Libera Circulaţie a Capitalurilor

Coordonator: Lilia Gribincea, doctor în dreptCatedra Drept Internaţional şi Relaţii Economice Externe

Realizat de: Şiman Augustina, masterandăCatedra Drept Internaţional şi Relaţii Economice Externe

INTRODUCERE

* Libera Circulaţie a Capitalurilor este una dintre cele 4 libertăţi fundamentale: a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor.În măsura necesară bunei funcționări a pieței comune, statele participante elimină treptat în relațiile dintre ele, restricțiile impuse circulației capitalurilor aparținând rezidenților statelor membre, precum și tratamentul discriminatoriu în baza cetățeniei ori naționalității sau a reședinței ori sediului social al părților sau a locului plasamentului de capital. La încheierea perioadelor de tranziție solicitate de statele aderente, nu se mai aplică nici un fel de restricții plăților curente aferente circulației capitalurilor între statele membre.

Libera circulație a capitalurilor nu este doar cea mai „tânără” libertate consacrată în tratat, ci și cea mai largă, având în vedere dimensiunea sa unică ce include țările terțe. Într-o primă fază, tratatele nu prevedeau liberalizarea totală a circulației capitalurilor; statele membre erau obligate numai să elimine restricțiile în măsura în care acest lucru era necesar pentru funcționarea pieței comune. Cu toate acestea, întrucât situația economică și politică din Europa și din lume a evoluat între timp, Consiliul European a confirmat realizarea progresivă a uniunii economice și monetare (UEM) în 1988. Aceasta includea o mai mare coordonare a politicilor economice și monetare naționale. În consecință, în prima etapă a UEM a fost instituită libertatea deplină a tranzacțiilor de capital, introdusă inițial printr-o directivă a Consiliului și consacrată ulterior în Tratatul de la Maastricht. De atunci, tratatul interzice orice restricții privind plățile și circulația capitalurilor, atât între statele membre, cât și între statele membre și țările terțe. Principiul era direct aplicabil, aceasta însemnând că nu necesita adoptarea unor reglementări suplimentare la nivel național sau la nivelul UE.

TEMEI JURIDIC

Articolele 63-66 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), completate cu

articolele 75 și 215 din TFUE în ceea ce privește sancțiunile.

CAPITOLUL 4

CAPITALURILE ŞI PLĂŢILE

Articolul 63

(ex-articolul 56 TCE)

(1) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind circulaţia

capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.

(2) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind plăţile între

statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.

9.5.2008 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 115/71

Articolul 64

(ex-articolul 57 TCE)

(1) Articolul 63 nu aduce atingere aplicării, în raport cu ţările terţe, a restricţiilor în vigoare la

31 decembrie 1993 în temeiul dreptului intern sau al dreptului Uniunii, adoptate cu privire la

circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care

acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii

financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital. În ceea ce privește restricțiile

în vigoare în temeiul legislațiilor naționale în Bulgaria, în Estonia și în Ungaria, respectiva

dată este 31 decembrie 1999.

(2) Depunând eforturi pentru a realiza obiectivul liberei circulaţii a capitalurilor între statele

membre şi ţări terţe, în cea mai mare măsură posibilă şi fără a aduce atingere celorlalte capitole

ale tratatelor, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura

legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie

ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv

investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori

mobiliare pe pieţele de capital.

(3) Prin derogare de la alineatul (2), numai Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură

legislativă specială, în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta

măsuri care reprezintă un regres în dreptul Uniunii în ceea ce priveşte liberalizarea circulaţiei

capitalurilor având ca destinaţie sau provenind din ţări terţe.

Articolul 65

(ex-articolul 58 TCE)

(1) Articolul 63 nu aduce atingere dreptului statelor membre:

(a) de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiilor fiscale care stabilesc o distincţie între

contribuabilii care nu se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau locul

unde capitalurile lor au fost investite;

(b) de a adopta toate măsurile necesare pentru a combate încălcarea actelor lor cu putere de

lege şi a normelor lor administrative, în special în domeniul fiscal sau al supravegherii

prudenţiale a instituţiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a circulaţiei

capitalurilor în scopul informării administrative sau statistice ori de a adopta măsuri justificate

de motive de ordine publică sau siguranţă publică.

(2) Prezentul capitol nu aduce atingere posibilităţii de a aplica restricţii privind dreptul de

stabilire care sunt compatibile cu prezentul tratat.

(3) Măsurile şi procedurile menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să constituie un mijloc

de discriminare arbitrară şi nici o restrângere disimulată a liberei circulaţii a capitalurilor şi

plăţilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 63.

