Dupa 18 ani, nu se stie cine au fost teroristii, desi ei au existat. O parte au plecat in lumea larga si altii trec linistiti pe langa noi. Nu se stie de ce a fost nevoie de mai multe victime dupa 22 decembrie 1989, cand cartile erau deja facute si puterea a fost preluata de cine trebuia. Cifrele sunt graitoare pe un portativ ce reflecta norma si noima. Inainte de data respectiva au fost inregistrati 162 morti si 1.107 raniti. Dupa fuga dictatorului si dupa preluarea puterii de cei pe care ii stim, s-au inventariat 942 de decese prin impuscare si 2.245 raniti. Sunt victime de care inca nu raspunde nimeni dintre cei care au condus ostilitatile, mentinute si acum in ceata. Nimeni altii decat cei care s-au opus votarii legii lustratiei si aplicarii punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, documente selective care ii deranjau cumplit.

Nu stim de ce se taraganeaza la infinit clarificarea acestor necunoscute. Nu stim de ce au aparut, intre timp alte decese misterioase, fiind eliminati martori incomozi.

De ce a trebuit sa se impuste judecatorul Gica Popa, cel care a pronuntat condamnarea si executarea cuplului Ceausescu? De ce a murit colonelul Vasile Malutan, pilotul care i-a transportat in elicopter pe cei doi dictatori si care, in timpul unor lucrari de erbicidare din 1995, s-a agatat cu aparatul sau, ca un diletant, de firele de inalta tensiune de pe un camp banal?

Cum a fost posibil sa moara generalul Emil Macri, intoxicat de gazele de esapament lasate sa intre in masina Salvarii, care il transporta spre spital? Cum a fost posibil ca generalul aviator Dumitru Puiu, martor la masacrul de la Aeroportul Otopeni, sa moara intr-o clinica de psihiatrie de la Timisoara? Facuse imprudenta sa declare anterior ca detine cateva casete incriminatoare. Cum a fost posibil ca generalul Stefan Gusa sa moara in cateva saptamani de un cancer galopant? Cum a fost posibil ca elicopterul in care se aflau generalii Constantin Nuta si Velicu Mihale, sa fie lovit la Alba Iulia cu o rafala de 12 gloante, in timp ce erau adusi de la Timisoara? In calitatea lor de loctiitori ai ministrului de Interne, se stie ca posedau informatii certe despre noile personalitati romanesti racolate de serviciile straine. Au murit arsi de vii, legati de scaune, deoarece erau arestati. Moartea lor a fost anchetata de procurori care au pus pe dosar celebra rezolutie de neincepere a urmaririi penale

Arhiva: Decese, sinucideri si disparitii misterioase dupa decembrie 1989

Oameni-cheie ai Revolutiei au murit suspectMoartea generalului Vasile Milea, precum si a altor ofiteri continua sa ramana invaluita in misterOndine Ghergut, Carol HarsanMarti, 18 Decembrie 2007

In zilele revolutiei, dar si in anii care au urmat, multi dintre oamenii-cheie ai evenimentelor din 1989 au murit, au disparut ori s-au sinucis in conditii ramase neelucidate. Desi in majoritatea cazurilor anchetatorii s-au grabit sa diagnosticheze cauze naturale sau accidentale, exista numeroase suspiciuni legate de aceste decese. "Romania libera" a inventariat mortile suspecte si stadiul in care se afla cercetarile in putinele cazuri investigate de procurori. Moartea generalului Milea, dosar clasat in 2001, a

fost redeschis anul acesta de procurorul Dan Voinea. Foarte aproape de instanta se afla dosarul mortii adjunctului de la USLA, Gheorghe Trosca, confundat cu teroristii si macelarit alaturi de uslasii sai in drum spre MApN. si moartea generalilor Nuta si Mihalea, al caror elicopter a fost doborat la Alba Iulia, cauza clasata initial, este reconstituita de Parchetul Militar. In rest, decese naturale sau accidentale, dar si sinucideri au scos din scena persoane-cheie ale evenimentelor din decembrie 1989. Nu vom sti probabil niciodata care este adevarul despre moartea generalilor Marin Ceausescu, stefan Gusa, Nicolae Militaru, Dumitru Puiu, Gheorghe Voinea, Stelian Pintilie, Emil Macri, Nicolae Doicaru, Gica Popa, Ion Bunoaica, Safta, Cerbu sau a coloneilor Gheorghe Ardeleanu si Vasile Malutan.

Dosarul Milea, redeschis in 2007Generalul Vasile Milea, ministrul Apararii Nationale in ultimul guvern comunist, a deschis seria deceselor suspecte. Moartea lui a fost anuntata de catre Nicolae Ceausescu ("Tradatorul s-a sinucis!") pe postul national de televiziune, chiar in prima jumatate a zilei de 22 decembrie 1989, inainte sa fuga cu elicopterul din sediul CC al PCR. Pana la data de 21 decembrie, ministrul Milea a transmis ordinele comandantului suprem Ceausescu de reprimare a manifestantilor si a coordonat executarea acestora impreuna cu ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, seful Securitatii Statului, Iulian Vlad, si seful garzilor patriotice, generalul Corneliu Parcalabescu. Despre moartea lui Milea au circulat doua ipoteze. Potrivit primei ipoteze, ministrul Milea ar fi fost impuscat din ordinul lui Ceausescu pentru ca a refuzat sa continue sa lupte impotriva propriului popor. A doua ipoteza porneste de la premisa ca Milea chiar s-a impuscat pentru ca si-ar fi dat seama ca Ceausescu va pierde batalia, iar el va fi pedepsit pentru crimele comise pana la acea data. Presupusa sinucidere a avut loc in biroul generalului garzilor patriotice, Corneliu Parcalabescu (vazut des in preajma Elenei Ceausescu), cu o arma ce apartinea unui subofiter din garda de corp a acestui general.

