Univ

ersi

tate

a de

Med

icin

ă și

Fa

rmac

ie d

in C

raio

va

2015

Supo

rtur

i ped

agog

ice

Din cuprins Puncte de vedere Partea din Întreg

În ajutorul cadrului didactic tânăr

Activități didactice cu grupuri mari

Strategii academice

Primirea în comunitatea academică

Centrul de Educație

Medicală

Caiete de lucru pentru cadrele didactice

Serie nouă

Anul III, nr. 3-4

Partea din Intreg

Ultimately, we actually all belong to only one tribe, to Earthlings.

Jill Tarter, astronom american, SETI Center

La începutul anilor ’70, proaspăt descins în Clujul universitar, balic la

medicină, am fost ajutat să mă adaptez la noul mediu, conform tradiției locale, de un mentor (i.e. un student în anii terminali, de obicei un conorășean sau consătean de origine). El mi-a descifrat structura organizatorică a IMF, mi-a arătat clădirile unde urma să învăț, celebra cafenea medicinistă ”Croco”, mi-a creionat ceva dascăli (inclusiv cu încondeieri cu mici picanterii circulate în tradiția orală studențească), la o bere, la Kios ș.a. Într-o după-amiază, m-am trezit cu el în cameră. ”Balic, ai un pol? Mergem la cumpărături”. Nu exista refuz față de mentor.

M-am trezit în strada Doja, în fața unei ceaprăzării, care avea drept reclamă, mai multe șepci roșii. Erau din catifea roșie, cu cozoroc negru din carton presat, lăcuit, și marcate cu diverse însemne metalice, aurii. Între acestea, toiagul lui Esculap cu șarpele încolăcit. Odată devenit proprietarul șepcii, a urmat, firesc, un bilet de meci... Iar pe stadion, m-am trezit într-o mare de șepci roșii, cu toate însemnele pe care le văzusem. Erau studenți de la toate facultățile din oraș, erau chiar și cadre didactice tinere (mai rar, chiar și mai puțin tinere!). Am ajuns să ne știm, să ne salutăm pe stradă, la un spectacol sau la o cafea. Cu unii, ne-am cunoscut apoi personal, cu alții, nu. Dar, fiecare eram o șapcă roșie de la medicină, de la politehnică sau de la universitate. Șapca aceea ne lega între noi, eram o entitate a orașului. Și eram mândri de asta, iar localnicii, era evident, ne simpatizau.

Mi-au venit în gând aceste amintiri, citind un eseu de referință despre sentimentul de apartenență (Daniel Calin ”Construction identitaire et sentiment d’appartenance”, 1998, arianesud.com).

2

Sentimentul de apartenență se referă, în general, la o relație sigură sau la o conexiune cu o anume comunitate (etnică, religioasă, sportivă, muzicală ș.a.). În studenție, se referă la identificarea cu anul de studiu, facultatea, universitatea, profilul profesional, campusul ș.a.

Acest sentiment nu este unul înnăscut, el se naște treptat din relația dintre un individ și un grup, se construiește cu migală și răbdare. Orice instituție serioasă dorește să-și fidelizeze personalul, iar universitățile nu fac excepție.

Un tânăr având sentimentul de apartenență și de mândrie pentru colegi, instituție sau comunitate poate fi emoțional mai puternic, mai sigur pe sine, este capabil să înfrunte cele mai diverse provocări (care nu sunt puține la medicină!). Se creează astfel un suport solid pentru învățare și dezvoltare.

Apartenența la comunitate contribuie la o mai bună calitate a vieții de student, o mai bună autoprețuire prin afirmarea afinităților personale și identificarea diferențelor, acces la informații importante, dezvoltarea unor legături posibil utile în viitor, dezvoltarea identității profesionale, premisele unei bune integrări în colectivul de la locul de muncă.

Prin identificarea de modele în rândul cadrelor didactice, tinerilor medici sau a personalului medical se construiește o imagine mai bună despre viitorul profesional și nevoile de dezvoltare personală.

Intre condițiile care contribuie la dezvoltarea sentimentului de apartenență, la studenți, contează foarte mult modul în care tânărul este primit într-un grup/comunitate. Dar nu numai la intrarea în grup, ci și în toate activitățile ulterioare (ex. la rotația stagiilor, studenţii trebuie priviţi în primul rând ca un element valoros venit într-o clinică și integrați în echipa locală).

Apoi, este important ca studentul să fie lăsat să se exprime, să fie ascultat și consultat, să primească un rol activ, să fie motivat prin cointeresarea în construcția curriculară și derularea activităților.

În acest context, cadrele didactice (și personalul nemedical din universitate!) trebuie să prevină situaţiile în care studentul se simte ignorat, marginalizat sau, mai grav, dat deoparte.

3

Marile universități și-au pus la punct diverse strategii de dezvoltare a sentimentului de apartenență și identitatea socio-profesională (chiar dacă nu sunt făcute publice explicit, uneori). Sunt folosite inteligent etape cheie din evoluția tinerilor studioși, spre exemplu sosirea în instituție sau, pentru conservarea legăturilor viitoare cu alma mater ale alumni, la încheierea studiilor. S-au imaginat, pe lângă politici și practici cotidiene, ceremonialuri și festivități care să marcheze momentele speciale în conștiința membrilor grupului. Așa sunt de ex. ”Prima săptămână” sau Ceremonialul halatelor albe”, larg răspândite în lume, devenite tradiție academică.

Propunem în acest număr, pentru tinerii sosiți în universitate, un eveniment ceremonial anual, asimilabil unui ritual de trecere de la perioada de elev la cea student, și nu oriunde, ci la o universitate de științe medico-farmaceutice! Gândit ca un moment inițiatic, înseamnă, în fond, o primire colegială structurată, o confirmare a acceptării în societatea academică dar și asumarea unor responsabilități. O dezbatere în comunitatea academică în jurul acestei propuneri, ar fi binevenită.

