau învățați Calea Domnului.
Biserica era destul de insalubră, iar sobele în care se ardeau lemne și mai ales
cărbuni scoteau așa de mult fum încât de multe ori ne murdăream hainele de
funingine ori de câte ori mergeam la biserică. În asemenea condiții am funcționat
ca Biserică până în anul în care s-a putut pune problema construirii unei noi
biserici.
Pe lângă faptul
că am căutat să strâng
în jurul Scripturii pe
toți frații și surorile de
bine, care mai
rämăsese, am căutat și
să asigur Biserica cu
forțe noi pentru a putea
îndeplini lucrarea.
Astfel, având nevoie la
Seminar de un
administrator și o
bucătăreasă, am
convins, cu ajutorul
Domnului, pe sora
Marta Tritean din
Turda să vină ca
bucătăreasă la Seminar.
Mai târziu putin, și Fratele Tritean Vasile și soția sa Marta – lucrători
la seminar
NĂDEJDEA în Dumnezeu
125
fratele Vasile Tritean, cu care lucrasem mai mulți ani în Biserica din Turda și
care era de mul ani om de bază acolo, s-a lăsat convins de Domnul să lase
serviciul său bun, casă, grădină frumoasă și tot ce avea la Turda pentru a veni și
a se înhăma la munca grea care-l aștepta ca administrator la Seminar. Astfel,
amândoi au devenit membri alături de noi în Biserica Nădejdea.
La scurtă vreme dupa
aceia, Fratele Tritean a parcurs
cursul intensiv de durată pentru
predicatori, la Seminar, apoi a
fost ordinat prin Comunitate și
Uniune ca presbiter al Bisericii.
Amândoi s-au dovedit a fi și ei
oamenii providențiali pentru
slujbele încredințate lor pe care
le-au îndeplinit cu devotament
și sacrificiu până la ieșirea la
pensie iar în Biserică până și în
prezent.
Încă de când vizitam
Biserica din Craiova, din partea
Uniunii, am întâlnit acolo pe
fratele Cristi Caraman, din
București, un absolvent al
Conservatorului de muzica,
care fusese repartizat la
Craiova. Am înteles dorința lui
de a reveni la București, atunci
am insistat să vină pentru a se
atașa Bisericii Nădejdea.
Fratele a acceptat invitația și
împreună eu soția sa, Mariana, și cu cei doi copii ai lor s-au atașat Bisericii
noastre. În timpul acela Liviu Căprar conducea corul bisericii. După venirea
fratelui Caraman, el a devenit unul dintre dirijorii corului, precum și învățător de
Școală duminecală, iar soția sa a condus organizația de surori a Bisericii. Corul a
fost dirijat și de către soția mea, Lidia, care absolvise Conservatorul de Muzică,
Pedagogie și dirijat și care cânta de mai mulți ani în faimosul Cor de Filarmonica
din Cluj și apoi și fiica mea Ema. Care și ea absolvise Conservatorul de Muzică
secția dirijat. Astfel, corul Bisericii noastre devenise tot
mai frumos și mai numeric, iar având mai mulți dirijori era asigurată slujirea
corului, duminecă de duminecă. În prezent, Caraman este singurul dirijor de cor,
deși, eu doream ca nici o lucrare din biserică să nu stea într-o singură persoană,
Fratele Tritean Vasile presbiter la
Nădejdea
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
126
așa cum s-a întâmplat în cazul orchestrei, care a funcționat doar până când
singurul dirijor de orchestră, Ovidiu Ferenț, s-a abătut de la credință.
Astfel, rândurile Bisericii au Inceput sä se întregească cu oameni de
valoare în lucrare iar copii și tinerii au început să se înmulțească. În ace1ași timp
s-a început activitatea eu tinerii și copii. În tineri ca surorile Bora, surorile Cioc,
frații, Pană, fratele Liviu Caprar și alții am găsit oameni de nădejde pentru
lucrare.
Am început să
avem și botezuri.
Personal mi-am
botezat la
Giulești, în
condțiile amintite,
toți trei copii și
atât soția mea cât
și copii au fost
folositori fiecare
la rândul său în
lucrarea Bisericii.
O frustrare
deosebită de care
aveam parte în
acele zile de
refacere era faptul
că nu dispuneam
de nici un fel de anexă pentru desfășurarea unor activități suplimentare. Așa că
Domnul mi-a pus pe inimă că trebuie făcut ceva pentru a putea face și unele
lucrări pe lângă serviciile Bisericii. Atunci, când eram Secretar al Uniunii am
Facut mari eforturi, împreunä eu fratele Hușan Mihai, președinte al Uniunii,
venit tot din Cluj, în vederea restaurării clădirilor Seminarului, care în urma
cutremurului din 1977 erau, una de ne folosit, gata să se dărâme, iar cea din față
într-o stare deplorabilă. Cu această ocazie, în care Domnul ne-a dat deplinä
izbândă încă înainte de revoluție, am avut ocazia sa-l cunosc pe Arhitectul Șef
al capitalei care s-a arătat foarte binevoitor față de noi. Așa că, l-am invitat într-
o zi până la Biserica noastra pentru a tatona posibilitate construirii unei noi
biserici. I-am arătat starea jalnică a bisericii unde slujeam eu, Profesor de
Teologie la Seminar, Secretar al Uniunii Baptiste pe țară și Președinte al
Federației Baptiste Europene, membru în Consiliul Alianței Baptiste Mondiale.
Fiind foarte impresionat de cele văzute, mi-a spus că trebuie să mai așteptăm.
Atunci i-am spus, cu durere, că nu aveam nici măcar un birou unde să întrunesc
comitetul bisericii, sau unde să ma pot ruga înainte de a urca la Amvon pentru
Botez în Nădejdea – 1992
Pastor Prof. Dr. Talpoș Vasile împreună cu lucrătorii
Tritean Vasile, Căprar Liviu și Ilea Adrian
NĂDEJDEA în Dumnezeu
127
predică sau o cameră unde să putem ținea școala biblica cu copii. Am îndrăznit
să-l rog să mă ajute măcar să zidesc cu cărămidă șoprul pentru lemne iar în loc
de folia de nailon să punem un acoperiș. Deși verbal nu mi-a dat o aprobare
propriu zisă, din gestul pe care l-a făcut la plecare din curte, eu am înțeles că
aveam consimțământul.
Imediat am discutat cu frații din comitet și ne-am apucat de lucru. În
câteva zile am obținut o frumoasă cameră, destul de spațioasă care a fost deosebit
de utilă pentru activitățile Bisericii, cu copii, tinerii și comitet, până la
construirea noii biserici. Aceasta a fost o alta minune a Domnului pe care eu nu o
pot trece cu vederea și pentru care mereu aduc slavă lui Dumnezeu. În același
timp, în Biserică se predica tot mai mult Cuvântul curat al Scripturii. Aveam
frumoase servicii de Paști și Crăciun, cu prilejul nunților și a botezurilor, precum
și în fiecare Duminecă, servicii împodobite de corul bisericii. Astfel, prin
îndurarea Domnului a venit și anul de mare surprizä, 1989, în care soarta țării a
luat o altă direcție politică, iar bisericile și-au căpătat libertatea mult așteptată.
De îndată dupa revoluție, visul construirii unei adevărate biserici la
Giulești a căpătat tot mai mult un tot mai clar contur. Dumnezeu ne-a condus
spre fratele Ing. Pop, de la Biserica Golgota care s-a oferit să ne facă planurile și
să sprijinească executarea lucrării de construcție.
Fiind că, mai întâi se impunea demolarea totală a vechi clădiri insalubre,
a apărut problema acută a functionării Bisericii pe timpul construirii. Aici s-a
arătat din nou efectul providenței divine față de nevoile Bisericii Nădejdea. Prin
faptul că ocupam deja funcția de Rector al Institutului, pe care, prin harul
Domnului, 1-am obținut prin ridicarea fostului Seminar de grad mediu, la nivel
de grad universitar, potrivit cu o mai veche viziune pe care Domnul mi-o
pusese pe inimă încä de când m-am pregătit în activitatea teologică academică și
prin faptul că fratele Vasile Tritean, prezbiterul Bisericii era și administratorul
Institutului, am putut, cu o oarecare ușurință, să oferim Bisericii Nădejdea
spațiu pentru o normală funcționare a Bisericii în capela Institutului, iar clasele
studenților au servit ca săli pentru activitatea copiilor bisericii. Astfel, timp de
peste trei ani cât au durat lucrările de construcție a noului 1ocl de închinăciune,
Biserica a putut să-și desfășoare toate activitățile în cele mai bune condiții, fără
a plăti nimănui nimic pentru chirie sau utilități. Entuziasmul s-a dec1anșat odată cu obținerea Autorizației de
Construcție. De la început, fratele Dumitru Lungu, om credincios și devotat
Domnului, dar și cel, care multi ani de zile, s-a dovedit un slujitor de bază dar și
un excelent secretar al Bisericii, a muncit din greu pentru obținerea tuturor
actelor necesare cu această ocazie.
Împreună cu ceilalți frați din comitet și cu fratele, Octavian Bora, un
excelent slujitor al Domnului și contabil calificat, în calitate de Casier al
Bisericii, au fost administrate cu credincioșie finanțele necesare construirii.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
128
Punându-se problema angajării unui inginer, care să conducă și să
supravegheze desfășurarea lucrărilor de demolare a vechi clădiri și apoi de
construire a noului Locaș de închinăciune am constatat că aceasta ar fi costat
foarte mult Biserica. Atunci, fratele Vasile Tritean și-a însușit această grea
responsabilitate pe care a îndeplinit-o cu credincioșie, timp de peste trei ani de
zile, fără a primi vre-un fel de recompensă din partea Bisericii.
Imagini din timpul
construcției
(din exterioar)
NĂDEJDEA în Dumnezeu
129
Aceasta a fost posibil și datorită faptului că, la Institut, eu eram șeful său
direct, așa că a beneficiat de timpul necesar bisericii, uneori și în timpul orelor
de serviciu, lucrând intens de dimineața până seara târziu toți anii respectivi.
Imagini din timpul finisării
interiorului
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
130
Entuziasmul a sporit și mai mult cu demolarea vechii clădiri și pregătirea
terenului pentru construcție. Tineri și mai bătrâni, de o potrivă au pus mâna cu
hărnicie la această lucrare. Fratele Ciobanu, frații Pană, Cristi și Tavi, fratele
Mocanu, care apoi a devenit și este și în prezent, un excelent administrator al
bisericii, fratele Ilea Adrian, fratele Dan Pechianu, care împreunã cu sora Jeni
Pecheanu, care înainte de a se muta la Buftea a fost implicată în lucrarea cu
surorile, fratele Rădulescu, surorile, Izabela și Cristina, Liviu Căprar cu Liviu
Tritean și Vasile Tritean, junior, împreunä cu alții, au săvârșit toată această
operație fără ca Biserica să plătească ceva pentru demolare. Dintre frații mai
vechi, membrii ai Biserici, care apoi au părăsit Biserica, au stat alături, la început
și frații Mircea Bulatov, eu toată familia precum și fratele Cornel Tripe cu
familia și au ajutat la construirea bisericii.
Cu toată responsabilitatea s-a executat o solidă subzidire sub casa
vecinului alăturat bisericii pentru ca apoi să se poată pune o temelie
corespunzătoare noii construcii. Trebue menționat faptul că la terminarea
lucrării, când a fost zugravită noua clădire, fratele Bulatov, în calitate de
specialist în pictură, a executat fără nici o plată, înscrisurile din interior precum
și frumosul vitraliu de deasupra baptistierului.
Comitetul Bisericii Nădejdea în perioada construcției
NĂDEJDEA în Dumnezeu
131
Perioada Construirii noii biserici nu a fost scutită nici de încercări, mai
ales în ce mă privește. După revoluție, în anul 1991, dupa ce ridicasem
Seminarul la grad universitar, cu totul pe neașteptate, ni s-a oferit șansa, de mult
nutrită în inima mea, aceea de a intra cu educația teologică Baptistă în
Universitatea din București. Astfel că, pe baza unui protocol încheiat între
Uniunea Baptistă, ca for tutelar, Universitatea din București, de mare prestanță
academică, și Institutul Teologic Baptist de grad Universitar, s-a oferit șansa, pe
care nu puteam nici de cum să o ratăm, de a înființa Facultatea de Teologie
Baptistă cu dublă specializare în Universitatea București. Cu ajutorul lui
Dumnezeu și cu ajutorul fraților colegi de la Institut, m-am dăruit cu râvnă
îndeplinirii acestui nou și deosebit de pretenios proiect. Facultatea a fost
organizată pe trei secții: Teologie Baptistă - Asistență socială, Teologie Baptistă
— Limba română, și Teologie Baptistă — Limbi străine, (Engleză, Franceză,
Germană și Rusă). Pe lânga toate celelalte preocupații, mi-a revenit și funcia de
Decan al Facultății în Universitatea București. Timp de zece ani, ca profesor
universitar plin, eram singurul calificat pentru a deține funcții de conducere
universitară. Așa că am fost nevoit să acopăr și această funcție, alături de cea de
Rector și trebuia să predau materii teologice la toate secțiile Facultății ca și la
Institut. Un efort deosebit s-a cerut, atât din partea mea, cât și a colegilor de la
Institut, în vederea organizării programelor a celor două instituții universitare și
în vederea acreditării academice a acestora. În același timp, știind că erau mai
mulți pastori care aveau Liceul terminat la venirea lor la Seminar, dar nu puteau
avea Licență pentru că Seminarul nu avusese grad universitar, Dumnezeu mi-a
pus pe inimă să organizez, cu aprobarea Ministerului Învatamântului, un curs
intensiv pe durată de doi ani pentru diferența la nivel universitar. Așa că, prin
Harul Domnului, 61 de asemenea pastori, într-o durată de trei ani au obținut
Licența în Teologie. Toate aceste noi activități au condus la faptul că, într-o
perioadă de circa trei, patru ani, numărul studenițior la Institut să crească la circa
150, iar la Facultate, în cele trei secții, la circa 220 de studenți și în scurt timp,
numărul total s-a ridicat la peste patru sute de studenți. Această lucrare s-a
dovedit a fi benefică pentru mulți tineri care s-au putut pregăti la nivel universal,
atât în Teologie pastorală, cât și în Facultatea cu dublă specializare. Chiar și din
Biserica noastră s-au ridicat mai mulți păstori ca : fratele Liviu Alexa, fratele
Iosif Dragomir, care apoi s-au căsătorit eu fete de la noi din Biserică și astăzi
slujesc pe ogorul Evangheliei. La fel și Cristi Talpos care slujește ca păstor în
Florida, SUA și Cristi Pană care este de asemenea păstor, alături de multe alte
sute de frați pastori care slujesc pe multe din meridianele lumii. În facultate s-au
pregătit în asistență socială: Sora Dana Cioc, sora Simona Talpoș, Cristina
Talpoș. fratele Sârbu, iar surorile Pechienu, Marta și Fibia au studiat în Teologie-
Limbi străine, precum și multe alte sute de tineri și tinere care fac cinste bisericii
slujind pe Domnul în domeniile unde lucrează. Cadrele profesorale, însă, erau
insuficiente, și fiecare era încărcat la peste maximum posibil de ore și activităti.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
132
Mai mult, Facultatea noastră din Universitatea București era singura instituție
care putea organiza examene de Licență pentru toate celelalte Institute
Evanghelice: Institutul Baptist din Oradea, Institutul Penticostal din București,
Institutul Adventist din București, precum și Institutul Creștin după Evanghelie,
timp de mai mulți ani de zile. Iar eu, în calitate de Rector și Decan, eram singurul
care puteam prezida examenele de Licență. În fiecare vară petreceam timp de
două luni, în loc de a fi în concediu, numai în examene de Licențe și apoi de
admitere la Institut și la Facultate. Bucuria mea era că Dumnezeu mi-a dat
puterea necesară pentru a îndeplini toate aceste lucrări pentru cauza Împărăției
Sale, iar la Biserică, ajutat de frații din Comitetul Bisericii, cât și de studenți
Institutului și alți păstori vizitatori, am reușit să susțin și aici lucrarea. Numai
Dumnezeu știe cât de greu mi-a fost. Așa că, în Noiembrie, 1993, inima mea a
cedat în sensul unui grav infarct miocardic. Biserica Nădejdea cât și multe alte
biserici din țară și din străinătate s-au rugat fierbinte pentru mine, iar draga mea
soție cât și întreaga familie
mi-a fost alături, într-un mod
sacrificator. Dumnezeu a
lucrat în mod minunat, așa
încât, la mijiocul lunii
lanuarie a anului 1994,
înainte de sesiunea de
examene, m-am găsit din nou
pe baricade, atât la Institut și
la Facultate, cât și la
Biserică. A fost o adevarată
minune a lui Dumnezeu.
Mai mult, Dumnezeu
a lucrat în mod providențial
atât în folosul Bisericii cât și
al Institutului și a Facu1tății
prin faptul că fratele Păstor,
Elisei Pechianu a revenit de
la Hunedoara la București.
Am hotărât, împreună cu
fratele Tritean, ca
administrator al Institutului
și prezbiter al Bisericii, să-l
invităm pe fratele Elisei să
preia funcția de secretar al
Institutului și al Facultății și
să se alăture nouă în echipa
Elisei Pecheanu
pastor la Nădejdea și secretar șef la Institutul
Teologic Baptist din București în perioada
1994-2007
NĂDEJDEA în Dumnezeu
133
de slujire pastorală a Biserici, începând cu luna Februarie, 1994.
Fratele a acceptat provocarea și s-a dovedit a fi un excelent secretar la
cele două instituții universitare în una dintre cele mai dificile perioade în care s-a
ales și cu un atac cerebral din cauza activității intense ca secretar. De asemenea
s-a dovedit a fi și un bun colaborator în slujirea pastorală. Consider că venirea
fratelui Elisei Pechianu a fost răspunsul Domnului la nevoia stringentă de slujire
la cele două instituții teologice cât și la Biserica Nădejdea. De-a lungul anilor am
beneficiat de o frumoasă colaborare până în prezent, când a fost nevoit sa se
dedice mai mult nevoilor personale și familiei având în vedere că soția sa este
bolnavă și necesită o îngrijire permanentă. Ca pastor pensionar, fratele Elisei
continuă să predice Cuvântul ori de câte ori este posibil.
Când s-a început lucrarea de construire a noului 1ocaș de închinăciune,
Biserica, dei frații și surorile au făcut eforturi jertfitoare, dispunea doar de infima
suma de 15 milioane de lei vechi. În continuarea întregii lucrari, Biserica a putut
să acopere doar circa 15-20% din toată cheltuiala. Tot restul de bani necesari
pentru lucrare am fost nevoit să apelez la diferite biserici din SUA, prin
intermediul unor frați păstori, prieteni ai mei. În îndurarea Sa, Dumnezeu mi-a
deschis uși și a desechis inimi și am putut astfel obține, de-a lungul celor trei ani
de lucrare, sumele necesare pentru a acoperii cheltuielile. Trebuie să fac
precizarea că ori de câte ori plecam în SUA pentru a obține banii necesari, nu mi-
am oprit pentru mine, din sumele
obținute de la diferite biserici,
nici măcar banii de călătorie,
acestea find acoperite de către
rudenii de ale mele din
străinătate.
Aceasta pentru că inima
mea ardea de dorința de a termina
lucrarea. Domnul să fie slăvit
pentru toate acestea. Ceva ajutor a
mai fost primit și de la Biserica
Beckenham, din Londra cu care
stabilisem mai înainte relații
frățești de colaborare.
1998
Prof. univ. dr.Talpoș Vasile
cu Elisei Pecheanu și Vasile
Tritean în fața steagului simbol
al înfrățirii Bisericii Nădejdea
cu Biserica Beckenham din
Londra
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
134
Din partea Bisericii a fost acoperită, cu mult succes, partea de muncă
necalificată. Frații și surorile din Biserică, mai tineri și mai în vârstă s-au dedicat
în mod voluntar îndeplinirii acestor lucräri. Beneficiind și de relația noastră
strânsă cu Institutul, Biserica s-a bucurat de un sprijin deosebit de important și
prin antrenarea studenților Institutului, care alături de tinerii Bisericii, au pus
umărul la cele mai dificile părți ale lucrării. Ne putând beneficia de utilaje
performante de construcții pentru că erau foarte costisitoare, toate materialele,
inclusiv toate betoanele, din fundație, din stâlpi, grinzi și p1anșee, au fost
descărcate și cărate pe mâini de către membrii bisericii și de către studenții
Institutului. Mai bine de patru generații de studenți, care au studiat în decursul
anilor de construcție a bisericii, înșirati în șir indian împreună cu tinerii bisericii,
au trecut galețile pline de beton din mână în mână, din stradă până sus la ultimul
nivel al bisericii, cu un entuziasm memorabil. Astfel, sub conducerea fratelui
Tritean, ca și conducător de șantier și a fraților din comitet, s-a reușit îndeplinirea
lucrării într-un timp record. Sunt deplin încredințat că Dumnezeu în bunătatea
Sa, va răsplăti jertfa fiecăruia.
Trebuie să fac aici precizarea că, timp de 12 ani, începând din anul 1986,
când am început lucrarea la Nădejdea, până în anul 1998, când a fost terminată
lucrarea, nu am luat nici un fel de salariu din partea Bisericii. La fel și fratele
pastor, Elisei Pechianu, nu a fost remunerat de la Biserică din anul 1994 până la
terminarea construcției. Am slujit amândoi, în Numele Domnului și de dragul
lucrării, întreținându-ne familiile din munca noastrã de la Institut. De-abia spre
sfâritul anului 1998, Biserica a început să ne plătească un singur salar, destul de
modest, pe care 1-am împărțit amândoi, ani de zile. Chiar și în anii în care
echipei pastorale ne-a fost atașat și Costel Ghioancă, Biserica a plătit tot numai
un salar pe care îl împărțeam toți trei. Toate acestea din dorința de a scuti
Biserica de cheltuieli prea mari. Precizez toate acestea, nu pentru a ne lăuda,
lauda să fie a Domnului, ci pentru a evidenția harul de care Dumnezeu a făcut
parte Bisericii în împrejurările critice ale perioadei respective.