Pana in 1998, dosarul decesului ministrului Milea a fost inchis cu diagnosticul "sinucidere", desi in raportul medico-legal de expertiza nu au fost consemnate urme de pulbere pe haine si pe corp, urme specifice cazurilor de sinucidere prin impuscare. Generalul magistrat Dan Voinea de la Sectia Parchetelor Militare a deschis dosarul in 1998 pentru a completa cercetarile si a stabili cu exactitate imprejurarile mortii lui Milea. Dupa schimbarea puterii din 2001, dosarul a fost preluat de magistratii militari Vasile Stanca si Gheorghe Oancea, care au clasat dosarul tot cu sinucidere, fara a explica de ce in raportul medico-legal nu au fost consemnate urmele lasate de traiectoria glontului ucigas. Anul acesta, generalul magistrat Dan Voinea a redeschis acest dosar pentru completarea cercetarilor.

Dosarul Trosca-USLA, la un pas de instantaColonelul Gheorghe Trosca, adjunct al sefului de Stat Major USLA, coordona, in noaptea de 22 spre 23 decembrie, trei transportoare blindate catre Ministerul Apararii Nationale, unde i se ordonase sa sprijine apararea. Transportoarele au fost distruse, iar echipajele USLA macelarite de catre dispozitivele de aparare ale MApN, care i-au luat drept teroristi (asa au fost informati conducatorii dispozitivelor de aparare). Trosca era antrenat sa cunoasca si sa riposteze in situatii limita gen lupte de gherila si contracara metodele de diversiune. Era unul dintre ofiterii care ar fi putut depista rapid "celula" transmitatoare de informatii diversioniste despre teroristi, "fantomele" care au generat, dupa 22 decembrie, circa 1.000 de morti si 3.000 de raniti. In acest caz, Sectia Parchetelor Militare a reconstituit cu precizie faptele si persoanele participante, dar numele acestora si acuzatiile care li se aduc nu sunt, inca, publice.

Nuta si Mihalea au ars de viiGeneralul Constantin Nuta, seful Militiei, si adjunctul sau, generalul Velicu Mihalea, au murit in seara de 23 decembrie 1989, dupa ce elicopterul care-i aducea la Bucuresti a fost doborat la Alba Iulia. Pana la data de 20 decembrie, cei doi au sters urmele macelului de la Timisoara (pe data de 19 decembrie au trimis cadavrele la Bucuresti, unde au fost incinerate, iar cenusa lor a fost aruncata la groapa de gunoi a Capitalei), apoi s-au dus la Arad. In dimineata zilei de 23 decembrie au luat trenul spre Bucuresti, dar la Deva au fost arestati si dusi la sediul unui regiment de geniu din oras. Apoi au fost urcati intr-un elicopter (unde au fost legati cu franghii de scaune) pentru a fi dusi la Bucuresti. In loc sa se indrepte spre Capitala, elicopterul si-a schimbat – nu se stie de ce! – traseul spre Alba Iulia. Elicopterul a fost doborat pe dealul Mamut din Alba Iulia de catre militarii de la sol, care au primit ordin sa doboare tot ce zboara, deoarece ar fi fost vorba de "teroristi". Ordinul a venit de la Bucuresti, de la celula de comanda de la MApN (unde se aflau, intre altii, generalul Victor Athanasie Stanculescu si Ion Iliescu), dupa cum s-a aflat de curand in cadrul anchetelor de la Sectia Parchetelor Militare. Au fost identificate persoanele care au transmis ordinul de doborare "a tot ce zboara", precum si cei care le-au executat. Considerat o adevarata biblioteca vie, Nuta a fost anterior sef la contrainformatiile militare. Era extrem de temut si multi l-ar fi dorit disparut.

Puiu, disparut si declarat nebunGeneralul Dumitru Puiu, comandantul Aeroportului Otopeni, a disparut, pur si simplu, pe 24 decembrie 1989, dupa ce a anuntat la TVR ca detine filme cu masacrul de la Otopeni. A fost descoperit pe strazile Timisoarei, unde a fost internat la spitalul de psihiatrie. A murit in mod suspect la inceputul lui 1990. Casetele disparute ar fi facut lumina asupra diversiunii de la aeroport in urma careia numai intr-o singura ora au fost ucise circa 50 de persoane. Conditiile disparitiei generalului Puiu nu vor putea fi elucidate niciodata, sustin surse judiciare.

Misterul de la VienaGeneralul Marin Ceausescu (fratele dictatorului) – seful reprezentantei comerciale a Romaniei pentru Europa de Vest de la Viena (in fond, o centrala de spionaj) – a avut acces la conturile familiei Ceausescu. La 28 decembrie 1989, acesta "s-a sinucis prin spanzurare" la sediul reprezentantei, iar conturile

Securitatii au disparut. Moartea generalului Ceausescu nu a fost anchetata.

