Embed Size (px)
Citation preview
1
Muzica de cult a confesiunilor creştine din Transilvaniazona
Clujului (Biserica Ortodoxă, cultele protestante şi neoprotestante):
Dacă există foarte multe scrieri care vorbesc despre doctrina celor mai
importante confesiuni creştine din Transilvania, acest studiu urmăreşte analiza
muzicii din cadrul acestor biserici. Un lucru care trebuie luat în calcul este acela
că muzica acestor biserici şia întins coardele ei melodice reuşind să intre şi în
interiorul bisericilor noastre şi în sufletele oamenilor.
De foarte multe ori acestea au fost acceptate în biserica noastră datorită
simplităţii lor, naivităţii cu care au fost compuse şi uşurinţei de memorare. Faţă
de imnografia ortodoxă care este extrem de bogată în idei doctrinare şi în
frumuseţe poetică, cântările protestante şi neoprotestante sunt încercări nereuşite
de poezie religioasă care întreţin şi cultivă un creştinism pesimist, fără bucuria
Învierii şi a transfigurării omului.
După împărţirea Bizanţului în două, în anul 395: în Imperiul Roman de
Răsărit, cu capitala la Bizanţ şi Imperiul Roman de Apus, cu capitala la Roma,
au început să apară unele trăsături particulare ale muzicii bizantine şi ale celei
gregoriene. Până în acest moment şi chiar după aceea, dezvoltarea muzicii
religioase creştine are loc în paralel şi în strânsă legătură formarea practicii
liturgice, cu dezvoltarea imnografiei 1 .
Muzica deţinea rolul de căpetenie în practica vieţii creştine şi astfel
deducem că procesul de asimilare şi prefacere în spirit creştin a vechilor tradiţii
ebraice şi păgâne se terminase şi o muzică creştină aparte se definise. Există
două surse de căpetenie pe care cercetările actuale ale istoriei muzicii le pot
1 . Gheorghe Ciobanu, Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie, Ed. Muzicală a Uniunii compozitorilor, Bucureşti, 1974, p. 419,
2
stabili cu suficiente dovezi şi din care muzica se alimentează: muzica ebraică şi
muzica elină 2 .
Ca şi toate elementele religiei creştine, muzica sa născut în acele părţi ale
Orientului de Mijloc considerate leagănul noii religii bazate pe învăţătura
evanghelică. Din ce în ce mai mulţi cercetători înclină să identifice izvoarele
noii muzici în : muzica ebraică, în muzica elină dar şi în cea a popoarelor
orientale creştinate în primele secole 3 .
Persecuţiile şi actele de martiraj aduc probe despre existenţa cultului şi
despre prezenţa muzicii în cultul creştin şi în momentele supreme. Aici cităm
exemplul martirei Perpetua, care a fost aruncată la fiare, în data de 7 martie 202.
Martira Perpetua a intrat în amfiteatrul din Cartagina psalmodiind. După cum
arată Ioan Coman, în viziunea catehetului, martirei îi este atestat Trisaghionul
(Sfânt, Sfânt, Sfânt...) 4 .
Martin Luther în prima fază a dorit acceptarea elementelor liturghiei
catolice, dacă acestea spunea el, nu contravin Bibliei. El dorea păstrarea artei
muzicii în slujbă. El susţine că muzica este cel mai frumos dar de la Dumnezeu,
iar duşmanul muzicii este doar diavolul, pentru că muzica alungă tristeţea şi
gândurile noastre rele care ne opresc în drumul spre ideal 5 . Muzica este absolut
necesară atât în biserică cât şi în şcoli. Preoţii şi dascălii sunt obligaţi să
cunoască muzică pentru că muzica urmează în importanţă teologiei. Luther
accentuează spunând că muzica este o donaţie din partea lui Dumnezeu,
influenţând mai multe domenii. De asemenea Luther menţionează importanţa
muzicii în cadrul liturghiei şi faptul că preoţii şi dascălii trebuie să cunoască
muzică pentru a putea să şi predea.
2 . George Breazul, Pagini din istoria muzicii româneşti, Bucureşti, 1966, vol IV, p. 340, 3 . Vasile Vasile, Istoria Muzicii Bizantine şi evoluţia ei în spiritualitatea românească, vol I, Ed. Interprint, Bucureşti, 1997, p. 44, 4 . Ioan Coman, Patrologie, vol. I, Ed. Institutului biblic şi de misiune ortodoxă a Bisericii Ortodoxe Române, 1984, Bucureşti, p. 390, 5 . Andraş Benko, Az Egyhazi enek tortenete, Erdelz Reformatus Egyhazkerulet Igazgatotanacsa, Cluj Napoca, 1910, p. 134.
3
Martin Luther considera că psalmii stau la baza cântecelor adunării.
Primele cântece ale lui Luther sunt scrise în anul 1523, iar tema lor o constituie
moartea martirilor, iar ca sursă a folosit Sf. Scriptură. Putem aminti cântecul Ein
feste Burg, care a fost scris în anul 1529, ce a avut ca sursă Psalmul 46, Aus
diefer Not, după Psalmul 130, Von Himmel hoch dach Kommchner (cântec de
crăciun după Evanghelia lui Luca), Jesaia dem propheten.
Luther este considerat cântecelor bisericeşti. 6 Deşi cântecele bisericeşti
ale reformatorilor au fost inspirate de imnuri latine, Luther a fost cel care lea
alcătuit întro formă care putea fi folosită de adunare.
La îndemnurile reformatorului au început să fie scrise cântece bisericeşti
şi au apărut primele cărţi de cântece. În bisericile lutherane adunarea a devenit o
parte activă din slujbă cu ajutorul acestor cântece. Cântecele bisericeşti cântate
de adunare au devenit părţi ale liturghiei. Christoph Albrecht subliniază: „Luther
a văzut în cântecele bisericeşti unealta cea mai potrivită pentru activizarea
credincioşilor în cadrul unei slujbe.” 7
Herman Nicolaus este cel mai important autor, după Martin Luther, al
cântecelor bisericeşti evanghelice. El este autorul a trei cântece din cartea de
cântece evanghelică: Dicsérd Istent, kereszténség (113) –cântec de Crăciun,
Föltetszett gyönyörű napunk (160) cântec de Paşte. Al treilea cântec este Midőn
eljön az én órám (404) şi reprezintă mărturisirea omului credincios despre
credinţa în înviere.
Este important săl amintim şi pe Weisse Mihai (14881534) cu cartea lui
de cântece, apărută în anul 1531, care conţine traducerea unor cântece husite în
limba germană. Aceste cântece tălmăcite de el fac parte şi astăzi din tezaurul
cântecelor lutherane, mai exact 5 dintre aceste cântece: o laudă de dimineaţă
6 . Berthold W. Köber: Die Elemente des Gottesdienstes (Wort Gottes, Gebet, Lied, Segen), în: Handbuch d. Liturgik, 689714, aici: 707. 7 . Christoph Albrecht: Einführung in die Hymnologie, Vandenhoeck/Ruprecht, Göttingen, 1995,p. 18.