În timp ce lucrarea înainta tot mai mult, o altă încercare se profila la
orizont, care, deși a fost mai grea, mi-a oferit ocazia să experimentez și mai
precis ìntervenția lui Dumnezeu, atât în sprijinul Bisericii cât și cu privire la
mine însumi. Fiind implicat în așa de multe 1ucrări de mare răspundere, inima
mea dădea iarăși semne de oboseală. Eram amenințat de un nou infarct. Am fost
invitat de către un prieten din Anglia, păstor al unei Biserici Reformate, pentru a
merge la Londra la un spital de specialitate unde să mi se facă un cateterism la
inimă, pentru a constata starea concretă a inimii. El m-a îndemnat ca în
prezentarea mea să spun Bisericii lor situația sănătății mele, având în vedere că
orice intervenție medicală la acel nivel urma să coste foarte mult. Ca unul care,
prin îndurarea Domnului, pe lângă problemele mele personale de snătate, eram,
în mod intens, apăsat de situația Bisericii noastre în construcție, am descris
NĂDEJDEA în Dumnezeu
135
situația de mare nevoie în care ne găseam. În mod deosebit am relatat că
Biserica era în ultima fază a 1ucrării de construcție. Iar ceea ce ma îngrijora mai
mult în acele momente era faptul că nu dispunem de nici un sistem de încălzire,
gazul metan nu era tras nici măcar pe strada Bisericii, iar încălzirea cu vechile
sobe Godin cu carbune și lemne era total exclusă pentru noua clădire. Biserica
respectivă avea un mic număr de mebri. Insă, spre marea mea surpriza,
Dumnezeu a lucrat în mod minunat. A doua zi, pastorul a primit corespondența
care continea și un plic pentru mine. În plic era un cec de 6.000 lire sterline, și
un alt plic cu 180 lire. O soră profesoară, a oferit cei 6.000 lire, iar un alt frate,
cele 180 lire. Sumele erau însote de următorul mesaj: ,,Pentru problemele de
sănătate a fratelui Talpoș, și pentru nevoile Bisericii”. Am tresăltat de bucurie.
La spital, în urma cateterismului la inimă, s-a stabilit nevoia urgentă de
intervenție chirurgicală pe cord deschis. Știam că asemenea operație era de mare
risc în România, iar în străinătate foarte costisitoare. Dumnezeu mi-a pus pe
inimă, ca primă prioritate, nevoia de a asigura încălzirea Bisericii. Întors acasă,
fără nici cea mai mică ezitare, am comunicat fraților din comitet că aveam banii
necesari pentru încalzire. În adevar, cu echivalentul celor 6.180 lire sterline, în
banii românesti, s-a putut trage gazul de la o altă stradă pe strada Luduș și a fost
tocmai suficient pentru a trage gazul la Biserică și a face sistemul de încalzire
centrală. Un prieten, care începuse recent să frecventeze Biserica, ing. Rasmoș,
s-a implicat din plin în procesul acestei lucrări. Mai târziu s-a botezat, însă, din
nefericire a părăsit apoi Biserica. La timpul potrivit Dumnezeu l-a folosit.
Eram nespus de fericit pentru această realizare, însă starea inimii mele
era tot mai gravă. Dumnezeu, în providența Sa iubitoare, nu a rămas, însă dator.
În anul următor, m-am trezit cu două oferte pentru a face operația de inimă. Una
din Anglia, una din SUA. Am optat pentru cea din SUA, unde Dumnezeu a pus
pe inima unui doctor cardiolog din Memphis, Tennessee, de la un spital
metodist problema inimii mele. Dr. Gooch, expert cardiolog, și credincios om al
lui Dumnezeu, nu numai că a performat, cu mult succes operația pe care el a
declarat că o face spre slava Domnului, dar a purtat de grijă de acoperirea
tuturor cheltuielilor cu cele două echipe de specialiști, precum și cu spitalizarea
de peste două săptămâni pentru că convalescența trebuia să fie sub atentă
supraveghere a medicilor de specialitate. Totalul cheltuielilor s-a ridicat la circa
100 mii de dolari. Pe mine nu m-a costat nici măcar un leu. Domnul să fie
slăvit, am văzut încă odata intervenția directă a lui Dumnezeu. Am înteles
atunci că, în timp ce cele 6.180 de lire, care au acoperit cu succes nevoia pentru
sistemul de încalzire a Bisericii, nu puteau acoperi nici pe departe cheltuiala cu
operația inimii mele. Dumnezeu a lucrat în mod minunat. Slăvit fie Numele Lui
cel mare. Dupa două luni de la operație, pe când a se apropia toamna aceluiași
an, eram iarăși gata pentru a mă angaja cu râvnă, atât la responsabilitățile de la
Institut și Facultate cât și la Biserică. Sunt pe deplin mulțumitor Domnului, cât
și celor care s-au oferit ca unelte în mâna Lui pentru aceste minunate lucrari. De
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
136
asemenea, sunt multumitor Bisericii Nădejdea și altor sute de Biserici din țară și
străinătate, care m-au purtat în rugăciune. Dumnezeu m-a învrednicit ca apoi să-
mi pot continua înăa ani de zile toate activitățile, la care s-a mai adaos și
calitatea de vicepreședinte al Cornunității de București, cât și girarea, pentru doi
ani de zile, a Bisericii din Iași care rămăsese fără păstor, tocmai pe când și acolo
se desfășurau lucrări de construcție la Biserică. În timpul celor doi ani de girare
a Biserici din Iași, cu concursul Bisericii Nădejdea, Dumnezeu mi-a dat harul să
botez la Iași circa 60 de suflete, glorie lui Dumnezeu. Tot în timpul acestor ani
tumultoși de intensă activitate pe toate planurile, Dumnezeu m-a folosit timp de
doi ani și la girarea Bisericii din Ploiești după ce fratele pastor Nelu Câmpean a
trecut la Domnul. Iar începând cu anul 2000, Dumnezeu mi-a încredințat încă o
lucrare unică. Ministerul învatamântului mi-a acordat atestarea calității de
profesor Conducător de Doctorate în Teologie Baptistă la Universitatea
București. În felul acesta Dumnezeu m-a folosit și la pregătirea propriilor cadre
de Invățământ teologic. Am putut da lucrării Domnului circa treizeci de
profesori cu Doctorat în Teologie Baptista, iar în prezent mai am în program pe
ultimii patru.
În aceste condiții, nu ușoare, însă de intense experiențe cu Domnul
nostru, în vara anului 1998, cu ajutorul lui Dumnezeu s-a ajuns la terminarea
frumoasei lucrări de construire a frumosului locaș de închinăciune a Bisericii
Nădejdea. A fost făcut și gardul din spre stradă, scaunele și multe alte lucrari
din metal, la care și-au adus o contribuție deosebită frații, Adrian Ilea, Fratele
Tomoioagă, specialiști în prelucrarea metalelor, ajutați de alți frați din comitetul
Bisericii, iar instalația de electrificare a fost executată de către fratele Vasile
Tritean, împreună cu fii săi, Liviu și Vasile. În ziua Cincizecimii a anului 1998 a avut loc marea sărbătoare a sfințirii
Locasului de Închinăciune. După un scurt serviciu de deschidere ținut afară,
împodobit de sunetele Famfarei Bisericii Creștine Baptiste din com. Racovița,
Judetul, Sibiu, venită împreună cu Păstorul Samuiel Bâlc, ginerele nostru, în
Biserică a intrat fiul nostru, Cristian-Mihail Talpoș care ducea în mod festiv
Biblia deschisă, exprirnând simbolic faptul că în această Biserică prima
prioritate
era acordată lui Dumnezeu și Cuvântului Sfânt. Principiul acesta a fost pãstrat
pana în prezent. La măreața sărbătoare au fost prezenți și frați și surori din
Biserica soră din Londra, care au oferit Bisericii Banner-ul pe care 1-am plasat
pe perete și care amintește de cooperarea dintre bisericile noastre. La timpul
oportun, ne-am bucurat și de vizita pastorului din Londra, împreună cu
persoanele care au dăruit bani necesari pentru sistemul de încalzire. Mai târziu
am fost vizitați și de către pastorul, Dr. Deareeng, din Biserica Baptistă din
Texas, care m-a ajutat la obținerea celor mai multe din fondurile necesare
construirii bisericii. Toți ș-au exprimat deplina satisfacție despre frumoasa
NĂDEJDEA în Dumnezeu
137
lucrare. Slava să fie adusă Domnului, Căruia I se cuvine toată lauda pentru tot
ce am reușit să facem. Noul locaș de închinăciune, prevăzut cu un demisol
destul de spațios, cu grup social corespunzător, cu încalzire centrală modernă,
cu bucătărie și magazie, cu sala de Inchinăciune a Bisericii, prevăzută cu
balcon, totalizând aproape trei sute de locuri precum și cu doua săli și un birou
la etaj pentru activități cu copii și tinerii, cu baptistier modern și cu birou
pastoral, corespunde tuturor nevoilor pentru activități multiple a unei Biserici.
Visul pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inimă cu această Biserică țintea și
spre activități sociale care se cer de la o Biserică. Doream să înființăm o
gradință pentru copii fraților și pentru copii din familii sărace din cartier. În
colaborare cu organizația ,,Spurgeon’s Child Care” din Londra care era
continuarea inițiativei prin care marele predicator din secolul al
nouăsprezecelea, înființase un orfelinat, în România s-a înființat un lanț de
grădinițe și centre familiale de educație preșcolară. Eu eram președinte1e
onorific al acestei organizaii, iar diaconul Bisericii din Iași, Nelu Gacea, era
secretarul executiv. Astfel am hotărât înființarea gradiniței și în Biserica
noastră. Lucrarea a pornit eu entuziasm, dorind să fie una din misiunile
Bisericii. Sora Tritean Mihaela, preocupată de problema educației copiilor și
calificându-se ca educatoare, și-a asumat rolul de directoare, și împreună cu
sora Tritean Neli, ca administratoare și cu o altă educatoare au procedat la
organizarea grădiniței. Curând se ajunsese ca în două grupe să fie încadrați pînă
la 35-40 de copii din cartier. Lucrurile au mers bine până când s-a primit
sponsorizare din Anglia. În fiecare an erau circa patru programe în biserică
susținute de către copii de la grădiniță, pentru că pe lângă materiile impuse de
Ministerul învatamântului, copii învățau și Biblia, cântece creștine și limbi
străine. Lucrarea a avut un răsunet pozitiv în cartier, și au fost și suflete care s-
au predat Domnului prin această misiune. Când a venit însă criza și a încetat
sponsorizarea, proiectul a devenit tot mai greu de continuat. Biserica suportă
utilitățile însa nu poate plăti salarii.
Un alt proiect pe care îl aveam pe inimă a fost înființarea unui azil de
bătrâni pentru persoane care nu au pe nimeni și de care să îngrijească Biserica.
Pentru aceasta ar fi trebuit să achiziționăm proprietatea din vecini de la care
cumpărasem 100 mp. din grădină, pentru curte. Aceasta însă nu a fost posibil.
Dumnezeu ne-a deschis șansa de a ne implica în plantare de noi Biserici. Cu
ocazia faptului că la Institut au venit la studii, Fratele David Kim din Coreia de
Sud și Fratele Peter Rong Makur, din Sudan, pe care i-am ajutat să obțină
licențe în teologie deși aveau dificultăți de limbă și de multe ori trebuia să-i
ascult în limba Engleză, am fost impresionat de faptul că amândoi mi-au
declarat că voiau să facă misiune în România. La terminarea studiilor, i-am
inclus în echipa pastorală a Bisericii și i-am ordinat ca Păstori misionari. Cu ei,
prin harul lui Dumnezeu am reușit să deschidem două noi Biserici, filiale ale
Bisericii Nădejdea. Fratele Kim s-a dedicat misiunii printre studenți din
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
138
Universitatea București. Dumnezeu a binecuvântat lucrarea astfel că, în doar
câțiva ani au câștigat pentru Domnul mai mulți studenți din căminele
studențești, care, unii, au devenit cadre universitare. În prezent au devenit
Bisericä de sine stătătoare cu un frumos numär de membrii și au cumpărat o
frumoasă proprietate lângă căminele studențești ale Universității din București
și continuă să facă o frumoasă lucrare pentru Domnul.
Împreuna cu fratele Peter Rong, care s-a și căsătorit cu o româncă,
absolventă de la facultatea noastră, a fost organizată filiala ,,Trezirea Spirituală”
care avea ca și scop misiunea printre emigranții africani. Filiala s-a deschis în
sala de la demisolul Bisericii și Dumnezeu a dat harul de a câștiga pentru
Domnul, nu numai africani, ci și români și dintre rromi. În prezent și ei sunt pe
punctul de a deveni Biserică de sine stătãtoare. Așa că Dumnezeu a onorat
lucrarea și credincioșia Bisericii cât și jertfa depusă cu construcția noii biserici
cu aceste activitäti spre Slava Numelui Său.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și Biserica propriu zisa a avut perioade de
prosperitate și înflorire. Am avut parte de lucrări frumoase, serbări memorabile,
botezuri și au fost dezvoltate activitäti cu surorile, cu tinerii, cu copii și cu
ajutorul Domnului Biserica s-a înmulțit. Lucrând în strânsă legătură cu
Institutul, an de an, mulți studenți, dintre cei mai buni au făcut practica la
Nădejdea, pregătindu-se astfel temeinic pentru lucrare și au contribuit la
lucrarea Bisericii. Biserica ajunsese să dispună de un frumos cor, de orchestră și
de intensă activitate cu tinerii. An de an, în Biserica noastră aveau loc frumoase
concerte ale corului, la sărbătorile de Crăciun și Paști.
În ultimii ani, Biserica a cunoscut și o perioadă de regres în ce privește
numărul de membrii. Aceasta, nu numai din pricină că slujitorii Bisericii eram
toți împovărați cu atât de multe activități, ceea ce a făcut ca activitatea pastorală
și cea de evanghelizare să sufere, ci și din alte motive obiective, care însă nu
trebuie să constituie o scuză pentru lipsa de activitate a membrilor Bisericii.
Odată cu posibilitatea deschiderii unor noi biserici de cartier în capitală, (pe
vremea comunismului erau doar șase Biseriei baptiste în toată Capitala, iar în
prezent sunt peste douăzeci), unii din membrii Bisericii Nădejdea au devenit
membrii în bisericile din propriile cartiere, având în vedere marea distanță de
parcurs până la Biserica noastră. Așa se face că un număr frumos de membrii
din Biserica din Buftea, ai Bisericii din cartierul Berceni și bisericile din alte
cartiere provin din Biserica Nădejdea.
În mod deosebit, odată cu deschiderea granițelor țării, când s-a oferit
românilor posibilitatea de a merge la muncă în alte țări, Biserica Nadejdea a fost
mult afectată de, fenomenul emigrării, prin care mu1ți membrii ai bisericii
noastre au plecat pe alte meridiane pentru a-și câștiga pâinea. Astfel, pe bună
dreptate putem vorbi și despre, așa numita Biserică din diaspora a Bisericii
noastre. În prezent avem zeci de membrii, p1ecați împreună cu copii și întreaga
NĂDEJDEA în Dumnezeu
139
familie în SUA, Norvegia, Danemarca, Suedia, Spania, Anglia și alte țări.
Bucuria noastră este că, deși au plecat mulți dintre cei mai buni, tineri și activi
membrii ai Bisericii, ei sunt activi în bisericile din țările respective, fac cinste
Domnului și Bisericii noastre. Noi nu încetăm să ne rugăm Domnului pentru ei,
și pentru familiile lor.
Dumnezeu a găsit cu cale, că în urma implicării mele intense în atât de
multe activitati să mai am parte și mai recent de o încercare, care și-a pus
amprenta asupra trupului meu până în prezent. În urmă cu mai bine de doi ani,
pe fondul artritei de care sufăr de mai multă vreme, mi-a apărut o gravă infecție
la genunche. Fără să-mi dau seama, aceasta a început să dezvolte în corpul meu,
leucemia, așa în cât mi-a afectat și inima mea slăbită și mi s-au blocat rinichi.
Situația precară în care mă găseam s-a descoperit cu ocazia operației la
genunchi. Am stat în spital mai multe săptămâni. Am avut harul ca, și în cazul
acesta, atât Biserica noastră, cât și sute de frați și surori din țară și din alte țări să
mă poarte în rugăciune, iar soția mea scumpă s-a dovedit și de data aceasta ca
fiind deosebit de jertfitoare pentru mine, supraveghindu-mă la spital, în fiecare
zi, de dimineața până seara. Iar Dumnezeu, cel Indurător și-a făcut și de data
aceasta lucrarea Sa minunată și am fost încadrat între cei treizeci la sută, cum
spuneau doctorii, care scapă cu viață din asemenea situație. În prima săptămână
după ce am ieșit din spital, Dumnezeu mi-a dat harul ca să-mi pot relua
activitatea la Institut, și apoi și la Biserică. Din întâmplarea neplăcută prin care
am trecut, și astăzi, după doi ani de la operație, mai am dureri la picior și am
rămas șchiopătând de picior, ca Iacov, când a ieșit dinaintea Domnului la
Peniel, aceasta pentru a nu uita nici eu că din nou mi-a făcut parte de îndurarea
Sa. De aceea, binecuvântat să fie Domnul. Îi mulțumesc, tot odată și fratelui
Vintilă Mircea, proaspăt întors la Domnul, care mai multe săptămâni mi-a făcut
terapie de recuperare. De asemenea sunt recunoscător Domnului pentru frații
Tritean Vasile și fiului său, Liviu, care m-au dus de nenumărate ori la spital
pentru tratamentul ambulatoriu de după operație. Dumnezeu să le răsplătească,
cât și soției mele, care, de atunci a devenit pentru mine ca un toiag de sprijin
pretutindeni unde trebuie să merg. În mod deosebit, glorific pe Domnul pentru
că și în aceste condiții mai pot să îndeplinesc parte din slujirile încredințate.
Apreciind lucrarea pe care Dumnezeu m-a ajutat să o pot îndeplinii, în anul
2011, atât Senatul Universității din București, cât și Senatul Institutului
Teologic Baptist mi-au acordat, ca distincție, diplome de Profesor emerit al
Universității și respectiv al Institutului. Le închin, cu smerenie, pe amândouă
Domnului, care în bunătatea Lui, El a lucrat prin mine.
În prezent, acum când eu sunt pe punctul de a mă retrage, la vârsta de 71
de ani, după 44 de ani de slujire pastorală, la 27 de ani de slujire și la Biserica
Nădejdea și slujire deosebit de multiplă în lucrarea Domnului, când și colegul
meu de slujire, fratele păstor, Elisei Pechianu a fost nevoit de asemenea să se
retragă, Biserica se confruntă cu nevoia acută a unui nou păstor. Este nevoie ca
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
140
Donmul să ridice un frate credincios și bine pregătit care, împreună cu toată
biserica și cu ceilalti slujitori, unu dintre ei proaspăt ridicați în lucrare, ca Nelu
Ene, Vasile Dumitru Cătălin, Daniel Coman, Marius Silvășan și altii, să ducă
mai departe măreața lucrare, în condiții cu totul mai favorabile din prezent, dar
și potrivit cu nevoile acute ale prezentului. Este necesar ca, acuma când sunt
create toate premizele, noul păstor care va veni, să se dedice în totalitate slujirii
Cuvântului și slujirii pastorale, iar Biserica întreagă, în frunte cu comitetul
Bisericii să-i acorde sprijin total pentru a-și putea îndeplini cu bucurie slujba.
Pentru această cauză ne rugăm cu stăruință Domnului. Precizez că frații Nelu
Ene și Vasile Cătălin se evidentiază ca lucrători de nădejde în supravegherea
activității tinerilor și corului în biserică, precum și în mărturia Cuvântului.
Fratele Nelu Ene poartă de grijă, cu deplină responsabilitate, de activitățile de
publicitate și comunicare prin internet și Buletinul duminecal al Bisericii.
Amândoi se prezintă ca tineri lucrători de nădejde ai Bisericii. Domnul să-i
ocroteascã pe ei și familiile lor.
Am așternut pe hârtie, aceste câteva precizări despre Biserica Nădejdea,
nu cu scopul de a-mi aduce mie sau altcuiva laude. Toată lauda se cuvine
Domnului și numai Lui. Am dorit ca la hotarul celor 80 de ani de istorie a
existenței Bisericii să fie cunoscută și această importantă pagină din istoria ei.
Aruncând o privire peste perioada acestor 27 de ani, mă smeresc înaintea
Domnului și mărturisesc faptul că nu mi se cuvine decât calificativul de, rob
netrebnic. Am făcut, la fiecare pas numai ceva din ce eram dator să fac.
Dumnezeu mi-a dat harul de a vedea ușile deschise pe care mi le-a ocazionat și
mi-a dat puterea să pășesc înainte spre propășirea lucrării Sale. Sunt deplin
recunoscator și mulțumitor Domnului pentru harul de care mi-a făcut parte de a
mă lua și pe mine conlucrător în măreața lucrare a Împărăției Sale. Pentru
viziunile pe care mi le-a inspirat și pentru că mi-a dăruit un spirit de sacrificiu și
de a pune Lucrarea Lui ca primă prioritate, Îi mulțumesc. Sunt recunoscător
Domnului, pentru Bisericile pe care mi le-a încredințat în slujire, în mod
deosebit pentru Biserica Nădejdea. Pentru toți colaboratorii de care mi-a făcut
parte. Fie ca Cel Preaînalt să răsplătească fiecăruia în dragostea sa desăvârșită.
Nu în ultimul rând, sunt recunoscător și mu1țumitor Domnului pentru
familia mea care a înteles, de-a lungul anilor să se lipsească de prezența mea în
cele mai multe din momentele importante din viața lor, având în vedere
importanța lucrării Domnului. Sunt încredințat că Domnul va completa tot ce
este necesar în viața fiecăruia din eă și le va răsplăti. În mod cu totul deosebit,
multumesc lui Dumnezeu pentru Lidia, soția și cel mai de aproape partener al
meu în toată lucrarea, în timpul celor 42 de ani de când conviețuim și lucrăm
împreunä. Ea s-a dovedit a fi cu adevărat un ajutor potrivit pentru mine și
purtătoarea poverilor de familie în locul meu. Iar în multele momente de grea
încercare pentru mine, când eram pe patul de suferință, cât și în neputințele care
NĂDEJDEA în Dumnezeu
141
au urmat și care, se pare că, sunt tot mai frecvente, ea a vegheat și veghează
asupra mea ca un înger păzitor. Multe din lucrurile pe care am reușit să le
împlinesc pentru Domnul se datorează ei. Sunt deplin încredințat că rasplata din
partea Domnului îi va fi deplină.
