11

manastiri ctitorite

Embed Size (px)

DESCRIPTION

manastiri ctitorite de Stefan cel Mare

Citation preview

Page 1: manastiri ctitorite
Page 2: manastiri ctitorite

Mănăstirea Suceviţa Mănăstirea Suceviţa

Este ctitoria boierilor Este ctitoria boierilor Movileşti, ai căror Movileşti, ai căror reprezentanţi vor urca pe reprezentanţi vor urca pe tronul Moldovei în sec al XVI-tronul Moldovei în sec al XVI-lealeaA fost zugrăvită de fraţii Ion A fost zugrăvită de fraţii Ion şi Sofronie, una dintre cele şi Sofronie, una dintre cele mai reuşite picturi fiind Scara mai reuşite picturi fiind Scara lui Ioan Climax. lui Ioan Climax. Atrage atenţia şi friza Atrage atenţia şi friza filozofilor (Aristotel, Pitagora, filozofilor (Aristotel, Pitagora, Platon, Sofocle etc.)Platon, Sofocle etc.)Predomină culoarea verde.Predomină culoarea verde.

Page 3: manastiri ctitorite

MĂNĂSTIREA MĂNĂSTIREA VORONEŢVORONEŢ Mănăstirea VoronetMănăstirea Voronet e situată pe e situată pe

malul unui râu, în vecinătatea malul unui râu, în vecinătatea satului cu acelaşi nume, la doar satului cu acelaşi nume, la doar 44 km de Gura Humorului. Locaţia km de Gura Humorului. Locaţia se află la o cale de circa se află la o cale de circa 3535 km km atât de Suceava, cât şi de la atât de Suceava, cât şi de la Câmpulung Moldovenesc.Câmpulung Moldovenesc.

Iată şi o pisanie explicativă din Iată şi o pisanie explicativă din anul înălţării mănăstirii, pe locul anul înălţării mănăstirii, pe locul unei vechi biserici din lemn:unei vechi biserici din lemn:

"Io "Io Ştefan vodă voievodŞtefan vodă voievod, din mila , din mila lui Dumnezeu domn al Ţării lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a început să zidească voievod, a început să zidească această casă în mănăstirea de la această casă în mănăstirea de la VoroneVoroneţ întru numele sfântului şi ţ întru numele sfântului şi slăvitului, şi marelui mucenic, slăvitului, şi marelui mucenic, purtător de biruinţe, purtător de biruinţe, GheorgheGheorghe, , în anul în anul 14881488, luna mai 26, în , luna mai 26, în lunea după coborârea sfântului lunea după coborârea sfântului duh; şi s-a sfârşit în acelaşi an duh; şi s-a sfârşit în acelaşi an luna septembrie 14"luna septembrie 14"..

Page 4: manastiri ctitorite

Mănăstirea NeamţMănăstirea Neamţ Mănăstirea NeamţMănăstirea Neamţ - este cel mai mare si - este cel mai mare si

mai vechi aşezământ monahal din mai vechi aşezământ monahal din Moldova. Mănăstirea este atestată Moldova. Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activităţii monahale se întind până timp ale activităţii monahale se întind până în veacul al XII-lea. în veacul al XII-lea.

Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Muşat (1375-1391), voievodului Petru I Muşat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuţă mai veche mănăstirii, existase o bisericuţă mai veche din lemn, numită Biserica Albă, construită din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare la ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare la sfârşitul secolului al XV-lea şi are hramul sfârşitul secolului al XV-lea şi are hramul Înălţarea Domnului. Înălţarea Domnului.

Page 5: manastiri ctitorite

Mănăstirea Probota Mănăstirea Probota Mănăstirea Probota, ctitorită din ordinul domnului Moldovei Petru Rareş, este o Mănăstirea Probota, ctitorită din ordinul domnului Moldovei Petru Rareş, este o

mănăstire situată in satul cu acelaşi nume din Bucovina. Numele acestei mănăstiri, mănăstire situată in satul cu acelaşi nume din Bucovina. Numele acestei mănăstiri, este de origine slavă, însemnând „frăţie”. Mănăstirea Probota sau Sfântul Nicolae este de origine slavă, însemnând „frăţie”. Mănăstirea Probota sau Sfântul Nicolae din Poiana Siretului, s-a bucurat de atenţia deosebită a lui Ştefan cel Mare pentru din Poiana Siretului, s-a bucurat de atenţia deosebită a lui Ştefan cel Mare pentru faptul că aici odihneau osemintele mamei sale. faptul că aici odihneau osemintele mamei sale.

Page 6: manastiri ctitorite

Mănăstirea Putna Mănăstirea Putna

Ctitorie a lui Ştefan cel Mare, a fost construită Ctitorie a lui Ştefan cel Mare, a fost construită între 1466-1469, în 1481 fiind gata şi între 1466-1469, în 1481 fiind gata şi fortificaţiilefortificaţiile ei ei..

Putna a fost aleasă de Ştefan ca loc de veşnică Putna a fost aleasă de Ştefan ca loc de veşnică odihnă.odihnă.

Mănăstirea a fost un important centru cultural, Mănăstirea a fost un important centru cultural, aici s-au copiat manuscrise şi au fost realizate aici s-au copiat manuscrise şi au fost realizate splendide miniaturi.splendide miniaturi.

