Embed Size (px)
Citation preview
Mănăstirea ProbotaDe la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mănăstirea Probota
Mănăstirea Probota - vedere dinspre sud-est
Profilul mănăstiriiConfesiune: ortodoxăHram: Sfântul Nicolae (6 decembrie)Ctitor: Petru RareșTip: maici
Datele mănăstiriiDatare: 1530Țara: RomâniaLocalizare: Probota, județul SuceavaWebsite: http://www.manastireaprobota.ro/index.html [arhivat]
Mănăstirea Probota (după denumirea veche Mănăstirea Pobrata) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Probota (care aparține în prezent de orașul Dolhasca din județul Suceava) de către domnitorul Petru Rareș. Biserica mănăstirii are hramul Sfântul Nicolae (sărbătorit în fiecare an pe 6 decembrie).
Mănăstirea Probota a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei (1522-1677), aici aflându-se mormintele domnitorilor Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Ștefan Rareș (1551-1552), al Doamnei Elena Rareș și ai altor membri ai familiei domnitoare a Moldovei.
Mănăstirea Probota a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-a-A-05592 [1] și fiind formată din 6 obiective:
Biserica "Sf. Nicolae" - datând din 1530 și având codul SV-II-m-A-05592.01; Clisiarnița - datând din 1530 și având codul SV-II-m-A-05592.02;
Ruinele caselor domnești - datând din 1530 și având codul SV-II-m-A-05592.03;
Ruinele clădirilor din incintă - datând din sec. XVI-XVII și având codul SV-II-m-A-05592.04;
Turnurile de colț - datând din sec. XVI și având codul SV-II-m-A-05592.05;
Zidul de incintă - datând din 1550 și având codul SV-II-m-A-05592.06.
În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica "Sf. Nicolae" din cadrul mănăstirii, împreună cu alte 6 biserici din nordul Moldovei (Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Suceava ("Sf. Ioan cel Nou") și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
Cuprins
[ascunde] 1 Istoric
o 1.1 Ctitorirea
o 1.2 Decăderea
o 1.3 Reînființarea așezământului monahal
2 Biserica "Sf. Nicolae"
o 2.1 Arhitectura bisericii
o 2.2 Iconografia
o 2.3 Necropolă domnească
3 Alte construcții
o 3.1 Zidul de incintă
o 3.2 Clisiarnița și turnul-clopotniță
o 3.3 Casa Domnească și clădirile mănăstirești
o 3.4 Biserica-paraclis
4 Imagini
5 Vezi și
6 Note
7 Bibliografie
8 Legături externe
[modificare] Istoric
[modificare] Ctitorirea
Mănăstirea Probota
În anul 1391, în timpul domniei lui Petru I Mușat (1375-1391), izvoarele vremii consemnează existența Bisericii "Sf. Nicolae" în Poiana Siretului. Acest lăcaș de cult era construit din lemn de stejar, fiind una dintre cele mai vechi biserici atestate pe teritoriul Moldovei. Locul unde a fost construit acest lăcaș de cult nu este cunoscut, din denumirea sa rezultând că se afla în mijlocul unei păduri.
Peste câteva decenii, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a clădit o nouă biserică, de această dată din piatră, mai la vale, de-a lungul pârâului Probota. În această biserică, Ștefan cel Mare a îngropat-o pe mama sa, Oltea Doamna, decedată în 1465. [2] Lăcașul de cult a fost avariat de un cataclism, fiind reconstruit de Ștefan cel Mare. Nici acest lăcaș de cult nu are viață lungă, fiind dărâmat în urma unei alunecări de teren. [3] Urmele acestei biserici se mai văd și astăzi.
Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) a zidit o biserică nouă, pe un platou care domină valea Siretului, la circa 300 m vest de ultimul amplasament. Grigore Ureche menționează în Letopisețul său că Petru Rareș a început construirea Mănăstirii Probota în anul 1528, ridicând-o până la jumătate în prima sa domnie și săvârșind-o în a doua sa domnie. [4] Această afirmație este însă eronată, deoarece în pisanie se spune că biserica a fost finalizată în anul 1530. Lăcașul de cult a fost pictat în interior și exterior în 1532.
Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află pisania scrisă în limba slavonă și care are următorul text: "Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată eu robul stăpânului meu Iisus Hristos, Io Petru Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Vodă cel Bătrân, a binevoit domnia mea cu buna mea voie, în al patrulea an al stăpânirii (mele) împărătești, a zidit acest hram întru numele arhiereului și făcătorului de minuni Nicolae, fiind egumen kir Grigorie, în anul 7038 oct(ombrie) 16." (1530).
