1

R O M Â N I A CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ Târgu Mureş, str. T. Vladimirescu, nr.69, judeţul Mureş Telefon 0265-263694, fax 0265-269.199, email ca-tgmures@just.ro SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

MINUTA ÎNTÂLNIRII PROFESIONALE

DIN TRIMESTRUL II, 2018 pentru unificarea practicii judiciare şi formarea profesională continuă

1. Civil. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită. Problema

scadenţei anticipate a creditului. 2. Civil. Calea de atac incidentă în litigiile intentate în baza Legii nr.

77/2016 din 28 aprilie 2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

3. Contencios administrativ şi fiscal. Competenţa materială a instanţei privind soluţionarea cauzelor având ca obiect anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către ANAF.

4. Modul de soluţionare al cererilor formulate de funcţionarii publici prin care solicită anularea dispoziţiilor de reîncadrare şi stabilire drepturi salariale, în sensul includerii în salariul de bază a drepturilor salariale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 285/2010.

5. Contencios administrativ şi fiscal. Admisibilitatea introducerii unei cereri de ordonanţă de plată în cazul unor debite provenind din contracte de achiziţie publică.

6. Contencios administrativ şi fiscal. Competenţa experţilor contabili de a efectua expertize în domeniul fiscal, în situaţia în care nu au calitatea de consultant fiscal.

7. Contencios administrativ şi fiscal. Administrarea probelor în dosarele de contencios fiscal, în situaţia în care, nici în timpul inspecţiei fiscale,

2

nici în procedura administrativă prevăzută de Titlul VIII din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, contribuabilul nu a prezentat documente.

8. Civil. Contract de credit încheiat prin mijloace electronice la distanţă de către instituţii financiar nebancare în calitate de furnizor de servicii financiare şi un consumator. Încuviinţare executare silită. Nerelevanţa lipsei semnăturii debitorului contractant

9. Civil. Posibilitatea invocării clauzelor abuzive din cuprinsul titlului executoriu - contract de credit - în cadrul contestaţiei la executare. Calificarea juridică a contestaţiei şi termen.

10. Civil. Invocarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită/perimării executării silite/a altor apărări similare în cadrul contestaţiilor la executare formulate pentru anularea unor acte de executare silită subsecvente, iar nu în cadrul contestaţiei la executarea silită însăşi, formulată în termenul legal. Consecinţe.

11. Insolvenţă. Regimul juridic al plăţilor făcute de către un terţ (membru al grupului de interes, administrator) direct creditorilor debitoarei aflate în insolvenţă înainte şi după începerea procedurii, din fonduri proprii (nu din fondurile debitoarei). Dispoziţiile legale aplicabile: art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv ale art. 84 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 sau cele ale dreptului comun – art. 1.474 Cod civil .

Analiza condiţiilor interesului şi a calităţii procesuale în situaţia în care acţiunea civilă de anulare este înaintată de lichidatorul judiciar al debitoarei.

Caracterul nulităţii invocate. Prescripţia dreptului la acţiune în anulare a unei astfel de plăţi.

12. Contencios administrativ şi fiscal. Obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile în cazul acțiunilor având ca obiect suspendarea executării actului administrativ unilateral, întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea 554/2004.

13. Contencios administrativ şi fiscal. Incidenţa prevederilor art. 78 alineat 2 Cod procedură civilă în litigiile care au ca obiect anularea unui act emis de o autoritate cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale.

*****

3

1. Civil. Prescripţia dreptului de a cere executarea silită. Problema scadenţei anticipate a creditului.

Materia: Civil Subcategorie: Executarea silită Obiectul din Ecris: Contestaţia la executare silită Acte normative incidente: art. 706 din Cod proc. civilă

Potrivit opiniei unanim exprimate, în cazul contractelor de credit

cesionate, dreptul de a cere executarea silită nu se naşte de la data expirării duratei contractuale, ci cel târziu la data notificării cesiunii de creanţă către contestatorul-debitor.

Argumente:

Având în vedere dispoziţiile art. 706 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit cărora termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită, în cazul contractelor de credit cesionate, data de la care se naşte dreptul de a cere executarea silită este reprezentată, cel târziu, de data notificării cesiunii de creanţă către contestatorul-debitor, având în vedere că, prin contractele de vânzare cumpărare de creanţă, se cesionează creanţa în întregul ei, ca sumă globală şi nu contractul de credit, motiv pentru care cesionarul este interesat să obţină executarea silită a întregii creanţe. Astfel, chiar dacă notificarea cesiunii de creanţă nu cuprinde menţiunea expresă a declarării scadenţei anticipate, prin notificarea cesiunii de creanţă cesionarul îşi exprimă expres intenţia de a recupera întreaga sumă datorată de contestator în baza contractului de credit, chiar dacă nu deveniseră scadente toate ratele creditului, ca urmare a intervenirii unui caz de culpă, respectiv nerespectarea obligaţiilor contractuale de către contestator.

2. Civil. Calea de atac incidentă în litigiile intentate în baza Legii nr. 77/2016 din 28 aprilie 2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

Materia: civil Subcategorie: dreptul consumatorului

Obiect ECRIS: contestaţie Legea 77/2016; acţiune în constatare Legea 77/2016 Acte normative incidente: Legea nr. 77/2016

Opinia unanim exprimată este în sensul că cererile de chemare în judecată fundamentate pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt evaluabile în bani,

4

iar hotărârile pronunţate în astfel de cauze sunt susceptibile a fi atacate atât cu apel, cât şi cu recurs. Însă, cererile de chemare în judecată întemeiate pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, nefiind evaluabile în bani, nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs.

Argumente: În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr.

77/2016 apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate (contestaţia creditorului privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de lege).

În temeiul art. 9 din Legea nr. 77/2016, hotărârea pronunţată potrivit prevederilor art. 8 poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare (cererea creditorului prin care solicită instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit).

