Embed Size (px)
Citation preview
Invitaţie la joc…
ATELIER LITERAR
REVISTA CENACLULUI
„MIHAI EMINESCU”
NR. 28
2013 - 2014
Şcoala Gimnazială Nr. 4
„Elena Donici Cantacuzino”
Pucioasa - Dâmboviţa
ISSN 2343-8444
ISSN-L 2343-8444
CUPRINS
Popescu Alexandra – Natura, un mister nedesluşit -----------------------------------------
Astra, un model demn de urmat -------------------------------------
Viaţa sub stele ----------------------------------------------------------
Stan Sorana – Farmecele primăverii de smarald -------------------------------------------
Secretul mării ------------------------------------------------------------------
Ţara minunată a spiriduşilor ------------------------------------------------
Copilăria -------------------------------------------------------------------------
Popa Jessica – Jucăriile, prietenele copiilor -------------------------------------------------
Destinul fericit ------------------------------------------------------------------
Viața sub stele ------------------------------------------------------------------
Toader Andi – Călătorie prin vârsta copilăriei ----------------------------------------------
Ciurea Bianca – Un prieten adevărat ----------------------------------------------------------
Niță Bogdan – Prieteni pentru totdeauna -----------------------------------------------------
Vîntu Lorena – Marcy, o fată cu prieteni -----------------------------------------------------
Piticii, maeştrii copilăriei -----------------------------------------------------
Suflet de copil -------------------------------------------------------------------
Câinele, cel mai bun prieten al copacului ---------------------------------
Marea misterelor ---------------------------------------------------------------
Bogătașul Ben ------------------------------------------------------------------
O plapumă de cărţi -------------------------------------------------------------
Mărţişoare literare --------------------------------------------------------------------------------
Stoian Alina – Cine sunt eu... -------------------------------------------------------------------
Foaie albă -----------------------------------------------------------------------
Apus de poveste -----------------------------------------------------------------
Frumoasă ești, copilărie! -----------------------------------------------------
Poți face orice ------------------------------------------------------------------
Cântec sublim -------------------------------------------------------------------
Iubesc... --------------------------------------------------------------------------
Leacuri pentru suflet ----------------------------------------------------------
Întoarce-te, vara mea dragă! -------------------------------------------------
Octombrie -----------------------------------------------------------------------
Primăvară, bun venit! ---------------------------------------------------------
Natura iubirii mele ------------------------------------------------------------
Dacă... ----------------------------------------------------------------------------
Timpul înghețat ----------------------------------------------------------------
Din inimă... ---------------------------------------------------------------------
Nimeni ---------------------------------------------------------------------------
Ploaie de flori -------------------------------------------------------------------
Izvor de cuvinte... --------------------------------------------------------------
Invitaţie la lectură din partea unor elevi pasionaţi (recenzii) ------------------------------
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
24
25
26
27
28
30
31
32
33
35
36
37
38
39
40
41
42
44
45
46
2
Natura, un mister nedesluşit
De cât timp nu ai mai asistat la spectacolul naturii? De cât timp nu ai mai lăsat razele
soarelui să îţi mângâie faţa? De cât timp nu te-ai mai jucat cu o adiere caldă de vânt?
Suntem, uneori, prea indiferenţi. De ce să nu respirăm aerul proaspăt al primăverii? De
ce să nu privim la dansul florilor? Inima mea îmi spune să simt natura. Ştiu, sună cam ciudat,
dar am ascultat-o. Am mers în grădină, m-am întins pe iarbă şi am simţit. Am simţit iarba,
vântul, florile... Am auzit glasul insectelor, şoaptele soarelui, râsul razelor care mă mângâie...
Natura parcă ne roagă să o privim, să o ascultăm, însă noi nu putem sau pur şi simplu nu
vrem. “De ce să stau afară? E plictisitor! Eu merg la calculator!” ar spune unii, dar noi
pierdem. Pierdem şansa de a vedea magia universului. Să privim la păsările care albastrul
cenuşiu îl împânzesc.
Cinci coline cresc în zare... Frunzele grele de pluş se aşază lin peste iarba verde... E
toamnă? Poate... Dar am uitat că suntem indiferenţi. Ştim că toamna a venit în calendar, însă
să recunoaştem că nu am privit pe geam să descoperim semnele anotimpului izgonitor. Nu am
văzut nici păsările călătoare, nu am auzit nici zumzetul trist al albinelor... Trist, nu?
Natura ne oferă un spectacol impresionant, special. Să îl privim impreună, într-o
grădină. E ca la cinema, dar ecranul este cerul. Putem spune că e 3D. Vrei să vii cu mine?
Popescu Alexandra
Clasa a VI-a C
3
Astra, un model demn de urmat
Era o dimineaţă frumoasă de primăvară. Cerul era albastru precum cerneala şi păsările
zburau liniştite, întorcându-se din ţările calde. Numai câteva detalii stricau toată armonia
primăverii: zgomotul infernal al maşinilor, claxoanele şoferilor nervoşi şi mirosul puternic de
benzină. Gândul lui Simon era acolo, jos, într-un adevărat labirint mişcător, în timp ce eu
priveam de la etajul trei al blocului.
Deodată, o rafală de vânt, nervoasă pentru că nu a mai putut să doarmă, l-a luat pe
Gândul lui Simon şi l-a dus foarte sus, împreună cu câteva hârtii şi ambalaje lăsate pe stradă
de oamenii needucaţi.
Gândul lui Simon zbura, zbura mai sus şi tot mai sus. Atunci, m-am gândit să îmi iau
telescopul şi să privesc pe cer. (Telescopul meu e magic: pot vedea stelele, chiar dacă e zi).
Acolo sus, îl văd pe Gândul lui Simon stând de vorbă cu o stea.
- Eu sunt Astra, cea mai frumoasă dintre stele. Tu cine eşti?
- Eu... Eu sunt Gândul lui Simon, spune el ruşinos.
- Bine ai venit în cer! Ce cauţi aici?
- O rafală nervoasă m-a urcat şi nu mă mai lasă să mă întorc acolo, jos, rostește trist
Gândul lui Simon.
Văzându-l pe Gând aşa de supărat, Astra se emoţionează.
- Pot să te ajut! O să cobor eu cu tine acolo.
Zis şi făcut! Ȋn următoarea zi, Astra a coborât pe pământ sub forma unui meteorit şi l-a
adus pe Gândul lui Simon nevătămat. Şi-au luat la revedere şi fiecare a plecat pe drumul lui.
Chiar dacă Astra s-a sacrificat pentru un străin, nu a regretat niciodată. Aceasta a rămas
pe fundul Oceanului Pacific, stând tot timpul de vorbă cu peştii. Vorbea şi cu familia sa mereu
şi ea a devenit oglinda stelelor.
Popescu Alexandra
Clasa a VI-a C
4
Viaţa sub stele
Într-o seară tăcută de vară aurie, stăteam așezat pe iarba verde din grădina bunicilor și
priveam cerul violet.
- Bine ai venit în Starianda, lumea magică a tuturor astrelor! îmi spune deodată un
băieţel mic, îmbrăcat într-un costum auriu, apărut de nicăieri. Hai cu mine să îţi arăt
împrejurimile! Vrei?
- Eu? Dar... Cum am ajuns aici?
- Ei, asta e o poveste mai lungă. Urcă în Star-mobil şi vom afla împreună misterele
acestei lumi!
Urc încet în maşina aurie a băieţelului şi începem să plutim peste o lume specială.
- Ştiu că ai petrecut mult timp uitându-te la noi, stelele. Astfel, Luna, stăpâna noastră, a
hotărât să te luăm pe tine aici... Nici nu am apucat să facem cunoştinţă! îmi spune zâmbind
băiatul. Eu sunt Steluţ, o stea mică din Carul Mare. Acum, lasă-mă să îţi arăt lumea mea!
Am văzut, de acolo, de sus, mii de stele, care pictau colţurile prietenilor lor. Aceștia
plantau pui de stele, care îndată mâncau sclipici pentru a lumina mai tare. Am fost uimită. Mai
apoi, am ajuns la un magazin de unde stelele îşi cumpărau haine aurii sau argintii pentru că
toate erau invitate la dansul Aurorei Boreale.
- Să îţi cumpărăm şi ţie ceva! Vrei?
- Dar nu am cu ce!
- Aici nimic nu se cumpără cu bani, ci cu vorbe bune. Dacă te porţi frumos cu
vânzătorul, primeşti gratis orice vrei.
- Ar fi bine să fie şi în lumea mea aşa!
După ce am făcut cumpărăturile, am mers la dans. Am descoperit atunci că Aurora
Boreală e făcută din mii de stele, îmbrăcate în rochiţe colorate, care dansează pe ritmul
vântului.
Aici, în lumea mea, sub stele, totul e diferit! Ȋnsă, putem lua exemplul stelelor! Să fim
uniţi, să ne ajutăm... Vrei?
Popescu Alexandra
Clasa a VI-a C
5
Farmecele primăverii de smarald
Ce poate fi mai frumos decât o zi de primăvară, când pământul se umple cu har și te
trezești încântat de trilurile melodioase ale păsărilor? Fulgii, ca niște mărgăritare din cer
picate, s-au stins toți într-o singură zi, transformându-se în râuri cristaline.
Totul în jur prinde viață, iar natura amorțită începe în sfârșit să-și miște piciorușele.
Păsările, cu sfinte elanuri, se avântă în văzduh, apoi coboară din nou ca într-un dans, în timp
ce își construiesc cuiburile și își hrănesc puișorii flămânzi. Copacii își schimbă haina cu una
mai verde sau mai plină de flori și se întrec, arătând lumii cele mai frumoase priveliști. Visul
din zare ce pare tot mai plin de culoare, mai fermecat.
