Motto neconventional - UAUIM...De aceea, in opinia mea, este obligatia morala si profesionala fundamentala a urbanisilor romani de a propune si sustine noile mecanisme de planificare

Teza de doctorat : Instrumente de planificare pentru dezvoltarea durabila a zonelor metropolitane Rezumat

Coordonator stiintific : Prof.dr.arh. Sandu M. Alexandru Doctorand : arh.Luncan T. Traian Andrei 1

Cuvant inainte

Motto neconventional :

„Pentru a intelege ce este de facut , incercati sa deschideti Google (try Googling our city), cu una

din hartile satelitare si sa priviti orasul vostru. Faceti zoom in si out privind orasul de la inaltime.

Fig.1. Imagine satelitara, zoom in si out a Marii Londre si a unor zone alese aleatoriu

Sursa : www.google earth.com si www.panoramio.com

O sa vedeti cum lumea de sub voi este divizata in doua categorii. Este spatiul privat – care

inseamna case si gradini ocupate de indivizi si de familiile lor.

Fig.2. Imagini aeriene Londra

Sursa : Arhiva personala A.Luncan

Dar mai mult de jumatate din aceasta lume este spatiul pe care il impartim : strazi, parcuri,

canale, rauri, piete, magazine, malluri, statii, monumente si muzee. Acest spatiu comun este un

mediu vast si complex in care milioane de straini (unul fata de celalalt) trebuie sa se miste, sa se

intalneasca si sa negocieze.

Fig. 3. The Mall; Hyde Park; Shakespeare’s Globe.

Sursa : Arhiva personala A.Luncan

Cum este (viata) in acest spatiu comun ? Sunt oamenii stresati, tensionati, aglomerati, nesanatosi,

nefericiti, sau grabiti, sau chiar ostili sinceritatii si cinstei ? Sau ei sunt relaxati si plini de umor,

inconjurati de lucruri minunate, atat naturale cat si facute de mana omului.

„Geniul unui mare oras consta in felul in care organizeaza acest spatiu comun, spre

beneficiul, in aceeasi masura, al vizitatorilor si al locuitorilor sai.”

„ Vreau ca Londra sa fie cel mai bun oras mare de pe Pamant.”

Boris Johnson, ( Primarul Londrei )– Viziunea de dezvoltare a Primarului Londrei

expusa public cu ocazia consultarii publice pentru realizarea Planului Marii Londre. 30 iunie 2009



1. Introducere

Fig. 4.(1). Imagine nocturna continent America luata din satelit NASA; (2). Imagine aeriana aeroport Joseph Strauss Munchen; (3). Imagine aeriana Mexico city Sursele : www.nasa.gov; Bruegmann, 1999 si Sudjici, 2007

Parafrazand discursul Primarului Londrei, Boris Johnson (mottoul neconventional dar extrem de

relevant pe care l-am ales pentru aceasta lucrare), putem incepe abordarea dezvoltarii

metropolitane cu imaginea satelitara nocturna a Americii (fig.4.1), realizata din satelitii NASA,

demonstratie perfecta a dimensiunii dezvoltarii urbane si a modului in care terenurile libere se

diminueaza cantitativ, din ce in ce mai des. Dezvoltarile sunt aproape identice, indiferent de

continent sau de oras, diferentele se rezuma, pana la urma, la nivelurile de functionare ale unor

sisteme de planificare si de administratie, la reguli si la reglementari, la modul in care nivelul de

civilizatie al populatiei poate fi perceput. La nivel global, diferentele dintre bogati si saraci se

accentueaza tot mai mult. Bogatii au nevoi care genereaza expansiunea urbana, legate de locuire,

servicii, petrecerea timpului liber si de productia care trebuie sa le sustina bunastarea. Saracii au la

randul lor nevoi, legate de subzistenta, de locuri de munca, de locuire, de servicii minimale. Privind

relativ simplist, cele doua categorii de nevoi sunt in esenta cele care genereaza marile aglomerari

urbane ale lumii de astazi si care fac ca sa existe un numar considerabil (peste 100) de asezari

urbane care au peste 10.000.000 de locuitori. Modul in care aceste asezari urbane sunt astazi

denumite este la randul sau inca un element de cercetare, de cautare si chiar de inovare. Nu exista

inca definitii global acceptate. Insa exista consens in sensul nevoii de cercetare si de producere nu

neaparat de modele (acest lucru fiind dificil si dependent de conditiile specifice zonale) ci de cai

posibile de urmat pentru a imbunatati dezvoltarea urbana si pentru a gasi cai de administrare a

noilor tipuri de asezari urbane. Cum si de ce calitate este apa furnizata, unde se deverseaza si cum

se trateaza apele uzate si rezidurile, care sunt distantele si costurile de conectare la sursele de

energie? Toate aceste semne de intrebare sunt doar cateva dintre problemele cu care se confrunta

zi de zi guvernele si guvernarile metropolitane, cetatenii si politicienii din aceste zone, organizatiile

publice si cele private, dezvoltatorii si investitorii, urbanistii, arhitectii si inginerii care planifica, toti

cei care intretin si asigura functionarea si viabilitatea acestor colosi urbani, si pe care la nivel

individual, de grup sau de organizatie, trebuie sa le solutioneze si gestioneze. Dezvoltarea ZM este

astazi unul din fenomenele majore care pot, nu doar, genera dezvoltare sau atrage si localiza in

diferite teritorii resurse financiare, ci pot contribui, in functie de planificarea, gestionarea si

functionarea lor, fie la evolutia durabila a unui teritoriu, fie la distrugerea sa pentru mai multe

generatii.

Contextul si problematica lucrarii.

Teza mea incearca sa se situeze in contextul schimbarilor importante care au avut loc in ultimii ani,

atat la nivel global, cat si pe continentul european si in Romania, in dezvoltarea urbana. Doar in

perioada scurta, istoric vorbind, a elaborarii lucrarii mele putem vorbi despre extinderea Uniunii

Europene si a NATO in Europa, despre o complet noua dimensiune a dezvoltarii generale si implicit



urbane in Romania. Autoritatile administratiei publice romanesti, mai ales la nivel local, au

constientizat pe rand :

• noile nevoi sociale care au explodat dupa o perioada de totalitarim de 50 de ani,

• fragilitatea si vechimea infrastructurii din orase si lipsa acesteia din zonele rurale,

• prabusirea unui sistem centralizat de productie si dezvoltare,

• goana si lupta (similara uneori vestului salbatec american) pentru terenuri, specula,

• aparitia economiei de piata, lupta pentru dezvoltarea acesteia urmata de lupta pentru

supravietuire in contextul crizei,

• complexitatea noului sistem social si economic si implicatiile sale asupra dezvoltarii.

Aglomerarile urbane sunt, chiar si in Romania, extrem de diverse, depinzand de o multitudine de

factori socio economici, de traditiile si cultura locala, de nivelul de intelegere si de puterea de

control si decizie a administratiilor, a cetatenilor, a politicienilor, de modul de implicare al mediului

de afaceri. Aparitia metropolelor si a zonelor metropolitane inseamna intrarea tot mai multor zone

in contextul competitiei si al globalizarii, metropolizarea fiind, alaturi de globalizare, in acelasi timp,

mecanism si instrument al aceluiasi proces. Autoritatile, mai ales cele de la nivel local din Romania,

sunt si ele in fata acestor probleme si dileme. Administratia locala este cea care a simtit si simte cel

mai bine nevoia de schimbare in domeniul planificarii pentru ca, pe de o parte (cel putin in plan

teoretic), se admite si se clameaza nevoia de control si de rigoare a planificarii, legatura acesteia

cu dezvoltarea economica si sociala, si influentele in general nefaste asupra mediului inconjurator.

Pe de alta parte, aceeasi administratie, dar mai ales clasa politica, este cea care “crucifica”

planificarea spatiala asa cum este ea organizata in Romania anului 2009, considerand-o rigida si

birocratica, “frana in calea dezvoltarii.” De aceea, in opinia mea, este obligatia morala si

profesionala fundamentala a urbanisilor romani de a propune si sustine noile mecanisme de

planificare si instrumentele de lucru ale acestora, capabile sa conduca la dezvoltarea durabila a

teritoriului national. La fel cum clasa politica trebuie, in primul rand, sa inteleaga aceste

instrumente, sa accepte ca nimeni nu detine monopolul si/sau adevarul absolut al dezvoltarii si ca

aceasta este dreptul si apanajul comunitatii in ansamblul sau. Politicienii au obligatia de a conduce

comunitatile in care au fost alesi pentru a gestiona si administra, utilizand instrumentele necesare

(printre care se gasesc si cele de planificare pentru dezvoltarea durabila) in scopul interconectarii

acestor zone urbane in sistemul international de competitie, singurul care poate atrage si sustine

dezvoltarea durabila.

Semnificatia stiintifica si aspectele novatoare

Metropolizarea, inteleasa ca o crestere a interrelationarilor intre orase si creerea unor aglomerari

urbane de dimensiuni variabile (in sensul strict de definitii nationale posibile, poate varia intre mini

50.000 de locuitori –Census Bureau, SUA si cel putin 1.000.000 sau mai multi de locuitori),

inseamna anumite tipuri de reglementari, organizatii si sisteme complexe de planificare. Cresterea

populatiei si dezvoltarea economica genereaza fenomenul de sprawl, controlat si planificat, sau nu.

Acesta inseamna ruperea limitelor traditional istorice si administrative ale orasului si extinderea

acestuia in valuri de suburbanizare si/sau de periurbanizare care au loc prin agresarea spatiului

rural. In acest gen de noi arii urbane, mobilitatea spatiala este singura care poate face sa traiasca

zona metropolitana. Numai ca aceasta, la randul sau, atrage si genereaza noi probleme si

accentueaza conflicte. Doar o comunicare si o cooperare de foarte buna calitate pot contrabalansa

problemele mobilitatii in zonele metropolitane, asigurand mobilitatea persoanelor dar si a bunurilor.



Zonele metropolitane apar ca raspuns la dezvoltare si la globalizare. Ele sunt in acelasi timp

deschise si interconectate international, dar actioneaza si interactioneaza la nivel local. Tocmai

aceasta dualitate constituie, in acelasi timp, atributul principal, forta constrangerea acestui tip de

dezvoltare, care trebuie sa fie capabila, utilizand instrumente, tehnici si metodologii moderne, sa

imbine interesele si dorintele internationale al pietei (materializate in investitii) cu cultura locala. In

prezent, in literatura de specialitate, cercetatorii si specialistii practicieni mai studiaza si analizeaza

care sunt si/sau pot deveni alternativele care sa raspunda cel mai bine problemelor actuale ale

dezvoltarii de tip metropolitan, dar si care pot fi provocarile viitorului. Cu totii, insa, sunt de acord

si militeaza pentru mecanisme si instrumente integrate de dezvoltare, pentru abordarea

multidisciplinara, pentru strategii de dezvoltare durabila pe termen lung, care sa fie realizate prin

procese de planificare participativa, in care sa fie implicati cat mai multi actori urabani si care sa se

bazeze pe nevoile concrete ale fiecarei comunitati, sa fie sustinuta de participarea publicului, atat la

realizarea sa cat si la implementare. In acest context, lucrarea mea abordeaza conceptele de

dezvoltare durabila, planificare strategica, parteneriat, planificare participativa si guvernare la

nivelul zonelor metropolitane. Ea se bazeaza pe firescul demers de studiere a aparitiei ariilor si

zonelor metropolitane in lume, a cauzelor care au generat acest tip de dezvoltare urbana.

Obiectivul lucrarii

In contextul prezentat, lucrarea isi propune sa fundamenteze conceptul dezvoltarii durabile a

zonelor metropolitane identificand care sunt instrumentele cu care acest tip de dezvoltare poate fi

planificat si care trebuie sa completeze planificarea spatiala in intelesul sau traditional. Lucrarea va

analiza deasemenea mecanismele de guvernare si alternativele de functionare ale acesteia la nivel

metropolitan. Cercetarea va studia, dintr-o perspectiva comparativa, conditiile internationale in

care au aparut, au evoluat si functioneaza zonele metropolitane in Europa si in Statele Unite. Se

vor da exemple care vor avea la baza studii de caz de pe cale doua continente, dar si din Romania,

in ceea ce priveste guvernarea metropolitana, planificarea pentru dezvoltarea durabila si

instrumentele necesare acestora. Din perspectiva dezvoltarii competitive, de piata, lucrarea va

identifica mecanismele si instrumentele comune care sa fie capabile sa confere echilibru si

perspectiva durabilitatii si eficientei si care sa sastisfaca cererea de bunuri si servicii urbane cu

oferta publica, determinand atat satisfacerea nevoilor locale, cat si atragerea unor noi grupuri

externe zonei metropolitane.

Intrebarea de cercetare

Cercetarea a reliefat, inca de la inceputul sau, nevoia definirii dar si limitele conceptului de

dezvoltare durabila a zonelor metropolitane, mai ales in tarile foste comuniste din Europa de est,

aflate in plin proces de tranzitie catre noile modele de dezvoltare urbana, orientate catre piata.

Avand in vedere situatia complexa socio-economica a tarilor in tranzitie, deci si a Romaniei, in care

se impletesc problemele, uneori grave, cu oportunitatile de dezvoltare si cele pe care administratia

publica locala le are pentru a initia, planifica, implementa si sustine dezvoltarea durabila in

contextul zonelor metropolitane aflate in proces de formare, intrebarea de cercetare este :

Care sunt, in contextul procesului de tranzitie, de competitie si de sporire a

prerogativelor autonomiei locale, instrumentele necesare, accesibile si oportune, de

planificare pentru dezvoltarea durabila a zonelor metropolitane, pe care le poate utiliza

administratia publica locala din Romania ?



Pentru a raspunde la aceasta intrebare vor fi considerate, pe parcursul cercetarii si al realizarii

lucrarii, si urmatoarele sub-intrebari :

• Care au fost cauzele si care sunt motivele care au generat dezvoltarea metropolitana, cum

a evoluat aceasta si care sunt mecanismele de guvernare si planificare moderne ?

• Cum reusesc zonele metropolitane sa asigure managementul dezvoltarii durabile atat din

punct de vedere morfologic cat si functional ?

• Care sunt instrumentele noi si inovatoare pe care zonele metropolitane au reusit sa le

dezvolte si sa le utilizeze in planificarea dezvoltarii urbane si cum raspund ele nevoii de

dezvoltare durabila ?

• Care sunt relatiile intre aceste instrumente, coordonatele sociale, politice si administrative

si cum pot fi ele utilizate pentru dezvoltarea durabila competitiva ?

• Cum pot fi implicati toti actorii in procesul de planificare si cum poate populatia sa aiba un

rol activ in procesul de planificare decizie si imlementare ?

Metodologia

Prima parte a tezei va aborda, din punct de vedere teoretic, problematica definita in cadrul

intrebarii de cercetare. In acest scop vor fi trecute in revista rezultate ale cercetarilor din literatura

de specialitate si studii de caz din Europa si din Statele Unite ale Americii.

Partea a doua va aplica partea teoretica pe trei studii de caz din SUA , cinci din Europa si doua din

Romania (Oradea - ca zona metropolitana constituita - si Ploiesti - ca zona metropolitana in curs de

formare), raspunzand la intrebarea de cercetare. Pentru a intelege conditiile care favorizeaza

dezvoltarea durabila in situatiile studiilor de caz, cercetarea se face prin auditul , analiza guvernarii

si mecanismele sale precum si mecanismele si instrumentele de planificare metropolitana specifice.

Cercetarea se face pentru fiecare caz in parte, iar concluziile vor fi formulate la nivel american,

european si romanesc. In Romania vor fi utilizate in plus datele (disponibile) ale majoritatii zonelor

metropolitane existente si in constituire si interviurile propuse cu reprezentantii administratiilor

publice locale si centrale si la Oradea cu oameni de afaceri care actioneaza, in special, in locatii

spatiale aflate la zonele de contact intre diferite structuri administrative.

In studiul de caz al zonei metropolitane Oradea, procesul de realizare a zonei metropolitane

reprezinta aplicatia practica, implementata si realizata pe parcursul studiului, pe care am

coordonat-o in calitate de arhitect sef al municipiului Oradea pana la crearea Agentiei de Dezvoltare

Metropolitana Oradea in anul 2005.

Importanta studiului si relevanta pentru Romania.

Lucrarea abordeaza mai multe elemente de pionierat in Romania. In primul rand, formarea,

evolutia si functionarea zonelor metropolitane in spatiul legal si de dezvoltare si intelegere al

diferitelor nivele, administrative, sociale, politice si economice din Romania. In al doilea rand,

planificarea durabila contemporana si instrumentele specifice acesteia, in contextul international in

care cererea actorilor urbani pentru bunuri si servicii este diferita de cea din perioadele de sfarsit

de secol XX, atat in lume cat, mai ales, in Romania, iar spatiile urbane trebuie sa poata raspunde si

la nivel metropolitan la aceste noi solicitari. In acest sens, teza se adreseaza celor care participa

teoretic si practic la procesul de planificare urbana, activi atat in sectorul privat cat si in cel public.

Am inceput acest demers convins ca el este esential pentru administratia publica, la toate

nivelurile, dar mai ales cel local, legitimat sa ia decizii in procesele de dezvoltare si de planificare.

