RESPONSABILITATE SOCIALÃ CORPORATISTÃRepere conceptuale. Abordãri strategice.

Particularitãti culturale

2ANDREEA-DANIELA GANGONE

RESPONSABILITATE SOCIALÃ CORPORATISTÃ

Repere conceptuale. Abordãri strategice.Particularitãti culturale

EDITURA UNIVERSITARÃBucuresti, 2014

3

Colectia STIINTE ECONOMICE

Referenti stiintifici: - Cercetãtor stiintific de Gradul I Marioara IORDAN, Director Adjunct al Institutului de Prognozã Economicã din cadrul Academiei Române

- Conferentiar universitar doctor Irina-Eugenia IAMANDI, Departamentul de Relatii Economice Internationale, Facultatea de Relatii Economice Internationale, Academia de Studii Economice din Bucuresti

Redactor: Gheorghe IovanTehnoredactor: Andreea-Daniela GangoneCoperta: Monica Balaban

Editurã recunoscutã de Consiliul National al Cercetãrii Stiintifice (C.N.C.S.) si inclusã de Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) în categoria editurilor de prestigiu recunoscut.

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a RomânieiGANGONE, ANDREEA-DANIELA

Responsabilitatea socialã corporatistã : repere conceptuale, abordãri strategice, particularitãti culturale / Andreea-DanielaGangone. - Bucuresti : Editura Universitarã, 2014 ISBN

978-606-28-0021-5

33

DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786062800215

© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate, nicio parte din aceastã lucrare nu poate fi copiatã fãrã acordul Editurii Universitare

Copyright © 2014Editura UniversitarãEditor: Vasile MuscaluB-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33, Sector 1, BucurestiTel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27 www.editurauniversitara.ro e-mail: redactia@editurauniversitara.ro

Distributie: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTE comenzi@editurauniversitara.ro O.P. 15, C.P. 35, Bucuresti www.editurauniversitara.ro

Soţului şi fiicelor mele, pentru că m-au sprijinit (şi suportat) pe parcursul elaborării acestei cărţi.

Sper să fiţi mândri de mine!

5

6

CUVÂNT ÎNAINTE

Lumea contemporană se confruntă, la început de mileniu, cu o situaţie generală unică, marcată de puternice contradicţii. Niciodată, până acum, omenirea nu a beneficiat de condiţii de trai mai bune, oferite de cuceririle progresului tehnico-ştiinţific, dar, în acelaşi timp, niciodată nu a fost mai neputincioasă în faţa ameninţării unor probleme sociale care afectează peste două treimi din populaţia planetei.

Această situaţie gravă a fost determinată de maniera îngustă în care a fost gestionat procesul dezvoltării economice în perioada capitalismului sălbatic, perioadă în care agenţii economici din întreaga lume au ignorat în totalitate principiile eticii şi şi-au dezvoltat afacerile de o manieră individualistă şi iresponsabilă, în numele obţinerii unor profituri cât mai mari.

Această perioadă economică a fost caracterizată, din acest motiv, prin ignorarea tuturor partenerilor interesaţi în activitatea organizaţiilor, în afară de acţionari, şi a determinat concentrarea bogăţiilor planetei în mâna unui număr restrâns de state, condamnând celelalte naţiuni la o stare de sărăcie relativă, sau chiar extremă, şi la o situaţie de dependenţă inadmisibilă.

Efectele acestei maniere de evoluţie au fost tratarea necorespunzătoare a consumatorilor, încălcarea drepturilor omului şi ale angajaţilor, crearea unei mentalităţi de consum exagerate, afectarea gravă a integrităţii mediului natural, risipirea resurselor naturale limitate, exploatarea copiilor, negarea accesului unor categorii sociale la educaţie, medicamente şi la minimul necesar subzistenţei.

Conştientizarea lumii economice s-a produs, literalmente, în al douăsprezecelea ceas, atunci când problemele ecologice şi sociale cu care se confruntă, practic, toate societăţile contemporane, nu au mai putut fi ignorate.