În încheiere, doresc să spun tuturor, în baza experienețelor trăite, că este
Nădejde pentru NADEJDEA. De aceea, LA MULȚI ANI, Biserica Nădejdea. Eu
nu voi înceta să mă rog pentru voi și fie ca, ,,Domnul, Dumnezeul duhurilor
oricărui trup, să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor, și să
intre înaintea lor, care să-i scoată afară și să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea
Domnului sa nu fie ca niște oi care n-au păstor.” (Numeri 27:16-17).
Iar a Celuia care, Singurul merită toată Slava, a Domnului Dumnezeului
nostru, a Tatălui, Fiului și Duhului Sfînt să fie toată cinstea, lauda și mulțumirile.
SOLI DEO GLORIA
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
142
Cateheza Prin aducerea fratelui profesor Vasile Talpoș la cererea adunării generale
din 17 septembrie 1986, s-a trecut și la organizarea de cursuri de cateheză pentru
toți solicitanții la botez. Aceste cursuri durau câteva luni și cuprindeau un ciclu
de 22 de lecții necesare pentru a înțelege cei ce urmau să fie botezați, de ce au
luat această hotărâre, cine sunt de fapt ei, ce urmează și care este scopul lor.
Fratele Lungu Dumitru, care a fost diacon secretar al bisericii până în anul
2012, s-a ocupat și se ocupă și în prezent de aceste cursuri. Au fost zeci de serii
care L-au urmat pe Domnul Isus și în apa botezului, botezuri efectuate de fr.
Prof. Dr. Vasile Talpoș, apoi i se alătură din anul 1994 și fratele pastor Elisei
Pecheanu, iar din anul 2003 și fr. Pastor Kim David de la filiala bisericii din
Grozăvești-studenți regie și apoi și fr. Pastor Peter Makur de la o a doua filială a
bisericii cu refugiații africani.
Lecțiile de cateheză erau și sunt următoarele:
Despre BIBLIE; DUMNEZEU; OM; PĂCAT; CREDINȚA;
POCĂINȚA; MĂNTUIRE; NAȘTERE DIN NOU; SFINȚIRE; RUGĂCIUNE;
POST; MIJLOCITORUL NOSTRU LA DUMNEZEU; PĂSTRAREA
SFINȚILOR ÎN HAR; SIMBOLURILE NOULUI TESTAMENT; ZIUA
DOMNULUI ȘI SABAT; BISERICA; SLUJITORII BISERICII; DISCIPLINA
ÎN BISERICĂ; CĂSĂTORIE; DĂRNICIA CREȘTINĂ; BISERICA ȘI
STATUL; LUCRĂRILE VIEȚII DE APOI.
În cadrul acestor lecții, aveau loc discuții,întrebări, lămuriri, etc.
Amintesc câteva cazuri mai semnificative.
Sora Tudose Maria prof. universitar la Institutul Politehnic, cât a u durat
cursurile de cateheză se ridica și o auzeam:
– Nu! Nu! Fr. Lungu. Dumneata să mă lămurești aici, pentru, pentru că eu
vreau să înțeleg adâncul acestei probleme.
Urmau discuții, argumente cu sfintele Scripturi, ceea ce a făcut ca mai
târziu, în biserică, să fie o soră care aprofunda cuvântul. Nu a stat mult, deoarece
a trebuit să plece la Botoșani pentru a-și îngriji mama care era foarte bolnavă.
Un caz al unei prietene care a dorit să-L urmeze pe Domnul Isus în apa
botezului, dar pentru că a ținut mai mult la o relație extraconjugală, a parasite
adunarea. Cu toții s-au convins că a fi creștin înseamnă seriozitate, credincioșie
și trăire după sfântul său cuvânt.
Chiar când scriu aceste rânduri, sunt patru candidate pentru botez, tineri:
Tritean Naoimi, Tritean Daniel, Ema Gherghiceanu, Sima Daniel, la care se mai
adaugă și sora Radu Oana care a fost botezată în altă biserică, dar nua făcut
cateheza. Această soră își dă seama de importanța acestor cursuri șinu face
altceva decât să întregească cunoștințele Sf. Scripturi, iar aceasta conștientizează
faptul că a fi creștin este un titlu sfânt, o chemare deosebită, o trăire după cuvânt. Onorăm chemarea Celui ce ne-a ales BUNUL DUMNEZEU prin ISUS.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
143
0 100 200 300 400
1933
1945
1962
1980
1984
1986
1995
2008
2013
Dinamica membrilor activi în biserica Nădejdea
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
144
III.3. 41 de ani de slujire ca dirijor și învățător biblic
Lucrătorii Bisericii Baptiste „Nădejdea”
decembrie 1999-septembrie 2013
Cristian Caraman, profesor
doctor, dirijor și interpret
este unul dintre cei mai
importanți reprezentanți ai
muzicii protestante din
România, a cărui
sensibilitate artistică și stil
componistic i-au adus
recunoaștere în cele mai
înalte medii muzicale.
Cristian Caraman provine
dintr-o familie nobiliară cu
rădăcini aromânești prin
bunicul de tată Nicolai
Caraman și genealogie
luxemburghezo-saxonă prin
bunica de tată contesa
Elizabeth von Gelden
Egmond. Tatăl său, Ion
Caraman a fost ofițer în
armata Regală a României
până la instalarea guvernului
comunist. Este căsătorit cu
Mariana Catană și are doi
copii, Emanuel Cristian și
Dorothea Lidia.
Activitatea profesională
Cristian Caraman este licențat în muzică iar în anul 2005, după studii
aprofundate în domeniul muzicologic i se conferă titlu de Doctor în muzică de
către Universitatea Națională de Muzică din București. În cariera sa a concertat
și interpretat roluri importante în spectacole de operă și vocal-simfonice în
România și străinătate. Prestația sa fiind apreciată de public și criticii muzicali.
Prof. Dr. Cristian Caraman
NĂDEJDEA în Dumnezeu
145
De asemenea a colaborat ca realizator și producător de emisiuni muzicale cu
Radio Vocea Evangheliei, Trans World Radio, Radio Monte Carlo și Radio
Filadelfia. Colaborează împreună cu soția sa la realizarea emisiunii “Cunoaste-L
pe Isus și vei ști cum să trăiești”. Cristian Caraman este autor de carte (“Muzica
Protestantă Modernă”, “Repere ale Muzicii Protestante”, “Genuri ale Muzicii
Protestante”) și de articole de specialitate. În anul 2012 finalizează volumul
“Sunetul anilor” care cuprinde melodii proprii pe versuri scrise de Petru
Dugulescu și armonizate de Balint George. În anul 1986 este angajat solist la
Teatrului de Operă din Craiova iar din anul 1990 Cristian Caraman devine prim
solist al Teatrului National de Operetă “Ion Dacian” din București. Începand cu
anul 1994 își începe cariera didactică la Școala Generala Creștină dupa
Evanghelie “Timotheus, apoi începând cu anul 2006 este profesor de muzică la
Liceul Teologic Baptist “Logos”. În anul 2006 i se acorda gradul I în
învâțământul românesc preuniversitar. Din anul 2001 până în prezent este cadru
universitar la Institutul Teologic “Timotheus”. În anul 2009, cu ocazia
Centenarului Richard Wurmbrand sărbătorit la Filarmonia “George Enescu”, a
dirijat Corul Academic format în majoritate din coriștii bisericilor evanghelice
din București.
Activitatea în cadrul Bisericii
Activitatea lui Cristian Cararnan
în cadrul bsericilor evanghelice
este îndelungată. Parinții, Ion și
Smaranda Caraman, foarte
activi în slujirea bisericii, au
făcut parte din Biserica
Evanghelica Romana “Carol Davi1a” .
În anul 1972, Cristian Caraman
a fost botezat în Biserica
Baptista “Sfânta Treime” din
Bucureștă (fostă Biserica Mihai
Bravu) de către pastorul Vasile
Taloș. De la vârsta de 15 ani a
activat în corul mixt și corul
bărbătesc al bisericii și a fost
violonist în orchestrele
bisericilor baptiste din Mihai
Bravu, Popa Rusu, Ferentari și
23 August. La propunerea celor
doi pastori Taloș Vasile și Aurel
Popescu a bisericii “Sfânta
Cristi Caraman un talentat violonist și
dirijor de cor și orchestre în bisericile
evanghelice
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
146
Treime” a înființat o clasă de vioară pentru copiii fraților.
Împreună cu tinerii bisericii conduși de Mia Ordeanu a mers în misiune la
orfelinate, la bătrâni pentru a le face curățenie și a-i încuraja spiritual.
A participat la întâlnirile tinerilor bisericii unde se studia Cuvântul lui Dumnezeu
sub îndrumarea lui Petrică Ordeanu și Petru Murariu. De asemenea participa la
întâlnirile tinerilor din alte biserici penticostale și baptiste.
În anul 1977, după stagiul militar, s-a căsătorit cu Mariana Catana și s-a mutat în
Biserica Baptistă “Golgota” din București. În anul 1980, după intrarea la
Conservatorul de Muzică din București, preia conducerea orchestrei bisericii
“Golgota”. Dupa doi ani orchestra s-a mărit considerabil ajungand la un număr
de 60 de instrumentiști.
Dupa terminarea Conservatorului, în anul 1986, solist find la Teatrul Line din
Craiova, Cristian Caraman activeaza ca dirijor al corului și orchestrei Bisericii
Baptiste din Craiova, pastor fiind Ologeanu Teofil. În perioada 1986-1989 a
făcut misiune evanghelică în multe biserici din Oltenia și Banat ajutând la
înfiintarea de formații muzicale și încurajând activitatea muzicala din zonele
respective. De asemenea, în perioada 1980-1989, Cristian Caraman și soția sa,
împreună cu familia Costel și Mia Oglice venită din Statele Unite ale Americil,
au ajutat la răspândirea Evangheliei în România, Ucraina și Moldova prin studiul
biblic “Învățătură prin Învățătură”. Cristian și Mariana Cararnan au absolvit în
anul 1995 Institutului Precept Ministries cu sediul la Lugoj CLI specializarea de
„Învățător biblic”.
În vara anului 1986, în timpul unei deplasări în orașul Hațeg, familia Caraman a
fost oprită de un echipaj de miliție pentru control. După câteva zile de misiune s-
au îndreptat împreună cu familia Oglice spre Craiova. La intrarea în fiecare
localitate mașina era oprită și controlată de către un filtru de miliție. După
întoarcerea la București, Mariana Caraman a fost chemată la Miliția Capitalei.
După identificare și așteptare de cateva ore li s-a spus “că a fost o gresala și pot
să plece acasă !“. Au trecut doar câteva zile, și Mariana împreună cu Dorothea în
vârstă de 5 ani, au fost lovite de o mașină în dreptul cimitirului Calvin de pe
Calea Giulesti. S-a aflat ulterior ca șoferul lucra la Miliție, iar Cristianf „sfătuit
să oprească cercetările și să lase lucrurile așa cum sunt!”. Simple coincidențe!?
După o operație grea și având o tijă metalică în picior, Mariana în urma
rugăciunilor fraților a putut după cateva luni să meargă.
O întâmplare miraculoasă s-a petrecut în vara anului 1987 când Cristian
Caraman împreună eu soția și cei doi copii minori au transportat biblii și
materiale creștine cu o mașină Aro până la Cernauți în Ucraina. Până la graniță
copiii au stat pe o tăblie de lemn care acoperea biliile și materialele creștine.
Ajunși la granită, grănicerii au controlat amanunțit mașina dar nu au gasit nicio
biblie sau material religios. S-au oprit și au mulțumit Domnului imediat după
aceea.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
147
Toată familia
Caraman
slujește
Domnului
Corul mare al Bisericii Nădejdea
dirijat de Prof. Dr. Cristian Caraman
În anul 1981 Mariana a fost dată afară din serviciu pentruca era „pocăită” iar
Cristian nu a putut obține postul de solist la Teatrul de Operetă pentrucă
directorul de atunci a spus „că nu are nevoie de pocăiți în Instituție”
În perioada comunistă Securitatea a încercat prin diferite metode să-i denigreze
și să-i intimideze pe soții Caraman, dar Dumnezeu i-a păzit, aceștia ramânând
statornici în credință și în lucrarea lui Dumnezeu.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
148
La Craiova lucrarea muzicală făcută de Cristian era foarte apreciată de biserică.
Văzând o astfel de lucrare, pastorul Talpoș Vasile i-a propus lui Cristian să vină
la București și să preia lucrarea de cor a bisericii “Nădejdea”. Pe vremea aceea
era imposibil să obții un loc de muncă în București. Dar fratele i-a spus că
Biserica “Nadejdea” se va ruga pentru revenirea sa în București. Pe atunci corul
era condus de Liviu Caprar iar înainte fusese dirijor Adrian Pușcaș și Iștvan,
acesta din urmă plecând în Germania. Cu câteva zile înainte de Revolutie,
Cristian vine în București pentru a pregăti corul bisericii pentru Serbarea Nașterii
Domnului. Serbarea nu a mai avut loc deoarece chiar în ziua de 24 decembrie
începuse “să se tragă în București”.
Acele vremuri au fost foarte periculoase și foarte tulburi pentru România. În luna
februarie am reușit prin concurs să ocup postul de solist la Opereta Națională
“Ion Dacian” din București. Era o minune facuta de Dumnezeu. În sfarșit eram
acasă! Bineințeles că am venit să lucrez ca dirijor la Biserica “Nădejdea”.
Promisesem fraților că dacă Dumnezeu va face minunea și mă va aduce în
București am să vin la Biserica “Nadejdea”. Si de atunci au trecut 24 de ani.....”.
Corul și orchestrele și-au continuat cu și mai multă perseverență lucrarea pentru
Domnul. Atmosfera la cor era foarte buna, coriștii se simteau ca o familie iar
frații apreciau acest lucru. Odată cu terminarea noii biserici, lucrarea cunoaște un
declin prin plecarea unui numar apreciabil de coriști și a unor tulburari produse
în biserică. Începand cu anul 2008, langă Cristian Caraman se alatură ca dirijori
asistenți Lect. univ. Lidia Talpoș și Emanula Talpoș, amandouă licențiate în
muzică.
Corul BCB Nădejdea – Crăciun 2012
NĂDEJDEA în Dumnezeu
149
Începând cu vara anului 2012 Lidia Talpoș se mută la Sibiu împreună cu Fratele
Talpoș iar Ema se retrage din activitatea de dirijorat.
Din toamna anului 2012 Cristian reconstruieste încă odată corul bisericii.
Repertoriul este înoit iar prestațiile corului încep să fie din nou apreciate de frați
pentru calitatea lor.
Corul bisericii “Nadejdea” a cântat neîntrerupt, chiar și când au fost încercări,
din anul 1989 și până în prezent, la serviciile religioase ale bisericii, la sărbători,
la evenimente speciale, la nunți, la evanghelizări și a participat la evenimentele
religioase de evanghelizare, organizate în diferite biserici sau locuri publice de
către Cultul Baptist sau Alianța Evanghelică din România.
Fratele Cristian Caraman
III.4.
Orchestra și corul tinerilor .
ORCHESTRA
Biserica Creştină Baptistă „Nădejdea” din Bucureşti în perioada celor 80
de ani a avut ca sprijin în cadrul manifestărilor creștine și formații orchestrale
proprii. Componența orchestrelor de-a lungul timpului a fost în general compusă
din instrumente cu coarde. Perioadele de funcționare au fost însă scurte datorită
unor motive variate prin care a trecut România: regimuri totalitare, război,
ocupația sovietică, etc.
După noua construire a bisericii efectuată între 1995-1998 și inaugurată în
ziua de Rusalii, s-a luat în discuție și înființarea unei formații orchestrale . În
anul 2003 la o discuție purtată în comitetul bisericii s-a hotărât înființarea unei
orchestre de mandoline, iar cel ce se va ocupa de această lucrare să fie fratele
Ferentz Ovidiu.
După această hotărâre fr. Ferentz Ovidiu începe căutarea fraților dornici a
activa într-o asemenea orchestră.
Pentru început au fost aleși următorii: Andrei Gherghin, Liviu Gherghin,
Cristiana Gherghin, Andrei Mocanu, Raluca Mocanu, Eleonora Crăciun, Mihaela
tritean, Ruxandra Tritean. Cu această formație are loc și primul concert în
biserică.
În anii următori se adaugă Ilinca Tritean și Daniela Făcuș ce cântau la
chitare iar peste puțin timp Marta Gheleșel la flaut.
Astfel biserica din 2003 biserica mereu era încântată de melodiile
interpretate din carțile de cântari sau din compozițiile marilor compozitori
creștini.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
150
Greutăți au fost întâmpinate la repetiții. Echipa era formată din tineri
elevi, studenți sau salariați la stat, care aveau programele de muncă la diverse
ore și era foarte greu a se găsi un numitor comun în fixarea programuli de
repetiție.
S-a lucrat cu stăruință și lucrarea a dat roade orchestra fiind foarte
apreciată de frățietate. Au avut loc și concerte la alte biserici printre care cea de
la Câmpina și cea de la Chitila.
Lucrurile au mers bine până la sărbătoarea Nașterii Domnului Isus din
anul 2010, când a fost ultima reprezentație a acestei orchestre.
Întrucât cel rău nu doarme, a lovit chiar în conducătorul orchestrei fr.
Ferentz Ovidiu, care, din motive parțial necunoscute de noi, a părăsit biserica, iar
această lucrare a încetat. Avem speranța că în scurt timp se va găsi cineva care
să-i strângă din nou pe cei dornici de a slăvi pe Domnul și cu instrumentele.
CORUL TINERILOR
La Biserica Creştină Baptistă
„Nădejdea” din Bucureşti în urmă cu
aproximativ 7 ani, mai precis din 2003
Fibia Mocanu (fostă Pecheanu) a slujit în
lucrarea de laudă și închinare iar Andrei
Mocanu în lucrarea cu adolescenții și
tineretul. Împreună, cei doi au investit atât
în biserică, cât și în creșterea noastră
spirituală, în modelarea caracterelor
noastre, a tinerilor în pragul vietii (T.P.V.
— denumirea ciclului de studii al
adolescenților din acea vreme). Implicarea
lor a reprezentat un real exemplu de
statomicie și dăruire, de slujire în dragoste
și responsabilitate. Odată cu plecarea lor în
Anglia, Liviu Gherghin a preluat slujirea
muzicală a tineretului, în care m-a integrat
treptat și pe mine (Ilinca). Dumnezeu ne-a
îngăduit să slujim fiecare la timpul și
vremea hotărâtă de El. Alături de noi, tot
pe partea muzicală s-au implicat și Marta
Gheleșel (flaut), Tavi Pană (pian) și Eliezer
Payano (la chitară). Lucrarea de laudă a
tineretului nu ar fi putut însă exista fără
colectivul propriu-zis de oameni ai lui
Fibia Mocanu (Pecheanu)
NĂDEJDEA în Dumnezeu
151
Dumnezeu, dornici să slujească și să slăvească Numele Aceluia care a dat totul
pentru salvarea noastră. De-a lungul timpului, grupului de tineri i s-au adăugat
anumite persoane din exteriorul și din interiorul bisericii (grupele mari de copii-
adolescenți).
Sunt zile în care slujim cu 10 persoane, altele în care colectivul se mărește
până la 25-30 de persoane.
Există însă un anumit nucleu care dă stabilitate lucrării de laudă și
închinare și totodată putere, prin rugăciune și implicare totală. De asemenea, sunt
și persoane care nu mai sunt în această slujire, din varii motive: sunt plecați în
alte țări, frecventează alte biserici sau pentru că au renunțat pur și simplu la viața
creștină. În mare parte, schimbările petrecute în ultimii ani au zdruncinat ușor
această lucrare, dar pe fondul acesta Dumnezeu a unit inimi în rugăciune și în
dorința comunä de a sluji cu o nouă înflăcărare, pentru ca mai apoi. Acești
oameni să formeze grupul de laudă. Unul din momentele în care am văzut că
Dumnezeu este la cârma tuturor lucrurilor a fost cel al implicării familiilor
(tinerii generațiilor trecute, în prezent părinți) în lucrarea cu tineretul, în cântare
și în rugăciune alături de noi, tinerii de azi. În acel moment, Dumnezeu ne-a
arătat încă o dată că lucrarea este a Lui și El este cel care reîntregește și dă
puterea necesară continuării unei lucrări după voia Sa.
În prezent, noi, tinerii, venim în fața lui Dumnezeu și în fața
dumneavoastră, dorindu-ne ca El să lucreze în noi curăție, adevăr, dragoste,
credință și prin noi pentru întărirea, cercetarea și zidirea întregii biserici. Ne
pregătim așadar spiritual, fizic și muzical (prin repetiții duminica dimineața și
seara, uneori și sâmbăta) pentru ca jertfa noastră să fie una de bun miros înaintea
lui Dumnezeu. Lucrarea tinerilor nu se limitează însă doar la partea muzicală
care se vede în special duminica. Vizitele la frați și surori, zilele și nopțile de
rugăciune, serile de tineret de sâmbătă seara sunt o parte din slujirile pe care
Dumnezeu ni le-a dat pentru unitatea și întărirea noastră și a bisericii.
Fiecare vârstă își are frumusețea, beneficiile, dar și responsabilitățile ei...
dumneavoastră ați trecut prin etapa prin care trecem noi acum... de aceea, pentru
că ne cunoașteți și ne întelegeți, vă rugăm să ne purtați în continuare în
rugăciunile dumneavoastră.
Fratele Gherghin Liviu, amintit mai sus, a fost unul dintre tinerii familiei
Gherghin Vasile și Silvia, care a crescut în această biserică și care a și făcut
lucrări : cântări cu tinerii, cu orchestra, grup de închinare, duete cu sora sa
Cristiana. Deasemenea a luat parte la misiuni de evanghelizare și vizite la
bătrâni. Nu trebuie uitat aportul tinerilor dat la diferite scenete de Paști și
Crăciun.
Din luna martie 2013, a fost solicitat de a da un sprijin bisericii
„AGAPIA” unde slujește ca pastor Beni Mogoș, făcând parte din frații fondatori.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
152
III.5.
Activitatea Societății „Tabita” a femeilor bisericii Nădejdea
(Ps. 68:11) Un cuvânt spune Domnul și femeile
aducătoare de vești bune sunt o mare oștire.
Mariana Caraman este lideră a
femeilor din Biserica Baptistă
„Nădejdea”-București din anul 1999
până în prezent, 2013.
E căsătorită cu Cristian Caraman,
amândoi fiind binecuvântați cu doi
copii minunați : Emanuel și
Dorothea, iar acum sunt și bunici,
bucurâmdu-se de nepoțica lor
Monique Mirela.
Pregătire profesională vo aminti că
a absolvit Școala Postliceală
Pedagogică- București și Școala de
Arte Secția Canto Clasic- București.