Având în vedere Decizia nr. 369/2017 pronunţată de Curtea Constituţională a României, precum şi considerentele Deciziei nr. 61/18.09.2017 pronunţate de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciem că cererile de chemare în judecată fundamentate pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt evaluabile în bani, iar hotărârile pronunţate în astfel de cauze sunt susceptibile a fi atacate atât cu apel, cât şi cu recurs, atât timp cât dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 77/2016 nu prevăd în mod expres că hotărârea pronunţată potrivit prevederilor art. 8 poate fi atacată numai cu apel.

În această ordine de idei, relevant este raţionamentul juridic expus în paragrafele 41 şi 42 din considerentele Deciziei nr. 61/18.09.2017, pronunţate de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit cărora:

41. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională, dar această decizie nu prezintă relevanţă în cauză, deoarece litigiul în cadrul căruia s-a formulat sesizarea nu face parte din categoria celor la care se referă sintagma a cărei neconstituţionalitate a fost constatată, valoarea obiectului cererii fiind mai mare de 1.000.000 lei.

5

42. Având în vedere textul legal menţionat, întrucât cererea de constatare a stingerii datoriilor, întemeiată pe prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, nu se regăseşte printre categoriile de acţiuni enumerate de text, cu privire la care legiuitorul a exclus calea de atac a recursului şi faţă de valoarea obligaţiei de plată de care reclamanţii tind a fi exoneraţi, hotărârea ce urmează a fi pronunţată în cauză, de instanţa de apel, este supusă recursului, astfel încât se constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Acţiunile fundamentate pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, al căror scop este contestarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de legea privind darea în plată, neavând caracter evaluabil în bani excedează sferei de aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, astfel de litigii nefăcând parte din categoria celor la care se referă sintagma a cărei neconstituţionalitate a fost constatată prin menţionata decizie. În consecinţă, hotărârile pronunţate în astfel de litigii nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs.

3. Contencios administrativ şi fiscal. Competenţa materială a instanţei privind soluţionarea cauzelor având ca obiect anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către ANAF

Materia: contencios administrativ și fiscal Subcategorie: drept fiscal Obiect ECRIS: anulare act administrativ Acte normative incidente: art. 213 din Legea nr.207/2015

Instanţa de contencios administrativ competentă să judece în fond litigiile având ca obiect Deciziile ANAF de instituire a măsurilor asiguratorii se determină, potrivit opiniei unanim exprimate, în funcţie de criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prezentând relevanţă cuantumul debitului estimat.

Argumente:

Stabilirea competenţei materiale de soluţionare a unor astfel de litigii este dedusă din regimul juridic al deciziei contestate, care, deşi are ca obiect instituirea

6

unor măsuri necesare asigurării recuperării debitului pretins contribuabilului, este indisolubil legată de creanţa fiscală ce a generat nevoia adoptării acestor măsuri.

Decizia având ca obiect instituirea de măsuri asiguratorii pentru recuperarea unui debit estimat de organul fiscal face parte din categoria actelor administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora în sensul art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, urmând ca pentru determinarea competenţei materiale a instanţei să se aibă în vedere valoarea creanţei a cărei recuperare se urmăreşte, iar nu valoarea bunurilor în privinţa cărora s-a instituit măsura asiguratorie.

În acest sens, este şi soluţia de principiu adoptată de ICCJ în cadrul întrunirii profesionale din 22 mai 2017, precum şi deciziile pronunţate asupra conflictelor de competenţă pronunţate de ICCJ (e.g. nr. 1150/2017).

4.Modul de soluţionare al cererilor formulate de funcţionarii publici prin care solicită anularea dispoziţiilor de reîncadrare şi stabilire drepturi salariale, în sensul includerii în salariul de bază a drepturilor salariale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 285/2010.

Materia: contencios administrativ şi fiscal Subcategorie: litigiu privind funcţionarii publici

Obiect Ecris: litigiu privind funcţionarii publici Acte normative incidente: art. 14 din Legea nr. 285/2010, Legea nr. 157/2017

NOTĂ: Având în vedere imposibilitatea formulării unei opinii majoritare, s-a stabilit prorogarea discutării acestei teme, pentru următoarea întâlnire profesională trimestrială.

Problema juridică: Prin cererile introduse pe rolul Tribunalului Mureş de către mai mulţi

reclamanţi în contradictoriu cu Primarul UAT şi UAT, s-a solicitat anularea dispoziţiilor de reîncadrare şi stabilire a drepturilor salariale emise în temeiul Legii nr. 153/2017. În fapt, s-a făcut referire la prevederile art. 14 din Legea nr. 285/2010, prin care s-a stabilit, în cazul anumitor categorii de funcţionari publici, includerea în salariile de bază a drepturilor băneşti acordate din fondurile

7

constituite în temeiul OG nr. 92/2003, Codul de procedură fiscală. Se invocă faptul că prin noua lege a salarizării, Legea nr. 153/2017, au fost abrogate dispoziţiile legii vechi, respectiv Legea nr. 247/2010, cu excepţia acestui articol 14, care a fost menţinut în vigoare. Se arată că prin dispoziţiile emise nu s-au avut în vedere aceste drepturi salariale, care nu au fost incluse în salariul de bază. Anexăm o copie a uneia dintre acţiuni, ce face obiectul dosarului nr. 4074/102/2017 al Tribunalului Mureş şi întâmpinarea UAT.

Soluții juridice posibile:

În opinia majoritară, s-a considerat că aceste acţiuni urmează a fi respinse.