Ideea centrală de la care am pornit în elaborarea lucrării de faţă a fost legătura indisolubilă care trebuie să se fundamenteze între procesul de dezvoltare socială a umanităţii şi sectorul afacerilor economice, ca factor principal de susţinere a acestui proces, facilitat de intervenţia promptă şi echitabilă a instituţiilor statelor naţiuni.

Motivul pentru care susţin importanţa şi, mai ales, legitimitatea acestei legături, rezidă în faptul că afacerile nu au fost create numai ca să-i îmbogăţească pe proprietari, ci şi pentru a susţine comunităţile în care acestea acţionează, de ale căror resurse umane, materiale, financiare şi naturale se folosesc şi care le permit obţinerea de profit.

În acest sens, în prezenta lucrare am realizat o analiză amănunţită a factorilor care au determinat schimbarea de perspectivă la nivelul lumii

economice globale, în sensul reconsiderării misiunii sale esenţiale în termenii unei responsabilităţi etice şi sociale extinse, şi am structurat diversitatea de

7abordări ale conceptului responsabilităţii sociale corporatiste prezente în literatura de specialitate, conform unei metodologii originale.

De asemenea, pentru ca transformarea socială a organizaţiilor contemporane să conducă la creşterea competitivităţii şi a eficienţei lor, este necesar ca acestea să integreze noile responsabilităţi sociale în strategia lor de afaceri pe termen lung. Astfel, în partea a II-a a lucrării am prezentat o viziune originală privind procesul elaborării unei politici de responsabilitate socială performante, prin implementarea căreia o organizaţie să îşi potenţeze rezultatele economico-sociale, abordate de o manieră organică şi sinergetică, fără a produce o scindare păguboasă între beneficiile economice şi beneficiile sociale pe care le generează.

Responsabilitatea socială corporatistă poate fi considerată, deci, o nouă filosofie de afaceri a cărei adoptare presupune, însă, o schimbare organizaţională completă şi conturarea unei culturi organizaţionali mai bogate şi mai deschise la comunicarea cu societatea. Din acest motiv, în partea a III-a a lucrării am argumentat rolul culturii organizaţionale în efortul de responsabilizare etică şi socială a organizaţiilor, am analizat responsabilitatea socială corporatistă din perspectiva diversităţii culturale contemporane şi am argumentat necesitatea reglementării internaţionale a unui comportament organizaţional responsabil social.

Lucrarea se încheie cu o evaluare a gradului de responsabilizare etică şi socială atins de reprezentanţii mediului de afaceri românesc, pe baza căreia am fundamentat un model de responsabilitate socială cu aplicabilitate în activitatea organizaţiilor româneşti. Datorită faptului că stabileşte paşii de urmat, oferind, în acelaşi timp, câteva exemple concrete de principii şi acţiuni de responsabilitate ecologică, etică şi socială, acest model de responsabilitate socială se poate aplica, consider eu, cu succes, într-un număr mare de organizaţii româneşti, din domenii de activitate diferite.

Consider că această carte este o modalitate de a populariza conceptul de responsabilitate socială corporatistă în mediul academic, dar şi în mediul de afaceri românesc, şi de a oferi fundamentul conceptual şi instrumental necesar pentru a stimula creativitatea viitorilor oameni de afaceri şi manageri români, astfel încât aceştia să dobândească primele abilităţi necesare adaptării conceptelor, metodelor şi tehnicilor responsabilităţii sociale corporatiste la realitatea organizaţiilor pe care le gestionează.

