Turismul religios din Bucovina Studiu de caz “Pensiunea Candrut”

[1]

Cuprins: Cap I. Turismul – Fenomen economic – social1.1 Defnirea notiunii de turism1.2 Structura fenomenului touristic1.3 Factorii genetici ai turismului1.4 Tipuri de turism1.5 Turismul religios

Cap II. Trasaturile Bucovinei2.1 Scurt istoric2.2 Cadru natural 2.2.1 Relieful 2.2.2 Alcatuirea geologica 2.2.3 Clima 2.2.4 Reteaua hidrologica 2.2.5 Vegetatia si fauna2.3 Infrastructura turismului religios2.4 Edificiile religioase2.5 Fluxul turistic la manastirile din Bucovina2.6 Perspective de dezvoltare a turismului religios din Bucovina Cap III. Studiu de caz “ Pensiunea Candrut”3.1 Servicii de cazare3.2 Personalul pensiunii3.3 Servicii de alimentatie publica3.4 Agrement

[2]

INTRODUCERE

Când rosteşti Bucovina, gândul îţi zboară la meleagurile pline de o frumuseţe

rară, la ,,dulcea Bucovină cu pomi roditori şi mândrii feciori,, la mănăstirile ridicate de voievozii

vremii, la cadrul secular al Slatioarei, la Obcinele domoale, la semetia Rarăului şi Pietrele

Doamnei, la Cetatea de Scaun şi la muzeele încărcate de istorie ale vremurilor de slavă ale

acestor ţinuturi pitoreşti.

Bucovina este una dintre zonele României care se deosebeşte printr-o cultură

populară impresionantă şi încă vie, materializată în arhitectură populară, port, meşteşuguri

tradiţionale, numeroase obiceiuri calendaristice şi obiceiuri din ciclul vieţii. Bucovina înseamnă o

largă şi preţioasă paletă de bogăţii naturale ce simulează potenţialul de creativitate, înseamnă

frumuseţea plaiurilor şi ospitalitatea gospodăriilor, diversitatea cinegetică adăpostită de patrimoniul

forestier ce acoperă peste 52% din acest minunat colţ al ţării.

Istoria acestui ţinut porneşte de pe timpul dacilor, însă la jumătatea secolului

XVI-lea Bogdan Voievod este recunoscut ,,întemeietor şi legiuitor al ţării,,. În 1775 devine parte a

Imperiului Austro-Ungar în a cărui componenţă rămâne până în 1918 când a avut loc Marea Unire.

Numele de Bucovina i-a rămas din perioada ocupaţiei Imperiului Austro-Ungar când i-a fost

atribuită denumirea de Ţara Fagilor.

Zona este presărată pe toată întinderea ei de mănăstiri şi biserici, cele cu o

valoare deosebită fiind construite în timpul domniilor voievozilor Ştefan cel Mare şi Petru Rareş,

între sec. XV-XVI. Aflate în patrimoniul UNESCO şi premiate cu Mărul de Aur în anul 1975 de

către Uniunea Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism, mănăstirile cu fresce interioare

şi exterioare- Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, constituie principala atracţie turistică

pentru această zonă.

Prin Obcinele Bucovinei se defineşte o unitate geografică al cărui specific este

dat de o succesiune de culmi paralele, prelungi, puţin înalte, împădurite, separate de văi largi, de

pajişti întinse şi intens urbanizate.

La originea acestei denumiri geografice stă totuşi toponimul de obcină, frecvent

folosit şi astăzi de populaţia locală şi care prin generalizare geografică a fost extins ulterior în

întreaga regiune din N-E Carpaţilor Orientali.

[3]

Harta Bucovinei

[4]

Capitolul I. Turismul - Fenomen economic – social

1.1 Definirea notiunii de turism

În perioada actuală, turismul este de mare importanţă atât pe plan naţional

cât şi internaţional, reprezentând unul dintre cele mai complexe fenomene ale civilizaţiei

contemporane nu numai prin proporţiile impresionante ale populaţiei globului care-l

practică, dar mai ales prin implicaţiile sale.

Denumirea de “turism” a căpătat în zilele noastre sensuri ce realizează o

mare complexitate de situaţii, de la necesitatea firească de a cunoaşte, de a vedea sau de

a descoperi, până la cerinţele reconfortării fizice sau intelectuale

Termenul generic de “turism” înmănunchiază gusturile şi însuşirile de a

călători, pedestru, ciclist, cu automobilul, trenul, vaporul sau avionul, de placere sau

pentru îngrijirea sănătăţii.

Obiectul imediat al oricărei forme de turism îl constituie aspectele mai mult

sau mai puţin “artistice” ale naturii locurilor, natura cu toate însuşirile aerul, pământul,

vegetaţia sau apa. Dar oricât de spectaculoase vor fi asemenea însuşiri, ele pot da

deplinătate numai în măsura asocierii lor “civilizaţiei”, componentelor realităţilor sociale,

istorice, economice privite ca atare, dar mai ales pe firul metamorfozelor lor în timp şi

spaţiu.

Vom atinge idealul turistic ori de câte ori, călătorind, vom avea prilejul să

ne bucurăm de “natură”, aşa cum este ea, dar mai ales în manifestarea armonioasă cu

munca şi inteligenţa omenească.

Din punct de vedere etimologic, conform dicţionarului Larousse, termenul

“turism” ar proveni din latinescul “turnus”-“voiaj în circuit”, care a fost preluat de limba

franceză “tour” –călătorie, plimbare. Pe de altă parte, unele dicţionare susţin originea

engleză a cuvântului, provenit din “tour” şi “to tour” –“călătorie în circuit” (Swizewscki,

1977).

Există o serie de definiţii ale turismului care sau remarcat de-a lungul

timpului.

[5]

Definiţie elaborată de Swizewschi şi Oancea (1977) consideră turismul un

fenomen social-economic de masă, caracteristic civilizaţiei industrial-urbane ce se

deplasează in cadrul relaţiilor interdependente dintre mediul geografic şi societate. El

constă în consumarea produsului turistic pe diferite arii geografice şi unităţi de timp, ca

urmare a deplasărilor banale ale indivizilor în afara activităţilor productive sau a

obligaţiilor de serviciu, având ca rezultat regenerarea forţei de muncă, refacerea sănătăţii

îmbogăţirea orizontului cultural (inclusiv satisfacţii spirituale).

În opinia lui Pompei Cocean turismul este un fenomen social –economic

în continuă expansiune, generat de nevoia umană de cunoaştere, recreare şi recuperare

fizico-psihică în condiţiile unei civilizaţii solicitante, dar cu posibilităţi materiale

superioare.

Definiţia Academiei Internaţionale de Turism (cu sediul la Monte Carlo)

conform căreia turismul este un termen care desemnează călătoriile de agrement,

ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru aprovizionare, organizarea şi desfăşurarea

acestui tip de călătorii, precum şi industria care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor.

Turismul se distinge de călătorie prin alegerea deliberată a ţintei de către

persoana în cauză şi de asemenea prin preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii

sale.

În afara factorilor de bază cuprinşi în definiţiile anterioare, fenomenul

turism este influenţat şi de factorii demografici (creşterea numerică a populaţiei cu

activităţi neagricole, modificări în structura profesională a populaţiei), factori economici

(creşterea progresului tehnic cu consecinţe directe asupra dezvoltării bazei turismului şi

asupra venitului populaţiei), factori sociali şi culturali cu rol hotărâtor în geneza şi

evoluţia turismului (puterea de cumpărare, timpul liber), factori politici şi psihologic.

Aşadar, în definirea termenului de turism se evidenţiază o serie de puncte

comune:

-scopul turismului care constă în relaxare

-refacerea sănătăţii şi a capacităţii de muncă

[6]

Realizarea acestor scopuri cu ajutorul bazei tehnico-materiale şi

organizatorice proprie turismului (reţeaua de cazare, birouri de turism, unităţi specializate

de alimentaţie publică) şi elemente de bază tehnico-materiale generale (căi de comunicaţie

mijloace de transport, aprovizionarea cu energie electrică).

Îmbinarea armonioasă a acestora două determină deplasarea unei mase

importante de persoane de la punctele de rezidenţă spre obiectivele turismului.

Industria turistică necesită trei elemente fundamentale aflate în continuă

intercondiţionare :

-atractivitate

-accesibilitate

-amenajabilitate

1.2 Structura fenomenului turistic

Fenomenul turistic, în ansamblul său, este definit de o serie largă de noţiuni,

care înglobează principalele sale însuşiri structurale, precum şi inter-relaţiile existente în

geografia turistică.

Principalele noţiuni ale geografiei turismului, cele mai intens utilizate sunt:

turist, turism, potenţial turistic, fluxul turistic , produs turistic, ofertă şi cererea turistică.

Turist şi turism. Noţiunile sunt strâns intercondiţionate, turistul reprezentând

elementul motrice al întregului fenomen turistic, iar turismul este, în ultimă instanţă,

rezultatul activităţii de acest gen.

Experţii Ligii Naţiunilor (1936) menţionează : “turistul este persoana care se

află intr-o localitate pentru o perioadă minimă de 24 ore şi una maximă de un an”

Potenţialul turistic (P) rezultă din asocierea spaţială a fondului turistic pe baza

tehnico-materială aferentă.

P = F + Btm, unde P-potenţial turistic, F-fondul turistic, Btm- baza tehnico-

materială.

Potenţialul turistic este un indicator de maximă importanţă, fiind sinonim cu

oferta turistică.

[7]

Baza tehnico-materială sau infrastructura turistică este alcătuită din toate

dotările tehnice şi edilitare necesare pentru asigurarea serviciilor turistice.

Fluxul turistic defineşte mişcarea în teritoriu a vizitatorilor dinspre ariile de

provenienţă spre cele receptoare. Se are în vedere în acest caz cu o categorie dinamică,

în comparaţie cu potenţialul turistic. Ea include factorul antropic, ca număr, posibilităţi

materiale şi opţiune psihologică. Aceste însuşiri definesc particularităţile generale ale

fluxului şi anume: direcţia, ritmul şi intensitatea.

Produsul turistic înglobează totalitatea bunurilor şi serviciilor indispensabile

bunei desfăşurări a activităţilor de turism. Din sfera produsului turistic fac parte doar

acele elemente care se consumă şi se reciclează prin aportul economiei turismului.

Piaţa turistică are două concepte de bază şi anume : oferta turistică(exprimată

prin produsul turistic) şi cererea turistică, ce include turiştii cu întregul lor cumul de

opţiuni.

Oferta turistică este o noţiune de mare semnificaţie, incluzând fondul turistic,

infrastructura şi produsul turistic. Cu cât oferta este mai diversificată şi consistentă, cu

atât va atrage fluxuri mai importante de turişti, de pe o arie mai largă.

Cererea turistică este elementul cel mai sensibil şi mai variabil dintre toate

categoriile turismului. Mărimea sa este o funcţie a unui ansamblu de factori demografici,

economici , sociali sau psihologici.

1.3 Factorii genetici ai turismului

În afirmarea fenomenului turistic, o contribuţie decisivă aduc următorii factori:

demografici, economici, politici, psihologici, sociali, tehnici.

A. Factorii demgrafici. Acţioneză prin prin creşterea numerică a

populaţiei, acest indicator fiind privit ca un rezervor potenţial de practicanţi ai turismului.

Cu cât numărul populaţiei actuale este mai mare, cu atât probabilitatea existenţei unui

număr mai ridicat de practicanţi ai turismului creşte. Sporirea longevităţii, un indicator

important, conduce la creşterea ponderii grupei vârstnice în structura populaţiei, care din

punct de vedere al implicării sociale şi al cuantumului de timp liber, deţine cele mai

[8]

optime condiţii pentru activităţi de recreere. Şi nu în ultimul rând creşterea ponderii

tineretului.

B. Factorii economici. Exercită o puternică influenţă asupra turismului, el

fiind o activitate practicată in primul rând de cei care şi-au asigurat, cel puţin, mijloacele

minime de existenţă.

Nivelul veniturilor dictează nu numai forma de turism (de scurtă sau de lungă

durată) şi calitatea serviciilor turistice (a confortului), ci şi distanţa la care se practică

acesta.

Industrializarea, urbanizarea şi implicit poluarea şi stresul au amplificat

necesităţile de recreare şi refacere a organismelor umane supuse, într-o perioadă evolutivă

scurtă, insuficientă adaptării, unor presiuni deosebite ale mediului.

C. Factorii politici. Contribuie adesea, pe perioade scurte, la afirmarea sau

restrângerea activităţilor turistice prin regimul impus. Conflictele din anumite zone şi

insecuritatea, consecinţe dezastruoase asupra infrastructurii turistice, dereglează profund

circulaţia turistică în perimetrele în cauză, scoţându-le din catalogul ofertei propriu-zise.

D. Factorii psihologi. Au rol din ce în ce mai important în promovarea

activităţilor turistice. Dacă elementele de ordin economic sunt indispensabile pentru

asigurarea condiţiilor materiale ale oricărei călătorii, cele politice pentru realizarea

cadrului de desfăşurare, elementele psihologice determină nevoia, necesitatea călătoriei. Tot

pe filiera psihologică se manifestă adesea nevoia biologică de refacere şi menţinerea

sănătăţii sau cea de evadare din lumea cotidiană, care se particularizează în persoana

fiecăruia prin nivelul de instruire, interesul pentru cultură, dorinţa de cunoaştere.

Factorii psihologici impun individului, într-o pondere importantă, dar greu de

estimat, tipul de turism precum şi particularităţile acestuia

E. Factorii sociali. In această categorie iese în evidenţă timpul liber ca

factor determinant.

În funcţie de natura şi perioada desfăşurării sale, timpul liber poate să apară

în cadrul fiecărei zile, la sfârşitul săptămânii şi în perioada programată pentru concediu

sau vacanţe. Pentru persoanele de vârsta a treia, timpul liber are o altă semnificaţie,

durata sa având valori mult mai mari.

[9]

În corelaţie cu durata timpului liber se evidenţiază trei forme majore de

turism:

-turism de îngrijire a sănătăţii- desfăşurat în concedii şi vacanţe, pe o

perioadă mai lungă şi la distanţe mai mari.

-turism de recreare- frecvent la sfârşitul săptămânii, desfăşurat la distanţe

reduse.

-turism ocazional- desfăşurat în timpul săptămânii, în interiorul metropolei

sau în imediata sa vecinătate.

1.4 Tipuri de turism

“Tipul” ca expresie integratoare de nivel superior, defineşte esenţa

fenomenului turismului, respectiv condiţionările lui fundamentale. El este sinonim unui

anumit model la scara căruia procesele ce se desfăşoară primesc tente specifice,

particulare în raport cu celelalte modele. Tipul apare astfel ca un cumul de însuşiri şi

interrelaţii, desfăşurate spaţial într-o perioadă de timp determinată (P. Cocean, 1996).

Relaţia dintre tipurile de turism şi spaţiul geografic este cât se poate de flexibilă: pe

acelaşi teritoriu se pot practica mai multe tipuri de turism, selectivitatea aparţinând

resurselor atractive existente în perimetrul dat.

Apreciind că orice structurare în domeniul turismului trebuie să se sprijine pe

nevoia umană de recreare, refacere şi culturalizare, actul turismului poate îmbrăca una

din următoarele expresii tipologice :

-turism de recreare - are ca scop fundamental al practicării sale

satisfacerea nevoilor recreative ale populaţiei antrenată în munci solicitante, cu mare

consum de energie fizică şi psihică sau care locuieşte în habitate recunoscute prin stres

cotidian.

-turism curativ -cu rol în îngrijirea sănătăţii. Turismul de cură balneară,

prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termale şi

minerale, nămoluri, aer ionizat).

[10]

-turismul cultural – este numit adesea şi turism de vizitare, organizat în

vederea vizitării monumentelor de artă, cultură şi ale altor activităţi umane.

