METODOLOGIA INVESTIGĂRII FURTULUI ŞI TÎLHĂRIEI

BIBLIOGRAFIE:-Codul Penal al Romaniei-Codul de Procedură Penală al Romaniei-Colectiv – Tratat de metodică criminalistică, . Carpaţi –Craiova 1994-E. Stancu – Tratat de Criminalistică, Universul Juridic 2004-V. Bercheşan – Metodologia investigării criminalistice a infracţiunilor – ed. Paralela

45, 1998-L. Cîrjan- Tratat de criminalistică ,Ed. Pinguin Book – 2005

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

În titlul III,”Infracţiuni conta patrimoniului”, din codul penal sunt incriminate la articolele 208-211 infracţiunile de furt şi tîlhărie. Noţiunea de patrimoniu include atît proprietatea publică, ai cărei titulari exclusivi sunt statul şi unităţile administrativ teritoriale, cît şi proprietatea privată, al cărei titular poate fi orice subiect de drept ( personae fizice, organizaţii sociale care au personalitate juridică, societăţi comerciale,regii autonome, fundaţii, asociaţii cu scop lucrative, cetăşeni străini sau apatrizi, etc.

Infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 este una dintre cele mai des întîlnite infracţiuni. Datorită apariţiei sale de foarte mult timp, frecvenţei ridicate, cît şi a pericolului social ridicat această infracţiune a fost incriminată în toate codurile penale existente. Codul penal roman acordă o importanţă foarte mare acestei infracţiuni incriminînd separat furtul( art. 208); furtul calificat (art. 209) şi furtul la plîngerea prealabilă (art. 210).

Din studierea dispoziţiilor art. 208 c.p. se evidenţiază faptul că pentru existenţa infracţiunii de furt în formă simplă trebuie îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe: -existenţa unei acţiuni de luare aunui bun. Luarea bunului din posesia sau detenţia unei persoane se poate realiza prin orice mod şi orice mijloace.

- bunul sustras să fie un bun mobil. Pentru ca lucrul să fie mobil, acesta trebuie să poată fi deplasat, transferat, transportat, mutat dintr-un loc în altul. Deasemeni, nu este obligatoriu ca bunul să fie întreg ci poate fi o parte detaşată sau ruptă din întreg.

- bunul în cauză să fie în posesia sau detenţia altei persoane, decît făptuitorul. Orice bun se află în posesia unei persoane, iar un bun care nu se află în posesia unei persoane, este un bun extrapatrimonial şi nu poate forma obiectul material al infracţiunii de furt.

- acţiunea de luare a bunului să se realizeze fără consimţămîntul posesorutui sau deţinătorului. In cazul existenţei unui consimţămînt, acesta trebuie să emane de la proprietar sau deţinător şi să fie anterior acţiunii de luare.

- scopul urmărit de făptuitor să fie însuşirea fără drept a bunului sustras.Mergînd mai departe şi ţinînd cont de multiplele modalităti de comitere a infracţiunii

de furt şi de multitudinea obiectelor sustrase, legiutorul incriminează în art. 209 c.p. infracţiunea de furt calificat. Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesară întrunirea unor condiţii legale. Dezbaterea acestor condiţii nu face obiectul acestui curs.

De asemenea, legiutorul, ţinînd cont de legătura (gradul de rudenie) dintre autor şi partea vătămată a incriminat în art. 210 c.p. “furturi ce pot fi pedepsite la plîngerea prealabilă”, respectiv furturile între soţi ori rude apropiate, sau de către un minor în paguba tutorelui, ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta.

Titlul III c.p. incriminează în art. 211 c.p. infracţiunea de tîlhărie.Tîlhăria, conform prev. art. 211 c.p. este „furtul săvârşit prin întrebuinţare de

violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea”

Observăm o foarte mare asemănare între infracţiunea de furt şi tîlhărie, atît din punct de vedere al comiterii şi urmărilor faptei, cît şi al incriminării acestora în legea penală. Acest aspect ne permite să tratăm împreună cele două infracţiuni, în ceea ce priveşte metodologia de cercetare. La fel ca şi infracţiunea de furt şi infracţiunea de tîlhărie prezintă o serie de împrejurări care dacă se regăsesc în activitatea infracţională constituie forme agravante. Nu vom face o dezbatere pe această temă deoarece sediul materiei se află în dreptul procesual penal.

PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ CERCETAREA

La cercetarea furtului şi a tîlhăriei trebuie avute în vedere formele pe care le îmbracă aceste infracţiuni, diversitatea modalităţilor de comitere, prejudiciile cauzate, precum şi frecvenţa cu care se săvîrşesc.