Autoarea

8CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE ............................................................................. 7

PARTEA IRESPONSABILIZAREA SOCIALÃ A ORGANIZATIILORCONTEMPORANE ............................................................................. 11I.1 Critici sociale la adresa afacerilor contemporane ........................... 11I.2 Etape în transformarea socialã a organizatiilor economice. Conturarea

politicii de responsabilitate socialã a organizatiei ........ 17I.3 Responsabilitatea socialã corporatistã în literatura de specialitate . 27I.4 Avantaje si dezavantaje ale asumãrii de responsabilitãti sociale de cãtre

organizatiile contemporane .................................................... 39

PARTEA A II-ACONTINUITATE SI EFICIENTÃ ÎN POLITICA DE RESPONSABILITATE SOCIALÃ A ORGANIZATIEI.PLANIFICAREA REZULTATELOR SOCIALE ............................ 42II.1 Procesul creãrii organizatiei responsabile social – dimensiunea

organizationalã si dimensiunea socialã. Formarea managerilorsociali .............................................................................................. 42

II.2 Etape în procesul planificãrii rezultatelor sociale ale organizatiei.. 47 II.3 Forme de manifestare a responsabilitãtii sociale a organizatiei...... 61II.4 Analiza tipurilor de strategii de responsabilitate socialã a

organizatiei...................................................................................... 69II.5 Modele de responsabilitate socialã corporatistã consacrate în

practica internationalã ..................................................................... 74

PARTEA A III-ARESPONSABILITATEA SOCIALÃ A ORGANIZATIEI ÎNCONTEXTUL DIVERSITÃTII CULTURALE CONTEMPORANE 83III.1 Relatia culturã organizationalã – eticã în afaceri –

responsabilitate socialã în organizatiile contemporane.................. 83III.2 Reglementarea internationalã a responsabilitãtii sociale a

organizatiilor economice................................................................ 93III.3 Maturizarea managementului în organizatiile românesti prin

asumarea de responsabilitãti etice si sociale .................................. 101III.4 Model general de responsabilitate socialã cu aplicabilitate în

activitatea organizatiilor românesti ................................................ 125

BIBLIOGRAFIE .................................................................................. 133

9

10

PARTEA I RESPONSABILIZAREA SOCIALĂ A ORGANIZAŢIILOR CONTEMPORANE

I.1. Critici sociale la adresa afacerilor contemporane Viziunea clasică asupra organizaţiei aducea în centrul relaţiei

acesteia cu mediul său dorinţele şi interesele acţionarului (proprietarul de capital), materializate prin acţiunile managerului care trebuie să producă plusvaloare pentru acesta. Geoffrey P. Lantos1 a identificat două perspective principale ale acestei viziuni: Perspectiva „profitului pur”, exemplificată de Albert Z. Carr (1968), creionează un cadru de acţiune al companiilor foarte larg şi foarte permisiv, atât din punct de vedere etic, cât şi legal, urmând îndeaproape celebrul dicton machiavelic scopul scuză mijloacele2. Cu alte cuvinte, companiile pot utiliza orice mijloace quasi-legale pentru a genera profit.

O viziune la fel de ghidată spre profit, dar ceva mai puţin permisivă este cea a lui Milton Friedman, unul dintre oponenţii conceptului şi practicii responsabilităţii sociale corporatiste. În viziunea lui Friedman, „singura afacere a afacerilor este afacerea”3. Cu alte cuvinte, unicul scop al companiei este să acumuleze capital şi să maximizeze averea acţionarilor săi, acţionând corect şi respectând cadrul legal. Într-un citat ajuns aproape un clişeu, Friedman expune principala sa critică la adresa ideii de a încorpora aspecte sociale în activitatea economică: „există puţine tendinţe care ar putea să submineze în asemenea măsură fundaţiile societăţii noastre libere ca acceptarea de către oficialii corporatişti a unei alte responsabilităţi sociale decât aceea de a produce cât de mulţi bani posibil pentru acţionarii lor”4. Cu alte cuvinte, Milton Friedman considera că responsabilităţile sociale sunt ale indivizilor, şi nu ale afacerii.