În motivarea acestei opinii s-a reţinut că, la momentul emiterii dispoziţiilor de reîncadrare în temeiul legii salarizării noi, deşi art. 14 din Legea nr. 285/2010 nu a fost abrogat, fiind menţinut expres în vigoare, totuşi urmează a se ţine cont de faptul că acesta face trimitere la fondurile constituite în temeiul OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, text de lege ce a ieşit din vigoare la data de 01.01.2016. Aşadar, la momentul emiterii dispoziţiilor de stabilire a drepturilor salariale, moment de la care se solicită aceste drepturi, nu mai există textul legal în Codul de procedură fiscală ce permite constituirea acestor fonduri, acesta fiind ieşit din vigoare, iar noul Cod de procedură fiscală nu mai conţine nici un fel de referire la aceste fonduri. S-au avut în vedere considerentele Curţii Constituţionale expuse în mai multe decizii, inclusiv în cuprinsul Deciziei nr. 654/17.10.2017, prin care s-a reţinut că, deşi trimiterea la alte acte normative este un procedeu legislativ permis, aceasta nu poate presupune luarea în considerare a unei norme abrogate. În egală măsură, se arată că intervenţia ulterioară a legiuitorului, în sensul de a abroga în totalitate Legea nr. 285/2010, inclusiv a art. 14, prin OUG nr. 91/2017, nu poate fi interpretată în sensul recunoaşterii aplicabilităţii acestuia în perioada de timp de la apariţia Legii nr. 153/2017 şi până la apariţia OUG nr. 91/2017, ci s-a impus tocmai datorită diferenţelor de interpretare.

În opinia minoritară, se susţine că acţiunea trebuie admisă în parte, respectiv pentru perioada de la data emiterii dispoziţiilor de reîncadrare şi până la momentul apariţiei OUG nr. 91/2017, prin care a fost modificată Legea nr. 153/2017, în sensul în care s-a dispus că la data apariţiei acesteia se abrogă în integralitate Legea nr. 285/2010, fără excepţia prevăzută iniţial la art. 44 pct. 30, respectiv fără a mai fi exceptat art. 14 la care se face referire în prezenta acţiune. Se arată astfel că, prin această modificare, legiuitorul a recunoscut implicit faptul că în perioada respectivă sporul prevăzut de art. 14 urma a se acorda, abia după modificare intervenind imposibilitatea unităţilor administrativ-teritoriale de a mai acorda acest drept salarial, inclus în salariul de bază.

8

5. Contencios administrativ şi fiscal. Admisibilitatea introducerii unei

cereri de ordonanţă de plată în cazul unor debite provenind din contracte de achiziţie publică.

Materia: contencios administrativ şi fiscal Subcategorie: achiziţii publice Obiect Ecris: litigiu privind achiziţiile publice Acte normative incidente: art. 1013 şi urm. Cod procedură civilă, Legea nr. 101/2016

Potrivit opiniei unanim exprimate, s-a apreciat ca fiind admisibilă promovarea unei cereri de ordonanţă de plată în cazul unor debite provenind din contracte de achiziţie publică.

Argumente:

Sub aspectul admisibilităţii cererilor de ordonanţă de plată în cazul unor debite provenind din contracte de achiziţie publică, relevanţă prezintă dispoziţiile art. 1014 alin. 1 C proc. civ., potrivit cărora procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Cererile de ordonanţă de plată, chiar având la bază un contract de achiziţie publică sunt admisibile, în condiţiile prevăzute de Titlul IX din Codul de procedură civilă, referirea expresă la autoritatea contractantă din cuprinsul art. 1014 alin. 1 C. proc. civ. reflectând opţiunea legiuitorului de a permite şi cocontractanţilor din contracte administrative să uzeze de această cale specială. Sintagma autoritate contractantă este specifică domeniului achiziţiilor publice, ca urmare apreciem admisibile cererile de ordonanţă de plată în cazul unor debite provenind din contracte de achiziţie publică.

6. Contencios administrativ şi fiscal. Competenţa experţilor contabili de

a efectua expertize în domeniul fiscal, în situaţia în care nu au calitatea de consultant fiscal.

Materia: contencios administrativ şi fiscal

Subcategorie: anulare act administrativ - decizie impunere

9

Obiect Ecris: anulare act administrativ Acte normative incidente: OG nr. 65/1994, Legea nr. 71/2001

Expertizele fiscale judiciare, conform opiniei unanime, nu se realizează de către experţii contabili, ci de către consultanţii fiscali activi înscrişi în evidenţele Ministerului Justiţiei - Serviciul profesii juridice conexe.

Argumente:

Conform art. 3 lit. g din OG nr. 71/2001, activitatea de consultanţă fiscală

constă în realizarea de expertize fiscale judiciare la solicitarea organelor judecătoreşti. Expertizele fiscale judiciare se realizează numai de consultanţii fiscali activi înscrişi în evidenţele Ministerului Justiţiei - Serviciul profesii juridice conexe.

În temeiul art. 6 lit. d din OG nr. 65/1994, experţii contabili efectuează expertize financiar-contabile, inclusiv expertize financiar-contabile cu componentă fiscală, dispuse de organele judiciare. Totodată art. 7 din acelaşi act normativ prevede că „persoanele fizice şi juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua şi alte activităţi în afara celor prevăzute la art. 6, care sunt specifice activităţilor de audit financiar, consultanţă fiscală şi evaluare, numai după dobândirea, în condiţiile legii, a calităţii de auditor financiar, consultant fiscal sau evaluator autorizat, după caz, şi înscrierea ca membri în organizaţiile care coordonează profesiile liberale respective."

În consecinţă, raportat la dispoziţiile normative anterior menţionate, s-a concluzionat că experţii contabili pot efectua expertize judiciare financiar-contabile, inclusiv cele cu componentă fiscală, fără a fi în măsură să efectueze expertize judiciare exclusiv fiscale.