Seful lui Pacepa si judecatorul lui Ceausescu, "sinucisi" Generalul Nicolae Doicaru (seful Directiei de Informatii Externe intre 1959-1978) a murit extrem de ciudat la o partida de vanatoare din 1992, verdictul anchetatorilor fiind cel de "sinucidere prin impuscare". Toti participantii la vanatoare aveau cartuse cu alice, dar Doicaru a fost ucis de un glont care nu se stie din arma cui a "pornit". Doicaru a fost prieten cu Pantiusa Bodnarenko, fostul sef al generalului Mihai Pacepa (generalul de Securitate, "defectat la americani"), iar dupa 1990 a fost consilierul lui Gelu Voican Voiculescu. Dosarul a fost clasat.Judecator militar, generalul Gica Popa, presedintele completului de judecata in procesul Ceausestilor, cel care a pronuntat condamnarea la moarte a acestora, s-a sinucis prin impuscare intr-o unitate militara la data de 1 martie 1990, dupa ce a cerut trimiterea la o ambasada in strainatate, pentru protectie. Potrivit unor surse judiciare, generalul Popa, pana la sinucidere, a fost asaltat de telefoane de amenintare cu moartea. Dosarul a fost inchis.

seful USLA, intoxicatColonel Gheorghe Ardeleanu, fost sef USLA, fost sef de contraspionaj pe spatiul european, a murit in iunie 1993, cand s-a "intoxicat cu insecticid, stropind cartofi" la Petrani (langa Oradea). Diagnosticul: "moarte accidentala".

Bunoaica si Malutan au plecat cu elicopterulGeneralul Ion Bunoaica, fost sef al comandamentului Trupelor de Securitate Timisoara, implicat in reprimarea de pana la data de 21 decembrie, numit ulterior sef al noii Jandarmerii Romane, s-a prabusit cu un elicopter in 1995, impreuna cu generalul de politie Ion Eugen Sandu (fost la Militie). Bunoaica era un martor incomod, deoarece putea spune cine si ce ordine de reprimare a dat la Timisoara. Dosarul mortii a fost clasat.Locotenent-colonelul de Securitate Vasile Malutan, fost pilot al lui Nicolae Ceausescu, s-a prabusit cu elicopterul de la inaltimea de 12 metri "in timp ce uda vita-de-vie" la Fundulea ("moarte accidentala"). Cu o zi inainte de a muri, el a sustinut in fata unei comisii parlamentare ca "la plecare, in 22 decembrie, Nicolae Ceausescu avea cu el o valiza plina cu documente".

Militaru si Gusa, morti "natural" de cancer galopantGeneralul Nicolae Militaru, primul ministru postdecembrist al Apararii, a murit de cancer galopant ("moarte naturala") in 1996, la scurt timp dupa ce a anuntat ca va fi contracandidatul lui Ion Iliescu la presedintia Romaniei. Militaru a fost deconspirat ca agent sovietic. Cunostea in detaliu reteaua KGB din Romania, din care facea parte. Generalul stefan Gusa, seful Marelui Stat Major General al Armatei, a participat la reprimarea demonstrantilor de la Timisoara pana la data de 19 decembrie 1989. A murit de cancer galopant ("moarte naturala") in martie 1994. Membrii familiei sale au declarat presei ca boala i-a fost provocata intentionat pentru a fi impiedicat sa spuna tot adevarul despre cei implicati in crimele din decembrie 1989. z

In numarul de maine "Romania libera" va prezinta 10 ipoteze despre cine sunt si in numele cui au actionat teroristii.

DECESE NATURALE» Cinci generali prea bine informati» Generalul Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I , a coordonat represiunea din Bucuresti si se presupune ca a cunoscut imprejurarile "sinuciderii" ministrului Milea. A fost gasit mort in birou la inceputul lui 1990. Nu s-a anchetat decesul generalului, moartea fiind considerata "naturala".» Generalul Safta, seful dispozitivului de aparare al sediului MApN, mort la inceputul lui 1990. El i-a cunoscut pe toti membrii "celulei de comanda" din sediul MApN, de unde au plecat toate informatiile diversioniste, generatoare de victime. Imprejurarile mortii generalului Safta nu au fost anchetate ("moarte naturala").

» Generalul Cerbu, seful centralei Transmisiunilor MApN, a detinut controlul asupra circulatiei informatiilor si ordinelor. El este cel care a anuntat la TVR ca "s-au intrerupt legaturile cu Securitatea...". A stiut cine si ce ordine a transmis. Ca si fiul sau, tot ofiter, Cerbu a murit de cancer galopant ("moarte naturala").» Generalul de Securitate Stelian Pintilie, seful tuturor transmisiunilor militare si civile din Romania (sef al generalului Cerbu), cu sediul la Palatul Telefoanelor din Bucuresti, a murit in conditii suspecte, dar decesul a fost consemnat ca "natural". La revolutie, din centrala, s-a ocupat de intreruperea legaturilor unitatilor Ministerului de Interne si ale Securitatii si a creat o linie directa, securizata intre centrul de comanda de la MApN cu celulele aflate in sediul CC al PCR si cu TVR.Generalul Pintilie a stiut cu exactitate cine a facut diversiunea, care au fost verigile de transmisie, cine le-a executat si cu ce scop.

» Generalul Emil Macri, seful Directiei a II-a de contraspionaj economic a Securitatii, specializat in inabusirea revoltelor (inclusiv a revoltelor din 1977 si 1987), a fost arestat si inchis dupa revolutie. Macri nu a apucat sfarsitul procesului sau. El a murit in aprilie 1991. Diagnosticul oficial a fost "infarct", dar s-a sustinut si ipoteza intoxicarii sale in masina care il transporta de la un spital la altul. Diagnostic: "moarte naturala".