4
(46), două cântece adventiste, un cântec de post şi cel mai bun cântec de
înmormântare al Bisericii Lutherane (416) 8 .
La 12 ani după apariţia cărţii de cântece a lui Luther, în anul 1536 a apărut
prima carte de cântece cu note maghiare. A fost opera lui Gálszécsi István din
care astăzi nu mai există decât fragmente. Cultura muzicală a protestanţilor se
poate vedea şi din Váradi Énekeskönyv (Cartea de cântece din Oradea), tipărită
în 1566 şi în Ének és szertartáskönyv după Huszár Gál, apărută în anul 1574.
În istoria cărţilor de cântece evanghelice este importantă cartea de cântece
a lui Bornemisza Péter din anul 1592, şi Bártfai Énekeskönyv (Cartea de cântece
din Bártfa) din anul 1593. În perioada reformei sau accentuat disputele cu
privire la folosirea instrumentelorîn cadrul slujbelor religioase. Zwingli şi Calvin
erau împotriva folosirii instrumentelor, iar Luther, deşi admira muzica şi muzica
de orgă, nu era în favoarea folosirii folosirea ei la slujbe. Nu se aminteşte de
orgă nici în Formula Missae, nici în Deutsche Messe, nici în prefaţa cărţilor de
cântece. Bölcs Frigyes (14631525) însă Luther era în favoarea folosirii acestui
tip de muzică în cadrul liturghiilor. Exemplul lui a fost urmat de reformatorii
lutherani, iar notiţele lui Wolfgang Musculus din anul 1536 atestă că în
Wittenberg sa auzit orga la slujbă: sa folosit orga la Kyrie, Gloria şi la
cântecele bisericeşti germane. 9
Locul orgii în cadrul slujbelor evanghelice a fost determinat de afirmaţiile
provenite de la Facultatea de Teologie din Wittenberg în anul 1597: „Iar ceea ce
priveşte ...orga,... suntem convinşi că Dumnezeu era lăudat cu instrumente...
Muzica instrumentală... este darul lui Dumnezeu, care ne mişcă sentimentele,
chiar dacă vocea omului nu cântă împreună cu ea... Pe orgă trebuie cântate
acele cântece bisericeşti, care au fost scrise pentru lăudarea lui Dumnezeu...” 10 .
Christoph Albrecht explică cele spuse în Wittenberg în felul următor: „Nu
este necesar ca orga să amintească de textul cantus firmus, ci să se cunoască
8 . Evangelisches Gesangbuch. Ausgabe der Evangelischen Kirche in Österreich. Viena 1994, p. 956. 9 . Hans Klotz, Die Kirchliche Orgelkunst, Leiturgia IV, Budapesta, 1975, 760804, p. 784. 10 . Kovács László Attila, Éneklözenélö egyház, ClujNapoca, 2003, p. 123.
5
prin el genusul acestuia, adică să se vadă că a fost scris şi este cântat pentru
lăudarea lui Dumnezeu”. 11 Deşi orga a îndeplinit funcţii diferite dea lungul
timpului, existenţa ei la slujbele evanghelice nu a mai fost pusă sub semnul
întrebării.
Fiindcă muzica de orgă se află în strânsă legătură strânsă cu textul,
teologii evanghelici subliniază funcţia de chemare a acestui tip de muzică.
Christoph Albrecht însă atrage atenţia: „ascultând doar muzică instrumentală,
numeni nu va găsi calea spre Iisus. Chemarea care poate fi înţeleasă de
intelectul nostru este rezervat evangheliei şi a Cuvântului spus şi cântat. Privind
însă funcţia doxologică şi diaconică, este dovedit dreptul de existenţă al muzicii
instrumentale.” 12
Cu ocazia sfinţirii bisericii din Torgua, Luther a spus: „La slujbă nu
trebuie să se întâmple nimic altceva, decât să se audă Cuvântul lui Dumnezeu,
iar noi să răspundem la ea cu rugăciuni şi cântece de laudă.” 13 .
Mulţi consideră că reforma a devenit atât de populară tocmai prin
intermediul acestor cântece, pentru că prin acestea se făcea cunoscută doctrina
protestantă. Şi biserica papală a observat şi a reflectat asupra acestui fenomen la
sinodul de la Trianon. 14
Jean Calvin (15091564) a devenit pastor al refugiaţilor protestanţi
francezi la Strasbourg în 1538. A publicat prima sa colecţie de psalmi în anul
1539. Învăţătura lui Calvin este mai severa, mai radicală. Calvin consideră
cântecul şi muzica, daruri speciale date de Dumnezeu. Din această cauză, omul
creştin poate să le folosească spre slăvirea lui Dumnezeu, dar subordonândule
în mod consecvent propovăduirii Evangheliei 15 . Muzica interpretată ca scop în
11 . Christoph Albrecht, Die gottesdienstliche Musik, Göttingen, 1995, pag. 520533. 12 . Christoph Albrecht, Schleiermanchers Liturgik, Göttingen, 1963, p. 86. 13 . Karl Barth: Gotteserkenntnis und Gottesdienst... Vorlesungen über Schottische Bekenntnis von 1560, Zollikon, 1938, p. 588. 14 . Alfred Kröbnert: Wegbereiter der katolischen Kirchenmusik. Giovanni Pierlugini da Palestrina. = Festgabe zum 80. Geburstag des Nationalpreisträgers Kreuzkantor Professor D. Dr. h.c. Rudolf Mauersberger. Evangelische Verlagsanstalt, Berlin 1969, p. 15. 15 . Lajos Imre, Egyhazi enekeskonyvunk, in Reformatus Szemle, ClujNapoca, 1980, p. 230.
6
sine distrage atenţia, care trebuie îndreptată spre Domnul. În cântare participă
comunitatea întreagă, iar aceasta se desfăşoară în limba maternă, fiind
asemănătoare vorbirii desluşite şi ritmice. Ca ea să fie înţeleasă de toată lumea,
Calvin recomandă cântarea la unison, fără acompaniament instrumental. Acest
fapt a condus la o relativă rămânere în urmă a muzicii religioase reformate 16 .
La început Calvin nu considera că muzica poate avea un rol important in
liturghie, observând mai apoi însă, rolul importantal acesteia, şi publicând
publicat culegeri de acest gen.
Jean Calvin vorbeşte mai târziu despre importanţa şi valoarea cântării. În
concepţia lui Calvin, muzica este darul lui Dumnezeu, ca omul să o folosească
pentru alungarea tristeţii sufletului 17 . Moralul oamenilor este influenţat în mare
măsură de muzică, iar această concepţie este susţinută şi de Platon în antichitate.
Calvin afirma că: „Dumnezeu trebuie lăudat şi respectat în cântări „ Calvin
consideră că pentru adunare cei mai buni sunt pslamii. Această teorie provine de
la Sf. Augustin, care consideră că psalmii vin de la Dumnezeu.