7. Contencios administrativ şi fiscal. Administrarea probelor în

dosarele de contencios fiscal, în situaţia în care, nici în timpul inspecţiei fiscale, nici în procedura administrativă prevăzută de Titlul VIII din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, contribuabilul nu a prezentat documente

Materia: contencios administrativ şi fiscal

Subcategorie: anulare act administrativ - decizie impunere Obiect Ecris: anulare act administrativ Acte normative incidente: art. 55-58 din Legea nr. 207/2015, art. 330 Cod procedură civilă

10

Potrivit opiniei unanime, contribuabilul, în absenţa invocării şi dovedirii

unei imposibilităţi obiective de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale în timpul inspecţiei fiscale şi/sau în procedura administrativă prevăzută de Titlul VIII din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, este decăzut din dreptul de a mai solicita probe în acest sens în faţa instanţei de judecată.

Argumente:

Potrivit art. 58 Cod procedură fiscală, contribuabilul are obligaţia de a furniza

organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În cazul în care contribuabilul nu îşi îndeplineşte această obligaţie, sancţiunea aplicabilă este estimarea de către organul fiscal, pe baza datelor obţinute din alte surse, a bazei de impozitare, contribuabilul fiind decăzut din dreptul de a mai solicita probe în acest sens. Prin solicitarea ulterioară, în faţa instanţei, a unor probe constând în înscrisuri, expertize, etc., s-ar ajunge la lipsirea de efect a acestei sancţiuni prevăzute de lege. Doar în cazul în care contribuabilul face dovada unei imposibilităţi obiective de a pune la dispoziţia organului fiscal a acestor informaţii şi înscrisuri, ar fi admisibilă administrarea acestor probe (e.g. s-a făcut dovada absenţei contribuabilului din ţară în perioada controlului şi ulterior).

8. Civil. Contract de credit încheiat prin mijloace electronice la distanţă de către instituţii financiar nebancare în calitate de furnizor de servicii financiare şi un consumator. Încuviinţare executare silită. Nerelevanţa lipsei semnăturii debitorului contractant

Materie: civil Subcategorie: Executarea silită Obiect Ecris: Încuviinţarea executării silite Legislaţie incidentă: Art. 666 Cod procedură civilă; OG nr. 85/2004 privind protecţia consumatorului la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare; Legea 455/2001 privind semnătura electronică; Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic; Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiar nebancare;

11

Potrivit opiniei majoritare, lipsa semnăturii debitorului instituţiei financiare nebancare nu constituie un impediment pentru încuviinţarea executării silite a contractului de credit încheiat prin mijloace electronice la distanţă.

Argumente:

Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite potrivit art. 666 alin. 5 pct. 2 şi 3 C. proc. civ., dacă: hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; respectiv înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege sau alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege.

Incidenţa dispoziţiilor procedurale anterior menţionate nu poate fi reţinută în cererile de încuviinţare a executării silite a contractelor de credit încheiate prin mijloace electronice la distanţă de către creditorii instituţii financiar nebancare. Din această perspectivă, relevante sunt prevederile exprese ale art. 52 din Legea nr. 93/2009, potrivit cărora constituie titluri executorii contractele de credit încheiate de o instituţie financiară nebancară, iar cerinţe de formă exprese privind semnarea contractului nu sunt identificate în cuprinsul reglementărilor cu caracter special: OG nr. 85/2004, Legea nr. 365/2002, respectiv Legea nr. 455/2001.

Semnătura, în general, nu poate fi asimilată unei condiții de formă pure și simple. Dispozițiile art. 268 din Codul de procedură civilă, stabilesc faptul că rolul semnăturii este acela de a face deplină credință cu privire la existența consimțământului părții care a semnat înscrisul cu privire la conținutul acestuia.

În acest sens, sunt şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în considerentele Deciziei nr. 7/2018:

„81. momentul încheierii contractului la distanţă privind serviciile financiare este momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fără a fi necesară semnătura olografă sau electronică pentru determinarea momentului la care contractul este valabil încheiat şi produce efecte.

82. Acest sistem de determinare a momentului încheierii contractului corespunde regulii recepţiei acceptării (sistemului primirii acceptării), regulă regăsită în art. 1.186 alin. (1) şi art. 1.200 alin. (1) din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare (denumit în continuare Codul civil). 83. Prin urmare, actul normativ special, cum este Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 în raport cu Codul civil, instituie acelaşi sistem, al recepţiei acceptării, în determinarea momentului încheierii contractului. Această soluţie nu este una nouă, preferinţele literaturii de specialitate şi ale practicii judiciare şi arbitrale sub

12

regimul Codului civil de la 1864 îndreptându-se în mod hotărât spre sistemul recepţiei, regulă afirmată în noul Cod civil. 84. Determinarea momentului încheierii contractului marchează momentul de la care se produc efectele contractului. 85. Instanţa de trimitere face o adăugare nepermisă la conţinutul art. 8 din Ordonanţa nr. 85/2004, incompatibilă cu reglementarea legală a momentului încheierii contractului între absenţi, atunci când leagă acest moment de necesitatea existenţei semnăturii olografe sau electronice a contractului. Este evident că această adăugare decurge din nevoia de a se raporta la o condiţie exterioară a contractului pretins a fi titlu executoriu, care ţine de forma actului şi de regimul său probator, nu de condiţiile de fond pentru valabilitatea contractului, a căror analiză nu poate fi efectuată în cadrul procedurii necontencioase specifice încuviinţării executării silite. 86. Soluţia regimului probator ar putea fi oferită de Codul de procedură civilă, pornindu-se de la definiţia dată înscrisului prin art. 265 şi cu observarea prevederilor art. 266 şi 267, dispoziţii procedurale care reglementează proba în cazul a două categorii de înscrisuri, înscrisuri pe suport informatic şi înscrisuri în formă electronică. 87. Distincţia este importantă pentru că numai înscrisurile în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor Legii speciale nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată. În acest cadru trebuie observate actele normative care completează prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, relevante din perspectiva regimului probator. 88. În ceea ce priveşte înscrisul pe suport informatic (ca tip de înscris lipsit de suport material, care conţine date şi informaţii cu privire la un act juridic, dar care nu beneficiază de semnătură electronică) este de remarcat că prin art. 266 din Codul de procedură civilă s-a instituit principiul egalităţii de tratament între înscrisurile pe suport hârtie şi înscrisurile pe suport informatic. În conformitate cu art. 282 alin. (1) din Codul de procedură civilă, documentul care reproduce un înscris pe suport informatic trebuie să fie inteligibil şi să prezinte garanţii suficient de serioase pentru a face deplină credinţă în privinţa conţinutului acestuia şi a identităţii persoanei de la care emană. Valoarea probatorie se apreciază prin prisma prevederilor art. 284 din Codul de procedură civilă.“