Consider ca lucrarea se poate alatura eforturilor colective pe care, alaturi de majoritatea colegilor



mei, fosti si unii inca actuali arhitecti sefi de municipii sau judete din Romania, (constituiti in cele

doua asociatii, AASMR – Asociatia Arhitectilor Sefi de Municipii din Romania si AASJR – Asociatia

Arhitectilor Sefi de Judete din Romania) le-am depus pentru constientizarea la nivel central,

administrativ si politic, a problemelor si necesitatilor reale ale dezvoltarii locale din Romania.

Problemele abordate in lucrare vizeaza domenii, identifica instrumente, analizeaza, prin studiile de

caz, exemple si vor trage concluzii concrete care sa se adreseze si sa poata fi folosite de

administratiile locale si centrale in procesul care, in mod obligatoriu, trebuie in termen extrem de

scurt sa stabileasca, sa sprijine si sa sustina crearea zonelor metropolitane in Romania, asigurand

functionarea lor pe baze legale solide care sa aiba si suport financiar. Asa cum am reusit in cazul

Oradea, lucrarea poate sugera schimbari de substanta si in organizarea si responsabilitatile la

nivelul administratiilor locale (planificare in interiorul administratiei) si/sau coordonarea planificarii

metropolitane.

Structura tezei

Pentru a raspune la intrebarea principala de cercetare, teza este structurata astfel:

Capitolul 2 : prezinta cresterea si explozia oraselor si sprawlul, ca si consecinta a acestei cresteri.

Defineste, analizeaza conceptul si prezinta cateva clasificari ale orasului metropola, ca centru de

expozie sau rezultat al marilor aglomerari urbane contemporane. Prezinta una dintre optiunile

posibile de abordare la nivelul urbanismului – Urbanismul inteligent - considerat de unii teoreticieni

ca posibila cale de urmat pentru modificarea conceptelor de planificare spatiala.

Capitolul 3 : analizeaza formarea si evolutia ZM si incearca sa defineasca doua mari categorii de

modele de functionare si dezvoltare a zonelor metropolitane la nivel mondial, pornind de la zona

americana - modelul american - si cea europeana - modelul european. In spatiul european sunt

detaliate curentele teoretice care au marcat dezvoltarea conceptului zonelor metropoltane dar si

cele legate de inovarea guvernarii si a sistemelor de planificare (modelele, francez, spaniol, german

si elvetian). Sunt urmarite atat evolutiile istorice cat si cele institutionale si de planificare in aceste

zone, precum si performantele si puterea de exemplu pe care au avut-o la nivel global.

Capitolul 4. : abordeaza guvernarea metropolitana si identifica practici de buna guvernare

existente, in urma analizarii evolutiei guvernarii metropolitane in SUA si in Europa, de unde rezulta

concluzii si recomandari. Sunt apoi cercetate modele posibile, ideale si dominante de guvernare

impreuna cu modelele lor de actiune si instrumentele utilizate.

Capitolul 5. : defineste intai dezvoltarea durabila si modul in care aceasta a trecut din planul unui

concept vag in cel concret, conectat la dezvoltarea urbana. Abordeaza concret valorile si modelele

dezvoltarii durabile. Pentru realizarea durabilitatii de dezvoltare la nivel metropolitan sunt cercetate

politicile de dezvoltare durabila a zonelor metropolitane si releva importanta politicilor sectoriale.

Se analizeaza mecanismele de finantare avansata pentru dezvoltarea durabila, se trag concluzii si

se fac recomandari de utilizare in dezvoltarea durabila a zonelor metropolitane. Se cerceteaza

mecanismele, procesul si modalitatile de evaluare ale acesteia. In finalul capitolului se trag

concluzii privind consultarea populatiei in contextul dezvoltarii si aplicarii proceselor de planificare

pentru dezvoltarea durabila, se arata avantajele dar si riscurile si se fac recomandari de aplicare.

Capitolul 6. : incheie in prima sa parte demersul teoretic prin analiza planificarii spatiale

traditionale, urmata de relatia dintre planificarea spatiala si dezvoltarea durabila. Sunt apoi

introduse notiunile de planificare strategica si planificare urbana strategica. Pornind de la

recunoasterea faptului ca zonele metropolitane se dezvolta intr-o logica care se bazeaza pe



democratia planificarii participative si pe competitie, instrumentele de planificare pot contribui

esential la succesul dezvoltarii, atunci cand sunt utilizate de administratia publica impreuna cu toti

actorii urbani. Se prezinta, practic, in continuare planul strategic metropolitan, procesul planificarii

si etapele acestuia si se trag concluzii privind planificarea strategica metropolitana.

Partea a doua a tezei isi propune sa aplice teoria si concluziile rezultate din capitolele precedente si

sa analizeze modul in care acestea sunt aplicate, sau doar propuse spre aplicare, in context

american , european si romanesc.

Capitolul 7. : este structurat in doua module delimitate geografic, SUA si Europa. In SUA sunt

analizate trei orase, de mari dimensiuni, in care au fost identificate, dintr-un total de 7 orase

analizate , existenta instrumentelor de planificare a dezvoltarii durabile a zonelor metropolitane.

Acestea sunt Atlanta, Boston si Chicago si sunt considerate inovatoare in formele de cooperare si

guvernare, dar si in planificarea metropolitana, bazata exclusiv pe folosirea noilor instrumente.

Dupa analiza bazata pe criteriile teoretice vor fi formulate concluzii ale studiilor de caz americane.

Fig.5. Localizare studii de caz Europa Fig. 6. Harta SUA localizare studii de caz

Prelucrare proprie Sursa: Serra, 2002 si www.USATOURIST.com/

Al doilea modul analizeaza patru orase europene. In capitolul 3. atunci cand teoretic se prezinta modelele europene, au fost alese si studiile de caz. La fel ca si in cazul SUA, am incercat ca acestea sa fie de dimensiuni acceptabile comparatiei cu Romania, sa aiba clar in derulare, pe parcursul studiului, exemple care se incadreaza in tema tezei si care pot conduce catre raspunsul la intrebarea de cercetare.

De asemenea am incercat sa gasesc modele pe care le-am putut vizita, sau care stiam ca pot fi

accesibile pe parcursul derularii cercetarii si al elaborarii tezei.

Zonele metropolitane europene sunt : Amsterdam (conurbatia Randstad), aria metropolitana

Barcelona, zona metropolitana Berlin – Brandemburg, Marea arie metropoltana Lisabona si zona

metropolitana a Londrei (Greater London) urmate de concluziile pe care acestea le genereaza in

urma anlizarii sitemelor de cooperare si guvernare, a instrumentelor de planificare si a

mecanismelor folosite.

Capitolul 8. Identifica si analizeaza contextul specific al dezvoltarii in tranzitie din Romania in

perioada 1989 – 2009, pentru a putea apoi, in baza unui audit privind posibilitatile de dezvoltare

metropolitana, sa faca o testare si o analiza pe cele doua studii de caz romanesti: Oradea, ca si

exemplu de succes, in care majoritatea instrumentelor au fost aplicate si implementate in perioada

cercetarii si studiului si sunt astazi functionale; Ploiesti, ca si exemplu de succes partial in utilizarea

instrumentelor de planificare, identificand cauzele stagnarii si, in final, ale suspendarii temporare a

procesului. In final, se prezinta concluziile studiilor de caz, cateva consideratii finale si recomandari

pentru factorii de decizie la nivelul autoritatilor locale din Romania.



2. Zonele metropolitane – Consecinta a expansiunii urbanizarii

Cresterea si explozia oraselor

In 1950 existau 6 de orase cu peste 1.000.000 de locuitori

In 1980 existau 26 de orase cu peste 1.000.000 de locuitori

In 2000 existau 60 de orase cu peste 1.000.000 de locuitori - 46 in Lumea Treia.

In 2004 primele 100 de zone metropolitane ale lumii au intre :

3.000.000 de locuitori - Nagoya-Japonia si

35.000.000 de locuitori - Marele Tokyo

In Europa exista confirmate statistic – 2004(Espon, Urban Audit, OECD, ONU) :

80 de zone metropolitane cu populatii cuprinse intre:

1.100.000 locuitori - Zurich si

13.000.000 de locuitori – Moscova

(United Nations, 2006).

Expansiunea urbanizarii este un fenomen care a insotit permanent evolutia umanitatii. Asezarile

urbane timpurii, interiorul fortificatiilor, aveau adesea densitati care astazi sunt considerate critice,

in timp ce asezarile rurale insemnau nimic altceva decat mari tinuturi, cultivate sau nu, in care

locuirea era in general izolata, nesigura si de mici dimensiuni.

Sprawlul – aparitie - consecinte

Sprawlul insoteste evolutia asezarilor umane pe parcursul evolutiei acestora, avand cauze care sunt

analizate pornind de la primele asezari umane si pana in secolul XXI. Desi considerat fenomen

exclusiv modern, nascut, generat si dezvoltat de o serie clara de elemente precum schimbarile

tehnologice de la sfarsitul secolului al XIX – lea si aparitia automobilului, de politici de guvernare

precum zonarile functionale, sau de facilitatile fiscale oferite pentru constructia de locuinte si

pentru acele tipuri de constructii care pot genera dezvoltare economica, sprawlul, cercetat pe

parcursul istorie,i este prezent aproape permanent. Nevoia de locuire si tipologiile diferite necesare

satisfacerii acestei nevoi, tendintele de expansiune ale marilor retele comerciale, legate de

reducerea preturilor de vanzare prin diminuarea costurilor, productia si depozitarea de mari

dimensiuni, genereaza la randul lor spawlul, care creste nevoia de mobilitate si nevoia de

infrastructura pentru aceasta. Apar astfel elemente caracteristice precum subdiviziunile de locuire,

centrele comerciale, lanturile de magazine de tip fast-food, zonele de birouri, de depozitare si

transport, parcurile industriale, institutii si servicii publice (de la statii de tratare a apelor uzate la

halde de depozitare si sortare a deseurilor, stadioane si/sau zone sportive de mari dimensiuni, zone

si campusuri universitare si scolare etc.), in general zone care atrag mari mase de oameni in cicluri

de accesibilitate zilnice. Drumurile, mai ales cele de mari dimensiuni si gabarite, contribuie de

asemenea la fenomen.

Orasul metropola – natura aparitiei, conceptul, clasificari

Sprawlul este cel care va genera intai aparitia orasului dominant – orasul metropola. Functiile

centrale ale metropolelor pornesc de la extinderea orasului nucleu catre zonele de expansiune ale

acestuia, fie cu care incepe sa conlucreze si sa colaboreze, sau pe care incearca (reusind sau nu)

sa le inghita.

Metropola incepe sa furnizeze nu doar servicii similare cu cele oferite locuitorilor orasului si

locuitorilor zonelor invecinate, oferind locuri de munca, zone de locuire, invatamant, sanatate,



cultura, distractie, ci isi asuma tot mai mult si mai agresiv intentia si rolul dominant ca si piata,

centru detinator si furnizor al informatiilor, preia rolul administrativ si politic dominant. Criteriile

care definesc metropolele devin inovatia si forta creatoare, care le fac sa devina centre de

concentrare a persoanelor, puterii economiei si finantelor. Puterea administrativa va fi aceea care

va urma acestor concentrari. Orasul metropola este definit prin functiunile sale agresive, ofensive si

explozive la nivel global. El are caracteristici economice, politice, culturale, ale infrastructurii care

pot sa determine unicitatea si competivitatea sa la nivel global. In functie de criteriile de evaluare,

sursele bazelor de date utilizate pentru analize, categoriile de date analizate, suportul si interesul

profesional specific al companiei/companiilor de consultanta si /sau cercetare care elaboreaza

studiile sau de interesele celor care comanda si/sau sustin financiar acest gen de proiecte, atat

analizele cat si categoriile rezultate pot fi diferite.

Locul Orasul Cea mai buna categorie a sa (pozitia in categorie)

1 New York Activitati de business si Capital uman(1)

2 Londra Experienta culturala (1)

3 Paris Schimbul de informatii (1)

4 Tokyo Activitati de business (2)

5 Hong Kong Activitati de business si Capital uman (5)

6 Los Angeles Capital uman (4)

7 Singapore Activitati de business (6)

8 Chicago Capital uman (3)

9 Seoul Schimb de informatii (5)

10 Toronto Experienta culturala (4)

Fig. 7. Primele 10 orase din lume conform clasificarii - . The Global Cities Index

Sursa :American Journal, Foreign Policy – 2008

Locul Orasul Scorul Cea mai buna pozitie (locul)

1 New York 330.4 Economie (1) Cercetare si Dezvoltare (1)

2 Londra 322.3 Interactiune Culturala (1)

3 Paris 317.8 Calitatea locuirii (1) Accesibilitate (1)

4 Tokyo 305.6 Economie (2) Cercetare si Dezvoltare (2)

5 Singapore 274.4 Economie (5) Interactiune Culturala (5)

6 Berlin 259.3 Calitatea locuirii (2)

7 Viena 255.1 Ecologie si Mediul natural (3)

8 Amsterdam 250.5 Accesibilitate (3)

9 Zürich 242.5 Ecologie si Resurse Naturale (2)

10 Hong Kong 242.5 Economie (4)

Fig. 8. Global Power City Index – Primele 10 orase metropola din lume

Sursa : Institute for Urban Strategies at The Mori Memorial Foundation – 2009

Urbanismul Inteligent

Orasele metropola, la fel ca si expansiunea urbana bazata pe sprawl, genereaza problemele de

dezvoltare opuse dezvoltarii durabile. Una din posibilele alternative de contracarare este

urbanismul inteligent. Dezvoltarea conceptului a pornit de la liniile directoare privind planificarea

oraselor, enuntate de Congresul International de Arhitectura Moderna din 1933 si publicate de

catre Le Corbusier in 1942 sub numele Carta de la Atena, dezvoltate in proiectele de design urban

ale grupuluil Team 10, condus de Joseph Lluis Sert. Urbanismul Inteligent reprezinta o teorie a

planificarii urbane compusa din 10 axiome menite sa ghideze formularea si realizarea planurilor

oraselor si a design-ul urban. Menirea lor este sa integreze planificarea urbana si conceptele de

management. Aceste axiome includ : protectia mediului, conservarea patrimoniului, tehnologia

moderna adecvata, eficienta infrastructurii, accesibilitatea sociala, integrarea regionala, scara



umana, accesibilitatea sociala si integritatea institutionala. Unul din locurile de aplicare ale

principiilor Urbanismului Inteligent este noua capitala a statului Bhutan, Thimphu. Principiile de

realizare, tipurile de planuri precum si exemplificari ale tuturor principiilor Urbanismului Inteligent

aplicate aici sunt analizate si exemplificate cu imagini considerate de mine relevante pentru

acestea. Concluziile capitolului, bazate pe intrebari ale actorilor implicati in procesul de dezvoltare

si de planificare dar si in cel de administrare si decizie, genereaza raspunsuri care trebuie sa tina

cont de: pastrarea echilibrului ecologic si a unui raport adecvat intre spatiul liber si spatiul

construit, asigurarea compatibilitatiilor functionale satisfacand nevoile comunitare, dar si sprijinind

initiativele si nevoile private , prin echilibru si balanta a acestora, controlul gradului de ocupare a

terenurilor, intensitatea utilizarii terenurilor, imaginea urbana, dezvoltarea spatiala, raportate la

nevoile de utilitati, protectia mediului si valorile de patrimoniu .

3. Formarea zonelor metropolitane – evolutie si modele.

Modelul American

In SUA dezvoltarile de tip metropolitan incep la sfarsitul secolului XX. In prima parte a capitolului

sunt analizate cauzele care au generat aceast gen de dezvoltare urbana, contextul american care a

favorizat-o. Urmeaza o etapizare a principalelor momente si evenimente care au marcat evolutia

zonelor metropolitane in SUA, aparitia planificarii la nivel metropolitan, si sunt prezentate trei

dintre modelele de crestere ale structurilor urbane americane intre 1920 si 1945, care au ca

rezultat final aparitia noii notiuni care este megalopolisul.

Fig.9. Imagini aeriene sprawl in Los Angeles : Zona de est si Zona de nord; Las Vegas si Chicago

Sursa :Berger, 2006

Evolutia cooperarii in SUA apare ca o succesiune de interventii si ghidari realizate de catre guvernul

central. Atunci cand ele au existat, politicile nationale de promovare a cooperarii au fost cocentrate

pe problemele de transport, ca parte a responsabilitatilor guvernului federal. Initiatorii cooperarii

metropolitane au fost insa guvernele regionale si locale, cei care de fapt se confrunta cu

problemele reale, concrete de administrare a dezvoltarii. Mult mai comune in SUA sunt formele de

asociere intercomunitara si agentiile de planificare regionala, folosite frecvent ca alternative ale

mult mai formalelor structuri de guvernare metropolitana. Acestea au fost create fie pentru a

solutiona circumstante specifice, fie pentru a raspunde sprawlului urban sau fricii de pierdere a

competitivitatii in contextul globalizarii sau pentru a specula anumite oportunitati aparute.

În dezvoltarea lor, oraşele americane parcurg etape succesive de concentrare urbană, structurare a

suburbiilor, extindere şi creştere incluzând zonele adiacente şi alcătuind entităţi socio-spaţiale

denumite (in SUA), după scara lor : zone micropolitane, zone metropolitane, regiuni metropolitane.

Succesiunile unor zone metropolitane grupate formeaza megalopolis.