Principalele probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea sunt: 1. stabilirea existenţei infracţiunii. 2. stabilirea corectă a locului şi timpului săvîrşirii faptei. 3. identificarea făptuitorului şi contribuţia fiecăruia la comiterea faptei. 4. modul de operare folosit de făptuitori. 5. identificarea persoanei prejudiciate. 6. identificarea bunurilor şi valorilor sustrase. 7. stabilirea destinaţiei bunurilor şi valorilor sustrase. 8. posibilităţile de căutare, ridicare, recuperare a bunurilor furate. 9. existenţa concursului de infracţiuni. 10. depistarea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au favorizat săvîrşirea acestor fapte şi stabilirea măsurilor de prevenire.

1. Stabilirea existenţei infracţiunii.

Pentru a putea aduna probe şi a cerceta din toate punctele de vedere activitatea infracţională a unei persoane este necesară stabilirea încă din prima fază a infracţiunii ce urmează a fi investigată.

Înainte de a planifica şi a porni la cercetarea unei infracţiuni trebuie să cunoaştem exact care este acea infracţiune.De exemplu, dacă există proba certă că o persoană a sustras un bun ce se află în posesia sau detenţia altei persoane, este clar că urmează a se efectua cercetări pentru comiterea infracţiunii de furt.

Este de asemenea adevărat şi faptul că pe parcursul cercetărilor se poate stabili o agravantă, o altă faptă sau un concurs de infracţiuni, dar existenţa faptei pentru care au fost demarate cercetările subzistă.

Practic stabilirea existenţei infracţiunii constă într-o analiză paralelă a datelor iniţiale, rezultate din sesizare şi condiţiile prevăzute de legea penală pentru existenţa infracţiunii.

În cazul infracţiunii de tîlhărie, un element important, pe lîngă condiţiile prezentate la infracţiunea de furt, este “existenţa unei acţiuni violente.” Nu are importanţă modul de realizare al violenţelor, existenţa lor clară şi deposedarea victimei de un bun conduce către existenţa infracţiunii de tîlhărie.

2. Stabilirea ecxact ă a locului şi timpului săvîrşirii faptei.

Determinarea precisă a locului şi timpului săvîrşirii faptei se realizează analizînd datele din sesizare şi informaţiile adunate prin mijloace specifice. Deasemeni această problemă se poare rezolva şi cu ocazia efectuării cercetării locului faptei.

Lămurirea acestei probleme are importanţă din mai multe considerente:-locul faptei şi timpul săvîrşirii acesteia, oferă multiple posibilităti pentru

identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă-asigură indicii preţioase pentru identificarea şi căutarea autorului faptei-asigură indicii în vederea formării corecte a cercului de suspecţi-ajută la canalizarea activităţii de culegere de informaţii cu prioritate în

zona stabilită-cunoaşterea locului şi timpului săvîrşirii faptei constituie punctul de

plecare în identificarea martorilor-se pot obţine date despre locul unde au fost ascunse sau valorificate

bunurile sustrase. -prezintă importanţă pentru realizarea unei incadrări juridice a faptei cît mai corecte.

3. Identificarea făptuitorilor şi contribuţia fiecăruia la comiterea faptei.

Importanţa identificării făptuitorilor este iminentă şi nu necesită comentarii. O dată cu aceasta însă se impune cunoaşterea tuturor persoanelor care au participat la comiterea infracţiunii precum şi contribuţia fiecăruia la realizarea actului infracţional.

Activitatea are importanţă în cazul furturilor şi tîlhăriilor comise de grupuri de infractori. Stabilirea concretă a modului de constituire al grupului, a înţelegerilor dintre membrii grupului, scopul realizării grupului şi rolul fiecăruia în grupul respectiv, ajută organul de anchetă să stabilească exact dacă li se va reţine în sarcina proprie şi infracţiunea de “asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni”

De asemenea, această problemă o dată lămurită, ajută ulterior, la individualizarea corectă a pedepselor de către instanţa de judecată.

4. Modul de operare folosit de făptuitori.

Una din sarcinile importante ale cercetării infracţiunilor de furt şi tîlhărie este stabilirea modului de operare. Aceasta prezintă importanţă din următoarele considerente: - în funcţie de modul de operare se poate stabili dacă fapta a fost comisă în forma simplă sau calificată. - pentru infracţiunea de tîlhărie se poate stabili în ce au constat violenţele, ameninţările sau acţiunile prin care victima a fost pusă în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra. - se pot stabili mijloacele folosite la comiterea faptei şi luarea măsurilor pentru identificarea şi ridicarea lor. - se realizează cu uşurinţă formarea cercului de suspecţi, folosindu-se evidenţele după modul de operare. - ajută organele de anchetă la extinderea cercetărilor la alte fapte rămase cu autori necunoscuţi. Modurile de operare in cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie sunt multe şi diverse, cunoscînd totodată o adaptare la evoluţia societăţii.

5. Identificarea persoanei prejudiciate.

De cele mai multe ori persoana care reclamă comiterea faptei, este una şi aceeaşi cu persoana prejudiciată, situaţie ce permite identificarea cu uşurinţă a acesteia.

