626 DREPT CIVIL C a p i t o l u l XXXII 627

§5. MOŞTENIREA LEGALA

a) Noţiunea şi principiile moştenirii legale. Clasele de moştenitori

Moştenirea este legală atunci când transmiterea patrimoniului succesoral are

loc în temeiul legii la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege.

Potrivit art. 1499 CC, moştenirea legală intervine de fiecare dată în cazul în care:

a) cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament;

b) testamentul întocmit de testator a fost declarat nul;

c) succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;

d) succesorul testamentar este nedemn.

în afară de situaţiile menţionate mai sus moştenirea legală intervine şi atunci

când testamentul lăsat nu conţine dispoziţii testamentare cu privire la dispunerea

de patrimoniu, ci alte dispoziţii de ultimă voinţă (desemnarea executorului

testamentar, dispoziţii cu privire la funeralii, dispoziţii cu privire la dezmoştenire

etc.). In fine, moştenirea legală poate coexista cu cea testamentară. Astfel, în

cazul în care există moştenitori rezervatari, testatorul poate testa doar partea din

patrimoniu care depăşeşte rezerva succesorală, care, potrivit normelor cu privire

la moştenirea legală se va atribui moştenitorului rezervatar. De asemenea, dacă

testatorul nu a testat întregul său patrimoniu, partea rămasă se va deferi celor care

au dreptul la el potrivit regulilor moştenirii legale.

Moştenirea legală este concepută ca o moştenire de familie. Pornind de la

concepţia necesităţii conservării bunurilor în familie, dreptul nostru atribuie

moştenirea legală familiei defunctului, iar în caz de vacanţă succesorală - statului.

Noţiunea de familie are un înţeles larg, incluzând rudele de sânge, soţii şi afinii.

Moştenitori legali însă sunt doar cei care formează familia în sens restrâns -

rudele defunctului şi soţul supravieţuitor, nu şi afinii lui. Rudenia, potrivit art. 45

al Codului familiei aprobat prin Legea nr. 1316-XIV din 26.10.200039, rudenia

este legătura de sânge bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană

(rudenie în linie dreaptă, care poate fi ascendentă şi descendentă, cum ar fi în

cazul părinţilor şi copiilor) sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent

comun (rudenie în linie colaterală - fraţii şi surorile). întrucât legăturile de

rudenie pot fi foarte îndepărtate, chemarea tuturor rudelor la moştenire ar

necesita eforturi considerabile şi va avea drept efect pulverizarea patrimoniului

succesoral. Datorită acestui fapt, legea

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 47-48, 2001.

limitează chemarea la moştenire şi stabileşte o anumită ordine de preferinţă, în care rudele defunctului sunt chemate la moştenirea legală. Determinarea moştenitorilor concreţi dintre rudele cu vocaţie generală legală se face în baza a trei principii:

a) Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moş-tenitori;

b) Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii de aceiaşi clasă;

a) Principiul egalităţii între rudele de aceiaşi clasă chemate la moştenire.

a) Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moşte-nitori

Potrivit art. 1500 CC, rudele defunctului sunt ierarhizate în trei clase de

moştenitori, fiind chemaţi la moştenire în următoarea ordine:

• Clasa întâi de moştenitori, constituită din descendenţi, soţul supravieţuitor

şi ascendenţii privilegiaţi celui ce a lăsat moştenirea. Din categoria

descendenţilor fac parte copii celui care a lăsat moştenirea. Copiii pot fi

din aceeaşi căsătorie, din căsătorii diferite sau din afara căsătoriei, cu

singura condiţie ca filiaţia să fie stabilită potrivit legii. Copiii înfiaţi tot

fac parte din această clasă, or, adoptatul şi descendenţii lui prin efectul

adopţiei, dobândesc, aceleaşi drepturi pe care le au copii din căsătorie

faţă de părinţii lor. Tot la clasa întâi de moştenitori se atribuie

ascendenţii privilegiaţi ai defunctului - părinţii lui (tatăl şi mama), din

căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptivi. Părinţii naturali ai celui

adoptat şi celelalte rude de sânge pe linie ascendentă, precum şi surorile

şi fraţii lui de sânge nu moştenesc după moartea celui adoptat sau a

descendenţilor lui. Soţul supravieţuitor, deşi nu este rudă cu defunctul,

este chemat la moştenire ca moştenitor de clasa întâi. Unica condiţie

impusă de lege este ca, la momentul deschiderii succesiunii, acesta să se

fi aflat în căsătorie legală40. Sunt asimilate căsătoriei înregistrate la

organele de stare civilă căsătoriile încheiate prin ritual religios înainte de

înfiinţarea organelor de stare civilă, precum şi raporturile conjugale de

fapt, apărute până la 8 iulie 194441. Căsăto-

Spre deosebire de legislaţia altor state (Israel, Mexic, Canada [Ontario]) legislaţia noastră nu oferă concubinilor vocaţie succesorală legală.

Oxana Robu, "Dreptul succesoral al soţului supravieţuitor"// Revista naţională de drept, nr. 10, 2001, p. 55.

628 DREPT C I V I L Capi to lu l X X X I I 629

ria declarată nulă nu produce efecte succesorale. Potrivit art. 1503 CC,

soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au existat motive

pentru declararea nulităţii42 căsătoriei şi a fost intentată o acţiune în acest

sens. Soţul supravieţuitor poate fi privat de dreptul la succesiune legală,

dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă se va constata că de

facto căsătoria cu defunctul a încetat cu 3 ani înainte de deschiderea

succesiunii şi soţii au locuit separat.