In 1990 apar si ariile micropolitane, care sunt entitati geografice utilizate in principal in scopuri

statistice de baza atat in districte cat si in echivalentul acestora. In 2008 existau 582 de arii

micropolitane oficializate prin date statistice in SUA. Sunt definite de catre Biroul Statistic (Census

Bureau) si de catre Biroul de Management si Buget (Office of Management and Budget - OMB) ca si

arii urbane din SUA, care sunt in jurul unui nucleu (centru) care este un oras cu o populatie de la



10.000 la 49.999 de locuitori. În Statele Unite ale Americii zonele intens populate (aglomerări) sunt

definite de către Biroul de Management şi Buget (OMB) ca Zone Statistice Metropolitane

(Metropolitan Statistical Areas, MSA).

Fig. 10. Harta aglomerarilor urbane din SUA Harta Marilor Conurbatii din SUA

Sursa : Regio GIS : EU and USA Distinct Settlement Structures; Harvard Graduate Scool of Design

Standardul din anul 1990 pentru definirea zonelor metropolitane are doua alternative minimale si

anume un oraş nucleu cu 50.000 sau mai mulţi locuitori sau o zonă urbanizată (cu cel puţin 50.000

de locuitori) şi o populaţie metropolitană totală de cel puţin 100.000 de locuitori. Dacă o zonă

îndeplineşte cerinţele mentionate anterior ale unei zone metropolitane şi are o populaţie de 1

milion si mai mult de locuitori poate fi zonă metropolitană consolidată (Consolidated Metropolitan

Area CMA). Zonele sale componente sunt definite ca si zone metropolitane primare (Primary

Metropolitan Area). In SUA pot fi definite mai multe modele de cooperare în cadrul zonei/regiunii

metropolitane. Acestea pot fi realizate prin formarea unor structuri institutionale, legiferate sau nu,

ori prin acordul partilor, guvernamentale sau voluntare. In ambele situatii acestea indeplinesc rolul

de a stabili modalitatile si directiile de dezvoltare ale regiunii metropolitane, monitorizeaza

implementarea proiectelor comune si mediaza consensul intre participanti. La nivel institutional,

cooperarea poate fi realizata prin :

1. Instituţie sau agenţie, care are rol de furnizor de informaţii la nivel metropolitan

2. Agenţie Metropolitana

3. Asociaţie pentru strategii şi programe regionale

4. Acorduri inter – comunitare 5. Comisie Regională de Planificare

Sunt detaliate fiecare dintre categoriile amintite si sunt date exemple din orasele care au constituit

studii de caz. Concluziile privind cooperarea metropolitana in SUA demonstreaza faptul ca

majoritatea zonelor metropolitane coopereaza fara a avea tipuri formalizate de guvernare polica.

Sunt insa importante tipurile de actori pe care cooperarea metropolitana ii reuneste in procesele de

planificare participativa, de decizie colectiva, de implementare si monitorizare a acesteia, actorii

sunt diferiti si reprezentativi pentru toate sferele. E vorba despre guvern local, guvern regional,

agentii ale guvernului central, persoane private, firme private, organizaţii de diferite tipuri, agenţii

sociale şi civice, asociatii neguvernamentale, cetateni. Scopul comun nu este neapărat de a crea o

nouă structură de conducere, ci acela de a se dezvolta împreună. Pe acest principiu s-au format

organismele de cooperare regională în cazul unor zone metropolitane.

Modelele Europene

Categorii si ierarhii ale Zonelor Metropolitane in Europa



Se definesc initial categoriile de zone metropolitane europene precum si ierarhiile existente intre

aceste categorii. Spre deosebire de SUA in Europa sunt prezente doua categorii distincte :

amalgam de municipalitati organizate institutional sub o singura umbrela , pentru Europa Centrala

si de Nord, si cooperarea intre municipalitati avand diverse solutii si grade decizionale , pentru

Europa de Sud. In cadrul acestor doua mari categorii pot sa fie regasite ierarhizari diferite in

functie de teoreticienii care le realizeaza si de criteriile de analiza. Regasim : metropole de varf –

nivel international si national; metropole de nivel intermediar – nivel multiregional si regional;

metropole comune – nivel subregional (Dente, 1990),

Savitch distinge trei tipuri de metropole europene: orasele lumii (Paris,Londra); orase primordiale

(Berlin) si orase regionale (Marsilia), care genereaza si au fost la randul lor generate de zonele

metropolitane din Europa (Savitch, 1997).

Modelul francez

Statul francez detine istoria cea mai veche in privinta intercomunalitatii, aceasta datand din secolul

XIX, perioada Revolutiei Franceze. Modelele de structurare si tipologiile de cooperare intalnite in

Franta sunt considerate printre cele mai clasice modele din lume, chiar daca, spre exemplu, Parisul

a devenit Zona Metropolitana abia in 2009. Dincolo de evolutia acestui proces , astazi vorbim de

acte normative aparute dupa 1880 si care, la inceput din dorinta de a micsora numarul

comunitatilor independente care aveau puteri financiare reduse, au statutat astazi mai multe tipuri

de comunitati cooperative, cel mai des intalnite fiind urmatoarele: comunitatea aglomeraţiilor,

comunitatea/aglomerarea urbană, comunitatea aglomerarea rurală. In functie de tipurile de

comunitati cooperative acestea au competente obligatorii privind amenajarea teritoriului,

dezvoltarea economică, politica oraşului, prevenirea delicventei, locuinte si politica locuintelor si pot

alege una sau mai multe dintre competentele optionale. Acestea la randul lor vizeaza probleme

privind, apa, salubrizarea, protectia si valorificarea mediului inconjurator, drumuri si parcari de

interes comunitar, facilitati culturale si sportive de interes comunitar. Fiecare dintre tipurile de

cooperari sunt analizate si definite.

Modelul spaniol

Structura administrativa teritoriala a Spaniei are anumite particularitati datorate in primul rand

sistemului politic care a progresat de la dictatura lui Franco ( anii 40 – 70 ) la stadiul de stat

democratic. Constitutia Spaniei a fost adoptata in 1978 si a schimbat structura administrativ

teritoriala a acesteia. Descentralizarea , in acest context , a insemnat in primul rand regionalizarea

statului – modelul adoptat a fost acela a Statelor Autonome ( Comunidades Autonomas ) in numar

de 17 care au puteri legislative si executive semnificative in diverse domenii , ca de exemplu:

locuire, planificare urbana si teritoriala, agricultura, transport, sanatate, educatie, cultura, servicii

sociale. Exemplificarea se face cu studiul de caz Madrid . Prin lege, Madridul, ca si capitala, are un

statut privilegiat atat din punct de vedere al veniturilor cat si din punct de vedere al statutului

administrativ, beneficiind de venituri suplimentare, finantari speciale si investitii necesare statutului

de reprezentare nationala. In concluzie, in cazul Madridului, guvernul regional a devenit de fapt

guvernul metropolitan si intreaga provincie este tratata ca Zona Metropolitana. De asemeni

guvernul provinciei are competente clare si resursele umane necesare sa implementeze politicile

regionale si metropolitane. Sucesul in acest caz a fost asigurat de o serie de factori, din care cei

mai importanti sunt: parteneriatul public privat, consensul tuturor actorilor politici, sociali si



economici, adoptarea unor decizii si politici strategice la momentul potrivit, si nu in ultimul rand de

existenta instrumentelor legale de planificare si a mijloacelor financiare necesare implementarii

deciziilor strategice.

Modelul german

Ca reactie la procesul de implementare a Perspectivei de Dezvoltare a Spatiului European

(European Spatial Development Perspective – ESDP), Conferinta Ministrilor Germani ai Planificarii

din 1997 a adoptat o rezolutie privind stabilirea celor sapte regiuni metropolitane care urmeaza a fi

dezvoltate si care de asemeni constituie structura dezvoltarii regionale in Federatia statelor

Germane.

Fig.11. Reteaua Zonelor Metropolitane din Germania

Sursa Joint Berlin – Brandenburg Planning Department

Ele sunt : Berlin / Brandenburg, Hamburg, München, Rhein – Mein ( Frankfurt ), Rhein – Ruhr

( Valea Ruhrului ), Stutgart, Halle / Leiptzig / Dresda / Chemnitz ( Triunghiul Saxon ). Discutiile si

dezbaterile privind care este cea mai buna forma de organizare metropolitana sunt foarte acerbe in

Germania la ora actuala si dateaza de la inceputul anilor 70. Factorii care determina cele mai

aprige comentarii si care se constuie de altfel ca si factori adversi ( Norris , 2001 ) ai dezvoltarii de

tip metropolitan sunt: ideologia administratiei publice locale, statutul constitutional al administratiei

locale (diferite in Landurile germane), teritoriul si suveranitatea asupra acestuia, traditia politica a

statului , structura electorala si structura alesilor locali si parlamentari (cu puternice legaturi fata

de partidele din care provin), puterea fortelor care sunt in favoarea fragmentarii teritoriale si a

disiparii puterilor locale, structura finantelor si taxelor locale. portretul regiunilor metropolitane

germane este destul de diferit , fiecare dezvoltandu-si modelul propriu dependent de structurile

institutionale existente, de structura socio economica si de traditii. Problemele care trebuie

solutionate sunt aproape aceleasi: suburbanizarea si repartizarea fortei de munca, concentrarea

resurselor fiscale cat si a celor mai mari impozite in zona orasului nucleu, cresterea disparitatilor

fiscale intre orasul nucleu si orasele satelit, micsorarea capacitatii de a administra relatiile

administratiei cu marii investitori, cresterea competitiei urbane cu alte orase ( in interorul sau in

exteriorul zonei metropolitane). In acest moment exista doua tipuri de structuri metropolitane, si

anume: structuri metropolitane monocentrice (majoritatea sunt de acest tip) si structuri

metropolitane policentrice. Diferentele majore intre cele doua tipuri constau in numarul de unitati

teritorial administrative care constituie o zona/regiune metropolitana (mai mare in cazul

structurilor policentrice) si in diferenta de rang a structurilor administrativ teritoriale (aici apare

efectul de dominare a orasului nucleu in cazul structurilor monocentrice in raport cu efectul de

competitie in cazul structurilor policentrice). In mod real nu se vor gasi in mod brut niciunul din

modelele mai sus amintite, va exista intotdeauna un mixaj intre cele doua tipuri de structuri in

functie de actorii locali interesati de “promotorii”dezvoltarii metropolitane cat si de raportul, in



cazul parteneriatelor public private, intre interesul/puterea financiara si cea politica. Modelele

concrete de zone/regiuni metropolitane sunt de fapt un mixaj de guvernare si dezvoltare de retea,

in acest sens se observa doua tipuri de institutionalizare a dezvoltarii metropolitane: organizatii de

guvernare si organizatii retea. Cele doua tipuri de institutionalizare sunt analizate identificandu-se

subcategoriile acestora, precum si mecanismele si instrumentele de planificare si de finantare si

tipurile de guvernare intalnite.

Modelul elvetian In Elvetia au fost identificate pentru prima data ariile metropolitane cu ocazia recensamantului din

1990, acestea fiind definite atunci ca fiind un grup de aglomerari urbane avand aceeasi intensitate

a schimburilor de servicii si populatie. Acestea sunt categorii eminamente statistice si nu au functii

institutionale sau politice. Avand in vedere aceasta definitie, in Elvetia sunt identificate cinci arii

metropolitane: Zurich – 172 de comunitati , Geneva – Lausanne – 150 de comunitati, Basel – 72

de comunitati, Berna – 34 de comunitati, Ticino – 119 comunitati. In toate aceste arii

metropolitane exista un numar foarte mare de institutii care iau parte la coordonarea politicilor cu

scop metropolitan, scopuri care depasesc granitele atat ale cantoanelor elvetiene cat si ale statului

in sine. Din punct de vedere al guvernarii acestor zone, se identifica doua tipuri de scheme de

coordonare a dezvoltari metropolitane: schema intercomunala si schema de coordonare al nivel

regional sau international (care se asociaza cu diversi actori publici sau privati cu diverse interese

teritoriale la nivel local, regional sau international). In ambele cazuri asociatiile au doar rol

consultativ, nu au rol decizional cu exceptia promovarii de politici comune, in anumite cazuri pot

implementa anumite programe ca de exemplu pot administra echipamentele de comunicatii si

computerele pentru toate localitatile, organizeaza activitati parascolare pentru copii si altele.

Diferentele majore intre cele doua tipuri de asocieri constau, in fapt, intre puterea si nivelul

institutiilor publice asociate.

Concluzii privind modelele europene.

Indiferent care este maniera in care se realizeaza dezvoltarea acestor zone, fie ca se bazeaza pe un

parteneriat voluntar intre comunitati, fie ca se creaza o structura metropolitana prin legi nationale

sau regionale, acceptarea sustinerii competitivitatii urbane prin mecanisme financiare bine definite

sau prin contracte guvernamentale va realiza un model national care va fi replicat mai devreme sau

mai tarziu prin utilizarea unor instrumente de planificare care devin deja caracteristice pentru

dezvoltarea durabila. Obiectivele strategice care sunt comune pentru toate cazurile analizate se

concretizeaza in: asigurarea diversitatii economice, realizarea conexiunilor intene si externe,

exitenta capacitatii strategice de a mobiliza si implementa strategii pe termen lung de dezvoltare,

existenta inovatiei pentru firme si organizatii, asigurarea calitatii vietii – sociale,culturale si a

mediului inconjurator, asigurarea unei piete de munca cu actori calificati. Toate aceste obiective

definesc de fapt cerintele minimale si obligatorii pentru conturarea unui proces de metropolizare in

Europa.

4. Guvernarea zonelor metropolitane

Guvernarea, extinsa in principal la nivelurile administratiilor locale (orase, metropole si regiuni), se

refera si raspunde modificarilor de putere publica actuale datorate unei serii de evolutii macro –

sociologice si macro – economice care au afectat centralismul Statului si al institutiilor

acestuia.(Jouve et al, 2002). In prima parte a capitolului este analizat conceptul de guvernare in

general. Sunt date cateva definitii din literatura de specialitate, considerate relevante si este



detaliata notiunea de buna guvernare, pornind de la caracteristicile principale ale acesteia.

Guvernarea, inlusiv cea la nivel metropolitan, se desfasoara in context social. Exista multi actori

implicati in procesul decizional, multe interese si puncte de vedere diferite. Obtinerea consensului

inseamna medierea diferitelor interese care apar in societate si obtinerea consensului pentru

obtinere a ceea ce este cel mai bine pentru comunitatea respectiva. Este de asemenea nevoie de o

perspectiva (definita pe termen scurt, mediu si lung, intr-o succesiune de elemente de continuitate)

de dezvoltare, inteleasa, care sa cuprinda o larga gama de tinte si de mijloacele si mecanismele cu

care acestea pot fi atinse. Responsabilitatea este unul din elementele esential necesare ale bunei

guvernari. Ea trebuie sa se manifeste la toti actorii implicati in proces, nu doar la institutiile

guvernamentale. Responsabilitatea trebuie sa fie sustinuta de transparenta procesului si sa se

bazeze dar si sa fie controlata de sistemul legal.

Buna guvernare

Procesul de guvernare si institutiile, eficiente si eficace, sunt acelea in care ambele pot produce

maximul de rezultate care satisfac nevoile si dorintele societatii, utilizand cat mai bine resursele

care le stau la dispozitie si avand mereu capacitatea de a-si genera noi resurse legale. In acelasi

timp eifcienta este cuantificata si prin modul de utilizare a resurselor naturale (alaturi de cele

umane, financiare si patrimoniale) in asa fel incat sa se mentina echilibrul si protectia mediului

natural. Utilizarea egala si echitabila a regulamentelor, reglementarilor, a intregului sistem legal

sunt esentiale pentru ca guvernarea sa poata fi considerata de calitate. Ea trebuie sa protejeze

drepturile umane, in mod echitabil si nediscriminatoriu.

Modele ale structurilor institutionale de guvernare urbana

Pentru ca sistemul sa poata functiona e nevoie de un sistem judiciar independent si de un control

facut cu forte de ordine oneste, impartiale si nepartinitoare, incoruptibile. Sunt prezentate in

continuare 5 tipuri majore de structuri administrative, preluate din literatura de specialitate :

structura Primar – Consiliu – fragila, structura Primar – Consiliu – puternica, sistemul Comisiei,

sistemul Consiliu – Manager si sistemul Consiliu – Primar – Manager.

Cooperarea si guvernarea la nivel metropolitan

In abordarea pe verticală a politicilor urbane, trebuie observate numeroasele diferenţe dintre ţări

(şi câteodată, în privinţa regiunilor federale, din cadrul aceloraşi ţări) referitor la repartiţia, între

autorităţile publice de la diferite niveluri, a competenţelor (urbanism conjunctural, reglementar,

operaţional; politica de fond locativ, transport, energie, mediu, etc.), autorităţi legislative şi de

reglementare, capacităţi de iniţiativă şi decizie, precum şi mijloace financiare. Se poate remarca o

anumită convergenţă în evoluţia acestei repartiţii si evolutii constatandu-se elemente de apropiere.

Aceste elemente sunt : afirmarea unanimă a caracterului în esenţă local al politicilor urbane,

reafirmarea simultană a anumitor prerogative ale autorităţilor naţionale si emergenţa unui nivel

intermediar, care este in general cel regional sau metropolitan. In acest context, capitolul

analizeaza aspectele diferite de dezvoltare institutionala si curentele care se manifesta in prezent

precum si perspectivele guvernarii metropolitane in viitor.