Mărturii de la Revoluţie03/12/2009 00:29:00   Articol publicat de: Administrator Font size:

USLA către Militaru: „Mi-aţi omorât oamenii!“

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, blocat într-un ABI în care se trăgea din toate direcţiile, colonelul Gheorghe Trosca îşi trăia ultimele clipe din viaţă, urlând speriat spre o staţie de emisie-recepţie: „Trag în noi! Trag în noi!". Fusese chemat la sediul Ministerului Apărării Naţionale din cartierul Drumul Taberei pentru a-şi arăta loialitatea faţă de noua putere, prin anihilarea „teroriştilor ascunşi în tufişuri".

La câteva zeci de metri distanţă de locul execuţiei lui Trosca, generalul Nicolae Militaru, numit deja, informal, ministru al Apărării de către Ion Iliescu, savura din biroul său măcelul din stradă. Absorbea răcnetele unui muribund, transmise prin staţie, şi se foia prin încăpere, repetând sec: „N-avea cum...".

Trecuseră 11 ani de la momentul în care colonelul atacat în ABI contribuia decisiv, prin informările operative oferite lui Nicolae Ceauşescu, la trecerea în rezervă şi dezonorarea generalului Nicolae Militaru. Acum venise momentul răzbunării. Învestit în funcţia de comandă a Armatei şi beneficiind de neabolirea pedepsei cu moartea (ce avea să se întâmple abia în 12 ianuarie 1990), fostul spion GRU începea să-şi plătească poliţele. Toţi cei care-i dovediseră trecutul de agent sovietic trebuiau să dispară definitiv.

Cele două mărturii

Teribila crimă din faţa sediului MApN a fost tăinuită ani buni. Miza era enormă: noul regim, autoproclamat „democratic", ar fi trebuit să ofere explicaţii serioase privind legitimarea şi învestirea unui criminal în fruntea celei mai sensibile instituţii din zilele Revoluţiei: Armata.

Mărturii succinte, care construiau doar bucăţi din adevărul acelui moment, au fost oferite, disipat, în presa primilor ani de democraţie, dar şi în cadrul audierilor Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. Efectul acestora a fost însă aproape nul. Astfel se explică cum, în decembrie 1996, generalul Nicolae Militaru, pozând într-o personalitate extrem de respectabilă, candida pentru funcţia de preşedinte al României. Şi cum instituţiile statului român i-au acceptat candidatura ca oricărui om onorabil. De la crimele din 1989 trecuseră şapte ani.

În mormanul de mărturii colectate din 1989 până astăzi există însă două declaraţii zguduitoare, care demonstrează indubitabil că generalul Nicolae Militaru este adevăratul autor al măcelului din 23 decembrie 1989, ora 22.00. Ambele au fost consemnate de către istoricul Alex Mihai Stoenescu, ambele aparţin unor persoane care se aflau, la momentul execuţiei, în preajma lui Militaru.

Militaru: „Să dovedească că e de partea noastră!"

Prima mărturie aparţine celui care, la momentul crimei din Drumul Taberei, era, cel puţin în acte, adevăratul ministru al Apărării. Victor Atanasie Stănculescu fusese martorul direct al întregii operaţiuni ucigaşe, regizată de către Nicolae Militaru. În acele moment, cei doi se aflau faţă în faţă, ca într-un veritabil film de acţiune, despărţiţi de Ion Iliescu.

Se întâmpla chiar în biroul ministrului Apărării, care ar fi trebuit să fie încăperea de comandă a lui Stănculescu. Din acest loc, infiltrat cu ajutorul şi cu susţinerea lui Ion Iliescu, Nicolae Militaru dădea unul dintre primele sale ordine ca ministru al Apărării:

uciderea colonelului Gheorghe Trosca.

„Militaru a fost un tip răzbunător. Mă refer la discuţia din noaptea când a cerut să vină grupul de la USLA, în care Ion Iliescu era pe scaunul ministrului, iar eu şi cu Militaru în faţa biroului, pe fotolii. Eu am spus atunci: «Lăsaţi-i să se oprească la calea ferată!». Militaru s-a opus: «Nu, să vină încoa', să dovedească că e de partea noastră!». Când au raportat că au ajuns la linia de tramvai, le-am spus celor din birou: «Să nu vină!». Este noapte deja, n-aveam legături, eram vai de capul nostru.

În acel moment - şi asta mi-a spus şeful Direcţiei Operaţii -, Militaru a dat ordin să se maseze foarte multe trupe în dreptul ministerului. Era acolo capacitatea pentru apărare a unei unităţi de tip regiment, pentru frontul de atac al unei divizii! O enormitate! Militaru

a insistat pentru această concentrare de foc nemaipomenită într-un oraş, într-o curte, că totul se petrecea la clădirile de la Orizont.

Când am auzit lovitura de tanc de nimicire a maşinilor USLA, i-am spus: «Domne, v-am spus că nu trebuie să vină până aici, că e noapte şi se poate întâmpla o nenorocire...» Iar el a răspuns: «Lasă, domne, că la război e ca la război!»", a mărturisit Victor Atanasie Stănculescu.

