Împrejurări istorice crude şi neprielnice au impus românilor încă de la începutul istoriei lor, forme politice şi administrative distincte de organizare. Împărţiţi în “ţări”, românii au avut însă conştiinţa că sunt unul şi acelaşi popor, având originea, limba şi credinţa comună.1 Această conştiinţă de unitate s-a manifestat şi pe plan muzical căci românii au practicat acea “muzică pe care au cunoscut-o odată cu creştinarea lor, şi care a “înveşmântat Cultul Bisericii, transfigurându-l în doxologie”.

Ocuparea Transilvaniei de către maghiari (sec. X – XI) şi colonizarea saşilor (sec XII)2 a schimbat cursul istoriei acestei provincii locuite în majoritate de români. Secole de-a rândul românii de aici nu au fost recunoscuţi ca naţiune politică iar religia ortodoxă a fost doar tolerată.

În aceste condiţii este dificil de urmărit evoluţia muzicii bisericeşti din această provincie. De existenţa ei, ca şi de originea bizantină nu ne putem îndoi cu atât mai mult cu cât au existat mănăstiri ortodoxe încă din secolul al XI-lea care au stat în legătură nemijlocită cu Ţările Române din afara arcului carpatic.

Cum cultul ortodox a fost însoţit întotdeauna de muzică , trebuie să admitem ideea că acolo unde a existat o mânăstire sau biserică ortodoxă, acolo a fost şi un centru de cultivare a ardeleni şi-au putut păstra credinţa, cultul şi muzica bisericească în aceste mânăstiri sau chiar biserici săteşti, în ciuda vicisitudinilor prin care au trecut.

cu cântările care imită în mare parte muzica gregoriană şi hebree”.3 Primii dascăli cunoscuţi ai acestei înfiinţează şcoli la Tohanul Vechi, Bran, Zărneşti, Satulung, Săcele, Cristian, Ghimbav, Dârste, Sânpetru ş.a.4 În şcoala din Şchei veneau să înveţe cântare bisericească români şi din alte părţi ale Ardealului, chiar şi din Ţara Românească.

Reputaţia de care s-a bucurat de-a lungul timpului explică prezenţa în mai multe rânduri (1821, 1828, 1850) a vestitului protopsalt Anton Pann ca dascăl de strană ş. Bunăoară, în comuna Cristian (la câţiva kilometri de Braşov) unde am fost mai mulţi ani dirijor de cor, cântăreţul de strană Muntean Lazăr cânta “Binecuvântările învierii” de la Utrenie şi “ale morţilor” de la slujba înmormântării după melodia glasului 5 psaltic. De asemenea şi în parohiile din Râşnov, Vulcan sau Holbav cântările amintite sunt foarte apropiate de glasul V psaltic. Iar în Braşov sunt parohii unde se cântă numai după melodiile psaltice. Aceste melodii nu au fost învăţate special, ci au fost preluate pe cale orală de la foştii cântăreţi.

Date despre o cântare bisericească ardeleană mai avem şi în actul numit “Pohta Vlădicăi” din 1700 car

timpului de o adevărată “dinastie de învăţători”.Alte şcoli patronate de Biserica Ortodoxă mai erau în Haţeg (1725), Orăştie (1731), Sălişte,

Poiana Sibiului, Orlat, Jina, Sâmbăta de Sus, Arpaşul de Sus, Comăna de Sus, Viştea de Sus, Făgăraş (1761). Datorită legăturilor nemijlocite pe care românii ortodocşi le-au avut cu fraţii lor din Moldova şi Ţara Românească, pe teritoriul Transilvaniei au circulat numeroase manuscrise muzicale psaltice sau copii ale acestora. Ele n-au ajuns întâmplător în biblioteci, ci ele au fost folosite de cunoscătorii notaţiei bizantine. Şi aceştia nu puteau fi decât români ortodocşi ardeleni. Numai în bibliotecile din Cluj-Napoca se păstrează nouă manuscrise psaltice în notaţie cucuzeliană. Aceste manuscrise au fost cercetate şi transcrise de mai mulţi muzicologi: Nicu Moldoveanu, Sebastian Barbu Bucur, Gheorghe CiobanuGheorghe Petres5, Hrisanta Trebici

1

2

3

4 Vasile Ţârcovnicu, art.cit,pag.2695Gheorghe Petrescu, Elemente de propedeutică muzicală în manuscrisul psaltic 1106,B.C.U.,Cluj-Napoca,1991,pag.77-79;

MarinŞi în biblioteca Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” se află un manuscris psaltic în notaţie hrisantică şi care a făcut subiectunei teze de licen activitatea unor dascăli ardeleni, Bucur Gricul, Ioan Radu Duma Braşoveanu, Naum Râmniceanu, Nicolae Nil Poponea Sibianul şiorge Uce, care au arătat că în decursul a două secole, legăturiacestea au căzut într-o perioadă de criză datorită desfiinţării mănăstirilor româneşti.

Este cunoscaptul că practica de deznaţionalizare în Transilvania din partea statului austro-ungar a fostsă la extrem prin dărâmarea mănăstirilor româneşti. Astfel prin ordinul generalului Bukow (1761) şi al împăratului Iosif (1782)

de-a lungul timpului muzicii bisericeşti din Transilvania, vrednicul de pomenire Pr. Gheorghe Şoima (1911-1985) este de părere că: „nu oricare dintre genurile folclorului muzical ardelean a e cea care a imprimat cântă

i Şoima este susţinută în special de preoţi, au fraze lungi şi sunt bogate în ornamente. Dar nu a fost demonă din punct de vedere muzicologic. Tot părintele Şoima are o concepţie cu totul personală despre muzica bisericească ortă din Transilvania. Într-o corespondenţă adresată muzicologulnstantin Catrina, părintele Şoimomânită». Dar nu românită la masa de scris ci în Biscă. Şi nu dîn psaltică şi în teoria muzicii europene, ci de mulţimestrană… Am putea spune că în Transilvania muzica psaltică a românit-o însuşi poporul .În continuarea scrisorii părintele Şoima face o afirmaţie fundamentală: „Fondul muzical al muzicii bisericeşti transilvane este identic cu cel al psalticii de la Bucureşti. Mai mult, chiar glasurile 3, 7 si 5 sunt aproape identice; la fel antifoanele glasurilor 2 si 8 (chiar si 4). Celelalte glasuri de asemenea se înrudesc”.

Muzicologul Gheorghe Ciobanu în studiul „Raportul dintre muzica liturgică românească şi muzica bizantină”6, împarte muzica bisericească românească în două mari zone: Ţara Românească şi Moldova, iar pe de altă parte, Transilvania. Autorul subliniază faptul că muzica din Transilvania se prezintă mai neunitar, distingându-se câteva zone: Banatul si Crişana, partea de sud a Transilvaniei, centrul şi nordul Transilvaniei. Deşi constatăm astfel de variante ale cântării tradiţionale bisericeşti, în ele „se regăseşte substratul bizantin al acestei muzici”7. Afirmaţia este puternic susţinută de un alt studiu al aceluiaşi muzicolog8 în care sunt prezentate punctele comune dar şi formulele oarecum diferite ale acestor variante locale transilvănene vis-á-vis de muzica psaltică.

Fostul profesor de muzica bisericească la „Academia Teologică din Sibiu”, Petru Gherman, într-un studiu dedicat muzicii bisericeşti din Ardeal, sesizează existenţa variantelor orale din Ardeal şi subliniază că: „temeiurile musicii bisericeşti ardelene constau în creaţia muzicală din Tradiţia ortodoxă şi în structura sufletească creştină a poporului român9, care a transformat elementul muzical moştenit de 12 veacuri într-o nouă formă, conformă simţirii şi trăirii adevărurilor de credinţă ale acestui popor existent în „spaţiul mioritic” unde fenomenul religios-ortodox se întâlneşte cu cel naţional, pe care-l valorifică ... poporul românesc şi-a adus aportul lui creativ, de colorit naţional faţă de muzica bisericească grecească orientală10.Această concepţie a lui Petru Gherman ne poate duce pe o pantă greşită sau chiar falsă. Se poate înţelege că tradiţia şi oralitatea transilvană au copleşit moştenirea bizantină a muzicii bisericeşti. Ori este clar că ,,acest colorit naţional” nu poate fi despărţit de structura bizantină autentică.

Muzicologul şi compozitorul Zeno Vancea în prefaţa „Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, armonizată şi aranjată pentru coruri mixte săteşti după vechile melodii de strană din Ardeal”11 afirma: „Melodiile bisericeşti ale Românilor datează probabil din epoca în care

6 Gheorghe Ciobanu,Studii de Etnomuzicologie şi Bzantinologie, vol.II (1979), Editura Muzicală, Bucureşti, pag.2 627 Ibidem;8 Idem, Muzica bisericească la români, …,pag. 162-192;9 Credem că Petru Gherman Cercetări Psihologice-Bucureşti şi republicat de editura Paidea, 1998;10 Petru Gherman,op.cit. pag. 9;11 Zeno Octavian Vancea, Liturghia SF. IOAN Gură de Aur armonizată pentru coruri mixte săteşti după vechile melodii de strană din Ardeal,Ed. Litografia Prefecturei judeţului Mureş,Tg.Mureş,1939 (Prefaţă );

strămoşii noştri au trecut la religia creştină şi odată cu ritul grecesc, au adoptat şi cântările acestui rit. Dacă astăzi (anul 1939 n.n.) melodiile românilor din Ardeal, se deosebesc foarte mult de cele din Vechiul Regat, acest fapt se datorează unor cauze multiple: Muzica bisericească din Bizanţ, modificându-se ea înseşi în cursul timpurilor prin numeroase influente ce le-a avut de suferit (arabe, persane, turceşti, slavone) prin clerul grecesc care-şi găsea loc în bisericile din Regat, muzica bisericească a vechilor se modifică continuu, concomitent cu cea din Bizanţ, pe când în Ardeal (pe lângă o cultură muzicală bisericească incomparabil inferioară Regatului) cântarea de strană a fost ferită în mare parte de aceste influenţe străine. Prin faptul însă că în Ardeal, nefiind cărţi bisericeşti în cari aceste melodii să fi fost fixate o dată pentru totdeauna, melodiile transmiţându-se de la o generaţie la alta numai prin auz, desenul melodic al acestor cântări s-a modificat şi el continuu de la o generaţie de dascăli (cantori) la alta prin adăugiri, omiteri, floricele, melodii noi etc.) după ... şi capriciul cântăreţilor de strană, cu deosebirea însă aici influenţele modificatoare le-a exercitat cântecul poporal”

Ca răspuns acestor afirmită din Biserica primară de către Biserica din Transilvania? Nu aceeaşi ce a circulat în toate provinciile româneşti până la 1700, iar în unele zone din Transilvania chiar până în secolul al -lea spre sfârşit?

În urma acestei priviri de ansamblu asupra muzicii bisericeşti din Ardeal putem concluziona următoarele:- Până la începutul secolului aMuzica bisericească practicată în toate ţinuturile locuite de

români a fost de la început ;- În ciuda condiţiilor istorice, reldin Transilvania n-a fost nici un moment înstrăinată de fondul

muzical bizantin; - Legătura permanentă dintre provinciile româneşti a făcut posibilă menţinerea unităţii pe

tărâm muzical (şi nu numai);- Studiile muzicologice, (amintite mai sus) au demonstrat cu prisosinţă faptul că „variantele”

cunoscute astăzi în Transilvania sunt clădite tot pe structura modurilor bizantine.

Învăţămuzicisericesc1. Învăţământul muzical biseral XIX-l deauna de muzică. Legătura indestructibilă dinte muzicăa „şcolii de muzică” ci la faptul că muzica bisericească s-a învăţat la strană şi mai puţin după manuale specializate. Secole de-a rândul românii ortodocşi ardeleni au deprins cântarea de strană de la înaintaşii lor iar la vremea cuvenită au „predat-o”urmaşilor.

Consecvenţi acestei idei, vom arăta câteva date din viaţa bisericească a românilor ortodocşi din zona Sibiului înţelegând că acolo unde nu a fost amintită în mod expres, în anonimat, muzica bisericească a fost prezentă.

Mănăstirea ScoreiZona Sibiului , populată într-o majoritae covârşitoare de români ortodocşi, a atras atenţia

încă din timpurile domnitorilor de peste munţi. Aşa se face că, dorind a sprijini ortodoxia din această parte a Transilvaniei , Mircea cel Bătrân, (1386-1418), Domnul Ţării Româneşti, dăruieşte în 27 decembrie 1391, satul Scorei boierilor săi, egumenul Stanciu şi fratelui său Călin. Deci în acest an era o mănăstire în sub conducerea lui Stanciu. În acea vreme logofăt al domnitorului Mircea cel Bătrân era Filos. Călugărit la Cozia şi luându-şi numele de monahul Filotei, este autorul „Pripealelor”, (scurte texte imnografice care se cântă cu stihuri din „psalmii aleşi” polieleul sărbătorilor împărăteşti ale Născătoarei şi ale unor sfinţi)12. Este de la sine înţeles că „Pripealele” vor fi răsunat cântate şi în Mănăstirea din Scorei. Despre această mănăstire nu mai avem date până în 1784 când preot era Halmagiu13. A fost arsă din ordinul generalului Bucow iar călugărul Halmagiu a rămas tot acolo ridicându-şi un nou lăcaş. În anul 1765 acolo exista o şcoală care era condusă de David Motoc.

12Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti,Ediţia a II-a revăzută şi întregită, Editura Enciclopedică,Bucureşti ,2002,pag. 181-182;13 Meteş Ştefan,op. cit. pag. 96 ;

Biserica „Brâncoveanu” din Ocna –SibiuluiO altă ctitorie voievodală din zona Sibiului este Biserica „Brâncoveanu” din Ocna –

Sibiului. Biserica îşi are originea cu mult timp înaintea domniei voieodului căruia îi poartă numele. La 18 octombrie 1599, după bătălia de la Şelimbăr, Mihai Viteazu a trecut prin Ocna Sibiului. Românii de aici l-au primit cu multă dragoste şi l-au informat că ei nu au un lăcaş de închinăciune. Mihai Viteazu le-a îngăduit să îşi ridice o biserică din piatră şi cărămidă adusă din Turnu-Roşu. Astfel, s-a construit această biserică la anul 1599 la îndemnul lui Mihai Viteazu în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu că i-a ajutat să învingă în bătălie. După un oarecare timp biserica a fost dărâmată de turci. Pe urmele ei Constantin Brâncoveanu a înălţat o nouă biserică şi a înzestrat-o cu cele necesare între anii 1697-1700. Fiind ctitorie brâncovenească trebuie să fi avut legătură cu Şcoala de cântăreţi de la Sâmbăta de Sus şi elevi de-ai lui Bucur Grămăticul să fi ajuns aici.

Biserica din Turnu RoşuLegăturile nemijlocite cu domnitorii munteni au continuat. În anul 1653 Matei Basarab

ridică o biserică pentru românii din Turnu-Roşu ( Porceşti). Grija pentru înzestrarea cu cele necesare va fi fost şi pentru cântări mai ales că satul era o localitate de graniţă cu Ţara Românească şi schimburile culturale se puteau face mai uşor. După ridicarea bisericii este consemnată şi o mănăstire a cărui călugări făceau mare agitaţie contra unirii cu Roma.

Mănăstirea din SibielO mănăstire ortodoxă de dată mai recentă este cea din Sibiel. Delimitarea în timp o putem

face după câteva însemnări: ieromonahul Varlaam însemnează pe un Triod copiat de el în mănăstire în anul 1716; o altă însemnare pe un Evangheliar tipărit de Coresi la Braşov în 1561. „ Scris-am eu Popa Oprea leat 1722 noiembrie zile 30.( Evangheliarul se găseşte în biblioteca Facultăţii de Teologie „ A. Şaguna” din Sibiu).La mănăstire funcţiona si o şcoala ţinută de călugării de aici,unde mergeau copii care voiau să devina preoţi sau cântăreţi. Ei învăţau de la călugării de aici scrisul, cititul,cântările si slujbele bisericeşti. Şcoala aceasta a fost frecventată şi de alţi copii care doreau sa înveţe carte”.Şcoala din mănăstire a însemnat începutul unei alte scoli,cea de pe lângă biserica parohială,pomenită în anul 1740. Biserica a fost ridicată în anul 1765 „în zilele Prea Înălţatei,prea Luminatei Krăiesei noastre Marii Terezii fiind arhiereu Prea Sfinţitul Arhiepiscop,Dionisie de la Buda”14

De la începutul sec al XIX-lea se cunoaşte numele învăţătorilor:- Ioachim Boleşiu 1806- Petru Popovici 1820- Nicolae Topolog 1847- Ioan V. Leonovici 1850. Acesta înfiinţează corul bisericesc din Sibiel:”Din anul 1852 s-

au început copii scolastici a cânta slujba Sfintei Liturghii in biserica Sibielului.15Pana în anul 1923 şcoala a fost confesională.

