Universitatea Ecologica din Bucuresti

Facultatea de Inginerie Manageriala si a Mediului

METODE DE RECONDIIONARE A

PIESELOR UZATE

Student: Alexandru Balan

Prof. coord.: Sef.lucr.dr.ing.I.VilciuAn univ.: IVCUPRINS

1. ARGUMENT.pag.32. GENERALITATI .pag.5

3. METODE DE RECONDITIONARE A PIESELOR .pag.63.1 RECONDIIONAREA PRIN SUDARE...pag.6 3.1.1. Recondiionarea prin sudare manuala cu arc electric si electrozi metalici inveliti

3.1.2. Recondiionarea prin sudare automata cu arc electric sub strat de flux

3.1.3. Recondiionarea prin sudare manuala cu flacara de gaze

3.1.4. Recondiionarea pieselor cu arc electric vibrator (prin vibrocontact)

3.2 RECONDIIONAREA PRIN METALIZARE...................................................pag.9

3.3RECONDIIONAREA PRIN DEFORMARE PLASTICA...................................................................................................................pag.13

3.4 RECONDIIONAREA PRIN ACOPERIRI GALVANICE.............................pag.14

3.5 RECONDIIONAREA PRIN APLICAREA DE PIESESUPLIMENTARE..........................................................................................pag.143.6 RECONDIIONAREA PRIN OPERATII DE PRELUCRARI

MECANICE..........................................................................................................pag.14

BIBLIOGRAFIE....................pag.14ARGUMENTAm ales sa dezbat aceasta tema in proiectul meu deoarece reconditionarea pieselor uzate reprezinta un subiect nelimitat ca tehnologie, utilaje, materiale folosite.

Reprezinta un capitol foarte important in functionarea unitatilor industriale, atat din punct de vedere economic, prin economiile de ordin financiar realizate prin prelungirea duratei de viata a unor utilaje, cat si din punct de vedere al resurselor materiale, protejarii acestora si a mediului inconjurator.

Existenta unui atelier de reconditionare a pieselor uzate poate fi pentru unii ceva nesemnificativ in cadrul unei intreprinderi. In afara de reducerea costurilor de productie prin reconditionarea pieselor care este un lucru evident pentru toata lumea, pot fi si momente in care acest mic atelier poate deveni mai important decat banca finantatoare sau biroul managerului general. Aceasta, doar daca ne putem inchipui un scenariu in care o comanda foarte importanta nu poate fi onorata din pricina unei piese care s-a stricat neasteptat si pentru a carei inlocuire trebuie sa se astepte 45 de zile.

Micul nostru atelier ne poate scoate din incurcatura si in loc sa pierdem un client foarte important, milioane de euro din penalitati si poate chiar societatea, putem sa ne onoram comenzile, beneficiind de o oarecare independenta in ceea ce priveste piesele de schimb.

Aceasta tema este interesanta si din punct de vedere al metodelor si tehnologiilor, pe langa cele traditionale, facandu-si loc cele de varf si neconventionale. Deasemenea un capitol vesnic deschis ramane cel al materialelor folosite. Si aici cele din noua generatie vin sa completeze si sa inlocuiasca materialele traditionale.

Avand in vedere importanta reconditionarii pieselor uzate se impune cu necessitate cresterea caracteristicilor fizico chimice, mecanice si tehnologice ale stratului superficial al pieselor, in vederea imbunatatirii duratei de exploatare si reducerii pretului de cost al acestora.

Tehnologiile de reconditionare au fost dezvoltate in vederea imbunatatirii comportarii in exploatare, dupa reconditionare piesele trebuind sa fie capabile sa reziste celor mai diferite stari de solicitari. De aceea materialele folosite trebuie sa asigure rezistenta la uzura, stabilitate la coroziune, duritate, proprietati termice si electrice speciale si biocompatibilitate. In acest sens ar trebui acordata o deosebita atentie cercetarii stiintifice in vederea descoperirii de materiale noi si dezvoltarii unor thnologir moderne si eficiente care sa contribuie la dezvoltarea permanenta a acestui domeniu.

