UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ NAPOCAFACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE

MASTERAT MANAGEMENTUL SECURITĂŢII ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

SECURITATEA EUROPEANĂ ŞI EUROATLANTICĂ

REFERAT

POLITICA DE SECURITATE EUROATLANTICĂ ŞI ROMÂNIA

Master IDD Autor:Grupa Bistriţa, Anul 1 MORA FELIX

Bistriţa 2010

CUPRINS

Abstract ....................................................................................................................................pag. 2

Introducere................................................................................................................................pag. 2

Capitolul 1. Premise ale constituirii noii identităţi europene şi euroatlantice……………pag. 2

Secţiunea 1.1. Cadrul euroatlantic…………………………………………………….pag. 3

Secţiunea 1.2 Implementarea în România a conceptului………………………………pag. 4

Capitolul 2. Nato vs Uniunea Europeană – necesitatea completării eficiente a strategiei de securitate sau obiective de securitate suprapuse…………………………………………....pag. 6

Capitolul 3. Influenţa securităţii energetice asupra stabilităţii regionale în Europa de sud-est

Capitolul 4. Scutul antirachetă oportunitate sau ameninţare?............................................pag. 7

Secţiunea 4.1. Scutul antirachetă, instrument de negociere pentru românia?...............pag. 13

Concluzii...................................................................................................................................pag. 15

Bibliografie ............................................................................................................................. pag. 16

1

ABSTRACT

Tema abordată îşi propune să reliefeze aspecte contemporane ale securităţii euroatlantice şi

implicaţiile acesteia faţă de România, în contextul preocupărilor globale de creare a unor

parteneriate în toate domeniile securităţii fie ea energetică, societală sau militară. În acest sens

lucrarea va încerca să atingă subiectele de interes comun pentru NATO şi UE în România şi să

reliefeze avantajele şi dezavantajele datorate poziţiei sale strategice şi implicaţiile pe viitor ale

securităţii euroatlantice la noi în ţară.

INTRODUCERE

Bruce Picarin Jackson, preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe din Congresul SUA,

afirma, la 8 martie 2005, în faţa Senatului, că „securitatea şi stabilitatea Mării Negre sunt esenţiale

penru securitatea euroatlantică”. Este clar, în momentul de faţă, că acţiunile SUA legate de

amplasarea scutului antirachetă în zona ţării noastre au la bază o motivaţie şi o strategie bine

definită.

Se pune întrebarea dacă stabilitatea de care se vorbeşte va aduce cu sine şi beneficii

României ca stat şi cetăţenilor săi nu numai din perspectiva securităţii militare ci şi din cea a

securităţii energetice, ştiut fiind faptul că amplasarea scutului în România ar putea reprezenta o

ameninţare la adresa securităţii energetice a României. Un posibil răspuns pozitiv la negocierile pe

care le implică pasul important pe care îl face România este şi că ultima poziţie adoptată este de a

sprijini proiectul South Stream iniţiat de Rusia şi de a renunţa la Nabucco ( proiect independent de

Federaţia Rusă).

Nu trebuie uitat şi faptul că solicitarea de colaborare s-a făcut de SUA şi nu de către NATO

către România motiv pentru care nu reprezintă o decizie NATO ci a doi membri NATO şi că

unele ţări din regiune ar putea interpreta ca o posibilă ameninţare amplasarea scutului.

Aşa cum afirmă şi sociologul Dan Dungaciu, deşi scutul are valenţe strict defensive, politic

acesta marchează, dincolo de integrarea euroatlantică, episodul cel mai semnificativ pentru

sporirea prestigiului şi a puterii de negociere a României inclusiv pe dimensiunea răsăriteană.

CAPITOLUL 1. PREMISE ALE CONSTITUIRII NOII IDENTITĂŢI EUROPENE ŞI

EUROATLANTICE

2

SECŢIUNEA 1.1. CADRUL EUROATLANTIC

Summit-ul NATO de la Praga şi reuniunile UE ce au urmat acestui moment de cotitură din

viaţa organizaţiei euro-atlantice, ca şi evenimentele de la Madrid, din Kosovo şi Orientul Mijlociu,

au conferit o nouă dinamică instituţiilor de securitate continentală şi relaţiilor dintre ele.

Recentrarea atenţiei pe securitatea Europei, după 11 martie 2004, uneşte azi şi mai mult eforturile

NATO şi UE pentru o acţiune comună preventivă şi un demers multilateral şi profesionalizat

contra pericolelor terorismului şi armelor de nimicire în masă, care să lase în urmă orice reacţie

tardivă şi inconsistentă.

Noile frontiere suprapuse ale NATO şi UE cer o acţiune unită de securizare, pentru

blocarea atacurilor teroriste, pătrunderii şi traficării în spaţiul unic de securitate a armamentelor,

muniţiilor, drogurilor, crimei organizate, construirea unui răspuns politic şi strategic eficace la

ameninţările tot mai ample din mediul continental şi global1.

Consensul şi determinarea trebuie să prevaleze în faţa riscurilor asimetrice la adresa

Europei şi a lumii, să ducă la o sporire a complementarităţii acţiunilor organizaţiilor europeană şi

euro-atlantică, pe toate planurile: politic, diplomatic, economic, militar, tehnologic. Se pare că

acest lucru a fost înţeles de ambele părţi, întrucât îmbunătăţirea capacităţilor militare pentru

misiuni îndreptate contra noilor pericole continuă, iar mijloacele adecvate proiectării forţei la mari

distanţe sunt în curs de realizare. Construcţia capacităţilor prioritare, va permite UE să desfăşoare

misiuni Petersberg, iar NATO să intervină mai activ pe teatre extraeuropene.