-turism complex sau polivalent –întruneşte atributele rezultate din

asocierea recreării cu refacerea fizică şi psihică de ordin curativ sau ale recreării cu

fenomenul de culturalizare. Se impune precizarea că, în practica fenomenului turistic, nici

unul dintre tipurile de turism nu este pur, în fiecare dintre ele se însumează, cu ponderi

neglijabile, unele valenţe ale celorlalte tipuri (P. Cocean, 1996).

Turismul îmbracă şi alte forme cu caracter secundar cum ar fi:

-turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru

drumeţie şi practicarea sporturilor de iarnă;

-turismul comercial, expoziţional, al cărui practicare este ocazionată de

mari manifestări de profil (târguri, expoziţii).

-turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice,

folclorice)

-turismul sportiv, este motivate de dorinta de a invata si de a practica diferite

activitati sportive, ca o consecinta tot mai pregnata a vietii sedentare a populatiei urbane din

zilele noastre. Ponderea cea mai mare in turismul sportive il ocupa sporturile nautice de vara

( canotaj, schi nautic, yachting, etc) si sporturile de iarna in statiunile de altitudine ( schi, patina,

alpinismul si ascensiunile pe munte, plimbarile si excursiile, pescuitul sportive si vanatoarea

sportive.

- turismul de agrement, este o forma de turism care ofera un bun prilej pentru

turistii care cauta sa profite de frumusetile naturii ( peisaje agreabile ), de prilejul de a cunoaste

oameni si locuri noi, istoria si obiceiurile lor si in general doresc sa-si foloseasca timpul de

vacant pentru practicarea unor activitati preferate ( hobby etc).Aceasta forma de turism se

interfereaza cu turismul cultural.

- turismul cultural presupune vizitarea, in scopul satisfacerii nevoilor culturale

si spiritual, a monumentelor de arta si arhitectura, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de arta.

Turismul cultural, prin natura motivelor sale, prin locul de desfasurare si modul de organizare, se

integreaza celui urban si se interfereaza in acest perimetru cu cel de loisir sic el de afaceri.

- turismul de odihna si recreere ( destindere): daca prin destindere nu se

intelege abandonarea tuturor activitatilor de orice natura ar fie le, ci exercitatrea, in mod

[11]

voluntar, a unor activitati diferite de cele practicate in mod obisnuit, turismul in general, prin

caracteristicile serviciilor sale, este un turism de odihna si recreere ( destindere ).

- turismul religios se refera la pelerinajele credinciosilor la lacasurile de cult,

considerate sfinte de diferite religii ( Manastirele din nordul Moldovei pentru credinciosii

ortodocsi, orasul sfant Mecca pentru musulmani etc); pelerinajele de la marile sarbatori de cult

( Craciun, Past etc.), la haramurile manastirilor si bisericilor care atrag, in perioadele

sarabatorilor religioase traditionale, un numar mare de pelerine.

1.5 Turismul religios – forma a turismului cultural

Turismul religios reprezintă o formă a turismului cultural, practicat de turişti pe

de o parte, în scopul achiziţionării de noi cunoştinţe, iar pe de altă parte în scopul

satisfacerii unor nevoi spirituale.

În cazul turismului religios, patrimoniul turismului îl reprezintă obiectivele

cultural-religioase, care din punct de vedere al rangului ecleziastic şi al modului de

funcţionare sunt divizate în: catedrale, biserici, mănăstiri şi schituri, la care se mai

adaugă şi muzeele din incinta acestora. Importanţa lor turistică a crescut în ultimele

decenii, pe măsura introducerii acestora în circuitele naţionale şi internaţionale ale

cunoaşterii. La fel de importante sunt şi manifestările turistice care în acest caz se

desfăşoară sub forma pelerinajelor. Acestea au loc fie la sărbătorirea hramului unei

biserici sau mănăstiri, fie cu ocazia împlinirii unui număr de ani de la edificarea unei

mănăstiri, fie datorită aducerii unor moaşte sau icoane făcătoare de minuni. Exemplu:

scoaterea Sfintelor Moaşte ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava pe 24 iunie.

Turismul religios se poate manifesta sub forma turismului de distanţă mică,

când se limitează frecvent la deplasări scurte cu o durată de câteva ore până la una

două zile în zona periurbană (vizita unui sucevean la Mănăstirea Dragomirna) şi sub

forma turismului de distanţă mare, ce cuprinde activităţi desfăşurate în afara zonei

periurbane sau a localităţii de reşedinţă, în mijloace de transport modern (vizita unui

francez la Mănăstirea Voroneţ).

[12]

Din punct al duratei se poate distinge turism de scurtă durată (1-3 zile) şi

turism de durată medie corespunzător concediului anual, aici fiind vizaţi turiştii care

provin din zone mai îndepărtate (alte regiuni ale ţării sau alte ţări). Turismul de lungă

durată este rar întâlnit şi face referire la vizitarea unui întreg şir de mănăstiri şi biserici

dintr-o anumită zonă.

Turismul religios prezintă aceleaşi două forme în ceea ce priveşte originea

turiştilor, poate fi intern sau internaţional. Turismul religios se întâlneşte mai rar sub

forma unui turism organizat, mai ales când este vorba de turişti străini. Un rol important

îl au agenţiile de turism care impun anumite programe.

Turismul neorganizat este specific turismului religios, oferind turiştilor mai

multă libertate în a-şi alege singuri traseele şi durata excursiei. Ceea ce este de remarcat

ca fiind o trăsătură specifică a turismului religios este faptul că în acest caz baza

tehnico-materială nu are un rol foarte important şi ca atare nu este foarte bine

dezvoltată. Ea constă în camerele modeste puse la dispoziţie de mănăstiri şi mai recent

de pensiunile agroturistice, al căror număr şi dotare creşte din ce în ce mai mult,

datorită mediatizării intense a acestor obiective cu atractivitate turistică .

Referitor la grupele de vârstă ale turiştilor de acest gen , nu există o distincţie

clară, lipsind o predominanţă a grupelor tinere, mature sau vârstnice .Toate cele trei

categorii sunt prezente în cadrul acestui tip de turism cu diferite scopuri: curiozitate,

fascinaţie , sete de cunoaştere, dorinţa de purificare spirituală.

Turismul religios nu ţine cont de sezoane, întrucât nu cuprinde activităţi

specifice iernii sau verii. Însă iarna este totuşi mult mai slab dezvoltată, datorită

condiţiilor climatice şi de cazare mai dificile.

Turismul religios actual datorează forte mult modernizării şi diversificării căilor

şi mijloacelor de transport. Creşterea vitezei de deplasare în spaţiu însemnă o economie

substanţială de timp liber, ceea ce oferă turistului un sejur mai îndelungat sau vizitarea

unui număr mai mare de obiective. Dacă în vechime pelerinajul era o problemă ce

necesita o perioadă mare de timp, în zilele noastre, progresul a facilitat includerea în

sfera turismului a resursei situate la distanţe apreciabile de centrele emiţătoare de turişti

sau surmontarea unor obstacole naturale diferite.

[13]

Principalele căi şi mijloace implicate în turismul religios sunt: rutiere, feroviare

şi aeriene.

Turismul religios în România, inclsiv în Bucovina a cunoscut o traiectorie

ascendentă, mai ales după revoluţia din 1989, când credinţa ortodoxă a fost liber

manifestată, cănd numărul turiştilor străini a crescut, cănd a luat naştere agroturismul.

Edificiile religioase, faima mondială a unora dintre ele, au conturat distinct

turismul religios care mobilizează anual, în lume, circa 250 milioane de pelerini.

Din grupa edificiilor turistice cu funcţie religioasă fac parte : sanctuarele,

templele, bisericile, catedralele, moscheile, sinagogile, mănăstirile şi mausoleele.

[14]

Capitolul II. Trasaturile Bucovinei

2.1 Scurt istoric

Ţinutul Bucovinei se află în nordul Moldovei, una dintre cele trei provincii

istorice ale României, alături de Muntenia (Valahia), Transilvania (Siebenbuergen). Această

zonă a devenit în 1775 parte a Imperiului Austro-Habsburgic rămânând în componenţa

acestuia până în 1918. Numele de Bucovina dat provinciei a rămas din acea perioadă,

când i-a fost atribuit această denumire de “ ţara a fagilor “ (Buchenland).

Slăbiciunea Porţii a permis Imperiului Austriac şi Rusiei să î-şi sporească aria de

influenţă şi să ia în posesie alte părţi ale Imperiului Otoman. Nordul Moldovei a fost

inclus în provincia Galizia, în 1849 a fost numită Ducat al Bucovinei, constituind până

în 1918 o provincie independentă a Austro-Ungariei, Bucovina de astăzi este constituită

din partea de sud a provinciei, în timp ce jumătatea de nord aparţine Ucrainei

Bucovina înglobează pagini de istorie, tradiţii şi obiceiuri străvechi, monumente

unice şi obiceiuri specifice, ctitorii medievale care atestă o permanenţă spirituală şi

istorică a acestor meleaguri.

Austria, în 1774, ocupă partea nordică a Moldovei, Bucovina. Din timpul

domniei austriece datează “ mozaicul etnic “ al regiunii.

Apogeul strălucirii acestor locuri a fost atins în vremea lui Ştefan cel Mare, când

s-au scris şi s-au păstrat manuscrise şi cărţi valoroase, s-au lucrat broderii, podoabe de

aur, ţesături, au funcţionat vestite şcoli. Caracteristica domniei lui au fost numeroasele

monumente de artă ridicate. Avea obiceiul de a construi câte o biserică sau mănăstire

după fiecare victorie, dintre ele detaşându-se Mănăstirea Putna. Urmaşii lui Ştefan cel

Mare au continuat opera acestuia. Au fost ridicate, refăcute sau numai împodobite cu

picturi exterioare binecunoscutele monumente de artă medievală de la Voroneţ, Mănăstirea

Humorului, Moldoviţa, Arbore, Probota

Construirea acestor monumente de artă, devenite azi obiective turistice de mare

atractivitate şi incluse în programe turistice internaţionale, s-a datorat în primul rând

[15]

domnilor moldoveni, însă a fost favorizată de un cadru natural extrem de variat şi bogat,

precum şi de existenţa unor oameni harnici şi talentaţi

Un moment cu profunde semnificaţii în istoria acestor locuri îl constituie intrarea

lui Mihai Viteazul (21 mai 1600) în cetatea de scaun a Sucevei, acţiune ce marca, pentru

prima dată, actul primei uniri a celor trei ţări româneşti.

Alături de alte zone ale ţării, Bucovina oferă o mărturie vie asupra vechimii,

continuităţii şi unităţii vieţii materiale şi spirituale româneşti.

2.2 Cadru natural

Întregul cadru natural al Bucovinei constituie un adevărat monument al naturii,

ce îndeamnă la odihnă şi drumeţie. Odihnitor, însă fără a fi monoton, armonios, şi

prietenesc, el dispune de o serie de obiective de mare interes turistic şi ştiinţific, unele

ocrotite de lege, altele prin bunul simţ al oricărui turist adevărat.

Proporţionalitatea, etajarea formelor naturale pe verticală, tipologia ecosistemelor,

armonia peisagistică a teritoriului justifică până la un punct, definirea lui ca sinteză a

geografiei pământului românesc. Cu excepţia caracterului concentric, toate acestea

reeditează principalele particularităţi ale cadrului natural al ţării.

Situarea geografică face ca în limitele acestui teritoriu să-şi dea întâlnire

elemente biomorfologice specifice centrului, estului şi nordului continentului european.

2.2.1 Relieful

Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul se suprapune parţial

Carpaţilor Orientali şi Podişului Sucevei. De la vest la est, relieful înregistrează o

scădere treptată în altitudine, tipurile de forme orientându-se în fâşii cu direcţia nord-sud

şi în general, paralele între ele.

În ansamblu, teritoriul cuprinde două importante unităţi de relief: regiunea

muntoasă, ce reprezintă 2/3 din suprafaţa totală şi regiunea de podiş, în proporţie de 1/3.

Regiunea muntoasă se include Carpaţilor Orientali. Este alcătuită din masive,

grupe de masive şi complexe de culmi, separate între ele prin culoare adânci şi arii

depresionare: masivele Suhard şi Căliman, Obcinele Bucovinei, masivele Giumalău-Rarău,

[16]

Munţii Stânişoarei, Depresiunea Dornelor, culoarul depresionar Vatra Dornei- Câmpulung

Moldovenesc- Gura Humorului.

Munţii care alcătuiesc masivul Suhard se desfăşoară sub forma unui triunghi

prelung, situat la vest de Bistriţa Aurie şi dominat de mai multe vârfuri care depăşesc

altitudinea de 1600 m: Omu (1931 m), Suhardu (1709 m), Ouşoru (1639 m). Vârfurile cele

mai înalte cunosc condiţiile mediului subalpin, cu consecinţe însemnate asupra tuturor

elementelor fizico-geografice.

Masivul Căliman este cel mai înalt şi cel mai impunător munte vulcanic (Vf.

Pietrosu- 2102 m) din ţara noastră şi oferă aspecte de relief aparte, constând din vârfuri

ascuţite, forme reziduale curioase, platouri structurale, câmpuri întinse de grohotişuri, cu

dispunere radiară faţă de conul vulcanic principal.

Obcinile Bucovinei reprezintă un sistem de culmi muntoase, paralele între

ele, orientate NV-SE pe direcţia generală a grupei nordice a Carpaţilor Orientali.

Obcina Mestecănişului se desfăşoară ca o culme prelungă cu altitudini din ce

în ce mai scăzute spre SE (Vf. Lucina- 1588 m, Vf. Mestecăniş- 1291 m, Popasul

Mestecăniş- 1086 m) şi cu profil transversal asimetric.

Obcina Feredeu, care începe din vest seria unităţilor muntoase alcătuite din

fliş poartă pe spinarea sa câteva „ cocoaşe “ , dintre care cea mai înaltă este vârful

Paşcanu (1479 m).

Obcina Mare la est de valea largă a Moldoviţei, format din numeroase culmi

prelungi, care rar depăşesc 1200 m.

Sistemul de depresiuni din zona muntoasă constituie importante arii de

discontinuitate morfologică faţă de regiunile înconjurătoare înalte, caracterizându-se printr-

un relief neted (Depresiunea Dornelor) şi câmpuri de lunci şi terase desfăşurate în lungul

văilor (culoarul depresionar Câmpulung Moldovenesc- Gura Humorului; Culoarul

depresionar al Moldoviţei).

Regiunea de podiş este mai coborâtă în medie cu 200 m faţă de cele mai

estice culmi muntoase, fiind alcătuit din platouri structurale, versanţi cu microrelief de

alunecare, martori de eroziune şi denudaţie, văi asimetrice, depresiuni erozivo-

denudaţionale, culoare morfologice de vale. Compartiment al Podişului Moldovei, Podişul

Sucevei (460 m- denumit astfel după apa Sucevei, care îl străbate prin mijloc) a fost

[17]

studiat cu interes de mai mulţi geografi, printre care şi V. Bărcăuanu în lucrarea sa

Podişul Moldovei- natură, om, economie. El consideră că cele mai importante subunităţi

de relief din această regiune sunt:

Dealurile piemontane Marginea-Ciungi se întind la poalele Obcinelor spre est,

până în albia majoră a Sucevei. Este partea de podiş cea mai fragmentată şi cea mai

erodată, ca urmare a apropierii de munte şi a adâncirii reţelei hidrografice. Cota maximă

este în dealul Ciungi (692 m).

Depresiunea Rădăuţi este aşezată între râurile Suceava şi Suceviţa, în faţa

Obcinelor. Ea corespunde treptei celei mai coborâte a Podişului Sucevei, cu o altitudine

medie de 360 m.