2. GENERALITI

Dupa un anumit numar de ore de functionare a unui ansamblu, unele piese, mai greu solicitate, prezinta o stare avansata de uzura, ceea ce face imposibila functionarea in continuare a ansamblului respectiv.

In afara uzurii datorita unei functionari de o anumita durata, piesele masinilor si ale aparatelor pot iesi din functiune si in urma unor cauze accidentale: loviri, suprasolicitari, montari gresite, defecte de material, etc.

Pentru a repune ansamblul respectiv in functiune, el este supus reparatiilor. In cadrul procesului de reparatie, piesele demontate sunt analizate cu atentie, imposibila functionarea in continuare a ansamblului respectiv, stabilindu-se natura si marimea uzurii (gradul de uzura). Pentru ca piesele uzate sa-si poata indeplini in bune conditi rolul lor initial, ele se supun unui proces de reconditionare . Totusi, nu toate piesele uzate se supun reconditionarii.

La stabilirea aplicarii reconditionarii se ia in consideratie, in primul rand gradul de uzura al piesei, care influenteaza in mod direct costul reconditionarii.

Costul unei reconditionari, Crec se poate determina cu relatia:

Crec= Cop + Cman + Cmat + CrIn care:

Cop este costul operatiilor pregatitoare;

Cman cheltuielile cu manopera;

Cmat costul materialelor necesare reconditionarii

Cr cheltuielile cu regia.

In cazul in care costul reconditionarii este mai mic deacat pretul unei piese noi Cpn, adica:

CrecCpn

nu se prefera reconditionarea piesei.

Totusi de cele mai multe ori, reconditionarea asigura economii insemnate fata de situatia in care s-ar inlocuii piesele uzate cu piese de schimb noi. Aceste economii E rezulta din diferenta:

E=Cpn-Crec.Reconditionarea pieselor uzate se poate realiza prin mai multe procedee, care se aleg pe baza :

formei si a dimensiunilor piesei;

naturii materialului piesei;

tipului si marimii uzurii

utilajelor si a materialelor aflate in inzestrarea tehnica a intreprinderii.

Dintre procedeele de reconditionare cu raspandire mai larga fac parte:

-reconditionarea prin sudare

-reconditionarea prin metalizare

-reconditionarea prin deformare plastica

-reconditionarea prin acoperiri galvanice

-reconditionarea prin aplicarea de piese suplimentare ;

-reconditionarea prin operatii de prelucrari mecanice

Indiferent de procedeul folosit, reconditionarea cuprinde o serie de operatii preliminare de pregatire, operatia propriu-zisa de reconditionare si unele operatii finale.

3. METODE DE RECONDIIONARE

A PIESELOR

O mare parte din piesele uzate pana la limita maxima admisa pot fi aduse la conditiile normale daca asupra lor se intervine cu operatii de reconditionare sau de reparare.Unele piese nu pot fi refolosite, de aceea cand limita de uzare a fost atinsa inlocuirea lor este obligatorie. Reconditionarea se realizeaza prin diferite metode si necesita o serie de reparatii care se executa in ateliere speciale pentru departarea efectelor uzurii si readucerea pieselor initiale.Procedeele cele mai folosite pentru reconditionarea pieselor sunt:1. Recondiionarea pieselor prin sudare

2. Recondiionarea pieselor prin metalizare

3. Recondiionarea pieselor prin deformare plastic

4. Recondiionare pieselor prin galvanizare

5. Recondiionare a pieselor prin plicarea de piese suplimentare

6. Recondiionarea pieselor prin prelucrari mecanice

3.1. RECONDIIONAREA PRIN SUDARE

In momentul de fata, sudarea constituie unul din cele mai utilizate procedee de reconditionare. Acest lucru se datoreste faptului ca au fost puse la punct numeroase porcedee de sudare, realizate cu aparatura moderna si materiale foarte variate, ca: electrozi, pulberi, vergele de metal de adios.

