1

R O M Â N I A CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ Târgu Mureş, str. Justiţiei, nr.1, judeţul Mureş Telefon 0265-263694, fax 0265-269.199, email ca-tgmures@just.ro SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

MINUTA

ÎNTÂLNIRII PROFESIONALE DIN 4 DECEMBRIE 2015

1. Oportunitatea punerii în discuția părților și a dispunerii măsurii suspendării judecării cauzelor având ca obiect anularea actelor administrative de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/ corecţiilor financiare, emise în temeiul O.G. nr. 66/2011, până la soluționarea, de către C.J.U.E., a cauzei C-261/2014

Materia: contencios administrativ și fiscal Subcategorie: contencios administrativ Obiect ECRIS: anulare act administrativ

Acte normative incidente: art. 51 din O.G. nr. 66/2011, art. 412 alin. 7 Cod procedură civilă

Premisă: Aprecierea oportunității măsurii de suspendare a judecății în

cauzele menționate se pune din perspectiva existenței, pe rolul C.J.U.E., a cauzei C-261/14 – întrebare preliminară introdusă de Curtea de Apel Bacău la data de 30 mai 2014 (în cauza Județul Bacău/ Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), precum și din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 66/26 februarie 2015 a Curții Constituționale (publicată în M.O. nr. 236/7 aprilie 2015).

În mod concret, chestiunea pusă în discuție este dacă aspectul cuprins în sesizarea C.J.U.E. de către Curtea de Apel Bacău nu a fost deja rezolvat prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015, iar, în caz, afirmativ, dacă măsura suspendării judecății se mai justifică.

2

În opinia majoritară, s-a observat faptul că, prin considerentele

Deciziei nr. 66/26 februarie 2015, Curtea Constituțională a stabilit natura „corecțiilor financiare”, ca fiind măsuri administrative și s-a avut în vedere că deciziile sunt obligatorii, pentru viitor, de la data publicării acestora în Monitorul Oficial, potrivit art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 – nerespectarea deciziilor Curții Constituționale putând constitui abatere disciplinară, conform art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004.

Cu toate acestea, s-a apreciat că problema punerii în discuția părților a suspendării judecății, până la pronunțarea C.J.U.E. în cauza C-261/14, precum și dispunerea acestei măsuri, în cauzele având ca obiect anularea actelor administrative de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare, emise în temeiul O.G. nr. 66/2011, sunt oportune.

Concluzia este susținută și de argumentul potrivit căruia trimiterea la Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006, conținută în Decizia nr. 66/2015 a Curții Constituționale, nu semnifică faptul că natura „corecțiilor financiare” a fost stabilită de instanța constituțională prin raportare la Regulament și că, în consecință, analiza, în cauză, s-ar fi realizat din perspectiva prevederilor acestuia.

Argumente: Potrivit conținutului întrebării preliminare care formează

obiectul cauzei C-261/14, C.J.U.E. este chemată să stabilească: 1) dacă articolul 98 teza a II-a din Regulamentul (CE) nr.

1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare ale statelor membre, în situația în care au fost aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale, pentru nerespectarea normelor în materia achizițiilor publice, sunt măsuri administrative în accepțiunea articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 sau sunt sancțiuni administrative în accepțiunea articolului 5 litera (c) din același Regulament;

2) în cazul în care răspunsul la prima întrebare este în sensul că corecțiile financiare sunt sancțiuni administrative, dacă devine incident principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe prevăzut în articolul 2 alineatul (2) teza a II-a din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995;

3) în cazul în care răspunsul la primul întrebare este în sensul că corecțiile financiare sunt sancțiuni administrative, pentru situația în care corecțiile financiare au fost aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale, pentru nerespectarea normelor în materia

3

achizițiilor publice, dacă articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 coroborat cu articolul 98 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 se opun ca un stat membru să aplice corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare ulterior momentului la care se pretinde că a avut loc încălcarea normelor în materia achizițiilor publice.

Prin Decizia nr. 66/2015, Curtea Constituțională a stabilit neconstituționalitatea art. 66 din O.G. nr. 66/2011 („Activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare.”).

Curtea Constituțională a făcut trimitere la observaţiile scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14 Judeţul Neamţ şi alţii, enumerând cele trei condiții cumulative pentru ca o acţiune sau inacţiune să poată fi calificată drept "neregulă" (să se fi încălcat o normă din dreptul Uniunii, să fie cauzată de un operator economic şi să aibă, sau să poată avea, ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europe).

Curtea a observat că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. o) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aplicarea de corecţii financiare semnifică măsurile administrative luate de autorităţile competente, în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă, care constau în excluderea de la finanţarea din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă, în speţă constând într-o reducere procentuală din suma solicitată la plată. Aceste prevederi preiau conţinutul normativ al art. 98 alin. (2) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 potrivit căruia "Corecţiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parţială a participării publice pentru programul operaţional." În plus, analizând comparativ dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95, Curtea constată că noţiunea de "corecţii financiare" are semnificaţia de măsură administrativă, iar nu de sancţiune administrativă. În acest sens sunt şi observaţiile scrise transmise de Comisia Europeană în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14 Judeţul Neamţ şi alţii (§25). Din analiza efectuată, Curtea reţine că fapta pentru care sunt aplicate corecţii financiare este definită ca "neregulă" atât în legislaţia naţională, cât şi în aceea a Uniunii Europene, având un conţinut caracteristic, ce nu poate fi subsumat unei fapte penale sau contravenţionale, iar corecţiile financiare, constând în speţă în reduceri procentuale, reprezintă

4

măsuri administrative, fără a avea caracterul unor sancţiuni penale sau contravenţionale. (§27)

Însă, trimiterea la Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006, conținută în Decizia nr. 66/2015 a Curții Constituționale, nu semnifică faptul că natura „corecțiilor financiare” a fost stabilită de instanța constituțională prin raportare la Regulament și că, prin urmare, analiza, în cauză, s-ar fi realizat din perspectiva prevederilor acestuia, în condițiile în care a avut loc prin prisma controlului specific ce presupune raportarea la prevederile Constituției României – în §§31,32 din Decizie, Curtea Constituțională conchizând că art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 este neconstituţional, fiind contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie.

În același sens, s-a constatat că în Decizia nr. 66/2015, Curtea Constituțională a preluat concluziile Avocatului General, formulate în cauza C-261/14, care nu a fost soluționată, încă, de C.J.U.E.

Întrebările preliminare adresate C.J.U.E. de către Curtea de Apel Bacău vizează o altă perspectivă decât cea avută în vedere de Curtea Constituțională, și anume semnificația corecțiilor financiare, cuprinse în art. 98 teza a II-a din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006, caracterul acestora prin prisma legislației U.E., de măsuri administrative sau sancțiuni administrative – cu trimitere la distincția, în acest sens, făcută prin art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 (măsuri administrative) și art. 5 lit. c (sancțiuni administrative).