Calvin defineşte şi modul în care trebuie să se desfăşoare cântatul: omul
trebuie să cânte cu inima şi cu limba. Cântecul trebuie să aibă textul în limba
maternă a adunării pentru ca toată lumea să o înţeleagă. După Toth Kalman,
învăţătura lui Calvin despre muzică şi cântecul adunării este următoarea:
muzica şi cântecul sunt daruri aduse lui Dumnezeu, iar Dumnezeu
doreşte ca El să fie lăudat cu acestea;
în Liturghie Dumnezeu îi vorbeşte adunării prin Sf. Evanghelie, iar
adunarea îi răspunde prin muzică. Astfel, muzica şi cântecul devin mărturisirea
credinţei adunării;
cântecul este încurajarea atunci când omul se află în tristeţe, în
păcate, când este bolnav;
16 . Peter Eva, Repertoriul sărbătorilor în cântările de comunitate protestante, Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, 1999, p. 20 17 . Benko Andras, Mondjatok dicseretet, Ed. Erdelyi Reformatus Egyhazkerulet, ClujNapoca, 2000, p. 18
7
cântatul să se facă cu limba, inima şi cu sufletul,
cântecul se desfaşoară de întreaga adunare în limba maternă,
Calvin a accentuat necesitatea învăţăturii cântecelor de către copii
şi de cei tineri.
După conţinut şi gen deosebim psalmi, cântări de preamărire şi cântări de
evlavie, de spirit. Psalmul defineşte în primul rând poemele regelui David din
Vechiul Testament. Acestea ele au fost prelucrate de cultul creştin şi au fost
prevăzute cu melodii. Cântările de preamărire reprezintă un titlu pentru toate
celelalte care nu conţin psalmi. Cele de evlavie sunt cântări care încearcă
apropierea omului de Dumnezeu, şi exprimă o evlavie individuală a omului
modern. Pentru a fi populare sunt melodii compuse în stilurile la modă,
apropiate de unele cântări foarte cunoscute din rândul tinerilor, aceasta fiind şi o
modalitate de propagandă 18 .
Funcţia spirituală a cântărilor este valabilă în oricare din situaţiile în care
ele sunt executate. În conformitate cu aceasta, cântarea de comunitate, privită ca
ansamblul repertoriului,reprezintă un singur gen. Speciile acestui gen sunt
diversele grupe tematice, care definesc rolul fiecăreia în cadrul liturgic 19 . Cărţile
de cântări conţin în introducere o repartiţie tematică a textelor. Amintim de
exemplu Cartea de cântări din Transilvania, editată în 1923, retipărită ultima
dată în anul 1995 care conţine următoarele capitole tematice:
cântări de invocare şi de încheiere,
cântări duminicale,
cântări pentru zilele de lucru,
cântări penitenţiale,
cântări pentru sărbători,
cântări pentru Cina cea de Taină,
cântări ocazionale,
18 . Peter Eva, op. cit , p. 15, 19 . Benko Andras, op. cit, p. 22
8
cântări pentru înmormântări,
psalmii,
cântări pentru şcoala duminicală, pentru întruniri religioase şi
pentru uzul familiei 20 .
Dacă vorbim despre muzica unitariană, putem aminti prima carte de
cântece moştenită de la strămoşii unitarienilor, o carte cu psalmi în limba
germană. Aceasta este o carte redactată de Johann Preuss pe baza Bibliei,
editată la Frankfurt şi oferită Bisericii Unitariene germane. Johann Preuss sa
convertit de la religia luterană la religia unitariană, şi din această cauză a fost
persecutat de luterani, care au scris împotriva lui multe scrisori ameninţătoare,
fiindcă el a editat psalmii lui David şi alte cântece bisericeşti întro altă variantă
decât cea luterană. 21 .
A doua carte de cântece ale Bisericii Unitariene maghiare a fost editată
sub titlul Laude, rugăciuni şi cântece de încurajare, iar aici este adăugat şi
versetul Psalmului 150,6: „Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe
Domnul!”. În partea de jos a paginii se poate citi: „Editat în tipografia lui Heltai
Gaspar.”
Au fost alese cântece vechi din cartea gregoriană şi din psalmii lui Martin
Luther, care au fost comparat cu crezul lor, publicânduse astfel: cântecul
Fecioarei Maria, a lui Zaharia, lauda îngerilor, crezul apostolilor, rugăciunea
Domnului, binecuvântarea, Mielul lui Dumnezeu, mărturisirea păcatelor, etc 22 .
În cazul unor psalmi a fost tradusă varianta latină, sa păstrat ritmul iniţial şi
prima strofă în limba latină sa aşezat înaintea versiunii maghiare.
Muzica are un rol deosebit de important şi în serviciile divine din
bisericile penticostale, pentru că aceasta este o activitate creativă ce permite
20 . Peter Eva, op. cit, p. 16. 21 . Ibidem, p. 789. 22 . Kénosi Tözsér János şi Uzoni Faszló István, Az erdélyi unitárius egyház története, vol. I, Cluj Napoca, 2005, p. 789.
9
comunicarea cu toate categoriile sociale, fie că este vorba de tineri sau bătrâni,
educaţi sau mai puţin educaţi 23 .
Pe lângă acest aspect, muzica în bisericile penticostale îndeplineşte o serie
de funcţii. Ea sprijină socializarea credinciosului. Imnurile şi refrenele acestora
sunt uşor de memorat şi plăcute, iar cei care au îmbrăţişat de curând această
învăţătură pot asculta mai întâi cuvintele cântecelor, iar abia apoi pot citi cu mai
multă uşirinţă cuvântul scris. Înainte de a învăţa Sf. Scriptură, de a învăţa să
citeze din ea, nouconvertiţii şi copiii lor învăţă prima dată refrenele cântecelor.
Sunt cântece care ilustrează, întro manieră simplă, anumite aspecte de doctrină,
cum este cazul cântării Binecuvântatăi viaţa, scrisă de Octavian Luncan.
Cântarea prezintă lupta sufletească a compozitorului care este în căutarea
identităţii în Hristos 24 .
Stilurile muzicale abordate în cadrul bisericii penticostale din România
sunt asemănătoare în mare măsură celor prezente în muzica laică: stilul clasic,
folk, muzică populară, muzică uşoară şi stiluri muzicale din alte culturi precum:
gospel, country, cântări compuse în stil modern, etc. Toate aceste stiluri au fost
acceptate, în afară de anumite stiluri contemporane precum rock, rap, etc, care
totuşi au fost prezente în anumite cântări de nuanţă creştină. Unii sunt de părere
că aceste stiluri muzicale sunt ca orice alt stil şi pot fi folosite pentru aL lăuda
pe Dumnezeu, alţii considerând că această muzică este prin însăşi natura sa
pervertită 25 .