3.1.1. Reconditionarea prin sudare manuala cu arc electric si electrozi metalici inveliti

Principalele lucrari de reconditionare efectuate prin acest procedeu sunt incarcarile de suprafete uzate prin frecare.

Incarcarea suprafetelor uzate se face prin depunerea succesiva de straturi de metal cu un electrod ales in functie de compozitia chimica a piesei de reconditionat.

Foarte frecvente sunt lucrarile de reparatii effectuate asupra unor piese sparte sau fisurate, din cauza unor suprasolicitari sau a unor accidente mecanice.

Piesele din otel se pregatesc, in prealabil, prin tesirea marginilor rupturii, se degreseaza cu atentie si se supun sudarii.

In general in functie de sudabilitatea otelului de cantitatea de metal care urmeaza a fi depus si de tipul electrozilor, piesele din otel se pot suda cu sau fara preincalzire.

Preincalzirea are drept scop micsorarea tensiunilor interne produse la sudare si inlaturarea pericolului fisurarii si al deformarii pieselor.

Preincalzirea se realizeaza prin introducerea pieselor in cuptoare sau cu ajutorulunor arzatoare cu gaze. Dupa sudare, piesele se racesc in cuptor sau se mai incalzesc usor cu arzatorul, astfel incat sa se asigure viteze de racire mici.

Piesele din fonta se recondtitioneaza prin sudare mai greu decat cele din otel, din cauza plasticitatii reduse si a tendintei de decarburare a fontei, care duc la aparitia usoara a fisurilor.Totusi printr-o tehnologie corecta si ingrijita se pot obtine suduri de buna calitate.

Sudarea pieselor din fonta se poate face la rece sau la cald.

Sudarea la rece se executa cu electrozi inveliti cu vergele din otel cu continut redus de carbon sau slab aliat , din aliaj monel(Cu Ni),din nichel pur sau nichel-fier. In cazul sudarii pieselor fisurate pentru a se evita propagarea in continuare a fisurii, la capetele ei se executa gauri care delimiteaza fisura. Pentru o buna depunere a metalului de adiaos, marginile fisurii de largesc print-o prelucrare mecanica in unghi.

In cazurile in care este necesar sa se asgure o rezistenta sporita imbinarii pieselir cu grosimea peretilor mai mare de 10mm sudarea la rece a fontei se executa prin introducerea in flancurile rostului a unor suruburi in care se sudeaza in rost sau daca piesa se preteaza a unor ancore care de asemenea se sudeaza impreuna cu piesa.

Pentru realizarea unor suduri cu rezistenta sporita si cu pericol redus de formare a fisurilor de aplica sudarea la cald .Sudarea se realizeaza cu electrozi cu vergea din fonta continind elemente care sa impiedice arderea carbonului, a siliciului si a manganului. Preincalzirea se realizeaza in cuptoare obisnuite sau mai frecvent in cuptoare speciale construite din caramizi refractare incalzirea se face cu mangal cu arzatoare.

3.1.2. Recondiionarea prin sudare automata cu arc electric sub strat de flux

Sudarea automata cu arc electric sub strat de flux este un procedeu caracterizat de o mare productivitate. El poate fi folosit pentru reconditionarea prin incarcare a unor piese cu suprafete uzate de intndere mare (cilindri de laminor sau pentru mori utilizati in industria alimentara sau cea a materialelor de constructii roti de vagoane de cale ferata sau tramvaie etc).

Pentru marirea productivitatii muncii se pot utiliza electrozi banda sau simultan mai multi electroizi sarma.

3.1.3. Reconditionarea prin sudare manuala cu flacara de gaze

Sudarea manuala cu flacara de gaze este un procedeu folosit pe scara larga la lucrarile de reconditionare a pieselor confectionate din cele mai diferite materiale (otel, fonta, metale si aliaje neferoase).

Inainte de sudare, suprafetele se curate de murdarie, ulei si rugina, cu ajutorul periilor de sarma sau chiar prin prelucrare mecanica pe strung sau pe alta masina-unealta.