Tot din perioada șepcii roșii... Îmi amintesc surprinderea

(plăcută!) când am constatat că majoritatea dascălilor, de la asistent la rector, ni se adresau cu ”domnule coleg”. O atitudine criticată azi de unii deontologi, dar care, pe majoritatea dintre noi, ne-a responsabilizat semnificativ. Știam bine, că noi, cei cu câte un femur (luat cu împrumut, pe un pachet de ”Carpați”, de la nemuritorul și eternul laborant Anania), ieșind falnic pe la colțul servietei, nu puteam fi încă de-adevăratelea colegi întru profesiune, dar ne simțeam parte a aceleași comunități academice cu maeștrii.

Până la urmă, și mentorul, și șapca roșie, și ”domnișoară colegă”, și încă multe altele, erau elementele constitutive ale unei strategii (premeditată sau intuită de câte pedagogii și managerii academici ai vremii !?) de dezvoltare a sentimentului de apartenență la o instituție de prestigiu.

P.S. Șapca roșie, în deceniile ce s-au petrecut de atunci, s-a pierdut pe undeva, dar nu s-a putu șterge din memoria mea și a

4

colegilor de generație. Continuăm să comunicăm între noi mai mult decât cu cei ”fără de șapcă”. Verificat! Sentimentul de apartenență, între altele, face ca amintirile din viața de student să fie mai frumoase și mai persistente. De ce să nu ne ajutăm mai tinerii colegi să-și construiască prietenii, colegialități și amintiri frumoase despre instituție și despre ei înșiși ? (a.c.)

ÎN AJUTORUL CADRULUI DIDACTIC TÂNĂR

ACTIVITĂŢI DIDACTICE CU GRUPURI MARI (I) Definiția unui grup mare nu este standardizată. Dimensiunea

minimă acceptată în scop de predare este, în general, de 15 studenți. Limita superioară este mai greu de fixat, mai ales cu noile tehnici de predare bazate și susținute de tehnologii informaționale cu acces și diseminare nelimitată. Pentru întâlnirile față în față, mărimea grupului poate fi limitată de obiectivele de învățare vizate, tehnicile pedagogice adoptate, mediul de învățare.

Conform DEX ed. 2009, cursul este definit, prin prisma educației, ca: 1) expunere, predare a unei materii de studiu sub forma unui ciclu de lecții sau prelegeri; prin extensie, oră sau totalitatea orelor de program destinate acestei expuneri. Exemplu: cursul de boli infecțioase, la anul VI medicină, include 15 prelegeri a câte 3 ore. 2). Ciclu de lecții sau de prelegeri prezentate în volum (și servind ca manual). Am cumpărat cursul de ginecologie.

Lecture (engl) - conferință, prelegere, discurs, referat, curs Prelegerea (lat., legere - citire, prae - în fața cuiva; a citi în fața unui

auditoriu) este arhetipul activității didactice cu un grup mare de studenți, și rămâne şi în prezent o formă esenţială a procesului de învăţare - predare. ”Prelegere”, în învățământul superior, este folosit interșanjabil cu”curs magistral”. Prelegerea este supusă astăzi unor modificări semnificative, mai ales în contextul diversificării învăţământului activ, a învăţământului bazat pe problemă, a învăţământului bazat pe student sau a învățatului amestecat/hibrid. Noile pedagogii de tip blanded learning

5

(predare - învățare hibridă sau mixată), precum MOOC (Massive Open Online Courses, cu un număr nelimitat de cursanți) sau flipped learning (“school work at home and home work at school”) aduc valențe noi acestui tip de experiență pedagogică.

Avantajele prelegerilor: permit transmiterea importanţei intrinseci a conţinutului

subiectului; transmit entuziasmul personal al lectorului/conferențiarului,

stimulând interesul auditoriului; oferă studentului un model stimulativ; interesaţi, stimulaţi,

studenţii învaţă mai bine; pot descrie aspecte ale subiectului abordat care nu sunt încă

publice sau liber accesibile (e.g. rezultatele unei lucrări originale, ale unui articol în curs de apariţie);

permit organizarea materialului astfel încât să satisfacă țintit nevoile auditoriului;

permit transmiterea în acelaşi timp a unei cantităţi mari de informaţii unei asistențe largi, deci sunt mai ieftine;

permit controlul maxim al cadrului de predare/lectorului asupra activității;

constituie o “ameninţare” redusă pentru student, căruia nu i se cere nimic (sic!);

se bazează pe învăţarea prin ascultare (avantaj doar pentru o anumită categorie de studenţi!);

solicită mai puţin timpul cadrului didactic vs. activităţile interactive. Dezavantajele prelegerilor pot crea dificultăţi procesului de învăţare prin plasarea studentului

într-un rol pasiv; privează de feed-back atât cadrul didactic, cât şi cursantul; reclamă un conferenţiar experimentat;

6

lasă sarcina organizării şi sintetizării conţinutului numai în seama conferenţiarului;

nu încurajează/învaţă studenţii să caute materiale noi; nu demonstrează studentului că există o schimbare permanentă

a cunoştinţelor; nu asigură accesul studenţilor la bazele de date pe care le-ar

putea manipula singuri pentru a găsi informaţii noi; nu învaţă studenţii cum să rezolve practic o problemă pe baza

conţinutului aplicaţiei; nu învaţă studenţii să lucreze în echipă pentru rezolvarea unei

probleme; limitează procesul de învăţare (cursul face parte din procesul de

învăţământ, însă mai puţin din procesul învăţării); cursul presupune că toţi studenţii au nevoie de aceeaşi

informaţie, prezentată oral, în acelaşi ritm, fără dialog cu conferenţiarul.

Studenţii au capacităţi diferite de a asculta eficient o perioadă mai

mare de timp, indiferent de calităţile conferenţiarului; în general, concentraţia studenţilor este maximă timp de 15-20 minute de ascultare, apoi scade semnificativ.

Scăderea concentraţiei apare prin: saturaţia cu date factuale, oboseala parţială a cadrului didactic si a studentului, plictiseala studentului, lipsa de varietate a metodelor de predare. În primele 15 minute studenţii notează cca. 41% din materialul prezentat apoi tot mai puţin.