Podişul Suceava-Fălticeni, subunitate înaltă a podişului Ssucevei, este de formă

asemănătoare cu masivul deluros Dragomirna, dar de dimensiuni mai mari. Se întinde

între culoarele văilor Moldova şi Suceava-Siret, are altitudine de 528 m.

Podişul Dragomirna este cea mai tipică parte a podişului Sucevei prin toate

caracteristicile geomorfologice proprii Podişului Moldovenesc: monoclin cu forme

structurale (cueste şi platforme), înălţimea medie 450 m, cota maximă este 528 m (Vf.

Teişoara). Este cuprins între culoarele văilor Suceava şi Siret.

Depresiunea Liteni este situată în NE Podişului Fălticeni, în bazinul superior al

Şomuzului Mare. Are o altitudine de 320 m; văi largi cu fund mlăştinos, cu alunecări de

teren şi forme structurale.

Câmpia piemontană Baia este situată în lungul văii extramontane a Moldovei.

Culoarul Văii Siretului are în ţinutul Sucevei 6-8 km lăţime, iar în zona de

confluenţă cu râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare cu o lăţime

de peste 12 km. Cea mai înaltă dar şi cea mai fragmentată subunitate de relief o

constituie dealurile piemontane Marginea-Ciungi, în timp ce culoarul Văii Siretului,

Câmpia piemontană Baia, Depresiunea Rădăuţi reprezintă forme de relief neted, uneori

terasat şi cu altitudinile cele mai coborâte.

Analizând modul cum se îmbină componentele mediului, regiunea Bucovina se

caracterizează printr-un inedit indiscutabil: aici se desfăşoară unul dintre cele mai

spectaculoase sisteme de culmi muntoase paralele între ele (Obcinile Bucovinei); aici se

întâlnesc interesante sisteme ecosisteme depresionare, cu turbării şi ape subterane

[18]

mineralizate (Depresiunea Dornelor); aici se află cele mai pitoreşti depesiuni de contact

dintre unităţile muntoase şi cele deluroase (Depresiunea Rădăuţi, Cacica, Solca) (N. Pop,

1973).

2.2.2 Alcatuirea geologică

Arhitectura teritoriului are drept caracteristică de bază succesiunea de la vest la

est a patru zone structurale, dispuse astfel: zona vulcanică, zona cristalino-mezozoică,

zona flişului şi zona de platformă. Primele trei alcătuiesc regiunea muntoasă, iar ultima

formează unitatea de podiş.

În alcătuirea zonei cristalino-mezozoice intră şisturile cristaline bine

metamorfozate (gnaisuri , şisturi sericito-cloritoase, manganoase, cuarţite, calcare cristaline,

roci porfiroide).

Zona flişului, ocupată în mare parte de obcinele Bucovinei, este alcătuită din

pachete puternic cutate de gresii, marne, argile, conglomerate, şisturi.

Zona de platformă, situată în partea de est, este formată din drate

cvasiorizontale, la alcătuirea cărora participă roci în general moi: gresii, nisipuri,

pietrişuri, argile, depozite loessoide.

2.2.3 Clima

Clima este temperat-continentală, cu diferenţieri vizibile între regiunea muntoasă

şi cea de podiş în ceea ce priveşte caracteristicile topoclimatice

Acest climat este clar evidenţiat de temperaturile medii anuale, de temperaturile

extreme, amplitudinile termice. Temperaturile medii anuale, cuprinse între valori de sub

00 C pe munţii cei mai înalţi şi 60 C pe versantul estic al Obcinei Mari caracterizează

climatul montan. Climatului de podiş îi sunt specifice temperaturi medii anuale cuprinse

între 7-80 C. Temperatura minimă (-38,50 C) s-a înregistrat la Vatra Dornei (13 ianuarie

1950), iar temperatura maximă (38,80 C) a fost la Suceava (17 august 1952). Masele de

aer care vin dinspre vest î-şi pierd treptat din umezeală în timpul escaladării barierei

Carpaţilor Orientali, încât în partea de est ajung mai uscate, clima suferind un proces de

continentalizare. De asemenea, din partea estică primeşte influenţe climatice continentale

cu secete vara, cu geruri şi viscole iarna şi ploi reci, primăvara şi toamna.

[19]

Influenţa altitudinii reliefului se resimte pregnant în regimul precipitaţiilor

atmosferice, care se caracterizează printr-o scădere a cantităţii de la SV spre NE. Media

anuală variază între 1200-1400 mm/an. Precipitaţii scăzute sub formă de ploaie reprezintă

70-80%. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii se înregistrează în luna februarie, iar cele

mai mari în lunile mai şi iunie, favorizând dezvoltarea vegetaţiei spontane şi a plantelor

de cultură.

Consecinţa efectivă a sistemului specific de circulaţie a maselor de aer pe

direcţia V-E, regimul vânturilor prezintă o serie de diferenţieri, condiţionate de dispunerea

treptelor de relief şi a culoarelor de vale. Astfel, în zona montană, direcţia dominantă a

vânturilor este impusă de orientarea formelor de relief şi a culoarelor de vale. Astfel în

zona montană, direcţia dominantă a vânturilor este impusă de orientarea formelor de

relief, iar în regiunea de podiş, vânturile predominante acţionează dinspre NV şi se

canalizează pe culoarele văilor Siret şi Suceava. (N. Pop).

2.2.4 Reteaua hidrologica

Reţeaua hidrografică este destul de deasă în zona de munte (1 km/km) şi se

răreşte treptat spre podiş (0,5km/km), unde se schimbă şi regimul hidrologic al râurilor.

Ea este reprezentată de râuri şi pâraie (principalele unităţi hidrografice), dar  şi de lacuri,

iazuri şi mlaştini. Ea deţine şi importante rezerve de ape subterane.

Datorită configuraţiei generale a reliefului, aproape toate râurile care drenează

teritoriul sunt tributare Siretului. Afluenţii principali sunt Suceava, Moldova şi Bistriţa şi

îşi au zonele de obârşie în munţi înalţi de la V la NV.

Bazinul propriu-zis al Siretului se rezumă la albia lui majoră şi la câţiva

afluenţi mici direcţi pe dreapta. Panta mică în acest sector face ca Siretul să aibă o

luncă largă, un curs foarte meandrat, iar în unele locuri chiar o dublare albiei minore.

Bistriţa cel mai important afluent al Siretului şi drenează partea de vest.

Izvorăşte de pe versantul nordic al munţilor Rodnei din unirea pârâurilor Bistricioara şi

Putreda. Afluenţii pe dreapta sunt Dorna, Neagra Şarului, iar pe stânga Ţibău, Cârlibaba

Moldova izvorăşte din Obcina Lucina şi are numeroşi afluenţi. Afluenţii de

dreapta sunt: Putna, Suha şi de stânga Moldoviţa, Humor.

[20]

Suceava izvorăşte tot din Obcina Lucina, bazinul este asimetric, mai dezvoltat pe

dreapta. Cea mai mare parte a bazinului este în regiunea de munte, afluenţii cei mai

importanţi fiind Suceviţa, Putna, Pozen, Solca, Soloneţ.

Şomuzurile izvorăsc din, la sud de oraşul Suceava, fiind singurele râuri de podiş

pe toată lungimea cursului lor. Sunt două râuri gemene: Şomuzul Mic (30 km) şi

Şomuzul Mare (51 km).

În ceea ce priveşte apele stătătoare acestea sunt reprezentate doar de câteva

lacuri antropice.

Apele subterane se prezintă foarte diferenţiat în sensul că există regiuni cu roci

impermeabile, lipsite aproape total de ape subterane. Ele sunt cantonate în depozitele

unor structuri cristalino-mezozoice, de fliş, în depozite miocene şi mai ales în formaţiuni

sedimentare cuaternare. Bucovina deţine rezerve mari de ape minerale şi mineralizate,

renumite prin efectele lor terapeutice asupra unor afecţiuni ale organismului uman: ape

carbogazoase, izvoare sulfatate, sulfuroase, clorurate. Se remarcă Depresiunea Dornelor cu

circa 40 izvoare minerale (Şaru Dornei, Poiana Negri, Coşna).

2.2.5 Vegetatia si fauna

Pe un relief diferenţiat cu înălţimi ce depăşesc 1400 m în Obcine şi coboară

treptat spre est până la 300 m în Lunca Siretului, condiţionată şi de climă se poate vorbi

de zonarea vegetaţiei.

Pădurea de conifere corespunde cele mai întinse zone de vegetaţie din

Bucovina, şi coboară până la 1000 m. Astfel toată partea muntoasă se încadrează zonei

răşinoaselor în care se dezvoltă în amestec molidul (Picea excelsa) şi bradul (Abies alba),

iar la limita inferioară se adaugă şi fagul (Fagus silvestris).

În zona coniferelor se intercalează, ca asociaţie specifică, turbăriile acide cu

Sphagnum din Ţara Dornelor, cunoscute sub numele de tinoave.

Pădurea de foioase are o importanţă redusă datorită suprafeţei mici pe care o

ocupă. Se întâlneşte sub formă de petice numai în Podişul Sucevei. Cele mai întinse

făgete (Fagus silvatica) se întâlnesc în zonele Dragomirna , Dolheşti, Ilişeşti. Stejărişurile

amestecate (Quercus cu ulm, tei, alun) ocupă suprafeţe şi mai mici şi numai pe dealurile

din podişurile Dragomirna.

[21]

Intrazonal, în luncile Siretului, Sucevei şi Moldovei de la ieşirea din munte a

acestor râuri apare o vegetaţie de luncă, cu plante lemnoase (salcie, plop, arin) sau

ierboase (rogoz, pipirig).

Diversitatea mare a condiţiilor fizico-geografice din Bucovina se reflectă şi la

nivelul faunei. Pădurea de conifere se remarcă prin bogăţia şi diversitatea speciilor cu

valoare cinegetică ridicată : ursul brun (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), jderul (Martes

martes) , mistreţul (Sus scrofa) răspândite în lunci şi zăvoaie.

Din lumea păsărilor trăieşte în jnepenişuri cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix)

specie declarată monument al naturii, aflată numai în nordul ţării, diverse specii de

acvile, vulturi şi bufniţe.

Apele de munte adăpostesc păstrăvi (Salmo trutta fario), lipani (Thymallus

thymallus), lostriţe (Salmo hucho), mrene (Barbus fluviatilus).

Unele specii au dispărut : boierul (dispărut în secolul XVI), capra ibex (dispărută

pe la mijlocul secolului XIX).

2.3 Infrastructura în turismul religios

Valorificarea superioară a potenţialului turistic şi stimularea activităţii turistice

sunt condiţionate de dezvoltarea, perfecţionarea şi diversificarea infrastructurii turistice care

are rolul de a satisface cererea turistică prin dotări şi servicii specifice. De altfel, se

remarcă relaţii de strânsă dependenţă între mărimea cererii turistice şi gradul de

dezvoltare al infrastructurii fiecare dintre cei doi parametri stimulându-se reciproc.

Pompei Cocean (1996), consideră că „ bazele de cazare alcătuiesc împreună cu

resursele atractive şi căile de transport, vectorii fundamentali ce definesc turismul ca

activitate umană”.

Baza de cazare specifică edificiilor religioase

În cazul turismului religios baza de cazare existentă este în continuă dezvoltare şi

modernizare, dar încă intr-un ritm şi un volum nesatisfăcător.

Între introducerea în circuitul turistic a unor obiective şi construirea bazelor de

cazare există un paralelism evident. Aceste baze apar ca o rezultantă strictă a cererii

[22]

turistice, manifestând o mare sensibilitate la variaţiile acesteia. Aşa se explică de ce în

ultimii ani , datorită programului de promovare a Bucovinei, au apărut (fie în curţile

mănăstirilor fie în satele din jurul acestora) construcţii destinate cazării turiştilor.

Tipologia bazelor de cazare are la origine criterii diverse, în definirea

tipurilor ţinându-se seama de mărime, confort, funcţionalitate, perioadă de utilizare,

tipul de turism pe care-l deservesc. Astfel, în cazul turismului religios se detaşează

casele de oaspeţi din incinta mănăstirilor, precum şi cabanele şi vilele turistice ce

au în program vizite sau excursii la mănăstiri. Mai recent, au început să se remarce şi

bazele de cazare secundare, integrate domeniului turistic temporar şi la un nivel modest

de funcţionalitate, cum ar fi pensiunile urbane şi rurale fermele agroturistice. Astfel, în

Bucovina la nivelul anului 2001 existau 71 de structuri de cazare folosite de către turiştii

veniţi să viziteze mănăstirile din acest ţinut dintr-un total de 96. În acelaşi an, capacitatea

de cazare turistică existentă era de 5534 locuri, ceea ce reprezintă doar 3% din capacitatea

naţională. Cu această medie Bucovina rămâne în urma unor regiuni turistice de prim ordin

ca litoralul Mării Negre sau Valea Prahovei.

În ceea ce priveşte capacitatea de cazare turistică a mănăstirilor, aceasta este

redusă. Există mănăstiri, ca de exemplu Mănăstirea Suceviţa care nu deţin spaţii de cazare.

Orice turist primeşte din partea mănăstirii adăpost şi mâncare pentru maxim trei

zile. Pentru o perioadă îndelungată, turistul trebuie să plătească o suma de 200 000 lei. Actul

turistic se materializează, în acest caz; din punct de vedere economic numai o dată cu

funcţionarea acestor baze de cazare pe anumite tarife, pentru că astfel, limitarea turismului

doar la simpla vizitare a mănăstirilor este sinonimă cu realizarea componentei culturale, fără

nici o eficienţă pe planul încasărilor.

Mănăstirile şi bisericile din oraşul Suceava nu deţin baza de cazare proprie,

turiştii putând fi cazaţi în hotelurile din oraş: Bucovina, Arcaşul, Balada, Gloria, Zamca,

Suceava, toate de două stele. După afirmaţiile preotului-călugăr Nicodim, ghidul

Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, că în urmă cu câţiva ani a existat aici o bază de cazare de

câteva zeci de locuri. Momentan, nu mai există decât chiliile celor 20 de călugări şi casa

P. S. Pimen. La hramul mănăstirii (24 iunie) cei mai mulţi turişti, veniţi îndeosebi din

Maramureş, înnoptează sub cerul liber, în curtea mănăstirii.

[23]

În urma cercetărilor de teren, capacitatea de cazare turistică din incinta

mănăstirilor este de circa 400-450 locuri.

Mănăstirea Putna este ansamblul mănăstiresc cu cea mai complexă bază de cazare,

actualmente aflată în curs de dezvoltare. După afirmaţiile părintelui Nicolae, ghidul

muzeului mănăstirii, baza de cazare se constituie din Arhondaric ce dispune de 80 de locuri

şi din hotelul mănăstirii, construit după revoluţie în afara incintei mănăstireşti, pe partea

dreaptă. Este o clădire modestă cu două niveluri, cu baie proprie, care poate adăposti 210

turişti. Camerele sunt cu mai multe paturi, unele fiind rezervate femeilor, iar altele bărbaţilor.

În timpul sezonului sunt date în folosinţă câteva căsuţe din lemn. Casa de

oaspeţi este destinată personalităţilor. Comparativi cu celelalte mănăstiri, această bază de

cazare este destul de extinsă. Deşi dotarea este foarte simplă, aspectul camerelor este plăcut

şi primitor. Ele nu au decât o masă, câteva paturi, iar pereţii sunt împodobiţi de icoane, şi

scoarţe specifice Bucovinei.

Mănăstirea Suceviţa spre deosebire de Mănăstirea Putna, în afara chiliilor celor

60 de călugăriţe nu deţine alte structuri de cazare. După afirmaţiile Maicii Ştefania

majoritatea turiştilor care vor să înnopteze aici au la dispoziţie hanul turistic Suceviţa din

vecinătatea mănăstirii cu o capacitate de 124 locuri.

Pentru Mănăstirea Moldoviţa după 1990 s-a permis construirea unei gospodării a

mănăstirii în care vieţuiesc maicile mai tinere, se cresc animale, se pregăteşte mâncarea.