In functie de natura materialului piesei se sudeaza la rece sau la cald. Preincalzirea pieselor se face la fel ca in cazul reconditionarii cu arc electric.

Materialul de adiaos se alege in mod asemanator electrozilor folositi la sudarea manuala cu arc electric, luindu-se in considerare natura materialului piesei reconditionate.

O atentie deosebita se va acorda alegerii unor fluxuri corespunzatoare, care sa asigure descompunerea oxizilor si fluiditatea baii de metal topit.

3.1.4. Reconditionarea pieselor cu arc electric vibrator (prin vibrocontact)

Incarcarea pieselor prin acest procedeu se realizeaza prin topirea electrodului cu ajutorul unui arc electric vibrator. Arcul electric vibrator se formeaza intre suprafata pieselor de reconditionat si un electrod din satma neacoperita, caruia i se imprima o vibratie uniforma cu frecventa de 50-100 oscilatii/secunda.

In timpul vibratiei, electrodul atinge piesa dand nastere la unui circuit, datorita caruia electrodul se sudeaza pe piesa. Procedeul are numeroase avantaje, printre care, cel al unei puritati ridicate si al unei incalziri reduse a piesei.

Instalatia folosita este relative simpla si poate fi usor realizata pe un strung obisnuit.

In practica se folosesc si instalatii la care miscarea vibratorie se realizeaza cu ajutorul unui vibrator electromagnetic.

3.2 RECONDIIONAREA PRIN METALIZARE

3.2.1. Generalitati

Metalizarea prin pulverizare este un procedeu de depunere pe suprafete metalice sau nemetalice a unor straturi de metal topit, antrenate de un current de aer comprimat sau inert.

Metalul care se depune se utilizeaza sub forma de sarma sau de pulbere. Topirea lui se face cu o sursa de caldura care poate fi o flacara oxigaz, un arc electric sau un jet de plasma.

Stratul depus adera la suprafata metalizata, datorita unui proces mecanic de infigere a particulelor metalice intre rugozitatile suprafetei piesei. Foarte rar, si anume in cazul metalizarii cu mobilden, se produce si un proces de difuziune a acestui metal in materialul piesei. De asemenea, se obtin uneori mici zone de sudura intre metalul depus sic el al piesei metalizate.

Dintre toate procedeele folosite pentru depunerea de straturi metalice pe suprafetele diferitelor corpuri, metalizarea prin pulverizare are cele mai numeroase si variate aplicatii, in toate domeniile industriale.

Acest lucru se datoreste, in principal, faptului ca depunerea se poate realiza pe orice suprafata metalica sau nemetalica -, iar straturile depuse sunt uniforme, rezistente la solicitari mecanice si la coroziune.

Tehnologia reconditionarii cuprinde o serie de operatii de pregatire, metalizarea propriu-zisa si unele operatii finale.

3.2.2. Operatii de pregatire a pieselor in vederea metalizarii

a) Verificarea pieselor. Dupa demontarea si curatirea sumara a pieselor, acestea se supun unui control defectoscopic, pentru a se elimina, de la inceput, piesele uzate, cu defecte grave, care, dupa reconditionare, ar putea provoca accidente in exploatare.

In functie de felul defectelor care se urmaresc a fi puse in evidenta, metodele de control defectoscopic nedistructiv se aplica astfel:

pentru defecte superficiale sau defecte interioare, care corespund cu exteriorul, defectoscopia cu substante penetrante prin colorare sau fluorescenta;

pentru defectele superficiale sau defectele interioare, aflate in apropierea suprafetei, defectoscopia magnetica;

pentru defecte interioare, defectoscopia cu radiatii penetrante (raze x sau y) sau defectoscopia cu ultrasunete.