Este de menţionat, de asemenea, pentru dinamica relaţiilor dintre cele două organizaţii în

problemele securităţii comune, semnificaţia aparte a programului european de prevenire a

conflictelor şi a evaluării făcute asupra conflictelor potenţiale, a reglării procedurilor de gestionare

a crizelor, dar şi a demersurilor de gestionare civilă a crizelor (prin concertarea acţiunilor poliţiei,

funcţionarea optimă a statului de drept, întărirea administraţiei şi protecţiei civile), de dezvoltare a

mijloacelor de informaţii şi comunicaţii, care să amplifice capacitatea de intervenţie militară.

Restructurarea perimetrului securitar al Europei se va înfăptui în viitor prin debarasarea

completă a celor doi de orgolii şi ambiguităţi, sporirea numărului de state cu dublă apartenenţă şi

corijarea de comun acord a deficitului de securitate, cu contribuţia NATO şi UE deopotrivă, ca o

complementaritate necesară, care nu risipeşte forţe şi nici nu le lasă să se dubleze acţional, ci le

subordonează unui process de cooperare benefică pentru politica externă de securitate comună2.

1 http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/nato_%20si_ue_-_determinari%20si%20finalitati.pdf Vasile Popa şi Nicolae Loghin “NATO ŞI UE. determinări şi finalităţiI”, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare., Buc 2004.2 Ibidem.

3

Această cooperare va fi mai eficace, datorită calităţii înnoite a forţei, flexibilităţii şi

mobilităţii acesteia, managementului superior şi exigenţelor mari de strategie politică, tehnică,

militară. Ea pleacă deja de la realitatea reuniunilor comune de după 2001, a unor acorduri concrete

între cele două organizaţii, ulterioare aranjamentelor „Berlin Plus“, ce permit UE să aibă acces la

capacităţile şi mijloacele colective ale NATO pentru operaţii de gestionare a crizelor conduse de

UE, a acţiunii concrete a forţei UE în cadrul KFOR din Kosovo. De aici încolo, parteneriatul

strategic NATO-UE pentru gestionarea crizelor şi prevenirea conflictelor se va dezvolta continuu,

într-o dinamică nouă, mult mai vie şi mai productivă, ce va marca însăşi dinamica internă a

instituţiilor continentale de securitate3.

SECŢIUNEA 1.2 IMPLEMENTAREA ÎN ROMÂNIA A CONCEPTULUI

Strategia de Securitate Naţională a României pune un accent deosebit pe construcţia noii

identităţi europene şi euroatlantice a ţării noastre considerând că aceasta reprezintă o cerinţă

esenţială pentru securitatea naţională a României. Încă din anul 2007, în strategie se prevede

canalizarea eforturile politice, organizatorice şi financiare ale autorităţilor publice şi instituţiilor cu

atribuţii în domeniul securităţii şi apărării pentru îndeplinirea acestui obiectiv4.

Alianţa Nord-Atlantică – organizaţie bazată pe comunitatea de valori şi interese, care se

adaptează constant cerinţelor noului mediu de securitate internaţional rămâne principala structură

de apărare colectivă capabilă să garanteze securitatea democratică în spaţiul euroatlantic având în

vedere garanţiile de securitate, viabilitatea parteneriatului în NATO ca furnizor de securitate,

eficienţa dovedită şi şansa împărţirii echitabile a riscurilor, costurilor şi avantajelor.

Având acelaşi obiectiv evolutiv, de asigurare a securităţii şi stabilităţii în regiunea România

şi-a intensificat eforturile care au ca scop racordarea la structurile de securitate ale Uniunii

Europene, în condiţiile în care organizaţia promovează o politică externă, de securitate şi de

apărare comună care.

Această cooperare vizează îndeosebi armonizarea contribuţiei la întărirea păcii şi securitaţii

internaţionale, la lupta împotriva terorismului şi proliferării, la soluţionarea situaţiilor de criză din

Europa, Orientul Apropiat, Africa, Asia Centrală şi alte zone ale lumii.

România ca membru în ambele organizaţii şi ca parte în acest spaţiu geopolitic recunoaşte

că securitatea comunităţii euroatlantice este indivizibilă, iar relaţia transatlantică este fundamentul

acesteia punând accent pe nevoia de evitare a paralelismelor şi a concurenţei în domeniul

capabilităţilor, structurilor de comandă, strategiilor şi doctrinelor.

3 Ibidem.4 http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf Strategia de Securitate Naţională a României Buc. 2007 – extras.

4

Strategia de securitate a României precizează foarte clar care sunt limitele sau mai bine zis

care sunt priorităţile sale în ceea ce priveşte cooperarea cu statele membre ale celor două

organizaţii şi anume că aceasta se va desfăşura în conformitate cu valorile şi interesele naţionale,

armonizate cu setul de valori şi interese pe care cele două organizaţii democratice le promovează,

cu principiile de acţiune ale NATO şi Uniunii Europene.

