4
Embargo Fest pune Dudeștii Vechi pe harta muzicii din țară și străinătate Timp de trei zile, comu- na Dudeștii Vechi va intra în atenția publicului românesc și străin din toată regiunea! „Em- bargo Fest” își deschide porțile în comuna noastră și promite să îi așeze numele pe harta muzicii din țară și străinătate. Prin me- sajul inedit, evenimentul a atras deja atenția lumii culturale din Banat, dar și de peste hotare și se anunță, încă de pe acum, un mare succes. UN FESTIVAL BINEVENIT PENTRU DUDEȘTII VECHI În perioada 18-20 mai 2018 pe Stadionul Hristo Stoich- kov, ne vom reaminti de muzica celor de la Bajaga şi a altor artişti consacraţi, dar ne vom bucura de evenimente culturale care mai de care mai interesante, de bunătăţile sârbeşti şi româneşti și multe altele. Embargo Fest este o apariție binevenită pentru viața culturală a comunei și se lasea- ză în contextul în care, în acest an sărbătorim 280 de ani de la venirea bulgarilor bănățeni pe actualul teritoriu al României. Organizatorul principal și sufletul evenimentului este Răzvan Munteanu, un dudeș- tean care nu mai are nevoie de nicio prezentare, el făcându-se remarcat pe scena muzicală românească. Eforturile lui sunt susținute de Primăria Comunei Dudeştii Vechi, Consiliul Ju- deţean Timiş şi Emiliana West Rom. PROGRAMUL CELOR TREI ZILE Embargo Fest îşi va des- chide porţile pentru public vineri, începând cu ora 16:00, când veţi putea viziona filmul documentar „Peisaj dupa em- bargo”, de Florin Iepan (TVR Timişoara), iar mai târziu pro- gramul va continua cu Amaro Del (SRB), Spitalul de Urgenţă şi Mihai Mărgineanu şi Banda. Sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 17:00, vor urca pe scenă Ansamblul de dansuri sârbeşti Sf. Sava din Sânnicolau Mare, iar mai apoi îi veţi putea auzi pe cei de la The Weenkend Bandits, Lucky Cash (SRB) şi Cargo. Duminică va fi o zi plină. Începând cu ora 17:00, Teatrul Merlin din Timişoara îi va în- cânta pe copii cu spectacolul de teatru „Noua poveste a Scufi- ţei Roşii”. Seara va continua cu Olivera Petcov, Melting Dice, iar mai apoi va avea loc mult aştep- tatul concert al celor de la Baja- ga i Instruktori. În fiecare zi de la ora 24:00, Embargo Fest îi aşteaptă pe cei care doresc să continue petrecerea la Green Stage, unde vor putea asculta diferite stiluri de muzică mixate de renumiţi producători muzicali şi DJ pre- cum K-Lu, Mr. Goju (MNE), DJ Axa, B:Hex şi Spazm şi multe alte surprize muzicale. Accesul la Green Stage va fi gratuit. SE CAUTĂ LOCURI DE CAZA- RE ÎN COMUNĂ! Organizatorii festivalului pun la dispoziţie, pentru vizi- tatori un autobuz care va face 3 curse gratuite