Această filosofie de afaceri, înţeleasă adesea de o manieră îngustă şi egoistă de investitori şi manageri, a favorizat o serie de abuzuri ale agenţilor economici asupra indivizilor implicaţi, într-un fel sau altul, în activitatea lor. Astfel de comportamente incorecte au generat o serie de critici de natură socială la adresa domeniului afacerilor economice, critici care au vizat

1 Lantos, G.P., The boundaries of strategic corporate social responsibility, Journal of Consumer Marketing, Volume 18, Issue 7, 2001, pp. 595-630. 2 Carr, A.Z., Is business bluffing ethical, Harvard Business Review, Volume 46, Issue 1, 1968, pp. 143-153.

3 Friedman, M., Capitalism and freedom, Chicago: University of Chicago Press, 1962, p. 133. 4 Friedman, M., Idem., p. 133.

reconsiderarea obiectivului istoric al oricărei afaceri, dintr-o perspectivă mai largă.

O parte din criticile sociale adresate de societate, în general, agenţilor economici au derivat dintr-o necorelare a evoluţiei percepţiei oamenilor cu cea a organizaţiilor economice în ceea ce priveşte scopul major al activităţii acestora din urmă. Pe de altă parte, însă, multe dintre criticile sociale exprimate de societate sunt perfect justificate de maniera iresponsabilă, egoistă chiar, în care s-au dezvoltat o serie de organizaţii.

Criticile sociale cu care se confruntă astăzi domeniul afacerilor economice, deşi complexe, îşi au originile în trei domenii prioritare:

� Protecţia mediului � Protecţia consumatorilor Relaţiile cu comunitatea4. Protecţia mediului s-a impus, în ultimele decenii, ca fiind „o sarcină

socială majoră a omenirii”, în vederea asigurării calităţii vieţii pentru generaţiile viitoare5. Ecologiştii critică întreprinderile pentru pagubele majore aduse ecosistemului prin defrişarea pădurilor, deversarea necorespunzătoare a deşeurilor toxice şi a gunoaielor, poluarea apei şi a aerului şi pentru tratarea chimică a produselor şi, prin aceasta, afectarea sănătăţii consumatorilor.

Una dintre cele mai virulente şi mai juste critici derivate din tratarea agresivă a mediului înconjurător de către organizaţiile economice a fost formulată de către Jacques Cousteau, în 1996. Jacques Cousteau afirma că, în acest secol, mediul înconjurător a fost mai afectat decât în toate celelalte luate împreună şi considera că această situaţie a fost determinată de sistemul pieţei libere şi de creşterea explozivă a populaţiei. Sistemul pieţei, considera Cousteau, cel în care trăim, face mult rău planetei, deoarece totul are un preţ, dar nimic nu are valoare. De vreme ce termenul lung nu are preţ pe piaţa de azi, soarta generaţiilor viitoare nu intră în ecuaţia economică.

Toate aceste critici au condus la o schimbare a modului în care organizaţiile ar trebui să privească mediul natural şi s-au concretizat în conturarea conceptului de dezvoltare durabilă.

Versiunea conceptului de dezvoltare durabilă care se bucură de cea mai largă acceptare a fost propusă de Raportul Brundtland, emis de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în 1987, conform căreia dezvoltarea durabilă presupune o dezvoltare care „satisface nevoile prezentului fără a

4 Kotler, Ph., Armstrong, G., Saunders, J., Wong, V., Principiile marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 2001, p. 63. 5 Popa, I., Radu, F., Management internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 260.

compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”6.

Conform acestei abordări, mediul natural, societatea umană şi mediul economic sunt intercondiţionate şi funcţionează sub forma unui sistem trisferic în cadrul căruia mediul natural reprezintă sfera cu cea mai largă arie de cuprindere, iar mediul economic sfera cu cea mai îngustă arie de cuprindere7. Prin urmare, dezvoltarea durabilă cuprinde trei dimensiuni principale: socială, economică şi de mediu8.