Stabilirea naturii „corecțiilor financiare”, prin raportare la Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 și la Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 are o deosebită importanță cu privire la analiza pe care judecătorul național este chemat să o realizeze în cauzele având ca obiect anularea actelor administrative de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/ corecţiilor financiare, emise în temeiul O.G. nr. 66/2011, întrucât dacă au caracterul unor sancțiunilor administrative, se pune problema incidenței legii mai favorabile – potrivit regimului propriu sancțiunilor contravenționale, astfel cum a fost consacrat prin art. 15 alin. 2 din Constituție -, ceea ce ar duce la acțiunea principiului aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe, prevăzut de art. 2 alin. 2 teza a II-a din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995.

Într-un asemenea context, cu efecte vizibile în materia legalei utilizări a fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente, este evidentă preeminența dreptului uniunii europene, așa încât orientarea justificată a judecătorului național înspre interpretarea acestuia nu poate să aducă în discuție nici măcar ideea nerespectării deciziilor Curții Constituționale, cu atât mai mult cu cât,

5

potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale (cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile).

Ca urmare a consultării portalului eMAP s-a constatat că

problema naturii corecțiilor financiare – măsuri administrative sau sancțiuni administrative – a fost discutată la întâlnirea trimestrială din 13 ianuarie 2015 a Secției Contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Brașov, făcându-se trimitere expresă la Regulamentele nr. 2988/1995, nr. 1083/2006, nr. 1303/2014.

S-a discutat, în contextul aplicării în timp a legislației privind fondurile europene, incidența principului aplicării sancțiunii administrative mai favorabile și a principiului proporționalității,m care sunt consacrate prin legislația uniunii europene (Regulamentul nr. 2988/1995) și prin jurisprudență, evidențiindu-se și distincția ce trebuie făcute între măsuri administrative și sancțiuni administrative, astfel cum sunt prevăzute de art. 4, art. 5 alin. 1 lit. c din Regulamentul nr. 2988/1995, aspect cu privire la care există deja sesizarea Curții de Apel Bacău adresată C.J.U.E. (C-260/14 și C-261/14).

2. Incidența măsurii suspendării judecății – până la soluționarea cauzei C.J.U.E. C-261/14, în dosarele având ca obiect anularea actelor administrative de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/ corecţiilor financiare, emise în temeiul O.G. nr. 66/2011, de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.). Incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 66/26 februarie 2015 în această materie.

Materia: contencios administrativ și fiscal

Subcategorie: contencios administrativ Obiect ECRIS: anulare act administrativ

Acte normative incidente: art. 51 din O.G. nr. 66/2011, art. 412 alin. 7 Cod procedură civilă

În opinia majoritară, suspendarea soluționării cererilor având ca

obiect anularea actelor administrative de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare, emise în

6

temeiul O.G. nr. 66/2011, de A.P.I.A., până la soluționarea, de către C.J.U.E., a cauzei C-261/14, nu este justificată.

Din perspectiva contextului legislativ vizând sprijinul financiar în ansamblul măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenuri agricole, s-a apreciat că Decizia Curții Constituționale nr. 66/26 februarie 2015 (publicată în M.O. nr. 236/7 aprilie 2015) nu se referă decât la materia achizițiilor publice - nu și la schemele de sprijin acordate în cadrul politicii agricole comune.

Argumente: În primul rând, chiar dacă procedura de constatare și stabilire a

corecțiilor financiare a fost derulată potrivit O.G. nr. 66/2011, acestea nu au fost aplicate de A.P.I.A. pe fundamentul Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 și al Regulamentului (CE) nr. 2988/1995, ci în temeiul unor instrumente ale dreptului uniunii europene incidente în materia sprijinului în cadrul măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenuri agricole, respectiv în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 73/2009 [de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003], nr. 1.121/2009 [de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte schemele de ajutor pentru fermieri prevăzute în titlurile IV şi V din regulamentul respectiv], nr. 1.122/2009 [de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol], nr. 1.760/2000 [de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97], nr. 1.698/2005 al Consiliului [privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală], nr. 1.974/2006 [de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1.698/2005].

Pentru fondurile de care România va beneficia de la Uniunea Europeană, destinate finanţării politicii agricole comune în perioada

7

2015-2020, se au în vedere Regulamentele (UE) nr. 1.306/2013 [privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului], nr. 1.307/2013 [de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului].

Aceste Regulamente sunt precizate în legislația națională de transpunere a legislației U.E., respectiv în O.U.G. nr. 125/2006 (aprobată în Legea nr. 139/2007), în O.U.G. nr. 3/2015 (publicată în M.O. nr. 18 din 1 aprilie 2015) – act normativ care, conform art. 32, a abrogat O.U.G. nr. 125/2006 -, În H.G. nr. 796/2012 și în H.G. nr. 298/2014 (publicată în M.O. nr. 289 din 18 aprilie 2014) – act normativ prin care a fost abrogată H.G. nr. 796/2012 (potrivit art. 11).

În al doilea rând, prin raportare la acest context legislativ, Decizia Curții Constituționale nr. 66/26 februarie 2015 (publicată în M.O. nr. 236/7 aprilie 2015) nu se referă decât la materia achizițiilor publice, nu și la schemele de sprijin acordate în cadrul politicii agricole comune.

Concluzia rezultă, în mod clar, din trimiterile exprese cuprinse în paragrafele 7, 9, 20, 23, 24, 26 din Decizia nr. 66/2015 (… în materia respectării normelor privind achizițiile publice…, … în legătură cu contractele de achiziție publică…, … în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile…, … s-a iniţiat procedura de achiziţie publică…, … în sistemul electronic de achiziţii publice – SEAP…, … Fişa de date a achiziţiei…, … Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, precum şi a prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006…, … neregulile au fost constatate ca urmare a verificării procedurii de achiziţie publică…, … Comisia arată că prevederile de drept naţional care sunt menite să pună în aplicare legislaţia Uniunii, inclusiv cele

8

referitoare la procedura de achiziţii publice, incidente în prezenta cauză, trebuie să fie considerate ca intrând sub incidenţa art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95…).

Prin urmare, considerăm că nu se poate susține, întemeiat, opinia potrivit căreia Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 privește toate „corecțiile financiare” deoarece sunt aplicate în temeiul O.G. nr. 66/2011, după parcurgerea procedurii speciale prevăzute de acest act normativ care este indicat, ca temei în drept, inclusiv în actele de constatare și stabilire a corecțiilor financiare întocmite de A.P.I.A.