Clasa a doua de moştenitori, constituită din colateralii privilegiaţi (fraţii şi

surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii din partea tatălui şi al mamei). Sunt

fraţi şi surori persoanele care au aceiaşi părinţi sau cel puţin un părinte

comun. Fraţii şi surorile pot fi atât din căsătorie, din afara căsătoriei, cât şi

din adopţie43. . Clasa a treia de moştenitori, formată din colateralii ordinari

(unchii şi

mătuşile) ai defunctului. Principiul analizat prevede că atunci când există

moştenitori cu vocaţie succesorală din clase diferite, pentru chemarea efectivă la

moştenire criteriul este esenţial ordinului clasei. Conform art. 1501 CC,

moştenitorii din clasa pos-terioară sunt chemaţi la succesiunea legală doar în azul

în care lipsesc moştenitorii din clasele precedente, dacă aceştia nu acceptă sau

refuză moştenirea sau dacă au fost decăzuţi din dreptul la succesiune. Astfel, în

prezenţa cel puţin a unui reprezentant al primei clase de moştenitori, rudele din

clasele subsecvente nu mai sunt chemate la moştenire legală. Moştenitorii de

clasa a doua vor fi chemaţi la moştenire în cazul în care nu există moştenitori de

clasa întâi şi aşa mai departe.

b) Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii de aceeaşi

clasă

Principiul priorităţii clasei de moştenitori este completat de principiul

proximităţii gradului de rudenie. Gradul de rudenie reprezintă intervalul ce

desparte două naşteri (art. 45 al Codului familiei din 26.10.2000) şi se stabileşte

în felul următor:

- în linie dreaptă, după numărul naşterilor ce separă pe defunct de moştenitor

(de exemplu fiul şi tatăl sunt rude de gradul unu, nepotul şi bunelul - de

gradul doi etc.);

- în linie colaterală, după numărul naşterilor care separă pe defunct de

moştenitorii săi, urcând de la defunct la ascendentul comun şi coborând de la

acesta la ruda chemată la moştenire (fraţii sunt rude de gradul doi, unchiul şi

nepotul de frate, de gradul trei, iar verii - de gradul patru). Principiul proximităţii

gradului de rudenie este aplicabil doar ascendenţilor ordinari (care sunt

moştenitori de clasa a doua) şi nu se aplică în cazul moştenitorilor din alte clase.

Potrivit art. 1500, alin. 2 CC, ascendenţii ordinari de un grad de rudenie mai

apropiat înlătură de la moştenire ascendenţii mai îndepărtaţi în grad. De exemplu,

bunicii îi înlătură pe străbunici etc., indiferent de sex şi linia de rudenie.

c) Principiul egalităţii între rudele de aceeaşi clasă chemate la moştenire

Principiul analizat este stabilit de art. 1500, alin. 1 CC, care proclamă moş-

tenitorii legali cu drept de cotă egală. în cazul în care la moştenire vin mai mulţi

moştenitori din aceeaşi clasă de moştenitori, succesiunea se împarte în mod egal

(pe capete), adică în atâtea părţi, câţi moştenitori sunt. Astfel, dacă moştenitorii

defunctului sunt doi copii ai săi, fiecăruia i se cuvine câte 1/2 din moştenire, iar

dacă la moştenire vin trei moştenitori - aceştia vor împărţi moştenirea în trei părţi

egale. în cazurile reprezentării succesorale, indiferent câţi reprezentanţi sunt,

aceştia vor primi doar cota care i se cuvine potrivit principiului egalităţii între

rudele de aceeaşi clasă. (în cazul predecesului unuia din copiii ■defunctului, care

la rândul lui are doi copii, ultimii vor culege, prin intermediul reprezentării

succesorale, partea ce i s-ar fi cuvenit tatălui lor (adică Vi) şi nu vor putea pretinde

fiecare la câte 1/3 din patrimoniul succesoral).

b) Reprezentarea succesorală™

Reprezentarea succesorală este instituţia care permite anumitor moştenitori

legali să urce în locul şi gradul unui ascendent decedat anterior deschiderii

succesiunii, pentru a culege în locul acestuia partea de moştenire ci i s-ar fi

cuvenit, dacă ar fi fost în viaţă45. Potrivit art. 1504 CC, dacă moştenitorul moare

înaintea celui care a lăsat moştenirea, succesorii prevăzuţi în art. 1500, alin. 3

CC culeg, prin intermediul instituţiei reprezentării, partea de moştenire care i s-

ar fi cuvenit moştenitorului decedat. Reprezentarea are drept efect punerea

Potrivit art. 41 al Codului familiei, căsătoria poate fi declarată nulă dacă nu au fost respectate

condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sau în cazul în care căsătoria a fost încheiată fără

intenţia de a crea o familie. Andrei Bloşenco, op. cit., p. 272.Reprezentarea succesorală nu are nimic în comun cu reprezentarea contractuală sau legală, fiind

o instituţie aparte. Dan Chirică, op. cit., p. 68.

630 DREPT C I V I L C a p i t o l u l XXXII 631

reprezentanţilor în locul şi dreptul reprezentatului. Astfel, dacă defunctul avea

doi copii, dintre care unul a predecedat, lăsând un copil, ultimul va moşteni 1/2

din patrimoniul succesoral al defunctului, alături de unchiul său. Dacă nu era

prevăzută instituţia reprezentării, potrivit principiului chemării rudelor la

moştenire în ordinea claselor de moştenitori, întreaga avere a defunctului avea să

fie atribuită feciorului defunctului, care este moştenitor din clasa întâi de

moştenitori. O astfel de soluţie ar fi injustă, deoarece dreptul la moştenire nu

poate depinde de hazard (predeces sau supravieţuirea unor rude), iar moartea

prematură a părintelui nu trebuie să dăuneze unor copii în detrimentul altora.