Guvernarea metropolitana

Atunci cand analizam zonele metropolitane si guvernarea acestora ne referim in mod evident la

doua componente principale si la variatiunile acestora, care privesc atat orasul central, cat si zona

aglomeratiei urbane. Orasul principal, este cel care, ca si motor economic, atrage dupa sine



dezvoltarea/stagnarea/decaderea restului zonei metropolitane. La nivelul orasului exista in mod

evident diferente, functie de sistemele complexe care guverneaza, de factorii sociali, economici si

de conditiile de mediu. Aceste fluctuatii, (cresteri/stagnari/descresteri) inseamna de fapt in acelasi

timp ciclurile continui de miscare a zonelor metropolitane si odata cu aceasta a nevoii tot mai

sustinute si stringente de coordonare a strategiilor, a politicilor publice, a eforturilor de cooperare

nevoilor de resurse financiare, de servicii etc. Toate aceste elemente sunt in fapt cele care compun

guvernarea metropolitana. Pentru a o intelege, capitolul continua cu identificarea pericolelor

potentiale, principalele caracteristici ale acesteia (desi literatura de specialitate nu a putut produce

modele acceptabile inca), caracteristicile principale si performantele optime. Sunt apoi comparate

criteriile bunei guvernari si cele ale managementului metropolitan de calitate, sunt definite modele

si analizate dimensiunile teritoriale ale guvernarii metropolitane, concluzionand ca:

Guvernarea metropolitana inseamna abilitatea de a promova cooperarea pentru solutionarea

problemelor, de a formula si negocia strategii necesare pentru implementarea proiectelor de

dezvoltare spatiala, economica si sociala iar cooperarea metropolitana, poate servi ca laborator in

care sa poata fi cautate si inventate modele de guvernare, dincolo de guverne sau de regulile

economiei de piata(Heeg, 2003).

Evolutia guvernarii metropolitane

Cuprinde atat pe cea din SUA cat si cea europeana. Concluziile acestor evolutii sunt diferite :

1.In ciuda multiplelor exemple de dezvoltare si cooperare metropolitana existente in SUA, nu se

poate vorbi astazi de guvernare metropolitana care sa existe si sa functioneze pe baze de

autoritate legiferata. Desi peste 80% din populatie este astazi una urbanizata si traieste

preponderent in zone metropolitane (50% din totalul populatiei locuieste in SUA in zone

metropolitane conform US Census Bureau) de dezvoltare economica si urbana, nu putem vorbi

dupa 1980 de dezvoltari formalizate si de guvernare de tip metropolitan. Guvernarea metropolitana

in SUA a pierdut momentul sau de interes si oportunitatile de dezvoltare, in anii 1980 si de atunci

nu si-a mai revenit pana astazi. Rareori astazi se mai pot auzi discutii privind crearea guvernelor

metropolitane(Campbell, 1988).

2. Guvernarea de tip metropolitan in Europa a evoluat in perioada anilor 1960 – 1970. Ea a copiat

initial modelele de guvernare americana, considerand ca acesta poate fi o solutie si un raspuns

problemelor de suburbanizare si de sprawl, sau ca poate contribui la dezvoltarea echilibrata a

sistemelor urbane nationale. Perioada care a urmat, a anilor 1980, inseamna deja declinul

guvernarii de tip metropolitan, dar si a ideii de dezvoltare de tip metropolitan. Tari precum

Portugalia, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii sau Olanda au desfiintat acest mod de organizare

si de guvernare. Dupa anul 1990 manifestarea celor doua tendinte amintite anterior conduce catre

o perioada de framantari si de dispute intre nivelurile national – regional – metropolitan - local de

guvernare. Experientele sunt variate in prezent (2009) si greu de definit ca alternative posibile sau

exemple care pot fi considerate de succes, au aparut noi moduri de abordare a manierei de

guvernare locala, aparand independenta de decizie a micilor comunitati, dar care promovau un nou

tip de management public. Notiunea de nou management public a creat instrumente noi si tipuri de

conducere pentru sectorul public preluate din sectorul privat , cum ar fi: city manageri,

managerii publici, retelele de orase/localitati, noi forme de asociere si cooperare, flexibilitatea la

schimbare. Au aparut in acelasi timp, preluate din stiinta militara si din managementul companiilor

private, noi necesitati de exprimare dar si noi instrumente: nevoia de viziune, strategiile de



dezvoltare, politici de dezvoltare, planuri de actiune, planificarea strategica, parteneriatul public

privat sau public public , externalizarea serviciilor si utilizarea indicatorilor economici.

Acestea fiind in fapt menite sa sustina parteneriatul voluntar al mai multor comunitati in vederea

stabilirii unei strategii comune de dezvoltare si de a negocia si adopta politici comune pentru

gestionarea in comun atat teritoriului cat si a serviciilor publice. Existenta a doua tipuri generice de

dezvoltare metropolitana, cea a centrului dominant si cea a structurilor policentrice, atrage la

randul sau posibile alternative la nivelul guvernarii metropolitane. Daca in cazul dezvoltarii cu

centru dominant guvernarea metropolitana exista si poate functiona chiar daca conduce la dispute

si dezbateri continue, in cazul dezvoltarii de tip policentric acest lucru este greu de imaginat si nu

exista pana in prezent exemple in acest sens. Pe de alta parte tendintele se accentueaza in sensul

trecerii de la tipul de guvernare metropolitana, care se baza pe structuri tehnice si pe structuri

politice, doar catre guvernarea structurilor politice, desi acestea au riscuri foarte mari in cazul

schimbarii lor si pot conduce catre discontinuitatea proceselor de dezvoltare si guvernare. Finalul

capitolului se concentreaza pe categorii posibile de guvernare metropolitana, analizand din

literatura de specialitate trei categorii sau modele ideale, dominante, institutionale ale guvernarii

zonelor metropolitane si cele trei posibile modele de guvernare metropolitana, incepand de la

autoritatile cu puteri depline la cele cu puteri limitate sau la acele autoritati care au doar puteri

consultative, precum si pe concluzii privind guvernarea metropolitana si pe identificarea conditiilor

de succes pentru buna functionare a guvernarii zonelor metropolitane.

5.Instrumente de planificare pentru dezvoltarea durabila a zonelor metropolitane

Incepe cu aparitia si dezvoltarea conceptului dezvoltarii durabile, cu definirea si analiza acestuia.

Dezvoltarea durabila

Dezvoltarea durabila este un termen relativ recent aparut, care este rezultatul preocuparilor majore

ale omenirii in secolul XX. Pornind de la dezideratele majore pace, libertate, dezvoltare si mediu,

omenirea a facut o serie de pasi care au condus la aparitia termenului inca nedefinit si relativ

abstract (Ferry, 2007).

Fig.12. Una din schemele grafice, consacrate ale dezvoltarii durabile

Sursa : U.S. National Research Council, 1999

Termenul apare o data cu formarea in 1982, de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite, a The

World Commission on Environment and Development. Comisia prezidata de Primul ministru al

Norvegiei, Gro Harlem Brundtland (de aici denumirea cunoscuta - Brundtland Commission), va

prezenta in anul 1987 raportul Our Common Future, (Viitorul Nostru Comun). Dezvoltarea durabila

(fr. - developpement durable, en. – sustainable development) este astazi (ambiguu) definita ca:

armonizarea dezvoltarii economice si sociale cu conservarea biosferei asigurand nevoile populatiei

actuale fara a le afecta pe cele ale generatiilor viitoare. Conceptul dezvoltării durabile se referă la o

formă de creştere economică care satisface nevoile societăţii şi termenii unei bunăstări pe termen

scurt, mediu şi, în special, lung. Se analizeaza apoi exemple din literatura de specialitate privind

strategiile de dezvoltare durabila care trebuie sa poata raspunde la trei intrebari firesti, majore : ce

trebuie sa devina durabil ? ce trebuie dezvoltat ? si pentru cat timp ? si sunt analizate trei exemple



considerate semnificative. Acestea au initiatori diferiti ai studiilor, numar de indicatori diferiti,

definesc, implicit sau explicit, dezvoltarea durabila si, chiar daca definesc diferit, se concentreaza

pe ce trebuie sa devina durabil, ce trebuie dezvoltat, si in ce orizont de timp. Este apoi semnalata

existenta reprezentarilor deja „clasice” ale dezvoltarii durabile, care toate definesc dimensiunea

mediului natural, dimensiunea sociala si cea economica a acesteia, pentru ca apoi sa se

deifneasca si sa se analizeze valorile consacrate si modelele dezvoltarii durabile.

Politicile şi programele de dezvoltare urbana sunt în fapt tratate între diferite grupuri de actori, de

deţinători de date şi de interese, care chiar dacă nu reuşesc să ajungă la un consens măcar

reprezintă un nivel rezonabil de înţelegere între ei (Pfeffer et.al, 1978). Dupa definirea politicilor de

dezvoltare locala, sunt definite si analizate conditiile de elaborare si actorii implicati in procesul de

elaborare a politicilor de dezvoltare si sunt trecute in revista tipuri de politici de dezvoltare a

zonelor metropolitane precum si principalele caracteristici care guverneaza acest tip de politici

publice. Sunt apoi descrise principalele politici sectoriale metropolitane, privind locuirea, politica

terenurilor, a serviciilor publice, a dezvoltarii economice, de protectie a mediului, de dezvoltare,

cea protectioniosta, cea promotionala si cea de revitalizare urbana.

Mecanisme de finantare avansata pentru dezvoltarea durabila a zonelor metropolitane.

Ideologia (sectorul privat face ceva intotdeauna mai bine) face loc experientei (sectorul privat

poate face adesea mai bine ceva) - declara in 1980, Margaret Teacher, cea care a relansat sectorul

public in Regatul Unit al Marii Britanii. Strategiile de dezvoltare la nivelul ariilor metropolitane sunt

unele dintre cele mai complexe procese, care implica un numar considerabil de actori urbani,

fiecare de obicei cu propriile interese, care nu de putine ori sunt conflictuale, operand in moduri,

directii si cu viteze diferite. In contextul existentei din ce in ce mai clare si mai acerbe a competitiei

in dezvoltarea urbana durabila, al declinului unor orase sau doar parti ale acestora, fondurile

publice, devin din ce in ce mai putine, iar implicarea si atragerea unor finantari din partea

sectorului privat, pentru realizarea unor operatii urbane, sau doar a unora dintre serviciile urbane

poate deveni o alternativa. Parteneriatul public privat este din ce in ce mai des utilizat si a devenit

o noua unealta in strategiile de dezvoltare, fiind folosita ca suport al managementului urban.

Sectoarele public si cel privat au realizat ca, adesea nu reusesc fiecare in parte sa ofere suficiente

cunostinte si resurse pentru a oferi singure produsele (serviciile) de inalta calitate care sunt

necesare si le sunt cerute.

PPP, concepte, forme posibile de parteneriat

Definirea parteneriatului public privat, este urmata de raspunsuri la intrebarile : Ce ? (Cand ?)

este, (exista) un parteneriat public – privat si cine sunt posibilii Parteneri ? Sunt apoi analizate

rolurile actorilor si partenerilor in cadrul procesului, dimensiunile posibile ale acestuia, precum si

tintele majore pentru dezvoltarea durabila a zonelor metropolitane care pot fi atise si utilizand ca

instrument parteneriatul public privat. Intrucat parteneriatul public - privat poate imbraca extrem

de multe forme de aranjamente, pornind de la implicarea majoritara a partii publice cu minima

contributie a celei private, pana la aranjamente (montaje) primordial private cu o minima implicare

publica (Bennet et.al, 1999) cele considerate relevante sunt prezentate.

Caracteristicile si diferentele intre sectoarele public si cel privat sunt prezentate alaturi de

motivatiile celor doua sectoare care le conduc catre realizarea parteneriatului si de posibilele

beneficii pe care fiecare le poate avea ca rezultat al unor parteneriate de succes. Sectoarele de



investitii dominante si coincidentele de interese ale partenerilor sunt urmate de caracteristicile

principale ale parteneriatului public – privat dar si de modele simple ale acestuia.

Procesul, relatiile, fazele, strategia si luarea deciziilor in PPP.

Se detalieaza intai fazele proiectului si decizia in PPP, pentru ca apoi sa se analizeze modelul de

initiere in sase pasi al PPP ului si cel in cinci pasi al startegiei sectorului public de realizare a PPP.

Parteneriatele public private sunt unele din cele mai utile instrumente de finantare ale strategiilor

de dezvoltare durabila si de planificare strategica la nivel metropolitan tocmai fiindca vin cu o serie

de mecanisme noi de administrare, pe langa infuziile de capital necesare la acest nivel. Aceste

mecanisme atunci cand sunt corect folosite pot aduce beneficii precum :

• Rezolvarea problemelor de complexitate urbana mare, asa cum sunt cele metropolitane in

alt mod decat utilizarea mecanismele de piata sau pe cele ale ierarhiei publice.

• Pot ajuta la cresterea volumului si calitatii investitionale in zona metropolitana

• Pot utiliza in procente importante caracteristicile pozitive ale sectoarelor privat si public

• Cresc bunastarea, calitatea vietii sociale, economice si a mediului inconjurator

• Sporesc beneficiile reciproce.

La nivelul dezvoltarii metropolitane, pentru existenta unor parteneriate de succes,

literatura de specialitate defineste o serie de factori necesari care sunt legati de:

planificare, atitudini , resurse, calitatea managementului si de rezultate.

Consultarea populatiei

Consultarea populatiei (CP) este unul din procesele si, in acelasi timp, instrumentele de planificare

a dezvoltarii durabile la nivel metropolitan, contribuind la fundamentarea pe baze concrete (bazate

pe cunoasterea nevoilor si pe problemele reale ale comunitatii) atat a planificarii cat si a luarii

deciziilor care privesc dezvoltarea durabila. CP este un proces participativ care uneste atat

interesele cat si viziunile de dezvoltare ale comunitatii. Se creeaza cu ajutorul acestui instrument

un cadru de dialog, dezbatere, negociere institutionalizata si de obicei formalizata in context legal.

Am analizat evolutia procesului de participare a populatiei la luarea deciziilor si cele 4 etape, care

conform literaturii de specialitate au marcat evolutia sa. In 2003, un studiu realizat la Heriott-Watt

University din Chicago, propune pentru prima data inlocuirea termenului de consultare a populatiei

cu cel de planificare participativa, de exemplu utilizarea unei a treia parti pentru rezolvarea

conflictelor si obiectiunilor, pentru realizarea inca din perioada de pre-mediere a intelegerilor, in

asa fel incat sa se poata evita obiectiunile din partea publicului (Platt, 2003). Era prima data cand

se exprima, ca rezultat al unui studiu universitar, ideea ca de fapt metodele traditionale de

participare ale publicului in procesul de luare a deciziilor guvernelor privind dezvoltarea si

planificarea nu functionau eficient, fiind mai mult elemente formale. Nivelurile de implicare a

publicului, în funcţie de nivelul de influenţare a deciziei de către acesta sunt informarea,

notificarea, raportarea, culegerea de informaţii de la public, consultarea, concertarea, negocierea si

medierea. Acesti termeni sunt definiti si analizati. Domeniile in care consultarea populatiei este

reprezentativa pentru evaluarea participarii populatiei sunt si ei trecuti in revista, impreuna cu

instrumentele disponibile pentru realizarea PPP ului. Sunt analizate interactiunile, mecanismele si

metodele de consultare a populatiei, utilizate pentru diverse documente si planuri, ca parti ale

procesului de planificare participativa a populatiei la procesele de luare a deciziilor in planificarea



dezvoltarii durabile, precum si nivelurile de participare ale cetatenilor in decizia si planificarea

urbana, ca si rolurile posibile ale cetatenilor in procesele de participare a populatiei.

Este format din patru etape :planificarea (inclusiv pregatirea acesteia), implementarea, impartirea

beneficiilor si evaluarea. Aceste etape sunt descrise, definite impreuna cu implicarea populatiei, a

principalilor actori si detinatori de date in procesul de planificare participativa. Aceste etape se

suprapun intr-un fel si peste procesul de planificare in sine, iar fiecare dintre etape este distincta si

are ca si criterii de evaluare rezultatele de etapa. Procesul de consultare se poate desfasura

etapizat, parcurgand intregul proces, sau doar pe etape bine definite. Descrierea celor doua

alternative de desfasurare a procesului de consultare a populatiei este urmata de procesul generic,

clasic de consultare a populatiei care include 8 pasi. Evaluarea este una dintre partile importante

ale procesului de participare a populatiei la planificare si la dezvoltarea durabila. Atat planificatorii

cat si cei care organizeaza procesul de consultare si asigura participarea, au nevoie sa stie care le

sunt rezultatele pe care sa poata sa le cuantifice. Modalitatile uzuale de evaluare sunt: evaluarea

procesului, evaluarea impactului pe care procesul l-a avut, procentele si categoriile de cetateni care

au participat la actiuni in interiorul propriei comunitati, cu accente pe categoriile de risc (minoritati,

femei, batrani, adolescenti, someri, tineri, persoane singure care cresc copii, administratori de

condomenii, handicapati, etc.), procentele pe categorii de alegatori care au exprimat votul in cazul

referendumului, numarul de telefoane date si primite, numarul de scrisori trimise si numarul de

raspunsuri, numarul si tipurile de raspunsuri primite la propunerile de planuri, strategie sau politici

supuse dezbaterii (cuantificate in numere de : apeluri telefonice, mailuri, faxuri sau alte formule de

corespondenta). Avantajele implicarii populatiei se refera la constientizarea aspectelor legate de

planificarea urbana si teritoriala a zonelor metropolitane, contributia la educarea publicului privind

implemetarea optiunilor strategice şi operationale la nivel teritorial, sprijinirea procesului de

culegere a informaţiilor valoroase, imbunatatirea calitatii si relevantei planurilor, facilitarea

acceptarii si sprijinirea de catre public a implementarii planurilor, asigurarea transparentei si

coerentei procesului democratic de elaborare a politicilor publice si a planurilor precum si luarea

deciziilor in domeniile dezvoltarii durabile, al planificarii acesteia, a luarii deciziilor in domeniile

urbanismului şi amenajarii teritoriului zonelor metropolitane. Participarea populatiei asigura pe de o

parte implementarea unor instrumente si tehnici de comunicare atat la nivelul administratiei cat si

al companiilor private is faciliteaza publicului sa inteleaga mai bine „forta opiniilor comune” si

respectarea interesului public. Sunt preluate din literatura de specialitate principalele riscuri

aferente procesului iar in final, bazate pe principalele intrebari ale procesului de realizare a

planificarii participative : CE ? se doreste explicit a se realiza, CINE ? care este audienta tinta,

CAND ? care este timpul potrivit ales in procesul de planificare, UNDE ? stabilirea locurilor/ locului

de desfasurare si CUM ? care vor fi elementele de procedura si instrumentele, sunt descrisi cei

patru pasi de realizare a procesului .