Colonelul Gheorghe Ardeleanu, cel pomenit de generalul Stănculescu, era şeful trupelor USLA şi se afla, în acea seară teribilă de 23 decembrie 1989, alături de Militaru, Stănculescu şi Iliescu, în biroul ministrului Apărării.

„Pe front, lumea mai şi moare"

Luată sub forma unui interviu de către istoricul Alex Mihai Stoenescu, a doua mărturie îi aparţine generalului Romeo Câmpeanu, cel care în decembrie 1989 era locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei. Altfel spus, adjunctul generalului Nuţă.

În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, generalul Câmpeanu se afla, ca şi colonelul Ardeleanu, în biroul ministrului Apărării, alături de trioul Iliescu - Militaru - Stănculescu. Aşadar, el a fost martor ocular al acelor grozăvii. Declaraţia sa, redată sub forma unei povestiri emoţionante despre ură şi cruzime, întregeşte portretul de criminal feroce al generalului Nicolae Militaru.

„Ardeleanu vorbea cu Trosca la telefon şi avea şi staţia deschisă, în acelaşi timp. Şi îi spune: «Ia trimite tu trei ABI-uri încoace!». Nu ştiam exact câţi sunt, dar erau foarte mulţi. Tancuri, TAB-uri, artilerie, trupe de infanterie. A intervenit Militaru: «Să vină Trosca!». Erau tot timpul în legătură pe staţie, când au intrat pe Drumul Taberei şi tancurile au început să tragă în ei.

«Uslaşii» urlau în ABI-uri, urlau ca în iad. Tot asasinatul s-a auzit în staţie, în biroul lui Militaru. L-am auzit pe Trosca urlând: «Tovarăşe ministru, daţi ordin să nu mai tragă!». Şi atunci Militaru s-a ridicat şi i-a spus: «Băi Ardelene, tu ştii că noi suntem pe front, şi pe front lumea mai şi moare!?». Ardeleanu se ruga de el, îl implora. Militaru se plimba prin birou şi spunea: «Tancurile noastre sunt vechi, nu avem condiţii de transmisiuni, şi chiar dacă vreau să iau legătura, nu pot. L-au găsit pe atacator şi au tras!». Ardeleanu a început să plângă: «Mi-aţi omorât oamenii...». Şi a murit staţia. Ardeleanu plângea şi se tăvălea pe jos: «Ce-aţi făcut» Militaru se foia prin birou şi îi spunea: «Băi Ardelene, n-aveam cum...»".

„Toţi răspundeau de cadavre!"

După uciderea colonelului Gheorghe Trosca şi a celor şapte „uslaşi" din echipa sa, trupurile acestora au rămas în stradă, vreme de câteva zile. Cadavrul lui Trosca a fost decapitat şi profanat, iar pe cele trei autovehicule ABI în care se aflau „uslaşii" a fost scris, cu litere mari, „TERORIŞTI".

Din acea seară de 22 decembrie 1989 şi până în 27 decembrie 1996, când a fost răpus de cancer, generalul Militaru a fost pus o singură dată să explice de ce cadavrele au fost abandonate în stradă. Se întâmpla la 23 septembrie 1993, când Nicolae Militaru a fost audiat de către senatorii Comisiei „Decembrie 1989". În acel moment, preşedintele comisiei era Valentin Gabrielescu (PNŢCD), iar vicepreşedinte - Sergiu Nicolaescu (PDSR).

La finalul unui dialog scurt cu Sergiu Nicolaescu, Militaru îşi desăvârşea crima comisă în 1989, într-o dublă notă de cinism feroce şi de nepăsare.

Sergiu Nicolaescu: În dimineaţa de 24 decembrie ştiaţi că ABI-urile şi corpurile zac încă în stradă şi populaţia urinează pe ele?

Nicolae Militaru: Eu nu am ieşit din sediul Ministerului Apărării Naţionale decât în 26 decembrie, pe la ora prânzului. (...) Atunci am ieşit şi am văzut spectacolul care era acolo.

Nicolaescu: Cine credeţi că răspundea de ceea ce se întâmpla acolo în acel moment şi de imaginea Ministerului Apărării Naţionale?

Militaru: De această chestiune trebuia să se ocupe însuşi comandantul unităţii, colonelul Ardeleanu.

Nicolaescu: Vorbesc din partea ministerului, că eram pe teritoriul şi împrejurimile MApN. Cine răspundea în acel moment?

Militaru: Păi, de asta răspundea toată lumea!

Militaru, renegat de restul Armatei

Uciderea lui Gheorghe Trosca şi imaginea de spion sovietic pe care restul Armatei Române şi-o formase despre generalul Nicolae Militaru au contribuit decisiv la demiterea acestuia din funcţia de ministru al Apărării. Se întâmpla la 16 februarie 1990, la finalul unor săptămâni de protest a cadrelor active din Armată, susţinute mai ales de nou-înfiinţatul Comitet de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA).

Mai mulţi ofiţeri ai acestui Comitet i-au trimis o scrisoare deschisă generalului Militaru, învinuindu-l direct, pentru prima dată, de uciderea colonelului Gheorghe Trosca şi a „uslaşilor" conduşi de către acesta.

Prin câteva întrebări bine ţintite, scrisoarea viza călcâiul lui Ahile al generalului-spion:

-„Care este motivul pentru care a fost cercetat contrainformativ generalul Nicolae Militaru de către colonelul Trosca - fostul Şef de Stat Major al USLA - pe timpul cât acesta din urmă era maior la contrainformaţii militare?"