În aceeaşi gospodărie există „Casa pentru închinători” ce se reduce la doua camere cu câte

12 paturi. Lângă această gospodărie există o vilă cu doua etaje destinată vizitatorilor de

seamă, cum a fost cazul vizitei recente din luna mai 2003 a Prinţului Charles al Marii

Britanii. Maica Tatiana afirmă că aceste construcţii au obţinut cu greu permisiunea de a

fi construite deoarece lângă un monument istoric precum Moldoviţa nu se poate construi

decât la o distanţă minima de 200 metri.

Bazele de cazare din Mănăstirile Voroneţ şi Umor sunt minime, acestea fiind

compensate de gospodăriile ţărăneşti dornice de a caza turişti dar şi de apropierea

oraşului Gura Humorului. În Mănăstirea Dragomirna baza de cazare este aproape inexistentă

existând totuşi câteva amenajări pentru turişti. Momentan mănăstirea a rămas fără sursă de

apă, datorită secării lacului Dragomirna.

[24]

Mănăstirea Râşca oferă turiştilor cazare într-o clădire situată în faţa bisericii

mănăstirii. Ea are 14 camere cu câte două sau 3 paturi. Această capacitate de cazare se

dovedeşte a fi foarte mică în comparaţie cu cererea turistică, motiv pentru care este

necesară rezervarea prin telefon.

Mănăstirea Probota are o capacitate de cazare de 30 de locuri rezervarea

făcându-se tot prin telefon. Celelalte mănăstiri au bază de cazare cu o capacitate foarte

redusă. Unele sunt situate în oraşe (Siret, Rădăuţi) unde există hoteluri pentru cazare,

altele aflându-se în zone unde este dezvoltat agroturismul. Datele obţinute de la mănăstiri sunt

pur orientative, neexistând o statistică propriu-zisă a capacităţii de cazare. Peste 60% din

turiştii străini doresc să fie cazaţi, în timpul vizitei lor în incinta mănăstirii ei fiind

interesaţi în mod deosebit de tradiţiile şi obiceiurile religioase româneşti.

2.4 Edificiile religioase

Originalitatea Bucovinei o formează locaşurile sfinte, alese drept locuri de

veşnica odihnă de domnitorii Moldovei, refugii ale credinţei, reprezentând în acelaşi timp

autentice opere de artă în care cunoscătorii au găsit o sinteză a inspiraţiei de origine

bizantină cu influenţa Renaşterii occidentale din secolele XV-lea şi al XVI-lea. Ele pot fi

considerate şi deţinătoarele multor relicve de artă (manuscrise cu miniaturi strălucite,

giuvaeruri, piese de îmbrăcăminte brodate, obiecte religioase de mare preţ aduse de la

Muntele Athos) din vremurile cele mai înfloritoare ale voievozilor moldoveni.

Aceste monumente au fost incluse de UNESCO printre capodoperele de artă ale

lumii şi de asemenea Federaţia Internaţională de Turism a Jurnaliştilor şi Scriitorilor (FIJET) le-

a decernat Premiul internaţional „Pomme d’ or” (1975). Demne de amintit sunt : Mănăstirea

Voroneţ (1488), Ctitoria lui Ştefan cel Mare, Biserica Arbore(1503)-hatmanul Luca Arbore,

Mănăstirea Humor (1530) , Ctitoria logofătului Teodor Bubuiog, Mănăstirea Moldoviţa (1532),

Ctitoria lui Petru Rareş, Mănăstirea Suceviţa, Ctitoria boierilor Movileşti. Acestea sunt singurele

biserici pictate, conservate ca atare, monumente de importanţă universală. Ele au fost

pictate în epoca lui Petru Rareş, la iniţiativa vărului său, Mitropolitul Grigore Roşca, la Şcoala

de pictori moldoveni ce luase fiinţă la Voroneţ. Frescele exterioare, „de o mirifică exuberanţă

[25]

cromatică” sunt comparate, ca valoare artistică cu picturile murale de la San Marco din

Veneţia. Voroneţul este cea mai valoroasă prin picturile sale monumentale, prin

amploarea şi efectul lor decorativ, fiind situată de istoricii de artă înaintea bisericilor din

Athos şi Pisa. Suceviţa, care prin fresce continua tradiţia lui Petru Rareş, încheie seria

marilor monumente din epoca formării şi apogeului stilului moldovenesc. Compoziţia

culorilor (albastru de Voroneţ , roşul de Humor, galbenul de Moldoviţa şi verdele de Suceviţa

– culorile de fond ale frescelor) a rămas încă necunoscută iar prospeţimea picturilor este

nealterat. Aceste mănăstiri prezintă scene unice prin compoziţia lor grafică scene care

descriu scene importante din religie sau care oglindesc momente din istoria Europei

(Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza şi Judecata de apoi la Voroneţ, Scara

virtuţilor la Humor).

Opera artiştilor moldoveni anonimi este comparată cu operele lui Giotto,

Leonard da Vinci sau Michelangelo. Acesta a îndreptăţit pe George Vâlsan (1965) să afirme

că :”numai un popor de păstori munteni[…] a putut născoci o astfel de minune artistică,

socotită azi ca una dintre cele mai alese realizări artistice populare ale Europei.”

Alte mănăstiri vizitate şi apreciate de turişti sunt Mănăstirea Dragomirna (1609) a

lui Anastasie Crimca, Putna lui Ştefan cel Mare(1466) Slatina a lui Alexandru Lăpusneanu(1561)

Solca lui Ştefan Tomşa , Probota(1530), Raşca.

Despre valoarea artistică a mănăstirilor sucevene a vorbit şi marele critic de artă

Charles Diehl , citat de N. Orahidan: „Mănăstirile formează unul dintre cele mai remarcabile

capitole, nu numai ale istoriei artei româneşti, dar chiar a istoriei picturii bizantine. În

frescele ce le împodobesc se vede atotputernicia acelui Bizanţ, care a fost în veacul de

mijloc dascălul Europei răsăritene.” Ocupându-se de „măreaţa podoabă de picturi ce

acoperă feţele din afară ale acestor biserici”, acelaşi critic găseşte că în toată lumea

bizantină nu se află nimic asemănător :”toată iconografia , toată arta Bizanţului trăieşte în

aceste picturi, cu toate înrâuririle apusene. La Voroneţ, la Moldoviţa, la Suceviţa, pereţii

par acoperiţi cu scoarţe din răsărit , de culori strălucite şi s-a putut asemui pe drept această

policromie somptuoasă cu decorul de mozaicuri ce acoperă faţadele domnului din Orvieto.”

Obiectivele culturale religioase au o mare valoare arhitectonică şi mai ales simbolică,

deoarece au reprezentat focarele de cultură si conservare a religiei. Construite în diferite

epoci, ele au marcat evoluţia social-istorică ecumenică şi culturală, reflectând diferitele

[26]

tendinţe şi influente din perioada respectivă. Deşi vechi de secole, cea mai mare parte a

acestora sunt bine conservate şi au servit idealurilor unor comunităţi umane ce aparţin

ortodoxismului, creştinismului romano-catolic. Pe lângă importanţa simbolica, obiectivele

religioase reflectă unitar şi evoluţia stilurilor în construcţiile religioase. Adeseori, prin

asimilarea unor componente stilistice consacrate si adaptarea lor la specificul autohton s-

au născut adevărate stiluri originale.

La o analiza comparativă din punctul de vedere al vechimii, a funcţiilor, dar

mai ales a stilurilor in care au fost realizate , se poate face o diferenţiere în mai multe

categorii de aşezăminte religioase. După rangul ecleziastic şi după, modul de funcţionare,

acestea pot fi catedrale, biserici, mănăstiri şi schituri.

Dintre acestea o atenţie deosebită a fost acordată mănăstirilor. Mănăstirile şi

schiturile adiacente lor sunt presărate mai ales din partea de vest şi de nord a

Moldovei, apărând la apus trecătoarea Bistritei, iar la nord trecătoarea Prutului cu

drumurile lor de comerţ şi propaganda între Apus şi Răsărit. Acest lucru se explică prin

faptul că biserica ortodoxă, sprijinită de voievozi, boieri şi de întreg poporul, a aşezat

mai cu seamă spre hotarul de Apus şi Miaza-noapte a ţării fortăreţe naturale de apărare

a credinţei (mănăstiri pentru stăvilirea primejdiei romano-catolice şi pentru întărirea

ortodoxismului).

Arh. Mitr. Dionisie Simionescu, stareţ al mănăstirii Sinaia vorbeşte în cartea sa

„ Sfintele noastre mănăstiri in trecut şi astăzi” despre rolul acestor locaşuri sfinte. Ele au

fost „singurele instituţii purtătoare de cultură”, căci în cadrul lor s-au format „atâţia ierarhi

de seama, cele mai vechi monumente literare, manuscrise de cărţi şi scrieri bisericeşti,”

călugării din mănăstiri sunt cei dintâi care s-au îndeletnicit cu meşteşugul condeiului.

Exemple demne fiind neîntrecuţii caligrafi Anastasie Crimca sau Antim Ivireanu.

Mănăstirile au fost păstrătoare ale legii şi limbii, erau modele de gospodărie. Din

cultivarea pământului din creşterea animalelor şi din comerţul cu obiecte religioase,

acestea se puteau întreţine şi puteau chiar oferi turiştilor câteva zile adăpost şi mâncare.

Mănăstirile au reprezentat „limanurile de adăpost ale tuturor romanilor” în ele păstrându-

se cu toata sfinţenia cultul şi tradiţiile. Mănăstirile reprezintă aşezăminte bisericeşti cu

organizare şi funcţii complexe, având în componenţă pe lângă bisericile ctitorite de

voievozi şi mari boieri, spaţii de habitat elementar (chilii populate permanent monahi,

[27]

călugări sau călugăriţe), ateliere manufacturiere şi chiar proprietari manufacturieri.

Călugării duc o viata austeră, dedicată rugăciunii comune, săvârşirii serviciului religios

lucrului manual, copierii si traducerii de cărţi şi documente, scrierii de cronice în trecut

dedicată înfiinţării de şcoli, spitale, tipografii. Trebuie evidenţiat faptul ca pană la

secularizarea averilor mănăstireşti din 1864 dar şi după revoluţia din decembrie 1989

mănăstirile au deţinut şi reîncep să primească întinse terenuri agricole şi păduri ce le

permit să ducă o bogată viata monahală, să sprijine tipărirea de cărţi sau lucrări de

restaurare. Numeroase mănăstiri au astăzi muzee în care sunt prezentate toate realizările şi

de asemenea este relevată istoria locaşului religios şi a regiunii.

O alta forma de aşezări monahale o reprezintă schiturile, edificii de mici

dimensiuni, ce adăpostesc un număr redus de călugări, situate în poziţii greu accesibile în

special în zona de munte. Multe dintre ele prezintă atractivitate datorita literaturii

populare care circula pe baza lor, ca de exemplu Chilia lui Daniil Sihastru, a picturilor

realizate şi a unei vieţi monahale ascetice, caracterizată de post priveghere şi rugăciune.

Bisericile în Bucovina că de altfel şi în Ţara Româneasca, se remarcă nu atât

prin dimensiuni cât mai ales prin unitatea compoziţiei, prin armonia intre dimensiuni,

influentele bizantine, precum şi prin pictura murală interioară sau exterioara. Ele au avut

un rol important după secolul al XV-lea atât pe plan cultural cât şi istoric. Multe dintre

ele sunt ctitorii voievodale şi în perioada lui Ştefan cel Mare au reprezentat tot atâtea

marcări ale războaielor şi victoriilor sale. Se impune biserica Bogdana, Ctitoria

Muşatinilor, şi Necropola Domnească, considerată cea mai veche construcţie medievală de

zid din Moldova.

La Suceava în cadrul celor câteva zeci de biserici se remarcă bisericile

Mirăuţi, Sfântu Gheorghe, Sfântul Dumitru, Zamca.

Bucovina cuprinde „ un sobor de locaşuri sfinte”, dovezi ale evlaviei

românilor căci toate au fost întemeiate de voievozi, preoţi, negustori, sau răzeşi români.

Primul care a cercetat numărul mănăstirilor şi schiturilor în Bucovina a fost Aaron Pumnul,

conform Fondului Religionar din Bucovina (1865). El a ajuns la concluzia că în acest ţinut şi-

ar duce existenţa 23 de mănăstiri şi schituri.

[28]

Bucovina înseamnă pentru fiecare turist în parte o experienţă

extraordinară şi în acelaşi timp o călătorie obositoare, care se recomandă a fi făcută în

timp. Acest circuit nu poate începe decât din oraşul Suceava.

Oraşul Suceava, oraş reşedinţă de judeţ este un oraş vechi, mândru de

trecutul său. „Această bătrâna cetate de scaun, după ce a cunoscut strălucirea, a ajuns un

fel de târg de interes mai mult local care păstrează din trecut numai bisericile şi ruinele

cetăţii.” Astfel caracteriza Enciclopedia României din 1938, oraşul Suceava, devenit astăzi

un important centru turistic şi recunoscut datorită obiectivelor sale de mare atractivitate

turistică, dar şi datorită binecunoscutei ospitalităţi bucovinene.

Cel mai însemnat edificiu religios, vizitat de numeroşi turişti români şi

străini este Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde se găsesc moaştele Sfântului Ioan cel

Nou de la Suceava aduse de la Biserica de la Mirăuţi. Hramul bisericii este „Sfântul

Gheorghe” (23 aprilie), dar sărbătoarea propriu-zisă care atrage mii de turişti, este

scoaterea sfintelor moaşte pe 24 iunie. Mănăstirea se află chiar în centrul oraşului.

Zidirea ei a durat opt ani fiind începută în 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare,

Bogdan al III-lea cel Orb şi terminată de Ştefăniţă, (1522).

Clădirea este impunătoare, repetând cu mici deosebiri forma şi stilul

bisericii lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ. Nu lipsesc decorul policrom, realizat

prin cărămizi şi discuri smălţuite, însă apar şi decorul prin frescă. Deşi podoaba picturală

a exteriorului (realizată în 1534) s-au păstrat urme doar pe peretele sudic. În schimb, în

interior se păstrează pictura originală, care actualmente se află în lucrări de restaurare.

Sunt remarcabile frescele din altar şi naos, care au fost curăţate fără a fi refăcute. Deosebit

de valoros este tabloul votiv şi în special portretul lui Ştefăniţă Vodă. Picturile din

pronaos şi din pridvor sunt mai puţin valoroase, suferind de pe urma spălării şi fiind pe

alocuri repictate.

În interiorul bisericii se află racla moaştelor Sfântului Ioan cel Nou,

împodobită cu 12 plăci de argint gravate, aşezate pe lemn de chiparos din secolul al XV-

lea. Gravurile înfăţişează, ca şi frescele mai noi din pridvor, scene din viaţa Sfântului

Ioan cel Nou.

În Spatele parcului central al oraşului, înconjurată doar de construcţii noi, se

află Biserica Învierii, zidită în 1551, de Elena Rareş. Ea este o copie a bisericilor

[29]

orăşeneşti cu plan mixt din epoca lui Ştefan cel Mare, (Sfântul Ioan din Piatra Neamţ).

Are însa o formă mai greoaie şi este realizată cu materiale inferioare.

Tot în centrul oraşului, chiar pe locul unde s-au aflat curţile domneşti

din Suceava, se află Biserica Domniţelor cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie).

Ea a fost zidită în 1643 de Vasile Lupu ca paraclis a palatului domnesc. Construcţia are

proporţii mici, dar armonioase fiind încoronată de o turlă zveltă. Ea este ridicată pe un

plan simplu, dreptunghiular, interiorul este tratat unitar, împărţirea tradiţionala în pronaos,

naos şi altar, fiind mai mult simbolică. Clopotniţa, lipită pe partea nordică, dăunează

aspectului general al monumentului.