Ascendentul predecedat se numeşte reprezentat, iar moştenitorul care vine la

moştenire prin reprezentare - reprezentant.

Beneficiari ai reprezentării succesorale pot fi:

a) descendenţii reprezentatului - până la infinit;

b) colateralilor - până la gradul al IV-lea de rudenie inclusiv (colaterali

privilegiaţi-nepoţi şi strănepoţi de la frate şi soră; colaterali ordinari -veri

primari).

Pentru ca reprezentarea succesorală să poată opera sunt necesare urmă-

toarele condiţii:

• persoana reprezentată să fi decedat către momentul deschiderii succe-

siunii. O persoană în viaţă nu poate fi reprezentată nici în cazul în care

renunţă la moştenire (art. 1504, alin. 3 CC). Interdicţia reprezentării

persoanelor în viaţă la data deschiderii succesiunii mai are drept efect

imposibilitatea operării reprezentării per saltum, adică sărind peste un

grad intermediar46;

• locul persoanei reprezentate să fie util. Reprezentarea se admite doar în

cazul în care cel reprezentat, dacă ar fi fost viu la momentul deschiderii

succesiunii, ar fi putut moşteni. Astfel, locul nu este util în cazul

comorienţilor şi codecedaţilor {art. 1441 CC), precum şi în cazul

nedemnităţii succesorale (art. 1504, alin. 3 CC).

• reprezentantul să întrunească toate condiţiile necesare pentru a culege

moştenirea lăsată de defunct, adică să aibă capacitate succesorală (să fie

în viaţă sau cel puţin conceput la momentul deschiderii succesiunii), să

nu fie nedemn faţă de cel ce a lăsat moştenirea, să nu fi renunţat la

moştenirea acestuia şi să nu fi fost dezmoştenit de defunct.

Gheorghe Boţea, Alexandru Ţiclea, op. cit., p. 701.

c) Rezerva succesorală47

Deşi Codul civil al Republicii Moldova consacră libertatea testamentară, în

anumite cazuri, prevăzute expres de lege, dreptul testatorului de a dispune de

întreg patrimoniul său este limitat. Potrivit art. 1505 CC, succesorii de clasa întâi

inapţi de muncă au dreptul de a moşteni, independent de conţinutul

testamentului, cel puţin Уг cotă-parte ce s-ar fi cuvenit fiecărui în caz de suc-

cesiune legală (rezerva succesorală). Deci rezerva succesorală reprezintă acea

parte din patrimoniul succesoral, care va reveni în temeiul prevederilor legale

moştenitorilor de clasa întâi inapţi de muncă chiar şi atunci când testamentul

prevede altfel. Partea din patrimoniul succesoral care excedează rezerva şi care

poate fi testată liber se numeşte cotitate disponibilă.

Prin instituirea rezervei succesorale, legiuitorul urmăreşte atribuirea unui

minim necesar pentru cele mai apropiate persoane ale defunctului, care nu sunt

apţi de muncă şi nu se pot întreţine independent. Faptul că cercul moştenitorilor

rezervatari este limitat la moştenitorii de clasa întâi inapţi de muncă este chemat

să asigure principiul libertăţii testamentare, conform căruia, titularul

patrimoniului poate decide personal prin testament soarta acestuia.

Rezerva succesorală se caracterizează prin următoarele:

a) Rezerva succesorală este o parte a moştenirii, deci are caracter succe-

soral, legea atribuind-o în mod imperativ moştenitorilor rezervatari,

chiar împotriva ultimei dorinţe a defunctului. Având un caracter

succesoral, ea va putea fi pretinsă doar dacă moştenitorii rezervatari

îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni (dispun de capacitate

succesorală şi nu sunt nedemni);

b) Rezerva succesorală are un caracter imperativ (de ordine publică). Ast-

fel, categoriile de moştenitori rezervatari şi cuantumul rezervei ce li se

cuvine sunt stabilite în mod imperativ prin lege, fără a putea fi schimbate

nici de cel ce lasă moştenirea şi nici de moştenitorii rezervatari.

47 Instituţia rezervei succesorale apare, pentru prima dată, în epoca Imperiului roman ca o măsură îndreptată spre a proteja rudele în linie dreaptă şi - în anumite situaţii - fraţii şi surorile dezmoştenite prin testament. Aceştia puteau pretinde anularea testamentului, considerându-se că testatorul nu era cu mintea întreagă în momentul întocmirii testamentului, încălcându-şi astfel îndatoririle faţă de rudele apropiate. De-a lungul timpului, au existat concepţii diverse, pornind de la negarea totală a instituţiei şi până la recunoaşterea ei într-un cuantum care conferea titularului patrimoniului o posibilitate extrem de restrânsă de a dispune de bunurile sale prin testament. Pentru istoria dezvoltării instituţiei, a se vedea: Romeo Popescu, Dreptul de moştenire: Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moştenirii, Bucureşti, 2004, p. 92-93.