-„De ce Militaru l-a cerut pe Trosca să vină în fruntea unei formaţiuni de luptă antiteroristă să ajute MApN şi, fără a înştiinţa despre sosirea acestei grupări, a lăsat să fie distrus cu armamentul greu de TAB-uri şi de tancurile din curtea ministerului?"

-„Cine a transmis ordinul din sediul MApN, către forţele care apărau ministerul, în clipa când se apropiau ABI-urile solicitate pentru a veni în sprijinul armatei: «Vor veni două echipaje uşoare. Trageţi fără somaţie!»?"

Ministrul doborât de ofiţeri

La 12 februarie 1990, membrii CADA redactau celebrul "Apel către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN)". Aşadar, apelul îi era adresat lui Ion Iliescu. Cu acel prilej, succesorul lui Ceauşescu la cârma statului a aflat despre toate reproşurile pe care militarii i le aduceau lui Militaru. Inclusiv crimele de la Revoluţie şi colaborarea cu sovieticii. Păcate despre care, cu siguranţă, ştia de multă vreme, dar pe care le neagă şi astăzi.

Apelul CADA solicita, printre altele, aflarea rolului Armatei în evenimentele din decembrie 1989 şi înlăturarea cadrelor militare care "s-au compromis, fiind părtaşe directe ale dictaturii ceauşiste". La punctul 3, apelul prevedea "trecerea în rezervă a ministrului Apărării Naţionale care, prin ordinele date, a dus la o stare de tensiune în Armată".

La numai patru zile de la acest moment, generalul Nicolae Militaru avea să fie demis din funcţia de ministru al Apărării Naţionale. Succesorul său era chiar cel de la care preluase funcţia, cu ajutorul lui Ion Iliescu, în decembrie 1989: generalul Victor Atanasie Stănculescu. (Mihai Mincan)

OCROTITORUL CRIMINALILOR

20 Decembrie 2004

Un timişorean arestat în timpul revoluţiei se zbate, de 15 ani, să scoată la lumină ceea ce autorităţile doresc să ascundă. Din concluziile sale reiese că fostul preşedinte Ion Iliescu este protectorul criminalilor revoluţiei, pe care i-a graţiat fără excepţie

"Sunt întins pe burtă şi bătut peste tălpi, picioare, spate, mâini. Răcnesc cât pot. Mă prefac leşinat. Aruncă apă peste mine. Un locotenent-colonel îi face observaţie anchetatorului pentru că mi-a spart buza. Ancheta reîncepe." Fragmentul face parte din mărturia lui Marius Mioc, arestat ilegal în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. În 1990, din cauza traumelor din timpul arestului, Marius Mioc, student pe atunci în anul trei la Mecanică, a pierdut un an de facultate.

Proces cu şeful Securităţii

După zece ani de la evenimentele din decembrie '89, Marius Mioc i-a dat în judecată pe Traian Sima, fostul şef al Securităţii Timiş, Radu Tinu, adjunctul acestuia, şi Filip Teodorescu, care activase în cadrul Securităţii în Bucureşti, pentru arestare ilegală în timpul Revoluţiei. "Tribunalul Timiş a anulat cauza ca netimbrată, deşi există un articol de lege care scuteşte, în astfel de cazuri, de plata taxei de timbru", spune Marius Mioc. El a făcut apel la Curtea de Apel Timişoara, care a acceptat judecarea cauzei doar faţă de Sima Traian. În 2002, fără a fi reprezentat de vreun avocat, tânărul câştigă procesul la Curtea de Apel, iar Traian Sima trebuie să îi plătească daune materiale, constând în salariul pe un an de zile la nivelul anului 2000, şi daune morale în valoare de 90 de milioane de lei.

În aşteptarea depăgubirii

La începutul anului 2004, Traian Sima a făcut recurs la Curtea Supremă. Aceasta a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara sub aspectul recalculării daunelor care trebuiau plătite de Sima. "Era vorba despre recalcularea daunelor în ceea ce priveşte salariul pe un an. De ce am cerut salariul pe un an? În 1989 eram student în anul trei. În '90, fiind foarte afectat de cele întâmplate, am rămas repetent. Am considerat că astfel am pierdut şi un an de salarizare. Curtea de Apel Timişoara a decis, în final, să-mi fie plătit de către Sima Traian ca daună materială salariul pe un an la nivelul lui 1993, adică primul meu an de

angajare, actualizat la rata inflaţiei. De asemenea, s-a actualizat şi suma cerută iniţial ca daună morală. Sentinţa s-a dat în luna octombrie, iar eu nu am primit încă acasă hotărârea judecătorească. Fără aceasta nu pot începe demersurile de a intra în posesia banilor", declară Mioc.