În rândul tinerilor se poate observa tendinţa de a prelua stilurile muzicii
specifice generaţiei actuale: pop, rock, softrock, rap, unele cu un ritm echilibrat
iar altele chiar agresive prin instrumentaţie, ritm şi intensitate 26 .
23 . Carlos Garma Navarro, From Hymn Chanting to Worship Industry. A Study of the Transformation of Religious Music, în „Mexican Penticostalism”, discurs prezentat în cadrul Conferinţei Center for Studies on New Religions, Londra, 2001. 24 . Cântarea a fost publicată în culegerea Cântaţi lui Dumnezeu, Bucureşti, 1998, nr. 210. 25 . Emima Stan, Muzticaartă sau binecuvântare, în „Cuvântul Adevărului”, seria II, nr. 78, iulie august 2008, p, 14, sau pe internet la http://www.cultulpenticostal.ilive.ro/iulie_august_2008.html. 26 . Ibidem, p. 14.
10
Influenţele stilistice diferă în funcţie de zona geografică. Astfe, în zonele
rurale sau chiar şi în zonele urbane, acolo unde comunitatea este alcătuită din
oameni mai în vârstă, obişnuiţi cu un anumit stil muzical, predomină stilul
muzicii clasice sau populare, instrumentele de percuţie fiind interzise categoric.
Dar în mediul urban, acolo unde participanţii la serviciile divine sunt majoritatea
tineri, stilurile muzicale abordate sunt variate, fiind preferate cele moderne, iar
instrumentele electronice sunt folosite în permanenţă, împreună cu cele de
percuţie.
Specific doctrinei penticostale, botezul cu Duhul Sfânt, poate să aibă loc
în cadrul serviciilor speciale de rugăciune. La aceste întâlniri, uneori muzica,
executată întro atitudine de închinare, pregăteşte sufletele credincioşilor pentru
primirea Duhului Sfânt 27 . Este relevant cântecul scris de Dionisie Giuchici, O,
Sfinte Duh de viaţă nouă, care este un cântecrugăciune.
Misionarii penticostali susţin faptul că muzica poate fi un instrument
puternic, pentru a sensibiliza pe cei necredincioşi. Aşa este, de pildă, cântarea A
bătut la uşa ta Cineva, al cărui text aparţine lui Costache Ioanid, iar melodia este
din cadrul mişcării Oastea Domnului.
Biserica Penticostală susţine că muzica nu numai că trebuie să fie pentru
Dumnezeu, ci mai mult, că ea este de la Dumnezeu. Se consideră că muzica
poate să fie inspirată de Dumnezeu, la fel ca şi textul cântărilor, şi de aceea se
accentuează foarte mult nevoia ca aceste cântări să aibă un suport biblic 28 .
Importanţa muzicii în bisericile penticostale reiese şi din spaţiul acordat
acesteia, aproximativ o treime din timpul total al serviciului de închinare. În
cadrul serviciilor divine există loc pentru o mare diversitate de cântece în
diferite stiluri, cu sau fără acompaniament, de către formaţii corale sau
instrumentale, de către solişti sau grupuri 29 .
27 . Emima Stan, Evaluarea repertoriului de cântec...., p. 56. 28 . Ibidem, p. 57. 29 . Ibidem.
11
În Biserica Penticostală exista şi obiceiul de a se recita poezii. Sunt
cunoscute poeziile lui Costache Ioanid, Corneliu Livanu, Tatiana Topciu,
Simion Cubolta, Emil Bulgăr, Dionisie Giuchici, Cristian Vasile Roske, etc. La
multe din poeziile care aparţin acestor poeţi li sau adaptat melodii care au intrat
deja în circuitul congregaţional: exemplu este cântarea Turmă blândă 30 , de
Nicolae Moldoveanu 31 pe versuri de Costache Ioanid.
Cu toate că în această biserică există o mare libertate în cântare, totuşi nici
ea nu este de acord cu dansul ca manifestare a închinării înaintea lui Dumnezeu,
lauda şi închinarea trebuind săl conducă pe credincios în prezenţa lui
Dumnezeu şi nu la asocieri păgâne. Dansul este un element specific închinării în
anumite culturi, în mod special în Africa, continent al cărei caracteristică
muzicală este latura ritmică, mult mai preponderentă decât cea melodică 32 .
Anumite categorii de dansuri, în special carpatodunărean sunt reminiscenţe ale
religiei păgâne, dansul este asociat cu distracţia şi nu cu spiritualitatea.
În aproape toate bisericile protestante şi neoprotestante se folosesc foarte
mult în cântare psalmii. Spre exemplu cântarea Doamne cine va locui cu Tine
este inspirată din Psalmul 15 şi este cântată în multe biserici la timpul de
rugăciune 33 . Însă cel mai des folosit psalm este Psalmul 23, cântarea inspirată
din acesta fiind Blândul Păstor 34 , preluată de biserica penticostală de la
Mişcarea Oastea Domnului având influenţe folclorice 35 .
Toate aceste cântări sunt interpretate de coruri, care participă efectiv la
slujba în cadrul serviciilor religioase. Corul este o prezenţă activă în majoritatea
30 . Cântare publicată în culegerea Cântaţi lui Dumnezeu, Bucureşti, 1998, nr. 892. 31 . Nicolae Moldoveanu, Cântările harului, Ed. Stephanus, Bucureşti, 1990, nr. 557. 32 . Emima Stan, Evaluarea repertoriului de cântec... , p. 126. 33 . Cântare publicată în culegerea Cântaţi lui Dumnezeu, Bucureşti, 1998, nr. 972, în Harfa Bisericilor Penticostale, Bucureşti, 196, nr. 240, în Cântările evangheliei, compilate de Ieremia Hodoroabă, Colecţia Glasul Îndrumătorului Creştin, Paris, 1978, nr. 3, în Scumpă Golgota, Ed. Speranţa Peregrinului, Chicago, 1997, nr. 231. 34 . Cântare publicată în culegerea Cântaţi Domnului, Carte de cântări din cadrul Oastei Domnului, Ed. Logos, Chişinău, 1992, nr. 171, în Cântaţi lui Dumnezeu, Bucureşti, 1998, nr. 860, şi în Harfa Bisericilor Penticostale, Bucureşti, 1996, nr. 704, în Nicolae Moldoveanu, Cântările harului, 1990, nr. 337. 35 . Emima Stan, Evaluarea repertoriului de cântec... , p. 130.
12
bisericilor de la oraş, dar şi la satele unde există comunităţi mai mari, precum
Vicovul de Sus. Corurile mixte sunt cele mai frecvente în Bisericile Penticostale
dar în unele comunităţi sau format şi alte coruri: bărbăteşti, de tineri, sau de
copii. Repertoriul abordat este atât cel autohton cât şi din repertoriul
internaţional. Vocile feminine sunt o prezenţă activă fie în coruri mixte, sau în
cântări solo şi datorită influenţei culturii americane alături de tineri în grupurile
acestora sunt şi tinere.