Faptul că în Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 s-a făcut referire doar la materia achizițiilor publice, întrucât contextul concret al cauzei în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu a putut fi ignorat de instanța constituțională, nu duce la extrapolarea concluziilor din materia achizițiilor publice în cauzele având ca obiect verificarea legalității actelor administrative de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare, emise în temeiul O.G. nr. 66/2011, de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.).

3. Termenul de prescripție aplicabil cu privire la recuperarea sumelor plătite, în mod nelegal, cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului.

Materia: contencios administrativ și fiscal

Subcategorie: contencios administrativ Obiect ECRIS: anulare act administrativ

Acte normative incidente: art. 24 alin. 1 din O.U.G nr. 111/2010, art. 3, 7 din Decretul nr. 167/1958

În opinia majoritară, se apreciază că, prin raportare la

formularea clară, nesusceptibilă de interpretări, cuprinsă în art. 24 alin. 1 din O.U.G. nr. 111/2010, termenul de prescripție incident este cel general, cu o durată de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decr. nr. 167/1958 (problema punându-se în legătură cu prescripțiile începute în perioada în care era în vigoare Codul civil de la 1864).

Argumente: Prin voința expresă a legiuitorului, norma specială în materia

procedurii de recuperare a sumelor reprezentând drepturi prevăzute O.U.G. nr. 111/2010, încasate necuvenit, și anume art. 24 alin. 1,

9

stabilește termenul de prescripție aplicabil, formularea legiuitorului fiind clară, nesusceptibilă de interpretări: „Sumele reprezentând drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, încasate necuvenit, se recuperează de la beneficiarii acestora, în condiţiile legii, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenţiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripţie”.

Așadar, termenul de prescripție incident este cel general, cu o durată de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decr. nr. 167/1958.

Conform disp. art. 6 alin. 4 din Noul Cod civil, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute la data intrării în vigoare a Noului Cod civil, inclusiv cele începute și neîmplinite, rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit – excepție făcând doar instituția suspendării cursului prescripției și numai în condițiile strict prevăzute de art. 203 din Legea nr. 71/2011 (normă care face trimitere la cazurile reglementate de art. 2352 pct. 6, 7 Cod civ.).

Odată cu intrarea în vigoare a Decr. nr. 167/1958, la data de 21 aprilie 1958, și până la abrogarea acestuia prin art. 230 lit. p din Legea nr. 71/2011, începând cu 1 octombrie 2011, normele care reglementau prescripţia aveau caracter imperativ, prescripţia extinctivă fiind o instituţie de ordine publică, astfel că sub imperiul acestei reglementări nu se putea deroga prin convenţie de la normele referitoare la prescripţie, instanţa de judecată putând și fiind chiar obligată să invoce din oficiu prescripţia – art. 18 din Decr. nr. 167/1958 -, oricând, chiar și în calea de atac a recursului. Această soluție este, de altfel, confirmată prin jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – e.g., Decizia nr. 3537/9 septembrie 2013, Secția I Civilă.

Prin prisma acestor aspecte, chiar dacă, pe de o parte, decizia de constituire și recuperare a debitului a fost emisă de autoritatea administrativă (A.J.P.I.S.), în calitatea sa de organ fiscal care a realizat controlul și a constatat încasarea unor sume de bani, în mod necuvenit iar, pe de altă parte, resursele financiare pentru asigurarea plăţii indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie lunar, în temeiul O.U.G. nr. 111/2010, provin din resursele bugetului de stat (astfel cum rezultă din preambulul actului normativ), nu se aplică - pentru emiterea deciziei de recuperare a debitului - termenul de prescripție cu o durată de 5 ani, prevăzut de art. 91 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 (al cărui momentul de început l-ar constitui data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, dacă legea nu dispune altfel, conform art. 23, la care art. 91 alin. 2 face trimitere expresă).

10

4. Stabilirea contribuției trimestriale clawback. Conținutul notificării emise de C.N.A.S. – date necesare în vederea stabilirii, calculării și achitării contribuției. Distincții între „valoarea consumului de medicamente” și „consumul de medicamente”. Consecința comunicării (în notificare), a valorilor cuprinzând TVA, cu mențiunea că, la declararea contribuției, nu se va ține cont de valoarea TVA din prețul medicamentelor. Principiul certitudinii fiscale.

Materia: contencios administrativ și fiscal

Subcategorie: contencios administrativ Obiect ECRIS: anulare act administrativ

Acte normative incidente: art. 3 alin. 1, 3, art. 5 alin. 4, art. 5 alin. 6-7 din OUG nr. 77/2011, art. 7 din O.G. nr. 17/2012

Argumente: Într-o opinie, se are în vedere că, deși art. 3 alin. 3, art. 5 alin.

4, art. 5 alin. 6-7 din O.U.G. nr. 77/2011, fac referire la „consumul de medicamente”, art. 3 alin. 1 arată că la formula de calcul se va avea în vedere aplicarea unui procent "p” asupra valorii consumului de medicamente, suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

În condițiile în care consumul de medicamente poate fi exprimat și prin alte unități de măsură decât valoarea medicamentelor, normele de tehnică legislativă ar fi impus ca legiuitorul să nu utilizeze, în O.U.G. nr. 77/2011, noțiunile „valoarea consumului de medicamente” și „consumul de medicamente” cu același înțeles. Totuși, nu poate exista îndoială cu privire la modul de determinare a contribuției trimestriale, în sensul că s-a avut în vedere valoarea vânzărilor de medicamente aferente fiecărui plătitor, și nu consumul exprimat în alte unități de măsură.

Concluzia este confirmată de art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 și de faptul că formula de calcul trebuie să cuprindă unități de măsură de aceeași natură: algoritmul urmărește stabilirea în lei a valorii contribuției, prin aplicarea unui procent asupra unui element care, pentru a obține valoarea în lei a contribuției, trebuie să fie exprimat pecuniar, și nu în număr de cutii sau pastile.

Pentru determinarea procentului „p” (p = (CTt – BAt)/CTt)*100 (unde: CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății; BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din

11

F.N.U.A.S.S. și din bugetul Ministerului Sănătății, calculat prin împărțirea la 4 a bugetului anual aprobat inițial prin legea bugetului de stat), consumul total trimestrial de medicamente se calculează prin luarea în considerare a unei valori pecuniare, și nu a altor unități de măsură. Stabilirea consumului presupune, așadar, identificarea valorii achitate din fondurile bugetare arătate, și nu însumarea eventualelor fracțiuni de cutii sau pastile suportate din aceleași fonduri.

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 17/2012, începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute art. 3 (CTt şi BAt neincluzând TVA, iar BAt fiind de 1.515 milioane lei). Formula de calcul pentru determinarea procentului „p” este stabilită de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 și, în situația în care C.N.A.S. a indicat expres două dintre componentele ecuației, reclamanta putea, printr-o simplă operație matematică, să stabilească valoarea CTt – cu atât mai mult cu cât valoarea consumului trimestrial se stabilește prin ordin al Președintelui C.N.A.S., act care nu a fost contestat.