pe zi Timişoara – Dudeştii-Vechi. Pentru locuri de cazare, organizatorii fac apel la local- nicii disponibili să îi contacteze pentru că sunt multe cereri din partea celor care vor veni de de- parte la noi în comună. Alterna- tiv, va fi pregătit și un spaţiu de campare cu acces gratuit pentru orice aventurier, fie că vorbim despre amplasarea corturilor sau despre busuri specifice. De remarcat că Punctul de trecere al frontierei de la Valcani va avea un program pre- lungit pentru ca cetăţenii sârbi să poată veni mai ușor la festival. ACTIVITĂȚI CULTURALE, PARC DE DISTRACȚII ȘI MULTE ALTELE Festivalul este organizat de către Asociaţia Sfera Timi- şoarei care va pregăti şi o serie de ateliere creative pentru copii şi adolescenţi. Nu uitaţi şi de parcul de distracţii pentru copii care va fi instalat în apropierea stadionu- lui. PREȚUL BILETELOR Un bilet pentru o zi va costa 20 de lei, iar abonamentul pentru toate cele 3 zile va fi 50 de lei şi vor putea fi achiziţiona- te de la intrare. Mai multe informaţii găsiţi pe pagina https://www. facebook.com/embargofest/ Monitorul Primăriei Dudeștii Vechi se distribuie gratuit în Dudeștii Vechi • Cheglevici • Colonia Bulgară publicație editată de Primăria comunei Dudeștii Vechi • ediție nouă • nr. 18 • aprilie 2018 www.dudestii-vechi.ro Magazin Profi la Dudeștii Vechi Cunoscutul lanț de magazine „Profi” se pregă- tește să deschidă un super- market la Dudeștii Vechi. Magazinul va fi amplasat într-o clădire din centrul co- munei, chiar lângă Primărie. Lucrările de amenajare sunt în toi și este de așteptat ca în a doua parte a anului să aibă loc inaugurarea. Com- pania a început să recruteze personal pentru magazinul din Dudeștii Vechi și pune la dispoziția celor intere- sați câteva locuri de muncă. Cei interesați sunt rugați să sune la numărul de telefon 0725.205.168. Balul Majoratului 2018 Elevii clasei A XI-A au plăcerea să vă invite la „Balul Majoratului 2018” care va avea loc la Căminul Cultural „Jaku Ronkov” Du- deștii Vechi în data de 4 mai, ora 19:00 în cinstea colegilor noștri din clasa A XII-A. Vă așteptăm în număr cât mai mare! STAGE MAIN STAGE GREEN HARTA EVENIMENT 18-20 MAI DUDEȘTII-VECHI Timișoara Serbia Legenda MAIN STAGE Scenă principală GREEN STAGE Scenă after party TOALETĂ Toalete pentru bărbați și femei BAR Bar cu băuturi alcoolice și răcoritoare FOOD COURT Corturi cu mâncare gatită și rece CAMPING Zonă de camping cu cortul INTRARE EVENIMENT Poartă de acces eveniment CHILL ZONE Zonă de relaxare PARC DE DISTRACȚII Parc de distracții pentru copii GARA Gara Dudești-Vechi PARCARE Parcare gratuită designer grafic Bartulov Adelin