E licențiată a Facultății de
Comunicare și Jurnalism-București.
A absolvit cursurile Institutului
Biblic Precept Ministries-SUA.
În prezent activează ca profesor la
Grădinița Nr. 40 și este redactor la
postul de radio Filadelfia.
Amintiri din lucrarea cu Domnul
Am iubit cuvântul lui Dumnezeu din copilarie, încă de atunci când familia mea
se aseza în jurul mesei și studiam împreună Biblia. De multe ori nu înțelegeam
ce discutau cei mari, dar treptat Duhul Sfant a început să îmi deslușească
lucrurile, să înțeleg și să simt dragostea profundă a lui Dumnezeu. Mai târziu, în
adolescență și tinerețe am început să studiez Bibilia în mod organizat, săpând
adânc în pământul sfânt al Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, am primit
nenumărate răspunsuri la întrebări și bucuria de a împărtăși cu alții Cuvântul
descoperit de Dumnezeu. Tot încă din copilărie am iubit lucrarea femeilor, când
mergeam alături de mama (Catană Maria) la întâlnirea de marți, a femeilor de la
Maria Caraman
NĂDEJDEA în Dumnezeu
153
biserica Golgota, ca și la renumitele „ceaiuri ale surorilor”, unde ceaiul era
printre cele mai bune… Apoi, în adolescență am organizat grupe de tineri, din
biserica Golgota, pentru vizite la bătrâni și bolnavi, ca și pentru a-i ajuta pe cei
neputincioși. Noi ca tineri eram la fel de bucuroși când făceam curat la sora Ida,
ca și atunci când mergeam cu colindul, la „pădurice” sau cu barca pe lac. Tot
ceea ce am învățat acasă, de la părinți și de la grupurile de rugăciune din casa
noastră, ca și de la întâlnirile de femei și tineret mi-au fost de mare ajutor pentru
viață și lucrarea mea. Mai târziu mi-am adâncit cunoștințele biblice în cadrul
Institutului Biblic Precept Ministries și totodată dorința de a împărtăși și cu alte
femei învățătura, atât de preșioasă a Bibliei. Așa că din anul 1999 până în
prezent, 2013, slujesc alături de femeile din societatea Tabita a bisericii
„Nădejdea”. La Biserica Nădejdea am întâlnit surori minunate, iubitoare de
Dumnezeu și dedicate Cuvântului Său. Alături de ele am trăit momente minunate
de părtășie și descoperiri Dumnezeiești. În fiecare joi (mai puțin vacanțele) între
orele 17-19, noi femeile ne întâlneam la o frumoasă părtășie de rugăciune și
studiu biblic. Aici femeile și-au putut deschide sufletul, s-au aprofundat în
cercetarea scripturilor, au împărtășit experiențe personale, ca și necazuri,
întrebări și bucurii, care au fost toate, prezentate înaintea Domnului. Timpul de
închinare și laudă, prin cântec și rugăciune, uneori cu lacrimi alteori cu
entuziasm și bucurie, au constituit întotdeauna, momente care au încălzit
sufletele întristate, au vindecat inimile rănite și au înaripat spiritele bucuroase.
Studiul biblic, rugăciunea, și cântarea, ne-au dat putere să mergem înainte, în
viața de credință, înțelegând direcția corectă, din perspectiva biblică, și privindu-
ne prin ochii lui Dumnezeu și ai Scripturii.
Ca și alte femei din biserică, consider că în toți acești ani, ora surorilor a fost una
dintre activitățile foarte plăcute ale bisericii. Acest timp de părtășie al femeilor
nădejdii poate fi considerat fără greș o retrăire a timpului în care Maria ședea la
picioarele lui Isus și iși lua partea cea bună.
Astfel în cadrul orelor liniștite, de joi după amiază, Domnul Isus ne-a răspuns la
întrebări, ne-a liniștit inimile și ne-a umplut de bucuria Sa divină, prin Cuvântul
Său, atât de valoros, concretizat în module de studiu biblic.
Între anii 1996-2013, femeile au învățat cuvântul Domnului având teme diferite
pentru fiecare om în parte. Amintesc doar câteva teme :
Evanghelia după Ioan, piatră de căpătâi a doctrinei creștine
Epistola lui Iacov, care a avut 30 de lecții
Epistola lui Pavel către Filipeni, care deși a fost scrisă din închisoare, mai
este denumită și epistola bucuriei
Căsătorie fără regrete, a fost un studiu care a reunit femei de toate vârstele
Numele lui Dumnezeu, un studiu foarte valoros
Femeile ca mame, a constituit un an de frumoase învățături
Primește înțelepciunea din cartea Proverbelor
Au mai fost și alte subiecte bune, necesare și de un real folos.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
154
Citez câteva nume ale surorilor ce au participat la aceste întâlniri de studiu,
sfaturi, discuții cântări și bucurii :
Mariana Caraman, Silvia Gherghin, Jeni Pecheanu, Lidia Bora, Gabi Mușat,
Miara Ciungu, Mariana Uță, Neli Tomoioagă, Marta Tritean, Zamfir Maria,
Adriana Mocanu, Luculescu Elena, Nuți Pandele, Creiniceanu Alexandrina,
Tonea Maria, Huș Buligescu, Dorothea Caraman, Constantin Magdalena, Raluca
Ianchiș, Chivu Ioana, Iliescu Magdalena, Coralia Sârbu, Bucșă Susana, Florea
Marilena, Tcaciuc Marilena, Rădulescu Mirela, Polina Fieraru, Rodica Gheleșel,
Barbu Maria, Nuți Anghel și altele.
Sora Mariana Caraman
III.6.
Vizite la bătrâni, bolnavi și alte lucrări
(Psa 92:13,14) Cei sădiți în Casa Domnului, înverzesc …
ei aduc roade și la bătrînețe …
Deosebit de frumoase și încurajatoare au fost și activitățile de vizitare și ajutorare
materială și spirituală a bătrânilor și bolnavilor din biserica Nădejdea.
Astfel am vizitat-o pe Zamfir Maria atunci când
n-a mai putut veni la biserică, datorită unor dureri
foarte puternice, provocate de nervul trigemen, care
nu s-au ameliorat niciodată.
Sora Zamfir fusese o perioadă îndelungată parte
activă a societății Tabita.
Obișnuia să vină întotdeauna zâmbind, mai ales,
pentrcucă avea o dantură impecabilă, deși era
trecută de 70 de ani. Atunci când am văzut-o la ea
acasă, împreună cu sora Gherghin, i-a spus că-i
lipsește părtăția cu surorile și învățătura de la
studiul biblic. A fost foarte bucuroasă să fie
înconjurată de surori, cînd s-a mutat la fiica ei, mai
ales pentrucă era singura credincioasă din familia ei. La ultimul Crăciun
dinaintea morții ei, am vizitat-o în casa fiicei, împreună cu Silvia și Cristiana
Gherghin și Dorothea (fiica mea). Am cântat colinde, ne-am rugat și am avut o
frumoasă părtășie, mai ales că la părtășie a perticipat și nepoata sorei.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
155
La sora Gârțu Maria ne-am bucurat să întâlnim o
femeie trecută de 80 de ani, vioaie, plină de energie
spiritual și fizică, ce știa psalmi pe dinafară și era
nemulțumită „că nu și-a spălat așa de bine
geamurile”. Ne-am bucurat împreună, mai ales, când
a cântat cu noi, plină de entuziasm și a recitat, din
memorie, versete pe care le știa din tinerețe. Era
bucuroasă și mulțumitoare să primească și ea
pachetul cu alimente, așa cum primeau toate
văduvele bisericii.
Vizitele la familia Lungu ne-au emoționat întotdeauna, când cu grupul de surori
(Susana, Silvia, Cioc Maria) intram într-o atmosferă caldă și plăcută, deși sora
Lungu Maria era la pat, bolnavă de maladia Alzheimer. Totul era crat și într-
o ordine impecabilă, iar fratele Lungu ne întâmpina cu drag de fiecare data. Deși
sora Lungu nu mai putea vorbi, nu se mai mișca din pat și nu mai înțelegea ceea
ce se întâmpla în jurul ei, se lumina la față când era alintată de soțul ei cu
frumoasele cuvinte: „albăstruica mea” ce-i descriau ochii, de un albastru,
nefiresc de frumos. Am înțeles atunci că ea a rămas pentru el, acea fată de care se
îndrăgostise cu atâția ani în urmă. Dar cel mai frumos moment din timpul
vizitelor la familia Lungu era cel al cântărilor, când sora Maria părea că se
concentrează și înțelege. Cântecele erau cele care păreau că îi ating duhul cel mai
mult. Poate și pentru că fusese solista corului, în tinerețe, cu o voce foarte
frumoasă. După fiecare vizită la familia Lungu am plecat încurajate și întărite în
credință, de dragostea și credincioșia cu care fratele Lungu a îngrijit-o și iubit-o
până la sfârșit pe „albăstruica lui”.
Vizitele la Betty-Saris Varvara. Am întâlnit-o
prima oară pe Betty, la vechea biserică din Giulești,
în anul 1979, când am venit cu orchestra de coarde a
bisericii Basarab, la invitația fratelui Manole Ilea.
Am văzut atunci o femeie frumoasă, deosebit de
distinsă, ce stătea undeva pe la mijlocul bisericii.
Am observant, fără prea mare greutate, că a plâns
tot timpul programului și că a fost foarte
impresionată de tot ce s-a întâmplat acolo. La sfârșit
când s-a ridicat pentru a face cunoștință, mi-a plăcut
eleganța mișcărilor și glasul ei plăcut. Când s-a
îndreptat spre ușă, pentru plecare, am văzut că
mergea foarte greu având problem cu picioarele.
Am aflat în curând că fusese balerină și suferise un accident la teatru și că acum
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
156
Îl căuta pe Domnul Isus. Am iubit-o de la început și între noi s-a statornicit o
prietenie trainică și adevărată. Betty L-a găsit pe Domnul Isus și L-a slujit toată
viața. Starea sănătății ei s-a deteriorat în anii următori, până când nu a mai putut
merge deloc și a rămas imobilizată la pat mulți ani. În toți acei ani am vizitat-o
cu drag. La ea în casă aduna zeci de copii din cartier pe care îi servea cu prăjituri
și-i sfătuia de ce este minunat să-L urmeze pe Domnul Isus. Întotdeauna prezența
ei emana o stare de bine și de echilibru, chiar dacă, paralizată fiind, ajunsese să
aibă greutatea unui copil și să nu poată să-și țină capul, care-i aluneca,
neputincios, într-o parte.
Avea, întotdeauna, fața senină și zâmbitoare. Ne întâmpina cu cuvinte de
învățătură și îmbărbătare. În tot acest timp (1979-2012) am vizitat-o singură sau
cu alte surori. În ultimii ani am fost la ea și cu surori din Nădejdea: Silvia
Gherghin, Susana, Dorothea Caraman, Alina Stanciu.
O ajutam și cu bani și alimente de la cei care n-o puteau vizita. A fost o
lucrătoare a Domnului, foarte iubită și respectată de prieteni. Deși i-a fost greu
și-a purtat cu demnitate și credincioșie crucea până la sfârșit, luptând „lupta cea
bună a credinței”.
Am vizitat-o ultima data în decembrie 2012, și a fost pentru prima dată când a
plâns, atunci când m-a văzut împreună cu Dorothea lângă patul ei. Ne-a vorbit ca
de obicei despre Domnul Isus si ne-a rugat să-i cântăm:
„Doamne, tine bine minte numai
Ce-am făcut pe placul Tău.
Și nu-Ți mai aduce-aminte,
De nimic din ce-a fost rău”.
La scurt timp a plecat, acasă, la Domnul și ne-a lăsat amintirea vizitelor în care te
duci să îmbărbătezi și pleci încurajat și binecuvântat.
Mioara era o tânără artistă plastic, ce picta cu o deosebită măiestrie, farfurii și
alte vase cu motive naționale, specific tuturor zonelor țării. Când a înțeles
valoarea mântuirii și a cunoașterii Domnului nostrum Isus Hristos s-a pocăit și a
devenitevărată, deși era singura credincioasă baptistă din familia ei. S-a luptat
pentru credința ei și s-a străduit să învețe cât mai mult din Cuvântul lui
Dumnezeu, pentru a putea răspunde întrebărilor ce veneau din partea familiei ei.
Mioara ne chema în casa ei pentru rugăciune și părtășie. Împreună cu Silvia
Gherghin am răspuns întotdeauna la invitațiile ei. A participat cu drag la ora
surorilor și aducea înaintea Domnului, în rugăciune, pe soțul și băieții ei.
Domnul i-a răspuns la această rugăciune arzătoare. Acum lucrează cu sârg într-o
altă biserică din București.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
157
Elena Luculescu, o soră din
biserica Nădejdea a venit ani la
rând la ora surorilor cu drag și
mereu cu o prăjitură caldă făcută în
casă. Când nu a mai putut veni fiind
bolnavă acasă sau la spital a fost
încurajată și vizitată de Mariana
Caraman, Silvia Gherghin, Cioc
Maria și Susana Bucșă. Avea o
vorbă pe care ne-o spunea cu foc:
„Spune la surori să vină la părtășie.
Mie îmi arde inima în mine că nu
pot veni. Numai la biserică îmi
hrăneam sufletul și mă bucuram cu
adevărat. Să vină cât mai au
picioare și suflu că timpul nu se întoarce înapoi”. Suportul material pentru
vizitele la bătrânii și bolnavii bisericii Nădejdea a fost asigurat prin colectele ce
s-au făcut la ora surorilor. Achiziționarea și transportul alimentelor pentru
văduvele și bolnavii bisericii a fost asigurat de familia Caraman. În anul 2012
alături de alte personae din biserica Nădejdea, surorile: Adriana Mocanu, Susana
Bucșe, Silvia Gherghin și Mariana Caraman s-au implicat active în îngrijirea
sorei Florica Colțea, o bătrână singurăși bolnavă contribuind și cu support
material.
Alte lucrări
Societatea „Tabita” a făcut și diverse alte lucrări printer care amintim:
Lucrare de vizitare și ajutorare la leprozeria de la Tichilești. Amintesc că la
fața locului ne-a fost călăuză fratele Romică (vindecat de lepră cu mulți ani
în urmă).
Agape și mese de dragoste la „Tabita”organizate cu ocazii diferite Crăciun,
Paște, ziua de 8 Martie.
Angajarea societății „Tabita” în diferite activități în cadrul Comunității de
București precum Ziua Națională de Rugăciune a Femeilor Baptiste din
România ( anual în a doua zi de luni din luna mai) sau Ziua Internațională
a Femeilor Baptiste ( în fiecare an la începutul lunii noiembrie).
În orice lucrare „în care Domnul ne-a așezat am dorit să punem în negoț talanții”.
Să-L bucurăm pe Dumnezeu și să înțelegem rostul încredințat de Tatăl Ceresc,
„acela de femei aducătoare de vești bune”.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
158
III.7.
Filiale : MARANATA actualmente AGAPE
și TREZIREA SPIRITUALĂ
O altă lucrare a bisericii Nădejdea a fost înfiițarea celor două filiale:
Maranata acum Agape și Trezirea spirituală. La timpul acela ele erau o
necesitate a extinderii lucrării Domnului în Bucureşti.
Frații David Kim și Peter Rong Makur, primul din Corea de Sud, celălalt
din Sudan sunt primiți ca membri în biserică la data de 06.05.2001 împreună cu
soțiile lor. Erau absolvenți ai Institutului Teologic Baptist, iar la data de
15.12.2002 sunt ordinați ca pastori. Fratele David Kim a cumpărat ulterior o casă
pe str. Nicolae Topor în zona studențească Regie-Grozăvești, unde începe
activitatea ca misionar între studenți.
În continuare citiți relatarea sa.
BISERICA CREȘTINĂ BAPTISTĂ „AGAPE”
„Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și
pe El râstignit (1 Cor. 2:2)”
Lăudat să fie Numele Domnului Isus! Mulțumim Domnului Isus Hristos
pentru călăuzirea și binecuvântarea Lui. Mulțumim mult Domnului că ne-a păzit
și ne-a dat mare har și îndurare. Dumnezeul nostru e bun și credincios.
I. Eram un copil trist
M-am născut într-un sat de munte,
într-o familie mare, find al optulea din cei
9 copii. Familia mea era foarte săracă.
Coreenii au semnificația numelor ca și
evreii. Mama mea mi-a pus un nume care
înseamnă o mie de saci de orez. Mama a
dorit ca eu să devin un om bogat având o
mie de saci de orez. În copilărie purtam
pantaloni rupți în fund, iar când mama
cumpăra haine noi, nu le cumpăra după
măsura mea, ci foarte mari, de aceea
pantalonii îi îndoiam jos de două sau de
trei ori. Familia mea era săracă, totuși m-
am bucurat pentru că tatăl meu era silitor și
mama avea o inimă bună și înțelegătoare.
Eu am devenit șef de cartier și eram pe Pastor DAVID KIM
NĂDEJDEA în Dumnezeu
159
primul loc la sport, luptă, școală. Dar tatăl meu a început să bea mult alcool,
devenea violent, spărgea mobila, o bătea pe mama și pe noi și atunci fugeam
afară și dormeam într-o cămăruță unde păstram paie pentru bou. De atunci am
devenit un copil trist și introvertit. Când eram în clasa a 5-a, fratele meu cel mare
s-a angajat la o familie bogată în aceași sat. Doamna respectivă era creștină și
duminica ne spunea să mergem la biserică. De aceea, în fiecare duminică fratele
meu venea acasă și toi frații mergeam după el. Mi-au plăcut foarte mult
povestirile din Biblie despre losif, Moise, Samson... Mai ales, familia pastorului
era tânără și se vedea, plină de dragoste, pace, bucurie și înțelegere. Când cântau
cântări de laudă, el povestea pe scurt cum Domnul a lucrat în viața lui și ținând
totdeauna mâna sotiei lui, cântau: „Mărețul har.” Această scenă din copilărie m-a
mișcat tare și în inima mea a crescut o dorință: când cresc, o să mă fac pastor, nu
o să trăiesc ca tatăl meu. Când eram în clasa a XI-a, am fost botezat și am dorit
să-L urmez pe Isus din toată inima.
II. Prin Isus Hristos, sunt copilul și lucrarea Lui
După liceu, am început facultatea de eletronică în alt oraș. De atunci am
rătăcit și trăiam fără Dumnezeu în lume. Mai ales, n-am luat din primul examen,
ci la al doilea. Eram disperat și credeam că sunt neputincios. Intr-o zi, citind
ziarul de sport în timp ce stăteam pe o bancă moțăind, niște colegi m-au invitat la
studiul Bibliei. Prin studiul Bibliei, Dumnezeu m-a ajutat să ies din tunelul
întunericului și al disperării. Mai ales, la o conferință biblică, am primit loan
21:15: „Deci, după ce au mâncat, Isus a zis lui Simon Petru: Simon, fiul lui Iona,
Mă iubești tu mai mult decât aceștia? Da, Doamne, I-a răspuns Petru, Tu știi că
Te iubesc. Isus i-a zis: Paște mielușeii Mei.” Prin acest cuvânt Dumnezeu m-a
chemat din nou, m-a ajutat să restabilesc dragostea dintâi cu Isus și mi-a dat
direcția vieții.
Atunci m-am hotărât să trăiesc ca misionar.
III. O țară binecuvântată!
Dumnezeu m-a binecuvantat și a trimis familia mea în România să
vestesc evanghelia crucii lui Isus. De fapt, eu și sotia am plecat fără să fi știut
unde ne duceam, ca și Avraam. Noi am plecat cu două genți. După ce trenul a
pornit de la Budapesta și a ajuns la granița Curtici, amândoi am citit Marcu 9:23
și ținându-ne de mână ne-am rugat ca Dumnezeu să ne călăuzească. Puțin mai
târziu, am avut un accident și am fost aproape de moarte. În spitalul de urgență,
am apucat Ioan 12:24 și am hotărât: dacă Domnul îmi dă viață din nou, eu o să
trăiesc ca un graunte de grâu în România. Dumnezeu m-a vindecat și m-a ridicat.
În 1992, Dumnezeu mi-a dat dorința să studiez teologia. De fapt, nu știam
deloc limba română, nici engleza. Am fost la institutul teologic Baptist și 1-am
întâlnit pe rectorul Vasile Talpoș. Atunci i-am spus: “Eu nu pot să plătesc taxa
pentru că nu am Sponsor și trebuie să muncesc.” Fratele rector m-a ajutat să
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
160
studiez și m-a primit ca student în acest institut. Prin ajutorul Domnului mulți
profesori m-au ajutat în timpul facu1tății să mă pregătesc în lucrarea Domnului și
în 1996, am absolvit institutul teologic Baptist. Am devenit primul străin care a
absolvit acest institut. În același timp, am început lucrarea Domnului în căminele
studențești din Regie. Am vizitat în facultate și în cămine. Am invitat pe studenți
la studiul bibliei. Majoritatea tinerilor ne respingeau, nu acceptau invitația.
Rareori au venit, dar n-au rămas în Cuvântul Domnului. Cu toate acestea, n-am
renunațat și am încercat să ajut tinerii să vină la Domnul Isus. Cuvântul lui
Dumnezeu are putere și niște tineri au hotărât să trăiască ca ucenici ai lui Isus.
Când Dan era în anul II, 1-am întâlnit în Politehnicä. Atunci el purta părul
lung și barbă lungă. Eu 1-am invitat la studiul bibliei. Cuvântul lui Dumnezeu
are putere și e viu. Pentru a-l invita la Isus, am încercat, am sacrificat. Pentru a
da un exemplu, am stat împreună în familie și făceam evanghelizare împreuna în
cămine. Dis de dimineață ne rugam împreună. Cuvântul Domnului l-a
binecuvântat și l-a folosit pentru lucrarea Sa. Fratele Dan a plecat în China și
pregătind doctoratul a vestit evanghelia și niște tineri s-au întors la Domnul Isus.
El s-a întors în România, dar în China unde a plantat evanghelia, sunt acum tineri
ce se roagă continuu. La urmă, pentru a vesti evanghelia, el a devenit profesor la
Pastorul David Kim cu soția la o binecuvântare în
biserica AGAPE
NĂDEJDEA în Dumnezeu
161
Politehnică. El a devenit un exemplu bun pentru adunare și mulți tineri dorese să
trăiască pentru Domnul Isus.
Fratele Eugen era orfan. Dumnezeu l-a mângâiat și a devenit copilul lui
Dumnezeu. Sora Rodica era o fată tristă pentru că avea multe probleme în
familie. Dar cuvântul lui Dumnezeu a rezolvat singurătatea ei și a mângâiat-o.
