Pasoptismul

Pasoptismul. Perioada paoptist (1830-1860) este o epoc de afirmare a literaturii naionale, n preajma Revoluiei de la 1848. Perioada se caracterizeaz printr-o orientare cultural i literar cu trsturi specifice epocii de avnt revoluionar, de emancipare social i naionala, de militare pentru realizarea Unirii.Este perioada n care se ncearc arderea" unor etape care nu fuseser parcurse de literatura noastr i care se desfuraser succesiv n literaturile occidentale, n decursul a mai bine de un secol i jumtate.Principala trstur a literaturii paoptiste const n coexistena curentelor literare, nu numai n opera aceluiai scriitor, ci chiar i n aceeai creaie. Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.Paoptismul este o ideologie literar niciodat sintetizat ntr-un program particular i supus unor comandamente exterioare: mesianism cultural i revoluionar, spirit critic, deschidere spre Occident i lupta pentru impunerea unui specific naional, contiin civic i patriotic, contiina pionieratului n mai toate domeniile vieii, o retoric a entuziasmului i a trezirii la aciune.Afirmarea unei generaii de scriitori, gazetari, istorici i oameni politici, numit de posteritate generaia paoptist, determin nceputul modernitii noastre culturale, o perioad de tranziie i de prefaceri palpabile. Scriitorii paoptiti au vocaia nceputurilor i, poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitur. Polimorfismul preocuprilor individuale se explic n contextul epocii.Pn la 1830 nu se poate vorbi la noi de o tradiie a literaturii culte sau de o intenionalitate estetic a scrierilor literare. Contiina faptului artistic, ideea de beletristic, se nasc n aceast perioad, cnd se petrece i transformarea autorului n scriitor. Curentele sunt importate o dat cu formele, ideile literare vin mpreun cu tiparele narative sau prozodice. Occidentalizarea nu s-a produs brusc, ci a traversat etapa iniial a traducerilor, a adaptrii, a imitrii modelelor, a respectrii structurilor date (n fond, conform ideologiei clasicismului). Activitatea publicistic a lui Koglniceanu, Russo, Alecsandri i Negruzzi, prin atitudinea lor lucid i responsabil, a contribuit la instituirea premiselor culturii romne moderne. Dorul imitaiei s-a fcut la noi o manie primejdioas, pentru c omoar n noi duhul naional. [...] Traducerile ns nu fac o literatur." afirm Koglniceanu n Introducie la Dacia literar, n 1840. Articol-prograra al romantismului romnesc, Introductia se axeaz pe evidenierea necesitii de realizare a unei literaturi naionale originale i pune n micare o schem de idei generale.Literatura paoptist se dezvolt sub semnul romantismului european i parcurge un drum sinuos. Dup literatura anilor 1825-1830, care abund n adaptri dup autorii strini, n special francezi, e de remarcat sincronismul dintre manifestul romantismului francez (Prefaa la drama Cromwell, de Victor Hugo, n 1827) i articolul-program Introducie, publicat de Koglniceanu n 1840. Scriitorii romni ai epocii asimileaz rapid manifestul romantismului francez i aplic principiile acestuia, cu particularitile curentului naional-popular de la revista Dacia literar.Scriitorii generaiei paoptiste au cultivat teme i motive romantice, au ales istoria ca surs de inspiraie pentru o liric a patriotismului ardent i natura - coordonat a sufletului romnesc, au valorificat literatura popular i mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creaie, aspiraia spre absolut, spiritul rebel i contestatar sunt cteva trsturi ale scriitorilor paoptiti.Romantismul Biedermeier este o variant degradat a Romantismului nalt, manifestat n Europa n perioada 1790-1815, impur, eclectic i predispus la orice compromis stilistic sau simbioz tematic. Conceptul de romantism Biedermeier se poate asocia produsului literar al anilor 1830-1860 (cf. Virgil Nemoianu, respectiv, Nicolae Manolescu) pentru a identifica fenomenul hibridrii estetice, conglomerat de forme i motive vechi i noi n cuprinsul aceleiai opere. Alecsandri ar putea fi n acest sens exemplul tipic.Poezia paoptist cultiv specii lirice i epice. n unele opere se mbin trsturi ale mai multor specii.Poezia liric: pastelul (Vasile Crlova, nserare, Ruinurile Trgovitii, Vasile Alecsandri, Pasteluri), idila (Vasile Alecsandri, Rodica), elegia (Vasile Crlova, Pstorul ntristat, Dimitrie Bolintineanu, O fat tnr pe patul morii, Vasile Alecsandri, Stelua), meditaia (Grigore Alexandrescu, Meditaie, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1848, Ion Heliade-Rdulescu, Visul, O noapte pe ruinele TrgoiHte), oda i imnul (Vasile Crlova, Marul otirii romane, Vasile Alecsandri, Od ostailor romani, Hora Unirii, Deteptarea Romniei, Andrei Mureanu, Un rsunet), satira i epistola (Grigore Alexandrescu, Satir, Duhului meu, Vasile Alecsandri, Epistol generalului Florescu).Poezia epic: balada de inspiraie folcloric (Ion Heliade-Rdulescu, Zburtorul), balada istoric (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui tefan cel Mare, Mircea i solii), poemul (Vasile Alecsandri, Dumbrava Roie, Dan, cpitan de plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda ciocrliei, Legenda rndunici), fabula (Alexandru Donici, Fabule, Grigore Alexandrescu, Fabule), snoava n versuri (Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion Heliade-Rdulescu, Anatolida, Mihaida, Dimitrie Bolintineanu, Traianida).

Dacia LiteraraMihail Koglniceanu este mentorul generaiei paoptiste. El public, n primul numr al revistei ieene Dacia literar, articolul-program Introducie, considerat manifestul literar al romantismului romnesc.La nceputul articolului axat pe evidenierea necesitii unei literaturi originale i naionale, Koglniceanu prezint activitatea gazetelor romneti aprute anterior, fa de care Dacia literar urmrete s aduc un suflu nou, sugerat i de titlul revistei. Se respinge coloratura local i amestecul politicului, revista adresndu-se scriitorilor romni de pretutindeni pentru a publica scrieri originale: O foaie dar, care, prsind politica, s-ar ndeletnici numai cu literatura naional, foaie care, fcnd abnegaie de loc, ar fi numai o foaie romneasc, i prin urmare s-ar ndeletnici cu produciile romaneti, fie din orice parte a Daciei, numai s fie bune, aceast foaie, zic, ar mplini o mare lips n literatura noastr. O asemenea foaie ne vom sili ca s fie Dacia literar [...]. Aadar foaia noastr va fi un repertoriu general al literaturei romaneti'.Cele patru puncte ale articolului-program sunt: ntemeierea spiritului critic n literatura romn pe principiul estetic: Critica noastr va fi neprtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana". Afirmarea idealului de realizare a unitii limbii i a literaturii romne; lul nostru este realizarea dorinii ca romnii s aib o limb i o literatur comun pentru toi'. Combaterea imitaiilor i a traducerilor mediocre: Dorul imitaiei s-a fcut la noi o manie primejdioas, pentru c omoar n noi duhul naional. Aceast manie este mai ales covritoare n literatur. [...] Traduciile ns nu fac o literatur'. Promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspiraie n conformitate cu specificul naional i cu estetica romantic: Istoria noastr are destule fapte eroice, frumoasele noastre ri sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreti i de poetice pentru ca s putem gsi i la noi sujeturi de scris, fr s avem pentru aceasta trebuin s ne mprumutm de la alte naii'.In ncheierea articolului-program, autorul anun structura revistei (cele patru pri). Primii notri scriitori moderni se afirm n cadrul curentului na-ional-popular de la Dacia literar. Ideile enunate n articolul-program i promovate de revist se reflect n literatura romn de la mijlocul secolului al XlX-lea.Prin precizarea surselor de inspiraie/ a temelor literare n ultimul punct al articolului, dar i prin diversele trimiteri spre trsturile romantismului (aspiraia spre originalitate, refugiul n trecutul istoric, aprecierea valorilor naionale i a folclorului, mbogirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali), acesta devine un manifest literar al romantismului romnesc.Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