Majoritatea cântărilor penticostale sunt foarte simple din punct de vedere
melodic, tocmai pentru a putea fi interpretate de cât mai mulţi indiferent de
nivelul de cultură al celor care cântă. Abraham Idelsohn spunea că limitarea
melodiei la un număr redus de note şi ornamente este premeditată, nu primitivă
cu scopul de a asigura că melodia să nu vină în conflict cu cuvintele şi
înţelegerea sensului lor şi a mesajului spiritual 36 . Acelaşi principiu se urmăreşte
să se păstreze şi în muzica penticostală, aceasta fiind intenţia compozitorilor
penticostali, pentru că, spun ei, scopul este supremaţia mesajului asupra muzicii.
În majoritatea bisericilor penticostale se foloseşte acompaniamentul
instrumental. În bisericile din oraşele mari, mai ales acolo unde există
posibilitatea instruirii în instituţii specializate (ex. Oradea, orchestra Bisericii
penticostale Elim din Timişoara), se folosesc ansambluri instrumentale clasice
având cele trei categorii de instrumente: de coarde, de suflat şi de percuţie. Iar în
bisericile de la sat acompaniamentul cântărilor este dat de instrumente populare
precum taragotul, acordeonul, mandolina, etc. După anul 1990, au început să fie
introduse tot mai multe instrumente care se folosesc şi în muzica contemporană.
Nu este o noutate prezenţa instrumentelor de percuţie în comunităţile
penticostale, mai ales în cele unde există foarte mulţi tineri, chiar dacă se face
uneori asocierea cu muzica laică. Prezenţa tobelor în unele biserici, folosite într
36 . Abraham Zevi Idelsohn, Jewish Music in its Historical Development, New York, 1992, p. 38.
13
o interpretare decentă, fără ca acestea să acopere mesajul cântării care se doreşte
să prevaleze asupra muzicii, poate da o notă de vitalitate 37 .
Există totuşi şi unele biserici penticostale care interzic muzica
instrumentală, acestea fiind bisericile din Moldova şi Bucovina. Unii cercetători
penticostali susţin că acest lucru sa întâmplat datorită faptului că în aceste zone
a fost leagănul mişcării religioase numită hasidism 38 , care era o mişcare
populară de renaştere religioasă. Aceştia urmăreau atingerea stării ideale de
sfinţenie, evlavie, iar muzica instrumentală era considerată un element laic 39 .
În Mişcarea Penticostală există foarte multă libertate de exprimare mai ales în
cadrul acompaniamentelor şi o specială preferinţă pentru improvizaţii. Se pare
că este cel mai caracteristic aspect din această mişcare. Improvizaţia este
prezentă în toate stilurile, nu numai cele cu iz folcloric ci şi în alte stiluri clasic,
sau modern. De cele mai multe ori acompaniamentul este după simţul armonic
al celui de la orgă, pian sau acordeon, uneori poate fi doar repetarea unei linii
melodice, dată de cântăreţi, ca unele variaţii. În cadrul acompaniamentului
adeseori se remarcă şi prezenţa cromatismelor
Muzica neoprotestantă cuprinde creaţia unor reformatori de mai târziu, a
unor pastori baptişti, presbiteri, metodişti (J.Wesley) sau simpli creştini
convertiţi la aceste credinţe neoprotestante. Majoritatea autorilor de muzică
neoprotestantă au activat în S.U.A. unde la loc de cinste se situează şcoala lui
Lowell Masson de la începutul sec.XIX , din Boston. La această şcoală sa
format o pleiadă de compozitori de imnuri aparţinând diverselor biserici cum ar
fi cea baptistă, metodistă, adventistă, etc. “Spre deosebire de muzica liturgică
ortodoxă si catolică ce se caracterizează, prin introvertire, prin inducerea
acelor sentimente de teamă, sau de extaz în sufletele ascultătorilor, muzica
imnurilor neoprotestante se caracterizează prin extrovertire, optimism, bucurie,
37 . Emima Stan, Evaluarea repertoriului de cântec... , p. 138. 38 . Dicţionar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 301. 39 . Emima Stan, Evaluarea repertoriului de cântec... , p. 139.
14
inclusiv sentimente de îndrăzneală, de mobilizare în sufletele credincioşilor care
participă din plin la cântarea din cadrul seriviciilor divine” 40 .
De la apariţia Bisericii Adventiste de Ziua a şaptea în România muzica
religioasă din cadrul servicii1or divine purta amprenta amatorismului. Se cânta
exclusiv “după ureche” de către credincioşi, iar cei care îi conduceau de la
armoniu erau diletanţi, cu o instruire muzicalä sumară. Printre primele acte pe
care Reforma protestantă lea înfăptuit pentru reaşezarea închinării, a fost şi
acela de ai reda cântecul. Imnurile din ,,Gesangbüchlein”, apărute în anul 1524,
la numai şapte ani de la publicarea tezelor de la Wittenberg, iau dat Reformei
germane forţă şi identitate.
Asemenea marilor mişcări de “redeşteptare”, mişcarea adventă a fost
animată de imnul millerit. Cântările advente ale lui Frank Belden, nepotul lui
Ellen White, promotoarea acestei religii, au avut un atât de mare impact in lume
încât astăzi sunt cântate în toate bisericile protestante, vechi sau noi 41 .
De la începuturile mişcării advente în România şi până la culegerea
primului volum de imnuri (1910) au fost necesari patruzeci de ani. Această
prima ediţie conţinea doar 75 de texte traduse de Ştefan Demetrescu si Petre P.
Paulini. În anul 1926, apare şi prima ediţie cu note, care numără 418 cântări.
Caracterul cuprinzător al acestui volum ia dat o mare stabilitate încât celelalte
colecţii care au apărut au fost doar adăugiri la ,,Imnuri creştine”, şi anume:
Imnuri creştine vol. 2 (1930, conţinând 22 de cântări de cor), Flori de
lăcrămioare (1932), Florile credinţei (1936), Zorile mântuirii (1940), unele
cântece din Ciripit de păsărele (1945) şi Imnuri religioase pentru cor (1952) 42 .
Prima carte de imnuri pe note a fost tipãrită în anul 1926 de către
promotorii bisericii adventiste: Petre P. Paulini şi Ştefan Demetrescu, avândui
colaboratori pe Nicolae Jelescu, Dumitru Florea şi Vasile Florescu. Atât Petre P.
40 . Cezar Geantă, Muzica religioasă, Bucureşti, 1999, p. 22. 41 . Cezar Geantă, O istorie subiectivă a muzicii în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Ed. Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 1999, p. 31. 42 . Imnuri creştine, Ed. Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2006, p. 1.
15
Paulini cât şi Ştefan Demetrescu erau amatori în muzică, dar nu erau totuşi
lipsiţi de talent muzical şi de cultură generală muzicală. Dacă Petre P. Paulini
cânta la vioară şi avea cunoştinţe de istoria muzicii, Ştefan Demetrescu era
cunoscut ca fiind bun în domeniul literar.