Şcoala din SălişteÎn secolul al XVII-lea se înmulţesc şcolile româneşti în aceasta zonă a Mărginimii. Încă din

vremea domniei lui Vlaicu Vodă (1364-1377) şi a lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) precum şi a urmaşilor lor,Săliştea împreună cu satele din jur – Galeş, Vale, Cacova, Sibiel Tilişca - făceau parte din posesiunile acestora formând ducatul Amlaşului. Necesitatea unei şcoli româneşti într-o regiune pur romanescă,s-a simţit de timpuriu,preoţii din Sălişte având un important rol cultural .

Cea mai veche mărturie privind existenţa unei şcoli în Sălişte o oferă un document din anul 1616 când este pomenit dascălul Dumitru Popa,care avea să ajungă protopop.16Elevii acestei scoli proveneau din satele mai apropiate. Graţie unei tradiţii cărturăreşti la aceşti sălişteni, se cunoaşte numele unui Oprea Alemănuţ care îşi trimite băiatul în Moldova la o mănăstire spre a-şi desăvârşi învăţătura în vederea unei ascensiuni eclesiastice. Desigur nu a fost nici primul nici ultimul care va face acest drum atât de cunoscut mărginimii sibiene. Şcoala era susţinută

14 Textul se află pe rama uşii de la intrarea în biserica din Sibiel;15 Însemnare pe un Triod tipărit la Blaj în 1813;16Ibidem,pag.138

financiar de familiile copiilor care o frecventau. „Şcoală s-a ţinut în comună acesta din timpurile vechi,nu numai de la începutul sec. al XIX-lea încoace ci şi chiar în secolul al XVIII-lea. În aceste şcoli, după spusele bătrânilor,instruiau cantorii, candidaţii la preoţie, preoţii mai tineri şi unii călugări ba chiar şi femei au instruit încă înainte de anul 1848.Că din timpuri vechi s-a ţinut aici şcoala se vede de acolo deoarece mulţi din bătrâni care au trăit la începutul secolului trecut,aveau învăţătură de carte, ştiau citi şi scrie...Multe însemnări din mineie şi de pe alte cărţi vechi bisericeşti scrise şi subscrise cu mâna proprie, de bătrâni care au trăit in timpuri îndepărtate, toate aceste dovedesc ştiinţa lor de carte. De la unii călugări si foşti învăţători aici au rămas manuscrise de poezii bisericeşti cu scrisori chirilice foarte frumoase”

Până în anul 1821 şcoala nu avea un edificiu propriu. Dacă în majoritatea cazurilor şcoala îşi avea reşedinţa în tinda bisericii sau acasă la învăţător,în Sălişte,cursurile se ţineau în case închiriate, ceea ce denotă grija şi atenţia pe care săliştenii o acordau educaţiei. De la începutul sec. al XIX-lea mai cunoaştem câţiva dascăli: N.Fanea, Dumitru Herţa, Dumitru Oprea Borcea,Stan Beju,Dumitru Chipară.

Se cuvine să amintim aici pe crâsnicul Picu Pătruţ poet, miniaturist dar şi mare cântăreţ. S-a născut în 1818 la Sălişte şi s-a remarcat de-a lungul vieţii ca fiind un adevărat apostol al Mărginimii. Deţinea o bibliotecă imensă pentru acea dată(peste 200 de volume).Versurile lui se cântau după melodii numite de el „podobii” fără a fi de fapt unele propriu-zise. Melodiile erau fie ale unor cântece de stea, fie compoziţii proprii. Din păcate Picu Pătruţ nu a utilizat notaţia muzicală ci numai a indicat ca subtitlu la fiecare din „viersurile” ce se cântau. glasul şi denumirea podobiei: „Glas 3, podobie:Astăzi trei raze...” Chiar dacă nu-i cunoaştem în amănunt opera muzicală, Picu Pătruţ a contribuit la sedimentarea melosului bisericesc transilvănean.

Şcoala din RăşinariDacă şcoala din Şcheii Braşovului a însemnat un focar de cultură care radia în toată zona,

tot aşa şi şcoala din Sălişte a avut o influenta covârşitoare asupra şcolilor din satele învecinare. Astfel ca, in 1733 se deschide la Răşinari o şcoala prin osteneala lui Coman Barcian.17Acesta s-a născut in 1699 şi a fost hirotonit preot de episcopul Climent al Râmnicului 1735-1748, la 11 noiembrie 1740. La acea vreme romanii ortodocşi nu aveau ierarh canonic. Coman Barcian este “urzitorul” unei adevărate dinastii de preoţi si învăţători care au fost mândria Mărginimii SibiuluiUrmaşii lui Coman la şcoala din Răşinari au fost:

- Aleman Galea 1740-1785 dascăl. Implicat intr-un proces în 1784,obţine de preoţii si bătrânii satului o „adeverinţă de bună purtare”: „este om bun si de omenie şi din tinereţile lui ne-a fost si ne este dascăl în şcoala noastră până astăzi”;

- Iacovu Diacul - la 1748 nota pe un Triod: „..si am scris eu Iacovu diacul aceste slovă deşartă”;

- Bucur Droc,1793-1837.Din anul 1837 îl găsim cântăreţ la strana bisericii vechi din Răşinari: „Dascăl in Răşinari de legea celor 7 soboare a sfinţilor din toată lumea adunaţi,patriarhi,pustnici şi arhierei. Fost-am şi eu slujitor într-această Sfânta Biserică,Hramul Paraschivei,dascăl în 35 de ani. Cantor până am ajuns la vârsta de 66 de ani,deci-ncolo şti-va milostivul Dumnezeu cât voi mai putea sluji, numai mă rog la toţi sa mă iertaţi,25 februarie,1842,Bucur Droc”.

- Ioan Popovici 1797-1807- Ion Droc (fiul lui Bucur Droc) 1799-1804. În anul 1799 copiază Alexandria lui Machidon

Împărat, iar în anul 1804 un octoih: „Asezatu-s-au acest omoglasnic intru scrisoare prin sârguinţa şi osteneala mea”:

- Oprea Dascălul –amintit in 1805;- Iacob Isdrăilă -1803-1804 (diacon)- Petru Bratea -1803-1805- Vasile Popovici 1814-1816- Ioan Muciu 1824-1829- Aleman Popovici 1829

17 Vasile Ţârcovnicu,art.cit ,pag. 270;

- Nicolae Munteanovici 1830-1838- Aleman Trimu decedat la 21 martie 1831. În protocolul înmormântărilor este consemnat:

„Aleman Trimu diac şi tipicăraş al bisericii,foarte bun”.(consemnat de preotul de atunci Daniil Pop).

- Ioachim Băcilă 1834-1836;- Bucur Oance - dascăl de la 1832;- Nicolae Sîmtion 1833.

Nu ştim la ce nivel se ridica învăţământul din acesta şcoala. Dar cert este că „instruirea se făcea în duh religios, şi se propuneau cântările bisericeşti,apostolul,rugăciunile,scrisul şi cititul”.18 Mai trebuie menţionat faptul că, încă din 1383, răşinărenii ridicau o biserică ortodoxă cu sprjinul lui Radu I Basarab dovadă a grijii purtate din partea voievozilor Ţării Româneşti, ţăranilor români de pe Cibin.

Şcoala din TilişcaÎn urma mişcărilor religioase din Ardeal din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, Împăratul

Iosif al II-lea a emis „edictul de toleranţă”,menit să acorde unele drepturi românilor. Acestea erau de ordin social dar si religios. Efectele acestui decret n-au întârziat sa apară, căci românii şi-au putut ridica lăcaşuri de cult precum şi şcoli sub ocrotirea şi în administrarea Bisericii.

Aşa s-a înfiinţat „oficial” şcoala din Tilişca. Dacă după decretul de toleranţă a putut funcţiona cu ştirea autorităţilor,şcoala din Tilişca, şi-a avut sediul în tinda bisericii vechi de lemn construită în 1684 şi sfinţită de Mitropolitul Sava al III-lea de la Bălgrad. Cu acestă ocazie donează o Evanghelie pe care a primit-o în dar de la voievodul Munteniei, Ioan Şerban Cantacuzino, la sfinţirea întru arhiereu. Evanghelia poartă următoarea însemnare: „Din mila lui Dumnezeu Şerban Vodă Cantacuzino au dat acesta Sfânta Evanghelie in satul Tilişca bisericii carea a făcut Vlădica Sava sa fie de pomana,nici popă nici sătean sa nu aibă a o vinde... Aceasta s-a dat când am fost in ţara munteneasca pentru vlădicie si s-au dat când am sfinţit biserica,luna octombrie 16 zile,,anul 1684, Sava III Vestemian ”

Cel mai vechi dascăl cunoscut al scolii din Tilişca a fost Dumitru Lal, fără a avea o pregătire specială,a funcţionat între anii 1825-1831.Dumitru Lal ţinea şcoala în locuinţa sa unde învăţa copiii, cântările bisericeşti şi citirea cu litere chirilice, pentru a putea citi psalmii şi apostolul in biserica. Următorii dascăli au fost:

- Dumitru Miclăuş 1832-absolvent al cursului clerical din Sibiu - Ioan Berghezan, 1833-1836- Ioan Macrea -1842

- Ioan Sgură – poreclit şi Onea Boani „ cel mai mare cântăreţ dintre dascălii care s-au perindat la şcoala din Tilişca”. La data de 22 august 1849 se sfârşeşte din viaţă în biserică în timp ce cânta Heruvicul. Bătrânii din Tilişca aminteau cu laudă numele lui şi când auzeau pe cineva cântând frumos ziceau: „...numai Onea Boani mai cânta ca dumneata”19.

În general, programul scolii din Tilişca se desfăşura în felul următor: „Elevii mai mari erau obligaţi a cerceta biserica şi la Vecernie, când sunt pe rând designaţi a ceti psalmul binecuvântează şi a rosti rugăciunile „Lumina Lina”, şi „Acum slobozeşte” iar in postul Paştilor se cetesc tot de către elevi înaintea icoanelor împărăteşti rugăciunile din Pavecerniţa mica executând si cântări aparţinătoare. Tot ei cetesc şi apostolul în fiecare duminică şi sărbătoare. Un punct însemnat de atracţie la cercetarea bisericii de către credincioşii din comună ,îl formează executarea cântărilor liturgice de către elevi.”

Biserica din Bungard

La începutul sec. al XVII-lea pe piaţa transilvană au pătruns negustori greci şi macedo-români din Peninsula Balcanică. La 8 iunie 1636 primesc dreptul de a se aşeza într-o grupare asociată la Sibiu. Astfel a fost înfiinţată cea dintâi „Companie grecească” din Transilvania20.

18 Stan A. Ionescu, Monografia Şcoalei primare de stat „Octavian Goga” din Răşinari,jud.Sibiu,1936,pag.27;19 Ibidem;

În anul 1640 este menţionat ca preot slujitor al grecilor din Sibiu, Serafim Ilaro, trimis la cererea acestora de Mănăstirea Iviron din Muntele Athos În ciuda influenţelor şi a privilegiilor de care se bucurau, saşii le-au interzis să aibă în Sibiu propriul lăcaş de cult. La 12 ianuarie 1690 au primit aprobarea să zidească o biserică în afara Sibiului, anume în satul Bungard, pe un teren cumpărat de la doi ţărani din sat, cu condiţia de a plăti 100 de fiorini bisericii evanghelice-luterane săseşti din Sibiu. Biserica grecilor a fost şi biserică parohială pentru credincioşii din sat, mărturie stau mormintele greceşti şi româneşti din jurul bisericii. La altarul acestei biserici au slujit călugări greci, dintre care majoritatea sunt cunoscuţi cu numele. De pildă, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea se cunosc ieromonahii Matei (Matheos) din Pogoniana Epirului (1704-1712) şi Partenie Moraitis (1727-1731), Iacob I (1742-1746), „Grigorie Vlahul din satul Sâmbăta” (1757). Abia în anul 1788-1789, primesc aprobarea de a-şi zidi biserică în Sibiu - „Biserica din Groapă”.De atunci biserica rămâne exclusiv pe seama credincioşilor români din Bungard. Dacă timp de un secol această biserică a fost administrată de greci, fără îndoială că aici s-a cântat o autentică muzică psaltică. Intr-o perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Română din Ardeal, această biserică a reprezentat mereu un reper nu numai liturgic ci şi muzical.

Biserica din BoiţaComună curat românească va fi avut şcoală din „timpuri vechi”. Date scrise avem destul

de târziu şi ele se leagă de nişte însemnări de pe ultima copertă a „Protocolului satului Boiţei,1799”.21 Din aceste însemnări reiese că în anul 1804 dascăl era Ioan Popovici, fratele preoţilor Marcu şi Vartolomeu Popovici din Boiţa. Urmează apoi, Ioan Oancea, Ioan Vladovic şi Ioan Rotaru. Aici în Boiţa s-a născut Ioan Bobeş, preot din 1852 „foarte cult si bun cântăreţ”22de la care a învăţat muzică Dimitrie Cunţan.

În satul Cacova (azi Fântânele) ciobanii „păşteau târla cu Ceaslovul sau cu Octoihul în mână,cântând irmoasele si glasurile învăţate la şcoală”.

Altă şcoală cu renume din Mărginime, a fost cea din Poiana Sibiului înfiinţată în anul 1748 de dieci şi zugravi.23Sunt cunoscuţi dascălul Dumbravă şi diacul Maniu.

Documentele mai vorbesc şi despre o şcoală la Sadu unde s-a găsit un Triod cu semnătură dascălului Stanci Nicula din Apoldul Săsesc, „dascăl de normă la şcoala neuniţilor.1790”.

În jurul anilor 1950 profesorul de muzică Ioan Lotreanu din Sadu face o monografie etnomuzicologică a acestei localităţi. Între melodiile culese se numără şi Troparul Naşterii Domnuluicântat de ceata de feciori. Faptul că face parte din obiceiul legat de colindat, precum şi forma şi structura aparte, ne îndreptăţeşte să credem că această melodie este foarte veche. Mai mult, melodia proprie cântecului de stea, se pliază perfect pe textul liturgic al troparului. Aprofundând studiul am constatat că pe lângă această variantă,în Sadu, există şi una „bisericească”după forma şi structura, îndeobşte cunoscută, a glasului IV-tropar, din Ardeal. Melodia are două rânduri melodice asemănătoare şi se clădeşte pe un pentacord cu baza pe sol, pe un ambitus de cvintă (sol-re), ocazional sextă. Tinzând spre recitativ,melodia lasă impresia unui caracter vioi, tineresc:

Şcoala din Gura RâuluiSpre sfârşitul sec. al XVIII-lea la Gura Râului este cunoscut dascălul Arsenie care după o

perioadă, trece în Ţara Românească şi nu se mai întoarce. Cam tot în aceiaşi perioadă „ar fi purtat dăscălia, Aleman Trimu din Răşinari, mare cântăreţ.”În anul 1804 era cunoscut ca dascăl Ioan Babeş, notar comunal. Şcoala capătă renume odată cu venirea lui Vasilie Fitoc din Avrig , 20 Despre negustorii greci din Sibiu au apărut mai multe lucrări: Nestor Camarino, L 'organisation et l'activite de la Compagnie des marchands grecs de Sibiu, în rev. „Balcania", vol. VI, Bucureşti, 1943, p. 210-213; Olga Cicanci, Companiile greceşti din Transilvania şi comerţul european în anii 1636-1746, Bucureşti, 1981; Athanasios E. Karathanasis, O Ellinismos tis Transilvanias, Tesalonic, 2003. 21

22

23

fost subofiţer în armata austriacă. Acesta funcţionează ca dascăl între anii 1805-1847. Contemporanii lui i-au purtat o plăcută amintire căci de la el au învăţat scrierea frumoasă, citirea şi rânduiala slujbelor bisericeşti24 .

Au mai slujit ca învăţători cantorul Ioan Dămian, căruia i-a rămas numele de „dascăl” precum şi Constantin Barbeş,Ioan Manta şi Ioan Doican. Pe aceştia din urma îi găsim preoţi parohi în Gura Râului şi în Sebeş.

În Haşag se menţionează o şcoala de prin sec al XVII-lea , dar primele ştiri sigure le avem din 1829,învăţător fiind George Nicula,25fără o pregătire deosebită. Prelegerile se ţineau în casa proprie şi se rezumau la învăţarea rugăciunilor şi cântărilor iar mai pe urma scrisul şi cititul.