Monitorul - Primaria comunei Dudestii Vechi, Jud. Timis...2018/04/18  · Monitorul Primăriei Dudeștii Vechi se distribuie gratuit în Dudeștii Vechi • Cheglevici • Colonia

  • Upload
    others

  • View
    16

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Monitorul - Primaria comunei Dudestii Vechi, Jud. Timis...2018/04/18  · Monitorul Primăriei Dudeștii Vechi se distribuie gratuit în Dudeștii Vechi • Cheglevici • Colonia

Embargo Fest pune Dudeștii Vechi pe harta muzicii din țară și străinătate

Timp de trei zile, comu-na Dudeștii Vechi va intra în atenția publicului românesc și străin din toată regiunea! „Em-bargo Fest” își deschide porțile în comuna noastră și promite să îi așeze numele pe harta muzicii din țară și străinătate. Prin me-sajul inedit, evenimentul a atras deja atenția lumii culturale din Banat, dar și de peste hotare și se anunță, încă de pe acum, un mare succes.

UN FESTIVAL BINEVENIT PENTRU DUDEȘTII VECHI În perioada 18-20 mai 2018 pe Stadionul Hristo Stoich-kov, ne vom reaminti de muzica celor de la Bajaga şi a altor artişti consacraţi, dar ne vom bucura de evenimente culturale care mai de care mai interesante, de bunătăţile sârbeşti şi româneşti și multe altele. Embargo Fest este o apariție binevenită pentru viața culturală a comunei și se lasea-ză în contextul în care, în acest an sărbătorim 280 de ani de la venirea bulgarilor bănățeni pe actualul teritoriu al României. Organizatorul principal și sufletul evenimentului este Răzvan Munteanu, un dudeș-tean care nu mai are nevoie de nicio prezentare, el făcându-se remarcat pe scena muzicală românească. Eforturile lui sunt susținute de Primăria Comunei Dudeştii Vechi, Consiliul Ju-deţean Timiş şi Emiliana West Rom.

PROGRAMUL CELOR TREI ZILE Embargo Fest îşi va des-chide porţile pentru public vineri, începând cu ora 16:00, când veţi putea viziona filmul documentar „Peisaj dupa em-bargo”, de Florin Iepan (TVR Timişoara), iar mai târziu pro-gramul va continua cu Amaro Del (SRB), Spitalul de Urgenţă şi Mihai Mărgineanu şi Banda.

Sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 17:00, vor urca pe scenă Ansamblul de dansuri sârbeşti Sf. Sava din Sânnicolau Mare, iar mai apoi îi veţi putea auzi pe cei de la The Weenkend Bandits, Lucky Cash (SRB) şi Cargo. Duminică va fi o zi plină. Începând cu ora 17:00, Teatrul Merlin din Timişoara îi va în-cânta pe copii cu spectacolul de teatru „Noua poveste a Scufi-ţei Roşii”. Seara va continua cu Olivera Petcov, Melting Dice, iar mai apoi va avea loc mult aştep-tatul concert al celor de la Baja-ga i Instruktori. În fiecare zi de la ora 24:00, Embargo Fest îi aşteaptă pe cei care doresc să continue petrecerea la Green Stage, unde vor putea asculta diferite stiluri de muzică mixate de renumiţi producători muzicali şi DJ pre-cum K-Lu, Mr. Goju (MNE), DJ Axa, B:Hex şi Spazm şi multe alte surprize muzicale. Accesul la Green Stage va fi gratuit.

SE CAUTĂ LOCURI DE CAZA-RE ÎN COMUNĂ! Organizatorii festivalului pun la dispoziţie, pentru vizi-tatori un autobuz care va face 3 curse gratuite pe zi Timişoara – Dudeştii-Vechi. Pentru locuri de cazare, organizatorii fac apel la local-

nicii disponibili să îi contacteze pentru că sunt multe cereri din partea celor care vor veni de de-parte la noi în comună. Alterna-tiv, va fi pregătit și un spaţiu de campare cu acces gratuit pentru orice aventurier, fie că vorbim despre amplasarea corturilor sau despre busuri specifice. De remarcat că Punctul de trecere al frontierei de la Valcani va avea un program pre-lungit pentru ca cetăţenii sârbi să poată veni mai ușor la festival.

ACTIVITĂȚI CULTURALE, PARC DE DISTRACȚII ȘI MULTE ALTELE Festivalul este organizat de către Asociaţia Sfera Timi-şoarei care va pregăti şi o serie de ateliere creative pentru copii şi adolescenţi. Nu uitaţi şi de parcul de distracţii pentru copii care va fi instalat în apropierea stadionu-lui.

PREȚUL BILETELOR Un bilet pentru o zi va costa 20 de lei, iar abonamentul pentru toate cele 3 zile va fi 50 de lei şi vor putea fi achiziţiona-te de la intrare.