În afara acestor imnuri, cântate de întreaga comunitate, în bisericile
adventiste se mai ascultau şi unele lucrări instrumentale. În Bucureşti, Nicolae
Jelescu dirija orchestra de amatori ,,Armonia”, tradiţie continuată de Vasile
Florescu, Victor Georgescu şi Leonida Kiu. În Transilvania, Banat şi Moldova
funcţionau fanfare, iar in Muntenia, tarafuri de mandoline, mandole şi chitare,
combinate de la un loc la altul cu acordeoane, clarinete sau viori. 43 La sediul
Conferinţei Muntenia, sau găsit, prin anul 1960, statutul orchestrei ,,Armonia”,
colecţia tipărită de potpuriuri pentru orchestra de mandoline şi diverse lucrări
muzicale (partituri generale).
Ca repertoriu, se foloseau unele transcripţii din lucrări vocalsimfonice,
uverturi, coruri reunite sub formă de potpuriuri, miniaturi celebre din
compozitori clasici, lucrări corale cu acompaniament instrumental din autori
americani (sec. 19).
Pentru formarea de dirijori de cor, se iniţiau cursuri scurte de trei
săptamâni, pentru familiarizarea cursanţilor cu noţiunile elementare de teoria
muzicii, cu deprinderile instrumentale sau de dirijat. Aceste cursuri au fost ţinute
de următorii instructori: Nicolae Jelescu, Vasile Florescu, Victor Georgescu,
Petre Cazan, Tache Teodosiu, Elisei Dumitrescu, Gabriel Vasilescu, Arthur
Irimia. Toţi aceşti instructori erau amatori, dar prin au contribuit foarte mult la
organizarea comunităţilor adventiste din România. Au înfiinţat coruri, orchestre
de mandoline şi de viori, pregătind dirijori şi specialişti (diriginţi) pentru orele
tineretului (,,Cercul Tinerimii”). Aceste cursuri constau din predarea teoriei
elementare a muzicii: notaţie (durate, înălţimi), game, măsurile cu tactarea lor,
noţiuni de solfegiu, digitaţia la instrumentele cu claviaturä etc. Exista la sediul
43 . Cezar Geantă, O istorie subiectivă…, Op. Cit, p. 32.
16
Conferinţei Muntenia, prin anul 1960, un tratat de teoria elementară a muzicii,
multiplicat la şapirograf, alcătuit de o echipă de ,,tehnicieni muzicali”, cum erau
numiţi aceşti instructori angajaţi ai Conferinţelor (unităţi teritoriale în
organizarea comunităţilor adventiste) de atunci. Acestea erau începuturi slabe,
având în vedere amatorismul tuturor care se ocupau de muzica în această
biserică dar care au dat ceva roade mai târziu 44 .
Mentalitatea generală în această biserică era că nu au nevoie de o muzică
profesionistă. Aceasta era corisiderată ca fiind ,,lumească”, luând de la ea doar
sistemul de notaţie şi teoria elementară necesare descifrării imnurilor din
diferitele colecţii care apăreau pentru uzul corurilor. Faptul că Nicolae Jelescu
şia trirnis fiii în Franţa, la studii superioare de muzică, la Schola Cantorun, era
privit ca un act de renunţare la credinţă, aşa de obtuză era viziunea
conducătorilor acestei biserici cu privire la muzica de cult. Unul dintre fiii
acestuia a devenit pianist ţinând concerte de pian şi compozitor (Paul Jelescu),
iar celălalt a fost violinist, ţinând şi el diferite concerte de vioară (Ionel Jelescu).
Iar dacă aceşti muzicieni au rămas în afara bisericii adventiste, acest fapt se
datorează şi atitudinii ostile din partea majorităţii credincioşilor faţă de muzica
profesionistă, deoarece astfel era mentalitatea în perioada respectivă. După
părerea adventiştilor au mai existat mulţi muzicieni de renume, cu o profesie
muzicalä strălucită, care au rămas în afara bisericii, deoarece în interiorul ei nu
se puteau afirma, nepermiţândule acel rigorism exagerat de care dădeau dovadă
conducătorii şi credincioşii acestei biserici. Din această cauză au fost
marginalizaţi de către cei din interiorul bisericii, iar la toate acestea sa adăugat
şi prigoana comunistă.
Promovarea amatorismului în muzica bisericească adventistă a avut la
început un rol progresist, dar mai târziu a devenit o piedică în dezvoltarea
muzicii profesioniste religioase şi implicit în dezvoltarea mentalităţilor spre un
progres cultural real. Au existat persoane care au oprit în mod voit acest proces,
44 . Cezar Geantă, O istorie subiectivă…., Op. Cit, p. 32.
17
justificând cu lozinci de genul: ,,Muzica lumească nu are ce căuta in biserică!”
sau ,,Afară cu focul străin” 45 .
Când au apărut oameni cu o pregătire temeinică muzicală, au fost
obstrucţionati, pentru că deranjau vechile autorităţi, care nu acceptau sa fie
eclipsate 46 . Aşa sa întâmplat cu compozitorul şi dirijorul Horst Gehann. Acesta,
a început de la mandolină şi chitară, ajungând compositor şi dirijor foarte
cunoscut, pe plan internaţional. El a urmat Seminarul de la Braşov (Stupini) pe
la începutul deceniului şase, iar în anul 1954 a venit în Bucureşti, unde şia
desăvârşit tehnica de compozitor cu Mihail Jora. În anul 1956, a organizat un
curs de dirijat la Seminarul Teologic Adventist din Bucureşti, unde acesta era
profesor şi dirijor. Apariţia lui Horst Gehann în capitală a însemnat începutul
unei ere noi în muzica religioasă din cadrul Bisericii Adventiste. Aşa cum am
arătat,existau multe persoane care se împotriveau aceastei orientări, fapt ce a
repretentat o piedică pentru dezvoltarea muzicii în cadrul Bisericii Adventiste 47 .
O dată cu formarea bisericilor baptiste, serviciile religioase de rugăciune
aveau loc în fiecare Duminică dimineaţa şi în toate serile. În acele momente de
întâlnire, întreaga adunare cânta, citea din Sf. Scriptură (în mod deosebit din
Psalmi), se rugau rând pe rând, iar ceilalţi susţineau cererile celui ce se ruga,
prin faptul că repetau foarte des Amin.
La aproape la douăzeci de ani de la înfiinţarea primei biserici, bisericile
baptiste nu aveau cărţi de cântări şi nimeni nu sa gândit să le tipărească 48 . Cu
trecerea timpului sa dezvoltat şi a crescut această confesiune, din această cauză
simţinduse nevoia tipăririi cărţilor de cântări. Credincioşii baptişti aveau mare
nevoie de cărţi de cântări, pentru că la orice serviciu divin se cântau mai multe
cântări. Pastorii de atunci aveau un carneţel în care îşi notau cântările, pe care le
45 . Cezar Geantă, Redescoperirea şi reevaluarea muzicii religioase clasice, în “Aduţi aminte”, Aachen, 1997, p. 24, 46 . Ibidem, p. 25. 47 . Cezar Geantă, O istorie subiectivă…., Op. Cit, p. 33. 48 . Alexa Popovici, Istoria baptiştilor din România, Ed. Făclia, Oradea, 2007, p. 195.