Dumnezeu a binecuvântat lucrarea Sa în campus și a îceput să intoarcă studenți
la Domnul. Frații s-au raspândit în România, Serbia, Franța, Anglia și
Evanghelia crucii se duce pînă la marginile pământului.
În anul 2002 am fost ordinat ca pastor și Dunmezeu m-a binecuvântat și a
împlinit visul pe care 1-am avut din copilărie să devin pastor. În 2002 am început
lucrarea Domnului în Regie ca filială a bisericii Nădejdea din Giulești. În 2002,
la primul botez, 6 frați din adunarea noastră (Flori, Eugen, Roli, Rodica, Laura și
Ciprian) au mărturisit și au hotărât să-L urmeze pe Isus. Dumnezeu a
binecuvântat lucrarea în Regie și în fiecare an, 2-5 tineri s-au întors la Domnul
Isus. Până acum Dumnezeu a stabilit peste 18 familii și 20 copii. Sunt 50
membri. Prin școa1a duminicală, copiii cresc și se pregătesc bine. Pentru
închinare, avem corul bisericii și orchestra de chitare. Sunt mulți tineri care se
sacrifică și dăruiesc Domnului timpul, abilitatea lor, averea lor. În 2009, am
primit autorizație de la uniunea bisericilor creștine Baptiste din România pentru a
fi biserică independentă.
Biserica Creștină Baptistă „AGAPE” se află în cartierul Regie, lângă
căminele studențești. În Regie sunt 12.000 de studenți, în Grozăvești cam 3.000,
în zona Leu, Facultatea de Electronică, ASE și Medicină cam 5.000 de studenți.
În total sunt în jur de 22.000 de studenti care locuiesc și au nevoie de evanghelia
lui Isus. Mai ales, în fiecare an 30% vin oameni noi pentru că anul 4 sau 3 pleacă
și bobocii încep facultatea. Noi ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze tinerii
studenți să primească evanghelia.
Până acum biserica Nădejdea din Giu1ești ne-a ajutat și s-a rugat pentru
noi. Ne rugăm Domnulul să stabilească în biserica Agape 120 de profesori
universitari. Fie ca Dumnezeu să folosească biserica Agape pentru
evanghelizarea în campusul studenesc.
Vă mulțumim mult.
Evanghelia crucii este puterea lui Dumnezeu.
Amin.
Cu dragoste,
Pastor David Kim
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
162
Biserica Înviorare Spirituală
(Spiritual Revival Baptist Church)
Fratele Peter Rong Makur în urma
unor discuții purtate cu fr. Pastor dr.
Talpoș Vasile și a hotărârii luate în cadrul
comitetului bisericii începe și duce la bun
sfârșit acțiunile de înființare în incinta
bisericii Nădejdea (sala de festivități) a
filialei Trezirea spirituală, pentru
refugiații din țările africane și nu numai,
în anul 2003.
Cu această filială se împlinește
cuvântul din Matei:
(Mat 8:11) Dar vă spun că vor
veni mulți dela răsărit și dela apus, și vor
sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în
Împărăția cerurilor.
(Mat 8:12) Iar fiii Împărăției vor
fi aruncați în întunerecul de afară, unde
va fi plânsul și scrîșnirea dinților.
La această filială vin oameni de pe
diferite meridiane, care nu au știut de
Dumnezeu, de Domnul Isus, care credeau
în diferite zeități sau se închinau la
animale. Ei cei de departe, sunt cei ce azi
îl primesc pe Mântuitorul iarcei de aici
care cunosc chemarea Domnului Isus,
stau nepăsători.
În continuare citiți relatarea sa.
(2Cronici 7:14)„ dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se
va smeri, se va ruga, și va căuta Fața Mea, și se va abate dela căile lui rele, -îl
voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, și-i voi tămădui țara.”
(Psalmii 85:6) „Nu ne vei înviora iarăși, pentru ca să se bucure poporul
Tău în Tine?”
(Psalmii 85:7) „Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta și dă-ne mântuirea Ta!”
(Fapt. apostolilor 3:19) „Pocăiti-vă, dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu,
pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de
înviorare”
Pastor
Peter Rong-Makur
NĂDEJDEA în Dumnezeu
163
(Rom 13:11) „Și aceasta cu atît mai mult, cu cît știți în ce împrejurări
ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfîrșit din somn; căci acum mîntuirea este
mai aproape de noi decât atunci când am crezut.”
Bazați pe aceste versete menționate anterior, Dumnezeu a pus în inima
mea nevoie de înviorare spirituală, și împreună cu biserica, ne rugăm pentru
înviorare în toate bisericile pentru că astăzi vedem că multe biserici se îndreaptă
în direcții greșite din punct de vedere spiritual.
De aceea, ne rugăm pentru o întoarcere a bisericilor la Biblie și la
Dumnezeu numind aceasta „înviorare spirituala”.
Istoria Bisericii:
Fondatorul bisericii - numele meu este Athorbei Peter Rong Makur, și
m-am născut în Sudan în data de 01.01.1970. Am fost la școală în Sudan până
când am terminat 12 clase. Am venit în România în anul 1992, iar scopul venirii
mele a fost să studiez, am venit să studeiez la universitate economică din Cluj-
Napoca. Dar Dumnezeu nu a respectat planul meu, în loc să studiez economia,
am terminat pastorala în cadrul Institutului Teologic Baptist din București între
anii 1995 - 1999. Când am terminat seminarul, am plecat să slujesc împreună cu
un coleg de la institut ca și pastor asistent în orașul Mediaș. Amândoi am slujit ca
și pastori la Biserica Cretinä Baptistă nr.2 din Mediaș. Cu colegul meu Bertalan,
noi îi spuneam simplu Dede, am fost colegi la institut în același an. Fratele
Bertalan este un om al lui Dumnezeu care îl iubește pe Dumnezeu și nu face
diferențe între oameni după rasa lor sau culoarea lor. Cât timp am fost colegi la
institut, Dede a avut grijă de mine, mereu mă ducea în vizită la părinții lui,
tratându-mă ca pe un frate mai mic. Familia lui timp de patru ani cât am fost
student m-a tratat pe mine la fel ca și pe fiul lor, cu drepturi egale în ce privește
ajutorul financiar și mâncarea pe care ne-o trimiteau la București.
Cât timp am slujit împreună la Biserica Creștina Baptistă nr.2, biserica a
crescut și mulți oameni veneau la slujbele bisericii. A fost bucuria și pacea mea
să slujesc pe Dumnezeu împreună cu fratele Bertalan în Mediaș.
Cum a început Biserica Inviorare Spirituala ?
- În timp ce eram în Mediaș împreună cu soția mea Geta, în timp ce eram
în prezena Domnului în rugăciune în liniștea nopții, Dumnezeu mi-a vorbit
puternic inimii mele eu privire la o nouă slujire și a planului pe care îl are El cu
noi. Dumnezeu mi-a vorbit prin cuvintele apostolului pavel din Faptele
Apostolilor 18:9-10: „Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: ,,Nu te
teme; ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; și nimeni nu va pune mâna pe
tine, ca să-ți facă rău: vorbește, fiindcă am mult norod în această cetate”.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
164
Când Dumnezeu mi-a vorbit prin aceste versete, m-am gândit că orașul la care
Dumnezeu se referă este orașul Mediaș, pentru că acolo locuiam eu.
Dumnezeu îmi vorbea însă, despre orașul București.
Când eram în Mediaș un frate din Congo ne-a vizitat acasă și la biserică,
el mi-a spus că eu și soția mea ar trebui sä plecăm din Mediaș și să ne mutăm în
București pentru a începe acolo o biserică sănătoasă pentru africani. I-am spus
prietenului meu că Dumnezeu se folosește de noi în Mediaș, dar el a insistat și a
spus că este nevoie de noi în București pentru a avea o biserică pentru africani și
în București, iar eu sunt pastorul lor. După ce a plecat de la noi am meditat la
ceea ce mi-a spus.
După o lunã, un alt grup de frati din Congo care cântau au venit la
biserica noastră din Mediaș ca să ne slujească. După slujirea lor, aceștia mi-au
spus că este nevoie de mine în București ca păstor al lor. A doua zi, luni, după
plecarea lor, m-am gândit la nevoile lor spiituale și la necesitatea unei bisericii
noi acolo.
Împreună cu soția mea am început să ne rugăm pentru începerea unei noi
biserici legat de cererea fraților noștri. Viziunea bisericii „Înviorare Spirituală s-a
născut în inima mea prin Duhul Sfânt. Într-o zi dupa timpul de rugăciune de
dimineață, i-am spus soției mele că Dumnezeu ne cheamă să plecăm din Mediaș
să ne mutăm la București. Sotia mea m-a întrebat cu teamă despre locul unde
vom locui în București. I-am răspuns că Dumnezeu va purta de grijă.
Am plecat din Mediaș și ne-am mutat în București la data de 1mai 2001
puni de bucurie și entuziasmati pentru lucrarea la care Dumnezeu ne-a chemat în
București, chiar dacă nu știam cum va fi. Am venit în București prin credință ca
și Avraam; prin rugăciune, credință și ascultând de vocea lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a dat viziune și direcție în lucrare și a scos în calea noastră
studenți de la Institutul Baptist (sectiunea pastorală și cea de dublă specializare)
care au fost un mare ajutor și încurajare pentru noi. Când am venit din Mediaș în
București, eu și soția mea am început să ne rugăm pentru sufletele refugiailor,
pentru studenții africani de aici și pentru toți cei care locuiesc în acest oraș.
Când a început biserica?
De când ne-am mutat din Mediaș la București în data de 1 mai 2001 până
la 14 iunie 2001 ne-am rugat pentru călăuzire și ca Dumnezeu să ne scoată
oameni în cale care au nevoie de Domnul Isus.
Pe 15 iunie împreună cu studenții de la Istitutul Baptist am mers pentru
prima data la căminul de refugiați. Acolo am întâlnit oameni cu diferite istorii de
viată și din diferite națiuni. Toți au fost deschiși să ne cunoască. Și am legat
foarte ușor relații cu ei încercând să ne cunoaștem.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
165
De-a lungul mai multor vizite în acest cămin de refugiați am început să
împărtășim evanghelia cu cei de acolo, iar autoritățile ne-au permis să ne
întâlnim cu aceștia într-o cameră anume.
Aveam întâlniri în care ne rugam și studiam anumite teme din biblie în
fiecare joi seara. Veneau din ce în ce mai mulți la aceste întâlniri, iar
surprinderea mea era că cei mai mulți care participau erau musulmani. Pentru că
veneau la fiecare întâlnire din ce în ce mai mulți în acea cameră de vizită pe care
autoritățile ne-au dat-o a devenit neîncăpătoare, așa că ne-am mutat afară în
curtea căminului sub un copac. Exact cum sunt bisericile din Africa care au
întâlnire sub copaci stufoși deoarece clădirile sunt prea călduroase.
Autoritățile din căminul de rufugiați se bucurau foarte mult de întâlnirile
noastre pentru că vedeau cum Dumnezeu le ridică moralul acestor oameni
împovărați și lipsiți de orice ajutor. În plus vazând că sunt de folos acolo în căminul de refugiați, autoritățile mi-au mai dat o cameră pe care să o folosesc
pentru consiliere individuală cu refugiații, ca o capelă.
Pentru acest motiv mergeam în cămin de trei ori pe săptămână având un program
de consiliere individuală cu toți cei care doreau. Pe lângă aceste activitați
împreună cu studenții ne-am oferit să dăm lecții gratuite de limba engleză, limba
română și orientare culturală pentru refugiați.
De asemenea, marțea ne întâlneam în apartamentul nostru pentru rugäciune și
studiul biblic cu toți cei care doreau să participe. Am văzut nevoia mare de
Domnul Isus în viața celor care erau musulmani. În cele două locuri unde aveam
întâlniri Dumnezeu atingea inimile oamenilor și transforma vieți.
În 2002, patru musulmani s-au botezat în biserica naostră.
În vizită la centrul
de azilanți din str.
Tudor Gociu
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
166
În anul 2003 s-au botezat o familie din Serbia, un musulman din Sudan, un
ortodox din Etiopia și un alt bãiat care frecventa adunarea de martori ai lui
Iehova din Congo. În fiecare an Dumnezeu aducea oameni care cereau botezul.
Multumim mult fratelui pastor Talpoș Vasile, fratelui pastor Pecheanu Elisei și
întregii bisericii pentru bunătatea și dragostea lor cu care ne-au permis să avem
întâlnirile noastre ca și biserică în clădirea lor. Am folosit sala de la demisol fără
plata de 12 ani și oameni din multe națiuni, de toate religiile au auzit despre Isus
Hristos, unii s-au întâlnit cu Isus Hristos și unii și-au predat viața în mâinile
Domnului Isus Hristos și au fost transformați.
Biserica noastră întotdeauna s-a rugat pentru înviorarea spirituală din
România și dorim să vedem acest popor că vine la Isus Hristos cu pocăință.
Vrem să vedem bisericile din România că se întorc la adevărata învățatură și
predicare a Evanghelie, strâns legat de o trăire cu Domnul Isus. Oriunde în lume
este nevoie de înviorare spirituală și aceasta este și rugăciunea noastră prin
Psalmul 85:6-7.
De asemenea, ne rugăm pentru pocăință în biserică ca zilele de înviorare
de la Domnul să vină așa cum scrie în Faptele Apostolilor 3:19
Ne întâlnim în clădirea bisericii Nădejdea încă din anul 2001 până în 2013
și vom continua să lucrăm aici atât timp cât autoritatea bisericii ne va permite
acest lucru.
Viziunea bisericii ,,Înviorare Spirituală”
Viziunea bisericii ,,Înviorarea Spirituală” este simplă:
- Ne rugăm pentru trezire spirituală în toate bisericile;
Slujbă a bisericii
„Înviorarea
Spirituală”
ținută la demisolul
bisericii baptiste
„Nădejdea”
NĂDEJDEA în Dumnezeu
167
- Ne rugăm pentru trezire spirituală în orașul București;
- Ne rugăm pentru trezire spirituală în România;
- Ne rugăm pentru trezire spiritualã în lume.
Viziunea noastră ca și biserică se bazează pe 2 Cronici 7:14 citat la
începutul relatării mele.
Evanghelizare în căminele de refugiați
La început am menționat că biserica a început cu întâlnirile care aveau loc
în căminul de refugiați și în apartamentul pe care îl închiriasem în zona Giulești.
Încă de atunci biserica noastră a fost numită ,,biserica refugiaților”. Incă avem
refugiați în biserica noastră și avem grijă de ei spiritual și îi ajutăm material. Prin
harul lui Dumnezeu vom continua să îi câștigăm cu evanghelia pe cei care sunt
ca refugiați în România.
Evanghelizare în câminele de studenți
În România avem mulți studenți străini care studiază în facultățile din
România, astfel că stau aici pentru mai mulți ani și anume câți ani durează
studiile fiecăruia 4-5 ani. Și acești studenți au nevoie de Domnul Isus și ne
rugăm ca prin biserica noastră să cunoască mântuirea prin Domnul Isus. Dacă îi
învățăm Cuvântul lui Dumnezeu, pot să crească și când vor merge în țările lor,
vor merge cu Domnul Isus în inimile lor, ca ambasadori ai Domnului Isus
Hristos la ei acasă. La începutul lucrării noastre, predam limba engleză și limba
română în căminele de refugiați ca voluntari. Foloseam aceste ocazii pentru a
ajunge cu Evanghelia la musulmani și alți oameni pierduți. Dumnezeu a lucrat în
viața multora și evanghelia a fost mărturisită la: hinduși, budiști, musulmani, atei
etc.
Am înteles puterea morții și învierii Domnului Isus Hristos și am înteles
că Isus e măreț și poate să salveze pe orice om indiferent de trecutul lui, religia în
care a fost crescut și indiferent de rasa de care aparține.
Vizite la căminele de refugiați din Timișoara
Pentru că biserica noastră este cunoscută ca ,,biserica refugiaților” avem
responsabilitate să purtăm de grijă spiritual și material de toți refugiați din
România. Am fost de mai multe ori în Timișoara pentru a consilia refugiați din
căminul de acolo.
Vizite la Centrul de Cazare pentru străni din Otopeni
Când o persoană se aflã în pericol în țara sa de origine și vine în România
are drept să ceară azil, iar atunci când cazul lor este puternic și adevărat, Oficiul
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
168
Național pentru refugiați le oferă statutul de refugiat, care le dă dreptul să
locuiască și să-și clădească o viață aici în România. Dar când aceștia sunt
respinși de către Oficul National pentru refugiați, acea perosană mai are două
șanse de a merge la tribunal să se judece pentru obținerea acestui drept, iar ce
hotărăște tribunalul va rămâne valabil. Dacă sunt respinși definiv nu mai pot
obține acest statut în România. În această situație persoana respectivă trebuie să
părăsească țara, iar dacă nu pleacă atunci va fi închis în Centrul de cazare pentru
străini Otopeni Cât timp acești străini stau în centrul de cazare majoritatea nu
prea au pe nimeni care să aibă grijă de ei. Biserica noastră îi ajută pe aceștia cu
mâncare, produse de igienă și uneori cu haine. Este o binecuvântare cum oamenii
sunt atinși de Dumnezeu atunci când le arăți dragoste. În timpul vizitelor acolo în
centru îi încurajez să-L caute pe Dumnezeu în orice circumstanță din viața lor și
îi încurajez din Cuvântul lui Dumnezeu și mă rog cu ei.
În slujirea mea la Biserica Înviorare Spirituală timp de 12 ani, pot să
spun că biserica noastră și-a îndeplinit cu responsabilitate slujba față de
refugiații din București în mod special. În afară de partea spirituală, i-am hrănit,
le-am cumpărat haine și ghete de iarnă celor care nu aveau, i-am ajutat cu
cazarea prin căminele baptiste atunci când rămâneau pe stradă (Îi mulțumesc
fratelui administrator de la căminele baptiste). Multumesc de asemenea pastorilor
Vasile Talpoș și Elisei Pecheanu și bisericii Nădejdea pentru dragostea lor și
ajutorul în lucrare. Suntem biserică astăzi și datorită bisericii Nădejdea.
Națiunile care au trecut prin biserica noastră
Poate este puțin cam mult spus că biserica noastră este o biserică a tuturor
națiunilor, dar cam așa a fost. Îmi amintesc următoarele națiuni care au trecut
prin biserica noastră din anul 2001 și până în prezent ca: Sudan, Nigeria, Congo,
Congo Brazaville, Liberia, Somalia, Kenia, Etiopia, Gana, Sierra Leone,
Senegal, Togo, Camerun, Scoția, Anglia, America, Cuba, Ecuador, India,
Myanmar, Sri Lanka, Bangladesh, Pakistan, Afganistan, Republica Moldova,
Armenia, Siria, Liban, Egipt, Irlanda, Ruanda, Brazilia.
Frați și surori ce facem în biserica noastră este chemarea lui Dumnezeu și
viziunea Lui de salvare a tuturor neamurilor. Dorim să facem ceea ce a poruncit
Domnul Isus în: Matei 28:18-20
„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: ,,Toată puterea Mi-a
fost dată în cer și pe pământ.”
„Duceti-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele
Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”
„Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în
toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Amin.”
Pastor Peter Rong-Makur
NĂDEJDEA în Dumnezeu
169
Adevărul este primul nume al lui Dumnezeu, dreptatea este al doilea. Jean-Baptiste Henri-Dominique Lacordaire
Adevărul e pretutindeni, dar nu-l recunoaşte decât acela care-l caută. Nicolae Iorga
ANEXE
ANEXA 1. Alexa Popovici personalitate marcantă a baptiştilor români
Despre Alexa Popovici, una din personalitățile marcante ale baptiștilor români, se știu
multe lucruri. Unele dintre ele au fost prezentate chiar de dânsul în cartea Istoria bap-
tiștilor din România. Alexa Popovici a fost redactor al Revistei Cultului baptist, „Farul
Creștin”, care apărea la Arad în perioada 1940-1941 (suspendată de către regimul anton-
escian) și 1944-1948, când revista își încetează apariția și va fi reluată după decembrie
1989. A fost profesor la Seminarul Teologic Baptist între anii 1946-1965 și director al
acestuia până în anul 1965, când este demis din funcția de profesor și director de către
comitetul Uniunii Baptiste sub moti-
vația că ar fi trimis o circulară unor
pastori fără a înștiința Uniunea și Departamentul Cultelor, încălcând
astfel prevederile articolului 25 din
Legea Cultelor promulgată în anul
1948. După demiterea din funcția de
profesor și director al Seminarului
Teologic Baptist din București a fost
angajat ca arhivar în cadrul Uniunii
Baptiste. Interesant în acest proces este
faptul că Nicolae Covaci, colegul său
de slujire dar și de studii la Institutul
Teologic Ortodox în perioada 1951-
1952 nu s-a opus măsurii de desfacere
a contractului de muncă în primăvara
anului 1965. Activitatea pastorală și-a
început-o în anul 1940 când a fost
ordinat ca pastor la Arad, slujind co-
munitatea baptistă din România până la
plecare sa în Statele Unite ale Americii
la sfârșitul anilor 60. Extras din: istorieevangheli-
ca.ro/2010/09/23/
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
170
ANEXA 2. Începuturile credinței baptiste în lume
ÎNCEPUTURILE CREDINȚEI BAPTISTE ÎN LUME
Deși sunt unii care cred că baptiștii sunt creștini mai noi, credința baptistă nu este
totuși atât de nouă. Cercetătorii în domeniul istoricii Bisericii și mai ales a
istoriei baptiștilor au ajuns la concluzia că există trei genese posibile ale credinței
baptiste.
Cei care îmbrățișează prima opțiune cred că baptiștii au existat sub forma unor
comunități independente de credincioși din cele mai vechi timpuri ale
creștinismului, făcând în cele din urmă notă discordantă fața de creștinismul
devenit religie de stat în 381d. Hr., apoi fiind prigoniți mai ales din cauza unor
doctrine majore pe care le îmbrățișau: 1) separarea Bisericii de Stat și, deci,
autonomia bisericii locale; 2) Scriptura este autoritatea ultimă a credinciosului;
3) botezul credinței la maturitate. Ei au existat în istorie sub diferite nume, dar în
esentã au fost baptiști.