S-a sugerat că ar fi mai eficiente cursuri de 25-30 minute mai curând decât 50 de minute.

Truc: o ieșire din cadrul și ritmul prelegerii (ex., povestirea unei

întâmplări personale legată de problema expusă, un caz mai deosebit, sau, de ce nu, o glumă, ...), poate reaprinde atenția pentru încă cca. 15 minute; și așa, cu 2-3 ranforsări de atenție se poate duce cursul de 45-50 de minute.

7

Dezvoltarea cursului Introducerea Prima impresie contează (2/3 din impresia finală asupra cursului

este asociată cu începutul !). O introducere eficientă la un curs se bazează pe 3 principii simple: trezeşte atenţia stabileşte o relaţie cu cursanții prezintă conţinutul şi structura cursului Se sugerează ca primele propoziţii să fie un preambul neimportant

dar care să ofere timp studenţilor să se conecteze la conţinut. Alţi autori recomandă proiectarea unei imagini cu structura cursului.

Profesorul Theodor Billroth, la

Viena, cu ocazia demonstraţilor operatorii, umplea amfiteatrul cu grupuri mari de studenţi by Adalbert Seligmann (1862-1945).

Propria prezentare şi

afirmarea lectorului că este în temă cu interesul și așteptările auditoriului pentru subiectul

abordat nu este numai o chestiune de politeţe, dar şi o cale de a atrage atenţia cursanților.

Stabilirea contactului vizual şi a relaţiei cu auditoriul sunt esenţiale în această etapă (chiar dacă pe parcursul lecţiei nu vor mai fi atât de frecvente).

Indicaţiile asupra conţinutului şi structurii prezentării oferă auditoriului cadrul propice luării notelor de curs şi pentru învățare, reduc incertitudinea, cresc încrederea în profesionalismul conferenţiarului.

8

Prezentarea conţinutului Acoperirea subiectului propus este scopul principal al cursului. În permanenţă trebuie avute în vedere înţelegerea şi motivaţia

auditoriului. Sunt importante: planificarea cursului, precum şi elementele

structurale şi alcătuirea cursului (v. vale). Structura clasică a unei prelegeri presupune (v. desen nr.1.) - împărțirea și organizarea materialului în subcapitole mari, la

rândul lor, structurate pe subsecţiuni, iar acestea pe subpuncte; - subsecţiunile conţin punctele principale, dar și exemple,

clasificări, elaborări şi rezumarea conţinutului.

Desen nr 1. Harta conceptuală a construcției unei prelegeri

Încheierea La finalul prelegerii, se rezumă punctele principale ale expunerii,se

subliniază legăturile dintre diverse subpuncte, chiar și cu alte cunoştinţe

9

anterioare, dacă este cazul (vor ajuta studentul să rememoreze si să înţeleagă mai bine subiectul).

Cursuri modificate 1. Cursul cu minipauze intercalate Pentru creşterea retenției si înţelegerii informaţiei, conferenţiarul, tot

la 15-20 minute, face micropauze în prezentare și invită studenţii să lucreze 2 câte 2, timp de 2-3 minute, pentru a clarifica şi asimila materialul prezentat anterior. Procedeul este consolidat printr-o scurtă perioadă (cca 3 minute), la sfârşitul cursului, în care se solicită studenţilor să exprime tot ce-şi amintesc din prezentare, prin evocare liberă.

2. Cursul dirijat Prin acest procedeu, studentul este ajutat să sintetizeze materialul

audiat şi să-şi dezvolte capacitatea de a lua notiţe. Studenţilor li se anunţă obiectivele cursului în avans. În acest tip de curs, se cere studenţilor să audieze 20-30 minute expunerea şi să ia notiţe. Apoi, se oferă 5 minute să consemneze tot ce-şi pot aminti. La sfârşitul sesiunii, studenţii se grupează câte 2-3, reconstruiesc şi discută cursul prezentat şi îşi completează propriile notiţe. Cadrul didactic rămâne disponibil tot timpul pentru clarificarea problemelor/întrebărilor ridicate de grupuri. Procedeul poate fi uşurat de folosirea unor ghiduri de studiu, întrebări bine elaborate şi prin mini-teste pre-şi post-sesiune.

Variantă: cursul de tip iterativ, clasic. Cursul este împărţit şi în acest caz în subprobleme majore, dar fiecare are o structură similară. Exemplu: prezentarea a 4 boli înrudite urmărind “Simptomatologia”, “Semne obiective”, “Principii de diagnostic”, “Îngrijirea bolnavului”, “Complicaţii şi prognostic”, etc.

Cursul clasic nu este uşor de realizat (deşi lasă această impresie). Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere:

- cunoaşterea foarte bună a ceea ce are de prezentat şi ce lasă deoparte din subiectul abordat;

- stabilirea unor structuri foarte clare ale fiecărei subsecţiuni; - formularea limpede a începutului și a încheierii fiecărei

subsecţiuni (pe tablă, pe un transparent sau verbal: ‘Deci [pauză], esenţialul este […]. Şi acum să trecem la următoarea problemă”).

10

3. Cursul bazat feed-back Se desfăşoară pe baza unui ghid de studiu suplimentar, în care se

prezintă studentului obiectivele învăţării, bibliografia recomandată, teste (pre-şi post-), eventual o schiţă de note de curs. Sesiunea constă în două microcursuri a câte 20 de minute, separate de o sesiune de studiu. În sesiunea de studiu, studenţii sunt grupaţi câte 2-3 şi discută întrebările puse de cadrul didactic sau cuprinse în ghidul de studiu. Se pare că, această formă este preferată de majoritatea studenților cursului clasic (peste 85%). Dezavantaje pentru conferențiar: necesită o planificare extensivă, iar pregătirea este mare consumatoare de timp.