În anul 1761 generalul Bukow face un recensământ în Transilvania vizând populaţia românească. Din acest recensământ reiese că în Transilvania erau la acea vreme , 2719 dascăli români.

Alte mănăstiri din apropierea Sibiului cunoscute au fost: Racoviţa (1761), Săcădate (1786), Săsăuş, (1762) ,Săsciori. Cum,de cele mai multe ori la mănăstirile din Ardeal poposeau monahi de peste munţi, înţelegem ca au existat intense schimburi culturale si muzicale.

2. Învăţământul muzical la Şcoala de teologie ortodoxă din Sibiu până la mijlocul secolului al XIX-lea

În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, datorită răspândirii iluminismului în imperiul habsburgic, împărăteasa Maria Tereza (1740—1780), dar mai ales fiul ei, împăratul Iosif II (1780—1790), au fost preocupaţi de răspândirea culturii în rândurile populaţiei de la sate. Nu se urmărea în mod special ridicare prin cultură a poporului român ci, consolidarea statului multinaţional habsburgic, transformarea societăţii de atunci. În noile condiţii social-politice, se considera ca un ţăran,sau un muncitor trecut prin şcoală, va fi un bun cetăţean şi se va ajunge la o armonizare a intereselor claselor sociale.26 Atenţia Curţii imperiale s-a îndreptat astfel şi spre învăţământul elementar. Pentru organizarea lui in Austria, in anul 1774, a fost adus din Prusia la Viena profesorul piarist Johann Ignaz von Felbiger, cu multă experienţa în aceasta problemă.27 El a elaborat legi şi regulamente şcolare, manuale pentru învăţământul elementar şi metodici pentru îndrumarea învăţătorilor.

În anul 1781, deci în timpul împăratului Iosif II, apare o lege specială pentru Transilvania, sub titlul Norma Regia (Legea regală pentru şcolile din Marele Principat al Transilvaniei). Această nouă lege avea în vedere aproape exclusiv organizarea învăţământului gimnazial, a şcolilor „latine", urmărindu-se o uniformizare a conţinutului învăţământului din diferitele gimnazii confesionale din Transilvania.

În acest context general de reforme şcolare pentru Transilvania,se înregistrează şi o serie de contribuţii ale reprezentanţilor iluminismului românesc.

La 2 martie 1782, Ioan Piuariu Molnar (1749—1815 medic oftalmolog din Sadu, înaintează împăratului Iosif II un memoriu în problema învăţământului românesc din Transilvania. La 14 iunie 1782, adresează un nou memoriu sub forma unui proiect. Cerea ca pentru început să se înfiinţeze 70 de şcoli româneşti în localităţile mai mari şi să se numească un director şcolar român care să se îngrijească de ridicarea unor edificii şcolare, cu sprijinul şi munca localnicilor. Confruntându-se cu indiferenţa şi birocraţia guvernului,la 7 octombrie 1784, Ioan Piuariu Molnar a reluat problema înfiinţării unor şcoli elementare ortodoxe romaneşti. Între alte argumente, invoca faptul ca pe atunci un număr de 292 de tineri ortodocşi transilvăneni învăţau la şcolile mănăstireşti din Bucureşti, Argeş, Mănăstirea dintr-un Lemn şi Iaşi, pierduţi fiind pentru provincie.

24

25

26Mircea Păcurar27 Istoria învăţământului

Răscoala lui Horea (1784) a obligat guvernul să ia anumite hotărâri favorabile românilor.28

Astfel, s-a hotărât de către Curtea de la Viena înfiinţarea unor şcoli elementare vizând mai mult românii ortodocşi. Pentru acest lucru inspectorul principal al tuturor şcolilor din Transilvania I. Martonfi şi episcopul Ghedeon Nichitici trebuiau să facă nişte propuneri concrete. La 4 noiembrie 1785, ei înaintează Guvernului Transilvaniei un proiect de organizare a învăţământului românesc în care constata nevoia înfiinţării unui seminar pentru pregătirea cleru-lui ortodox şi a câtorva şcoli in parohii. Considerau de asemenea necesară, numirea unui director şcolar ortodox, cunoscător al limbilor uzuale in Transilvania. Ei chiar propuneau două persoane: Dimitrie Eustatievici, şi Ioan Piuariu Molnar. Se mai stăruie de asemenea asupra înfiinţării unei şcoli în suburbia Sibiului. Dintre cei propuşi pentru postul de director,este ales Dimitrie Eustatievici.

Dimitrie Eustatievici a condus şcolile romaneşti ortodoxe din Transilvania până la moartea sa, la 27 mai 1795, sub episcopii Ghedeon Nichitici ( 20 noiembrie 1788) şi urmaşul său Gherasim Adamovici (instalat 13 septembrie 1789 - 13 aprilie 1796).29

Deşi a fost numit oficial numai la 20 septembrie 1786, Dimitrie Eustatievici şi-a început activitatea de pregătire a învăţătorilor de la şcolile romaneşti, la Sibiu, încă înainte de numirea oficială. În octombrie 1786 şi-a încheiat pregătirea prima promoţie de învăţători. Odată cu aceştia au urmat cursurile şi patru candidaţi la preoţie: diaconul Ioan Florea din Geoagiu -Hunedoara, Petru Ardelean din Săcărâmb - Hunedoara, Daniil Giurca din Soharu- Alba şi Ioan Pop din Bahnea-Mureş. Pentru prima dată sunt amintiţi şi trei tineri care urmau să devină cântăreţi: Daniil Ignat din Cerghidu Mare - Mureş, Zaharie Filimon din Sălişte şi Radu Hânş din Tălmăcel -Sibiu.30 De asemenea într-un raport cu data de 28 iunie 1791 numit „conspectul candidaţilor pregătiţi şi examinaţi pentru dăscălie şi cantorat” pe lângă candidaţii la preoţie sunt înregistraţi şi trei cântăreţi bisericeşti:David Stoica, pregătit spre a fi cantor in Şpâlnaca-Alba, Mihail Roşca şi Ioan Popa, pregătiţi să devină cantori in Topârcea -Sibiu.

Nu ştim precis ce manuale de muzică se vor fi folosit. Trebuie să subliniem că această şcoală îşi începe activitatea după o perioadă deosebit de grea pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania. Uniatismul, dărâmarea mănăstirilor,administraţia străină,au contribuit oarecum la enclavizarea muzicii bisericeşti din această parte de ţară. Dar să nu uităm relaţiile culturale ale românilor sibieni din acea vreme cu Ţările Române care erau foarte intense în acea perioadă. Să nu uităm pe Hagi Pop ctitorul bisericii „din groapă” care s-a îngrijit să înzestreze locaşul cu toate cele necesare, sau manuscrisele muzicale ce au circulat,posibil, şi pe filieră grecească. Nu trebuie să excludem şi posibilitatea ca muzica bisericească să fi fost învăţată „după ureche” după tradiţia ardelenească a glasurilor conturată deja. Este cert că pentru însuşirea tipicului s-au folosit în primul rând Ceaslovul din 1790 şi 1794 şi Psaltirea din 1791 apărute la Sibiu , sau Liturghierul de la Râmnic sau Blaj 1787.

După moartea sa (27 mai 1795), conducerea cursului respectiv, precum şi a “şcolilor naţionale neunite” din Ardeal a fost preluată de braşoveanul Radu Tempea V (1768-1824), preot, care le-a condus până în 1808, când a fost ales protopop la Braşov.31 În anul 1808 la conducerea şcolilor este numit preotul Gheorghe Haines. Acesta, în înţelegere cu Consistoriul, a încredinţat pregătirea învăţătorilor lui Simion Jinariu. Prin circulara din 14 februarie 1809 se dispunea: „dascălii normaliceşti cât şi alţi dieci care ar cugeta a lua treapta dăscăliei, ca dânşii pentru auzirea cursului de normă, precum şi pentru învăţarea celor prin milostivul direct guvernalicesc din 26 ianuarie a.c. nr. 333 poruncite: să vie aici la Sibii la cuviinciosul director în săptămâna întâiu după Paşti fiindcă cursul se va începe luni, după Duminica Tomei şi va ţinea până la sâmbăta Rusaliilor, aducându-şi fieştecare de cheltuială pentru hrana sa pe vremea hotărâtă.

28cauzele şi scopurile răscoalei. În raportul înmânat Curţii el ascunde adevăratul motiv al răscoalei -şcolară. vezi, Lucia Protopopescu, Contribuţii.. .pag.42; 29

30

31;

Altmintrelea să ştie că dascălii care nu vor veni, dacă nu vor asculta mai înainte aceste învăţături, nădejde de a se face dascăli niciodată nu pot avea”

În 1810 Gheorghe Haines i-a încredinţat lui Simion Jinariu şi pregătirea viitorilor preoţi. În 21 mai 1810 Haines îi dă dascălului Jinariu o „instrucţie” din care cunoaştem ce însemna cursul de preoţie de la Sibiu din acea vreme: „Dascălul era îndatorat să predea cetania curată fără opinteală sau poftorie (repetare) sau rupere a cuvintelor, dar foarte desluşită...scrisoarea dezvoltată, aşa ca slovele unui cuvânt să fie laolaltă scrise,iară cuvânt de cuvânt despărţit... catihismul cel mic pe de rost, bine şi din tablă în tablă; să înveţe cum trebuie a ceti Apostolul, Evanghelia şi Leturghia, cu glasul cuviincios, curat şi fără de nici o tărăgănare sau poftorie, aşa ca slujba şi cetania în urechile ascultătorilor să fie plăcută; să înveţe patru parţi ale aritmeticii bine,precum şi tabela arithmetică de mine aşezată...Fieştecare să ştie cântările sau glasurile bisericeşti şi aşezarea slujbelor sfintei biserici după tipicul din Octoihul cel bogat spre care sfârşit va numi dascălul în fieştecare zi un ceas întru care în auzul candidaţilor va ceti tipicul”32

La 15 martie 1811 se inaugurează o etapă nouă în istoria şcolii sibiene, odată cu numirea tânărului profesor Gheorghe Lazăr din Avrig (1779-1823), care urmase studii de Filosofie şi Teologie la Universitatea din Viena. Fiind foarte bine pregătit nu era văzut cu ochi buni de directorul Haines. Cu toate acestea îi va încredinţa pregătirea viitorilor preoţi. Între timp a fost ales la Sibiu primul episcop român,Vasile Moga. Din păcate cei doi nu au putut colabora fructuos, Gheorghe Lazăr ignorând în repetate rânduri autoritatea episcopului.

La Sibiu, Gheorghe Lazăr, „teolog şi profesor candidaţilor de preoţie neuniţi”- aşa cum se semna - va preda un curs de Dogmatică şi de Morală precum şi Cântările bisericeşti,Tipicul şi Practica Liturgică. După moartea lui Gheorghe Haines la 1 martie 1812, Gheorghe Lazăr a fost obligat să predea gratuit Cântările bisericeşti şi Tipicul precum şi „Manuarea protocoalelor matriculare”.În mai 1814 se va plânge episcopului de greutatea predării Cântărilor bisericeşti. Din cauza atmosferei tensionate şi situaţiei materiale precare, Gheorghe Lazăr , va părăsi Sibiul pe la sfârşitul anului 1815. S-a stabilit la Bucureşti unde şi-a dedicat întreaga energie dezvoltării învăţământului românesc.

După plecarea lui Gheorghe Lazăr din Sibiu, episcopul Vasile Moga a rânduit pentru continuarea cursurilor, doi apropiaţi ai săi: Moise Fulea şi Ioan Moga. Aceştia fuseseră trimişi la studii la Universitatea din Viena, pe cheltuiala fondului sidoxial pentru a studia teologia. Moise Fulea, deşi nu avea studiile terminate, a fost rechemat şi numit director al şcolilor din întreaga dieceză iar Ioan Moga i-a luat locul lui Gheorghe Lazăr. Pe lângă directorat, Moise Fulea era dator să predea gratuit cântările bisericeşti şi tipicul, precum şi scrierea, cititul,aritmetica şi manuarea protocoalelor matriculare.

Purtarea de grijă a directorului Moise Fulea s-a răsfrânt şi asupra dascălilor pe care-i voia cât mai pregătiţi şi conştiincioşi în a-şi îndeplini datoriile ce le reveneau. Astfel, trebuie să consemnăm faptul că în 1822 Moise Fulea a elaborat pentru dascălii vremurilor sale o „Instrucţie”, care astăzi ne apare ca un ghid şi totodată ca o programă de învăţământ, autorul oferind explicaţii amănunţite pentru aplicarea ei. Partea de început a „Instrucţiei” este alcătuită din „Rugăciune întru blagoslovenia pruncilor”. Urmează apoi „Instrucţie despre ceale ce fieştecarele Dascăl învăţătoriu ( pentru ) creşterea şi purtarea cea bună a pruncilor spre a-i face creştini buni şi oameni de omenie de astăzi înainte are a păzi…” Spicuind din cuprinsul „Instrucţiei” aflăm că şcoala începea la 1 noiembrie. Dar, încă din octombrie, dascălii aveau obligaţia „să meargă cu un jurat din casă în casă şi să-i înscrie pe toţi, toţi copiii feciori şi fete de la 7 ani până la 15 în sus”. În şcoală elevii erau împărţiţi în trei clase. În clasa întâi erau „cei ce învaţă cunoaşterea slovelor”, în a doua „slovenitorii” iar într-a treia „cei ce învaţă a ceti”. În şcoală dascălii aveau obligaţia să-i înveţe pe elevi felurite rugăciuni, apoi elementele de bază ale învăţăturii creştine cuprinse în Catehism (care la nevoie trebuia învăţat „din tablă în tablă, pe de rost”) precum şi „4 speţii ale ar(it)meticii, a scrie binişor cu litere rumâneşti şi latineşti; cântările, herovicele, peazne şi priceazne” ş.a.32

Încă de pe vreme lui Gheorghe Haines s-a încercat organizarea unui învăţământ confesional ortodox. După numirea sa pe scaunul episcopal, Vasile Moga a continuat demersurile făcute în acest sens şi la data de 19 iulie 1816 Guberniul a publicat rezoluţia cu nr. 1281 prin care se reglementa organizarea învăţământului confesional ortodox. Totodată,episcopul a fost numit şi inspector suprem al şcolilor ortodoxe. În această calitate emite o circulară prin care sunt făcute cunoscute dispoziţiile rezoluţiei. Circulara „Ordinăciune episcopească prin care se regulează trebile şcolare şi îndatorează să înveţe în şcoală scrisoare cu litere latine” conţine câteva informaţii foarte preţioase cu privire la cantorii bisericeşti de atunci. Ea prevedea:

1. „În tot satul unde este preot, să se înfiinţeze şi şcoală, iar dascăl să nu fie altul, ci cantorul bisericii şi să aibă o ferdelă de grâu de la omul cu prunci şi să fie iertat de darea capului şi scutit de tot felul de greutăţi de obşte şi să înveţe pruncii a scrie cu slove latineşti.

2. Unde sunt amestecaţi românii cu saşii să aibă şi şcoala romanescă drepturi băneşti din lada satului pe cât va avea şi şcoala săsească.

3. Unde nu se va putea cuprinde cantorul să înveţe singur pe toţi pruncii, feciori şi fete,acolo să mai puie un dascăl cu plata de 50 de zloţi pe an sau o găleată de grâu de la toată gazda cu prunci.

4. Eară cantor să nu fie altul care nu s-ar putea legitimălui prin directorul şcoalelor că au învăţat norma...”

Prin urmare diecii sau cantorii trebuiau să urmeze cursurile de normă de la Sibiu. Lucru deosebit de folositor căci aici aveau contact cu alţi cântăreţi şi bineînţeles cu un mod de cântare ceva mai organizat. În şcolile lor credem că excelau prin ceea ce ştiau ei mai bine să facă:învăţarea cântărilor bisericeşti.