Se pare că domnitorul a fost îndemnat să ctitorească această biserică de către vărul său, Grigorie Roșca, care a fost și primul egumen al Mănăstirii Probota. În acest sens stă mărturie o scrisoare trimisă de Grigorie către călugării mănăstirii (în care afirmă că el a fost cel care l-a îndemnat pe Petru Rareș să construiască mănăstirea), precum și pomenirea numelui său în pisanie. [5]
Mănăstirea Probota a beneficiat de o atenție deosebită din partea domnitorului Petru Rareș. Acesta i-a întărit toate daniile mai vechi pe care le primise Biserica "Sf. Nicolae" din Poiana Siretului, adăugându-i sate noi și înzestrând-o cu odoare de preț. Ctitoria rareșiană a devenit necropolă voievodală. În septembrie 1546, domnitorul Petru Rareș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el. Acest moment este relatat astfelk de către cronicarul Grigore Ureche: "Pătru vodă fiindu bătrân de zile și căzându în boală grea, au plătitu datoriia sa, ce au fostu dator lumii și s-au săvârșit septemvrie 2, vineri, la miiazănoapte și cu cinste l-au îngropat în mănăstire în Pobrată ce este făcută de dânsul, cu multă jale și plângere, ca după un părinte al său". [6]
[modificare] Decăderea
Pisania bisericii
După moartea voievodului, în anul 1550, Doamna Elena și trei copii ai săi (Iliaș Voievod, Ștefan și Constantin) închideau biserica cu un zid gros de incintă, cu trei turnuri de apărare pe latura estică, mănăstirea semănând astfel cu o cetate medievală. Iliaș Rareș a construit în incintă locuințe domnești. În biserica mănăstirii au fost ulterior înmormântați domnitorul Ștefan Rareș (care urcase pe tron după fratele său, Iliaș, și domnise în perioada 1551-1552) și Doamna Elena Rareș (decedată în 1553). În anii următori, în mănăstire au fost îngropați unii dregători și familiile lor, printre aceștia menționând pe episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545) sau pe marele vistiernic Stroici.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, Mănăstirea Probota a fost prădată de tâlhari, care au profanat unele morminte. Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a refăcut parțial zidurile de incintă, turnurile de colț și acoperișul bisericii și a construit o a doua casă domnească, la sud de biserică. [7]
Mănăstirea Probota a fost un valoros centru de cultură românească medievală. Aici și-au desfășurat activitatea patru mitropoliți cărturari ai Moldovei: Grigorie Roșca (primul egumen al Probotei, mitropolit în perioada 1546-1551) - în prima jumătate a secolului al XVI-lea, Gheorghe
Movilă (călugărit la Probota, mitropolit în perioadele 1588-1591 și 1595-1605) și Teodosie Barbovschi (călugărit la Probota, mitropolit în perioada 1605-1608) - în a doua jumătate a secolului al XVI-lea și Dosoftei Bărilă (călugărit în 1648 la Probota, mitropolit în perioadele 1671-1674 și 1675-1686). [8]
În anul 1677, mitropolitul Dosoftei a închinat Mănăstirea Probota și moșiile ei Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Aici s-au instalat călugări greci care nu s-au îngrijit de conservarea ansamblului mănăstiresc, nepăsarea lor ducând la degradarea în timp a ctitoriei lui Petru Rareș. Pe lângă nepăsare, călugării greci au dat dovadă și de nepricepere. Astfel, reparațiile efectuate în jurul anului 1844 mai mult au dăunat monumentului. Picturile murale interioare din altar, naos și încăperea mormintelor au fost acoperite cu zugrăveli realizate grosolan și de proastă calitate. De asemenea, ferestrele gotice din pridvor și pronaos au fost zifite unele în întregime, iar altele doar în parte. [9]
La 15 septembrie 1863, prin efectul Legii secularizării averilor mănăstirești, domeniile și bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea Probota este desființată, iar biserica "Sf. Nicolae" devină biserică parohială a satului. Clădirile din complexul monahal încep să se degradeze, iar chiliile și locuințele domnește sunt mistuite de un incendiu de la începutul secolului al XX-lea. Resturile rămase sunt furate de săteni și folosite pentru construcția de case sau anexe gospodărești.
După decenii în care a stat în uitare, Mănăstirea Probota a revenit în atenția publică în 1904, când s-au împlinit 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare. Atunci a fost adusă în biserică piatra de mormânt a Doamnei Oltea, mama fostului domnitor. Între anii 1934-1937, Comisiunea Monumentelor Istorice a efectuat unele lucrări de restaurare a bisericii și clisiarniței, sub coordonarea arhitectului Horia Teodoru. S-a decapat tencuiala exterioară care acoperise ferestrele din pridvor și pronaos, s-au reconstruit muluerile gotice ale ferestrelor din pridvor, s-a refăcut acoperișul bisericii și soclul etc. În 1986, se desfășoară lucrări de consolidare a bisericii, fiind înlocuit acoperișul de șiță cu unul nou care respecta însă formele învelitorilor tradiționale, compartimentate, ale bisericilor din Moldova, după cum apăreau în tablourile votive. [10]
[modificare] Reînființarea așezământului monahal
În anul 1993, arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților a reînființat Mănăstirea Probota, dar cu obște de maici. S-au construit ulterior noi corpuri de chilii, clădiri administrative și spații de cazare pentru pelerini în afara incintei mănăstirești.