Natura renunță la haina ei albă și alege una verde, de smarald. Numai munții nu vor să o
asculte și nu vor să-și lepede zăpada de pe creste. Doar câte un fir de iarbă mai reușește să
răzbată și să-și scoată capul la lumină pentru a vedea ce se petrece în jur. Glasuri de copii se
aud de peste tot, reușind să acopere trilul păsărilor și murmurul apelor. După atâta timp în
care au purtat haine groase, s-au dat cu sania și au făcut oameni de zăpadă, de acum, ei încep
să mai lase acasă din paltonașe.
Numai vântul călător pe pământ și ape umblă liniștit, privind tot ce se petrece în jur și
admirând tot ceea ce alții nu au timp să stea să privească.
Iubesc primăvara cu farmecele, cu smaraldul aruncat pe infinitele cărări, cu spectacolul
florar, sursă a bucuriei imense!
Stan Sorana
Clasa a VI-a C
6
Secretul mării
În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare și-ascult cum cântă tumultuoasa mare.
Având casă în apropierea mării, în timp, i-am aflat aproape toate secretele. Odată, tare demult,
mi s-a întâmplat ceva ce nu o să uit niciodată.
Stând și privind în depărtare, la vaporul care tăia noaptea șoptitoare și la stelele de pe
cerul senin, am auzit un zgomot ciudat venind dinspre apă. Nu era doar sunetul obișnuit al
apei sau al valurilor care se sparg când ating nisipul. Cu cât mă apropiam mai mult de locul de
unde venea zgomotul acela ciudat, am observat o lumină mică, apoi mai mare, din ce în ce
mai mare. Și, deodată, am reușit să zăresc ce era: o mică fată cu aripi colorate ca ale unui
fluture. Purta o rochie de culoare verde, care nu îi trecea mai mult de genunchi.
- Eu sunt Prințesa Mării, a spus ea. Am nevoie de ajutorul tău.
După ce mi-a povestit că orașul ei a fost distrus de caracatițe și regina lor, m-a condus în
adâncul mării. Aici, totul era magic și plin de culoare. Peștii multicolori, mai mici sau mai
mari, le ajutau pe zânele mării să-și reconstruiască micile adăposturi făcute din alge, scoici
sau stele de mare.
- Dar cu ce va pot ajuta eu? am întrebat. Sunt doar un copil, iar aici totul merge perfect.
- Uite, ia asta! Cu acest colier magic ne vei putea ajuta să protejăm Orașul Zânelor de
caracatițe. Problema este că va trebui să rămâi aici pe veci.
- Cum?! Nu pot sta în mare, probabil toată lumea e îngrijorată! Puterea voastră nu stă
într-un colier, va trebui să învățați să vă apărați orașul!
- Nu m-am gândit niciodată la asta, spune zâna. Ai dreptate, o să învățam să apărăm ce e
al nostru!
Într-o clipă eram acasă, acolo unde văzusem zâna prima dată. Oare visasem? Colierul
era încă la gât. Nu fusese un vis, ci doar magia mării înspumate...
Stan Sorana
Clasa a VI-a C
7
Țara minunată a spiridușilor
Este o dimineață liniștită, de sâmbătă, ca oricare alta, în care mă trezesc cu greu, cu
gândul la ce o să fac astăzi.
După ce reușesc să deschid bine ochii și să privesc în jur, realizez că totul este schimbat.
De pe un norișor pufos pe care era așezat patul meu, privesc în jos și, observând înălțimea la
care mă aflu, mă prind mai bine de pat. Însă toate aceste lucruri nu durează prea mult; în
curând mă trezesc stând pe pufosul norișor care între timp ajunsese foarte mic și eu odată cu
el.
Deodată, începe să se miște încet, apoi mai repede, iar eu închid ochii de teamă. Încep
să urc tot mai sus. Aici, totul este pictat cu albastru și alb de niște zâne îmbrăcate în rochii
scurte, pline cu mărgele. Mai încolo, alte zâne învață stelele poezii sau se joacă cu ele tot felul
de jocuri pe care eu, un simplu om, nu le înțeleg. Aș fi vrut să privesc mai mult timp toate
acele lucruri minunate, dar se pare că norișorul cel năstrușnic nu vrea să stea pe loc.
De data asta, ajung într-un loc ce semăna cu pământul unde, la fel ca și zânele, spiridușii
îmbrăcați în pantaloni verzi, cu bretele și căciuli amuzante, se plimbau prin tuneluri ori se
jucau prin tot felul de camere care mai de care mai colorate, cu pereți frumos decorați și
mobilă din lemn, făcută de mânuțele lor delicate.
Cerul și pământul, două lumi complet diferite, aveau un singur lucru în comun: ambele
erau pline cu creaturi fermecate și cu mistere minunate. Mi-aș fi dorit să privesc mai atent
totul, dar cum am urcat din nou la suprafața pământului, norișorul magic a dispărut și am
ajuns chiar în fața casei mele. Timpul nu trecuse deloc, era exact aceași oră la care mă și
trezisem.
Peste tot există magie, trebuie doar să știm cum să o descoperim !
Stan Sorana
Clasa a VI-a C
8
Copilăria
Nicio perioadă din viața nu e mai frumoasă și mai fermecată decât copilăria. Toți copiii
își doresc să crească și să fie maturi, iar apoi le pare rău de acest lucru. Mereu o să ne amintim
cu dor de anii când tot ce făceam era să ne jucăm de dimineață până seara, fără să ne pese de
nimic.
Orice joc din copilărie devenea cel mai frumos și cel mai interesant atunci când îl
împărțeam cu prieteni adevărați. Stăteam ore în șir seara, fără să ne dăm seama de cât de
repede trece timpul, jucând jocuri ca: „Rațele și vânătorii”, „Flori, fete sau băieți”, „Baba
Oarba”, șotron sau chiar fotbal. Nimeni nu era supărat dacă pierdea, nu putea sta necăjit în
timp ce noi ne distram. Vara, ne întindeam pe iarbă și pur și simplu ne bucuram de timpul
petrecut împreună sau ne duceam să furăm mere verzi sau cireșe de unde apucam, și atunci
când eram prinși, cu toții ne ispășeam pedeapsa. De fapt, nu era deloc așa, fiecare fugea cât
putea de repede sau dădea vina pe ceilalți. Ne supăram, dar ne trecea imediat. Iar seara, când
părinții îngrijorați ne chemau acasă, eram foarte triști și ni se părea că totul trecuse în doar
câteva secunde când, de fapt, noi petrecuserăm câteva ore bune afară.
În timp, însă, am început să creștem și să avem tot mai multe responsabilități, iar asta
însemna doar un singur lucru: mai puțin timp de joacă. Acum, poate că nu mai avem răgaz să
ne jucăm, doar vara, în vacanță sau iarna, când ne dăm cu sania, dar un singur lucru nu se va
schimba niciodată, indiferent cât vom crește: copilăria va rămâne în sufletele noastre.
Stan Sorana
Clasa a VI-a C
9
Jucăriile, prietenele copiilor
Maya, o fată de zece ani, nu are niciun prieten. La școală, nimeni nu stă cu ea pentru că
toată lumea crede că este ciudată.
Părinții ei au mulți bani, dar Maya le spune mereu că un prieten adevărat nu poate fi
cumpărat, ci trebuie câștigat prin fapte. Mâine este ziua ei și o va petrece cu familia. Vin și
bunicii ei, care sunt foarte prietenoși și înțelepți. O ajută întotdeauna la bine și la greu.
Astăzi, este ziua cea mare. Toate rudele ei se strâng la Maya acasă. Mătușa și unchiul ei
îi dau o rochie frumoasă, de mătase. Bunicii îi dăruiesc un iepuraş de pluș. Iepuraşul era
albăstrui și grăsuț, dar Maya l-a îndrăgit din prima clipă. Le-a mulțumit tuturor, dar cadoul
bunicilor i-a plăcut cel mai mult.
De atunci, ea îl ia pe iepuraș oriunde merge și se bucură că, în sfârșit, are un prieten. Îi
promite că nu îl va uita niciodată.
Niciun copil nu poate trăi fără o jucărie. Când copiii devin adulți, de obicei, uită de
jucării, dar în sufletul lor nu le vor uita niciodată.
Iubesc jucăriile!
Popa Jessica
Clasa a VI-a C
10
Destin fericit
Într-o noapte liniștită, un om singuratic a ieșit la o plimbare în pădure. Era înalt,
prăpădit, dar foarte înțelept și prietenos, doar că nu avea familie. În noaptea aceea, lumina de
lună era foarte puternică. Atunci urma să i se schimbe viața.
În timp ce se plimba, a auzit un țipăt. S-a speriat, dar și-a continuat drumul. A mai auzit
un plâns de copil. S-a dus mai departe și a dat de un prunc. Avea glasul subțire, genunchii
zgâriați, gleznele fine și pulpele lin rotunjite. Mirat, se uită la el cu buzele întredeschise.
I se făcu milă, așa că îl întreabă cum îl cheamă și ce face acolo. Săracul copil i-a spus că
îi este frică în pădure și că vrea acasă. Probabil că a fost abandonat de părinții săi. Bărbatul
luă copilul cu el. Acasă, îl spălă, îi dădu să mănânce și îl puse la culcare.
A două zi, copilul fu foarte fericit, pentru că avea un tată și că se înțelegea foarte bine cu
el. Tatăl și copilul erau făcuți unul pentru celălalt.
Popa Jessica
Clasa a VI-a C
11
Viața sub stele
Anotimpul autumnal a sosit în sfârșit şi a adus odată cu el toate bogăţiile. Copacii şi-au
lăsat frunzele colorate să cadă şi, în schimb, au făcut loc fructelor delicioase pe care copiii
pofticioşi le adună an de an. Florile de toamnă şi-au deschis şi ele petalele, trezindu-se din
somn şi în jur totul miroase a parfum floral îmbietor.