4. Cursul bazat pe răspunsuri Este practic un forum al studenţilor, care pun întrebări cu răspuns

deschis conferențiarului în domeniul subiectului abordat. În funcţie de structura cursului, acesta se organizează săptămânal. În faza iniţială a cursului, studenţii elaborează întrebările şi le motivează. Cadrul didactic listează întrebările, pe tablă sau pe un transparent, pe măsura prezentării. Se cere apoi studenţilor să ordoneze întrebările după importanţă (din punctul lor de vedere). Odată aranjate, întrebările constituie schiţa după care se desfăşoară în continuare cursul. Este un curs extrem de solicitant pentru cadrul didactic.

Variante - se cere studenţilor să elaboreze sau să trimită întrebările în

perioada anterioară cursului; - cadrul didactic poate opri cursul la jumătatea expunerii şi să

solicite studenţilor să se grupeze câte 3-4. Se oferă grupurilor cca 5 minute să elaboreze fiecare câte o întrebare la care urmează să răspundă cadrul didactic.

Metoda permite studenţilor să sorteze informaţia şi să fie implicaţi activ în discuţie, în gândire, peer teaching.

Sugestii pentru pregătirea cursului 1. Alegerea subiectului: tema poate fi impusă (de programă, de

coordonatorul de curs, de ex.); dacă este lăsată la libera alegere a cadrului didactic, trebuie să se țină cont de interesele și obiectivele de învățare ale studenților;

11

2. Asocieri libere: se notează, fără nicio organizare, toate ideile și gândurile spontane despre subiect - date, fapte, întrebări ș.a.. Se încercuiesc ideile care urmează a fi folosite;

3. Elaborarea unui titlu de lucru - bazat pe ideile care au fost reținute în etapa anterioară. Titlul - sub forma unei afirmaţii - trebuie să susțină obiectivele prelegerii (ex. ”Indicaţiile macrolidelor în practica pediatrică de ambulatoriu”) sau a unei întrebări (ex. ”Care sunt cauzele non-aderenței la tratamentul antiviral a bolnavilor cu infecţie HIV/SIDA ?”).

Analiza variabilelor ascunse în titlu - se revede titlul de lucru şi se analizează factorii sau variabilele pe care le ascunde (toxicitatea medicaţiei, costurile, lipsa de informare, lipsa medicamentului, consiliere inadecvată, neîncredere etc.)

4. Structurarea expunerii - se redactează o primă schiţă a structurii cursului (maxim o pagină). Este recomandat ca prelegerea să se scrie sub formă de note, lăsând spaţii libere între secţiuni, iar subtitlurile să se sublinieze.

5. Schița prelegerii - se urmăresc idei şi date specifice (cf. punctelor 1-4). Se citesc secţiunile relevante din câteva cărţi sau articole. Nu este recomandat să se parcurgă un material documentar prea amplu. Ar putea deveni o tactică procrastinatorie în loc de muncă efectivă.

Dacă titlurile şi subtitlurile sugerează necesitatea unor modificări ale planului inițial, în această etapă se fac modificările necesare.

6. Definitivarea prelegerii - se verifică dacă ordinea subcapitolelor și subpunctelor este corectă. Se rezumă punctele principale pe o coală. Se alcătuiește un cuprins al cursului.

7. În final, se pregăteşte introducerea cursului, urmărind să trezească interesul auditoriului şi să creeze cadrul de desfăşurare a cursului.

Se stabilesc mijloacele audiovideo necesare și se pregătesc materialele corespunzătoare.

8. Se decide și se notează în legătură cu momentele și tipul de interacțiune cu auditoriul; se întocmește o listă cu întrebări și se verifică legăturile acestora cu conținutul și obiectivele de învățare.

12

9. Dacă se consideră că e necesară lecturarea materialului, și nu prezentarea liberă (recomandabil), se foloseşte în redactare un limbaj oral, cu evitarea jargonului profesional excesiv.

10. Se verifică introducerea si încheierea - se urmărește convergența logică cu conţinutul. Încheierea trebuie să cuprindă ideile principale ale temei expuse. Câteodată, introducerea se scrie ultima.

11. Susținerea propriu-zisă a cursului - este precedată de o inspecție a locului și aprecierea condițiilor de desfășurare (iluminat, sonoritate, temperatura ambientală, dispoziția mobilierului ș.a.). Se verifică integritatea și buna funcționare a echipamentelor didactice și audiovideo.

Lecțiile de anatomie ale profesorului Bernhard Siegfried Albinus, în

sec XVIII, la Universitatea din Leiden, aduceau în amfiteatru nu numai studenți ci și lumea mondenă

De reținut: 35 minute pentru cursul expus în particular,

corespund cu aproximativ 50 minute în faţa auditoriului.

13

12. Imediat după curs este recomandată o rememorare a desfăşurării evenimentului, se notează orice schimbare, omisiune sau amendament care trebuie făcut pentru următoarele cursuri.

Organizarea prezentării 1. Este recomandat să se țină seama de cunoştinţele actuale ale

studenţilor, de structura cognitivă a auditoriului, ca şi de structura subiectului;

2. Se stabileşte şi se prezintă structura prelegerii. Cunoașterea structurii cursului este utilă multor studenţi, în special celor anxioşi sau mai puţin performanți;

3. Nu trebuie supraîncărcat materialul; 4. Este bine să se ofere, din timp în timp, scurte rezumări a

problemelor expuse; 5. Concluziile pot fi folosite pentru a rezuma materialul şi a

provoca întrebări; 6. Mai bine, studenţii pot fi invitați să revadă materialul, să

rezume, să compare între ei rezumările principalelor componente ale expunerii.

Evaluarea cursului - se poate face prin: - analiza nivelului de pregătire al studenţilor - reacţiile studenţilor (liste cu criterii de evaluare în ansamblu sau

ţintit – de ex. evaluarea explicaţiilor) - evaluare colegială (peer-evaluation) - autoevaluare Listă de evaluare în construcţia unei expuneri: 1. Care este problema centrală a expunerii? 2. Ce se urmărește să înveţe sau să înţeleagă studenţii? 3. Ce metode de curs se vor folosi? 4. Introducerea este clară sau interesantă? 5. Subsecţiunile cursului sunt bine definite, încadrate şi legate

între ele? 6. Punctele cheie sunt clare şi legate între ele? 7. Exemplele şi iconografia sunt adecvate?