În același an (1993), Biserica "Sf. Nicolae" din cadrul Mănăstirii Probota a fost inclusă de către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei. Acest fapt a dus la creșterea interesului față de acest monument istoric; astfel, între anii 1996-2001, complexul monahal de la Probota a fost supus unui amplu proces de cercetare, restaurare si valorificare desfășurat sub egida UNESCO și cofinanțat de Japan Trust Fund for World Heritage și Ministerul Culturii din România. S-a scos la lumină fresca interioară originală (din 1532), prin contribuția unor restauratori de pictura murală din România, Austria, Italia, Germania, Franța, Polonia, Cehia, Elveția și Columbia.
În prezent, Mănăstirea Probota are în proprietate 25 ha teren arabil, 3 ha de livadă, o grădină de zarzavat și o gospodărie anexă cu păsări și animale. În cadrul mănăstirii funcționează un atelier de pictură (unde se pictează icoane pe lemn și se încondeiază ouă) și unul de croitorie (în care se confecționează haine monahale doar pentru personalul mănăstirii). Maicile de aici desfășoară o activitate socială concretizată în oferirea de mâncare caldă unor bătrâni și familii nevoiașe din satul Probota sau în ajutor acordat copiilor din familii cu probleme la rezolvarea temelor școlare. [11]
[modificare] Biserica "Sf. Nicolae"
Biserica "Sf. Nicolae" este o capodoperă a arhitecturii medievale românești și se remarcă prin silueta elegantă, bogăția de forme și elemente arhitecturale, rafinamentul artistic, măiestria și complexitatea ornamentației, ca și prin strălucita execuție a picturilor care redă cu naturalețe și realism zbuciumul sufletesc al personajelor. [12]
[modificare] Arhitectura bisericii
Biserica "Sf. Nicolae" - latura sudică
Biserica este construită din piatră brută, cu asize de câte trei rânduri de cărămidă, dispuse orizontal. Planul construcției este triconc, după tradiția bizantină. Biserica este susținută de 7 contraforturi: două se află în colțurile exonartexului (pridvorului), câte două încadrează cele două abside laterale și un picior de contrafort susține absida altarului.
Absidele laterale sunt pentagonale și încadrate de câte două contraforturi, iar absida altarului este heptagonală. Absidele sunt împodobite cu arcade oarbe, având deasupra lor două rânduri de ocnițe (mari și mici). Ocnițele mari se întind de la o absidă laterală la celalaltă, pe când ocnițele mici se prelungesc până în dreptul pridvorului.
Acoperișul bisericii este din șindrilă și a avut două boltituri mici la capete. [13] Ulterior, acoperișul a fost înălțat, boltiturile au fost suprimate, acoperișul turlei a fost făcut țuguiat (anterior era boltit), iar deasupra altarului a fost înălțat tot un acoperiș țuguiat.
Deasupra naosului se află o turlă octogonală zveltă cu patru ferestre dreptunghiulare în cele patru puncte cardinale, așezată pe două rânduri de baze stelate suprapuse și sprijinită de patru contraforturi mici pe laturile oarbe. Deasupra arcadelor duble se află un rând de ocnițe.
În interior, biserica este împărțită în cinci încăperi: pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos și altar. Toate aceste încăperi (cu excepția altarului) sunt separate prin ziduri groase. La început, în pridvor se intra prin două uși. În timp, însă, ușa de pe peretele nordic a fost zidită, rămânând în funcțiune numai ușa de pe peretele sudic. Pridvorul are formă dreptunghiulară și este luminat prin opt ferestre înalte realizate în stil gotic și amplasate patru pe latura vestică, două pe latura sudică și două păe latura nordică. Deasupra pridvorului se află o boltă semicilindrică.
În pronaos se intră printr-o ușă în stil gotic. Pronaosul este dreptunghiular și luminat prin patru ferestre în stil gotic (câte două pe pereții de nord și de sud). Încăperea mormintelor are o boltă semicilindrică și este luminată prin două ferestre dreptunghiulare (una pe peretele nordic și una pe cel sudic). Naosul are două abside semicirculare în interior și pentagonale la exterior. În fiecare absidă laterală se află o fereastră dreptunghiulară (de dimensiuni egale cu cele din încăperea mormintelor). Deasupra naosului se înalță turla cilindrică în interior și octogonală la exterior. Absida altarului este decroșată față de restul construcției, existând cele două nișe (proscomidiarul - la nord și diaconiconul - la sud). În axul absidei se află o fereastră dreptunghiulară identică cu cele din naos și încăperea mormintelor. [14]
[modificare] Iconografia
Tabloul votiv
Biserica a fost pictată în frescă în stil bizantin atât în interior, cât și în exterior. Numele meșterilor nu se cunosc.