Totuşi, când seara cea rece se lasă, totul se schimbă. Nimic nu mai e la fel, pare mai
înfricoșător, parcă scos din altă lume. Doi ochi galbeni, sticloşi privesc cu atenţie în jur. Ei
ştiu tot ce se întâmplă noaptea, cunosc fiecare mişcare. Sunt ochii unei bufniţe. Aceasta
zboară în fiecare seară până la nori, de unde observă totul. Ea ştie tot ce se poate şti, ba chiar
mai mult şi ţi-ar spune orice cu mare plăcere, dacă ai vrea să o asculţi.
În seara aceasta, ea zboară încet, ca de obicei, şi se aşază pe norişorul ei pufos, lângă
multe alte bufniţe. Ştiţi stelele căzătoare care par că aterizează pe pământ şi la care vă puneţi
dorinţe? De fapt, sunt bufniţe care se întorc pe pământ. Ele vă îndeplinesc orice vă doriţi.
Păsările astea au și un auz foarte bun, ca să poată auzi dorinţele tuturor. Aşa că, data viitoare
când vedeţi o stea căzătoare, ați putea să-i faceţi cu mâna, pentru că sigur bufniţa vă va vedea.
Mulţi oameni se tem de bufniţe şi le consideră animale rele şi nefolositoare. Eu le văd
ca pe nişte minuni, cu puteri speciale, foarte inteligente, care ar trebui iubite mai mult şi
observate mai atent. Astfel, toată lumea ar ajunge să le aprecieze.
Popa Jessica
Clasa a VI-a C
12
Călătorie prin vârsta copilăriei
De multe ori mă gândesc cu nostalgie că vremea copilăriei fericite a trecut, că am
început să urc pe treptele timpului, să devin matur şi responsabil. Şi atunci, un dor nemărginit
mă cuprinde să redevin băiatul de altădată, dar ştiu că fermecata copilărie e de acum un vis
finit.
Ora înapoi nu mai vrea să vină şi atunci doresc să pornesc într-o călătorie prin vârsta
copilăriei şi să închid într-un jurnal secret, ca într-un sipet al nemuririi, toate amintirile mele
preţioase de când eram copil. Condeiul scrie şi gândul repetă întruna: ,,Copilăria e vârsta
fericirii”.
Îmi amintesc cu drag de vacanţele reuşite alături de părinţii mei. Nimic nu se compară
cu magia clipelor trăite împreună. Aud și acum glasul cald și vibrând de fericire al mamei,
tonul de bariton ocrotitor al tatălui și sporovăiala mea pițigăiată și interminabilă. Mă văd
țopăind nerăbdător pe lângă bagajele voluminoase, simt și acum golul neliniștitor din stomac
al primei călătorii cu avionul, aripile argintii ale acestuia, care tăiau neînfricate puful străveziu
al norilor. Întoarcerea din vacanță nu mi se părea niciodată tristă, deoarece gândul că o alta va
urma îmi țesea noi speranțe și dor de aventură, iar bucuria revederii colegilor de clasă era de
nemăsurat.
Pe foile primitoare ale jurnalului mai notez prieteniile mele valoroase cu acei colegi
alături de care am trăit şi bune, şi rele. Călătoria mea în lumea fericită are ca destinaţie şi
neuitata experienţă trăită împreună, la munte, unde am simţit aventura unei tabere, răcoarea şi
briza dimineţii. Atunci am descoperit savoarea farselor nevinovate precum presărarea
clanțelor de la ușile dormitoarelor cu pastă de dinți sau a cântecelor de chitară fredonate în
jurul uriașului foc de tabără. Totodată, am învățat să descifrez șoaptele vântului și ale
cărărilor, tainele jocurilor în echipă și m-am simțit mai puternic, mai încrezător.
Am scris multe în jurnalul copilăriei, am suspinat, am şi lăcrimat, dar această călătorie
în timp va fi păstrată veşnic ca o amintire preţioasă în sufletul meu.
Toader Andi
Clasa a VII-a B
13
Un prieten adevărat
Un vechi proverb spune că ”Părinții ne sunt dați de Dumnezeu, iar prietenii ni-i alegem
singuri.” Eu cred că prietenii adevărați sunt aceia care te acceptă așa cum ești, îți sunt alături
la bine și la greu, dar îți arată întotdeauna când greșești și te ajută să fii mai bun.
Un astfel de prieten este Bogdan. Chiar dacă întâmplarea a făcut ca noi să fim așezați de
către doamna învățătoare în aceeași bancă în clasa I, de-a lungul timpului s-a creat între noi o
legătură puternică, alegându-ne unul pe celălalt.
Au trecut aproape opt ani de atunci, iar el nu s-a schimbat prea mult. Are aceeași față
ușor palidă, ochii albaștri i-au rămas la fel de senini și de blânzi, iar expresia feței, tot așa de
veselă și de prietenoasă. E drept, acum este mult mai înalt ca mine, iar părul, deși i s-a mai
închis, devenind castaniu, a păstrat același mic vârtej rebel în frunte.
Bogdan este un prieten foarte deosebit. Își dă seama atunci când nu mă simt bine și mă
ajută cu orice. Dacă un lucru mie îmi pare imposibil de realizat, el mă încurajează și mă
determină să găsesc o cale potrivită de realizare. Este creativ, perseverent și găsește
întotdeauna puterea de a trece peste orice dificultate. În plus, îi impresionează pe toți prin
cultura lui generală vastă, dar și prin deșteptăciunea și eleganța sa.
Îmi aduc aminte multe întâmplări prin care am trecut cu bine împreună. Într-o zi mi s-a
rupt ghiozdanul, iar el mi-a luat toate cărțile în brațe și m-a ajutat să le duc până acasă. În altă
zi nu știam cum să rezolv o problemă la matematică, dar el mi-a explicat-o atât de clar, încât
și acum pot să o rezolv cu ochii închiși. Altă dată ne-am amuzat scriind cu creionul impresii
unul despre celălalt pe toată banca.
De aceea, consider că alegerea mea este inspirată, Bogdan fiind o persoană care te
înveselește mereu și, mai ales, un prieten de încredere.
Ciurea Bianca
Clasa a VIII-a B
14
Prieteni pentru totdeauna
Privesc pe geam la copacii ce dansează în bătaia lină a vântului de primăvară și îmi
amintesc cum am cunoscut-o pe Bianca la începutul clasei I. De când doamna învățătoare ne-a
așezat în aceeași bancă, am știut că vom fi cei mai buni prieteni.
Uitându-mă la ea, îmi dau seama că, deși timpul a trecut ca o adiere de vânt și ea s-a
înălțat ca o trestie mlădioasă, iar părul ei și-a pierdut auriul de odinioară, căpătând culoarea
castanelor coapte, ochii ei căprui și sinceri au rămas neschimbați.
O admir pentru sensibilitatea de care dă dovadă și pentru afecțiunea față de cei din jurul
său. Îmi place originalitatea compunerilor sale, chiar dacă uneori ideile ei sunt chiar de
neînțeles pentru mine. De exemplu, îmi amintesc sintagma ”găurelele norișorilor imaginației”,
iar eu nu nici acum nu pot pricepe ce treabă au ”găurelele” în toată povestea aceea. E clar: eu
sunt o persoană cam insensibilă. În ciuda acestui fapt, ea m-a învățat ce înseamnă prietenia
adevărată, dragostea și cum să mă bucur de fiecare moment.
Întotdeauna știu când este supărată sau emoționată deoarece fața ei se înroșește și râde
incontrolabil, făcându-i pe ceilalți să se mire de inocența sa. Cu toate că are un suflet mare,
plin de compasiune, câteodată se supără pe mine și refuză să-mi mai vorbească chiar și câteva
zile la rând, forțându-mă astfel să îmi cer scuze de nenumărate ori. După ce depășim acest
moment, totul revine la normal și niciunul dintre noi nu-i poartă pică celuilalt.
Acum am o groază de prieteni, dar Bianca, prin inocența, dragostea și grija față de
ceilalți, va rămâne mereu prietena mea.
Niță Bogdan
Clasa a VIII-a B
15
Marcy, o fată cu prieteni
Marcy este o fată drăguță și foarte isteață. Tocmai s-a mutat din Idaho în Wisconsin și a
primit o bursă pentru Școala Westcher.
Prima zi de școală sosește foarte repede, iar Marcy este nerăbdătoare să își facă prieteni
noi, fiindcă în Idaho toată lumea o ignora și nu avea niciun prieten. Copiii o strigau pe holuri
„tocilara”, mai ales fetele populare. În Școala Westecher, Marcy vrea să se schimbe și să
devină și ea o fată populară. Așa, nimeni nu își va mai bate joc de ea.
Mama ei o duce cu mașina până la școală, unde o îmbrățișează, o sărută pe cap și îi
urează succes. Școala Westcher este mult mai mare decât cea din Idaho. La început, Marcy se
sperie, dar își ia inima în dinți și intră în școală.
În orașul ei natal, fetele populare arată bine și sunt dependente de gloss. Din aeroport,
și-a cumpărat și ea un strugurel cu aromă de căpșuni și s-a dat cu el în timp ce străbătea holul
din noua școală. Oricum, Marcy arată bine. Are părul șaten deschis, ochii verzi și mari, este
destul de înaltă și are câțiva pistrui ca niște piersici mici. Din păcate, nu prea e pricepută la
modă și poartă niște ochelari demodați.
După ce se dă cu gloss, se îndreaptă spre noua ei clasă. Nimeni nu o salută și nici nu se
așază în banca ei. Tocmai când începuse să creadă că și aici va avea o viață groaznică, ceva
miraculos se întâmplă.
- Bun venit, elevi! Ne întâlnim din nou. Anul acesta, în Școala Westcher, le întâmpinăm
pe cele două fete nou-venite: Marcy Hollister și Carly Shay. Marcy este o bună cântăreață,
talentată la desen și îi place biologia, iar Carly... se aude vocea groasă a directorului.
Marcy a înțeles atunci că mama ei i-a povestit profesorului despre talentele sale.