Aşadar, de la începutul înfiinţării Şcolii de la Sibiu (1786) şi până la mijlocul secolului al XIX-lea (1849) cântările bisericeşti au fot predate de şase profesori:

- Dimitrie Eustatievici (20 septembrie 1786-27 mai 1795);- Radu Tempea V(1796-1808);- Gheorghe Haines (1808-1810);- Simion Jinariu (1810-1811); - Gheorghe Lazăr (15 martie 1811-1815);- Moise Fulea ( 1814 - 25 octombrie 1849);

Pentru această perioadă nu cunoaştem vreun manual sau vreo metodă după care să se fi predat muzica bisericească. Cunoaştem doar cărţile de slujbă apărute până la acea vreme la Sibiu şi care vor fi fost folosite măcar în parte la învăţarea cântărilor: Liturghierul (1814, 1827, 1831, 1835), Ceaslovul (1811, 1816, 1819, 1822, 1825, 1829, 1830, 1842), Catavasierul (1812, 1817, 1832), Octoihul mic (1826, 1830, 1833, 1839, 1842, 1845), Molitvelnicul bogat (1833), Psaltirea (1811, 1817, 1825, 1826, 1831, 1834, 1837, 1838, 1841), Evanghelia (1840 si 1844), Penticostarul (1841). Se vor fi folosit si unele ediţii ale cărţilor de slujbă tipărite la Buda: Octoihul (1811), Evanghelia (1812), Triodul (1816), Psaltirea (1813, 1817, 1818), sau cele de la Braşov: Molitvelnicul (1811), Psaltirea (1820) etc. Din punct de vedere muzical se poate semnala un prim pas al declinului culturii muzicale bisericeşti din Transilvania.

În pofida tuturor greutăţilor şcoala sibiană de teologie şi-a continuat drumul şi şi-a făcut datoria faţă de neam. Mitropolitul Nicolae Bălan elogia această perioadă: „Cu merinde pentru hrana trupească şi cu merinde sufletească, amândouă pe o forma de modestie, veneau smeriţii fii de preoţi şi de ţărani români apăsaţi sub jugul greu al iobăgiei la Sibiu, ca în şcoala de lângă Vasile Moga să-şi îmbogăţească sufletele cu învăţăturile bogosloviei şi ale dăscăliei. Cu gândul mai mult la cei ramaşi acasă şi la afacerile gospodăriei după care trăiau decât la carte, vor fi petrecut ei in acest oraş săsesc, in care s-au înfiripat cu trudă începuturile primitive ale unor aşezăminte de cultura româneasca. Nu vor fi făcut ei mare spor in învăţătură, dar li se va fi întărit credinţa in adevărul sfânt al legii strămoşeşti şi li se va fi înviorat nădejdea în sosirea unui viitor mai fericit pentru Biserica şi poporul lor. Întorşi acasă, in referinţele unei vieţi patriarhale, trăiau

muncind alături de turma lor cuvântătoare, pentru câştigarea pâinii de toate zilele. Împărtăşind şi in bine şi in rău aceeaşi soartă cu fiii lor sufleteşti, de care se deosebeau puţin atât în însuşirile bune, cit şi in cele rele, au continuat firul istoriei de „sate şi preoţi" a poporului nostru”.

La fel şi profesorul Aurel Crăciunescu spunea: „Candidaţii din seminar, cu bucoavna subsuori şi cu hrana pe şase săptămâni în traistă, veneau smeriţi la izvorul de apa vie ca să-şi răcorească setea după ştiinţa, după adevăr. Dânşii reprezentau un neam întreg şi lucrau pentru un neam întreg. Pe lângă ştiinţa lor modestă, ei duceau din seminar un suflet viu de creştini români adevăraţi, un suflet pătruns de adevărul legii şi credinţei strămoşeşti. Vestitori ai ştiinţei şi ai adevărului dumnezeiesc, purtau şi coarnele plugului, lucrând din zorile zilei până în adâncul nopţii, ca sa poată trai atât ei cit si turma lor, în cinstea legii adevărate şi în frica Domnului.

Tinerii de la bogoslovie, cari cu sfială se ocupau de studiul cursului teologic, învăţând întru smerenie şi cucernicie tâlcuiala Evangheliei, s-au făcut păstori eroici în lupta pentru susţinerea moştenirii strămoşeşti, devenind apostoli devotaţi ai legii româneşti, vestind-o în tot locul şi în toată vremea turmei cuvântătoare, care numai lor le credea, lor le urma şi numai în dânşii se încredea, căci erau sânge din sângele ei, trup din trupul ei şi suflet din sufletul ei.”

3. Mitropolitul Andrei Şaguna şi contribuţia lui la afirmarea şi dezvoltarea învăţământului muzical bisericesc ortodox

După aproape un an de la moartea episcopului Vasile Moga ,la 27 iunie 1845 a fost numit ca vicar al eparhiei Andrei Şaguna (n. 1 ian. 1809 - 28 iun. 1873). Astfel începe o nouă perioadă în istoria Bisericii Româneşti dar şi a muzicii tradiţionale bisericeşti din Transilvania. În acel an cursul de Teologie a fost ridicat la un an de studii, cu introducerea unor noi discipline. Andrei Şaguna s-a interesat de această şcoală pe tot cursul păstoririi sale. Astfel, într-un „Sinod eparhial” convocat în martie 1850 s-a hotărât ca şcoala sibiană să devină un „Institut teologic-pedagogic”, cu două „secţiuni”: una teologică, cu doi ani de studii (din 1852), apoi cu trei ani (din 1861), în care să fie primiţi numai absolvenţi de gimnaziu şi o „secţiune pedagogică” (creată în 1853), cu un an de studiu, apoi cu doi ani (1862), cu trei ani (1879) şi cu patru ani (1907), care pregătea învăţători pentru şcolile primare îndrumate de Biserică.

Mitropolitul Andrei Şaguna, a fost preocupat în permanenţă de formarea unor cadre didactice corespunzătoare pentru cele două secţiuni ale Institutului, ca şi de tipărirea de manuale şcolare pentru elevii lor. Dintre profesorii numiţi de Şaguna consemnăm pe Ioan Hannia (1848-1895), fost şi director al Institutului, Grigorie Pantazi (1849-1854), preotul Sava Popovici din Răşinari (1854-1855), autor de manuale didactice, toţi trei cu studii la Universitatea din Viena. 33

Aceştia, se pare, au predat Cântările bisericeşti de la moartea lui Moise Fulea până la numirea lui Nicolae Begnescu la o dată necunoscută. Probabil că a fost instituit la începutul anului şcolar 1852 şi a funcţionat până la sfârşitul anului şcolar 1860 când a trecut la uniţi.34

În programele Institutului este amintit şi Ioan Bobeş (menţionat şi de Dimitrie Cunţan în prefaţa cărţii sale) din Boiţa – Sibiu . Acesta apare în protocolul corpului profesoral începând cu data de 3 aprilie 1858. În ultimele cercetări am constatat că Ioan Bobeş funcţionează ca profesor de tipic şi cântări încă din 1853.

Între anii 1844-1849 Ioan Bobeş urmează cursurile Seminarului Central din Bucureşti pe cheltuiala mitropolitului de atunci,Neofit al Ungrovlahiei.35Nu ştim în ce împrejurări l-a cunoscut pe acest ierarh. Cert este că atunci, la acea vreme, muzica psaltică era predată la

33 Ibidem,pag.272-273;34 Ibidem;35 Ibidem;

Seminarul Central de, nimeni altul decât, Anton Pann (1797-1854). În acea vreme Anton Pann tipărea „Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau gramatica melodică”(1845).Ioan Bobeş şi-a făcut pe deplin teoria căci absolvă seminarul cu calificativul „eminent”.36Un aşa tânăr pregătit nu putea să îi scape Mitropolitului Şaguna. Acesta îl numeşte învăţător împreună cu alţi tineri la şcoala din Răşinari (se cunoaşte „slăbiciunea” mitropolitului pentru acest sat). Totuşi nu îl numeşte profesor de cântări ci îi recomandă să predea teologia (religia). Mitropolitul Andrei Şaguna se adresa răsinărenilor astfel:

Iubita mea in Hristos obşte!

Veţi fi ştiind iubiţilor, mulţimea trebilor mele şi călătoria mea, care am a o interprinde la Viena. Să nu vă miraţi, că nu v-am uitat pe D-voastră, căci iubirea mea ferbinte către voi mă îndeamnă şi astădată a Vă întâmpina cu binecuvântare şi epistolia aceasta arhierească, ca o dovadă vie a îngrijirii mele de voi şi de ai voştri.

Deci in ajunul plecării mele la preabunul nostru Împărat poftindu-vă „Pace tuturor", „Sănătate tuturor”, Vă dau de ştire, că pe următorii tineri i-am aflat de harnici pentru dascăli la copiii şi copilele voastre, adecă:

1. Vasile Axente, pentru şcoala mai înalta, căci a făcut gimnaziu, filosofia şi dreptul.1. loan Bobeşiu, pentru a 2-a clasă - cu teologia. (religia)2. Petru Băncilă, pentru I-a clasă, căci a săvârşit sub însumi a mea povăţuire „Metodica

învăţătorească”.2. loan Muntoiu, „Metodica învăţătorească ,Istoria bisericească şi cântările.Sibiu, 1850. Andreiu Şaguna.La Răşinari va sta din 1850 până în 1852 când va fi numit pentru scurt timp preot şi

învăţător în comuna natală Boiţa.37De aici va fi chemat să predea cântările în 1853 la Institutul teologic-pedagogic, nou înfiinţat de Şaguna. Ioan Albescu autorul celor două monografii despre satul Boiţa insistă asupra faptului că Ioan Bobeş a introdus „cântare nouă ” în bisericile din Ardeal.38În mod sigur se referea la „noua sistimă” introdusă în Ţările Române de Petru Efesiul şi continuată de Ieromonahul Macarie,Anton Pann ş.a. după Reforma lui Hrisant de la 1814.Cum Ioan Bobeş a fost unul dintre profesorii lui Dimitrie Cunţan ,acest lucru explică foarte multe.

În 1860 Ioan Bobeş se întoarce în Boiţa ca preot şi învăţător. Cum în acelaşi an Nicolae Begnescu a fost pierdut pentru Biserica Ortodoxă (a trecut la greco-catolicism), postul de profesor de cântări si tipic de la Institutul Teologic –Pedagogic a rămas vacant. Mitropolitul Andrei Şaguna îl numeşte pe acest post pe tânărul Ioan Dragomir din Apoldul de Sus, începând cu anul şcolar 1860-1861.

Ioan Dragomir, s-a născut la 10 Septembrie 1833 in Apoldul de Sus, judeţul Sibiu, într-o familie de ţărani. Studiile gimnaziale le-a făcut în Sibiu şi tot aici a terminat şi cursurile teologice in anii şcolari 1857/8 şi 1858/9, audiind in acelaşi timp şi cursurile academiei de drept. Angajat la seminar ca profesor de cântări bisericeşti, a desfăşurat o frumoasă activitate, organizând corul clerical, compunând o mulţime de melodii, contribuind mult la îmbogăţirea cultului divin şi dând impuls dezvoltării cântării bisericeşti şi a muzicii in general. Se stinge din viaţă la 23 Februarie 1864 când avea doar 31 de ani.

Zaharia Boiu prezent la înmormântare rosteşte o mişcătoare cuvântare din care cităm: „...iubit cor al tinerimii pedagogic-teologice, care ai fost mândria şi iubirea şi lumina ochilor neobositului tău întemeietor şi conducător, şi care de astăzi încolo – cine ştie până când – vei rămâne orfan de conducătorul tău, şi peste tot întreagă iubită tinerime a scumpului nostru institut diecezan, primeşte şi tu ultimul adio al bunului tău profesor! Sădiţi, tineri iubiţi adânc în inimile voastre frumoasele învăţături ,ce aţi secerat din rostul zelosului vostru învăţător: şi de câte ori va răsuna din piepturile voastre o cântare melodioasă din cele compuse de dânsul ori învăţate de la el aduceţi-vă aminte de profesorul vostru veştejit în floare etăţii şi binecuvântaţi în inimile voastre memoria lui!” Tot de la Zaharia Boiu mai ştim, că la înmormântarea lui Ioan 36Ioan Albescu,Însemnări..pag.40; 37

38

Dragomir,corul Institutului a cântat una din compoziţii, „plâng şi mă tânguiesc”.Din păcate nici una din compoziţii nu s-a păstrat până la noi. În mod sigur a influenţat compoziţiile lui Cunţan care i-a purtat mereu o pioasă amintire.

Încă de la începutul activităţii sale Mitropolitul Andrei Şaguna dispunea la o întâlnire cu protopopii în 20 octombrie 1846 ca, „preoţii cu învăţătorii şi cântăreţii să trăiască în dragoste şi buna pricepere împreunându-şi puterile cu dânşii spre a învăţa tinerimea în cetire şi cântare bisericească“Mai târziu, la 10 august 1854, va dispune obligativitatea cântărilor bisericeşti în toate cele şase clase de învăţământ primar. Tot datorită lui Şaguna se înfiinţează primele coruri şcolare. Marele ierarh cunoştea valoarea religioasă şi estetică a rugăciunii cântate şi puterea ei de înfrăţire spirituală.

În anul 1849, cu prilejul întâlnirii sale cu obştea românească de la Sf. Nicolae din Şcheii-Braşovului, Andrei Şaguna a hotărât să fie înlocuiţi călugării cântăreţi Varlaam şi Domeţian, veniţi aici de la mănăstirea Sinaia.39 Cum o parte dintre credincioşi au fost nemulţumiţi de cele petrecute, Şaguna, aflând desigur, va expedia din Viena, în decembrie 1850, o corespondenţă adresată comitetului acestei biserici, recomandându-i „să scoată pe zişii cântăreţi din posturile, cu a căror cântare eu n-am fost mulţumit... şi să fie reprezentanţii cu ochii mai privighetori asupra acestora, căci despre purtarea lor morală se auzeau multe veşti urâte“40.Cei doi au fost înlocuiţi cu Mihail Popescu şi Constantin Trandafirescu, „amândoi din Bucureşti psalţi şi cu glas şi cu meşteşug bun”.

Cu puţin înainte de moartea Mitropolitului, Gheorghe Pletosu consemna:„în biserica din cetate... Sibiu, Şaguna şedea în scaunul arhieresc şi oricum cântam, acum unul,acum altul nu-i convenea. Atunci se dă jos din scaunul său,vine în strană şi începe a cânta stihirile praznicului. Cântă una, cântă două...Şaguna ne-a dat o pildă vie de executare a cântărilor bisericeşti în spiritul bisericei ortodoxe, de o cântare recitativă şi totuşi nu grăbită, de o cântare pedant acurată în ceea ce priveşte melodia, prozodia, accentul şi interpretaţiunea, pentru ca să nu se conturbe înţelesul”. Şi încă o subliniere aparţinând aceluiaşi martor ocular „Şaguna intră în biserică pe „Unule născut“ şi observând cum alergăm cântarea...face un semn diaconului să tacă...şi apoi se adresează celor două strane:„Dar asta e cântare, zice? Aşa cântaţi voi sub straşina rezidenţei mele? Apoi oare cum veţi face slujbele şi veţi cânta cântările când veţi fi de capul vostru prin parohii?”

La 6 decembrie 1859 într-un post-scriptum la Pastorala de Crăciun Mitropolitul Şaguna cerea preoţilor să se ocupe de culegerea cântecelor bisericeşti şi a colindelor:

„Cu acest prelej provoc pre toţi păr. protopopi, preoţi, cărturari şi dascăli: ca I Unde vor şti vre-o familie română nobile (Nemeş), să o poftească a le îngădui descrierea

diplomei lor de nobilitate, şi a mi-o trimite apoi. IISă adune poveşti şi cântece populare, şi

III Colinde,Scopul meu este, ca Diplomele familiilor române nobile fără osebire de religie să le adun şi să

le tipăresc într'o carte»Tot spre acest sfârşit voi să fac o adunare de poveşti şi cântece româneşti, ca într'o carte să le

tipăresc.Ear colindele, ce mi-se vor trimite, le voi împărtăşi cu literatul nostru Domnul Marienescu,

carele să ocupă cu tipărirea colindelor.Preoţimea să ceară ajutoriu şi desluşire mai departe de la inteligenţa română, carea este

poftită din parte-mi a fi mână de ajutoriu, în aceasta năzuială a mea.”Ca răspuns la această dorinţă a ierarhului, doi învăţători de la şcoala din Răşinari, Petru

Băcilă şi Petru Sîntion, trimiteau mitropolitului Şaguna un manuscris de 17 coli cuprinzând 39Sterie, Stinghe, Documente privitoare la trecutul românilor din Şchei (1864-1868), vol. IV, Braşov, Tipografia Ciurcu şi Comp.,1903, pag. 95,apud, Constantin Catrina,Mitropolitul Andrei Şaguna despre practica şi tradiţia cântării de sorginte bizantină în Biserica Ortodoxă din Transilvania, în Acta Musicae Byzantinae, Iaşi, vol.I, nr.1, 1999,pag 70;40 Ibidem;

cântările Sfintei Liturghii, psalmii de seară şi de dimineaţa; ceea ce e mai de lipsă pentru învăţarea celor opt glasuri, precum stihirile şi antifoanele cele dintâi ale fiecărui glas şi troparele; troparele sărbătorilor cele mai însemnate şi toate axioanele. În cercetările amănunţite cu privire la acest document deosebit de valoros am constatat că el nu se mai găseşte în Arhiva Arhiepiscopiei din Sibiu (A.A.S.). Preotul Ilie Frăcea (acum preot în Grecia) autorul articolului despre Dimitrie Cunţan, nu ne dă mai multe detalii. În Arhiva Arhiepiscopiei Sibiu (A.A.S.) se află doar memoriul amintiţilor învăţători. Pentru ineditul acestui act41, îl prezentăm în continuare, păstrând ortografia vremii:Esselenţiei Sale

Înaltu Prea-Sfinţitului şi Prea-Luminatului D. Domnu Andreiu Barone de Şiaguna Archiepiscopu şi Metropolitu Gr. Or. alu tuturoru româniloru din Ungaria şi Transilvania, Consilieru intimu alu Maiest. Sale O. R. Apostol etc. etc. etc.