Mai spre vest nu departe de locul Curţii Domneşti se afla Ctitoria lui

Petru Rareş, Biserica Sfântul Dimitrie (26 octombrie ziua în care se sărbătoreşte hramul).

Construcţia a durat doi ani (1534-1536), o prima clădire dărâmându-se din motive

necunoscute. Are un plan triconic şi seamănă cu o alta clădire a lui Petru Rareş,

Moldoviţa, doar că la Suceava pridvorul este închis. Biserica are o construcţie

monumentală: 36 metri lungime şi 16 metri lăţime. Faţadele au fost acoperite în întregime

cu fresce dar nu s-au păstrat decât parţial pe turlă. Momentan se afla în lucrări de

restaurare în ceea ce priveşte pictura interioară. Catapeteasma a fost lucrată în foiţă de

aur. În partea de răsărit a bisericii se află un masiv turn de clopotniţa. El a fost construit

în 1561 de Alexandru Lăpuşneanu şi înălţat cu un etaj în secolul al XIX-lea, când a fost

folosit ca foişor de foc. Acum se află şi el într-un program naţional de restaurare iniţiat de

Ministerul Culturii şi Cultelor.

Pe o străduţa care se îndreaptă din centrul oraşului spre Cetate se află

Biserica Mirăuţi, numită astfel fiindcă aici erau unşi „mireuţi” voievozii Moldovei. Prima

construcţie a fost ridicată probabil în secolul al XIV-lea de Petru Muşat, biserica existând

în 1401, când s-au adus la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Ea a fost

reconstruită în totalitate în secolul al XVII-lea, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea ea a

fost restaurată de K.A. Romstorfer.

Mănăstirea-cetate Zamca se situează în zona armenească a oraşului dincolo de

piaţa comerciala a oraşului. Construcţiile actuale datează de la începutul secolului al XVII-

lea , o inscripţie pe turnul intrării indicând anul 1606. Biserica ridicată pe plan

dreptunghiular se află în mijlocul unor incinte de forma unui patrulater neregulat .

[30]

Zidurile sunt întărite cu contraforturi spre exterior şi interior, dar nu au turnuri la colţuri.

Pe latura răsăriteană se află turnul intrării, iar pe cea apuseană o construcţie combinată

ingenios cu rol dublu: turn de apărare şi paraclis.

Părăsind oraşul prin cartierul Iţcani şi urmând drumul E 85, orice turist

îşi poate desfăşura periplul spre obiectivele turistice din Bucovina. După trecerea pasarelei

peste calea ferată, la dreapta se desprinde o şosea asfaltată care conduce la Mănăstirea

Dragomirna.

1. Mănăstirea Dragomirna

Situata la 10 kilometri de Suceava, în comuna Mitocu Dragomirnei, acest

complex mănăstiresc reprezintă, după Putna, unul dintre locurile cele mai vizitate de către

turiştii din ţară şi străinătate. Acest statut se datorează nu numai faptul că reprezintă una

dintre creaţiile arhitecturale româneşti dintre cele mai importante din Moldova, cu o mare

bogăţie de elemente înnoitoare, dar şi faptului că adăposteşte un muzeu, un adevărat tezaur

de valori din diverse ramuri de activitate artistică.

Ctitorii complexului au fost cărturarul Anastasie Crimca împreună cu fraţii Stroici.

Ridicarea complexului Dragomirna s-a făcut în etape. În 1602 s-a ridicat bisericuţa care

se afla în afara zidurilor ce înconjoară mănăstirea, iar în 1609 se înalţă mănăstirea

propriu-zisă. Ulterior, în 1627, la porunca domnitorului Miron Barnovski se ridică ziduri,

cu tunuri şi contraforţi, care dau înfăţişarea unei impresionante cetăţi medievale.

Ctitoria este impresionantă prin dimensiunile neobişnuite (mai ales prin înălţimea

sa care atinge 42 de metri faţă de lăţimea de 9,60 m) şi originală prin bogatul decor de

piatră. Dacă tendinţa de înălţare manifestată în secolele anterioare a atins aici punctul

maxim, socotit de unii excesiv, noul decor al faţadelor prin prelucrarea artistică a pietrei

va fi un punct de plecare pentru arhitectura Moldovei şi va fi dezvoltat la alte

monumente ale secolului al XVII-lea (biserica Trei Ierarhi de la Iaşi). Interiorul bisericii

surprinde ca şi exteriorul prin monumentalitate, dar mai ales prin bogata reţea de nervuri

de piatră profilată. De remarcat, de asemenea că începând de la pridvor , pardoseala se

înalţă progresiv cu fiecare încăpere până la altar, contribuind alături de gradarea care o dau

bolţile, la realizarea unei dinamici spaţiale excepţionale. Pictura, realizată de meşteri locali,

nu se mai păstrează decât în naos şi altar. Catapeteasma, sculptată în lemn şi aurită

[31]

provine de la Biserica din Solca. În pridvorul bisericii se află mai multe pietre de

mormânt, printre care şi cea a lui Anastasie Crimca. Remarcabilă este şi trapeza mănăstirii,

situată lângă turnul intrării, pe care specialiştii o consideră ca fiind una din realizările de

frunte ale complexului Dragomirna.

De mare interes pentru turişti este muzeul de artă feudală organizată în

incinta mănăstirii. El deţine o serie de piese de mare valoare din secolele al XV-lea şi al

XVI-lea, care au aparţinut mănăstirii Voroneţ: acoperăminte de vase liturgice (secolul al

XVI-lea), un evangheliar ferecat (1557), o cruce din lemn de abanos, cu motive sculpturale

(1542), numeroase manuscrise cu miniaturi de o înaltă măiestrie artistică. Pe lângă

manuscrise muzeul mai conţine şi alte piese de mare valoare: broderii, ferecături în aur

şi argint, obiecte sculptate în lemn, veşminte cu fir de aur, argint şi mătase.

2. Mănăstirea Suceviţa

A fost ridicată într-un cadru pitoresc (la 19 kilometri din Rădăuţi), cel mai

fortificat complex mănăstiresc din Moldova, ce are hramul „Învierea Domnului” (hram ce

variază de la an la an). Construita la sfârşitul secolului al XVI-lea, incinta mănăstirii (cu

laturile de circa 100 metri, cu ziduri groase de 3 metri şi înalte de 6 metri, flancate de 5

turnuri puternice). Avea menirea de a adăposti familia Movileştilor şi fabuloasele lor averi.

Biserica mănăstirii este ultima ctitorie domnească ce îmbracă haina somptuoasă a acestei

maniere decorative apărută în vremea primei domnii a lui Petru Rareş. În acelaşi timp, zidul

de cetate care înconjoară mănăstirea este, alături de cel al Dragomirnei, cel mai bine păstrat

din vechea arhitectură moldovenească şi cel mai impresionant ca înfăţişare.

Dacă în ceea ce priveşte arhitectura, biserica mănăstirii a încheiat

perioada de strălucire a stilului moldovenesc de la sfârşitul secolului al XVI-lea, pictura sa

interioară şi exterioară marchează din punctul de vedere al realizării artistice, un început

de declin. Pictura exterioară de la Suceviţa încheie seria bisericilor moldoveneşti unice în

lume prin frescele care le acoperă în întregime pereţii. Pictura impresionează pe privitor

prin mărimea ansamblului şi prin armonia şi strălucirea coloritului, dominat de verde. Cel

mai valoros ansamblu al picturii exterioare este „ Scara virtuţilor”.

Lângă incinta mănăstirii, lângă cimitirul satului se află un alt monument

istoric, o biserică de piatră şi un turn-clopotniţă, cu hramul „Schimbarea la faţă (6 august).

[32]

În clădirile mănăstirii situate pe latura de est a fost amenajat în fosta

trapeză de la etaj un mic muzeu ce cuprinde valoroase obiecte de artă religioasă,

remarcabile fiind broderiile. Două acoperăminte de morminte sunt nu numai obiecte de artă,

dar şi documente istorice, păstrându-se astfel chipul fraţilor Movilă. Tot în muzeu se

păstrează capsula de argint aurit cu părul Elisabetei, soţia lui Ieremia Movilă.

3. Mănăstirea Moldoviţa

Se află la 32 kilometri distanţă de la Suceviţa, urmând DN17 A, peste

pasul Cuimârna, după numeroase serpentine.

Aceasta mănăstire, cu hramul „Buna Vestire” (25 martie) a fost ridicată în

1532 din iniţiativa şi cheltuiala lui Petru Rareş. În jurul bisericii a fost înălţată o

adevărată cetate de formă pătrată, cu ziduri puternice. Ele se mai păstrează încă cu excepţia

aceluia sudic, unde au apărut construcţii recente. Biserica este acoperită cu strălucita

podoabă a frescelor care îi dau o valoare inestimabilă, situând-o printre cele mai

importante monumente de artă românească veche.

Pictura Moldoviţei, realizată cronologic între cea de la Humor şi cea de

la Voroneţ, se impune prin monumentalitate, prin forţa expresiva a desenului, prin calda

armonie cromatică, de asemenea prin claritatea programului iconografic. Dominanta gamei

cromatice este, în cazul Moldoviţei, galbenul auriu cu reflexe solare de un fast subtil şi o

distinsă eleganţă. Alături de Voroneţ, Suceviţa, Arbore şi Humor ,Moldoviţa face parte din

salba de monumente de notorietate universală pentru ceea ce specialiştii numesc „ genul

picturii exterioare medievale din Moldova”.

În afară de biserică, în incinta mănăstirii se păstrează în colţul dinspre

nord-vest încă o construcţie veche, una din puţinele clădiri de locuit rămase de la începutul

secolului al XVII-lea, clisarniţa. Ea a fost folosită de-a lungul anilor ca locuinţă domnească sau

episcopală, dar avea multe încăperi destinate păstrării tezaurului mănăstiresc. După restaurarea

dintre 1955-1957, aici a fost instalat, în încăperile de la pastor, micul muzeu al

Moldoviţei.

În muzeul mănăstirii, turistul are ocazia să vadă o serie de obiecte sculptate

în lemn, adevărate capodopere. Cel mai valoros este jilţul domnesc, ornamentat cu sculpturi.

Interesant este că pomelnicul mănăstirii care cuprinde pe toţi donatorii, începând cu

[33]

Alexandru cel Bun. Vase, candele, broderii, icoane de multe sute de ani stau alături de cel

mai onorat si contemporan „odor”-„Mărul de aur”- distincţie atribuită de Federaţia

Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism ca legitimă recunoaştere a valorii fără

egal a monumentelor de artă medievală din această parte de ţară.

De la Suceviţa, turistul poate ajunge şi la Solca, unde Ştefan al II-lea

Tomşa a construit o biserică de piatră cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (29 iunie),

dar care are o structură masivă, greoaie. Deşi Solca se ajunge uşor pe un drum local în

comuna Arbore, situat la 6 kilometri spre est.

Biserica, cu hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” (29 august) a

fost construită în 1503, în pronaos aflându-se mormântul ctitorului Luca Arbore, portar al

Sucevei. Pictura din interior nu a putut fi datată precis din cauza degradărilor şi repictărilor.

În schimb, pictura exterioară se păstrează încă bine pe pereţii de sud şi vest, remarcându-

se scenele „Rugul lui Moise”, „Judecata de Apoi”.

Din vatra Moldoviţei, turistul poate vizita Gura Humorului, urmând din

Vama drumul E576. Oraşul Gura Humorului se recomandă ca baza de plecare spre cele

doua obiective turistice renumite din apropiere: Mănăstirea Humor (la 6 kilometri de oraş, în

partea de nord-vest) şi Mănăstirea Voroneţ (la 5 kilometri de oraş în partea sudică).

4. Mănăstirea Humorului

A fost construită în 1530 de marele logofăt Toader Bubuiog. Utilizând cu o

înaltă pricepere elementele caracteristice stilului moldovenesc, constructorul a dat zidirii sale

individualitate şi originalitate, prin introducerea unor elemente noi. Astfel, apare aici pentru

prima data pridvorul deschis, care dă intrării mai multă eleganţă şi luminozitate, precum şi

o încăpere specială pentru păstrarea obiectelor de preţ (clisarniţa). Biserica Mănăstirii Humor,

cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) se număra printre cele cinci ctitorii,

împodobite în interior şi exterior, cu fresce bizantine. Fresca exterioară, pictată de Toma

Zugravul în 1531, în care domină roşul, deschide şirul celorlalte biserici cu pictură

exterioară. Principalele teme iconografice sunt: Acatistul Bunei Vestiri (în sud), Arborele

lui Iesei (faţada nordică), judecata de Apoi (în vest) . Temele picturii sunt în general

aceleaşi ca la Suceviţa, dar cu deosebiri în aşezare şi mai reduse ca număr.

[34]

În interior, o deosebită importanţă estetică, dar mai ales istorico-

documentară o prezintă cele doua tablouri votive.

5. Mănăstirea Voroneţ

A fost înălţată doar în câteva luni (26 mai-14 septembrie 1488) la porunca

lui Ştefan cel Mare şi face parte din grupul primelor ctitorii, de mici proporţii, la care

începe să se definească stilul moldovenesc. Biserica, ce poartă hramul „Sf Mare Mucenic

Gheorghe” (23 aprilie) a fost pictată în cea mai mare parte încă din timpul lui Ştefan cel

Mare, această pictură păstrându-se şi astăzi mai ales în altar şi naos. Urmând modele mai

vechi de iconografie, pictorul Voroneţului a realizat un ansamblu sobru , dar plin de

măreţie, cu un vădit caracter monumental şi în care numărul scenelor şi personajelor este

redus la esenţial („Durerea crucii”, „Cina cea de taină”).

Pictura exterioară a Voroneţului este socotită drept cel mai reuşit

ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Cea mai amplă, cea mai dramatică şi în acelaşi

timp cea mai reuşită compoziţie din frescele exterioare ale tuturor bisericilor din nordul

Moldovei este „Judecata de Apoi”, care ocupă în întregime peretele de vest. Din acest

punct de vedere, Mănăstirea Voroneţ este socotită „ Capela Sixtină a Orientului”. O altă

particularitate este folosirea unui albastru de o tonalitate deosebită, „ aşa numitul albastru

de Voroneţ”, considerat de specialişti unic în lume şi comparat cu roşul lui Rubens sau

cu verdele lui Veronese. Un alt punct de interes este mormântul lui Daniil Sihastrul din

pronaos.

În acelaşi an Ştefan cel Mare înalţă şi biserica din satul Şcheia,

asemănătoare cu cea de la Pătrăuţi.

O altă concentrare de mănăstiri, dar nu de importanţa celor din nord, se

află în sudul judeţului Suceava, în împrejurimile oraşului Fălticeni.

Drumul E85 urmăreşte cumpăna de ape dintre Şomuzu Mare şi Şomuzu

Mic. Nu departe de şosea, în nordul comunei Moara se află un interesant monument

istoric, mănăstirea armenească Hagigadar (1512).

La kilometrul 424 se desfac două drumuri, unul dintre ele ducând spre

Bosanci. El întâlneşte drumul DJ 208 modernizat, care oferă posibilitatea vizitării bisericii

de la Reuseni. Această biserică cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” a

[35]

fost înălţată de Ştefan cel Mare în 1503, în amintirea tatălui său Bogdan II. Biserica face

parte din categoria construcţiilor cu plan dreptunghiular, dar cu mici abside înscrise în

grosimea zidului (tip mixt întâlnit în zona Neamţului).

Următoarea oprire a turistului poate fi făcută la Dolheştii Mari, la o

distanţă de 17 kilometri de Fălticeni. Aici se păstrează o biserică zidită în timpul lui

Ştefan cel Mare (1481), ctitorie boierească a familiei Sendrea. Ea este construită în întregime

din bolovani de râu, planul ei simplu amintind de biserica de la Rădăuţi. Ceea ce sare în

ochii turiştilor sunt resturile de frescă de pe pereţii pronaosului şi chenarele de piatră ale

ferestrelor rău conservate.