Nuvela este o specie a genului epic in proza, cu un singur fir narativ si cu un conflict care implica un numar redus de personaje. Nuvela Alexandru Lapusneanul scrisa de Costache Negruzzi este prima nuvela istorica din literatura romana, aceasta apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei Dacia Literara, inscriindu-se intr-una din directiile imprimate de programul acesteia conceput de Mihail Kogalniceanu si anume, inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche. Tema nuvelei Alexandru Lapusneanul ilustreaza evocarea unui moment zbuciunat din istoria Moldovei in timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul. Domnitorul se intoarce in Moldova in fruntea unei ostiri turcesti. La Tecuci, este intampinat de boierii: Motoc, Stroici, Veverita, Spancioc. Acestia ii comunica domnitorului ca poporul nu-l iubeste si nu il vrea. Stefan Tomsa fuge in Valahia, iar Lapusneanul urca pe tronul Moldovei. El este intampinat cu bucurie de popor si cu frica de catre boieri. Domnitorul se razbuna cumplit luand averile boierilor si omorandu-i. Induiosata de lacrimile vaduvelor si ale orfanilor, doamna Ruxanda il roaga pe sotul ei sa inceteze macelul. Domnitorul ii promite un leac de frica. Intr-o zi de sarbatoare, din porunca domnitorului au fost ucisi 47 de boieri. Boierii Spancioc si Stroici au reusit sa fuga. Pentru a nu-i scapa pe fugari, Lapusneanul s-a instalat in cetatea Hotinului. Lapusneanul se imbolnaveste grav si cere, dupa obiceiul timpului sa fie calugarit. La indemnul lui Spancioc, doamna Ruxanda isi otraveste sotul. Domnitorul moare in mainile boierilor Stroici si Spancioc. Nuvela Alexandru Lapusneanul este alcatuita din patru capitole, fiecare purtand un motto, semnificativ pentru continutul acestuia. Primul capitol are motto-ul : Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, cuvintele apartin lui Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de a renunta la tronul Moldovei, adresat lui de catre boierii veniti sa il intampine. Al doilea capitol incepe cu motto-ul Ai sa dai sama, Doamna si este replica vaduvei unui boier ucis de Lapusneanul, amenintare adresata doamnei Ruxanda. Al treilea capitol detine motto-ul Capul lui Motoc vrem si sunt cuvintele multimii de tarani, veniti la curte sa se planga de asuprirea boierilor, de saracie, de foame, de viata lor devenita insuportabila. Ultimul capitol are motto-ul De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu si sunt cuvintele lui Alexandru Lapusneanul, aflat pe patul de suferinta, ca o amenintare impotriva celor care il calugarisera. In nuvela scrisa de Costache Negruzzi sunt prezentate elemente de realitate impletite cu elemente de fictiune. Un prim element de realitate este sursa de inspiratie a autorului, si anume cronica lui Grigore Ureche. Alte elemente de realitate sunt spatiul: Moldova, timpul: anii 1564-1569, domnitorul Alexandrul Lapusneanul, sotia acestuia Ruxanda, care era nepoata lui Stefan cel Mare, boierul Motoc, reintoarcerea lui Alexandru voda cu ajutor turcesc si taranesc, uciderea unui numar de boieri si moartea lui Alexandru Lapusneanul in conditii suspecte. Ca elemente de fictiune, in aceasta nuvela, intalnim: limbajul personajeler, mimica, gesturile, reactiile, actiunile lor si destinul boierilor Motoc, Veverita si Spancioc, care este prezentat cu totul diferit in nuvela fata de realitate, acestia sunt de fapt personaje reale care au fugit in Polonia, unde au fost decapitati la interventia lui Lapusneanul. Nuvela Alexandru Lapusneanul are o structura simetrica si un echilibru solid atat in ceea ce priveste ilustrarea evenimentelor, cat si in ceea ce priveste psihologia si tragismul personajului. Din expozitiune, aflam ca Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu scopul de a-si relua scaunul domnesc, dupa ce, cu eforturi indelungate, reusise sa il alunge pe Stefan Tomsa, care ii urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de la tron din cauza unor boieri, aceeasi care l-au intampinat aproape de granita: Motoc, Veverita, Spancioc si Stroici. Acestia voiau sa il convinga sa renunte la tron, deoarece poporul nu il vroia. Intriga consta in conflictul dintre Lapusneanul si boierii care l-au tradat. In desfasurarea actiunii, aflam ca Motoc, speriat de amenintarile lui Lapusneanul, cade in genunchi si il roaga sa nu il pedepseasca ca l-a tradat. Acesta ii promite ca il va cruta, ba mai mult ii promite ca: sabia mea nu se va manji in sangele tau. Dupa fuga lui Tomsa, Lapusneanul se intoarce la tronul Moldovei si trece la pedepsirea aspra a boierilor, le ia averile, iar la cea mai mica greseala ii decapita. Doamna Ruxanda, sotia lui Lausneanul si fiica lui Petru Rares, inspaimantata de cruzimile si crimele facute il roaga sa inceteze macelul. Domnitorul ii promite un leac de frica. Din punctul culminant, aflam ca Alexandru Lapusneanul i-a invitat pe boieri sa ia pranzul la Curte, dupa slujba de la mitropolie. Spre sfarsitul ospatului, la semnul domnitorului, boierii sunt ucisi, dupa care Lapusneanul face o piramida din capetele lor. Cand termina, o chema pe Ruxanda sa ii dea leacul de frica promis, aceasta lesina cand vede piramida de capete, spre dezamagirea domnitorului: femeia tot femeie(...) in loc sa se bucure, ea se sperie. Lapusneanul este anuntat ca poporul a venit la curte sa isi spuna nemultumirile: sa micsoreze dajdiile!(...) am ramas saraci! N-avem bani! Ni i-a luat toti Motoc! apoi au inceput toti de odata sa strige: Capul lui Motoc vrem!. Profitand de aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc multimii care s-a repezit asupra lui si l-a facut bucati. Astfel, Lapusneanul a pedepsit un alt boier tradator, fara ca sabia lui sa se manjeasca de sange, asa cum i-a promis si lui Motoc.Din deznodamant aflam ca timp de patru ani, Lapusneanul si-a respectat promisiunea facuta doamnei Ruxanda si nu a mai ucis nici un boier, dar in schimb inventase tot felul de pedepse, le scotea ochii, le taia mainile. Era totusi nelinistit pentru ca nu ii pedepsise pe Spancioc si Stroici, care au reusit sa fuga. Din cauza aceasta , se simtea mereu in pericol de a fi tradat de acestia. Alexandru Lapusneanul s-a mutat in cetatea Hotinului, unde s-a imbolnavit grav. Deoarece il mustra constiinta pentru toate crimele infaptuite, il cheama pe mitropolitul Teofan caruia ii cere sa il calugareasca. Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in calugar, se enerveaza foarte tare, isi pierde complet controlul si ii ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe sotia si fiul sau: m-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu. Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul, doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune sotului ei otrava in paharul cu apa. Domnitorul moare in mainile boierilor Spancioc si Stroici si este inmormantat la manastirea Slatina. Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, in acelasi timp este personaj eponim si romantic. Acesta este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite. Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitii si fermitate in organizarea razbuanrii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune pentru care s-a urcat la tronul Moldovei pentru a doua oara: Daca voi nu ma vreti, eu va vreu. Bun cunoscator al psihologiei umane, Lapusneanul dovedeste acest lucru atat in atitudinea lui fata de Motoc, cat si atunci cand profita de multimea adunata la portile curtii domnesti, stiind astfel sa scape de unul dintre cei mai amenintatori dusmani ai sai, argumentand: Prosti, dar multi... sa omor o multime de oameni, pentru un om, nu ar fi pacat?. Lapusneanul detine arta disimularii, iar scena din biserica este semnificativa in acest sens: imbracat cu mare pompa domneasca , se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie, in timp ce pregateste cel mai sadic omor din toate cate comise: piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc, la care fusera invitati. Fiind inteligent si perfid, reuseste sa ii pacaleasca pe boieri, sa manevreze pe oricine si sa isi ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le aplica cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motivata de multe fapte cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor. Principalele modalitati de caracterizare ale lui Alexandru Lapusneanul sunt indirecte, prin faptele, vorbele si atitudinile personajului: iesiti! Ca pre toti va omor!... iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei. In acest citat este evidentiata cruzimea domnitorului dusa pana la extrem deoarece acesta nu tine cont nici macar de propria familie. O a doua caracterizare este caracterizarea directa, de catre autor, acesta realizeaza portretul fizic si moral , prin redarea gesturilor si mimicii lui Alexandru Lapusneanul: sangele intr-insul incepe a fierbe; impotriva obiceiului sau Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata pompa domneasca. In minutul acela el era foarte galben la fata. O alta metoda de caracterizare este caracterizarea facuta de catre alte personaje: crud si cumplit este omul acesta, fata mea; nu imi voi spurca vitejecul junghi in sangele cel pangarit a unui tiran ca tine. Aceste replici apartin mitropolitului Teofan si respectiv boierului Spancioc care isi arata si ei ca multe alte personaje din aceasta nuvela, dispretul fata de Lapusneanul. Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri, aspectul psihologic al lui Alexandru Lapusneanul. Vasile Alecsandri a vorbit despre tragedia crunta a lui Lapusneanul, iar Ovid Densusianu constata la erou O inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea curgand sange. Mai analitic, Nicolae Iorga vedea aici sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora.Ca si in celelalte opere cu caracter istoric, in nuvela Alexandru Lapusneanul culoarea de epoca are rolul de-l introduce pe cititor in perioada istorica prezentata de catre autor. In aceasta nuvela culoarea de epoca este realizata de descrierea costumelor personajelor , de descrierea interioarelor si a evenimentelor din cadrul nuvelei. Costumul domnitorului Alexandru Lapusneanul reprezinta un element important in realizarea culorii de epoca: Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat cu toata pompa domneasca. Purta coroana Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stacojie, avea cabanita turceasca. Descrierea mesei si a obiceiurilor culinare din Moldova anilor 1564 reprezinta de asemenea un element important in realizarea imaginii acelei perioade: cel mai mare ospat se cuprindea in cateva feluri de mancare. Dupa borsul polonez, veneau mancari grecesti fierte cu verdeturi, care pluteau in unt; apoi pilaful turcesc si, in sfarsit, fripturile cosmopolite. Panza mesei si servetelele erau de filaliu tesute in casa. Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerele si paharele erau de argint. Pe langa parete sta asezate in rand mai multe ulcioare pantecoase, pline cu vin. Arhaismele folosite de autor in naratiunea sa au o contributie consistenta la construire atmosferei de epoca, transpunandu-l pe cititor in Moldova acelei vremi: vornic, talgere, tipsii, junghiuri. Imbinarea armonioasa a actiunii celor patru capitole ale nuvelei, simplitatea si puterea sugestiva, caracterul aforistic al unor replici: prosti, dar multi se imbina cu elemente romantice in nuvela Alexandru Lapusneanul. Din recuzita romantica se pot identifica aspecte precum imaginea capetelor insangerate puse pe zidurile curtii domnesti, ospatul transformat in macel, piramida facuta din capetele celor 47 de boieri omorati, otravirea lui Lapusneanul si moartea sa in chinuri groaznice, caracterul demonic al domnitorului, in antiteza cu caracterul angelic al doamnei Ruxanda. Limpezimea si maiestria stilistica a nuvelei, elemente arhaice si regionale care fixeaza atmosfera epocii si dau culoarea locala, arta descrierii si a dialogului, fac din nuvela lui Costache Negruzzi una dintre primele opere de mare valoare din proza romaneasca.

Titu Maiorescu - Junimea

Junimea reprezinta cea mai importanta grupare literara din secolul al XIX-lea; aceasta a luat fiinta la Iasi, in anul 1863. Membri fondatori ai societatii sunt cinci tineri de curand sositi la Iasi, din strainatate de la studii: Titu Maiorescu, P.P.Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi si Vasile Pogor.Titu Maiorescu - Junimeaau fost: raspandirea spiritului critic care s-a manifestata in primul rand prin respectul pe care il manifestau junimistii pentru adevarul istoric si studierae trecutului si prin cultivarea simplitatii. Nevoia de claritate, rigoarea, ratiunea vor fi repere permanente ale junimistilor. Spiritul filozofic al Junimii este reprezentat de dorinta membrilor de a construi pe o solida baza teoretica in care aplicatiile devin doar o urmare fireasca a rationamentului; Gustul junimistilor pentru clasic si academic este reprezentat de refuzul acestora de a accepat inovatiile momentullui indiferent daca acestea se numeau simbolism sau naturalism in literatura, impresionism in pictura sau muzica; Spiritul oratoric al junimismului impune un model in care totul, de la vestimentatie la distie trebuia sa dovedeasca perfecta stapanire de sine, rigoare, masura. Iar spiritul ironic al junimistilor venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de formalitati al actiunii lor culturale, devizele glume precum intra cine vrea ramane cine poate sau poreclele de care nu scapa nimeni sunt un mod de a intelege activitatea junimista. Sub directia lui Iacob Negruzzi, apare la 1 martie 1867 revista Convorbiri literare, aici publica Titu Miaorescu, Mihai Eminescu,Ion Creanga si multi alti junimisti.Ideile pe care le-a promovat revista junimista au fost: introducerea alfabetului latin in locul celui chirilic. Combaterea etimologismului, folosirea ortografiei fonetice, respingerea calcului lingvistic si aveau rezerve in privinta introducerii neologismelor. Titu Maiorescu (1840-1917), critic literar si estetician a fost cel mai important membru fondator al societatii literare Junimea. Maiorescu a declansat o violenta campanie impotriva directiei vechi in cultura si literatura. Primul studiu va fi O cercetare critica asupra poeziei romane de al 1867. El va fi urmat de Asupra poeziei noastre populare, Limba romana in jurnalele din Austria, In contra directiei de azi in cultura romana, Directia noua in poezia si proza romana. Studiile vor fi renumite in anul 1874, intr-o prima editie de Critice.In articolul sau, O cercetare critica asupra poeziei romane, Maiorescu afirma ca poezia, ca toate artele de altfel, exprima frumosul, spre deosebire de stiinta care se ocupa de adevar. Cea mai importanta deosebire dintre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai idei pe cand frumosul cuprinde idei sensibile. Prima conditie, dar o conditie indispensabila, este conditia materiala care indiferenta daca este poezie epica, lirica sau dramatica trebuie sa trezeasca in mintea auditoriului imagini sensibile, concrete care sa emotioneze cititorul.Frumosul nu este o idee teoretica, si o idee imbracata in forma sensibila si tocmai de aceea cuvantul poetic trebuie sa reproduca aceasta forma. Prin urmare, un sir de cuvinte care nu sunt decat notiuni reci, abstracte, fie ele oricat de bine rimate, daca nu transmit sentimente, nu sunt poezii ci un tip de proza rimata. Conditia materiala este creata de urmatoarele mijloace: primul mijloc este alegerea cuvantului cel mai putin abstract, al doilea mijloc este folosirea adjectivelor, adverbelor, in doua cuvinte, ale epitetelor ornante, al treilea mijloc de a realiza aceeasi conditie sunt personificarile obiectelor prea abstracte precum si a calitatilor si actiunilor. Al patrulea mijloc pentru a ajunge la acelasi rezultat il reprezinta folosirea comparatiei si metaforei. A doua conditie care nu trebuie sa lipseasca dintr-o poezie este conditia ideala, aceasta conditie este reprezentata de sentimente si pasiuni. Prin urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania sunt obiectele folosite de poeti; invatatura, principiile morale, politica sunt obiectele stiintei dar niciodata ale artelor.Poezia trebuie sa cuprinda idei cu inceput si sfarsit si sa dea astfel o satisfactiee spiritului omenesc.Poetul trebuie sa exprime sentimente umane, aflat el insusi sub influenta lor. Intre deosebirirle care disting afectiunea in general de celelalte stari ale cugetului omenesc se pot exemplifica urmatoarele: o mare repeziciune a miscarilor ideilor, ca exemplu elocvent este spaima care strabate mintea cu o sumedenie de idei atunci cand o simtim si o alta deosebire o reprezinta extragerea obiectelor sub influenta setimentelor. Scopul celor doua conditii nu este acela de a crea poeti, ci de a ne feri de "falsi"poeti care pretind ca stiu sa creeze. Primul scop al articolului este acel ade a ajuta poetii inascuti sa isi perfectioneze felul de a scrie iar al doilea scop al articolului este acela de a ajuta publicul sa isi dea seama care sunt poezii cu adevarat pretioase. Aceasta critica urmareste sa curete literatura de falsi poeti pentru a-i ajuta pe cei tineri sa aleaga doar lucrurile bune din trecut si sa isi indrepte greselile. In articolul numit Comediile d-lui I.L.Caragiale, Maiorescu lanseaza ideea ca valoarea unei opere nu are nicio legatura cu calitatea umana si ca valoarea unei opere consta in capacitatae de a ridica cititorul din lumea in care traieste si sa il purifice prin arta. Titu Maiorescu afirma despre comediile lui I.L.Caragiale ca sunt lucrari originale si ca pun in scena stereotipuri umane din viata noastra sociala si le dezvolta trasaturile caracteristice, cu obiceiurile lor, cu limbajul lor si sunt puse in situatiile alese de autor.

