6
Metoda Frisco Metoda presupune abordarea abordând unei probleme din mai multe perspective şi pentru aceasta se bazează pe interpretarea din partea elevilor participanţi a unui rol specific, care să acopere o amunită dimensiune a personalităţii. Astfel, elevii din grupul de lucru vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul consevatorului, rolul exuberantului, rolul pesimistului şi rolul optimistului faţă de problema dezbătută. Scopul metodei este de a identifica problemele complexe şi dificile şi de a le rezolva pe căi simple şi eficiente. Ea are la bază brainstorming-ul regizat şi solicită din partea elevilor capacităţi empatice şi spirit critic, punând accentul pe stimularea gândirii, a imaginaţiei şi a creativităţii. Etapele metodei: 1. Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii sesizează o situaţie problemă şi a propun spre analiză; 2. Etapa organizării colectivului: se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul şi cine le joacă. Rolurile pot fi abordate individual sau, în cazul colectivelor numeroase, acelaşi rol poate fi jucat de mai multi participanţi concomitent, aceştia formând o echipă; 3. Etapa dezbaterii colective: fiecare interpretează rolul ales şi-şi susţine punctul de vedere în acord cu acesta. Cel care este conservator are rolul de a aprecia meritele soluţiilor vechi, pronunţându-se pentru menţinerea lor, fără a exclude însă posibilitatea unor eventuale îmbunătăţiri. Exuberantul priveşte către viitor şi emite idei aparent imposibil de aplicat în practică, asigurând astfel un cadru imaginativ-

Metoda Frisco

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Metoda Frisco

Citation preview

Metoda Frisco

Metoda presupune abordarea abordnd unei probleme din mai multe perspective i pentru aceasta se bazeaz pe interpretarea din partea elevilor participani a unui rol specific, care s acopere o amunit dimensiune a personalitii. Astfel, elevii din grupul de lucru vor trebui s joace, fiecare, pe rnd, rolul consevatorului, rolul exuberantului, rolul pesimistului i rolul optimistului fa de problema dezbtut.

Scopul metodei este de a identifica problemele complexe i dificile i de a le rezolva pe ci simple i eficiente. Ea are la baz brainstorming-ul regizat i solicit din partea elevilor capaciti empatice i spirit critic, punnd accentul pe stimularea gndirii, a imaginaiei i a creativitii.

Etapele metodei:

1. Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii sesizeaz o situaie problem i a propun spre analiz;

2. Etapa organizrii colectivului: se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul i cine le joac. Rolurile pot fi abordate individual sau, n cazul colectivelor numeroase, acelai rol poate fi jucat de mai multi participani concomitent, acetia formnd o echip;

3. Etapa dezbaterii colective: fiecare interpreteaz rolul ales i-i susine punctul de vedere n acord cu acesta.

Cel care este conservator are rolul de a aprecia meritele soluiilor vechi, pronunndu-se pentru meninerea lor, fr a exclude ns posibilitatea unor eventuale mbuntiri.

Exuberantul privete ctre viitor i emite idei aparent imposibil de aplicat n practic, asigurnd astfel un cadru imaginativ-creativ, inovator i stimulndu-i i pe ceilali participani s priveasc astfel lucrurile. Se bazeaz pe un fenomen de contagiune.

Pesimistul este cel care nu are o prere bun despre ce se discut, cenzurnd ideile i soluiile iniiale propuse. El relev aspectele nefaste ale oricror mbuntiri.

Optimistul lumineaz umbra lsat de pesimist, mbrbtnd participanii s priveasc lucrurile dintr-o perspectiv real, concret i realizabil. El gsete fundamentri realiste i posibilitile de realizare a soluiilor propuse de ctre exuberant., stimulnd participanii s gndeasc pozitiv.

4. Etapa sistematizrii ideilor emise i a concluzionrii asupra soluiilor gsite.

O secven didacticcare conine METODA FRISCO

Unitatea de nvmnt: coala Gimnazial V.I.Popa, Brlad

Profesor: Briciu Andreia Elena

Clasa: a VI-a

Subiectul: Schia D-l Goe, de I.L.Caragiale

Obiective operaionale:

s identifice modalitile de caracterizare ale personajelor;

s emit judeci de valoare asupra personajelor; s prezinte atitudinea naratorului fa de personaje;

s identifice trsturile fizice i morale ale personajelor din faptele, comportamentul i vocabularul lor.