La 6 kilometri de Dolhasca spre sud se află pe un deal Mănăstirea

Probota, unul din vechile aşezăminte monahale moldoveneşti ce s-a numit la început

„ Sfântul Nicolae din Poiana Siretului”. Ea este o ctitorie din 1530 a lui Petru Rareş ,

devenind una dintre cele mai însemnate necropole domneşti. A fost prima biserică nouă cu

exteriorul în întregime pictat. Actualmente din frescele exterioare nu se mai păstrează decât

mici urme. În schimb, din pictura interioară (1532) se păstrează mai multe ansambluri

deosebit de valoroase, restaurate recent de o echipă mixtă româno-japoneză. În pridvor

poate fi remarcată „Judecata de Apoi”, cea mai veche ilustrare moldovenească a acestei

teme.

În incinta mănăstirii, în colţul nord-vestic a fost înălţată o dată cu

zidurile cetăţii o casă domnească. Este o construcţie cu etaj, de mici dimensiuni, cu şase

încăperi. Peste aceasta se înalţă un turn-clopotniţă, în care s-a organizat un mic muzeu

arheologic şi de artă feudală. Mănăstirea Probota rămâne testamentul epocii culturale a lui

Petru Rareş, culmea arhitecturii feudale din Moldova.

La 18 kilometri de Fălticeni, urmând şoseaua Falticeni-Vadu Moldovei-

Praxia-Bogdăneşti se află Mănăstirea Râşca, ctitorie tot a lui Petru Rareş. Reparaţiile făcute

de-a lungul anilor au schimbat mult din înfăţişarea originală a acestei construcţii şi au distrus

frescele bogate în aur care o împodobeau în interior. Se mai păstrează portretul familiei

domnitorului şi două valoroase icoane din secolul al XV-lea Într-o cameră din clopotniţă a

stat închis şase luni istoricul Mihail Kogălniceanu. Hramul clopotniţei este „Sfântul

Ierarh Nicolae”, iar paraclisierul are ca patron spiritual pe Sfântul Gheorghe (23 aprilie)

[36]

La 8 kilometri de Fălticeni se află cel mai vechi oraş şi prima capitală a

Moldovei, Baia, unde se mai păstrează ruinele bisericii gotice din 1415, construită de

Alexandru cel Bun, singura construcţie catolică rămasă în Moldova. În afara acestor ruine

se mai poate vizita Biserica Albă, ctitorie a lui Ştefan ridicată în amintirea marii sale victorii

asupra armatelor lui Matei Corvin. Ultima ctitorie domnească de la Baia este Biserica

Adormirii ridicată în 1532 de Petru Rareş.

Pe valea Suhei Mici, turistul poate vizita şi ctitoria voievodului

Alexandru Lăpuşneanu din 1561, Mănăstirea Slatina. Locaşul are aceeaşi semnificaţie ca

Putna pentru Ştefan cel Mare sau Probota pentru Petru Rareş, remarcându-se printr-o înaltă

valoare, somptuozitate şi rafinament. Biserica este înconjurată cu ziduri groase de piatră,

metereze şi drumuri de strajă. În interiorul incintei, între biserică şi zidul dinspre sud, se

află casa domnească, o construcţie simplă. Această mănăstire, trebuia s ă slujească familiei

domneşti nu numai ca gropniţă , ci şi ca loc de refugiu în caz de primejdie. Pictura

originală din interior a fost acoperită în secolul al XIX-lea cu o pictură în ulei, fără

valoare artistică.

Expresia artistica a dreptei noastre credinţe, a rafinamentului şi gustului

pentru frumos a neamului românesc, toate aceste mănăstiri îndeamnă la reculegere şi

încântă inima şi mintea privitorului ce ajunge în Bucovina din toate colţurile lumii.

6.Mănăstirea Putna

Este primul monument pe care Ştefan cel Mare l-a zidit în perioada de început a

domniei sale. Construcţia a început în 1466, s-a terminat în 1469, şi a fost inaugurată în 1470.

La 15 martie 1484 Letopiseţul de la Putna notează arderea mănăstirii” cu desăvârşire” , însă este

refăcută imediat. Clădirile aflate astăzi în incinta mănăstirii au fost construite între 1854-1856. Cel

care a făcut ultima reparaţie (1902) a fost arhitectul austriac Romstorfer, care-i imprimă aspectul

natural cu acoperişul de ţiglă smălţuită, cu faţadele decorate în maniera secolelor al XVII-lea

– al XIX-lea şi cu turla împodobită cu elemente baroce. În interior nu se mai păstrează

pictura din secolul al XV-lea. Au rămas din acea epocă doar canaturile uşii dintre pronaos

şi gropniţă. Biserica cu hramul „ Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, (21 noiembrie) a fost

una dintre marile necropole domneşti ale Moldovei, în ea fiind înmormântaţi Ştefan cel Mare,

Maria Voichiţa, Maria de Mangop, Bogdan cel Orb, Ştefăniţă-Vodă.

[37]

Chiar de la înfiinţarea sa, Mănăstirea Putna a primit numeroase danii, Ştefan cel Mare arătându-se

deosebit de darnic cu aceasta ctitorie a sa. În 1503, domeniul Putnei cuprindea nu mai puţin

de 30 de sate (25 provenite din danie domnească), mănăstiri anexe, vii. În acelaşi timp Putna

a devenit ea însăşi factor cultural după tradiţia medievală, cu şcoala de caligrafi şi

miniaturişti, ateliere de broderii. Prin darurile domnilor şi boierilor, Putna a ajuns să deţină un

mare şi valoros tezaur de artă medievală. În afară de unele piese păstrate la Muzeul de Artă

a României şi în Biblioteca Academiei, tot ce a mai rămas din tezaurul Putnei este depus astăzi

în muzeul mănăstirii, socotit de specialişti ca unul dintre cele mai bogate muzee de artă

religioasă medievală din lume. El este amenajat în clădirea de pe latura nordică a incintei.

Portretul muzeului prezintă piese găsite cu ocazia cercetărilor arheologice şi a lucrărilor de

restaurare, precum şi manuscrise valoroase şi documente medievale autentice. La etaj, sunt

expuse exemplare reprezentative pentru arta moldovenească (XV-XVI). Din numeroase

broderii expuse în muzeu, se pot menţiona patrafirul din 1469, broderie executată cu fir de

mătase, aur şi argint; acoperământul de pe mormântul Mariei de Mangop (cel mai vechi portret

brodat din arta moldovenească 1477), epitrahilul cu portretul lui Ştefan cel Mare cu fiul său

(1480-1496), epitaful din 1420, patrafirul din 1504, care dovedesc că atelierul de la Putna atinge

punctul culminant al dezvoltării sale artistice. Din colecţii de argintărie se remarcă cadelniţa din

1470, cele doua evantaie liturgice, executate în 1497 în filigramă de argint aurit şi mai ales

Tetraevanghelarul de la Humor (1487). Din valoroasele manuscrise medievale, adevărate

opere de artă, Biblioteca mănăstirii păstrează nouă exemplare ce aparţin epocii lui Ştefan

cel Mare.

O vizită la Mănăstirea Putna înseamnă o incursiune pe viu în trecutul glorios al Moldovei, nu

numai în cel politico-militar, ci şi cel spiritual.

7. Biserica din Pătrăuţi

Cu această clădire şi cu aceea de la Mirăuţi, zidită în acelaşi timp, Ştefan cel

Mare inaugurează „marea campanie” de construcţii din ultima parte a domniei sale.

Tradiţia, consemnată de cronici, spune că această biserică a fost construită de Ştefan cel

Mare pentru o mănăstire de călugăriţe „cu scopul ca să fie un fel de spital pentru ostaşii cei

răniţi” (E.Hostiuc, 1922).

[38]

Biserica din Pătrăuţi cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” (14 septembrie) are

dimensiuni modeste (este cea mai mică ctitorie a lui Ştefan cel Mare), dar cu o siluetă

armonioasă. În interior se păstrează ansamblul picturilor originale, ce demonstrează că în

Moldova se stabileşte în această epocă un program iconografic specific. Deşi starea de

conservare a picturilor este destul de precară, se pot distinge o serie de scene, cum ar fi

„ Asediul Constantinopolului” , una dintre cele mai grandioase compoziţii din nordul Moldovei.

Un mare interes prezintă şi tabloul votiv, cu unul dintre cele mai reuşite portrete a lui

Ştefan cel Mare.

Având în permanenţă în stânga râul Suceava, turistul îşi poate continua

drumul până în comuna Dărmăneşti (15 kilometri de Suceava), unde E85 este întretăiată de

DJ209. Acesta oferă posibilitatea de a ajunge în satul Părhăuţi (la stânga) sau la Siret (la

dreapta).

Biserica din satul Părhăuţi poartă denumirea de „Biserica tuturor Sfinţilor” şi

este ctitoria logofătului Gavril Trotuşan (1522). Ea este importantă în istoria arhitecturii

moldoveneşti prin faptul că aici apare un pridvor neobişnuit cu două caturi şi cu goluri.

Construită din piatră brută, această biserică nu are faţadele împodobite. În interior se

păstrează pictura originală în stare mai bună dar pe pereţii din pronaos.

În apropiere, în Vălineşti, sat din comuna Grăniceşti, se păstrează un valoros

monument de la sfârşitul secolului al XV-lea. Este vorba de o biserică de curte boierească, cu

hramul „Sf. Nicolae” (6 decembrie). Ctitorie a logofătului Tăutu, ea a fost terminată între

1493-1494.

Biserica este ridicată pe un plan dreptunghiular, iar în partea sudică i s-a

alipit un turn-clopotniţă. Faţadele sunt împodobite cu o frumoasă decoraţie de ceramică

policromă. De o deosebită valoare este ansamblul picturilor interioare ce trădează calităţile

artistice excepţionale ale zugravului moldovean, Gavril Ieromonahul. Picturile marchează un

moment important în istoria artei Moldovei, Gavril introducând o serie de inovaţii care vor

fi preluate ulterior: introduce fresca în pictura moldovenească şi reprezintă cele şapte

sinoade ecumenice. Deoarece aceste picturi se degradează din ce în ce mai mult, Ministerul

Culturii şi Cultelor a iniţiat un proces intens de restaurare.

[39]

8. Biserica Sfânta Treime

Este principalul obiectiv al oraşului Siret (16 iunie) construită ca paraclis al

curţii domneşti din centrul târgului vechi. Clădire restaurată cu multă g rijă, ea este

atribuită de tradiţie voievodului Sao şi aparţine secolului al XV-lea. Biserica este o

construcţie modestă zidită în piatră brută. Interiorul ei este alcătuit dintr-un pronaos îngust

un naos alungit şi un altar semicircular. Decorul este simplu dar de mare efect plastic,

care alături de planul trilobat va sta la baza dezvoltării ulterioare a întregii arhitecturi

religioase din Moldova.

9. Biserica Bogdana

Oraşul Rădăuţi (la 36 kilometri distanţă de Suceava se remarcă şi prin

existenţa Bisericii Bogdana, cu hramul „Sf. Nicolae” (6 decembrie); cea mai veche

construcţie de piatră a Moldovei. După tradiţie, pe locul ei a existat o biserică de lemn,

înlocuită de Bogdan I cu o construcţie de zid, devenită ulterior necropolă a primilor

domnitori. Anul precis al construcţiei nu se cunoaşte. Ea are un stil unitar, sinteza

elementelor romanice, bizantine şi gotice. Biserica a fost restaurată în 1559, când

Alexandru Lăpuşneanu a adăugat un pridvor deschis. Pictura din interior este de data mai

recentă în pronaos şi naos. Cea din altar, deşi mult refăcută se aseamănă cu cea de la

Voroneţ din punct de vedere iconografic.

La 5 kilometri de Rădăuţi, pe DJ178 se găseşte una dintre cele mai vechi

localităţi ale Moldovei, Volovăţ. Tradiţia spune că aici ar fi existat o biserică de lemn

construită de Dragoş Vodă, care a fost mutată de Ştefan cel Mare la Putna (1468). În apropierea

fostei bisericuţe, Ştefan a construit între 1500-1502 o impunătoare biserică de piatră, unul din

interesantele monumente istorice rămase din ultima perioadă de domnie a marelui voievod.

De la Rădăuţi la Putna, turistul parcurge cei 33 kilometri tot pe DJ209E,

urmând valea superioara a Sucevei.

Primul obiectiv important pe acest traseu se afla în comuna Horodnic, unde a

fost zidită cea dintâi mănăstire de maici din Moldova. Deşi aceasta a dispărut la sfârşitul

secolului al XVIII-lea, amintirea ei se păstrează în numele cătunului Călugăriţa şi în

bisericuţa de lemn.

[40]

După ce este străbătută comuna Putna, drumul se transformă într-o alee ce

se opreşte brusc la poarta mănăstirii Putna.

Este primul monument pe care Ştefan cel Mare l-a zidit în perioada de

început a domniei sale. Construcţia a început în 1466, s-a terminat în 1469, şi a fost

inaugurată în 1470. La 15 martie 1484 Letopiseţul de la Putna notează arderea mănăstirii” cu

desăvârşire” , însă este refăcută imediat. Clădirile aflate astăzi în incinta mănăstirii au fost

construite între 1854-1856. Cel care a făcut ultima reparaţie (1902) a fost arhitectul austriac

Romstorfer, care-i imprimă aspectul natural cu acoperişul de ţiglă smălţuită, cu faţadele

decorate în maniera secolelor al XVII-lea – al XIX-lea şi cu turla împodobită cu elemente

baroce. În interior nu se mai păstrează pictura din secolul al XV-lea. Au rămas din acea

epocă doar canaturile uşii dintre pronaos şi gropniţă. Biserica cu hramul „ Intrarea Maicii

Domnului în Biserică”, (21 noiembrie) a fost una dintre marile necropole domneşti ale

Moldovei, în ea fiind înmormântaţi Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa, Maria de Mangop,

Bogdan cel Orb, Ştefăniţă-Vodă.

Chiar de la înfiinţarea sa, Mănăstirea Putna a primit numeroase danii, Ştefan

cel Mare arătându-se deosebit de darnic cu aceasta ctitorie a sa. În 1503, domeniul Putnei

cuprindea nu mai puţin de 30 de sate (25 provenite din danie domnească), mănăstiri

anexe, vii. În acelaşi timp Putna a devenit ea însăşi factor cultural după tradiţia medievală,

cu şcoala de caligrafi şi miniaturişti, ateliere de broderii. Prin darurile domnilor şi boierilor,

Putna a ajuns să deţină un mare şi valoros tezaur de artă medievală. În afară de unele

piese păstrate la Muzeul de Artă a României şi în Biblioteca Academiei, tot ce a mai rămas

din tezaurul Putnei este depus astăzi în muzeul mănăstirii, socotit de specialişti ca unul

dintre cele mai bogate muzee de artă religioasă medievală din lume. El este amenajat în

clădirea de pe latura nordică a incintei. Portretul muzeului prezintă piese găsite cu ocazia

cercetărilor arheologice şi a lucrărilor de restaurare, precum şi manuscrise valoroase şi

documente medievale autentice. La etaj, sunt expuse exemplare reprezentative pentru arta

moldovenească (XV-XVI). Din numeroase broderii expuse în muzeu, se pot menţiona

patrafirul din 1469, broderie executată cu fir de mătase, aur şi argint; acoperământul de pe

mormântul Mariei de Mangop (cel mai vechi portret brodat din arta moldovenească 1477),

epitrahilul cu portretul lui Ştefan cel Mare cu fiul său (1480-1496), epitaful din 1420,

patrafirul din 1504, care dovedesc că atelierul de la Putna atinge punctul culminant al dezvoltării

[41]

sale artistice. Din colecţii de argintărie se remarcă cadelniţa din 1470, cele doua evantaie

liturgice, executate în 1497 în filigramă de argint aurit şi mai ales Tetraevanghelarul de la

Humor (1487). Din valoroasele manuscrise medievale, adevărate opere de artă, Biblioteca

mănăstirii păstrează nouă exemplare ce aparţin epocii lui Ştefan cel Mare.