Picturile din interior datează din vremea domniei lui Petru Rareș, dar ele s-au păstrat originale doar în pridvor și pronaos. Cu prilejul reparațiilor din 1844, picturile din încăperea mormintelor, naos și altar au fost refăcute grosolan de către meșteri care au respectat totuși planul iconografic inițial.
Pe pereții pridvorului și pronaosului sunt pictați sfinți prăznuiți de Biserica Ortodoxă (sinaxarul), precum și unele scene din istoria creștinismului (calendarul). Se remarcă execuția strălucită a ansamblului "Judecata de apoi", zugrăvit pe bolta pridvorului, precum și "Cele șapte sinoade ale Bisericii", pe arcurile bolților pronaosului. Din păcate, în 1925, un călugăr care a vrut să curețe pictura din pridvor a șters cu cârpe ude picturile bolții, distrugând unele chipuri și alterând tonurile altor picturi. [15]
În cupola turlei naosului este pictat Pantocratorul, pe pereții turlei fiind o reprezentare a Liturghiei cerești cu cortegiile de îngeri, iar la baza turlei, în pandantivi, se află chipurile celor patru evangheliști. Pe bolta altarului este reprezentată Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe, iar pe pereți sunt reprezentate diferite scene din viața Mântuitorului: Vindecarea slăbănogului, Spălarea picioarelor Domnului, Cina cea de Taină, Învierea Domnului, Duminica Tomei ș.a. [16]
Tabloul votiv a fost pictat pe peretele sud-vestic al naosului, cel actual fiind refăcut în 1844. Sunt reprezentați domnitorul Petru Rareș, Iliaș Rareș (moștenitorul tronului și viitor domnitor), Ștefan Rareș (viitor domnitor), Doamna Elena și doi copii mai mici: Constantin și Ruxandra. Domnitorul oferă macheta bisericii Mântuitorului, prin intermediul Sfântului Nicolae, patronul acesteia. Chipul lui Iliaș a fost înnegrit în acest tablou, după trecerea sa la islamism. [17]
Inițiativa de a picta pereții exteriori ai mănăstirilor din nordul Moldovei a aparținut domnitorului Petru Rareș. De-a lungul a câtorva decenii, începând cu Biserica "Sf. Gheorghe" din Hârlău (1530) și încheind cu Biserica Voroneț (1547), un număr de 15 biserici moldave au fost împodobite cu fresce de o rară frumusețe. Această mișcare artistică s-a stins însă într-o perioadă relativ scurtă. Există desigur două excepții, și anume pictarea la exterior a mănăstirilor Râșca și Sucevița în anul 1552, respectiv 1596.
Biserica Mănăstirii Probota a fost zugrăvită în exterior în anul 1532 din inițiativa vărului lui Petru Rareș, egumenul Grigore Roșca. Fiind cea de-a doua biserică pictată la exterior din ciclul inițiat de domnitor (după Biserica "Sf. Gheorghe" din Hârlău), ea nu a beneficiat încă de o deplină cunoaștere a tehnicii de către meșterii zugravi, fapt ce a condus la degradarea treptată a frescei. [18] Din cauza ploilor și zăpezilor, zugrăveala exterioară s-a șters în mare parte. Nu se cunosc încercări de restaurare a picturii murale exterioare. Din frescele exterioare păstrate se mai deslușesc doar câteva pe peretele sudic, mai adăpostit de vânturi și ploi. Este vorba de urme din Imnul Acatist sau Arborele lui Iesei etc.
Valoarea picturilor murale de la Probota a fost constatată de mulți specialiști în artă, concluzionându-se că "dacă arta în sine a zugravului e departe de a egala pe aceea a florentinului, nu știu dacă nu îl trece prin puterea sentimentului religios". [19]
[modificare] Necropolă domnească
Mormintele lui Petru Rareş, al Doamnei Elena şi al celor două fete (Eftimia şi Samfira)
Cu ocazia construirii acestui locaș de cult, Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, a decis să rupă tradiția familiei sale princiare și să desemneze mănăstirea drept viitoare necropolă a sa și a urmașilor săi, înzestrând-o în acest scop cu odoare de preț și moșii.
Astfel, între pronaos și naos a fost amenajată o încăpere a mormintelor. Lângă peretele sudic, înspre pronaos, se află mormântul domnitorului Petru Rareș. Pe mormântul său se află o lespede cu următoarea inscripție în limba slavonă: "(Această groapă e a) iubitorului de Hristos, robul lui Dumnezeu Io Petru Voievod, fiul bătrânului Ștefan, care (s-a strămutat) la veșnicele lăcașuri, veșnica lui pomenire...".
De-a lungul aceluiași perete al naosului, înspre culoar, se află mormântul Doamnei Elena Rareș, soția ctitorului și fiica țarului Despot. Inscripția în limba slavonă ce se află pe lespedea funerară a mormântului său conține următoarele cuvinte: "Această groapă e a roabei lui Dumnezeu Elina, doamna lui Petru Voievod, fiica lui Despot țarul, care s-a strămutat în acest lăcaș și în veșnicele lăcașuri, Veșnica ei pomenire. 7..."