Mai multe informaţii găsiţi pe pagina https://www.facebook.com/embargofest/

Monitorul Primăriei Dudeștii Vechi

se distribuie gratuit în Dudeștii Vechi • Cheglevici • Colonia Bulgară

publicație editată de Primăria comunei Dudeștii Vechi • ediție nouă • nr. 18 • aprilie 2018

www.dudestii-vechi.ro

Magazin Profi la Dudeștii Vechi

Cunoscutul lanț de magazine „Profi” se pregă-tește să deschidă un super-market la Dudeștii Vechi. Magazinul va fi amplasat într-o clădire din centrul co-munei, chiar lângă Primărie. Lucrările de amenajare sunt în toi și este de așteptat ca în a doua parte a anului să aibă loc inaugurarea. Com-pania a început să recruteze personal pentru magazinul din Dudeștii Vechi și pune la dispoziția celor intere-sați câteva locuri de muncă. Cei interesați sunt rugați să sune la numărul de telefon 0725.205.168.

Balul Majoratului 2018

Elevii clasei A XI-A au plăcerea să vă invite la „Balul Majoratului 2018” care va avea loc la Căminul Cultural „Jaku Ronkov” Du-deștii Vechi în data de 4 mai, ora 19:00 în cinstea colegilor noștri din clasa A XII-A.Vă așteptăm în număr cât mai mare!

STAGEMAIN

STAGEGREEN

HARTA EVENIMENT

18-20 MAIDUDEȘTII-VECHI

Timișoa

ra

Serbia

LegendaMAIN STAGEScenă principală

GREEN STAGEScenă after party

TOALETĂToalete pentru bărbați și femei

BARBar cu băuturi alcoolice și răcoritoare

FOOD COURTCorturi cu mâncare gatită și rece

CAMPINGZonă de camping cu cortul

INTRARE EVENIMENTPoartă de acces eveniment

CHILL ZONEZonă de relaxare

PARC DE DISTRACȚIIParc de distracții pentru copii

GARAGara Dudești-Vechi

PARCAREParcare gratuită

des

ign

er g

rafi

c B

artu

lov

Ad

elin

Page 2: Monitorul - Primaria comunei Dudestii Vechi, Jud. Timis...2018/04/18  · Monitorul Primăriei Dudeștii Vechi se distribuie gratuit în Dudeștii Vechi • Cheglevici • Colonia

A început reabilitarea și modernizarea Căminului cultural din Dudeștii Vechi

Clădirea căminului cultu-ral din Dudeștii Vechi are parte de o binevenită modernizare și extindere, pentru a oferi servicii culturale de calitate, la standar-dele din prezent. Proiectul care a demarat la finele anului trecut dar abia acum a început în forță, include schimbarea completă a acope-rișului, renovarea fațadei exte-rioare și extinderea cu două noi corpuri, lipite de cel vechi, care vor servi bucătăriei, astfel încât să existe un flux modern de spă-lat al vaselor, de gătit și de men-ținut alimentele într-o cameră frigorifică. „Am mers pe un pro-iect modern, după standardele existente în alimentația publică. Vrem să avem toate condițiile pentru a susține evenimente mari cu câteva sute de persoane. După ce va fi gata bucătăria, o vom dota cu o linie profesiona-

lă”, ne-a explicat primarul. De asemenea, se-a in-tervenit pentru modernizarea toaletelor destinate publicului și se vor mai face amenajări la salonul de la intrarea principală,

dar și pe exterior. „La final va fi ceva deosebit. Va fi gata cu oca-zia sărbătorii de 280 de ani de la înființarea comunei” a mai spus edilul.

2

Exerciții de alarmare aeriană

Conform Ordinu-lui Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgen-ţă nr. 21856 din data de 24.07.2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, se desfăşoară exerciţii de verificare a sirenelor de alarmare publică existente la nivel național. Scenariul vizează manifestarea tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă/protecţie civilă (in-clusiv pericolul atacului din aer) care impun alarmarea populaţiei. Scopul este antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale, pregătirea populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare şi verificarea func-ţionării sirenelor de alarma-re publică.

SEMNIFICAŢIA SEMNA-LELOR DE ALARMARE:

ALARMĂ AERIANĂ –pen-tru începere exerciţiu15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

ALARMĂ LA DEZASTRE –pentru începere exerciţiu 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

PREALARMĂ AERIANĂ –pentru începere exerciţiu 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.