Luceafarul de Mihai Eminescu

Poemul Luceafrul a aprut n 1883, n Almanahul Societii Academice Social-Literare Romnia Jun din Viena, fiind apoi reprodus n revista Convorbiri literare.Poemul este inspirat din basmul romnesc Fata n grdina de aur, cules de austriacul Richard Kunisch. Basmul cuprindea povestea unei frumoase fete de mprat izolat de tatl ei ntr-un castel, de care se ndrgostete un zmeu. Fata ns se sperie de nemurirea zmeului i-1 respinge. Zmeul merge la Demiurg, dorete s fie dezlegat de nemurire, dar este refuzat, ntors pe pmnt, zmeul o vede pe fat, care ntre timp se ndrgostise de un pmntean, un fecior de mprat, cu care fugise n lume. Furios, zmeul se rzbun pe ei i i desparte prin vicleug. Peste fat el prvlete o stnc, iar pe feciorul de mprat l las s moar n Valea Amintirii.Eminescu valorific iniial acest basm n perioada studiilor berlineze, ntr-un poem intitulat tot Fata n grdina de aur, dar modific finalul. Rzbunarea nu i se pare potrivit cu superioritatea fiinei nemuritoare, aa c zmeul din poemul lui Eminescu rostete cu amrciune ctre cei doi pmnteni; Fii fericii cu glasu-i stins a spus -/ Att de fericii, ct viaa toat/ Un chin s-avei de-a nu muri deodat.1".Intre 1880 i 1883, poemul este prelucrat n cinci variante succesive, schema epic devenind pretextul alegoric al meditaiei romantice.Alturi de sursele folclorice ale poemului (basmele prelucrate; Fata-n grdina grdina de aur, Miron i frumoasa fr corp i mitul zburtorului), poetul valorific surse mitologice i izvoare filozofice (antinomiile dintre geniu i omul comun, din filozofia lui Arthur Schopenhauer).IPOTEZAPoemul romantic Luceafrul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, dar i o meditat asupra condiiei umane duale (omul supus unui destir pe care tinde s l depeasc).ARGUMENTARECea mai veche interpretare a poemului i apar- f ine lui Eminescu nsui, care nota pe marginea unui manuscris: n descrierea unui voiaj n rile romane, germanul K. (Kunisch) povestete legenda Luceafrului. Aceasta este povestea. Iar nelesul alegoric ce i-am dat | este c, dac geniul nu cunoate nici moarte i numele J lui scap de noaptea uitrii, pe de alt parte aia pe] pmnt nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi. fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc".Din acest punct de vedere, Luceafrul poate fi i considerat o alegorie pe tema romantic a locuk geniului n lume, ceea ce nseamn c povestea,! personajele, relaiile dintre ele sunt transpuse ntr-o suit de metafore, personificri i simboluri. Poemul reprezint o meditaie asupra destinului geniului n J lume, vzut ca o fiin solitar i nefericit, opus] omului comun.O alt interpretare (Tudor Vianu) socotete per-! sonajele" poemului drept voci" ale poetului, mtile lui, n sensul c eul poetic se proiecteaz n diverse ipostaze lirice, corespunztoare propriilor contradicii, Privind astfel lucrurile, se poate spune c poetul s-a proiectat nu numai sub chipul lui Hyperion - geniul, ci i sub chipul lui Ctlin, reprezentnd aspectul teluric al brbatului, sau al Demiurgului, exprimnd aspiraia spre impersonalitatea universal, i chiar1 sub chipul Ctlinei, muritoarea care tnjete spre absolut.Poemul e de substan liric cu schem epic, esute n structura dramatic, ce accentueaz lirismul.Schema epic a poemului este reprezentat de elementul narativ preluat din basm i care e pretext! pentru reflecia filosofic.Caracterul dramatic este conferit de succesiunea de scene ale structurii, unde dialogul predomin. Intensitatea tririlor sufleteti ine tot de caracterul dramatic al poemului.Substana liric provine din faptul ca poemul proiecteaz problematica geniului n raport cu societatea, iubirea i cunoaterea. n esen, poemul este un monolog liric, dialogul accentund nlimea ideilor care-i confer caracterul filozofic.Viziunea romantic e dat de structur, de tem, de relaia geniu-societate, de cosmogonii, de alternarea planului terestru cu planul cosmic, de motivul luceafrului, de amestecul speciilor (elegie, meditaie, idil, pastel), de metamorfozele lui Hyperion.Elementele clasice sunt: echilibrul compoziional, simetria, armonia i caracterul gnomic.Tema poemului este romantic: problematica geniului n raport cu lumea, iubirea i cunoaterea.Compoziional, Luceafrul este structurat n patru pri. n prima i n ultima parte, cele dou planuri, terestru i cosmic, interfereaz, pe cnd n prile a doua i a treia, ele se separ net, partea a doua fiind consacrat planului terestru, Ctlinei ce accept iubirea lui Ctlin, iar partea a treia planului cosmic, unde Demiurgul i dezvluie lui Hyperion motivele pentru care nu poate da curs rugminii de a-1 transforma n muritor.Inceputul poemului se afl sub semnul basmului. Timpul este anistoric, mitic (illo tempore): A fost odat ca-n poveti/ A fost ca niciodat". Cadrul abstract este umanizat. Portretul fetei de mprat, realizat prin superlativul absolut de factur popular o prea frumoas fat, scoate n eviden o autentic unicitate terestr. Fata de mprat reprezint pmntul nsui, iar comparaiile: Cum e Fecioara ntre sfini/ i luna ntre stele" propun o posibil dualitate: puritate i predispoziie spre nlimile astrale.Primele apte strofe constituie uvertura poemului, partea nti fiind o splendid poveste de iubire, unde atmosfera este n concordan cu mitologia romn, iar imaginarul poetic e de factur romantic. Fata de mprat e vzut n micare abia perceptibil, pentru c totul se petrece n planul visului. Fata contempl Luceafrul de la fereastra dinspre mare a castelului. La rndu-i, Luceafrul, privind spre umbra negrului casteV, o ndrgete pe fat i se las copleit de dor.Semnificaia alegoriei este c fata pmntean aspir spre absolut, iar spiritul superior simte nevoia com- j pensatorie a materialitii. Pe de alt parte, iubirea fetei are un accent de cotidian, conferit de construcia simetric l vede azi, l vede mni/ Astfel dorina-i gata". n antitez, iubirea Luceafrului are nevoie de un lung proces de cristalizare", cum ar spune Stendhai: El iar privind de sptmni/ i cade drag fatd. Cadrul este ntunecat, nocturn, specific romantic, favorabil visului. Motivul serii i al castelului accentueaz romantismul conferit de prezena Luceafrului: i ci de viu s-aprinde el/ n oriicare sar,/ Spre umbra negrului castel/ Cnd ea o s-i apar". Micrile sunt de mare finee i au loc n plan oniric, dezvluind suavitatea sentimentului de iubire exprimat prin motivul zburtorului: i pas cu pas n urma ei/ Alunec-n odaie". Planul terestru alterneaz cu cel cosmic: i cnd n pat se-ntinde drept/ Copila s se culce,/ l-atinge minile pe piept,/ I-nchide geana dulce". Motivul zburtorului apare alturi de simbolul oglinzii.Ca i n Floare albastr sau n Dorina, atracia ndrgostiilor unul pentru cellalt este sugerat mai nti de o chemare, menit s scoat n eviden dorul i puterea sentimentului. La chemarea fetei: O, dulce-al nopii mele domn,/ De ce nu vii tu? Vin!", Luceafrul se smulge din sfera sa, spre a se ntrupa prima oar din cer i mare, asemenea lui Neptun (n concepia lui Platon), ca un tnr voievod, totodat un mort frumos cu ochii vi?. n aceasta ipostaz angelic, Luceafrul are o frumusee construit dup canoanele romantice: pr de aur moale", umerele goale", umbra feei strvezii. n contrast cu paloarea feei sunt ochii, care ilustreaz prin scnteiere viaa interioar. Strlucirea lor este interpretat de fat ca semn al morii: Luceti fr de via [...]/ i ochiul tu m-nghea". Ea nelege incandescena din ochii Luceafrului ca semn al glacialittii i refuz s-1 urmeze. Luceafrul, n schimb, vrea s-i eternizeze iubirea: Colo-n palate de mrgean/ Te-oi duce veacuri multe,/ i toat lumea-n ocean/ De tine o s-asculte."Urmnd repetatei chemri-descntec: Cobori in jos, luceafr blnd,/ Alunecnd pe-o raz", cea de-a doua ntrupare va fi din soare i noapte. Cosmogonia este redat n tonalitate major: Iar ceru-ncepe a roti/ n locul unde piere". n antitez cu imaginea angelic a primei ntrupri, aceasta este circumscris demonicului, dup cum o percepe fata: O, eti frumos, cum numa-n vis/ Un demon se arat". Imaginea se nscrie tot n canoanele romantismului: prul negru, marmoreele brae", ochii mari i minunai. Pentru a doua oar, paloarea feei i lucirea ochilor, semne ale dorinei de absolut, sunt nelese de fat ca atribute ale morii: Privirea ta m arde". Dei unic ntre pmnteni, fata refuz din nou s-1 urmeze: Dar pe calea ce-ai deschis/ N-oi merge niciodat!", recunoscnd c nu poate rspunde cu aceeai intensitate pasiunii lui: Privirea ta m arde" i c nu-1 poate nelege: Dei vorbeti pe neles/ Eu nu te pot pricepe". Dragostea lor semnific atracia contrariilor. Luceafrul formuleaz sintetizator diferena care-i separ: eu sunt nemuritor,/ i tu eti muritoare", dar, din iubire, accept supremul sacrificiu cerut de fat, prin aceasta afirmndu-i superioritatea fa de ea. Dac fata/ omul comun nu se poate nla la condiia nemuritoare, Luceafrul/ geniul este capabil, din iubire i din dorina de cunoatere absolut, s coboare la condiia de muritor: Da, m voi nate din pcat/ Primind o alt lege;/ Cu vecinicia sunt legat,/ Ci voi s m dezlege".Partea a doua, idila dintre fata de mprat, numit acum Ctlina i pajul Ctlin, simbolizeaz repeziciunea cu care se stabilete legtura sentimental ntre exponenii lumii terestre. Este o alt ipostaz a iubirii, opus celei ideale. Asemnarea numelor sugereaz apartenena la aceeai categorie: a omului comun. Ctlina recunoate asemnarea, dincolo de statutul social: nc de mic/ Te cunoteam pe tine,/ i guraliv i de nimic,/ Te-aipotrivi cu mine...".Portretul lui Ctlin este realizat n stilul vorbirii populare, n antitez cu portretul Luceafrului, pentru care motivele i simbolurile romantice erau desprinse din mit, abstracte, exprimnd nemrginirea, infinitul, eternitatea. Aadar Ctlin devine ntruchiparea teluricului, a mediocritii pmntene: viclean copil de cas", Biat din flori i de pripas,/ Dar ndrzne cu ochii, cu obrjei ca doi bujori. Ca mod de expunere predominant este dialogul. Idila se desfoar sub forma unui joc. Pentru a o seduce pe Ctlina, Ctlin urmeaz o tehnic asemntoare cu aceea a vnrii psrilor n evul mediu, timpul predilect al romanticilor.Cei doi formeaz un cuplu norocos i fericit, supus legilor pmntene, deosebite de legea dup care triete Luceafrul.Chiar dac accept iubirea pmntean, Ctlina aspir nc la iubirea ideal pentru Luceafr: O, de luceafrul din cer/ M-a prins un dor de moarte". Acest dor de moarte" ilustreaz dualitatea fiinei pmntene, aspiraia specific uman spre absolut, dar i atracia ctre fiina inaccesibil. Pasiunea ei este generat i de obstacolul impus de apartenena la condiii diferite, de dorina specific romantic de a transforma imposibilul n posibil: Dar se nal tot mai sus,/ Ca s nu-l pot ajunge.