Practica a demonstrat că în multe cazuri, persoana prejudiciată nu este cunoscută şi trebuie identificată. În cazul infracţiunii de furt, identificarea persoanei prejudiciate permite desfăşurarea corectă a cercetărilor avînd în vedere că această persoană poate furniza o serie de informaţii pertinente în legătură cu comiterea faptei şi bunurile sustrase.

Identificarea persoanei vătămate constituie o sarcină deosebită în cazul săvîrşirii infracţiunii de tîlhărie, în care victima se află în stare de inconştienţă sau a decedat, iar asupra ei nu se află nici un act de identitate pentru că i-au fost sustrase de făptuitor, sau nu le avea asupra sa. In activitatea de identificare a persoanei, în contextul investigării infracţiunii de furt, se include şi activitatea de cunoaştere a persoanei vătămate în sensul preocupărilor acesteia, al anturajului, al stării de sănătate mentală, al legăturilor cu familia etc. Se pune această problemă, deoarece practica judiciară a demonstrat faptul că persoana vătămată prezintă organelor de anchetă penală, aspectele privind activitatea infracţională în funcţie de elementele prezentate anterior. De multe ori din varii motive realitatea este denaturată chiar în mod voit. Spre exemplu declară mai multe bunuri sau mai puţine, ca fiind sustrase.

6. Identificarea bunurilor şi valorilor sustrase.

Problema identificării bunurilor şi valorilor sustrase se pune atît în cazul infracţiunilor de furt în dauna persoanelor fizice şi juridice, cît şi în cazul infracţiunilor de tîlhărie.

Determinarea corectă a bunurilor şi valorilor sustrase cu ocazia comiterii infracţiunilor de furt şi tîlhărie ajută la: - recuperarea bunurilor şi valorilor sustrase, respectiv a prejudiciului. - darea în urmărire a bunurilor şi valorilor sustrase.

- verificarea şi stabilirea cu exactitate dacă bunurile sau valorile reclamate ca furate au fost în posesia victimei. - în funcţie de caracteristicile bunurilor sustrase se stabilesc locurile şi persoanele unde ar fi putut ajunge aceste bunuri.

Practica judiciară a demonstrat faptul că de foarte multe ori persoana reclamă că i s-au furat mai multe bunuri decît în realitate. Prin aceasta încearcă să-şi acopere o serie de lipsuri în gestiune sau să obţină despăgubiri mai mari decît prejudicial real.

7. Stabilirea destinaţiei bunurilor sau valorilor sustrase.

O obligaţie majoră a organelor de anchetă o constituie cunoaşterea destinaţiei bunurilor şi valorilor sustrase. Aceasta se realizează analizînd declaraţiile tuturor părţilor implicate, a martorilor, precum şi a informaţiilor descoperite cu ocazia investigaţiilor efectuate în cauză.

Importanţa clarificării acestei probleme constă în : Oferă garanţia recuperării prejudiciului prin restituirea bunurilor şi

valorilor sustrase persoanei păgubite. Constituie un mijloc de probă în dovedirea vinovăţiei făptuitorului. Dă posibilitatea descoperirii eventualilor complici sau tăinuitori la

infracţiunea comisă. Dă posibilitatea stabilirii bunei sau relei credinţe a persoanelor care au

achiziţionat bunurile de la făptuitor. Identificarea unor martori.

8. Posibilităţile de căutare, ridicare, recuperare a bunurilor furate.

O dată identificate şi reperate ca destinaţie bunurile şi valorile furate trebuie căutate şi recuperate.Căutarea şi ridicarea bunurilor şi valorilor furate se poate realize prin activităţi de tactică criminalistică precum: percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri.

În cazul în care persoana la care se găsesc bunurile sau valorile sustrase, nu are nici o implicaţie în comiterea faptei şi este cumpărător de bună credinţă şi refuză să predea bunurile în cauză, pînă la lămurirea situaţiei, aceste bunuri se vor lăsa în custodia persoanei respective, încheindu-se un proces-verbal în acest sens.

9.Existenţa concursului de infracţiuni.

Legea penală incriminează clar atît pentru infracţiunea de furt, cît şi pentru cea de tîlhărie posibilitatea producerii lor în formă agravată.

Forma agravată a faptei se stabileşte prin analiza modalităţilor de producere şi încadrarea situaţiei reale în prevederile legale.

Pe lîngă acest aspect este necesar ca organele de anchetă să stabilească exact existenţa sau inexistenţa altor infracţiuni pe lîngă infracţiunea de bază.

Se impune lămurirea acestei probleme deoarece de foarte multe ori infracţiunile de furt şi tîlhărie se comit în concurs cu alte fapte de acelaşi gen sau diferite. De asemenea, codul penal, în art. 33 stipulează ”concursul de infracţiuni” ceea ce obligă organele de anchetă ca pe timpul cercetărilor să lămurească şi acest aspect.

