Multipolaritatea în economia mondială

Prima viziune a puterii a facut-o Herodot, care a făcut şi prima clasificare a puterii, el identificând:

- puterea unuia singur;- puterea maselorExistenţa puterii ridică trei probleme: - cui aparţine puterea- în ce scop aparţine puterea- care sunt instrumentele exercitării puterii.Conceptul de putere poate fi divizat în 3 elemente:- actul prin care sunt influenţaţi alţi factori- capabilităţile folosite pentru ca influenţa să fie reală- reacţia faţă de act

Principalele tipuri de putere în concepţia lui Max Webber sunt:- puterea carismatică, ce se exercită prin raportarea la o transcedenţă şi

se prevalează de aceasta pentru a cere o supunere motivată;- puterea tradiţională, prin care trecutul se încarnează în momente ale

prezentului în unul sau mai multe personaje care deţin calitatea de moştenitor;

- puterea raţională, puterea care asigură dominaţia adevărului perceput ca o reflectare a realului şi ca o stipulare a unei acţiuni individuale sau colective, juste şi eficace, care asigură tuturor libertate şi egalitate.

Principalele surse ale puterii sunt:- controlul asupra securităţii;- controlul asupra poliţiei;- controlul asupra creditului/ producţiei;- controlul asupra cunoaşterii;- controlul asupra izvoarelor de informaţii;- controlul asupra credinţelor/ ideilor.Analiza conceptului de putere ne trimite în mod automat la termenul de stat,

statul fiind la nivelul secolului al XX-lea recunoscut ca formă normală de organizare a unei colectivităţi stabilite pe un teritoriu.

Pentru statele moderne, putem vorbi de existenţa a cinci câmpuri complementare ce formează puterea:

- puterea fizică;- puterea politică;- puterea militară;- puterea economică;- puterea sistemului naţional de valori/ puterea civilizaţiei.Analizând manifestarea puterii de către state, se poate vorbi de o tipologie a

puterii:

- puterea regională, prin aceasta înţelegând un stat care joacă un rol important la nivelul unei zone de pe glob;

- puterea mondială, stat care are capabilitatea de a juca un rol hotărâtor pe mai multe planuri la nivel mondial;

- superputerea – un stat care se bucură de pluridimensionalitatea puterii şi care are capacitatea de a impune şi coordona acţiuni sau politici la nivel internaţional, are capacitatea de a se implica activ în soluţionarea unor diferende, a unor conflicte cu impact global, sau în soluţionarea şi gestionarea unor sitiaţii de criză mondială.

Din punct de vedere istoric, regăsim mai mult etape în dinamica manifestării puterii. Raportându-ne la perioada următoare celui de-al doilea război mondial, într-o primă fază am asistat la o etapă în care puterea militară şi puterea politică asigurau un echilibru relativ stabil.

Ulterior, puterea militară avea să fie subordonată puterii politice.În realitate, o perioadă relativ îndelungată de timp, forţa militară a

reprezentat unicul criteriu de măsurare a puterii. În consecinţă, ea a determinat fie ascensiunea, fie declinul marilor puteri, aflându-se în permanenţă într-un raport de condiţionare cu puterea economică.

Astăzi, o astfel de situaţie ar reprezenta fără îndoială o soluţie de risc maxim, pentru că pe de o parte, ar determina constituirea unui nou pol de putere imposibil de controlul, format din companiile furnizoare de tehnică şi echipament blindat, şi pe de altă parte, în urma gravelor deficite pe care le-ar produce, ar putea pune echilibrul naţional, regional şi mondial.

Aceasta în condiţiile în care în prezent costul proiectării puterii militare depăşeşte cu mult ceea ce îşi pot permite să cheltuiască inclusuv cele mai puternice economii de pe planetă.

Pe ansamblu, puterea poate fi rea sau bună, omnipotentă sau democratică, dar s-a dovedit că e necesară pentru ca sistemul să funcţioneze.

Aflată în permanenţă în centrul dezbaterilor, puterea politică continuă să joace un rol deosebit de important în manifestarea puterii de stat.

În realitate, ceea ce contează este modul în care aceasta respectă principiile democraţiei, ia deciziile sau antrenează comunitatea la propria ei dezvoltare.

Ca atare, pentru a fi onestă şi eficientă, ea trebuie să nu se mai constituie într-un izvor permanent de privilegii, să nu mai fie ritualizată şi solemnizată.

În fond, o critică realistă a statului contemporan nu se realizează în numele unor idealuri abstracte ale unei lumi utopice. O astfel de critică e politică, ea încercând să surprindă în manifestarea actuală a puterii elemente specifice programului de dominaşie totală.

Într-o perspectivă socio-politică a raporturilor de putere la nivel mondial, religia reprezintă un ghid moral, o identitate de grup şi poate fi un important contribuator la securitatea globală. În egală măsură însă, politica puterii a inspirat şi influenţat mişcarea budistă din Thailanda, fundalmentaliştii creştini din America, naţionaliştii hinduşi din India sau militanţii islamişti din Tanzania.

Astăzi, toate aceste mişcări politico-religioase s-au transformat în grupuri de presiune la nivel regional sau continental.

Politica, în intersecţia sa cu religia, exprimă raporturi de putere bine determinate, conflictul dintre rău şi bine fiind extrapolat în antagonismul dintre noi şi ei.

În concluzie, manifestarea actuală a puterii, constituirea unor centre de putere ordonatoare la nivel planitar trebuie să ţină seama de vectorul religios care continuă să demonstreze că reprezintă un atribut al puterii la nivelul relaţiilor internaţionale.