14

8. Definiţiile sunt clar formulate şi viabile? 9. Rezumatele de etapă şi cel de final sunt clare şi coerente? 10. Cum se preconizează participarea studenţilor la expunere? 11. Ce puncte slabe ar putea avea expunerea? 12. Cum s-ar rezolve aceste slăbiciuni? 13. Sunt accesibile toate echipamentele audio-video preconizate? 14. Vor înţelege studenţii expunerea? 15. Cum se va verifica acest lucru?

Activităţi asociate cursurilor (adaptat după Brown 1979, Brown

şi Atkins 1988) Pregătire - Se ține cont de cunoştinţele studenţilor. Se specifică

scopuri sau obiective, se asigură structura şi secvenţialitatea. Lipsa de specificitate şi o structură imprecisă nu sunt recomandate.

Explicarea - susține înţelegerea auditoriului. Componente: claritate, generarea interesului şi persuasiunea. Implică alte activităţi, ca: pregătirea, deschiderea, folosirea multimedia, rezumarea ș.a.

Prezentarea informaţiei - este importantă, dar inferioară explicării. Se preocupă de acoperirea datelor esenţiale sau a teoriilor. Pericol de încărcare cu detalii şi inducţia plictiselii.

Nararea - expunerea istoricului unui pacient, caz sau experienţă care captează imaginaţia studenţilor şi adânceşte înţelegerea. Adesea neglijată!

Compararea şi diferenţierea - uşor de ratat. Trebuie să existe o prezentare clară a ceea ce se compară şi se diferenţiază. Tabelele tip 2x2 sunt utile!

Folosirea mijloacelor audio-video - importantă în medicină dar, uneori, poate produce o lentoare mentală mai curând decât o activare intelectuală.

Urmărirea răspunsului auditoriului - deseori neglijată. Include monitorizarea auditoriului, citirea reacţiilor, răspunsul corespunzător.

Schimbarea activităţii studenţilor - necesară pentru reactivarea atenției. Activitățile asociate expunerii pot ajuta învăţarea şi pot creşte interesul. Trebuie însă, verificat dacă e posibil, că modificările în activitate sunt relevante.

15

Rezumarea - Trebuie folosită pe parcursul cursului şi la încheiere. Trebuie să marcheze punctele cheie, să sublinieze legăturile dintre subpunctele temei.

Caracteristicile cursurilor (adaptat după Renner 1993; Ruyle

1995) Caracteristicile unui curs

eficient Caracteristicile cursului

ineficient Interacţiune cadru didactic-auditoriu

100% prezentarea conferențiarului, fără sau cu inter-acţiune limitată cu auditoriul

Comunicare în dublu sens Comunicare într-un singur sens Întrebări cadru didactic auditoriu

Întrebări puţine/ niciuna (cadru didactic sau student)

Responsabilităţi împărţite în procesul de învăţare activă

Studentul este dependent de cadrul didactic pentru informaţie

Grupuri mici, activităţi de rezolvare a problemei

Studentul are o prezenţă pasiva

Utilizarea unor mijloace media variate

Lectură simplă fără suport media

Nevoia limitată de a lua notiţe (studenţii primesc materiale didactice volante)

Este necesar să se noteze "din plin."

Ce nu apreciază studenţii la un curs?

• Prezentarea cu voce slabă • Incoerenţa • Vorbitul precipitat • Folosirea redusă a multimedia

16

• Excesul de informaţie • Puncte slabe la adresa lectorilor

Spun prea mult prea repede Nu oferă timp suficient pt. copierea diagramelor Ofertă prea mare de cunoştinţe Nu fac rezumări Nu marchează părţile componente ale cursului Nu se încadrează în timpul adecvat

Un curs este acceptabil

când Cursul nu este acceptabil când

Diseminează rapid informaţia la un auditoriu larg

Prezintă informaţii complexe, detaliate sau abstracte

Se prezintă informaţia nouă înainte de utilizarea media sau a altor activităţi (ex. o lecţie scurtă înainte de prezentarea unei videocasete)

Prezintă informaţie privind stări afective şi atitudini

Oferă o privire de ansamblu asupra unei probleme

Pregăteşte în domeniul deprinderilor psihomotorii

Dezvoltă interesul pentru o problemă

Se predau probleme cognitive superioare (e.g., sinteză şi analiză)

Ce nu apreciază lectorii? Auditoriul amorf, areactiv Auditoriile de dimensiuni mari Efortul şi timpul necesare pregătirii Sentimentul eşecului după un curs prost Să prezinte subiecte care nu le plac Îmbunătățirea cursului Cadrul didactic poate opta pentru curs ca tehnică educaţională

primară în cadrul pregătirii la disciplina respectivă. Trebuie, însă, să fie conştient de limitele acestuia şi să înţeleagă că utilizarea sa exclusivă

17

limitează procesul de învăţare, ceea ce îl obligă la schimbări corespunzătoare în vederea creşterii eficienţei ca mediu de învăţare.

Misiunea conferenţiarului este de a preda studenţilor şi a-i învăţa cum să folosească concepte şi principii, şi cum să gândească, nu să prezinte în rezumat manuale, tratate sau alte mijloace de informare care se află la dispoziţia cursantului.

• Cursul trebuie să completeze şi să suplimenteze textul, nu să-l înlocuiască.

• Cursul trebuie folosit pentru a oferi o informaţie actualizată care nu este uşor disponibilă împreună cu teoriile sau opiniile.

• Cursurile trebuie actualizate anual. Etape • Se începe cu evaluarea critică a cursului, structură şi conţinut,

ţinând cont de obiectivele educaționale, de relaţiile cu celelalte cursuri din curriculum şi de ceea ce aşteaptă cadrul didactic de la curs.

• Evaluarea măsurii în care este acoperit conţinutul materiei şi conţinutul fiecărei prelegeri, având însă în permanenţă în minte şi timpul pe care studenţii îl au la dispoziţie pentru însuşirea materialului predat (1 oră de predare = 1,5 - 2 ore pentru asimilare).