în SibiuUmilita rogare a înveţiatoriloru P. Băncilă si P. Simtionu de la scola norm. capitală gr. or. din Reşinari.

Aşterne în alăturarea unu proiectu şi manuscrisu de Manualu scolasticu de cântări atâtu bisericesci câtu şi naţionale pentru înalta aprobare şi Archipăstorescă binecuventare.

Cu două ocluse originale:A. proiectu de 2 coleB. manuscrisu de 17 cole.

Esselenţia VostrăPrea luminate şi Prea sântite Domnule

Archiepiscopu şi Metropolitu!Subsemnaţii, ca înveţiatori vechi şi cântăreţi, convinşi fiindu din propria nostră

esperienţia ca tinerimei nostre şcolare i lipsesce o cărticică practică de cântări, care în inveţiamentul de cântări se corespundă cerinţeloru din instrucţiunea şcolară, determinândune amu şi întocmitu şi lucratu o astfeliu de cărticică, a cărei proiectu şi manuscrisu cu celu mai profundu respectu şi fiescă supunere îndrăsnind a le aşterne în alăturare Esselenţii Vostre în intregimea loru.

La întocmirea acesteia amu avutu în vedere a nu lăsa nimicu afară din totu ce ar fi neapăratu de lipsă pentru unu înveţiacelu în şcolă şi în biserică: Cântările S. Liturgii, Psalmii de sera şi de dimineţia; cea ce e mai de lipsă pentru înveţiarea celoru 8 glasuri, precum: Stichirile şi Antifonele cele d’ântâiu ale fiecărui glasu şi troparele, serbătoriloru celoru mai însemnate şi tote acsionele. Tote aceste în unu modu sistematicu şi corespundiatoriu scopului. Amu adăugatu mai de parte şi câteva poesii ocasionele bisericeşci: Imnulu popolare şi Archiepiscopescu, precum şi cele mai alese poesii naţionale şi funebrale.

Intenţiunea nostră, ce o amu avutu şi de care amu fostu preocupaţi la întocmirea acestei cărticici au fostu pe de o parte a împlini lacuna ce se sinte de o aşia carte, care se cuprindă nunumai cele mai alese, ci şi chiar cele mai neapăratu trebuiniţiose cântări aciediate după unu sistemu mai corespundiatoriu cerinţieloru din instrucţiunea şcolară, şi care carte se potă fi pe viitoriu precâtu folositore tinerimei nostre şcolare, preatâtu se servescă de îndreptariu chiar şi înveţiatoriloru pentru a pote instrua pe elevi în cele mai alese şi neapăratu trebuinţiose cântări bisericesci, naţionale şi funebrale; era pe de altă parte ca tipărinduse să se potă vinde cu unu preţiu câtu se pote de moderatu, încâtu prin eftinătatea ei să nu lipsescă nici unui inveţiatoriu şi scolariu de la şcolele nostre confesionale.

Mai de parte fiindu că în şcolele nostre suntu introduse literele străbune, şi tinerimea se instruedia preste totu cu aceste litere, amu cugetatu a fi mai cu scopu şi în interesulu tinerimei, ca şi acestă cărticică să se tipărescă cu astufeliu de litere.

De cumva lucrarea aceasta a nostră corespunde scopului şi lipsei ce ni-amu propusu a îndeplini ne rogamu cu cea mai fiescă supunere să Ve înduraţi a da înalta aprobare şi Archipăstoresca binecuventare pentru a se tipări.41 Arhiva Arhiepiscopiei Sibiu (A.A.S.) document 238 mapa 21 Pr.

Ai Esselenţiei Vostre Cei mai devotaţi şi plecaţi servi, Petru Băncilă Petru Simtionu

N-am putut stabili cu exactitate data la care a fost redactat acest memoriu. Despre Petru Băncilă ştim că a fost cantor la biserica din Răşinari, iar intre anii 1849/50 şi 1854/55, învăţător în aceeaşi localitate numit şi şcolit însuşi Şaguna (împreună cu Ioan Bobeş). Petru Sîntion urmează Institutul Teologic-Pedagogic de la Sibiu între 1858-185942, aici este numit şi preo43

apoi, apare în registrele şcolii din Răşinari ca învăţător între 1861-1879.44 Dacă cei doi se semnează ca „învăţători în Răşinari,”însemnă că au redactat memoriul după anul 1861. Un document de aşa valoare ne-ar fi adus multe lămuriri cu privire la muzica practicată de cântăreţii de atunci.

4. Alte forme de învăţământ muzical Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Sibiu (1927-1948)În anul 1927 se înfiinţa la Sibiu, Şcoala Ortodoxă Română de cântăreţi bisericeşti care, din

1936, va lua numele de Dimitrie Cunţan. Cel care a înfiinţat această şcoală a fost Mitropolitul Nicolae Bălan şi urmărea „să cultive cântarea bisericească cea specifică sufletului ardelean, să promoveze o serie de elemente de bun ajutor preoţilor de la sate şi oraşe şi - pe cât posibil-să înlesnească tinerilor doritori de învăţătură să deprindă câte o meserie folositoare şi cât mai multe din cunoştinţele unei raţionale exploatări a pământului.”45 Prin urmare, elevii erau pregătiţi nu numai pentru strană ci puteau să se califice şi în alte meserii. Circulara nr. 7008/1927 emisă de Consiliul Arhiepiscopesc aducea la cunoştinţa parohiilor din toată Arhiepiscopia Sibiului46 de înfiinţarea acestei şcoli. Pentru întocmirea Regulamentului de organizare şi a programei analitice, Mitropolitul Nicolae Bălan a numit o comisie formată din: Dr. Vasile Stan, Pr. Trandafir Scorobeţ, Prof. Timotei Popovici,Pr. Gheorghe Maior, Prof. Candid Popa şi consilierul Matei Voileanu, comisie care le-a şi redactat. Trebuie menţionat că regulamentul şi programa analitică au fost adoptate de toate şcolile de cântăreţi din patriarhia română. În anul

42 Dr. Eusebiu Roşca.,op.cit.pag.145;43 Stan A. Ionescu, Monografia....pag.75;44 Ibidem;45 Pr. Valeriu Popa,Anuarul II al Şcolii Ortodoxe Române de cântări bisericeşti Dimitrie Cunţan din Sibiu, (1927-1937-1947),Suceava, Tipografia Bucur Orendovici, 1947,pag.62-63;46 La acea vreme Arhiepiscopia Sibiului cuprindea judeţele: Sibiu, Braşov, Alba, Mureş, Harghita şi Covasna;

1940 existau un număr de 18 şcoli de cântăreţi subvenţionate de la bugetul de stat47 şi 6 şcoli nesubvenţionate.

Şcoala de cântăreţi de la Sibiu a funcţionat până în anul 1948 cu următorii profesori: 1. Pr. Ştefan Morariu – Studiu biblic (1927-1940). Director între anii 1927-1940;2. Pr. Nicolae Topolog – Muzică vocală şi instrumentală(1927-1940);3. Vasile Chira – învăţător – Româna, Istoria, Geografia, şi Aritmetica (1927-1946);4. Ioan Popiţa – absolvent de teologie – Cântări bisericeşti şi tipic (1929-1930);5. Ioan Luca– absolvent de teologie – Cântări bisericeşti şi tipic(1930-1934);6. Pr. Dumitru Călugăr – Studiu biblic (1934-1945). Director între anii 1940-1945;7. Ing. Ioan Stalov - Ştiinţe agricole (1934-1946);8. Prof. Vasile Costin - Lucru manual (1934-1940);9. Pr. Iacob Bozocea - Studiu biblic (1936-1940);10. Ioan Suciu - Cântări bisericeşti şi tipic (1940-1941);11. Constantin Imbăruş – învăţător – Română şi Istorie (1940-1941);12. Diac. Anatolie Scurtu - Muzică vocală şi instrumentală (1942-1948);13. Pr. Valeriu Popa - Cântări bisericeşti şi tipic (1942-1948).Director între anii 1945-1948;14. Diac. Simion Macarie - Studiu biblic (1945-1948);15. Pr. Gheorghe Bota - Româna, Istoria, Geografia (1946-1948);16. Diac. Eugen Munteanu - Aritmetică, Ştiinţe agricole (1946-1948);

47 Lista şcolilor subvenţionate: (Vezi Arhiva Arhiepiscopiei Sibiu (AAS) fondul Varia I 1008 )Mitropolia Ungro-Vlahiei Arhiepiscopia Bucureştilor

1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Căldăruşani-Ilfova. Episcopia Buzăului2. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Neagu Ionescu” Buzăub. Episcopia Tomisului ( Constanţa) 1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Episcopul Gherontie” Medgidia

II. Sf. Mitropolie a Moldovei şi a Sucevei-Iaşi1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Iaşia. Episcopia Romanului1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Episcop Melhisedec” Roman2. Şcoala de cântăreţi bisericeşti a Epitropiei „Domnească” Focşania. Episcopia Huşilor1. Şcoala eparhială de cântăreţi Huşic. Episcopia Dunării de Jos- Galaţi1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Cocoş, jud. Tulcea

III. Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba-Iulia şi Sibiu1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Dimitrie Cunţan” Sibiua. Episcopia Aradului1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Aradb. Episcopia Caransebeşului1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Caransebeşc. Episcopia Oradea -Beiuş d. Episcopia Cluj- Vicariatul Alba1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Alba-Iuliae. Episcopia Timişoarei1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Timişoara

IV. Arhiepiscopia Craiovei1. Şcoala eparhială de cântăreţi bisericeşti din Rm. Vâlceaa. Episcopia Argeşului1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Episcopul Nichita”- Curtea de Argeş

V. Mitropolia Basarabiei1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Chişinăua. Episcopia Cetăţii Albe- Ismail1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Ismailb. Episcopia Hotinului-Bălţi1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Bălţi

17. Dr. Liviu Ionaşiu – Medic (1927-1947);Până în anul 1946 şcoala a funcţionat cu 2 ani de studii, iar din 1946 durata cursurilor s-a

ridicat la 3 ani plus un an practică muzicală.Şcoala de cântăreţi din Sibiu a avut o bogată activitate muzicală. Corul şcolii sub

conducerea lui Nicolae Topolog sau Anatolie Scurtu a susţinut numeroase concerte atât în Sibiu cât şi în alte oraşe învecinate.

Dintre compozitorii ale căror partituri au fost interpretate de-a lungul timpului de către corul şcolii, amintim: George Dima, Dimitrie Cunţan D. G. Kiriac, Timotei Popovici, Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Cucu, Augustin Bena, Maxim Vasiliu,Emil Monţia, Gheorghe Şoima, Mihai Bârcă, Gheorghe Budiş. De asemenea, în fiecare duminică sau sărbătoare, elevii erau prezenţi la bisericile din oraş cântând utrenia liturghia sau vecernia.

Activitatea acestei şcoli a fost deosebit de rodnică. 270 de absolvenţi au răspândit în toată Transilvania (alături şi de absolvenţii Academiei Teologice) „duhul cântării” imprimate de mentorului ei - Dimitrie Cunţan.

După anul 1947 au venit vremuri grele pentru Biserică şi Ţară. Preotul Valeriu Popa, ultimul director al şcolii, anticipând desfiinţarea acestei instituţii, nota cu nostalgie în încheierea anuarului şcolii (1947): „Desprinzând de pe răbojul vremii şirul neîntrerupt al celor douăzeci de ani de activitate a şcolii de cântăreţi bisericeşti Dimitrie Cunţan din Sibiu, facem din ei chezăşia unei tot pe atât de bogate agoniseli viitoare, iar din acestea, mărturia de împlinire a chemării pentru care instituţia sibiană a fost aşezată aici, în margine de ţară transilvană şi-n inimă de lume românească”.

Deşi Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Sibiu şi-a încheiat activitatea de aproape 60 de ani, beneficiile ei se mai fac simţite şi astăzi. În cadrul proiectului “Cercetarea sistematică şi valorificarea tezaurului de oralitate al cântării de strană din bisericile Arhiepiscopiei Sibiului”48, am identificat doi absolvenţi, care ,deşi octogenari sunt în plină activitate ducând mai departe frumoasa tradiţie a acestei şcoli. Este vorba despre Bighea Ioan din comuna Cristian (jud. Sibiu) şi Muntean Ioan din com. Vulcan (jud. Braşov).

Bighea Ioan s-a născut la 11 ianuarie 1921 în Cristian. A urmat Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti de la Sibiu, între 1938-1940. I-a avut profesori pe Nicolae Topolog la muzică, pe Gheorghe Buzduc49 la religie, director fiind Pr.Ştefan Morar. L-a cunoscut pe Timotei Popovici. Este cântăreţ la strana bisericii din Cristian din 1940.

Muntean Ioan s-a născut în Vulcan (jud. Braşov) la 19 septembrie 1924 în familia cântăreţului bisericesc, Gheorghe Muntean. A urmat Şcoala de cântăreţi de la Sibiu între anii 1939-1941. Cântă la strana bisericii din Vulcan din anul 1941.

Ceea ce este de remarcat la aceşti doi cântăreţi (dar şi alţii), este faptul că după mulţi ani de la absolvire, au păstrat intactă cântarea învăţată în şcoală. De exemplu, irmoasele sărbătorilor sunt cântate din memorie exact după manualul lui Dimitrie Cunţan.

II. Cântarea monodică de stranăPersonalităţi muzicale (creatori, culegători, editori)

1. Dimitrie Cunţan Am arătat că la 23 februarie 1864 a murit tânărul profesor de Cântări bisericeşti de la Institutul

sibian, Ioan Dragomir, care funcţiona încă din 1860, absolvent al acestuia din 1859. În aceasta situaţie, la 1 aprilie 1864, Andrei Şaguna, l-a numit în mod providenţial, pe tânărul Dimitrie Cunţan profesor de Muzică şi tipic la Institutul pedagogic-teologic, cel al cărui nume avea să se identifice cu muzica bisericească din Ardeal. Cum întreaga viaţă a lui Dimitrie Cunţan a fost caracterizată de o modestie ieşită din comun, mai târziu va spune că a fost ales: „mai mult din cauza lipsei, şi a necesitaţii imperative, decât pentru vreun merit deosebit al meu personal”.

Viaţa

48 Derulat intre anii 2002-200549 Nu se află în lista profesorilor amintiţi de Pr. Valeriu Popa în Anuarul II….;

Bătrânul psalts-a născut în anul 1837 în familia unor ţărani credincioşi (probabil cu strămoşii din Cunţa, lângă Sebeş) în satul Dobârca, din comuna Miercurea Sibiului. Părinţii vor fi făcut multe sacrificii pentru a-şi da copilul să înveţe carte. Primele cunoştinţe de carte le-a dobândit la şcoala primară din sat, după care a fost înscris la şcoala romano-catolica din Miercurea Sibiului, după cum însuşi mărturiseşte: „...în anul 1846 locuiam la învăţătorul şcoalei romano-catolice Hazi cu care făceam din limba germană un curs privat pregătitor pentru clasa a II-a a acelei şcoli”.50

Timpul petrecut la gimnaziu estre greu de reconstituit. După propria sa mărturisire, a fost adus la Sibiu in jurul anului 1850, dar abia in 1858 este întâlnit ca absolvent a cinci clase la Gimnaziul romano-catolic de aici.