Aderarea României la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană a determinat modificări

substanţiale ale statutului şi identităţii sale strategice. Astfel, se insistă pe configurarea treptată a

unui rol specific şi activ al României în cadrul celor două organizaţii şi asigurarea resurselor

necesare pentru îndeplinirea acestui rol.

Strategia prevede că cea mai eficientă cale de abordare a strategiei globale de contracarare

a noilor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţiunilor din arealul euroatlantic o constituie

întărirea rolului politic şi de forum de consultări al NATO şi sporirea dimensiunii specifice de

securitate şi apărare a U.E.

Rolul proactiv al României din Strategie reiese din angajamentul pe care şi-l ia în ceea ce

priveşte contribuţia cu forţe la gestionarea unor crize şi la acţiunile consacrate contracarării

terorismului şi proliferării armelor de distrugere în masă, precum şi la procesele de reconstrucţie a

păcii şi de promovare a democraţiei.

Prin creşterea contribuţiei la capabilităţile militare şi la cele destinate combaterii

terorismului şi gestiunii urgenţelor civile în spaţiul comunitar, România susţine dezvoltarea

politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europeane. Un obiectiv important în prezent îl

constituie intensificarea acţiunilor cu privire la gestionarea crizelor regionale şi de securizare a

fluxurilor energetice şi comerciale.

În ceea ce priveşte poziţia strategică pe care o are ţara noastră, transformarea propriilor

graniţe într-o punte activă de cooperare şi comunicare cu noile democraţii din vecinătatea estică a

Uniunii Europene este un obiectiv major comun ( strategia îl consideră chiar o responsabilitate) de

securitate naţională şi, pe de altă parte, îndeplinirea unei obligaţii importante faţă de Alianţa Nord-

Atlantică şi Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte securitatea regională, ţinând cont şi de aria geopolitică de importanţă

strategică, Strategia prevede definirea şi implementarea politicilor stabilizatoare, de cooperare şi

asistenţă de securitate ale NATO şi Uniunii Europene, în Europa centrală, de est şi de sud-est

pentru armonizarea eforturilor şi creşterea responsabilităţii statelor sud-est europene, a

conducătorilor acestora şi a forţelor politice naţionale pentru securitatea regiunii, sporirea

contribuţiei lor la soluţionarea stărilor de tensiune, criză şi conflict.

5

Asumarea răspunderii pentru problemele securităţii regionale presupune că soluţiile la

problemele regionale trebuie să vină preponderent din cadrul regiunii prin dezvoltarea unei

conştiinţe civice moderne şi mature, promovarea fermă a principiilor democratice, respect pentru

demnitatea umană, pentru libertatea şi identitatea tuturor, preocuparea pentru menţinerea

stabilităţii frontierelor şi încetarea propagandei în favoarea violenţei politice, etnice sau religioase

şi a separatismului.

Obiectivul fundamental al acţiunii tuturor acestor factori îl reprezintă securitatea

democratică, justă şi egală pentru toţi, şi canalizarea eforturilor ce vizează prosperitatea oamenilor

spre pregătirea integrării tuturor statelor din regiune în Uniunea Europeană5.

CAPITOLUL 2. NATO VS UNIUNEA EUROPEANĂ – NECESITATEA COMPLETĂRII EFICIENTE A STRATEGIEI DE SECURITATE SAU OBIECTIVE DE SECURITATE

SUPRAPUSE

Prezenţa celor doi actori NATO şi Uniunea Europeană pe scena internaţională a generat

extrem de multe dezbateri. Dacă am analiza dintr-un punct de vedere subiectiv şi anume că NATO

reprezintă în proporţie covârşitoare poziţia SUA în problemele de securitate şi că UE nu posedă

încă instrumentele necesare realizării politicii de securitate iar Rusia ca actor regional este mai

mult decât interesată în corectarea sincopelor ce le aduce după sine parteneriatul SUA – UE, am

sta în faţa unei dileme.

Interesele statelor europene şi implicit cele ale României, apar din această perspectivă,

destul de estompate. Lupta deosebită care se dă în prezent pentru dominarea resurselor strategice

ale globului, face să apară diferenţieri datorate concurenţei în special dintre SUA şi Rusia. Per

ansamblu, Uniunea Europeană luată ca actor, posedă cea mai vastă economie6 aspect care trebuie

luat în considerare, iar punctele de vedere comune au rolul de a stabiliza aceste relaţii şi de a

genera securitate.

Elementele comune care fac liantul între toate strategiile de securitate sunt evidenţiate în

Strategia de securitate europeană „A Secure Europe In A Better World”, iniţiativă a preşedinţiei

elene a UE, în care se arată că securitatea reprezintă o condiţie sine-qua-non a dezvoltării, fiind

detectate şi riscurile şi modalităţile de acţiune pentru o Europă care să gândească global şi să

acţioneze local. Ameninţările nominalizate sunt terorismul, pentru care Europa poate fi şi ţintă şi

bază, armele de distrugere în masă, conflictele regionale, crima organizată şi statele

5 http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf Strategia de Securitate Naţională a României Buc. 2007 - extras6 http://www.newschannel.ro/stiri/economia-ue-a-crescut-mai-rapid-decat-sua-si-japonia/

6

prăbuşite( failed states). Faptul că aceste riscuri nu cunosc frontiere conduce la ideea că linia de

apărare a Europei va trebui să fie aşezată în afara continentului7.