• Cadrul didactic nu poate abdica de la obligaţiile faţă de student sau instituţie prin simpla creştere a cantităţii de cunoştinţe pe care se aşteaptă ca studenţii să o asimileze prin studiu independent.

• Dezvoltarea cursului şi obiectivelor lecţiei. • Proiectarea sistemului de evaluare congruent cu obiectivele

fixate • Obiectivele şi detaliile evaluării sunt comunicate înainte de

începerea activităţii la disciplina respectivă. Pregătirea unei prelegeri şi teme este critică. Cadrul didactic

trebuie să lucreze după un plan bine definit.

18

Fiecare activitate trebuie astfel realizată încât studentul să nu fie supraîncărcat. Trebuie avută în vedere curba atenţiei şi efectele secundare asupra performanţei.

Prezentarea se organizează în jurul a 2 - 3 concepte sau puncte cheie. Cursul se divizează în 3 secţiuni: introducere, conţinut propriu-zis, rezumat-sinteză.

Activitate interactivă cu grup mare de studenţi (se observă dispoziția mobilierului propice acestui tip de activitate -

Universitatea Națională din Singapore)

Dacă un cadru didactic doreşte să crească participarea studenţilor la activitatea educațională, atunci trebuie să apeleze şi la alte tehnici pedagogice.

O prelegere de calitate se remarcă prin √ Claritate - pentru aceasta, conferențiarul: □ stabilește explicit care este scopul expunerii (un slide cu

obiectivele?) □ stabilește explicit 3-5 idei principale cu care trebuie să rămână

studentul la încheierea prezentării (un slide rezumativ) √ Atractivitate: conferențiarul face prelegerea interesantă, prin: □ explică de ce subiectul abordat este important de știut de către

student 19

□ folosește probleme sau cazuri în timpul prezentării □ utilizează experiențe clinice pentru a face materialul mai real □ include “mini pauze” sau schimbă nivelul de activitate tot la 15-20

de minute (”rupe ritmul”) □ folosește tehnici interactive de prezentare pentru a permite

studenților să interacționeze cu materialul sau cu conferențiarul, prin includerea de întrebări și răspunsuri de-a lungul expunerii, grupuri de zumzet, chestionare de opinie etc.

√ Ușor de urmărit și consemnat: calitatea aceasta este conferită de o structură clară, simplă (nu simplistă, însă!) a prelegerii și o expunere audibilă, într-un tempo adecvat.

□ Încadrare în timp - pentru maximum 35 - 40 de minute. Aceasta înseamnă cca. 35 de slideuri powerpoint. Vor rămâne 10-15 minute pentru activități interactive distribuite pe parcursul expunerii.

□ Foile volante (handout) oferite, ajută sau încurcă? Un handout trebuie să ajute studentul să urmărească structura prelegerii. Foile volante interactive conțin elemente cheie, grafice și o schemă a prezentării. Oferă spațiu studenților pentru adăugarea propriilor notițe și completarea datele primite. Un astfel de handout ajută mai bine studentul să rememoreze informația decât un conținut dens.

√ Stimulează gândirea: o prelegere bună îl incită pe student să gândească și să se motiveze pentru a cunoaște mai mult.

Merită încercate: □ ridicarea/punerea de probleme și întrebări în timpul prelegerii □ compararea și contestarea unor concepte □ o dezbatere formală între diferiți prezentatori √ Relevanță:

Conferențiarul trebuie să aibă o bună înțelegere a nivelului de cunoștințe al studenților/auditoriului și să explice cum materialul prezentat se va mufa cu acest bagaj de cunoaștere.

□ explică cum conținutul prelegerii se leagă de alte materiale din curs și evită suprapunerile de conținut

□ Știe precis cum se va face examinarea materialului predat (Continuare și bibliografia în SP nr. 13, 2016)

20

Strategii academice –CEREMONII DE TRECERE

Primirea în comunitatea academică medicală Tinerii care păşesc în fiecare an pragul universităţii sunt cel mai

adesea trimişi în ”prima linie” fără nicio pregătire prealabilă, ceea ce pentru mulți înseamnă un efort complex, suplimentar, de a face față provocărilor vieții de student. Mulți rămân educațional suspendați într-o bulă existențială de tip adolescentin, licean, or provocările și sarcinile la care sunt supuși încă din primul semestru impun o maturizare cognitivă rapidă și achiziția unor alte abilități psihopedagogice deosebite pentru a porni ”cu dreptul” pe drumul lung al carierei medicale.

În multe universități lipsește un miniprogram de trecere de la un tip educațional și existențial instituțional la altul, deși problema este bine cunoscută personalului didactic.

Unele universități au dezvoltat diverse ”ritualuri de trecere” menite să umple acest gol.

Ceremonia halatelor albe, de la inițierea sa, în 1989, la

Facultatea de Medicină a Universității din Chicago, a cunoscut o răspândire rapidă în rândul facultăților de medicină (dar și de dentistică, farmacie, nursing, moașe, chiropractică, optometrie etc.) din toată lumea, inclusiv România (U.M.F. ”Gr. T. Popa” Iași, din anul 2012).

Scopul său, inițial predominat etic și încărcat cu simbolistica marcării intrării studenților într-o anumită etapă de pregătire în cariera medicală, a fost ulterior rafinat, ca și ceremonialul propriu zis (în unele facultăți, de ex. a devenit ”ceremonia stetoscopului” marcând trecerea de la învățământul preclinic la cel clinic).

21

Din punctul meu de vedere, o astfel de ceremonie, organizată corespunzător, are valențe multiple, interesând deopotrivă studentul, comunitatea academică și instituția.

Astfel, ea se poate înscrie în strategiile de adoptare și fidelizare a noilor veniți la brandul instituțional, la normele și cutumele începutului vieții medicale. Este un act de conștientizare și responsabilizare a viitorilor medici la obligațiile și răspunderile impuse de viitoarea profesie. Se înscrie firesc în strategia de dezvoltare a sentimentului de apartenență și identitate academică.