6. Planificare pentru dezvoltarea durabila a zonelor metropolitane.

Pregatindu-mă de luptă am descoperit întotdeauna că planurile sunt nefolositoare, dar planificarea

este indispensabilă - Dwight D. Eisenhower (citat de Nixon,1990).

Abordarea instrumentelor de planificare la nivelul zonelor metropolitane este, cu siguranta, un alt

mod de a gandi, realiza, finaliza si controla dezvoltarea spatiala durabila a acestora. Planificarea

urbană este un instrument al gestiunii oraşelor. In trecut, transformarea sa dintr-un instrument

operaţional într-o datorie legală l-a făcut să-şi piardă utilitatea. Planificarea, aşa cum s-a întâmplat



întotdeauna, suferă schimbări în sensul a ceea ce se crede a fi un mod de lucru mai eficient. Ceea

ce apare ca o tendinţă a ultimelor decenii este orientarea acesteia către piaţă, mai exact către

cerere, pentru a-i putea răspunde cu promptitudine.

Evolutie, analiza conceptelor de planificare traditionala

Planificarea tradiţională, ca şi planificarea centralizată de altfel, s-a concentrat pe latura ofertei,

referindu-se la spaţii şi reguli pentru o dezvoltare ordonată. In practică, multe planuri nu au rămas

decât pe hârtie, dovedindu-se a fi inefective faţă de complexitatea funcţiunilor şi a activităţilor din

oraş. La polul opus se situează planificarea strategică orientată spre piaţă, care-şi bazează filozofia

pe cererea actorilor urbani, sau grupuri ţintă existente în piaţă. Evolutia planificarii cunoaste trei

etape respectiv generatii de planuri semnificative - prima generatie apare in etape diferite in

Europa si America (cca.1920) focalizand planificarea pe ideea atragerii industriilor manufacturiere

şi pe construirea de locuinte, a doua generatie este marcata de faptul ca, dincolo de atragerea de

întreprinderi manufacturiere, apar alte obiective, legate de menţinerea firmelor existente,

sprijinirea startului în afaceri, stimularea exportului, a investiţiei străine, dezvoltarea turismului.

Aceasta înseamnă o schimbare către o abordare mai rafinată a unei strategii de dezvoltare bazată

pe analize competitive şi pe o poziţionare a oraşului pe piaţa urbană naţională sau internaţională.

Generatia a treia, apare in anii 90, cand, odată cu creşterea şomajului, oraşele europene au trecut

la o alta abordare, focalizată pe nişe de piaţă. Aceasta a însemnat o trecere la o noua etapă de

înţelegere a procesului. Planificarea strategică orientată spre piaţă porneşte de la ipoteza că viitorul

este nesigur, dar, pe de altă parte, poate fi influenţat de acţiuni strategice. Aceasta înseamnă că

oraşul trebuie să-şi dezvolte un sistem de informare, planificare, implementare şi control, apt să

monitorizeze schimbările din mediu şi să răspundă constructiv la oportunităţi şi pericole. Analiza

conceptelor de planificare include atat palnificarea comunista cat si planificarea strategica urbana,

pe care le analizeaza identificandu-le caracteristicile principale. Sunt identificati in literatura de

specialitate si tipurile traditionale de planificatori precum si caracteristicile lor. Planificarea

traditionala statutara (din pacate inca, tot mai des utilizata in Romania ultimilor ani) este descrisa,

si caracterizata, si i se aduc unele critici, legate mai ales de ineficienta sa atunci cand administratia

este slabă, când atitudinea faţă de lege lasă de dorit şi corupţia este un fapt obişnuit. Domeniile in

care acesta a esuat ca si dificultatile de modificare genereaza esecurile acestora.

Motivatii ale esecurilor „master planurilor” traditionale

Planul traditional a fost folosit in Europa, in special dupa al doilea razboi mondial, in contextul

centralismului decizional, al rolului cerescut al statului in creerea si gestiunea bugetelor publice si

al controlului organizatiilor publice asupra activitatilor urbane. În contextul creşterii şi dezvoltării

rapide şi dinamice a zonelor urbane M.P.T. necesită timp lung pentru a fi produs şi implementat. Nu

oferă în general modalităţi concrete de etapizare a execuţiei şi nici tehnici de implementare. Foarte

rar realizează evaluări realiste ale costurilor si dezvoltărilor propuse, sau explică cum vor fi acestea

finanţate. Nu poate defini dezvoltarea economică (din lipsa analizelor economice) şi nici creşterea

sau descreşterea populaţiei. M.P.T. sunt în general produse ale unor specialişti rupţi de problemele

reale existente în zona studiata si necesită mecanisme de aprobare şi avizare complicate deşi,

avizatorii (ministerele, agenţii guvernamentale) nu stapânesc situaţia reală sau dorinţele

colectivităţilor locale.Politicienii şi managerii din administraţie nu vor, sau nu sunt implicaţi în

procesul de realizare. Procesul participativ este redus şi nu implica decât puţini dintre actorii sau

deţinătorii de date şi mai ales ai fondurilor de investiţii. Creşterea urbană, mai ales în ţările



dezvoltate fiind un proces dinamic, face ca M.P.T. să fie depăşit în scurt timp de producerea sa desi

el este un produs scump şi ca atare politicieni ezită să îl refacă (reactualizeze) sau modifice şi nu îl

consideră o prioritate.

Planificarea spatiala si dezvoltarea durabila.

Se considera in literatura de specialitate ca momentul trecerii de la planificarea spatiala la cea

strategica, a fost generat de Organizatia Natiunilor Unite (UN, Agenda 21, 1992) o data cu lansarea

Agendei 21. Principalele probleme carora planificarea spatiala trebuia sa le raspunda si care sunt

legate direct de dezvoltarea durabila sunt : tendintele accentuate catre dezvoltarea de tip sprawl,

insotite de fragmentarea asezarilor urbane, cererea crescuta de dezvoltare urbana si de conversie a

terenurilor rurale catre folosinte urbane, cresterea cantitativa a numarului terenurilor urbane

poluate si a zonelor industriale abandonate, separarea functiunilor urbane care genereaza cresterea

si intensificarea traficului, polarizarea dezvoltarii economice in orasele centrale (mama) ale zonelor

metropolitane si in acelasi timp accesul precar la servicii si infrastructura al localitatilor marginale

ale acestora, esecul de a proteja mediul inconjurator, insotit de deteriorarea calitatii mediului urban

si rural. Planificarea spatiala se refera la metodele folosite de sectorul public pentru a influenta

distributiile spatiale ale oamenilor si ale activitatilor de tipuri diferite, in general (dar nu exclusiv)

economice in spatiu, la diferite scari ale acestuia. Planificarea spatiala are grade de complexitate si

intindere diferite, ale modului de utilizare a terenurilor, incluzand planificarea rurala, urbana,

metropolitana, regionala, nationala, continentala (europeana, asiatica, africana, americana,etc.) si

cea internationala. Spatiul european cuprinde patru categorii posibile in care planificarea spatiala se

manifetsta - managementul folosintei terenului, urbanismul, planificarea economica regionala si

abordarea complexa mutidisciplinara a planificarii spatiale. Sunt definite necesitatile pentru

existenta ultimei categorii de complexitate si principalele zone de interes ale planificarii spatiale in

raport cu dezvoltarea durabila.

Planificarea strategica si planificarea urbana strategica

Este un instrument al managementului urban care ajută şi răspunde întrebărilor: ce?, unde?,

când?, de către cine? si cum?, are loc dezvoltarea urbană. Planificarea urbana strategica poate

avea trei alternative, fiecare dintre ele fiind definita in principal de termenele catre care tinteste, si

de componentele sale. Sunt definite si analizate cele trei alternative, obiectivele lor, instrumentele

utilizate, procele de realizare si mecanismele de implementare. Componentele managementului

strategic, care definesc insasi conceptul acestuia ca si functionarea sa - gandirea, organizatia,

conducerea si planificarea strategica sunt definite si explicitate, impreuna cu cateva dintre

alternativele posibile de planificare strategica si etapele de realizare ale acestora.

Aparitia planificarii strategice legata de primele companii importante (General Electric) care isi pun

problema unui mecanism decizional bazat pe un proces, reprezinta inceputurile, urmate de

principalele etape istorice care au marcat evolutia conceptului planificarii strategice. Planificarea

strategica porneste de la o problema sau de la un set de probleme ale unei comunitati (indiferent

de marimea acesteia), pe care organizatii de diferite tipuri (publice, private, neguvernamentale,

etc.), utilizand instrumente specifice, fundamenteaza si creeaza strategia, o implementeaza pentru

a obtine rezultate concrete, palpabile si masurabile. Planificarea strategică poate fi un proces

privat in care, un număr de parteneri, cu interese comune,în baza unor studii, analize şi proiecte

pot lua decizii, sau isi pot sustine procesele propuse obtinand aprobari (interne, ale managerilor,

actionarilor sau externe ale autoritatilor publice si/sau admonistrative, isi pot realiza planuri mai



detailate, pot explica ideile de dezvoltare, stimula schimburile, informa, si pot implica parteneri.

Planificarea strategica poate fi un proces public în care un număr de parteneri, cu interese comune,

sau divergente, în baza unor studii, analize şi proiecte ajung la un acord privind un număr limitat

de acţiuni necesar îndeplinirii unor obiective de dezvoltare pe termen mediu.

O funcţie a guvernelor centrale sau locale pentru atingerea unor obiective largi (de perspectivă) de

dezvoltare, sau a unor poziţii competitive avansate.Strategia de dezvoltare trebuie sa raspunda la

trei intrebari majore :

Cine o realizeaza ? organizatiile care se sprijina si functioneaza in baza unor legi si

proceduri.

Ce anume trebuie realizat ? auditul si viziunea care conduc la realizarea politicilor, pentru a

caror materializare sunt necesare planuri de actiuni si controlul.

Cum se realizeaza aceasta ? utilizand cele trei instrumente importante, marketingul urban,

planificarea strategica si finantarea avansata.

Planificarea strategica si strategiile de dezvoltare la nivel metropolitan

Dupa definirea planificarii strategice metropolitane, sunt trecute in revista pe scurt formele de

abordare si tehnicile de analiza ale acesteia, precum si termenele uzuale de valabilitate a unor

strategii de dezvoltare. Pentru a putea determina incotro se indreapta, organizatia metropolitana

trebuie sa isi determine nevoile, apoi sa hotarasca unde vrea sa ajunga si cum va ajunge acolo.

Documentul care rezulta este planul strategic menit sa realizeze planificarea modului in care se va

realiza aceasta. In continuare sunt prezentate procesul de planificare strategica metropolitana in 8

pasi si strategia de dezvoltare metropolitana, procesul de realizare al acesteia, componentele sale,

rezultatele asteptate si instrumente de lucru. Procesul planificarii strategice metropolitane clasica in

5 pasi este detaliat la nivelul componentelor care la randul lor sunt descrise - Pasul 1. Organizare

efort, Pasul 2. Realizarea evaluării competitive, Pasul 3. Crearea strategiei, Pasul 4. Implementarea

strategiei, Pasul 5. Revizuirea strategiei. Sunt deasemenea exemplificati factorii interni ( punctele

tari si punctele slabe) si factorii externi (oportunitatile si amenintarile) care analizati conduc catre

finalizarea auditului. Aceste etape cuprind: auditul zonei metropolitane, viziunea de dezvoltare si

obiectivele formularea politicilor, planul de acţiune, controlul, monitorizarea şi evaluarea. Primele

două – auditul şi viziunea de dezvoltare – reprezintă o fază de fundamentare a deciziei publice

privind dezvoltarea, formularea politicilor locale reprezintă decizia propriu-zisă prin care factorii

responsabili desemnează direcţiile de acţiune şi formulează programele de dezvoltare pe sectoare

de intervenţie şi pe diverse termene de implementare, iar ultimele două etape reprezintă faza de

implementare. Planul de dezvoltare strategica al zonei metropolitane nu trebuie confundat , asa

cum se intampla de cele mai multe ori, cu studiile de urbanism si de amenajarea teritoriului

consacrate, caci el este, in sine, un proces de conturare a unei strategii, si anume un plan de

actiune ce trebuie implementat, controlat si administrat. In acest sens, procesul parcurge o serie

de etape care sunt descrise si analizate.

Procesul de planificare strategica pentru dezvoltarea durabila a zonelor metropolitate are o

succesiune de etape pe care le parcurge si care sunt similare celor ale planificarii strategice in

general si a celei urbane in particular. Deosebirile sunt legate de modul de dialog si atingere a

consensului la nivelul guvernarilor unitatilor administrative care compun zona metropolitana, a

actorilor implicati si a tehnicienilor care realizeaza suporturile tehnice, ale sectorului privat, ale

cetatenilor si reprezentantilor acestora. Pentru a putea fi implementat procesul de planificare



strategica are printre altele nevoie si de suportul financiar necesar, pentru pregatire, realizare,

implementare si monitorizare, acestea fiind prezentate pe etape.

Concluzii privind planificarea strategica metropolitana.

Sunt sintetizate, caracteristicile generale ale planificarii strategice, procesul de planificare

strategica metropolitana (fazele procesului, continutul si responsabilitatile), elementele

componente ale strategiei de dezvoltare metropolitana si sunt prezentate elementele necesare

pentru a obtine o planificare strategica metropolitana de succes.

Concluzii ale argumentatiei teoretice privind Instrumentele de planificare pentru dezvoltarea

durabila a zonelor metropolitan

Din cele doua capitole anterioare, cap. 4. Guvernarea zonelor metropolitan si cap. 5. Instrumente

de planificare pentru dezvoltarea durabila a zonelor metropolitane, rezulta principalele concluzii ale

tezei. Este vorba despre instrumentele si procedurile care pot face ca planificarea zonelor

metropolitane sa indeplineasca criteriile dezvoltarii durabile.

Guvernarea metropolitana este instrument si utilizator al planificarii pentru dezvoltarea durabila a

zonelor metropolitane. Principalele probleme ale guvernarii in general si ale celei metropolitane in

special, sunt legate de modalitatile in care sarcini si componente ale planificarii spatiale si ale

dezvoltarii durabile trebuie sa se gaseasca in responsabilitatea anumitor niveluri de guvernare.

Formele si mecanismele de guvernare metropolitana sunt extrem de variate si pe cale de

consecinta, destul de greu de realizat sabloane si modele ale acestora. Sunt insa importante

mecanismele si instrumentele pe care guvernarea le poate utiliza pentru o planificare si o

dezvoltare durabila. Competentele guvernarii metropolitane trebuiesc complectate cu cele regionale

si nationale, fiecare dintre acestea putand sa isi asume rolurile clare, care sa sustina dezvoltarea

durabila. Modul in care responsabilitatile de planificare spatiala si de decizie in procesul de

planificare sunt delegate este una din conditiile de succes ale guvernarii metropolitane. Una dintre

constatarile care rezulta clar din studiile de caz este aceea ca, atunci cand responsabilitatile de

planificare si decizie sunt la nivel local, ghidate doar de reglementari, cu optiuni de alegere inclusiv

a unora din competente (cazul cel mai relevant este al sistemului francez), dar si cu seturi de

competente obligatorii, succesul dezvoltarii durabile este mai rapid, mai ieftin, deci mai eficient.

Nivelurile locale de guvernare pot mai bine si mai usor sa se ocupe de managementul si de

alocarea resurselor la nivel metropolitan, in cunostinta de cauza privind problemele locale.

Nivelurile regionale, sunt potrivite pentru a gestiona principii de planificare spatiala si teme ale

politicilor de dezvoltare durabila, sustinerea si consolidarea unor capacitati administrative,

echilibrarea dezvoltarii spatiale si protectia mediului inclusiv prin reducerea transportului. Nivelurile

nationale in planificarea spatiala durabila se concentreaza pe crearea conditiilor necesare pentru ca

nivelurile regionale, metropolitane si locale sa isi poata dezvolta initiativele in contextul unor

strategii de dezvoltare pe termen lung a teritoriilor nationale.