Legătura dintre NATO şi UE a fost dezbătută de Parlamentul Europena în luna februarie

2009 existând opinii contradictorii astfel:

- NATO reprezintă coloana vertebrală a securităţii europene, iar 94% din cetăţenii UE

trăiesc în state care fac parte din alianţă. Ambele organizaţii au valori în comun şi trebuie să facă

faţă împreună provocărilor din domeniul securităţii. Raţiunea de a fi a UE este menţinerea păcii şi

compoziţia în stil mozaic a acestei instituţii îi conferă acesteia potenţialul de a interveni în diferite

părţi ale lumii pentru a reduce suferinţa umană. Dar UE nu îşi poate pune în practică acest

potenţial decât dezvoltând relaţii transatlantice strânse şi legături complementare cu NATO8;

- alianţele militare precum NATO sunt prin definiţie organizaţii exclusiviste şi creează

diferenţe între statele membre şi cele ne-membre. Orice efort de consolidare a NATO printr-o

relaţie mai strânsă cu Uniunea Europeană măreşte potenţialul conflictelor internaţionale, duce la

intensificarea militarizării politicii externe a UE şi accelerează tendinţa folosirii forţelor armate în

rezolvarea conflictelor9.

CAPITOLUL 3. INFLUENŢA SECURITĂŢII ENERGETICE ASUPRA STABILITĂŢII

REGIONALE ÎN EUROPA DE SUD-EST

În ultimii ani, problema epuizării resurselor energetice şi a securităţii energetice domină

agendele actorilor scenei mondiale. Competiţia pentru resurse energetice în lumea contemporană

rămâne o sursă importantă de crize şi conflicte, cu un rol deosebit de polarizare şi de catalizare a

forţelor, atât timp cât cererea creşte mult mai rapid decât oferta, iar rezervele majore de

hidrocarburi sunt localizate în zone caracterizate de profunde dezechilibre politico-economice şi

instabilitate.

Crizele şi conflictele interne din statele bogate în resurse ce tind să se accentueze şi

înmulţească, alimentate de tot felul de dispute etnice, separatiste şi ale diferitelor facţiuni, dar, în

primul rând, de lupta pentru controlul acestora, precum situaţia din Iran sau Venezuela, concură la

exarcerbarea conflictelor energetice.

7 http://www.consilium.europa.eu/showPage.aspx?id=266&lang=RO8http://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/031-49487-047-02-08-903-20090213STO49398-2009-16-02- 2009/default_ro.htm poziţia raportorului Ari Vatanen.9 ttp://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/031-49487-047-02-08-903-20090213STO49398-2009-16-02-2009/default_ro.htm -Tobias Pflüger (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, Germania),

7

Trăim într-o lume din ce în ce mai complexă, în care actorii globali sunt supuşi unor

provocări care vin nu numai din partea egalilor lor, ci şi dinspre unele puteri regionale şi de nişă,

care încearcă să-şi creeze un statut superior celui pe care îl au în prezent. Aceste sfidări se

manifestă în toate domeniile competiţiei globale – economic, politic, informaţional şi militar -, în

funcţie de posibilităţile actorilor implicaţi, ţelul suprem fiind sporirea puterii şi îmbunătăţirea

statutului în ierarhia mondială10.

Mutarea graniţelor NATO şi UE pe ţărmul vestic al Pontului Euxin a creat interferenţe, în

special în geopolitica nordului şi estului regiunii. Pe de-o parte, statele desprinse de Moscova

sovietică întrevăd în această situaţie o oportunitate pentru realizarea propăşirii naţionale. Pe de altă

parte, Rusia se simte din ce în ce mai singură şi mai ameninţată. În noiembrie 2006, la Riga, la

summit-ul NATO, analiştii estimau că va fi stabilită lista potenţialilor candidaţi la aderare, ceea ce

s-a şi întâmplat. Teoretic, Ucraina şi Georgia speră încă să intre pe o asemenea listă la un viitor

summit, trecând de la statutul de potenţial candidat la cel de candidat oficial11.

Una din condiţiile de succes ale primirii invitaţiei o constituie rezolvarea diferendelor de pe

teritoriul naţional şi cu vecinii. Or, aceasta nu se poate realiza, în special pentru Georgia, fără

înţelegerea şi ajutorul Rusiei.

Rusia continuă să fie un partener indispensabil în zonă, datorită tradiţiilor sale

civilizaţionale şi influenţei actuale în rezolvarea conflictelor „îngheţate” de aici, şi a celor active

din Orientul Mijlociu, care influenţează direct stabilitatea şi securitatea regiunii Mării Negre.

Turcia a traversat o perioadă grea, în care cutremurele şi atentatele teroriste sau succedat.

Cu toate acestea, Ankara, în ultimul timp, şi-a intensificat lupta pentru resursele energetice.

Aprobarea planurilor de amplasare a unei centrale atomoelectrice, alocarea de sume importante

pentru realizarea unor prospecţiuni în vederea descoperirii zăcămintelor de hidrocarburi în Marea

Neagră şi diversificarea traseelor conductelor de petrol care traversează ţara sunt doar câteva

mărturii în acest sens. Ca deţinător unic al cheilor de la porţile de intrare în Marea Neagră, Turcia

este unul dintre actorii cei mai importanţi în asigurarea securităţii bazinului acesteia. Rol pe care şi

l-a asumat generând iniţiative de securitate credibile şi implicându-se în toate aranjamentele

politice, economice, militare şi de altă natură care vizează zona.