DREPT C I V I L C a p i t o l u l X X X I I 633

632

c) Dreptul la rezerva succesorală este un drept propriu, născut în persoana

moştenitorilor rezervatari în temeiul legii, iar nu unul dobândit de la

defunct împreună cu patrimoniul succesoral.

d) Dreptul moştenitorilor rezervatari asupra rezervei se naşte din momentul

deschiderii succesiunii {art. 1506 CC).

Moştenitorii rezervatari au dreptul la 1/2 din cota-parte ce i s-ar fi cuvenit

fiecărui moştenitor legal în cazul în care era chemat la succesiune legală. Calculul

rezervei se face din întregul patrimoniu succesoral, inclusiv din averea atribuită

pentru îndeplinirea legatului. Nu se includ în valoarea patrimoniului succesoral la

determinarea rezervei depunerile băneşti testate sau în privinţa căror există o

dispoziţie a deponentului dată băncii48. La determinarea cotei din rezerva

succesorală pentru fiecare moştenitor rezervatar se iau în considerare toţi

moştenitorii legali care erau să fie chemaţi la succesiune dacă nu era să existe

testamentul (art. 1508 CC).

Potrivit art. 1509 CC, dacă moştenitorul rezervatar este în acelaşi timp şi

legatar, el va putea pretinde la rezervă doar în cazul în care renunţă la legat,

altfel, pierzând dreptul la rezerva succesorală în mărimea legatului.

Dacă testatorul a dispus prin testament doar de o parte din patrimoniul său,

rezerva succesorală se separă, în primul rând, din averea netestată şi doar în

cazul insuficienţei acesteia, rezerva se completează din averea testată.

în cazurile în care moştenitorii rezervatari sunt şi moştenitori testamentari,

iar patrimoniul testat lor este mai mic decât rezerva, aceştia, potrivit art. 1511

CC sunt în drept să solicite completarea acestei cote din averea testată

altor persoane.

Moştenitorii rezervatari pot accepta sau renunţa la rezervă în termenul

stabilit pentru opţiunea succesorală. Dacă a renunţat la rezervă, cota moşte-

nitorului rezervatar se împarte între moştenitorii testamentari, proporţional

cotelor testate lor, neadmiţându-se renunţarea la rezervă în favoarea altor per-

soane (art. 1512 CC).

Potrivit art. 1513 CC, privarea de dreptul la rezerva succesorală are loc

pentru aceleaşi temeiuri ca şi privarea de dreptul de a moşteni în general. Tes-

tatorul poate priva moştenitorul rezervatar de rezerva succesorală în timpul vieţii

sale, intentând o acţiune în instanţă în acest sens, hotărârea cărei se va aplica din

momentul deschiderii succesiunii. Cota moştenitorului rezervatar privat de

dreptul la ea trece moştenitorilor testamentari.

§6. OPŢIUNEA SUCCESORALĂ

Spre deosebire de dreptul roman, unde moştenitorii dobândeau imediat şi

imperativ moştenirea, or, se considera că dreptul lor era întemeiat pe co-

proprietatea familială, în dreptul nostru moştenirea nu este impusă, fiecare

moştenitor, legal sau testamentar, fiind în drept să opteze pentru acceptare sau

renunţarea la moştenire. Dreptul succesorului de a alege între acceptare sau

renunţare la succesiune se numeşte opţiune succesorală şi reprezintă prerogativa

juridică ce permite titularului său de a putea, printr-un act unilateral de voinţă, să

modifice o situaţie juridică incertă, după o alternativă precisă şi previzibilă49.

Succesorul, prin opţiunea sa, are dreptul de a alege între confirmarea titlului de

moştenitor prin acceptarea succesiunii şi desfiinţarea acestui titlu prin renunţarea

la moştenire. Potrivit art. 1516 CC, succesiunea trece la moştenitorul chemat la

succesiune, sub rezerva renunţării la ea. De la această regulă există o excepţie,

reprezentantul statului fiind obligat să accepte succesiunea vacantă, fără a avea

dreptul de a renunţa la ea (art. 1534 CC).

Dreptul de opţiune succesorală aparţine tuturor persoanelor cu vocaţie

succesorală, indiferent dacă vocaţia lor este legală sau testamentară şi fără

deosebire, după cum vocaţia lor este universală, cu titlu universal sau cu titlu

particular.

a) Acceptarea succesiunii

Acceptarea succesiunii reprezintă opţiunea succesorului, prin care acesta îşi

consolidează necondiţionat calitatea de moştenitor, definitivând transmisiunea

succesorală care a operat la data deschiderii moştenirii50. Succesiunea urmează a

fi acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor

legal (art. 1516, alin. 2 CC).

Opţiunea de acceptare a succesiunii reprezintă un act de dispoziţie şi poate fi

realizată în această calitate doar de persoanele cu capacitate deplină de exerciţiu.

Persoanele lipsite sau restrânse în capacitatea de exerciţiu acceptă succesiunea

doar prin intermediul reprezentanţilor legali.

Acceptarea succesiunii este un act juridic unilateral, deoarece produce efecte

juridice prin manifestarea de voinţă doar a succesorului. In situaţiile în care

există mai mulţi moştenitori, aceştia nu pot accepta succesiunea în mod colectiv,

fiecare urmând a se pronunţa individual. Mai mult ca atât, opţiunea

Andrei Bloşenco, op. cit., p. 273. Dan Chirică, op. cit., p. 368.Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, op. cit., p. 456.

634 DREPT C I V I L Cap i to lu l X X X I I 635

făcută de un succesor nu afectează opţiunea celorlalţi. Spre deosebire de testa-

ment însă, acceptarea poate fi făcută şi prin reprezentant. Dacă moştenitorul, în

dauna creditorului, refuză sau omite să accepte succesiunea, aceasta poate fi

acceptată şi de creditorul succesorului pe calea acţiunii oblice51.