Între anii şcolari 1858-1860 era înscris la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu „ademenit ca de glasul unei chemări îngereşti...vădind aici aleasă distincţie şi purtare, la studii şi cu deosebire la cântările bisericeşti” . Aici a fost elevul lui Ioan Hannia, Nicolae Popea, Ioan Popescu şi Zaharia Boiu. Personalitatea covârşitoare a Mitropolitului Şaguna i-a marcat pe toţi studenţii Institutului cum tot Cunţan va mărturisi: „...bunul părinte al studenţilor,Andrei pe cei buni şi diligenţi ne prevedea cu ajutoare şi stipendii...S-a îngrijit de creşterea religioasă morală şi prin aceea că a dispus ca în afară de orele pentru catehizare, o dată pe săptămână, să ne întrunim toţi în capela vechiului seminar din strada Cisnădiei, unde maestru de muzică Zenker ne instrua în muzica vocală,după note; că a tradus şi litografiat la anul 1854 de pe greceşte liturghia lui Randhartinger din Viena , compoziţie pentru cor mixt în patru voci – iar noi, fii săi, sub conducerea numitului muzicant şi regretatului profesor de cântări Ioan Dragomir, cu bucurie şi cu zel o am studiat şi o am executat în biserică la toate ocaziunile mai solemne.”

În toamna anului 1860 a fost numit învăţător la şcoala de pe lângă parohia Iosefin. Apreciat încă de atunci, în vara anilor 1863 şi 1864 a fost trimis de Andrei Şaguna şi „Consistoriul diecezan”, în calitate de „comisar consistorial", să prezideze conferinţele învăţătoreşti de la şcolile ortodoxe din protopopiatele Braşov, Treiscaune şi Făgăraş.

De la 1 aprilie 1864 primeşte de la Şaguna misiunea de a preda Cântările şi Tipicul la Institut, misiune care o va purta cu mare demnitate şi rodnicie până la sfârşitul vieţii.

La 16 noiembrie 1864,Şaguna l-a hirotonit întru diacon pe seama bisericii din Sibiu-Iosefin, urmând ca „în sărbătorile mari a se rândui pentru slujba dumnezeiasca la biserica episcopească”51. La 1 iulie 1872, l-a hirotonit întru preot-paroh pe seama bisericii din „suburbiul Iosefin'' după moartea fostului paroh, asesorul consistorial loan Panovici. Andrei Şaguna scria cu acea ocazie Consistoriului: „Considerând că Ioan Panovici asesor consistorial,protopop pensionar al Sibiului II şi paroh la Biserica din Josephstadt-ul Sibiului au răposat în 30-lea mai a.c., mă aflu îndemnat a numi lângă acea biserică şi poporul credincios care ţine de dânsa, pe Dimitriu Cunţan, carele de 23 de ani ( credem că este o greşeală de scriere a actului deoarece, dacă Dimitrie Cunţan a fost numit învăţător în 1860 rezultă că, până în 1872 sunt 12 ani n.n. ) au prestat serviciul dăscălesc la şcoala parohială de acolo şi profesor de cântări în Institutul nostru pedagogico-clerical 9 ani şi a fost 8 ani diacon, de paroh actual, cu aceea că după ce s-a hirotonit de preot în 1 iulie a.c. să se introducă în parohia sa cu plata ce au avut-o şi predecesorul lui, apoi casa parohială să o uzeze de 1 septembrie a.c. iar poţiunea canonică de la toamna a.c.”

Odată cu numirea ca preot-paroh, înceta activitatea lui de învăţător, după mai bine de 12 ani de activitate. Potrivit Statutului Organic, acum devenea „director" al şcolii din parohia la care ostenise până atunci ca învăţător.52 Din 1873 şi până in 1885, deci în trei legislaturi a fost ales membru în Sinodul arhidiecezan de la Sibiu şi „asesor consistorial onorar” în „Senatul epitropesc” (secţia economică).53

Pentru calităţile lui morale şi spirituale la 1 septembrie 1877 este numit şi duhovnic („spiritual seminarial”) al Institutului.54 Ca o recunoaştere a meritelor sale va fi distins cu dreptul

50 Dimitrie Cunţan, Mitropolitul Andreiu ca păstor,în Revista Teologică, Nr.2 1908,pag 191-192;51 Ibidem;52 Păcurariu,Mircea,Cărturari...pag.142;53 Ibidem ; şi Frăcea ,Ilie, art.cit . pag.27754 Dr. Eusebiu R. Roşca,op.cit.pag.129;

de a purta brâu roşu închis aşa cum reiese din actul semnat de Mitropolitul Miron Romanul din 31 decembrie 1877: „Mult onoratului Domn Demetriu Cunţan parochu şi asesor consistorialu şi profesoru la institutul nostru pedagogic teologic arhidiecezan mă aflu îndemnatu a-ţi împărtăşi arhiereasca binecuvântare de a putea purta brâu roşu închis; aşteptând ca această distincţiune să-ţi fie totodată un îndemn nou de a dezvolta şi de aici înainte tot zelul în serviciile la care te cheamă interesele sfintei noastre biserici.”

În vara anului 1910 se retrage împreună cu familia la Sălişte unde a închiriat o casă, pentru a găsi puţină linişte. La 27 iunie, pe neaşteptate, se mută la cele veşnice. Îndurerată, soţia Maria Cunţan, înştiinţează autorităţile bisericeşti de tragicul eveniment prin următoarea telegramă55:

Către consistoriul arhidiecezanSoţul meu, profesorul Cunţan,au încetat azi dimineaţă

din viaţă în Sălişte Maria Cunţan

Mitropolitul Ioan Meţian, surprins de această veste îl delegă pe asesorul mitropolitan Matei Voileanu să se ocupe de cele necesare înmormântării. El îl informează pe mitropolit prin următorul raport:56

Prea venerat Consistoriu Arhidiecezan,

„Părintele Dimitrie Cunţan a răposat Duminica dimineaţa (27 iunie 1910) in locuinţa ce şi-o a închiriat pentru vară. În seara premergătoare a fost bine; nu se aştepta nime la o trecere din viata aşa de iute. Înmormântarea se va face mâine, marţi la 29 iunie a.c. îndată după serviciul divin; acesta e obiceiul de a se înmormânta acolo preoţii. Familia doreşte să fie înmormântat lângă biserica cea mare, la un loc potrivit. Am vorbit cu preşedintele comitetului parohial din Sălişte, domnul doctor Nicolau Comşa şi mi-a declarat, că i se va face răposatului un loc de frunte lângă biserica cea mare. Un asemenea loc în virtutea normelor stătorite acolo se dă însă pentru suma K. 120 (120 de coroane n.n.) care este un venit al bisericii. O abatere de la aceste norme nu se poate face nici în acest caz concret deoarece s-ar crea un precedent periculos pentru biserică...( text indescifrabil)”.

Sibiu, 28 iunie, 1910,Mateiu Voileanu

ases.cons.

A doua zi, Matei Voileanu, mai înaintează Consistoriului un raport cu privire la slujba de înmormântare şi preoţii slujitori prezenţi. La ceremonia de înmormântare, au slujit directorul de la şcoala civilă de fete a Asociaţiunii, Dr. Vasiliu Bologa, profesorul de la seminar Dr. Aurel Crăciunescu şi preoţii din Sălişte Iacob Steflea, loan Popa şi Dr. Dumitru Borcea. Ca diaconi au funcţionat profesorul seminarului Dr. Vasiliu Stan şi învăţătorul din Porceşti, (Turnu Roşu n.n.)Andrei Gâlea. În acelaşi raport Matei Voileanu face şi o cerere în nume propriu prin care solicita consistoriului returnarea banilor cheltuiţi cu deplasările la Sălişte în vederea participării la înmormântare.(!!!)

Preavenerat Consistoriu Archidiecezan,

Am onoare a aduce la cunoştinţa Preaveneratului Consistoriu, că în urma îndrumării presidiale, am mers eri la Sălişte şi am condus ceremoniile la înmormântarea fostului profesor seminarial Dumitru Cunţan.

55 A.A.S. actul 7324/1910 dosar II/28/1910;56 A.A.S. actul 7372/1910 dosar, idem;

Au servit directorul de la şcoala civilă de fete a Associaţiunei Dr. Vasiliu Bologa, profesorul de la seminariu Dr. Aurel Crăciunescu şi preoţii din Sălişte: Iacob Steflea, Ioan Popa şi Dr. Dumitru Borcea.

Ca diaconi au funcţionat profesorul seminarial Dr. Vasiliu Stanu şi înveţetoriul din Porceşti, Andreiu Gâlea.

Mă rog a mi se asemna diurna pentru 3 zile şi spesele de drum în suma de 30 coroane. Sibiiu, 30 Iuniu 1910.

Mateiu Voileanu ases. Cons.

Prin actul 7463 din aceeaşi zi, Consistoriul aprobă suma cerută şi îl invită pe consilier la casierie să îşi ridice banii.57Am amintit de acest lucru deoarece, vom vedea cu câtă birocraţie s-a confruntat Cunţan pentru a-şi primi banii pe cărţile sale.

În cei 46 de ani de activitate în şcoala teologică sibiană a fost coleg cu toţi marii profesori ai acesteia, începând cu cei formaţi de Andrei Şaguna şi pană la cei din primul deceniu al veacului al XX-lea. O vreme a fost coleg cu Gheorghe Dima şi Timotei Popovici iar între „elevii” lui s-au numărat viitori mari ierarhi (ca patriarhul Miron Cristea), viitori profesori, consilieri eparhiali, protopopi şi peste două mii de preoţi parohi şi învăţători.

Opera

Dimitrie Cunţan îşi înscrie cu cinste numele în istoria învăţământului teologic sibian nu numai prin activitatea desfăşurata la catedra, ci mai cu seamă prin opera sa muzicală

Lucrarea cea mai de seamă a lui Cunţan este, fără îndoială, Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, publicată pentru prima dată la 28 iunie 1890.

Unul din urmaşii săi la catedra de Cântări bisericeşti, diaconul lector Ion Popescu nota: „Lucrarea deosebită şi meritul sau constă în aceea că este primul culegător al melodiilor bisericeşti din Arhidieceza Sibiului, primul care le-a notat cu notaţia modernă, le-a sistematizat conform tipicului ortodox, le-a predat elevilor săi seminarişti şi, în cele din urmă, dându-şi seama de importanţa notaţiei muzicale in însuşirea lor, le-a şi tipărit în cunoscuta sa carte de Cântări bisericeşti după melodiile celor opt glasuri ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, salvându-le astfel de la uitare. Aşa că, într-un anumit fel, după cum Gheorghe Dima este recunoscut ca un deschizător de drumuri în arta corală românească din Transilvania, tot aşa şi Dimitrie Cunţanu poate fi socotit un întemeietor de şcoala pentru cântările bisericeşti omofone din Arhiepiscopia Sibiului”

Lucrarea a fost rodul unei munci de peste 25 de ani şi poartă pecetea marelui ierarh, Şaguna, autorul moral al lucrării.58Cunţan a folosit în mod magistral tradiţia muzicală a Bisericii din Transilvania şi experienţa celor mai buni cântăreţi de pe vremea sa. Nu avem cunoştinţe să se fi folosit de vreo culegere a cântărilor. Autorul chiar subliniază că la venirea sa şi ulterior „nu am aflat nici o cântare scrisă pe note”.59 Cei care au influenţat în mod indirect lucrarea au fost cei doi profesori pe care i-a avut la Institut, Ioan Dragomir,Ioan Bobeş şi cantorul Simion Florea din Daneş - Sighişoara. În mod expres este menţionat Ioan Bobeş. „...Toate melodiile cântărilor bisericei noastre am început a le scrie după notele musicei moderne, aşa, după cum le învăţasem eu după auz, de la profesorul meu de cântări Părintele loan Bobeş, astăzi paroh in Boiţa, tractul protopresbiteral al Sibiului.”60 Am arătat mai sus că Ioan Bobeş l-a avut profesor pe Anton

57 Vezi A.A.S. actul 7463 din 30 iunie 1910 dosar Idem;58 Vasile Stanciu, op.cit.pag.76-77;59 A.A.S. actul 2677 dosar III-116-1889, fila 3;60 Idem , fila 4;

Pann. Cantorul Simion Florea l-a cunoscut pe Anton Pann ba, chiar au fost prieteni. Iată ce muzică a notat Dimitrie Cunţan!

De la Ioan Bobeş a notat „încetul cu încetul, întreg materialul de instrucţiune, adecă toate melodiile cântărilor rituale usitate la Vecernie, Utrenia, Liturghia şi alte rânduieli ale cultului divin.” De la Simion Florea Cunţan notează „podobiile celor opt glasuri, care peste tot se neglijase aşa de mult, încât nici in seminariul nostru nu se mai propuneau; de aceea nici eu nu le cunoşteam decât numai o parte.”61 Chiar dacă şi în zilele noastre podobiile celor opt glasuri reprezintă un capitol sensibil al cântării bisericeşti, prin notarea lor Dimitrie Cunţan le salvează de la o uitare sigură.

După o muncă asiduă, în anul 1890, lucrarea în manuscris este gata. Autorul o va înainta Consistoriului la data de 15 martie 1890 însoţită de un amplu memoriu din care am citat frecvent. Acest memoriu a fost publicat pentru prima dată în 1947 de Preotul Valeriu Roşca62

fără a preciza sursa, iar mai târziu, în 1978, de preotul Ilie Frăcea63, arhivist la Centrul Mitropolitan, într-o formă academică. Memoriul sau raportul adresat Consistoriului este o istorie a unui om dar şi a unei opere. De aceea îl vom prezenta şi noi în continuare:

„Preavenerat Consistoriu Arhidiecesan,

La 1 aprilie a. c. subscrisul, cu ajutorul lui Dumnezeu, împlinesc anul al 25-lea al activităţii mele ca profesor de cântări la Seminariul „Andreian".

In cursul acestei activităţi, m-am dedicat unei lucrări despre care văzând-o acum terminată, cred a fi datoriu a face Preavaneratului Consistoriu o scurtă dare de seama:

Este bine cunoscut că la noi, până la venirea Mitropolitului Andreiu in Transilvania, instrucţiunea in cântările bisericeşti se făcea intr-un mod de tot primitiv: numai după auz si numai cu mijlocirea vocei omeneşti. De cântări chorale, cu atâta mai puţin de cântările stranelor; scrise cu „notele” musicei moderne, propuse cu mijlocirea vreunui instrument musical, cu res-pect la ritm si la tactul cântărei, nice pomenire nu era.

Astăzi însă, nici cantorii noştri cei mai bătrâni nu se mai îndoiesc că instrucţiunea în cântări făcută după note şi cu mijlocirea vreunui instrument musical, apoi cu respect la ritm, la tact şi la alte recerinţe şi regule ale artei musicale, oferă rezultate nu numai mai bune, mai sigure şi mai cu înlesnire dobândite în învăţământ, dara şi însăşi cântarea, numai pe calea aceasta se poate cultiva regulându-se din ce în ce mai mult şi primind forme mai apropiate gustului înaintat..”

Meritul: că şi in acest obiect, destul de important pentru cultura religioasa-morală a poporului nostru, învăţământul a ajuns a fi pus pe baze mai sigure, şi mai solide, este şi rămâne neştirbit al fericitului Arhiepiscop şi Metropolit „Andreiu cel mare", odinioară: baron de Şaguna, carele, la începutul arhipăstoriei Sale, in lipsa de bărbaţi cunoscători de arta musicei din sânul bisericei nostre, silit a fost a se ajutora pana la un timp cu musici streini de religiunea şi naţionalitatea nostra, cum erau: un Zenker şi un Echsinger; sub carii, atât predecesorul meu, regretatul profesor de cântări Ioan Dragomir, cât şi eu am făcut cea dintâia cunoscinţa cu „notele” musicei moderne, — în deosebi eu ca gimnazist, căci pe acel timp şi gimnaziştii participau la orele de instrucţiune din musica vocală, şi mai ales dintre gimnaziştii se recrutau membrii chorului liturgic introdus in biserica nostra prin Şaguna, ceea ce astăzi, cu regret trebuie să recunoaştem, lipseşte gimnaziştilor noştri din Sibiiu.

Destul că, după moartea pre timpurie şi neaşteptată a profesorului loan Dragomir, urmată la anul 1864, pre carele tot Şaguna'l pregătise pentru acest post, mai mult din cauza lipsei, şi a necesitaţii imperative, decât pentru vreun merit deosebit al meu personal, Şaguna m-a distins cu

61 Ibidem;62 Popa,pr. Valeriu,Dimitrie Cunţan, în Anuarul II 1927-1937-1947 publicat de Preotul Valeriu Popa Director,Tipografia Bucur Orendovici,Suceava,1947,pag.8-12;63Ilie Frăcea La 140 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cunţan, în Mitropolia Ardealului, XXIII (1979) Sibiu, nr.4-6,1978, pag. 279-282;

onorul de a mă aplica provisor ca profesor de cânt la Seminariul nostru, însa cu espresa îndatorire ca să mă dedic serios studiului musicei, ceea ce eu am şi primit cu toată loialitatea.