EXEMPLE: -tîlhărie în concurs cu infracţiuni la viaţa sexuală (viol, perversiuni sexuale). -furt în concurs cu infracţiuni la regimul circulaţiei. -furt în concurs cu infracţiuni de distrugere. -tîlhărie în concurs cu infracţiuni la regimul armelor, munitiilor, substanţelor ori produselor toxice sau stupefiantelor.

10. Depistarea cau zelor, condi ţiilor şi împrejurărilor care au favori zat săvîrşirea acestor fapte şi stabilirea măsurilor de prevenire.

Una din atribuţiile organelor de poliţie este “prevenirea şi combaterea săvîrşirii de infracţiuni”.

Pentru a putea realiza acest deziderat este absolut necesară cunoaşterea cauzelor şi condiţiilor care au favori comiterea infracţiunilor, lucru ce nu se poate face mai bine decît în timpul cercetării infracţiunilor constatate.

Este evidentă multitudinea cauzelor şi condiţiilor care favorizează comiterea infracţiunilor de furt şi tîlhărie, dar numai cunoscînd aceste cauze putem stabili măsurile de prevenire.

EXEMPLU: Se constată comiterea mai multor infracţiuni de tîlhărie într-o zonă întunecoasă şi nepăzită dintr-un parc, pe unde trec mai multe persoane în drum către şi de la serviciu.

Cunoscînd aceasta se poate interveni pentru iluminarea zonei respective, paza acesteia şi supravegherea atentă în orele critice.

ACTIVITATI PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNTREPRINDĂ ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ CU OCAZIA INVESTIGĂRII INFRACŢIUNII DE FURT ŞI TÎLHĂRIE.

Anchetarea infracţiunilor de furt şi tîlhărie se realizează de către organele judiciare. Acestea sunt obligate să realizeze ancheta conform metodologiei şi legislaţiei în vigoare, să obţină rezultatele urmărite fără a încălca drepturile omului. O investigare criminalistică pertinentă, legală şi profesională se realizează plecînd de la faptă la autor şi nu invers. Pentru acest deziderat organele de anchetă au la dispoziţie o serie întreagă de activităţi tactice legale.

După ce a primit sesizarea organul de urmărire penală va efectua următoarele acte procedurale:

1. Constatarea infracţiunii flagrante.2. Cercetarea locului faptei.3. Ascultarea persoanei vătămate.

4. Ascultarea martorilor. 5. Efectuarea de percheziţii.6. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri.7. Identificarea, urmărirea, prinderea şi ascultarea învinuitului.

1. Constatarea infracţiunii flagrante.

Infracţiunea este flagrantă dacă este descoperită în momentul săvîrşirii sau imediat după comiterea ei. În general, constatarea infracţiunii în flagrant ajută substanţial la cercetare, iar în cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie descoperite în momentul săvîrşirii sau imediat după săvîrşire soluţionarea cazului este relative simplă.

Opinia că descoperirea în flagrant a infracţiunilor de furt şi tîlhărie simplifică ancheta este argumentată de faptul că în acest caz poate fi reţinut uşor autorul, se recuperează bunurile sustrase şi se găsesc probe indubitabile care să-l incrimineze pe autor.

De regulă astfel de cazuri se întîlnesc în locuri publice unde se află mai multe persoane şi autorul este urmărit de victimă, de strigătul public , de alte persoane sau chiar de către organele de ordine publică aflate în timpul serviciului.

De asemenea putem considera flagrantă prinderea autorului în apropierea locului faptei, avînd asupra sa obiecte sau bunuri de natură a-l presupune participant la comiterea ei. Şi acest caz înlesneşte cercetarea, avînd în vedere existenţa făptuitorului, a instrumentelor folosite şi a bunului produs al infracţiunii.

În toate cazurile de constatare în flagrant a infracţiunilor de furt şi tîlhărie se impune efectuarea unei cercetări amănunţite a locului faptei. Constatările făcute cu această ocazie vor fi menţionate în procesul verbal de constatare în flagrant.

Cele prezentate mai sus, se referă la infracţiunile flagrante constatate în mod spontan. Pentru infracţiunile de furt şi tîlhărie constatate în flagrant în urma unor activităţi pregătite şi organizate de organele judiciare, pe baza informaţiilor deţinute, se urmează aceeaşi metodologie, inclusiv efectuarea amănunţită a cercetării locului faptei.

2. Cercetarea la faţa locului.

Cercetarea locului faptei este necesară şi obligatorie la toate infracţiunile de furt şi tîlhărie, este o activitate indispensabilă realizării scopului procesului penal.

Cînd spunem cercetarea locului faptei, în cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie ne gîndim la o cercetare amănunţită a locului faptei unde s-a consumat fapta, a traseului parcurs de făptuitor, intrările şi ieşirile din cîmpul infracţional, împrejurimile locului faptei, locul unde au fost exercitate violenţele precum şi locul unde au fost ascunse bunurile.