Art. 1528 CC proclamă caracterul indivizibil al actului juridic de acceptare a

succesiunii. Moştenitorul nu poate accepta doar o parte din moştenire, fie că e

vorba de o cotă sau de un anumit bun, aceasta fiind o consecinţă a unităţii

patrimoniului şi a succesiunii. Ca excepţie, succesorul chemat să moştenească

mai multe cote în temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta.

Dacă chemarea la moştenire se face în baza aceluiaşi temei, acceptarea unei cote

are drept efect şi acceptarea celorlalte. Chemarea la moştenire are acelaşi temei şi

în cazul în care dispoziţia se conţine în testamente diferite. Potrivit art. 1528,

alin. 3 CC, dacă testatorul a testat moştenitorului câteva cote, el poate să-1

autorizeze să accepte o cotă şi să renunţe la alta.

Acceptarea succesiunii este un act juridic nesusceptibil de modalităţi. Por-

nind de la prevederile art. 1527 CC, succesorul nu poate accepta succesiunea cu

o anumită condiţie sau pe un termen anumit, or, soarta patrimoniului defunctului

nu poate depinde de un eveniment viitor şi incert sau de un termen. Dacă

acceptarea ar fi afectată de modalităţi, ea nu va produce efecte juridice, fiind

lovită de nulitate absolută.

Actul juridic de acceptare a succesiunii are un caracter declarativ de drepturi,

care produce efecte retroactiv, din momentul deschiderii succesiunii, şi nu din

momentul manifestării de voinţă {art. 1539 CC). Drepturile şi obligaţiile

dobândite din momentul deschiderii succesiunii se consolidează retroactiv, astfel,

patrimoniul succesoral nu rămâne nici o clipă fără titular.

în fine, acceptarea succesiunii este irevocabilă, deoarece, o dată făcută,

moştenitorul nu mai poate reveni asupra opţiunii sale succesorale.

Potrivit art. 1516, alin. 3 CC, moştenirea poate fi acceptată fie pe calea de-

punerii la notarul de la locul deschiderii succesiunii a unei declaraţii de accep-

tare, fie prin acceptarea de facto, intrând în posesia patrimoniului succesoral.

Intrarea în posesia patrimoniului succesoral presupune întreprinderea

acţiunilor de administrare, asigurare şi utilizare a patrimoniului succesoral,

achitarea impozitelor şi altor plăţi, încasarea chiriei de la locatari, efectuarea

reparaţiilor etc. Acţiunile respective urmează a fi întreprinse de moştenitor sau de

reprezentanţii săi în termen de 6 luni din momentul deschiderii succesiunii. Dacă

a intrat în posesia unei părţi din patrimoniu, succesorul se consi-

deră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi indiferent din ce ar

consta {art. 1516, alin. 4 CC). Potrivit art. 1520 CC, moştenitorul care a intrat în

posesia patrimoniului succesoral nu poate dispune de el până la expirarea

termenului de opţiune succesorală şi până la primirea certificatului de moşte-

nitor. Pentru obţinerea certificatului de moştenitor, succesorii care au acceptat

succesiunea prin intrare în posesie urmează să prezinte notarului de la locul

deschiderii succesiunii probe care să ateste acest fapt, iar în cazul în care acesta

refuză, acceptarea de facto a succesiunii se constată pe cale judiciară, în pro-

cedura specială.

Indiferent pe ce cale, conform art. 1517 CC, succesiunea trebuie acceptată

în termen de 6 luni din momentul deschiderii ei. Termeni speciali de acceptare a

succesiunii sunt prevăzuţi pentru persoanele care sunt chemate la succesiune în

cazul neacceptării ei de către ceilalţi moştenitori. Dacă dreptul de a accepta

succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o acceptă, ea trebuie

acceptată în partea rămasă din termenul de 6 luni, iar dacă această parte este mai

mică de 3 luni - termenul se prelungeşte până la 3 luni {art. 1518 CC). Suc-

cesibilul, care timp de 6 luni, a neglijat să ia o hotărâre cu privire la acceptare

este considerat definitiv şi irevocabil ca fiind străin de moştenirea ce îi fusese

atribuită în virtutea vocaţiei sale legale, întocmai ca şi cum ar fi renunţat.

Termenul de acceptare a succesiunii poate fi prelungit de instanţa de

judecată cu cel mult 6 luni, dacă se constată că acest termen a fost omis din

motive întemeiate. Pot constitui motive întemeiate boala moştenitorului, în-

grijirea unui membru bolnav al familiei, confirmată prin concluzia medicului,

aflarea în rândurile armatei, ascunderea faptului deschiderii succesiunii de către

alţi moştenitori (pct. 7 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din

10.06.1998). Dacă există acordul celorlalţi succesori, care au acceptat succesiu-

nea, persoana care a omis termenul de acceptare poate fi inclusă în cercul moş-

tenitorilor şi fără a se adresa instanţei de judecată. în asemenea caz, succesorului

omitent i se acordă în natură partea ce i se cuvine din averea rămasă, iar dacă este

imposibil, echivalentul în bani al părţii ce i se cuvine din averea rămasă.

Potrivit art. 1523 CC, dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succe-

siunii şi până la acceptarea moştenirii, dreptul de a primi cota succesorală trece la

moştenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorul moştenitorului decedat

trebuie să întreprindă acţiuni pentru acceptarea succesiunii, în partea rămasă din

termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de trei luni,

termenul de acceptare a succesiunii se prelungeşte până la trei luni.