// Ptrunde trist cu raze reci/ Din lumea ce-l desparte.../ In veci l voi iubi i-n veci/ Va rmnea departe...".Puterea de sacrificiu a omului de geniu n numele mplinirii idealului absolut este ilustrat de intensitatea sentimentului de iubire, care duce la renunarea la nemurire.Partea a treia ilustreaz planul cosmic i constituie cheia de bolt a poemului. Aceast parte poate fi divizat la rndul ei n trei secvene poetice: zborul cosmic, rugciunea, convorbirea cu Demiurgul i liberarea.Spaiul parcurs de Luceafr este o cltorie regresiv temporal, n cursul creia el triete n sens invers istoria creatiunii: i din a chaosului vi,/ Jur mprejur de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea de-nti,/ Cum izvorau lumine". Zborul cosmic poteneaz intensitatea sentimentelor, lirismul, setea de iubire ca act al cunoaterii absolute. Amplificarea acestui zbor culmineaz cu imaginea Luceafrului ca fulger (Prea un fulger ne-ntrerupt/ Rtcitor prin ele"), amintind dinamismul luminii, pur energie surprins n curgerea ei prin timp i spaiu. Punctul n care el ajunge este spaiul demiurgic, atemporal, momentul dinaintea naterii lumilor: Cci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoate,/ i vremea-ncearc n zadar/ Din goluri a se nate".n dialogul cu Demiurgul, Luceafrul nsetat de repaos: i din repaos m-am nscut,/ Mi-e sete de repaos", adic de via finit, de stingere, este numit Hyperion (nume de sugestie mitologic, gr. cel care merge pe^easupra). Dup Hesiod, Hyperion, divinitate simbolic, era fiul Cerului, tatl Soarelui i al Lunii, un titan ucis din invidie de ali titani. Dup Homer, Hyperion este Soarele nsui. De remarcat c Demiurgul este cel care rostete pentru ntia oar numele lui Hyperion; Demiurgul este cel care afirm i cunoate cu adevrat identitatea Luceafrului, idee ce accentueaz subordonarea acestuia din urm fa de Demiurg.Hyperion i cere Demiurgului s-l dezlege de nemurire pentru a descifra taina iubirii absolute, n numele creia este gata de sacrificiu: Reia-mi al nemuririi nimb/ i focul din privire,/ i pentru toate d-mi n schimb/ O or de iubire...". Demiurgul refuz cererea lui Hyperion. Constantin Noica observ c Hyperion cere s devin altceva, dar ca s fie altceva trebuie s se nasc din nou. Luceafrul ns se nscuse o dat cu lumea. Aspiraia lui este imposibil, cci el face parte din ordinea primordial a cosmosului, iar ruperea sa ar duce din nou la haos. Demiurgul nu-i poate oferi moartea pentru c astfel ar produce moartea lumii, ceea ce ar coincide cu negarea de sine. Demiurgul i explic Luceafrului absurditatea dorinei lui, prilej cu care este pus n antitez lumea nemuritorilor i aceea a muritorilor. Astfel, muritorii nu-i pot determina propriul destin, se bazeaz numai pe noroc i sunt supui voinei oarbe de a tri (influena filozofiei lui Schopenhauer). Omul de geniu, n schimb, este capabil de a mplini idealuri nalte, se afl dincolo de timp i de spaiu, dincolo de ordinea firesc a lumii: Ei doar au stele cu noroc/ i prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ i nu cunoatem moarte".Omul se afl sub puterea unui destin implacabil cruia nu i se poate sustrage, ceea ce-i d imposibilitatea de a trece din lumea material n cea spiritual: Prnd pe veci a rsri,/ Din urm moartea-l pate,/ Cci toi se nasc spre a muri/ i mor spre a se nate".n schimb, Demiurgul i propune lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului: a verbului, a cuvntului creator: Cere-mi - cuvntul meu de-nti,/ S-i dau nelepciune?, ipostaza orfic: Vrei s dau glas acelei guri,/ Ca dup-a ei cntare/ S se ia munii cu pduri/ i insulele-n mare?, ipostaza mpratului: i-a da pmntul n buci/ S-l faci mprie", a geniului militar/ a cezarului: Ii dau catarg lng catarg,/ Otiri spre a strbate/ Pmntu-n lung i marea-n larg".Demiurgul pstreaz pentru final argumentul zdrobitor, dovedindu-i nc o dat Luceafrului superioritatea sa, chiar i n iubire, fa de muritoarea Ctlina: i pentru cine vrei s mori?/ ntoarce-te, te-ndreapt/ Spre-acel pmnt rtcitor/ i vezi ce te ateapt".Partea a patra este construit simetric fa de prima, prin interferena celor dou planuri: terestru i cosmic.Idila Ctlin Ctlina are loc ntr-un cadru romantic, creat prin prezena simbolurilor specifice, Peisajul este umanizat, specific eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei nflorite, n singurtate i linite, n pacea codrului, sub lumina blnd a lunii.Declaraia de dragoste a lui Ctlin, ptimaa lui sete de iubire exprimat prin metaforele: noaptea mea de patimi, durerea med, iubirea mea de-ntf, visul meu din urm", l proiecteaz pe acesta ntr-o alt lumin dect aceea din partea a doua a poemului. Profunzimea pasiunii i unicitatea iubirii, constituirea cuplului adamic, l scot pe Ctlin din ipostaza terestr: Miroase florile-argintii/ i cad, o dulce ploaie,/ Pe cretetele-a doi copii/ Cuplete lungi, blaie".mbtat de amor", Ctlina are nc nostalgia astrului iubirii i-i adreseaz pentru a treia oar chemarea, de data aceasta modificat, Luceafrul semnificnd acum steaua norocului: Cobori n jos, luceafr blnd,/ Alunecnd pe-o raz,/ Ptrunde-n codru i n gnd,/ Norocu-mi lumineaz!".Luceafrul exprim dramatismul propriei condiii, care se nate din constatarea c relaia om-geniu este incompatibil. Atitudinea geniului este una de interiorizare a sinelui, de asumare a eternitii i o dat cu ea a indiferenei, a ataraxiei stoice. Omul comun este incapabil s-i depeasc limitele, iar geniul manifest un profund dispre faa de aceast incapacitate: Ce-i pas ie, chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul?". Geniul constat cu durere c viaa cotidian a omului urmeaz o micare circular, orientat spre accidental i ntmpltor: Trind n cercul vostru strmt/ Norocul v petrece,/ Ci eu n lumea mea m simt/ Nemuritor i rece".Nivelul fonetic i prozodic:conservarea unui etimologic, prezent n graiurile moldoveneti i ardeleneti: Cum ea pe coate-i rzimd; vocala final neaccentuat e este redat prin dup consoane dure: marmoreele bra"; etimologic, conservat n graiul moldovenesc: i tainic genele le plec/ Cci mi le mple plnsul"; utilizarea unor fonetisme conservate n graiul moldovenesc i ardelenesc confer blndeea sonoritii; antiteza dintre planul terestru i cel cosmic este sugerat de alternarea tonului minor cu cel major, realizat prin distribuia consoanelor i a vocalelor; muzicalitatea elegiac, meditativ, este dat i de particularitile prozodice: ritmul iambic, rima ncruciat, msura versurilor de 7-8 silabe; sunt prezente asonantele i rima interioar [una ~ luna, zare - rsare, plec - mple).Nivelul morfologic: dativul etic i dativul posesiv susin tonul de intimitate; interjecii, n dialogul Ctlin - Ctlina: mri, ia"; abundena verbelor la imperativ n strofele ce constituie chemrile fetei, forme verbale ce dau tonul de ndrgire i ardoare: cobor, ptrunde", lumineaz; formele arhaice ale unor verbe accentueaz atmosfera fabuloas specific basmului: i apa unde-au fost czut; verbele la imperfect, n episodul cltoriei Luceafrului n spaiul cosmic, denot micarea etern i continu: creteau", treceau", prea", vedea"; verbele la perfect simplu i la conjunctiv din tabloul al doilea susin oralitatea stilului, vorbirea populara specific oamenilor de aceeai condiie: se fcu", s razi, s-mi dai.Nivelul stilistic: antiteza structural; alegoria pe baza creia este construit poemul; epitete ornante: Uor el trece ca pe prag"; prezena metaforelor, mai ales n primul tablou, n cadrul dialogului dintre Luceafr i fata de mprat, accentueaz ideea iubirii absolute ce se cere eternizat ntr-un cadru pe msur: palate de mrgean", cununi de stele"; metafore sinestezice n cadrul primului tablou: i ochii mari i grei m dor,/ Privirea ta m arde";- imagini hiperbolice n portretizarea Luceafrului: Veneaplutind n adevr/ Scldat nfoe de soare";- metonimii utilizate n pasaje cu sens aforistic, n discursul Demiurgului: i dau catarg lng catarg/ Otiri spre a strbate";- comparaii construite prin asocierea unor termeni abstraci, n prezentarea cltoriei Luceafrului n spaiul cosmic: E un adnc asemenea/ Uitrii celei oarbe";- antiteza ntre omul de geniu i oamenii comuni, antitez pe baza creia i construiete discursul Demiurgul: Ei doar au stele cu noroc/ i prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ i nu cunoatem moarte";- oximoronul ce ia un aspect apropiat de antitez: esnd cu recile-i scntei/ O mreaj de vpaie".CONCLUZIAPentru ilustrarea condiiei geniului, poemul Luceafrul - sintez a operei poetice eminesciene -armonizeaz att teme, motive, elemente de imaginar poetic, atitudini romantice, procedee artistice cultivate de scriitor, ct i simbolurile eternitii/ morii i ale temporalitii/ vieii.