Metoda Frisco

O perspectiv de abordare pentru caracterizarea personajelor

Evaluare formativSe explic elevilor metoda de lucru:Metoda Frisco abordeaz o problem din perspective multiple; elevii trebuie s interpreteze anumite roluri i s-i susin cu argumente punctele de vedere n cadrul unei dezbateri colective.Se vor forma dou echipe:

1. Echipa de investigaie alctuit din 10 - 15 elevi care vor rspunde unui chestionar pe marginea leciei anterioare;2. Echipa de concluzionare alctuit din 5 - 6 elevi, care comenteaz critic ntrebrile echipei de investigaie i propune rezolvri obinuite, revenindu-le apoi sarcina de a juca anumite roluri:C = conservatorul//tradiionalistul - apreciaz meritul soluiilor vechi, prezint neajunsurile fr a elimina posibile mbuntiri;E = exuberantul - emite idei originale, imposibil de aplicat n practic, asigurnd astfel o atmosfer creativ - imaginativ;P = pesimistul - neag posibilitatea oricarei mbuntiri a soluiilor originale;O = optimistul - critic poziia pesimistului i susine, n mod realist, soluiile propuse de exuberant.Echipa de investigaie se mparte n trei grupe:

G 1

1. Care sunt personajele din schia D-l Goe?

2. Care este personajul principal?

3. Care sunt personajele secundare?

4. Care sunt personajele episodice?

G 2

1. Cum explicai titlul schiei?

2. Precizai cteva din aciunile lui Goe!

3. Care sunt trsturile morale ale lui Goe desprinse din schi?

4. Care este atitudinea celor trei dame fa de aciunile lui Goe?G 3

1. Care sunt trsturile personajului principal desprinse din limbajul su?

2. Numii modaliti de caracterizare ale personajului!

3. Goe este caracterizat direct de ctre autor prin descriere. Cum?

4. Din ce rezult caracterizarea indirect a personajului?

Grupele vor formula rspunsurile la ntrebrile din lista de control.

Membrii echipei de concluzionare vor face aprecieri la adresa rspunsurilor.Echipa de concluzionare identific problema i mparte rolurile. Are o anumit atitudine fa de Goe care este obraznic i rsfat.

Concluzie: Goe este tipul copilului needucat, rezultat al unei educaii greite din partea prinilor.

Produsele elevilorConservatorul/tradiionalistulE pcat, dragi colegi, c personajul Goe aflat la o vrst destul de fraged, nu ascult de sfaturile celor mari, nu nva i este etichetat ca un copil needucat. E pcat c este obraznic, att cu mama, cu bunica, cu mtua, ct i cu ceilali oameni. Ar trebui s i se explice ce este bine i ce este ru, s nu mai fie ncurajat permanent n prostiile lui, s se comporte civilizat i s neleag c nu are doar drepturi, ci i obligaii.

Exuberantul

i ce dac Goe este neastmprat i nu ascult de mama lui? Mie mi se pare c nu este chiar aa de ru ceea ce face el, trindu-i copilria n snul unei familii care l iubete, l rsfa, l las s fac tot ce dorete el, l ncurajeaz chiar i atunci cnd rmne repetent oferindu-i totul. Dac a avea i eu o familie care mi-ar permite s m comport asemenea lui, s fac ce vreau fr s ofer ceva n schimb, s fiu permanent ncurajati s nu fiu pedepsit, a face la fel.PesimistulEu cred c Goe nu poate deveni un copil cuminte, fiind foarte rsfat, ncurajat de mam, bunic i mtu s fac orice prin simplul fapt c nu este certat, adugndu-se ncurajarea permanent, lipsa de preocupare, limbajul de mahala folosit. Toate acestea se nva i din familie, din mediul n care triete copilul, dar i prin educaie. Acest copil nu este educat, dar nu are nici modele de conduit.

Optimistul

Eu sunt sigur, dragi colegi, c este un copil care se poate schimba. Cred c atunci cnd va mai crete i va da seama c nu este bine ceea ce face i va deveni un copil politicos, respectuos i civilizat.