Dorinţa Turciei de a accede în UE este temperată de aquis-ul comunitar. Cu toate acestea,

se constată o evoluţie în raporturile cu Uniunea Europeană: Ankara a început convorbirile oficiale

10 Dr. Teodor FRUNZETI “Influenţa Securităţii Energetice Asupra Stabilităţii Regionale În Europa De Sud-Est” ED. Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Buc., 2007, pag. 29

11 Dr. Teodor FRUNZETI “Influenţa Securităţii Energetice Asupra Stabilităţii Regionale În Europa De Sud-Est” ED. Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Buc., 2007, pag. 26

8

în vederea aderării. Datorită listei încărcate a problemelor de rezolvat, analiştii nu sunt siguri dacă

se vor încheia negocierile cu Uniunea înainte de 2011.

Ucraina se află pe un curs ascendent al reglementării paşnice a diferendelor cu vecinii. Cu

toate acestea, pentru accederea în NATO, probabil, va trebui să mai aştepte. Uriaşa bază militară

rusească din peninsula Crimeea şi acordarea statutului de chiriaş internaţional pentru flota rusească

bazată aici până în deceniul următor reduc valoarea atuurilor integrării Ucrainei. Acest fapt a fost

sesizat şi de Kiev. Exploatarea hidrocarburilor din Marea Neagra aduce încă o dată în avantaj

Ucraina şi scoate în evidenţă capacitatea acesteia de a influenţa regiunea.

Georgia este încă măcinată de conflicte, cu toate reformele economice şi instituţionale

demarate şi accelerate de preşedintele Mihail Şevardnadze. Teatrele de război îngheţate şi prezenţa

militară străină pe teritoriul ei complică şi mai mult situaţia. Îşi doreşte accesul în marea familie

euro-atlantică. O condiţie necesară a năzuinţelor sale o constituie lichidarea conflictelor latente şi

instituirea unui control efectiv asupra teritoriului său12.

Astăzi, în plin proces de globalizare, nu mai putem analiza geopolitica Mării Negre fără a

decela influenţele manifestate în regiune măcar de către principalii actori internaţionali. Astfel,

Statele Unite ale Americii, în ultmii ani, au redescoperit regiunea; oportunităţile economice

existente aici au atras un număr mare de companii americane. Declanşarea războiului împotriva

terorismului şi preluarea conducerii acestuia au determinat o prezenţă sporită a trupelor americane

nu numai în zona Mării Negre, ci şi în republicile din jurul Mării Caspice. De fapt, Pentagonul

consideră această regiune o zonă strategică şi foarte importantă pentru lupta împotriva

terorismului. Washingtonul este foarte activ în Europa de Sud-Est: în ultimii ani, un număr

important de specialişti americani au lucrat cu persoane din diferite domenii din ţările din regiune

pentru a-i determina să înţeleagă valorile occidentale şi să le faciliteze intrarea în NATO. Succesul

activităţii s-a bazat pe faptul că localnicii au înţeles NATO mai degrabă ca o garanţie a dezvoltării

şi bunăstării lor, decât una pur militară. Factorul economic este cel care a determinat creşterea

prezenţei americane în regiune. Capitalul investit este mare, de aceea şi aşteptările sunt uriaşe.

Probabil, SUA vor include strategia de dezvoltare energetică în dialogul transatlantic. Pe acest

fundal, dezvoltarea coridorului energetic din Asia Centrală în Europa determină aprecierea regiunii

ca inimă a acestui coridor. Eliminarea monopolului rusesc în acest domeniu şi apropierea fizică a

bazelor militare americane vor influenţa cu certitudine stabilitatea regiunii. Activarea

parteneriatelor strategice dintre Rusia şi SUA, dintre NATO şi Rusia constituie doar una din

soluţiile asigurării securităţii zonei.

În ultima perioadă, dosarul energetic a apărut destul de frecvent în preocupările multor

factori decizionali. Acesta este unul din dosarele internaţionale cele mai complexe în zilele noastre. 12 Ibidem, pag. 27

9

El presupune – alături de relaţiile cu statele producătoare – diversificarea, liberalizarea,

conlucrarea între actorii politici şi operatorii economici, dar şi investiţiile în cercetare şi dezvoltare.

Unii analişti apreciază că cea mai bună soluţie constă într-o politică energetică comună a Uniunii

Europene. O asemenea politică va putea garanta eficienţa energetică, diversificarea resurselor şi a

rutelor de transport şi liberalizarea sectorului energetic, de la furnizor la utilizator. Un astfel de

proiect rămâne imperativ, în pofida dificultăţilor pe care le comportă şi a reticenţei unor state.

Securitatea energetică a României Nabucco vs. South Stream

În anul 2009, expertul american Edward Chow a calificat Nabucco ( proiect independent de

Federaţia Rusă) un proiect foarte scump - costurile lui au ajuns la 7,9 miliarde euro - însă, prin

comparaţie, South Stream (iniţiat de Rusia) "nu este cea mai elegantă soluţie economică". Nu

guvernele, companiile sau tarile construiesc conducte, ci banii construiesc conducte, a afirmar

expertul13.

Studiind concluziile Comisiei Europene, ale IEA (International Energy Agency) şi EIA

(Energy Information Administration), Centrul Român de Politici Europene (CRPE) analizează

opţiunile aflate la dispoziţia politicienilor europeni şi români şi oferă, în ultima parte a raportului,

sugestiile sale pentru maximizarea eficienţei posibilităţilor aflate la dispoziţia României14.