Planificarea spatiala are ca principal scop modul de utilizare a terenurilor. Bazat pe aceasta,

competentele legale ale acestor tipuri de planuri sunt limitate in general la reglementarea utilizarii

terenurilor si la chestiuni legate de dezvoltarea fizica, concreta a acestora. Nu au cum sa cuprinda

in aria lor de preocupari si sa dea solutii pentru problemele majore ale dezvoltarii durabile precum

sursele de energie si modul de utilizare a acestora, reducerea consumurilor de energie, materialele

de constructii si sursele de energie alternative, transportul si reducerea timpilor de deplasare sau

conservarea concreta a mediului natural. Succesul planificarii, atunci cand el exista, se bazeaza in



general pe utilizarea unor instrumente colaterale, menite sa realizeze legaturi trans sectoriale intre

domenii. Acesta cred eu ca este modul in care in viitor poate sa se dezvolte planificarea pentru a

putea deveni dezvoltare durabila, utilizand noi tipuri de instrumente care sa poata parcurge

intregul proces de planificare, facand legaturi intre sectoare diferite, imbinand interese, fiind

flexibile si adaptabile, usor de modificat pentru a veni rapid si efficient in intampinarea schimbarii.

Planificarea strategica, pe termen lung, poate deveni un instrument ajutator, daca va fi bazata pe

unele din mecanismele planificarii spatiale, dar impumutand in acelasi timp si elemente ale

planificarii strategice traditionale, creand politici si planuri de actiuni care sa poata face ca

planificarea sa conduca la rezultate palpabile. Cladirea consensului prin utilizarea eficienta si reala

a parteneriatului public – privat ca sursa de finantare, a consultarii populatiei ca si suport si resursa

in acelasi timp sunt de asemenea strict necesare. Flexibilitatea planificarii este esentiala pentru a

nu pierde oportunitati dar si pentru a putea raspunde schimbarilor si provocarilor posibile.

Planificarea pentru dezvoltarea durabila in zonele metropolitane

Aparitia conceptului dezvoltarii durabile si dezvoltarea sa ulterioara au condus la o regandire a

rolului si a modului de realizare si de operare al planificarii spatiale, orientate tot mai mult catre

actiune, si reforme de politici si sisteme ca care opera pana acum.

Tipurile cunoscute pana astazi de politici au suferit schimbari inovative esentiale, acestea

manifestandu-se in general la nivelul managementului si marketingului urban al politicilor si

sistemelor. Din pacate nu acelasi lucru se poate spune despre strategii care sunt in general

conservatoare si nu reflecta cu adevarat tintele si definitia dezvoltarii durabile. Abia acum, la

nivelul anului 2009, strategiile care se realizeaza pe termen lung (2020, 2030, 2050). Planificarea

spatiala este doar unul dintre factorii care pot contribui la dezvoltarea durabila. Politicile de

planificare in acest context devin si instrument de lucru dar si de echilibrare a intereselor

competitive si a principiilor durabilitatii. Dezvoltarea durabila necesita insa mai mult de atat.

Existenta sustinerii si competentei politice, conditii economice, sociale si de mediu propice, cetateni

dedicati, cu constiinta civica care aprecieaza valorile dezvoltarii durabile si care sunt capabili sa ia

atitudine dar si sa participe si sa actioneze. Autoritatile care au abilitatea si detin competentele de

reglementare a planificarii trebuie sa asigure cadrul legal efectiv (nu formal dar nici rigid) care sa

fie capabil sa promoveze planificarea pentru dezvoltarea durabila la nivel metropolitan.

7. Instrumente de planificare pentru dezvoltarea durabila a zonelor metropolitane

Studii de caz – Statele Unite ale Americii

Zona Metropolitana Atlanta

Fig.13. Harta localizare Atlanta in context SUA ; Vedere aeriana sit intermodal de transport marfuri zona de sud Atlanta; Zona centrala Atlanta Sursa: Prelucrare proprie,.USATOURIST.com/map; Berger, 2006

ZMA este structurata in jurul orasului Denver, situandu-se pe locul sase in SUA. Pe langa capitala

statului (Atlanta) si in acelasi timp cel mai mare oras al sau, zona metropolitana Atlanta, cuprinde

un numar de 28 de tinuturi (county – unitate administrativa de dimensiuni mai mici decat districtul.

MARTA – Autoritatea pentru Transport Rapid Atlanta Metropolitan gestionaza (2008) 234.000 de

pasageri zilnic operand pe 132 linii de autobuse si 4 linii de tren si metrou (acestea functionand



combinat. MARTA este al nouălea, ca marime sistem de tranzit din S.U.A. care asigură servicii de

transport cu autobuzul, metroul, pe cale ferată si de tranzit. Este o agentie care actioneaza in mai

multe zone urbane aflate toate in zona metropolitan Atlanta.

Planificarea metropolitana - ARC - Comisia Regionala Atlanta, este agentia de planificare regionala

si de coordonare interguvernamentala pentru zona metropolitana Atlanta, definita prin cele 10 arii

urbane la nivel de tinuturi. ARC impreuna cu agentiile care au precedat-o asigura eforturile de

planificare din 1947. Responsabilitatile ARC sunt extreme de variate si acopera marea majoritate a

problemelor de dezvoltare regional, metropolitan si locala precum si modalitatile de integrare ale

planificarii si dezvoltarii fizice. Sunt descrise principalele domenii de interes.

Zona Metropolitana Boston - Marele Boston

Fig. 14. Harta localizare Atlanta in context SUA ; Zona centrala Lowell Middlesex County; Littleton Massachusetts Sursa: Prelucrare proprie,.USATOURIST.com/map; Berger, 2006

Marele Boston este zona Commonwealth Messachusetts care inconjoara orasul Boston. Spre

deosebire de Greater Boston, Metro Boston este de obicei inelul de dezvoltare care inconjoara

orasul Boston. Oraşele şi aşezările din Commonwealth se confruntă cu probleme serioase în

domeniile de dezvoltare economică, infrastructură, protecţia mediului şi echitate socială.

Forme de guvernare, cooperarea metropolitana

Principalele autoritati care se ocupa de gestionarea si de guvernarea zonei metropolitane sunt :

Consiliul de Planificare al Zonei Metropolitane (MAPC), Autoritatea de Transport a Golfului

Massachusetts (MBTA), Biroul Executiv de Transport şi Construcţii, Administraţie Federală a

Autostrăzilor, Administraţia Federală de Tranzit, Consiliul Regional Consultativ de Transport,

Departmentul Autostrăzi din Massachusetts, Autoritatea Portuară din Massachusetts, etc.

MAPC – Consiliul de Planificare Metropolitan - (Metropolitan Area Planning Council), este agenţia

regională de planificare pentru 101 de oraşe şi aşezări din regiune metropolitană Boston. Este o

agenţie publică autonomă, alcătuită din oficiali municipali, reprezentanti ai agenţiilor statale şi

persoane independente numite de guvernator. Misiunile principale sunt promovarea dezvoltarii

inteligente (conform noului urbanism si urbanismului inteligent, pornite de la Harvard Graduate

School of Design din Boston) si cooperarea regionala. Misiunile principale includ deasemenea,

protectia mediului, sprijinirea dezvoltarii economice, incurajarea utilizarii (folosintei) echilibrate a

terenurilor, imbunatatirea transporturilor, sustinerea construirii de locuinte accesibile, asigurarea

sigurantei publice, sprijinirea sanselor egale ale cetatenilor indiferent de origini sau de apartenenta

precum si dezvoltarea continua a colaborarii intre municipalitati.

Planificarea metropolitana

Proiecte si initiative - Planul Regional de Dezvoltare: MetroFuture (2030) pentru Marele Boston

MetroFuture asigură viziunea pentru creşterea viitoare a celor 101 de aşezări din zona

metropolitană.Planul a fost elaborat intre 2003 si 2008 implicand peste 5000 de oameni, atat

simpli cetateni, alesi locali sau persoane tehnice. Procesul de realizare al MetroFuture a pornit de la



4 obiective principale : dezvoltarea unui plan de crestere, realizarea unui proces la scara larga de

educare publica, angajare civica, unica la nivel regional, in procesul de planificare care sa ajute la

construirea unui suport care sa cunoasca, inteleaga si sa se poata dedica muncii de implementare

si transpunere in practica, in realitate, a planului vizionar si cresterea si dezvoltarea capacitatii

institutionale in regiune. Au fost alese dintre principiile cheie identificate un set de 5 principii si un

set de viziuni asupra carora a fost gasit consensul unanim si care sunt descrise. Planul Metro

Future a fost dezvoltat deasemenea in cinci faze distincte care sunt descrise si analizate. In cazul

Boston, intregul proiect a fost dezvoltat de o mare masa de „plan builders” , estimarile fiind de

cateva mii de participanti. E vorba de residenti din zone si orase diferite, de oficiali municipali,

agentii de stat, cercurile si oamenii de afaceri, ONG uri, si parteneri institutionali din zona

metropolitana si din regiune. Prin intermediul procesului MAPC a creat, proiectii demografice si de

dezvoltare economica ale zonei metro si ale regiunii pentru viitorul definit pana in anul 2030.

Rezultatul inseamna 65 de obiective specifice de atins, impreuna cu indicatorii care vor masura

performantele atise sau care vor cuantifica esecurile.Exista de asemenea 13 strategii majore de

implementare, insotite de sute de recomandari de actiuni menite sa sprijine atingerea tintelor.

Pentru explicitarea atat a tintelor, a obiectivelor si a strategiilor au fost utilizate planuri sintetice,

menite la randul lor sa expliciteze si sa sutina intregul proces, servind atat politicienilor in luarea

deciziilor, cat si agentiilor si cetatenilor care in acest mod, pot urmari explicit si usor modul de

realizare al viziunii, obiectivelor si strategiilor.Aceste strategii sunt detaliate, sunt descrise

obiectivele lor si recomandarile. Planurile sunt gandite si realizate simplu, nu contin in general

decat informatiile conventional definite si standardizate prin culori si ar trebui sa fie usor intelese

de toti potentialii utilizatori sustinand si explicitand de fapt intregul proces care le precede.In cadrul

planificarii strategice 2030 sunt deja depasite in analize si propuneri, granitele actuale ale zonei

metropolitane, acestea devenind potentiale zone de legatura ale zonei in viitor si reprezentand grija

pentru dezvoltarea coordonata a regiunii. MAPC a creat prin acest proiect, ca si prin modul de

abordare al acestuia un cadru nou regional de dezvoltare care să rezolve inegalitatea între

creşterea economică şi resursele necesare pentru a o susţine.

Zona Metropolitana Chicago (Chicagoland)

Fig. 15. Harta localizare Atlanta in context SUA ; Imagine aeriana zona sudica Chicagoland ; Imagine aeriana zona sudica Chicagoland; Sursa: Prelucrare proprie,.USATOURIST.com/map; Chicagoland.org., 2009

Chicago este centrul zonei metropolitane şi nucleul pentru comunităţile suburbane înconjurătoare,

localizate pe teritoriul a 9 districte în statele Illinois, Indiana şi Wisconsin.Chicagoland este o vastă

regiune situată în centrul ţării, Chicago fiind capitala sa economică şi culturală. Suburbiile oraşului

Chicago s-au extins pe terenul liber adiacent într-un ritm susţinut, începând cu anii 1960. Aurora,

Elgin, Joliet si Naperville sunt principalele zone care in aceasta perioada au generat noua denumire

de „boomburbs”



Guvernarea, cooperarea metropolitana

se realizează prin agenţii şi instituţii independente, care furnizează şi coordonează diferite servicii

comunitare.

Fig. 16. Schema de functionare si mecanismele de cooperare la nivelul Zonei Metropolitane Chicago

Sursa : Chicago Metropolitan Agency for Planning, 2006

Structurarea nivelurilor de expertiza si de decizie se realizeaza pe patru paliere distincte :nivelul

politic, nivelul de consultativ, nivelul de coordonare si nivelul de lucru. Nivelul politic este

reprezentat de cele doua agentii principale care se ocupa de planificarea generala a dezvoltarii si

care colaboreaza intre ele, avand obiective si responsabilitati comune: CMAP – Agentia de

Planificare Metropolitana (Chicago Metropolitan Agency for Planning) si MPO – Organizatia de

Planificare Metropolitana (Metropolitan Planning Organization). Nivelul consultativ este reprezentat

de trei grupuri diferite, fiecare aducand atat experiente cat si interese diferite care trebuiesc unite,

prin procesul de negociere pentru atingerea unei viziuni comune de dezvoltare: CAC - Comitetul

Consultativ al Cetatenilor (Citizen’s Advisory Comitee), Tinuturile (Counties) si COM - Consiliul

Primarilor (Council of Mayors). Nivelul de coordonare este reprezentat de doua componente cel de

planificare si cel de programe. Nivelul de lucru este reprezentat de 6 componente ale caror

responsabilitati generale includ : baze de date si statistici, analize si studii specifice si

interdisciplinare, planuri si proiecte, creerea si realizarea de evenimente pe domeniile de activitate,

consultanta si asistenta catre comunitatile zonei metropolitane in domeniile specifice


CMAP Agentia de planificare metropolitana Chicago (Chicago Metropolitan Agency for Planning),

este infiintata in 2005 prin actul public 094-0510 al guvernatorului Statului Illinois, prin unificarea:

CATS – Studii de Transport in Zona Chicago (Chicago Area Transportation Study) si a NICP –

Comisia de Planificare din Nord-estul Illinoisului (Northeastern Illinois Planning Commission).

Sunt in continuare descrise scopurile agentiei, responsabilitatile, precum si cele doua proiecte

realizate si aflate in curs de implementare: Full Circle si GO TO 2040 (este primul plan de

dezvoltare pe termen lung a zonei metropolitane Chicago, ca si al regiunii din care acesta face

parte).



Full Circle - Acesta este un proiect web bazat pe utilizarea la scara populatiei si a expertilor, a

institutiilor publice si private, a politicienilor, a instrumentelor de realizare compiuterizata a hartilor

si de planificare. Sistemul este unul bazat pe platforme de tip GIS cu extensii la nivelul parcelei. El

se constituie irt-un mod flexibil de supraveghere si in acelasi timp de suport pentru colectarea de

date, denumit Parcel Pointer. Modul de realizare al sistemului este wireless, hand – held, accesibil

din orice browser. Sistemul Full Circle combina tehnologia internet cu Sistemul Geografic Informatic

(GIS) pentru a „captura”, analiza, si a afisa informatii in timp real. Platforma de lucru este ArcGIS

9.0. Scopul sau principal este acela de a realiza suportul baze de date si analize inclusiv grafice ale

acestora pe care sa poata fi construit al doilea proiect.

Fig. 17. Accesibilitate la zonele comerciale si magazine;; Alternative multisectoriale de dezvoltare; Zonare functionala; Zone protejate pe categorii

Prelucrare proprie harti, Sursa: Chicago Metropolitan Agency for Planning, 2009

GO TO 2040 - Planul se va concentra la nivelul regiunii pe :sistemul de transport, alternative,

timpul dedicat deplasarii, Folosinta terenurilor si consumul rational de teren; problemele de

dezvoltare, competitivitatea globala a regiunii; mediul natural, reducerea consumului de energie,

reducerea consumului de apa; dezvoltarea economica, managementul rational al costurilor,

Locuire, cu accent pe locuirea accesibila si diversitatea tipurilor; servicii publice; servicii sociale,

umane, inclusiv sanatate si educatie. Planul urmeaza a fi terminat in 2010 si va avea previziuni ce

se vor realiza pana in 2040.Continutul general al planului inseamna identificarea politicilor,

strategiilor si a nevoilor de investitii pentru ca zona de nord est Illinois sa atinga potentialul sau

maxim. Este vorba de un plan care va avea nu numai un impact urias de dezvoltare asupra zonei

metropolitane, dar este realizat cu o larga consultare a populatiei, cu participarea si implicarea

efectiva a unui mare numar de organizatii locale, regionale si guvernamentale. Procesul menit sa

dezvolte planul GO TO 2040 a inceput in ianuarie 2007 si se va incheia in octombrie - noiembrie

2010, fiind un parcurs realizat in sase pasi : . Dezvoltarea unei viziunii regionale; Intelegerea

conditiilor existente (Auditul); Evaluarea strategiilor de planificar; Dezvoltarea scenariului preferat

de dezvoltare; Alegerea proiectelor de capital major si Comunicarea planului. Pasii sunt descrisi si

depaliati.

Studii de caz – Europa

Zona metropolitana AMSTERDAM (Conurbatia - RANDSTAD) Fig 18. Harta localizare Randstad in context european Sursa : Susteren, 2007



Amsterdam Rotterdam Haga Utrecht Fig.19. Principalele orase ale conurbatiei Randstad Sursa foto : Google Earth ; Panoramio


Tipologia de asezari si gruparea lor inlantuita in special in zonele de sud, vest si nord realizeaza o

imagine reprezentativa pentru definitia de conurbatie. De la modul in care asezarile sunt grupate

provine si denumirea sa (in olandeza, rand inseamna orasul de la marginea unui cerc, cu spatiul

interior gol, iar stad inseamna oras). Exista in literatura de specialitate nenumarate grupari si

opinii privind apartenenta acestor localitati atat la Randstad cat si modul in care dezvoltarile

metropolitane au fost si sunt astazi abordate ca teritorii nu numai in aceasta zona circulara, ci

inclusiv in extensii care ajung pana la Eindhoven, Alkmaar, Tilburg sau Breda (Cohen, 2004).