Ca atare, dacă sunt îndeplinite aceste cerinţe minimale, înscrisul pe suport informatic este admis ca probă cu aceeaşi valoare juridică precum înscrisul sub semnătură privată, fără a avea ataşată vreo altă cerinţă, cum este cea a semnăturii electronice.

13

9. Civil. Posibilitatea invocării clauzelor abuzive din cuprinsul titlului executoriu - contract de credit - în cadrul contestaţiei la executare. Calificarea juridică a contestaţiei şi termen.

Materie: civil

Subcategorie: executare silită Obiect ECRIS: contestaţie la executare Acte normative incidente: art. 712 -715C. proc. civ.

Invocarea clauzelor abuzive din cuprinsul titlului executoriu - contract de credit se poate realiza, potrivit opiniei unanim exprimate, în cadrul contestaţiei la executare propriu-zise, cu respectarea termenului prevăzut de art. 715 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ..

Argumente:

Invocarea clauzelor abuzive se subsumează situaţiei în care se invocă apărări ce privesc întinderea creanţei, astfel că din punct de vedere procedural calificarea este cea de contestaţie la executare propriu zisă, fiind necesară respectarea termenului de 15 zile de la emiterea somaţiei sau după caz de la luarea la cunoştinţă a primelor acte.

Către această concluzie converg şi dispoziţiile art. 713 alin. 3 teza I C. proc. civ. potrivit cărora nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii. Această soluţie asigură şi protecţia efectivă a drepturilor consumatorului, atât timp cât acesta are la dispoziţie acţiunea de drept comun, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive - acţiune imprescriptibilă.

Pe calea contestaţiei privind lămurirea titlului nu pot fi invocate apărări de fond, rolul instanţei de executare în această ipoteză fiind limitat în a interpreta conţinutul titlului executoriu, în a lămuri dispoziţiile ori, după caz clauzele obscure sau echivoce, în vederea explicitării înţelesului, întinderii ori aplicării titlului executoriu şi a determinării limitelor înăuntrul cărora va trebuie să se desfăşoare executarea silită.

Or, când contestatorul invocă adevărate nulităţi ale titlului executoriu, apreciind că multe din clauzele acestuia sunt nule absolut, solicită şi anularea tuturor actelor de executare ca urmare a acestui aspect. Mai mult, contestatorul invocă şi prevederile Legii nr. 193/2000 care reglementează raporturile dintre consumatori şi profesionişti, constatarea nulităţii unei clauze care urmează a fi considerată abuzivă putând atrage desfiinţarea întregului contract.

14

Prin urmare, contestatorul nu beneficiază de prevederile art. 715 alin 3 C. proc. civ. care consacră lipsa unui termen de exercitare a contestaţiei, în limita termenului de prescripţie al executării silite, ci este ţinut de prevederile art. 715 alin 1 pct. 3 care instituie un termen obligatoriu de decădere de formulare a contestaţiei la executare. Termenul este de 15 zile şi curge de la data când a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

10. Civil. Invocarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită/perimării executării silite/a altor apărări similare în cadrul contestaţiilor la executare formulate pentru anularea unor acte de executare silită subsecvente, iar nu în cadrul contestaţiei la executarea silită însăşi, formulată în termenul legal. Consecinţe.

Materia: civil

Subcategorie: executare silită Obiect ECRIS: contestaţie la executare

Acte normative incidente: art.2513 NCC, art. 697, art. 712 , art. 713, art. 714 N.C.

proc.civ./art. 399, 401 V. C.proc.civ.

Subtemă 10.1. : Invocarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită. Cale procesuală. Termen

Invocarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită se poate realiza, potrivit opiniei unanim exprimate, în cadrul contestaţiei la executare propriu-zise, cu respectarea termenului prevăzut de art. 715 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. Invocarea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este o apărare inadmisibilă dacă este cuprinsă în concret în motivarea solicitării de anulare a unui anumit act de executare silită subsecvent deoarece, prin consecinţele implicate, vizează anularea executării silite însăşi.

Argumente:

15

Către această concluzie converg dispoziţiile art. 713 alin. 3 teza I C. proc. civ. potrivit cărora nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii.

Dat fiind efectul constatării intervenirii prescripţiei extinctive – de stingere a dreptului de a obţine executarea silită şi negare a puterii executorii a titlului – efect ce vizează valabilitatea executării silite înseşi, aplicabile sunt dispoziţiile art. 715 alin. 1 pct. 3 NCPC, potrivit căruia: „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: […] 3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.”

Invocarea acestui motiv de anulare a executării este opţională pentru contestator, instanţa neputând să-l invoce din oficiu, astfel că neinvocarea poate fi interpretată ca o alegere conştientă a debitorului. Se impune interpretarea în sensul că invocarea trebuie realizată în termenul instituit de art. 715 alin. 1 pct.3 NCPC, deoarece altfel s-ar putea ajunge în situaţia în care contestatorul în pasivitate ia poziţie abia după efectuarea unui număr mare de demersuri costisitoare în vederea executării sale silite (spre exemplu, atacând pe acest temei legal procesul verbal de adjudecare al imobilului vândut la licitaţie).