A doua opțiune este cea care identifică originea baptiștilor în contextul Reformei
Protestante din secolul al XVI-lea. Au existat 3 direcții oficiale ale Reformei:
prima este cea a lui Martin Luther în landurile Germaniei; a doua este cea a lui
Huldrych Zwingli în Cantoanele Elvețiene; și a treia este cea a lui Jean Calvin în
Franța, mai ales la Geneva. Există și o a patra direcție a Reformei, cea a
reformatorilor numiți radicali, care împărtășeau doctrinele menționate mai sus.
Acești reformatori radicali erau anabaptiștii, numți astfel de la practicarea re-
botezării la maturitate, botezul infantil neconsiderându-l biblic și nici valabil.
Baptiștii ar putea fi moștenitorii anabaptiștilor. Primul grup de anabaptiști
apare în Zürich, în anul 1522, în contextul reformri elvețiene, deși au existat mai
Huldrych Zwingli
1484-1531
Jean Calvin
1509-1564
Martin Luther
1483-1546
NĂDEJDEA în Dumnezeu
171
multe astfel de grupuri pe teritoriul Europei. Acest grup se alătură inițial lui
Zwingli, dar din cauza vederilor diferite în ce privește botezul vor rămânea pe
cont propriu, chiar dacă în ce privește Euharistia, sau Cina Domnului, aveau
aceleași convingeri că pâinea și vinul sunt doar simboluri, nefiind vorba de
transubstanțiere și nici de o prezență spirituală a Mântuitorului în elementele
Euharistiei.
Anabaptiștii, precursorii baptiștilor, au
fost persecutați nu doar de catolici, ci și
de celelalte grupări reformatoare din
cauza acestor diferențe. Din cauza
persecuțiilor continue vor fi obligați să
plece din Cantoanele Elveției, din
ținuturile Boemiei și Moraviei spre
Răsărit, ajungând și pe teritoriile țărilor
românești.
A treia opțiune identifică
originile baptiștilor la începutul secolului
al XVII-lea în mișcările separatiste și
disidente din Anglia. Aceste mișcări
separatiste erau mișcări de reformă în
deja reformata Biserică a Angliei.
Separatiștii erau de fapt puritani, dar care
s-au detașat de Biserica Angliei,
promovând o biserică autonomă,
independentă de Stat. John Smith (1570-1612) este un astfel de separatist și
întemeietorul primei biserici baptiste. Este preot anglican, cu studiile făcute în
Cambridge, dar fiind nemulțumit de Biserica Angliei începe să-și verbalizeze
nemulțumirile pentru care este de câteva ori închis. Se alătură unei biserici
separatiste condusă de Thomas Heiwis. În anul 1609 regele lacob I al Angliei
expulzează grupul separatist din care făceau parte Smith și Heiwis. Aceștia ajung
în Olanda, în Amsterdam, unde organizează o biserică separatistă engleză. În
Amsterdam iau legătură cu menoniții (anabaptiști) și observă că aceștia practicau
botezul credinței la maturitate. Smith ajunge la concluzia că acesta este singurul
mod în care trebuie administrat botezul. Se auto-botează, iar apoi botează alte 40
de persoane din biserică, prin stropire. Astfel ia ființă prima biserică baptistă de
pe continent în 1609 la Amsterdam în clădirea brutăriei lui Jan Munter. Smith
înțelege că trebuie să se alăture menoniților, dar nu pentru multă vreme deoarece
moare în anul 1612. Thomas Heiwis se întoarce în Anglia cu o parte din membrii
bisericii și întemeiază prima biserică baptistă din Anglia în Londra, în anul 1611.
Extras din: prezentarea făcută la prima biserică baptistă din București „GOLGOTA”
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
172
ANEXA 3. Începuturile credinței baptiste în România
ÎNCEPUTURILE CREDINTEI BAPTISTE ÎN ROMÂNIA Baptiștii au ajuns pe teritoriul țărilor române în epoca modernă, în secolul al
XIX-lea. Însă înaintea lor pe aceste meleaguri au ajuns anabaptiștii. În anul 1621
vor fi primiți pe teritoriul Transilvanei de principele calvin Gabriel Bethlen von
Iktár.
Principele Bethlen îi va scuti de impozite și
îi va așeza pe ,,creștinii noi”, numiți astfel
în documentele oficiale, conform părerii lui
Alexa Popovici, pentru a nu fi recunoscuți
și pentru a fi feriți de persecuție, la
Winzendorf (adică Vințu de Jos) lângă
Karlsburg (sau Weißenburg, adică Alba
Iulia). O colecție impresionantă de cărți
anabaptiste s-a păstrat până în prezent în
Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia.
Principele
Gabriel Bethlen
Cetatea Alba Iulia
NĂDEJDEA în Dumnezeu
173
Alte centre anabaptiste au fost la Schäßburg (adică Sighișoara) sau
Hermannstadt (adică Sibiu). Anabaptiștii erau meșteri desăvârșiti mai ales în ce
privește porțelanul și tacâmurile care ajungeau pe mesele nobililor și a celor cu
sânge albastru. De aceea sunt cunoscuți în istorie ca meșteri habani. Gabriel
Bethlen era un protestant convins. A luptat în Războiul de 30 de ani, dar un lucru
și mai important este încercarea sa de a primi din partea Patriarhului de la
Constantinopol încuviințarea de a trece toată populația română ortodoxă din
Transilvania la protestantism. Patriarhul nu a fost de acord. Ultimii anabaptiști
vor fi expulzați din Transilvania în anul 1782, luând drumul Poloniei și Rusiei.
n.a. Cum de au ajuns unii baptiști
în Romania și prin … Rusia ?
La 4 Decembrie 1762,
Caterina a II-a (cea Mare) a
transmis o „invitație” prin care
chema locuitorii din țările Europei
centrale să se așeze în teritoriile
stepelor rusești aflate între râul
Volga și Marea Neagră. Această
„invitație” a fost rezultatul dorinței
țarinei de a-și civiliza supușii și,
prin influența europeană, de a iniția
un transfer de inventivitate și
hărnicie prin plantarea de
„coloniști.” Țarina știa că
„invitația” ei va fi primită cu
entuziasm de grupările
„separatiștilor” reformați. Numirea
de „separatiști” vine de la
atitudinea pe care o aveau acești
reformați față de Biserica
protestantă integrată în structurile
statale. Printre primii coloniștii
germani stabiliți pe malurile Volgăi s-au aflat chiar acești evangheliști
separatiști. La ei s-au adăugat mai târziu și cei expulzati din Transilvania în
1782. La ceva timp după moartea împărătesei Caterina a II-a (cea Mare) o parte
dintre acești coloniști, mai ales cei creștini evanghelici (baptiști) ce începuseră să
fie îndepărtați forțat spre marginea societății de către clerul Bisericii Ortodoxe
Rusești au plecat în Dobrogea (Cataloi Tulcea).
Ecaterina a II-a (cea Mare)
Împărăteasă a Rusiei
1762 – 1796
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
174
Cataloi este un sat în partea de nord a județului Tulcea, în Dealurile
Tulcei. În perioada 1840-1859 localitatea a fost populată cu coloniști de origine
germană, cunoscuți ca germani dobrogeni.
În România credința
baptistă a venit pe
filieră germană. Primii
baptiști ajung pe
teritoriul României, în
București, în timpul
lui Vodă Barbu
Dimitrie Stirbei,
domnitorul Țarii
Românești. Karl
Johann Scharschmidt,
născut în apropiere de
Budapesta, de meserie
dulgher, împreună cu
soția sa Augusta
(Villwock) ajung în
București la 30 aprilie
1856. Din București a
plecat pentru un an la
Iași, iar apoi s-a
reîntors în București
(la Colonia germană
din oraș).
Familia lui este cea care începe lucrarea în București în casa lui, în atelierul de
dulgherie și prin răspândirea de tractate. Scharschmidt îi va scrie botezătorului
său, lui Johann Gerhard Oncke un mare misionar baptist, spunândui cu bucurie
că:
„Aici există libertate de credință. Noi am folosit această libertate și am înființat o
asociație pentru răspândirea de tractate. Opt familii ajută cu bani. S-au tipărit și
răspândit până acum 3000 de exemplare de tractate. Aici sunt vreo 20.000 de
germani și nu este nimeni cine să-i îndrume la Hristos.”
La 27 septembrie 1863 August Liebig este trimis de Oncken la București să preia
conducerea bisericii. În 1865, magistratul orașului București acordă bisericii
dreptul de a deține registre de evidență civilă. Tot în acel an biserica tipărește
tractate și în limba română. La acel moment biserica avea o lucrare cu copiii și
un program de școală duminicală.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
175
Un an mai târziu Scharschmidt se mută definitiv la Iași cu întreaga familie pentru
a începe și acolo o misiune printre germani. În 1864 începe lucrarea de misiune
printre germanii din Dobrogea, iar în 1867 Liebig va pleca să păstorească
biserica baptistă germană din Cataloi.
În 1869 Oncken va vizita ambele biserici. Biserica baptistă germană din
București a fost o biserică mică, dar cu o viziune pragmatică.
Credincioșii au înțeles nevoia vestirii Evangheliei în țările române. De aceea la
12 septembrie 1864 biserica înființează Asociația tinerilor credincioși care avea
scop misionar. La 10 octombrie asociația tipărește 10.000 de tractate. Mai târziu
biserica se va ocupa de un depozit de Biblii în București. Era o biserică dornică
să investească în tineri. De aceea în 1873 biserica trimite 5 tineri la seminar în
Hamburg, iar în anul 1903 alege ca pastor un tânăr, pe Johann Hammerschmidt.
În anul 1908 biserica este vizitată de frații Schlipf, seminariști din America, iar
în 1910 Benjamin Schlipf este chemat pastor al bisericii până în 1922.
În această biserică baptistă germană care se întâlnea din 1896 pe strada Popa
Rusu, se va converti în anul 1903 primul bucureștean român, tânărul Constantin
Adorian, și cu el va începe lucrarea printre românii din București.
În Transilvania primii baptiști au fost de origine maghiară oameni din biserica
reformată din Salonta Mare (în maghiară Nagyszalonta) dornici să cunoască mai
mult. S-au întâlnit în anul 1871 cu Anton Novak, credincios baptist din Viena și
distribuitor de Biblii pentru Societatea Biblică Britanică, care vorbea fluent
limbile maghiară și română. În Dobrogea primii baptiști au fost de origine
germană, refugiați din Rusia din zona Odesei, care au început să sosească pe
aceste meleaguri, începând cu 1860. Au deschis prima biserică la Cataloi în
județul Tulcea. Extras din: prezentarea făcută la prima biserică baptistă din București „GOLGOTA”
cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la înființare/ 2012
ANEXA 4. Efectele Arondării - Alexa Popovici
Fratele Popovici face o comparaţie statistică cu efectele arondării astfel: în anul
1961, înainte de implementarea acesteia existau 1.581 biserici şi filiale şi
492 predicatori ordinaţi, iar după arondare mai existau 911 biserici şi filiale şi
121 pastori ordinaţi. Prin restricţiile impuse de stat de-a lungul timpului,
aceştia nici măcar nu mai puteau predica deoarece nu aveau recunoaşterea
Departamentului Cultelor şi nici certificat sau carnet de păstor. Fiind mult
mai puţine biserici Statul a impus limitarea şi reducerea numărului de seminarişti
admişi la Seminarul Teologic din Bucureşti astfel că s-a ajuns la situaţia când
erau admişi doar patru la o perioadă de patru ani.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
176
ANEXA 5. Perioada legionară în Bucureşti
Ajunsă la putere, Legiunea a aplicat legi antisemite dure și jaful organizat al
avutului minorității evreiești, însoțit de arestări samavolnice, schingiuiri ...
Două zile mai târziu, legionarii l-au asasinat pe fostul prim-ministru, celebrul istoric
Nicolae Iorga. Aceste fapte au stricat relaţiile dintre legionari şi Ion Antonescu.
Concomitent, legionarii au început să perceapă amenzi şi taxe ilegale de la evrei şi s-au
dedat la percheziţii fără motiv (ocazii de jaf) şi arestări, evacuări silite, tortură şi viol.
La 29 noiembrie, Antonescu a ordonat dezarmarea Poliţiei Legionare. Ordinul a
fost însă transformat de ministrul de Interne în transfer al cadrelor de la Poliţia Legionară
la unităţile de poliţie regulate.
Legionarii, la rândul lor, au pregătit terenul. Cu 20 de zile înainte de rebeliune toate
ziarele legionare (existau numai ziare legionare, toate celelalte fuseseră desfiinţate) au
iniţiat o propagandă foarte intensă împotriva evreilor, masonilor şi a „uneltelor” lor. Prin
acest termen, „uneltele lor”, legionarii se refereau la Antonescu şi oamenii loiali lui.
La 18 ianuarie, Antonescu a desfiinţat posturile de „comisari de românizare” de pe
lângă întreprinderile comerciale şi industriale. Legionarii au văzut în acest act un atac
direct şi au cerut demisia lui Antonescu şi crearea unui guvern legionar condus de Horia
Sima.
Membrii Gărzii de Fier au pus la cale cel mai mare pogrom din istoria Munteniei, în
care au fost ucişi peste o sută de evrei, iar parte dintre aceştia au fost atârnaţi în cârlige la
abator unde cadavrele le-au fost pângărite şi mutilate.
Ion Antonescu şi Horia Sima în uniforme
legionare, salută cu salutul fascist, sub
portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestaţie a Gărzii de Fier, octombrie 1940
NĂDEJDEA în Dumnezeu
177
Rebeliunea
La București un agent britanic de origine greacă l-a împușcat mortal pe maiorul de
aviație german Döhring, incident folosit ca pretext de ambele părți, Antonescu și Legiunea.
La 20 ianuarie Antonescu l-a demis pe titularul Ministerului de Interne, generalul
Petrovicescu, omul de încredere al Legiunii si membru al acesteia, pentru incapacitatea de
a fi asigurat protecția maiorului german. Au fost de asemeni destituiți Alexandru Ghica,
directorul general al polițiilor, și Constantin Mamuica, director în Ministerul de Interne.
Legionarii au respins aceste destituiri şi s-au înarmat masiv. Grupuri de legionari
s-au baricadat înarmat în localul Siguranţei, în sediul Prefecturii poliţiei capitalei, în
sediul lor central din strada Roma şi în cazarma gardienilor publici. În seara zilei de 21
ianuarie rebeliunea legionară era generalizată în toată ţara.
Pogromul
Odată cu ocuparea centrelor de securitate, legionarii au atacat centrele evreieşti şi
au început jaful cartierelor evreieşti. Propaganda legionară relata cititorilor că evreii s-ar fi
revoltat şi că armata ar fi primit ordine de la „jidoviţi”.
Printre cei care i-au atacat pe evrei, împreună cu legionarii, au fost jandarmi
legionari, personalul perfecturii de poliţie din Bucureşti, organizaţiile de muncitori
legionari şi organizaţia studenţească legionară.
Devastarea templelor şi sinagogilor Ministrul Iasinschi a ordonat incendierea
cartierelor evreieşti şi când un fruntaş legionar a încercat să anuleze ordinul, ca să nu
Templul evreilor spanioli din
Bucureşti devastat şi incendiat de legionari la 21 ianuarie 1941
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
178
producă un incendiu general al oraşului, Iasinschi i-a spus: „E prea târziu, incendiatori au
ieşit la drum”...
La Templul Coral legionarii au ajuns în timpul rugăciunii de seară. Au oprit
rugăciunea, i-au dus pe conducătorul rugăciunii, Ozias Copstik şi pe ceilalţi evrei la
centrul lor, la tortură, şi după aceea i-au asasinat în pădurea Jilava.
La Cahal Grande a venit la 21 ianuarie o trupă legionară condusă de preotul
Brigadeu. Trupa s-a fortificat în templu şi a aşteptat armata, dar armata n-a venit.
Legionarii au început să jefuiască şi să devasteze templul în care erau opere de artă
evreiască dintre cele mai frumoase din Europa. Cărţile de religie, biblioteca antică şi
sulurile cu Tora au fost adunate în centrul templului şi li s-a dat foc. Mai târziu, în seara
zilei de 22 ianuarie, legionarii au adus o cisternă de benzină cu care au dat foc clădirii. Ei
au oprit pompierii nepermiţându-le să stingă focul. Martorul ocular, procurorul militar
avocat I.N. Vlădescu a declarat, în cadrul mărturiei depuse la Tribunalul Poporului din
Bucureşti: „Templul spaniol semăna cu o torţă gigantică care lumina lugubru cerul
capitalei. Legionarii dănţuiau drăceşte în bătaia focului, cântând aria «tinereţii legionare»
în timp ce izbeau, în furia lor sălbatică, cu tocurile ciubotelor, trei femei despuiate, pentru
a le da pradă flăcărilor. Nenorocitele victime, în dureroasa lor disperare, tăiau văzduhul cu
urlete de sfâşietoare durere” („Jurnalul de Dimineaţă" din 21 ianuarie 1946).
Centrele de tortură În decursul rebeliunii legionare legionarii bucureşteni au
arestat câteva mii de evrei, care au fost ridicaţi din casele lor, din sinagogi, de la
instituţiile evreieşti şi de pe stradă. Evreii arestaţi, bărbaţi şi femei, între 15 şi 85 de ani,
au fost adunaţi la centre în care au fost anchetaţi, maltrataţi şi torturaţi cu scopul ca
legionarii să le confişte banii, bijuteriile şi restul proprietăţilor evreieşti.
Prefectura Poliţiei capitalei La Prefectura Poliţiei capitalei au fost câteva zeci de
evrei arestaţi încă din ziua de 20 ianuarie şi au fost aduşi acolo şi evrei care fuseseră în
alte centre de tortură. zăcut mult timp după aceea. 15 arestaţi, luaţi la întâmplare, au fost
duşi de aici la abator şi împuşcaţi.
Sediul C.M.L. „Ing. Gheorghe Clime”, din Calea Călăraşi nr. 37 În acest sediu au
fost aduşi 200 evrei şi printre ei erau: rabinul H. Gutman şi fii lui Iancu şi Iosef, ...
Bărbaţii au fost bătuţi şi chinuiţi de la ora 19.00 până dimineaţa de 22 ianuarie când au
fost împârţiţi la întâmplare în două grupe - un grup a fost luat la Jilava şi împuşcat şi al
doilea grup a fost luat la Bucureştii Noi, la "Ferma Căpitanului" (Moara Străuleşti).
Comisariatul XV de Poliţie, din strada Matei Basarab Cei care maltratau evreii, în
acest centru de tortură, erau comisarii legionari Robescu şi Jipescu, împreună cu o echipă
de circa 40 de legionari tineri, majoritatea lucrători de la fabrica Parcomer. Victimele au
fost aduse din casele lor, de pe stradă şi de la Organizaţia Sionistă din strada Anton Pann.
Printre cele 150 de victime au fost: ziaristul Horia Carp, fost senator ...
Sediul Uniunii Comunităţilor Evreieşti, strada dr. Burghele nr. 3 O echipă de 24
legionari, conduşi de C. Măruntu, au invadat Sediul Uniunii Comunităţilor Evreieşti în
noaptea 21-22 ianuarie. Legionari au sărit gardul, au spart o uşă şi, după ce au pătruns în
birouri, au devastat tot ce au găsit.
Moara Străuleşti, de la Bucureştii Noi La moara Străuleşti au fost concentraţi 79
evrei şi ţinuţi două zile şi o noapte. Toţi evreii au fost bătuţi, ameninţaţi cu moartea, s-au
tras gloanţe peste capul lor şi au fost înfometaţi - fiecare a primit de mâncare, pentru toată
NĂDEJDEA în Dumnezeu
179
perioada, numai o optime de pâine. După perioada de tortură au fost eliberaţi în zăpadă,
după ce li s-au luat încălţămintea şi veşmintele, la o distanţă de 16 km. de oraş.
Primăria comunei Jilava La Primăria Jilavei au fost aduşi evreii care au supravieţuit
primei executări din pădurea Jilava şi printre ei au fost rabinul Zvi Gutman, cantorul
Osias Copstück şi doctorul Eugen Solomon care a venit să-şi caute fratele.
Nu sunt date cu privirea la torturile la care au fost supuşi din cauză că aproape toţi
au fost împuşcaţi şi au murit. Rabinul Gutman, care a supravieţuit şi celei de-a doua
acţiuni de execuţie, a fost bătut şi i s-a smuls părul din cap şi din barbă. Alte centre de
tortură au fost:
Sediul Central Legionar, din strada Roma
Sediul Legionar, din strada Cercului nr. 1
Comisariatul XII de Poliţie, din Calea Moşilor
Masacrul din pădurea Jilava 90 de evrei, dintre cei torturaţi în
centrele legionare de tortură, au fost
încărcaţi în camioane, duși în
pădurea Jilava, dezbrăcaţi şi
împuşcaţi în cap. A doua zi, unii
legionari s-au întors la faţa locului
pentru a aduna îmbrăcămintea celor
ucişi şi lucrările dentare de aur.
Masacrul de la Abator O ceată de
legionari a luat 15 evrei de la centrul de tortură de la Prefectura poliţiei capitalei, i-au dus
la abatorul capitalei şi i-au împuşcat în ceafă. Câteva trupuri de evrei au fost introduse în
clădirea abatorului şi atârnate de cârligele folosite pentru vite. Unor cadavre li s-au scos
intestinele şi au fost puse în jurul gâtului. Scriitorul Virgil Gheorghiu consemnează
următoarele: „În imensa sală a abatorului unde boii sunt agăţaţi cu cârlige pentru a fi
spintecaţi, erau suspendate acum cadavre de oameni goi. Era un spectacol oribil care
întrecea în cruzime orice imaginaţie. Pe unele cadavre era însemnat cuvântul “CUŞER”.
Erau cadavre de evrei... Sufletul mi-e murdărit. Mi-e ruşine de mine însumi. Ruşine,
pentru că sunt român ca acei criminali din Garda de Fier.”
Statistica S-au numărat 120 de cadavre de evrei şi încă 5 evrei au fost daţi dispăruţi (se
presupune că şi ei au murit). Au fost devastate grav 1274 prăvălii, ateliere şi apartamente
evreieşti în Bucureşti. După ce a înfrânt rebeliunea, armata a adunat 200 de camioane cu
toate obiectele jefuite de legionari de la evrei, în afară de bani şi bijuterii. Federaţia
Comunităţilor Evreieşti din România a evaluat pagubele la suma de 383 milioane lei.
Numărul victimelor oscilează între 120 - 140 din câteva motive: evreii bucureşteni au
numărat numai pe cei recunoscuţi de ei ca membri ai comunităţii, dar evrei din provincie,
necunoscuţi la comunitatea din Bucureşti n-au fost menţionaţi. Nici evreii care şi-au
schimbat religia n-au fost număraţi ca evrei, deşi au fost victime la fel ca foştii lor
coreligionari.