Piesele fara defecte sunt supuse in continuare unui control al dimensiunilor si al defectelor de forma. Prin acesta se urmareste sa se determine:

daca unele cote au deposit sau nu, din cauza uzurii, limita inferioara sub care nu se mai mentine rezistenta mecanica a pieselor;

ovalitatile, deformarile sau dezaxarile pieselor;

cota de la care va incepe metalizarea si care permite stabilirea grosimii stratului de metal necesar a fi depus prin metalizare.

b) Pregatirea suprafetelor. Pentru a se asigura o aderenta cat mai buna a stratului de metal la suprafetele pieselor, acestea se curata si se degreseaza, prin spalare cu benzina, diversi alti solventi sau cu solutii de detergenti. Piesele imbibate cu ulei se expun la flacara unui arzator cu gaz, pentru a se elimina din porii metalului uleiul, a carui prezenta reduce aderenta stratului metalizat.

De asemenea, pentru a se obtine o aderenta sporita, este necesar ca suprafata piesei sa prezinte o rugozitate avansata; aceasta se poate obtine prin unul din urmatoarele procedee:

sablarea, operatie cel mai frecvent utilizata, deoarece realizeaza in acelasi timp si curatirea suprafetelor de oxizi, tunder, vopsea veche. Sablarea se executa, in majoritatea cazurilor, cu nisip antrenat de aer comprimat. Pentru a se evita incovenientul producerii prafului si al distrugerii granulelor de nisip, sablarea se poate inlocui cu alicarea, la care nisipul este inlocuit cu alice din fonta sau din otel. Prin alicare se obtin rugozitati mai mari decat prin sablare;

filetarea cu bavuri, procedeu utilizat la pregatirea suprafetelor cilindrice (fusurile si manetoanele arborilor cotiti, fusurile axelor si ale arborilor). Procedeul consta in taierea unui filet triunghiular dintr-o singura trecere, fixand cutitul de strung in consola si sub linia varfului strungului pentru a se produce vibratii si deci bavuri. Adancimea si pasul filetului, precum si pozitionarea cutitului variaza dupa dimensiunile piesei si grosimea stratului de metal care trebuie depus. Dezavantajul acestui procedeu consta in aceea ca, in unele cazuri, din cauza efectului de crestatura produs de filet, scade rezistenta la oboseala a piesei. De asemenea, procedeul este greu de aplicat suprafetelor dure, ca de exemplu, celor centrate si calite. Totusi acest ultim dezavantaj se poate inlatura printr-o inmuiere a materialului in urma unui tratament termic local (incalzire la flacara).

infasurarea cu sarma, procedeu care se aplica atunci cand nu este posibila utilizarea filetarii cu bavuri. Portiunea piesei care urmeaza a se metaliza se prelucreaza in prealabil, pentru a se elimina abaterile de forma, apoi se infasoara strans cu sarma, lasandu-se spatii libere intre spire. Extremitatile sarmei se fixeaza mecanic prin bride si suruburi sau prin puncte de sudura. Prin metalizarea ulterioara, se obtin straturi depuse cu rezistenta mult mai mare decat cea realizata la piesele pregatite prin filetare;

prelucrarea prin aschiere a suprafetelor plane, care se aplica atunci cand grosimea stratului depus depaseste circa 0.3mm. Pregatirea consta in prelucrarea pe suprafata piesei a unor canale in forma de coada de randunica, care servesc la ancorarea stratului de metal pulverizat. Tot in acest scop, pe suprafata se pot amplasa suruburi cu capul ridicat deasupra suprafetei.

In general, oricare ar fi fost procedeul prin care se pregateste o suprafata metalica in vederea metalizarii prin pulverizare, trebuie stiut ca operatia isi pierde eficacitatea daca suprafata pregatita este atinsa de grasimi sau de impuritati, sau in cazul in care depaseste intervalul de timp dintre pregatire si metalizarea propriu-zisa depaseste 3 ore.

In aceste cazuri, aderenta este compromisa de prezenta impuritatilor sau a oxizilor care se formeaza pe suprafata pregatita.