Culmea! Carly Shay era șefa fetelor populare din fosta ei școală. Nu știa că și ea va veni.
În scurt timp, Marcy s-a acomodat cu noua școală. Nu a devenit populară, dar și-a făcut
mulți prieteni noi. Popular, pentru ea, de-atunci, înseamnă FIȚOS și dependent de gloss.
Pentru voi, ce înseamnă a fi popular?
Vîntu Lorena
Clasa a VI-a C
16
Piticii, maeștrii copilăriei
Este o vară caldă, plăcută, cu miresme suave. Soarele strălucește puternic pe cerul senin,
de un albastru nemaivăzut. Copiii se joacă pe afară, iar zâmbetul lor este de nedescris,
trădează fericirea. Fiecare își aduce jucăriile preferate: maimuțe, păpușele, trenulețe... și
inventează un joc cu ceilalți. În afară de Lucy, toți se distrează.
Lucy e o fată minunată, gingașă și politicoasă. Dar nu are jucării. Familia ei nu este
înstărită ca a celorlalți copii. Ea iese afară, le cere voie prietenilor să se joace, dar spun toți în
cor: „Nu!” și după aceea râd în hohote. Lucy plânge ore în șir pe scara blocului. Nu le spune
părinților că își dorește jucării. Știe că nu i le vor putea dărui niciodată. Așa, asemeni mie
când eram de vârsta ei, Lucy încearcă în fiecare zi să-și confecționeze lucrurile dorite din
natură: pietricele, flori, iarbă, frunze, semințe, dar nu îi vin idei în legătură cu jocul pe care îl
va practica.
Într-o zi, Lucy merge să culeagă niște mere, deoarece căldura îi provoacă foame.
Zărește un măr uriaș, cu o coroană verde aprins și cu mii de fructe coapte și roșii ca obrajii ei,
iarna. Creanga e puțin lăsată, parcă e special pusă așa pentru ea. Se ridică pe vârfuri și ia unul,
dar ceva magic se întâmplă. Chiar sub Lucy, o ușiță mică se deschide în pământ, iar fetița
cade acolo.
O lume fantastică i se întinde în fața ochilor, o lume de pitici. Cu toții o întâmpină
veseli. Ei se joacă, cu obiecte din natură, diferite joculețe. Sunt împărțiți pe grupe. Piticii care
se joacă de-a vânătorii, în stânga, doctorii, la mijloc, avocații, la dreapta... și tot așa. Lucy
devine impresionată și nu știe cu ce creaturi să se joace prima dată
Fata a vizitat toate grupulețele de jucători și le-a învățat pe toate. Nu a mai vizitat
Lumea Piticoților, dar a început să se joace singură, în spatele blocului. Ceilalți i s-au alăturat.
Nu i-a zgornit, cum au făcut ei cu ea. Pe zi ce trecea, distracția devenea tot mai mare.
Am luat modelul lui Lucy și chiar când am devenit mai mare m-am jucat cu natura, mai
ales jocul de-a doctorii. De aceea am devenit și chirurg.
Mulțumesc, Lucy!
Vîntu Lorena
Clasa a VI-a C
17
Suflet de copil
Era o zi frumoasă de vară. Soarele strălucea strălucea pe cerul albastru, pur și mângâia
ușor obrajii copiilor. Norii erau imaculați și pufoși. Mergeam spre casa bunicului meu.
Pe drum, îmi aminteam zâmbetul și casa acestuia. În serile de vară, bunicuța râdea și, ca
prin minune, toate camerele locuinței se luminau. Aceasta era micuță, cu acoperișul stricat, cu
ferestre și uși vechi, dar arătau mai noi decât cele din magazin. Câteodată nu puteam să-mi iau
ochii de la ea. Bunicul arăta tânăr, chiar dacă vârsta lui era înaintată, avea păr alb, picioare
lungi și subțiri, mâini muncite și bătrâne, un zâmbet larg. Era vesel mereu, problemele erau un
fleac pentru el.
Într-un final, am ajuns. Prima dată când l-am văzut, mi-a dat un sentiment de
înfricoșare. Stăteam departe de el. Nu doream să-l ating. Era aşezat în patul lui, cu o cană de
lapte de la vaca din grajd, ,,Muuu”, botezată de mine. Era îmbrăcat zdrențuros. Se schimbase
foarte mult. De-abia mai vorbea și făcea un efort ca să îmi pună întrebări. Cum am mai zis, la
început nu voiam să mă apropii de el, dar mila m-a cuprins. Mi-am dat seama de suferința lui
și am izbucnit în plâns. L-am îmbrățișat rapid și el a început să plângă. Nu m-am putut opri
timp de vreo oră.
Îmi era dor de bunicul meu vesel și „tânăr” mereu. Simțeam lipsa poveștilor lui, a
vizitelor la grajd. Înțelegeam ce e bătrânețea și mă întrebam dacă toată lumea va trece prin
schimbarea aceasta. După câteva luni, bunicul s-a făcut bine, dar nu a rezistat mult. Înainte ca
boala să îl răpună a cerut ca față în față cu casa lui să se construiască o alta, una mare,
grațioasă, elegantă, așa cum mi-am dorit mereu.
În timp ce era bolnav și totuși vesel, sufletul lui era același, ca al unui copil, ca un
fluture. Nu mulți reușeau să se mențină așa. Bunicul mi-a spus că datorită mie a trăit frumos.
Din păcate, casa s-a construit, dar bunicul a plecat!
Vântu Lorena
Clasa a VI-a C
18
Câinele, cel mai bun prieten al copacului
Este târziu, iar pe străzile pustii din București, se plimbă supărat un cățeluș. Nu-l bagă
nimeni în seamă și tot merge la fel de trist. Cu urechile lăsate și capul în jos, fără să vadă,
Tocănel se lovește de scoarța unui copac de lângă parcul Cișmigiu.
Se aude un „Au!” și un smiorcăit. Tocănel se întoarce cu fața către copac și observă pe
trunchi niște lacrimi verzi. Copacul Gică este uriaș, cu o coroană bogată și plină de frunze
mari, cu scoarța maro-închis, având și câteva riduri. El, Tocănel, mic, plăpând, cu urechile
lungi, bot lunguieț, ochi mari și negri și blana roșcată, îi linge lacrimile în semn de prietenie.
Cei doi se împrietenesc și se hotărăsc să își spună tristețea. Gică începe primul:
- Stăpânul meu mi-a spus că se va întoarce curând ca să îmi spună noapte bună, dar m-a
lăsat aici, singur, cu scoarța necurățată, cu frunzele găurite în coroana mea frumoasă și cu
rădăcinile scoase pe afară.
- Nu te supăra pe el, probabil că a avut ceva important de făcut.
- E! Nu a avut nimic de făcut! Stă și se plimbă cu noua lui iubită. E o fată frumușică, o
doamnă distinsă, zice Gică, enervat.
- Eu sunt trist deoarece, ca și stăpânul tău, al meu, un băiat numit Bănică, m-a lăsat baltă
pentru noul lui prieten, Andrei. Îți propun să uităm de toate acestea și să ne împrietenim.
- Bine zici!
A două zi, stăpânul lui Gică a venit și a găsit sub copac un cățel. A pus anunțuri prin
oraș, iar Bănică a sosit rapid să-și ia câinele. Stăpânii au rămas prieteni buni, iar Gică și
Tocănel s-au văzut în fiecare zi, de atunci.
Vîntu Lorena
Clasa a VI-a C
19
Marea misterelor
În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare și privesc de la balcon, peisajul magic: cum
bolta cerească se reflectă în apa agitată, totul pare de vis. Și-ascult ce straniu cântă tulburoasă
mare. Cu ale ei note muzicale îmi umple sufletul cu valuri, pești și alge verzi. E minunat, un
sentiment puternic mă cuprinde și pe loc simt că paralizez.
Parcă vine cineva, mă împinge de la balcon și cad în marea zbuciumată. Mă sperii și țip,
dar persoana îmi acoperă gura și începe să înoate cu mine pe la fundul apei. Mâinile-i sunt ca
de aur-vânăt, cum e pruna. Mă zbat, mă zbat, dar e prea puternică. Ne ridicăm la suprafață și
valul se-ntunecă-ntruna, se apropie din ce în ce mai mult. Mă întoarce cu fața la ea și o
privesc timp de câteva minute. Nu credeam, până acum, în asemenea creaturi. E o sirenă. În
mintea mea, ele păreau altfel: cu păr negru, lung, degete subțiri și fețe înfricoșătoare; în
schimb, aceasta e frumoasă. Are părul blond, ondulat și ochii albaștri precum cerul senin,
primăvara. Mâinile și coada sunt mov din cauza solzilor de pește.
Se numește Sierra. Fac cunoștință cu ea, mă prezint și îi specific faptul că sunt fată. Îmi
explică rolul ei și de ce mă duce undeva.
- Nu te-a împins nimeni în mare, te-ai împiedicat. Te-am salvat și cred că ai făcut asta
din greșeală, dar cu o anumită cauză. Azi împlinesc vârsta de 15 ani și se zice că la această
vârstă trebuie să „fur” un om și să-i arăt misterele mării. Acest om nu are voie să zică nimănui
aceste secrete, pentru că va fi blestemat de Vrăjitoarea Terra.
- Am înțeles. Îți mulțumesc! Presupun că o să fie distractiv.
Sierra mă cuprinde cu brațele ei violet. Mă conduce într-un tunel, pe lângă mii de pești
și broaște țestoase. În călătorie, am descoperit că peștii pot vorbi ca oamenii și că nu sunt
naivi să se lase prinși în plasa pescarilor. La vârsta de 2-3 ani, în anii „peștești”, 80-90 de ani,
toți au același destin. Algele, în schimb nu vorbesc, ci dansează. Când ele se mișcă, de fapt,
comunică.
Sierra și cu mine am rămas prietene, iar Marea Misterelor, cum am numit-o de atunci, a
rămas un loc plin cu prieteni adevărați.