Transmisia succesorală operează atât în cazul succesiunii legale, cât şi în

cazul celei testamentare. Dacă moştenitorul decedat a lăsat testament, de trans-

Andrei Bloşenco, op. cit., p. 274.

636D R E P T C I V I L C a p i t o l u l XXXII 637

misie vor beneficia moştenitorii testamentari. în celelalte cazuri, dreptul de a accepta cota moştenitorului decedat aparţine moştenitorilor legali ai acestuia. Nu poate fi transmis prin transmisie succesorală dreptul moştenitorului re-zervatar decedat asupra rezervei succesorale, care nu a reuşit să fie acceptată, or, rezerva succesorală reprezintă un drept intuitu personae, care încetează o dată cu decesul titularului său52. Potrivit art. 1524, alin. 2 CC, refuzul de a accepta moştenirea prin transmisie succesorală are drept efect trecerea cotei respective la persoanele chemate să accepte moştenirea de rând cu moştenitorul decedat.

b) Renunţarea la succesiune

Renunţarea la succesiune este actul juridic unilateral, expres şi solemn, prin

care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de

opţiune succesorală, că renunţă la titlul de moştenitor, desfiinţând, cu efect

retroactiv vocaţia sa succesorală şi devenind străin de moştenire53.

Dreptul de a renunţa la succesiune aparţine tuturor moştenitorilor, legali sau

testamentari. Fiind un act de dispoziţie, renunţarea poate fi făcută doar de o

persoană înzestrată cu capacitate deplină de exerciţiu. Dacă moştenitorul este o

persoană cu capacitate restrânsă, lipsită sau limitată în capacitatea de exerciţiu,

renunţarea la succesiune se face doar în temeiul unei hotărâri judecătoreşti (art.

1536 CC).

Spre deosebire de acceptarea succesiunii, care poate fi făcută şi prin intrarea

în posesia patrimoniului succesoral, renunţarea nu poate fi dedusă din anumite

împrejurări şi nu produce efecte decât dacă este expresă. Renunţarea la

succesiune se face prin depunerea unei cereri notarului de la locul deschiderii

succesiunii. Potrivit art. 1535 Cod civil, renunţarea nu se admite după ce

moştenitorul a depus la notarul de la locul deschiderii succesiunii o cerere cu

privire la acceptarea succesiunii. Dacă acceptarea a avut loc de facto, prin intrare

în posesie, moştenitorul poate renunţa la succesiune.

O dată renunţând la succesiune, moştenitorul nu mai poate reveni asupra

opţiunii succesorale [art. 1536 CC). Ca şi acceptarea succesiunii, renunţarea nu

poate fi parţială sau cu anumite condiţii. în cazul în care moştenitorul este

chemat la moştenirea mai multor cote în baza diferitor temeiuri, el poate renunţa

la o cotă. Potrivit art. 1529 CC, moştenitorul este în drept să renunţe la o parte

din cota care îi aparţine cu drept de acrescământ, indiferent de partea rămasă din

moştenire.

Andrei Bloşenco, op. cit., p. 275.

Francisc Deak, Tratat de drept succesoral, op. cit., p. 479

Ca şi dreptul de acceptare a succesiunii, dreptul de a renunţa la succesiunea

moştenitorului care a decedat se transmite propriilor moştenitori. Fiecare din

succesorii moştenitorului decedat poate renunţa doar la partea sa din succesiune

[art. 1537, alin. 3 CC).

Renunţarea la succesiune se admite cu indicarea persoanei în favoarea căreia

se renunţă. Aceasta din urmă trebuie să fie unul din moştenitorii legali sau

testamentari. Nu se admite renunţarea în folosul unui moştenitor nedemn sau

dezmoştenit prin testament. Deoarece rezerva succesorală reprezintă un drept

personal, nu se admite renunţarea la rezerva succesorală în folosul altui moş-

tenitor. Dacă renunţă la succesiune în favoarea mai multor persoane, moşteni-

torul poate desemna cota fiecăreia din ele, în caz contrar, cota renunţătorului

împărţindu-se egal între succesorii în favoarea cărora s-a renunţat.

Moştenitorul este în drept să renunţe la succesiune şi fără a specifica vreo

persoană în folosul cărei renunţă. în asemenea caz, potrivit art. 1530 CC, cota sa

majorează cota moştenitorilor chemaţi la succesiunea legală (acrescământ), iar

dacă tot patrimoniul este împărţit prin testament, cota sa se transmite

moştenitorilor testamentari proporţional cotelor acestora, dacă testamentul nu

prevede altceva.

Ca urmare a renunţării la succesiune, renunţătorul nu va beneficia de nici un

drept succesoral, dar nici nu va fi obligat să suporte datoriile şi sarcinile

moştenirii.

Dacă există temeiuri, renunţarea la succesiune, ca şi acceptarea, poate fi

contestată de persoanele interesate. în conformitate cu art. 1538 CC, contestarea

renunţării poate fi făcută în termen de 3 luni din momentul în care persoana

interesată a aflat despre existenţa motivului care-i permite să conteste renunţarea.

Recunoscând nevalabilitatea renunţării la succesiune, instanţa de judecată va

soluţiona chestiunea cu privire la recunoaşterea nulităţii totale sau parţiale a

certificatului de moştenitor, eliberat de notar persoanei în favoarea cărei s-a

renunţat (p. 20 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 10.06.1998).