18
învăţau împreună cu poporul în fiecare biserică 49 . Aproape întotdeauna, fie
pentru că nu au învăţat bine, uitând părţi din melodie, sa ajuns ca unele cântări
să fie diferite în fiecare biserică. Melodiile se diferenţiau foarte tare, uneori chiar
în două biserici învecinate. Această situaţie, a cântărilor scrise de mână, a
dăinuit până în anul 1897, când Gheorghe Şimonca, cu acceptul conducătorilor
bisericilor baptiste din România, a publicat prima colecţie de imnuri numită
Cântările Sionului, care conţinea 200 de cântări traduse întrun limbaj
transilvănean specific.
Această carte a fost prima ediţie de cântări comune tipărite. În unele
biserici baptiste, mai ales acolo unde printre cei convertiţi se afla câte un fost
cântăreţ de strană din biserica ortodoxă, se foloseau diferite cântări preluate de
la biserica ortodoxă, însă erau cântate în comun de toată biserica 50 .
După ce a fost epuizat întregul stoc de cărţi de cântări, sa simţit nevoia
tipăririi uneia alte ediţii a cărţii de cântece. Aşadar, după aproximativ 6 ani, în
anul 1903, dascălul Gheorghe Slăv de la Aciuţa, judeţul Arad, a retipărit
Cântările Sionului, mărind numărul de cântări la 343, făcând noi traduceri. Cu
toate că ediţia cărţii de cântece din anul 1903 a adus unele traduceri noi, în
număr de 143 de lucrări, bisericile baptisteşiau manifestat în permanenţă
dorinţa de a primi alte cântări noi. Din această cauză, la 1 ianuarie 1904, a apărut
primul număr al revistei lunare Steaua Dimineţii, redactată de Mihai Brumar,
publicânduse pe prima pagină, cântarea cu o largă circulaţie şi în prezent
„Mergevoi cu mâna goală”, iar în numărul următor al revistei, apărut în
februarie 1904, pe prima pagină era tipărită pe note cântarea „Simţuri sfintemi
umplu pieptul”. În numărul din luna martie 1904, pe pagina întâi se afla cântarea
„Saud acum iar răsunând al vieţii sfânt Cuvânt”, şi în numărul patru, din luna
aprilie al aceluiaşi an, era tipărită cântarea „Sfânt e, sfânt e, sfânt este Domnul”.
49 . Ibidem, p. 195. 50 . Alexa Popovici, Istoria baptiştilor....., Op. Cit, p. 196.
19
Se pare că stocul de cărţi de cântări din ediţia a IIa, tipărită în anul 1903,
de către Gheorghe Slăv sa epuizat foarte repede şi din această cauză sa hotărât
editarea unei noi ediţii în anul 1906 care să fie mai consistentă. Cu redactarea
acestei ediţii noi au fost însărcinaţi Mihai Brumar şi Vasile Berbecar. Lucrarea
acestora a fost finalizată în vara anului 1907, iar cartea avea un număr de 410
cântări. Prin tipărirea acestei ediţii noi, cum era şi firesc, sau scos din uz toate
celelalte ediţii mai vechi, toţi pastorii dorind să aibă ediţia cu cele mai complete
cântări. Ediţia aceasta din anul 1907 a fost retipărită în anul 1912 şi pe urmă în
anul 1917, dar de data aceasta fără a adăuga şi alte cântări. În total, aceste trei
ediţii au atins un tiraj de 16.000 de exemplare 51 .
În perioada dintre ani 19141919, baptiştii români din America, nu puteau
în nici un fel să primească vreo carte de cântece din România, au fost nevoiţi să
tipărească acolo o ediţie nouă. Aşadar, în anul 1919, a fost tipărită o altă ediţie,
cuprinzând toate cele 410 cântări, plus adăugânduse aproape 200 de cântece noi
(ajungânduse la aproximativ 596 de cântece). Această carte a fost tipărită în
America de către Ioan R. Socaciu, un tânăr student teolog, din care o mare parte
a stocului a fost adus în România, fiind folosită, mai ales, în bisericile baptiste
din Transilvania 52 .
După cel deal doilea război mondial şi Unirea Transilvaniei cu România,
mulţi baptişti români sau întors din America în Transilvania, aducând cu ei
cartea de cântece, ediţia 1919. Din că ediţie pe care o aveau ei era cea mai
completă iar bisericile din Transilvania o aveau doar pe cea cu cele 410 cântări
sa urmărit o uniformizare a cărţilor de cântece. Din această cauză, comitetul
Uniunii Baptiste din România a tipărit în anul 1922, cartea de cântări revizuită
de o comisie condusă de Constantin Adorian, la Bucureşti, sub numele de
Cartea Sionului, întrun tiraj de 5000 exemplare 53 . Iar apoi, în anul 1926 a fost
51 . Alexa Popovici, Istoria baptiştilor....,Op. Cit, p. 196. 52 . Cristian Caraman, Muzica de cult protestantrepere istorice şi stilistice, (manuscris dactilografiat), Bucureşti, 2005, p. 432. 53 . Ibidem. p. 432.
20
retipărită de 10000 de exemplare. Unele imnuri au fost traduse din limbile
germană, rusă, engleză sau maghiară.
Biserica Ortodoxă Română , singura Biserică Ortodoxă a unui popor latin,
foloseşte în cântarea bisericească, încă de la începuturile ei, doar melodii
bizantine, filtrate dea lungul secolelor prin propriai sensibilitate muzicală şi
lingvistică. Această muzică executată la unison de către slujitori şi credincioşi în
cadrul slujbelor religioase din locaşurile noastre de cult are denumirea de
muzică psaltică, aceasta fiind de aceaşi origine cu cea cunoscută în întreaga
lume sub denumirea de muzică bizantină 54 . Această muzică are aceeaşi vechime
ca şi Biserica Ortodoxă, care a păstrat în permanenţă o legătură foarte strânsă cu
Bizanţul 55 .
În anul 1951, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca
toate cântările bisericeşti, scrise cu notaţie psaltică, să fie transcrise şi pe notaţia
modernă a portativului. Pentru înfâptuirea acestei transcrieri a fost nevoie să se
alcătuiască şi să se tipărească „Gramatica Muzicii Psaltice – Studiu comparativ
cu notaţia liniară”, lucrare prin care sa fixat precis transcrierea fiecărui semn
muzical din notaţia psaltică în notaţia liniară a portativului 56 . Această lucrare a
cunoscut lumina tiparului în 6 iunie 1951, fiind compusă de Prof. Nicolae
Lungu, Prof. Pr. Gr. Costea, Prof. Ion Croitoru şi primind sprijinul Patriarhului
Justinian, mare susţinător al promovării cântării psaltice în Biserica Ortodoxă.