ÎNCETAREA ALARMEI -pentru terminare exerciţiu sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

De la ruina „Șoimoș” la un after-school modern, în doar câteva luni

În urmă cu doar câteva

luni, în centrul comunei dom-

nea o ruină pe care locuitorii au

numit-o, cu simț al umorului,

„Șoimoș”. Aici era raiul bos-

chetarilor și domnea mizeria și

buruienile. Astăzi, trecând prin

același loc, avem impresia că

tot ce a fost în trecut a dispărut

complet. Atât de impresionan-

te sunt schimbările încât, la

prima vedere, poate părea că a

fost construită o clădire cu totul

nouă și nu vorbim de aceeași

„ruină” transformată în ceva cu

totul și cu totul modern.

Clădirea noului after-sc-

hool a prins contur de-a binelea

și se lucrează în ritm susținut

pentru ca în această vară să aibă

loc recepția finală și predarea

clădirii, la cheie, către proprietar

– Primăria Dudeștii Vechi.

I-am însoțit pe primarul

Bono cucalan și vicele Adrian

Budur pe holurile clădirii pen-

tru a surprinde ce s-a făcut până

acum: s-au amenajat cele pa-

tru săli de curs, spațiile pentru

profesori, grupurile sanitare, s-a

montat centrala termică și s-au

pus în funcțiune rețelele electri-

ce. Pereții sunt tencuiți, geamu-

rile și ușile montate, tavanul fals

în curs de finalizare și multe al-

tele. Va urma dotarea spațiilor cu

toate cele necesare, astfel ca din

toamnă, aici să poată să înceapă

serviciul de after-school pentru

elevii din Dudeștii Vechi, atât de

mult dorit de familiile în care

părinții fac naveta și au un pro-

gram de lucru încărcat.

„Sperăm ca școala și Liceul să se

miște la fel de repede și să facă

demersurile necesare pentru în-

ființarea serviciului. Noi le vom

pune la dispoziție clădirea și în

momentul în care va fi gata și îi

vom susține atât cât putem. Mai

departe, mingea va fi în terenul

lor” a declarat primarul Bono

Cucalan.

Page 3: Monitorul - Primaria comunei Dudestii Vechi, Jud. Timis...2018/04/18  · Monitorul Primăriei Dudeștii Vechi se distribuie gratuit în Dudeștii Vechi • Cheglevici • Colonia

3

Una caldă, alta rece, pentru Pobeda

Două meciuri cu gre-utate susținute de Pobeda au arătat atât forța cât și slăbi-ciunile echipei antrenate de Daniel Vasilcin. Dacă acasă lucrurile au mers bine, nu la fel a fost și deplasare.Dar să începem cu o scurtă cronică a meciului din 13 aprilie, contra celor de la Biled. Atmosferă frumoa-să, public numeros, poftă de fotbal! În teren, Pbeda a dominat categoric. Miriciov a deschis scorul în minutul 25, dar asaltul major a avut loc în repriza a doua. Sebastian Lobonea a dublat scorul în minutul 62, iar cu 15 minute înainte de final Daniel Vasil-cin a trecut ca printre jaloane de trei adversari, inclusiv de portar, şi a stabilit un scor de forfait.

Cu totul altfel au stat lucruri-le pe 23 aprilie, în deplasare la Dumbrăvița, liderul ligii a patra timișene, care, a câști-gat detașat cu un neverosimil 6-0 (4-0). De pe locul 5, Pobeda urmea-ză să joace acasă cu Progresul Gătaia, pe 25 aprilie 2018. Hai Pobeda!