Lăcaşul deţine un bogat muzeu, cu broderii, Lăcaşul deţine un bogat muzeu, cu broderii, ţesături, manuscrise, obiecte de cult, argintărie, ţesături, manuscrise, obiecte de cult, argintărie, icoane etc.icoane etc.

Page 7: manastiri ctitorite

Mănăstirea Arbore Mănăstirea Arbore Luca Arbore a deţinut Luca Arbore a deţinut

aproape 40 de ani dregătoria aproape 40 de ani dregătoria de portar al Sucevei în timpul de portar al Sucevei în timpul lui Ştefan cel Mare.lui Ştefan cel Mare.

A fost sfetnicul lui Bogdan al A fost sfetnicul lui Bogdan al III-lea şi tutorele lui Ştefăniţă III-lea şi tutorele lui Ştefăniţă - Vodă, de a cărui sabie va - Vodă, de a cărui sabie va muri, fiind acuzat de trădare.muri, fiind acuzat de trădare.

În 1502 a cumpărat satul În 1502 a cumpărat satul Solca şi a construit aici o Solca şi a construit aici o biserică monumentală, biserică monumentală, necropolă de familienecropolă de familieRenumele bisericii se Renumele bisericii se datorează picturii sale.datorează picturii sale.

Page 8: manastiri ctitorite

Mănăstirea Moldoviţa Mănăstirea Moldoviţa Ctitorită în 1532 de către Ctitorită în 1532 de către

domnitorul Petru Rareş.domnitorul Petru Rareş. A fost pictată în 1537 atât în A fost pictată în 1537 atât în

interior, cât şi în exterior.interior, cât şi în exterior. Culoarea specifică este Culoarea specifică este

galbenul.galbenul. Muzeul păstrează manuscrise Muzeul păstrează manuscrise

din secolul al XV-lea. din secolul al XV-lea. Jilţul domnesc din vremea lui Jilţul domnesc din vremea lui

Petru Rareş şi broderiile Petru Rareş şi broderiile dăruite de Ştefan cel Mare dăruite de Ştefan cel Mare sunt alte opere valoroase ale sunt alte opere valoroase ale mănăstirii.mănăstirii.

Page 9: manastiri ctitorite

I etapI etapă 1457-ă 1457-143143

Anul, locul bătălieiAnul, locul bătăliei DesfăşurareDesfăşurare Consecinţele Consecinţele bătălieibătăliei

Anexa 6

Page 10: manastiri ctitorite

Acţiunile politicii externe a lui Ştefan cel Acţiunile politicii externe a lui Ştefan cel MareMare

Aprilie 1459Aprilie 1459 – – Tratat cu Polonia, la Overchelăuţi(pe Nistru); Tratat cu Polonia, la Overchelăuţi(pe Nistru); Regele Poloniei (Cazimir IV) recunoaşte ca domn pe Regele Poloniei (Cazimir IV) recunoaşte ca domn pe Ştefan, în schimbul acceptării suzeranităţii şi cedării a Ştefan, în schimbul acceptării suzeranităţii şi cedării a Hotinului;Hotinului;

Aprilie 1462Aprilie 1462 – Semnarea unui nou tratat cu Polonia, prin – Semnarea unui nou tratat cu Polonia, prin care Hotinul este restituit lui Ştefancare Hotinul este restituit lui Ştefan

Aprilie 1462Aprilie 1462 – Ştefan atacă cetatea Chilia (stăpânită de – Ştefan atacă cetatea Chilia (stăpânită de unguri), n-a putut s-o cucereascăunguri), n-a putut s-o cucerească

Ianuarie 1465Ianuarie 1465 – Al doilea atac asupra Chilia, cetatea a fost – Al doilea atac asupra Chilia, cetatea a fost redobândită.redobândită.

Page 11: manastiri ctitorite

1. Personalitate istorică care a ocupat funcţii:voievod al 1. Personalitate istorică care a ocupat funcţii:voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei (1446-1453) şi căpitan Transilvaniei, regent al Ungariei (1446-1453) şi căpitan general al regatului (1453-1456)general al regatului (1453-1456)

2.Cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare .2.Cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare . 3.În anul 1467 decembrie a avut loc bătălia de la...3.În anul 1467 decembrie a avut loc bătălia de la... 4.În 1470 are loc zdrobirea oştilor tătare în dumbrava 4.În 1470 are loc zdrobirea oştilor tătare în dumbrava

de la ...de la ... 5. Localitatea unde Ştefan cel mare a fost uns ca 5. Localitatea unde Ştefan cel mare a fost uns ca

domn .domn . 6.Numiţi două personalităţi istorice care au primit titlul 6.Numiţi două personalităţi istorice care au primit titlul

de de atlet al lui Hristos.atlet al lui Hristos. 7.Cum se numea ucigaşul lui Bogdan al II-lea tatăl lui 7.Cum se numea ucigaşul lui Bogdan al II-lea tatăl lui

Ştefan cel MareŞtefan cel Mare 8.Campanie militară a oştilor creştine împotriva turcilor8.Campanie militară a oştilor creştine împotriva turcilor 9.Acţiune militară întreprinsă de Iancu de Hunedoara în 9.Acţiune militară întreprinsă de Iancu de Hunedoara în

Balcani 1443-1444Balcani 1443-1444 10.Mănăstirea unde a fost înmormântat Ştefan cel 10.Mănăstirea unde a fost înmormântat Ştefan cel

Mare.Mare.