Raportul vorbeşte şi de o serie de ”aşi nefolosiţi din mâneca României, printre care

aminteşte: construirea unui nou depozit de gaz la Mărgineni, resursele de pe platforma continentală

a Mării Negre, cablul electric submarine Constanţa-Istanbul. Totuşi, o eliminare completă a Rusiei

din jocul energetic este imposibilă. De aceea, raportul recomandă României să colaboreze

pragmatic cu Rusia, angajând Moscova în proiecte reciproc avantajoase. De asemenea, ar trebui să

susţină Nabucco şi să dezvolte un model de interdependenţă cu ţările furnizoare, prin exportul de

produse finite15.

În final, raportul îndeamnă autorităţile de la Bucureşti să îşi reevalueze politica energetică

şi să dezvolte mecanisme de control şi reacţie. Pe plan instituţional, raportul recomandă înfiinţarea

unui Minister al Energiei şi Resurselor şi a unui Institut Naţional pentru Planificare Strategică. O

altă sugestie ar fi centralizarea companiilor din domeniul energetic în două suprastructuri, acţiune

ce ar uşura reorganizarea şi retehnologizarea facilităţilor de producţie.

Decizia României se pare că a fost luată în data de 17.06.2010 când o delegaţie română s-a

deplasat la Moscova pentru a-şi oferi susţinerea pentru acest proiect, un moment de inflexiune în

13 http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-5965009-edward-chow-expert-american-securitatea-energetica-romaniei-depinde-mix-solutii-termen-scurt-mediu-lung-nu-puneti-toate-ouale-intr-cos-fragil.htm14http://www.adevarul.ro/international/foreign_policy/Ursul si_securitatea_energetica_a_Romaniei_0_260374294.html Robert Uzună, Miercuri 12 mai 201015 Ibidem.

10

relaţiile româno-ruse, Rusia prin conducerea Gazprom declarându-se interesată de implicarea

României în proiectul South Stream.

Interesant de avut în vedere este faptul că iniţial, proiectul era destinat colaborării cu

Bulgaria. Datorită evenimentelor care s-au succedat ofertei SUA de amplasare a scutului

antirachetă în Bulgaria şi România, Rusia a decis stoparea investiţiilor în Bulgaria. Afirmaţia

primului ministru bulgar despre suspiciunea acestuia că negocierile României cu Rusia datează de

o bună perioadă de timp confirmă faptul că România a obţinut un avantaj deosebit fie prin

negocieri fie prin exploatarea unor carenţe în relaţia SUA-Bulgaria-Rusia .

CAPITOLUL 4. SCUTUL ANTIRACHETĂ OPORTUNITATE SAU AMENINŢARE?

Dimensiunea strategică a confruntării bipolare din perioada Războiului Rece a fost locul

unei asimetrii deosebite, mari consumatoare de resurse financiare, de tip oglindă. Iniţiativele unuia

erau urmate de răspunsul celuilalt, în acelaşi plan, în aproximativ acelaşi spaţiu şi cu mijloace de

aceeaşi natură. Difereau doar amploarea răspunsurilor, intenţia unuia de a-şi copleşi concurentul

prin cantitate sau calitate, ceea ce făcea ca înfruntarea să se desfăşoare în spirală, după scenarii nu

atât de ermetice. Iniţiativa preşedintelui Reagan, de a realize scutul antirachetă, a spart modelul

oglindă. A mutat competiţia în domeniul înaltei tehnologii, unde URSS nu a mai fost capabilă să

răspundă adecvat şi a fost nevoită să iniţieze multe alte programe militare de contracarare. Acestea

au obligat-o la cheltuieli mari şi pe termen lung, în dauna programelor reale de dezvoltare. A urmat

criza socială profundă, care s-a adăugat celorlalte crize, şi, în aproximativ două decenii, Uniunea

Sovietică a dispărut.16

Actualele dispute ruso-americane, ar putea ascunde aceeaşi asimetrie. O Rusie cu o

economie tot mai viguroasă şi cu importante câştiguri financiare din vânzarea petrolului şi gazelor

naturale să fie obligată la cheltuieli militare exagerate şi îndelungate, care s-o deturneze de la alte

programe importante, cu efecte directe asupra relaţiilor de putere globale. Din declaraţiile unor

oficiali ruşi transpare că Rusia nu se va angaja într-o cursă a înarmărilor şi nu va repeta erorile

vechii conduceri de la Moscova, dar va răspunde asimetric17.

În presa rusă au apărut opinii care, reduse la esenţă, exprimă îngrijorarea că NATO vizează

resursele ruseşti.Este tot o manifestare a asimetriei, amintind că, în majoritatea cazurilor, sursele

conflictelor militare trebuie căutate în realităţile economice. Simpla citire a unei hărţi a lumii ne

poate explica motivele pentru care toate şcolile geopolitice au acordat atâta atenţie spaţiului

16 Nicolae Dolghin „Spaţiul şi Viitorul Războiului” vol 4, ED. Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Buc., 2007, pag. 98.17 Nicolae Dolghin „Spaţiul şi Viitorul Războiului” vol 4, ED. Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Buc., 2007, pag. 99.