Prin cercetarea locului faptei în care s-a consumat o infracţiune de furt sau tălhîrie se pot obţine:

- date importante cu privire la metodele şi mijloacele folosite la săvîrşirea faptei.

- perioada de timp în care s-a consemnat infracţiunea.- numărul persoanelor care au participat la comiterea infracţiunii.- instrumentele folosite de autori la comiterea faptei.

- vor fi descoperite fixate şi ridicate urmele lăsate de autor. - se vor preleva şi ridica urme biologice provenite de la autor. - se găsesc obiectele pierdute sau abandonate de autor. - se realizează exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul cîinelui de urmărire. - se pot evidenţia împrejurările negative, a indiciilor ce pot demonstra înscenarea furtului sau tîlhăriei. - se stabilesc martori oculari care pot contribui substanţial la rezolvarea cazului. - se trag concluzii şi se elaborează primele versiuni cu privire la modul de comitere al faptei şi autori.

3. Ascultarea persoanei vătămate.

În cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie, activitatea de identificare şi ascultare a victimei se realizează cît mai urgent posibil. Trebuie ţinut cont însă de starea în care se află victima imediat după comiterea faptei.

Pentru infracţiunea de tîlhărie este indicată audierea imediată a victimei, cel putin referitor la semnalmentele făptuitorilor, avînd în vedere faptul că victima a suferit o serie de agresiuni fizice şi poate deceda în perioada imediat următoare.

Prin realizarea activităţii de ascultare a persoanei vătămate se realizează o serie de obiective:

Obţinerea de date concrete cu privire la modul în care se prezinta locul faptei inainte de infracţiune şi cum se prezintă după.

Obţinerea de date concrete cu privire la bunurile furate( elemente de identificare, caracteristici, semne particulare).

Obţinerea de date concrete privind semnalmentele făptuitorului sau datele de identificare cînd acesta este cunoscut de victimă.

Obţinerea unor date privind persoanele bănuite de comiterea faptei, persoanele care aveau cunoştinţă de locul şi existenţa bunurilor furate.

Valoarea totală a prejudiciului. Date privind modul în care victima şi-a petrecut timpul înainte, în timpul şi după

comiterea faptei. Toate informaţiile primite de la victimă precum şi toate afirmaţiile acesteia sunt consemnate în declaraţii.

4. Efectuarea de percheziţii.

Efectuarea de percheziţii este recomandată de practica judiciară în investigarea unei marje mari de infracţiuni, dar cu precădere în cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie. Utilitatea percheziţiei în investigarea infracţiunilor de furt şi tîlhărie constă în:

a) posibilitatea descoperirii obiectelor care au fost folosite la comiterea infracţiunii.b) descoperirea probelor şi mijloacelor materiale de probă în vederea documentării

activităţii infracţionale.c) descoperirea bunurilor furate.d) descoperirea unor bunuri sau valori ce fac obiectul unor fapte comise anterior

sau deţinute contrar dispoziţiilor legale.e) descoperirea unor obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte purtate de făptuitor

în momentul săvîrşirii faptei, care au lăsat urme la faţa locului, sau pe care se pot găsi resturi de urme materiale sau urme biologice.

f) descoperirea unor bunuri sau valori ce aparţin făptuitorului şi care pot servi la acoperirea prejudiciului.

Pe parcursul investigării infracţiunilor de furt şi tîlhărie constatate în flagrant se efectuează percheziţii corporale şi domiciliare la persoanele implicate imediat.

5. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri.

Activităţi de verificare şi ridicare de înscrisuri se efectuează de către organul judiciar şi în cazul investigării infracţiunilor de furt şi tîlhărie.

Apar şi o serie de aspecte specifice pe de o parte în cazul cînd aceste infracţiuni aduc atingere patrimoniului persoanelor fizice şi pe de altă parte cînd s-a adus atingere proprietăţii publice.

În cazul furtului sau tîlhăriei săvîrşit asupra unei persoane se vor verifica şi ridica înscrisurile care au aparţinut victimei şi sunt găsite la autor sau la alte persoane (notiţe, agende, scrisori), înscrisurile care dovedesc existenţa bunurilor reclamate ca furate precum şi înscrisurile care dovedesc legătura autorului cu partea vătămată( contracte de vînzare-cumpărare, de închiriere, facturi telefonice).

În cazul furturilor săvîrşite asupra proprietăţii publice vor fi verificate şi ridicate documentele contabile şi alte documente de evidenţă precum şi documente de corespondenţă.

Prin verificarea amănunţită şi profesională a înscrisurilor se realizează:- aprecierea oportunităţii dispunerii unor expertise sau constatări tehnico-ştiinţifice.- stabilirea întinderii reale a prejudiciului.- descoperirea unor aspecte negative legate de înscenarea comiterii faptei cu

scopul de a acoperi alte infracţiuni comise anterior.- extinderea cercetărilor la alte fapte comise de învinuit.

6.Identificarea, urmărirea şi prinderea infractorilor.