IOAN SLAVICI - Nuvela psihologica - Moara cu noroc

Nuvela este specia epica in proza, cu actiune mai ampla decat a povestirii,conflict consistent si personaje puternic individualizate. Actiunea consta dintr-o intriga puternica cu un conflict sustinut, materializata intr-o compozitie riguroasa,coerenta dar concisa ,care focalizeaza, de regula, asupra unui personaj principal si are ca scop caracterizarea acestuia.Nuvela psihologica se individualizeaza prin tipul de conflict,insistandu-se asupra celui interior,pe schimbarile caracteriale si comportamentale ale personajului, pe devenirea acestuia, dictata de un mediu nepropriu individului, descrisa in maniera tipic realista, ca felie de viata, dosar de existenta.Este tratata parvenirea individului intr-o societate pentru care nu este pregatit, pe care doreste sa o inteleaga si sa I se integreze, acte in care esueaza, totodata dezumanizandu-se treptat.Analiza starilor constientizate ale personajului ne conduce spre cheia in care este indicat sa fie lecturata o astfel de nuvela.Frica, obsesia banului, alienarea, erosul, fiecare dintre acestea ar putea constitui tema operei, in functie de perspectiva lectorului.Moara cu noroc a aparut in anul 1881, fiind inclusa in Novele din popor, volum carea dat in literatura romana un exemplu de scriere totodata traditionalista si realista.Poate fi privita si ca o ilustrare a notiunilor teoretice sustinute de Titu Maiorescu si Junimea(are specific national, este autentica).Din punctul de vedere al autorului, se incadreaza perfect in opera acestuia, deoarece este inca o dovada a crezului moralist al lui Slavici, o pledoarie pentru viata linistita si cumpatata, de refuz al parasirii unei ordini prestabilite, deoarece astfel de actiuni vor fi pedepsite de Destin.Tema nuvelei poarta, deci, valori etice si psihologice, dorind sa demostreze ca dorintele de imbogatire/parvenire duc la declinul moral si spiritual al individului;in locul acestora este recomandata, in maniera conservatoare, linistea colibei.Se poate sublinia si o conceptie estetica in viziune clasica:pentru ca ceva sa fie frumos trebuie inainte de toate sa fie bun si adevarat(Slavici)Subiectul este construit clasic,organizat pe momentele subiectului ,insa evitand liniaritatea, actiunea dezvoltandu-se pe mai multe planuri in maniera romanesca,in prim-plan fiind plasat un personaj a carui evolutie va fi urmarita pe parcursul operei. Interesant de urmarit este jocul de alternanta a conflictelor interior si exterior, acestea potentandu-se reciproc.Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa,infruntand situatia sociala si economica gri in care se afla.Nemultumit de statutul sau de cizmar, in imposibilate de a asigura un trai decent familiei, el decide, impotriva sfatului soacrei ,sa ia in arenda hanul Moara cu noroc . Un timp afacererile prospera, iar familia pare sa traiasca idilic in acest nou mediu, neprimitor (pusta aradeana)insa cu potential.Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj negativ, care va declansa un sir de evenimente ,in urma carora Ghita se va degrada pana la dezumanizare, si va sfarsi tragic. Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare in acest episod;se contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat si cel interior, al constiintei carciumarului.Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale Samadaului care exercita o dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si batut, o femeie in doliu si copilul sau sunt omorati , iar toate drumurile par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce si face.Conflictul interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghiata il face pe acesta sa isi doreasca o confruntarea cu Lica. Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care,atunci cand se intoarce la han o omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi este omorat de Raut,omul samadaului. Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.Acesta este punctul culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data de destin fiecaruia, pe masura faptelor.Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de metafora focului purificator care cuprinde moara, stergand urmele faradelegilor.Astfel, toate conflictele romanului se termina, se mistuie in foc alturi de protagonisti, lasand loc cortinei, vocei naratorului care prezinta deznodamantul cu valoare de sentinta finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului, afirma:asa le-a fost data.Opera este consistenta, organizata in 17 capitole, circulara, deoarece incepe si se sfarseste prin interventia batranei.Datorita faptului ca avem de-a face cu o nuvela, nu actiunea, ci personajele dau valoarea artistica scrierii.Personajele lui Slavici sunt bine conturate, veridice, rotunde (dupa M. Forester),fiind rezultate ale propriilor fapte, actiuni si ganduri,actionand liber, neconstranse decat de forta destinului.Personajul asupra caruia focalizeaza lentila moralista a lui Slavici este Ghita,care,impreuna cu sotia sa, Ana si Lica Samadaul formeaza triunghiul nefericirii.In conturarea protagonistului se reunesc doua perspective esentiale: realismul psihologic (evolutia personajului) si clasicismul (viziunea de ansamblu care priveste destinele personajelor), rezultatul fiind un personaj individualizat. Este urmarita decaderea omului care isi paraseste mediul natal in cautarea bogatiei, a aceluia care din bun gospodar se transforma in impatimit de bani,pentru care e gata sa renunte la valorile morale, refuzand sa vada ca de fapt, bogatia lui era linistea colibei. Indepartearea de nevasta, copii, il fac sa se trezeasca singur, coplesit de regrete, de sete de razbunare, de manie, sentimente care, inevitabil ,duc la crima. Aceste stari au fost induse de Lica Samadaul, personaj demonic, aflat in relatie de dependenta cu Ghita, conducandu-l pe acesta pe drumul pierzaniei.Ana,care era prea tanara, prea asezata,prea blanda, reprezinta un personaj-barometru fata de atitudinea lui Ghita, ea fiind sensibila la modificarile starii acestuia si evoluand paralel cu el in directia nefasta. Pentru a-si contura personajele, Slavici se foloseste de toate tipurile de acracterizare, atata directa (de catre naroator, alte personaje, autocaracterizare), cat si de cea indirectea, prin fapte, vorbe, ganduri.Slavici apeleaza la caracterizarea directa atunci cand sugereaza inca de la inceputul nuvelei trasaturile dominante ale lui Lica. Samadaul,porcar si el, dar om cu stare care poate sa plateasca grasunii pierduti ori furati [] e mai ales om aspru si neindurat [] care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai, de teama caruia tremura toata lumea si care stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si in oala de varza. Desi exercita asupra Anei o dominatie fascinanta, Lica este caracterizat in mod direct de Ana ca fiind om rau si primejdios. Ana isi avertizeaza sotul ca Samadaul este periculos, fapt ce se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii.Tot Ana este cea care la un moment dat observa o diferenta intre Lica si Ghita, contribuind la caracterizarea amandurora:Tu esti om ,Lica, iar Ghita nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa.Modalitatea principala in observatia psihologica intreprinsa de Ghita este intospectia, autoanaliza.Cand cade in patima banilor, isi da seama ca este o fire slaba,autocaracterizandu-se: asa m-a lasat Dumnezeu!Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!Caracterizarea indirecta se regaseste pe tot parcursul operei. Faptele graiesc pentru personaje. Astfel,om harnic si cinstit,la inceput Ghita ia in arenda hanul Moara cu noroc deoarece isi dorea sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor. Treptat, el este atins de patima banilor care ii va oferi de altfel si un sfarsit tragic.Faptul ca isi cumpara pistoale de la Arad, ca isi mai angaleaza o sluga, pe Marti, un ungur nalt ca un brad si doi caini indica incertitudinea si nesiguranta care il domina dupa ce relatiile cu Lica Samadaul se complica din ce in ce mai mult. Gandurile lui Ghita privitor la faptul ca pentru prima oara isi dorea sa nu fi avut nevasta si copii, sa nu fi fost legat de nimic si sa fi putut risca pentru a castiga mai mult sunt un prim indiciu al transformarii lui Ghita intr-un impatimit.Atunci cand isi da seama de gravitatea situatiei in care ajunge, Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: iarta-ma,Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului. Pe masura ce petrece mai mult timp la Moara cu noroc si are un mai mare contact cu Lica Samadaul, relatiile lui Ghita cu familia sa devin din ce in ce mai reci si mai tensionate.Ana observa ca barbatul ei este ingandurat, se instraineaza de ea si de copii, ajunge mai de tot ursuz, nu mai zambeste ca inainte si se mainie foarte usor.Chiar si mediul influenteaza caracterul personajelor: asezata intr-o vale, Moara cu noroc este incunjurata de locuri rele. Chiar numele sugereaza un topos negativ, idee sustinuta de mentalitatea rurala (la moara dracii macina sufletele),iar alaturarea calificativuluicu noroc nu face decat sa il amageasca amarnic pe cel care vrea sa infrunte intelepciunea colectivitatii.Hanul devine simbol al imbogatirii si va exercita influente negative asupra lui Ghita in acelasi mod in care o va face Lica Samadaul, devenind mediul propice pentru un impatitit al banilor.Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea realizandu-se la persoana a III-a de catre un narator omniscient si omniprezent. Focalizarea externa predomina pe parcursul operei,deoarece Slavici imprumuta ipostazei naratoare registrele stilistice ale personajelor, de aici rezulta impresia de veridicitate dar si de stil neprelucrat ,neartistic. Alaturi de aceasta apare si tehnica punctului de vedere sau a focalizarii interne, deoarece povestitorul omniscient imprumuta din autoritatea sa batranei, aceasta devenind vocea colectivitatii (a sfatului batranilor, care in lumea rurala are autoritate deplina);de aici rezulta dimensiunea moralizatoare a nuvelei.Modalitatile de expunere sunt folosite variat, pentru a sugera gama variata de stari si pentru a focaliza asupra aspectelor care intereseaza. Naratiunea este dinamizata si dramatizata prin dialog(inceputul nuvelei), apoi ritmul este incetinit prin prezenta secventelor descriptive cu rol in descrierea cadrului naratiuni, a conturarii portretelor.Specifice unei opere de analiza psihologica sunt monologul interior de factura traditionalista care reda gandurile personajului(cap IV) si monologul interior adresat,(Ghita vorbeste cu sine,imaginand-o pe Ana ca interlocutor), cu rol de caracterizare indirecta.Datorita acestor insertii dar si elipsei, tehnicii flash-back-ului ,naratiunea capata aspect discontinuu,dand impresia ca ezitarile personajului se imprima povestirii si discursului narativ, ajutand lectorul sa vibreze la situatia descrisa. Stilul este imprimat de oralitatea ardeleneasca , asemanator lui Creanga ,mult mai cenusiu insa,la fel ca pusta aradeana,fara savoare, ci doar sters, sarac,cu repetarea acelorasi cuvinte in interiorul acelorasi fraze(T. Vianu),urmarind ritmul vorbirii.Realizata in maniera realista, cu accente clasice, opera retine atentia prin complexitatea sa, fiind desemnata de G. Calinescu drept nuvela solida cu subiect de roman,dar si personaje pregnant conturate, dar,mai ales, in maniera tipica pentru Slavici :includerea ideii moralizatoare ,nuvela capatand valoare de parabola a cumpatarii.PLUMB de George Bacovia - art poetic simbolist -

Definiie: Conceptul de art poetic exprim un ansamblu de trsturi care compun viziunea despre lume i via a unui autor, despre menirea lui n univers i despre misiunea artei sale, ntr-un limbaj literar care-l particularizeaz.