11

eurasiatic. Practic, potenţialul acestuia a inspirat teoriile geopoliticii şi nimeni nu poate afirma cu

certitudine că ele şi-au pierdut relevanţa, chiar dacă actorii, formele şi mijloacele au suferit atâtea

schimbări într-un timp istoric atât de scurt18.

Faptul că resursele energetice s-au transformat în teme de securitate a fost confirmat

într-un anumit fel şi de NATO. La întrunirea sa de la Riga, din noiembrie 2006, s-a adoptat

documentul Comprehensive Political Guidance, ce constituie cadrul politic pentru transformarea

alianţei în următorii 10-15 ani. În capitolul consacrat contextului strategic în care va funcţiona

alianţa în transformare, la punctul 2, printre principalele riscuri şi provocări se enumeră şi

„...întreruperea fluxurilor de resurse vitale”19. Astfel, accesul la resursele energetice devine o

problemă de apărare pentru o organizaţie politico-militară, precum este Alianţa Nord-Atlantică.

Deocamdată, este greu de estimat acum, dacă, pentru gestionarea acestei provocări, NATO îşi va

asuma pe viitor noi misiuni în spaţii operaţionale extinse, dar putem presupune că şi

reacţiile în afara alianţei vor fi pe măsură. Oricum, în presa rusă au apărut opinii care,

reduse la esenţă, exprimă îngrijorarea că NATO vizează resursele ruseşti.

Este prima dată de la sfârşitul Războiului Rece când Rusia invocă posibilitatea unor

asemenea reacţii într-un mediu de securitate ce depăşeşte spaţiul postsovietic. De asemenea, ar fi

prima reacţie de natură militară la extinderea NATO pe care a calificat-o mereu drept eroare

strategică. Viitorul va dovedi dacă reacţia militară se va dezvolta ori va fi abandonată, dacă va

genera negocieri ori acţiuni unilaterale reciproce de tip oglindă. Cu alte cuvinte dacă este dovada

puterii sau a slăbiciunii. De altfel, aceeaşi dilemă este întâlnită şi în cazul diversificării elementelor

„hard” ale politicii de securitate a SUA. Ele demonstrează calitatea de putere globală, dar

sugerează şi eşecul altor mijloace, care cu doar 2-3 decenii în urmă îi asigurau calitatea de centru

global de atracţie20.

Alăturate altor demersuri internaţionale politice, economice, militare, ultimele iniţiative

demonstrează că Rusia începe să-şi folosească resursele, practic infinite, pe care i le oferă

geografia.

Dacă reacţiile în domeniul militar sunt doar amintite ca posibilităţi, în cel economic, de

pildă, sunt mai concrete: forme asociative în petrol, gaze naturale şi alte resurse, recenta declaraţie

referitoare la un „OPEC al grâului”, investiţie economico-militare în America de Sud, adică în

„curtea din spate” a SUA etc.

18 Ibidem pag. 100.19 http://www.nato.int/docu/basictxt/b061129e.htm.20 Nicolae Dolghin „Spaţiul şi Viitorul Războiului” vol 4, ED. Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Buc., 2007, pag. 101.

12

Acestea, împreună cu strategia energetică constituie adevăratele răspunsuri asimetrice la

măsuri militare.

Strategia energetică a Rusiei a fost făcută publică cu aproximativ un deceniu în urmă.

Multe state europene i-au înţeles semnificaţia pentru propria lor securitate şi au intrat pragmatic în

diferite conexiuni. Altele au ignorat-o, pentru a nu angaja discuţii de securitate cu Moscova.

Obiectivele, căile de acţiune şi resursele sunt pur economice şi nu sunt susţinute cu mijloace

militare. Mai mult, se poate spune că mare parte din spaţiul acestei strategii îi este inaccesibilă

Rusiei ca prezenţă militară. Dar întreruperea alimentării cu gaze a statelor europene în urma unor

neînţelegeri ruso-ucrainene a făcut brusc din gazele naturale, apoi din energie, o problemă de

securitate cu profunde semnificaţii politice21.

SECŢIUNEA 4.1. SCUTUL ANTIRACHETĂ, INSTRUMENT DE NEGOCIERE

PENTRU ROMÂNIA?

O întrebare avizată se ridică la această oră: face bine Romania ca se situează de partea

Statelor Unite în ceea ce oficial este numit “războiul contra terorismului”, dar în realitate este o

luptă pentru putere economică?22

În opinia autorului articolului citat, în momentul de faţă România pur şi simplu nu îşi poate

permite să rămână neutră, dând şi exemplul Iugoslaviei care şi-a clamat neutralitatea cu

consecinţele arhicunoscute. Pe de altă pare autorul subliniază că a renunţa la scut şi a ne supune

Rusiei nu este un lucru înţelept iar istoria nu face decât să confirme acest lucru.

Nici alianţa cu SUA , din perspectiva interesului pur economic pe care îl arată, nu aduce cu

sine relaxare şi siguranţă, acest lucru putând fi realizat doar prin echilibrul pe care ni-l oferă

Uniunea Europeană şi democraţia liberală care o caracterizează.

Un avertisment direct a fost adresat României cât şi altor ţări de către Moscova prin

mărirea preţului gazului furnizat care a crescut foarte mult în ultimii ani. Uniunea Europeană a

încercat să găsească soluţii la această problemă şi s-a organizat summit-ului energetic din luna

februarie 2010, care a avut loc imediat după oferta SUA de amplasare a scutului antirachetă,

locaţie unde s-a discutat proiectul Nabucco.