10. Biserica de lemn a lui Dragoş Vodă

Se află în cimitirul satului la circa 500 metri sud-est de mănăstire. Ea a fost

ridicată iniţial la Volovăţ (1346) şi mutată de Ştefan cel Mare la Putna (1468).

11. Chilia lui Daniil Sihastrul

Se află la aproximativ 1,5 kilometri de mănăstire dincolo de podul de peste

râul Putna. Aici a trăit Daniil, înainte de construirea mănăstirii, care s-a mutat apoi la Voroneţ

unde se află mormântul lui. Într-o stâncă de mari dimensiuni, el a săpat cu dalta, ani de-a

rândul o bisericuţă care reproduce, la scară redusă planul oricărui locaş sfânt, cu pronaos,

naos şi altar. Sub bisericuţă, se află chilia extrem de austeră în care trăia Daniil, cel care

l-a încurajat pe Ştefan cel Mare în clipele grele ale înfrângerii de la Valea Albă (1476).

12. Ruinele Sihăstriei

Se află pe valea Prahovei, în amonte, la circa 3,5 kilometri de mănăstire. La

Suceviţa turistul poate ajunge direct de la Putna, fie prin Vicovu de Jos- Marginea pe

DJ209, fie pe poteci de munte.

2.5 Fluxul turistic la mănăstirile din Bucovina

Fluxul turistic este o categorie dinamică spre deosebire de potenţialul

turistic, care este o categorie statică. El presupune deplasarea turiştilor între localitatea de

reşedinţa, considerată zona emiţătoare şi locul ales pentru satisfacerea necesităţilor

spirituale şi culturale, numit zona receptoare. Este influenţat de mai mulţi factori atât

obiectivi cât şi subiectivi: vârsta, sexul, gradul de cultură, veniturile, volumul şi structura

ofertei turistice.

În cazul turismului religios, fluxul turistic este greu de precizat cifric

întrucât datele sunt aproximative. Ele provin de la mănăstiri, unde nu este o evidenţă

[42]

strictă ci orientativă de la sfârşitul sezonului turistic. Înregistrările turistice de la mănăstiri,

se bazează pe numărul biletelor de muzeu, şi cele de la intrare. Taxa de vizitare a

mănăstirilor este în medie de 30.000 lei / persoană. Taxa pentru camera video este de

100.000 lei iar pentru fotografiat între 60.000-100.000 lei.

Conform datelor obţinute de la mănăstiri, cele mai vizitate sunt Voroneţ,

Putna, Dragomirna, Suceviţa, Moldoviţa, Humor, Probota, frescele exterioare fiind foarte

căutate de turişti.

Se remarcă faptul că cele mai vizitate mănăstiri din Bucovina sunt :

Voroneţ cu peste 140.000 turişti / an , Putna peste 120.000 turişti / an , în timp ce pentru

Dragomirna numărul turiştilor depăşeşte uşor valoarea de 90.000 turişti / an. Mănăstirile

Moldoviţa, Suceviţa şi Humor se caracterizează printr-un număr de turişti apropiat.

Fluxurile turistice interne spre mănăstirile din Bucovina sunt compuse din

intelectuali, studenţi şi elevi în vacanţe, şi care se deplasează cu autocare, pe jos sau cu

maşinile personale.

Pelerinajul se manifestă mai ales cu ocazia sărbătorilor religioase

tradiţionale (Înviere, Crăciun, hramuri bisericeşti).

Spre exemplu, la sărbătorirea hramului mănăstirii „Sf. Ioan” de la

Suceava se adună câteva sute de pelerini, proveniţi din judeţele vecine.

Distribuţia în cursul anului a numărului de turişti este foarte inegală în

sezonul cald înregistrându-se peste 90% de unde rezultă necesitatea încurajării turismului

de iarnă. Lunile cu cel mai ridicat flux de turişti sunt din aprilie şi până în octombrie,

maximul înregistrându-se în lunile iunie şi august.

Aproximativ 60% dintre turişti aparţin fluxului turistic intern. Principalele

judeţe emiţătoare sunt Neamţ, Bacău, Iaşi, Bistriţa, Maramureş, Botoşani, şi oraşe din

vestul şi sudul ţării: Timişoara, Craiova, Arad, Bihor, Bucureşti, din Dobrogea

(Constanţa), din Transilvania (Cluj şi Mureş).

[43]

Tabelul nr. 1- Evoluţia numărului de turişti la principalele mănăstiri din Bucovina (1996-

2009), după datele înregistrate din cercetarea de teren.

MĂNĂSTIRE Moldovita Putna Suceviţa Humor Dragomirna Voroneţ Probota

1996 71.050 139.500 71.210 68.070 96.040 145.115 65.320

1997 70.936 137.250 72.910 75.430 94.250 132.000 63.900

1998 74.209 106.240 74.630 89.360 89.956 104.050 64.100

1999 65.211 93.210 67.300 78.610 87.203 97.110 63.200

2000 69.434 95.340 69.110 73.150 87.350 97.450 62.800

2001 79.435 129.730 79.980 91.200 93.870 140.311 71.500

2002 81.967 135.640 82.410 96.042 97.356 151.270 72.800

2003 78.010 135.560 78.520 61.420 97.210 149.940 72.750

2004 80.112 137.410 79.970 69.975 95.208 150.426 74.300

2005 79310 121.200 79.830 71.430 92.420 141.800 72.600

2006 81.030 120.350 81.030 75.362 93.356 141.534 73.120

2007 79.971 125.300 79.420 81.610 93.409 142.045 72.950

2008 80.531 124.935 80.640 80.966 92.930 141.372 73.220

2009 80.918 125.112 81.019 81.412 93.618 150.029 73.411

Sursa: Directia de statistica

În ultimii ani (2006-2009) s-a înregistrat pondere mai mare a turiştilor

străini faţă de ceilalţi ani (1999-2003). Fluxul turistic extern provine în principal din

Europa şi America de Nord.

Principalele ţări europene emiţătoare de fluxuri turistice sunt Germania,

Franţa, Austria, Italia, Spania, Olanda, Marea Britanie, Belgia.

Fluxurile asiatice provin din Japonia, China şi Israel.

[44]

Statele Unite şi Canada sunt principalele ţări emiţătoare de turişti nord-

americani, care vizitează mănăstirile din Bucovina.

Tabel nr. 2 Numărul turiştilor sosiţi (2008-2009) după datele Direcţia de Statistica

Ţara de provenienţă a turiştilor Anul 2008 Anul 2009

EUROPA 20147 21983

Austria 1650 2540

Belgia 208 143

Bulgaria 82 190

Danemarca 106 126

Finlanda 95 68

Franţa 112 202

Germania 4572 2882

Grecia 311 611

Elveţia 346 689

Irlanda 66 73

Italia 2604 2095

Iugoslavia 96 55

Luxemburg 5 77

Olanda 552 4800

Portugalia 5 11

Regatul Unit 284 712

Rusia 2893 2355

Spania 1257 1413

Suedia 424 176

R. Moldova 1505 1045

Norvegia 18 17

Polonia 271 208

Slovenia 69 15

Turcia 144 331

Ucraina 1599 501

Ungaria 549 1943

ASIA 1716 1943

China 77 82

Japonia 817 1060

Israel 667 679

AMERICA DE NORD 1390 1463

S.U.A. 1202 974

Canada 100 422

AMERICA DE SUD 44 56

AFRICA 58 27

Sursa:Directia de statistica

Tabel nr. 3 Numărul turiştilor înnoptaţi (2006-2007) după datele Direcţia de Statistică

[45]

Ţara de provenienţă a turiştilor Anul 2006 Anul 2007

EUROPA 27606 31838

Austria 1842 2772Belgia 645 188Bulgaria 101 196Danemarca 201 218Finlanda 268 356Franţa 197 936Germania 5500 4358Grecia 648 870Elveţia 436 921Irlanda 106 86Italia 3586 3702Iugoslavia 119 145Luxemburg 13 97Olanda 800 5237Portugalia 6 15Regatul Unit 540 966Rusia 3635 2820Spania 1285 1579Suedia 1722 312R. Moldova 2046 1849Norvegia 25 30Polonia 423 491Slovenia 69 32Turcia 267 1946Ucraina 2147 860Ungaria 620 3276 ASIA 2941 3276China 81 109Japonia 904 1519Israel 1735 1480 AMERICA DE NORD 2239 1806S.U.A. 1911 1246Canada 233 449 AMERICA DE SUD 49 98 AFRICA 88 45

Sursa: Directia de statistica

2.6 Perspective de dezvoltare a turismului religios în Bucovina

[46]

Potenţialul turistic al Bucovinei nu este suficient valorificat şi nici serviciile

turistice nu sunt diversificate, în acest caz se asistă la o devansare a amenajărilor

turistice de către fluxul de turişti.

Pentru Bucovina există o serie de proiecte ce privesc dezvoltarea turismului,

toate incluse în programul “ Bucovina de aur “ iniţiat de Ministerul Turismului din anul

2000.

În anul 2003 a fost propus proiectul “ Ştefan cel Mare- 500 “ dedicate integral

obiectivelor istorice şi religioase din judeţul Suceava, deşfăşurat cu ocazia împlinirii în

2004 a 500 ani ce la moartea marelui voievod Ştefan. Sunt pregătite mari manifestări în

toate ctitoriile lui Ştefan cel Mare şi mai ales la Mănăstirea Putna, manifestări ce vor

antrena” valuri ” de sute de mii de turişti. Statul român a acordat suma de 180.000pentru

realizarea acestui program. Un alt proiect “Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de

turism în Bucovina” vine în întâmpinarea nevoii unei infrastructuri mai perfecţionate, atât

pentru sezonul cald cât şi pentru cel rece. Proiectul beneficiază de finanţare

nerambursabilă de aproximativ două milioane de Euro din partea Uniunii Europene,

acordate prin programul PHARE 2000.

Toate acestea programe au în comun o serie de obiective. Bogatul şi variatul

potenţial al Bucovinei impune măsuri de dotare şi organizare din ce în ce mai ample la

nivelul cerinţelor turismului modern. Unul dintre elementele cele mai importante în

exploatarea turistică îl constituie reţeaua de drumuri care leagă între ele diferite obiective.

De aceea se propune acordarea unei atenţii deosebite dezvoltării şi modernizării

infrastructurii de transport. La fel de importante sunt şi lucrările de întreţinere şi

restaurare a monumentelor culturale şi de artă.

Eforturi considerabile se depun şi pentru încurajarea agroturismului prin

amenajarea de case în reţeaua agroturistică din Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Putna,

Vatra Moldoviţei, care să asigure servicii de cazare şi masă în conformitate cu bine

cunoscuta ospitalitate bucovineană.

Pentru turismul rural se manifestă încă o cerere relativ scăzută, această situaţie

fiind deteriorată de lipsa mijloacelor financiare în cazul turiştilor români si de insuficienta

promovare în rândul turiştilor străini.

[47]

De altfel, toate aceste obiective incluse în programele referitoare la dezvoltarea

turismului cu precădere cel religios trebuie să fie susţinute de o eficientă campanie

publicitară, atât la nivel de judeţ, cat şi în întreaga ţară şi străinătate.

Capitolul III. Studiu de caz “ Pensiunea Candruţ”

[48]

Pensiunea Candruţ este situată în satul Dorna Cândrenilor, pe drumul judetean Dorna

Candrenilor - Poiana Negri, la o distanţă de circa 700 m de intersecţia cu drumul european E

576. Satul Dorna Candrenilor se află la 8 km de oraşul Suceava. Amplasată în spaţiul mirific al

Dornelor, Pensiunea Candruţ oferă călătorului un loc de popas şi odihnă. Pensiunea este

catalogată la 3 margarete.

3.1.Servicii de cazare

Serviciul de cazare se prezintă ca o activitate complexă decurgând din exploatarea

capacitiţi de cazare şi este alcătuit dintr-un grupaj de prestaţii oferite turistului pe timpul

sejurului în unităţile de cazare. Conţinutul serviciului de cazare este determinat de faptul că

obiectivul de cazare îndeplineşte pentru turist rolul de domiciliu temporar, trebuind deci să aibă o

funcţionalitate complexă, de asemenea, în organizarea serviciilor de cazare trebuie să se ţină

seama că aproape jumătate din timpul de vacanţă este petrecut de către turist în incinta unităţii de

cazare.

Găzduirea este funcţia principală a tuturor unitatiilor de cazare indiferent de

marimeam, timpul,categoria de confort, înzestrarea acestora; ea presupune existenţa unor spaţii

adecvate şi a dotărilor necesare asigurării odihnei şi igienei turistului.

Odihna turiştilor în mijloacele de cazare este condiţionată de amplasarea acestora, de

insonorizarea construcţiilor şi a instalaţiilor, de distribuţia şi izolarea camerelor în raport cu

zonele de mai mare circulaţie din interirul unităţii,de mişcarea personalului, de spaţiile alocate

activitatiilor recreativ-distractive. Condiţiile de igienă sunt dependente de calitatea

echipamentului sanitar,de buna funcţionare şi întreţinere ale acestuia, de existenţa obiectivelor de

inventar destinate igienei personale.Pe lângă aceasta, realizarea serviciului de cazare se referă şi

la crearea condiţiilor pentru desfăşurarea unor relaţii sociale.

Spaţiul de cazare a pensinii constă în două corpuri de clădire:

1. Corpul nou.Are structura P+M. La mansardă se află patru dormitoare cu un pat

dublu ,trei fără baie proprie şi unul dormitor cu baie proprie .La parter se afla un living de 60 mp

cu un colţar şi un fotoliu amândouă extensibile, aici se afla o baie şi bucătărie complet utilate şi o

cameră cu pat dublu cu baie proprie .(faianţă ,gresie,veselă frigider, aragaz ,cuptor cu

microunde,apă caldă şi rece permanent).Încălzirea clădirii se face cu sistem de încălzire centrală

pe bază de lemne. In living se mai gaseste un TV color racordat la system receptive satelit, video

si o videoteca cu aproximativ 150 de filme.

[49]

2.Corpul vechi. Este complet renovat păstrându-se nealterată partea tradiţională de

acum 70 ani.Format dintr-o cameră de 4 paturi cu Tv cablu,sala de mese, bucătăria si baia.

Numarul maxim de cazare in cazul grupuriloreste de 20- 22 persoane (inclusiv in

living)

Facilităţi pentru cazare:

1. Dormitoare :

5 dormitoare cu pat dublu

1 dormitor cu 4 paturi simple

2 dormitoare cu pat dublu şi cu baie proprie

2. Bucătărie :

Frigider, cuptor cu microunde, aragaz,apă caldă, apă rece (două bucătării)

3. Baie :

Apă caldă, apă rece, cadă de baie,chiuvetă, WC (două băi)

4. Living :

Receptor TV prin satelit, televizor, videorecorder, casetofon, videotecă, calculator, conexiune

la internet, telefon internaţional, colţar extensibil şi fotoliu extensibil.(suprafaţa – 40 mp)

5. Sala de mese :

Număr maxim de persoane : 22 persoane

6. Număr maxim de cazare : 20 - 22 persoane

7. Număr de locuri de parcare – proprie : 30

8. Livadă foarte mare : 2 Ha

3.2. Personalul pensiunii

În cadrul pensiunii activeazä un numar de 7 persoane ocupând urmatoarele funcţii:

1 bucătar;

[50]

1 şofer;

2 chelneri;

1 şef de unitate;

1 camerista;

1 paznic.