Dacă se apreciază că excepţia prescripţiei dreptului de executare silită invocată cu privire la un act de executare silită subsecvent va produce efecte doar pentru viitor, neafectând eventualele sume de bani deja obţinute în baza actelor de executare silită anterioare, este ilogică aprecierea că anumite sume de bani s-au reţinut în mod legitim în baza unui titlu executoriu rămas fără putere executorie; dacă distribuirea nu s-a realizat deja, respectivele sume nu vor mai putea fi distribuite şi astfel, constatarea prescripţiei va avea şi efecte retroactive, lipsind de efect actele de executare ce nu au fost atacate.

În acest sens, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat Vol II – art. 527-1.134 - coordonatori Viorel Mihai Ciobanu şi Marian Nicolae, Universul Juridic Bucureşti 2016 (pag. 707):

Potrivit art. 2513 NCC, prescripţia nu poate fi invocată în tot cursul procesului, ci trebuie „opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal

16

citate”. Textul are în vedere prescripţia dreptului la acţiunea condamnatorie, însă el reprezintă regula de principiu, de drept comun în materie.

De aceea, cât priveşte prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, aceasta nu poate fi opusă oricând, pe toată durata executării silite, o astfel de soluţie contravenind, dacă nu literei, spiritului art. 2513 NCC. În consecinţă, facultatea invocării prescripţiei executării silite este temporară, fiind supusă termenelor de exercitare a contestaţiei la executare. […] Cum prescripţia vizează de regulă, legalitatea executării silite înseşi, iar nu doar a actelor de executare, […] nu poate fi invocată, pe calea contestaţiei la executare, oricând, adică în tot timpul executării, ci numai în primul termen de 15 zile în care aceasta poate fi formulată…”.

Subtemă 10.2 : Calea procesuală şi termenul de invocare a altor critici privind executarea silită:

1. lipsa calităţii de reprezentant convenţional, în cazul executărilor silite demarate în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură civilă din 2013, atunci când executarea silită este pornită la iniţiativa mandatarului convenţional - persoană juridică - al creditorului persoană juridică (aplicabilitatea art. 84 din Codul de procedură civilă în faţa executorului judecătoresc în interpretarea dată acestuia de Decizia HP nr. 8/2016 pronunţată de ÎCCJ).

2. pierderea componentei de executorialitate a creanţei rezultate dintr-un contract de credit ca urmare a cesiunii sau subrogaţiei.

Invocarea lipsei calităţii de reprezentant precum sau a pierderii componentei de executorialitate a creanţei în ipotezele menţionate mai sus, se poate realiza, potrivit opiniei unanim exprimate, în cadrul contestaţiei la executare propriu-zise, cu respectarea termenului prevăzut de art. 715 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ.

Argumente:

Criticile anterior menţionate sunt calificate drept apărări pe fondul cauzei cu motivarea similară celei din cazul prescripţiei, având în vedere că tind spre anularea întregii executări silite. În acest sens, contestaţia la executare prin care se invocă criticile anterior menţionate este calificată drept contestaţie la executare

17

silită împotriva executării silite ce trebuie exercitată în termen de 15 de zile de la luarea la cunoştinţă a primelor acte de executare silită. În sprijinul acestei opinii se invocă prevederile art. 713 alin. 2 Cod procedură civilă care face o distincţie între titlurile executorii, în sensul că permite în cazul acelor titluri care nu sunt reprezentate de hotărâri judecătoreşti sau arbitrale şi pentru care nu există o cale procesuală specifică de desfiinţare, invocarea unor motive de fapt şi de drept privitoare la fondul dreptului, coroborat cu 713 alin. 3 Cod procedură civilă care prevede că nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive noi, care existau la data formulării primei contestaţii însă este permisă modificarea contestaţiei cu condiţia respectării termenului de exercitare.

Deci, dacă s-ar permite invocarea unor motive ce ţin de fondul dreptului cuprins în titlul executoriu în momente procesuale ulterioare emiterii primelor acte de executare (fie ele atacate sau nu), s-ar eluda dispoziţiile art. 713 alin. 3 şi cele referitoare la termenele de formulare a contestaţiei la executare împotriva executării silite însăşi.

Invocarea acestor apărări pe calea unei contestaţii întemeiate pe dispoziţiile art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă nu poate conduce la altă concluzie, de vreme ce potrivit art. 22 Cod procedură civilă, judecătorul este cel care stabileşte calificarea juridică a actelor sau faptelor deduse judecăţii.

Verificând prevederile art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă, se desprinde concluzia că acest text reglementează o formă de contestaţie la executare specifică titlurilor executorii constând în hotărâri judecătoreşti (dacă nu s-a utilizat procedura de la art. 443), el se coroborează apoi cu dispoziţiile art. 715 alin. 3 în privinţa termenului de formulare, în contextul în care poate fi fixat în mod obiectiv intervalul de timp în care curge termenul de prescripţie a executării silite. Acest raţionament nu este de natură să conducă la concluzia că în cazul altor tipuri de titluri executorii nu pot exista probleme legate de lămurirea întinderii, înţelesului sau aplicării titlului, ci doar că asemenea critici trebuie calificate drept contestaţie la executare împotriva executării silite însăşi şi invocate cu respectarea termenului prevăzut de art. 715 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.