Citate din WIKIPEDIA
Cadavre de evrei
în pădurea Jilava
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
180
ANEXA 6. Biografie -Richard Wurmbrand
1909
Richard Wurmbrand se naşte pe 24 martie la Bucureşti, al patrulea fiu şi cel mai mic al
unei familii de evrei români.
1913 Familia se mută la Istanbul unde tatăl său deschide un cabinet stomatologic.
1919 În urma decesului tatălui său, familia Wurmbrand se întoarce la Bucureşti. În anii ce ur-
mează cochetează cu politica de stânga, alăturându-se comuniştilor.
1926 Pleacă la Paris ca să se întâlnească cu o rudă din America. Acesta îi favorizează o
întâlnire cu ambasadorul URSS care îi promite să-l trimeată la şcolarizare la Moscova.
1927
Richard Wurmbrand pleacă la Moscova unde studiază într-o şcoală de politruci ideologia
comunistă, vreme de 2 ani
1929
Se întoarce ilegal în ţară, cu acte false, având misiuni precise trasate de la Moscova
1933
La 20 august Richard Wurmbrand care deja avusese o condamnare de trei ani pentru agi-
taţie comunistă este condamnat la 10 ani de temniţă, alături de alţi lideri comunişti, cum
ar fi Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica, în procesul ceferiştilor de la Griviţa. Este
închis la Doftana. În închisoare Richard îşi dă seama de marea înşelătorie care era doctri-
na comunistă şi se leapădă de marxism.
1936
Se căsătoreşte cu Sabina Oster.
1938 Richard şi Sabina se convertesc la creştinism după ce primesc o Biblie de la un tâmplar
sas, pe când se aflau la Săcele, unde Richard era în convalescenţă. Devin membrii biser-
icii de pe lângâ Misiunea Anglicană pentru evrei din Bucureşti, biserică ce se întrunea pe
Richard Wurmbrand
Scurtă biografie
NĂDEJDEA în Dumnezeu
181
str. Olteni.
1939 Se naşte singurul lor fiu, Mihai.
1941 În urma intrării României în război, misiunea anglicană se retrage din România şi locul îi
este luat de o misiune luterană norvegiană. În timpul regimului antonescian Richard este
arestat de trei ori, anchetat şi maltratat. Familia Sabinei este deportată în Transnistria şi
dispare fără urmă, fiind probabil exterminată.
1944 După eliberarea ţării de nazişti, Richard Wurmbrand editează împreună cu alţi evrei mesi-
anici revista Prietenul, revistă în care publică sub pseudonimul Neculai Ionescu. Revista
apare până la suprimarea ei de către comunişti dar pseudonimul ales atunci va fi folosit şi
mai târziu când cărţi scrise de Wurmbrand în exil vor fi trimise ilegal în România
(de exemplu: Umpleţi Vidul şi Marx şi Satan)
1945 După preluarea puterii de către comunişti, soţii Wurbrand îşi încep activitatea în cadrul
bisericii subterane, prin care se focalizează pe evanghelizare, atât a românilor cât şi a
soldaţilor şi ofiţerilor armatei sovietice. Tipăreşte un număr enorm (unele surse afirmă că
un milion) de Evanghelii în limba rusă pentru a fi distribuite soldaţilor Armatei Roşii.
1948
Pe când se ducea la biserică, Richard este răpit de pe stradă de către securitate şi încar-
cerat, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare pentru înaltă trădare. Avea să fie torturat,
maltratat, ţinut ani de zile la izolare, vreme în care familia sa nu ştia nimic de el. Se
încearcă în mod repetat, inclusiv cu promisiunea de a fi eliberat şi numit episcop, să se
obţină colaborarea lui cu regimul.
1950
Sabina este şi ea arestată şi trimisă în lagăr de muncă forţată, vreme de trei ani, la con-
strucţia Canalului Dunăre - Marea Neagră.
1956
După opt ani de temniţă Richard este eliberat în cadrul amnistiei ce a urmat morţii lui
Stalin. I se încredinţează o mică parohie de ţară şi i se cere ca numărul credincioşilor să nu
crească sub nicio formă.
1959
Richard este arestat din nou şi condamnat la 25 de ani de temniţă.
1964
Este eliberat din nou din închisoare.
1965
Familia Wurmbrand este răscumpărată din România contra sumei de 10.000$ achitată de
o organizaţie creştină din Norvegia. În luna decembrie ajung astfel la Oslo.
1966
Pleacă în SUA unde, la Philadelphia, indignat de ce se spunea la o manifestaţie împotriva
războiului din Vietnam, Richard se urcă la tribună şi a strigat că n-au idee despre ce
vorbesc, că el este doctor în comunism şi, în faţa mulţimii consternate le arata urmele
torturilor înurate în temniţele comuniste. În mai 1966, doar la câteva săptămâni de la so-
sirea în SUA Richard depune mărturie în faţa unei comisii speciale din Senatul SUA. Îşi
dă cămaşa jos pentru a arăta cele 18 cicatrici de pe trupul său, rămase în urma torturilor la
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
182
care a fost supus. Textul mărturiei sale devine cel mai bine vândut document al
Guvernului SUA vreme de trei ani. În acelaşi an publică cartea Torturat pentru Hristos,
carte care devine un bestseller mondial.
1967 Înfiinţează organizaţia care din 1990 se numeşte Vocea Martirilor prin intermediul căreia
acordă asistenţă creştinilor persecutaţi de pretutindeni, având filiale în 35 de ţări.
1968
Publică o nouă carte: Cu Dumnezeu în subterană, carte care cunoaşte de asemenea un
succes extraordinar.
1990
După căderea regimului comunist, Richard şi Sabina se întorc în România, 25 de ani după
plecarea în exil. Aici înfiinţează librăria şi editura Stephanus din Bucureşti.
1995
Richard se retrage din activitate, continuând să trăiască în California.
2000
Sabina Wurmbrand moare în august.
2001
Pe 17 februarie, la Torrance, California, Richard Wurmbrand moare la vârsta de aproape
92 de ani.
extras din pubicaţia electronica
a organizaţiei non profit RESURSE CRESTINE din 28/01/2011
NĂDEJDEA în Dumnezeu
183
ANEXA 7. ORDINUL SECRET al mareșalului ANTONESCU
privind deportarea creștinilor evanghelici în TRANSNISTRIA
ORDINUL SECRET AL MARESALULUI ANTONESCU PRIVIND DEPOR-
TAREA CRESTINILOR EVANGHELICI ÎN TRANSNISTRIA
04/09/2011 · prin Marius Silvesan · în Baptişti, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă,Persecuţie, Politică, Religie
Ion Antonescu
Un aspect mai puțin cunoscut al istoriei recente este
intenția Mareșalului Antonescu de a-i deporta pe
creștinii evanghelici, considerași sectanți, la Bug,
adică în Transnistria (teritoriul dintre Nistru și Bug
-vezi harta). Ordinul secret preciza fără echivoc
dispoziția ca „toți membrii sectelor religioase să fie
trimiși imediat în organizațiile de pe Bug.”
Menționăm faptul că baptiștii aveau statutul de asociație religioasă și au reușit în
anul 1940, în ciuda opoziției Bisericii Ortodoxe, să obțină statutul de cult religi-
os. Dată fiind evoluția situației internaționale (ne aflăm în timpul celui de-al doi-
lea război mondial -1939-1945-), a opoziției Bisericii Ortodoxe, a deselor
schimbări la conducerea Ministerului Cultelor, precum și a faptului că recuno-
așterea nu s-a realizat prin intermediul unui decret regal, așa cum se va întâmpla
în toamna anului 1944, baptiștilor li se va retrage recunoașterea oficială, biser-
icile lor fiind închise între 1942-1944. Mai mult decât atât, alături de ceilalți
creștini evanghelici (penticostali, creștini după Evanghelie, adventiști), precum și
de alte denominațiuni religioase încadrate în categoria sectelor, erau pasibili de
deportare la Bug.
Unul din documentele pe care le-am identificat privind acest caz menționează
următoarele:
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
184
Prefectura Jud. Muscel.
Comunicat Nr.10891 din 4 Iunie 1942
Către Primării și Posturile de Jandarmi.
,,Se aduce la cunoștință generală următoarele:
Domnul Mareșal I. Antonescu, Conducătorul Statului, a hotărât ca toți membrii
sectelor religioase să fie trimiși imediat în organizațiile de pe Bug.
Pentru satisfacerea acestor dispozițiuni, autoritățile polițienești, jandarmerești
și administrative vor întocmi de urgență tablouri de toți sectanții și asociațiuni
religioase și îl vor înainta Prefecturii, spre a fi trimis Ministerului Afacerilor
Interne care va lua măsuri de trimiterea acestora în Transnistria.
Autoritățile jandarmerești împreună cu notarii vor stabili în comunele rurale
după registrele sectanților, data când au fost înscriși fiecare membru, și la ce
sectă au făcut declarații de trecere la oficiul de stare civilă.
După efectuarea acestor operațiuni registrele se vor numerota, sigila și parafa
după care se vor depune la preturi.
Pastorii vor certifica exactitatea și numărul filelor; prezentul comunicat va fi
aplicat în toate comunele din județ precum și în orașul Câmpul Lung.
Prefectul Jud. Muscel,
ss. General Nicolau.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
185
Harta Romaniei în 1942 - Transnistria
Față de această situație, președintele cultului baptist, Constantin Adorian, a in-
ițiat o serie de demersuri printre care și un memoriu către mareșalul Ion Anton-
escu, conducătorul statului. În cadrul acestui memoriu se menționau următoarele:
„respectuos vă rugăm să binevoiți a da ordin să se revină asupra acestei măsuri,
dându-se ordine lămurite și precise pentru ca creștinii baptiști să fie lăsați în pace
pentru a-și putea vedea liniștiți de gospodăriile și ogoarele lor”.
Nu cunoaștem răspunsul autorităților și nici nu avem documente care să con-
firme faptul că ordinul de deportare a fost executat.
ANEXA 8. Alegerea Secretarului General al Cultului Baptist în 1955
In 1954, Ministerul Cultelor (transformat apoiînDepartamentul Cultelor) a dorit
“reglementarea serviciilor religioase”, scopul real fiind reducerea substantiala a numarului
de servicii oferite de biserici. Deoarece conducerea de atunci a Cultului Baptist a refuzat
sa accepte aplicarea acestor reglementari, Ministerul Cultelor a anuntat ca nu mai
recunoaste acea conducere a Uniunii Baptiste si a cerut cultului organizarea unui Congres
si alegerea unei alte conduceri. La acest Congres (tinut în anul 1955) s-a impus de catre
delegatul Ministerului Cultelor alegereaînconducerea Uniunii a unor persoane cu totul
nedorite de delegatii la Congres. Este suficient sa ne aducem aminte ca secretarul general
(Balgradeanu Constantin) a fost ales abia la a treia punere la vot, dup ace delegatul
Ministerului cultelor a spus categoric ca el “trebuie” ales, fiind singurul acceptabil
autoritatilor de Stat. Conducerea astfel impusa Cultului Baptist a foat gata sa accepte fara
comentarii orice dispozitii ale Departamentului Cultelor, oricat ar fi fost acestea de
contrarii invataturii si intereselor baptistilor. Printre aceste dispozitii ale “reglementarii”
au fost: reducerea numarului sde servicii religiuoase (eliminarea serviciului de duminica
seara), inchiderea unui numar de biserici, interzicerea educatiei religioase prin ora
tineretului sau scolile de duminica pentru copii, indepartarea unor pastori, alegerea unor
membrii de conducere si botezarea convertitilor numai cu aprobarea autoritatilor.
ANEXA 9. Greva seminariştilor
Un alt eveniment important din viaţa cultului este greva seminariştilor din lunile aprilie şi
mai 1976, când aceştia ameninţă cu neparticiparea la cursuri dacă nu se ridică
nivelul educaţional, cerând în mod expres angajarea ca profesori a fraţilor Ion Iosif
şi Belicov Petre. Revendicările studenţilor pentru o educaţie mai aleasă nu sunt
ascultate. Această grevă este înăbuşită prin ameninţarea cu exmatricularea studenţilor,
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
186
iar aceştia, în cele din urmă, sunt forţaţi să se ispăşească prin semnarea unei declaraţii prin
care îşi cereau iertare. Greva seminariştilor 1976. p. 394
ANEXA 10. Interventia Securității și a Departamentului Cultelor în
alegerile conducerii Comunității Baptiste din Romania
Religia și Securitatea în Arhivele CNSAS
Carmen Chivu, Mihai Albu, Adevarul literar si artistic, Nr. 887, 5 septembrie
2007 Libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei era stipulată clar în Constituțiile din
1948, 1952, 1965, precum și în Pactul internațional privind drepturile civile și
politice, în vigoare în Romania din 1974. Vom prezenta mai jos câteva fragmente
NĂDEJDEA în Dumnezeu
187
care ilustrează modul în care libertatea religioasă era „respectată”, cum
interveneau Securitatea și Departamentul Cultelor în viața cultelor, inclusiv în
cadrul alegerilor interne a liderilor religioși.
Vă comunicăm că, în perioada 20.02-04.03.1984 urmează să aibă loc adunarea
generală electivă pentru alegerea unor delegați cu drept de vot la Congresul
cultului din luna aprilie a.c. în locul numiților J. (nota 1) , U. si G., care sunt
cunoscuți cu o atitudine recalcitrantă și protestatara, nefiind acceptati de către
Departamentul Cultelor.
Cu prilejul adunării generale din anul 1982 au fost aleși din partea comunitatii H.
ca membri în Consiliul Executiv al Uniunii Baptiste, pastorii Z., G. și A., iar ca
delegați la congres, păstorii S., X., K., S., persoane cunoscute cu o atitudine
loială.
Față de cele de mai sus este necesar să intreprindeți urgent măsuri specifice
pentru:
- prevenirea alegerii în locul numiților J., U. și G., a altor elemente cunoscute cu
atitudine anarhică, protestatară și neloială statului nostru;
- cunoașterea stării de spirit în rândul credincioșilor din comunitatea H., a
opiniilor cu privire la delegații care participă la congres și persoanele propuse a
fi alese în conducerea cultului;
- semnalarea cu operativitate și prevenirea acțiunilor elementelor recalcitrante și
protestatare vizând influențarea delegațiilor la congres pentru a-i alege pe ei sau
legăturile lor; organizarea de grupuri care să facă agitație în scop de intimidare;
difuzarea de zvonuri, memorii și proteste prin care să calomnieze delegații cu
poziție loială; deplasarea la București la locul ținerii congresului etc;
- cunoașterea activității cetățenilor străini (emisari) care în perioada
premergătoare adunării generale de la comunitatea H. și a congresului, ori în
timpul desfășurării lor, se află în țară, în scopul prevenirii unor acțiuni de incitare
a elementelor recalcitrante și protestatare;
- prin reteaua informativă din rîndul delegațiilor comunității H. la Congresul
cultului, cât și prin inspectorul județean al Departamentului Cultelor, se va
acționa pentru alegerea în organele de conducere a Uniunii baptiste, a unor
persoane cunoscute cu atitudine pozitivă.
In perioada desfășurării lucrărilor adunării generale de comunitate, a Congresului
cultului, rezultatul măsurilor de prevenire și informațiile mai deosebite se vor
raporta cu operativitate la Dir. 1 – Serv. IV.” (nota 2)
O metoda veche, dar apreciată și folosită de către Securitate era și binecunoscuta
„Divide et impera”, precum și „românescul” aruncați cu noroi că oricum rămâne
o pată.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
188
„La data de 24.09.1981, J. si H. Au fost hirotoniți ca pastori, fără aprobarea
Departamentului Cultelor și a cultului. După hirotonire, organizează diverse
acțiuni, unde antrenează tineretul, după programe zilnice la biserică, între orele
18-22. Cu tineretul școlar care provine din familii de baptiști, pe timp de vară
organizează așa-zise tabere de recreație, unde le face program religios de studiu,
conduse de anumite persoane desemnate de el. /…/
J. obișnuiește să organizeze deplasări cu corul bisericii, compus din 120
persoane, la diferite biserici din judetul G. și alte judete ca, T., D., O. etc.
Deplasările le efectuează cu autoturismele personale ale credincioșilor, plecând
în coloană de câte 25-30 mașini, iar când ajung în localitatea respectivă, prin
prezența lor se face o adevărată manifestare religioasă. /…/ Concomitent vom
acționa și noi impotriva lui, în vederea prevenirii și neutralizării activității ostile
pe care o desfășoară.”
„În vederea anihilării activității anarhice a numitului J. am acționat în direcția
discreditării și ridiculizării lui față de colaboratorii săi mai apropiați și față de
masa de credincioși. Astfel, cunoscând faptul că este un tip orgolios, avid după
funcții de conducere în cult, precum și avantaje banești, prin mijloace ale muncii
am adus la cunoștința unor baptiști, aspecte certe ale faptelor sale. Sesizându-se
conducerea Comunității baptiste, aceasta a luat atitudine împotriva lui J., în fața
adunării credincioșilor de la biserica din Z., unde, de asemenea, cel în cauză a
provocat o serie de disensiuni și dezbinări în rândul baptiștilor. /…/
Ca urmare a măsurii intreprinse de noi, prestigiul lui J. a scăzut în masa de
baptiști, iar el, tot mai des, își exprimă îngrijorarea pentru situația lui de viitor în
cadrul comunității.
J. în prezent este cercetat și de organele procuraturii, fapt ce deranjează,
determinându-l să-și caute susținători la Uniunea Baptistă, apelând și la relațiile
sale din București și din străinătate.”
„Informațiile obținute în ultima perioadă în cadrul problemei baptiste atestă
faptul că între cei doi lideri ai Comunității H., respectiv J. si H., există suspiciuni
reciproce, îndeosebi din partea celui dintâi, în sensul că iar fi subminată
autoritatea în rândul credincioșilor. /…/
În vederea compromiterii sale, se vor intreprinde următoarele măsuri:
1. Cu prilejul contactărilor lui H. în mod discret și subtil se va acredita ideea că J.
își intensifică activitățile de discreditare și subminare a lui H., urmărind ocuparea
funcției acestuia și contracararea influențelor exercitate de K. la reîntoarcerea din
S.U.A. Se va sublinia și se va accentua pe faptul că J. intenționează să urmeze
studii teologice pentru a deveni un contracandidat al lui H.
2. Se va acționa pentru a trezi suspiciunile lui J. în ceea ce privește activitatea în
cadrul Bisericii, faptul că e mai activ decât H., care a îmbătrânit și nu mai depune
același interes și dăruire în ceea ce face. /…/”
NĂDEJDEA în Dumnezeu
189
Chiar dacă acțiunile pe linie religioasă a celor doi au continuat, atât împreuna,
cât și separat, sămânța neîncrederii a fost sădită…
Nota 1 – Pentru protejarea datelor cu caracter personal nu s-au folosit inițialele
reale.
Nota 2 – Arhiva C.N.S.A.S., Fond Informativ, dosar nr. 161.888
ANEXA 11. Portretul împuternicitului de la Departamentul Cultelor
Regimul comunist şi cultele religioase (extrase din “Raportul final al Comisiei prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste
din România”, de Sorin Iliesiu, în octombrie 2005, text actualizat în ianuarie 2006.
(Supliment, „Revista 22”, nr. 188, 21 martie 2006). Textul reprezintă în cea mai mare
parte un rezumat concis al materialului documentar elaborat vreme de peste 12 ani de
către Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundaţiei Academia
Civică/Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
Material publicat la:http://www.scribd.com/doc/129408/CAPITOLUL-III)
(Puteti citi intreg raportul la: http://roboam.com – rubrica “recomandam”)
.........
Bazându-ne pe documente din Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte
(ASSC), care înmagazinează o bună parte din rezultatele muncii împuterniciţilor,
regulamente şi o parte din caracterizările acestor funcţionari, interviuri cu
persoane care au funcţionat în aparatul Ministerului, am încercat să oferim o
imagine de ansamblu a mecanismului de funcţionare a acestui departament şi să
construim profilul împuternicitului de culte în relaţia sa cu cultele religioase.
La începutul anilor 1950 se structurează acest profil al funcţiei, reacţia cultelor
faţă de această intruziune începe să prindă contur, mecanismele de negociere, de
răspuns şi de protecţie se manifestă. Pe lângă o posibilă caracterizare a
potenţialului candidat pentru o astfel de funcţie în aparatul administrativ al
statului (cu exemple ale activităţii de control, supraveghere, autoritate impusă,
pedepsire), am zăbovit şi asupra atribuţiilor împuternicitului şi a răspunsului
cultelor religioase.
.........
Tocmai din acest motiv, începând din 1948, un obiectiv important al Ministerului
Cultelor a fost înlocuirea vechilor statute de organizare ale cultelor religioase,
precum şi abrogarea Legii Cultelor din 1928
...........
La 2 martie 1948, Legea Cultelor era iarăşi modificată, iar noul art. 18 prevedea
că „toate cultele sunt datoare a face servicii religioase atât la solemnităţile
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
190
naţionale prevăzute prin legi sau jurnale ale Consiliului de Miniştri, cât şi la cele
ocazionale, comunicate prin Ministerul Cultelor”
...........
Decretul nr. 177 pleca de la prezumţia de vinovăţie a tuturor cultelor, căci, deşi
garanta formal libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă pe tot cuprinsul
R.P.R., stipula la art. 6 următoarele: „cultele religioase sunt libere să se
organizeze şi pot funcţiona liber dacă practicile şi ritualul lor nu sunt contrare
Constituţiei, securităţii sau ordinii publice şi bunelor moravuri”.
..........
Împuternicitul de culte. Împuterniciţii pentru culte din teritoriu apar în legea de
organizare a Ministerului Cultelor cu denumirea de „delegaţi speciali”. Începând
cu a doua jumătate a anului 1948, aceşti funcţionari, la fel ca şi ceilalţi angajaţi,
nu mai depind atât de ministrul titular al departamentului sau de primul ministru,
cât de conducerea PMR, de Comitetul Central al Partidului. Procesul-verbal al
şedinţei Secretariatului CC al PMR din 25 noiembrie 1948 indică destul de clar
noua subordonare, căci în discursul său Gh. Gheorghiu-Dej propunea formarea
pe linie de partid, la Ministerul Cultelor, a unui organ care să se ocupe zi de zi de
manifestările din sânul clerului şi să aibă permanent legătura cu Secretariatul.