C 115/72 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 9.5.2008

(4) În absența unor măsuri de aplicare a articolului 64 alineatul (3), Comisia sau, în absența

unei decizii a Comisiei în termen de trei luni de la data solicitării statului membru în cauză,

Consiliul poate adopta o decizie care să dispună ca măsurile fiscale restrictive adoptate de un

stat membru faţă de una sau mai multe ţări terţe să fie considerate conforme tratatelor, cu

condiţia ca acestea să fie justificate în raport cu unul dintre obiectivele Uniunii şi compatibile cu

buna funcţionare a pieţei interne. Consiliul hotărăşte în unanimitate, la solicitarea unui stat

membru.

Articolul 66

(ex-articolul 59 TCE)

În cazul în care, în împrejurări excepţionale, circulaţia capitalurilor provenind din ţările terţe

sau destinate acestora provoacă sau ameninţă să provoace dificultăţi grave în funcţionarea

uniunii economice şi monetare, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii

Centrale Europene, poate adopta, în raport cu ţările terţe, măsurile de salvgardare pentru o

perioadă de până la şase luni, în cazul în care aceste măsuri sunt strict necesare.

OBIECTIVE

Toate restricțiile privind circulația capitalurilor între statele membre și între statele membre și țările terțe trebuie eliminate. Cu toate acestea, în ceea ce privește circulația capitalurilor între

statele membre și țările terțe, statele membre dispun, de asemenea, de: (1) opțiunea de a impune

măsuri de salvgardare în circumstanțe excepționale; (2) posibilitatea de a aplica restricții care au

existat anterior unei anumite date în cazul unor țări terțe și al anumitor categorii de mișcări de

capital; și (3) o bază pentru introducerea unor astfel de restricții, dar numai în circumstanțe

foarte specifice. Această liberalizare ar trebui să contribuie la realizarea pieței unice prin

completarea altor libertăți (în special a celor legate de circulația persoanelor, a mărfurilor și a

serviciilor). De asemenea, liberalizarea ar trebui să încurajeze progresul economic, permițând

investirea eficientă a capitalului și promovând utilizarea monedei euro ca monedă internațională,

contribuind astfel la rolul UE ca actor mondial. Liberalizarea a fost indispensabilă, de asemenea,

pentru evoluția uniunii economice și monetare (UEM) și pentru introducerea monedei euro.

REALIZĂRI

A.Primele eforturi (înainte de crearea pieței unice)

Primele măsuri luate de Comunitate au avut un domeniu de aplicare limitat. O „primă directivă”,

din 11 mai 1960, modificată în 1962, a liberalizat fără niciun fel de condiții investițiile directe,

împrumuturile pe termen scurt sau mediu pentru tranzacțiile comerciale și achiziționarea de

valori mobiliare tranzacționate la bursă. Anumite state membre au decis să nu mai aștepte

deciziile comunitare și au introdus măsuri naționale unilaterale, eliminând practic toate

restricțiile privind circulația capitalurilor [Germania în 1961, Regatul Unit în 1979 și țările

Benelux (între ele) în 1980]. A urmat Directiva 72/156/CEE privind fluxurile internaționale de

capital.

B.Alte progrese și liberalizarea generală în vederea finalizării pieței unice

Progresele din perioada 1960-1962 au fost reluate doar peste 20 de ani, odată cu lansarea pieței

unice. Două directive, din 1985 și 1986, au extins liberalizarea necondiționată la împrumuturile

pe termen lung pentru tranzacțiile comerciale și la achiziționarea valorilor mobiliare

netranzacționate la bursă. În vederea finalizării pieței unice (până în 1993), a trecerii de la

Sistemul Monetar European la UEM și a introducerii preconizate a monedei euro, circulația

capitalurilor a fost integral liberalizată într-o primă etapă prin Directiva nr. 88/361/CEE a

Consiliului din 24 iunie 1988, care elimina, începând cu 1 iulie 1990, toate restricțiile rămase

privind circulația capitalurilor între rezidenții statelor membre. Ca urmare, liberalizarea a fost

extinsă la tranzacțiile monetare sau cvasimonetare care puteau avea cel mai mare impact asupra

politicilor monetare naționale, precum împrumuturile, depozitele în monede străine și

operațiunile cu valori mobiliare. Directiva prevedea o așa-zisă clauză de salvgardare care

permitea statelor membre să ia măsuri de protecție atunci când mișcări de capital pe termen scurt

de o amploare excepțională provocau perturbări grave în desfășurarea politicii monetare. Aceste

măsuri puteau fi însă aplicate numai într-un număr limitat de cazuri justificate corespunzător, iar

perioada lor de aplicare nu putea depăși șase luni (niciun stat membru nu a recurs la această

posibilitate). De asemenea, directiva permitea anumitor țări să mențină restricții temporare, în

special în cazul mișcărilor de capital pe termen scurt, dar numai pentru o anumită perioadă de

timp: această dispoziție s-a aplicat în cazul Irlandei, Portugaliei și Spaniei până la 31 decembrie

1992, iar în cazul Greciei, până la 30 iunie 1994. Cu toate acestea, Protocolul 32 la Tratatul

privind Uniunea Europeană (TUE) permite, de exemplu, Danemarcei să mențină legislația în

vigoare care restricționează posibilitatea ca rezidenții străini să cumpere reședințe secundare.