Curtea Constituțională a fost sesizată în mai multe rânduri cu excepții de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 (e.g., Decizia nr. 263 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 10 iulie 2013; Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014; Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 14 noiembrie 2014) examinând compatibilitatea normelor speciale menționate cu dispozițiile art. 16 alin. 1, art. 44, art. 56 alin. 2 din Constituție.

Notificarea emisă de C.N.A.S. nu este nelegală, din moment

ce nu s-a impus contribuabilului obligația de a lua în considerare, la calculul și declararea contribuției, valoarea consumului de medicamente cu TVA, ci s-a precizat că deținătorul autorizației de punere pe piață va deduce valoarea TVA – termenul „deducere” netrebuind înțeles în sens fiscal, ci ca operațiune contabilă constând în scăderea valorii taxei din valoarea vânzărilor indicate de pârâtă.

Valorile au fost astfel indicate, deoarece farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente indicând prețul cu amănuntul, care cuprinde TVA. Deci, această problemă nu poate fi asimilată cu neconstituționalitatea art. 31 alin. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, constatată de Curtea Constituțională prin Decizia nr.39 din 5 februarie 2013 (publicată în Monitorul Oficial al

12

României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013), în condițiile în care pârâta a comunicat valori cuprinzând TVA, adăugând însă, în acord cu principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, că reclamanta, la declararea contribuției nu va ține cont de valoarea TVA din prețul medicamentelor.

Într-o altă opinie, se arată că, exceptând dispoziția art. 3 alin.

1 din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 17/2012 (care foloseşte sintagma „valoarea consumului”), celelalte texte fac referire la „consumul” de medicamente.

Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia actul normative se referă la comunicarea de către C.N.A.S. a „valorii consumului” de medicamente, cele două expresii – „consum de medicamente” şi „valoarea consumului de medicamente” - neputând fi apreciate ca având acelaşi înţeles,

Se au în vedere, în primul rând, prevederile art. 37 alin. 1 din legea nr. 24/2000 care statuează că în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, iar, în al doilea rând, art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 care stabilește: contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent “p” asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

C.N.A.S. comunică consumul de medicamente către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a acestora, contribuţia clawback calculându-se prin aplicare procentului “p” asupra valorii consumului de medicamente, aferent vânzărilor, plătitorul stabilind valoarea consumului comunicat, prin raportare la „vânzări”, având datele necesare identificării celor două elemente - fiecare vânzare presupunând un preţ în relaţia contractuală cu intermediarii în lanţul de distribuţie a medicamentelor și, în funcţie de acest preţ şi de consumul comunicat de C.N.A.S., se poate stabili „valoarea consumului”.

Comparând art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 (astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 17/2012), cu art. 31 (dispoziţii care s-au aplicat în trimeterele I-III din anul 2012), se observă că ultimul text legal a utilizat sintagma de „valoare a vânzărilor”, prin care, potrivit iar art. 31 alin. 5 se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Art. 5 alin. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 - stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 4 alin. 3, pe baza informaţiilor furnizate de C.N.A.S. - nu ar

13

avea niciun sens în situaţia în care comunicarea către reclamantă ar viza doar valoarea consumului de medicamente, deoarece, într-o astfel de situaţie, C.N.A.S. putea să comunice direct cuantumul contribuţiei clawback, având toate elementele pentru stabilirea acesteia. Or, legiuitorul a prevăzut în art. 5 alin. 3 obligaţia deţinătorului autorizaţiei de a stabili, calcula şi declara contribuţia, pe baza informaţiilor furnizate de C.N.A.S.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1007/2012, referitoare la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, obligaţia plății contribuţiei este una trimestrială şi se calculează prin aplicarea unui procent „p” asupra valorii „consumului de medicamente” suportate din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor (deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor), potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011. De asemenea, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 344/2013, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu sunt dezavantajaţi, întrucât taxa clawback, respectiv contribuţia rezultată în urma aplicării procentul "p", depinde de valoarea propriilor vânzări şi în funcţie de valoarea vânzărilor totale trimestriale de referinţă.

Cu privire la legalitatea notificării emise de C.N.A.S., în

condițiile în care nu s-a impus contribuabilului obligația de a lua în considerare, la calculul și declararea contribuției, valoarea consumului de medicamente cu TVA, ci s-a precizat că deținătorul autorizației de punere pe piață va deduce valoarea TVA – s-a identificat jurisprudență (pe portalul eMAP).

Potrivit considerentelor Sentinței nr. 77/CA/4 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, comunicarea unui consum total trimestrial de medicamente, în cauza de față aferent trimestrului II 2013, la o valoare care conține TVA, fără a se specifica la ce este aplicată TVA, încalcă principiul certitudinii fiscale, în condițiile în care contribuabilul nu este în măsură să cunoască exact consumul de medicamente sau valoarea acestui consum, valoarea exactă a propriilor vânzări, astfel cum arată și Curtea Constituțională (în alineatul anterior al considerentelor a fost citată Decizia Curții Constituționale nr. 268/7 mai 2014, publicată în M.O. nr. 487/1 iulie 2014, potrivit căreia „deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu sunt dezavantajați întrucât taxa clawback, respectiv contribuția rezultată în urmă aplicării procentului „p”, depinde de valoarea propriilor vânzări și în funcție de valoarea vânzărilor totale trimestriale de referință”), iar mențiunea că reclamanta își poate deduce TVA nu are suport legal și nu rezultă în

14

ce modalitate se poate face o astfel de deducere. Astfel cum este comunicată, valoarea acestui consum este incertă sub aspectului modului de determinare a acesteia. În consecință, instanța a considerată că acest motiv de nelegalitate este întemeiat și atrage anularea actului administrativ, valoarea consumului total trimestrial de medicamente, comunicat în anexă, nefiind legal calculat.

NOTĂ: Având în vedere argumentele anterior expuse,

magistrații au stabilit, cu ocazia întâlnirii profesionale, să proroge discuția asupra acestor aspecte, până la următoarea întâlnire trimestrială, cu mențiunea că se vor face demersuri prin care se va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios administrativ, opinia de principiu cu privire la aceste chestiuni, cu atât mai mult cu cât există deja jurisprudență, în acest sens – e.g., Decizia nr. 777/2015 - (având în vedere faptul că, în fața Curții de Apel Tg.-Mureș, s-au indicat hotărâri de primă instanță, cu precizarea că acestea formează obiectul recursului la instanța supremă), însă nu a putut fi identificată într-o măsură suficientă pentru a determina formularea unor concluzii, ca opinii majoritare, cu privire la aspectele anterior redate.

5. Admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenței în situația în care este formulată de debitoarea cu privire la care, organele fiscale și direcțiile antifraudă, au emis o serie de decizii de instituire a măsurilor asigurătorii și au încheiat mai multe procese verbale de sechestru a celei mai mare părți din bunurile mobile și imobile aparținând debitoarei

Materia: civil

Subcategorie: insolvență și preinsolvență Obiect ECRIS: deschidere procedură

Acte normative incidente: art. 66 din Legea nr. 85/2014

În opinia majoritară, față de obligația instituită prin art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 – fără ca legiuitorul să facă distincții în funcție de existența sau inexistența procedurii de executare silită, declanșată de organul fiscal -, nu există temei pentru a considera că obligația debitorului, de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă, este anihilată de existența procedurii de executare silită.

15

Argumente: Atât timp cât, potrivit art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014,

debitoarea este obligată să formuleze cerere de deschidere a procedurii, dacă se află în stare de insolvență, fără ca norma specială prin care s-a instituit această obligație să facă distincții determinate de existența executării silite derulate de organul fiscal (pentru creanțe bugetare), nu se poate susține, cu temei, că obligația prevăzută la art. 66 alin. 1 este anihilată de existența procedurii de executare silită.

Atunci când legiuitorul a vrut să distingă, a stabilit în mod expres situațiile de excepție, bunăoară, cea cuprinsă în art. 66 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, ipoteză potrivit căreia, data de la care obligația depunerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței subzistă este doar prorogată (… în termen de 5 zile de la eşuarea negocierilor extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor), obligația nefiind, însă, anihilată.

Așadar, nu se susține că, în aceste condiții, că formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, de către debitoare, constituie o încercare de a împiedica executarea silită începută de organul fiscal, neavând relevanță că această executare vizează un cuantum foarte ridicat al debitelor la bugetul de stat (fiind puse sub sechestru majoritatea covârșitoare a bunurilor mobile și imobile ale debitoarei).

Procedura insolvenței are un caracter concursual și colectiv, fiind menită să asigure acoperirea, într-o măsură cât mai mare, a pasivului, iar declanșarea acesteia, de către debitor, pe temeiul obligației exprese statornicite prin art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, nu poate fi privită ca îngrădind dreptul creditorilor de a alege modalitatea în care să își recupereze creanțele.

6. Compunerea completului de judecată în situația în care, existența unor motive de incompatibilitate (cu privire la o parte din membrii completului) face imposibilă legala compunere chiar și prin luarea în considerare, în mod succesiv, a magistraților programați în planificarea de permanență din respectiva zi, aprobată de colegiul de conducere al instanței.

Materia: civil

Subcategorie: alte tipuri de cauze Obiect ECRIS: abținere

16

Acte normative incidente: art. 99 alin. 4, 6, 7 din Hot. C.S.M. nr. 387/2005

Premisă: Ipoteza întâlnită de mai multe ori se referă la formularea, în

mod succesiv, în aceeași cauză, a căilor extraordinare de atac, respectiv de reformare (recursul) și de retractare (contestație în anulare, revizuire).

În aceste condiții, aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 Cod proc. civ., determină compunerea completului de judecată (după admiterea succesivă a abținerilor, având în vedere faptul că, bunăoară, magistrații care au soluționat recursul și contestația în anulare nu pot face parte din completul care va soluționa cererea de revizuire), prin includerea judecătorilor din planificarea de permanență aprobată de Colegiul de conducere al instanței (art. 98 alin. 4 din R.O.I.I.J., aprobat prin Hot. C.S.M. nr. 387.2005).

Însă, există situații în care și cei 3 magistrații nominalizați în planificarea de permanență din ziua ivirii incidentelor procedurale sau din ziua primului termen de judecată (art. 51 din R.O.I.I.J., aprobat prin Hot. C.S.M. nr. 387/2005) sunt, la rândul lor, incompatibili, pentru că au făcut parte din completele de judecată care au soluționat recursul, contestația/contestațiile în anulare, cererea/cererile de revizuire.

În această situație se pune problema care este planificarea de permanență ce trebuie avută în vedere pentru legala compunere a completului de judecată, ținând seama de faptul că, deși întâlnită în practică, în mod repetat, o astfel de ipoteză nu este acoperită de R.O.I.I.J. (existând cazuri în care, în aceeași cauză, s-a formulat recurs, apoi, contestație în anulare, apoi, revizuire, apoi, din nou, contestație în anulare).

Argumente: În acest sens, considerăm că ar trebui avută în vedere

planificarea de permanență imediat următoare celei inițial luate în considerare.

Însă, prin raportare la faptul că Secția a II-a soluționează atât cauze în materia contenciosului administrativ și fiscal, cât și în materiile litigiilor cu profesioniști/insolvenței, se pune problema dacă la stabilirea planificării (imediat următoare) care trebuie luate în considerare se va ține seama de materia căreia îi aparține cauza în care s-au ivit incidentele procedurale succesive. E.g., dacă acestea s-au ivit într-o cauză de contencios administrativ, aflată în etapa

17

recursului, permanența imediat următoare va fi cea calendaristică (adică prima permanență ulterioară) sau cea stabilită în aceeași materie (contencios administrativ), chiar dacă nu este cea imediat următoare?

În opinia majoritară, se susține, prin raportare la regula conținută în art. 98 alin. 4 din R.O.I.I.J., aprobat prin Hot. C.S.M. nr. 387.2005, că planificarea de permanență care trebuie avută în vedere este cea imediat următoare în respectiva materie (potrivit normei speciale evocate, „în situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin semestrial”), fără a se face distincție în funcție de etapa procesuală.

În mod concret, bunăoară, dacă incidentele vizând o parte din membrii completului de judecată s-au ivit într-o cauză de contencios administrativ, aflată în etapa recursului, se va avea în vedere planificarea imediat următoare în materia contenciosului administrativ (indiferent dacă aceasta privește etapa procesuală a primei instanțe sau cea a recursului).

7. Instanța care procedează, din oficiu, la comunicarea hotărârii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar. Distincții.

Materia: civil

Subcategorie: insolvență și preinsolvență Obiect ECRIS: atragere răspundere

Acte normative incidente: art. 169 alin. 9 din Legea nr. 85/2014

În opinia majoritară, se apreciază că prima instanță procedează

la această comunicare, chiar dacă s-a exercitat calea de atac a apelului – hotărârile judecătorului sindic fiind executorii, conform art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 -, iar în ipoteza în care cererea de atragere a răspunderii a fost respinsă, însă, ca urmare a admiterii apelului, s-a dispus atragerea răspunderii personale patrimoniale, în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, nu există temei pentru a se proceda la comunicarea hotărârii către Registrul Comerțului după trecerea unei perioade de timp (necesare restituirii dosarului primei instanțe), și nu „de îndată”, prin raportare la interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 427 alin. 1 și 2 Cod proc. civ.