3.2.3. Metalizarea

a) Instalatii pentru metalizare. Pentru ca topirea metalului necesar depunerii se face cu ajutorul unei flacari oxigaz, al arcului electric sau al jetului de plasma, putem grupa astfel instalatiile pentru metalizare:

Instalatii pentru metalizare cu gaze(fig.1). Aceste instalatii folosesc drept gaze de ardere, cel mai frecvent acetilena, precum si propanul, gazul metan etc. Materialul de aport se poate afla sub forma de pulbere sau sub forma de sarma. Din punctul de vedere al manipularii, aparatele de metalizare prin pulverizare pot fi manuale sau mecanizate, in care caz sunt montate pe suporturi care le asigura o miscare continua si uniforma.

fig.1 Instalatii pentru metalizare cu arc electric(fig3). Aceste instalatii folosesc, de obicei, material de aport sub forma de sarma, insa pot lucra si in pulberi metalice.

fig.2

Instalatii pentru metalizare cu jet de plasma(fig.3). Aceste instalatii pot folosi ca material de aport atat pulberile cat si sarmele, care sunt topite intr-un jet de plasma. Plasma se produce in conditii optime, prin actiunea unui arc electric asupra unui gaz inert, in majoritatea cazurilor, argon. Acesta absoarbe o energie considerabila din arcul electric, se disociaza trecand printr-un ajutaj al aparatului si formeaza plasma. Fenomenul este reversibil, plasma restituind energia termica acumulata si realizand o temperatura foarte ridicata.

fig.3 Schema aparatului de metalizare cu jet de plasmasi material de aport sub forma de plubere

b) Depunerea metalului. Particulele fine de metal pulverizat cu dimensiuni de 0.010 0.015 mm se deplaseaza cu o viteza mare 140 300 m/s, aderand la suprafata piesei. In timpul metalizarii trebuie observat ca temperature la suprafata piesei san u depaseasca 60-70 grade Celsius; in caz contrar se intrerupe metalizarea si se raceste piesa prin suflare cu aer comprimat.

Grosimea stratului metalizat depinde de uzura piesei si de prelucrarile ulterioare la care va fi supusa suprafata. Astfel, pentru suprafete convexe, ca de exemplu fusuri, axe, arbori, straturile de metal trebuie sa aiba o grosime suficienta ca dupa operatiile de prelucrare mecanica finala, dimensiunile piesei sa fie identice cu cele ale unei piese noi. O atentie aparte se va acorda miscarilor relative dintre aparatul de metalizare si piesa, precum si distantei dintre aparat si piesa, de acesti doi parametrii depinzand buna calitate a stratului depus. Acesti parametrii se aleg pe baza indicatiilor furnizate de firma constructoare a aparatului de metalizare.

Pentru evitarea formarii fisurilor datorita tensiunilor produse ca urmare a supraincalzirii, metalizarea se va executa in mai multe treceri successive, grosimea stratului depus intr-o trecere nedepasind 0.5 mm.

Pentru micsorarea tensiunilor interne produse ca urmare a fenomenului de contractie a stratului depus, la terminarea metalizarii suprafetele metalizate se acopera cu pasla sau cu un alt material termoizolant, pentru ca stratul de metal sa se raceasca lent.

3.2.4. Prelucrarea pieselor metalizate

Pentru aducerea suprafetelor metalizate la forma si dimensiunile pe care piesa le-a avut la montarea initiala, este necesar sa se faca prelucrarea lor mecanica.

Aceasta prelucrare se executa cu mare atentie avansu-se in vedere faptul ca straturile depuse prin metalizare sunt fragile, existand riscul desprinderii lor.

Suprafetele cilindrice se prelucreaza prin strunjire si rectificare sau numai prin rectificare.

Suprafetele plane se prelucreaza prin rectificare degrosare si finisare apelandu-se foarte rar la rabotare sau frezare din cauza riscului desprinderii straturilor metalizate, ca urmare a aparitiei vibratiilor.

Sculele folosite la strunjire sau frezare sunt armate cu placute din carburi metalice, iar cele pentru rectificare sunt discuri abrazive cu granule de dimensiuni mari si cu liant moale, intrucat cele cu granule mici se imbacsesc usor cu praf metalic.