C.Sistemul definitiv

1.Principiu:

Într-o a doua etapă, Tratatul de la Maastricht (TEU) a introdus libera circulație a capitalurilor ca

o libertate consacrată în tratat. În prezent, articolul 63 din TFUE interzice orice restricții privind

plățile și circulația capitalurilor între statele membre, precum și între statele membre și țările

terțe. Este vorba aici de o dimensiune unică privind țările terțe a acestei libertăți deosebite

prevăzute de tratat. Sunt interzise toate restricțiile, nu numai cele discriminatorii. Interdicția

generală prevăzută merge dincolo de simpla eliminare a tratamentului inegal în funcție de

naționalitate (a se vedea cauza C-367/98, Comisia/Portugalia, punctul 44). Articolul 65 alineatul

(1) din TFUE permite tratamentul fiscal diferențiat al investițiilor străine și al nerezidenților,

dar astfel de măsuri nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restrângere

disimulată [articolul 65 alineatul (3) din TFUE]. Chiar și în relațiile cu țările terțe, principiul

liberei circulații a capitalurilor prevalează asupra reciprocității și asupra menținerii de către

statele membre a unei pârghii de negociere în relația cu țările terțe (a se vedea cauza C-101/05,

Skatteverket/A).

Dreptul la libera circulație a capitalurilor nu este afectat de obligații de notificare, și anume, de

raportarea tranzacțiilor transfrontaliere (de exemplu pentru plățile efectuate electronic, mișcările

de fonduri și titluri de valoare care depășesc anumite praguri) în vederea elaborării de statistici

privind sectorul extern, folosite pentru întocmirea balanței de plăți pentru statele membre și

uniunea monetară europeană.

2.Excepții și restricții justificate:

Excepțiile se limitează, în general, la mișcările de capital care privesc țările terțe (articolul

64 din TFUE). De asemenea, pe lângă posibilitatea de a menține măsurile naționale sau

comunitare privind investițiile directe și alte tranzacții în vigoare la 31 decembrie 1993 (31

decembrie 1999 pentru Bulgaria, Estonia și Ungaria), Consiliul, după consultarea Parlamentului și hotărând în unanimitate, poate adopta măsuri care constituie un pas înapoi în liberalizarea

circulației capitalurilor între statele membre și țările terțe. Consiliul și Parlamentul European

pot adopta măsuri legislative cu privire la circulația capitalurilor între statele membre și țările

terțe care implică efectuarea de investiții directe, prestarea de servicii financiare sau admiterea

de valori mobiliare pe piețele de capital [exemple în acest sens sunt propunerea de regulament de

stabilire a unor dispoziții tranzitorii pentru acordurile bilaterale de investiții încheiate între state

membre și țări terțe (COM(2010)0344 și Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 10

mai 2011 ] Articolul 66 din TFUE se referă la măsurile de urgență care pot fi adoptate în raport

cu țările terțe, dar care sunt limitate la o perioadă de șase luni.

Singurele restricții justificate pe care statele membre pot decide să le aplice cu privire la

circulația capitalurilor în general, inclusiv în cadrul Uniunii, sunt prevăzute la articolul 65 din

TFUE și includ: (i) măsuri de prevenire a încălcării legislației naționale (în special în domeniul

fiscal și al supravegherii prudențiale a serviciilor financiare); (ii) proceduri de declarare a

mișcărilor de capital în scopuri administrative și statistice; și (iii) măsuri justificate în temeiul

ordinii publice sau al securității publice. Acest articol este completat de articolul 75 din TFUE,

care prevede posibilitatea aplicării unor sancțiuni financiare unor persoane, grupuri sau entități fără caracter statal în vederea prevenirii și combaterii terorismului. În temeiul articolului 215 din

TFUE, sancțiunile financiare pot fi aplicate unor țări terțe sau unor persoane, grupuri sau

entități fără caracter statal, pe baza deciziilor adoptate în cadrul politicii externe și de securitate

comune.

3.Consecințele uniunii economice și monetare (UEM): abolirea clauzei de salvgardare:

Clauza de salvgardare aplicabilă în prezent este prevăzută la articolul 144 din TFUE (coroborat

cu articolul 143 din TFUE). Aceste articole permit adoptarea unor măsuri de protecție a balanței

de plăți în caz de dificultăți care pot compromite funcționarea pieței interne sau în cazul unei

crize neprevăzute. De la 1 ianuarie 1999, începutul celei de-a treia faze a UEM, clauza de

salvgardare care vizează remedierea crizelor înregistrate în balanța de plăți este aplicabilă numai

statelor membre care nu au adoptat (încă) moneda euro.