S-ar putea afirma că, pe fondul crizei economice şi sociale din regiune, Moscova încearcă

să obţină instabilitate politică. Realităţi ca imposibilitatea de a guverna a forţelor politice,

decredibilizazea puterii în faţa cetăţenilor, antagonizarea relaţiilor între partide şi invrăjbirea

21 Ibidem pag. 102.22 http://www.sigurantaenergetica.ro/scutul-american-antiracheta-romania-semnificatie-geopolitica.html Florin Budescu “Scutul american antiracheta in Romania. Semnificatie geopolitica”, 10 aprilie 2010.

13

populaţiei, decredibilizarea pe plan extern cu orice mijloace23, care caracterizează Rep. Moldova

sunt de actualitate şi în România.

23 http://www.stareapresei.ro/romania-si-razboiul-energetic-din-zona-cosmin-pacuraru-6785.html Cosmin Pacuraru “Romania si razboiul energetic din zona” 10.12.2009.

14

CONCLUZII

Interesele naţionale de securitate ale României respectiv menţinerea integrităţii, unităţii,

suveranităţii şi independenţei statului român; garantarea drepturilor şi libertăţilor democratice

fundamentale, asigurarea bunăstării, siguranţei şi protecţiei cetăţenilor României; dezvoltarea

economică şi socială a ţării, în pas cu dezvoltarea contemporană; afirmarea identităţii naţionale,

valorificarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural şi protecţia mediului înconjurător nu pot fi

realizate în contextul unei politici de neimplicare.

România a adoptat strategia de realizare a securităţii prin integrarea în structurile de

securitate europene şi euroatlantice, integrare care nu are un scop în sine, ci reprezintă modalitatea

prin care ne putem promova şi apăra cel mai bine propriile interese.

În cursul acestui an România a negociat foarte bine atât cu partenerul NATO SUA cât şi cu

Rusia prin proiectul South Stream. Rămâne de văzut în perioada umrătoare cât de eficient este

acest pas pentru ţara noastră. S-a dovedit faptul că, cel puţin pentru România, amplasarea scutului

antirachetă, are consecinţe economice pozitive pe termen mediu şi lung din punct de vedere al

securităţii energetice dar nu trebuie să uităm faptul că din anul 2015 SUA va trebui să asigure şi

logistica pentru scutul antirachetă iar Rusia prin firma Gazprom va încerca să contrabalanseze

punctele tari ale concurentului American.

Principalele riscuri şi ameninţări, de natură politică, economică, socială şi militară,

capabile să pună în pericol siguranţa cetăţeanului şi securitatea naţională a României, valorile şi

interesele sale ca stat membru al comunităţii europene şi euroatlantice rămân terorismul

internaţional structurat în reţele transfrontaliere; proliferarea armelor de distrugere în masă;

conflictele regionale; criminalitatea transnaţională organizată; guvernarea ineficientă. La aceste

ameninţări se adaugă profunda criză economică cu implicaţii sociale şi societale prin care trecem.

Existenţa unei viziuni în stabilirea priorităţilor, întărirea rolului României în regiune şi echilibrul

pe care îl asigură democraţia europeană, sunt factori care vor contribui la stabilizarea situaţiei şi la

reaşezarea României pe un fundament solid de securitate.

15

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de specialitate

1. Dolghin N.„Spaţiul şi Viitorul Războiului” vol 4, ED. Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Buc., 2007,

2. Popa V. şi Loghin N. “NATO ŞI UE. determinări şi finalităţi”, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare., Buc 2004,

3. Frunzetti T. “Influenţa Securităţii Energetice Asupra Stabilităţii Regionale În Europa De Sud-Est” ED. Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Buc., 2007,

Strategia de Securitate Naţională a României Buc. 2007

Surse electronice

1. http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/nato_%20si_ue_determinari%20si%20finalitati.pdf2. http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf 3. http://www.newschannel.ro/stiri/economia-ue-a-crescut-mai-rapid-decat-sua-si-japonia/ 4. http://www.consilium.europa.eu/showPage.aspx?id=266&lang=RO5.http://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/031-49487-047-02-08-903-

20090213STO49398-2009-16-02-2009/default_ro.htm poziţia raportorului Ari Vatanen.6.http://www.europarl.europa.eu/news/public/story_page/031-49487-047-02-08-903-

20090213STO49398-2009-16-02-2009/default_ro.htm -Tobias Pflüger (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, Germania),

7.http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-5965009-edward-chow-expert-american-securitatea-energetica-romaniei-depinde-mix-solutii-termen-scurt-mediu-lung-nu-puneti-toate-ouale-intr-cos-fragil.htm

8.http://www.adevarul.ro/international/foreign_policy/Ursul si_securitatea_energetica_a_Romaniei_0_260374294.html Robert Uzună, Miercuri 12 mai 2010http://www.sigurantaenergetica.ro/scutul-american-antiracheta-romania-semnificatie-geopolitica.html Florin Budescu “Scutul american antiracheta in Romania. Semnificatie geopolitica”, 10 aprilie 2010.

9.http://www.stareapresei.ro/romania-si-razboiul-energetic-din-zona-cosmin-pacuraru-6785.html Cosmin Pacuraru “Romania si razboiul energetic din zona” 10.12.2009.

16