Poezia "Plumb" de George Bacovia (1881 - 1957) deschide volumul de debut, cu acelai nume, aprut n 1916, care a trecut aproape neobservat n epoc, mai nti pentru c Romnia se pregtea s intre n primul rzboi mondial, apoi deoarece majoritatea poeziilor din acest volum fuseser deja publicate n revistele vremii.Poezia "Plumb" se nscrie n universul Ikic specific bacovian, al "atmosferei de copleitoare dezolare, [...] o atmosfer de plumb, n care plutete obsesia morii i a neantului i o descompunere a fiinei organice" (Eugen Lovinescu).Tema:Poeziei o constituie condiia de damnat a poetului ntr-o societate meschin, care nu-l nelege, o societate superficial, neputincioas s aprecieze valoarea artei adevrate.Ideea exprim starea de melancolie, tristee, solitudine a poetului care se simte nctuat, sufocat spiritual n aceast lume care-l apas, n care se simte nchis definitiv, fr a avea vreo soluie de evadare.Poezia poate fi considerat, aadar, o art poetic pentru lirica lui George Bacovia.Semnificaia titlului. Titlul poeziei este simbolul "plumb", cuvnt care are drept corespondent n natur metalul, ale crui trsturi specifice sugereaz stri sufleteti, atitudini poetice:- greutatea metalului- sugereaz apsarea sufleteasc;- culoarea cenuie- sugereaz monotonia, angoasa;- maleabilitatea metalului - sugereaz labilitate psihic, dezorientarea;- sonoritatea surd a cuvntului (patru consoane i o singur vocal) sugereaz nchiderea definitiv a spaiului existenial, fr soluii de ieire.Structur, compoziie, limbaj poetic: Incipitul este marcat de imperfectul verbului "dormeau ", care sugereaz absena tririlor interioare precum i aciunile nefinalizate ale eului liric.Poezia este alctuit din dou catrene, fiind prezente dou planuri ale existenei: unul exterior sugerat de cimitir, cavou, vemintele funerare i unul interior sugerat de sentimentul de iubire care-i provoac poetului disperare, nevroz, deprimare, dezolare.Strofa nti exprim simbolic spaiul nchis, sufocant, apstor n care triete poetul, ce poate fi societatea, mediul, propriul suflet, propria via, destinul sau odaia. Oricare dintre aceste spaii este sugerat de simboluri din cmpul semantic al elementelor funerare - "sicriele de plumb", "cavou", "funerar vestmnt", "coroanele de plumb"-, trimind, ca stare, ctre iminena morii. Starea poetului de solitudine este sugerat de sintagma "stm singur", care, alturi de celelalte simboluri creeaz pustietate sufleteasc, "era vnt", nevroz, spleen, "scriau". Repetarea simetrica simbolului "plumb", plasat ca rim la primul i ultimul vers al strofei nti sugereaz apsarea sufleteasc, neputina poetului de a evada din aceast lume apstoare, obositoare, stresant, sufocant.Strofa a doua a poeziei ilustreaz mai ales spaiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care "dormea ntors", sugernd disperarea poetului, "strig", ntr-o solitudine morbid, "stm singur lng mort", dragostea nefiind nltoare, ci dimpotriv este rece, "frig" i fr nici un fel de perspective de mplinire, "atrnau aripile de plumb".Relaia de simetrieeste dat de prezena simbolului "plumb", aezat ca rim, de sintagma "flori de plumb", aflat la nceputul versului al doilea din fiecare strof.Poezia "Plumb" este o confesiune liric, Bacovia exprimndu-i strile prin mrcile persoanei I singularn sintagma "stm singur", care se regsete simetricla nceputul versului al treilea din fiecare strof.Imaginile surprinztoare i inedite dau o profund semnificaie strilor sufleteti exprimate, poetul alturnd simbolului "plumb" alte cuvinte, formnd sintagme extrem de sugestive: "flori de plumb" (via-moarte), "amor de plumb" (oboseala psihic, sentimente apstoare), "aripile de plumb" (imposibilitatea mplinirii idealului).Alte simboluri sunt verbele auditive a cror sonoritate strident, enervant sugereaz tristee i disperare, "s strig" sau stare de nevroz, "scrtiau", precum i intemperii ale naturii ce simbolizeaz un suflet pustiit, "era vnt" sau ncremenire i rceal interioar, "era frig".Imperfectul verbelorsugereaz lipsa oricror stri optimiste, strile interioare ale poetului fiind proiectate n venicie, eternitate ("dormeau", "stm", "era", atrnau"), aciunea lor neavnd finalitate.O trstur specific liricii bacoviene o constituie, aadar, relaiile de simetrie, att ca simbolistic precum i emoional. Astfel, imperfectul verbului"dormea(u)", aflat la nceputul primului vers al fiecrei strofe, sintagmele"flori de plumb" la nceputul versului al doilea i "stm singur" la nceputul versului al treilea din fiecare strof sugereaz o stare de monotonie (ar de sfrit, o oboseal psihic venic.Cromatica este numai sugerat n poezia "Plumb", prin prezena elementelor funerare: veminte, flori, coroane i plumb, iar olfactivul prin simbolul "mort".Limbajul artistic:Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domin aproape ntreaga poezie, alternnd cu peonul i amfibrahul.Muzicalitatea este ilustrat de rima n cuvinte cu sonoritate surd, terminate n consoane (plumb/vestmnt/vnt/plumb), de verbele la imperfect(dormea, stm) i de cele cu sonoritate strident, onomatopeic(scrtiau, vnt, strig).Impresionat de valoarea cert a poeziilor bacoviene incluse n volumul Plumb", Alexandru Macedonski public n revista "Flacra" urmtoarea epigram:"Lui G.Bacovia:Poete scump, pe frunte pori mndre foi de laurCci singur, pn astzi, din plumb fcut-ai aur."Poezia lui Bacovia este, nendoielnic, nscris n simbolismul european prin atmosfer, procedee, cromatic, muzicalitate, definindu-1 pe Poet ca fiind "pictor n cuvinte i compozitor n vorbe" (M.Petroveanu).

Lacustra de George Bacovia

Publicat n volumul Plumb, aprut n 1916, poezia Lacustr aparine esteticii simboliste i este semnificativ pentru universul bacovian.Titlul poeziei este simbolic. Cu sens denotativ, lacustra reprezint o locuin primitiv, din paleolitic, temporar i nesigur, construit pe ap i susinut de patru piloni. Podul care pstra legtura cu lumea terestr era noaptea tras de la mal pentru a-i proteja pe locatarii casei de pericolul lumii exterioare. Cu sens conotativ, titlul sugereaz faptul c eul poetic este supus n permanen pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleaz, devenind n felul acesta un nsingurat, un prizonier al propriei lumi.Tema poeziei reprezint un nucleu al ntregii opere bacoviene: dezagregarea cosmic i regresiunea n haosul primordial amorf, descompunerea spiritual sub efectul ploii, alienarea fiinei sub presiunea materiei copleitoare, descompunerea lent a sinelui i a materiei.La nivel formal, poezia este alctuit din patru catrene, dispuse n mod simetric. Construcia ei este circular. Lumea imaginat ca un cerc nchis este redat prin repetiia versurilor: De-attea nopi aud plound, Sunt singur, i m duce un gnd/ Spre locuinele lacustre". Simetria strofei iniiale i a celei finale confer monotonia.Imaginarul poetic se organizeaz n jurul a dou simboluri: ploaia - reprezint dezagregarea eului, tristee, monotonie, descompunerea materiei i lacustra - simbol al limitrii orizontului uman.Strofa nti exprim, n mod simbolic, dezagregarea materiei, sub aciunea unei ploi permanente, plasat n atemporalitate: De-attea nopi aud plound. Percepia unei alunecri n acvatic se face gradat, de la o reacie personal, n regim intim, la nregistrarea unei reacii cosmice: Aud materia plngnd. Cderea ploii acioneaz hipnotic asupra somnului fiinei i a lumii. Astfel, apele din realitatea obiectiv, ploaia", se contopesc cu apele visului, subcontientul, ambele avnd proprietatea de a descompune, a dizolva. Apele ploii, contientul, aduc la suprafa, din vis apele profunde" ale contiinei, imaginea lacustrelor3. Izolarea poetului este exprimat direct: Sunt singur".In strofa a doua, este continuat ideea elementului acvatic, prin intermediul unor simboluri precum: scnduri ude", vaF, pod", maF. Starea de nevroz, de iritare, provocat n prima strof de plnsul i dezagregarea materiei, se coreleaz cu spaima, n strofa a doua, sentimente generate de pericolul iminent: Jn spate m izbete-un vaF. Reaciile instinctuale primeaz, eul fiind redus la contururile acestora: Tresar prin somn, i mi se pare/ C n-am tras podul de la mal. Apare motivul somnului purtnd sugestia morii, cci somnul bacovian este un somn ntors", care se transform ntr-un comar.Strofa a treia amplific starea de angoas, de nelinite, de singurtate a poetului, prin regresiunea n golul istoric" al nceputurilor lumii. Singurtatea este proiectat n eternitate prin intermediul versului: Pe-aceleai vremuri m gsesc". Teama de neant produce exasperare, dar i resemnare n izolare.Dezagregarea se extinde la nivelul ntregului univers, piloii gref ai lumii luntrice prbuindu-se sub aciunea distrugtoare a apei. ncordarea, ntinderea nervilor n mod excesiv preconizeaz apropierea sfritului, cu sugestia motivului biblic al potopului.Ultima strofa o reia simetric pe prima, n afar de versul al doilea, care se realizeaz ca o prelungire a primului catren: Tot tresrind, tot ateptnd. Accentul cade pe planul subiectiv, trecndu-se de la universal la individual. Descompunerea este o aciune liniar i finit.Nivelul fonetic; prozodiaDin punct de vedere fonetic, frecvena vocalelor a, o, u sugereaz plnsul universal, tristeea metafizic, ultimele dou fiind vocale nchise. Msura versurilor este de opt silabe, versul este mediu, ritmul iambic. n prima i n ultima strof, monorima se realizeaz prin intermediul silabei -nd, ceea ce sugereaz bocetul, plnsul cosmic al materiei. n celelalte dou strofe rimeaz doar versurile al I-lea i al IV-lea.La nivel morfologic, se remarc abundena verbelor la prezent: aud, sunt, m duce, dorm, m izbete, tresar, mi se pare, se ntinde, m gsesc, simt, se prbuesc, ce sugereaz permanena strii de dezagregare. Gerunziile: plound, plngnd, tresrind, ateptnd, sugereaz monotonia, prelungirea la infinit a strii de disperare, tristeea cosmic. Folosirea repetat a verbului aud, d imaginii poetice o dimensiune auditiv; plnsul luntric devine plnsul ntregului univers.La nivel lexical, cuvintele din sfera semantica a apei: plound, plngnd, ude, val, mal, se organizeaz n dou cmpuri semantice: ploaia i lacustra.La nivel stilistic, se observ prezena rar a metaforei: aud materia plngnd.Prezena unor motive literare precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plnsul, nevroza, nscrie aceast poezie n lirica simbolist.