Adaosul de prelucrare se stabileste functie de prelucrarea prevazuta, marimea lui fiind suma adaosurilor de prelucrare pentru fiecare operatie in parte.

3.3. RECONDIIONAREA PRIN DEFORMARE PLASTICUnele piese uzate sau deteriorate pot fi reconditionate prin deformare plastica, recapatandu-si unele dimensiuni initiale, fara ca volumul lor sa se schimbe.

Aceasta se realizeaza printr-o redistribuire a materialului in volumul piesei, astfel incat sa se compenseze uzura. Reconditionarea prin deformare plastica se poate realiza prin mai multe metode ca de exemplu:

Refularea, metoda utilizata pentru marirea dimensiunii exterioare a pieselor pline sau pentru micsorarea dimensiunii interioare a pieselor tubulare, prin reducerea inaltimii lor.

Mandrinarea, metoda folosita in special, pentru marirea diametrului exterior al pieselor tubulare, fara modificarea lungimii lor. Mandrinarea se executa la cald sau la rece. Prin introducerea in interiorul piesei tubulare a mandrinelor de forma sferica sau conica.

Moletarea(randalinarea)(fig.5),metoda utilizata pentru modificarea dimensiunilor exterioare sau interioare ale pieselor cilindrice, prin deplasarea locala spre exterior a materialului de la suprafata. Moletarea se poate utilize pentru reconditionarea suprafetelor cilindrice pe care se monteaza rulmenti, dupa repararea ansamblului respective. Moletarea se executa pe strung cu ajutorul unor role de moletat. Pentru asigurarea unei dimensiuni precise de montaj, dupa moletare suprafata respective se rectifica.

SHAPE \* MERGEFORMAT

fig.53.4. RECONDIIONAREA PRIN ACOPERIRI GALVANICE

Piesele a caror uzura este mica de ordinul sutimilor sau al zecimilor de milimetru se pot reconditiona prin acoperirea galvanica a suprafetelor uzate cu un strat de metal, cel mai frecvent utilizandu-se cromul. Pentru asigurarea unei dimensiuni precise, dupa cromare, piesa se poate rectifica fin.

3.5. RECONDIIONAREA PRIN APLICAREA DE PIESE SUPLIMENTARE

Piesele cu uzuri mari sau cele reconditionate de mai multe ori se pot repune in folosinta prin indepartarea zonei uzate, pe cale mecanica prin aschiere -, sau pe cale termica cu flacara cu gaz -, si aplicarea in locul respective a unei piese suplimentare.

3.6 RECONDIIONAREA PRIN OPERAIIDE PRELUCRRI MECANICE

In unele ansambluri exista piese care lucreaza impreuna si intre care trebuie sa existe un joc de o anumita valoare. Dupa un anumit numar de ore de functionare, intre cele doua piese, prin uzarea lor, se stabileste un joc mai mare decat cel admis. Pentru a se evita inlocuirea ambelor piese ceea ce ar fi foarte scump -, se prefera repararea celei mai complicate piese, prin prelucrarea ei mecanica, iar piesa mai simpla se inlocuieste cu una noua.

Dimensiunea noua pe care o capata piesa prelucrata se numeste dimensiune de reparatie.

Reconditionarea ansamblului celor doua piese se poate aplica in acest fel de mai multe ori, pana cand dimensiunea de reparatie ajunge la o limita, sub care s-ar periclita rezistenta mecanica a piesei.

Aceasta dimensiune se numeste dimensiune limita de reparatie.

BIBLIOGRAFIE

1.M. RADO I- Reconditionarea pieselor; Editura Tehnica Buc. 1986

2.V. CARP Elemente de stiinta si tehnologia materialelor; Editura Tehnica Buc. 1998

3.T. SALAGEANTehnologia sudarii metalelor cu arc electric;Editura Tehnica Buc.1986

4.Internet

13