Tot de-a lungul peretelui sudic, dar înspre naos, se află două morminte având lespezile tombale de dimensiuni mici și cu scrisul șters. Aceste morminte sunt ale Eftimiei (fiica lui Petru Rareș) și Samfirei (fiica lui Ștefan Rareș).
De-a lungul peretelui nordic se află mormântul domnitorului Ștefan Rareș (1551-1552), fiul lui Petru Rareș.
Pietrele funerare ale domnitorilor Petru Rareș și Ștefan Rareș, precum și cea a Doamnei Elena, sunt executate în marmură și bogat împodobite, după cum dicta obiceiul acelor vremi. Spre deosebire, lespezile tombale ale celor două fete de domnitori sunt din piatră.
În anul 1904, cu prilejul serbărilor organizate la împlinirea a 400 ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, a fost adusă aici piatra de mormânt a Doamnei Oltea (mama lui Ștefan cel Mare), fiind așezată chiar în imediata apropiere a mormintelor lui Petru Rareș și soției sale. [20] Pe piatra sa tombală este următoarea inscripție: "Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama
domnului Io Ștefan Voievod, care a murit la anul 6973 (1465), noiembrie 4". Ștefan cel Mare și-a îngropat mama în Biserica "Sfântul Nicolae" din Poiana Siretului, aflată în apropierea actualei mănăstiri Probota.
După stingerea familiei ctitorului, Mănăstirea Probota a devenit necropolă boierească. În pridvorul și în pronaosul bisericii se află numeroase morminte ale unor dregători și ale familiilor lor. Printre cei îngropați în biserică se află episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545), o fetiță, Vasilica (+ 1569), marele vistiernic Stroici și alți membri ai familiei sale. Cercetările arheologice au dus la recuperarea din mormintele nejefuite a unor piese vestimentare (o bonetă bărbăteasca, o rochie, un ilic brodat și pantofi de femeie, toate din materiale scumpe, decorate cu fir de argint aurit împletit sau brodat), bijuterii de aur cu pietre prețioase și semiprețioase (un inel sigilar al lui Simion Stroici, porumbei de filigran folositi ca ace de văl, o pafta/broșă feminină, inele, cercei etc.). [21] În prezent, toate pietrele funerare boierești se află sprijinite de pereții din pridvorul bisericii.
[modificare] Alte construcții
[modificare] Zidul de incintă
Biserica este înconjurată de ziduri groase ca de cetate, care închid o incintă aproape pătrată cu laturile de aproximativ 90 m. Zidurile sunt construite din piatră de râu și au o înălțime de 6 m și o grosime de 1-1,10 m. Ele sunt prevăzute cu metereze și creneluri. [22]
Zidul vestic este sprijinit la exterior de un contrafort amplasat aproximativ la jumătatea laturii. În zidul de pe latura sudică a fost construită o portiță secretă mică din lemn masiv. Aceasta se afla lângă chiliile mănăstirești.
Pe latura estică se află trei turnuri pătrate (două la colțuri și unul în mijloc) legate între ele printr-un drum de strajă. Turnul de pe mijlocul laturii estice servește și ca poartă de intrare în incinta mănăstirească. Pe zidul exterior se află un tablou votiv destul de șters reprezentând pe Petru Rareș cu familia sa, iar dedesubt o stemă moldovenească cu următoarea pisanie: "Această mănăstire a făcut-o Io Petru Voievod, la anul 7038 și s-au îngrădit după moartea lui de Doamna Elena și copiii ei Io Iliaș Voievod și Ștefan și Constantin, la anul 7058 septembrie 4" (1530, 1550). [23]
[modificare] Clisiarnița și turnul-clopotniță
Clisiarniţa şi turnul-clopotniţă
În colțul de nord-vest al incintei mănăstirești se află clisiarnița care face corp comun cu turnul-clopotniță. Clisiarnița datează din 1530, fiind construită în aceeași perioadă cu biserica. Această clădire a fost considerată multă vreme a fi Casa domnească, deși înglobarea în același edificiu cu cel al clopotniței ar fi trebuit să indice o altă destinație. [24]
Clisiarnița are două niveluri, la fiecare etaj aflându-se câte două încăperi. [25] La etajul de sus se ajunge pe o scară în formă de spirală. Ușile și ferestrele clădirii s-au degradat în timp. Turnul-clopotniță are trei niveluri, fiind atașat clisiarniței pe latura estică și sprijinit de două contraforturi la unghiurile vestice. [26] Turnul a servit atât pe post de clopotniță, cât și ca loc de strajă.