În același timp, ceremonialul se poate constitui într-un ritual de trecere de la condiția de elev la cea de membru al unei comunități respectabile, onorante, solicitante și plină de responsabilități față de viața semenilor, ceea ce impune și adoptarea unui anumit tip de comportament încă de la începutul studenției. Astăzi, intrarea în rândul ucenicilor în arta îngrijirii bolnavilor și a protejării comunității și a indivizilor sănătoși trece adesea neremarcată iar tinerii continuă abordările și comportamentele preuniversitare, neînțelegând particularitățile și obligațiile pe care trebuie să și le asume odată porniți pe drumul dificil al profesiunilor medicale. De aceea, dincolo de festivismul inerent (cu impact pozitiv însă pentru mulți tineri și familiile lor, așa cum dovedesc numeroase articole publicate), adoptarea acestui ritual medical de tip nou, cum a fost caracterizat în presă, constituie o oportunitate de a pregăti și dezvolta un noviciat la standarde corespunzătoare cerințelor din practica medicală.

În lume, momentul când se desfășoare această ceremonie este diferit de la o universitate la alta, fie la intrarea în facultate, fie la trecerea de la preclinic la clinic. Cred că momentul optim este cât mai aproape de începerea vieții de student la medicină, cu condiția pregătirii atente și adecvate a evenimentului.

Consider că instituțional se poate crea o oportunitate mai complexă și mai pragmatică în înlocui procedura festivă de depunere a Jurământului lui Hipocrat (adresat de către autorii săi doctorilor, nu ucenicilor!) și îmbrăcarea publică a simbolului profesiunii, i.e. halatul

22

alb, cu un miniprogram de introducere în unele aspecte indispensabile vieții de medicinist.

În principiu este vorba de un modul de pregătire la sfârșitul

căruia, într-un cadru festiv, studenții sunt primiți în comunitatea academică craioveană, ocazie cu care depun un Angajament de aderare și subscriere la valorile educaționale, etice, comportamentale ale acesteia.

Derularea și etapele procesului de accedere Perioada de inițiere are loc în primele 6-8 săptămâni de la

deschiderea anului universitar și se urmărește inițierea tinerilor nou admiși la studii în viața de student, cariera medicală, prezentarea obligațiilor ce le revin de-a lungul școlarizării față de bolnavi, dascăli, colegi, instituție.

Se pot organiza 4-6 minicursuri având ca tematică, de ex.:

- viața de student la medicină, cunoașterea instituției și a ierarhiilor academice, regulamentelor, cutumelor ș.a.

- cum învață studentul la medicină (învățatul de tip adult);

- cariera medicală, etape,

23

responsabilități, satisfacții și riscuri, orientarea profesională; - respectul față de viață, bolnav, confidențialitate și secret

medical; - relația cadru medical/student/pacient; - eroare și greșeală profesională, origini, precauții, auto-

recunoaștere și asumare. - etica cercetării științifice, plagiatul;

Ceremonia propriu-zisă - marchează momentul primirii noilor veniți în comunitatea medicală și asumarea angajamentului de fidelitate și bună-credință.

În lume, la evenimente similare, se utilizează Jurământul lui Hippocrat, Declarația de la Geneva sau diverse formulări locale. Probabil ultima variantă este cea mai corectă, fiind vorba de inițiere și nu de finalizarea școlarizării. Astfel, primele două, referindu-se explicit la obligațiile doctorului, ar trebui lăsate pentru finalizarea studiilor, formularea locală trebuind însă să respecte spiritul hipocratic.

Propun o formulare originală de angajament (”jurământ” este prea sacralizat, arhaic, iar ucenicul, greu de sancționat în caz de încălcare), adecvat situației de intrare în noviciat și în comunitatea academică medicală, cu respectarea viziunii hipocratice, elaborat astfel încât să fundamenteze însă liniile de conduită și responsabilitate specifice profesiunii medicale și comportamentului într-o comunitate academică.

Angajament la primirea în comunitatea academică medicală

La primirea mea în rândul membrilor comunității academice medicale craiovene, depun acest angajament solemn, liber și în acord deplin cu propria mea conștiință și onoare:

Mă voi dedica cu toată seriozitatea pregătirii multilaterale și de înaltă calitate pentru nobila profesiune medicală pe care am decis să o urmez;

În tot ceea ce fac, voi manifesta cel mai profund respect față de viață, în toate formele sale;

24

Prin modul de a fi și a interacționa, voi dovedi permanent respect, compasiune și înțelegere față de bolnavi și aparținători, indiferent de boală, vârstă, sex, rasă, naționalitate, etnie, convingeri sau afilieri politice, credință sau religie, orientare sexuală, stare socială;

Toate datele despre bolnavi și aparținătorii acestora, care îmi sunt încredințate sau aflu despre ele în timpul pregătirii și activității mele, le voi păstra secrete, împărtășindu-le doar persoanelor angajate oficial și direct în îngrijirea bolnavului, și numai în scopul bunei asistențe a acestuia;

Mă voi strădui să mă integrez cât mai bine în comunitatea academică medicală, să respect, să păstrez nealterate și să promovez valorile sale tradiționale, respingând cu fermitate delațiunea, impostura și plagiatul;

Prin întreg comportamentul și atitudinea mea voi dovedi respectul și recunoștința pe care le port îndrumătorilor și formatorilor mei în arta medicinei;

Pe colegii mei îi voi privi ca egali, voi interacționa cu ei corect, nediscriminatoriu și îi voi ajuta cu bună credință la nevoie, după puterile și posibilitățile mele;

Mă voi strădui să am, în interiorul și în afara comunității academice, un comportament civilizat, demn, responsabil, apărând-o de orice denigrări și calomnii;

Voi susține și voi consolida prin toate mijloacele de care dispun prestigiul și buna imagine a instituției academice în care sunt astăzi primit, promovându-i interesele cu perseverență și onestitate;

În cazul în care voi încălca flagrant, cu bună știință sau din rea credință, acest angajament, comunitatea academică să-mi judece faptele și să mă sancționeze în conformitate cu principiile și normele sale.”