Dimensiunea de mediu vizează asigurarea bunăstării ecosistemului, respectiv „situaţia în care ecosistemul îşi menţine diversitatea şi calitatea, capacitatea sa de a sprijini toate formele de viaţă, precum şi potenţialul de a se adapta la schimbări pentru a oferi opţiuni de viitor”9. Dimensiunea socială urmăreşte să asigure bunăstarea oamenilor, prin identificarea celor mai eficiente soluţii de satisfacere a nevoilor lor şi prin sporirea echilibrată a oportunităţilor de dezvoltare individuală. Cu alte cuvinte, este vorba de echitate şi despre calitatea vieţii. În cele din urmă, dimensiunea economică se concentrează pe crearea de bogăţie.

Cu toate că dezvoltarea durabilă este un concept societal, acesta a fost aplicat şi la nivel organizaţional sub numele de „sustenabilitate corporatistă”10, obiectivele creării şi consolidării unor afaceri sustenabile fiind: atingerea unui nivel optim de bunăstare, menţinerea capacităţii de a susţine viaţa şi asigurarea echităţii sociale11.

6 United Nations General Assembly, “Development and International Economic Cooperation: Environment”, Report of the World Commission on Environment and Development, New York: World Commission on Environment and Development”, 1987, disponibil la: http://worldinbalance.net/pdf/1987-brundtland.pdf, Accesat 15 septembrie 2013. 7 Baxter, K, Boisvert, A., Lindberg, C., Mackrael, K., „Sustainability Primer: Step by Natural Step. The Natural Step Canada”, 2009, [online] Disponibil la: http://www.thenaturalstep.org/sites/all/files/PrimerGuidebookNAT.pdf, Accesat 20 septembrie 2013.

8 Savitz, A., The Triple Bottom Line: How Today’s Best-Run Companies Are Achieving Economic, Social and Environmental Success – and How You Can Too, Jossey-Bass, San Francisco, 2006. 9 Prescott-Allen, R., The Wellbeing of Nations: a Country-by-country Index of Quality of Life and the Environment, Island Press, Washington, 2001, p. 7.

10 Steurer, R., Langer, M.E., Konrad, A., Martinuzzi, A., Corporations, stakeholders and sustainable development: a theoretical exploration of business-society relations, Journal of Business Ethics, Volume 61, 2005, pp. 263-281.

11 Gănescu, M.C., Responsabilitatea socială a întreprinderii ca strategie de creare şi consolidare a unor afaceri sustenabile, Theoretical and Applied Economics, Volumul XIX, Nr. 11, 2012, pp. 93-109.

Literatura de specialitate oferă definiţii destul de divergente ale conceptului de sustenabilitate corporatistă: aplicarea de strategii de afaceri şi realizarea de activităţi care satisfac nevoile actuale ale organizaţiilor şi ale stakeholderilor lor, în timp ce protejează resursele umane şi naturale care vor fi necesare în viitor12; satisfacerea nevoilor directe ale organizaţiei şi a nevoilor indirecte ale părţilor interesate (acţionari, angajaţi, clienţi, grupuri de presiune, comunităţi), fără a compromite capacitatea organizaţiei de a satisface nevoile părţilor care vor deveni interesate în viitor13, dovedind că obiectivele sociale şi de mediu sunt integrate în operaţiunile de afaceri şi iau în considerare aşteptările părţilor interesate14.

Alţi autori, încercând să demonstreze că sustenabilitatea corporatistă şi responsabilitatea socială corporatistă sunt sinonime, au definit sustenabilitatea corporatistă drept abilitatea organizaţiilor de a acţiona împreună reînnoindu-şi activele, creând şi oferind produse şi servicii care satisfac aşteptările societăţii moderne, atrăgând generaţii succesive de angajaţi, contribuind la crearea unui mediu natural durabil, câştigând încrederea şi sprijinul clienţilor, acţionarilor şi al comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea15.