Această opinie este susţinută şi în doctrină. În acest sens, în Drept procesual civil, Gabriel Boroi şi Mirela Stancu, editura Hamangiu 2017, pg. 1160 – 1161 se evidenţiază ca motive de contestaţie la executare propriu zisă: lipsa caracterului executoriu al titlului, lipsa titlului însuşi, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, invocarea unor modalităţi de stingere a creanţei: compensaţia sau

18

confuziunea; în opinia aceloraşi autori, premisa de aplicare a art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă este aceea ca titlul executoriu să fie reprezentant de o hotărâre judecătorească, cu nuanţări în privinţa hotărârii arbitrale (pg. 1163).

Problema juridică 10.3. : Invocarea perimării executării silite. Calea

procesuală. Termen.

Perimarea executării silite poate fi invocată, conform opiniei unanim exprimate, fie în cadrul contestaţiei la executare prevăzute de art. 715 alin. (1) pct. 1 Cod proc. civ, fie prin intermediul unei cereri soluţionate de instanţa de executare în condiţiile art. 698 Cod proc. civ.

Argumente:

Dacă s-a săvârșit un nou act de executare, după trecerea unui interval de 6 luni, partea interesată va trebui să facă contestație la executare împotriva noului act, în condițiile art. 715 alin. (1) pct. 1, și să invoce excepția de perimare care a operat de drept, potrivit dispozițiilor art. 697 alin. (1) CPC.

Deși perimarea operează de drept, ea trebuie constatată de instanța de executare. În ipoteza în care s-a săvârșit un nou act de executare, după trecerea unui interval de 6 luni fără efectuarea vreunui demers necesar executării silite, debitorul poate invoca perimarea pe calea contestaţiei la executare prevăzute de art. 715 alin. (1) pct. 1 Cod proc. civ.

În situaţia în care nu se săvârşeşte un nou act de executare şi s-a împlinit termenul prevăzut de art. 697 alin. 1 Cod proc. civ., perimarea se constată, conform art. 698 alin. 1 Cod proc. civ., de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor.

11 Insolvenţă. Regimul juridic al plăţilor făcute de către un terţ (membru

al grupului de interes, administrator) direct creditorilor debitoarei aflate în insolvenţă înainte şi după începerea procedurii, din fonduri proprii (nu din fondurile debitoarei). Dispoziţiile legale aplicabile: art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv ale art. 84 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 sau cele ale dreptului comun – art. 1.474 Cod civil .

19

Analiza condiţiilor interesului şi a calităţii procesuale în situaţia în care acţiunea civilă de anulare este înaintată de lichidatorul judiciar al debitoarei. Caracterul nulităţii invocate. Prescripţia dreptului la acţiune în anulare a unei astfel de plăţi.

Materii: civil Subcategrie: Insolvenţă şi preinsolvenţă Obiect Ecris: cerere anulare act juridic Legislaţie incidentă: art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv ale art. 84 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 sau cele ale dreptului comun – art. 1.474 Cod civil, art. 2501, art. 2502 alin. 2 pct. 3, art. 2517, art. 2529 alin. 1 lit. c şi alin. 2 Cod civil, art. 32 din noul Cod de procedură civilă.

Potrivit opiniei majoritare, acţiunea fundamentată pe dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi respinsă ca prescrisă. Cauza cererii de chemare în judecată formulate sub imperiul vechiului Cod proc. civ., este stabilită de reclamant, cu respectarea principiului disponibilităţii procesuale, fără ca judecătorul sindic să poată schimba din oficiu fundamentul pretenţiei deduse judecăţii. De asemenea, art. 294 alin. 1 coroborat cu art. 316 vechiul Cod proc. civ., interzic schimbarea în recurs a cauzei cererii de chemare în judecată.

Sancţiunea ce intervine în cazul plăţilor efectuate de debitor, cu excepţia celor prevăzute de art. 49 şi a celor autorizate de judecătorul-sindic, este nulitatea absolută, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 46 alin. 1 C. proc. civ., fiind imprescriptibilă.

Interesul lichidatorului judiciar de a solicita constatarea nulităţii plăţilor făcute de un terţ, pentru o datorie a debitoarei trebuie analizat în concret, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei. În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă, această condiţie este îndeplinită întrucât lichidatorul judiciar reprezintă debitoarea în patrimoniul căreia s-a născut obligaţia de plată.

Argumente:

În temeiul dispoziţiilor art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule. Termenul „nul“ utilizat în cuprinsul dispoziţiilor art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 evidenţiază opţiunea legiuitorului în sensul că sancţiunea ce intervine în cazul plăţilor efectuate de debitor, cu excepţia celor prevăzute de art. 49 şi a celor autorizate de judecătorul-sindic, este nulitatea absolută. Având în vedere regimul juridic al nulităţii absolute, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 46 alin. Legea nr. 85/2006 este imprescriptibilă.

20

Cauza cererii de chemare în judecată formulate sub imperiul vechiului Cod proc. civ., este stabilită de reclamant, cu respectarea principiului disponibilităţii procesuale, fără ca judecătorul sindic să poată schimba, din oficiu, fundamentul pretenţiei deduse judecăţii. De asemenea, art. 294 alin. 1 coroborat cu art. 316 vechiul Cod proc. civ., interzic schimbarea în recurs a cauzei cererii de chemare în judecată.

Interesul lichidatorului judiciar de a solicita constatarea nulităţii plăţilor făcute de un terţ, pentru o datorie a debitoarei trebuie analizat în concret. Spre exemplu, lichidatorul judiciar justifică interes în a promova o cerere de chemare în judecată în ipoteza în care plata respectivă nu este o plată pentru altul, complet dezinteresată, ci este făcută în contul unei creanţe pe care terţul o datorează debitoarei, astfel că se impune ca aceasta să fie adusă în contul colector pentru a nu fi eludate dispoziţiile ce reglementează ordinea de distribuire a creanţelor. Dacă plata efectuată de terţ are ca obiectiv eludarea dispoziţiilor legale ce reglementează ordinea de distribuire a creanţelor în procedura insolvenţei, interesul protejat prin dispoziţiile normative reglementând ordinea de distribuire menţionată este unul de ordin general, justificându-se incidenţa sancţiunii nulităţii absolute. Lichidatorul judiciar - reprezentant al debitoarei în patrimoniul căreia s-a născut obligaţia de plată - are calitate procesuală activă de a promova o cerere de chemare în judecată fundamentată pe dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 85/2006.