Participare la Telemaratonul Speranței 2018

Elevii Liceului „Kiril și Metodii” din Dudeștii Vechi, coordonați de profesorul Iancu Berceanu, și-au adus, încă o dată, contribuția la lupta împotriva bolilor incu-rabile, sprijinind Fundația ”Laurențiu Ciucur”. Ei au

reușit să strângă o contribuție financiară de 713 lei pe care au donat-o în acest scop. De asemenea, Ansamblul Palu-cenka a avut o reprezentație în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Telemaratonului Speranței, ce s-a desfășurat în data de 28 martie 2018, la Timișoara. Felicitări!

În atenția bicicliștilor Polițiștii atrag atenția bici-cliștilor următoarele:• pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducăto-rul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani;• bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de ilumi-nare și dispozitive reflectori-zant-fluorescente, fiind interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcțio-nare;• pe timpul circulației pe dru-murile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate;

SE INTERZICE CONDUCĂ-TORILOR DE BICICLETE:

• să circule paralel;• să circule în timp ce se află sub influența alcoolului;• să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special;• să circule fără a purta îmbră-

căminte sau vestă cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei;

Nerespectarea prevederilor legale mai sus menționate se sancționează cu 6-8 puncte de amendă (870 lei – 1160 lei).

Construcția capelei de la cimitir După cum v-am anunțat în numerele trecute ale Monito-rului, Primăria Dudeștii Vechi a început construcția unei capele mortuare la cimitirul din Dudeș-tii Vechi. Dacă în urmă cu o lună încă se mai lucra la fundația clă-dirii, acum progresul este mult mai mare, s-au ridicat zidurile și se pregătește construcția acope-rișului, după cum se poate vedea și în fotografiile alăturate. De asemenea, se pregătește schim-barea gardului de la cimitir cu unul nou. Cel târziu la finele lu-nii iunie, investiția va fi finalizată și va putea fi dată în folosință.

SĂ NE CUNOAȘTEM MAI BINE COMUNA

Vegetația comunei și pădurile dispărute Vegetaţia de pe teritoriul comunei Dudeştii-Vechi se în-cadrează,în cea mai mare par-te,în zona de silvostepă (pajişti naturale,cu porţiuni restrânse de pădure, arbori izolaţi şi tu-fişuri), deşi unii autorii o înca-drează la zona de stepă. În trecutul istoric, te-renurile împădurite ocupau suprafeţe mult mai mari, dar au fost defrişate, (cum s-a întâm-plat cu pădurea dintre Dudeştii Vechi şi Sânnicolau Mare). Vegetaţia se poate împăr-ţi în două categorii: a. Vegetaţia lemnoasă Aceasta este reprezentată de tufişuri şi arbori care s-au dez-voltat pe terenuri reproductive, în lungul canalelor, a şanţurilor şi a căilor de comunicaţii (dru-muri, cale ferată) .Dintre specii-le caracteristice amintim: plo-pul, salcia, salcâmul, stejarul de câmpie, ulmul, alunul, măceşul, porumbarul, liliacul sălbatic

(aici adus de om), lemnul câi-nesc, etc. b. Vegetaţia ierboasă În lungul Arancăi se dezvoltă pa-jişti de lun-că,cu ierburi de talie mare cum sunt: păiuş,golomăţ, coada vulpii, talpa gâştei, iarba creaţă, urzica vie, coada calului, rostopasca, sânziene, sunătoa-re, busuioc, etc. La acestea se adaugă viţa sălbatică, curpenul, murul, etc. Pe câmpuri (interfluvii) s-a dezvoltat o vegetaţie ierboa-să adoptată la condiţii de sece-tă: iarba vântului, firuţă, lolium, trifoi alb, colilie, ciulin, mătră-