Modernismul - Eugen Lovinescu

- etimol. derivat de la "modern"; lat. modernus = recent, nou.A aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezv. literaturii. Modernismul se refera la principalele elemente innoitoare in poezie, proza si critica lit., pe care doctrina lovinesciana le propune in primele decenii ale sec. XX.Modernismul reuneste unele grupari, directii si orientari estetice, care apar in lit. romana in aceasta perioada, conturandu-se ca o manifestare artistica ampla, nu numai in domeniul literaturii, ci in arta, in genere.1. In sens restrans, termenul desemneaza miscarea literara constituita in spatiul hispano- american la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientand poezia spre o estetica a sinceritatii si rafinamentului. 2. In sens larg, modernismiul reprezinta o manifestare radicala, indrazneata, a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. Este opus traditionalismului.Tendinta modernista sustine: - sincronizarea lit. nationale cu lit. Europei - promovarea tinerilor scriitori - teoria imitatiei - eliminarea decalajului in cultura (depasirea spiritului provincial) - necesitatea innoirii - spiritul veacului - trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o lit. de inspiratie urbana - evolutia poeziei de la epic la liric - intelectualizarea prozei si poeziei - dezv. romanului psihologic, analitic, prin prelucrarea unor forme moderneLui Lovinescu ii revine meritul de a fi actionat in directia adaptarii modernismului la specificul culturii si civilizatiei romanesti. Factorul decisiv, in acest sens, il constituie elaborarea conceptului de sincronism, ca instrument de investigare critica a evolutiei lit. romane. Gruparea de la "Sburatorul" cuprinde revista si canaclul literar cu acelasi nume. Revista a aparut la Bucuresti, intre 1919- 1922 si 1926- 1927, sub conducerea lui Lovinescu.

Obiectivele gruparii:1. Promovarea tinerilor scriitori:- lansarea unor nume ca: I. Barbu, Camil Petrescu, G. Calinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimr Streinu, Camil Baltazar. E. Lovinescu obtine si colaborarea unor scriitori mai vechi (Ion Minulecu) sau ii incurajeaza pe cei care au debutat in alte reviste: Rebreanu, H. Papadat- Bengescu.2. Imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia lit. romane:- in esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de omogenizare a civilizatiei, de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica. Teoria imitatiei era preluata dupa francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti. - societ. romaneasca a intors spatele inertiei orientale si, preluand formele occidentale, a creat premisele dezv. unui fond modern. Fenomenul "formelor fara fund", de care vorbea T. Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si creator: "formele isi pot crea uneori fondul", sustine Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu. - Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-a realizat in ciuda opozitiei fortelor conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea lit. romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului. Princiipiile sincronismului in lit. inseamna, in mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elem. ce confera noutate si moderniatate fenomenului litarar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a lit. intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei europene. Prin modernism, Lovinescu intelege depasirea unui "spirit provincial", deci nu opozitie fata de traditie, de specificul national. Polemica modernismului cu traditionalismul duce la combaterea factorului etnic in cultura, pe care nu-l cintesta, ci subliniaza necesiatea de innoire. In activitatea de critic literar ( vol. de " Critice"), Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor teze, apreciind cu generozitate teze care nu raspundeau pe de-a-ntregul idelor sale. exemplul cel mai cunoscut este pretuirea acordata romanului "Ion", de L. Rebreanu. In schimb, a privit cu ingaduinta si uneori cu reticenta productiile avangardismului, pe care il considera un "modernism dirijat". Modernsimul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si princ.sincronismului, aplicand criteriul estetic in judecata operei de arta, poate fi considerat un moment pozitiv evolutia culturii si lit. romane.

Un modernism categoric de fronda (lupta), alcatuind asa -zisa miscare de avangarda, a fost promovat la noi de revistele: "Contimporanul" (1922- 1932), "Punct" (1924-1925), "Urmuz" (1928).

Tradiionalismul

Tradiionalismul este o micare literar, manifestat n perioada interbelic, a crei ideologie se cristalizeaz n jurul revistei Gndirea. Atitudinea tradiionalist este mai veche n cultura noastr, iar ideologia cristalizat n perioada interbelic preia elemente din orientrile antebelice smntorismul i poporanismul. Tradiionalismul interbelic se constituie n opoziie cu modernismul lovinescian.Revista Gndirea apare la Cluj, n 1921, sub direcia lui Cezar Petrescu i D.I. Cucu, se mut la Bucureti n 1922, sub conducerea lui Nichifor Crainic i i nceteaz activitatea n 1944. Revista are printre colaboratori nume de prestigiu: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu, Tudor Vianu, Gib Mihiescu, Mateiu Caragiale, cuprinznd fenomenul literar n toate aspectele sale: poezie, proz, teatru, cronici.n primul numr al revistei, Cezar Petrescu afirm, n linie tradiional, c revista i propune s apere romnismul", adic ceea ce e specific sufletului naional", n faa spiritului internaionalist". Din smntorism, veche orientare tradiionalist, ideologii gndiriti preiau ideea c istoria i folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor, la care adaug componenta spiritual a sufletului rnesc: contiina religioas ortodox".Dup primii 10 ani, n care publicaia este deschis spre formule cultivate n literatura european (simbolism, expresionism), se orienteaz spre absolutizarea autohtonismului, ortodoxismului i primitivismului rural. Nichifor Crainic public n perioada 1924-1929 articole doctrinare, principalul text de doctrin fiind Sensul tradiiei (1929), iar literatura supus analizei critice este privit din aceast perspectiv deformatoare. Consecina tezei formulate este refuzul oricrei alte orientri literare sau culturale care nu exprima specificul naional i ortodoxismul (ideea de religiozitate). Majoritatea colaboratorilor revistei nu ader la doctrina promovat.Gndirismul insist asupra specificului religios, spre deosebire de orientarea tradiionalist a lui Nicolae Iorga, care pune accentul pe specificul naional n cultura romn.Poezia publicat n paginile revistei a surprins particularitile sufletului naional prin valorificarea miturilor autohtone, a credinelor strvechi (Lucian Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu) sau a elogiat elementarul, teluricul, vigoarea existenei rurale (Aron Cotru).