Vinovatul

În afara problemele care-l vizează direct, Marius Mioc a pornit un război personal legat de revoluţie cu autorităţile postdecembriste, pentru aflarea adevărului. Munca sa de 15 ani s-a concretizat în câteva volume publicate, în site-uri pe internet şi într-o activitate intensă de monitorizare a proceselor revoluţiei. Căutând răspunsuri la întrebările cheie ale revoluţiei (Cine a tras după 22 decembrie?, De ce aceia pe care Justiţia i-a condamnat la ani grei de

De fiecare dată când a fost la Timişoara în luna decembrie,

Iliescu a participat la comemorarea celor morţi în

timpul Revoluţiei (foto), prefăcându-se că îi pasă şi că

regretă moartea acestora. Miercuri, 15 decembrie 2004, în

faţa Bisericii Reformate din Piaţa Maria, locul în care slujise

pastorul Laszlo Tokes şi din care a izbucnit mişcarea ce avea să răstoarne regimul

comunist, timişorenii au aprins lumânări în memoria celor ucişi în decembrie '89. Chiar în acea zi, în care se împlineau 15 ani de la declanşarea Revoluţiei,

Iliescu semna, pe şest, decretul de eliberare a lui Miron Cozma

şi a altor 44 de condamnaţi, între care şi Ion Corpodeanu,

închis pentru reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor de

la Timişoara. Acesta e adevăratul Iliescu şi acesta e

respectul pe care îl poartă victimelor Revoluţiei şi familiilor

îndoliate ale acestoraFoto: Adrian PÎCLIŞAN (c)

închisoare pentru reprimarea revoluţiei sunt în libertate?), Marius Mioc a ajuns la concluzia că marele vinovat este Ion Iliescu, pe care-l numeşte "ocrotitorul criminalilor revoluţiei".

Primele graţieri

"A existat de la început o dorinţă a lui Iliescu de a-i scoate basma curată pe cei vinovaţi de reprimarea revoluţiei. Nu a putut însă să dea de la început amnistie generală. A început cu cazurile aşa-zis mai mărunte. Toţi cei implicaţi în furtul şi arderea cadavrelor sau condamnaţi pentru favorizarea infractorului au primit amnistie din partea lui Ion Iliescu, în 4 ianuarie 1990. Fiindcă avea popularitate, a putut da decret de amnistie. Însă lumea din Timişoara, care a fost implicată direct în evenimentele din '89, era mai atentă la lucrurile astea. De aceea erau mitinguri în Timişoara şi de aceea Ion Iliescu nu a primit niciodată credit din partea timişorenilor", spune Mioc. Într-adevăr, în 4 ianuarie 1990, prin decret al FSN, au fost graţiaţi: Nicolae Ghircoiaş (colonel miliţie), Ioan Baciu (colonel miliţie), Valentin Ciuca (căpitan miliţie), Gheorghe Avram (maior miliţie) Laurenţiu Preda (locotenent-major miliţie), Eugen Mişca (căpitan miliţie), Tiberiu Grui (căpitan miliţie), Eugen Peptan (căpitan miliţie). Cu toţii au fost implicaţi în reprimarea protestelor revoluţionare.

Teoriştii nu au existat

Cine a tras după 22? Marius Mioc are o teorie interesantă: "Ca să fie sigur că el ia puterea, Iliescu a creat acea luptă cu teroriştii, pentru ca populaţia să lase deoparte problemele mărunte de genul <<Iliescu a fost comunist>> şi să se concentreze asupra teroriştilor. După 15 ani, putem spune că teroriştii nu au existat, iar Ion Iliescu şi-a creat o imagine de erou al revoluţiei.

Faptul că s-a tras şi după 22 decembrie cred că a fost o înscenare a acestui grup constituit în jurul FSN-ului, pentru ca Ion Iliescu să poată prelua puterea.

Cred că a fost o înscenare pusă la cale de FSN şi Armată. Dacă în 21-22 <<Iliescu a fost cu noi>>, cum se striga, trebuiau găsiţi vinovaţii pentru morţii de după acea dată. Iliescu nu a avut încotro. Au fost acuzaţi şefi de Securitate, de Miliţie şi ai Comitetului Politic Executiv, însă nimeni din Armată. Iar pe cei condamnaţi a avut grijă să-i graţieze", susţine Mioc.

Graţierea lui Veverca

Anul trecut, în decembrie, Ion Iliescu l-a graţiat pe Iosif Veverca, fost şef al serviciului judiciar al Miliţiei Timiş, singurul inculpat în procesul "Lotului Timişoara" învinuit pentru uciderea concretă a unei persoane, pe baza mărturiilor miliţienilor care au fost de faţă. Veverca a fost acuzat de uciderea lui Ianos Paris, despre care au circulat ulterior zvonuri că ar fi în viaţă. "Aceste zvonuri au pornit chiar de la Veverca, au fost preluate de mass-media, iar Iliescu l-a graţiat în decembrie 2003. Mama lui Ianos Paris a susţinut la un moment dat că cineva a vrut s-o mituiască, în schimbul unei mărturii conform căreia fiul ei trăieşte. Veverca a fost condamnat în '91 la 15 ani de închisoare, în '97 a cerut revizuirea cazului, însă justiţia a ajuns la aceeaşi concluzie, că este vinovat. În 2003 Iliescu îl graţiază", spune Marius Mioc. Trebuie menţionat că Ianos Paris a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol tocmai pentru a se lămuri această dispută, însă, cum era de aşteptat, nu a fost găsit. Se presupune că trupul său

a fost dus la crematoriul din Bucureşti, laolaltă cu celelalte cadavre dispărute.