Activităţile de identificare, urmărire şi prindere a făptuitorilor, constituie problema esenţială a investigării infracţiunilor de furt şi tîlhărie, practic scopul final şi trebuie avută în vedere din primul moment al cercetării.

Practic întreaga paletă de activităţi desfăşurate de organul de urmărire penală are ca ţintă finală prinderea şi pedepsirea făptuitorului.

Pentru atingerea acestui scop organele judiciare se folosesc de datele obţinute cu ocazia :

- cercetării la faţa locului- ascultării părţii vătămate.- ascultării martorilor.- percheziţiilor.- constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor medico-legale.- investigaţiilor efectuate la locul faptei şi în împrejurimi.În practica judiciară se folosesc, cu rezultate bune, pentru identificarea autorilor de

furturi sau tîlhării, o serie de programe: a) analiza modului de operare.La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Romane s-a organizat un sistem de

evidenţă a modurilor şi procedeelor specifice de săvîrşire a furturilor şi tîlhăriilor. b) A.F.I.S.- program ce realizează identificarea persoanelor (făptuitorului) după

amprentă. La nivelul poliţiei romane există acest program care este foarte util în identificarea infractorilor.

c) Portretul vorbit (portretul robot sau amprenta facială) este o altă posibilitate de identificare a făptuitorilor în cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie.

Porteretul robot se realizează pe baza datelor obţinute de la victimă, martori sau alte persoane.

d) Programul IMAGETRAK este un program mai complex cu legături internaţionale care permite identificarea persoanei după fotografie, semne particulare şi alte date personale.

ALTE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR

Pentru atingerea scopului final al activităţii de cercetare şi anume prinderea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă legea, organele judiciare trebuie să “administreze probe”.

Activităţile care conduc la administrarea probelor sunt:1. Planificarea cercetării.2. Ascultarea învinuitului.3. Ascultarea martorilor şi a altor persoane.4. Dispunerea de constatări medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi expertize.5. Efectuarea de confruntări.6. Efectuarea de prezentări pentru recunoaştere.7. Efectuarea de reconstituiri.8. Efectuarea de conduceri în teren.9. Identificarea şi ridicarea de bunuri, valori şi înscrisuri.

1. Planificarea cercetărilor.

O bună organizare a activităţilor de cercetare impune planificarea acesteia. Planificarea activităţii de cercetare se materializează în planuri de cercetare întocmite întotdeauna în formă scrisă care trebuie să ţină seama de trei principii:

- respectarea legalităţii şi a drepturilor omului- individualitatea fiecărui plan - caracterul dinamic al planificării

Planul de cercetare va cuprinde toate versiunile posibile, problemele ridicate de fiecare versiune, metodele folosite pentru rezolvarea problemelor şi timpul necesar acestor activităţi.

Pentru cauzele mai simple planul de cercetare se mai numeşte şi “notă de sarcini”.

În cazul unei infracţiuni de furt din locuinţă se va lua în calcul şi versiunea unei înscenări şi se va verifica această versiune.

Problemele de lămurit în acest caz diferă de problemele ce trebuie lămurite în cazul unei infracţiuni de furt din buzunare sau din autovehicule.

Cercetînd o versiune de tîlhărie comisă cu o armă de foc se vor lămuri şi problemele referitoare la folosirea armei, felul armei, urmele lăsate, găsirea armei.

În cazul unei versiuni de tîlhărie cu moartea victimei, specifice vor fi problemele referitoare la cauza morţii, mijloacele folosite, mobilul, împrejurările care au concurat la decesul victimei.

2. Ascultarea învinuitului.

Activitate indispensabilă atît din punct de vedere legal, cît şi tactic, ascultarea învinuitului trebuie realizată cu mare atenţie şi profesionalism.

Practica judiciară a demonstrat faptul că în cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie de cele mai multe ori învinuitul încearcă să ascundă adevărul sau demascarea altor persoane care au participat la comiterea faptei (coautori, complici, instigatori, tăinuitori).

De asemenea pe parcursul anchetei şi chiar în faza de judecată, învinuitul revine asupra primei declaraţii în unele cazuri de mai multe ori.

Pentru evitarea acestor aspecte negative, organul judiciar va verifica operativ toate afirmaţiile învinuitului şi va stabili coroborat cu alte probe dacă versiunile sale sunt reale sau false.

3. Ascultarea martorilor şi a altor persoane.

Ascultînd martorii şi alte persoane care deţin date despre activitatea infracţională, în cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie se lămuresc o serie de aspecte:

- dacă versiunea învinuitului este reală- numărul autorilor- modul de comitere a faptei- bunurile sustrase şi locul unde se află acestea- obiectele folosite la comiterea faptei- semnalmentele făptuitorilor- locul pe unde a fugit şi unde s-a ascuns făptuitorul

Pe lîngă persoanele care au perceput direct sau indirect activitatea infracţională în cazul investigării infracţiunilor de furt şi tîlhărie se pot audia şi persoane care nu au legătură cu fapta, dar pot lămuri unele aspecte(experţi, tehnicieni, medici, psihologi).