3.3.Servicii de alimentatie publica

În categoria serviciilor de bază oferite, un loc deosebit de important îl ocupă alimentaţia

publică, mai concret modul de preparare şi servire a mesei.

Pensiunea detine doua bucatarii care sunt dotat cu obiecte de uz caznic, atât moderne

care dau posibilitatea reducerii considerabile a timpului necesar pregătirii hranei, cat si obiectele

de uz caznic traditionale, care sporesc farmecul si ineditul modului de preparare şi servire a

mesei. Astfel vom întalni aici roboţii de bucatarie, aparat de prăjit pâinea, cuptorul cu microunde,

aragazul este racolat la reţeaua de gaze, presa pentru usturoi,dar si mojarul confectionat din lemn

mestesugat, sculptat, vase de jena si inox, dar si trocuri din lemn si oale si ulcioare de ceramica.

Bucataria este complet echipata cu frigider, aparatura de uz caznic, vesela moderna,

farfurii din lut smaltuite si linguri de lemn, acestea se folosesc in functie de dorintele exprimate

de turisti. Mobilierul este din lemn si melamina.In bucatarie este de asemenea asigurata apa

curenta, rece si calda, in permanenta, cea calda cu ajutorul unui boiler electric. Gatitul se face cu

ajutorul aragazului, iar pentru situatii deosebite se folosesc sobe zidite din caramida, desi turistii

de cele mai multe ori prefera hrana gatita pe plita sobei, deoarece spun ei ca mancarurile sunt

mult mai gustoase.

In imediata apropiere a locului destinat pregatirii hranei, delimitata printr-un paravan

decorativ, pe care se afla expuse obiecte de artizanat specifice zonei se afla locul de servire a

mesei se afla un spatiu larg cu o masa mare de 22 persoane cu scaune confortabile.

Alimentatia publica este una din componentele importante ale servirii turistice, unul din

serviciile de baza, in cadrul acestea un aspect deosebit de importanta este stabilirea meniului

pentru turisti.

Pe de alta parte, meniul trebuie sa cuprinda specialitati ale zonei sau ale casei care sa

dea specificitatea culinare pe care o cauta si apreciaza turistii.

[51]

Meniul trebuie sa fie echilibrat, sanatos, sa cuprinda un raport corect intre proteine,

lipide si glucide, sa asigure aportul necesar de vitamine si minerale potrivit cerintelor unei

alimentatii rationale. Meniul pe langa preparatele stabilite mai cuprinde si anumite preferinte

culinare ale turistilor cazati, care se pot adresa gazdei si vor avea ocazia sa guste si chiar sa

descopere secretul prepararii acestora.

Pe langa alimentele cumparate pentru prepararea meniului cum ar fi: ulei, zahar, etc se

folosesc si unele produse procurate din gradina propie cum ar fi rosii, ardei, la fel si carne, lapte

si oua.

In cazul gospodariei analizate meniul este diversificat si se modifica in fuctie de

optiunile clientiilor.Dintre mancarurile traditionale ce pot fi servite enumeram: mamaliguta in

straturi la cuptor, sărmăluţe în cuib cu smântână, tochitura bucovineană,etc.

Mancarurile traditionale propuse sunt doar o baza de evaluare si reflexie, ele putand fi

modificate dupa cerintele consumatorilor si imaginatia gazdei.

2.4 Agrement

Pensiunea Candrut oferă un traseu turistic, recomandat persoanelor dinamice, dornice de

aventură şi dornice să cunoască această regiune. Zona de desfăşurare a traseului este bineinţeles

Bucovina cu mănăstirile şi satele ei pitoreşti. Acest traseu se va realiza pe parcursul a 2 zile.

a)Traseu: Vatra Moldoviţei- Câmpulung Moldovenesc-Voroneţ-Gura Humorului-

Suceava-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei.

Ziua 1 - plecare din Moldoviţa – vizită la Mănăstirea Moldoviţa

- Câmpulung Moldovenesc – vizită la Muzeul lemnului- Vizită la Mănăstirea Voroneţ- Prânz- Gura Humorului- vizită la Mănăstirea Humor- Suceava- vizită la Cetatea de Scaun, Curtea Domnească, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou

şi Dragomirna - cină şi cazare

Ziua 2 - Suceava- mic dejun

- Rădăuţi- vizită la Muzeul Etnografic ,,Tehnici Populare Bucovinene,,- Mănăstirea Putna- Marginea- vizitză la centrul de ceramică neagră

[52]

- prânz

- Mănăstirea Suceviţa- Vatra Moldoviţei- b) Detaliere cheltuieli

1. Cheltuieli de transport: km=280

Consum microbuz cu 16 locuri = 8 l

Consum litri motorină = 23

Preţ motorină = 3,7 lei/l

Total cheltuieli cu transportul= 85 lei

2. Gradul de ocupare – la un microbuz de 16 locuri gradul de ocupare este de 90 %

- 14 locuri ocupate

- 6 lei / pers

Itinerarii religioase

Cea mai veche si mai consacrata activitate de agrement turistica este si cea de

vizitare in grup organizat a manastirilor din Bucovina, a celor din Nordul Moldovei sau iesiri

in Maramures. Astfel operatori consacrati imbie prin afise atragatoare pe turistii zonei sa se

inscrie pe lista de oferte pentru plecarea pe timp de o zi pe traseele mentionate. O astfel de

vizita dureaza timp de o zi si prevede vizitarea unui numar de 4 manastiri pe un traseu de

pana in 400 de km, Operatori turistici consacrati sunt cei de la Vila Frantz Joseph (o230 373

709) si respectiv mai nou Hotelul Sport (o230 371 488). Ambii operatori dispun de masini

performante – perfect echipate si pun la dispozitie o serie de ghizi turistici de profil.

Deplasarile au loc in zilele de sezon (pe perioadele de vara) si de regula in week end ptr

restul perioadelor. Cei doi operatori sunt in perfecta armonie si colaboreaza perfect la

completarea numarului de clienti pe fiecare masina (astfel incat nimeni nu ramane pe

dinafara sau primeste biletele inapoi pentru necompletarea locurilor). Recomandam cu

incredere oricarui turist angajarea acestor educative servicii turistice care costa in jur de 40

de lei de pers si va spunem in context - Bun venit in Bucovina !

Drumetii

[53]

Sugeram o diversificare a sejururilor Dvs prin completarea lor cu angajarea unor

drumetii tematice in Calimani. Este un serviciu turistic nou, pornit de la initiativa Parcului

National Calimani de a pune in valoare biodiversitatea locului, scop in care a format si pus in

valoare rangeri – ghizi, special pregatiti acestui lucru. Excursiile cu ghizi contribuie esential la

aflarea unor informatiilor specifice – greu de gasit prin alte mijloace. O astfel de iesire (cu

masini special pregatite) va crea o buna dispozitie caracteristica iesirilor pe munte si va contribui

la cresterea volumului de cunostinte cu informatii valoroase despre istoria locului, plante si

animale, geografia si geodezia muntelui Calimani, traditii locale, frumoase elemente de mit si

cultura, si nu in cele din urma despre legendele locului. Din fericire izolarea muntelui Caliman

face ca foarte putina lume sa mearga acolo, fapt care permite o buna conservare si protectie a

ecosistemelor montane, lipsa deseurilor si a copacilor scrijeliti etc. O astfel de iesire dureaza

intre 5 si 6 ore, implica existenta unui grup de min 4 oameni si costa 40 de lei / pers. Nu exista

restrictii legate de varsta sau conditie fizica, traseele alese fiind extrem de accesibile chiar daca

ajung la altitudinea de 1770 m (pe la Rezervatia Geologica a celor 12 Apostoli). Pentru relatiii,

apelati cu incredere serviciile centrul de agrement montan “ Bucovina Ranger “ la 0246 972 116

sau sunati-l pe rangerul Dan din cadrul Parcului Calimani la telefonul 0733 006 946.

Capitolul IV

Analiza indicatorilor turistici

[54]

In turism, in activitatea de cazare pentru a urmari eficenta activitatii se folosesc o serie de

indicatori, care in orice activitate economica, se urmareste obtinerea unor beneficii. In acest sens

se doreste, in primul rand satisfacerea dorintelor consumatorilor, cresterea numarului lor si a

timpului petrecut in aceste unitati, pe scurt realizarea unui produs turistic competiv.

1.Numarul turistilor este unanim recunoscut ca unul dintre cei mai reprezentativi si

importanti indicatori ai circulatiei turistice. Se obtine din cumularea informatiilor cuprinse in

diferite documente statistice, calculandu-se efectiv la sfarsitul anului calendaristic., dar sip e

perioade mai mici, in functie de nevoile utilizatorului. Acest indicator se poate determina pe total

circulatie turistica sau pe tipuri de actiuni, zone turistice etc. Numarul turistilor este un indicator

fizic, cantitativ si poate lua forma:

Sosiri/ plecari de turisti, pentru turismul international – se obtine din statisticile

inregistrate la frontiera;

Persoane cazate – utilizat atat pentru turismul intern, cat sic el international, dedus din

statisticile mijloacelor de cazare;

Participanti la actiuni turistice – turisti si excursionisti – specific turismului intern,

rezultat din centralizarea activitatii agentiilor de voiaj.

1) Număr turişti (număr persoane cazate) la pensiunea Candrut

[55]

Ani Nr. turisti Romani Straini2008 831 587 2442009 913 652 2612010 1024 792 232

Numar turisti (număr persoane cazate) la pensiunea Candrut ( % )

Ani Nr.turisti (%) Romani (% ) Straini ( % )2008 831 70,63 29,372009 913 71,46 28,542010 1024 77,38 22,62

[56]

2008 2009 2010

Romani 587 652 792 NaN

Straini 244 261 232 NaN

50

150

250

350

450

550

650

750

2008 2009 2010

Romani 70.63 71.46 77.38

Straini 29.37 28.54 22.62

5

15

25

35

45

55

65

75

2. Numarul de innoptari sau numarul zile – turist se obtine prin prelucrarea

informatiilor din statisticile unitatilor de cazare; determina pe tipuri de unitati de cazare, pe tipuri

de actiuni , pe zone de provenienta a turistilor etc ca suma a produselor intre numarul turistilor si

durata activitatii turistice exprimata in zile.

2. Număr înnoptări la pensiunea Candrut

Anii Nr. innoptari Romani Straini2008 1937 1385 5522009 2125 1587 5382010 2386 1799 587

[57]

2008 2009 2010

Romaini 1385 1587 1799

Straini 552 538 587

100

300

500

700

900

1100

1300

1500

1700

Număr înnoptări la pensiunea Candrut (%)

Anii Nr. innoptari Romani (% ) Straini (% )2008 1937 71,48 28,522009 2125 74,69 25,312010 2386 75,40 24,60

[58]

2008 2009 2010

Romani 71.48 74.69 75.4 NaN

Straini 28.52 25.31 24.6 NaN

5

15

25

35

45

55

65

75

3. Durata medie a sejurului reprezinta numarul de zile petrecute de un turist intr-o anumita

destinatie sau intr-o unitate de cazare. Se determina ca raport intre numarul de innoptari si

numarul de turisti ( sosiri ). Durata sejurului depinde de mai multi factori: motivatia deplasarii,

nivelul veniturilor disponibile pentru turism, atractiile destinatiei, nivelul serviciilor prestate.

Formula de calcul este:

S ¿nr .innoptari(nr . zile−turist )

nr .turisti sositi(cazati )

Anii Durata medie a sejurului

2008 2.332009 2.322010 2.33

Concluzii

Salba de mănăstiri din Bucovina reprezintă a doua zonă turistică a României

după litoralul Mării Negre. În patrimoniul turistic al ţării ea se impune ca o zonă cu un

potenţial turistic de o deosebită importanţă în care se remarcă în primul rând fondul

turistic cultural cu momente istorice şi artă feudală.

Bucovina cu aşezările în care au existat reşedinţe sau domenii voievodale a

devenit demult destinaţie de pelerinaj. Extraordinarele lăcaşe aflate în patrimoniul

[59]

UNESCO, mănăstirile Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Arbore, Humor sau Probota nu

încetează să uimească cu frescele exterioare ce datează de aproape 500 de ani. Ele

înseamnă povestea unor voievozi care au vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu. Între ei

întotdeauna pomenit primul este Ştefan cel Mare ziditor aproape a 50 de biserici.

Turismul cultural din România este în general de natură religioasă, practicat de

turişti români şi stăini atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural istorică a

obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, schituri, chilii, muzee). Această formă de turism

comportă şi o latură spirituală pentru turiştii români , în general oameni simplii şi una

informaţională mai ales în cazul turiştilor străini şi al turiştilor români (intelectuali,

studenţi, elevi) motivaţi de ideea de a învăţa şi de cunoaşte lucruri noi despre locurile

vizitate.

Cea mai vizitată dintre mănăstiri este Mănăstirea Voroneţ. Mănăstirea Putna se

remarcă prin cea mai importantă bază de cazare care se află în lucrări de extindere. E a

se pregăteşte pentru manifestările din 2004, ocazionate de împlinirea a 500 de ani de la

moartea ctitorului Mănăstirii Putna, Ştefan cel Mare.

În perioada de după revoluţia din decembrie 1989, turismul religios s-a dezvoltat

mai mult ca urmare a afirmării credinţei, a liberei circulaţii, dar şi a programelor de

promovare ele turismului. Aşadar, numărul turiştilor români şi străini a crescut de la un

an la altul, ponderea turiştilor români fiind mereu mai mare.

Ca urmare a intensificării acestor forme de turism, care implică un număr din ce

în ce mai mare de persoane, a luat fiinţă agroturismul (turismul rural), aflat încă în

studiu incipient. Pentru pensiunile turistice şi fermele agroturistice se înregistrează o cerere

mult mai mică raportat la oferta turistică (potenţialul turistic şi capacitatea de cazare

existentă). Pe de o parte este vorba de lipsa mijloacelor financiare, mai ales în cazul

turiştilor români, iar pe de altă parte un aspect negativ esenţial îl reprezintă promovarea

insuficientă în străinătate a obiectivelor turistice religioase.

Potenţialul turistic al Bucovinei nu este suficient pus în valoare, iar serviciile

turistice nu sunt foarte diversificate. Acestea sunt motivele principale pentru care asistăm

la o devansare a amenajărilor turistice de către fluxul de turişti. În codiţiile unei

valorificări juste agroturismul ar constitui o adevărată investiţie profitabilă.

[60]

În cazul turismului religios nu se poate vorbi despre o evidenţă strictă a

turiştilor pentru că nu există o statistică exactă a acestor date. Cifrele utilizate au fost

culese de la maicile stareţe sau de maicile-ghizi, care s-au orientat după numărul de

bilete vândute sau după însemnările din cartea de impresii.

În general media anuală a turiştilor care vizitează mănăstirile din Bucovina este

de 100.000 de turişti. Acest număr poate să crească dacă se vor lua măsuri în ceea ce

priveşte dezvoltarea şi diversificarea bazei de cazare, mai ales în incinta mănăstirilor,

modernizarea căilor de acces la obiectivele turistice şi a mijloacelor de transport, precum

şi organizarea mai bună a reţelei ce oferă ghiduri, albume, pliante în vederea promovării

obiectivelor turistice de natură religioasă.

Bibliografie

1 Aurel Stepan si Monica Ogarlaci “Economia Turismului”

2 Barbu, N., Ionesei L. 1987 „Obcinele Bucovinei”, Ed. Sport Turism, Bucureşti.

3 Ciangă, N., 1999, “România. Geografia Turismului” (partea I ), Cluj.

[61]

4 Cucu V. şi Ştefan M .,1974, “Ghid atlas al monumentelor istorice “, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti.

5 Dumitrache,V.,2002, “Mănăstirile şi schiturile României pas cu pas”, Ed. Nemira.

6 Vlăsie, M.,1992, “Mic ghid al aşezărilor, monahale din România “ Ed. Uranus, Bucureşti.

[62]