M-am apucat deci de lucru: mi-am procurat un fortepian, mi-am angajat. ca instructor de musică pre cel mai renumit profesor din Sibiiu, pre D. Ottomar Neubner, absolut de conservatoriu, fost organist şi dirijor de chor la biserica romano-catolică din Sibiu.

Cu aceasta, deşi om căsătorit şi cu familie cum eram, am studiat musica, pe lângă mari spese în decurs de doi ani, instruind totodată şi pe elevii institutului nostru, atât in cântările bisericeşti, de strana, cit şi în cele chorale, liturgice.

Abia acum, după ce am delăturat în parte greutăţile începutului m-am putut dedica şi lucrărei care mă preocupa mai mult încă de la început, de a mă încerca adecă a pune şi învăţământul cântărilor bisericeşti pe alte base, conform dorinţelor şi poveţelor bunului archipastoriu, carele ca un înţelept si dexter cârmaciu scia da direcţiune în toate cele bune şi de folos bisericei şi prin esemplul propriu încuragia la lucru pre toţi cei din jurul sau, pre fiecare amăsurat pregătirei şi puterilor sale intelectuale, conform devisei sale: „înainte!".

Mai înainte de a da loc descrierei cum am purces la încercarea aceasta, să-mi fie permis a constata că la intrarea mea in postul de profesor, dintre toate cântările de strană ale bisericei noastre, nu am aflat nici una scrisă pe note. Urmarea firească a acestei stări de lucru — de sine se'nţelege — nu putea fi alta, decât aceea că necum elevii, dar nici profesorul nu era în stare a controla cântarea, nici a o analiza, aşa ca elevul să poată înţelege şi sa-şi poată da seama despre valoarea şi poziţiunea vreunui ton al cântărei, căci lipsind cântărei forma vizibilă, notele scrise, lipsea deodată şi mijlocul cel mai sigur de controla: pe scurt, se cânta „cum da Dumnezeu”, cam aşa cum îşi executa şi paserile cântarea lor.

În fine, sosi şi momentul dorit, în care eu, ajungând în poziţiunea plăcută de a mă putea emancipa cu totul de şcoala cea veche, am introdus instrucţiunea după note şi în cântările bisericeşti de strană instruind elevii institutului nostru cu ajutorul fortepianului, iar mai târziu cu al harmoniului.

Spre scopul acesta, toate melodiile cântărilor bisericei noastre am început a le scrie după notele musicei moderne, aşa, după cum le învăţasem eu după auz, de la profesorul meu de cântări Părintele loan Bobeş, astăzi paroh in Boita, tractul protopresbiteral al Sibiului.

Astfel, scriind cântările noastre lecţiune cu lecţiune, după cum am urmat a instrua pe elevii institutului nostru, am ajuns a aduna, încetul cu încetul, întreg materialul de instrucţiune, adecă toate melodiile cântărilor rituale usitate la Vecernie, Utrenia, Liturghia şi alte rânduieli ale cultului divin.

Cu o importantă grupă de cântări rămăsesem datoriu bisericei până la anul 1884. Erau „Podobiile celor opt glasuri, care peste tot se neglijase aşa de mult, incit nici in seminariul nostru nu se mai propuneau; de aceea nici eu nu le cunoşteam decât numai o parte.

Doream însă a asigura bisericei si proprietatea acestor cântări uzitate mai 'nainte şi prescrise chiar la serviţiul divin in cântările noastre rituale.

Întrebând deci „în dreapta şi in stânga”, cine ar sci cânta „Podobiile aşa cum le cântau bătrânii noştri din partea competenta mi s-a recomandat cantorul bisericei noastre din Daneş, tractul protopresbiteral al Sighişoarei anume Simeon Florea, un cântăreţ, bătrân carele, după spusa sa, serveşte bisericei, parte ca învaţatoriu, parte ca cantor, de la anul 1834.

Acesta în urma invitărei ce i-am făcut în scris oferindu-i şi solvindu-i de la mine spesele de drum până la Sibiiu şi îndărăpt, apoi viptul la masa mea, precum şi un diurn acomodat pe cât timp va petrece în Sibiiu, a primit invitarea mea şi a venit spre a-mi cânta podobiile. Aşa de la 5 până la 14 iunie 1884 am scris şi podobiile după cum le-a cântat numitul cantor Simeon Florea.

În chipul acesta, cu ajutorul Celui de Sus, după o muncă îndelungată împreunată cu însemnate jertfe materiale am ajuns a fi complectat colecţiunea mea de cântări bisericeşti cu „modele" după toate melodiile prescrise in cărţile rituale a s(fintei) noastre biserici.

Colecţiunea aceasta intitulata: Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri, ale s(fintei) biserici ortodoxe, arangeate după „modele" cu text din Octoih, scrise cu semnele

(notele) musicei moderne, de Dimitriu Cunţanu, profesor la seminariul Andreian din Sibiiu, în archidiecesa Transilvaniei, grupate în cinci secţiuni de cuprinsul urmatoriu:

Secţiunea I-a: melodiile fundamentale ale celor „opt glasuri" cu tecst din Octoich, ca modele in scopul aplicărei lor la textul cântărilor rituale ale s(fintei) biserici ortodoxe.

Secţiunea a doua: „Podobiile” variante după melodiile fundamentale ale celor opt glasuri, ca modele;

Secţiunea a III-a: Svetilna, Polieleu, Tropare, Condace, şi alte cântări ocasionale la Vecernie si Utrenie.

Secţiunea a IV: Cântările S. Liturghii: a lui loan Chrisostom, a lui Vasile cel Mare si a lui Grigorie Teologul.

Secţiunea a V: Irmoasele sărbătorilor domnesci, care la s. Liturghie se cântă in locul „Axionului".

Colecţiunea aceasta zic, legată in pânza si aşezată intr-un toc deosebit, 'mi iau voia a o înainta Preavaneratului Consistoriu Archidiecesan cu asigurarea respectuoasă ca Preavenerabilul Consistoriu să binevoiască:

1) a o supune censurărei şi aflând-o corespunzătoare a o admite şi introduce formal (in fapt fiind de mult introdusa, cântările dintrînsa fiind veche proprietate a bisericei şi nu creaţiune proprie a mea) ca carte de învăţământ în cântările bisericeşti la seminariul nostru archidiecesan;

2) a promova aceasta colecţiune Măritului Sinod Archidiecesan la sesiunea anului acestuia, împreuna cu aceasta dare de seama şi cu o recomandare din partea Sa, ca măritul sinod archidiecesan, considerând munca mea cu adunarea si relucrarea materialului, cu scrierea şi descrierea cântărilor, îndeosebi însa jertfele materiale efective avute cu cantorul Simeon Florea după carele am scris podobiile; considerând mai departe necesitatea de mult simţită a tipărirei cântărilor noastre bisericeşti în interesul învăţământului; considerând în fine ca tipăriturile de note cu text sunt cu mult mai scumpe decât alte tipărituri, să binevoiască Măritul Sinod a vota subscrisului un ajutoriu în suma de 200 fl., pentru ca să pot realiza şi această dorinţa împărtăşita de toţi, fără a fi expus şi la daune mai mari materiale.

Părerea mea nenormativă ar fi: ca ajutorul acesta să mi se voteze din economiile care se fac la fondul seminariului de când eu port şi agendele spiritualului şi inspectorului seminarial, pentru care agende până în toamna anului 1883 se solvea câte 300 fl. la an, lângă care suma computându-se încă 150 fl. la an, banii mei de cuartir care mi se detrag pentru cuartirul ce ocup in seminar, suma anuala a acestor economii face 450 fl. v. a. (altcum, departe de mine voinţa de a preocupa hotărârea preavenerabilului consistoriu cu părerea aceasta).

Preavenerat Consistoriu,

Lipsa totala a unei cărţi de instrucţiune in cântările bisericeşti fiind binecunoscuta şi de mult simţită la noi ,cred ca ar fi de prisos oricare alta motivare pentru urgenta punerii sub tipariu a acestei cărţi, încât ea ar corespunde şi numai aproximativ recerinţelor unei cărţi de instrucţiune, iară încât cartea mea ar întruni acele recerinţe las la apreţiarea competentă a Preavaneratului Consistoriul Archidiecesan.

De sine se'nţelege, ca având mângâierea a obţine o rezoluţiune încurageatoare, îmi voiu pune de sântă datorinţă a lua cartea de cântări la o noua şi scrupuloasă reviziune, a o însoţi cu o instrucţiune metodica, şi a o pune fără amânare sub tipariu, ca astfel biserica noastră să poată ajunge cât mai curând in posesiunea sigură a cântărilor sale.

Cu aceasta repetând respectuos rugarea mea şi adăugind încă acea rugare ca deodată cu rezoluţiunea părintească să mi se trimită şi colecţiunea de cântări alăturată,

Al Preavaneratului Consistoriu

Sibiu, 15 martie 1889 plecat servDimitrie Cunţanu profesor seminarial”

În continuarea demersurilor făcute pentru a-şi vedea lucrarea tipărită, Dimitrie Cunţan va înfrunta un întreg hăţiş birocratic bisericesc. Zeci de cereri şi rapoarte, conclusuri sinodale, precum şi corespondenţa între Cunţan şi Consistoriu pe de o parte şi consiliul profesoral şi Consistoriu pe de altă parte puteau să îl descurajeze. Dar a înfruntat cu răbdare toate piedicile puse aşa încât şi-a văzut visul împlinit.

La 4 aprilie 1889 Consistoriul propune lui Zaharia Boiu şi George Dima „să cenzureze această compoziţiune din punct de vedere ritual cât şi artistic şi să raporteze dacă se poate admite ca manual”64

La 22 aprilie 1889 cei doi dau un răspuns favorabil în prima recenzie făcută cărţii de cântări:

„ Venerabil Consistoriu archidiecesan”Comisiunea subscrisă însărcinată prin ordinul consistorial de 4 Aprilie a. c. Nr. 2677 a

censurat,Colecţiunea cântărilor bisericesci făcuta de profesorul seminarial Dimitrie Cunţan, are onoare a aşterne raportul său în următoarele:

Colecţiunea in cestiune cuprinde in cinci secţiuni cântările noastre bisericesci şi anume, în secţiunea I. cele opt glasuri cu troparele şi antifoanele lor, secţiunea II. podobiile celor opt glasuri, secţiunea III. svetilnele, polieleul, troparele, condacele şi alte cântări deosebite la vecernie şi utrenie; secţiunea IV, cântările sf. liturghii a lui Ioan Gura de Aur, Vasile cel mare şi Grigorie Teologul; şi in fine secţiunea a V. irmoasele praznicelor domnesci şi ale Născătoarei de Dumnezeu

Modalitatea acestor cântări este cea îndatinată din ţinutul Sibiului, şi in special la biserica din Sibiu - Cetate.

Având în vedere că în archidiecesa noastră nu există încă nici o colecţiune din cântările bisericei noastre dată in tipar, şi cunoscând importanta dărei în tipar a ăstorfel de colecţiuni, cari se poată servi odată spre scopul regularei cântărilor nostre bisericesci de un bun material pentru un studiu comparativ; Având mai departe în vedere, ca în seminariul nostru decând se ştie, se predau cântările bisericeşti în forma cuprinsă în maisus amintitul manuscris, şi e probabil, ca şi in viitor tot aşa se vor presta;

De asemenea considerând comisiunea tipărirea acestui manuscript de primul pas îmbucurător spre realizarea regularei cântărilor bisericesci în archidiecesa, eventual in mitropolia noastră, iar tipărirea manuscriptului ca un însemnat mijloc de învăţământ în seminariul nostru;

In fine luând în considerare, că tipărirea de note în genere este împreunată cu spese extraordinare: Comisiunea are onoarea a propune cu recomandare, ca sa se încuviinţeze cererea d-lui profesor Dimitrie Cunţan, atât în ce priveşte admiterea acestui manual ca carte de şcoala în seminar, cat şi intru sprijinul cerut pentru tipărirea lui.

Sibiiu, 22 Aprilie, 1889 Zaharia Boiu, G. Dima

La această propunere, un an mai târziu, la data de 23 aprilie 1890, sinodul arhidiecezan întrunit îşi dă acordul la cele cerute de Dimitrie Cunţan, dar cu unele amendamente. Partenie Cosma propune ca suma de 200 de florini solicitată de autor să nu se acorde oricum ci, în schimbul ei, Cunţan să dea Sinodului atâtea exemplare câte se cuvin sumei amintite (50 de exemplare).Cu alte cuvinte sinodul se obligă să cumpere de la Cunţan 50 de cărţi care vor fi distribuite studenţilor mai săraci. Prezentăm în continuare rezumatul şedinţei aşa cum apare în Arhiva Arhiepiscopiei Sibiu Actul este inedit.

ESTRASdin protocolul sinodului ordinariu al archidiecesei transilvane

din anul 1890Şedinţa IV

La 11/23 Aprilie 1890

64 Actul acesta nu l-am găsit în A.A.S. L-am citat după Ilie Frăcea, art.cit. pag.282;

Ne mai fiind pregătită referata asupra raportului general al consistoriului archidiecesan ca senat şcolariu, urmeze la ordinea zilei continuarea raportului comisiunei bisericesci.

Raportorul aceleia deputatul Daniil David referând asupra raportului consistoriului archidiecesan din 23 Maiu 1889 Nr. 3769 B în care se propune admiterea în seminariul nostru teologic-pedagogic a manuscrisului intitulat: “Cântări bisericesci” arangiate pre note de profesorul seminarial de cântări bisericesci Dimitrie Cunţan şi se recomandă cererea acestuia pentru un ajutoriu de 200 fl. spre scopul tipărirei manuscrisului numit, propune:

Avînd în vedere că predarea cântărilor bisericesci în seminariul nostru s’a făcut şi se face şi acum după forma cuprinsă în amintitul manuscris, admiterea lui spre a fi scris in institutul nostru teologic-pedagogic se primesce; er referitoriu la ajutoriul de 200 fl. cerut spre scopul tipărirei manuscrisului, având în vedere că în arhidiecesa nostră n’a esistat nici o colecţiune de atare natură, tipărită şi cunoscând importanţa astor feliu de colecţiuni în scopul regulării cântărilor nostre bisericesci, - mai departe având în vedere că tipărirea de note în genere este înpreunată cu spese estraordinare, ajutoriul cerut se se acorde.

Deputatul Parteniu Cosma faţă cu partea acea din propunerea comisiunei, care încuviinţeză acordrea ajutoriului cerut face următorea contrapropunere:

Ajutoriul cerut nu se acordă, sinodul autoriseză însă consistoriul ca se anticipeze d-lui Dimitrie Cunţan 200 fl. ca preţul a atâtor esemplare câte corespund acestei sume. Esemplarele primite se vor distribui între elevii mai lipsiţi ai institului “Andreian”.

Punându-se la vot partea primă din propunerea comisiunei acea se primesce apoi contrapropunerea deputatului Parteniu Cosma care asemenea se primesce şi astfeliu se enunţia ca conclus:

Având în vedere că predarea cântărilor bisericesci în seminariul nostru s’a făcut şi se face şi acum după forma cuprinsă în amintitul manuscris, admiterea lui spre a fi folosit în institutul nostru teologic-pedagogic se primesce.

Ajutoriul cerut înse nu se acordă, ci se autoriseză consistoriul ca se anticipeze dlui Dimitrie Cunţan 200 fl. ca preţul atâtor exemplare câte corespund acestei sume.

Esemplarele priminte se vor distribui între elevii mai lipsiţi ai institutului “Andreian”.Cartea a fost tipărită la Viena, în Imprimeria lui Joseph Eberle în condiţii grafice deosebite

„corespunzătoriu demnităţei cântărei bisericesci”65 însoţită de o prefaţăca un îndrumar pentru însuşirea ei.

După apariţia cărţii Consistoriul s-a autosesizat deoarece versiunea tipărită nu corespundea cu manuscrisul. Cunţan introdusese în ultimul moment câteva cântări care i s-au părut mai importante. Drept urmare Consistoriul cere lui Dimitrie Cunţan66 să aducă un exemplar tipărit şi manuscrisul pentru confruntare şi cere lui George Dima şi Zaharia Boiu un raport.