D.Procedura în caz de încălcare a legislației și hotărârile Curții de Justiție.

În cazurile în care statele membre restricționează nejustificat libera circulație a capitalurilor, se

aplică procedura obișnuită de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzută la articolele 258-

260 din TFUE.

În rândul cazurilor importante de constatare a neîndeplinirii obligațiilor s-au aflat, printre altele, și următoarele: drepturile speciale ale autorităților publice în întreprinderile private/sectorul

privat [de exemplu, Comisia/Germania (cauza C-112/05 Volkswagen)]; în 2010, într-o acțiune

împotriva Portugaliei (cauza C-171/08), Curtea a confirmat jurisprudența anterioară privind

drepturile speciale și a subliniat faptul că libera circulație a capitalurilor include atât investițiile

directe, cât și cele de portofoliu; printre procedurile importante se numără și o cauză implicând o țară terță (cauza C-452/04 Fidium Finanz).

E.Plăți.În ceea ce privește plățile, articolul 63 alineatul (2) din TFUE prevede că „[î]n temeiul

dispozițiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricții privind plățile între statele

membre, precum și între statele membre și țările terțe.”

1.Armonizarea costurilor plăților naționale și transfrontaliere în cadrul zonei euro.

Regulamentul (CE) nr. 2560/2001 din 19 decembrie 2001 a armonizat costurile plăților

naționale și transfrontaliere în cadrul zonei euro. Între timp, acest regulament a fost abrogat și

înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16

septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate. Cadrul legislativ a fost

îmbunătățit prin Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

din 14 martie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de

transfer de credit și de debitare directă în euro.

2.Noul cadru legislativ privind plățile.

Directiva 2007/64/CE privind serviciile de plată constituie fundamentul juridic pentru crearea

unei piețe unice pentru plăți la nivelul UE până în 2010. Directiva vizează stabilirea unui set

cuprinzător de norme aplicabile tuturor serviciilor de plată în UE, astfel încât plățile

transfrontaliere să devină la fel de simple, eficiente și sigure ca plățile „naționale” efectuate în

interiorul unui stat membru. Directiva își propune să promoveze eficiența și reducerea costurilor

aferente plăților printr-o mai mare concurență, deschizând piețele de plăți unor noi participanți. Directiva asigură cadrul juridic necesar pentru o inițiativă a sectorului bancar european numită

„zona unică de plăți în euro (SEPA)”. La sfârșitul lui 2010, instrumentele SEPA erau

disponibile, însă nu și folosite pe scară largă. În consecință, în decembrie 2010, Comisia a

prezentat o propunere de regulament (COM(2010)0775) în care erau stabilite termene-limită la

nivelul UE pentru migrarea vechilor sisteme naționale de transfer de credit și de debitare directă

către instrumentele SEPA, eliminând astfel treptat sistemele naționale de transfer de credit și de

debitare directă, la 12 luni și, respectiv, la 24 de luni după intrarea în vigoare a regulamentului.

Această propunere a fost adoptată în 2012 [Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului

European și al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și comerciale

aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro și de modificare a

Regulamentului (CE) nr. 924/2009].

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Parlamentul a susținut puternic eforturile Comisiei de a încuraja liberalizarea mișcărilor de

capital. Parlamentul a considerat însă mereu că liberalizarea ar trebui să fie mai avansată în

cadrul Uniunii decât între Uniune și restul țărilor, pentru a asigura faptul că economiile europene

alimentează cu prioritate investițiile europene. De asemenea, Parlamentul a subliniat faptul că

liberalizarea circulației capitalurilor ar trebui să fie sprijinită de liberalizarea deplină a serviciilor

financiare și de armonizarea legislației fiscale pentru a crea o piață financiară europeană

unificată. Datorită presiunii politice exercitate de Parlament, Comisia a inițiat legislația privind

armonizarea plăților naționale și transfrontaliere (Rezoluția Parlamentului din 17 iunie 1988).

Într-un domeniu foarte apropiat, în Rezoluția sa nelegislativă din 7 iulie 2005 privind

compensarea și decontarea în Uniunea Europeană, Parlamentul a sprijinit crearea unei piețe

eficiente, integrate și sigure pentru compensarea și decontarea valorilor mobiliare în Uniunea

Europeană și a organizat un atelier referitor la aspectele legate de legislația valorilor mobiliare(a

se vedea documentul PE 464.428 referitor la atelier și nota însoțitoare PE 464.416). În prezent,

Parlamentul se așteaptă ca și alte propuneri legislative din domeniul compensării și al decontării

să fie discutate în cadrul procedurii legislative ordinare.