Vîntu Lorena
Clasa a VI-a C
20
,,Bogătașul” Ben
Era toamnă. Foșnetul frunzelor aurii cânta de bucurie, dar nu se auzea prea tare din
cauza copiilor emoționați de prima zi de școală. Cu toții eram îmbrăcați frumos, cu un buchet
de flori în mână. Atâtea miresme minunate!
Cu sfiala care mă copleșea, am ajuns în școală. Era primul meu pas în clasa în care urma
să intru aproape în fiecare zi. M-am așezat într-o bancă, lângă geam. Eram prea distrasă de
castanul bătrân de afară ca să aud vocea blândă a învățătoarei ce trezea murmure nedeslușite.
Privirea senină a tuturor se îndrepta în față, spre doamna Iachim. Era așa de frumoasă și de
blândă! Doar urletele și vorbele nu prea frumoase ale copilului din spate îți spuneau să te
întorci.
- Gata, Ben! Termină îndată! s-a auzit o voce subțire, și o siluetă înaltă și slabă mergea
spre acesta. Dar doamna învățătoare nu s-a oprit din vorbit, iar vestea neașteptată pe care ea
ne-a dat-o l-a făcut pe băiat să se oprească din plâns.
- După ce vă voi spune lista cu rechizite și cărți, propun să mergem la restaurantul nou
din oraș pentru a ne cunoaște mai bine.
- Uraaa! am strigat noi.
Vorbele despre lucrurile care ne trebuiau au fost notate de părinți, cunoștințele de
început au fost spuse și s-au dus la fel ca rândunelele în zbor. Restaurantul cel nou, numit
„Bruno”, nu era prea departe de școală.
Am ajuns. Ben s-a așezat primul la masă, întâmpinat de mama sa care striga la el ca din
gură de șarpe. Băiatul era îmbrăcat frumos, cu cizme curate și maronii, o cămașa albă,
imaculată și un papion negru, lucios. Mama acestuia părea foarte tânără. Restaurantul nu era
prea ieftin, așa că mama a spus să îmi iau doar un suc. În schimb, Ben, fără voia părintelui,
și-a comandat o pizza uriașă, cu de toate.
Nota de plată a fost dată separat pentru Ben. Aceasta a ajuns la mamă care, plină de
eleganță, a înșfăcat nota și s-a uitat vreo jumătate de oră la prețul de 80 de dolari. Aceasta a
lăsat tot portofelul pe masă și a plecat în fugă cu Ben. Nu știm sigur dacă erau țipetele ei sau
râsul lui Ben, deoarece totul se auzise foarte tare în restaurant.
Ben nu a mai venit la școală și nimeni nu l-a mai văzut vreodată pe băiatul care a stârnit
mii de râsete copioase.
Vîntu Lorena
Clasa a VI-a C
21
O plapumă de cărţi
Seara se aşternea peste sat. Ceaţa acoperea coşurile caselor şi vârfurile munţilor ascuţiţi.
Oamenii intrau la adăpost, animalele se pregăteau de un somn dulce, liniştitor, iar insectele se
ascundeau.
Vâjâia prin aer un licurici mic şi strălucitor. Doar sunetele lui mai înveseleau atmosfera
tăcută de toamnă. Stăteam întinsă pe pat. Parcă aşteptam să vină Moş Ene pe la gene. Eram
plictisită şi mă gândeam doar la vara ce trecuse. Îmi lipsea. În timp ce cugetam, am adormit
cu ochelarii pe nas. Citeam un basm: Prâslea cel voinic şi merele de aur. Acolo totul era aşa
de frumos! Chiar dacă puţin periculos...
Simţeam că m-am trezit, dar eram încă într-un vis. Mă aflam pe marginile pustiului.
Nimeni nu era în jur. Aveam impresia că plutesc, dar nu o făceam. Cale de două ceasuri, am
stat în faţa unei oglinzi bălaie. În timp ce mă apropiam de aceasta, m-am împiedicat de o
piatră şi, ca prin minune, am intrat prin obiectul magic.
O lume incredibilă a apărut în faţa mea. Era plină numai cu personajele din cărţile mele
mele preferate: August, Charlie, Dl. Wonka, Peter, Susan, Lucy, Edmund, Owen, Igraine şi
alte mii de feţe cunoscute.
- Bună ziua, domnişoară Mary! a spus Bunilă, piticul din Narnia.
- Bună, bună! Îmi pare atât de bine să te văd!
- Şi mie, domnişoară Mary! Aţi dori să ne vizitaţi universul?
- Sigur că da! Dar, te rog, nu-mi mai spune domnişoară!
- Am înţeles, domni... Mary. Scuze, Mary!
- Nicio problemă!
- Hai la drum! a strigat Bunilă.
În acea aventură am întâlnit-o până şi pe Matilda. I-am spus că am aceeaşi pasiune ca
ea. S-a bucurat că împărţeam experienţele de viaţă. Mi-am reamintit cu drag toate momentele
petrecute acolo. Incredibil a fost că, de atunci, o dată pe an mergeam în lumea cărţilor, tot prin
oglinda bălaie. Idolii mei au devenit prietenii mei cei mai buni! Vară, ori s-a întâmplat aşa
ceva?
Vîntu Lorena
Clasa a VI-a C
22
Mărţişoare literare
Soarele
Frumos, călduros,
Strălucind, vestind, bucurând,
Soarele aduce veselie copiilor.
Miracol. Floarea Sandra
Clasa a VI-a B
Soarele
Zâmbitor, călduros,
Încălzind, iubind, luminând,
Ajută la dezvoltarea plantelor.
Flacără.
Mihăilă Antonia
Clasa a VI-a B
Soarele
Auriu, maiestuos,
Strălucind, încălzind, luminând,
El răsare mereu dimineața.
Minune. Florea Denisa
Clasa a VI-a B
Soarele
Benefic, măreț,
Încălzind, strălucind, pătrunzând,
Izvor dătător de fericire.
Viață. Coman Iosif
Clasa a VI-a B
Soarele
Puternic, frumos,
Strălucind, luminând, mângâind,
Dăruiește generos căldura vieții.
Aur! Nițoiu Bogdan
clasa a VI-a B
23
Soarele
Înflăcărat, măreţ,
Mângâind, strălucind, încântând,
Soarele aduce buna vestire.
Veselie. Iosif Albert
Clasa a VI-a B
Fluturele
Colorat, jucăuș,
Zburând, vestind, bucurând,
Semnifică simbolul venirii primăverii.
Miracol!
Albinaru Mădălina
Clasa a VI-a B
Ghiocelul
Micuț, elegant,
Înflorind, emoționând, vestind,
Iese de sub pământ.
Curaj!
Sîrboiu Daiana
Clasa a VI-a B
Ghiocelul
Frumos, delicat,
Încântând, uimind, înflorind,
Aduce primăvara în inimi.
Bucurie!
Achim Alexandru
Clasa a VI-a B
Ghiocelul
Gingaş, îndrăzneț,
Înflorind, înmiresmând, bucurând,
Salută o nouă primăvară.
Vestitor.
Gomez Daniel
Clasa a VI-a B
24
Soarele
Strălucitor, arzător,
Trezind, luminând, încălzind,
Ghemul de foc veghează
Galben.
Brânzică Octavian
Clasa a VI-a B
Fluturele
Drăgălaş, colorat,
Dansând, înălţând, jucând,
Este un mic prieten.
Credinţă!
Tănăsescu Diana
Clasa a VI-a B
Soarele
Călduros, luminos,
Răsărind, plutind, arzând,
Ne încântă zi de zi.
Putere.
Duca Andrei
Clasa a VI-a B
Soarele
Suav, puternic,
Strălucind, luminând, arzând,
Pătrunde în inima noastră -
Miracol.
Brebene Laura
Clasa a VI-a B
25
Să fiu sinceră, e prima oară când încerc să mă prezint legându-mă și de
creațiile mele literare. N-am să folosesc cine știe ce exprimare complicată,
pentru că și eu sunt o persoană simplă, cu visuri atât de… firești.
Mă numesc Stoian Alina, am 24 de ani (încă!), iar dacă mă gândesc la
ceva ce mă face mai deosebită, îmi vine în minte sensibilitatea. Sunt extrem de
sensibilă.
Am fost eleva Școlii Nr. 4 Pucioasa, iar în prezent sunt elevă în clasa
a XII-a H, frecvență redusă, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din
Târgoviște. Timpul liber mi-l ocupă lectura. Îmi plac cărțile de dragoste și cele
de aventură, scrise în română sau în engleză. De câțiva ani, mai exact din
17 noiembrie 2010, am început să scriu din dorința de a exprima liber ceea ce
simt, fără să fiu întrebată „De ce... ?”.
De atunci, scrisul este modul meu de a visa, de a-mi deschide sufletul. Mă
face să mă simt mai liberă, mă liniștește. Inspirația… vine mai ales din
sentimentul acela atât de frumos numit IUBIRE și din ceea ce mi se-ntâmplă în
viața asta, cu bune și rele, cu minunile ei.
Dragi cititori ai acestei reviste, bucurați-vă alături de mine citind cele
șaisprezece poezii în care sufletul meu vibrează!
26
Foaie albă
Foaie albă, liberă, ce-mi păstrezi gândurile...
Foaie albă, nesfârșită, îndrăgită de miile cuvinte
Izvorâte din muntele sufletului…
Filă curajoasă, cu izvoare de idei,
Floare îmbujorată, cu petale de cerneală,
Stea ce mi-ai făcut din noapte zi,
Ție îți spun gândurile, grijile,
Câți nori am pe bolta mea cerească.
Ție îți spun secretul, copilăria,
Dorința și viața atât de firească.
Ție îți destăinui sentimentul, iubirile,
Pentru că ești mai mult decât o simplă foaie albă.
Stoian Alina
27
Apus de poveste
Peste oraș se lasă seara.