Tudor Arghezi - Testament

Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romne din perioada interbelic, alturi de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga i Joc secund de Ion Barbu. Poezia este aezat n fruntea primului volum arghezian, Cuvinte potrivite (1927), i are rol de program (manifest) literar, realizat ns cu mijloace poetice.Este o art poetic, deoarece autorul i exprim propriile convingeri despre arta literar, despre menirea literaturii, despre rolul artistului n societate.Este o art poetic modern, pentru c n cadrul ei apare o tripl problematic, specific liricii moderne: transfigurarea socialului n estetic, estetica urtului, raportul dintre inspiraie i tehnica poetic.Se poate vorbi despre o permanen a preocuprii argheziene de a formula crezul poetic, Testament fiind prima dintre artele poetice publicate n diferite volume: Flori de mucigai, Epigraf, Frunze pierdute etc.Tema poeziei o reprezint creaia literar n ipostaza de meteug, creaie lsat ca motenire unui fiu spiritual.Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tat unui fiu spiritual cruia i este lsat drept unic motenire cartea", metonimie care desemneaz opera literar. Discursul liric avnd un caracter adresat, lirismul subiectiv se realizeaz prin atitudinea poetic transmis n mod direct i, la nivelul expresiei, prin mrcile subiectivitii: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I i a Ii-a singular, alternnd spre difereniere cu persoana a IlI-a, topica afectiv (inversiuni i dislocri sintactice), n poezie, eul liric apare n mai multe ipostaze: eu/ noi, eu/ tatl -fiul (n dialogul imaginar iniial), de la strbunii mei pn la tine" (n relaia strbunii" - eu - tu), Robul - Domnul (n finalul poeziei).Titlul poeziei are o dubl accepie: una denotativ i alta conotativ. n sens propriu (denotativ), cuvntul-titlu desemneaz un act juridic ntocmit de o persoan prin care aceasta i exprim dorinele ce urmeaz a-i fi ndeplinite dup moarte, mai cu seam n legtur cu transmiterea averii sale. Aceasta este ns accepia laic a termenului. n accepie religioas, cuvntul face trimitere la cele dou mari pri ale Bibliei, Vechiul Testament i Noul Testament, n care sunt concentrate nvturile proorocilor i apostolilor adresate omenirii. Din aceast accepie re ligioas deriv i sensul conotativ al termenului pe care l ntlnim n poezie. Astfel creaia arghezian devine o motenire spiritual adresat urmailor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.Textul poetic este structurat n ase strofe cu numr inegal de versuri, nclcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat/ dialog imaginar ntre tat i fiu, ntre strbuni i urmai, ntre rob i Domn, tot attea ipostaze ale eu-lui liric.Metafora carte" are un loc central n aceast art poetic, fiind un element de recuren. Termenul carte" are rol n organizarea materialului poetic i semnific, pe rnd, n succesiunea secvenelor poetice: realizarea ideii poetice a acumulrilor spirituale; poezia este rezultatul trudei, treapt", punct de legtur ntre predecesori i urmai, valoare spiritual, rezultat al sublimrii experienei naintailor - hrisovul cel dinti; cuvinte potrivite"; Slova de foc i slova furit/ mperecheate-n carte se mrit" (definiie metaforic a poeziei, n egal msur har i meteug); Robul a scris-o, Domnul o citete" (relaia autor- cititor).Cartea"/ creaia poetic i poetul/ creatorul/ eu" se afl n strns legtur, verbele la persoana I singular avnd drept rol definirea metaforic a actului de creaie poetic, a rolului poetului: am ivit, am prefcut, fcui, am luat, am pus, am fcut, grmdii, iscat-am. Concreteea sensului verbelor red truda unui meteugar dotat cu talent i plasticizeaz sensul abstract al actului creator n plan spiritual. Determinantele verbale (pronume, substantive) sunt n general la genul feminin, desemnnd produsul: poezia {domnia") i cartea".Organizarea materialului poetic se realizeaz i prin seria relaiilor de opoziie n care intr cartea" sau ipostaze ale sale:- Ca s schimbm acum ntia oar / Sapa-n condei i brazda-n climar" (instrumentele muncii rneti i ale muncii intelectuale);- izvoarele creaiei poetice i poezia nsi sunt redate prin metafore/ sintagme poetice dispuse n serii opuse: Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite"; Fcui din zdrene muguri i coroane"; Veninul strns l-am preschimbat n miere", cenua morilor - Dumnezeu de piatr;- Din bube, mucegaiuri i noroi/ Iscat-am frumusei i preuri no?;- Slova de foc i slova furit/ mperecheate-n carte se mrit" (definiie metaforic a poeziei, n egal msur har i meteug);- Robul a scris-o, Domnul o citete" (relaia autor -cititor).Incipitul, conceput ca o adresare direct a eului liric ctre un fiu spiritual, conine ideea motenirii spirituale, un nume adunat pe-o carte", care devine simbol al identitii obinute prin cuvnt. Condiia poetului este concentrat n versul: dect un nume adunat pe-o carte", iar poezia apare ca bun spiritual i peren: Nu-i voi lsa drept bunuri dup moarte...".Metafora seara rzvrtit" face trimitere la trecutul zbuciumat al strmoilor, care se leag de generaiile viitoare, prin carte", creaia poetic, treapt a prezentului: In seara rzvrtit care vine/ De la strbunii mei pn la tine". Enumeraia rpi i gropi adnci, ca i versul urmtor Suite de btrnii mei pe brnci, sugereaz drumul dificil al cunoaterii i al acumulrilor strbtut de naintai.Formula de adresare, vocativul fiule", desemneaz un potenial cititor, poetul identificndu-se, n mod simbolic, cu un tat, cu un mentor al generaiilor viitoare. De asemenea, poetul se nfieaz ca o verig n lanul temporal al generaiilor, crora, ncepnd cu fiul evocat n poem, le transmite motenirea, opera literar. Cartea este o treapt" n desvrirea cunoaterii.n strofa a doua, cartea", creaia elaborat cu trud de poet, este numit hrisovul vostru cel dinti, cartea de cptai a urmailor. Cartea" - hrisov" are pentru generaiile viitoare valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei sau unei mrturii istorice, un document al existenei i al suferinei strmoilor; Al robilor cu saricile pline/ De osemintele vrsate-n mine".Ideea central din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei ntr-o lume obiectual. Astfel sapa", unealt folosit pentru a lucra pmntul, devine condei, unealt de scris, iar brazda" devine climar", munca poetului fiind numai ca material ntrebuinat altfel dect a naintailor lui rani; asupra cuvintelor el aplic aceeai trud transformatoare prin care plugarii supuneau pmntul. Poetul este, prin urmare, un nscocitor, care transform graiul lor cu-ndemnuri pentru vite", n cuvinte potrivite", metafor ce desemneaz poezia ca meteug, ca trud, i nu ca inspiraie divin. Efortul poetic presupune ns un timp ndelungat, necesar transfigurrii artistice i trudei asupra cuvintelor, sugerat prin paralelismul dintre munca fizic (Sudoarea muncii sutelor de ani) i aceea spiritual (frmntate mii de sptmni). n viziunea lui Arghezi, prin art, cuvintele se metamorfozeaz, pstrndu-i ns fora expresiv, idee exprimat prin oximoronul din versurile: Veninul strns l-am preschimbat n miere, / Lsnd ntreag dulcea lui putere".Strofa a patra debuteaz cu o confesiune liric: Am. luat ocara i torcnd uure/ Am pus-o cnd s-mbie, cnd s-njure". Poetul poate face ca versurile lui s exprime imagini sensibile, dar i s stigmatizeze rul din jur (s njure"), arta avnd funcie cathartic i, n acelai timp, moralizatoare. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizeaz, devine ndreptar moral, iar opera literar capt valoare justiiar: Am luat cenua morilor din vatr/ i am fcut-o Dumnezeu de piatr, / Hotar nalt, cu dou lumi pe poale, / Pzind n piscul datoriei tale".n strofa a cincea apare ideea transfigurrii socialului n estetic prin faptul c durerea, revolta social sunt concentrate n poezie, simbolizat prin vioar", instrument mult mai reprezentativ pentru universul rnesc dect clasica lir: Durerea noastr surd i amar/ O grmdii pe-o singur vioar, / Pe care ascultnd-o a jucat/ Stpnul ca un ap njunghiat.Arghezi introduce n literatura romn estetica urtului, concept pe care l preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire. Prin unicul su volum de poezie, Florile rului, Baudelaire lrgete conceptul de frumos, integrndu-i nelegerea rului, a urtului. Arghezi, la rndul lui, consider c orice aspect al realitii, indiferent c este frumos sau urt, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: Din bube, mucegaiuri i noroi/ Iscat-am frumusei i preuri nof. Prin Mersurile sale, Arghezi este un poet modern, potrivit opiniei lui Hugo Friedrich, care afirma n cartea Structura liricii moderne, capitolul Estetica urtului, referitor la poetica baudelaireian: diformul produce surpriza, iar acesta declaneaz atacul neateptat. Mai violent dect pan acum, anormalitatea se anun ca principiu al poeziei moderne, odat cu una din cauzele ei: iritarea mpotriva banalului i tradiionalului care, n ochii lui Baudelaire, sunt coninute i n frumuseea stilului mai vechi. Noua frumusee, care poate coincide cu urtul, i dobndete nelinitea prin includerea banalului - odat cu deformarea n bizar - i prin mpletirea oribilului cu bufonescul?.De asemenea, pentru Arghezi, poezia reprezint i un mijloc de rzbunare a suferinei naintailor: Biciul rbdat se-ntoarce n cuvinte/ i izbvete-ncet pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor".Ultima strofa evideniaz faptul c muza, arta contemplativ, Domnia", pierde" n favoarea meteugului poetic: ntins lene pe canapea,/ Domnia sufer n cartea mea".Poezia este att rezultatul inspiraiei, al harului divin slova de foc, ct i rezultatul meteugului, al trudei poetice slova furit": Slova de foc i slova furit/ mprechiate-n carte se mrit/ Ca fierul cald mbriat n clete".Condiia poetului este redat n versul Robul a scris-o, Domnul o citete"; artistul este un rob", un truditor al condeiului i se afl n slujba cititorului, Domnul.Relevarea unor elemente nnoitoare ale limbajului poetic, prezente n poezie:Nivelul lexico-semantic- acumularea de cuvinte nepoetice, care dobndesc valene estetice (de exemplu: bube, mucegaiuri i noroi, ciorchin de negf);- valorificarea diferitelor straturi lexicale n asocieri surprinztoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (grmdii), cuvinte i expresii populare (gropi, rpi, pe brnci, plvani, vite, zdrene), termeni religioi (cu credin, icoane, Dumnezeu, izbvete), neologisme (obscur);seriile antonimice: cnd s-mbie, cnd s-njure" sugereaz diversele tonaliti ale creaiei poetice argheziene; Fcui din zdrene muguri i coroane" exprim ideea transfigurrii artistice a unor aspecte ale realitii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale (ambiguitatea expresiei poetice); obiecte ale existenei rneti arhaice confer tonului solemnitate: hrisov, sarici, oseminte; instrumente de munc/ viaa rural: sapa, brazda, plvani, vite;instrumentele poetului/ viaa spiritual: condei, climar;metafore asociate termenului poezie: cuvinte potrivite, leagne, versuri i icoane, muguri i coroane, miere, cenua morilor din vatr, hotar nalt, o singur vioar, biciul rbdat, ciorchin de negi, slova de foc i slova furit.Termeni care desemneaz elemente spaiale: metaforele spaiului slbatic, haotic, rpi i gropi adnci, exprim truda, cutarea, efortul acumulrilor treptate i plaseaz cartea - treapt (spaiu determinat al cunoaterii, univers coerent) ntr-o scar evolutiv; spaii deschise; muntele {piatra, piscul, hotar nalt, cu dou lumi pe poale"), pdurea (ramura); spaiul nchis, interiorul (vatr, canapea).Nivelul morfosintacticdislocarea topic i sintactic: i dnd n vrf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii ntregi; jocul timpurilor verbale;un singur verb la viitor, form negativ: nu-i voi lsa", plasat n poziie iniial n poezie (incipitul) susine caracterul testamentar (programatic) al poeziei; negaia are sens afirmativ; verbele - persoana I singular alterneaz cu persoana I plural, ceea ce red relaia poetului cu strmoii, responsabilitatea creatorului fa de poporul al crui reprezentant este (s schimbm - eu am ivit); utilizarea frecvent a verbelor la persoana I singular, timpul trecut, pentru definirea metaforic a actului de creaie poetic, rolul poetului: am ivit, am prefcut, fcui, am luat, torcnd, am pus-o, am fcut-o, o grmdii, iscat-am, a scris-o. Concreteea sensului verbelor red truda unui meteugar dotat cu talent i plasticizeaz sensul abstract al actului creator n plan spiritual. Determinantele verbale (pronume, substantive) sunt n general la genul feminin, desemnnd produsul: poezia {domnia) i cartea;- verbele la prezent nfieaz efectele i esena poeziei.Nivelul stilistic- materialitatea imaginilor artistice, conferind fora de sugestie a ideii, se realizeaz prin fantezia metaforic, asocierile semantice inedite;- nnoirea metaforei, comparaia inedit (mperecheate-n carte se mrit/ Ca fierul cald mbriat n clete"), epitetul rar (seara rzvrtit", dulcea lui putere", torcnd uure", Dumnezeu de piatr", durerea... surd i amar"), oximoronul (Veninul strns l-am preschimbat n miere,/ Lsnd ntreag dulcea lui putere");- enumeraia ca figur de stil (de exemplu: bube, mucegaiuri i noroi) i principiul enumerativ ca modalitate de juxtapunere a succesivelor definiii poetice ale actului de creaie sau al surselor de inspiraie.Nivelul fonetic; elemente de prozodie- sonoriti dure ale unui lexic coluros, sugernd asprimea existenei i truda cutrii;- versificaia (ntre tradiie i modernitate): strofe inegale ca numr de versuri, cu metrica i ritmul variabile, n funcie de intensitatea sentimentelor i de ideile exprimate, dar se conserv rima mperecheat.Opera literar Testament de Tudor Arghezi este o art poetic modern pentru c poetul devine, n concepia lui Arghezi, un nscocitor, iar poezia presupune meteugul, truda creatorului. Pe de alt parte, creaia artistic este att produsul inspiraiei divine, ct i al tehnicii poetice. Un alt argument n favoarea modernitii poeziei este faptul c Arghezi introduce n literatura romn, prin aceast creaie literar, estetica urtului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexitii aspectelor existenei i o modalitate de amendare a rului.Valorificarea diferitelor straturi lexicale n asocieri surprinztoare, strofele inegale ca numr de versuri, cu metrica i ritmul variabile, sunt tot attea argumente n favoarea modernitii poeziei.Poezia Testament de Tudor Arghezi este o arta poetic de sintez pentru orientrile poeziei interbelice, cu elemente tradiionaliste i moderniste.

Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romne din perioada interbelic, alturi de Testament de Tudor Arghezi i Joc secund de Ion Barbu. Poezia este aezat n fruntea primului su volum, Poemele luminii (1919), i are rol de program (manifest) literar, realizat ns cu mijloace poetice (nu este un text teoretic n proz).Este o art poetic, deoarece autorul i exprim crezul liric (propriile convingeri despre arta literar i despre aspectele eseniale ale acesteia) i viziun