§7. RESPONSABILITATEA MOŞTENITORILOR

DE PASIVUL SUCCESORAL

Pasivul succesoral cuprinde datoriile moştenirii, adică acele obligaţii pa-trimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor, există în patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii. în pasivul succesoral nu se includ obligaţiile personale ale defunctului, care se sting prin deces (obligaţii legale de întreţinere sau obligaţii contractate intuitu personae).

638 DREPT C I V I L C a p i t o l u l XXXII 639

Pasivul succesoral se divide de drept din momentul deschiderii succesiunii,

moştenitorii fiind obligaţi la plata datoriilor proporţional cu partea ce le revine

din moştenire (art. 1540 CC), în cazul în care patrimoniul succesoral trece sta-

tului, el va răspunde pentru pasivul succesoral ca şi ceilalţi moştenitori.

Moştenitorii sunt responsabili de pasivul succesoral, proporţional cotei

fiecăruia, în limita activului patrimonial. Defunctul poate schimba prin testament

responsabilitatea moştenitorilor de pasivul succesoral, obligând unul sau mai

mulţi moştenitori să achite integral sau parţial datoriile sale. Dacă pasivul

patrimonial depăşeşte activul, moştenitorul va trebui, potrivit art. 1541 CC să

facă dovada acestui fapt, cu excepţia cazurilor în care notarul a întocmit un

inventar al patrimoniului succesoral.

Pornind de la prevederile art. 1543 CC, moştenitorii sunt obligaţi să în-

ştiinţeze creditorii celui ce a lăsat succesiunea despre deschiderea succesiunii,

dacă au cunoştinţă despre datoriile defunctului.

Creditorii defunctului, sub sancţiunea pierderii dreptului, urmează să îna-

inteze pretenţiile sale moştenitorilor care au acceptat succesiunea în termen de 6

luni din momentul în care au aflat despre deschiderea succesiunii. Dacă nu a ştiut

despre deschiderea succesiunii, termenul de înaintare a pretenţiilor este de 1 an

de la deschiderea succesiunii. Termenul de înaintare a pretenţiilor este termen de

perimare, omiterea lui producând efectul pierderii dreptului de a înainta pretenţii.

Asupra acestui termen nu se extind regulile de suspendare şi întrerupere a

termenului de prescripţie. El nu poate fi prelungit nici atunci când a fost omis din

motive întemeiate (p. 25 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din

10.06.1998).

Creditorii pot înainta pretenţii chiar dacă obligaţia nu a ajuns la scadenţă.

Potrivit art. 1546 CC, în acest caz, moştenitorii sunt în drept de a amâna exe-

cutarea până la scadenţă.

Termenul de 6 luni, în conformitate cu art. 1545 CC, nu se extinde asupra

pretenţiilor privind cheltuielile de întreţinere şi tratament din timpul ultimei boli

a defunctului, de achitare a salariului, a cheltuielilor de înmormântare, de pază şi

administrare a patrimoniului succesoral, precum şi asupra cererilor terţilor de

recunoaştere a dreptului de proprietate şi solicitarea averii deţinute cu titlu de

proprietate. Aceste pretenţii pot fi înaintate în cadrul termenului general de

prescripţie.

Pretenţiile creditorilor se satisfac printr-o plată unică, dacă acordul dintre

moştenitori şi creditori nu prevede altceva.

§8. CONFIRMAREA DREPTULUI LA MOŞTENIRE Şl

ÎMPĂRŢIREA MOŞTENIRII

Confirmarea dreptului la moştenire .se face prin certificatul de moştenitor,

care, potrivit art. 1556 CC se eliberează de notarul de la locul deschiderii succesi-

unii, în baza cererii depuse de moştenitor. Certificatul de moştenitor reprezintă

înscrisul oficial, întocmit de notar, prin care se concretizează încheierea proce-

durii notariale şi prin care se constată atât calitatea de succesor a celor care şi-au

consolidat vocaţia succesorală prin acceptarea moştenirii, cât şi componenţa

masei succesorale şi întinderea drepturilor succesorale a fiecărui moştenitor.

Notarul va elibera certificatul de moştenitor după 6 luni din ziua deschiderii

succesiunii. Dacă notarul dispune de suficiente dovezi că, în afara persoanelor

care solicită eliberarea certificatului, nu există alţi moştenitori, el va putea elibera

certificatul de moştenitor şi anterior scurgerii termenului de 6 luni {art. 1557,

alin. 2 CC).

Certificatul de moştenitor trebuie să cuprindă: data eliberării; notarul care îl

eliberează; numele şi ultimul domiciliu al defunctului; data decesului; menţiunea

dacă moştenirea este legală sau testamentară; numele, calitatea şi domiciliul

moştenitorilor; bunurile succesorale; cota sau bunurile ce revin fiecăruia dintre

moştenitori. Până la eliberarea certificatului, notarul va verifica faptul decesului

celui ce a lăsat moştenirea, data şi locul deschiderii succesiunii, faptul acceptării

succesiunii, raporturile de rudenie, existenţa sau lipsa testamentului, componenţa

masei succesorale şi costul ei. Moştenitorii legali lipsiţi de posibilitatea de a

prezenta documentele care confirmă raporturile de rudenie sau-de căsătorie cu

cel care a lăsat moştenirea, pot fi incluşi în certificatul de moştenitor cu acordul

în scris al tuturor celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea54.