Ulterior creerii conceptului Randstad, planificatorii olandezi, aflati intotdeauna in avangarda

cercetarii in domeniul urbanismului si amenajarii teritoriului, au abordat dezvoltarea zonei incepand

din 1998 o data cu Declaratia oraselor Amsterdam, Rotterdam, Haga si Utrecht sub numele

Deltametropolis.


Anul 2007 este cel in care a inceput realizarea scenariului pentru Regiunea Amsterdam in 2040.

Inceperea planului a fost urmata in 2008 (iulie) de aparitia Noului Act de Planificare Spatiala, (actul

este unul din cele mai moderne din Europa momentului, fiind totodata primul care abordeaza

dezvoltarea spatiala a unei tari europene fara existenta granitelor de stat) pentru Olanda care

stabilind noile roluri, responsabilitati si legaturi intre cele trei niveluri administrative din Olanda

(national, provincial si municipal), modifica Actul de Planificare din 1965. Noul Act ofera o

perspectiva noua, flexibila si vizionara asupra planificarii spatiale si mai ales asupra rolurilor pe

care cele trei niveluri de decizie administrativa ale guvernarii olandeze le vor avea si porneste de la

un set de principii noi si simple :

• Fiecare nivel guvernamental isi va exprima intentiile de dezvoltare spatiala in asa zisele

Viziuni Structurale. Acestea au aplicabilitate doar asupra organizatiei care le instituie.

• Implementarea acestor viziuni afecteaza in mod evident si pe altii, atat organizatii la

diferite niveluri administrative si nu numai, cat si pe cetateni.

• Instrumentele legale asa cum sunt ordinele provinciale sunt aplicabile si altor parti

Una din primele viziuni acceptate a fost aceea care defineste Colaborarea Regionala, ca o

necesitate absoluta, intre cele : 27 de municipalitati, 1 organism regional si 2 provincii pentru ca

zona metropoliana Amsterdam sa ramana competitiva. Viziunea este concretizata intr-un proces

complex de planificare participativa de tipul bottom-up (de jos, de la nevoile locale – in sus catre

nevoile regionale si nationale), realizat pe faze care cuprind actiuni ca parti componente ale

acestora. Acestea sunt descrise si exemplificate.



Área Metropolitana de Barcelona. Fig. 20. Harta localizare Zona Metropolitana Barcelona, in context european Sursa : Susteren, 2007

Fig. 21 Plaja olimpica si Poblenou Barcelona sus inainte de JO 1992 jos lucrari finalizate pentru JO 1992

Sursa foto :www. Mancomunitat de Municipis de l’Àrea Metropolitana de Barcelona si www. Google Earth si panoramio


Cooperarea a aparut ca fenomen natural, reunind intr-un network municipalitati care au astazi un

mediu sanatos si complex de dezvoltare si pot utiliza oportunitatile existente, sau cele care apar

sau sunt create. Populatia acestei noi zone depaseste astazi (2009) 3.000.000 de locuitori cu

identitati diferite, raspanditi in 36 de municipalitati. Fiecaruia dintre ei se incearca sa i se pastreze

identitatea si sa i se afle si solutioneze dorintele, sa i se afle visele care sa constituie scenarii,

viziuni, si baze ale atrategiilor de dezvoltare Cooperarea metropolitana in Aria Metropolitana

Barcelona (MAB) a inceput in 1996. Momentul a fost urmat de creerea in 1997 a Consiliului

Metropolitan de Cooperare cu atributii precise de dezvoltare ale zonei :Planificarea strategica si

dezvoltarea locala; Gestionarea apei; Gestionarea rezidurilor; Ordinea in spatiile publice; Locuirea;

Sustenabilitatea ambientala si salubritatea; Mobilitatea urbana si transportul public; Dezvoltarea

municipala si dezvoltarea metropolitana. PEMB - Strategic Metropolitan Plan of Barcelona este o

organizatie privata, non profit, a celor 36 de municipii care astazi intra in componenta sa. Aceasta

este analizata si detaliata si i se dau alternative ale unor structuri organizatorice.

Planificarea metropolitana PEMB in calitate de initiator, coordonator si dezvoltator al proiectelor

sustine dezvoltarea printr-o suita de tinte strategice imediate, care pentru 2009 au un buget de

proiecte de peste 30.000.000 de euro . Toate proiectele ating domeniul imbunatatirii conditiilor de

mediu construit si natural si reprezinta parti ale actualei atrategii de dezvoltare metropolitana a

Barcelonei. Sunt luate in calcul noile schimbari economice si sociale ale teritoriului celor 36 de

municipalitati, in care pe langa cei peste 3.000.000 de locuitori exista o mare varietate de

networkuri si actori economici, sociali si in materie de knowhow si stiinta informatiei. Domeniile

strategice in care acestea sunt grupate sunt : Cunoastere; Mobilitate; Sectoare strategice;

Infrastructuri cheie si echipamente cu impact urban; Sustenabilitate si mediu ambiant;

Sustenabilitate si mediu ambiant.

Model Metropolian Barcelona 2020 care vizeaza perioada 2010 – 2020.

Acest nou model a pornit de la premisa unei analize a situatiei globale a zonelor metropolitane

si de la un set de concluzii care au lansat practic proiectul :



• Perioada actuala (2007) este cruciala pentru ierarhizarea zonelor metropolitane la nivel

global

• Numarul actorilor si jucatorilor este foarte mare in contextul competitiei si globalizarii

• Schimbarea in cicluri conduce catre importanta unui nou tip de abordare metropolitana

• Noi tipuri de proiecte si de abordari sunt astazi necesare

• Guvernarea este astazi cheia competitivitatii metropolitane

Parcurgand etapele clasice de realizare ale strategiilor de dezvoltare, au fost generate, Liniile,

Strategiile si Masurile Planului Metropolitan pentru Barcelona care sunt descrise si exemplificate.

Zona metropolitana Berlin - Brandemburg Fig 22. Harta localizare Zona Metropolitana Berlin - Brandemburg, in context european Sursa : Susteren, 2007

Zona metropolitana Berlin – Brandemburg este o structura spatiala monocentrica cu dominanta

Berlin, cu orasele, Potsdam in sud-vest, Frankfurt am Oder in est , orasul Brandemburg an der

Havel in vest si frontiera cu Polonia in nord est.

Fig.23. Caracteristici ale peisajului din regiunea Brandemburg :Rinul, caracterul rural dominant,zone cu nevoi de interventie, centre lipsite de

personalitate si echilibru. Sursa foto : Google Earth si panoramio Forme de guvernare, cooperarea metropolitana

In Germania Federala, guvernul are trei niveluri decizionale, cel federal, cel al landului si cel local.

Similar cu nivelul din SUA, la varf (nivelul federal), atat ca putere cat si ca nivel de decizie, cel

Federal German, este unul slab si in general putin influent. Posibilitatile sale de interventie sunt

doar prin legislatie si prin suportul financiar limitat. Deciziile de dezvoltare se iau la nivel local

datorita autonomiei pe care guvernele de la acest nivel o au, atat la nivel decizional cat si financiar.

Este realizata o descriere a sistemului german de guvernare si o evolutie istorica a acestuia, la

toate nivelurile decizionale : national, regional si local incluzand si alternativele de cooperare.

Este apoi abordata regiunea Berlin – Brandemburg, unde se constata ca nu exista in acest moment

cu exceptia Departamentului Comun de Planificare Spatiala Berlin – Brandemburg si a societatii de

transport comune, alte institutii care sa acopere intreaga sfera teritoriala metropolitana. Exista insa

o serie de domenii in care cele doua guverne au, sau intentioneaza sa aiba acorduri de cooperare

sectoriala.Grupul de Transport Berlin Brandemburg (Verkehrsverbund Berlin – Brandemburg) este

un consortiu format din Berlin, Brandemburg (ca si state), guvernele a 14 districte, trei orase si 43

de operatori de transport publici si privati avand ca scop coordonarea si integrarea transportului la

nivel metropolitan in cele doua Landuri.Exista deja, pe langa acestea un institut comun de

statistica, o politica comuna pentru realizarea aeroportului, o academie de arte si stiinta, controlul

comun al traficului, biblioteci, coordonarea parcurilor, gradinilor si lacurilor publice din cele doua

state, si o companie de televiziune publica.



Spatiul urban al Berlinului cu o densitate ridicata se deosebeste total de largile zone agricole, si de

asezarile rare din Brandemburg, avand in acelasi timp importante disparitati in dezvoltarea

economica, structura si dezvoltarea urbana sau in structurile sociale si educationale ale locuitorilor

si fortei de munca.

Fig. 24..Caracteristici ale peisajului urban Berlin : Caderea Zidului, Fragmente Zidul Berlinului, Potsdamerplatz 1998, Bundestag si Gara Centrala

2007. Sursa foto : Google Earth si panoramio


Abordeaza pentru inceput planificarea spatiala in Germania, competentele guvernelor federale si

locale in domeniul planificarii si exemplifica cu noul sistem de planificare al Departamentul ui

Comun de Planificare Spatiala Berlin – Brandemburg. Ghidat de obiective precum distributia

echitabila a oportunitatilor si sanselor de dezvoltare economica, promovand dezvoltarea in ambele

state si spatiul economic, comun competitiv, protejand spatiile si resursele de mediu, realizand

structurile spatiale dorite in ambele state si facand ca acestea sa se intrepatrunda si sa conlucreze,

noul departament, realizeaza Planul de Dezvoltare al Statului in amandoua spatiile administrative,

determinand liniile directoare de dezvoltare si revizuid proiectele majore de dezvoltare pentru a

putea garanta consistenta acestora cu obiectivele planificarii spatiale. Dificultatile in acest spatiu

sunt accentuate si atunci cand din planul abstract al consensului privind planificarea spatiala

trebuie luate deciziile politice, administrative si tehnico-economice, care sa poata transpune in

practica directiile si elementele concrete ale planificarii. Se regasesc situatii in care proiecte pe

termen scurt pot genera unuia din parteneri dezavantaje de moment in schimbul obtinerii unor

avantaje viitoare. De aceea e nevoie de mecanisme clare si ierarhizate care sunt prezentate in

continuare si care sunt bazate pe seturi de principii care sunt detaliate. Considerand ca modul de

abordare al planificarii spatiale in regiunea metropolitana Berlin – Brandemburg este unul inovator

si se constituie deja intr-un nou tip de model la nivel european” (Jan, Drews – 2007), sunt

prezentate planurile comune de dezvoltare Berlin Brandemburg in context metropolitan, regional,

interregional, national, transfrontalier, transnational, precum si planificarea spatiala si dezvoltarae

urbana la nivel metropolitan, care nu numai identifica dar si incearca sa impuna in spatiul european

noi coridoare de dezvoltare care pot fi favorabile zonei Berlin – Brandemburg si care identifica

deasemenea care pot fi axe si arii strategice de interes pentru zona Metropolitana Berlin

Brandembug.

Fig.25. Axe si arii strategice de interes pentru zona Metropolitana Berlin Brandemburg : N –S: Scandinavia, Berlin, Viena, Budapesta ; E – V:

Moscova, Berlin, Paris, Londra ; Zona CADSES ca prioritate dar si axa Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania si Bulgaria ca piete de desface si

zone de influenta posibile; si Arii strategice, suprapunere coridoare de cooperare ESPON (Pentagon si Triunghi)

Prelucrare proprie harti Surse : Joint Planning for Berlin and Brandenburg, 2006 si Hall, 1998



Din aceste analize si studii care sunt prezentate in detaliu, rezulta posibila Implicarea a trei regiuni

de cooperare in proiectele de dezvoltare ale retelelor Europene, (Interreg IV B – Marea Baltica,

Europa Centrala, Spatiul Alpin) confera o forta suplimentara de finantare, bazata pe surse

independente, o posibila coerenta sa/sau independenta de dezvoltare viitoare.Analiza plaseaza

Berlin in pozitie avantajoasa alaturi de Munchen, Milano si Bratislava, ca centre ale stiintei,

importanta culturala majora in procesul de globalizare, centru important high-tech, centru

important al informatiei , nod major de transport, beneficiind de aeroport international de nivel

european cu perspective de atractie la nivel global.

Grande Área Metropolitana de Lisboa Fig 26. Harta localizare Zona Metropolitana Lisabona , in context european : Asezari urbane in ZML.; pozitia intre primele orase europene privind,

populatia, suprafata si densitatile urbane Sursele : Susteren

Fig.27. Diversitatea metropolitana, urban – rural Sursa foto : Arhiva personala arh.S. Munteanu


Este trecuta in revista evolutia administrativa in Portugalia, care a inceput sa parcurga un proces

de cautari, schimbari si adaptari care sa le conduca de la perioada clerica si monarhica, catre

integrarea in Uniunea europeana. Tocmai de aceea pasii pe care Portugalia a reusit sa ii parcurga

sunt interesanti de parcurs si de comparat cu cei posibili de realizat in Europa de est (fostele tari

comuniste). Sunt de asemenea prezentate etapele de organizare si reorganizare administrativa

parcurse, pornind de la 7 arii metropolitane (Lisboa, Porto, Minho, Coimbra, Algarve, Aveiro si

Viseu) si ajungand in 2008 la doar doua, zonele metropolitane Lisabona si Porto, considerandu-le

atat posibil competitive la nivel european, cat si ca posibile puncte de legatura ale teritoriului

portughez cu reteaua metropoltana europeana. Se instituie tot acum si formele de organizare si

administrare ale zonelor metropolitane, pornind de la nivelul administrativ al autoritatilor locale din

Portugalia care trei niveluri de baza ale Autoritatilor Locale, care sunt descrise si exemplificate.


Existenta zonei metropolitane Lisabona, legiferata, impreuna cu cresterile economice importante

din ultimii ani constituie premize favorabile de realizare a unor proiecte de mare anvergura atat

tehnica cat si financiara care sa asigure deschiderea si conectarea in primul rand a celor doua

componente ale zonei metropolitane si apoi ale acesteia cu reteaua europeana. Concentrarile

investitionale in transporturi inseamna in acelasi timp si principalele planuri strategice menite sa

sustina dezvoltarea zonei Metropolitane Lisabona :

Noul aeroport Lisabona; Trenul de mare viteza ca legatura alternativa Lisabona – Porto si

conexiunea in reteaua Europeana a trenurilor de mare viteza; Un nou pod de mare

deschidere pentru traversarea raului Tagus (Vasco da Gama fiind deja congestionat de

trafic);Platforma Logistica intre zona aeroport si cea a porturilor si dezvoltarea unor

platforme logistice specializate in cele doua porturi.



Au fost identificate din literatura de specialitate trei perioade considerate ca fiind relevante pentru

dezvoltarea planificarii spatiale, trei perioade istorice in evolutia Portugaliei si anume : 1965,

1992si 2001. Acestea sunt analizate si exemplificate cu principalele Planuri directoare, aplicate sau

nu in practica :

1964/1965 : PDRL – Plano Director da Região de Lisboa (Plan Director)

1990, PROT-AML/Plano Regional de Ordenamento do Território/Regional (Plan de A.T.)

2003–PROT-AML/ Plano Regional de Ordenamento do Território/ Regional (Plan de A.T.).

In ciuda existentei acestor planuri, cresterea brusca a numarului populatiei, dublata de lipsa unor

instrumente de planificare si a unor politici coerente la nivel national, regional si local, in domenii

cheie precum, locuirea, transportul,serviciile catre populatie etc., au accentuat sprawlul in zonele

capitalei si a oraselor impotante, cu toate consecintele teoretice cunoscute materializate in esecuri

de administrare, planificare si guvernare (Jouve, 2002). Constientiznd riscurile unei astfel de

dezvoltari viitoare, in noul context al existentei legiferate a celor doua arii metropolitane Lisabona

si Porto, Planificarea spatiala coordonata a luat o noua directie. Au inceput sa fie utilizate in primul

rand atat instrumente noi de planificare, administrare si guvernare a zonelor metropolitane, dar au

fost creeate si mecanismele si instrumentele de finantare necesare sustinerii unui nou gen de

abordare. Sunt prezentate, analizate si exemplificate in continuare aceste mecanisme si

instrumente care au schimbat fata Portugaliei in general si a zonelor metropolitane Lisabona si

Porto in special, in ultimii ani. Nevoia de viziune, strategii, planuri de actiune, alternative si

anticipari este deja utilizata curent in ultimii ani in planificarea spatiala portugheza. Pe de alta

parte, trecerea pe care Portugalia o face de la economia bazata pe industrie la cea bazata pe

cunoastere conduc in mod evident la schimbari importante ale conceptelor de planificare ca

instrumente ale dezvoltarii de tip nou.

Zona Metropolitana Londra - Greater LONDON

Fig. 28. Harta localizare Zona Metropolitana Londra – Greater LONDON , in context european Millenium Dome; Perspectiva lineara The Mall in zona

Amiralitatii; Palatul Westminster vazut de pe Lambeth Bridge in lungul Tamisei Sursa : Susteren, 2007 si Arhiva personala A.Luncan


La nivelul organizarii administrative, zona Londrei si teritoriile suburbiilor adiacente acesteia sunt

cosiderate ca facand parte din Zona Metropolitana Londra. Numele este in general utilizat in

contextul unor identitati spatiale definite diferit functie de furnizorii de servicii si acoperirea

teritoriala pe care acestia o asigura.