În prezent, în clisiarniță a fost organizat un mic muzeu care adăpostește obiecte din secolele XV-XVIII: icoane, fragmente de mobilier, veșminte bisericești, vase liturgice, candele de argint, cruci în filigran, cărți de cult vechi, precum și artefacte (monede, bijuterii, vase de ceramică, cahle decorate etc.) descoperite în urma cercetărilor arheologice. [27]
[modificare] Casa Domnească și clădirile mănăstirești
În partea de sud a incintei au fost construite Casa Domnească și edificiile mănăstirești: trapeza, chiliile, cuhnea. Modul de organizare a incintei a fost astfel gândit încât funcțiunile strict sacre (ale bisericii, clopotniței și clisiarniței) să fie separate de viața curentă dintr-o mănăstire domnească din Moldova: locuință temporară pentru Domn, clădirile necesare obștii călugărești. [28]
La începutul secolului al XX-lea, chiliile mănăstirești din incintă au fost mistuite de un incendiu. [29] În prezent, din aceste clădiri nu au rămas decât niște ruine și niște beciuri care au început să fie restaurate.
În anul 1993, după reînființarea mănăstirii, s-au construit corpuri de chilii, clădiri administrative și spații de cazare pentru pelerini în afara incintei mănăstirești.
[modificare] Biserica-paraclis
La sud-vest de biserică a fost construit recent un paraclis din lemn, care este folosit pentru slujbele zilnice de către monahiile de la Probota.
Manastirea Probota
Manastirea Probota
La inceputul secolului XIV a luat fiinta pe Valea Siretului una din cele mai vechi sihastrii din Moldova. Calugarii se nevoiau cate doi-trei in mici chilii de lemn si isi castigau existenta din impletirea cosurilor de salcie de pe lunca Siretului. Cu timpul au construit o mica biserica cu hramul "Sfantul Nicolae", numita "Sihastria din Poiana" iar mai apoi, Voievodul Petru Musat a zidit aici o biserica de piatra, numind-o Manastirea "Probota" ( Fratia). Biserica de zid Sfantul Nicolae deteriorandu-se, a fost parasita definitiv de Petru Rares (domn in doua randuri: 1527-1538; 1541-1546). El zideste in 1530 actuala manastire Probota, sau Pobrata ("infratire" sau "fratie"), cum i se mai spunea pe vremuri. Pe zidul dinspre sud se pastreaza pisania in limba slavona, cu urmatorul continut: "Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, iata eu, robul Stapanului meu Iisus Hristos, Io Petru Voievod, cu mila Lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, fiul lui Stefan Voievod cel Batran, a binevoit domnia mea cu buna mea voie in a 4-lea an al stapanirii (mele) imparatesti, a zidi acest hram intru numele Arhiereului facatoru de minuni Nicolae, fiind egumen chir Grigore in anul 7038 (1530)".
Petru Rares a inzestrat manastirea cu vesminte, argintarii, carti si a daruit multe si frumoase mosii. A zidit imprejurul bisericii chilii pentru egumeni si calugari, cladiri pentru gospodarie si in partea de nord a construit si o Casa Domneasca. Mitropolitul Dosoftei care a trait o perioada aici, a reparat-o in urma unui incendiu, a terminat edificiile din curte si trapeza, dupa care a inchinat manastirea Probota sfintei manastiri de la Ierusalim. In 1964 manastirea in care au vietuit totdeauna calugari, s-a desfiintat, devenind biserica de mir. In 1991 s-a reinfiintat ca manastire pentru calugari iar in 1994 a fost transformata in manastire pentru calugarite.
Biserica este zidita in plan treflat, cu interiorul compartimentat in altar, naos, camera mormintelor (gropnita) pronaos si pridvor, despartite prin ziduri de piatra, cu usi de comunicare
intre ele. Altarul si absidele laterale sunt poligonale in exterior si semicirculare in interior. Absida altarului este prevazuta cu cele doua nise adanci obisnuite: proscomidia si diaconicul, avand fiecare cate o ferestruica mica. Turla este octogonala, deschisa pe naos si luminata prin patru ferestre. Pronaosul, de plan dreptunghiular, este strabatut de cate doua mari ferestre cu ancandramente de piatra. Biserica, cu peretii foarte grosi, are lungimea de 32,2 m, latimea 9 m si inaltimea maxima 27,7 m. Alte doua contraforturi sunt la pridvor si unul mai scurt la altar. Soclul bisericii este din piatra cioplita. Impodobirea fatadelor este data de randul de firide ce inconjoara biserica sub cornise, mai putin la pridvor. Firidele au fost la inceput pictate, dar azi pictura nu se mai vede. Caracteristica pentru arhitectura Probotei este preferinta pentru detalii si profilatura de traditie gotica.
In biserica se afla 21 de pietre tombale epigrafe, realizate intre 1464-1640, de o remarcabila valoare documentara si artistica; pietrarii au trecut de la elemente decorative geometrice la cele accentuat vegetale, inovatie reprezentativa pentru sculptura secolului al XVI-lea. In camera mormintelor (gropnita) sunt ingropati: Doamna Oltea, mama lui Stefan cel Mare, ; Doamna Elena, a II-a sotie a lui Petru Rares; doamna lui Petru Rares, fiica lui Ioan Despot. Zidurile de aparare inalte de 6 metri, turnurile patrate si Casa domneasca (vestigii), intregesc ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldovenesti - printre putinele piese din secolul al XVI-lea care mai exista.