Certificatul de moştenitor nu constituie un titlu de proprietate cu privire la

bunurile din componenţa masei succesorale, însă face dovada deplină a calităţii

de moştenitor şi a cotei sau a bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.

Persoanele care se consideră lezate în drepturi prin eliberarea certificatului de

moştenitor pot cere anularea lui intentând o acţiune în instanţă. în baza unei

hotărâri judecătoreşti definitive, notarul va elibera un nou certificat de

moştenitor.

Potrivit art. 1558 CC, dacă nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în

patrimoniul defunctului sau determinarea acestuia necesită operaţiuni de du-

Andrei Bloşenco, op. cit., p. 278.

640 DREPT C I V I L C a p i t o l u l X X X I I 641

rată, notarul, la cererea moştenitorilor, eliberează certificat de calitate de moş-tenitor, care atestă doar calitatea de moştenitor şi nu are valoarea unui certificat de moştenitor. Acest document oferă posibilitatea titularului de a dobândi toate documentele necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor succesorale.

In cazul în care nu există moştenitori legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul va constata succesiunea vacantă şi va elibera certificat de succesiune vacantă după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii (art. 1559 CC).

împărţirea moştenirii

Moştenitorii care au acceptat succesiunea devin coproprietari ai patri-

moniului succesoral indiviz, fiecare din ei deţinând dreptul la o cotă-parte ideală

din patrimoniu. Cu excepţia cazurilor în care moştenitorul este cu titlu particular

şi a moştenit un bun concret, nici unul dintre moştenitori nu este titular al

bunurilor incluse în masa succesorală. Coproprietatea succesorală se supune

regimului juridic aplicabil coproprietăţii în general.

Determinarea bunurilor concrete care trec în proprietatea fiecărui moştenitor

se face prin partajul averii succesorale, care reprezintă operaţiunea juridică prin

care se încetează coproprietatea prin împărţirea în natură sau prin echivalent

bănesc a bunurilor aflate în coproprietate. Potrivit art. 1560 CC, partajul averii

succesorale se face prin acordul moştenitorilor după primirea certificatului de

moştenitor. Dacă locul de aflare a unui moştenitor nu este cunoscut, moştenitorii

sunt obligaţi să întreprindă măsuri raţionale pentru a-1 găsi şi a-1 chema la

partaj. în cazurile în care moştenitorul este conceput, partajul averii se va face

doar după naşterea lui sau anterior naşterii, însă, separând cota ce i se cuvine

moştenitorului conceput {art. 1568 CC). Partajul se efectuează prin separarea în

natură a cotei fiecărui moştenitor, dacă o astfel de separare este posibilă, nu

afectează destinaţia economică şi nu este interzisă. Atunci când este imposibil de

a împărţi bunul în natură, partajul se va face potrivit regulilor instituite de art.

361 CC. Potrivit art. 1564 CC, averea al cărei partaj în natură va avea drept

consecinţă pierderea sau diminuarea destinaţiei sale economice se consideră

indiviză, nu se supune partajului şi devine proprietate comună pe cote-părţi

ideale, dacă prin acordul moştenitorilor care acceptă moştenirea nu se stabileşte

altfel.

Cel care lasă moştenirea poate stabili prin testament modul de partajare a

averii succesorale sau poate încredinţa partajul unui executor testamentar, în

acest caz împărţirea averii succesorale nu se va mai face prin acordul moş-

tenitorilor. Decizia executorului testamentar cu privire la partaj nu este obli-

gatorie pentru moştenitori doar în cazurile în care este evident inechitabilă.

Moştenitorii care consideră modul de partaj propus de executor inechitabil, ca şi

moştenitorii care nu pot ajunge la un acord referitor la partajul averii succesorale,

pot cere partajarea averii de către instanţa de judecată, care va realiza partajul,

ţinând cont de caracterul averii, activitatea fiecărui moştenitor şi alte

circumstanţe concrete (art. 1571 CC).

în conformitate cu art. 1569 CC, moştenitorii pot stabili prin acordul lor

atribuirea unuia din ei a unei cote succesorale majorate, în schimbul satisfacerii

integrale de către acesta a tuturor creanţelor creditorilor.

Dacă la împărţirea moştenirii se constată că ansamblul cotelor stabilite prin

testament depăşeşte întregul patrimoniu succesoral, cota fiecărui moştenitor se

reduce proporţional.

Codul civil al Republicii Moldova instituie reguli deosebite referitoare la

partajul terenului agricol, lăsat moştenire. Pornind de la prevederile art. 1565

CC, dacă terenul şi tehnica agricolă au fost lăsate moştenire mai multor moşte-

nitori (prin testament sau moştenire legală), acestea se vor împărţi între moş-

tenitori doar dacă partea de teren repartizată fiecăruia asigură existenţa unei

gospodării viabile. Dacă nici unul din moştenitori nu doreşte să întemeieze o

gospodărie, terenul împreună cu gospodăria ţărănească situată pe el, poate fi

vândut, cu acordul moştenitorilor, fiecare primind echivalentul în bani al cotei

sale succesorale. Terenul care nu poate fi împărţit în natură urmează a fi atribuit

moştenitorului care locuieşte în gospodăria ţărănească şi care, a administrat-o

împreună cu cel care a lăsat moştenirea. în lipsa unui astfel de moştenitor, terenul

se atribuie moştenitorului care poate şi doreşte să administreze gospodăria (art.

1566 CC). Moştenitorului care nu poate primi teren i se atribuie o cotă

echivalentă din altă avere, iar dacă aceasta nu este suficientă, primeşte o

compensaţie bănească.