Fig.29. Zona in care apelurile de urgenta 020 sunt receptionate si se intervine in cadrul Serviciului Metropolitan al Pompierilor si al Serviciilor de

Urgenta (London Fire and Emergency Planning Authority); Zona de Transport la Munca (Travel to Work Area) a Londrei – albastru inchis care in 2001

depasea deja limitele Marii Londre (Greater London)



Sursele : London Fire and Emergency Planning Authority si London Development Agency, 2007

Acesta se refera in general la Londra (Greater London) si la comitatele care o inconjoara : Kent

(partea vestica), Surrey, Berkshire (partea de est), Buckinghamshire (partea de sud), Hertfordshire

(partea de sud si centru) si Essex (partea de sud si vest). Toate au zone construite care fie deja

sunt sau se gasesc foarte aproape de integrarea cu teritoriul administrativ al Londrei. Ele constituie

de fapt suburbiile Londrei (London commuter belt) zonele din care cu mijloacele de transport

functionale la nivel metropolitan se poate face deplasarea zilnica la si de la locul de munca. In

contextul lipsei de guvernare formalizata si legiferata la nivel metropolitan, formula administrativa

care se ocupa la nivelul Marii Londre de planificarea spatiala este cea care prezinta interes de a fi

analizata.In timp ce Agentia de Dezvoltare a Londrei (London Development Agency) este agentia

numita (la nivel de manageri) de catre primarul Londrei fiind focusata pe afaceri, planificarea

metropolitana este realizata de Autoritatea Marii Londre (Greater London Autority).


Planul Londrei reprezinta unul din primele documente strategice de mare amploare si dimensiune

spatiala realizat pentru una din capitalele Europei. In actuala sa formula (la care se lucreaza in

prezent 2009) ar urma sa preia si sa integreze toate aspectele inserate in documente, strategii sau

planuri, care se refera la locuri si spatiu/spatii oferind o strategie in context amplu conform caruia

ulterior, orasele, localitatile si cartierele care se afla in Marea Londra, vor fi obligate sa isi realizeze

politicile de planificare locala. Planul a fost realizat initial in 2004 si a fost revizuit de doua ori,

pentru ca in 2008, noul primar al Londrei sa lanseze revizuirea afalata acum (2009) in curs de

realizare. In iunie 30 2009 are loc prima etapa majora de consultare pentru propunerile initiale.

Incepand cu 12 octombrie 2009 pana in 12 ianuarie 2010, planul este supus dezbaterii publice,

inclusiv in forma sa electronica. O data incheiat acest proces, vara lui 2010 va fi momentul

Examinarii in Public a Planului (EIP), pentru ca procesul si procedurile sa se incheie (estimat 2009)

in iarna 2011/2012. Planul ar urma sa determine dezvoltarea Londrei pentru perioada 2011 – 2031

(2036) (douazeci – douazeci si cinci de ani). Planul a pornit de la o revizuire bazata pe datele

statistice din ultimii ani si a analizelor Planului existent. Sunt luate in consideratie o serie de

provocari majore cu care se confrunta Londra dar si o serie de oportunitati de dezvoltare cladite

deja care ar urma sa fie dezvoltate, precum si unele noi bazate pe noile tehnologii. Planul este in

principal menit sa implementeze viziunea primarului Londrei :

„ Vreau ca Londra sa fie cel mai bun oras mare de pe Pamant.” (Boris Johnson, 2009)

Continutul Planului, asa cum este gandit si discutat acum (2009), este parcurs pe etapele propuse

de realizare, este descris si exemplificat.Procedurile sunt descrise , percurse si exemplificate la

randul lor.

8. Instrumente de planificare pentru zonele metropolitane din Romania

Contextul specific al dezvoltarii in tranzitie, Romania 1989 – 2009

Locuirea

A insemnat in Romania prima mare schimbare de optica care a inceput sa genereze expansiunea.

La randul ei, aceasta a parcurs cateva etape care au o anumita succesiune, chiar daca aceasta e

greu de definit in timp, ea fiind diferita si conditionata de zone de dezvoltare economica. Sunt

delimitate in timp si descrise etapele considerate importante in ceea ce priveste evolutia si involutia

locuirii incepand din 1989.

Colapsul industrial romanesc



In Romania, ca si in alte state foste comuniste, colapsul industrial rezulta ca fenomen al globalizarii

si al atractiei generate de dorinta de integrare europeana.

Globalizarea

Este procesul care defineste ultimele decenii inseamnand la randul sau o suma de caracteristici, din

care o parte insemnata definesc competitivitatea unui oras, calitatea sa de produs urban.

Remarci finale privind procesul romanesc de tranzitie

Pe langa neintelegerea multora din termenii si fenomenele dezvoltarii, in general, si al celei

urbanistice spatiale, in particular, mai sunt inca multe alte probleme carora pentru a putea sa li se

gaseasca solutii mai lipseste cate ceva. Fara intentia de a le epuiza ca domenii sau actiuni iata doar

cateva dintre ele :

Cadrul legislativ coerent, interoperabil si adecvat

Reglementari clare , cu integrare a conceptelor Europene ,ca instrumente specifice de

actiune

Modificare substantiala a atitudinii politicienilor si suportul acestora

Educarea printr-un proces continuu a tuturor actorilor urbani

Dialog si comunicare reala politica – tehnica – cetatenesca in domeniul urbanismului

Creearea si sustinerea capacitatilor istitutionale motivate

Viziunea ,stategiile ,politici si programe concrete si eficiente,mecanisme si instrumente de

implementare si revizuire in domeniul urbanismului

Proiecte pilot in cat mai multe domenii ale dezvoltarii spatiale care sa parcurga toate

etapele unui proces si care sa fie cofinantate, gestionate, monitorizate in comun de

finantatori

Audit legislativ pentru definirea si functionarea zonelor metropolitane

Deşi este menţionat frecvent, atât în conversaţiile dintre specialişti cât mai ales în cele dintre

nespecialişti, atunci când se vorbeşte despre dezvoltarea urbană a marilor oraşe şi cooperarea

dintre acestea şi localităţile din jur, termenul de Zonă metropolitană se întâlneşte în legislaţia

românească doar în trei acte normative:

• Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul

• Legea 351 din 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national -

Sectiunea a IV-a Reteaua de localităţi

• OG 53 din 2002 privind statutul-cadru al unitatii administrativ-teritoriale

Acestea sunt enuntate si sunt prezentate puncte de vedere personale privind principalele

disfunctionalitati legislative care impiedica crearea si functionarea zonelor metropolitane in

Romania. Sunt deasemenea prezentate si alte prevederi legislative care influenţează constituirea şi

funcţionarea Zonelor metropolitane in Romania, pe categorii de probleme :

Prevederi legislative referitoare la amenajarea teritoriului

Prevederi legislative referitoare la asocierea între autorităţi ale administraţiei locale

Prevederi legislative referitoare la aspectele financiare care influenţează dezvoltarea

metropolitană

Din pacate, concluzia este ca, in 2009, modul legal in care o zona metropolitana infiintata eventual

in conditiile celor trei acte normative de baza ar urma sa functioneze este reglementat de cel putin

39 de :

• Legi



• Norme si normative

• Hotarari ale Guvernului

• Ordine si norme metodologice

• Si nu in ultimul rand chiar si de : Decrete ale Consiliului de Ministri din perioada comunista

inca in vigoare

Contradictiile din cadrul legal, suplimenteaza la randul lor dificultatile de realizare ale cooperarii.

Contradictiile de atributii (si din pacate in majoritatea cazurilor de interese „politice si/sau

economice), responsabilitati contribuie la ingreunarea sistemului de lucru si de decizie excluzand

aproape peste tot alternativele de dezvoltare (de durabila nu mai poate fi vorba), de dialog,

negociere pentru binele public, realizarea de echipe, consultari, parteneriate si evident consultarea

populatiei (care nu este nici macar reglementata legal).

Zona metropolitana Oradea – studiu de caz Municipiul Oradea a inceput abordarea conceptului de zona metropolitana din acceasi zona de

probleme cu care se confruntau toate orasele mari din Romania in perioada post decembrista de

inceput (1989 – 1995). Sunt in continuare prezentate evolutia zonei metropolitane incepand cu

anul 1998, cand aceasta este formata si pana in momentul aparitiei Asociatia de dezvoltare

intercomunitara ADI – ZMO in anul . Sunt reliefate si prezentate in detaliu principalele proiecte p

regatitoare care au precedat acest moment :

Studiul “Metodologie pentru Intocmirea Documentatiilor de Urbanism ale Zonelor

Metropolitane – Studiu Pilot Zona Metropolitana Oradea”, realizat de Proiect Bihor S.A. si

IHS Romania , si finantat de Ministerul Lucrarilor Publice, Transportului si Locuintei

Studiul “Cadru pentru Administrarea Zonei Metropolitane Oradea” realizat de RTI si

facultatea Harvard cu finantare USAID.

Studiul “Documentare Privind Utilizarea Imaginilor Satelitare in Elaborarea Documentatiilor

de Urbanism si Amenajarea Teritoriului pentru Zona Metropolitana Oradea”, realizat de S.C.

INTELGIS SRL Ramnicu Valcea, beneficiind de 1 miliard lei finantare de la MLPTL

Vectorizarea planurilor existente si obtinerea unei harti digitale ce contine reteaua stradala

si limitele administrative ale localitatilor din componenta zonei metropolitane Oradea.

“Studiu Privind Tendinta Afacerilor in Zona Metropolitana Oradea”, realizat de Universitatea

Oradea, facultatea de Stiinte Economice.

Seminarul “Zona Metropolitana forma de cooperare pentru dezvoltare durabila” a avut loc

in iunie 2002 cu sprijin financiar din partea Corpului Arhitectilor Sefi de Municipii.

Organizatorii seminarului au fost: Primaria municipiului Oradea, Corpul Arhitectilor Sefi de

Municipii.

Sunt in continuare prezentate etapele de evolutie ale planificarii in cadrul Institutiei Arhitectului Sef

din Primaria Oradea precum si tipurile de planuri folosite multe dintre ele ca si proiecte pilot ale

momentului in Romania, organigrama si responsabilitatile rezultate din aceasta in coordonarea

planificarii si dezvoltarii spatiale in ZMO. Sunt de asemenea prezentate si o parte din proiectele

realizate si concretizate conform strategiei de dezvoltare a zonei metropolitane Oradea. Sunt

prezentate deasemenea o serie dintre documentatiile si studiile specifice realizate in perioadele

2002 – 2004 si 2004 – 2007. In final se prezinta scurte descrieri a doua proiecte pe care le-am

considerat relevante pentru a demonstra ca au fost utilizate instrumente de planificare similare

celor care se regasesc in experienta internationala:



A. Sistemul informatic de management al zonei metropolitane Oradea

B. Parteneriatul de proiect informatic al Zonei Metropolitane Oradea

C. Sistem Informatic Geografic

D. Strategia de dezvoltare a zonei metropolitane Oradea

In final sunt prezentate cadrul strategic al dezvoltarii durabile si orientarea sectoriala realizate de

catre ADI – ZMO.

Zona Metropolitana Ploiesti – studiu de caz

Zona metropolitana Ploiesti, este prezentata ca si studiu de caz al unei zone in curs de formare la

nivelul anului 2009. Prezentarea sa incepe cu o serie de date statistice care definesc aglomeratia.

Din analiza ariei de dezvoltare a reţelei de localităţi din polul de creștere, s-au evidenţiat trei zone

de dezvoltare, care vor imprima localităţilor linii de dezvoltare specifice :

Zona 1 - Ploieşti, Blejoi, Bucov situată în triunghiul format de centrul polarizator Ploieşti şi

axele de importanţă naţională pe direcţiile DN 1A spre Săcele şi DN 18 spre Buzău.

Zona 2 alcătuită din comunele Ariceştii Rahtivani, Târgşoru Vechi, Brazi şi Bărcăneşti cu

potenţial demografic crescut, favorizate de o populaţie numeroasa şi de situarea în

imediata apropiere a autostrăzii Bucureşti – Braşov şi de traversarea zonei de către axa de

importanţă naţională pe direcţia DN 72 spre Târgovişte.

Zona 3 - Păuleşti, Berceni amplasate excentric faţă de traseele axelor de importanţă

naţională şi de traseul autostrăzii Bucureşti – Braşov.

In continuare sunt prezentate si analizate configuratia si distributia acestor zone in contextul de

dezvoltare al zonei metropolitane propus prin PATJ si prin Planul de Amenajare a Teritoriului

Intercomunal. Urmeaza evolutia si prezentarea parteneriatelor realizate pana acum (2009).

Municipiul Ploieşti a utilizat in dezvoltarea marilor proiecte instrumentul parteneriatului – atât cel al

parteneriatului public - public cat si cel al parteneriatului public – privat - si structura studiului

PATICO, cel care defineste si delimiteaza spatial aria de constituire a zonei metropolitane Ploiesti si

defineste cele doua paliere de abordare:

Un studiu instituțional care își propune elaborarea împreuna cu Consiliile Locale componente

a unui model instituțional de cooperare

Obiectivele specifice de cooperare la nivel metropolitan.

Si in acest caz se remarca utilizarea unor instrumente de planificare care au fost regasite in studiile

internationale de caz, acestea fiind in continuare descrise si detaliate. In final sunt prezentate

oportunitatile de realizare a zonei metropolitane Ploiesti si se prezinta ceea ce am considerat a fi

cauze posibile ale esecului constituirii ZMP, cel putin pana la constituirea asociaţiei de dezvoltare

intercomunitară „Polul de creştere Ploieşti - Prahova” in anul 2009.

9. Concluzii finale si recomandari pentru administratia publica – in vederea crearii

zonelor metropolitane si inceperii dezvoltarii durabile a acestora

Capitolul final prezinta concluziile rezultate in urma cercetarii si a studiilor de caz analizate ca si in

urma experientelor personale traite in perioada realizarii tezei in municipiul Oradea in pozitia de

arhitect sef, pe care am ocupat-o pana in anul 2008. Sunt prezentate consideratii privind legislatia

existenta, oportunitatile de dezvoltare la nivel national a zonelor metropolitane precum si locatiile

posibile ale acestora, care, in opinia mea, sunt uneori diferite de polii de crestere si ar trebui sa se

regaseasca in toate zonele majore de intersectie ale viitoarelor culoare majore de transport auto si

pe calea ferata, acestea permitand accesele facile si rapide si viitoarele conexiuni corecte si din



punctul de vedere al interesului national (doar daca „cineva”, grupare sau grup puternic politic, sau

civic va avea puterea sa sustina cu adevarat celebrul rol de „placa turnanta” pe care Romania il

poate avea in Europa). Sunt prezentate cateva din proiectele la care am avut acces in perioada

cercetarii si pe care le consider ca posibile modele pentru actiunile administratiilor interesate in

dezvoltarea relatiilor de parteneriat voluntar. Toate aceste planuri au dovedit ca au fost esentiale in

procesele de dezvoltare, atragere de finantari catre orasele si mai ales zonele metropolitane care

le-au initiat. Cea mai simpla dovada o constituie atat numarul cat si valoarea finantarilor

rambursabile sau nu atrase si implementate in aceste zone. Acest lucru dovedeste cu prisosinta cat

de usor poate fi contrazisa celebra deja „zicala” a multor politicieni romani care considera ca „la ce

bun sa platim proiecte, ca apoi sa le tinem in sertar”. Este din pacate una dintre marile probleme

pe care, la nivel conceptual, trebuie sa fim cu totii capabili sa le depasim, daca, cu adevarat, dorim

dezvoltare durabila. In contextul legislativ actual si din experientele enumerate anterior, putem

defini 3 modele posibile de constituire a ZM in Romania, si anume:

1. Parteneriat al autoritatilor locale bazat pe PROTOCOL de cooperare si pe plan de amenajare a

teritoriului zonei , acceptat si aprobat la nivelul Consiliilor Locale implicate, cu participarea sau nu

a Consiliilor Judetene (fara modificarea formei administrative, exista exemple functionale in

Romania – 2009);

2. Parteneriat al autoritatilor locale pentru realizarea unei FORME ORGANIZATIONALE in afara

autoritatilor locale (agentie de dezvoltare) avand consiliu de administratie constituit din

reprezentantii sectorului public si privat din zona arondata (exista exemple functionale in Romania

– 2009);

3. Parteneriat de tip CONTRACT bazat pe proiect de lege privind modificarea limitelor

administrative prin comasarea partiala sau totala a localitatilor ( crearea unei noi unitati

administrative – nu exista in Romania nici un exemplu in acest sens).

Aceste modele dezvolta de altfel si variante administrative-institutionale corespunzatoare fiecarei

categorii in parte si anume:

1. Consiliul Primarilor

• Consiliul Alesilor Locali;

• Birou de dezvoltare metropolitana ( in subordinea unei autoritati locale de coordonare);

2. Agentie de Dezvoltare (avand Consiliul de administratie format din reprezentantii sectorului

public si privat al zonei – fara inca si ai societatii civile respectiv ai cetatenilor);

3. O noua unitate administrative teritoriala (rezultata in urma referendumurilor organizate in

localitatile ce sufera transformari , si aprobata prin lege).

Documents

Motto neconventional - UAUIM...De aceea, in opinia mea, este obligatia morala si profesionala fundamentala a urbanisilor romani de a propune si sustine noile mecanisme de planificare