Pictura din interior a fost executata in tehnica fresca in 1536, cu unele refaceri in 1550 si restaurata in 1844, cand s-au refacut picturile din altar, incaperea mormintelor si naos. Numai pictura din pronaos si pridvor a ramas in cea mai mare parte originala. Pe bolta pridvorului se afla scena "Judecata de Apoi", pictata prima oara aici si la Humor. In pronaos, pe arcurile boltilor se mai pastreaza pictura cu cele sapte sinoade ecumenice. A fost pictata in intregime in exterior, dar cu timpul zugravelile au disparut si s-a tencuit din nou. Pe fatada sudica se mai observa urme din vechea pictura, putand fi distinse Acatistul Maicii Domnului si Arborele lui lesei. Pictorii care au realizat lucrarea nu sunt cunoscuti. S-a constituit o echipa din specialisti care fac cercetari asupra picturii pentru restaurarea ei cand mijloacele financiare vor permite.
Clopotnita se afla la nord-vest de biserica. Zidul din incinta a fost construit de Elena Doamna si fiii in 1550. Actualul zid din piatra, cu creneluri de aparare, inalt de 8 m si turnul de la intrarea in incinta care se afla la est de biserica, au fost construite in vremea lui Vasile Lupu.
Colectia de istorie si arta veche, in organizare, cuprinde piese obtinute in urma sapaturilor arheologice, tesaturi din sec. XVI-XVII, obiecte de cult, vesminte (sec. XVIII).
Turism Bucovina
Bucovina - Manastirile Pictate
Bucovina - Harta Manastiri
Bucovina - Traditii
Manastirea a fost inclusa in patrimoniul national din 1993. Biserica si picturile exterioare si interioare ale ei cat si toate cladirile care apartin manastirii au fost restaurate de catre UNESCO in colaborare cu Guvernul Romaniei intre anii 1996 si 2000.
Anul constructiei : 1530 Construita de: Printul Petru Rareş Locatia: Probota, Judetul Suceava Sumar: Picturile din exteriorul bisericii Sf. Nicolae palesc in comparatie cu cele din interior care fac parte din cele mai deosebite de acest gen din Moldova. Ramasite ale vechii manastiri au fost gasite in sapaturile arheologice care au fost facute.
HARTILE PICTATE ale Manastirii Probota >>
Inscriptiile comemorative de pe zidul manastirii ca si de pe poarta turnului mentioneaza anul 1530. Se considera ca biserica a fost terminata in 1530 si pictata in 1532. Recentele sapaturi
arheologice in componentele manastirii sugereaza ca celelate constructii au fost terminate cativa ani mai tirziu. Celelalte cladiri ale manastirii au fost construite intre anii 1530 si 1550, iar zidurile ce o inconjoara in 1550. Pe peretele din exterior al portii turnului exista reminiscente a unei fresce cu opt figuri, cel mai probabil Petru Rares, familia sa si cei doi arhangheli. In mijloc esteo nisa cu figura pictata a Sfantului Nicolae, protectorul acestei biserici. Mai jos de sfant este o superba gravura cu blazonul Moldovei cu inscriptia: Aceasta manastirea a fost construita de Printul Petru in 7038 (1530) si a fost inconjurat de un zid, dupa moartea lui, de printesa Elena si copilul ei Printul Ilias si Stefan si Constantin, in 7058 (1530), pe 4 septembrie”.
Pe peretele exterior din nord doar medalioanele cu ingeri, chiar de sub acoperis, au supravietuit. Forma acoperisului a protejat picturile acestea de diferentele de temperatura, ploaie, zapada si contactul direct cu soarele.
O bolta de forma unui butoi duce din poarta turnului in interiorul asezamantului monahal. Pe peretele din vest al fatadei turnului exista o alta nisa, mica de asta data, cu pictura Fecioarei si a Pruncului ei. Asezamantul monahal masoara cam 90m x 90m. Biserica Sfantului Nicolae este aprope in mijloc, cu ambele abside indreptate spre poarta turnului. Biserica este un arhetip al stilului moldovenesc, cu forma sa lunguiata si alungita, 36.20 m lungime si 9.5 metri latime, alaturi de cele trei apse. La sfarsitul partii din est a bisericii, pe langa naos se gaseste minunatul turn in forma de lanterna ce atinge inaltimea de 30 metri. Biserica a fost partial restaurata si reparata de citeva ori in trecut, dar intre 1996 si 2001
UNESCO, Funadatia Japoneza de Credinta si Ministerul Roman al Culturii au colaborat pentru a termina restaurarea acestei biserici si a celor mai importante componentele din asezamantul monahal. Scopul principal al acestui proiect a fost acela de a proteja si restaura picturile de pe fatadele interioare si exterioare la frumusetea lor originala, dar in concordanta cu aceastea, multe lucrari arhitecturale si arhelogice au trebuit duse la bun sfirsit pt a termina acest proiect.