6 morţi, 30 de răniţi

Tot Iliescu i-a graţiat şi pe cei care au tras în Calea Lipovei. General Rotariu, locotenent-colonelul Ion Păun şi căpitanul Constantin Gheorghe au fost acuzaţi că au ordonat deschiderea focului împotriva manifestanţilor din Calea Lipovei, în 17 decembrie 1989. În zonă s-au înregistrat 6 morţi şi 30 de răniţi prin împuşcare. Acuzaţii au fost achitaţi de Tribunalul Militar Bucureşti (judecător Constantin Lucescu, avocatul apărării în procesul Ceauşescu). "În 1998, procesul s-a rejudecat, terminându-se tot cu achitare, pe considerentul că inculpaţii n-au făcut decât să execute nişte ordine. Au fost condamnaţi definitiv şi irevocabil în 2002, iar Iliescu i-a graţiat ulterior."

Ultimul pe listă

Miercuri, 15 decembrie, chiar în ziua în care se împlineau 15 ani de la izbucnirea Revoluţiei la Timişoara, Ion Iliescu a semnat - cu o nesimţire soră cu cinismul - decretul de graţiere a încă unui fost membru al "Lotului Timişoara", condamnat pentru reprimarea manifestaţiilor de stradă. E vorba de Ion Corpodeanu, fost adjunct al şefului Miliţiei Timiş. Corpodeanu a fost acuzat iniţial de genocid, apoi de omor deosebit de grav, pentru reprimarea manifestaţiilor de stradă din perioada 16-22 decembrie 1989, când au fost ucişi 33 de oameni şi 300 au fost răniţi. Corpodeanu a fost condamnat în 1991 la 18 ani de închisoare, iar în 1997 pedeapsa a fost redusă la 15 ani. Miercuri, 15 decembrie 2004, la final de mandat prezidenţial, Ion Iliescu a semnat un decret scadalos, care a indignat opinia publică din România şi nu numai (decret pe care a doua zi l-a revocat), prin care a dispus scoaterea din puşcărie a lui Miron Cozma şi a unui lot de 45 de condamnaţi pentru corupţie, viol, trafic de carne vie, torţionari din Revoluţie, printre care se afla şi Ion Corpodeanu.

"Când spun că Iliescu este ocrotitor al criminalilor din decembrie '89 mă bazez pe decretele de graţiere pe care le-a dat, publicate în Monitorul Oficial", conchide Mioc.

"Când spun că Iliescu este ocrotitor al criminalilor din decembrie '89 mă bazez pe decretele de graţiere pe care le-a dat, publicate în Monitorul Oficial"

Marius Mioc

UN PROCES TĂINUIT. În 6 decembrie 2004, la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reluat judecarea procesului Chiţac-Stănculescu. Inculpaţii Chiţac Mihai şi Stănculescu Victor Atanasie, generali M.Ap.N., fuseseră condamnaţi la 15 ani de închisoare pentru participare la reprimarea Revoluţiei din Timişoara, de către Curtea Supremă - secţia penală, şi apoi, la recurs, de către completul de 9 judecători ai Curţii Supreme. În 2001, procurorul general Joiţa Tănase a declarat recurs în anulare în această cauză, iar în 2004 secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au casat hotărârile de condamnare şi au trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă - adică secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Nici una dintre victimele revoluţiei din Timişoara nu a primit citaţie acasă pentru această rejudecare. "Probabil s-a folosit o metodă de citare de tip afişare la uşa instanţei, astfel încât la proces să nu fie prezent nimeni cu poziţie contrară intereselor inculpaţilor. Pentru asigurarea deplinei conspirativităţi, procesul s-a judecat în sala secţiilor unite, nu în sala obişnuită a secţiei penale, unde se desfăşurau alte procese. Datorită reţelei mele de informatori, subsemnatul, Marius Mioc, intervenient în cauză şi mandatar al văduvei din revoluţie Ferkel-Suteu, am aflat totuşi de termen şi am fost prezent. Au mai fost prezenţi de la Timişoara rănitul Horia Şandru cu soţia şi rănitul Ştefan Răducan. Instanţa a hotărât amânarea judecăţii pentru 18 ianuarie 2005, pe motiv că inculpatul Stănculescu este bolnav", spune Marius Mioc.

Arestat şi bătut crunt în timpul revoluţiei, Marius Mioc (foto) i-a dat în judecată pe cei vinovaţi pentru cele îndurate de el. În

final, justiţia a decis ca Traian Sima, fostul şef al Securităţii, să-i plătească lui Mioc daune

materiale şi morale de peste 100 de milioane de lei. În cei patru

ani cât a durat procesul, Marius Mioc s-a reprezentat singur în

faţa instanţei. Foto: Adrian PÎCLIŞAN (c)

CĂRŢILE LUI MARIUS MIOC

1994 - "Falsificatorii istoriei", reeditată în 1995

1997 - "Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost", o culegere de mărturii ale răniţilor, familiilor celor care au murit, arestaţilor

1999 - "Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei", o carte care le reuneşte pe primele două

2002 - "Revoluţia fără mistere", axată pe începutul revoluţiei şi cazul Tokes

- "The anticommunist Romanian Revolution", reeditată în 2004, o carte în special pentru turiştii străini, care explică şi contextul de dinainte de '89

2003 - "Libertatea şi politrucii"

2004 - "Revoluţia din Timişoara şi minciunile lui Marius Tucă", sub formă de ziar

- "Curtea Supremă de Justiţie - Procesele Revoluţiei din Timişoara (1989)" (foto), o colecţie de hotărâri judecătoreşti

La adresa de webwww.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/

default.asp.htm pot fi citite integral volumele "Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei" şi "The Romanian anticommunist Revolution of 1989", precum şi o serie de documente şi note din timpul proceselor celor implicaţi în reprimarea revoluţiei.