4. Dispunerea de constatări medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi expertize.

Legea penală prevede că se dispun constatări tehnico-ştiinţifice şi expertise în cazul cînd pentru lămurirea unor aspecte este necesară concluzia unui specialist.

Cercetarea furturilor şi tîlhăriilor confirmă ipoteza că nu poate exista infracţiune perfectă şi că acest gen de infracţiuni solicită mult opinia specialiştilor prin constatări tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi expertize.

În cazul infracţiunilor de furt se impune dispunerea şi efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize dactiloscopice, traseologice, fizico-chimice şi biocriminalistice.

Pe lîngă acestea, cercetarea unei infracţiuni de tîlhărie impune obligatoriu realizarea unei constatări medico-legale prin care să se stabilească:

- dacă victima prezintă sau nu leziuni corporale.- natura leziunilor constatate şi mecanismul de formare.- instrumentele sau obiectele cu care au fost create leziunile.- data producerii leziunilor.- consecinţele leziunilor provocate asupra integrităţii corporale, sănătăţii sau vieţii

victimei.- numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.- dacă viaşa victimei a fost pusă în pericol.- data instalării morţii şi mecanismul de producere (tîlhărie cu moartea victimei).- raportul de cauzalitate între leziunile existente pe corpul victimei şi rezultatul

produs.Dacă autorul infracţiunii a fost prins la locul faptei sau imediat după

comiterea acesteia se impune obligatoriu expertizarea urmelor prelevate de pe corpul şi îmbrăcămintea acestuia.

5. Efectuarea de confruntări.

Este cunoscut faptul că activitatea de confruntare se realizează în vederea înlăturării contrazicerilor dintre declaraţiile părţilor precum şi pentru a întări unele declaraţii.

În cazul infracţiunilor de furt şi tîlhărie se vor putea efectua confruntări între învinuit şi partea vătămată, învinuit şi martori şi dacă se impune chiar între martori.

Cu ajutorul confruntării se pot lămuri aspecte cum ar fi:- persoana făptuitorului.- mobilul comiterii faptei.- bunurile sustrase.- numărul participanţilor la faptă.- modificările survenite în cîmpul infracţional.- sinceritatea persoanei audiate.6. Efectuarea de prezentări pentru recunoaştere.

Prezentarea pentru recunoaştere este o activitate tactică folosită foarte des în decursul cercetării infracţiunilor de furt şi tîlhărie.

Activitatea are drept scop identificarea învinuitului (autorului), a altor participanţi la comiterea faptei şi a bunurilor sustrase.

Prezentarea pentru recunoaştere se face cu ajutorul victimei, a martorilor oculari şi a persoanelor care au cumpărat bunurile produs al infracţiunii.

7. Efectuarea de reconstituiri.

Este o activitate procedurală de mare utilitate în cercetarea infracţiunilor de furt şi tîlhărie. Prin reconstituire se poate reprezenta experimental o parte din fapta comisă sau întreaga faptă.

Reconstituirea ajută la lămurirea următoarelor aspecte:- verificarea declaraţiilor învinuitului, martorilor şi a persoanei vătămate.- posibilitatea sau imposibilitatea comiterii faptei în condiţiile date.- reproducerea unor activităţi desfăşurate de autor.- posibilităţile martorilor sau a persoanei vătămate de a vedea sau a auzi cele

declarate.- verificarea unor versiuni.- existenţa unei eventuale înscenări a infracţiunii.

8. Efectuarea de conduceri în teren.

Este o activitate nestipulată expres de legea procesual penală dar acceptată de instanţele din Romania. Această activitate se realizează de regulă cu făptuitorul în vederea lămuririi unor situaţii recunoscute de acesta, dar despre care nu poate preciza amănunte.

De exemplu, pentru a se stabili exact denumirea străzii şi numărul poştal al unui imobil unde s-a comis infracţiunea şi pe care făptuitorul nu le poate preciza din diferite motive se procedează la deplasarea în teren împreună cu autorul.

Rezultatele activităţii se materializează într-un proces-verbal de conducere în teren.

9. Identificarea de bunuri, valori şi înscrisuri.

Pentru documentarea solidă a activităţii infracţionale a unui autor de furt sau tîlhărie, organul de anchetă este obligat să strîngă absolut toate probele. Bunurile, valorile, înscrisurile care au legătură cu fapta trebuie ridicate şi folosite ca atare.

În cazul în care bunurile sau înscrisurile constituie probe iar deţinătorul acestora refuză să le predea organelor judiciare, se procedează la ridicarea silită conform prevederilor art. 99 din C.P.P.

ACTIVITĂŢI CE SE ÎNTREPRIND PENTRU EXTINDEREA CERCETĂRILOR ASUPRA TUTUROR INFRACŢIUNILOR ŞI INFRACTORILOR.