Ceremonia are un caracter deschis, având ca invitați părinți,

prieteni, alumni etc.

25

Derularea ceremoniei se stabilește de către conducerea facultății împreună cu reprezentanții studenților.

După semnarea angajamentului, tinerii urmează să primească un înscris, cu apostilele universității, care confirmă calitatea de membru al comunității academice medicale craiovene.

Însemnătatea și simbolistica unui astfel de eveniment pentru tinerii mediciniști sunt deosebite, ca și potențialul său pozitiv de a contribui la consolidarea comunității academice locale. (a.c.)

Cutia cu unelte pedagogice...

Foile volante/ notele de prezentare (handout-urile)

Majoritatea programelor de calculator pot crea foi volante/note pentru prezentare (NP), handout-uri (HO).

Fiecare pagină de NP conţine, la dimensiuni reduse, slide-urile

sau foliile transparente (FT) ale prezentării plus spaţii pentru notițele studentului/auditoriul din timpul activității

NP cresc accesibilitatea prezentării. Fiecare pagină conţine 1-8 imagini reduse ale slide-urilor sau a foliilor.

Participanții le vor putea reexamina ulterior; de asemenea, permit auditoriului să transmită informaţiile și altor persoane care nu au participat. Programele permit editarea unor HO cu linii orizontale pentru fiecare slide, astfel că se pot face notiţe, observaţii, încurajând auditorul să se implice activ.

Momentul cel mai bun pentru redactarea HO este în timpul pregătirii slide-urilor pentru prezentare, când ideile sunt proaspete.

Pe programe se manevrează uşor între Slide View şi Notes View. Notele se realizează în 2 etape:

- redimensionarea imaginii slide-ului în programul Notes Master (sau altă denumire similară). Slide-ul matriţă este de obicei mai mare decât ar trebui să fie. N.B. imaginea de pe note este numai pentru a reaminti cum arată imaginea proiectată. Prin reducerea dimensiunilor slide-urilor (nu mai mult de 1/5 din înălţimea paginii) se va crea mai mult loc pentru notiţe.

26

- determinarea mărimii suprafeţei de imprimare şi a fonturilor (cu sau fără cu serifuri). Se aleg dimensiuni care să permită citirea de la 60 cm.

Redactarea trebuie să fie succintă şi să nu repete ce este în imagine. Textul e bine să se limiteze la cuvinte cheie şi fraze importante care pot reaminti detalii şi date ce se dezvoltă pe parcursul prezentării. Formularea completă a propoziţiilor nu trebuie să preocupe în mod deosebit, se pun doar "semne pentru memorie".

Formatarea şi realizarea HO 1. Se decide câte imagini vor fi incluse pe fiecare HO. Numărul. de

imagini per pagină determină automat dimensiunea lor. 2. Se hotărăşte dacă imaginea va avea cadru sau nu. În cazul

imaginilor cu fond deschis, o margine va ajuta definirea fiecărui slide. Se adaugă informaţia care se dorește să apară pe fiecare pagină.

Informaţia trebuie să includă titlul şi data prezentării, numele autorului, ocazia prezentării (ex. curs derma 2015, Seminar an VI dentară - propedeutică, Conferinţa….), numărul paginii. Se poate insera sigla consacrată a instituţiei (e.g. U.M.F. din Craiova) - aceasta va contribui la promovarea imaginii instituţiei.

Imprimarea textului se va face, de preferat, cu negru compact (în loc de umbre gri, normal folosite pentru a reprezenta diferite texte colorate).

Adăugarea de margini în jurul imaginii pentru a defini mai bine limitele va ajuta mai bine recepția materialului

HO color au un impact mai mare (dar costurile vor fi mai ridicate) De evitat HO imprimate pe ambele pagini ale coli; sunt mai greu

de manevrat, mai ales dacă materialul este capsat, şi prezentarea va fi deranjată de foşnetul hârtiilor întoarse.

Decide în avans când consideri că trebuie distribuite HO. Dacă sunt distribuite prea devreme, de ex. la intrarea în sală, vor fi

examinate înainte de expunere şi deja se vor elabora judecăţi premature.

NP şi HO sunt o necesitate în derularea evenimentului pedagogic, nu un lux. S-a spus că HO sunt la fel de importante pentru succesul prezentării ca şi ideile, entuziasmul şi tonul vocii prezentatorului. (L. Giubelan)

27

DICŢIONAR EDUCAȚIONAL BILINGV (2)

Asigurarea calităţii - Quality Assurance Auditul calităţii - Quality Audit Bursă - Sponsorship

Bursă contractuală - Contractual Sponsorship

Bursă de merit - Merit Grant Bursă de studiu - Scholarship Bursă socială - Social Grant Bursă de cercetare ştiinţifică universitară - Academic

Scientific Research Grant Bursier - Scholarship/Grantee Calificare - Qualification Cadru de calificări - Qualification Framework Cadrul naţional al calificărilor - National Qualification

Framework Cadrul european al calificărilor - European Qualification

Framework Calitate (academică) - Quality (Academic) Controlul calităţii - Quality Control Cultura calităţii - Quality Culture Managementul calităţii - Quality Management Managementul global al calităţii - Total Quality

Management (TQM) Planificarea calităţii - Quality Planning Revizuirea calităţii/Examinarea calităţii - Quality

Asessment/Quality Review Apud Grünberg, L., Buică, E. Glosar bilingv (român-englez) de termeni

pentru învăţământul superior ARACIS, POSDRU 2007-2013

Punctele de vedere exprimate în Caietele pedagogice aparţin autorilor şi nu reprezintă în mod implicit pe cele ale conducerii universităţii.

Editori CEM: prof. univ. dr. Augustin Cupşa (coordonator, a.c.), conf. dr. psih. Ion Andronic (i.a.), șef lucr. psih. Florina Nechita (f.n),

asist. drd. psih. Dan Nechita (d.n.), șef lucr. dr. Dragoş Alexandru (d.a.), șef lucr. sociol. Mihail Cristian Pîrlog (m.c.p)

Contacte: www.umfcv.ro/cem, prorec@umfcv.ro

28