Lacul adormit deschide ochii,
Privind cerul și istoriile lui nescrise.
Noaptea vine cu un vulcan roșiatic, calm
Și săgeți galbene din soare.
Susurul apei a prins grai și se întreabă
Ce forță a făcut posibilă astă minune -
Să fie o vrajă, un tablou oare?
Chipuri surprinse ce vor să rămână c-o amintire
Îi dau răspunsul:
- E doar el, apusul.
Un apus de poveste…
Copacii de pe mal se-nclină
În semn de mulțumire pentru spectacolul ceresc
De la începutul serii.
Barca cea acoperită de negura vremii
Și pământul călcat de-atâta lume,
Ziua peste care a căzut cortina
Și ferestrele cu pata lor suavă de lumină,
Toate îl întâmpină doar pe el, apusul.
Un apus de poveste!
Stoian Alina
28
Frumoasă ești, copilărie!
Frumoasă ești, copilărie!
Fără griji,
Fără inima ce doare.
Frumoasă ești… cu plânsul cel nevinovat
Și poveștile din alte lumi,
Pe care încă le mai crezi.
Frumoasă e luna ta și stelele -
Întreg universul ținut într-o mână.
Aș vrea să vin din nou
La tine, copilărie...
Tu, cu prinți, zâne și castele
Roind în jurul tău.
Am în suflet soarele
Și puținele momente în care
Păream să ating cerul
Cu un singur pas.
Mi-e dor de florile târzii culese de pe deal,
Dealul c-o lumină mai aparte, la care m-aș întoarce iar…
Frumoasă ești, copilărie, dar ai apus.
Te-ai dus ca un nor.
Raftul plin cu „ce-a fost odată”
E tot ce mi-a rămas.
Te-ai dus…
Stoian Alina
29
Poți face orice
Ce poți face dacă… s-a ascuns soarele?
Colorează-l cu optimism,
Fă-l să zâmbească din nou.
Ce poți face dacă... noaptea cerul e gol?
Descarcă-ți pe el tolba plină cu stele.
De n-o vezi, caut-o în suflet.
Ce poți face dacă... ochii tăi nu mai au puterea să vadă?
Caută-n sacul de lacrimi,
Golește-l, și ți se vor deschide.
Ce poți face dacă... în gândurile tale e umbră?
Alung-o,
Ai încredere
Și totul va fi… puțin mai roz.
Ce poți face dacă... nu-ți mai găsești odihna?
Strigă-l pe stăpânul viselor frumoase,
Ce-ți va veghea somnul.
Ce poți face dacă te simți singur?
Zboară cu gândul la cine vrei tu
Și se va schimba totul.
Ce poți face dacă... în jurul tău e numai zgomot?
Fă-i și pe alții să audă melodia ta preferată.
Ce poți face dacă brusc rămâi fără glas?
Ascultă vocea persoanei iubite
Și-o să te liniștești dintr-o dată.
30
Ce poți face dacă... drumul spre o vreme
Mai caldă
Ți se pare atât de lung?
Urcă pe scara speranței măcar o treaptă
Și-ai să vezi că
Până la destinație nu-i decât un pas.
Ce poți face dacă... ți-e dor de copilărie?
Adu-ți aminte ce personaj îți place
Din desene,
Dar nu lăsa asta să te schimbe!
Ce poți face dacă... te simți fără apărare?
Construiește-ți un gard înalt,
Din îmbrățișări.
Și nu uita să încui poarta cu multă răbdare
În loc de cheie.
Ce poți face dacă... te simți încolțit?
Ascunde-te într-o armură
Din liniște, sinceritate, lumină, respect.
Poate dărâma orice zid!
Viața-i plina de necunoscut…
Dacă vrei să le depășești pe toate,
Adu-ți aminte că orice se poate!
Stoian Alina
(12 octombrie 2013)
31
Cântec sublim
Suspină vioara… după o privire caldă.
Harpa își împarte fiecare notă
Într-un sărut.
Naiul învăluie întreaga scenă
Cu atingeri dulci.
Vioara are corzile pline de sentiment.
În vocea corului ce cântă-n surdină
Se văd trupurile alăturate…
Și cea mai curată lună.
Orchestra se pierde… în muzica dragostei.
Și tobele bat
Mai tare ca inima tremurândă.
Cerul simte…
Sunetele sale pictează scântei blânde
Pe fiecare centimetru de ființă.
Trompeta a rămas fără glas,
Dar repetă - păstrează vie -
Flacăra, lumina, iubirea.
Orga și-a acoperit clapele-n veșmîntul delicat
al visării,
Iar eu tot mai cânt, mă trezesc și sper
Lângă tine.
Stoian Alina
32
Iubesc...
Iubesc ciripitul păsărilor dimineața,
Iubesc natura primăvara,
Dar și mai mult îți iubesc privirea.
Iubesc liniștea…
Și melodia caldă a unui pian.
Ador vocea unei adieri,
Trandafirii, crinii, lalelele, veselia,
Dar și mai mult îți ador glasul.
Iubesc apusul parfumat de lăsarea serii.
Iubesc desenele suave
De pe harta ce mă duce la tine.
Iubesc peisajele frumoase…
Și sunetul timid, de vioară, al toamnei.
Ador versurile inspirate din muzica vieții.
Și lacrima o ador, dacă vine din simțiri,
Dacă e de fericire.
Iubesc tot ce e frumos,
Și cărțile, și culoarea roșie.
Îți iubesc sufletul, atingerile.
Nu sunt specială, dar te iubesc…
Asemeni îngerului care-și iubește aripile
Date de Dumnezeu.
Ador surprizele, aerul,
Cărările înguste, dar misterioase,
Și cerul senin, imaculat.
Când mă cuprinde dorul,
Mai vreau doar… să mă îmbrac în rochia
De mătase albă, țesută cu răsuflare, sentiment.
Mai vreau doar o clipă, o secundă
Să iubesc… Stoian Alina (13 octombrie 2013)
33
Leacuri pentru suflet
Răutatea se tratează cu o palmă blândă.
Jignirea se tratează întorcând spatele.
Zgomotul se tratează cu voalul tăcerii.
Lacrima se tratează atingând răsăritul.
Frigul din inimă se tratează prin scufundări
În râuri de îmbrățișări.
Dorul se tratează cu un gând, un semn.
Frica se tratează cu o căzătură
Într-o prăpastie de frumusețe -
Frumusetea spiritului.
Eșecul se tratează cu o reușită.
Tot ce-i întunecat în interiorul tău
Dispare, dacă ai speranță.
Tristețea se vindecă printr-o doză de râs
Și una de maturitate.
Războiul pornit de vorba altora,
Se câștigă prin luptă.
Rănile se închid cu pansament de răbdare.
Nesiguranța se tratează prin curaj,
Forță, să pornești spre tunelul unui alt drum.
Totul are un leac.
Povara, durerea se transformă-n bucurie,
Dacă-ți dorești, dacă ai voință.
Visul, ziua fără soare, sufletul și viața
Alină-le cu încredere.
În mai bine, în Dumnezeu.
Eu mai am un leac: tu și versurile mele!
Stoian Alina
(22 octombrie 2013)
34
Întoarce-te, vara mea dragă!
Vară însorită, cu ale tale adieri
Atât de scumpe,
Vară ce mi-ai bătut la ușă,
Plină de surpriză,
Te rog, întoarce-te!
Fă o minune.
Adu-mi înapoi privirea cea strălucitoare,
Care a fost și-acum dispare.
Privirea care-a fost când te-am zărit la geam.
Întoarce-te, vara mea dragă...
Cu ploaia ta din picături fierbinți,
Cu drumul nesfârșit parcurs
Și-atâtea bariere trecute, doar ca să-mi dai speranță, încântare.
Întoarce-te, vara mea dragă!
Cu valurile tale aurite,
În care mi-e dor să plutesc.
Vino înapoi, cu glasul tău străin, dar dulce,
Cu melodia ta lină de privighetoare.
Adu-mi înapoi, vară dragă,
Zilele și diminețile în care
Am iubit ceasul ce suna a deșteptare,
Și acel ''Noapte bună!''.
Tu, vara mea!
Întoarce-te cu al tău dans grațios
În apa străfulgerată de căldură.
Odaia mi-e plină cu frânturi neprețuite
Din lumea ta.
35
Trecut-au zilele și lunile,
Dar încă mai țin în a mea palmă,
Înrămate, biletele
Ce-ți poartă mândre semnătura.
Aș vrea să mai întorc iară
Fila peste care s-au scurs anii.
Tu, cu veșnicia ta frumoasă
Ce mi-e tipărită-n suflet asemeni unei cărți...
Te rog să te întorci, dragă VARĂ!
Stoian Alina
(27 octombrie 2013)
36
Octombrie
Asfalt ruginiu.
Miros proaspăt de viață, de libertate.
Flori de câmp infinit.
Vers ascuns într-o perdea de sticlă.
Frunze eterne, încrustate într-o cutie
De cer senin.
Căsuțe pline de portrete,
De prezent și viitor.
Alei din pietre de smarald.
Trăire, simbol, râs de copil.
Sunetul pașilor…
Taina unei mori de vânt.
Îndemn, imagine, porți invizibile.
Vrajă, mister, praf de nor alb.
Statuie modelată cu suflet și culori tomnatice.
O pătura moale, cu fir de soare.
Un timp ce pare că s-a oprit.
Un Octombrie altfel,
Un evantai croit din amintiri.
Stoian Alina
(24 octombrie 2013)
37
Primăvară, bun venit!
Astăzi zorii bat în geam
Și clopotele bat, bucuroase.
Natura se-nalță mândră
De sub cojocul ei de lână,
Croșetat de-o mână caldă, sfântă.
Cerul vesel stă la noi în prag.
Mireasa-n rochie verde
Ne lasă-n dar la ușă
Covor de catifea, din buchetul ei de diamante.
Soarele își are căminul
Pe banca din umila noastră curte.