Extinderea cercetărilor este o obligaţie prioritară a organului de anchetă, care trebuie realizată pe tot parcursul cercetării unei infracţiuni.

Este evident faptul, demonstrat şi de practica judiciară că nu toţi autorii de furturi şi tîlhării sunt prinşi după comiterea primei fapte. De cele mai multe ori infractorul sau grupul de infractori în momentul prinderii de către organele de poliţie au deja comise mai multe infracţiuni. Acestea trebuie depistate şi documentate pentru a fi reţinute în sarcina făptuitorilor.

De asemenea de multe ori se reuşeşte prinderea unui făptuitor care refuză să recunoască faptul că împreună cu el la comiterea faptei au mai participat şi alte persoane. Organul de anchetă are sarcina de a extinde cercetările în vederea identificării, prinderii şi tragerii la răspundere şi a acestor persoane.

PARTICULARITĂŢILE INVESTIGĂRII FURTURILOR SĂVÎRŞITE ÎN SECTORUL TRANSPORTURILOR FEROVIARE

Furturile comise în sectorul transporturilor feroviare prezintă unele particularităţi. Astfel, modul de săvîrşire a faptelor este specific, în sensul că sunt furturi din vagoane, garnituri de tren.

Modul de sesizare – comiterea faptelor este sesizată de reprezentanţii C.F.R., nu neapărat de proprietarii bunurilor sustrase şi de regulă se sesizează în alt loc decît locul comiterii.

Constatarea faptei se face de către organul de poliţie unde s-a sesizat fapta. Este posibil însă ca săvîrşirea faptei să fi avut loc la sute de km distanţă. Acest aspect îngreunează realizarea cercetării locului faptei. Trebuie considerat loc al faptei de exemplu, locul unde a staţionat garnitura de tren şi s-a comis fapta, drumul parcurs şi opririle efectuate precum şi locul unde s-a constatat fapta.

De multe ori, se fură dintr-un vagon, din componenta unei garnituri de tren şi pînă la locul unde se constată fapta, garnitura suferă mai multe modificări.

O altă particularitate o prezintă persoana care a sesizat fapta, raportul dintre aceasta şi evenimentul produs.

Modul de operare este specific acestor furturi, fie prin ruperea sigiliilor, fie prin spargerea pereţilor vagoanelor.

Documentele însoţitoare ale mărfii – cu ocazia cercetării locului faptei se ridică obligatoriu documentele care însoţesc marfa. Acestea vor fi verificate şi analizate foarte

atent pentru a se lămuri existenţa sau inexistenţa mărfii sau o eventuală simulare a furtului cu scopul de a se acoperi alte fapte.

PARTICULARITĂŢILE INVESTIGĂRII FURTURILOR DE ŞI DIN AUTOVEHICULE.

Furturile de autovehicule au luat o amploare foarte mare în ultima perioadă, datorită numărului mare de maşini, diversităţii de mărci precum şi posibilităţii persoanelor de a se deplasa în afara graniţelor ţării.

În investigarea furturilor de autovehicule se pleacă inevitabil de la cele două mari scopuri urmărite de autor:

- furtul autovehiculului în vederea schimbării unor caractere(serie, şasiu şi alte elemente de identificare) şi vinderea acestuia ca autoturism în sine.

- furtul autovehiculului în vederea demontării acestuia şi vinderii părţilor componente.

Trebuie amintit aici şi un al treilea aspect mai rar întălnit şi anume furtul unui autovehicul şi vinderea acestuia cu acte false.

Activităţile prioritare în cazul investigării unor furturi de autovehicule sunt:- cercetarea la faţa locului.- percheziţii domiciliare şi la ateliere de reparaţii auto.- darea în urmărire a autovehiculului.- verificări şi investigaţii în tîrguri şi locuri unde se vînd maşini.

Furturile din autovehicule au o pondere foarte mare în evidenţa infracţiunilor de furt. Cu toate că valoarea bunurilor sustrase, de cele mai multe ori nu este mare aceste furturi au un impact negativ, deranjant, de nesiguranţă.

De multe ori autorii acestui gen de infracţiune au cunoştinţe tehnice şi în domeniul electronicii pentru a putea anihila sistemele de alarmare şi de a bloca sistemele de închidere ale uşilor autovehiculelor.

De cele mai multe ori autorii , fie că acţionează singuri sau în grup sunt specialităţi pe acest gen de furt şi au un anumit mod de operare.

Pentru investigarea corectă a unui furt din auto este necesară o cercetare la faţa locului profesională, ocazie cu care să se poată găsi o serie de urme papilare sau de alt gen necesare la identificarea şi prinderea autorului.

De asemenea se impune identificarea tuturor bunurilor sustrase şi darea lor în urmărire.

Pentru a strînge o serie de probe concludente vor fi audiate cît mai multe persoane care se ocupă cu vînzarea sau reparaţia autovehiculelor, conducători de taxi sau mijloace de transport în comun.