„În fiecare judeţ să fie cineva care să ştie ce se întâmplă în biserici şi să poată
informa partidul” – conchidea Dej.
..........
Împuternicitul nu e un simplu funcţionar comunist, ci un individ cu o autoritate
extinsă asupra domeniului pe care-l administrează, cel al cultelor. Concept
transferat din experienţa sovietică în cadrul politicii de supraveghere şi control
asupra cultelor religioase, împuternicitul este în ambele cazuri ultima verigă a
legăturii dintre statul comunist şi cultele religioase, personajul responsabil cu
implementarea politicii guvernului, primul, şi în majoritatea cazurilor singurul
reprezentant al statului, cu care deserventul îşi „negociază” poziţia.
Intervenţia acestuia, deseori brutală, în viaţa cultului se bazează pe un set de
regulamente şi de libertăţi pe care acest funcţionar le primeşte direct de la centru,
de la ministerul specializat şi, în multe cazuri, de la Securitate, al cărei
subordonat chiar este în dese rânduri.
.........
Ministerul angrena în 1956, când a fost restructurat şi transformat în
Departament al Cultelor în cadrul Ministerului de Interne, 342 de posturi, avea 4
direcţii şi 10 servicii. Dintre cei 342 de angajaţi, 198 erau inspectori teritoriali
(împuterniciţi). După restructurări repetate, în 1968, Departamentul rămăsese cu
185 posturi, din care 73 de inspectori teritoriali, iar după 1970 cu 136 posturi,
dintre care 42 de inspectori teritoriali. Reducerea înseamnă în cazul
Ministerului/Departamentului Cultelor nu doar eficientizarea muncii acestora şi
rutinizarea activităţii lor, ci şi împărţirea de atribuţii cu Securitatea.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
191
Organizarea acestei instituţii a statului este piramidală şi se extinde, odată cu
stabilizarea regimului, până la un nivel local din ce în ce mai mic.
La baza acestui mecanism stă aşa numitul „împuternicit de culte”, preluat după
modelul sovietic, asigurând practic legătura între stat şi culte la nivel local. Prin
împuternicit politica şi cerinţele statului ajung în teritoriu la deserventul obişnuit
şi tot prin el se obţin informările despre activitatea cultelor pe baza cărora se
trece la alcătuirea sau reformularea politicii regimului şi informările care asigură
controlul cultelor la nivel de teritoriu.
Împuternicitul de culte este un personaj ce reprezintă statul comunist şi care
recurge la imixtiuni frecvente în viaţa cultelor pe care le supraveghează şi
controlează. Activitatea sa se centrează pe transmiterea cerinţelor şi
regulamentelor centrului, dar şi pe supravegherea implementării lor. Este cel care
culege informaţiile statistice pentru centru, cel care este chemat ca mediator în
conflictele dintre culte, cel ce pedepseşte sau recompensează sau cel care
propune pedeapsa sau recompensa pentru nivelul ierarhic superior. Impactul pe
care l-a avut în viaţa cultelor din Romania comunistă a fost extrem. De la
poziţiile oficiale ale Bisericilor împotriva aparatului împuternicitului şi până la
plângerile individuale ale deservenţilor de culte avem reacţii care vorbesc despre
tensiunile existente între cele două părţi. În distribuţia împuterniciţilor întâlnim o
ierarhie clar stabilită. Îi găsim astfel pe împuterniciţi ataşaţi fiecărei administraţii
regionale şi raionale. În cadrul acestei administraţii împuternicitul nu este
integrat, el raportându-se direct la centru – Ministerul Cultelor. Există cazuri
când aceşti funcţionari intră în conflict cu organele locale tocmai din cauza
acestei dualităţi administrative şi a ieşirii lor de sub controlul administraţiei
locale. Într-o primă fază de tranziţie, care se extinde până în 1952, în această
activitate cu un anumit specific sunt angrenate persoane care într-un fel altul sunt
legate de viaţa cultelor.
........
Documentele de arhivă surprind înlocuirea primei generaţii de împuterniciţi, în
special a celor regionali, care coordonează activitatea împuterniciţilor raionali. În
general, persoanele care au ocupat iniţial aceste posturi erau legate într-un fel sau
altul cu Biserica, în multe cazuri având probabil chiar o pregătire teologică sau o
încadrare în rândul deservenţilor de cult. În locul lor sunt aduse cadre comuniste,
ataşate regimului, dar cu o pregătire care le permite nu doar să impună
deservenţilor şi ierarhiei directive de la centru, ci şi să analizeze anumite situaţii,
să discearnă importanţa acestora, să rezolve multe dintre ele fără a apela la
ajutorul Ministerului sau al administraţiei locale, să decidă asupra posibilităţii
aplicării unei directive centrale.
În cazul împuterniciţilor raionali, procesul de selecţie nu este revelat de
documentele de arhivă. Se poate observa însă un anume tip de funcţionar cu
educaţie sumară, care este un executant al cererilor venite de la centru.
Răspunsul lui la solicitările funcţiei este în majoritatea cazurilor filtrat în
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
192
informările trimise la centru de către împuternicitul regional, superiorul direct.
Este însă interesant că, în executarea cererilor venite de la centru, împuternicitul
raional nu ezită să implice destul de des organele statului – în special miliţia – şi
să uzeze de forţă, impunându-se în faţa credincioşilor şi deservenţilor de culte.
Este de presupus că multe dintre aceste acte de violenţă rămân nesancţionate de
centru pentru că rămân necunoscute. Împuternicitul este deci mai puţin un
negociator, cum se întâmpla deseori până la această dată şi mai mult un
funcţionar care impune, de multe ori prin forţă, cerinţele venite de la centru.
Odată învestit cu autoritate, reprezentantul Ministerului poate să o folosească şi
pentru uz personal. Există multe cazuri de corupţie în rândul funcţionarilor la
nivel local, dar şi central. Sunt cazuri de vânzări de funcţii ierarhice, se ajunge la
o coabitare între victimă şi torţionar prin rodarea unui sistem de beneficii (mese
festive, daruri în bani sau în natură pentru mici servicii oferite – scrisoare de
bună purtare pentru a-ţi înscrie copilul la facultate etc).
.......
3. Rămâne astfel soluţia infiltrării în interiorul cultului şi a subminării acestuia, a
îngrădirii prin regulamente care să fie transformate în obligaţii ce să ducă, în
opinia celui care propune soluţia, la o descreştere treptată a influenţei religiei în
instanţa ei instituţională în societatea care pe parcurs ar fi educată după principii
opuse celor religioase. Este un principiu intervenţionist care îmbină compromisul
(acceptarea funcţionării cultelor religioase) cu o permanentă imixtiune în
activitatea, organizarea şi funcţionarea cultului respectiv.
........
Atribuţiile împuternicitului
Un împuternicit la culte era o persoană extrem de solicitată. În special în zonele
în care se întâlnesc un număr mare de culte recunoscute şi nerecunoscute de
regimul comunist. Legătura pe care acesta o stabileşte între Minister şi culte
necesită implicarea sa în activitatea cultului. Pentru a putea verifica,
supraveghea, controla, impune măsurile şi regulamentele stabilite la centru
pentru funcţionarea cultului, pentru a putea informa Ministerul asupra numărului,
acţiunilor suspecte sau din contră asupra acţiunilor prin care deservenţi ai
cultelor sprijină regimul, pentru a putea da sugestii asupra rezolvării unor
probleme sau chiar pentru a rezolva situaţii conflictuale, împuternicitul trebuie să
fie familiar cu organizarea, structura, administrarea, ierarhia cultului. El trebuie
să îşi infiltreze oameni în structura de conducere a cultului sau să-i folosească în
mod adecvat pe cei existenţi, trebuie să speculeze orice tensiune existentă între
deservenţi, între aceştia şi ierarhie, între credincioşi şi deservenţi. O atenţie
sporită trebuie să fie direcţionată spre modalităţile de premiere a loialităţii şi de
pedepsire a opoziţiei. Pentru aceasta, împuternicitul este obligat – de la începutul
anilor 1950 acest lucru este chiar reglementat de către Minister – să participe la
acţiunile cultelor: conferinţe interconfesionale, conferinţe în sprijinul luptei
NĂDEJDEA în Dumnezeu
193
pentru pace, conferinţe ale protopopilor şi preoţilor, adunări ecleziastice, servicii
divine, întâlniri ale ierarhilor cu vizitatori din străinătate
......... Imediat după înfiinţarea Securităţii, la 30 august 1948, organele represive şi-au
intensificat acţiunile de supraveghere a tuturor cultelor, prin intermediul
Serviciului III din cadrul Direcţiei I.
Un alt obiectiv al politicii de represiune era acela de a înspăimânta populaţia, mai
ales pe intelectuali, pentru a se evita orice revoltă comparabilă cu cea din
Ungaria.
Bisericile neoprotestante şi eşecul controlului comunist
În actele oficiale ale birocraţiei partidului-stat, pentru denominaţiunile minoritare
se folosea o terminologie specifică: unele erau culte, altele „secte” sau „grupări
anarhice”. După cel de-al doilea război mondial, statul a acordat temporar
dreptul de a funcţiona ca asociaţii unui număr important de grupări religioase,
care fuseseră crunt oprimate sub regimul Ion Antonescu. Tuturor li s-a cerut să-şi
prezinte mărturisirea de credinţă şi să-şi precizeze poziţia faţă de stat.
Patru confesiuni neoprotestante au primit statutul legal de culte: Biserica
Adventistă de Ziua a 7-a, Biserica Creştină Baptistă, Biserica Creştină după
Evanghelie (cu două ramuri) şi Biserica lui Dumnezeu Apostolică-Penticostală,
acestea adăugându-se confesiunilor protestante magisteriale: Biserica Reformată,
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, Biserica Evanghelică Sinodo-
Prezbiteriană şi Biserica Unitariană.
Alte grupări au fost considerate „secte” (martorii lui Iehova, nazarinenii,
adeventiştii reformişti, spiriţii) sau „grupări anarhice” (Oastea Domnului şi
stiliştii, din cadrul Bisericii Ortodoxe; betaniştii, din Biserica Reformată;
penticostalii disidenţi, din Biserica Penticostală; mai târziu acestora aveau să li se
adauge „treziţii”, din Biserica Baptistă) iar activitatea lor a fost interzisă de-a
lungul întregii perioade comuniste.
Cantitatea de documente rămasă de pe urma monitorizării acestor confesiuni şi
grupări în anii regimului comunist este imensă, ceea ce reprezintă o dovadă în
sine a nivelului real al represiunii pe criterii religioase.
Regimul comunist a acţionat cu duritate împotriva militanţilor religioşi, în anii
1940-1960 recurgându-se la arestări, încarcerări, „pedepse administrative” etc.
Unii dintre credincioşii protestanţi sau neoprotestanţi activi au avut parte de
acelaşi tratament din partea autorităţilor, între cei mai cunoscuţi fiind Richard
Wurmbrand, Ferenc Visky sen., Simion Cure, Vasile Moisescu, Gheorghe
Mladin, Traian Ban, Simion Moţ, Teodor Băbuţ, Nicolae Todor, Alexandru
Honciuc şi alţii. ..........
Şeful Departamentului Cultelor. La nivelul conducerii Departamentului
Cultelor, între 1970-1989, s-au succedat mai mulţi preşedinţi, aceştia fiind:
Dumitru Dogaru (1957-1975), Ion Roşianu (1977-1984) şi Ion D. Cumpănaşu
(1984-1989). Primul provenea direct din structura vechiului Minister al Cultelor,
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
194
aşa cum fusese instituit prin legea din 1949, faţă de ceilalţi doi care erau complet
străini de problemele cultelor. Însă, toţi erau originari din Oltenia.
D. Dogaru, aprecia în textul pe care îl semna: „Creşterea numerică a cultelor
neoprotestante trebuie să ne îngrijoreze, deoarece în timp ce cultele istorice în
general nu reuşesc decât în mică măsură, deşi diferită, să capteze preocupările
credincioşilor lor pentru problemele religioase, cultele neoprotestante captează
aproape total preocupările credincioşilor lor pe linia problemelor religioase în
dauna preocupărilor cetăţeneşti, economice, sociale, culturale şi politice”.
Dincolo de imaginea catastrofică, realizatorul acestui document surprindea totuşi
o realitate deranjantă pentru partidul-stat, dificultatea de a-i controla pe fidelii
bisericilor neoprotestante.
După 1954 se luaseră măsuri importante împotriva acestora, îndeosebi prin
intermediul Ministerului Cultelor (între timp desfiinţat), care îşi organizase
Corpul împuterniciţilor şi al inspectorilor generali, dar şi prin intermediul
sfaturilor populare şi al „organelor locale”. Aşa se explica reducerea („frânarea”)
ritmului de creştere al neoprotestanţilor. Printre altele, măsurile luate de autorităţi
contra confesiunilor neoprotestante au inclus:
- controlarea resurselor financiare ale acestora;
- înlocuirea unor „elemente necorespunzătoare” din conducere (la adventişti şi
creştini după Evanghelie);
- interzicerea catehizării organizate a copiilor;
- alcătuirea unui material documentar bogat, pe baza căruia avea să se procedeze
la preschimbarea autorizaţiilor de funcţionare a comunităţilor şi a legitimaţiilor
deservenţilor de culte;
- introducerea sistemului arondărilor, ceea ce avea să însemne reducerea
numărului de comunităţi şi de filii cu circa 1125 de unităţi, fapt care implica şi
micşorarea numărului de deservenţi;
- din 1958 se interzisese acestor culte să mai aducă noi serii de elevi în
seminariile lor;
- reducerea frecvenţei adunărilor pastorale;
- controlarea cumpărării de imobile pentru deschiderea unor noi lăcaşuri de cult;
- împiedicarea implicării în activităţi pastorale a persoanelor nerecunoscute
oficial;
- folosirea fanfarelor pe străzi;
- instruirea „organelor locale” de a se implica în respectarea „regimului legal al
cultelor” şi a semnala împuterniciţilor abaterile;
- oprirea adunărilor prea dese în biserici în cursul săptămânii.
Arondarea sau rearondarea teritorială în anul 1960 a determinat reducerea cu
30% a numărului de biserici şi filii neoprotestante, iar a pastorilor cu 25%. De
asemenea, a fost redus şi numărul unităţilor intermediare la cultele baptist,
adventist şi penticostal, cu alte cuvinte o reducere a aparatului administrativ.
NĂDEJDEA în Dumnezeu
195
De asemenea, numărul de elevi la seminariile teologice fusese redus drastic, de la
10-40 anual ajungându-se la câte opt în cinci ani. În acelaşi timp, chiar dacă se
interzisese catehizarea copiilor în biserici, familiile neoprotestante reuşiseră să-şi
educe urmaşii din punct de vedere religios. În vederea stopării creşterii numerice
a neoprotestanţilor, statul a manipulat propriile legi. Pe de o parte se cerea
acestor culte „respectarea riguroasă a prevederilor legale privind formele de
trecere de la un cult la altul”, iar pe de altă parte, deoarece potrivit legilor de
organizare sfaturile populare nu se mai ocupau de apartenenţa religioasă a
cetăţenilor români, formele solicitate nu se mai puteau face.
........
ANEXA 12. Motivele retragerii Clauzei națiunii celei mai favorizate
au fost în primul rând problemele religioase și drepturile omului.
Sursa: (Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale, Fond C.C. al P.C.R. –
Sectia Cancelarie, Dosar 8/1988, f. 6 – 10).
Stenograma sedintei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C.
al P.C.R., din ziua de 25 februarie 1988
Ședința a fost prezidată de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU, secretar general
al Partidului Comunist Roman.
Au participat tovarășii Constantin Dăscălescu, Elena Ceaușescu, Manea
Mănescu, Emil Bobu, Gheorghe Oprea, Gheorge Rădulescu.
Au fost invitați tovarășii Ion Stoian, Aurel Duma.
Tov. Nicolae Ceausescu:
Tovarăși,
Am convocat această ședință pentru a discuta unele probleme internaționale.
În primul rind, în legatură cu prelungirea acordării caluzei națiunii celei mai
favorizate României, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, a
făcut o comunicare, din partea Departamentului de Stat, la Ministerul Afacerilor
Externe. Printre altele, în această comunicare, se spune că ” îi va fi greu să
propună prelungirea acordării clauzei, dacă România nu răspunde obiectiv la o
serie de cereri ale Statelor Unite ale Americii” și așa mai departe. Că la noi sînt o
serie de probleme economice, probleme religioase și probleme ale dreptului
omului și, totuși, recunosc că în ce privește emigrarea s-au soluționat pozitiv
multe lucruri.
Tov. Elena Ceausescu:
Au ridicat, din nou, probleme vechi, probleme cunoscute...
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
196
ANEXA 13. Cum folosea Securitatea colaboratorii din
conducerea Uniunii
DEZVALUIRILE DE LA CNSAS
Am citit zilele acestea notele date de Petru Dugulescu la securitate în perioada
1980-1982.
Acum imi dau seama ca el încerca să convingă pe “cineva acolo sus” că sunt
necesare schimbări în Cultul Baptist atât la nivelul liderilor cât și al modului de
abordare a unor probleme din cadrul Cultului. Am înțeles că a dorit ca tinerii
baptiști să nu fie considerați dizidenți, ci să aibă posibilitatea de a se organiza
liber în cadrul Cultului. Sustinea că președintele de atunci al Cultului s-a
discreditat atât în țară cât și în străinătate. Aș dori să menționez aici că atunci
când clădirea bisericii baptiste “Sfânta Treime” din Bucuresti a fost demolată,
președintele respectiv al Cultului a comunicat Primăriei Capitalei că Uniunea
Baptistă nu susșine biserica deoarece aceasta împreună cu pastorul reprezintă o
comunitate dizidentă. Nu mi se pare drept ca foștii “torșionari” (care mai sunt în
viață) să râdă și să spună cu cinism: “Toți am fost într-o barcă!”.
Mărturiile lui Petru Dugulescu despre perioada care a urmat anului 1982 duc la
concluzia că securitatea l-a atras în această colaborare nu pentru a-l ajuta să
obțină libertăți religioase, cum își dorea el, ci să facă din el un agent sub
acoperire, așa cum erau toți “torționarii” și “vânzătorii” de frați, începând cu anii
’50. Petru Dugulescu, așa cum marturisește el, a refuzat colaborarea cu
securitatea când a înțeles jocul murdar. În ultima sa carte intitulată, Democratie
și Persecuție, publicată în 2007, Petru Dugulescu a recunoscut și și-a mărturisit
regretul pentru colaborarea sa cu Securitatea. Petru Dugulescu era un lider
charismatic, un vizionar, dar nu era bun strateg și avea o mare doză de naivitate.
Era convins de rolul creștinului evanghelic într-o societate a comunismului cu
față umană. Petru Dugulescu a înțeles în anii care au urmat că “Ei” i-au
programat moartea. Pastorul de la Turnu Severin, Vasile Gherman, ucis de
securitate este un alt exemplu în această privință. .......
NĂDEJDEA în Dumnezeu
197
ANEXELE 14 Actele obținute de-a lungul timpului pentru construirea noii
clădiri a Bisericii NĂDEJDEA
ANEXA 14.1 Actul de proprietate al bisericii
Actul de proprietate al Bisericii Giulești ce se acordă Comunității
Baptiste prin transfer de la frații Ioan Țopa și Gh. Retegan
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
198
ANEXA 14.2 Actul de autorizare a demolării bisericii vechi
ANEXA 14.3 Actul de autorizare a construirii bisericii noi
NĂDEJDEA în Dumnezeu
199
ANEXA 14.4 Actul de autorizare a funcționării bisericii NĂDEJDEA
acordat de conducerea Cultului Baptist atât timp cât se respectă Statutul
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
200
Mulțumiri
Mulțumesc Domnului că a găsit cu cale a mă alege pentru continuarea muncii
istoriografice a bisericii începută de fratele Țopa Ion, care spunea în 1962.
„De asemenea doresc ca istoria bisericii Giuleşti să fie continuată
şi mai departe de cei ce vor veni după mine şi să nu fie trecute cu
vederea evenimentele mai importante ce vor fi în viitor”.
Mulțumesc tuturor celor care ne-au furnizat informații, documente, fotografii sau
orice altă formă de ajutor pentru a face posibilă apariția acestor rânduri.
Dacă ați ajuns la această pagină înseamnă că ați avut răbdarea a citi și implicit a
face cunoștință cu evenimentele și frământările vieții bisericii Nădejdea care a
dat 80 ani de lumină creștină la margine de București.
Cel mai important este: Nu uitați! Și „Tot ce faceți, să fie făcut cu dragoste! (1Co 16:14)
În loc de încheiere lăsăm pe o veterană a bisericii, sora Maria Catană, să se
exprime cu câteva versuri omagiale dedicate bisericii Nădejdea la aniversarea
celor 80 de ani de la inaugurare.
.....
Biserică, fii veșnic trează!
Statornică în Dumnezeu.
Tu pe Isus mereu urmează!
Ca să ajungi în cerul Său.
Sămânța bună tu aruncă!
Și rodul Domnul ți-l va da.
O dată-n ceruri de rodește
Răsplata scumpă e a ta.
.....
ISUS HRISTOS ESTE DOMNUL!
NĂDEJDEA în Dumnezeu
201
Iată si LISTA pastorilor si liderilor baptisti informatori , în ordine alfabetică, si
numele lor conspirative.:
Bălgrădeanu Constantin - STANGU IULIU
Bărbătei Pavel - PAVELESCU
Bolea Ionel - IONESCU VINTILĂ
Bunaciu Ioan - IVAN, BACIU
Cure Simion - BL.C; LICĂ MARIN
Dugulescu Petru - DAVID ȘTEFAN
Găvăgină Ieremia - PETRESCU
Gheorghită Nicolae - SANDU;
GEORGESCU; POPESCU
Husanu Mihai - MIHU
Mara Cornel - TURCU
Megyesi Iosif - BOROS
Nicolae Covaci - IONESCU
Popa N. Petre - PEPO
Stanca Ioan - BARBU
Talpos Vasile - PROFESORUL
Tanc Aurel - CRISAN
Truta Ionel - TRAIAN IONESCU
Ton Iosif - CRISTEA IOAN;
MICU VICTOR
Tunea Ioachim - FAGURE, PASTORUL
După ce a citit în presă că a fost turnător al Securităţii(trecut pe lista amintita)...
Fost deputat PNTCD, pastorul baptist Petre Dugulescu a murit la Timisoara in
urma unui stop cardiac.
Dezvaluita, legatura sa cu Securitatea....a dat rod.
80 de ani de lumină creștină la margine de BUCUREȘTI
202