E fericit că nu-l mai ceartă
Iarna rea și nemiloasă.
A plecat cu tot cu fumul ei din hornuri.
Nici zăpada n-o mai vezi în zare.
S-a dus și frigul; a luat cu el hainele groase.
A dispărut și aburul din răsuflare.
Clopoțel sfios din fir de iarbă, ghiocelul, își ridică privirea.
Tot cuprinsul e gătit în strai de sărbătoare,
Să-ntâmpine alaiul trezit la viață.
- Primăvară, bun venit!
Stoian Alina
(28 octombrie 2013)
38
Natura iubirii mele
Natura gândește, simte
Și frunzele plâng înfrigurate.
Copacii tremură
Sub mantia grea, de vreme.
Și frunzele plâng,
Pentru că… au inimă.
Și codrul rostește lin a lui poveste,
Oricui îi trece pragul.
Dar eu te caut pe tine,
Precum o stea ce nu vrea să cadă,
Îți întind o mână.
Ca și natura,
Și eu simt, gândesc,
Dar îmi transformi lacrimile-n soare.
Simțurile mele…
Se adăpostesc la umbra pomilor
De pe strada ta.
Plouă…
Dar natura are loc sub umbrela
Unui singur cer.
Și râde, asemeni sufletului meu,
Pentru că… îți cunosc iubirea.
Stoian Alina
39
Dacă...
Dacă aș fi o frunză din toamna asta aprigă,
Aș zbura într-o țară îndepărtată,
Să aduc de acolo căldura.
Dacă aș fi un soare,
Aș încălzi lumea și aș bate la tine-n fereastră,
În fiecare dimineață, să-ți fie bine.
Dacă aș fi apă, aș curge
Într-o mare frumoasă, plină de iubire.
Dacă aș fi un val, aș curăța răutatea
Din sufletul oamenilor
Și aș trimite-o pe altă planetă,
Unde nimeni nu poate ajunge!
Dacă aș fi un ceas, aș vrea să opresc timpul în loc,
Să nu mai treacă peste clipele frumoase.
Dacă aș fi ploaia, aș întoarce din drum furtuna,
Să fie mai senine zilele.
Dacă aș fi un set de culori,
M-aș transforma în curcubeu.
Aș colora viața în roz și nuanțe aprinse.
Dacă aș fi un bec, aș lumina toate parcurile, aleile, străzile.
Și cerul care stă să plângă l-aș lumina.
Dacă aș fi o stea,
Aș lua de mână luna, să-ți ieșim în cale…
Să scoatem din întuneric nopțile.
Dacă aș fi un ruj, ți-aș lăsa amprentă în suflet
Al meu sărut.
Dacă aș fi luceafărul la miezul nopții,
Aș lăsa în jurul meu numai zâmbet.
Iar pentru tine… am un singur dar - toată dragostea!
Stoian Alina
40
Timp înghețat
Hoinăresc pe stradă cuprinsă de visare...
Colind atâtea drumuri pustii.
Fiecare pas îmi îngheață
Și picături de argint
Îmi lasă urme reci pe față.
În suflet mai am doar căldura iubirii,
Pentru că timpul a înghețat.
Cerul a pictat în alb
Orice floare, orice fir de viață.
Dar eu trăiesc și nu uit cât de calzi îți sunt ochii.
Totul în jur e tăcere, e frig.
Nici casele nu mai au glas.
Noaptea își arată chipul troienit,
Și cântă c-o voce tristă
Povestea cu munți de zăpadă
Și frunzele ce-au amorțit.
Stoian Alina
(Februarie 2014)
41
Din inimă...
Am așternut pe hârtie mulți pași de dans,
Subliniați cu multe stele.
În fiecare vis am construit un decor din sentimente.
Dimineața, speranța mi-a îmbrăcat propriul cer
În petale rupte din buchetul inimii.
Ceas de ceas am alergat să prind trenul acela din gară,
Plin cu fericire.
În toate nopțile care s-au dus
Luna mi-a desenat pe față un zâmbet.
În orice zi care și-a luat zborul fără destinație,
M-au alintat doi ochi, două mâini, un glas.
Ale tale!
Într-un infinit de momente,
Martor la atâtea mângâieri, priviri...
Ne-a fost doar soarele.
Drumul e lung, zgomotos, poluat...
Încărcat cu ale vieții minuni.
Dar lumina mea din ochi nu se stinge
Și de vină ești tu, IUBIRE!
Stoian Alina
(26 martie 2014)
42
Nimeni
Nimeni nu poate să-mi spună
De ce nu vorbește luna,
De ce vine toamna,
Și frunzele din pomi,
Supărate,
Într-un colț se adună.
Nimeni nu poate să-mi spună
De ce norii tăcuți nu râd
Și de ce iarna, din cer,
Fulgii de nea apar pe rând.
Nimeni nu poate să-mi spună
De ce plouă
Și-n nopțile fără de lună
Lumea se-mparte-n două.
Nimeni nu poate să-mi spună
Ce sunt lacrimile,
Și ziua de ce nu
Ține o lună.
Nimeni nu poate să-mi spună
Când din suflet să zâmbesc,
Ce să visez,
Unde să mă uit
În zori, când mă trezesc.
Nimeni nu poate să-mi spună
Când dorm planetele,
Când vor dansa stelele
Și când ziua de mâine
O să fie mai bună,
Pentru că se-mplinesc dorințele.
43
Am atatea întrebări…
Caut un tunel la capătul căruia
S-alerg spre fericire.
Nimeni nu poate să-mi spună
Cât rezistă o floare,
Câte chipuri frumoase
Se văd într-o oglindă
Sau de ce a fost ieri
Doar o zi simplă, trecătoare.
Nimeni nu poate să-mi spună
Cum se oprește timpul,
Cum să ștergem din minte
Toate amintirile urâte
Și să le păstrăm în inimă
Doar pe cele mai iubite.
Gânduri, întrebări
Și, pentru cine nu știe,
O privire și un suflet
Pus în ceas de seară,
Pe hârtie.
Stoian Alina
(10 mai 2011)
44
Ploaie de flori
Roua dimineții aruncă perle de mărgăritar.
S-au risipit și norii,
Iar la radio se-anunță o vreme
Ce îți încălzește sufletul.
Astăzi plouă cu flori.
Soarele împodobește toată suflarea
Cu un colier de aer cald.
Până și parcul,
Și banca pe care am împărțit-o cândva
Au prins aroma de lalele.
Cireșul din fața blocului
Încă poartă-n crengile sale
Rochia primăverii trecute.
Din loc în loc se văd din nou
Atingerile liliacului.
Astăzi plouă cu flori
Și cu dragostea ascunsă-ntr-un buchet de
trandafiri.
Ochii încă-mi strigă dorul zilelor ce-au fost.
Fotografia noastră încă plânge
După viața petalelor de crin,
Lipite-n agenda mea.
Gladiole roz m-alintă și-mi aduc aminte
De fiecare zi înflorită în grădina inimii mele,
În care, azi, plouă cu flori.
Stoian Alina
45
Izvor de cuvinte...
Cerul - o carte plină de suspans
Învăluit în seninul sau griul din viață...
Soarele - flacără veșnic aprinsă.
Luna - cerc sclipitor din nopțile eterne.
Zâmbetul - comoară ce bate la geamul
Fiecărei zile plăcute.
Încrederea - steaua ce-i greu de atins,
Putându-se stinge când nici nu-ți dai seama.
Inima - floarea cea mai sensibilă din grădina ființei.
Ochii – oglindă-nrămată cu esență de amintiri...
Dorul – flacăra invizibilă ce-ți arde trupul.
Iubirea – ciocolata dulce-amăruie.
Apusul – tabloul pictat cu delicatețe, romantism...
Muzica – frumosul dintr-o lume cu mult zgomot.
Omul – visul care se luptă să devină realitate...
Stoian Alina
(Aprilie 2014)
46
Invitaţie la lectură din partea unor elevi pasionaţi
Recenzii
Aventurile lui Sherlock Holmes
de Arthur Conan Doyle
În această carte sunt relatate aventurile unui detectiv faimos, și anume Sherlock Holmes.
El are un simţ al observării foarte bine dezvoltat, de care se foloseşte pentru a-şi rezolva
cazurile, alături de partenerul său, doctorul Watson.
De ce i-a căşunat unui tâlhar să spargă busturile lui Napoleon? Unde oare s-o ascunde
rubinul albastru? Ce era, de fapt, banda pătată? Cine făcea parte din Liga Roşcaţilor? Ce
învârtea interpretul de greacă? Şi cine e misterioasa Irene Adler?
Alătură-te lui Sherlock Holmes şi prietenului său de încredere, doctorul Watson, ca să
descoperiţi împreună răspunsurile la aceste întrebări şi la multe altele!
Aşa cum avem nevoie de iubire, de soare şi de familie, aşa avem nevoie şi de cărţi,
pentru a ne forma ca întreg, ca oameni.
Stoica Teodora
Clasa a VI-a C
47
Minunea
de R. J. Palacio
August Pullman este un copil născut cu o malformație facială care îl împiedică să aibă
prieteni, să se integreze în societate. Părinții îl înscriu la o școală normală, August fiind
acceptat în clasa a V-a. La sfârșitul zilei, băiatul descoperă că unii copii sunt speriați de fața
lui și nu-l pot agrea în preajma lor. El pleacă acasă dezamăgit și hotărăște să nu mai vină la
școală niciodată. Întâlnirea cu Summer, o fată foarte frumoasă și apreciată, îl ajută să
descopere adevărații prieteni.
Este impresionant talentul autorului de a începe opera atât de trist, pentru ca, la final, să
răzbată speranța și bucuria.