În ultimul deceniu, în special, organizaţiile, în calitate de actori-cheie în societate, au fost presate să schimbe modul în care fac afaceri, pentru a integra principiile dezvoltării durabile în practicile lor de zi cu zi, şi să dezvăluie impactul şi contribuţia lor în procesul dezvoltării durabile16. Prin urmare, un număr tot mai mare de organizaţii depun eforturi în direcţia asigurării sustenabilităţii corporative17. Practica a dovedit că organizaţiile responsabile îşi asigură supravieţuirea pe termen lung, deoarece acestea creează valoare economică, ecosisteme sănătoase şi comunităţi puternice18.

12 International Institute for Sustainable Development, Business Strategies for Sustainable Development, Canada: Winnipeg, 1992. 13 Dyllick, T., Hockerts, K., Beyond the business case for corporate sustainability, Business Strategy and the Environment, Volume 11, 2002, pp. 130-141.

14 Marrewijk van, M., Concepts and definitions of CSR and corporate sustainability: between agency and communion, Journal of Business Ethics, Volume 44, Issue 2, 2003, pp.95-105.

15 Caraiani, C., Lungu, C.I., Dascălu, C., Colceag, F., Guşe, R.G., Contabilitatea verde – Strategii transdisciplinare către contabilitatea socială şi de mediu , Editura ASE, Bucureşti, 2010, p. 80.

16 Kolk, A., Hong, P., van Dolen, W., CSR in China: analysis of domestic and foreign retailers’ sustainability dimensions, Business Strategy and the Environment, Volume 19, 2010, pp. 89-303; dar şi în Smith, P.A.C., Sharicz, C., The shift needed for sustainability, The Learning Organization, Volume 18, 2011, pp. 73-86. 17 Roca, L.C., Searcy, C., An analysis of indicators disclosed in corporate sustainability reports, Journal of Cleaner Production, Volume 20, Issue 1, 2012, pp. 103-118.

Conform abordării sustenabile a afacerilor, asumarea de responsabilităţi ecologice de către organizaţiile contemporane reflectă preocuparea managerilor acestora de a ţine cont, în adoptarea deciziilor, de necesitatea presantă a protejării mediului natural, prin promovarea unei dezvoltări durabile a afacerilor pe care le conduc.

Protecţia consumatorilor este un alt domeniu în care îşi găsesc originea o serie de critici sociale, mai mult sau mai puţin întemeiate, la adresa activităţilor cu caracter economic. Consumatorii au acuzat organizaţiile economice de practicarea unor preţuri exagerate, de cheltuirea unor sume imense pentru promovarea produselor lor, de practicarea unor adaosuri comerciale excesive, de apelarea la practici înşelătoare de ambalare, promovare şi vânzare, de aducerea pe piaţă a unor produse necorespunzătoare din punct de vedere al calităţii sau siguranţei în utilizare, de uzura morală planificată şi de slaba servire a clienţilor dezavantajaţi din punct de vedere geografic sau financiar.

Sub presiunea criticilor aduse de consumatori activităţii organizaţiilor din domeniul afacerilor economice, s-a format un adevărat curent de opinie privind protejarea drepturilor consumatorilor, numit consumerism, şi au luat fiinţă o multitudine de asociaţii şi instituţii, publice şi private, care au ca scop declarat asigurarea respectării acestor drepturi de către agenţii economici din fiecare ţară.

Consumerismul a devenit, în prezent, o veritabilă forţă de presiune care susţine opinia potrivit căreia consumatorii au nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a se autoapăra, determinând, astfel, organizaţiile să-şi asume noi responsabilităţi cu impact social pozitiv asupra acestora.

Primii paşi în direcţia protejării consumatorilor împotriva unor astfel de practici mai puţin etice s-a făcut în anul 1966, când preşedintele american J. F. Kennedy a formulat primele patru drepturi ale consumatorilor, respectiv: dreptul la siguranţa produselor, dreptul de a fi corect şi complet informaţi, dreptul la libera alegere şi dreptul de a fi ascultaţi19.