18

Argumente: Potrivit art. 169 alin. 9 din Legea nr. 85/2014, dacă s-a

pronunţat o sentinţă prin care judecătorul-sindic a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, aceasta va fi comunicată către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din oficiu.

În ipoteza în care cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale este admisă de judecătorul sindic, tribunalul specializat, respectiv tribunalul va fi instanța care va proceda la comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă tribunal întrucât, conform art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, hotărârile judecătorului sindic sunt executorii.

În situația în care judecătorul sindic respinge cererea, iar instanța de control judiciar admite apelul, schimbând sentința și admițând cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale, se pune în discuție dacă decizia Curții de Apel va fi comunicată de această instanță, odată cu comunicările realizate către părți, sau va fi comunicată de tribunal/tribunalul specializat, după ce dosarul este restituit primei instanțe.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 427 alin. 1 și 2 Cod proc. civ., în conformitate cu care comunicarea - din oficiu, părților – n.n. - se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii, iar hotărârile definitive prin care s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciară sau, după caz, în alte registre publice, se vor comunica din oficiu și instituției sau autorității care ține aceste registre, rezultă că nu există temei pentru a se proceda la comunicarea hotărârii către Registrul Comerțului după trecerea unei perioade de timp (necesare restituirii dosarului primei instanțe), și nu „de îndată”.

În plus, potrivit procedurii adoptate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, hotărârea de atragere a răspunderii, pronunțată în primă instanță – având caracter executoriu, dar nefiind, încă, definitivă – se înscrie la „alte mențiuni”, pentru ca terții să fie avertizați despre existența acestei hotărâri. Când dobândește caracter definitiv, dispoziția de atragere a răspunderii personale patrimoniale, pronunțată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, se înscrie în Registrul Comerțului ca mențiune propriu-zisă, cu privire, bunăoară, la fostul administrator statutar al societății. De la momentul efectuării acestei mențiuni, devin operante interdicțiile (de exemplu, cea privind constituirea unei alte societăți, în care să aibă calitatea de acționar sau asociat, etc.).

19

S-a subliniat și faptul că Oficiul Registrului Comerțului solicită primei instanțe, în mod constant, să precizeze, cu privire la hotărârile executorii care i-au fost comunicate, dacă s-a exercitat calea de atac a apelului și să clarifice, în acest context, prin adrese administrative, orice nelămuriri cu privire la aspectele anterior menționate.

8. Caracterul neîntemeiat al acţiunii în răspundere civilă delictuală, în ipoteza în care invocatul fapt cauzator de prejudiciu se înscrie în sfera relaţiilor contractuale. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 409 alin. 1 Cod procedură civilă în situaţia în care debitoarea este o societate comercială şi terţul poprit este instituţie de credit.

Materia: drept civil Subcategorie: pretenții Obiect ECRIS: pretenții

Acte normative incidente: art. 998-999 din vechiul Cod civil, art. 409 alin. 1, art. 457 alin. 2 Cod procedură civilă

Premisă: Prin acţiunea în angajarea răspunderii civile delictuale, se

susţine că pârâta (instituție de credit) avea obligaţia de a nu dispune indisponibilizarea sumelor existente în contul curent, destinate plății salariilor, şi că, indisponibilizând aceste sume, a comis fapta cauzatoare de prejudiciu.

Ca expresie a principiului disponibilităţii părţilor, instanţa a reţinut că este învestită cu o cerere având ca obiect angajarea răspunderii civile delictuale, întemeiată pe art. 998, art. 999 Cod civil.

În opinia majoritară, art. 409 alin. 1 Cod proc. civ. nu își

găsește aplicabilitatea întrucât terţul poprit este banca la care debitorul urmărit deţine un cont curent în care se virează toate fondurile băneşti ale debitorului urmărit, iar banca, în calitate de terţ poprit, are doar obligaţia de a indisponibiliza sumele existente în contul creditor (al contului curent), până la concurenţa sumei indicate prin cererea de înfiinţare a popririi emise de executorul judecătoresc (distribuirea sumelor urmând să se facă de executorul judecătoresc, în condițiile art. 458 Cod proc. civ.).

20

Argumente: Având în vedere izvorul raportului juridic al părţilor - contractul

de cont curent -, acţiunea în răspundere civilă delictuală este considerată neîntemeiată, putându-i-se imputa doar nerespectarea obligaţiilor contractuale, însă reclamanta nu a solicitat angajarea răspunderii civile contractuale întemeiate pe dispozițiile art. 969 Cod civil.

Art. 409 alin. 1 Cod proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea întrucât terţul poprit este banca la care debitorul urmărit deţine un cont curent în care se virează toate fondurile băneşti ale debitorului urmărit, banca, în calitate de terţ poprit, având doar obligaţia de a indisponibiliza sumele existente în contul creditor (al contului curent), până la concurenţa sumei indicate prin cererea de înfiinţare a popririi emise de executorul judecătoresc (distribuirea sumelor urmând să se facă de executorul judecătoresc, în condițiile art. 458 Cod proc. civ.).

Deci, potrivit art. 409 alin. 1 Cod proc. civ., salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă pot fi urmărite doar în cota legală prevăzută de legiuitor din veniturile nete obţinute de debitorul urmărit, însă, nu poate fi ignorat faptul că debitorul urmărit este o societate, iar terţul poprit este o bancă.

În consecință, nu ne aflăm în ipoteza clasică în care debitorul urmărit este un salariat, iar terţul poprit este angajatorul acestuia, așa încât nu se poate da eficienţă juridică disp. art. 409 Cod proc. civ. Chiar dacă băncile au conturi destinate unor încasări specifice, precum conturile de salarii, de pensii sau indemnizaţii pentru copii, nu s-a solicitat înfiinţarea popririi pe aceste conturi, ci indisponibilizarea sumelor aflate în contul curent al debitorului urmărit.

Or, în atare situaţie nu se poate imputa băncii comiterea faptei ilicite constând în poprirea salariilor pe care debitorul urmărit avea să le achite angajaţilor săi. Pe de altă parte, banca nu poate avea certitudinea că în contul curent sau în conturile de salarii erau virate doar sumele cu această destinaţie deoarece clienţii pot vira în aceste conturi şi alte sume, de alte provenienţe.

În sarcina băncii (terţ poprit) nu se poate reţine comiterea vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu în patrimoniul debitorului urmărit, întrucât terţul poprit are doar obligaţia de a indisponibiliza sumele existente în soldul creditor al contului curent și, în aceste limite, banca a respectat art. 457 alin. 2 Cod proc. civ. S-a menționat și faptul că, atunci când legiuitorul a dorit să instituie reguli speciale în materie, aplicabile cu prioritate, față de normele

21

generale, le-a stabilit în mod expres, e.g., prin O.M.F.P. nr. 2336/2011 pentru aprobarea procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului.

9. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 1541 Cod civil în cadrul unei solicitări de reducere a cuantumului sumei datorate în baza unei clauze de dezicere a contractului

Materia: drept civil

Subcategorie: pretenții Obiect ECRIS: pretenții

Acte normative incidente: art. 1276, art. 1541 Cod civil

Argumente: În condițiile în care una dintre părți a înţeles să dea eficienţă

clauzei „de denunţare” prevăzute în contract, comunicându-i celeilalte declarația de denunțare unilaterală, odată cu restituirea facturilor emise, aferente serviciilor, este incident art. 1276 C. civil, potrivit căruia legiuitorul le permite părţilor să convină posibilitatea dezicerii şi în alte condiţii, bunăoară, „şi după începerea executării”, cu obligația emiterii unei notificări prealabile (cu de 30 de zile înainte).

Prin urmare, plata sumei cu titlu de preţ al dezicerii (prevăzută în clauzele contractului) este admisibilă.

Chiar în situația în care s-a solicitat instanţei să dea curs dispoziţiilor art. 1541 Cod civil, în sensul diminuării cuantumului clauzei - invocându-se și art. 4 din Convenţia Benelux – Haga 1975 –, precum şi la Rezoluţia Consiliului Europei relativă la clauzele penale în dreptul civil, adoptată în anul 1976, potrivit cărora o clauză penală este susceptibilă de reducere atunci când echitatea cere în mod evident acest lucru, cu excepţia cazului în care daunele interese sunt datorate în virtutea legii, cât și art. 9509 alin. 2 din Principiile Institutului Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat de la Roma (UNIDROIT), potrivit căruia clauza penală poate fi redusă la un cuantum rezonabil dacă este manifest excesivă în raport cu prejudiciul rezultat şi cu alte circumstanţe -, nu se poate ignora faptul că, în clauzele contractului, astfel cum au fost prezentate, nu s-a consemnat o clauză penală, ci una de dezicere, cele două categorii având regimuri diferite.

22

Suma care reprezintă dezicerea este un preţ al exercitării unui drept (de renunţare unilaterală la contract), în timp ce suma ce reprezintă clauza penală este echivalentul valoric al neexecutării în natură a contractului. Așadar, dezicerea priveşte formarea contractului, iar clauza penală executarea acestuia.

Concluzia este susținută și prin argumentul potrivit căruia nu pot fi făcute analogii în afara legii – cu titlu de exemplu și per a contrario, analogiile trebuie avute în vedere (doar) atunci când sunt făcute de legiuitor ca, de pildă, în cazul rezilierii contractelor de leasing, când trimite expres la clauza penală -, iar prin prisma prevederilor Codului civil, evocate, cele două instituții sunt diferite (cu atât mai mult cu cât, prin art. 1541 alin. 1 Cod civil, legiuitorul a intervenit peste acordul părților, instituind posibilitatea instanței de a reduce penalitatea, în situații expres prevăzute).

În fine, chiar dacă s-ar pune problema ca în aplicarea clauzelor contractuale referitoare la „denunțare” să se dea eficienţă „ca situaţie asemănătoare” prevederii art. 1541 alin. 1 lit. b Cod civil, reducerea „penalităţii” nu poate coborî, oricum, sub valoarea obligaţiei principale.

10. Cadrul procesual în acțiunile având ca obiect pretenții formulate în contradictoriu cu o societate de asigurare. Introducerea, din oficiu, a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului

Materia: civil

Subcategorie: pretenții Obiect ECRIS: pretenții

Acte normative incidente: art. 49-51, art. 54 din Legea nr. 136/1995

S-a făcut referire (de către judecătoria care a propus tema) la următoarele scheme procesuale, întâlnite în practică:

1.1. Cadrul procesual cu privire la părți este constituit din

persoana prejudiciată (în calitate de reclamant), societatea de asigurare (în calitate de pârâtă) și persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului (în calitate de intervenient).

1.2. Părțile cauzei sunt persoana prejudiciată (în calitate de

reclamant), societatea de asigurare și persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului (în calitate de pârâți).

23

În această ipoteză, se pune problema de principiu dacă, prin raportare la prevederile art. 54 din Legea nr. 136/1995, instanța invocă, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului și, după admiterea acesteia, dispune introducerea în proces, a persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului, în calitate de intervenient forțat.

1.3. Constituirea cadrului procesual cu privire la părți

presupune persoana prejudiciată (în calitate de reclamantă) și persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului (în calitate de pârâtă).

În această situație, se pune problema dacă instanța dispune introducerea, din oficiu, în cauză, a persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului, în calitate de intervenient forțat, în temeiul art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, normă specială potrivit căreia … în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.

În opinia majoritară, sintetizând susținerile anterior redate, se

are în vedere, în primul rând, faptul că art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 se referă la ipoteza în care răspunderea a fost deja stabilită, fiind, așadar, cunoscută „persoana răspunzătoare”.

În al doilea rând, scopul acestei prevederi este de a asigura opozabilitatea hotărârii judecătorești față de „persoana răspunzătoare”, așa încât nu se pune problema invocării, din oficiu, a excepției lipsei calității procesuale pasive a persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului, atunci când aceasta a fost chemată în judecată, în calitate de pârâtă (prin cererea introductivă) – doar pentru a-i schimba poziția procesuală, din pârâtă în intervenientă.

În al treilea rând, în situația în care părțile nu cer introducerea în cauză a persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului, se va face aplicarea coroborată a prevederilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 și art. 78 Cod proc. civ., instanța punând în discuția părților necesitatea introducerii acestei persoane, în cauză, și, în funcție de atitudinea procesuală a părților, urmând să decidă, potrivit ipotezelor statornicite prin art. 78 alin. 2 Cod proc. civ.

24

11. Aplicarea art. 29 alin. 1 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013 cu privire la cererile având ca obiect daune materiale decurgând din cauze penale

Materia: civil Subcategorie: pretenții Obiect ECRIS: pretenții

Acte normative incidente: art. 29 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013

Argumente: Textul legal prevede că sunt scutite de la plata taxei judiciare

de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea.

Într-o opinie, s-a susținut că daunele materiale decurgând

dintr-o astfel de cauză penală sunt supuse taxei judiciare de timbru calculate la valoare. Se are în vedere faptul că, în această ipoteză, cauza penală nu a fost finalizată (printr-o hotărâre definitivă), judecata penală nedesfășurându-se pentru că s-a dispus neînceperea urmăririi penale. De asemenea, se are în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (de exemplu, Decizia nr. 1827/2014) care a statuat că, în cazul în care procurorul dă soluția de încetare a urmăririi penale pe motivul că fapta nu există, atunci cererile la care ne referim trebuie timbrate.