gună, scai vânăt, podbal, coada vulpii, coada şoricelului, etc.Pe sărături şi pe lăcoviştile sără-turate, creşte muşeţelul, sără-ţica, pătla-gina, pelinul, pirul, menta de sărătură, etc. Vegetaţia din arealele mlăştinoase este reprezentată prin: buzduganul apelor, cos-treiul de apă, rogoz, pipirig, piciorul cocoşului, etc. Pe canale se dezvoltă o floră specifică, reprezentată prin: nuferi, trestie, papură, săgeata apei, lâna broaştei, mă-tasea broaştei, broscariţă, salcie, răchită, etc. În câmpurile cultivate apar o varietate de buruieni, cum sunt: pirul, troscoţelul, costreiul, ştirul, neghina, pălă-mida, trifoiul alb, macul roşu, albăs-triţa, osul iepurelui, brus-turele, bozul, etc. (Monografia comunei Dudeștii Vechi - Dudeştii Vechi, cadru fizico – geografic, prof. Iancu C. Berceanu)

Page 4: Monitorul - Primaria comunei Dudestii Vechi, Jud. Timis...2018/04/18  · Monitorul Primăriei Dudeștii Vechi se distribuie gratuit în Dudeștii Vechi • Cheglevici • Colonia

4

CăsătoriiCiobancan Robert cu

Frone Alexandra-Maria (14.04.2018)

Vaszilcsin Dani cu Süli Anita

(15.04.2018)

Decese

Aprilie

Topciov Petru (n.1966)Nakov Damian (n. 1930)

Petcov Petronela (n. 1927)Sofran Bono (n. 1939)

Chati Margit-Vilma (n. 1921)Paraliov Iuliana (n. 1941)Todorovici Ana (n.1931)

SERVICII FUNERARE COMPLETE

PUSCAS0766 476 573 sau 0760 284 116Sicrie, respete, cruci, coroane, lu-

mânări, prosoape, batiste, baticuri. Toaletare, cosmetizare, îmbălsă-mare decedați, capac frigorific.

Preluare decedați din spitale Sân-nicolau Mare, Timișoara, etc.

Transport intern si internațional, personal manipulare sicriu.

Sânnicolau Mare, str. Calea lui Traian nr. 4

SICRIE începând cu

350 lei

publicitate

18-20 MAIDUDEȘTII-VECHI

Parteneri: Parteneri Media: Partener de comunicare:

280DE ANI

VINERI

MĂRGINEANU

ȘI BANDA

SPITALUL DE URGENŢĂ

AMARO DEL (SRB)

BIOS

SÂMBĂTĂ

CARGO

LUCKY CASH (SRB)

THE WEEKEND BANDITS

APOCALIPS

DUMINICĂ

BAJAGA I INSTRUKTORI (SRB)

MELTING DICE

OLIVERA PETCOV & BAND

PYRAMID

MAIN STAGE

(intrare pe bază de bilet)

VINERI

K-LUB:HEX

SÂMBĂTĂ

MR. GOJU (MNE)

SPAZM

DUMINICĂ

DJ AXA (REZIDENT)GREEN STAGE

(intrare liberă)

DJ Zoltan Varga (rezident)

Bucate tradiționale sârbești | Parc de distracții | Teatru de păpuși | Dansuri tradiționale

Film documentar | Expoziție de pictură | Chill Zone | Camping și transport gratuite

Bilet: 20 lei/zi, Abonament: 50 lei/3 zile

facebook.com/embargofest

Ședința Consiliului Local Dudeștii Vechi din data de 12 aprilie 2018

ORDINEA DE ZI:1. Aprobarea reactualizării impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018;2. Aprobarea scoaterii la licitație a imobilului înscris în CF 403826-C1-U2 Du-deștii Vechi;3. Dezbaterea unei solicitări legate de pășunea comunală;4. Aprobarea reglementării unor aspecte legate de arhitectura și urbanismul clădirilor situ-ate în centrul localității;5. Aprobarea cererii formulate de SC Orange Romania SA privind închirierea unui spațiu în vederea amplasării unor antene de recepție;6. Aprobarea introducerii pe Agenda Culturală a evenimentului „Embargo Fest”;7. Diverse.