Ulterior, acestea au fost completate cu alte drepturi, atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional, astfel încât, astăzi, consumatorii beneficiază de o multitudine de drepturi, dintre care unele prevăzute de lege. Întreprinderile trebuie să respecte dreptul la protecţie al consumatorilor prin

18 Bertels, S., Papania, L., Papania, D., Embedding sustainability in organizational culture: A Systematic review of the body of knowledge, Network for Business Sustainability, 2010, disponibil la: www.nbs.net/knowledge/culture, Accesat 20 septembrie 2013. 19 Boone, E.L., Kurtz, D.L., Contemporary business, Third Edition, The Dryden Press, New York, 1992, p. 47.

comercializarea de produse şi servicii sigure şi necesare, care să le permită o folosire eficientă şi să le asigure o utilitate maximă20.

Activitatea desfăşurată în plan economic a avut un impact substanţial şi asupra societăţii, privită în ansamblul său. Astfel, criticii afirmă că organizaţiile, prin politicile lor financiare, de personal şi de promovare, au contribuit substanţial la crearea unei societăţi de consum, prin definiţie, prin faptul că, prin informaţiile comunicate către public, s-a încurajat lăcomia oamenilor pentru posesiuni materiale şi risipă nejustificată22.

Mai concret, societatea acuză întreprinderile de crearea unor false nevoi în percepţia indivizilor, de încurajarea materialismului, de lipsa de preocupare pentru susţinerea unor servicii publice, de poluare culturală, de poluare politică excesivă, de manipularea şi interpretarea îngustă a legilor etc. Astăzi, societatea priveşte cu mult scepticism, ba chiar cu cinism domeniul afacerilor economice, în sensul că pune mereu la îndoială moralitatea şi buna credinţă de care dau dovadă organizaţiile economice în formularea obiectivelor şi în atingerea rezultatelor lor economice şi sociale.

În Tabelul nr. 1 am sintetizat cele mai grave efecte negative ale activităţii organizaţiilor economice şi reacţiile societăţii la acestea, aşa cum s-au manifestat ele până la acest moment. Consider că organizaţiile economice contemporane pot deveni forţele care să asigure maximizarea calităţii vieţii şi creşterea speranţei de viaţă a umanităţii dacă vor integra principiile dezvoltării durabile în toate aspectele activităţii lor, dacă vor respecta integral drepturile şi libertăţile consumatorilor şi dacă vor reduce consumul şi vor limita creşterea, oferind societăţii numai bunuri într-adevăr necesare şi utile.

Important de înţeles este faptul că afacerile rămân motorul principal care susţine procesul de ameliorare a stării societăţii umane21.

Soluţii pentru transformarea organizaţiilor economice în susţinători ai procesului de ameliorare a stării societăţii umane

Tabel nr. 1 Efecte negative ale

activităţii organizaţiilor economice

Reacţia societăţii

Soluţia Reultatul

Degradarea accelerată a mediului natural

Ecologismul Dezvoltarea durabilă Maximizarea calităţii vieţii

20 Flităr, M.P., Elemente de marketing, Editura Colecţia Naţionala, Bucureşti, 2002, p. 173. 22 Kotler, Ph., Armstrong, G., Saunders, J., Wong, V., Principiile marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 2001, p. 75. 21 Baron, D.L., Business and its environment, Second Edition, Prentice Hall, New Jersey, 1996, p. 515.

Afectarea sănătăţii şi securităţii consumatorilor

Consumerismul Respectarea

drepturilor consumatorilor

Maximizarea calităţii vieţii

Crearea unei societăţi de consum lacome şi

risipitoare Cinismul

Reducerea consumului şi limitarea creşterii

Maximizarea calităţii vieţii