2
MODA DIN RECICLABILE - EDIŢIA A II-A - Educaţia ecologică are semnificaţia deprinderii unui anumit mod de a înţelege relaţia dintre om şi mediul de viaţă, care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi al animalelor, a tot ce există pe Pământ, iar copiii trebuie să conştientizeze şi să exprime respectul pentru mediul natural de care beneficiem cu toţii şi pe care îl vor moşteni generaţiile viitoare. Moda din reciclabile urmăreşte implicarea elevilor în proiectul „ECO Şcoala” . Scopul acestor acţiuni este: identificarea materialelor reciclabile şi transformarea lor „în ceva” ce poate fi subiectul unei prezentări frumoase; stimularea creativităţii elevilor şi a imaginaţiei acestora, de a face din „nimic” „ceva” ce poate să ne încânte privirea; dezvoltarea spiritului de competiţie în ceea ce priveşte creativitatea în conceperea rochiilor şi a costumaţilor; încurajarea elevilor talentaţi. Concurenţii s-au întrecut în a prezenta publicului şi, mai ales, juriului costume de o originalitate inedită confecţionate dintr-o gamă diversă de materiale reciclabile asociate cu accesorii corespunzătoare. Parada costumelor a fost deschisă de eleva Mădălina Pană, din clasa a XI-a B, care purta o rochie din cataloage AVON, o imita pe Marylin Monroe. Purtând rochii din pungi de polietilenă, elevele Andrada Glonţ, denumită şi „Zeiţa pungilor”, şi Adriana Lungu, clasa a XI-a D, au dorit să atragă atenţia asupra faptului că aceste pungi reprezintă o importantă cauză a poluării. Eleva Cătălina Dole, clasa a XI-a D, a intrat în „gura…presei”, ziarele constituind pentru ea o sursă de inspiraţie pentru crearea unei costumaţii inedite. Nu mai puţin interesante au fost rochia din petice a elevei Alexandra Din şi cea a elevei Iuliana Predoiu, din saci de rafie. Elevele Alexandra Cazacu, Andrada Şerb şi Andreea Burnei, clasa a XI-a B, au

MODA DIN RECICLABILE - EDIŢIA A II-A -

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: MODA DIN RECICLABILE - EDIŢIA A II-A -

MODA DIN RECICLABILE - EDIŢIA A II-A -

Educaţia ecologică are semnificaţia deprinderii unui anumit mod de a înţelege relaţia dintre om şi mediul de viaţă, care nu este numai al său, ci şi al plantelor şi al animalelor, a tot ce există pe Pământ, iar copiii trebuie să conştientizeze şi să exprime respectul pentru mediul natural de care beneficiem cu toţii şi pe care îl vor moşteni generaţiile viitoare. Moda din reciclabile urmăreşte implicarea elevilor în proiectul „ECO

Şcoala” . Scopul acestor acţiuni este: identificarea materialelor reciclabile şi transformarea lor „în ceva” ce poate fi subiectul unei prezentări frumoase; stimularea creativităţii elevilor şi a imaginaţiei acestora, de a face din „nimic” „ceva” ce poate să ne încânte privirea; dezvoltarea spiritului de competiţie în ceea ce priveşte creativitatea în conceperea rochiilor şi a costumaţilor; încurajarea elevilor talentaţi. Concurenţii s-au întrecut în a prezenta publicului şi, mai ales, juriului costume de o originalitate inedită confecţionate dintr-o gamă diversă de materiale reciclabile asociate cu accesorii

corespunzătoare. Parada costumelor a fost deschisă de eleva Mădălina Pană, din clasa a XI-a B, care purta o rochie din cataloage AVON, o imita pe Marylin Monroe. Purtând rochii din pungi de polietilenă, elevele Andrada Glonţ, denumită şi „Zeiţa pungilor”, şi Adriana Lungu, clasa a XI-a D, au dorit să atragă atenţia asupra faptului că aceste pungi reprezintă o importantă cauză a poluării. Eleva Cătălina Dole, clasa a XI-a D, a intrat în „gura…presei”, ziarele constituind pentru ea o sursă de inspiraţie pentru crearea unei costumaţii

inedite. Nu mai puţin interesante au fost rochia din petice a elevei Alexandra Din şi cea a elevei Iuliana Predoiu, din saci de rafie. Elevele Alexandra Cazacu, Andrada Şerb şi Andreea Burnei, clasa a XI-a B, au

Page 2: MODA DIN RECICLABILE - EDIŢIA A II-A -

apelat la ajutorul unui croitor, care le-a pus la dispoziţie resturi de materiale, pentru a încânta publicul cu frumoasele lor costume ce vesteau primăvara. Rolurile de Albă ca Zăpada şi Scufiţa Roşie au fost reprezentate de elevele Loredana Eftimie şi Maria Donoiu, care au vrut să fie alături de concurenţi, confecţionându-şi costumele din sac de rafie şi pungi de polietilenă. Întrucât educaţia ecologică începe încă din copilărie, concursului i s-au alăturat şi cei mici. Astfel, trei mici prinţese de la Şcoala nr.3 „Nanu Muscel” au fost reprezentate de elevele Ioana Gheorghe, Andreea Duţulescu şi Cristina Poştoacă, din clasa a IV-a, care au purtat rochiţe din polietilenă şi celofan accesorizate cu CD-uri şi PET-uri. Cu o aşa concurenţă, juriului i-a fost greu să departajeze cele mai reuşite ţinute. Totuşi, preşedintele juriului, profesorul Ovidiu Popescu, alături de profesoarele Roxana Scărlătescu, Viorica Susa şi hair stylistul Anca Ştefan, au apreciat concurenţii, acordându-le tuturor premii speciale pentru originalitate, ingeniozitate, pentru folosirea celor mai diverse materiale. Nu au lipsit nici premiul de popularitate şi premiul special al presei. Pentru buna desfăşurare a concursului, având ca organizatori profesorii Doina Vintilă, Gabriela Militaru, Viorica Susa, au contribuit sponsorii Salonul „Bella Dona”, prin hair stylistul Anca Ştefan, care a pregătit coafura şi machiajul concurentelor, şi Restaurantul „Kokett”, reprezentat de Andrei Căţoiu.