Limba turco-osmanăLimba vorbită de turci până la reformele lui Ataturk, limba turco-osmană a fost timp de câteva sute de ani lingua franca în teritoriile ocupate de otomani. Datorită contactului apropiat această limbă şi-a lăsat amprenta şi asupra limbii române. Iată 10 lucruri de ştiut despre limba turco-osmană.

1. O variantă a alfabetului arabo-persan (elifbe) era folosit pentru scrierea limbii turco-osmane.

2. Ca şi în cazul arabei sau rusei, există mai multe reguli internaţionale de transliteraţie a osmanei, de aceea pot apărea mai mult forme ale aceluiaşi cuvânt (beglerbeg – beylerbey, Osman – Othman, haradj – kharadj);

3. Componenţa multietnică a imperiului a făcut ca limba să fie scris în unele cazuri şi în alfabetul armean sau grecesc; de asemenea, musulmanii vorbitori de greacă scriau în alfabetul arabo-persan.

4. Limba este de origine turco-altaică, la care s-au adaugat numeroase influenţe arabe şi persane. De asemenea, au mai fost împrumutate cuvinte din limbile popoarelor cucerite de otomani, în special din greacă.

5. Din punct de vedere cronologic se pot constata trei faze lingivistice: până în secolul XVI (aproape identică cu limba selgiuchizilor), secolul XVI-XIX (limba clasică) şi din secolul XIX până în anii 1920 (neologisme şi împrumuturi din franceză, italiană).

6. Limba maselor era diferită de cea a negustorilor sau de cea vorbită la palat; cu cât clasa socială era mai înaltă, cu atât apăreau mai multe împrumuturi străine în vorbire şi scriere.

7. Influenţele din arabă şi persană nu s-au manifestate numai la nivelul lexicului, ci şi la nivel gramatical; doar modul de formare a verbului a rămas pur turcesc.

8. Cuvinte din limba română precum duşman, vişine, tavan, duşumea, cişmea, ciorbă, ceai, parale etc. provin direct din această limbă.

9. Reforma lingvistică a lui Ataturk din 1928 a înlocuit alfabetul arabo-persan cu cel latin, la care a adăugat câteva litere specifice limbii turce (ş, ç, ğ, ı, ö, ü); atunci s-a renunţat la multe împrumuturi arabe şi persane, preferându-se terminologia populară.

10. Unul din motivele pentru care s-a trecut la alfabetul latin, pe lângă dorinţa de apropiere faţă de Europa a fost faptul că alfabetul arabo-persan, în care se notează aproape numai consoanele, nu se potrivea cu o limbă bazată în mare parte pe vocale şi pe armonia vocalelor.