Venerabile Consistoriu!Conform însărcinării ce s’a dat subscrişilor prin veneratul ordin consistorial No. 8

Ianuariu a.c. Nr. 110 de a cerceta şi relata Venerabilului Consistoriu în cât este identică tipăritura “Cântărilor bisericeşci” de Demetriu Cunţan cu manuscrisul acelora şi în cât difere precum şi asupra preţului ce s’ar pote admite pentru esemplarul tipărit al acelor cântări, - avem onore a relata următorele:

I. Numărul cântărilor din ediţiunea tipărită e însemnat mai mare decât a celor din manuscript adăugându-se la acesta:

65 A.A.S. dosar. III-116-1889;66Dimitrie Cunţan aduce cele două exemplare cu rugămintea ca manuscrisul să i se înapoieze,lucru care nu s-a făcut niciodată. Cererea lui Cunţan era redactată în felul următor: Preavenerat Consistoriu archidiecesan,

În conformitate cu părintescul ordin din 18 Decembre 1890 Nr 8038/B., primit azi Prin direcţiunea Seminarului andreian, cu supunere fiescă me grăbesc a aşterne Preaveneratului Consistoriu archidiecesan: manuscriptul manualului meu „Cântările bisericesci”şi deodată un exemplar tipărit din acel manual (broşurat) cu rugarea respectuoasă: Preaveneratul Consistoriu să binevoescă a dispune ca exemplarul tipărit să se păstreze la archiva consistorială, iar manuscriptul, în sensul rugării mele din 15 Martie 1889, se mi se înapoieze. A.A.S. III -116-1889

1. Psalmul: La râul Vavilonului;2. Pripeala de la 8 Septembre: Adu-ţi aminte Domne de David (ca model pentru

toate pripelele);3. Aliluia şi Mărire Ţie! de la evangelia Liturgiei;4. Pricesna Pascilor;5. Pricesna “Ochiul inimei mele”;6. Stăpână primesce;7. Pre Stăpânul;8. “Pre Arătătoriul” la liturgia S. Vasilie;9. Cele 3 stări dela Punerea în mormânt, - cari tote constituesc o considerabilă

înavuţire şi preferinţă a tecstului tipărit faţă cu manuscriptulII. Textul cântărilor este neschimbat cel din manuscris, cu omiterea seu adăugerea câte

unei scurte note la călcâiul paginelor.III. Melodiile cântărilor conţin în primele 4 secţiuni numerose schimbări conform

figurelor îndatinate în cântările nostre bisericesci tradiţionale fără însă ca prin acelea se se altereze caracterul cântărilor respective; în secţiunea I (irmoase) nu sunt diferinţe între melodiile din manuscris şi din tipăritură.

IV. Cât pentru preţul manualului tipărit a 4 fl. de esemplariu, comisiunea nu se crede competentă a decige preţul cărţii nici faţă cu împregiurările elevilor seminariali, nici faţă cu ostenelele şi spesele autorului seu dar mai bine dicend ale colectatorului şi editorului; ceea ce potem afirma este că faţă cu scumpetea tipariului de note şi încă pe hârtia atât de bună cu tipariu atât de frumos şi în estensiune atât de mare (119 pagine), precum şi faţă cu puţina căutare ce se pote prevede că va ave cartea în cestiune, preţul de 4 fl. de esemplariu legat în pânză nu e esagerat.

Comunicatele se restern sub Sibiiu, 25 Ianuariu 1891 G. Dima, Zacharia Boiu

Deşi Consistoriul aprobase culegerea lui Cunţan ca manual în Institut, acesta mai cere o dată consiliului profesoral să se pronunţe in acest scop. Prin urmare consiliul profesoral răspunde consistoriului:67

Preaveneratului Consistoriu archidiecesan

La însărcinarea de la 23 Octomvrie a.c. Nr. 6581 ca corpul profesoral se facă propuneri cu privire la folosirea obligatore seu facultativă a manualului: “Cântări bisericeşci” puse pe note şi edate în tipariu de profesorul seminarial Dimitrie Cunţan, precum şi asupra preţului acelui manual, corpul profesoral în conformitate cu condusul sinodal de sub Nr. protocolar 70 din 1890 şi în conformitate cu hotărârea conferinţei profesorale de la 5 Septemvrie a.c. Nr. prot. 5, privesce manualul de cântări tipărit pe note profesorul de cântări Dimitrie Cunţan, ca manual obligat pentru elevii seminariali, mai ales ca având în vedere şi îndrumarea Preavaneratului Consistoriu de la 7 Iuniu a.c. Nr. 3560 prin care corpul profesoral e îndatorat a căuta se delăture folosirea de manuscripte.

Ce privesce stabilirea preţului numitului manual, corpul profesoral nu se ţine competent a hotărî el ce preţuri se pună autorii la operele lor.

Sibiiu din conferenţa profesorală de la 5 Decemvrie 1890.Ioan Hannia director.”

Birocraţia continuă. Consiliul profesoral cere lui Cunţan să se exprime cu privire la modul de distribuire a celor 50 de cărţi care aparţineau consistoriului.(Cunţan se exprimase deja).Cunţan se împacă cu gândul că nu îşi va vedea prea curând banii cheltuiţi cu tipărirea, dar speră ca măcar în câtva ani să şi recupereze.68

67

68 A.A.S. Document III, 116, 1889;

Onorat corp profesoral!Îndrumărei de sub Nr. 66 al protocolului conferinţei profesorale dela 5 Decemvre a.c., ca

se me pronunţ în privinţa modalităţei distribuirei între elevii seminariali a acelor esemplare din manualul meu de cântări, cari, în sensul conclusului sinodal Nr. Prot. 70 din 1890 sum obligat a le ceda pentru suma de 200 fl., votată de sinod ca anticipaţiune spre înlesnirea tipărirei manualului, grăbesc a corespunde în următorele:

În considerarea speselor mari ce am avut cu adjustarea, tipărirea şi legatul cărţii: în considerarea împrejurărei faptice ca de acest manual, afară de elevii institutului, numai acei cântăreţi se pot folosi, cari ştiu manua vreun instrument musical, er de acestia noi avem prea puţin în Archidiecesa, ca prin urmare trecerea acestei cărţi e mărginită mai ales la seminarişti noştri; acesta se vede apriat din împrejurarea faptică că de trei luni şi mai bine de când s-a publicat apariţiunea cărţii în întreaga Archidiecesa nostră – afară de Seminar abia s-au trecut 6 esemplare; în considerare că manualul conţine întreg materialul de instrucţiune din cântări pentru tote cursurile teologice şi pedagogice ale institutului nostru, că e apt a servi cântăreţului ca îndreptariu sigur în scolă şi în biserică pentru tote casurile liturgice de preste anu, preţul unui esemplar legat în pânză, pe lângă tota socotela minuţiosă ce am făcut la stabilirea lui şi pe lângă tota buna voinţă nu am putut fixa mai jos de 4 fl. v.a.

După acest preţu, numărul esemplarelor cu care asici datori Prea Veneratului Consistoriu pentru suma de 200 fl., ar fi 50 adecă cincidieci de eseplare în pânză, cari esemplare sum gata a le pune la disposiţiunea Prea Veneratului Consistoriu îndată după ce voiu fi primit avisul de mult solicitat despre asemănarea acelei sume.

Modalitatea distribuirei acestor esemplare între elevii institutului este determinată tot prin conclusul sinodal în următorele: “Esemplarele primite se vor distribui între elevii mai lipsiţi ai institutului Andrean”.

Aceasta modalitate de distrubuire mi se pare mai corespundetore din următorele considerări:

Elevii lipsiţi şi împărtăşiţi cu câte un esemplar din manualul de cântări, constrânşi fiind a’l restitui pe acela după absolvarea cursurilor ar fi lipsiţi de ajutoriul cărţii la cântărea tocmai atunci când ar avea a se presenta prin comunele parochiale ca candidaţi la vreun post preoţesc seu înveţătoresc cea ce în cele mai multe casuri lear causa perplexităţi şi nesiguranţă la esecutarea cântărilor prin cari ar voi se se recomande publicului.

Pentru modalitatea de distribuire în sensul conclusului sinodal mai vorbesce şi împrejurarea ca făcânduse acea în sensul hotărârei consistoriale de sub Nr. 6581/B din 23 Octobrie a.c., pe un şir de ani adecă: până când cele cincizeci de esemplare ar eşi din usu cate 50 elevi cari ar primi cele 50 esemplare ar fi puşi în posiţiunea – pote plăcută lor – dar la tot casul dăunosă de a nu’şi procura manualul de cântări propriu prin ce în mod maestrit sar limita trecerea cărţii şi în Seminariu în paguba învederată a elevilor respectivi şi a autoriului, cea ce nu pot, nu’mi e permis a presupune ca ar fi intenţiunea Prea Veneratului Consistoriu Archidiecesan.

Distribuirea cărţilor în sensul conclusului sinodal sum de părere a se face aşa: ca, în tot anul se se distribue după necesitate 5 până în 10 esempalre, ca astfel în decurs de 5 până în 10 ani elevii în adever lipsiţi se se potă bucura în totă realitatea de acest favor.

Al Onoratului corp profesoralSibiiu, 10 Decemvre 1890 devotat Dimitrie Cunţanu profes. semin.

După aproape un an de la tipărirea cărţii Cunţan nu îşi primeşte banii.Ca urmare se hotărăşte să facă o reducere la preţul cărţii (era duhovnicul Institutului) cu gândul că mai mulţi tineri se vor folosi de ea. De aceea el dă o declaraţie în acest scop însoţită de un referat al directorului Hania.69 Nr. 52 – 890/91 d.

Preaveneratului Consistoriu archidiecesan69 A.A.S. dosar. III-116-1889;

în Loco.

În legătură cu conclusul conferenţei profesorale dela 5 Aug. Nr. 66 luat în urma hârtiei consistoriale de la 23 Octobre a.c. Nr. 6581 alăturat ./. se subşterne declaraţiunea profesorului seminarial pentru cântările bisericesci Dimitrie Cunţanu privitor la preţul manualului cântărilor bisericesci edate de dânsul precum şi la modalitatea distribuirei între elevii seminariali a esemplarelor punende la disposiţiunea Preaveneratului Consistoriu amesurat conclusului sinodal Nr. 70 din 1890 spre ulteriora dispunere.

Sibiiu 10 Decembre 1890 Direcţiunea seminarială Hannia director

Prea Veneratului Consistoriu archidiecesanîn Sibiiu

80/890/91 d.

Declaraţiunea profesorului seminarial Dimitrie Cunţanu referitor la preţul manualului seu “Cântările bisericesci”

Preavenerat Consistoriu archidiecesan

La părintescul ordin ddt 12 Februarie 1891, Nr. 733B comunicat mie astădi sub Nr. 78 direcţional din 21 Februarie 1891, ca se me declar în scris: dacă, pentru elevii seminarişti, preţul de 4 fl. al manualului meu, “Cântările bisericesci” se pote reduce la o sumă mai mică? şi anume la care? grăbesc a satisface acestui ordin în următorele: Preaveneratul Consistoriu sa putut şi se pote convinge prin intuirea şi examinarea manualului tipărit: ca subscrisul, pentru ca manualul de cântări ca o carte folositoare şi neapărat de lipsa cântăreţului pentru totă vieţa, după cuprinsul seu sa reese cât mai complet cuprindent tote melodiile Vecerniei şi Utreniei, precum şi tote cântările celor trei liturgii usitate în biserica nostră, nu am cruţat munca şi ostenela de lipsă la adunarea, scrierea şi arangearea acestui bogat material; s-a putut şi se pote convinge Preavenerat Acelaşi: ca, pentruca manualul de cântări şi în partea technică, în ce privesce tipariul, hârtia, legatul şi întreaga adjustarea să reeese cât mai bine, mai solid şi mai corespundetoriu demnităţei cântărei bisericesci, subscrisul nu am cruţat nici un feliu de spese aşa că după aceste calităţi interne şi esterne ale cărţii presupunând chiar o trecere mai bună decum o are ea în realitate, totuşi preţul de 4 fl. al manualului nu ar putea fi socotit prea mare; ba în compararea cu preţul altor musicalii s-ar putea socoti chiar moderat.

Cu tote acestea, consimţind şi eu, cu părintescă îngrijire consistorială de elevii seminariului nostru, me declar: că, dacă numai curând, cel puţin după trecerea celor cincideci de esemplare corespundetore sumei de 200 fl. şi menite a se distribui gratuit elevilor mai săraci, preţul cărţii’l voiu reduce pentru toţi elevii seminariului nostru dela 4 fl. la 3 fl. 50 cr.

Preavenerat Consistoriu! regret că spesele mari de tipariu şi trecerea slabă de până aci a cărţii nu’mi permit această reducere a preţului încă de acuma. Deorece înse, prin distribuirea gratuită a acelor 50 de esemplare între elevii mai săraci intenţiunei părinteşti deocamdată se satisface, iară până atunci şi subscrisul sperând a’mi putea acoperi o parte a speselor de tipariu rog pre Preaveneratul Consistoriu se binevoiască a lua la cunoscinţă această declaraţiune şi a’mi elibera suma de 200 fl., votată altcum ca şi anticipaţiune de sinodul archidiecesan.

Al Preaveneratului Consistoriu archidiecesanSibiu, 22 Februarie 1891

Plecat Dimitrie Cunţanu profesor seminarial

Arhiva Arhiepiscopiei mai conţine şi actul prin care se acordă lui Dimitrie Cunţan suma de 200 de florini din economiile Institutului pe anul 1890. Nu ştim dacă a şi primit banii.

După anul 1900, Dimitrie Cunţan a mai tipărit - la W. Krafft din Sibiu - alte câteva lucrări muzicale:

- Cântările funebrale pentru cor de bărbaţi in patru voci(1903), - Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur pentru cor, in doua voci (1903),- Cântări religioase la cununii, la hirotoniri şi la sfinţirea bisericilor, pentru cor de

bărbaţi, in patru voci (1906 - acestea s-au cântat pentru prima oara la 13 mai (stil nou) 1906, cu prilejul sfinţirii catedralei din Sibiu, de către corul studenţilor teologi, dirijat de Dimitrie Cunţanu însuşi)

Ocazional i s-au tipărit şi alte câteva compoziţii: - Imn la moartea marelui Andrei, pentru cor bărbătesc (textul de Zaharia Boiu), - Dumnezeul nostru (textul de Ion Lepădat), - La intrarea in biserică (textul de Zaharia Boiu), - Rugăciune (textul de Zaharia Boiu), - Ochiul inimii, - Cu trupul. Altele au rămas in manuscris. Tot in manuscris i-a rămas un manual intitulat

Tipicul cultului religios al Bisericii creatine ortodoxe de ritul oriental (144 p.), după care a predat in Institutul teologic-pedagogic Cel puţin două dintre cântările compuse de Dimitrie Cunţan au circulat înainte ca ele să fi fost publicate. „Imn la moartea marelui Andrei”, şi „La intrarea in biserică” pe versuri de Zaharia Boiu erau introduse în programă la şcoala din Tilişca încă din 1875. A publicat şi câteva articole privitoare la personalitatea mentorului sau Andrei Şaguna:

- Mitropolitul Andrei ca pastor- Personalitatea mitropolitului Andrei - Religiozitatea şi moralitatea mitropolitului Andrei70 .Fiica sa, Maria Cunţan (1862-1935), a publicat câteva volume de versuri: Poezii (1901, 1905),

Din caierul vremii (1916), făcând parte din mişcarea „sămănătoristă". A murit într-un azil, in 1935, uitată de toată lumea şi de cei ce aveau datoria să o ajute.71 Nicolae Iorga, ca într-un gest reparator, îi închină un medalionîn Oameni care au fost.2. Candidaţi la catedra lui Dimitrie Cunţan

În numărul 72 din 8 iulie 1910 a Telegrafului Român, Consitoriul anunţă scoaterea la concurs a postului de profesor extraordinar de cântări bisericeşti şi tipic în urma trecerii la cele veşnice a lui Dimitrie Cunţan. Datorită reputaţiei acestei discipline pe care Cunţan a clădit-o de-a lungul a 45 de ani de activitate, s-au prezentat la concurs nu mai puţin de nouă candidaţi, după cum urmează:

1. Aurel Popoviciu, preot în Covragiu – Haţeg,absolvent al Institutului sibian;2. Ioan Felea, doctor în teologie la Cernăuţi, Abrud;3. Ioan Mardan, „rigorozant” în teologie la Cernăuţi, Sâmbăta;4. Ioan Mateiu, preot în Peştera – Zarand;5. Mihai Stoia , preot în Brad;6. Mihai Constantin, preot în Roşia Montană;7. Octavian Mureşan, preot în Sibiu;8. Valeriu Dragoş, preot capelan - Finteuş;9. Vasile Creangă, învăţător, Sânpetru (Braşov);

70 Idem,nr.12, pag.453-460;71 Mircea Păcurariu ,Cărturari...pag.145;