In timpul recentei campanii de restaurare a UNESCO, stratul de pictura dat peste in secolul 19, a fost indepartat pentru a descoperi stratul original. In stanga se poate vedea pictura din secolul 19 si in dreapta pictura din secolul 16.
Sarea si umiditatea din pamant au fost principalele cauze care au distrus aceste picturi. Pentru a preveni eventualele deteriorari din cauza sarii, bancile de piatra care inconjoara biserica au fost demontate,vechiul ciment a fost indepartat, si bancile au fost reasamblate fara a se folosi ciment. Problema ridicarii de praf a fost rezolvata prin construirea unui sistem de pavaj si a unui sistem de drenaj si canalizand apa de ploaie care cade din acoperis in sistemul de drenaj. Umiditatea si lichenii ce distrugeau stalpii ce sustineau peretii bisericii si citeva blocuri de piatra au fost inlocuite. Ferestrele din piatra la fel ca si deschiderile din usi au suferit din cauza vremii si piesele cele mai deteriorate au trebuit inlocuite. Cele mai distruse rame din piatra au fost inlocuite dupa departartea lichenilor. Cele mai multe ferestre sparte si ramele ferestrelor ruginite aveau apa in interiorul lor ceea ce cauza constant deteriorarea picturilor. Noile ferestre duble au
fost montate cu rame din lemn pt a preveni condensarea. Ramele de piatra dateaza de la restaurarea din 1930 si doar cinci ferestre au piese originale gravate in partea de sus. De o parte si de alta a unuia din pragurile de geam care au supravietuit se afla pronaosul cu cele doua bolti gemene si ferestre largi. De asemeni, boltile gemene au fost folosite inainte de Manastirea Probota la Manastirea Neamtului (1497) si Sfantul Ioan Cel Nou (1512-1522) si dupa Probota la Manastirea Episcopului de Roman (1542 ) si Manastirea Sucevita (1584). Doar la Probota complicatul sistem de bolti a fost realizat pentru extinderea ei.
Sistemul complicat de arce, apse si pandantive compune spatiul naosului. Deasupra, in mijloc, este turnul si in spatele razei este jumatate din bolta altarului. Iconostasul separa naosul de altar.
Mormintele gasite sunt marcate cu vergele de sticla plasate intre caramizi, si pietrele de mormant sunt asezate dea lungul peretilor. Sub podea un nou sistem de incalzire este inclus pentru a mentine o umiditate si o temperatura constanta in interiorul bisericii. Usa de pe peretele din nord este noua, o replica a celei precedente. Celelalte doua usi au fost curatate si reparate si cateva blocuri de pietre de la ramele usilor si unele trepte au fost inlocuite. Cele opt ferestre ale exonartexului si patru ale pronaosului au fost inlocuite la sfarsitul secolului 18.
Manastirea PROBOTA
Manastirea Probota este prima ctitorie a domnului Petru Rareş, ridicată în 1530, pe locul unei bisericuţe de lemn (1398) şi a uneia din piatră (1440). „Probota” înseamnă „frăţie”.
Arhitectura
Edificiu monumental, armonios, cu turla deasupra naosului pridvor închis de înalte ferestre gotice cu chenare din piatră cioplită
abside poligonale marcate de arcade oarbe şi ocniţe
soclu prelungit cu bancă de jur-împrejur
zidurile de apărare de 6m. înălţime
turnuri pătrate
casa domnească
Acest ansamblu monahal conţine elemente ale arhitecturii civile moldoveneşti.
Pictura manastirii Probota
cea interioară – originală din 1532 s-a păstrat în mică măsură. Judecata de Apoi, din pridvor, este introdusă pentru prima dată în Moldova de egumenul mănăstirii, cărturarul Grigorie Roşca. Este o compoziţie amplă, înconjurată de simbolurile zodiacului.
Sinoadele şi Calendarul se pot vedea în pronaos aşa cum au fost concepute iniţial.
Tabloul votiv (Petru Rareş, D-na Elena, Ilias) a suferit intervenţii în jurul lui 1550, respectiv 1844.
cea exterioară – este printre primele mănăstiri moldoveneşti cu pictură exterioară (1532). Fresca nu s-a păstrat.Totuşi se văd urme din Imnul Acatist, din Arborele lui Ieseu şi figura lui Grigorie Roşca (vag).
În gropniţa bisericii manastirii Probota se află pietrele tombale, printre care cele ale voievodului Rareş, doamnei sale Elena, a lui Ştefăniţă.
Pietrele sunt din marmură albă cu o bogată decoraţie cu elemente florale (inovaţie pentru sculptura sec.16)