Am încheiat lucrarea cu capitolul Perspective ecumenice actuale în
domeniul cântării liturgice, amintind existenţa festivalului "Crăciun ecumenic"
care a debutat în urmă cu zece ani, în anul 1997, la ClujNapoca, şi uneşte şase
culte creştine din Transilvania: ortodox, romanocatolic, grecocatolic, reformat,
unitarian si luteranevanghelic. Diferite coruri ale bisericilor, liceelor de teologie
sau ale unor instituţii de cultură susţin, de la începutul lunii decembrie si până în
54 . I. D. Petrescu,, Aspecte şi probleme ale muzicii bizantine medievale, în „Studii de Muzicologie”, Bucureşti, 1955, p. 101. 55 . Conf. Univ. Nicolae Lungu, Muzica liniară, teorie şi solfegii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, p. 158159. 56 . Ibidem, p. 159.
21
săptămâna de dinainte de Crăciun, concerte de colinde si cântări religioase
specifice momentului, tradiţionale în comunităţile româneşti, maghiare şi
germane.
Dacă la prima ediţie 1997 au participat 6 coruri (210 corişti), la ediţia a
unsprezecea 2007 au participat 12 formaţii corale (505 corişti). Publicul are
posibilitatea, începând cu ediţia a IVa, să devină la rîndui interpret,
alăturânduse coriştilor, cântând: O, ce veste minunată, Trei păstori( din 2007
inlocuit cu Adeste fideles), Mennybol az angyal, Stille Nacht, Aleluia şi La
mulţi ani, partituri corale puse la dispoziţia tuturor participanţilor, prin
programele de sală, piese muzicale devenite un adevărat leitmotiv al
festivalului.
Din cele mai vechi timpuri, muzica şi cântarea au constituit un mijloc
practic de legătură cu lumea ce este mai presus de simţuri, graiul nemijlocit prin
care sau exprimat feluritele stări sufleteşti, limba naturală şi universală prin care
omul a izbutit întro măsură să intre în legătură cu Dumnezeu 57 .
57 . Prof. N. Trubeţkoi, Cântarea bisericească ortodoxă, în „Revista Patriarhiei din Moscova”, 1959, nr. 10, trad. de prof. I. Negrescu, în „Ortodoxia”, 1960, nr. 3, p. 449.
22
BIBLIOGRAFIE:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.
2. Albrecht Christoph, Einführung in die Hymnologie,
Vandenhoeck/Ruprecht, Göttingen, 1995,
3. Albrecht Christoph, Schleiermanchers Liturgik, Göttingen, 1963,
4. Albrecht Christoph, Die gottesdienstliche Musik, Göttingen, 1995,
5. Benko Andraş, Az Egyhazi enek tortenete, Erdelz Reformatus
Egyhazkerulet Igazgatotanacsa, ClujNapoca, 1910,
6. Benko Andras, Mondjatok dicseretet, Ed. Erdelyi Reformatus
Egyhazkerulet, ClujNapoca, 2000,
7. Breazul George, Pagini din istoria muzicii româneşti, Bucureşti, 1966,
vol IV,
8. Caraman Cristian, Muzica de cult protestantrepere istorice şi
stilistice, (manuscris dactilografiat), Bucureşti, 2005,
9. Ciobanu Gheorghe, Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie, Ed.
Muzicală a Uniunii compozitorilor, Bucureşti, 1974,
10.Coman Ioan, Patrologie, vol I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1985,
11.Dicţionar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000,
12.Geantă Cezar, O istorie subiectivă a muzicii în Biserica Adventistă de
Ziua a Şaptea, Ed. Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 1999,
13.Geantă Cezar, Muzica religioasă, Bucureşti, 1999,
14.Geantă Cezar, Muzica sacră, Bucureşti, 1980,
15.Geantă Cezar, Redescoperirea şi reevaluarea muzicii religioase
clasice, în “Aduţi aminte”, Aachen, 1997,
16.Imre Lajos, Egyhazi enekeskonyvunk, in Reformatus Szemle, Cluj
Napoca, 1980
23
17.Idelsohn Abraham Zevi, Jewish Music in its Historical Development,
New York, 1992,
18.Imnuri creştine, Ed. Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2006, p. 1.
19.Köber Berthold W, Die Elemente des Gottesdienstes (Wort Gottes,
Gebet, Lied, Segen), în: Handbuch de Liturgik,
20.Kovács László Attila, Éneklözenélö egyház, ClujNapoca, 2003,
21.Klotz Hans, Die Kirchliche Orgelkunst, Leiturgia IV, Budapesta,
1975,
22.Kröbnert Alfred, Wegbereiter der katolischen Kirchenmusik. Giovanni
Pierlugini da Palestrina. Festgabe zum 80. Geburstag des
Nationalpreisträgers Kreuzkantor Professor D. Dr. h.c. Rudolf
Mauersberger. Evangelische Verlagsanstalt, Berlin 1969,
23.Kénosi Tözsér János, Uzoni Faszló István, Az erdélyi unitárius egyház
története, vol. I, ClujNapoca, 2005, p. 149,
24.Conf. Univ. Lungu Nicolae, Muzica liniară, teorie şi solfegii, Ed.
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2003,
25.Moldoveanu Nicolae, Cântările harului, 1990, nr. 557
26.Navarro Carlos Garma, From Hymn Chanting to Worship Industry. A
Study of the Transformation of Religious Music, în „Mexican
Penticostalism”, Londra, 2001.
27.Peter Eva, Repertoriul sărbătorilor în cântările de comunitate
protestante, Ed. Napoca Star, ClujNapoca, 1999,
28.26. Petrescu I. D, Aspecte şi probleme ale muzicii bizantine medievale,
în „Studii de Muzicologie”, Bucureşti, 1955,
29.Popovici Alexa, Istoria baptiştilor din România, Ed. Făclia, Oradea,
2007,
30.Stan Emima, Muzicaartă sau binecuvântare, în „Cuvântul
Adevărului”, seria II, nr. 78, iulieaugust 2008,
24
31.Pr. Prof. Dr. Stanciu Vasile, Muzica liturgică în dimensiunea ei
patristică şi canonică, în „Studia Universităţii BabeşBolyai,
Theologia Orthodoxă”, XXXIX, 1994, nr. 2,
32.Prof. Trubeţkoi N, Cântarea bisericească ortodoxă, în „Revista
Patriarhiei din Moscova”, 1959, nr. 10, trad. de prof. I. Negrescu, în
„Ortodoxia”, 1960, nr. 3
33.Vasile Vasile, Istoria Muzicii Bizantine şi evoluţia ei în spiritualitatea
românească, vol I, Ed. Interprint, Bucureşti, 1997,