În opinia majoritară, se apreciază că despăgubirile civile,

indiferent dacă sunt daune morale sau daune materiale sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, în condiţiile în care decurg dintr-o cauză penală.

Această opinie se înscrie în prevederile art. 29 alin. 1 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013 care se referă la despăgubiri civile constând în daune morale şi/sau daune materiale ce decurg dintr-o cauză penală.

În sensul scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru a cererilor având ca obiect despăgubiri civile (daune materiale şi morale) izvorâte dintr-o cauză penală este şi Decizia nr. 387 din 27 mai 2015 a Curţii Constituţionale, publicată în M.O. nr. 555 din 27 iulie 2015. Admiţând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a statuat că disp. art. 29 alin. 1 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză

25

penală, în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia era prevăzută ca infracţiune.

S-a subliniat faptul că divergența de opinii a fost determinată de lipsa corelării între dispozițiile art. 20 alin. 8 Cod proc. pen. și art. 29 alin. 1 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013, însă, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 387/2015 și la Decizia Înalte Curți de Casație și Justiție nr. 1827/2014 – care s-a referit la sintagma „cauză penală” -, concluzia este că aceste cereri sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

NOTĂ: Deși s-a conturat o opinie majoritară, cu privire la

aspectul pus în discuție, față de detaliile semnificative, menționate în cadrul dezbaterilor, în sprijinul ambelor opinii, magistrații au stabilit că se impune reluarea discuției, la următoarea întâlnire profesională.

12. Cauțiunea aplicabilă cererilor având ca obiect suspendarea provizorie a hotărârilor primei instanțe, prin care s-a admis cererea de validare a popririi, din perspectiva caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani al acestei cereri

Materia: civil Subcategorie:

Obiect ECRIS: suspendare provizorie Acte normative incidente: art. 6 alin. 4 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 450 alin. 5,

4, art. 719 alin. 2, 3 Cod proc. civ.

Argumente: Într-o opinie, se consideră că validarea popririi este o cerere

evaluabilă în bani întrucât, după ce art. 3 lit. s din Legea nr. 146/1997 – prin care taxa de timbru pentru cererile de înființare a popririi a fost reglementată la valoarea de 10 lei – a fost abrogat prin art. 28 pct. 4 din Legea nr. 76/2012, această taxă nu a mai fost stabilită la o valoare fixă, specifică cererilor neevaluabile în bani. Situația s-a păstrat și prin O.U.G. nr. 80/2013, în sensul că nu se prevede o taxă de timbru într-o anumită valoare pentru cererile având ca obiect validarea popririi.

În acest sens, Tribunalul Specializat Mureș a dispus timbrarea unei cereri având ca obiect suspendarea executării unei hotărâri pronunțate de Judecătoria Tg.-Mureș, de validare a popririi (până la soluționarea apelului), cu suma de 50 lei, potrivit art. 6 alin. 4 din

26

O.U.G. nr. 80/2013, considerând, așadar, cererea ca fiind evaluabilă în bani.

În consecință, a stabilit cauțiunea în funcție de valoarea sumei cu privire la care s-a solicitat validarea popririi, reținând că validarea popririi este calificată ca o cerere evaluabilă în bani. În același sens, la stabilirea căii legale de atac (apel sau recurs) și, prin urmare, la compunerea completului de judecată a fost avut în vedere cuantumul sumei pentru care a fost dispusă validarea popririi, prin hotărârea cu privire la care s-a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea provizorie a executării, până la soluționarea căii de atac.

În opinia majoritară, s-a pornit de la caracterul neevaluabil în

bani al cererii având ca obiect validarea popririi, întrucât, chiar dacă dispoziția instanței, de admitere a cererii, se referă la un anumit cuantum, această împrejurare nu transformă obiectul propriu-zis al cererii dintr-unul neevaluabil în bani, într-unul evaluabil în bani. În plus, prin admiterea cererii, nu se mărește patrimoniul creditorului, ci acesta dobândește un nou debitor, alături de cel inițial.

Prin urmare, cererea de suspendare provizorie a executării unei hotărâri prin care s-a dispus validarea popririi se timbrează cu suma fixă de 20 lei, potrivit art. 6 alin. 4 teza I din O.U.G. nr. 80/2013 – cu atât mai mult cu cât, conform art. 10, cererile în materie de executare silită se taxează cu o sumă fixă, iar nu la valoare (existând o singură excepție, expres prevăzută în alin. 3 - în cazul în care prin contestaţia la executare silită se invocă, în condiţiile art. 712 alin. 2 Cod proc. civ., şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, când taxa de timbru se stabileşte la valoarea pretenţiilor.

Ținând seama și de faptul că o asemenea cerere (de validare a popririi) nu vizează recunoaşterea dreptului creditorului cu privire la creanţa invocată, ci constituie doar o procedură de confirmare sau desfiinţare a măsurii de înfiinţare a popririi luate de executorul judecătoresc, nici cererea de suspendare provizorie a executării unei hotărâri date cu privire la solicitarea de validare a popririi – formulată în temeiul art. 450 alin. 5 Cod proc. civ. - nu este evaluabilă în bani.

În aceste condiții, cauțiunea se stabilește la suma de 1.000 lei, conform art. 719 alin. 3 Cod proc. civ., la care face trimitere art. 450 alin. 3.

În același sens, al caracterului neevaluabil în bani al cauzelor având ca obiect cereri de validare a popririi, ne referim, la faptul că stabilirea căii legale de atac, într-o astfel de cauză nu era fundamentată pe caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al cererii de validare a popririi, ci pe prevederile art. 282 Cod proc. civ., precum şi pe principiul potrivit căruia, atunci când nu există o

27

dispoziţie derogatorie de la regula generală a triplului grad de jurisdicţie, hotărârea primei instanţe poate fi atacată cu apel şi, apoi, cu recurs. De altfel, această dezlegare în drept este în concordanţă cu Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă a Consiliului Superior al Magistraturii din 9 iunie 2010, conform căreia, în cauzele având ca obiect validarea popririi calea de atac este apelul şi, apoi, recursul, dar nu prin raportare la cuantumul debitului, ci la regula generală cuprinsă în art. 282 Cod proc. civ. şi la lipsa unei prevederi derogatorii de la această regulă (pct. 21 din Minută).

NOTĂ: Deși s-a conturat o opinie majoritară, cu privire la

aspectul pus în discuție, magistrații au stabilit că se impune reluarea dezbaterilor, la următoarea întâlnire profesională, fiind necesară clarificarea unor argumente, după prezentarea detaliată a acestora, sens în care, acestea vor fi solicitate, pentru următoarea întâlnire, mai cu seamă referitor la opinia potrivit căreia se consideră că validarea popririi este o cerere evaluabilă în bani.

PREȘEDINTE, Dr. Andreea Ciucă