12. Contencios administrativ şi fiscal. Obligativitatea parcurgerii

procedurii prealabile în cazul acțiunilor având ca obiect suspendarea executării actului administrativ unilateral, întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea 554/2004.

Materia: contencios administrativ și fiscal Subcategorie: contencios administrativ Obiect ECRIS: suspendare executare act administrativ Acte normative incidente: Legea nr. 554/2004, art.7, 14, 15

Potrivit opiniei unanim exprimate, este obligatorie parcurgerea procedurii

prealabile în cazul acțiunilor având ca obiect suspendarea executării actului administrativ unilateral, întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea 554/2004, neîndeplinirea procedurii prealabile şi în acest caz impunându-se a fi invocată în condiţiile art. 193 alin. 2 Cod proc. civ.

21

Argumente:

Prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului prin acţiunea principală nu face trimitere şi la prevederile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ce impun obligaţia promovării acţiunii în contencios administrativ având ca obiect suspendarea executării actului administrativ după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.

Însă, nu poate fi făcută distincţie- sub aspectul obligativităţii sesizării în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare- între cererile întemeiate pe art. 14 respectiv cele întemeiate pe art. 15 din Legea 554/2004, acestea având aceeaşi finalitate şi fiind suspuse aceloraşi obligaţii procedurale. De asemenea, nu se poate ignora legătura dintre acţiunea care vizează anularea actului administrativ şi cea care priveşte suspendarea aceluiaşi act sens în care nu s-ar putea dispune suspendarea executării actului administrativ în condiţiile în care cererea de anulare ar fi inadmisibilă pentru omisiunea de a parcurge procedura prealabilă.

În consecinţă, este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile în cazul acțiunilor având ca obiect suspendarea executării actului administrativ unilateral, întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea 554/2004, întrucât procedura prealabilă este specifică acţiunilor în contencios administrativ, indiferent dacă obiectul acestora este anulare act administrativ sau suspendare executare act administrativ. Neîndeplinirea procedurii prealabile şi în acest caz se impune a fi invocată în condiţiile art. 193 alin. 2 Cod proc. civ.

13. Contencios administrativ şi fiscal. Incidenţa prevederilor art. 78 alineat 2 Cod procedură civilă în litigiile care au ca obiect anularea unui act emis de o autoritate cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale.

Materia: contencios administrativ și fiscal Subcategorie: contencios administrativ Obiect ECRIS: anulare act administrativ Acte normative incidente: art. 78 alin. 1 şi 2 C. proc. civ.

22

Potrivit opiniei unanim exprimate, în cazul cererilor de chemare în judecată prin care se critică hotărâri emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, dacă partea care a sesizat Consiliul formulează acţiunea doar în contradictoriu cu C.N.C.D., instanţa în temeiul art. 78 alin. 2 C. proc. civ. va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a persoanei împotriva căreia a fost formulată sesizarea la C.N.C.D., sub sancţiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă.

Argumente:

Judecătorul dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar

dacă părţile se împotrivesc numai în cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, astfel cum enunţă art. 78 alin. 1 Cod proc. civ.

De asemenea, conform art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept.

Pe cale de consecinţă, în materie contencioasă se poate deroga de la principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 din Codul de procedură civilă, doar în măsura existenţei unui text legal expres care să permită judecătorului modificarea din oficiu a limitelor procesului sub aspectul părţilor. În caz contrar, devine incidentă teza următoare consacrată la alin. (2) al art. 78 din Codul de procedură civilă, respectiv aceea în care, atunci când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul doar va pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a unui terţ, iar dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză şi pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, judecătorul va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.

Astfel, în cazul cererilor ce vizează hotărâri emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, dacă partea care a sesizat Consiliul formulează cererea de chemare în judecată doar în contradictoriu cu C.N.C.D., instanţa în temeiul art. 78 alin. 2 Cod proc. civ. va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a persoanei împotriva căreia a formulat sesizarea la C.N.C.D., sub sancţiunea respingerii acesteia ca inadmisibile. Stabilirea cadrului procesual este subsumată principiului disponibilităţii, instanţa neavând temei legal pentru a

23

proceda din oficiu la menţinerea cadrului procesual din procedura administrativ-jurisdicţională.

În acest sens, este şi Decizia nr. 96/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ce confirmă în recurs o soluţie a curţii de apel prin care acţiunea fusese respinsă ca inadmsibilă în condițiile art. 78 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a reţinut în considerente că „prin contestarea în instanță a hotărârii CNCD, raportul juridic litigios existent între persoana care a depus sesizarea și persoana împotriva căreia s-a făcut sesizarea este readus în discuție, fiind de această dată supus controlului judecătoresc. Ca atare, soluționarea acestui raport juridic nu se poate realiza decât în aceleași condiții de contradictorialitate, astfel încât ambele părți să aibă posibilitatea să își apere drepturile și interesele contrare invocate anterior în fața CNCD. Dând eficiență acestor dispoziții legale, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că, soluționarea acțiunii în anularea hotărârii CNCD nu poate fi realizată în contradictoriu doar cu emitentul hotărârii, deoarece o astfel de judecată presupune reanalizarea situației de fapt și de drept care a determinat depunerea sesizării și a generat emiterea hotărârii, adică reanalizarea raportului juridic de drept substanțial, preexistent, legat între petent și persoana împotriva căreia s-a depus sesizarea”.

PREȘEDINTE SECŢIE, Dr. Marlena Boancă-Ivan