Bădoiu Andreea
Clasa a VI-a C
Însemnările unei puştoaice
de Rachel Renee Russell
Este o carte pentru adolescente şi nu numai. Deşi pesonajele sunt fictive, evenimentele
pot fi inspirate dintr-o întȃmplare reală. În această carte este prezentată viața unei adolescente
între 12-13 ani, Nikki, care este tachinată de o colegă, Mackenzie. Nikki are un jurnal în care
îşi scrie toate întȃmplãrile, plăcute sau neplăcute. Această carte ilustrează jurnalul lui Nikki.
Sper să o citiți cu drag. Nu vă veți mai despărți de ea!
Este o carte perfectă pentru un dar şi, chiar dacă nu îți place să citeşti, ea te va face să-ți
schimbi părerea. În cazul meu, a reuşit.
SPOR LA CITIT!
Florescu Beatrice
Clasa a VI-a C
48
Șifonierul, Leul și Vrăjitoarea (volumul al II-lea din Cronicile din Narnia)
de C. S. Lewis
Narnia... un tărâm în care iarna și Vrăjitoarea Albă domnesc. Piticii, faunii, driadele și
animalele cuvântătoare așteaptă să fie eliberate de malefica lor regină.
Patru frați, Peter, Susan, Edmund și Lucy, învață să se iubească, să se ajute unul pe
altul, să prețuiască fiecare om sau creatură pentru calitățile sale și să treacă peste orice
obstacol. Cu neașteptata venire a Leului Aslan, regele tuturor, cei patru frați reușesc să
o învingă pe Jadis, Vrăjitoarea Albă și pe supușii ei.
În această minunată lume a lecturii, dragă cititorule, vei avea parte de aventuri
incredibile și vei începe să crezi în magie.
Vîntu Lorena
Clasa a VI-a C
Atlasul de smarald
de John Stephens
Trei fraţi, Kate, Michael şi Emma, crescuţi într-un orfelinat încă de la moartea
părinţilor, sunt trimişi în casa unui vrăjitor. De acolo, călătoresc într-o lume magică, unde îşi
fac atât prieteni, cât şi duşmani, trăiesc aventuri pe care nu le vor uita niciodată în încercarea
de a afla adevărul despre părinţii lor. Pentru a trece prin toate încercările dificile, ei au nevoie
de curaj, spirit de echipă şi încredere. Această carte amuzantă şi plină de suspans te va captiva
încă de la primele pagini şi nu o să te mai poţi opri din citit.
Copiii pot învăţa că:
1. Magia e reală.
2. Pot conta unii pe ceilalţi.
3. Doar ei pot salva lumea.
Stan Sorana
Clasa a VI-a C
49
Cișmigiu & Comp.
de Grigore Bӑjenaru
„Cișmigiu & Comp.” este un roman care exceleazӑ ȋn lumea cititorilor iubitori de
amuzament.
Autorul ȋnsuși este personajul principal. Subiectul cӑrţii este despre anii petrecuţi ȋn
renumitul liceu „Lazӑr”. Grigore și-a descris atât ȋntâmplӑrile cu haz, cât și cele mai puţin
haioase. El și colegii sӑi au dat porecle tuturor profesorilor.
Bӑiatul avea rezultate deosebite la concursurile de limbӑ și literaturӑ românӑ, ajungând
o bogӑţie cu care ne mândrim și ȋn zilele noastre.
Așa cӑ, rӑpiţi-vӑ puţin din timpul vostru, citind o carte constructivӑ și veţi descoperi
pentru prima datӑ o lume dispӑrutӑ, vintage sau retro.
Ciuciuc Denisa
Clasa a VI-a C
Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă
de Michael Ende
Jim Năsturel ajunge pe minuscula insulă Lummerland, cu o populație de doar patru
locuitori, prin intermediul unui pachet misterios.
Însă, din cauza „aglomerației” din mica lor țară, mecanicul Lukas se vede nevoit să-l ia
pe Jim şi, la cârma fantasticei sale locomotive Emma, să pornească într-o călătorie prin
ținuturi bizare, unde întâlnesc personaje memorabile: Uriașul Părelnic, dragonul-pe-jumătate
sau bonzii de la castelul din Mandala.
Ca în toate poveștile, există și o prințesă: micuța Li Si, tare deşteaptă.
Astfel își construiește povestea magicianul Michael Ende, în cartea care l-a așezat în
rândul celor mai străluciți scriitori.
Duță Robert
Clasa a VI-a C
50
Robinson Crusoe
de Daniel Defoe
Vă recomand această carte care prezintă viaţa şi aventurile uluitoare ale lui Robinson
Crusoe din York, marinar, care a trăit 28 de ani pe o insulă pustie de pe coasta Americii, lângă
Gura fluviului Orinoco. El a rămas acolo în urma unui naufragiu, fiind singurul supravieţuitor.
Nu am putut să las cartea din mână când m-am apucat de citit. Chiar dacă primul capitol
e chiar plictisitor, apoi începe acţiunea captivantă.
Vă recomand să citiţi această carte minunată, scrisă de Daniel Defoe… să simţiţi şi voi
ce am simţit eu când citeam aceste rânduri. Cartea asta este pur și simplu… minunată !
Fuduli Mihai
Clasa a VI-a C
Însemnările unei puștoaice
de Rachel Renée Russell
În carte este vorba despre o fată, Nikki, care este nou-venită la școală. Toți copiii o cred
ciudată, pentru că nu este îmbrăcată frumos și nu este bogată. Chiar dacă nu este foarte
deșteaptă, are un talent mare la artă. Pe parcursul școlii se împrietenește cu două fete drăguțe,
Chloe și Zoey. La școală există și o ticăloasă care vrea mereu să îi facă rău lui Nikki.
Împreună cu prietenele sale, Nikki reușește să treacă de toate obstacolele.
Consider că în această carte se va regăsi fiecare fată.
Popa Jessica
Clasa a VI-a C
51
Cișmigiu & Comp.
de Grigore Băjenaru
Lectura cărţii „Cișmigiu & Comp.” oferă posibilitatea incursiunii în lumea minunată a
liceenilor de altădată. Într-o notă de optimism, umor decent și romantism specific vârstei,
suntem martori la confesiunile tânărului Grigore Băjenaru care, împreună cu colegii lui, trece
prin emoţiile primei iubiri și cele ale extemporalelor, savurează la maxim glumele și farsele
între colegi. Totodată, profesorii sunt creionaţi ca adevărate personaje admirabile,
respectabile, nelipsind însă și umorul când sunt evidenţiate unele trăsături fizice.
P.S. Sentimentul predominant după citirea cărţii este nostalgia acelor vremuri, când
absolvirea unei şcoli era echivalentă cu educaţie, erudiţie, disciplină, pasiune.
Cantaragiu Carina
Clasa a VI-a C
Cişmigiu & Comp.
de Grigore Băjenaru
Autorul – personaj, Grigore Băjenaru, ajungând mai devreme la reuniunea de 20 de ani,
se așază pe o bancă în Cișmigiu. Privește spre liceul său, Gheorghe Lazăr, și începe a-și
depăna în minte amintiri din adolescență. De aici începe toată acțiunea.
Autorul își tot amintește și povestește ce aventuri a avut prin liceu, ce farse le juca
profesorilor, cum chiulea cu colegii în Cișmigiu, cum a fost prima lui iubire și tot felul de alte
întâmplări.
Pentru mine, aceasta este cea mai bună carte citită vreodată.
Duță Radu
Clasa a VI-a C
52
Aventurile lui Huckleberry Finn
de Mark Twain
Cartea „Aventurile lui Huckleberry Finn” are ca erou principal un băiat pe nume
Huckleberry Finn care trăiește în târgușorul american imaginar St. Petersburg, Missouri. El
duce o viaţă de hoinar, până când o văduvă îl ia să îl educe și să îl învețe carte. Apare tatăl
său, care îl răpeşte, dar evadează şi fuge pe altă insulă unde se întâlnește cu un negru fugar pe
nume Jim. Se împrietenesc cu Tom, care se alătură celor doi.
Aşa, cei trei încep o călătorie fabuloasă în care descoperă ce înseamnă libertatea, curajul
şi prietenia.
M-a impresionat curajul celor trei băieţi, precum şi strânsa prietenie care îi leagă. Este o
carte a copilăriei, o carte care poate fi înţeleasă şi plăcută de persoane de toate vârstele.
Necula Teodora
Clasa a VI-a C
Toporişca
de Gary Paulsen
„Toporişca” este o poveste despre un băiat de treisprezece ani care este nevoit să
trăiască timp de cincizeci şi patru de zile singur în pustietate. Băiatul dă piept cu multe situaţii
nemaiîntâlnite de un copil crescut în inima unui oraş.
Romanul este despre supraviețuire, vei afla cum poţi aprinde un foc fără chibrituri, să-ţi
faci un adăpost decât cu un toporaş, să găseşti hrană.
Vei vedea, însă, cum îţi găseşti puterea interioară şi cum vei depăşi teama şi vei deveni
mai puternic.
Descoperă plăcerea unei lecturi foarte interesante!
Popa Teodora
Clasa a VI-a C
COLECTIVUL DE REDACŢIE:
Achim Alexandru
Albinaru Mădălina
Bădoiu Andreea
Brânzică Octavian
Brebene Laura
Ciuciuc Denisa
Ciurea Bianca
Coman Iosif
Duca Andrei
Duță Radu
Duță Robert
Florea Denisa
Florea Sandra
Florescu Beatrice
Fuduli Mihai
Gomez Daniel
Iosif Albert
Necula Teodora
Niță Bogdan
Nițoiu Bogdan
Mihăilă Antonia
Popa Jessica
Popa Teodora
Popescu Alexandra
Sîrboiu Daiana
Stan Sorana
Stoian Alina
Stoica Teodora
Tănăsescu Diana
Toader Andi
Vîntu Lorena
PROFESORI COORDONATORI:
Manta Georgiana
Prunache Mirabela
Bucur Violeta
Ducu Carmen
TEHNOREDACTARE:
Abramescu Costi - informatician
ISSN 2343-8444
ISSN-L 2343-8444
